Părerile mele sunt, evident,…personale, atȃta timp cȃt nu produc un minimum de argumentare care să le susțină cu oarecare obiectivitate sau, măcar, să încerce. Iar argumente sunt obligat să le furnizez atunci cȃnd doresc să acord o peniță. Ceea ce nu este cazul acum. Prin urmare, mai departe, voi continua cu păreri personale, astfel: 1. Foarță scrie, întodeauna, poezie ceea ce nu se întȃmplă cu Oriana; asta nu înseamnă că în alte ocazii ea nu reușește, de asemenea, să scrie poezie; lucru pe care, atunci cȃnd am considerat că merită, l-am evidențiat și argumentat oferind penițe. Revenind la poeziile lui Șerban Foarță ele sunt, după părerea mea, o sinteză reușită între Ion Barbu și Onirismul estetic al lui Dimov (însuși Dimov continuȃnd filonul barbian fără a deveni un epigon; dimpotrivă). 2. Pentru a se apropia, cȃt de cȃt, chiar și epigonic de Maestru (Ion Barbu), Oriana ar trebui, tot după umila mea părere, să propună universuri poetico-matematice proprii, similare Jocului Secund, care este un univers „deschis” cu sugestii (poetice) infinite care, probabil, nu se vor epuiza vreodată. Ceea ce, în textul de față, nu este cazul deoarece se folosește o logică precisă, univocă. Faptul că în text apar unele imagini interesante nu îl scutește de a fi, în ansamblu, ”închis” deci denotativ. 3. A folosi sugestii matematice sau o rigoare tot matematica in texte poetice nu este blamabil. Mai exista, cel putin, un caz celebru: Omat Kaiam. Dar nici in poeziile sale si nici in cele barbiene nu-si are locul denotativitatea.

macar eu stiu ce-am scris nu ma hazardez in aberatii gratuite.

ovys, fac proza, lucrez la roman. asta ramane asa. poem prozaic, ceva in genul. ec

Din nou, greșeli : decăt, dealungul, mainile unflate și litere lipsă din cuvinte.

"pierdut".. ca și altele puteau să nu fie între ghilimele, figuratul se înțelege oricum.

Totuși, un text mai bun, mai realist, mai bine scris și construit. Îl trimit în șantier pentru corecturile necesare.

ambiguo | le mani

le tue mani
ombra dei miei pensieri
il cavo della mano trema nostalgia
ali palpitano farfalle nere
squame d'argento
mormorio nascondono
fremere e tempo nascituro
tra di noi un muro crollato
come un ponte tra silenzio
e tacère

mi-a plăcut poemul acesta, ioan. mi-a plăcut mult prima strofă dar fără "vieții mele", doar "m-am blocat între etaje". finalul, deosebit, percutant. și după " mi-a spus duios ea" aș tăia restul strofei, parcă devine prea explicativ.
dar, oricum frumos exprimate sentimentele pentru toamna din viața ta. Daniela

Mulțumesc pentru peniță! Și pentru avalanșa de lumină pe care ai remarcat-o!

Îmi plac doar strofele I și III a doua este din păcate fadă, un crochiu fals, fără un mesaj autentic și nu îmi explic încă de ce...

Mie mi se pare un poem pur și simplu slab, nici măcar școlăresc.
'Poeții nu dispun de timp' este o sintagma inginerească și care reduce la tăcere prin platitudinea ei aproape tot ce s-a scris și slavă Domnului s-a scris destul pe tema 'timpului poeților'.
Metafora cu ceasurile cu cifre romane parcă e o tresărire de poezie dar este și ea atâta de previzibilă încât nu reușește să salveze acest text de la dezastru.
În concluzie, un efort demn de o cauză mai bună, un rebut literar.
Cu toții mai publicăm din când în când deșeuri, nu e nico problema.
Totul e să nu perseverăm.
Cu toată considerația,
Andu

Cailean: sa ma nasc din ploaie suna bine". Ploaie de stele. Vizual e fantastic. Practic ... cind ti-o cadea o picatura de bolovan in cap nu mai e fantastic. Cred ca-i mortal.las-o cum ai scris-o.Eu vreau sa ma nasc din Pluto.Nu cel cu urechile. hau -hau.Planeta.

