Sunt aici câteva idei interesante, cu care rezonez pe deplin.
"Poetul este manifestarea supremă a involuției umane".
"Poetul există atîta timp cît este în pericol, atîta timp cît este vulnerabil, cît poate pierde totul. Pentru el este vital să fie pe o linie moartă, să nu aibă soluție. Să fie deznădajduit. Cînd iese la liman, cînd izbîndește devine flasc, insipid. Dispare. Chiar și în fața unui răsărit de soare poetul suferă puțin." - excelent! Şi cât se poate de adevărat.
"Poetul nu moare. El dispare uneori dintr-un om. Uneori apare din nou. Sau nu mai apare niciodată" - poate că aşa se explică marea căutare a unui succes liric trecut.
" Poetul este invidia neputinței." - mişto. "Poetul este în permanență vinovat" - fain.
etc.
Se poate discuta la nesfârşit pe latura acestui text. Polemic sau nu. La rece sau alegoric. Semiobiectiv sau subiectiv de-a dreptul. Dar nu ştiu dacă s-ar ajunge la un consens. Pentru că marele avantaj al acestui text este caracterul său dual.
Mie mi-a plăcut aproape tot. Şi dacă e ceva ce nu mi-a plăcut... am uitat ce.
E tipul de text despre care poţi spune "ce uşor aş fi putut să-l scriu eu", dar nu e aşa. Sau despre care spui că, pentru a-l scrie, nu trebuie decât să fii observator liric. Dar iarăşi nu e aşa.
Atât.
Nu ştiu dacă autorului îi este familiar Nichita Stănescu, dar textul său îmi aminteşte de un scurt "Poem": "Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi/ şi ţi-aş săruta talpa piciorului/ nu-i aşa ca ai şchiopăta puţin, după aceea, / de teamă să nu-mi striveşti sărutul?"
Asta, privind îndeosebi ultimele două versuri. Primele sunt alcătuite din poncife. În specai penibilul "neîncepută neîmblânzire"...
paul, mulțumesc și mă bucur că a reieșit din simplitatea asta.. acel sentiment, dar ca să fiu sinceră, asta este doar începutul de la un poem mai lung pe care nu am avut timp să-l diger.. să-mi dau seama dacă este ok. am să-l pun acum în întregime, deși nici acum nu știu cât de ok este :) o zi frumoasă!
revin aici pentru că vreau să-ți las ceva la fel de frumos ca acest poem al tău. asta să fie oare muzica care ne escaladează simțurile?:) http://members.aol.com/Profondo75/lasoli.htm Madim
Am înţeles. Legat de "românizare" - mă gândesc dacă ideea d-lui Pruteanu, conform căreia neologismele ar trebui ortografiate româneşte, nu este o soluţie care să nu se impună "cu orice preţ"... căci, spun eu, importăm conceptul, nu forma.
Da, sunt interesat foarte de acel fişier. Lucrarea mea de licenţă ("Influenţa limbajului asupra filosofiei") a avut incursiuni prin zona asta.
Cu riscul pe care iata, mi-l asum aici in direct, nu inteleg imaginea in context. O explicatie, sau macar ceva de genul, pentru noi astia mai prosti? Multmesc anticipat si "adevarat a inviat" Andu
Alina, eu cred că tu îi cunoști foarte bine și singură. Activezi în lumea literara de foarte mulți ani. Repet, nu s-a vrut a fi o frondă, ci doar o luare de atitudine(ironică, pamfletară) în fața unei anumite tendințe din literatura românească de astăzi.
Caleașca așteaptă etern, birjarul s-a topit în veșminte... În zadar, că poetul s-a urcat pe postament și de-acolo nu mai vrea să coboare. Îmi place imaginea din geam suprapusă peste cea din exterior. Încape multă poezie aici...și filozofie!
