Iubire oarbă, ochii mi-i înveți
Că-i o minciună tot ceea ce văd
În jurul meu – prinos de frumuseți
Sub raza lor se schimbă în prăpăd.
De ce-acostez mereu pe-același dig
Lâng-alte bărci și ochiul meu corupt
Și slab s-a prins de-a pururea-n cârlig,
Iar cugetu-mi de suflet nu s-a rupt?
De ce mai cred că-s singurul stăpân
Și exilat pe-ndepărtatul mal
Și pe-ochii mei minciunile rămân
Nu-i vina ta c-ai devenit povară
Acelora ce-ți înfierează visul
Și cred că frumusețea e bizară
Și pângărește-n zboru-i Paradisul;
Stigmatul ponegririi ți-e dovada
Desăvârșirii tale peste vreme -
Doar primăvara, viermii, prin livada
Iubirii,-ți schimbă mugurii-n blesteme.
Ai obosit și-n orice ambuscadă
A tinereții ți-ai pierdut armata,
Dar n-ai căzut tentațiilor pradă
Timp nemilos, tocești cu râvnă gheare
Oricărui leu și-n ierni îngropi lăstarul
Sub lut; smulgi colții aprigelor fiare
Și cerni pe-arípi de Phoenix tânăr jarul;
Înveselești și întristezi natura
Cu anotimpuri reci sau dulci iar clima
Și frumusețea-i – timp – i-o dai de-a dura,
Dar am să-ți osândesc de-a pururi crima:
Nu-i scrijeli iubitului pe frunte
Cu dalta-ți veche semn de-mbătrânire,
Cavaler vestit
Și vesel gătit
Pe drum a apucat-o,
Prin umbră și prin soare,
Cântând cântări ușoare,
Să caute-Eldorado.
*
Însă-mbătrâni
Cavalerul și
În piept i s-a prelins
O umbră, fiindcă el
Nu a găsit defel
Acel tărâm de vis.
*
Iar apoi pierzând
Puteri și avânt,
Pe-o umbră-a întrebat-o:
Comentarii aleatorii