Îmi pare bine că poezia mea ţi se pare aparte faţă de altele Silvia. Pierrot este simbolul clovnului trist, păcălit sau bajocorit de alţii dar care îşi păstrează inima curată. Am scris ultimul vers din prima strofă deoarece, conform unor surse, costumul tradiţional alb cu puţin negru al lui Pierrot poate avea o căciulă sau vreun fel de pălărie neagră. Cât despre cântec, mi-am amintit de el după ce am scris poezia şi am considerat că e o bună ilustrare.
Sigur, cu poezia despre iubire nu se poate da greș. Însă rima i-ar putea fi un neajuns prin forțarea la o anumită formulă rigidă, având în vedere caracterul ei rebel. Am citit de mai multe ori poezia și nu mi-a displăcut însă de fiecare dată mi s-a părut neterminată. Ne mai citim... /O\
Chiar ma intrebam in ce fel vor evolua poemele din aceasta fascinanta serie... constat ca incep sa fie usor polemice :-) Imi cer scuze ca nu scriu un comentariu cumsecade aici, deocamdata, insa voi reveni. Si nu in acelasi fel in care vladimir o face, de exemplu, la textul "puterea mea e in tine" a lui Emil :-) Oricum ar fi, lectura aceasta mi-a dat de gandit suficient cat sa iau o decizie, ceea ce nu e putin lucru. Bobadil
Mă întreb dacă are vreo semnificație folosirea limbii engleze în titlu sau pur și simplu așa a venit?! "adânc de suflet searbăd" sună cam... searbăd. La nivel ideatic nu prea "văd" cum e posibilă chestia asta, dar cine știe poate văd eu prea puțin. Ai un typo în versul al șaselea. Altfel, ai câteva imagini interesante aici.
Adrian, probabil ca nu ar fi rau sa citesti punctul 16.6 din Principiile de funcționare ale Comunității Literare Hermeneia și ale site-ului Hermeneia.com. De fapt iti recomand sa te familiarizezi cu intregul regulament cind iti poti face timp. Probabil ca nu ar fi fost rau sa ne contactezi pe noi (Office Hermeneia) inainte de a posta acest text. Trebuie sa specific ca am primit un mesaj lapidar de la tine dar nu o expicatie a intentiilor tale.
poemul ăsta spune povestea nimicului și chiar îmi place.
Cu riscul imaginilor clișeistice re. călăul tău... come on! nu găseai ceva mai bun? discursul e chiar fain... poemul ăsta e ca un benz la care s-a greșit șasiul, în rest totul e la locul lui.
Și dacă mai era cazul să remarc
'o oboseală usturătoare se răsucește microscopic
ca un vierme aducător de somn'
pentru care dau peniță...
Restul e perfectibil, treaba autorului desigur
“Să facem un salt înafara luminii” în care tu şi cu mine, un el şi un ea, două pronume şi cu noi două patru tăceri, un singur înţeles, doar pentru noi “singurii vii”. “Strada aceasta” pe care ne lăsăm pielea de şarpe cu încetinitorul. Câtă măiestrie, cât detaliu poate să existe într-un “strigăt cu încetinitorul” la Adriana Lisandru în acest poem. Frica vine din cunoaştere, Adriana, iar când vine peste tine ca o avalanşă de metaforă scrobită cu aracet - cum îmi duceam eu fundiţele, la şcoală, pe creştet a învăţătură, aşa îmi privesc viaţa, acum, prin această “măciulie de mac”. Şi din ce par, cu atât devin. Frumos poem. Deosebit!
francisc, diferențe de nivel... ,chestii, Oxford, Webster, prostii! te îneci cu tot cu iubită... și e dramatic, la cât de frumoasă ți-o descrii:)! revin la text și mă repet pentru a fi înțeles. Ți-a reușit pastișa la nivel internațional:)! p.s. scuze că sunt atât de ... ermetic în exprimare!:) (e ultima opinie despre acest text explicată detaliat!)
”domnișoară cu tot respectul cred că domnul are altfel
de orientare” - e bine terminat textul :). ironic, comic...
- nu așteptam un astfel de final și recunosc că am zâmbit la final...
