Aş trage un semnal de alarmă asupra cuvintelor "mari" ale acestui text, care cad ca o cortină peste lipsa imaginii. E vorba despre "îşi caută AMINTIRILE un cadou mai vechi/ o ILUZIE). Apoi, vis a vis de acestea, apare şi un raport ce pare superficial - "îşi scoate pudelul toy / prin oraş". Finalul este uşor clişeic. Am citit texte mult mai bune la d-voastră.
Alma, mulţumesc pentru popas.
Paul, ai ales un pasaj la care ţin, alături de un altul, în mod deosebit.
Adriana, nu, nu te înşeli. Antenele tale fine au receptat corect ceea ce am vrut să sugerez, printr-o şfichiuire ironică, aşa cum ai spus.
Da, am utilizat cuvântul "viking" cu valoare adjectivală.
De ce să mă supăr dacă tu consideri versul cu batista albă prea patetic? Nu sunt supărăcioasă. Nu am încercat să îl maschez, dar sinceritatea m-a obligat să îl scriu aşa, fiind o parte din peisajul meu sentimental intim. Voi şterge nota de subsol. Mie îmi plăceau batistele pe vremuri, iar cele albe sunt o specie aparte :)
nici tu nu pricepi, marynna? poemul e simplu, doar o "conotatie cosmogonica" a intrat pe radar, asta ca sa dea ambalajului o impresie de pachet. "Mare mister în lume sunt poeții Ce au în suflet cărți și-n minte fluturi", e miezul poeziei si nu cred ca ai mai auzit in alta parte acest poetrib. poetul are dreptul si indatorirea sa sape dupa noi expresii, exprimari si avataruri. Nu crezi? Sunt poeti care imita, copiaza, transpira ca cocosii pe gard, iar altii care isi sufleca manecile si sapă.
eu n-as numi asta o "redefinire a iubirii", ci mai degraba o persiflare a ei. Textul nu e nici rau, nici stralucitor, se plaseaza pe intr-o calduta arie de mijloc.sesizez insa un dezacord (in plan ligic) in strofa a treia: "eu mi-am sechestrat personajul favorit să doarmă pe podea trăim de ceva timp împreună" cand spun "traim impreuna" - adica impreuna! - eu ma gandesc la un acord intre parti. as si spus mai degraba "traim astfel de ceva timp".
da, alma. la asta mă refeream cînd am spus "feedback". am umblat la taguri, alina. nu înțeleg exact obiecția ta referitoare la "căușul palmelor". în contextul acela nu îmi pare că ar fi vreun clișeu. poate voiai să fie "căușurile palmelor". pot, de asemenea, să las numai "în palme". crezi că ar fi mai bine? virgil, nici nu intră în discuție "dușmănia". am semnat un contract social atunci cînd am intrat pe hermeneia; un contract pe care intenționez să îl "onorez". :)) sd
Găsesc vă s- a schimbat ceva și în felul tău de a scrie, aș spune că e spre mai bine, dar e doar părerea unei novice... Oricum, mi-a plăcut. Cred că ar mai fi de lucru pe la strofa a doua, despre motivul lumii ca teatru s- a mai scris. Sper că ceea ce spun acum va fi luat în sens constructiv, nu ca o critică în sens negativ. Cami.
as vrea sa fac un fel de corolar aici, desi as vrea ca cineva sa deschida acest subiect pentru dezbatere si in sectiunea info. ce as vrea sa spun este ca ar trebui sa existe un fel de "win-win situation". in principiu hermeneia nu isi propune sa fie nici depozit si nici poligon de tir... in primul rind. isi propune sa fie o comunitate literara. atit cit poate cu modestele ei resurse. este evident ca sint multi care privesc un nou site literar ca pe un soi de nou poligon pentru presupusul lor talent. si ar fi absurd sa nu admitem ca acest lucru este normal... pina la o limita. cred ca fiecare trebuie sa cistige din acest lucru. eu o inteleg pe alina si punctul ei de vedere ca principiu. o inteleg si pe roxana. nu vreau sa descurajez pe nimeni sa publice pe hermeneia dar in acelasi timp ma voi stradui sa nu las ca hermeneia sa devina doar un "instrument" de care cineva sa se foloseasca pentru a obtine beneficii personale, de oricare natura ar fi ele. am observat si eu ca sint unii care posteaza doar texte vechi sau relativ mediocre. va veni foarte curid vremea cind astfel de tendinte vor avea consecinte. rabdarea mea este la fel de bine si sanatoasa ca si intransigenta mea.