Stii cum sa faci alta data? Sa iti imaginezi ca esti intr-un palat si totul in jurul tau e luminos si in jurul tau sunt curtenii si inaltii demnitari ai curtii si e o masa lunga cu pahare inalte si cu farfurii din care mananci friptura cu mana. Asa e cel mai simplu, insa dependenta exista. De imaginatie si nu de oameni. Nu e bine sa fii dependent de ceea ce pleaca, ci doar de ceea ce ramane. Iar ce ramane este ceea ce scriem, ceea ce cream. Ceea ce lasam dupa noi, celorlalti. Asa si despre textul de mai sus.
textul nu e asa: iata si argumentele mele: la inceput, o conversie, o intoarcere a susului in jos si invers, un discurs in stil baroc, cu tenta cartaresciana, in care femeie e adulata, piscata etc. strofa a doua ordoneaza discursul, oferind definitia iubirii, adica amorul ce e amorul daca nu ceva exploziv daca nu un terorist daca nu o bomba umana? adica un razboi personal, patriotic, universal, indefinit. zic eu. finalul tinde spre o noua rasturnare, de data asta ideologica. iubirea nu mai e ceva etern, fin, bun si frumos. e grea, brutala, stabila, un barbat adica. viu, cand e, mort, cand nu e. simplu nu cred ca tb sa teoretizez aici functia cliseului sau a kitsch ului in postmodernism si nu numai. sau despre ca si hora, tulai, doamne, e si ea cant si strigare. a ecoului, logic:P de aceea, parerea mea e ca acest poem face toti banii.
frumos! un poem excepțional. se repetă tată și statui: "în parcuri tată" - "bronz ușor de tată" & "statuie între" - "statuie cu brațe". dar acestea nu mă împiedică să las semnul meu de apreciere. fain, Adrian! (e pe tonalitatea mea)
fiecare cu ce-l doare... dacă ai încuiat totul și mai ții și mâna pe încuietori, cum de te-aștepți să ți se pară ceva poetic în jurul tău? cu bicicleta vei învăța să mergi singură, iar genunchii îți vor avea de suferit. nu vreau să vorbesc despre sacrificii acum, ci ți-am adus aminte de libertate și curaj.
Un text sensibil. Dar şi un regretabil dezacord (sau, să-i zicem, acord prin atracţie): "iubitele lor sunt ca oglinzile/ fixate în pereţi/ răsuflarea celor de dincolo/ nu le mai aburesc". Predicatul (aburesc) trebuie pus la singular, pentru ca subiectul (răsuflarea) e la singular .
perfect acord liric între do și li într-o singură cutie de rezonanță: dragostea, așa cum numai ea poate fi rotundă simetrică unică... un pasaj de excepție: "nesfârșit de gol se ridică do și văd prin el –uneori, îi întind mâna- cum, în mătasea claviculei sale, doarme li, împungând cu geana cea neagră sufletul ei înăuntru și la dus și la întors do folosește covorul zburător. li doarme. li e dumne"
un text ca o pictură. culori puţin înfiebîntate şi tragice. de fapt autorul, cel puţin pe mine, m-a obişnuit cu calitatea şi arta culorii romantice. am ceva rezerve faţă de facilul din "vînătoarea de păcate" şi "felinare cu miros de miez de noapte".
Atentie la final: "împreună eram numai când apăsam pe durere/ să nu mai curgă". Gasit, in mod fericit, pentru text ca un "tot". Numai din inapetenta mea pentru "analiza" nu pot acorda o "penita". Drept care imi cer scuze autoarei.
Adrian, aș fi curios cum l-ai lămuri pe Nichita să-și rescrie versurile:
Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
si-am zis para de un mar,
minciuna de adevar,
si-am zis pasare de peste,
desclestare de ce creste,
si secunda-am zis de ora,
curcubeu de aurora
poezia are logica ei, știi doar și de suprarealiști...
în fine, ce îți reproșez (amical) e că nu poți vedea în poezie fotonii plecând...