- e bine conturată starea, se simte o oarecare încordare pe parcursul textului, apoi o relaxare a tuturor mușchilor :)
Citind cu atenție comentariul anterior, concis și definitiv, ca lovitura de scrimă, nu m-am putut abține să nu răspund provocării, dată fiind și miza acestei polemici, care ne implică profund: dacă literatura se face în afara regulilor sau prin intermediul lor. Că o disputationes este ridicată sau nu din labirintul mahalalei, nu importă; mai mult, este o eroare logică discreditarea unei teze prin descalificarea persoanei ce o susține, un sofism de relevanță și anume argumentum ad hominem. Logic, aici, discutăm idei, nu oameni. Ceea ce orice regulament de bun simț admite de asemenea. Încercând o sinteză a precedentei intervenții, evidențiez următoarele etape: 1. un preambul, care amintește de funcția regulamentului valabil pe hermeneia, de necesitarea respectării acestuia, întru apărarea de bramburelile pornografice 2. un prim argument, conform căruia în artă este nevoie de reguli, impuse sau autoimpuse, pe baza analogiei creație a universului versus creație literară 3. argumentul doi, după care “arta se naște în constrângere”, concluzia fiind “cu cit exista mai multa "libertate" si resurse cu atit exista mai putina arta”, fiind adusă în discuție relația literatură-cinematografie Plus, în final, o afirmație asupra căreia voi reveni. Contraargumentarea mea este următoarea: 1. cenzurarea discursului pornografic, psihanalizabil ca orice act uman, printr-un regulament de ordine interioară, care oferă, în același timp, sugestii sau o direcție în contradirecția actuală, recent apusă, permite crearea și păstrarea unui spațiu virtual decent, propice postării și comentariilor pe text. Totodată, ar funcționa, interiozitată la un moment dat, ca o autocenzură, asemeni unui filtru care va purifica orice tentație spre pornografie, spre exhibări puerile. Acestea ar fi, în principal, argumentele implicite ale regulamentului hermeneia. Contraargumentul meu este următorul, retoric spus: cenzura respectivă ajută cu adevărat sau inhibă și mai mult pe cel doritor de creație cu orice preț și orice mijloace? Adică, puritanismul literar la care s-ar gândi mulți, acuzator, mai dă seamă de esența actului creator, de dionisiacul implicat în orice act de afirmare a vieții? Această nevoie de exprimare a ființei proprii, cenzurată, nu refuză oare statutul adecvat sexualității umane, câștigat în ultimele secole? Adică, până la urmă, arta se face din orice, n est ce pas? Ca exemplu, amintesc valențele fracturismului sau erotismul lui Emil Brumaru. 2. Înainte de a contraargumenta primul argument amintit mai sus, cu permisiunea dvoastră, fac o scurtă referință filosofică, care va ajuta, sper, înțelegerii adecvate a problemei puse și anume dacă arta se naște sau nu în/din constrângere. Înainte de toate trebuie precizat faptul că teza “haos-ordine-diversitate”, s-o numim teza filosofică clasică, de reminiscență eminesciană, nu este în acord cu teoriile din fizica actuală, cu modelele de expansiune a universului și cu posibila sa revenire la punctul de singularitate, adică la punctul de dinaintea Big-Bang-ului. Deja în secolul XIX filosofii constatau, dezvrăjind lumea, faptul că oazele de ordine sunt un accident, viața datorându-se hazardului. Plus diferența dintre legea naturală și legea umană. Adică, chiar dacă teza haos-ordine-diversitate ar fi valabilă macroscopic ea nu se legitimă la nivel uman, prin faptul că legea naturală, inviolabilă, diferă de legea umană mereu supusă ajustării; teologic spus, Dumnezu are întotdeauna dreptate. Această divagație filosofică, necesară cred, arată așadar faptul că nu se poate justifica, continuitatea univers-artă; arta ca mimesis. Suntem ființe libere, liberul arbitru ne face responsabili și ne condamnă la libertatea de a alege răul, lipsa, nemăsura, spargerea regulilor impuse sau autoimpuse, aceasta fiind însăși condiția, „regula” de conduită a oricărui creator sau novice. Este ceea ce dezvăluie fenomenul creator: posibilitatea ratării și asumării continue a acestei ratări. Ce fel de artist ar fi acela care s-ar încrede în aceleași reguli, în aceleași idei de 3000 de ani, căruia i-ar fi frică să experimenteze, să se renască liber, când criticii și nu numai îl pun în lanțurile comercialului și modei trecătoare? 