Fliaci travestiti da poeti
burocrati arroganti,
pedanti imbonitori
siete voi i vessilliferi:
portatori d'insegne sbiadite.
L'esser poeti non è un vanto.
E' solo un vizio di natura.
Un peso che s'ingroppa
con paura.
seară liniştită, parcă marea-mi spune
să-mi îngrop tristeţea-n unde, ca şi ea,
dar o veche rană plânsului mă-ndeamnă,
dusă pe vecie, tinereţea mea…
suflete, nu crede-n cele care pleacă,
tot ce-i vis, ca visul se va risipi,
dar văzduhul, parcă, tainic îmi şopteşte
că-n celeste plaiuri ne vom regăsi.
vântul zburdă liber peste largul mării,
dorul de plecare cântă-n mine-acum…
Nu-ți cheltui tot harul frumuseții
Cu tine însuți fără cumpătare,
Căci nu e dar ci e-mprumutul vieții
Pentru acei ce-s liberi din născare.
Frumos avar, de ce te joci atunci
Și nu întorci tot ceea ce-ai avut?
Comori de ani în glie ți le-arunci
Și pierzi ca un zaraf nepriceput.
Făcând negoț cu tine însuți, ție
Îți vei greși, iar la sfârșit, în loc,
Când vei primi fatidica solie
Comentarii aleatorii