”România lui virgil t”, chiar dacă între timp bobadil și-a schimbat subtitlul, tinde să devină brand cu licență hermenetică, despre o dispută/ polemică/ duel de note între doi autori care-și scrâșnesc dinții de la distanță unul la altul. Începe să devină savuros atât pentru cei de la fileu, cât și pentru băieții de mingi. Serviciile sunt rapide, mingile tăiate din scurt și rachetele de firmă.
nu am nici un motiv să îl urăsc pe adrian. am spus doar cănu mi se pare un spaţiu în care se poate cohabita cel creat de asemenea dialoguri.
cât despre raluca poate să facă ce vrea cu
vorbitul ei în doi peri(ACUM SERIOS, DACĂ CINEVA AR SCRIE SUB TEXTUL MEU CĂ ARE ORGASM LITERAR AŞ SIMŢI UNDA DE BĂTAIE DE JOC. TREBURILE EI CU ORGASMELE ŞI DRAGOSTELE NEÎMPĂRTĂŞITE SĂ ŞI LE REZILVE FĂRĂ MINCIUNI ŞI9 FĂRĂ SĂ MINTĂ.)
nu mă amestecă în cârdul aşaziselor ei cuceriri, atât timp cât am refuzat orice comunicare cu ea.a încercat să mă"agaţe" trimiţând mesaje pe fb.
virgil titarenco,îmi cer scuze pentru pocirea numelui.nu a fost cu intenţie.
după câte observ atmosfera aceasta nu îţi displace.
reînnoiesc cererea de desfiinţare a contului şi voi trimite şi al treilea mail.
Stau așa ca proasta și îmi amintesc de vremurile de altădată când revolta era revoltă satira era satiră iar poema era poemă. Textul acesta mie mi se pare că ar vrea să strige ceva dar pănă în cele din urmă se răzgândește și scoate un scrâșnet din care eu una nu am înțeles mare lucru, un fel de ich lieb dicht nicht du liebst mich nicht, scuze daca germana mea e aproximativă cum altfel.
O măsură ar putea fi și așa, pentru fiecare 'parcă' un punct minus... două pe același rând, patru puncte minus, parcă parcă adică... 'deja' zece puncte minus, un cuvânt care nu are ce să caute într-un text poetic decât în caz de forță absolut majoră... urmează 'deși' și 'însă' cu câte o jumătate de punct.
Chiar dacă acel croitor îi era tată... dar nu își făcuse prea bine croiala cred eu.
Marga
Ela:) Se mai intampla dar nu ne confunda prea des ca cine stie ce nazbatie mai inventeaza partea asta a ta ocultata a psihicului :) N-am zis ca jumatatile acelea suna fals ci le-am citat pentru a argumenta ca poemul este construit... parerea mea e ca prea des dam vina pe receptor si ne suparam aiurea cand nu avem feed-backul asteptat ceea ce e de inteles pana la un punct pentru ca aceste texte sunt creatiile noastre si tinem la ele... dar din ce ai scris la final se pot intelege urmatoarele: 1. suntem toti pe aici o turma de bivoli care habar nu au sa decripteze corect poeziile tale scrise limpede si la obiect. 2. nu mai postezi pe hermeneia deci nu mai strici orzul pe gaste. 3. nu te intereseaza critica constructiva ci doar partea laudativa a discursului lectorului si ne indemni sa ne tinem in frau pornirile astea de oameni care mai cred ca aici e un atelier literar. 4. ai avut o clipa de ratacire si ai impuscat mesagerul ce aduce vesti mai putin faste :) As vrea sa imi raspunzi... cu o ultima precizare din partea mea... am comentat textul si atat, ce atata suparare? Ajungem ca pe agonica sa ne spunem cat de frumosi si talentati suntem si cat de fain ninge afara? Persoanele din state se exclud ca acolo e cald :)