2. Argumentul doi, desprins din primul, ne spune că arta cere sacrificii. Că există o limitare a mijloacelor de exprimare, adică, vrând-nevrând, ne supunem unor reguli a priori prin însăși materia pixului pe care-l folosim. Într-adevăr, și tocmai de aceea, e necesară depășirea continuă a limitei. Nu mina contează, ci urma pe care o lasă în urmă. Dacă există reguli și limite, nu înseamnă că trebuie să ne mulțumim cu ele. Dacă, în trecut și nu numai, oamenii au creat în condiții mizere, din lipsuri materiale, dacă Pagannini a fost torturat de tatăl său nu rezultă de aici că violența și maltratarea este necesară. Ar fi absurd să ne mortificăm partea trupească pentru a scrie mai bine. Din contră, să benchetuim ca Socrate și să preamărim dragostea de oameni și de zei! Să fim trimbulinzi, dar într-o societate deschisă, nu suspicioasă în puterea omului de a crește, nu lovit, ci ținut de mână! Învățăm din propriile noastre greșeli mai bine decât din ale celorlalți așa cum conștientizarea propriei finitudini implică e infinit mai eficientă decât moartea care nu ne atinge a o mie de poeți. La fel, că există mai multă artă în literatură decât în filme, nu se susține. De va fi necesar, voi reveni asupra acestui aspect. În final, cu speranța că nu v-am plictisit prea mult, fac referire la ultimul paragraf din comentariul anterior care, după cât se pare, contrazice per total intervenția profetică a dlui director. Și, pentru că el exprimă însăși teza pe care o apăr, conchid și eu astfel: “de aceea de fapt arta si literatura adevarata s-au nascut din dinamica nevoii de a sparge regulile si nu din fericirea de a nu le avea.” Ps: atrag atenția că argumentele mele din primul comentariu rămân valabile, nefiind combătute. multumesc :D
dom'le, am impresia ca ori nu scriu eu romaneste, ori e mai greu sa ma fac inteles. nu cred ca cineva a preluat ceva pentru ca nu e nimic de preluat. iar luptele astea pentru intiietate mi se par pe cit de romanesti pe atit de penibile. eu locuiesc in America si nu mi-a fost dat sa vad "cocoșeli" din astea decit la mexicani care evident au niste orgolii latine undeva in zona anecdoticului. drept urmare eu zic sa ne racorim excesele astea "latine" si sa acceptam ca oricine poate gresi si ca o intiietate e o chestie atit de copilareasca in contextul acesta incit e mult mai inteligent sa o ignori. repet ce am mai scris, exegerarile de genul acesta strivesc curajul inovatiei in loc sa il stimuleze si nu cred ca e vreun concurs aici despre cine scoate primul sintagma cea mai focoasa
Andrei, multumesc pentru poem... poate nu ar fi rau sa precizez faptul ca acest concurs se desfasoara si pe siteul literar agonia.ro avand un premiu similar (doar tabloul difera) ca sa nu cream o confuzie in randul comunitatilor literare. va fi cate un castigator pentru fiecare site in parte iar bucuria mea este mare pentru ca, desi simbolic, trofeul e prilej pentru o efervescenta a ideii. totodata, concursul va dura pâna pe 27 iunie ora 23.00 când se va închide unda verde pentru primirea textelor. rezutatele vor fi afișate cum altfel decât la ora 00.00 pe data de 28 iunie. aștept cu mare interes textele voastre, nu va inhibați ... scrieti...
vlade, iată ce nu îmi place la un text care îmi place: „undeva înspre răsărit se prăbușeau... ”, „purtau pe rând chipul... ” și „cu voluptatea celui din urmă... ”. Toate sînt ziceri „care s-au tot zis”. În esență în partea a doua textul „se pierde”. părerea mea, de doi lei(noi).
