Virgil -
ars poetica
ne îmbătăm în cuvinte
ne curg pe gît pe față-nțelesuri
rune și glife
sorbim din crăpăturile podelei
viața semnelor gîfîim gîlgîim
în ele ne umezim aripile de lemn
cioburile lacrimilor sîngerăm strigăm
aceasta e noaptea noastră de dragoste
cu singurătatea vorbelor
cu nebunia perfectă a nerostirii
ne credem nefericirii poeții profeți
ridicîndu-ne apoteotic
îngeri funebri exaltați exilați din arcadia
pe tavan pironim stele galbene
asimetric desfigurate descărnate
cu ochii orbiți de tăcerea lor sulfuroasă
asurzim amețim răsucindu-ne ca o roză a duhurilor
căutînd o fisură în cei patru pereți ai acestui cavou
numit literatură
Poezie:
Comentarii
nepotul lui rameau -
Azi e 06 06 06. Kabalistii zic ca e ziua in care ies diavolii afara. Chiar si cei literari dupa cum ne arata Profetul in pironire de stele galbene. Din toate simbolurile posibile viata semnelor e cea mai tragica pentru ca facem uz de cuvinte in scopuri malefice. Din toate directile ni se arata ca totul e informatie, structurata si codificata. de la planete, galaxii si pina la ziarul aruncat pe pajistea din fata unei academii de arta absurda, tot de informatie e vorba. Stanislaw Lem povesteste de un demon care jefuia trecatorii de informatii. Vroia sa stie tot, de la ce e se gaseste in poseta cumnatei si pana la dimensiunea portocalelor de contrabanda. Totul era intregistrat pe o panglica lunga cat infinitul caci demonul avea o sete insaturabila de date, toate corecte, practice, pline de folos. Evident el piere in final inecat, strangulat de tonele de panglica folosita. E o fabula minunata, un cavou al propriei noastre capacane in care cadem tot potrivind vorbe de nerostire.
Sapphire -
Când se scrie așa, cu detașare de propriul eu și in același timp cu asumare, rezultatul este de cele mai multe ori unul remarcabil. Așa este și poezia aceasta. Să mai scrii despre ars poetica e un act de curaj. Teama de căderea în banal ar fi trebuit să fie mare. Și totuși ai găsit tonul. E o absorbție a tot și toate, o consumare a ultimei fărâme, o viață târâș aproape, exploatarea la maximum a iluziei scrisului, în detrimentul a ceea ce este dincolo. Aș renunța la ultimul vers. Nu cred că se mai îndoia cineva despre ce mormânt închis în piatră este vorba.
vladimir -
"ne îmbătăm în cuvinte"... cred ca in loc de "in" are sens mai mult "cu" dar inteleg ca ai vrut sa eviti acel "cu cuvinte" ce suna aiurea... "ne credem nefericirii poeții profeți"... nu am inteles... poate "nefericirii poeti"... va trebui sa-mi explici. "cu nebunia perfectă a nerostirii"... paradoxal dar e o rostire adanca in intelesuri... tacerea si nebunia puse laolalta, abtinerea de la vorbe si starea de iesire din sine ce e asimilata de oamenii de langa noi cu ceva de neinteles. "ridicîndu-ne apoteotic"... suna cam ciudat... poate ca ar fi mers mai bine triumfal decat apoteotic. Imi place "cu ochii orbiți de tăcerea lor sulfuroasă"... figureaza o imagine deoebita a suferintei dar si a transformarii... un soi de alchimie involuntara. Finalul cred ca putea fi mult mai bun... ai vrut sa fii circular... sa pornesti de la singular (cuvantul) si sa inchei cu literatura iar poemul sa-l asezi lectorului pe post de metafora... e alegerea ta cum inchei dar cred ca se pierde tocmai atmosfera, adica ce facea deliciul acestui text.