Prin muzica ta divină înteleg extensii virtuale ale propriei mele ființe,
alerg după ceea ce acordul tău nu a mișcat,
mă leg de gama ta haotică în absolutul alb-negru
țintuit cu fumuri roșii extrase din venele pecetluite la tăcere.
Încerc să mă adun în armonii serafice negând
calea ce a fost scrisă să ghideze în știința
acidă de a manipula entitați spirituale naive
Având în vedere climatul politic, economic și mai ales social din casa noastră (vrem nu vrem) România, propun Consiliului site-ului organizarea unei întreceri de umor și ironie (eventual sub formă de epigramă, și ca să mai revigorăm acest gen, de ce nu? dar nu obligatoriu) la adresa situației politice, a așa-ziselor schimbări din Românica noastră dragă.
Cred că ar fi de datoria noastră, ca iubitori/iubitoare de cuvânt, să ne exprimăm aici, pe hârtia virtuală a site-ului nostru Hermeneia, pe această temă.
Despre Irina, vă pot spune că are șolduri de amforă, o aluniță pe omoplatul drept și o cicatrice ca o sfoară subțire, acolo pe unde au ieșit copiii din pântecul ei, unul câte unul. Copiii ei au crescut acum suficient de mari încât să nu-ți mai vină a crede că au încăput vreodată în hamacul șoldurilor ei.
uneori totul pare
absolut inutil.
nu îndrăznesc să îmi întorc privirea.
mai bine să nu știu
mai bine să nu văd
cum timpul își crește copiii hrănindu-i
cu felii sângerânde din cuvintele mele.
Comentarii aleatorii