...că de data asta Profetul a mers la limita exigenței cu acest text.
Nu că nu ar avea dreptate, mai mult, comentariul lui poate fi luat drept exemplu la acest capitol, dar tot cred că a apăsat un pic prea mult pe accelerația criticii negative. Într-adevăr, textul nu sugerează cum trebuie, însă nu e un text rău, are idee, e curat iar câteva ajustări minore l-ar putea transforma într-un text bun.
Numărând oile (asta mi-a plăcut și m-a atins), desigur nu are legătură cu textul,
Andu
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Îmi pare bine că poezia mea ţi se pare aparte faţă de altele Silvia. Pierrot este simbolul clovnului trist, păcălit sau bajocorit de alţii dar care îşi păstrează inima curată. Am scris ultimul vers din prima strofă deoarece, conform unor surse, costumul tradiţional alb cu puţin negru al lui Pierrot poate avea o căciulă sau vreun fel de pălărie neagră. Cât despre cântec, mi-am amintit de el după ce am scris poezia şi am considerat că e o bună ilustrare.
pentru textul : piatră de var deVa multumesc foarte mult pentru trecere si comentariu.
pentru textul : Unchiul Fedea (5) des-a strecurat o greșeală când ai tehnoredactat textul, chiar la început ''suletul''. cu respect, d3mona
pentru textul : Întâiul psalm al lui Iov deSigur, cu poezia despre iubire nu se poate da greș. Însă rima i-ar putea fi un neajuns prin forțarea la o anumită formulă rigidă, având în vedere caracterul ei rebel. Am citit de mai multe ori poezia și nu mi-a displăcut însă de fiecare dată mi s-a părut neterminată. Ne mai citim... /O\
pentru textul : Euridice deYester, multumesc si eu te citesc.
pentru textul : Fugă deNumai de bine!
Chiar ma intrebam in ce fel vor evolua poemele din aceasta fascinanta serie... constat ca incep sa fie usor polemice :-) Imi cer scuze ca nu scriu un comentariu cumsecade aici, deocamdata, insa voi reveni. Si nu in acelasi fel in care vladimir o face, de exemplu, la textul "puterea mea e in tine" a lui Emil :-) Oricum ar fi, lectura aceasta mi-a dat de gandit suficient cat sa iau o decizie, ceea ce nu e putin lucru. Bobadil
pentru textul : vorbesc o latină ciudată IV deMă întreb dacă are vreo semnificație folosirea limbii engleze în titlu sau pur și simplu așa a venit?! "adânc de suflet searbăd" sună cam... searbăd. La nivel ideatic nu prea "văd" cum e posibilă chestia asta, dar cine știe poate văd eu prea puțin. Ai un typo în versul al șaselea. Altfel, ai câteva imagini interesante aici.
pentru textul : nothing important deAdrian, probabil ca nu ar fi rau sa citesti punctul 16.6 din Principiile de funcționare ale Comunității Literare Hermeneia și ale site-ului Hermeneia.com. De fapt iti recomand sa te familiarizezi cu intregul regulament cind iti poti face timp. Probabil ca nu ar fi fost rau sa ne contactezi pe noi (Office Hermeneia) inainte de a posta acest text. Trebuie sa specific ca am primit un mesaj lapidar de la tine dar nu o expicatie a intentiilor tale.
pentru textul : Ediția a V-a a Târgului Internațional de Carte și Muzică de la Brașov de"îmbrățișăm sîni de piatră" îmi pare a fi esența întregului poem, dar și mesajul intim al autorului.
pentru textul : eu si natura moarta depoemul ăsta spune povestea nimicului și chiar îmi place.
pentru textul : scrisoare neterminată deCu riscul imaginilor clișeistice re. călăul tău... come on! nu găseai ceva mai bun? discursul e chiar fain... poemul ăsta e ca un benz la care s-a greșit șasiul, în rest totul e la locul lui.
Și dacă mai era cazul să remarc
'o oboseală usturătoare se răsucește microscopic
ca un vierme aducător de somn'
pentru care dau peniță...
