Mie îmi place mult jocul. Recunosc. Mai ales când are "miros de kvas și iurtă". Foarte mult îmi plac strofele 2 și 3, "femeia cu părul de ciută", "jungla de gânduri" și "cerul roșu aplecat într-o parte". Și ritmul ales spre a versifica. E bine temperat. Doar cu lenea aceea, te rog fă-o în joacă albastră la loc. :)

Adrian, mă bucură simţul tău critic. Şi mai mult mă bucură faptul că apreciezi drept foarte reuşit ultimul haiku. În haiku progresele apar greu pentru cei mai mulţi (presupunând că apar); eu scriu haiku, recunosc, numai de doi ani şi jumătate. Dar mai este adevărat şi faptul că gusturile nu se discută, dacă e vorba doar de ceea ce îţi place. Mulţumesc pentru vizită, te mai aştept.

Pentru că nu mai sunt într-o şedinţă de partid de pe vremuri, nici măcar « lărgită », dă-mi voie, rogu-te, să mai adaug numai cele ce urmează şi, de data asta va fi chiar ultima intervenţie sub acest text.
Detaşându-mă lucid pot glumi sau pot vorbi direct.
Acum nu mai pot glumi. Este mult mai grav ce se întâmplă de la un ceas la altul, de la un minut la altul şi timpul pare a se concentra şi mai mult.
Avem de ales între a judeca lucid sau de a continua să ne mâncăm, urându-ne, unii pe alţii.
Este o situaţie NU cu o tuşe comic accentuată şi cu un tragism atenuat gen alegătorul turmentat al lui Caragiale , ci una de-a dreptul incalificabil de tragic-absurdă ca în piesa de teatru a altui român, Eugen Ionescu; în care un cuplu căsătorit de ani buni începe să se certe pe măsură ce casa porneşte să se cutremure fizic, fără motive aparente; cearta continua, casa se dezmembrează, gradarea certei şi distrugerea casei ajung la apogeu şi nu mai rămâne nimic nici din cuplu şi nici din casă (pentru cei interesaţi, titlul piesei este „Delir în doi, în trei…în câţi vrei”).
Fiecare e liber să gândească cu capul său, dar cred că ar trebui să hotărască RAŢIONAL, cât de «raţionali» putem fi în situaţii, mai mult sau mai puţin, «limită» . Poate fi o iluzie dar daţi-mi voie să mă agăţ de ea.
Îmi pare sincer rău de fiecare dintre cele două tabere în care ura şi agresivitatea sapă până la orbire . Ura şi agresivitatea se întorc înmiit otrăvindu-l pe cel care urăşte şi este agresiv şi se va nimici singur, psihic – ceea ce e mult mai grav - chiar dacă va mai trăi câte zile îi sunt date. Şi aici nu mai e treabă de morală, ci de supravieţuire a noastră, ca oameni. Animalele nu urăsc. Sunt agresive din instinct de supravieţuire. Dacă n-au ce mânca, mor. E o lege a firii. Nu cred, nu am nici un motiv să cred că în junglă animalele urăsc. N-au timp de aşa ceva. Trebuie să trăiască, altfel sunt ucise fizic de alte animale. Numai noi, oamenii, se pare că avem timp să urâm, otrăvindu-ne singuri, repet, cel puţin psihic. Şi asta mă doare.
Cele de mai sus sună patetic. Şi, poate, a panseuri gen «Gâgă». Ei şi!

nu supără dar nici nu am înțeles mai nimic din ce spui. asta pe lîngă faptul că textul tău face unele afirmații fără suport istoric ci doar speculativ, sau confundă interpretarea istorică cu metafora teologică. după părerea mea însă probabil că nu este atît de important cînd s-a născut Isus (în una din cele 365 de zile ale anului) cît este important faptul că s-a născut. dar, evident, fiecare cu prioritățile lui. unii își irosesc viața scotocind prin „vremuri și soroace”.

am amintiri frumoase despre Venetia, si socul emotionat cand am vazut cat costa niste figurine din Murano. despre text. ambiguitate totala, nu am inteles absolut nimic din el, mai ales ca nu prea stiu italiana ex: măștile reconfigurează imponderabilitatea lagunelor sinoptice de petale prin mătasea anonimă a cărnii rarefiate sau încăperea apelor fulguie stins gondole de Murano doar sunetele mîngîie teluric paginile avide prin compendiul nopții folosesti cuvinte greoaie iar eu ca cititor sunt bulversat total. e doar o parere desigur, e posibil sa fiu ignorant insa finalul mi-a placut nespus : Eu, Piața San Marco, Venetia cu drag

de fiecare dată când un poem pe care îl scriu se întâlnește cu tine, Vlad, bucuria autorului, adică a mea este nespusă. pentru că respect îndeosebi caracterul tău de om drept, sensibil, sufletist, nobil. iar dacă acest poem ți-a plăcut, pentru mine e ca și cum aș întâlni un prieten drag din copilărie, care a fost plecat peste mări și țări. mulțumesc mult!

Marina, tu stii ce inseamna cuvintul aspida? Sau il folosesti asa la intimplare?

Cred că da, ar fi o idee. Dar aş vrea să fie împreună cu traducerea în limba română.

Mi-a placut tot, in afara de "scrijelit", ca imi aminteste de mine :)). Si titlul, e cumva ciudat, parca merge si nu merge cu textul. Nu stiu daca am vreun vers anume pe care sa il remarc, fara sa rup panza poemului. Cred totusi ca e: "cineva mă va lămuri în sfârșit unde ajung oamenii" PS. Lasa-te de tigari, daca vrei sa iti dau penita :)).

Foarte frumoasă poezia. Are ceva aproape hieratic...
Eu n-aş elimina ,,găoace'', mai ales că rimează interesant cu ,,întoarce''.

rafael, bine ca ai fost pe-aproape. Hai sa privim si asa: din punct de vedere al fizicii cuantice, amfora si femeia inseamna energie.Le consideram doua focare simetrice fata de originea axelor. Acesta, la randul lui este un punct care intruchipeaza esenta universului. Locul geometric al simbolurilor si interpretarilor diverselor situatii din poezie au o anumita proprietate fata de focare si de centrul axelor.Aceste din urma, coincid in anumite conditii. Pare alambicat. mai vorbim, multumesc.

prima jumătate este reușită. a doua nu neaparat. în partea a doua mi se pare că recitarea devine greoaie. firul logic puțin mai neclar.

Yester... nu stiu unde mi-au plecat cuvintele ca nu le gasesc... credeam ca doar eu nu dorm, dar se pare ca Mos Craciun vegheaza... nu e martisor, e mana lui Mos Craciun aici, iti spun eu, si iarasi ca in copilarie a plecat fara sa-l aud... doar ca mi-a lasat cel mai frumos cadou... ufff, iti multumesc, as vrea sa cred ca merit penita aceasta, te rog nu-mi cere prea multe acum, uite ce ora e... pot sa plec la somn linistita :)

comentariul tau imi aminteste de regurgitare. am vazut de curand "How to train your dragon", e absolut impresionant cum dragutul animal (ei na, dragon e prea mult aici!) scuipa jumatate de peste si vrea sa-l imparta. la asa ceva n-as putea raspunde, n-as sti cum. deci nu, multumesc.:o)
probabil ca daca exprimarea ar fi fost ok, as fi fost chiar de acord cu tine.