azi n-am chef de scris comentarii, dar am chef de citit. si am citit. e interesant cum vezi tu dragostea ca un conflict permanent. cu el sau cu tine insati
"eu m-oi face frate cu incultii, preferand frica de Domnul, care este inceputul intelepciunii." cum doresti, "frate"... intre timp poti incerca niste exercitii de scris. ai putea, dupa indelungi și ascetice osteneli, sa afli ca exista in structura lingvistica și gramaticala o logica, o fluiditate -fapt ce transpune lizibil si aprehensibil in cuvinte, propozitii si fraze gandul omului. de pilda, in mostra de mai sus, spre a fi logica, trebuie sa existe un "nu" imediat dupa pronumele personal "eu". desigur, tot acest apetit pt sensul, ori chiar frumusetea scriiturii se dezvolta, iarasi, cu timpul... pana atunci esti bineprimit sa exersezi pe hermeneia.com si sa trimiti la psihiatru orice texte observi matale ca nu suna precum a revelat bunul Dumnezeu si cu urechea a auzit insusi domnia ta. de altfel s-ar putea sa nu fii singurul de aici conectat direct la pronia divina, caci, nu-i asa?- "Duhul sufla pe unde voieste"... multumesc pt incercarea de comentariu si sper ca "textul (astea nu-s poezii)" de mai sus sa se insanatoseasca, odata reintors de la psihiatru. (apropo, ai avea vreo recomandare in acest sens?). semneaza cu drag, ovidiu mult-pacatosul. ma iertati si binecuvantati, preacuvioase nicodem!
Dancus, ai o afirmatie nejustificata incomentariu. :) Nu cred in constructia poemelor tale? fals. O simt, mi-e de-ajuns. İn poezie intru de obicei orbeste si-mi las ratiunea undeva la poarta. Nu e vorba de artificial...poate de o virare brusca a trairilor. de durata sau nu - asta nu stiu, deocamdata...Curentele poetice si ambitiile de a parea cu orice pret originala ma lasa rece - nu-mi siluesc emotiile de dragul lor. Pace si tie. Adriana
pentru un literat, mi se pare esentiala cunoasterea limbii romane (si nu numai). e iubita ta, nu trebuie s-o sugrumi sau altceva. legile internationale garanteaza dreptul la viata culturala. insa, ezoterismul afisat imi suna a naufragiu hermeneutic. stii sa inoti in afara apelor teritoriale? ma tem ca vei pica la examenul constiintei
dragul meu, nu m-am putut abtine si ma gandeam cum ar fi fost sa fim amandoi pe podium si sa ne pupam, dandu-ne peste cap cu fularele albe (nu unul altuia, doamne-fereste!) ci asa cum o facea florin piersic si dupa care soacra mea era innebunita.
felicitarile mele pentru aceste succese si pt modestia ta, pentru ca nu ai pus anunt sa te lauzi, spre deosebire de mine, care am pus, si voi mai pune, daca voi mai castiga niscaiva premii, cat timp sunt in viata. dupa, e prea putin pt mine.
acum nu stiu daca e ok sa las si penita, dar sa stii ca ma bucur sincer pentru tine.
un text pe care il citesti dintr-o rasuflare, un text care te lasa flamand, care te ia putin de cap. personal, imi place genul - poezie in proza. iar textul asta e "un exemplar reusit" ce sa spun mai mult? penita de la mine.
Nu ştiu de ce trebuie să dramatizăm aşa, ducând totul în extrem. Faptul a fost simplu: te-am rugat şi azi, ca în alte rânduri, să te limitezi la text. Nu ştiam că făcând asta, şi vorbind despre personalitatea ta artistică, te vei simţi lezată la persoană. Şi nu înţeleg de unde moda autosuspendării. Şi nu înţeleg de ce în public. Bineînţeles că fac şi eu erori. Poate uneori sunt mai caustic decât trebuie... Poate alteori sunt mai exigent cu un user, decât cu altul... Poate că nu sunt potrivit ca moderator. De aceea, în primul rând, eu sunt editor, nu moderator. Dar trebui făcută şi treaba asta. Nu pot să fiu cu ochii mereu pe site, deci nu pot răspunde viabil la observaţii de genul "dar la x aşa, iar la y aşa". Unele situaţii chiar nu pot fi tratate echitabil, pentru că (pardon!) contextul e de aşa natură. Uneori, trebuie să fii tranşant. Alteori, balanţă. Nu le nimeresc de fiecare dată. Eu spun să tragem amândoi aer în piept şi să mai vedem... Asta e "lumea-i cum este şi cu ea suntem şi noi".