Restul e perfectibil, treaba autorului desigur
Mulțumesc mult, Alina
pentru textul : אנו, עולי הרגל של המדבר deVio_B ai intrezarit bine si aceasta posibilitate,iar daca-i asa poate ca n-au stiut cum :)
pentru textul : Cam aşa dear fi interesant de auzit raspunsul lui Abukir desi uneori am senzatia ca la ea socheaza numai prima impresie
pentru textul : Ambrozia dialogului decadent deMijloacele de exprimare... evident. Mi-e greu sa inteleg cum subiectul unui text poate fi epatant.
pentru textul : Lumea ca tablă de şah deEmiemi, să înțeleg că pot să continui să le fac? Pentru că eu cred în amuzament...
pentru textul : să nu spui după aia că nu ți-am spus(celor care au trecut prin viețile mele) deMargas
am găsit, nu vă mai deranjaţi să răspundeţi.
pentru textul : Alb şi roşu de“Să facem un salt înafara luminii” în care tu şi cu mine, un el şi un ea, două pronume şi cu noi două patru tăceri, un singur înţeles, doar pentru noi “singurii vii”. “Strada aceasta” pe care ne lăsăm pielea de şarpe cu încetinitorul. Câtă măiestrie, cât detaliu poate să existe într-un “strigăt cu încetinitorul” la Adriana Lisandru în acest poem. Frica vine din cunoaştere, Adriana, iar când vine peste tine ca o avalanşă de metaforă scrobită cu aracet - cum îmi duceam eu fundiţele, la şcoală, pe creştet a învăţătură, aşa îmi privesc viaţa, acum, prin această “măciulie de mac”. Şi din ce par, cu atât devin. Frumos poem. Deosebit!
pentru textul : contre-jour defrancisc, diferențe de nivel... ,chestii, Oxford, Webster, prostii! te îneci cu tot cu iubită... și e dramatic, la cât de frumoasă ți-o descrii:)! revin la text și mă repet pentru a fi înțeles. Ți-a reușit pastișa la nivel internațional:)! p.s. scuze că sunt atât de ... ermetic în exprimare!:) (e ultima opinie despre acest text explicată detaliat!)
pentru textul : podul suspinelor de”domnișoară cu tot respectul cred că domnul are altfel
de orientare” - e bine terminat textul :). ironic, comic...
- nu așteptam un astfel de final și recunosc că am zâmbit la final...
- e bine conturată starea, se simte o oarecare încordare pe parcursul textului, apoi o relaxare a tuturor mușchilor :)
mai trec,
alex
hristos a înviat!
pentru textul : la destinație plătește uneori ea deacum am observat ca e dedicata si imi cer scuze daca comentariul precedent a sugerat ireverenta. ma concentrasem doar pe text
pentru textul : eclipsă deeu zic ca textul nu e chiar prost, ba e chiar interesant, doar ca pe alocuri devine prea patimas sau prea tehnic
pentru textul : căpățâni de porc în automobile de lux deCitind cu atenție comentariul anterior, concis și definitiv, ca lovitura de scrimă, nu m-am putut abține să nu răspund provocării, dată fiind și miza acestei polemici, care ne implică profund: dacă literatura se face în afara regulilor sau prin intermediul lor. Că o disputationes este ridicată sau nu din labirintul mahalalei, nu importă; mai mult, este o eroare logică discreditarea unei teze prin descalificarea persoanei ce o susține, un sofism de relevanță și anume argumentum ad hominem. Logic, aici, discutăm idei, nu oameni. Ceea ce orice regulament de bun simț admite de asemenea. Încercând o sinteză a precedentei intervenții, evidențiez următoarele etape: 1. un preambul, care amintește de funcția regulamentului valabil pe hermeneia, de necesitarea respectării acestuia, întru apărarea de bramburelile pornografice 2. un prim argument, conform căruia în artă este nevoie de reguli, impuse sau autoimpuse, pe baza analogiei creație a universului versus creație literară 3. argumentul doi, după care “arta se naște în constrângere”, concluzia fiind “cu cit exista mai multa "libertate" si resurse cu atit exista mai putina arta”, fiind adusă în discuție relația literatură-cinematografie Plus, în final, o afirmație