imi cer iertare pentru offtopic. ma simteam liber fiindca eram in El Paso, Texas cind iti scriam si chiar ma simteam liber. si mi-a placut textul tau

ai acţiuni deschise, ample.
(un pic diferă de un rechizitoriu obişnuit, al tău e mai grav :))
rămâne sentinţa de văzut!

initial nu m-am impacat cu titlul - tare il vad 'vreau' ...frumoasa poetizare a uitarii insa...prin naturaletea cu care curge, prin onestitatea exprimarii, o durere molcoma, prin arderea ei interioara ce sfinteste si elibereaza.
un vers (si un sfat) deosebit e: "du-te în camera unui pictor dezbracă-te lent și așteaptă."

uitare linistita, Sebi, pina la tresarire!

Cred că aceasta este prima peniță pe care o las pe pagina ta, Djamal, și mai cred că este una dintre cele mai frumoase poezii din ce ai postat aici. Are o simplitate care te fură cu ușurință, o curgere firească, dar nu previzibilă, a ideilor, o construcție impecabilă de imagini care se completează și se cheamă unele pe altele. Mărturisesc că pe mine tocmai undița aceea, prezența ei, cu mânuirea stângace, constituie, după părerea mea, unul dintre stâlpii de forță ai acestei poezii. Pentru că, nu-i așa, important este să îți cunoști captura și să știi să alegi nada... Îmi aduc aminte zâmbind de concursurile de pescuit pentru copii la care am asistat, de toată dulceața aceea care ți se strecoară în inimă când îi vezi cu lansetele de două ori cât ei, prinzând pește... O imagine peste care voi suprapune de acum înainte poezia ta, iar asta spune, cred eu, enorm. Ei bine, copilul acesta din poezia ta s-a suit pe treapta cea mai de sus a inimii tale, și de-acolo aruncă nada în voie... Am avut o oarecare îndoială la imaginea căderii zăpezii sub piele... deși o înțeleg, nu reușesc să o văd ca pe o imagine reușită.

independent de orice alte aspecte, cu privire la sistemul HCODE (salut initiativa): exista conceput un echivalent al instructiunii html <br>? fara aceasta nu vad cum se pot stabili alineatele si eventualele pauze de un rand (<br><br>). multumesc

E drept, am umblat mult prin Moldova zilele astea și am văzut foarte multă suferință chiar dacă niște papaye cu nume de români ar putea și chiar iau la mișto această tragică vară românească dovedind încă o dată dacă mai era nevoie că nu trebuie să voteze pentru aici ci pentru acolo unde manâncă ce mănâncă ei.
Mulțumesc de lectură, nu știu dacă textul e dens, complex, sau cum îi spui tu, dar e pe bune.
Andu

Ce as as reprosa acestui text in opinia mea e abundenta de epitete care sufoca putin lectura. De exemplu, in prima strofa eu m-as fi oprit doar la exfoliat, as fi renuntat la lubric risipit si divin. Apoi in ultuma strofa ai impur si firesc, glorios si copil, nu stiu daca e neaparat intentionat hatisul acesta in care te poti pierde destul de usor. Remarc insa prima strofa care are o imagine pentru mine foarte buna: "sângele meu lucra harnic îți lega laolaltă numele singurătatea strămoșii suveică lunecând prin întunericul cleios ca o magmă în jurul miezului meu te strângeai cum pilitura de fier" Mi se pare extrem de reusita imaginea asta, aproape vizualizez strinegerea asta ca pilitura de fier. In comparatie cu imaginea de mai sus, finalul mi se pare previzibil, cliseistic, acel "ceva mai mult de atit" nu salveaza uciderea ingerilor si a diavlolilor atit de uzitata. Eu m-as fi oprit la gheara de lup, pentru ca recitind, incepe cu o imperfectiune-epitete si se termina oarecum nerabdator, la fel cum cititorul parca ar vrea sa scape de sufocare. Dincolo de astea, partea citata de mine din punctul meu de vedere merita remarcata.