Cu sincere scuze pentru Vlad, aceasta e ultima mea intervenţie aici.
sixtus, multumesc pentru trecerea necomplicata. nici eu nu am vrut sa scriu prea complicat. nu stiu daca mi-a reusit. yester, interesanta ideea cu Neo... si cu Trinity. si interesanta aluzia la ce am scris eu. uite ca nu m-am gindit la asta dar exista ceva adevar in comparatie. e o idee pentru viitor. Trinity, chestie complicata dragostea asta. si e interesant cum se leaga de ce ai scris tu si de ce s-a intimplat cu Trinity. desi de fapt cred ca gresesti. cred ca l-a iubit pina la sfirsitul vietii ei, daca imi aduc aminte bine cum curge epopeea. in orice caz eu totdeauna m-am intrebat daca l-a iubit pe el, pe Neo sau a iubit ceea ce insemna el. si de fapt transpare si din textul tau. de ce "cauti" acel barbat asa cum e prezentat acolo , pentru el sau pentru ceea ce este el..(?).. evident din textul meu (si acum fac gafa de a ma expica), omul meu nu o cauta ca sa o aiba, nu o cauta nici macar pentru cum este, ci o cauta ca sa moara cu ea. poate e putin melodramatic. mi se mai intimpla. vorba lui yester, pot sa fiu ironic si crud in acelasi timp, fara ca sa fie evident. (cel putin pentru unii). nicodem, nu am prea inteles care e restul... flabra, da, este infectioasa Venetia. odata ce o vezi e greu sa nu o visezi.
textul nu e prost, dar.. exista portiuni pe care le-as numi banale sau uzate: "marianele îmi par un pahar cu apă", "din subteranele mele sufletești", "oamenii uneori mai și mor" as inlocui "de iubiri de week-end" cu "iubirilor de week-end" in rest, imi place
Virgil, am încercat aici doar imagine și - sper să nu exagerez - sunet. Pentru că e vorba despre "soliloquy", o convorbire cu sine însuși, ca atunci când poți să îți spui atâtea fără să folosești practic nici un cuvânt; pentru acest motiv pentru care am ales și foto (mi-a părut un fel de scanare a minții în solitudine, când gândul se ordonează pe anumite traiectorii). Mă bucur că ai surprins ambele înțelesuri pentru "swallow" (rândunica - zborul, apoi am adăugat un spot roșu pentru faringe și verb, pentru a reda ideea de simțuri, de uman). La acestea, cred că se poate adăuga și sensul de "swallow-hole", privind doar poza. Sunt onorată de aprecierea ta privind partea grafică. Mulțumesc pentru comentariu, voi încerca într-un viitor context să aduc și poezia.
Privirea mea asupra acestei poezii, după o vreme în care am citit mai puțin aici, este o încercare de revelare a sensurilor. Dacă rămân cumva pe marginea lor, mi se va spune. :) "coase-mi buzele pleoapele nările cu sârmă ghimpată să nu uiți să faci fundă" Poezia începe cu cerința unei închideri, unei reduceri la tăcere, la irespirabil, la orbire; simțurile abolite fiind, insuportabil de dureros ("cu sârmă ghimpată), nu mai rămâne nimic. Ca apoi să apară cumva detașarea: "să nu uiți să faci fundă", ca și cum s-ar ironiza și actul și semnificația lui. Și încă se mai poate îndura. "spune-mi de ce colecționez cotoare de gutui și timbre ștampilate de ce tai cu lama ambalajele" - dialogul se păstrează, "colecționarul" de "nimicuri" este întotdeauna cel ce trăiește intens deposedarea de sine. Și atunci, orice "cotor", "rest", "timbru", orice semn al existenței devine vital. "Rămășițe ale zilei", care dau sens interior: ceea ce nu se poate pierde, sau o pierdere care nu mai poate fi resimțită dureros. "fă-mă să nu mai semăn cu scorojitul taxator i s-a dus albul de prea multele compostări în gol" - asemănarea cu un altfel de "moară de vânt", de trăire în van, de mers în gol, de inutilitate, dă greutate primei strofe, aduce cumva în prim plan neputința, pe când durerea încă era ceva viu. Aici, lipsa de sens e mai greu de trăit ("blankul, vidul, golul) decât violența sârmei ghimpate. "răstignit între atâtea bilete dus mereu în celălalt sens" - un om printre oameni, ca și cum răstignirea își are încă "prețul ei", zeciuiala; "celălalt sens" este cel al ducerii, cred, cel în care deja nu te mai găsești pe tine (generic vorbind) "cuvântează-mi pașii ce caută urme gleznele astea din calcar pe care nu poți scrijeli nimic" - aici este o re-întregire, o rugă spre a fi redat vieții, spre a relua umbletul, a continua mersul vertical,chiar dacă neputința este încă păstrată în sensul "gleznelor de calcar", fragilitate și sfărâmare inclusă. Pe ele nu se poate scrijeli nimic, nici un alt destin. Finalul trimite la o urmă (gând-cuvânt) de sine, ceea ce poate fi simultan început și sfârșit. Ideea de tine deschide existența. Mi-a plăcut deosebit poemul, mi-am permis acum să las semnul meu fiindcă uneori am nevoie de un anume curaj pentru a cuvânta. Sper să fi fost cât de cât aproape de ideile, stările și imaginile autorului. Felicitări. tu, ideea de mine
Da, aici am citit un poem scris cu nerv. Imi amintesc de o discutie pe care am avut-o acum cativa ani buni la o cafea cu unul dintre membrii marcanti ai noului val douamiist, desi el e ceva mai batran chiar decat mine :-) Si dupa multe argumente pro si contra bazate exclusiv pe elemente de limbaj (evident nu ne intelegeam) am cazut amandoi deacord ca poezia trebuie sa aibe "nerv"... indiferent daca aceasta inseamna miscare, atitudine sau pur si simplu durere. Poemul acesta are din de toate cate ceva. Mai vad aici obiceiul Adei de a nu reveni pe text, obicei caracteristic orice ar spune oricine, unei varste superbe care, inevitabil, trece, ca o durere de masele. Unele pasaje ar merita rectificate, cel putin acela care aduce atat de mult cu "eu mor cu fiecare lucru pe care il ating...." (Nichita, Enghidu) Insa pentru acest frumos context poetic creat in jurul lui "asa ca mine si ca tine", rotund, simplu si sincer eu iti acord o penita de apreciere. Si poate ca, in viitor vei mai reveni pe texte, Ada. Pana cand vei ajunge sa stapanesti un teritoriu pe unde umbla, eu nu i-am vazut niciodata, doar am auzit vorbindu-se despre ei, inorogii. Andu
Momentul de luciditate, atunci cand te intrebi la ce bun si realizezi ca tot musuroiul de dorinte, cautarile mereu in cerc, caruselul de iluzii, toate mastile si personajele iti par drumuri inchise... probabil ca totul se reinventeaza din acelasi loc de unde a inceput candva... umbilicum mundi.