asupra căreia voi reveni. Contraargumentarea mea este următoarea: 1. cenzurarea discursului pornografic, psihanalizabil ca orice act uman, printr-un regulament de ordine interioară, care oferă, în același timp, sugestii sau o direcție în contradirecția actuală, recent apusă, permite crearea și păstrarea unui spațiu virtual decent, propice postării și comentariilor pe text. Totodată, ar funcționa, interiozitată la un moment dat, ca o autocenzură, asemeni unui filtru care va purifica orice tentație spre pornografie, spre exhibări puerile. Acestea ar fi, în principal, argumentele implicite ale regulamentului hermeneia. Contraargumentul meu este următorul, retoric spus: cenzura respectivă ajută cu adevărat sau inhibă și mai mult pe cel doritor de creație cu orice preț și orice mijloace? Adică, puritanismul literar la care s-ar gândi mulți, acuzator, mai dă seamă de esența actului creator, de dionisiacul implicat în orice act de afirmare a vieții? Această nevoie de exprimare a ființei proprii, cenzurată, nu refuză oare statutul adecvat sexualității umane, câștigat în ultimele secole? Adică, până la urmă, arta se face din orice, n est ce pas? Ca exemplu, amintesc valențele fracturismului sau erotismul lui Emil Brumaru. 2. Înainte de a contraargumenta primul argument amintit mai sus, cu permisiunea dvoastră, fac o scurtă referință filosofică, care va ajuta, sper, înțelegerii adecvate a problemei puse și anume dacă arta se naște sau nu în/din constrângere. Înainte de toate trebuie precizat faptul că teza “haos-ordine-diversitate”, s-o numim teza filosofică clasică, de reminiscență eminesciană, nu este în acord cu teoriile din fizica actuală, cu modelele de expansiune a universului și cu posibila sa revenire la punctul de singularitate, adică la punctul de dinaintea Big-Bang-ului. Deja în secolul XIX filosofii constatau, dezvrăjind lumea, faptul că oazele de ordine sunt un accident, viața datorându-se hazardului. Plus diferența dintre legea naturală și legea umană. Adică, chiar dacă teza haos-ordine-diversitate ar fi valabilă macroscopic ea nu se legitimă la nivel uman, prin faptul că legea naturală, inviolabilă, diferă de legea umană mereu supusă ajustării; teologic spus, Dumnezu are întotdeauna dreptate. Această divagație filosofică, necesară cred, arată așadar faptul că nu se poate justifica, continuitatea univers-artă; arta ca mimesis. Suntem ființe libere, liberul arbitru ne face responsabili și ne condamnă la libertatea de a alege răul, lipsa, nemăsura, spargerea regulilor impuse sau autoimpuse, aceasta fiind însăși condiția, „regula” de conduită a oricărui creator sau novice. Este ceea ce dezvăluie fenomenul creator: posibilitatea ratării și asumării continue a acestei ratări. Ce fel de artist ar fi acela care s-ar încrede în aceleași reguli, în aceleași idei de 3000 de ani, căruia i-ar fi frică să experimenteze, să se renască liber, când criticii și nu numai îl pun în lanțurile comercialului și modei trecătoare? 2. Argumentul doi, desprins din primul, ne spune că arta cere sacrificii. Că există o limitare a mijloacelor de exprimare, adică, vrând-nevrând, ne supunem unor reguli a priori prin însăși materia pixului pe care-l folosim. Într-adevăr, și tocmai de aceea, e necesară depășirea continuă a limitei. Nu mina contează, ci urma pe care o lasă în urmă. Dacă există reguli și limite, nu înseamnă că trebuie să ne mulțumim cu ele. Dacă, în trecut și nu numai, oamenii au creat în condiții mizere, din lipsuri materiale, dacă Pagannini a fost torturat de tatăl său nu rezultă de aici că violența și maltratarea este necesară. Ar fi absurd să ne mortificăm partea trupească pentru a scrie mai bine. Din contră, să benchetuim ca Socrate și să preamărim dragostea de oameni și de zei! Să fim trimbulinzi, dar într-o