Săpând adânc, din cronici anonime,
Dezgrop ființe magice de ieri
Și din frumoasele-epopei în rime,
Domnițele și chipeși cavaleri.
Văd pe blazoane, unde se agață
O mână, o sprânceană sau o buză,
Cum prinde parcă, sub vopseluri, viață
O frumusețe ce de-acum mi-e muză.
În ruga lor, îți prevesteau cu fală
Făptura-ți ce avea să mă încânte,
Dar n-au știut, orbiți de îndrăzneală,
Ca o lingoare dragostea mă arde
Pe dinăuntru, chinul prelungindu-l
Și pașii mi-i îndrumă către moarte
Cerșind doar rău ca să-și aline jindul
De când și mintea – doctorul iubirii –
M-a părăsit fiindcă îmi astup
Urechile, disper și-ngădui firii
Să îmi ucidă patima din trup.
Speranțe n-am și-n locul rațiunii
Un zbucium fără noimă se întinde ;
Vorbesc despre-adevăruri ca nebunii,
Traduction d'après ,,Melancolie'' de Mihai Eminescu
C’était comme si les nuages avaient ouvert une porte,
Par où la reine blanche de la nuit passe, morte.
Ô dors, ô dors en paix entre mille luminaires,
Dans la sépulture bleue et dans ton fin suaire,
Dans le cintre des cieux, splendide mausolée,
Toi, le monarque nocturne, beau, doux et adoré!
Les étendues du monde sont sous le givre blanc,
Comentarii aleatorii