exceptia confirma regula, rafael. nu fac matematica. definesc o maniera de "traire". atata tot. recunosc ca imi plac experimentele. asa, am descoperit tot felul de leacuri de uz personal, cu efecte terapeutice senzationale.
Mai putin titlul (si deci si finalul) poemul este reusit, pentru ca Emil ne surprinde din nou cu acest vartej de imagini care deja incep sa-i poarte numele. Dar, atentie, Emil nu scrie de dragul de a scrie, ci de dragul vietii pe care el o traieste la limita, experimentand senzatii care isi gasesc locul doar in cuvinte aparent dezacordate. El inoata intr-o mare fara pesti, este o mare a singuratatii absolute, acolo doar trecutul mai traieste, prezentul si viitorul sunt timpi imaginari, dar imaginatia este mai cuprinzatoare decat timpul insusi. Niciodata nu se va intoarce insa omul in acel trecut, pentru ca acel trecut se regaseste acum intr-o dimensiune plina de monstri, acestia se numesc amintiri iar ele, amintirile, fac pace cu omul doar atunci cand nu te mai doare... asta este ceea ce poemele (cele reusite, ca acesta, desigur) lui Emil ne transmit: durerea imaginatiei care intrerupe tot ceea ce este pentru noi firesc pentru a ne infatiseaza o alta lume, cea pe care, sunt sigur, Emil o vrea a poeziei nascute dintr-o forma extraterestra de durere. Bobadil. P.S. In mod normal, as fi insemnat textul cu o penita, dar vad ca a facut Oriana gestul, iar datorita lamentarii din titlu nu cred ca textul merita doua penite. Daca faci efortul sa schimbi titlul si finalul Emile, textul merita toata aprecierea. Parerea mea, desigur.
Sînt plăcut surprins de aceste comentarii. Pentru că găsesc aici “dincolo de interpretările de filosofie” interes pentru mesaj. O notă bună, mai ales că pe site-urile dedicate artelor vizuale (în special graficii digitale, intervențiile se referă adesea doar la acuratețea tehnicilor folosite și mai rar la actul artistic, ceea ce este frustrant. Așadar Hialin, dincolo de tehnica “dezarmantă”, eu cred că ai resurse pentru a interpreta un act artistic. Aici te suspectez de modestie ca să nu spun de cochetărie poetică. Constat că se conturează un mesaj, acela al comuniunii/comunicării - Dorine, nu domnu? Elena! Virgil merge și mai departe, încercînd să identifice obiectele dar și alte stări și nu o face rău. Orice cheie este posibilă dar la căpșuni și Spania, recunosc nu m-am gîndit. Însă privind acum imaginea cu atenție de ce nu și tema: Burebista-alungarea din vii? Mulțumiri! Cu acceptul conducerii Hermeneia, voi mai încerca.
Mulțam pentru vizită. Faptul că postez si eu intr-o veselie pe diverse on-line-uri, are o explicatie (din punctul meu de vedere): orice text care nu este citit, nu există. Tot la marketing ne intoarcem. Lucrez, cam de 3 ani, la o carte de eseuri. Pana acum am tot postat texte care constituiau versiuni de lucru ale zisei productii. Si asta in scopul de a primi reactii asupra modului in care cititorul de azi maí "inghite" ceva. Cu alte cuvinte, de a găsi modul în care "cum spui ceva" ca sa poată fi receptat. Ca in cele ce urmează. Ci că într-un compartiment de tren cu navetiști se suie cineva care nu era din gașca lor. Navetiștii, încep să spună câte un număr. De exemplu, '5' - râsete, '23' - râsete prelungite, '14' , râsete isterice, etc., etc., etc.. Individul nostru, interzis, (trezindu-se din "interzicere") îl întreabă pe cel de alături (care făcea parte din gașcă): 'De ce rade lumea când se spune cate o cifra?' 'Pai, noi ăștia, navetiștii, ne cunoaștem atât de bine și spunem, în fiecare zi, aceleași bancuri încât, ca să nu mai lungim vorba, le-am numerotat și spunem numai numărul bancului!'. Individul, străin de gașcă, bagă la cap și se apucă și el sa se afle-n treabă spunând: '7!' - pauză; mai încearcă o data: '12!' - la fel. 'Asculta dom'le, numerele astea de le-am zis, nu sunt pe lista voastră de bancuri?' 'Ba da!' 'Și atunci, de ce nu râdeți?!' 'Ei, problema nu e numai sa spui un banc, ci și cum îl spui!'. Idealul ar fi ca si "lucrurile (mai) profunde" de care vorbești să devină "comestibile". Ceea ce incerc - cu reușite și ne.