Unii au o intuitio vera iar altii una de…cacao. Și aia «vera» se verifică ulterior (in cele mai multe cazuri) obiectiv. Deci ce a fost mai întâi ? În altă ordine de idei, recomand cu căldură, « Lebăda neagră » a lui Taleb (Curtea Veche). Care demonstrează cât de tâmpiți putem fi când extrapolăm, statistic, «tendințele» cf. și în numele unei «raționalități» (iluministe) și rămânem cu gura căscată când se întâmplă ceva cu totul neașteptat : un eveniment « catastrofic » în termenii lui R. Thom . In încheiere mă vod obligat să repet ce am spus în altă parte: “…Pe vremea când îmi formulasem ideile despre percepția evenimentelor aleatorii majore, am ajuns la impresia vie că mintea noastră este o minunată mașinărie de producere a explicațiilor pentru tot felul de fenomene, dar, în general, incapabilă să accepte ideea nepredictibilității” ne spune Nassim Nicholas Taleb, în bestsellerul său „Lebăda Neagră” [20]. Și, mai departe: „Aceste evenimente erau inexplicabile, dar oamenii inteligenți se considerau în stare să furnizeze explicații convingătoare pentru ele – după ce faptele se petreceau. Mai mult, cu cât persoana era mai inteligentă, cu atât mai valabilă era explicația. Mai îngrijorător este faptul că toate aceste convingeri și povestiri aveau în aparență coerență logică, fiind lipsite de inconsistențe”. Ca să încheie: „Cine a prezis apariția creștinismului ca religie dominantă în bazinul mediteranean și mai apoi în lumea occidentală? Cronicarii romani ai vremurilor respective nici măcar nu au observat noua religie. Se pare că puțini dintre mai-marii timpului au luat ideile acelui evreu, aparent eretic, destul de în serios pentru a se gândi că vor lăsa urme în posteritate. Avem o singură referință din acea vreme la Isus din Nazareth – în „Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor”, a lui Josephus Flavius – care și ea ar fi putut fi adăugată mai târziu de un copist zelos. Dar dacă ne gândim la religia concurentă, apărută foarte puțin mai târziu? Cine a prevăzut că o bandă de călăreți își va extinde imperiul și legea islamică din subcontinentul indian până în Spania doar în câțiva ani? Răspândirea islamului (a treia ediție, ca să spunem așa) a fost complet impredictibilă, chiar mai mult decât apariția creștinismului, Mulți istorici care au studiat fenomenul au rămas surprinși de iuțeala schimbării….Paul Veyene vorbește despre o răspândire a religiilor similară cu cea a bestsellerurilor – o comparație care demonstrează impredictibilitatea…” Și, revenind la zilele noastre, cine a prevăzut căderea comunismului, care a dus la faliment cercetările futurologice pe termen lung, de mare succes la un moment dat, ale celebrului Club de la Roma? Și, de curând, actuala criză mondială? „Istoria și societățile nu se târăsc. Ele fac salturi” [21]. Din ce în ce mai rapide în zilele noastre, ale globalizării și exploziei tehnologice a comunicațiilor, decât în trecut. Chiar și știința care, până nu cu mult timp în urmă, se baza pe o presupoziție indiscutabilă, de fapt o definiție, care spunea că orice teorie pentru a fi considerată științifică, trebuia să fie, dacă nu complet explicativă, cel puțin predictivă a trebuit să abandoneze acum, în unele cazuri, predictibilitatea. La început cu fereală. Trecând de la una certă, la una relaxată cu luarea în calcul a probabilităților statistice. Ca să ajungă apoi la teorii de genul „Catastrofelor” (R. Thom), „Fractalilor” (Mandelbrot), „Sistemelor disipative” (Prigojin) și chiar a …Haosului și auto-organizării (plecând de la cele ce se petrec în domeniul meteorologiei) a căror explicabilitate a devenit extrem de pregnantă dar cu predictibilitate inexistentă. În sensul că oricând se poate explica, post-mortem, aproape perfect, de ce un eveniment semnificativ cu apariție aleatorie s-a produs, dar nu se poate prezice, nici cu cel mai redus grad de probabilitate, când va mai avea loc un asemenea eveniment, dacă va mai avea vreodată loc. În acest sens, modelul propus de Deleuze pare a putea fi un draft al unei noi variante de teorie a Haosului. Cu atât mai mult cu cât și în cadrul ei se pare că există unele urme de «auto-organizare». Ceea ce, fie vorba între noi, ridică anumite semne de întrebare dacă asociem Haosul cu predicația «auto-organizării».

Andrei, te rog sa atasezi un titlu acestui text si sa nu mai practici o astfel de solutie. Motivul principal sint cititorii si faptul ca ei nu pot cauta un text care nu are un titlu

felicitări sincere câştigătorilor!
mulţumim pentru semnalare.

sapte rânduri care încânta sufletul. pe care le rostim , fiecare din noi, zi de zi, dar nu avem timp sa ne oprim si sa le gustam frumusetea.
si nu e nevoie nici macar de titlu. felicitari.