imi place mult scriitura poemului. mai in joaca, mai in serios, ti-a iesit un tecst vioi, amuzant. coloratia linvistica e perfect sustinuta si descreteste. imi aduce aminte de miron radu paraschivescu de la noi, dar asta pentru ca o alta comparatie nu prea am in minte. in orice caz, un tecst suplu.

Mulţumesc pentru precizările făcute (cuvinte pe care le-am înrămat), şi, mai ales, pentru modul cum ai valorizat acest poem-rugă. E foarte interesant, şi e un feedback excelent să văd cum ai înţeles poemul, cum ţi l-ai împropriat, cum ai sinţit că a fost scris în genunchi, cum a devenit propria ta rugă şi mărturisire, cum ai rostit fiecare cuvânt...Tind să cred tot mai mult că un poem aparţine în egală măsură şi celui care îl scrie, dar şi celui care îl interpretează.
În ultimul timp mă gândesc tot mai mult dacă tot ce fac, tot ce scriu, tot ce rostesc, îl hrăneşte pe aproapele meu, dacă îl odihneşte, dacă îl poate face să aibă o tresărire de prea frumos sau o cercetare interioară...precum comentul tău. Mulţumiri!

scrisul e ca ploaia, cade din cer, undeva o caramida sparge norii de grindina iar literele cad torential si ne traseaza limite noi, atunci respiram in ritmuri noi pentru ca nu putem vorbi altfel, despre ceea ce uneori viata uita sa mai respire in noi si se intepeneste...
asa am inteles aceasta poezie de stare in care dincolo de lucruri cotidiene, se afla camera in care lumea se invarteste in ritmul tau.
imi place cum surprinzi viata si cum se reflecta ea cu toate avatarurile ei, in ceea ce ai de spus.
ganduri bune!

de mult n-am m-ai rîs așa bine, alma...

Da, iata un poem ! Nu doar ca de aceasta data katyei ii iese si scenariul si regia (pentru ca scrierile ei sunt cat se poate de vizuale si uneori chiar cinematografice, desigur vorbesc aici de un cinematograf al mitului, alegeti voi ce va place mai mult din genul acesta pentru citate) dar ceea ce face ca acest poem sa straluceasca in ochii mei este ancorarea lui atat de naturala intr-o mitologie pe care chiar reuseste sa o reinventeze, fara a cadea in pacatul zadarniciei. Sigur, am citit multe texte valoroase purtand semnatura katyei kelaro (ii doresc perseverenta si va ajunge cu siguranta un nume) dar acest text mi se potriveste parca mai mult decat altele. Imi ingaduie sa privesc si sa respir mai liber, nu ma sufoca, nu ma copleseste... mai ia de mana si ma duce pana acolo de unde vad lucrurile limpezi. Multumesc pentru lectura si... penita mea de apreciere, desigur! Andu

Sunt două texte diferite. Nu am schimbat nici măcar o virgulă în textul de mai sus. Doar titlul.
Am foarte multe texte nepostate. Din n motive. Mă uitam printre ele, am ales unul, m-am răzgândit pe ultima sută de pixeli, am postat altul, am păstrat, eronat, titlul primului, am modificat titlul ulterior. Atât. Eram ironic cu spiritul tău de observaţie. Mă bucur că ne înţelegem aşa bine.

Antijoc

Demult, de mult,
primisem moartea
în gazdă.

Acum,
era o marţi spre luni,
suspectă de galben.

Şi am pornit în plâns,
ca ploaia de două nopţi
dintr-o gură de canal.

Prin urechea mea dreaptă,
moartea a scos
vârful unei seringi.

N-ai nişte apă?
m-a întrebat.
Am închis doar un ochi.

(ăsta e "Antijoc").

"stîmtori" sau strâmtori? daca vei deschide HCODE (sus, in dreapta paginii), o sa intelegi cum poti scrie cu italice.

mi se pare oarecum macabru. poate ca acesta a si fost scopul urmarit. nu imi este clar. tot neclara imi este si expresia "si stiind-o asa". cum "asa"? hranindu-se? sau la ce anume? ramine o anumita ambiguitate in text.

