De ce își pierde versu-mi strălucirea
Și curge-n matcă leneș și anost?;
De ce nu-și poate-afla, prin oglindirea
În unda vie-a vremilor, alt rost?
De ce-mi păstrează-același drum penița
Și poartă-același desuet vesmânt,
Încât trădează numele-mi și vița,
În urma sa, prin orișice cuvânt?
Doar ție și iubirii se închină
Versu-mi stingher căci tot ce am mai bun
Iubire oarbă, ochii mi-i înveți
Că-i o minciună tot ceea ce văd
În jurul meu – prinos de frumuseți
Sub raza lor se schimbă în prăpăd.
De ce-acostez mereu pe-același dig
Lâng-alte bărci și ochiul meu corupt
Și slab s-a prins de-a pururea-n cârlig,
Iar cugetu-mi de suflet nu s-a rupt?
De ce mai cred că-s singurul stăpân
Și exilat pe-ndepărtatul mal
Și pe-ochii mei minciunile rămân
Comentarii aleatorii