O muza mea preascumpă, care iubeşti palate,
O să ai tu, când vântu-n Ianuarie va sufla,
Când negre griji, la iarnă, în seri, te-or vizita,
Un foc, să-ţi încălzească picioarele-ngheţate?

Vor învia-ai tăi umeri de marmuri nepătate
La razele nocturne pătrunse prin perdea?
În punga mai uscată ca însăşi gura ta,
O să culegi tu aur din bolţile înalte?

Ca să câştigi o pâine, va trebui să-apari
Ca un copil ce duce cădelniţi la altar,
Cântând litanii căror tu nu le dai crezare,

Sau etalând atracţii de clown înfometat
Şi râsul tău, cu lacrimi ascunse-amestecat,
Ca să distrezi, prin târguri, mulţimile vulgare.

.................................................................

Ô muse de mon coeur, amante des palais,
Auras-tu, quand Janvier lâchera ses Borées,
Durant les noirs ennuis des neigeuses soirées,
Un tison pour chauffer tes deux pieds violets ?

Ranimeras-tu donc tes épaules marbrées
Aux nocturnes rayons qui percent les volets ?
Sentant ta bourse à sec autant que ton palais,
Récolteras-tu l'or des voûtes azurées ?

Il te faut, pour gagner ton pain de chaque soir,
Comme un enfant de choeur, jouer de l'encensoir,
Chanter des Te Deum auxquels tu ne crois guère,

Ou, saltimbanque à jeun, étaler tes appas
Et ton rire trempé de pleurs qu'on ne voit pas,
Pour faire épanouir la rate du vulgaire.