seară liniştită, parcă marea-mi spune
să-mi îngrop tristeţea-n unde, ca şi ea,
dar o veche rană plânsului mă-ndeamnă,
dusă pe vecie, tinereţea mea…
suflete, nu crede-n cele care pleacă,
tot ce-i vis, ca visul se va risipi,
dar văzduhul, parcă, tainic îmi şopteşte
că-n celeste plaiuri ne vom regăsi.
vântul zburdă liber peste largul mării,
dorul de plecare cântă-n mine-acum…
simt uneori cum înoată
în mine o sepie ca o inimă
când tu te apropii
fuge în coapsa stângă
deghizată într-o ploaie roşie
când te îndepărtezi
mi se refugiază în pântec
ce devine un fel de acvariu fluorescent
pe care tu ai vrea
să-l mângâi noaptea în pat
I still wear the clothing from another life
used, full of stars
tips of light grow in pockets
the way you know me
lost in old bookstores
breathing in catalogs, sketches, engravings
with scattered memories
counting the bridges across Seine
transient boats
the clouds lay in bema
starved
they devour me
on this ineffable highway
in me
incendiary I wander
Luna d'inverno che dal melograno
per i vetri di casa filtri lenta
sui miei sonni veloci, di ladro
sempre inseguito e sempre per partire.
Come un velo di lacrime t'appanna
E presto l'ora suonerà…
Lontano,
oltre le nostre sponde, oltre le magre
stagioni che con moto di marea
mortalmente stancandoci ci esaltano
e ci umiliano poi, splenderai lieta
tu, insegna d'oro all'ultima locanda
Traducere după ,,Ode on Intimations of Immortality from Recollections of Early Childhood'' de Willia
A fost un timp când pajişti, crâng, izvoare,
Pământ, priveliştile toate,
Îmi apăreau fermecătoare
Şi în lumină-nveşmântate,
În prospeţimi de vis şi în splendoare.
Azi ele nu mai sînt ca altădată;
Oriunde aş privi,
Noapte sau zi,
Nu le mai văd cum le vedeam odată.
Comentarii aleatorii