Sorin, o să iau partea aia cu autenticul medical de bună, restul m-a trâns în spate.. film american. O să-mi amintesc la rescriere să introduc niște tușe mai românești. Mulțumesc. :)

Călin, așa pare la prima vedere. Dar am mai rescris texte și le-a prins bine. Momentan dacă încerc să o fac am prea multe idei, link-uri mentale între x și y, sunt foarte subiectivă, în capul meu sună diferit textul decât cel care este publicat. Ca să pot avea perspectiva voastra trebuie să-l las să se răcească, să revin pe el când uit toate acele detalii mentale, așa pot privi din afară, să văd greșelile. De exemplu, mie finalul mi se părea destul de clar, dar posesiunea de fapt n-a prea fost evidentă. Defect clar de scriere.
Și prind atmosfera, nu-i o problemă, m-am obișnuit de-acum. :) Îți mulțumesc pentru grijă și sfat. :)

De fapt, vă mulțumesc tuturor, am primit un feed-back nemaipomenit. Rămân datoare.

Fiecare cuvânt ca un tir trece prin noi…
Am revenit cât de repede am putut.
Pentru început vreu să spun că nu ştiu cine este persoana Oana Zahiu şi în ce colţ de lume îşi duce existenţa. Nu avem nici un fel de filiaţie sau alte legături, în afară de poezie. Spun asta pentru a nu se interpreta cine mai ştie ce. Rândurile mele sunt doar nişte impresii subiective despre creaţia Oanei, fără pretenţii de critică şi analiză literară.

Mereu am sentimentul de jenă că tot ceea ce ni se spune a mai fost spus de altcineva, mai înainte, altfel sau fără să-şi fi dus gândul până la capăt. Cu alte cuvinte, poetul vine şi şterge cu versul său un alt vers, vine şi scrie peste ceea ce a fost scris ceea ce nu s-a scris încă.
Pornind de la ceastă impresie, s-ar părea că totul e simplu, dar, treptat, ne dăm seama că, dimpotrivă, totul e foarte complicat, iar uneori de nepătruns.
Desluşesc, după primele citiri ale textelor tale, că “marea lupta”, “încrâncenata luptă”pe care o porţi, cu tine însuţi şi cu ceilalţi, este lupta împotriva cuvântului şi pentru cuvânt. Şi, îndrăznesc să spun, că nimic nu este mai importat decât cuvântul - această fiinţă care se naşte odată cu noi pentru a ne ajuta să traversăm fărâma noastră de eternitate. Cuvântul, cel care ni s-a dat pentru a fi liberi, iar noi, printre altele, am făcut din el până şi instrument de tortură. Fruct desprins dintr-un arbore nevăzut, menit să ne vindece singurătăţile.
Nu ştiu de ce am impresia că tu auzi cuvântul cu privirea, îl vezi cu auzul şi-i simţi tăcerea ca pe o rană deschisă devenită fântână. “cuvintele…cele nerostite cad pe caldarâmul cadrilat…nişte bile colorate, lovindu-se de lumea în aşteptare, strângându-se cu delicateţea unor balerine înotătoare, în forma unei flori lotus chiar în centrul peronului” sau al poemului, aş spune eu.
Deşi nu pare vizibil tu îţi despici sternul din care iasă poeme ca nişte aripi de păsări nemaivăzute şi te “laşi fuior în mâinile altora să te spună ca pe o rugăciune” deşi “uneori, doar uneori, ar fi atât de bine să nu existe cuvinte”. Inexistenţa cuvintelor înseamnă tăcere, dar în lucrările tale, tăcerea e altceva ce nu se găseşte la oamenii obişnuiţi: „tăcerea asta-n doi ar putea fi un avatar frumos pe o şosea incendiată”. Tăcerea ta mi se pare o tăcere gândită, măsurată, în care se află un întreg univers, o lume a cărei structură şi armonie depinde de tensiunea ce i se opune, aşa cum se întâmplă în cazul arcului care sloboade săgeata numai dacă este bine întins sau în cazul lirei din corzile căreia, apăsându-le, mâna eliberează cântecul.
Acest “incendiu” de “pe autostradă” e cauzat de flacăra ta interioară, care dă naştere la foarte, foarte multe expresii, gânduri, construcţii poetice frumoase şi profunde. Mă surprinde plăcut şi forţa discursului poetic, ceea ce scoate în evidenţă bogăţia şi varietatea zăcământului tău interior.
“fiecare cuvânt (ca) / un tir / trece prin noi”…”se aude şina cum geme sub cuvânt”…
p.s. Modestele mele rânduri sunt doar o faţetă a scriiturii tale. Paleta interpretărilor este mult mai largă. Dacă nu am deranjat prea mult, poate mai încercăm şi din alte unghiuri.

