Pe-un drum obscur, de lume ocolit,
De îngerii malefici bântuit,
Pe unde Idolonul numit NOAPTE,
Pe-un negru tron, domnește peste toate,
Ajuns-am, îndurând destule,
Din ultima, palida Thule,
Dintr-un tărâm sălbatic ce zace sublim,
Dincolo de SPAȚIU, dincolo de TIMP.

Văi fără fund și valuri nesfârșite,
Prăpăstii, codri, peșteri tăinuite,
Cu forme ce nu le poți distinge,
Sub roua ce pe ele se prelinge;
Munți ce se prăvălesc etern
În mări fără de niciun țărm;
Mări tălăzuind agitate,
Spre ceruri de foc avântate;
Lacuri ce infinit își poartă
Solitara lor apă, solitară și moartă,
Tăcuta lor apă, tăcută,-nghețată,
Cu zăpada crinilor pe ea aplecată.

Prin lacuri ce astfel își poartă
Solitara lor apă, solitară și moartă,
Trista lor apă, tristă,-nghețată,
Cu zăpada crinilor pe ea aplecată,
Prin munți, pe lângă râuri curgând
Murmurând pururi, lin murmurând,
Prin sure păduri, prin mocirle
Unde trăiesc broaște, șopârle,
Prin lacuri și bălți întunecate
Unde locuiesc Gulzii, departe,
În orice loc mai diabolic,
În orice colț mai melancolic,
Acolo călătorul înspăimântat e
De Amintirile Trecutului necurmate –
Forme mortuare care încep să suspine de dor
Când trec pe lângă un călător,
Forme de prieteni în alb veșmânt îmbrăcate,
Duse în agonie în ceruri sau în pământ îngropate.

Pentru inima ale cărei dureri sunt legiune,
Aceasta e o liniștită regiune,
Pentru sufletul ce prin umbre a apucat-o
Aceasta, oh, aceasta e un Eldorado!
Dar călătorul ce trece prin ea
Nu poate, nu îndrăznește-a o vedea!
Tainele-i nu sunt nicicând descoperite
Privirilor umane obosite;
Așa a vrut regele ei, ce-a interzis
Să se ridice pleoapa de pe ochiul închis;
Și astfel, tristul suflet ce pe-aici se abate
O vede doar prin sticle-ntunecate.

Pe-un drum obscur, de lume ocolit,
De îngerii malefici bântuit,
Pe unde Idolonul numit NOAPTE,
Pe-un negru tron, domnește peste toate,
Veneam spre casă, cu amintiri destule,
Din ultima, palida Thule.

................................................

By a route obscure and lonely,
Haunted by ill angels only,
Where an Eidolon, named NIGHT,
On a black throne reigns upright,
I have reached these lands but newly
From an ultimate dim Thule-
From a wild clime that lieth, sublime,
Out of SPACE- out of TIME.

Bottomless vales and boundless floods,
And chasms, and caves, and Titan woods,
With forms that no man can discover
For the tears that drip all over;
Mountains toppling evermore
Into seas without a shore;
Seas that restlessly aspire,
Surging, unto skies of fire;
Lakes that endlessly outspread
Their lone waters- lone and dead,-
Their still waters- still and chilly
With the snows of the lolling lily.

By the lakes that thus outspread
Their lone waters, lone and dead,-
Their sad waters, sad and chilly
With the snows of the lolling lily,-
By the mountains- near the river
Murmuring lowly, murmuring ever,-
By the grey woods,- by the swamp
Where the toad and the newt encamp-
By the dismal tarns and pools
Where dwell the Ghouls,-
By each spot the most unholy-
In each nook most melancholy-
There the traveller meets aghast
Sheeted Memories of the Past-
Shrouded forms that start and sigh
As they pass the wanderer by-
White-robed forms of friends long given,
In agony, to the Earth- and Heaven.

For the heart whose woes are legion
'Tis a peaceful, soothing region-
For the spirit that walks in shadow
'Tis- oh, 'tis an Eldorado!
But the traveller, travelling through it,
May not- dare not openly view it!
Never its mysteries are exposed
To the weak human eye unclosed;
So wills its King, who hath forbid
The uplifting of the fringed lid;
And thus the sad Soul that here passes
Beholds it but through darkened glasses.

By a route obscure and lonely,
Haunted by ill angels only,
Where an Eidolon, named NIGHT,
On a black throne reigns upright,
I have wandered home but newly
From this ultimate dim Thule.