De ce își pierde versu-mi strălucirea
Și curge-n matcă leneș și anost?;
De ce nu-și poate-afla, prin oglindirea
În unda vie-a vremilor, alt rost?
De ce-mi păstrează-același drum penița
Și poartă-același desuet vesmânt,
Încât trădează numele-mi și vița,
În urma sa, prin orișice cuvânt?
Doar ție și iubirii se închină
Versu-mi stingher căci tot ce am mai bun
Nous voilà posés sur le gâteau
comme deux poupées: les nouveaux mariés
quand bien même viendrait le couteau
c'est sur la même tranche qu'on tâcherait de rester.
Cum tatăl decrepit se-mpăunează
Cu faptele vlăstarului mai june,
Și eu la fel, îngenuchiat de-o piază
Rea-mi-însușesc avid ce-n tine bun e;
Căci frumusețe, stirpe, bogăție
Și-nțelepciune - toate laolaltă -
‘Ți-ncoronează formele iar mie
Iubirea – gaj – îmi crește mai înaltă.
Deși nu-s șchiop, sărac și nici disprețul
Întunecat, substanța nu-o sfărâmă,
Îi recunosc risipei tale prețul
Trăiam singur, fără niciun alin,
Într-o lume de lacrimi şi suspin
Şi sufletu-mi era apă stătută, mâloasă,
Până ce curata, gingaşa Eulalie îmi deveni îmbujorată mireasă,
Până ce tânăra cu păr auriu Eulalie îmi deveni surâzătoare mireasă.
Ah, mai puţin, mai puţin strălucesc
Stelele din înaltul ceresc
Comentarii aleatorii