cred că s-ar potrivi mai bine "împrăștiate pe jos" fiindcă "răspîndite" duce cu gîndul la rolul reproducerii. sau poate chiar asta ai și vrut să se subînțeleagă, dacă faci referințe și la animale în continuare. interesant racordajul "optativ/durere". răzbunarea conturează o anume stare însă nu văd rostul ei. anterior, reproșurile erau îndreptate înspre sine.
Mă bucur! Iata cum intr-o singură săptămâna lansez o carte la Brăila şi particip la un cenaclu în Iasi, via California :D Abia aştept! Sper ca tehnica şi Cerul să conspire pentru ca totul să fie ok. Succes!
Un poem ca o secvenţă dintr-un film de dragoste rusesc, mi-a plăcut de la primul vers şi nu am găsit niciun cuvânt care să nu fie la locul lui, în afară de pisicile pe care trebuia să le pui în acelaşi vers cu câinii, pentru a păstra ritmul interior. Remarc şi ultimele două versuri:
"ceea ce noi numim iubire este mai degrabă
o deznădjduită imuabilă mirare"
cu o inedită definiţie a iubirii.
Poemul mi-a amintit de vremurile şi stilul de poezie din anii trecuţi. Panta rhei. Dar mereu vremurile trecute sunt mai bune decât prezentul.
Eu chiar sînt nedumerit acum. În legătură cu răspunsul dat lui Dorin. Pentru că da, este adevărat că textul este probabil scris în preajma Crăciunului dar individul acesta și trupa lui "de imagine" poate avea o adevărată carieră dacă te apuci să o scrii la urma urmei într-adevăr s-au schimbat anotimpul și sărbătorile dar eu pariez că el încă are job la televiziunea locală și are chiar una sau două emisiuni săptămînale, ba la țigani, ba la azilul de bolanvi de sida, ba la primărie. Viața în România este plină de evenimente și inedit. Cred că ar fi păcat să îi ignorăm aventurile.
Nu știu cine recită, presupun că tu, oricum părerea mea este că poemul este unul bun insă recitarea este execrabilă (mă refer și la ea, pentru că, dacă ai postat-o împreună cu poemul, face parte din textul postat, nu?) Dacă tu ești cea care recită, probabil suferi de o boală cunoscută a poeților, ea se cheamă 'auto-recitare cu orice preț' și are manifestări foarte neplăcute asupra ascultătorilor cum ar fi dureri de cap, nervozitate, dorința de suicid, etc.
Desigur sunt mulți poeți mari care au făcut asta (Bacovia de exemplu) așa te poți considera, on the other hand, într-o companie selectă de poeți care au ținut morțiș să-și distrugă poemele recitîndu-le.
Despre text, mi se pare reușit, mai ales pauzele dintre versuri care îți oferă un fel de timp de gândire meritat, ciudat că mie tocmai respirația aia dintre pastilă și bubă nu-mi place, are ceva nashpa, probabil buba aia e buba. Parcă îmi amintesc că ești soră medicală? Pentru că dacă e așa, înțeleg, e deformație profesională. Dar atunci putea fi respirația dintre pastilă și edemul Quincke, ar fi fost și mai dramatic și mai poetic, în opinia mea.
Iar titlul e ultra-fumat.
În rest un poem bun, bravo.
wow! Nu îmi imaginam să îți mai aduci aminte discuția. Dar iată că mi s-a făcut dor de Brașov. Dacă lipsa de valori ne face să scriem... bine, înseamnă că tot e bine. Sau e... de bine.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
azi n-am chef de scris comentarii, dar am chef de citit. si am citit. e interesant cum vezi tu dragostea ca un conflict permanent. cu el sau cu tine insati
pentru textul : o suta grame de pâté de foie gras de"eu m-oi face frate cu incultii, preferand frica de Domnul, care este inceputul intelepciunii." cum doresti, "frate"... intre timp poti incerca niste exercitii de scris. ai putea, dupa indelungi și ascetice osteneli, sa afli ca exista in structura lingvistica și gramaticala o logica, o fluiditate -fapt ce transpune lizibil si aprehensibil in cuvinte, propozitii si fraze gandul omului. de pilda, in mostra de mai sus, spre a fi logica, trebuie sa existe un "nu" imediat dupa pronumele personal "eu". desigur, tot acest apetit pt sensul, ori chiar frumusetea scriiturii se dezvolta, iarasi, cu timpul... pana atunci esti bineprimit sa exersezi pe hermeneia.com si sa trimiti la psihiatru orice texte observi matale ca nu suna precum a revelat bunul Dumnezeu si cu urechea a auzit insusi domnia ta. de altfel s-ar putea sa nu fii singurul de aici conectat direct la pronia divina, caci, nu-i asa?- "Duhul sufla pe unde voieste"... multumesc pt incercarea de comentariu si sper ca "textul (astea nu-s poezii)" de mai sus sa se insanatoseasca, odata reintors de la psihiatru. (apropo, ai avea vreo recomandare in acest sens?). semneaza cu drag, ovidiu mult-pacatosul. ma iertati si binecuvantati, preacuvioase nicodem!
