sunt cinci degete la o mână și nu seamănă unul cu altul

de aceea mă mai opresc pe linia albă discontinuă
ca pe o clapă de pian și îmi ating cearcănele moi

(în ele îmi place să cred că stau întinse
toate femeile pe care le-am întâlnit la un moment dat
pe străzile orașului)

doar așa îmi pot lămuri ca de la bărbat la bărbat
toate problemele existențiale
pot gesticula, țipa, mă pot lovi la o adică

aici pot discuta în voie până când romanului fluviu
îi va încăpea tot sufletul într-o carte de buzunar

aici nu mă împart cu nimeni

cu absolut nimeni

fără puncte sau virgule inutile

fără cuvinte de lemn

mă pot bucura de neasemănarea degetelor mele

...