societate deschisă, nu suspicioasă în puterea omului de a crește, nu lovit, ci ținut de mână! Învățăm din propriile noastre greșeli mai bine decât din ale celorlalți așa cum conștientizarea propriei finitudini implică e infinit mai eficientă decât moartea care nu ne atinge a o mie de poeți. La fel, că există mai multă artă în literatură decât în filme, nu se susține. De va fi necesar, voi reveni asupra acestui aspect. În final, cu speranța că nu v-am plictisit prea mult, fac referire la ultimul paragraf din comentariul anterior care, după cât se pare, contrazice per total intervenția profetică a dlui director. Și, pentru că el exprimă însăși teza pe care o apăr, conchid și eu astfel: “de aceea de fapt arta si literatura adevarata s-au nascut din dinamica nevoii de a sparge regulile si nu din fericirea de a nu le avea.” Ps: atrag atenția că argumentele mele din primul comentariu rămân valabile, nefiind combătute. multumesc :D
pentru textul : some rule rules some rules dedom'le, am impresia ca ori nu scriu eu romaneste, ori e mai greu sa ma fac inteles. nu cred ca cineva a preluat ceva pentru ca nu e nimic de preluat. iar luptele astea pentru intiietate mi se par pe cit de romanesti pe atit de penibile. eu locuiesc in America si nu mi-a fost dat sa vad "cocoșeli" din astea decit la mexicani care evident au niste orgolii latine undeva in zona anecdoticului. drept urmare eu zic sa ne racorim excesele astea "latine" si sa acceptam ca oricine poate gresi si ca o intiietate e o chestie atit de copilareasca in contextul acesta incit e mult mai inteligent sa o ignori. repet ce am mai scris, exegerarile de genul acesta strivesc curajul inovatiei in loc sa il stimuleze si nu cred ca e vreun concurs aici despre cine scoate primul sintagma cea mai focoasa
pentru textul : bunica mea a fost o lebădă neagră deun capriciu generic deosebit, forta imagistica de a introduce existenta intr-un ritual, eleganta in alegerea titlului! felicitari Paul!
pentru textul : poveste din trenul spre mangalia dee si acesta un punct de vedere...
pentru textul : Poemul mulțumirii deerr: fără virgula de după "dar".
pentru textul : elephant&castel deAndrei, multumesc pentru poem... poate nu ar fi rau sa precizez faptul ca acest concurs se desfasoara si pe siteul literar agonia.ro avand un premiu similar (doar tabloul difera) ca sa nu cream o confuzie in randul comunitatilor literare. va fi cate un castigator pentru fiecare site in parte iar bucuria mea este mare pentru ca, desi simbolic, trofeul e prilej pentru o efervescenta a ideii. totodata, concursul va dura pâna pe 27 iunie ora 23.00 când se va închide unda verde pentru primirea textelor. rezutatele vor fi afișate cum altfel decât la ora 00.00 pe data de 28 iunie. aștept cu mare interes textele voastre, nu va inhibați ... scrieti...
pentru textul : pe sub flori mă legănai deun poem bun dacă nu s-ar dilua în manierism
pentru textul : necro inc. devlade, iată ce nu îmi place la un text care îmi place: „undeva înspre răsărit se prăbușeau... ”, „purtau pe rând chipul... ” și „cu voluptatea celui din urmă... ”. Toate sînt ziceri „care s-au tot zis”. În esență în partea a doua textul „se pierde”. părerea mea, de doi lei(noi).
pentru textul : fado curvo de...că de data asta Profetul a mers la limita exigenței cu acest text.
pentru textul : rechinul din oceanul singurătăţii deNu că nu ar avea dreptate, mai mult, comentariul lui poate fi luat drept exemplu la acest capitol, dar tot cred că a apăsat un pic prea mult pe accelerația criticii negative. Într-adevăr, textul nu sugerează cum trebuie, însă nu e un text rău, are idee, e curat iar câteva ajustări minore l-ar putea transforma într-un text bun.
Numărând oile (asta mi-a plăcut și m-a atins), desigur nu are legătură cu textul,
Andu
Pagini