De ce ți-e teamă de-ochii de vădană
Înlăcrimați și ești atât de laș?
Vei fi jelit căci vei lăsa o rană
În lume de-ai să mori fără urmași.
Vei plânge aprig sărăcind pământul
De forma umbrei tale, într-o zi
Și la sfârșit nici văduva mormântul
Nu-ți va săpa sub pleoape de copii.
Privește ce risipă faci din lume
Schimbând-o des de parcă-ar fi ta,
Dar frumusețea-i plină de cutume
Nu te iubesc fiincă ești ruie ca sarea, topazul,
sau ca săgeta de carne ce stârnește focul;
te iubesc așa cum anumite lucruri obscure
se iubesc: în secret, între umbră și suflet.
Te iubesc cum iubesc planta ce nu se-mpodobește,
luminată din adanc de florile nenăscute,
și, hrănită de dragostea ce se ascunde în mine,
își revarsă aroma vie asupra pământului.
Sobre las palabras: Memento mei y
Hodie mecum eris in Paradiso;
acordandolo que dice: Non rapiam arbitratus
XLI
¡Oh, vista del ladrón bien desvelado,
Pues estando en castigo tan severo,
Vio Reyno en el suplicio y el Madero,
Y el Rey en cuerpo herido y justiciado!
Pide que de él se acuerde el coronado
De espinos, luego que el Pastor Cordero
Nu-ți cheltui tot harul frumuseții
Cu tine însuți fără cumpătare,
Căci nu e dar ci e-mprumutul vieții
Pentru acei ce-s liberi din născare.
Frumos avar, de ce te joci atunci
Și nu întorci tot ceea ce-ai avut?
Comori de ani în glie ți le-arunci
Și pierzi ca un zaraf nepriceput.
Făcând negoț cu tine însuți, ție
Îți vei greși, iar la sfârșit, în loc,
Când vei primi fatidica solie
Cum tatăl decrepit se-mpăunează
Cu faptele vlăstarului mai june,
Și eu la fel, îngenuchiat de-o piază
Rea-mi-însușesc avid ce-n tine bun e;
Căci frumusețe, stirpe, bogăție
Și-nțelepciune - toate laolaltă -
‘Ți-ncoronează formele iar mie
Iubirea – gaj – îmi crește mai înaltă.
Deși nu-s șchiop, sărac și nici disprețul
Întunecat, substanța nu-o sfărâmă,
Îi recunosc risipei tale prețul
Comentarii aleatorii