Din ce plamadă ești, de la picioare
Ți se aștern mulțimi de neguri sumbre?
O umbră poartă-n spate fiecare
Și te nutrești, împrumutându-le, cu umbre.
Descrie-l pe Adonis - niciodată,
Imaginea-i nu-ți fi-va pe măsură;
Și-Elena-n pânză chipul de-și arată,
Tu-ai fost modelul nou pentru pictură.
Cum primavara, umbrele din rugul
Încins al frumuseții, se coboară
Pentru că zăpada e adâncă
fără pată acea albă cădere prin aerul alb
*
Pentru că ea şchioapătă puţin - sângerează
acolo unde o nimeriseră
*
Pentru că vânătorii au puşti
iar câinii picioare de călău
*
Pentru că mi-ar plăcea s-o iau în braţele mele
şi să-i îngrijesc rănile
*
Pentru că ea nu-şi poate permite să moară
şi să-şi ucidă puii din burtă
*
Cavaler vestit
Și vesel gătit
Pe drum a apucat-o,
Prin umbră și prin soare,
Cântând cântări ușoare,
Să caute-Eldorado.
*
Însă-mbătrâni
Cavalerul și
În piept i s-a prelins
O umbră, fiindcă el
Nu a găsit defel
Acel tărâm de vis.
*
Iar apoi pierzând
Puteri și avânt,
Pe-o umbră-a întrebat-o:
Comentarii aleatorii