I bambini che pensano negli occhi
hanno l' inverno, il lungo inverno. Soli
s' appoggiano ai ginocchi per vedere
dentro lo sguardo illuminarsi il sole.
Di là da sé, nel cielo, le bambine
ai fili luminosi della pioggia
si toccano i capelli, vanno sole
ridendo con le labbra screpolate.
Son passate nei secoli parole
d' amore e di pietà, ma le bambine
Trăiam singur, fără niciun alin,
Într-o lume de lacrimi şi suspin
Şi sufletu-mi era apă stătută, mâloasă,
Până ce curata, gingaşa Eulalie îmi deveni îmbujorată mireasă,
Până ce tânăra cu păr auriu Eulalie îmi deveni surâzătoare mireasă.
Ah, mai puţin, mai puţin strălucesc
Stelele din înaltul ceresc
Io vedo i grandi alberi della sera
che innalzano il cielo dei boulevards,
le carrozze di Roma che alle tombe
dell'Appia antica portano la luna.
Tutto di noi gran tempo ebbe la morte.
Pure, lunga la vita fu alla sera
di sguardi ad ogni casa, e oltre il cielo,
alle luci sorgenti ai campanili
ai nomi azzurri delle insegne, il cuore
mai più risponderà?
Traducere după ,,Élévation'' de Charles Baudelaire
Peste lacuri adânci și văi neumblate,
Peste munți și păduri, peste nouri și mări,
Mai departe de soare, mai departe de zări,
Trecând de hotare de sfere-nstelate,
Plutești al meu suflet, ușor printre stele,
Și ca-înotătorul prea vesel în undă,
Brăzdezi fericit nesfârșirea profundă
Cu-adâncă, nespusă și rară plăcere.
Comentarii aleatorii