dragul meu, dacă nu aș fi avut în familie ziariști adevărul, gândul, jurnalul național and such (deci chiar centrali) mai mai că m-ai fi impresionat cu aplombul tău jurnalistic, jeu-mam-fișistic și ușor pup-în-curistic. Însă așa sorry că nu mă mișcă deloc părerea ta mai ieftină decât textul meu ieftin, la fel ca ziarul la care probabil scrii pentru un salariu probabil încă și mai ieftin.
poezia însă cere mai multă demnitate și mai mult respect decât ești tu, cel puțin deocamdată, capabil să îmi arăți.
însă eu te voi citi în continuare și când voi avea impresia că ai ieșit din tiparul unui ziarist care crede despre el însuși că are vezi-doamne talent... te voi comenta, însă în orice caz nu la fel de lipsit de respect cum ai făcut-o tu aici.
dar nu m-am supărat să știi, ți-am zis că am familia plină de alde ca tine și cred că înțeleg fenomenul.
Only love will bring love, spune Sarit. J`avais oublier, criee Aline. Intre Sarit si Tor, nisipul dunelor, la Cesarea se transforma in sticla. Totul este perfect in acest tablou, rosul dedus din gradina de portocali, albul meselor cu petale de mireasa si verdele aproape albastru din tinutul de dincolo de timp al regelui Tor. Portocalul de 2000 ani e la fel de verde ca la 20 in tinutul regelui Tor, acest lucru il stie si tiranica Sarit in timp ce sparge paharul. Lirismul ultimei strofe al acestui poem in proza, inunda timpul spart in cioburi de cristal. Astfel se raspindeste ceata din vremea vechilor celti, ceata povestilor irlandeze, aura acestui minunat basm in versuri. Probleme de actualitate isi gasesc substratul in vremuri uitate de timp. O poveste frumoasa si nu numai.
pare o pictura suprarealista ce se maturizeaza incet pe parcursul unei zile, de la un rasarit imperfect transfigurat in altceva, "soarele se ridică din pămînt ca un pește mirositor și roșu își scoate cuiele din burtă unul cîte unul zdrențuindu-se" menit sa isi redobindeasca alte repere, dintr-o lume a subconstientului, cu aspru accent freudian... si daca dincolo de aceste amprente nu este nimic, nici macar o rascruce a apelor ci numai crevase ale icebergurilor? sufletul ca o caruta de gheata...aceste iceberguri necunoscute...
Am folosit termenul obrinti pentru a descrie starea drumului respectiv - o rană într-adevăr, plină de bube, acoperită cu o pojghiță de zgură sau ce-o mai fi fost aceea, menită mai mult să inducă în eroare publicul neștiutor - într-un mod cît mai personal, cît mai uman cu putință. Durerea, infecția, pericolul pe care îl reprezintă un astfel de drum, aceasta am vrut să invoc. Este o figură de stil, forțată, pentru a atrage atenția. Textul se vrea mai amplu. Am ezitat să-l dezvolt date fiind particularitățile unei publicații pe site, unde cititorul, grăbit de obicei, se presupune că nu ar avea răbdarea de a citi un text prea lung. Și apoi, un fel de experiment acesta, am vrut să las cititorul să facă propriile conexiuni, să-și manifeste propria imaginație. Dar, poate voi reveni asupra formei, publicând fragmente, deși mă tem că astfel s-ar pierde din substanța lirică. Jurnal literar, un fel de cronică modernă a momentului, a locului, a faptelor și obiceiurilor, a credințelor tălmăcite, răstălmăcite, un melanaj de culori, de sentimente extrase din adîncuri ce țin de subconștientul personal și/ sau colectiv, într-o altă formă de agregare. Încerc o abordare nouă a acestui gen literar. Poatecă ar fi fost mai corectă încadrarea ca experiment... Vă mulțumesc pentru observațiile atente. Opinia Dvs. contează mult pentru mine, știu că timpul Dvs. este f. prețios. O primesc ca un fel de încurajare de a merge mai departe.
tocmai de aceea nu ar trebui să ne împiedicam. sunt două zile. scoate textul azi ca să-l pună mâine?! cred că dorin nu va mai greși altă dată. deja e la penitențe. saphire, fii rezonabilă, parol!
Calin, acolo folososem "calitatea" in sensul de atribut. Aerul este mediul cel mai propriu propagarii vibratiilor sonore. Asocierea, insa, nu o fac eu, ea poate fi gasita in textele vedice. :)
Eu chiar nu cred ca poezia are mari dusmani "in afara", in orice caz, acestia nu sunt mai mari, in timpurile noastre, decat cei "dinlauntru". Poetul contemporan nu mai doreste sa fie unul din cei care "indumnezeieste omenirea", cum spune Bergson, si care "au imprimat ratiunii un caracter divin", cel care deschide poarta "cetatii divine". El nu mai este in slujba Intelectului, a devenit "laic", si cand spun "laic" ma gandesc la conotatia pe care o da acestui cuvant Benda, in a sa celebra "Tradare...". Azi, poetul se lupta sa devina oglinda a conjuncturalului...si atunci ma-ntreb ce s-ar intampla daca ACUM ar trai Platon? sau...Pitagora, cel care nu ii accepta pe poeti in scoala sa, spunand ca acestia nu vor fi capabili sa pastreze tacerea?
