noaptea şi-a încolăcit
braţele calde şi moi
de gâtul amurgului
dându-i sărutarea din urmă

licoarea toarnă vinul singurătăţii
în două pahare
cu precizie de ospătar
şervetul
ca pe-o scrisoare pierdută
uitat pe spătar ce-dacă-n-ai-venit?

pe celălalt scaun
ca-n temniţă
şade absenţa
încercănată respiraţie a neantului
luna îşi înmoaie buzele rubiniu
pe piciorul înalt mâna de opal prelinsă-i cu jind
în celălalt pahar îşi odihneşte faţa de turtă galbenă
pască din potir pe limba păcătosului
la sfârşitul liturghiei

trupul şi sângele
gust dulce-amărui
ca binecuvântarea plânsului
ce-şi dă ultima suflare în braţele răsăritului
deznodat
de scrisoarea
tocmai găsită a mia oară