Ca o lingoare dragostea mă arde
Pe dinăuntru, chinul prelungindu-l
Și pașii mi-i îndrumă către moarte
Cerșind doar rău ca să-și aline jindul
De când și mintea – doctorul iubirii –
M-a părăsit fiindcă îmi astup
Urechile, disper și-ngădui firii
Să îmi ucidă patima din trup.
Speranțe n-am și-n locul rațiunii
Un zbucium fără noimă se întinde ;
Vorbesc despre-adevăruri ca nebunii,
De ce își pierde versu-mi strălucirea
Și curge-n matcă leneș și anost?;
De ce nu-și poate-afla, prin oglindirea
În unda vie-a vremilor, alt rost?
De ce-mi păstrează-același drum penița
Și poartă-același desuet vesmânt,
Încât trădează numele-mi și vița,
În urma sa, prin orișice cuvânt?
Doar ție și iubirii se închină
Versu-mi stingher căci tot ce am mai bun
depuis quelques années j’ai une habitude bizarre
chaque jour je sors pieds nus
dans la cour de la maison
à trois heures du matin
je tâte les murs
comme si je buvais
leur silence
je m’adosse au tronc d’un palmier
qui tout en me caressant avec l’air de sa paume,
me raconte toutes sortes d’histoires
hier soir il m’a dit que j’étais né
un jour d’automne
Comentarii aleatorii