Miruna, apreciez consecvența cu care te cenzurezi, ai ajuns la esențializare, la idei și imagini comprimate și apoi la un colaj foarte expresiv. Îmi plac secvențele, în afară de ultima care implică o scădere a tensiunii: de ce un cimitir de mașini? și nu altceva? Aici trebuia ceva mai dur, mai tăios...gândește-te (în Parcul de lângă Mitropolie s-a tuns iarba și miroase crunt a verde/ poate treci...să cauți inspirația)

Cristina, Matei, Liviu-Ioan,

Mulţumesc pentru aprecieri.

tincuţa

Pentru o ajuta cititorul te-aș sfătui să lași spații între paragrafe și să scurtezi din fraze. Să mai pui punct, e greoi de urmărit astfel. Scriitura e bună, lovește și șochează chiar dacă e încâlcită și pe alocuri simți că descrierile sufocă textul. Un pic mai multă claritate în sfârșit n-ar fi stricat, altfel e doar o bucată de delir scoasă din context.

Cand am inceput sa scriu poezie, intentia a fost sa nu inteleaga nimeni nimic. Ma si amuzam gandindu-ma la asta. Dar, ca poezia mea nu spune prea mult, deja ma nemultumeste. Ma gandesc acum la niste structuri ca: limita, margine, adanc, rasarit...si nu in ultimul rand...ape adanci. Imi pare chiar rau acum ca nu se intelege asa cum vreau eu. Poate... mai incerci... As fi curioasa sa stiu parerea ta, doar sa vad daca coincide cu a mea.

mergi frumos. Am citit imediat ce ai postat şi această parte. Îmi place cum scrii povestea aceasta şi când spun asta, să nu ţi se ridice corniţele, da?
Ai un typo la: "de trepetele ascuţite"
plăcut. citim.
Silvia

nici eu nu prea stiu cum sa primesc... sper ca tot ce e vrednic de spus sa fie rostit... multumesc mult, Maria!

Marina Nicolaev, Aș îndrăzni să spun că poezia care se postează de mai multă vreme pe sit-urile literare încearcă un fel de "explorare" a ego-ului și reprezintă, mai degrabă, o incursiune in propriul trup. Am citit multe poeme ale celor mai tineri confrați care nu sunt altceva decât o "călătorie" în viscere, de unde și uimirea ludică atunci când își descoperă chimismul interior. Eu încerc să ies puțin din propria-mi anvelopă și să fac incursiuni în social, să definesc omul contemporan in raport cu angrenajul social, de cele mai multe ori alienant, în care individul există. Nu știu dacă am reușit, dar, oricum, voi persevera o vreme pe această linie. Apropo de intrebarea dumneavoastră, aceste poeme nu sunt publicate incă în niciunul din cele 19 volume pe care le-am tipărit până acum, dar le voi strânge cu siguranță într-o nouă carte, pe care o să v-o dăruiesc în momentul apariției. Cu deosesbită considerație, Mircea Florin Șandru

Interesant imaginar :)
Am ramas pe retina cu "delfinii tăi stau cuminţi pe pătură/gândurile mele poartă visuri în gură".

Alina dragă, care este necazul? Cine te-a supărat așa rău? Dacă tu îți imaginezi că eu (sau absolut oricine altcineva) va avea răbdarea (probabil moldovenească) de a urmări 36 de minute de știri doar ca să audă un text scris de e Virgil Titarenco și recitat de Alina Manole timp de 2 minute te înșeli amarnic !!! Gestul este apreciat cu sinceritate dar tot cu sinceritate îți spun că soluția „telem” (era să scriu telemea, sorry !!!) este cel mult aiurea. Nimeni nu face nazuri. La ce să fac nazuri?! La ceva ce nu va avea răbdare să urmărească nimeni? Hai să fim serioși și nu o mai lua așa personal. Virtualia e ceva frumos, nu am spus niciodată altceva. Dar soluția asta video este o gafă. Nu înțeleg de ce le amesteci. Și nimeni nu este cîrcotaș. A fost lăudată Virtualia ad nauseam și s-au oferit penițe cu carul. Numai să poți să le duci acasă. Și nimeni nu s-a supărat și nu a zis nimic. Deci, nu înțeleg de ce trebuie să trîntești cu bîta în baltă cînd cineva face o observație care la urma urmei nici nu este vina Virtualiei. Da, din fața monitorului e simplu, dar nu este ușor. Tot la fel aș putea spune și eu că este ușor să faci un cenaclu o dată la 6 sau 10 luni dar este mai greu să faci și să întreții zilnic un site dinamic cu zeci de membri. Dar, crede-mă, ultimul lucru care mă interesează acum este să îmi flexez mușchii. Mai ales cu tine. Prefer să discutam calm.