Frumoasă această poveste autentică ce denotă un spirit viu, aşa cum ne-a obişnuit Vlad Turburea mereu cu textele sale. Atât poezia domniei sale, cât şi proza scurtă de factură alernativă (modernistă/contemplativă spre nostalgia, dulcea nostalgie a unui „ceva” drag ) sunt scrieri pe care le citeşti cu multă plăcere la acest autor şi nu te întrebi de ce o faci, ceea ce însemneză că scriitura ajunge direct unde trebuie, la sufletul cititorului. Desigur, aerul prozei lui Turburea nu este unul de „o nostalgie blegoasă”, aer de sat gen Creangă sau Sadoveanu. „Modernul” lucrează activ pe textele autorului. La un moment dat asistăm la demaraje poetice, artificii de calcul gen (+1)( -1) ca să nu cădem în desuet, aşa că, autorul ştie până unde să meargă cu povestea dar şi cu femeia - subiect dificil de abordat atât în literatură cât şi în viaţa noastră de toate zilele - cu Lina lui Mărin. Şi iată că nu ne dezminte imaginea introducerii ei în scenă: “după paşti Lina s-a dus pe vale.../ ajunsă în cimitir a luat trei cărămizi spoite cu var.../ că să vezi mă tată aşa că să vezi tată pe dincolo...”. Comicul nu este exagerat, este bine filtrat pe senzaţie, senzaţia cititorului, mai exact, să adune fiecare cât poate „să ducă în cârcă” cu el. Umorul rafinat nu e pentru toată lumea?! Nu ştim dar intuim. Femeia-Lina este „femeia tipar” a unui Mărin, dar nu miliardar, ci unul care, ca orice bărbat căsotorit cu o Lina, are pe lângă muierea lui dragă şi o Filofteia, că deh: “Filofteia haţ Mărin haţ tată haţ uite aşa na!”
Poeticul lui Vlad este cam aşa... cam ca la doctor... mergem să ne tratăm “de negură de la norii joşi”, iar de “genunchiul drept al Linei rămas gol din nebăgare de seamă lumina ca o candelă la capul lu’ Drie” numai de bine. Ca să nu mai vorbim de metafore macabre intenţionate cu scopul de a îmbunătăţii întregul epic, ne întoarcem şi noi, împreună cu Drie, personaj creionat din bucăţi de pământ, care “s-a întors pe partea ailaltă văzîndu-şi mai departe de moartea lui.”
Cine este de fapt Lina lu’ Mărin? Un personaj feminin, căruia îi place băutura, fie şi „verde de paris” sau “vitriol anglezesc” (de-ale carnavalului/I.L.Caragiale) cititorul gustă că e pe gratis.
Ca un “mare pişicher, parol” , Turburea „o trece prin toţi sfinţii” pe Lina bat-o vina şi cât de frumoasă este numai bărbaţii ştiu la un pahar: “bă da’ a dracu cu scalda şi născătoarea ei de muiere că frumoasă s-a făcut ziceau ăştia, bărbaţii la bufet” şi ce să mai spunem, că deja, dacă nu îl cunoaştem pe Simion, acest personaj omniprezent în scrierile turburiene, nu am făcut nici cât o ceapă degerată din ograda Linei – dacă o avea – personal ca cititor „am un junghi” pe autor, de ce insistă l-aş întreba şi râd, nu-i aşa, căci am schimbat puţin conduita comentariul meu care a vrut a se vrea academic (să mă scuze minţile luminate şi maeştrii acestui site, cu plecăciune), Vlad Turburea chiar scrie impecabil, comentatorul este foarte slab în schimb...
Finalul este tragic, de o fineţe miniaturală a comicului real cînd Lina se dezechilibrează psihic, cedează de la ţuica de prună şi se aruncă cu toată sinceritatea „în perne”: „Lina căzuse în pat cu nasul în perne, moartă de beată dar şi moartă de-a binelea acum”.
Apoi doar fundalul sonor pe care l-aş asocia cu imaginea de final din romanul H. P. Bengescu (“concert din muzică” de Bach), respectiv moartea Siei, concertul care s-a ţinut până la urmă într-un cadru de funeralii: “la cap îi cînta picup-ul – dar un hoţ de vînător/ rupse trei fire de păr /şi făcu d’un lăţişor/mă luă laţul de picior/de picior şi după cap/şi nu pot ca să mai scap...”
Este un gen de scriere pe care o pot încadra cu multă sinceritate şi absolut subiectivism printre preferatele mele alături de celelalte proze ale lui Vlad Turburea.
Sper să nu fi exagerat cu sinceritatea. Să mă scuze autorul.
Vlad Turburea, felicitări!
