<<Misterul, maliția, sugestiile sexuale, compoziția rafinată și stilizarea "primitivistă" a figurilor bizare ce "ies" din umbră (din negrul catifelat și profund al fondurilor lui, ca la Odilon Redon), sobrietatea coloristică, fac din Perahim un suprarealist rafinat, gravurile lui (linogravruri, litografii) realizând cu un minimum de mijloace un maximum de efect vizual.>> IVD
La numai 16 ani tânărul Perahim publică în revista de avangardă UNU un prim desen. Apoi desenează
intens pentru revistele Alge, Viața imediată (1933) și reviste politice de stânga: Cuvântul Liber, Era Nouă (1936) In 1933 ilustrează prima carte a lui Gherasim Luca: "Roman de Dragoste".
Motto :
« l’Art réside même dans les choses conçues sans intention artistique ».
Hiroshi Sugimoto
Centrul național de artă și cultură George Pompidou a fost construit la inițiativa Președintelui George Pompidou, aceea de a exista în inima orașului Paris un centru cultural de arta modernă și contemporană aflat în interacțiune permanentă cu celelalte arte, cu muzica, teatrul, cinema, cărțile, conferințele etc.
Acest centru a fost inaugurat de domnul Valéry Giscard d'Estaing, Președintele Republicii, în data de 31 ianuarie 1977.
Arhitecții Centrului George Pompidou, Renzo Piano, Richard Rogers și Gianfranco Franchini au conceput această construcție ca pe o “diagramă spațială evolutivă”.
Născut în 1903 la Piatra Neamț. La 18 ani se înscrie la școala de Arte Plastice din București unde picteză peisaje stil Cézanne, în spiritul epocii.
Dezvoltă în paralel un stil expresionist cu care apare la expoziții minore. Prima sa lansare importantă este la Galeria Mozart în anul 1924. Participă, co-fondator, la fundația revistei dadaiste 75H.P în București. Acolo lansează împreună cu Ilarie Voronca manifestul "picto-poeziei": picturi în ulei peste care se plasau texte sau cuvinte din vocabularul futurist-dadaist pe atunci în plină dezvoltare.
Motto : Pierre Parat’s painting is that of a great art lover, attached to such important figures as Soulages, Schneider, Poliakoff and Zao Wou-ki, whom he frequently mentions, and also an enlightened connoisseur of Paul Rebeyrolle, thereby proving his diversity as well as the fact that he does not apply their teachings, like so many others. He explains that if abstraction is the very essence of our art, he would rather respect it, in order to maintain a better, uncompromising, relationship. It is also clear that he must make his way beyond architecture, remove himself from it, set it aside.
Patrick-Gilles Persin
Comentarii aleatorii