pentru textul : candirú deDancus, ai o afirmatie nejustificata incomentariu. :) Nu cred in constructia poemelor tale? fals. O simt, mi-e de-ajuns. İn poezie intru de obicei orbeste si-mi las ratiunea undeva la poarta. Nu e vorba de artificial...poate de o virare brusca a trairilor. de durata sau nu - asta nu stiu, deocamdata...Curentele poetice si ambitiile de a parea cu orice pret originala ma lasa rece - nu-mi siluesc emotiile de dragul lor. Pace si tie. Adriana
pentru textul : Pe când un consens? dedincolo de ac tip de limbaj, fata de care recunosc ca nu am ..apetenta, "parca si vad strada"...as revedea titlul insa.
pentru textul : întîmplare după ploaie de"să înnoptăm"
pentru textul : mi-e părul alb depentru un literat, mi se pare esentiala cunoasterea limbii romane (si nu numai). e iubita ta, nu trebuie s-o sugrumi sau altceva. legile internationale garanteaza dreptul la viata culturala. insa, ezoterismul afisat imi suna a naufragiu hermeneutic. stii sa inoti in afara apelor teritoriale? ma tem ca vei pica la examenul constiintei
pentru textul : podul suspinelor dedragul meu, nu m-am putut abtine si ma gandeam cum ar fi fost sa fim amandoi pe podium si sa ne pupam, dandu-ne peste cap cu fularele albe (nu unul altuia, doamne-fereste!) ci asa cum o facea florin piersic si dupa care soacra mea era innebunita.
pentru textul : Adrian Agheorghesei la Tecuci defelicitarile mele pentru aceste succese si pt modestia ta, pentru ca nu ai pus anunt sa te lauzi, spre deosebire de mine, care am pus, si voi mai pune, daca voi mai castiga niscaiva premii, cat timp sunt in viata. dupa, e prea putin pt mine.
acum nu stiu daca e ok sa las si penita, dar sa stii ca ma bucur sincer pentru tine.
un text pe care il citesti dintr-o rasuflare, un text care te lasa flamand, care te ia putin de cap. personal, imi place genul - poezie in proza. iar textul asta e "un exemplar reusit" ce sa spun mai mult? penita de la mine.
pentru textul : inimă deNu ştiu de ce trebuie să dramatizăm aşa, ducând totul în extrem. Faptul a fost simplu: te-am rugat şi azi, ca în alte rânduri, să te limitezi la text. Nu ştiam că făcând asta, şi vorbind despre personalitatea ta artistică, te vei simţi lezată la persoană. Şi nu înţeleg de unde moda autosuspendării. Şi nu înţeleg de ce în public. Bineînţeles că fac şi eu erori. Poate uneori sunt mai caustic decât trebuie... Poate alteori sunt mai exigent cu un user, decât cu altul... Poate că nu sunt potrivit ca moderator. De aceea, în primul rând, eu sunt editor, nu moderator. Dar trebui făcută şi treaba asta. Nu pot să fiu cu ochii mereu pe site, deci nu pot răspunde viabil la observaţii de genul "dar la x aşa, iar la y aşa". Unele situaţii chiar nu pot fi tratate echitabil, pentru că (pardon!) contextul e de aşa natură. Uneori, trebuie să fii tranşant. Alteori, balanţă. Nu le nimeresc de fiecare dată. Eu spun să tragem amândoi aer în piept şi să mai vedem... Asta e "lumea-i cum este şi cu ea suntem şi noi".
Cu sincere scuze pentru Vlad, aceasta e ultima mea intervenţie aici.
pentru textul : Mişu forever desixtus, multumesc pentru trecerea necomplicata. nici eu nu am vrut sa scriu prea complicat. nu stiu daca mi-a reusit. yester, interesanta ideea cu Neo... si cu Trinity. si interesanta aluzia la ce am scris eu. uite ca nu m-am gindit la asta dar exista ceva adevar in comparatie. e o idee pentru viitor. Trinity, chestie complicata dragostea asta. si e interesant cum se leaga de ce ai scris tu si de ce s-a intimplat cu Trinity. desi de fapt cred ca gresesti. cred ca l-a iubit pina la sfirsitul vietii ei, daca imi aduc aminte bine cum curge epopeea. in orice caz eu totdeauna m-am intrebat daca l-a iubit pe el, pe Neo sau a iubit ceea ce insemna el. si de fapt transpare si din textul tau. de ce "cauti" acel barbat asa cum e prezentat acolo , pentru el sau pentru ceea ce este el..(?).. evident din textul meu (si acum fac gafa de a ma expica), omul meu nu o cauta ca sa o aiba, nu o cauta nici macar pentru cum este, ci o cauta ca sa moara cu ea. poate e putin melodramatic. mi se mai intimpla. vorba lui yester, pot sa fiu ironic si crud in acelasi timp, fara ca sa fie evident. (cel putin pentru unii). nicodem, nu am prea inteles care e restul... flabra, da, este infectioasa Venetia. odata ce o vezi e greu sa nu o visezi.