Adina, da, e un labirint în adâncuri, dar și o trecere peste pouri, până la așezarea pe o verticală, cu privirea-săgeată spre cer, războiul tăcerii se încheie când sacrul vorbește. Mulțumesc mult. Vladimir, voi vedea ce fac cu umerii, dar coșmarul vinețiu cred că îl las așa. Se spune că nu doar Simion era stâlpnic, că au fost și femei "stâlpnice". Adevărat sau nu, oricum se poate folosi și la feminin, înțelesul este același. Mulțumesc pentru semn.
Alma te rog sa te consideri avertizata a doua oara pentru incalcarea regulamentului. Ai mai avut si alte "iesiri in decor" fata de care am inchis ochii. De acum inainte Consiliul Hermeneia, adica moderatoarea si editorii, fata de care am observat ca ai o pronuntata disconsiderare (si nu am de gind sa discut acum asta), vor decide ce masura se va lua in ce te priveste pe Hermeneia.
Alexis, mulțumesc de comentariu. Să le luam pe puncte..:) Maria mi se pare suficient conturată, e caracterizată printre rânduri, prin dialogul interior, prin așteptare, prin observație, nu am să întervin... Sugestia legată de ceas.. mi-ați spus destui, gata, voi elimina o referire de undeva, dar dacă fac asta, acel "niciodată" din final îl voi păstra. Poate pare exagerat, dar e pion principal, țin la el. E hotărârea din spatele unei tăceri acumulate. Mulțumesc că m-ai atenționat și în legătură cu greșeala, n-am observat-o deși am tot citit textul. Mă bucur să te găsesc aici, și-ți mai aștept critica. :)
ar fi trebuit sa folosesc diacriticele in redactarea comentariului, dar, din graba (si ceva comoditate, recunosc), n-am facut-o... insa aici se impun: "cele doua fete ale lui Ianus" sunt, evident...cele doua fețe ale sale.
femeile cantau soarelui
goale
asezate in cerc
in mijloc
singura tacere
ii impletisera parul
funii peste chip
o umpleau cu jale
incantatii unui nou inceput
radiografie a vieţii de provincie, unde toată lumea se cunoaşte cu toată lumea şi unde nimănui nu-i pasă de călălalt, unde în zilele cu soţ “nebunul frumos” adună, cu graţie, în palmele căuş fulgi de zăpadă, fulgi de păpădie cu respiraţia topindu-i face din ei poezie.
Trecut la preferatele mele. stimă
Sigur, cu poezia despre iubire nu se poate da greș. Însă rima i-ar putea fi un neajuns prin forțarea la o anumită formulă rigidă, având în vedere caracterul ei rebel. Am citit de mai multe ori poezia și nu mi-a displăcut însă de fiecare dată mi s-a părut neterminată. Ne mai citim... /O\
prea multe puncte de suspensie. ele nu se justifică nici măcar din perspectiva unui cititor (pentru că asta e miza lor, nu? o invitație/o cooperare cu el)inteligent și cu o imaginație bogată.
În prima parte ai scris din perspectiva inocenței, un copil vede "arborii îngeri plătiți" și "iar îngerii erau semne mari cu creta pe zidul gros dintre noi"; în a doua din perspectivă matură, dar ai ratat finalul, e prea chinuit: "descopeream încet frumusețea inițiativei absente" Dau peniță pentru tehnică, faină lucrătură, și pentru imaginile amintite.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Aş trage un semnal de alarmă asupra cuvintelor "mari" ale acestui text, care cad ca o cortină peste lipsa imaginii. E vorba despre "îşi caută AMINTIRILE un cadou mai vechi/ o ILUZIE). Apoi, vis a vis de acestea, apare şi un raport ce pare superficial - "îşi scoate pudelul toy / prin oraş". Finalul este uşor clişeic. Am citit texte mult mai bune la d-voastră.
pentru textul : despre dragoste numai de bine deAlma, mulţumesc pentru popas.
pentru textul : nu exist dar mă tratez dePaul, ai ales un pasaj la care ţin, alături de un altul, în mod deosebit.
Adriana, nu, nu te înşeli. Antenele tale fine au receptat corect ceea ce am vrut să sugerez, printr-o şfichiuire ironică, aşa cum ai spus.
