În fine, nu mai am ce adăuga. Oricum nu am înţeles prea bine ce vrei să spui în ultimele două comentarii. Cred că de vină este şi experienţa mea de viaţă diferită de a ta. Când eram mică bunica mea de la ţară încă mai folosea un fier vechi de călcat cu cărbuni încinşi. Îmi pare rău că s-a pierdut. Deci nu e figură de stil, dar recunosc că în prezent copiii nu îşi pot imagina aşa ceva, ar trebui o imagine. Dar îşi pot ei imagina soldăţelul de plumb al lui Andersen, sau multe altele la fel? Să auzim de bine :) Întâi ceainicul şuieră apoi şuieratul devine fluierat ascuţit. În cazul nostru e invers:)

Călin, te invidiez pentru că tu ai fost acolo iar eu nu. Sunt convins că a fost o întâlnire frumoasă.

cu stimă

și încă ceva. "nerăspunse" sună aiurea, zău așa.

cu unele imagini chiar reușite ”se lovesc oasele noastre între ele/şi asta sună muzical/ca o pereche de cătuşe abia desfăcute”. prima strofă mi se pare abuzată: ...și explodează, unii orbitor”
aș mai renunța la unele conjuncții și sterotipii”tu care mă cauți dintotdeauna”, ”mă conduci până la abndonarea totală”.

un text care însă lasă o urmă de oase dezvelite în iarnă.

Nu cred ca este "o abilitate" in acest caz, ci un stil... care poate sa placa sau nu. oricum rafinamentul cred eu ca o caracterizeaza pe katya iar atata vreme cat ea este impacata cu acest gen de ermetism in care sentimentul este doar aparent accesibil, ca o inflorescenta a unei plante carnivore, noua nu ne ramane decat sa mai citim si sa mai vedem. repet, mie nu imi place neaparat acest gen de lirism, dar ii apreciez calitatile Andu

Salut si eu evenimentul Virtualia, magia si albul

Cred că ar fi o soluție bună să scrii la subtitlu: acrostih.

Textul este, desigur, creionul unui poet remarcabil. Notabil mi se pare mai ales faptul că se menţine perspectiva bacoviană, nu se retorizează preţios în marginea stilului atât de marcat al poetului.
Dar pentru că ne jucăm în stilul acestuia, mă prind eu însumi în acest joc, sedus de poemul lui Paul.
Las la o parte sintagma "icnesc sec" (care mi se pare - cum să zic? - crispată) şi propun, pentru versurile eliptice cu care se încheie primele trei strofe, variante cu predicat (care-mi par mai în spiritul lui Bacovia); sigur, ca sugestie, nu ca forme de acceptat:

1. Te uită-n oglindă cum mori.
2. Să stau la o masă de lemn.
3. Că-i calea ce duce-n sicriu.

Culmea e că dezavuez propunerile de acest fel!
Aş ţine, totuşi, la cea făcută pentru prima strofă; ea ar impune şi o mică schimbare în versul 5 (care ar putea deveni, eventual, "În mâini ţin o carte gălbuie".
O peniţă de aur pentru textul excelent, dar şi pentru a nu (se) înţelege greşit discuţia mea.

Sunt încantat că textul meu v-a determinat să citiţi textele vizate, dar mai ales că v-aţi convins că nu bat câmpii. Pagina ultimă din revista "Litere", gustată (ca şi prima, unde public lunar un editorial-tabletă) de puţinii (dar aleşii!) noştri cititori, se bazează pe aptitudinea mea (dar, poate, şi pe norocul) de a găsi subiecte incitante. E o revistă a presei literare mai aparte.
În altă ordine de idei, deduc că, de vreme ce aţi avut dispoziţia de a reveni la acest text, Licenţa a fost trecută strălucit. Aşa că vă felicit din inimă!

"plus că pot să iau în calcul şi criterii estetice şi şi şi şi..." - de aici şi, mai ales, din punctele de suspensie înţeleg că textul acesta (poate şi altul, şi altul, şi altul...) stă în prima pagină doar din mila lui Vlad Turburea, doar pentru că nu-şi dă el drumu' la ale sale criterii estetico-ninja şi degrabă "decapitatoare".
Încă nu-mi dau seama cum ar trebui să mă simt - recunoscător, umil, jenat, în stare de vomă, mort de râs...

O poezie plină ochi de tine și emoții adolescentine, când orice ți se întâmplă are magnitudine "grozavă". Aș reveni asupra repetiției din versul 3 "și să te tăvălești în omăt topind zăpada cu lacrimi", omătul și zăpada fiind același lucru.

Acest text are si versuri reusite, si mai putin reusite.
remarc: orașul se desfășoară-n voie
un evantai care ne-ascunde viața

si

în stația ta unde nimeni
nimeni nu mai citește ziarul (chair daca face o usoara trimitere la dinescu)

si inceputul strofei a doua, cu mareea, este destul de reusit

mi-ar placea sa vad mai putin ludic, o mai mare doza de seriozitate in rest, mai multa naturalete, dar asta, probabil ca tine de gustul meu personal. in orice caz, este loc de mai bine.

Forța sugestivă a primei unități este dezarmantă. Apoi, factorul intim ce respiră din unitatea doi este un subiectivism necesar textului privit ca ansamblu. Ai un "cu că" (rafturi cu cărți) care poate deranja. Personal, nu mă lezează în niciun fel. Nu pot spune același lucru, însă, despre metaforele în genitiv, din final. Prea apropiate; și ca spațiu, și ca fixarea ideii. Felicitări pentru un text reușit.

Cititorii au puteri diferite de receptare. Drept exemplu, pentru mine a fost o încântare să parcurg textul; l-aș numi "unduire", în ciuda temei grave , întrucât cerți cald. Respect, Cristi