pentru textul : caut femeie detextul nu e prost, dar.. exista portiuni pe care le-as numi banale sau uzate: "marianele îmi par un pahar cu apă", "din subteranele mele sufletești", "oamenii uneori mai și mor" as inlocui "de iubiri de week-end" cu "iubirilor de week-end" in rest, imi place
pentru textul : arhitectul de eșecuri deNu.
pentru textul : Aolică Mare băăă deVirgil, am încercat aici doar imagine și - sper să nu exagerez - sunet. Pentru că e vorba despre "soliloquy", o convorbire cu sine însuși, ca atunci când poți să îți spui atâtea fără să folosești practic nici un cuvânt; pentru acest motiv pentru care am ales și foto (mi-a părut un fel de scanare a minții în solitudine, când gândul se ordonează pe anumite traiectorii). Mă bucur că ai surprins ambele înțelesuri pentru "swallow" (rândunica - zborul, apoi am adăugat un spot roșu pentru faringe și verb, pentru a reda ideea de simțuri, de uman). La acestea, cred că se poate adăuga și sensul de "swallow-hole", privind doar poza. Sunt onorată de aprecierea ta privind partea grafică. Mulțumesc pentru comentariu, voi încerca într-un viitor context să aduc și poezia.
pentru textul : soliloquy dePrivirea mea asupra acestei poezii, după o vreme în care am citit mai puțin aici, este o încercare de revelare a sensurilor. Dacă rămân cumva pe marginea lor, mi se va spune. :) "coase-mi buzele pleoapele nările cu sârmă ghimpată să nu uiți să faci fundă" Poezia începe cu cerința unei închideri, unei reduceri la tăcere, la irespirabil, la orbire; simțurile abolite fiind, insuportabil de dureros ("cu sârmă ghimpată), nu mai rămâne nimic. Ca apoi să apară cumva detașarea: "să nu uiți să faci fundă", ca și cum s-ar ironiza și actul și semnificația lui. Și încă se mai poate îndura. "spune-mi de ce colecționez cotoare de gutui și timbre ștampilate de ce tai cu lama ambalajele" - dialogul se păstrează, "colecționarul" de "nimicuri" este întotdeauna cel ce trăiește intens deposedarea de sine. Și atunci, orice "cotor", "rest", "timbru", orice semn al existenței devine vital. "Rămășițe ale zilei", care dau sens interior: ceea ce nu se poate pierde, sau o pierdere care nu mai poate fi resimțită dureros. "fă-mă să nu mai semăn cu scorojitul taxator i s-a dus albul de prea multele compostări în gol" - asemănarea cu un altfel de "moară de vânt", de trăire în van, de mers în gol, de inutilitate, dă greutate primei strofe, aduce cumva în prim plan neputința, pe când durerea încă era ceva viu. Aici, lipsa de sens e mai greu de trăit ("blankul, vidul, golul) decât violența sârmei ghimpate. "răstignit între atâtea bilete dus mereu în celălalt sens" - un om printre oameni, ca și cum răstignirea își are încă "prețul ei", zeciuiala; "celălalt sens" este cel al ducerii, cred, cel în care deja nu te mai găsești pe tine (generic vorbind) "cuvântează-mi pașii ce caută urme gleznele astea din calcar pe care nu poți scrijeli nimic" - aici este o re-întregire, o rugă spre a fi redat vieții, spre a relua umbletul, a continua mersul vertical,chiar dacă neputința este încă păstrată în sensul "gleznelor de calcar", fragilitate și sfărâmare inclusă. Pe ele nu se poate scrijeli nimic, nici un alt destin. Finalul trimite la o urmă (gând-cuvânt) de sine, ceea ce poate fi simultan început și sfârșit. Ideea de tine deschide existența. Mi-a plăcut deosebit poemul, mi-am permis acum să las semnul meu fiindcă uneori am nevoie de un anume curaj pentru a cuvânta. Sper să fi fost cât de cât aproape de ideile, stările și imaginile autorului. Felicitări. tu, ideea de mine
pentru textul : coase-mi buzele pleoapele nările deDa, aici am citit un poem scris cu nerv. Imi amintesc de o discutie pe care am avut-o acum cativa ani buni la o cafea cu unul dintre membrii marcanti ai noului val douamiist, desi el e ceva mai batran chiar decat mine :-) Si dupa multe argumente pro si contra bazate exclusiv pe elemente de limbaj (evident nu ne intelegeam) am cazut amandoi deacord ca poezia trebuie sa aibe "nerv"... indiferent daca aceasta inseamna miscare, atitudine sau pur si simplu durere. Poemul acesta are din de toate cate ceva. Mai vad aici obiceiul Adei de a nu reveni pe text, obicei caracteristic orice ar spune oricine, unei varste superbe care, inevitabil, trece, ca o durere de masele. Unele pasaje ar merita rectificate, cel putin acela care aduce atat de mult cu "eu mor cu fiecare lucru pe care il ating...." (Nichita, Enghidu) Insa pentru acest frumos context poetic creat in jurul lui "asa ca mine si ca tine", rotund, simplu si sincer eu iti acord o penita de apreciere. Si poate ca, in viitor vei mai reveni pe texte, Ada. Pana cand vei ajunge sa stapanesti un teritoriu pe unde umbla, eu nu i-am vazut niciodata, doar am auzit vorbindu-se despre ei, inorogii. Andu
pentru textul : big bang deMomentul de luciditate, atunci cand te intrebi la ce bun si realizezi ca tot musuroiul de dorinte, cautarile mereu in cerc, caruselul de iluzii, toate mastile si personajele iti par drumuri inchise... probabil ca totul se reinventeaza din acelasi loc de unde a inceput candva... umbilicum mundi.