știm amândoi că orice poezie poate fi interpretată cumva și găsi un sens, după cum știm
la fel de bine că orice afirmație poate fi combătută.
sper că nu sunt înțeles greșit. apreciez efortul tău depus aici!
este neasemuită.
ştiu că prezentul este un "asigurator" mult mai eficace decât imperfectul care... tocmai că nu e perfect, dar tinde către...
ştii ce mă bucură foarte tare? faptul că începând de la textul meu ţi-a ieşit o aşa poezie!
o voi păstra. mulţumesc.
Andu, nu ştiu cât de inovator este, aş spune că mai degrabă nu e. Nu sunt fan al mixajelor lirice, de aceea nu cred că voi face variaţii pe ultima unitate.
Virgil, "pe de-a-ntregul" conţine şi el vocalele care te supără. Am ales "pe-a-ntregul" pentru plusul său lăuntric.
D-le Gorun, aş spune că amănuntele au rostul lor. În general. Bineînţeles, nu toate, deci se poate să fi scăpat şi eu câteva. A posta rar - autocenzura este o condiţie importantă a îmbunătăţirii.
Emilian, am să-ţi scriu şi aici ce ţi-am scris în alta parte şi voi posta şi comentariul tău, pentru că aduce nişte idei în plus, iar fără el, răspunsul meu ar părea puţintel bizar.
In primul rind tin sa remarc faptul ca este un text consistent, la a carui gen de lirica rezonez si in care chiar ma complac si eu, uneori.
Apoi, unora li s-ar parea facila si dulceaga deschiderea si inchiderea cu acel "draga mea" si putin cliseisticele firmituri de suflet. Depinde de cheia in care e citit textul. Personal, mie mi-a adus aminte(mai ales acea piine din final), de Hansel si Grettel, de ratacirea in doi care devine solitara in acest text, ratacire pe care eu am perceput-o crescind pina spre final. Ceea ce as reprosa textului este supradozajul de lirism si ritmul putin resemnat. Din punctul meu de vedere, cred ca penultima strofa(chiar daca in logica trairilor autorului are sens) ar putea sa lipseasca, pentru ca nu face altceva(cel putin asa am perceput) decit sa forteze golul. E drept, e destul de riscant sa apelezi la o astfel de lirica(unii ar putea spune chiar batrineasca), dar eu nu pretind ca poemul acesta e stralucit. Spun doar ca am rezonat si ca e o traire consistenta in aceste rinduri. (Emilian Valeriu Pal)
Nici eu nu pretind că textul acesta e sui generis, am să spun doar că, pentru mine, e mai special decât altele, că nu m-am gândit deloc la stil, la registru, la scheletul discursiv... atunci când l-am scris. L-am lăsat pur şi simplu să se aşeze singur, chiar dacă asta sună şcolăreşte. Şi a ieşit ce a ieşit.
Ştiu că adevărul liric nu e deloc suficient şi nici măcar necesar în ceea ce priveşte valoarea axiologică a unei poezii (cel puţin nu în prima fază/ primul strat comprehensiv/ă), însă, uneori, nu se poate trece peste el cu bidineaua originalului/ particularului, pentru că taman atunci ar falsa. De aceea "draga mea". Da, aşa cum ai observat, laitmotivul firimiturilor vizează rătăcirea în doi/ drumul întoarcerii, dar şi faptul existenţei a acelui "ceva", atunci când această existenţă este negată. Transformarea lor (târzie) în pâini, atunci când nu mai contează, este, la nivel conceptual, arhiîntâlnită.
Penultima unitate are meritul de-a legitima sensul "scrisorii", dar acest act se poate face numai şi numai în plan strict subiectiv, ca atare, pentru cititorul neutru ea poate fi catalogată chiar şi "balast".
E unul dintre puţintele texte pe care le-am comis într-o lucidă stare de totală vulnerabilitate. De acolo, poate, şi "supradozajul liric". Şi alte posibile rateuri.