Frumos eseu, foarte bine scris, după cum remarcă și comentatorii care l-au evidențiat. Păcat că este vorba despre un subiect ultra-dezbătut și pe măsură de răsuflat, ca majoritatea headline-urilor americane de la scandalul Watergate încoace. Steve Jobs ca și alți mari corporatiști oameni de bine, 'de afaceri' reprezentanți ai ceea ce în continuare unii se încăpățânează să numească 'the american dream'... sunt doar niște gropari a ceea ce a mai rămas (puțin) viu din spiritul acestei lumi, niște parveniți inteligenți care, e adevărat, ne-au schimbat modul de viață, însă prin voința unei majorități inculte și chiar fără drept de vot, la o adică. Ce a făcut Steve Jobs? Un lung lanț de aberații care a transformat compania lui 'din garaj' (o nouă mândrie brand-name american) Apple din ceea ce era în ceea ce a fost și apoi în ceea ce este, atât. Steve Jobs nu a creat nimic, niște interfețe acolo, el a simțit un trend și l-a urmat. Bravo lui! A-l transforma pe acest om mâncat de probleme personale și de kharme urâte într-un idol e o aiureală mai mare decât cea care l-a transformat în idol pentru unii pe Charles Manson. Unde mai pui că Manson încă nu a fost chemat la Judecata de Apoi, Dumnezeu ține socoteala?
În opinia mea, Steve Jobs a fost încă un executive de corporație care a pus umărul la marea minciună financiară pe care acum noi ăștia care am rămas pe aici trebuie să o rezolvăm pe pielea noastră. Iar Jobs a fost și full of shit, părerea mea.
Dumnezeu să-l odihnească bine de tot că altfel dacă îl lasă de capul lui pe acolo îi vâră chiar Lui un măr pe gât și-l izgonește din Rai.
Margas

nu pot fi de acord cu interpretarea data jazz cafe ului, e reductionista. de ce nu un loc al relaxarii, al improvizatiei, al jocului, al seductiei, al atractiei, al elegantei? acum repetitiile.... sunt 3+2+2.. nu sunt intamplatoare. e o explozie de viata sa zicem, o traire live a sentimentului vietii si a acestei primaveri:D soarele e simbolul vietii, iar viata inseamna joc, sarbatoare, improvizatie, no? apoi firul de diamant, dubla repetitie, e sa zicem o inganare a unor suflete gemene;)), o chemare si ecoul ei... o recunoastere, o intarire a unei idei samd explicatii valabile si in cazul acelui "vinovino" ps: interpretari sunt multe, cred. de ex, cineva vedea nu o umbrela cat un baston cu diamant intr un spatiu curbat, ca reflex al tendintei de mai mult, mai frumos, mai bine etc daca argumentele mele nu va par ok, astept replica

multumesc in mod deosebit Luminitei Suse pentru bunavointa de a traduce acest poem. sper ca ilustratia in tus propusa nu a creat decit ceea ce s-a dorit sa fie: o proiectie vizuala a poemului. Cailean si Yester va multumesc foarte mult pentru aprecieri.

Poezia ta este frumoasa, expresiva, comentatorii au justificat deja acest lucru. Remarca mea va fi ceva mai bizara, pe aceeasi pagina era si poezia frumoasa a Danei Banu/Despre zapazile care vor veni - si eu fiind un cititor foarte atent, am retinut un vers aproape identic cu al tau “peste colinele gândului tău apune soarele” “mi-am urcat gândurile pe cea mai înaltă colină a nopții” interesant, nu?