Dragoste, cât de multe drumuri duc spre sărut,
câte rătăciri solitare înainte de a te găsi!
trenurile aleargă prin ploie fără mine de-acum,
iar în Taltal nu răsare nicio primăvară.
Căci tu și cu mine, dragostea mea, suntem uniți,
uniți de la veșminte până la rădăcini,
uniți în toamnă, în apă și în șolduri,
până când suntem doar eu și tu - una.
La despărțire, irisul, spre minte
S-a reîntors și visul mi-l veghează;
Juma'te-nchis, se străduie cuminte
Să mai arunce-n juru-mi câte-o rază,
Dar nu trimite inimii-mpietrite
Conturul clar de aripi sau petale,
Căci prinse-n zbor, obiectele grabite,
Nu își găsesc în temniță tipare.
E mult prea ascuțită sau senină
Privirea mea și-n vietăți diforme
Sau gingașe, prin beznă sau lumină,
Non chiedermi parole oggi non bastano.
Stanno nei dizionari: sia pure imprevedibili
nei loro incastri, sono consunte voci.
È sempre un prevedibile dejà vu.
Vorrei parlare con te - è lo stesso con Dio -
tramite segni umbratili di nervi,
elettrici messaggi che la psiche
trae dal cuore dell'universo.
Un fremere d'antenne, un disegno di danza,
un infinitesimo battere di ciglia,
Cercueils de plomb dormaient à poings fermés
Comme fleurs de plomb, funéraire vêtement –
Moi. Le caveau !... il y faisait du vent.
Pour faire pendant, couronnes de plomb grinçaient.
Dos tourné, mon amour de plomb dormait
Sur fleurs de plomb ; j’entrepris de l’appeler –
Le mort – seul. Et moi… le froid y régnait…
Comentarii aleatorii