Iulia, "mi-a plăcut chiar foarte mult, plaja de lirism este foarte bine dozată" --> " pe alocuri însă e sesizabilă o notă care alunecă prea mult înspre patetism" --> "dar, având în vedere tema aleasă, e un fapt de la sine înţeles că nu deranjează mult".
E puţin contradictoriu comentariul tău, aşa că nu prea ştiu ce să-ţi răspund.
Mariana, da, totul e simţit şi asumat. De multe ori, chiar şi gândit :).
poezia pierde din forță, pe la ... "atent de cordul meu învolburat..." prima și ultima strofă sunt închegate, în a doua imaginile sunt comune. ramân la parerea ca strofa a doua suferă.
ai intuit bine, Virgil, este un fel de tristețe resemnare în acest poem. sunt curioasă care sunt lucrurile care nu le-ai înțeles în el. nu-mi place să-mi explic versurile... însă, părerea ta m-ar ajuta pe viitor, să formulez altfel... sau să renunț la un anume fel de exprimare. mulțumesc.
Pentru mine, poemul incepe odata cu "draga mea" din a doua strofa, odata cu metaforele superbe pe care doar la Emilian in scris le poti intalni. Remarc "scrisoarea de aer", si soarele, desigur, animalul credincios al tuturor timpurilor. Frumos poem!
uite-asa, Dorine! Tarfa aia de poezie care te bantuie pana iti frange gatul, "Femeia/ Care dansa pe mese si ucidea poeti" desi esti plin de ea pana in maduva oaselor, o cauti fara sa sti ca esti impregnat in totalitate de ea! Este unul din textele iesit intr-o clipa de gratie. Perfect imbraca in prozodia fara cusur.
"claxonează la omul din mine dintre docuri, bărci fluierând." aveti aici o actiune redata prin doua verbe apartinand aceluiasi camp semantic. cred ca ar fi mai bine daca ati inlocui fluieratul...scapati astfel si de (mult prea facila) rima in gerunziu. "troienit de ninsori"... inedit, indeed! "fără vrere tresar emotiv. prin gânduri strigă fosila poetului ostentativ"........ m-am incruntat dintr-o spranceana, "am zambit" din cealalta. "sunt eu, trudind să-mi înalț prin veacuri rotunde statuia cu stihuri și verbe de zmalț -" un bibelou costa mai putin...:D (glumeam, scuzati, am fugit!)
nu cred, francisc! nu cred ca Hegel a scris ceea ce tu infierezi mai sus. nu cred ca Hegel sa fi fost atat de idiot sa ma copieze pe mine si nici vice-versa. aduci niste traduceri de nu stiu de pe unde si le grupezi intr-un com crezand ca ma vei bulversa. nu l-am citit niciodata, absolut niciodata pe Georg Wilhelm Friedrich Hegel. daca va fi vreodata sa citez ceva sau sa ma folosesc de un izvor de gandire, va fi Scriptura, sola Scriptura. fii pe pace, francisc, nicodem e mult prea inteligent sa se cloneze intr-un șobolan mizerabil.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Sunt aici câteva idei interesante, cu care rezonez pe deplin.
"Poetul este manifestarea supremă a involuției umane".
"Poetul există atîta timp cît este în pericol, atîta timp cît este vulnerabil, cît poate pierde totul. Pentru el este vital să fie pe o linie moartă, să nu aibă soluție. Să fie deznădajduit. Cînd iese la liman, cînd izbîndește devine flasc, insipid. Dispare. Chiar și în fața unui răsărit de soare poetul suferă puțin." - excelent! Şi cât se poate de adevărat.
"Poetul nu moare. El dispare uneori dintr-un om. Uneori apare din nou. Sau nu mai apare niciodată" - poate că aşa se explică marea căutare a unui succes liric trecut.
" Poetul este invidia neputinței." - mişto. "Poetul este în permanență vinovat" - fain.
etc.
