A fost odată un cățel
A fost odată un cățel pe care îl chema Bu bu bu.
Strigi “Bu bu bu!” și cățelul iese fuguța de sub pat ori sare de pe masă ori iese târâș de sub divan.
De ce își pierde versu-mi strălucirea
Și curge-n matcă leneș și anost?;
De ce nu-și poate-afla, prin oglindirea
În unda vie-a vremilor, alt rost?
De ce-mi păstrează-același drum penița
Și poartă-același desuet vesmânt,
Încât trădează numele-mi și vița,
În urma sa, prin orișice cuvânt?
Doar ție și iubirii se închină
Versu-mi stingher căci tot ce am mai bun
Verrà la morte e avrà i tuoi occhi-
questa morte che ci accompagna
dal mattino alla sera, insonne,
sorda, come un vecchio rimorso
o un vizio assurdo. I tuoi occhi
saranno una vana parola,
un grido taciuto, un silenzio.
Così li vedi ogni mattina
quando su te sola ti pieghi
nello specchio. O cara speranza,
quel giorno sapremo anche noi
che sei la vita e sei il nulla
Comentarii aleatorii