Virgil -
...
eminescu s-a născut într-un loc în care
era atît de iarnă
încît oamenii o duceau cu ei pretutindeni
pe haine pe opinici pe căciuli
o cărau în case
dar mai ales pe stradă
printre noroaie
pe vremea aceea străzile erau pline de noroaie
dar se terminau în cer
la fel și dealurile
și multe alte lucruri
doar marea
singură și rece
privea înghețată cerul
ca pe o oglindă întunecată
și asta te făcea să crezi că poate
îl aștepta pe el
pe eminescu
să o atingă și să să o facă să se simtă
pentru prima dată
frumoasă
Poezie:
Comentarii
...într-un loc...și într-un timp,
Maria - Doina -
...într-un loc...și într-un timp, aș mai adăuga. Sunt aici, aproape de locul nașterii lui. M-a emoționat foarte tare poemul. Uf! Și chiar acum ninge de parcă se scutură cerul de toată floarea de tei...
Surprinzi metafora în acasa ei, printre oameni si locuri, printre suflete albe. Și da, marea înghețată nu putea oglindi cerul. Mă opresc aici...restul se scrie pe această ninsoare ce îți dă atâta dreptate. Mulțumiri, Virgil! Un poem care m-a îmbogățit.
Remarc mai ales:
,,pe vremea aceea străzile erau pline de noroaie
dar se terminau în cer"
"doar marea
singură și rece
privea înghețată cerul
ca pe o oglindă întunecată
și asta te făcea să crezi că poate
îl aștepta pe el
pe eminescu
să o atingă și să să o facă să se simtă
pentru prima dată
frumoasă"
e un omagiu frumos,
yester -
e un omagiu frumos, Virgil. sunt foarte frumoase versurile tale. aș pune totuși aici: "îl aștepta pe el pe eminescu" doar îl aștepta pe eminescu pentru a nu fi patetic tonul. deci după cum spuneam, un poem frumos, sensibil, empatic, care nu are nevoie de argumentele mele pentru apreciere. se vede clar că merită remarcat.
Aş tăia "dar"-ul din "pe vremea
a.a.a. -
Aş tăia "dar"-ul din "pe vremea aceea străzile erau pline de noroaie
dar se terminau în cer" - nu prea îi văd justificarea. Plus de asta, îl mai ai ceva mai sus.
"și asta te făcea să crezi că poate" - aici e o rezolvare simplistă şi în neconcordanţă cu fineţea de până atunci; rezolvare simplistă şi la nivel ideatic (ieşirea spre pers. a 2 a), şi la nivel expresiv (disonanţa comunului - limbajul comun + "asta/că/poate"). Chiar ar fi păcat să nu intervi în partea aceasta. Dar e doar părerea mea, evident.
Rămâne peste toate un text care, cel mai si cel mai si cel mai si cel mai important, nu e invaziv şi nu foloseşte imaginea Poetului, ci se culcă prietenos pe proiecţia ei. Şi un final foarte, foarte tare. Mi-amintesc de o altă încheiere a unui text de-al tău (controversată), care se termina tot în "frumos"(oasă).
Bun,
a.a.a. -
Bun, am înţeles adversitatea din "dar se terminau în cer". Şi e frumos spus, subtil. Mea culpa!
mulțumesc tuturor pentru citire și
Virgil -
mulțumesc tuturor pentru citire și observații. este posibil ca unele soluții pe care le-am folosit să nu fie neparat cele mai bune. mă voi mai gîndi.
Interesant amestecul acesta de
margas -
Interesant amestecul acesta de 'temperaturi' hai să spun așa, ale poemului, iarnă, noroaie, marea înghețată... la o adică destul de contradictorii, imaginile sunt interesante pentru că, cel puțin pentru mine, simbolizează însăși natura fundamental contradictorie a lui Eminescu. Nu știu dacă autorul a mers 'pe ulița asta' când a scris poemul, însă eu așa l-am citit... și mi-a plăcut, ridicând nu doar contradicțiile ci și mizeria noastră la cer.
Margas
P.S: Finalul este complet măzgălit de acea bâlbă bâlbăită (sic!) 'să o atingă și să să o facă să se simtă' un vers care îmi reprezintă un autor cuprins de frigurile non-creației, și spun din nou păcat de aceste pete, neglijențe infantile (nu e prima oară la acest autor) care denotă ceva mai mult decăt o lipsă de atenție la editarea textului, poemul fiind postat de ceva vreme pe site și purtând deja două penițe.
Nu sînt convins,
Virgil -
Nu sînt convins, Marga, că mă cunoști atît de bine ca să știi de ce „friguri” sînt eu cuprins sau nu. Tot la fel mi se pare deosebit de naivă și pripită, deci probabil eronată, logica ta conform căreia din cauza sfîrșitului unui text tu poți să îmi pui un diagnostic. De fapt, această optimistă convingere conform căreia tu ai putea pune un „diagnostic literar-creativ” (to anybody) îmi pare, la urma urmei, undeva între bombastic și fandosit. Dacă o faci de dragul petardelor sau luminii reflectoaelor te înțeleg. Small minds like small things. Dar dacă tu chiar crezi ceea ce scrii, atunci este mai degrabă tragic decît hilar. Anyway, pe text vorbind, nu sînt convins că părerea ta, conform căreia literatură se poate scrie numai pe baza unui rețetar care, în mintea ta, presupune versuri șlefuite „ce din coadă au să sune”, este ceea ce înseamnă de fapt literatură.
De fapt,
Virgil -
De fapt, ca să revin, Marga, comentariul tău îmi amintește izbitor de unii comentatori de filme care cred (sau cel puțin așa trădează că cred) că numai la Hollywood se fac filme și rețeta lui este singura normă cinematografică. E lamentabil dacă nu ar fi ridicol.
Și încă ceva, nu m-a ofuscat nimic (asta ca să nu îți faci „gînduri”), am fost însă uimit de ușurința cu care ajungi la concluzia că te pricepi. Nici nu mă refer la concluziile tale, ceea ce ar trebui să îți dea de gîndit este procesul.
Ok,
margas -
Ok, am înțeles, tu chiar așa ai vrut să scrii cu doi de 'să', o sută de 's' de 'ș' și de 'ă'... îmi cer scuze, eu am crezut că e un typo amestecat cu un puseu de febră. În acest caz îmi schimb părerea și spun că versul respectiv este teatral în măsura în care toți mergeam la teatru când eram copii și nu puteam, din cauza etichetei, să ne suflăm ca lumea mucii în batistă.