Se poate discuta la nesfârşit pe latura acestui text. Polemic sau nu. La rece sau alegoric. Semiobiectiv sau subiectiv de-a dreptul. Dar nu ştiu dacă s-ar ajunge la un consens. Pentru că marele avantaj al acestui text este caracterul său dual.
Mie mi-a plăcut aproape tot. Şi dacă e ceva ce nu mi-a plăcut... am uitat ce.
pentru textul : poetul deE tipul de text despre care poţi spune "ce uşor aş fi putut să-l scriu eu", dar nu e aşa. Sau despre care spui că, pentru a-l scrie, nu trebuie decât să fii observator liric. Dar iarăşi nu e aşa.
Atât.
Nu ştiu dacă autorului îi este familiar Nichita Stănescu, dar textul său îmi aminteşte de un scurt "Poem": "Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi/ şi ţi-aş săruta talpa piciorului/ nu-i aşa ca ai şchiopăta puţin, după aceea, / de teamă să nu-mi striveşti sărutul?"
pentru textul : atât de vie deAsta, privind îndeosebi ultimele două versuri. Primele sunt alcătuite din poncife. În specai penibilul "neîncepută neîmblânzire"...
paul, mulțumesc și mă bucur că a reieșit din simplitatea asta.. acel sentiment, dar ca să fiu sinceră, asta este doar începutul de la un poem mai lung pe care nu am avut timp să-l diger.. să-mi dau seama dacă este ok. am să-l pun acum în întregime, deși nici acum nu știu cât de ok este :) o zi frumoasă!
pentru textul : happy derevin aici pentru că vreau să-ți las ceva la fel de frumos ca acest poem al tău. asta să fie oare muzica care ne escaladează simțurile?:) http://members.aol.com/Profondo75/lasoli.htm Madim
pentru textul : Solitudine deAm înţeles. Legat de "românizare" - mă gândesc dacă ideea d-lui Pruteanu, conform căreia neologismele ar trebui ortografiate româneşte, nu este o soluţie care să nu se impună "cu orice preţ"... căci, spun eu, importăm conceptul, nu forma.
Da, sunt interesat foarte de acel fişier. Lucrarea mea de licenţă ("Influenţa limbajului asupra filosofiei") a avut incursiuni prin zona asta.
e-mail: [email protected]
pentru textul : Plăci vinil peste ospicii deCu riscul pe care iata, mi-l asum aici in direct, nu inteleg imaginea in context. O explicatie, sau macar ceva de genul, pentru noi astia mai prosti? Multmesc anticipat si "adevarat a inviat" Andu
pentru textul : Hristos a înviat! deimagine clară. am să admir mereu astfel de imagini mai ales pentru că haiku e ceva pe care nu-l simt decât în calitate de cititor.
pentru textul : Haiku deAlina, eu cred că tu îi cunoști foarte bine și singură. Activezi în lumea literara de foarte mulți ani. Repet, nu s-a vrut a fi o frondă, ci doar o luare de atitudine(ironică, pamfletară) în fața unei anumite tendințe din literatura românească de astăzi.
pentru textul : Unui mare poetastru deCaleașca așteaptă etern, birjarul s-a topit în veșminte... În zadar, că poetul s-a urcat pe postament și de-acolo nu mai vrea să coboare. Îmi place imaginea din geam suprapusă peste cea din exterior. Încape multă poezie aici...și filozofie!
pentru textul : Totul despre Mine dese pare ca daca vorbiti despre brad si sampanie trebuie sa le aduc pina la urma. multumesc de trecere.
pentru textul : două noi secțiuni deStii cum sa faci alta data? Sa iti imaginezi ca esti intr-un palat si totul in jurul tau e luminos si in jurul tau sunt curtenii si inaltii demnitari ai curtii si e o masa lunga cu pahare inalte si cu farfurii din care mananci friptura cu mana. Asa e cel mai simplu, insa dependenta exista. De imaginatie si nu de oameni. Nu e bine sa fii dependent de ceea ce pleaca, ci doar de ceea ce ramane. Iar ce ramane este ceea ce scriem, ceea ce cream. Ceea ce lasam dupa noi, celorlalti. Asa si despre textul de mai sus.