Da, am utilizat cuvântul "viking" cu valoare adjectivală.
pentru textul : ghimpi de cactus deDe ce să mă supăr dacă tu consideri versul cu batista albă prea patetic? Nu sunt supărăcioasă. Nu am încercat să îl maschez, dar sinceritatea m-a obligat să îl scriu aşa, fiind o parte din peisajul meu sentimental intim. Voi şterge nota de subsol. Mie îmi plăceau batistele pe vremuri, iar cele albe sunt o specie aparte :)
Mă bucur mult că a plăcut, Adrian :) În primul am pus mai mult suflet şi amintiri din poveştile bunicului.
pentru textul : Haiku ( 1 ) denici tu nu pricepi, marynna? poemul e simplu, doar o "conotatie cosmogonica" a intrat pe radar, asta ca sa dea ambalajului o impresie de pachet. "Mare mister în lume sunt poeții Ce au în suflet cărți și-n minte fluturi", e miezul poeziei si nu cred ca ai mai auzit in alta parte acest poetrib. poetul are dreptul si indatorirea sa sape dupa noi expresii, exprimari si avataruri. Nu crezi? Sunt poeti care imita, copiaza, transpira ca cocosii pe gard, iar altii care isi sufleca manecile si sapă.
pentru textul : Cum se naște o poezie deeu n-as numi asta o "redefinire a iubirii", ci mai degraba o persiflare a ei. Textul nu e nici rau, nici stralucitor, se plaseaza pe intr-o calduta arie de mijloc.sesizez insa un dezacord (in plan ligic) in strofa a treia: "eu mi-am sechestrat personajul favorit să doarmă pe podea trăim de ceva timp împreună" cand spun "traim impreuna" - adica impreuna! - eu ma gandesc la un acord intre parti. as si spus mai degraba "traim astfel de ceva timp".
pentru textul : iubire în stil modern deda, alma. la asta mă refeream cînd am spus "feedback". am umblat la taguri, alina. nu înțeleg exact obiecția ta referitoare la "căușul palmelor". în contextul acela nu îmi pare că ar fi vreun clișeu. poate voiai să fie "căușurile palmelor". pot, de asemenea, să las numai "în palme". crezi că ar fi mai bine? virgil, nici nu intră în discuție "dușmănia". am semnat un contract social atunci cînd am intrat pe hermeneia; un contract pe care intenționez să îl "onorez". :)) sd
pentru textul : poemul cornet de semințe deGăsesc vă s- a schimbat ceva și în felul tău de a scrie, aș spune că e spre mai bine, dar e doar părerea unei novice... Oricum, mi-a plăcut. Cred că ar mai fi de lucru pe la strofa a doua, despre motivul lumii ca teatru s- a mai scris. Sper că ceea ce spun acum va fi luat în sens constructiv, nu ca o critică în sens negativ. Cami.
pentru textul : Balada ochilor tăi debine v-am regasit!
pentru textul : Există viață după… deas vrea sa fac un fel de corolar aici, desi as vrea ca cineva sa deschida acest subiect pentru dezbatere si in sectiunea info. ce as vrea sa spun este ca ar trebui sa existe un fel de "win-win situation". in principiu hermeneia nu isi propune sa fie nici depozit si nici poligon de tir... in primul rind. isi propune sa fie o comunitate literara. atit cit poate cu modestele ei resurse. este evident ca sint multi care privesc un nou site literar ca pe un soi de nou poligon pentru presupusul lor talent. si ar fi absurd sa nu admitem ca acest lucru este normal... pina la o limita. cred ca fiecare trebuie sa cistige din acest lucru. eu o inteleg pe alina si punctul ei de vedere ca principiu. o inteleg si pe roxana. nu vreau sa descurajez pe nimeni sa publice pe hermeneia dar in acelasi timp ma voi stradui sa nu las ca hermeneia sa devina doar un "instrument" de care cineva sa se foloseasca pentru a obtine beneficii personale, de oricare natura ar fi ele. am observat si eu ca sint unii care posteaza doar texte vechi sau relativ mediocre. va veni foarte curid vremea cind astfel de tendinte vor avea consecinte. rabdarea mea este la fel de bine si sanatoasa ca si intransigenta mea.
pentru textul : Odată un indian iubea o americancă de”România lui virgil t”, chiar dacă între timp bobadil și-a schimbat subtitlul, tinde să devină brand cu licență hermenetică, despre o dispută/ polemică/ duel de note între doi autori care-și scrâșnesc dinții de la distanță unul la altul. Începe să devină savuros atât pentru cei de la fileu, cât și pentru băieții de mingi. Serviciile sunt rapide, mingile tăiate din scurt și rachetele de firmă.