andu, ai dreptate cand vorbesti de constructia textului. poate e si motivul pt care textul nu a fascinat ca celelalte. l am scris in spiritul optzecist, dupa cum remarcase cineva, undeva, candva...cu intentia de a simplifica discursul si de a oferi o poveste accesibila. prima mentiune care o faci se explica deci prin tehnica. a doua, epitetul cu pricina e o autoironie a autorului acestui text. la fel si cu celelalte cealalta, privind abundenta de verbe, ma voi gandi. desi sugereaza insistenta, aproape panica, poate deranja un cititor/creator. multumesc

Andule, asta e un poem pe care mi-l amintesc din cand in cand...si care reuseste (uneori) sa ma tina mai departe de tastatura si mai aproape de biblioteca.
Prin urmare, auzind eu ca ne ameninti cu o curatenie generala, m-a cuprins ingrijorarea.
Cititorul, inviat de curand, te roaga sa-l lasi aici, fiind dispus sa renunte atat la alocatie, cat si la cheltuielile de parastas si pomeni.

si uite ca stilul acstea telegrafic nu-i rapeste din farmec, ci dimpotriva, duce cititorul pe carare dreapta exact unde trebuie. ca atmosfera (ceata aceea sa fie de vina?) mi-a amintit de Luntrea lui Caron - de sinuciderea Octaviei, mai ales. placut. mai aveti niste typo, pe ici pe colo.ulul, chiar in ultimul rand.

da, de multa vreme n-am mai citit asa ceva, un oniric in aquarela.

cred ca in cazul acestui text, sunt de acord, intr-un fel cu Andu Moldovan. eu nu cred ca un text trebuie sa-l citesti de nu stiu cate ori , ca sa intelegi ce vrea sa spuna. mesajul poate fi transmis si fara alambicari de cuvinte, intortocheri, inversiuni, metafore incalcite.
dupa ce ai citit untext - sau te-a atins, scurtcicuitat, s-au activat micutele endorfine si incepi sa reactionezi pozitiv, etc. sau la sfarsit, iti vine sa spui celebrul. wtf?/ scuze, dar nu stiu cum sa zic altfel, sper ca mai este un pic de simtul umorului prin zona.
nu am nimic cu ottilia, dar cu textele ei, da. si asta pentru ca textele ei, in aproape orice varianta, nu induc senzatii. nu inteleg de ce poezia nu trebuie sa aiba si ea o logica a ei.
mie mi se pare ca ottiliei ii lipseste, ceea ce numesc eu “ gratia” , acea mica bataie de inima, care apare cand dai de ceva frumos construit. dar se straduieste, compune, persevereaza. si rezultatul este pentru mine, lipsit de vraja.
imaginea pe care a remarcat-o adrian , este singura care ar putea induce o tresarire, da. in plus acest travaliu al desfasurarii imaginilor, se vede foarte bine, ele devin obositoare, cuvintele folosite /asociatiile de cuvinte, foarte rar capata melodicitate, multe sunt invechite, imaginatia , da, o fi ea pe ici, pe colo, dar transpunerea este de genul unei ecuatii complicate cu multe necunoscute, x, y , z, .. a carei rezolvare este grea, dar nu grea la modul frumos. (pt. ca si in matematica sunt procedeea clare, abordari superbe prin care poti sa ajungi la rezultat), nu, mai degraba aici stau si invart pixul sau stiloul pe foaie, pentru ca nu stiu ce procedeu sa aplic.
ar mai fi problema ca e vorba de stiluri diferite/ dar nu e numai asta. fiecare stil poate fi interesant, daca are o claritate, un ceva al lui. ceea ce aici, nu reusesc sa gasesc.
un exemplu care imi da dureri de cap este.
timpul adoarme greu în braţe – sa zicem, ok
ca un prunc nehrănit caută sânul / mda.
fără lapte oile de nori / aici s-a dus totul. firescul, topica/ ansamblu nereusit. desi toata strofa este un imens cliseu, metaforic.
nu stiu, am citit si am vrut si eu sa-mi spun parerea. si nu cred ca voi mai reveni, imi voi vedea in continuare de ale mele:).

alina, multumesc pentru semnul despre,
te/am citit si eu pe agonia si mi/a placut ce/am gasit in pagina ta

dorin, stii ce il poate face fericit pe un om care scrie? uite asta: "esti pe drum. drumul cel bun il fac talpile tale", spusa de cineva care cunoaste mestesugul ... multumesc!