pentru textul : puțină atenție vă rog detextul nu e asa: iata si argumentele mele: la inceput, o conversie, o intoarcere a susului in jos si invers, un discurs in stil baroc, cu tenta cartaresciana, in care femeie e adulata, piscata etc. strofa a doua ordoneaza discursul, oferind definitia iubirii, adica amorul ce e amorul daca nu ceva exploziv daca nu un terorist daca nu o bomba umana? adica un razboi personal, patriotic, universal, indefinit. zic eu. finalul tinde spre o noua rasturnare, de data asta ideologica. iubirea nu mai e ceva etern, fin, bun si frumos. e grea, brutala, stabila, un barbat adica. viu, cand e, mort, cand nu e. simplu nu cred ca tb sa teoretizez aici functia cliseului sau a kitsch ului in postmodernism si nu numai. sau despre ca si hora, tulai, doamne, e si ea cant si strigare. a ecoului, logic:P de aceea, parerea mea e ca acest poem face toti banii.
pentru textul : manifest găsit într-un buzunar defrumos! un poem excepțional. se repetă tată și statui: "în parcuri tată" - "bronz ușor de tată" & "statuie între" - "statuie cu brațe". dar acestea nu mă împiedică să las semnul meu de apreciere. fain, Adrian! (e pe tonalitatea mea)
pentru textul : De-a singurul defiecare cu ce-l doare... dacă ai încuiat totul și mai ții și mâna pe încuietori, cum de te-aștepți să ți se pară ceva poetic în jurul tău? cu bicicleta vei învăța să mergi singură, iar genunchii îți vor avea de suferit. nu vreau să vorbesc despre sacrificii acum, ci ți-am adus aminte de libertate și curaj.
pentru textul : Îmi vreau tălpile înapoi deUn text sensibil. Dar şi un regretabil dezacord (sau, să-i zicem, acord prin atracţie): "iubitele lor sunt ca oglinzile/ fixate în pereţi/ răsuflarea celor de dincolo/ nu le mai aburesc". Predicatul (aburesc) trebuie pus la singular, pentru ca subiectul (răsuflarea) e la singular .
pentru textul : chipul demultului deperfect acord liric între do și li într-o singură cutie de rezonanță: dragostea, așa cum numai ea poate fi rotundă simetrică unică... un pasaj de excepție: "nesfârșit de gol se ridică do și văd prin el –uneori, îi întind mâna- cum, în mătasea claviculei sale, doarme li, împungând cu geana cea neagră sufletul ei înăuntru și la dus și la întors do folosește covorul zburător. li doarme. li e dumne"
pentru textul : dar, uite... demultam, Masha! urma scapă turma, stiu povestea din copilarie:) legat de drama: fiecare cu buburuza altuia, inainte, mars!
am umblat pe la final. sper ca nu l-am mutilat definitiv! cele bune tuturor!
pentru textul : să deun text ca o pictură. culori puţin înfiebîntate şi tragice. de fapt autorul, cel puţin pe mine, m-a obişnuit cu calitatea şi arta culorii romantice. am ceva rezerve faţă de facilul din "vînătoarea de păcate" şi "felinare cu miros de miez de noapte".
pentru textul : Poezia in timp de pace deAtentie la final: "împreună eram numai când apăsam pe durere/ să nu mai curgă". Gasit, in mod fericit, pentru text ca un "tot". Numai din inapetenta mea pentru "analiza" nu pot acorda o "penita". Drept care imi cer scuze autoarei.
pentru textul : mâna lui rezema liniștea debună sugestie, am pus un link.
pentru textul : din poezie scapă cine poate deAdrian, aș fi curios cum l-ai lămuri pe Nichita să-și rescrie versurile:
Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
si-am zis para de un mar,
minciuna de adevar,
si-am zis pasare de peste,
desclestare de ce creste,
si secunda-am zis de ora,
curcubeu de aurora
poezia are logica ei, știi doar și de suprarealiști...
pentru textul : Mai singură... deîn fine, ce îți reproșez (amical) e că nu poți vedea în poezie fotonii plecând...