Ambii jucători spun că reprezintă România.
În pauzele dintre ghemuri, tribunele fac valuri.
pentru textul : românia lui virgil t -I- denu am nici un motiv să îl urăsc pe adrian. am spus doar cănu mi se pare un spaţiu în care se poate cohabita cel creat de asemenea dialoguri.
pentru textul : Alb şi roşu decât despre raluca poate să facă ce vrea cu
vorbitul ei în doi peri(ACUM SERIOS, DACĂ CINEVA AR SCRIE SUB TEXTUL MEU CĂ ARE ORGASM LITERAR AŞ SIMŢI UNDA DE BĂTAIE DE JOC. TREBURILE EI CU ORGASMELE ŞI DRAGOSTELE NEÎMPĂRTĂŞITE SĂ ŞI LE REZILVE FĂRĂ MINCIUNI ŞI9 FĂRĂ SĂ MINTĂ.)
nu mă amestecă în cârdul aşaziselor ei cuceriri, atât timp cât am refuzat orice comunicare cu ea.a încercat să mă"agaţe" trimiţând mesaje pe fb.
virgil titarenco,îmi cer scuze pentru pocirea numelui.nu a fost cu intenţie.
după câte observ atmosfera aceasta nu îţi displace.
reînnoiesc cererea de desfiinţare a contului şi voi trimite şi al treilea mail.
Stau așa ca proasta și îmi amintesc de vremurile de altădată când revolta era revoltă satira era satiră iar poema era poemă. Textul acesta mie mi se pare că ar vrea să strige ceva dar pănă în cele din urmă se răzgândește și scoate un scrâșnet din care eu una nu am înțeles mare lucru, un fel de ich lieb dicht nicht du liebst mich nicht, scuze daca germana mea e aproximativă cum altfel.
pentru textul : politica sadicului deO măsură ar putea fi și așa, pentru fiecare 'parcă' un punct minus... două pe același rând, patru puncte minus, parcă parcă adică... 'deja' zece puncte minus, un cuvânt care nu are ce să caute într-un text poetic decât în caz de forță absolut majoră... urmează 'deși' și 'însă' cu câte o jumătate de punct.
Chiar dacă acel croitor îi era tată... dar nu își făcuse prea bine croiala cred eu.
Marga
vin și eu tot cam după o sută de ani și spun: batori, aleena vă salut cu respect!
pentru textul : tablou din cartierul de nord deciteste HCODE pentru a introduce corect imaginile
pentru textul : Destrămare deEla:) Se mai intampla dar nu ne confunda prea des ca cine stie ce nazbatie mai inventeaza partea asta a ta ocultata a psihicului :) N-am zis ca jumatatile acelea suna fals ci le-am citat pentru a argumenta ca poemul este construit... parerea mea e ca prea des dam vina pe receptor si ne suparam aiurea cand nu avem feed-backul asteptat ceea ce e de inteles pana la un punct pentru ca aceste texte sunt creatiile noastre si tinem la ele... dar din ce ai scris la final se pot intelege urmatoarele: 1. suntem toti pe aici o turma de bivoli care habar nu au sa decripteze corect poeziile tale scrise limpede si la obiect. 2. nu mai postezi pe hermeneia deci nu mai strici orzul pe gaste. 3. nu te intereseaza critica constructiva ci doar partea laudativa a discursului lectorului si ne indemni sa ne tinem in frau pornirile astea de oameni care mai cred ca aici e un atelier literar. 4. ai avut o clipa de ratacire si ai impuscat mesagerul ce aduce vesti mai putin faste :) As vrea sa imi raspunzi... cu o ultima precizare din partea mea... am comentat textul si atat, ce atata suparare? Ajungem ca pe agonica sa ne spunem cat de frumosi si talentati suntem si cat de fain ninge afara? Persoanele din state se exclud ca acolo e cald :)
