Nu-i vina ta c-ai devenit povară
Acelora ce-ți înfierează visul
Și cred că frumusețea e bizară
Și pângărește-n zboru-i Paradisul;
Stigmatul ponegririi ți-e dovada
Desăvârșirii tale peste vreme -
Doar primăvara, viermii, prin livada
Iubirii,-ți schimbă mugurii-n blesteme.
Ai obosit și-n orice ambuscadă
A tinereții ți-ai pierdut armata,
Dar n-ai căzut tentațiilor pradă
Io vedo i grandi alberi della sera
che innalzano il cielo dei boulevards,
le carrozze di Roma che alle tombe
dell'Appia antica portano la luna.
Tutto di noi gran tempo ebbe la morte.
Pure, lunga la vita fu alla sera
di sguardi ad ogni casa, e oltre il cielo,
alle luci sorgenti ai campanili
ai nomi azzurri delle insegne, il cuore
mai più risponderà?
Le collines tout autour de la cime attendent la tombée de l’ombre
sous les cils ensommeillés du soleil,
le bloc de basalte qui gronde en roulant
et la lave qui fera tomber en gouttes sur leurs corps
l’orgasme des anges.
Je prends cette photo sur le même film où j’ai immortalisé
à la fin de l’été, en Galilée, le général Colchique
agitant la baguette de l’automne,
la broussaille ondoyante
Comentarii aleatorii