știm amândoi că orice poezie poate fi interpretată cumva și găsi un sens, după cum știm
la fel de bine că orice afirmație poate fi combătută.
sper că nu sunt înțeles greșit. apreciez efortul tău depus aici!
este neasemuită.
pentru textul : când de iubire ţineam cu dinţii deştiu că prezentul este un "asigurator" mult mai eficace decât imperfectul care... tocmai că nu e perfect, dar tinde către...
ştii ce mă bucură foarte tare? faptul că începând de la textul meu ţi-a ieşit o aşa poezie!
o voi păstra. mulţumesc.
Andu, nu ştiu cât de inovator este, aş spune că mai degrabă nu e. Nu sunt fan al mixajelor lirice, de aceea nu cred că voi face variaţii pe ultima unitate.
Virgil, "pe de-a-ntregul" conţine şi el vocalele care te supără. Am ales "pe-a-ntregul" pentru plusul său lăuntric.
D-le Gorun, aş spune că amănuntele au rostul lor. În general. Bineînţeles, nu toate, deci se poate să fi scăpat şi eu câteva. A posta rar - autocenzura este o condiţie importantă a îmbunătăţirii.
Emilian, am să-ţi scriu şi aici ce ţi-am scris în alta parte şi voi posta şi comentariul tău, pentru că aduce nişte idei în plus, iar fără el, răspunsul meu ar părea puţintel bizar.
In primul rind tin sa remarc faptul ca este un text consistent, la a carui gen de lirica rezonez si in care chiar ma complac si eu, uneori.
Apoi, unora li s-ar parea facila si dulceaga deschiderea si inchiderea cu acel "draga mea" si putin cliseisticele firmituri de suflet. Depinde de cheia in care e citit textul. Personal, mie mi-a adus aminte(mai ales acea piine din final), de Hansel si Grettel, de ratacirea in doi care devine solitara in acest text, ratacire pe care eu am perceput-o crescind pina spre final. Ceea ce as reprosa textului este supradozajul de lirism si ritmul putin resemnat. Din punctul meu de vedere, cred ca penultima strofa(chiar daca in logica trairilor autorului are sens) ar putea sa lipseasca, pentru ca nu face altceva(cel putin asa am perceput) decit sa forteze golul. E drept, e destul de riscant sa apelezi la o astfel de lirica(unii ar putea spune chiar batrineasca), dar eu nu pretind ca poemul acesta e stralucit. Spun doar ca am rezonat si ca e o traire consistenta in aceste rinduri. (Emilian Valeriu Pal)
Nici eu nu pretind că textul acesta e sui generis, am să spun doar că, pentru mine, e mai special decât altele, că nu m-am gândit deloc la stil, la registru, la scheletul discursiv... atunci când l-am scris. L-am lăsat pur şi simplu să se aşeze singur, chiar dacă asta sună şcolăreşte. Şi a ieşit ce a ieşit.
Ştiu că adevărul liric nu e deloc suficient şi nici măcar necesar în ceea ce priveşte valoarea axiologică a unei poezii (cel puţin nu în prima fază/ primul strat comprehensiv/ă), însă, uneori, nu se poate trece peste el cu bidineaua originalului/ particularului, pentru că taman atunci ar falsa. De aceea "draga mea". Da, aşa cum ai observat, laitmotivul firimiturilor vizează rătăcirea în doi/ drumul întoarcerii, dar şi faptul existenţei a acelui "ceva", atunci când această existenţă este negată. Transformarea lor (târzie) în pâini, atunci când nu mai contează, este, la nivel conceptual, arhiîntâlnită.
