Timp nemilos, tocești cu râvnă gheare
Oricărui leu și-n ierni îngropi lăstarul
Sub lut; smulgi colții aprigelor fiare
Și cerni pe-arípi de Phoenix tânăr jarul;
Înveselești și întristezi natura
Cu anotimpuri reci sau dulci iar clima
Și frumusețea-i – timp – i-o dai de-a dura,
Dar am să-ți osândesc de-a pururi crima:
Nu-i scrijeli iubitului pe frunte
Cu dalta-ți veche semn de-mbătrânire,
Pe-un drum obscur, de lume ocolit,
De îngerii malefici bântuit,
Pe unde Idolonul numit NOAPTE,
Pe-un negru tron, domnește peste toate,
Ajuns-am, îndurând destule,
Din ultima, palida Thule,
Dintr-un tărâm sălbatic ce zace sublim,
Dincolo de SPAȚIU, dincolo de TIMP.
Văi fără fund și valuri nesfârșite,
Prăpăstii, codri, peșteri tăinuite,
Cu forme ce nu le poți distinge,
Traducere după ,,Ode on Intimations of Immortality from Recollections of Early Childhood'' de Willia
A fost un timp când pajişti, crâng, izvoare,
Pământ, priveliştile toate,
Îmi apăreau fermecătoare
Şi în lumină-nveşmântate,
În prospeţimi de vis şi în splendoare.
Azi ele nu mai sînt ca altădată;
Oriunde aş privi,
Noapte sau zi,
Nu le mai văd cum le vedeam odată.
Comentarii aleatorii