Voglio un amore doloroso, lento,
che lento sia come una lenta morte,
e senza fine (voglio che più forte
sia de la morte) e senza mutamento.
Voglio che senza tregua in un tormento
occulto sien le nostre anime assorte;
e un mare sia presso a le nostre porte,
solo che pianga in un silenzio intento.
Voglio che sia la torre alta granito,
ed alta sia così che nel sereno
Când vor săpa în fruntea ta tranșee
Întunecate, patruzeci de ierni,
Trufașa tinerețe-o să se-ncheie
Și-o să te-acoperi doar cu buruieni.
La întrebarea: “Unde-i frumusețea
Și bogăția zilelor?”, nici mie
Să nu-mi răspunzi că-n ochi e tinerețea
Ascunsă, din rușine sau mândrie.
“Îți irosești, prietene”,-ți voi spune
“Comorile!”; cândva vei înțelege
Că un copil din tine o s-adune
Cum tatăl decrepit se-mpăunează
Cu faptele vlăstarului mai june,
Și eu la fel, îngenuchiat de-o piază
Rea-mi-însușesc avid ce-n tine bun e;
Căci frumusețe, stirpe, bogăție
Și-nțelepciune - toate laolaltă -
‘Ți-ncoronează formele iar mie
Iubirea – gaj – îmi crește mai înaltă.
Deși nu-s șchiop, sărac și nici disprețul
Întunecat, substanța nu-o sfărâmă,
Îi recunosc risipei tale prețul
Comentarii aleatorii