pentru textul : țesut viu deexceptia confirma regula, rafael. nu fac matematica. definesc o maniera de "traire". atata tot. recunosc ca imi plac experimentele. asa, am descoperit tot felul de leacuri de uz personal, cu efecte terapeutice senzationale.
pentru textul : trăiesc periculos deMai putin titlul (si deci si finalul) poemul este reusit, pentru ca Emil ne surprinde din nou cu acest vartej de imagini care deja incep sa-i poarte numele. Dar, atentie, Emil nu scrie de dragul de a scrie, ci de dragul vietii pe care el o traieste la limita, experimentand senzatii care isi gasesc locul doar in cuvinte aparent dezacordate. El inoata intr-o mare fara pesti, este o mare a singuratatii absolute, acolo doar trecutul mai traieste, prezentul si viitorul sunt timpi imaginari, dar imaginatia este mai cuprinzatoare decat timpul insusi. Niciodata nu se va intoarce insa omul in acel trecut, pentru ca acel trecut se regaseste acum intr-o dimensiune plina de monstri, acestia se numesc amintiri iar ele, amintirile, fac pace cu omul doar atunci cand nu te mai doare... asta este ceea ce poemele (cele reusite, ca acesta, desigur) lui Emil ne transmit: durerea imaginatiei care intrerupe tot ceea ce este pentru noi firesc pentru a ne infatiseaza o alta lume, cea pe care, sunt sigur, Emil o vrea a poeziei nascute dintr-o forma extraterestra de durere. Bobadil. P.S. In mod normal, as fi insemnat textul cu o penita, dar vad ca a facut Oriana gestul, iar datorita lamentarii din titlu nu cred ca textul merita doua penite. Daca faci efortul sa schimbi titlul si finalul Emile, textul merita toata aprecierea. Parerea mea, desigur.
pentru textul : puterea mea e în tine deSînt plăcut surprins de aceste comentarii. Pentru că găsesc aici “dincolo de interpretările de filosofie” interes pentru mesaj. O notă bună, mai ales că pe site-urile dedicate artelor vizuale (în special graficii digitale, intervențiile se referă adesea doar la acuratețea tehnicilor folosite și mai rar la actul artistic, ceea ce este frustrant. Așadar Hialin, dincolo de tehnica “dezarmantă”, eu cred că ai resurse pentru a interpreta un act artistic. Aici te suspectez de modestie ca să nu spun de cochetărie poetică. Constat că se conturează un mesaj, acela al comuniunii/comunicării - Dorine, nu domnu? Elena! Virgil merge și mai departe, încercînd să identifice obiectele dar și alte stări și nu o face rău. Orice cheie este posibilă dar la căpșuni și Spania, recunosc nu m-am gîndit. Însă privind acum imaginea cu atenție de ce nu și tema: Burebista-alungarea din vii? Mulțumiri! Cu acceptul conducerii Hermeneia, voi mai încerca.
pentru textul : escape deMulțam pentru vizită. Faptul că postez si eu intr-o veselie pe diverse on-line-uri, are o explicatie (din punctul meu de vedere): orice text care nu este citit, nu există. Tot la marketing ne intoarcem. Lucrez, cam de 3 ani, la o carte de eseuri. Pana acum am tot postat texte care constituiau versiuni de lucru ale zisei productii. Si asta in scopul de a primi reactii asupra modului in care cititorul de azi maí "inghite" ceva. Cu alte cuvinte, de a găsi modul în care "cum spui ceva" ca sa poată fi receptat. Ca in cele ce urmează. Ci că într-un compartiment de tren cu navetiști se suie cineva care nu era din gașca lor. Navetiștii, încep să spună câte un număr. De exemplu, '5' - râsete, '23' - râsete prelungite, '14' , râsete isterice, etc., etc., etc.. Individul nostru, interzis, (trezindu-se din "interzicere") îl întreabă pe cel de alături (care făcea parte din gașcă): 'De ce rade lumea când se spune cate o cifra?' 'Pai, noi ăștia, navetiștii, ne cunoaștem atât de bine și spunem, în fiecare zi, aceleași bancuri încât, ca să nu mai lungim vorba, le-am numerotat și spunem numai numărul bancului!'. Individul, străin de gașcă, bagă la cap și se apucă și el sa se afle-n treabă spunând: '7!' - pauză; mai încearcă o data: '12!' - la fel. 'Asculta dom'le, numerele astea de le-am zis, nu sunt pe lista voastră de bancuri?' 'Ba da!' 'Și atunci, de ce nu râdeți?!' 'Ei, problema nu e numai sa spui un banc, ci și cum îl spui!'. Idealul ar fi ca si "lucrurile (mai) profunde" de care vorbești să devină "comestibile". Ceea ce incerc - cu reușite și ne.
