Dacă ar fi esența cărnii gândul,
Nu m-ar opri distanțele mârșave,
Ci le-aș străbate surâzând ca vântul
Ce-adunce-n portul tău iubit epave;
Nu mi-ar păsa ca între noi pământul
S-a așternut hulpav căci în secunde
Gândurile-mi sprințare,-nconjurându-l,
Te vor găsi oriunde te-ai ascunde.
Dar iată, îmi denunță neputința
Același gând de a-ți urca Olimpul,
Fi'ndcă din lut și apa mi-e ființa

Il desiderio è scivolare in sé,
è un ombelico interno che concentra
ogni energia, la rapida che preme
sul pettine ruggente della diga.

È scrimolo infernale, il punto-crisi
dell'acqua che sprofonda verso i quieti
allegretti del fiume. Ma mi si stringe
crudelmente la morsa del salto.

Traducere: Dănuţ Grădinaru

Impulsul săriturii

Dorinţa e alunecare în sine