mă învelești în pielea tapisată cu apa tulbure
pe care n-ai de unde să o știi

închid ușa și arunc zarurile șterse
în chivotul ruginit de pe noptieră
cred în coincidențe. în hazardul singurătății
uneori Dunărea e mai tulbure decât nopțile de război
și e singurul lucru pe care-l mai văd cu ochiul liber

din trupul tău pornește iarna pentru rănile deschise
ninsoarea care acoperă turnul din Niš
craniile aliniate. icoanele uscate pe zidul alb
copiii își aranjează câmpuri minate în vârful degetelor
cântă și defilează cu ochii acoperiți

până la urmă rămân descoperit
mă gândesc că ești deja prea departe
ca să-mi dau seama dacă te-am pierdut
îmi privesc genunchiul tapisat cu apa tulbure