Andu, apreciez bunele tale intentii si ai facut bine ca ai amintit de ele pentru ca altfel deveneam mai acida, desi tocmai pentru a vedea si parerile altora, bune sau rele, am postat aici. In legatura cu intelesurile poeziei mele nu vreau sa insist prea mult, desi chiar titlul spune ceva. O poezie care trebuia explicata are o problema si la asta trebuie sa ma mai gandesc. Ce m-a deranjat a fost faptul ca ai citit-o putin in deradere. A arde e una, a frige e alta, fara conotatii culinare. Ma acuzi de manelism desi am vazut ce sugestii ii faci lui Ionut Caragea (ah, viata mea). Daca tot a venit vorba, tot respectul pentru cel amintit mai sus. L-am citit si se vede ca nu e un amator. Nu ti se pare insa ca e cam curajoasa si exagerata afirmatia ta ca doar el scrie bine? Nu cred ca-l maguleste prea mult nici pe el. Crede-ma, sunt si altii care scriu exceptional in forma clasica, chiar si pe net. Apoi, o alta afirmatie care nu m-a lasat sa dorm prea bine. Daca scriu in forma clasica inseamna ca vreau sa-l copii pe I.C.? Ai spus ca este un Maestru si sa nu incerc sa ajung ca el:) Ce ar fi rau in asta? :) Vorbim despre o alta persoana fara acordul sau asa ca ma opresc aici, mai ales ca am facut un comentariu total neliterar dar are legatura cu scrierea mea, si cu dreptul la replica.:) Friendly...

iata ca trei ani jumate de hermeneia dau roade; textele mele de acum arata foarte diferit de primele mele texte de pe site; am fost si suspendat, ca un "enfant terrible" ce sint (uneori); una peste alta, publicatul virtual e foarte ok, te motiveaza si te loveste mult mai repede acolo unde trebuie, feedbackul e imediat si necrutator, la nevoie; prezenta si implicarea pe un site literar ii ca un antrenament continuu, iar cum hermeneia nu are foarte multi membri, ne putem citi intre noi, in timp putem chiar depista prin ce faze trec unii, altii; la final, multumesc initiatorului, juriului si colegilor de site, de concurs, pentru lectura, pentru aprecieri :) un toast virtual pentru devenirea si propasirea noastra intru poezie!

indeed, o textă veri sexi si crudă. la fel, taie ultimele versuri. femeia e focul, barbatul tigara. am zis!

pièce touchée I topesc în paharul cu vin diane 10 pastilele se preling lucide ca o măduvă pierdută la zar într-o efervescență stranie eliberându-mi respirația, zâmbesc absent în ritualul simulat al degustării îmi pari schimbat, tandrețea de ieri e ceruită cu otravă te apropii scuipat în obraz de umbre condamnat la un vitiligo sisific îmi amintesc coroana pe care mi-ai dat-o peste o țară de lacrimi peste o țară amară cu oameni zidiți în sternul păsărilor urmărit pretutindeni de patimi mutilate de ură le simt degetele pipăindu-mi somnul când îți strig numele cernut în sita oglinzii II pièce touchée e povestea noastră interzise regrete ale atingerii femeia albastră în turnul de ambră maimuța cu zale de oțel își cere implacabil tributul intrăm desfigurați groapa cu var sfâșiați în salturi de suliță ... ne-au exilat pe o altă tablă de șah într-o cameră-fagure cu iubiri x și o te-au pus să sapi sub zidul unde stau când vei ajunge, vor arunca în aer colivia de aur nici nu vom apuca să semnăm în ultima clipă pașaport spre niciunde III femeie, caută-mi altă pereche de mâini mâini curate, albe, pentru duminică îmi simt trupul înodat sub povară nu iubim doar scrijelim sălbatic o boltă în celălalt s - avem unde ascunde prada din noi aurul carnea și timpul suntem degete împletind metamorfozele orei eu bărbat tu femeie sarcofage de lemn ca o cetățuie străini dezbrăcați până la piele în albușul ierburilor să ni se vindece rănile am lăsat la tine o umbră decolorată cu pomeții de smoală va veni o femeie albastră să îi curețe negii scăldându-o în lumină delirezi și trag de tine cu putere peste moarte malaxoarele ei să nu te închidă în zâmbete cuneiforme aștept un miracol din tăblițele sparte ale ochiului se ridică în lună un fum acaju zid al plângerii corsarilor care mor tineri IV mergeau încet spre sat, femeile îl sprijineau alungând stafiile ce-i smulgeau bucăți de epidermă fata care nu putea să vorbească văduva nahuatl și soldatul condamnat la resemnare îl trăgeau una de-a dreapta, alta de-a stânga privirea mutei murmura despre o casă curată un petec de pământ copii cu părul roșiatic coborâți din cer cealalată vorbea despre copii de pământ și case tumefiate în fum îl împingea să urce pe masă ca pe un podium înalt până când lemnul uscat ar fi zămislit o fântână

erata: ouale de soim.