Trăiam singur, fără niciun alin,
Într-o lume de lacrimi şi suspin
Şi sufletu-mi era apă stătută, mâloasă,
Până ce curata, gingaşa Eulalie îmi deveni îmbujorată mireasă,
Până ce tânăra cu păr auriu Eulalie îmi deveni surâzătoare mireasă.

Ah, mai puţin, mai puţin strălucesc
Stelele din înaltul ceresc
Decât ochii fetei frumoşi şi vii!
Şi niciodată fulgii sclipitori
Ce se ridică din aburi de nori,
Cu selenare tonuri de perle purpurii,
Nu pot întrece cea mai umilă buclă a modestei Eulalie
Nu se pot compara cu cea mai părăsită buclă a strălucitei Eulalie.

Nici îndoială, nici lacrimi, nici chin
Înapoi nicicând nu revin,
Căci sufletul ei răspunde suspinelor mele cât eu voi trăi;
Şi ziua întreagă, fără-ncetare,
Străluceşte puternic în zare
Astarteea pe bolţile ei azurii,
În timp ce frumoasa Eulalie îşi înalţă privirea spre ea în tării,
În timp ce frageda Eulalie îşi înalţă spre ea ochii ei viorii.

..................................................................................

I dwelt alone
In a world of moan,
And my soul was a stagnant tide,
Till the fair and gentle Eulalie became my blushing bride –
Till the yellow-haired young Eulalie became my smiling bride.

Ah, less, less bright
The stars of the night
Than the eyes of the radiant girl!
And never a flake
That the vapor can make
With the moon-tints of purple and pearl,
Can vie with modest Eulalie’s most unregarded curl –
Can compare with the bright-eyed Eulalie’s most and careless curl.

Now Doubt – Now Pain
Come never again,
For her soul gives me sigh for sigh,
And all day long
Shines, bright and strong,
Astarte within the sky,
While ever to her dear Eulalie upturns her matron eye –
While ever to her young Eulalie upturns her violet eye.