Nu te iubesc fiincă ești ruie ca sarea, topazul,
sau ca săgeta de carne ce stârnește focul;
te iubesc așa cum anumite lucruri obscure
se iubesc: în secret, între umbră și suflet.
Te iubesc cum iubesc planta ce nu se-mpodobește,
luminată din adanc de florile nenăscute,
și, hrănită de dragostea ce se ascunde în mine,
își revarsă aroma vie asupra pământului.
Blestem amarnic inima ce-a-mpuns
Și-n pieptul lui și în al meu. Mai grav
E ca durerea-mi nu-i i-e de ajuns
Și-mi schimbă-amicu-n sclavul unui sclav.
Din ochiul crud mă fur pe mine acum,
Da’n ochii săi cresc tainice scântei,
Mă-ndepărtez de amândoi și-n fum
Mă-nec tăcut de trei ori câte trei.
La sânul tău închide-mă de viu
Ca să-i răscumpăr sufletul căzut
Am înțeles că nu-mpărțim o soartă,
Deși iubirea noastră-i numai una;
Durerea și dizgrația o portă
Doar jumătatea-mi, pentru totdeauna.
Ni-e dragostea-ndoită la cheremul
Destinului bolnav și-o să ne-ajungă
‘N-același vad amestecați, blestemul
Ce orele suave ni le-alungă.
De n-am să te mai văd, a mea durere
Vei duce-o preschimbată în rușine;
Nu-mi făuri din laude avere
Comentarii aleatorii