Penultima unitate are meritul de-a legitima sensul "scrisorii", dar acest act se poate face numai şi numai în plan strict subiectiv, ca atare, pentru cititorul neutru ea poate fi catalogată chiar şi "balast".
E unul dintre puţintele texte pe care le-am comis într-o lucidă stare de totală vulnerabilitate. De acolo, poate, şi "supradozajul liric". Şi alte posibile rateuri.
Iulia, "mi-a plăcut chiar foarte mult, plaja de lirism este foarte bine dozată" --> " pe alocuri însă e sesizabilă o notă care alunecă prea mult înspre patetism" --> "dar, având în vedere tema aleasă, e un fapt de la sine înţeles că nu deranjează mult".
E puţin contradictoriu comentariul tău, aşa că nu prea ştiu ce să-ţi răspund.
Mariana, da, totul e simţit şi asumat. De multe ori, chiar şi gândit :).
Vă mulţumesc pentru timpul si semnele voastre!
pentru textul : Scrisoare depoezia pierde din forță, pe la ... "atent de cordul meu învolburat..." prima și ultima strofă sunt închegate, în a doua imaginile sunt comune. ramân la parerea ca strofa a doua suferă.
pentru textul : mă caută întrebarea! deai intuit bine, Virgil, este un fel de tristețe resemnare în acest poem. sunt curioasă care sunt lucrurile care nu le-ai înțeles în el. nu-mi place să-mi explic versurile... însă, părerea ta m-ar ajuta pe viitor, să formulez altfel... sau să renunț la un anume fel de exprimare. mulțumesc.
pentru textul : Legile poeziei deCe titlu nepotrivit, abia ma abtin sa nu rad. Am citit prima jumatate din primul vers. Si gata!
pentru textul : Camilafca iubirii dePentru mine, poemul incepe odata cu "draga mea" din a doua strofa, odata cu metaforele superbe pe care doar la Emilian in scris le poti intalni. Remarc "scrisoarea de aer", si soarele, desigur, animalul credincios al tuturor timpurilor. Frumos poem!
pentru textul : tangled up in you deuite-asa, Dorine! Tarfa aia de poezie care te bantuie pana iti frange gatul, "Femeia/ Care dansa pe mese si ucidea poeti" desi esti plin de ea pana in maduva oaselor, o cauti fara sa sti ca esti impregnat in totalitate de ea! Este unul din textele iesit intr-o clipa de gratie. Perfect imbraca in prozodia fara cusur.
pentru textul : În altă viață, eu, poetul, de"claxonează la omul din mine dintre docuri, bărci fluierând." aveti aici o actiune redata prin doua verbe apartinand aceluiasi camp semantic. cred ca ar fi mai bine daca ati inlocui fluieratul...scapati astfel si de (mult prea facila) rima in gerunziu. "troienit de ninsori"... inedit, indeed! "fără vrere tresar emotiv. prin gânduri strigă fosila poetului ostentativ"........ m-am incruntat dintr-o spranceana, "am zambit" din cealalta. "sunt eu, trudind să-mi înalț prin veacuri rotunde statuia cu stihuri și verbe de zmalț -" un bibelou costa mai putin...:D (glumeam, scuzati, am fugit!)
pentru textul : cumpănă denu cred, francisc! nu cred ca Hegel a scris ceea ce tu infierezi mai sus. nu cred ca Hegel sa fi fost atat de idiot sa ma copieze pe mine si nici vice-versa. aduci niste traduceri de nu stiu de pe unde si le grupezi intr-un com crezand ca ma vei bulversa. nu l-am citit niciodata, absolut niciodata pe Georg Wilhelm Friedrich Hegel. daca va fi vreodata sa citez ceva sau sa ma folosesc de un izvor de gandire, va fi Scriptura, sola Scriptura. fii pe pace, francisc, nicodem e mult prea inteligent sa se cloneze intr-un șobolan mizerabil.
pentru textul : tăceri dePagini