Îți vei aminti cândva de râpa capricioasă,
din care s-au înălțat miresme înfiorate,
din când în când, pasărea învaluită
de ape și amorteala: penajul de iarnă.
Îți vei aminti de darurile pământului:
parfumurile irascibile, filoanele de aur,
ierburile tufișului, smintitele rădăcini,
spinii ca niște săbii vrăjite.
Îți vei aminti buchetul dăruit,
buchetul de umbre și apele tăcute,
Blestem amarnic inima ce-a-mpuns
Și-n pieptul lui și în al meu. Mai grav
E ca durerea-mi nu-i i-e de ajuns
Și-mi schimbă-amicu-n sclavul unui sclav.
Din ochiul crud mă fur pe mine acum,
Da’n ochii săi cresc tainice scântei,
Mă-ndepărtez de amândoi și-n fum
Mă-nec tăcut de trei ori câte trei.
La sânul tău închide-mă de viu
Ca să-i răscumpăr sufletul căzut
Io vedo i grandi alberi della sera
che innalzano il cielo dei boulevards,
le carrozze di Roma che alle tombe
dell'Appia antica portano la luna.
Tutto di noi gran tempo ebbe la morte.
Pure, lunga la vita fu alla sera
di sguardi ad ogni casa, e oltre il cielo,
alle luci sorgenti ai campanili
ai nomi azzurri delle insegne, il cuore
mai più risponderà?
Ca o lingoare dragostea mă arde
Pe dinăuntru, chinul prelungindu-l
Și pașii mi-i îndrumă către moarte
Cerșind doar rău ca să-și aline jindul
De când și mintea – doctorul iubirii –
M-a părăsit fiindcă îmi astup
Urechile, disper și-ngădui firii
Să îmi ucidă patima din trup.
Speranțe n-am și-n locul rațiunii
Un zbucium fără noimă se întinde ;
Vorbesc despre-adevăruri ca nebunii,
Însingurat, n-O mai invoc cu teamă
În ajutor la fiecare vers,
Căci ritmul grațios mi se destramă
Și dorul d-Euterpe mi s-a sters.
De-acum, iubito, vei nutri penelul
Altor poeți mai vrednici de a fi
Iubiți, dar jefuindu-te în felul
Acesta și-ei ca mine vor plăti.
Vor sfâșia virtutea în cuvinte
Sau poate-o vor amaneta de ieri
Pe mâine pentru a-și putea permite
Comentarii aleatorii