nu voi mai vorbi de lucruri frumoase
mi-e teamă de ele în lipsa lor sunt sărac lipit

prima dată când a murit mama limba mi s-a umflat mi-a venit să urlu
am căutat o pădure cu lupi le-am zis na-vă mă lupilor din voi am plecat în voi mă întorc

în toiul nopții zguduiam pieptul din fier forjat al bisericii
un preot buimac a zis o rugăciune a doua zi am plecat în oraș
am cumpărat toate creioanele colorate și o ascuțitoare
am făcut suliți înfipte în coasta lui dumnezeu din ea curgea curcubeul

de tata s-au îngrijit călugării franciscani l-au găsit într-o noapte pișat pe el într-o stație de autobuz
a promis multe până-ntr-o zi când și-a dat foc la haine și-a aruncat patul pe geam
de-atunci nimeni n-a mai vrut să audă de el

am revenit la viața obișnuită într-o duminică am mers la cor ca de obicei la început hămăiam
lumea spunea dând din cap săracul și-acu’ mai pătimește mi-am dat drumul la voce cântam tare și fals din clopotniță cineva mă privea cu îngăduință

bunica avea două clase eram primul născut băiat ea îmi spunea că
nu-ți trebuie multă carte să spui lucruri cu adevărat importante
aveți grijă de mama a scris pe o fișă de diagnostic apoi am privit cum s-a stins
ca flacăra unei lumânări când deschizi ușa

de-atunci bunicului i s-a pus o ceață pe ochi
are o tăietură la deget se uită la ea așteaptă sfârșitul

*

când a murit sorin am crezut că iar face vreo glumă stătea întins pe o masă avea nevoie de martori să-l recunoască era verde-albăstriu brumat zâmbea era zâmbetul de agățat fete

la mijloc fusese cusut cu ață groasă de parcă cineva s-ar fi temut
să nu-i fie moartea așa de împrăștiată ca viața

în ziua aia ne-am dus pe la preoți să cerem bani de coroană
cei care l-au cunoscut au dat din umeri cei care nu l-au cunoscut au dat și ei din umeri
am strâns ceva bani unul a zis dă-o dracului de coroană spre seară l-am îngropat așa cum trăise ultima oară cu doze de tuborg și marlboro roșu

mai aveam un singur prieten s-a făcut mecanic auto și-a luat casă la țară
ne-am întâlnit mai târziu a dus-o bine până-ntr-o noapte
când apa i-a luat tot nevasta și un copil de-atunci umbla de nebun
le spunea oamenilor să nu mai plângă dacă nu vor să-și înece copiii

*

nici cu femeile n-am dus-o bine unele voiau bani altele numai sex
le-am dat de toate și-am trăit liniștit

uneori mai muream
într-un autobuz capcană din tel aviv
într-un metrou din madrid
într-un râu de prin roma
celor ce nu știau cum se merge pe ultimul drum
le-am dat cortegiul și bocitoarele mele

să n-ai încredere în rude vor doar să par bun creștin pentru alții și să spună
că nu-și explică de ce

ai să-nțelegi
în șifonier e o cămașă albastru marin
cămașa mea norocoasă pe care-o purtam când căutam de lucru
în buzunar a rămas o poveste despre un băiat și câinele lui care-au plecat într-o zi
să culeagă vreascuri și-au ajuns într-o dumbravă așa minunată încât n-au mai vrut
să se întoarcă acasă