pentru textul : urme de cerb deFrumoasă această poveste autentică ce denotă un spirit viu, aşa cum ne-a obişnuit Vlad Turburea mereu cu textele sale. Atât poezia domniei sale, cât şi proza scurtă de factură alernativă (modernistă/contemplativă spre nostalgia, dulcea nostalgie a unui „ceva” drag ) sunt scrieri pe care le citeşti cu multă plăcere la acest autor şi nu te întrebi de ce o faci, ceea ce însemneză că scriitura ajunge direct unde trebuie, la sufletul cititorului. Desigur, aerul prozei lui Turburea nu este unul de „o nostalgie blegoasă”, aer de sat gen Creangă sau Sadoveanu. „Modernul” lucrează activ pe textele autorului. La un moment dat asistăm la demaraje poetice, artificii de calcul gen (+1)( -1) ca să nu cădem în desuet, aşa că, autorul ştie până unde să meargă cu povestea dar şi cu femeia - subiect dificil de abordat atât în literatură cât şi în viaţa noastră de toate zilele - cu Lina lui Mărin. Şi iată că nu ne dezminte imaginea introducerii ei în scenă: “după paşti Lina s-a dus pe vale.../ ajunsă în cimitir a luat trei cărămizi spoite cu var.../ că să vezi mă tată aşa că să vezi tată pe dincolo...”. Comicul nu este exagerat, este bine filtrat pe senzaţie, senzaţia cititorului, mai exact, să adune fiecare cât poate „să ducă în cârcă” cu el. Umorul rafinat nu e pentru toată lumea?! Nu ştim dar intuim. Femeia-Lina este „femeia tipar” a unui Mărin, dar nu miliardar, ci unul care, ca orice bărbat căsotorit cu o Lina, are pe lângă muierea lui dragă şi o Filofteia, că deh: “Filofteia haţ Mărin haţ tată haţ uite aşa na!”
Poeticul lui Vlad este cam aşa... cam ca la doctor... mergem să ne tratăm “de negură de la norii joşi”, iar de “genunchiul drept al Linei rămas gol din nebăgare de seamă lumina ca o candelă la capul lu’ Drie” numai de bine. Ca să nu mai vorbim de metafore macabre intenţionate cu scopul de a îmbunătăţii întregul epic, ne întoarcem şi noi, împreună cu Drie, personaj creionat din bucăţi de pământ, care “s-a întors pe partea ailaltă văzîndu-şi mai departe de moartea lui.”
Cine este de fapt Lina lu’ Mărin? Un personaj feminin, căruia îi place băutura, fie şi „verde de paris” sau “vitriol anglezesc” (de-ale carnavalului/I.L.Caragiale) cititorul gustă că e pe gratis.
Ca un “mare pişicher, parol” , Turburea „o trece prin toţi sfinţii” pe Lina bat-o vina şi cât de frumoasă este numai bărbaţii ştiu la un pahar: “bă da’ a dracu cu scalda şi născătoarea ei de muiere că frumoasă s-a făcut ziceau ăştia, bărbaţii la bufet” şi ce să mai spunem, că deja, dacă nu îl cunoaştem pe Simion, acest personaj omniprezent în scrierile turburiene, nu am făcut nici cât o ceapă degerată din ograda Linei – dacă o avea – personal ca cititor „am un junghi” pe autor, de ce insistă l-aş întreba şi râd, nu-i aşa, căci am schimbat puţin conduita comentariul meu care a vrut a se vrea academic (să mă scuze minţile luminate şi maeştrii acestui site, cu plecăciune), Vlad Turburea chiar scrie impecabil, comentatorul este foarte slab în schimb...
Finalul este tragic, de o fineţe miniaturală a comicului real cînd Lina se dezechilibrează psihic, cedează de la ţuica de prună şi se aruncă cu toată sinceritatea „în perne”: „Lina căzuse în pat cu nasul în perne, moartă de beată dar şi moartă de-a binelea acum”.
Apoi doar fundalul sonor pe care l-aş asocia cu imaginea de final din romanul H. P. Bengescu (“concert din muzică” de Bach), respectiv moartea Siei, concertul care s-a ţinut până la urmă într-un cadru de funeralii: “la cap îi cînta picup-ul – dar un hoţ de vînător/ rupse trei fire de păr /şi făcu d’un lăţişor/mă luă laţul de picior/de picior şi după cap/şi nu pot ca să mai scap...”
Este un gen de scriere pe care o pot încadra cu multă sinceritate şi absolut subiectivism printre preferatele mele alături de celelalte proze ale lui Vlad Turburea.
Sper să nu fi exagerat cu sinceritatea. Să mă scuze autorul.
pentru textul : Lina lu’ Mărin deVlad Turburea, felicitări!
