Tristan de caldera Tzara, al doilea infant. Un chiot spectral al infraroșului cu timpanul descris de spirale arhimedice.Tristan își închide șiret pantoful cu șiret arhaic.E cald și plictis de închisoare. Păsărici fără cioc, mulatre doamne gătesc la cină vreascuri elisee. Tristan își șterge nasul în dantela barocă. A desenat un trup fără cal și plânge.
Timp nemilos, tocești cu râvnă gheare
Oricărui leu și-n ierni îngropi lăstarul
Sub lut; smulgi colții aprigelor fiare
Și cerni pe-arípi de Phoenix tânăr jarul;
Înveselești și întristezi natura
Cu anotimpuri reci sau dulci iar clima
Și frumusețea-i – timp – i-o dai de-a dura,
Dar am să-ți osândesc de-a pururi crima:
Nu-i scrijeli iubitului pe frunte
Cu dalta-ți veche semn de-mbătrânire,
Questa verde serata ancora nuova
e la luna che sfiora calma il giorno
oltre la luce aperto con le rondini
daranno pace e fiume alla campagna
ed agli esuli morti un altro amore;
ci rimpiange monotono quel grido
brullo che spinge già l' inverno, è solo
l' uomo che porta la città lontano.
e nei treni che spuntano, e nell' ora
fonda che annotta, sperano le donne
Traducere după ,,Ode on Intimations of Immortality from Recollections of Early Childhood'' de Willia
A fost un timp când pajişti, crâng, izvoare,
Pământ, priveliştile toate,
Îmi apăreau fermecătoare
Şi în lumină-nveşmântate,
În prospeţimi de vis şi în splendoare.
Azi ele nu mai sînt ca altădată;
Oriunde aş privi,
Noapte sau zi,
Nu le mai văd cum le vedeam odată.
Comentarii aleatorii