E anotimpu-n care, prin frunzișul
Rărit și galben - coruri în ruine -,
Înfrigurată-și caută-ascunzișul
Și cântă dulce pasărea din mine.
La orizont lumina se destramă,
Căci soarele sărută occidentul;
Se-ntunecă în mine; morții vamă
Îi datorez: trecutul și prezentul.
Mai pâlpâie în mine o văpaie
Din anii tinereții-n pat de zgură,
În așteptarea morții; viața mea e
I morti maturano,
il mio cuore con essi.
Pietà di sé
nell'ultimo umore ha la terra.
Muove nei vetri dell'urna
una luce d'alberi lacustri;
mi devasta oscura mutazione,
santo ignoto: gemono al seme sparso
larve verdi:
il mio volto è loro primavera.
Nasce una memoria di buio
in fondo a pozzi murati,
un'eco di timpani sepolti:
Iubire crudă, coroană violetă de spini,
Desiș de pasiuni ascuțite,
Lance dureroasă, corolă de furii,
Ce drumuri și pricini te aduc în inima mea ?
De ce ți-ai repezit văpaia dureroasă
Printre frunzele reci ce se mi se-aștern în cale?
Cine ți-a îndrumat pașii către mine ?
Ce floare , ce piatră, ce fum ți-a arătat unde locuiesc?
Tot ce știu este că noaptea înfricoșătoare a vibrat,
Îți vei aminti cândva de râpa capricioasă,
din care s-au înălțat miresme înfiorate,
din când în când, pasărea învaluită
de ape și amorteala: penajul de iarnă.
Îți vei aminti de darurile pământului:
parfumurile irascibile, filoanele de aur,
ierburile tufișului, smintitele rădăcini,
spinii ca niște săbii vrăjite.
Îți vei aminti buchetul dăruit,
buchetul de umbre și apele tăcute,
Comentarii aleatorii