Text bun... felicitari autoarei. Am rezerve fata de subtitlu... poate ca a ajuns acolo dintr-o eroare.
pentru textul : canon să dormim împreună deAdina, da, e un labirint în adâncuri, dar și o trecere peste pouri, până la așezarea pe o verticală, cu privirea-săgeată spre cer, războiul tăcerii se încheie când sacrul vorbește. Mulțumesc mult. Vladimir, voi vedea ce fac cu umerii, dar coșmarul vinețiu cred că îl las așa. Se spune că nu doar Simion era stâlpnic, că au fost și femei "stâlpnice". Adevărat sau nu, oricum se poate folosi și la feminin, înțelesul este același. Mulțumesc pentru semn.
pentru textul : stâlpnica deAlma te rog sa te consideri avertizata a doua oara pentru incalcarea regulamentului. Ai mai avut si alte "iesiri in decor" fata de care am inchis ochii. De acum inainte Consiliul Hermeneia, adica moderatoarea si editorii, fata de care am observat ca ai o pronuntata disconsiderare (si nu am de gind sa discut acum asta), vor decide ce masura se va lua in ce te priveste pe Hermeneia.
pentru textul : story of a city deAlexis, mulțumesc de comentariu. Să le luam pe puncte..:) Maria mi se pare suficient conturată, e caracterizată printre rânduri, prin dialogul interior, prin așteptare, prin observație, nu am să întervin... Sugestia legată de ceas.. mi-ați spus destui, gata, voi elimina o referire de undeva, dar dacă fac asta, acel "niciodată" din final îl voi păstra. Poate pare exagerat, dar e pion principal, țin la el. E hotărârea din spatele unei tăceri acumulate. Mulțumesc că m-ai atenționat și în legătură cu greșeala, n-am observat-o deși am tot citit textul. Mă bucur să te găsesc aici, și-ți mai aștept critica. :)
pentru textul : Anywhere but here dear fi trebuit sa folosesc diacriticele in redactarea comentariului, dar, din graba (si ceva comoditate, recunosc), n-am facut-o... insa aici se impun: "cele doua fete ale lui Ianus" sunt, evident...cele doua fețe ale sale.
pentru textul : Deleuze: Jocul Ideal defemeile cantau soarelui
goale
asezate in cerc
in mijloc
singura tacere
ii impletisera parul
funii peste chip
o umpleau cu jale
incantatii unui nou inceput
un gangurit de copil
vantul rascolea nisipul
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 14 dedescoperea viorile ingropate
radiografie a vieţii de provincie, unde toată lumea se cunoaşte cu toată lumea şi unde nimănui nu-i pasă de călălalt, unde în zilele cu soţ “nebunul frumos” adună, cu graţie, în palmele căuş fulgi de zăpadă, fulgi de păpădie cu respiraţia topindu-i face din ei poezie.
pentru textul : mici aberaţii despre normalitatea lucrurilor deTrecut la preferatele mele. stimă
raspunsuri
Viorel, nu e chiar asa - sunt destui cei care
si apoi, nici mie nu-mi reuseste mereu
Cristina, onorata de aprecierea ta.
pentru textul : despre ea, niciodată deva multumesc.
m-a dus cu gîndul la „gîndacul” lui kafka
pentru textul : sculptură în lemn viu deSigur, cu poezia despre iubire nu se poate da greș. Însă rima i-ar putea fi un neajuns prin forțarea la o anumită formulă rigidă, având în vedere caracterul ei rebel. Am citit de mai multe ori poezia și nu mi-a displăcut însă de fiecare dată mi s-a părut neterminată. Ne mai citim... /O\
pentru textul : Euridice deprea multe puncte de suspensie. ele nu se justifică nici măcar din perspectiva unui cititor (pentru că asta e miza lor, nu? o invitație/o cooperare cu el)inteligent și cu o imaginație bogată.
pentru textul : Întâmplare dePoemul mi-a plăcut dar acel "fugăreşti" nu prea se potriveşte în opinia mea. Poate ar suna mai bine "alungi"
pentru textul : Dincolo de tine deCezar
În prima parte ai scris din perspectiva inocenței, un copil vede "arborii îngeri plătiți" și "iar îngerii erau semne mari cu creta pe zidul gros dintre noi"; în a doua din perspectivă matură, dar ai ratat finalul, e prea chinuit: "descopeream încet frumusețea inițiativei absente" Dau peniță pentru tehnică, faină lucrătură, și pentru imaginile amintite.
pentru textul : antiplatonice VIII dePagini