pentru textul : TQM (Total Tehnical Management), reclamă și manipulare. decred că s-ar potrivi mai bine "împrăștiate pe jos" fiindcă "răspîndite" duce cu gîndul la rolul reproducerii. sau poate chiar asta ai și vrut să se subînțeleagă, dacă faci referințe și la animale în continuare. interesant racordajul "optativ/durere". răzbunarea conturează o anume stare însă nu văd rostul ei. anterior, reproșurile erau îndreptate înspre sine.
pentru textul : dalet sau a patra teorie a incompatibilității decalin
Nu, nu eram eu. am fost cu numele meu sau cu tuxedo peste tot. Cine ti-a sters textele si de ce? oricum frumoasa poezia ta, inca o data.
pentru textul : Cântecul ei trist deMă bucur! Iata cum intr-o singură săptămâna lansez o carte la Brăila şi particip la un cenaclu în Iasi, via California :D Abia aştept! Sper ca tehnica şi Cerul să conspire pentru ca totul să fie ok. Succes!
pentru textul : Virtualia XII - Live Online pe Hermeneia.com - anunț important deUn poem ca o secvenţă dintr-un film de dragoste rusesc, mi-a plăcut de la primul vers şi nu am găsit niciun cuvânt care să nu fie la locul lui, în afară de pisicile pe care trebuia să le pui în acelaşi vers cu câinii, pentru a păstra ritmul interior. Remarc şi ultimele două versuri:
"ceea ce noi numim iubire este mai degrabă
o deznădjduită imuabilă mirare"
cu o inedită definiţie a iubirii.
Poemul mi-a amintit de vremurile şi stilul de poezie din anii trecuţi. Panta rhei. Dar mereu vremurile trecute sunt mai bune decât prezentul.
pentru textul : neon fado deEu chiar sînt nedumerit acum. În legătură cu răspunsul dat lui Dorin. Pentru că da, este adevărat că textul este probabil scris în preajma Crăciunului dar individul acesta și trupa lui "de imagine" poate avea o adevărată carieră dacă te apuci să o scrii la urma urmei într-adevăr s-au schimbat anotimpul și sărbătorile dar eu pariez că el încă are job la televiziunea locală și are chiar una sau două emisiuni săptămînale, ba la țigani, ba la azilul de bolanvi de sida, ba la primărie. Viața în România este plină de evenimente și inedit. Cred că ar fi păcat să îi ignorăm aventurile.
pentru textul : Protocolar deNu știu cine recită, presupun că tu, oricum părerea mea este că poemul este unul bun insă recitarea este execrabilă (mă refer și la ea, pentru că, dacă ai postat-o împreună cu poemul, face parte din textul postat, nu?) Dacă tu ești cea care recită, probabil suferi de o boală cunoscută a poeților, ea se cheamă 'auto-recitare cu orice preț' și are manifestări foarte neplăcute asupra ascultătorilor cum ar fi dureri de cap, nervozitate, dorința de suicid, etc.
pentru textul : Carpe Diem deDesigur sunt mulți poeți mari care au făcut asta (Bacovia de exemplu) așa te poți considera, on the other hand, într-o companie selectă de poeți care au ținut morțiș să-și distrugă poemele recitîndu-le.
Despre text, mi se pare reușit, mai ales pauzele dintre versuri care îți oferă un fel de timp de gândire meritat, ciudat că mie tocmai respirația aia dintre pastilă și bubă nu-mi place, are ceva nashpa, probabil buba aia e buba. Parcă îmi amintesc că ești soră medicală? Pentru că dacă e așa, înțeleg, e deformație profesională. Dar atunci putea fi respirația dintre pastilă și edemul Quincke, ar fi fost și mai dramatic și mai poetic, în opinia mea.
Iar titlul e ultra-fumat.
În rest un poem bun, bravo.
wow! Nu îmi imaginam să îți mai aduci aminte discuția. Dar iată că mi s-a făcut dor de Brașov. Dacă lipsa de valori ne face să scriem... bine, înseamnă că tot e bine. Sau e... de bine.
pentru textul : picioruşe de molii deBineînţeles, nu mi-am dat seama.
pentru textul : Recital de poezie Adrian Munteanu la Sibiu detrimiteri face acest poem, către atâtea nume mă întoarce, este plin de poezie. poezie în poezie. am citit cu plăcere.
pentru textul : a te întoarce în braţele cuiva dePaul, mulțumesc pentru trecere și semnul tău aurit! Valoreză mult! O duminică frumoasă în compania marelui poet Eminovici, doar e ziua lui, nu?:)
pentru textul : din băscuța roșie am scos iepurașul dePagini