Virgil -
cu sare
vă spun ce mi s-a spus și mie
că nu iubesc că sînt imun
la spinii palmierului evantai
că am o inimă de piatră
grea
din acelea cu care spargi
carapacea de crab
după ce îl fierbi la foc mocnit
pînă moare
că sînt rece și aspru
ca nisipul răsfirat în părul
unei păpuși aduse de valuri
că nici un strigăt nu mă ajunge
nici o privire nu mă doare
că zbor singur dimineața peste catarge
printre epave că mă scufund
că tac nu răspund că dispar în adînc
deși în mine se ascunde o mare
îmbiat sînt să rămîn pe insulă
să aștept orizontul să mi se așeze
pe spinare
Poezie:
Comentarii
mulțumesc cristina.
Virgil -
mulțumesc cristina. a fost o eroare de tipărire
Bun text.
Snowdon King -
Bun text. Un fel de Robinson Crusoe pe insula singuaratatii lui. In fond, fiecare om este o insula intr-o mare de oameni, la fel cum si inima lui este o insula intr-o mare de sange, la umbra unui plaman inflorit sau, de ce nu, a unui palmier eventai. Un autor inteligent si sensibil in acest text.
Poemul e frumos, deacord cu
margas -
Poemul e frumos, deacord cu antecomentatorii... dar mie nu-mi place că e prea 'însiropat' pentru Virgil Titarenco. Acest autor parcă se lamentează puțin în acest poem, o haină care, în opinia mea, nu-l prinde. Desigur, incipitul poemului face o precizare necesară dar hai să o numesc 'evazivă' adică 'vă spun ce mi s-a spus și mie', cu tente mistice de asemenea... interesantă abordare, however, însă nu cred că îi stă bine lui Virgil Titarenco, un autor care cel puțin pe mine m-a obișnuit cu forța și sinceritatea duse la extrem, poetic dar frust este pentru mine marca Virgil Titarenco
De aceea abordarea de aici nu mi-a plăcut și mă simt datoare cu această sinceritate care sper că nu are a supăra pe nimeni.
Un poem frumos căruia însă i-ar sta bine sub o semnătură 'light'.
Margas
Margas, iată voi face ceva ce nu am
Virgil -
Margas, iată voi face ceva ce nu am mai făcut. Voi pune alături două comentarii pe care le-ai făcut sub textele mele și în care, așa cum obișnuiești, ai făcut vorbire și despre scrierea mea în general:
„Poate mă repet, iertat să-mi fie dar la asta mă obligă lectura, am citit aici un alt text din 'noua generație' Virgil Titarenco în care se citește același talent al condeiului cu care m-a obișnuit acest autor, însă ceva mai multă hai să-i spun 'încrâncenare', o tentație de a impune, concluziv, o stare fundamental meditativă. Această contradicție 'sui-generis' am notat-o cam în toate ultimele creații ale acestui autor și recunosc, îmi vine greu acum să aplic orice fel de șablon critic aici. Desigur, suibiectiv vorbind este simplu, îmi plăcea mai mult ambiguitatea de altădată, însă asta nu înseamnă că un ceai cu esențe mai puține dar mai pregnante (chiar în sensul nativ anglo-saxon) nu este mai recomndat în ziua de azi.
Margas”
și
„Poemul e frumos, deacord cu antecomentatorii... dar mie nu-mi place că e prea 'însiropat' pentru Virgil Titarenco. Acest autor parcă se lamentează puțin în acest poem, o haină care, în opinia mea, nu-l prinde. Desigur, incipitul poemului face o precizare necesară dar hai să o numesc 'evazivă' adică 'vă spun ce mi s-a spus și mie', cu tente mistice de asemenea... interesantă abordare, however, însă nu cred că îi stă bine lui Virgil Titarenco, un autor care cel puțin pe mine m-a obișnuit cu forța și sinceritatea duse la extrem, poetic dar frust este pentru mine marca Virgil Titarenco.”
Întrebarea mea ar fi: care este de fapt stilul care „îți plăcea ție mai mult”, sau cu care „îi stă bine lui Virgil Titarenco”:
- „ambiguitatea de altădată” sau „forța și sinceritatea duse la extrem”?
Iată că, în ciuda aparențelor, urmăresc ceea ce comentează cititorii textelor pe care le scriu.
Deci, care este „stilul Virgil Titarenco”, Margas?
Nu cred că poți vorbi încă despre
margas -
Nu cred că poți vorbi încă despre stilul tău, asta pentru că mă întrebi aparent curios de un răspuns pe care, ca de altfel toate celelalte, tu le cunoști dinainte, dar eu mă refeream la poemele acelea când nu mâncai atât de mult. Eu mă refeream la dieta autorului de fapt, scuze dacă am fost ambiguă, iar mie îmi plăcea când autorul avea o dietă mai sănătoasă, mai plină de vitamine.
Ăla era autorul Virgil Titarenco (chiar și fără un stil anume), cel care îmi plăcea.
Margas
P.S. Și mulțumesc că te apleci asupra comentariilor mele la textele tale. Eu însă nu le mai scriu pentru tine de ceva vreme încoace deoarece mi-am dat seama că asta e inutil (poate și din vina mea), eu le scriu pentru ceilalți membri Hermeneia care, eventual, cine știe, le-ar citi.