Peste lacuri adânci și văi neumblate,
Peste munți și păduri, peste nouri și mări,
Mai departe de soare, mai departe de zări,
Trecând de hotare de sfere-nstelate,

Plutești al meu suflet, ușor printre stele,
Și ca-notătorul prea vesel în undă,
Brăzdezi fericit nesfârșirea profundă
Cu bărbătească, nespusă plăcere.

Trecând de această miasmă bolnavă,
Te spală-n văzduhul curat și-n lumină
Și bea ca pe-o scumpă licoare divină
Aprinsa văpaie din limpedea slavă.

Şi după plictísul şi-amarul venin
Ce-ncarcă din greu viața noastră cețoasă,
Fericit cel ce poate cu-arípa vânjoasă
Să zboare spre spațiul luminos și senin;

Ale cărui gândiri, ciocârlii ne-ntrecute,
Se-nalță spre ceruri cu-avântul întreg
Și plutind peste viață, ușor înțeleg
Al tăcerilor grai și-al florilor mute!

......................................................

Au-dessus des étangs, au-dessus des vallées,
Des montagnes, des bois, des nuages, des mers,
Par delà le soleil, par delà les éthers,
Par delà les confins des sphères étoilées,

Mon ésprit, tu te meus avec agilité,
Et, comme un bon nageur qui se pâme dans l’onde,
Tu sillonnes gaiement l’immensité profonde
Avec une indicible et mâle volupté.

Envole-toi bien loin de ces miasmes morbides
Va te purifier dans l’air supérieur,
Et bois, comme une pure et divine liqueur,
Le feu clair qui remplit les espaces limpides.

Derrière les ennuis et les vastes chagrins
Qui chargent de leur poids l’existence brumeuse,
Heureux celui qui peut d’une aile vigoureuse
S’élancer vers les champs lumineux et sereins;

Celui dont les pensers, comme des alouettes,
Vers les cieux le matin prennent un libre essor,
– Qui plane sur la vie, et comprend sans effort
Le langage des fleurs et des choses muettes!