Felul in care s-a transformat poezia imi aminteste de fabula padurii si a toporului...si cat de impropriu suna, daca privim etimologic, "transformare", aici! trans-formare, adica "depasire a formei", cand azi poezia tinde numai catre formal si lasa informalul deoparte, se dezice de el.
oare de ce nu ne intrebam daca nu cumva "informatie" inseamna mai mult decat...stire?
asa ca, de ce am condamna "dusmanii de la granita", in timp ce ne aplaudam tradatorii?
am avut probleme la citit, e insa intr-o nota personala, deci nu fac sugestii de modificare, iti arat doar cum mi l-am rearanjat ca sa vad cat e de frumos. iti jur ca pur si simplu nu vedeam desi era totul acolo.
citesc uneori cu lanterna sub plapumă
un fascicul cald proiectat pe bolta cearceafului
undeva lasată în urmă, acolo unde întunericul își face potecă
eu
aselenizez
printre gene
lumea cea de departe
seamănă din ce în ce mai mult cu a mea
oameni gigantici își lasă capul
sub seceta care lovește
până în pragul mall-ului cu ușile grele, sculptate
catedrale adormite cu spinarea arc
fetele își înfig adânc tocurile
în labele lor
aș lua un pahar
să torn în el
coco chanel
inele de enșpe mii de euro
benzină
bice
trei
până când pânza se va rupe
să pot lua o gură de aer simplă și nepângărită
să nu mai existe gândul ăsta
că toate încep să se asemene cu timpul
am să gândesc la fel ca tine
mâncăm aceleași roșii și respirăm același aer
milioane de plămâni
mașinăria asta infernală în care orice gând e reciclat
și apoi
mă retrag sub plapuma mea
aprind lanterna
în spatele pleoapelor
e universul
in rest, cum spuneam, sunt realmente bucuroasa sa vad cum s-a petrecut un fel de purificare in poezia ta - asta o spun foarte cinstit si detasat, dincolo de faptul ca oricum te citesc cu "un fel de" caldura, you know. de obicei citesc de cateva ori si ma frapeaza naturaletea cu care nu "faci" poezie, o povestesti de parca ar fi fost oricum.
evident, sunt prea timida ca sa trec de fiecare data si tot evident, o sa-mi fie jena si-acum. nu stiu de ce, la naiba, sunt chestii care n-are rost sa le spun decat daca e ceva de schimbat, right?
ţesut cu măiestrie, cu mătase de cuvinte.
descopăr descoperitori şi poveştile lor. legende.
şi o scrisoare cu miros de ceai chinezesc, care merită citită.
deşi nu am peniţe la tocuri, una fictivă tot îţi acord, Vlad.
în atmosfera amintirilor. un grup de amici, o viaţă plăcută care s-a dus prea repede, cum se stinge o ţigară. remarc şi paralelismul cu cealaltă viaţă, undeva, deasupra, cea în care, probabil, se va prelungi plăcerea. dar, cine ştie oare, ce va mai fi?!
mi-a plăcut discursul, tonul molcom, melancolic...
Mie mi-a placut textul... e sincer si curat, o poveste care are multe multe de povestit. Nimic remarcabil, insa. Dar asta e problema acestui autor care nu sare mai departe de genunchiul broastei in poezie. Laurentiu Belizan este cel mai superb mediocru pe care l-am citit in ultimii ani. Si am citit aproape tot ce a postat pe aici si pe aiurea. Asta e BELIZAN Andu
Când citeam textul mi-am pus întrebarea ce vârstă ai? Dar eşti destul de mare şi matur să poţi duce criticile.
Nu înţeleg de ce ţi-am citit textul, la "Şi Universul e muritor? Da, asemenea unui organism uriaş." m-am oprit, atunci mi-a fost clar că eşti îndrăgostit de proprile-ţi cuvinte, le aşterni pe foaie doar din dorinţa de a le vedea aşezate pentru că nu spui nimic cu ele.
De asemenea mi-a placut: "Şi totuşi noi nu am dezechilibrat mediul, i-am dat doar o parte din echilibrul nostru. Ne-am adaptat mediului milioane de ani. Acum el ni se adapteză." Sunt curios cum ai gândit propoziţiile astea, ce-i în mintea ta? Dacă mediul ni se adaptează înseamnă că ar avea o conştiinţă, o formă unitară de raspuns, numai că "mediul" din pacate nu mi se adaptează ci îl transformăm noi, ÎL TRANSFORMĂM, nu ştiu dacă în bine sau în rău, asta e altă discuţie.
Am văzut pe site că postezi poezii, din cauza acestui text n-am să le citesc.
Marina, îți respect părerea și-ți mulțumesc pentru sinceritate. Eu așteptam să-mi comentezi poemul Copac și chiar sunt curios să aflu părerea ta. Cu respect și prietenie
Da, asa este, Virgil. Nu e un poem propriu-zis, ci mai degraba niste ganduri asternute repede, la sfarsitul unei zile, cand mi-am dat seama ca nimeni, pe niciun site de literatura, nu scrisese despre ASTA. Apoi m-am gandit ca lumea are treaba... Multumesc pentru ca ai lasat semn aici.
hello, ma bag si eu in seama, daca nu te superi... firul poeziei e "prea" unitar (daca se poate folosi expresia"... prea gros, realizarea artistica e prea bogata in epitete si insistente fara acoperire... mi se pare ca te invarti in jurul cozii. parerea mea (ca sa citez din clasici) a LEX.
Cer scuze autorului pentru aceasta interventie ce nu priveste in mod distinct poezia ci natura unor pareri exprimate aici de catre lectori... sustin ceea ce a scris Virgil mai devreme... nu cred ca e profitabil din punct de vedere literar sa ocupam spatiul destinat unor comentarii critice cu aspecte de genul "multumesc si tie, aritmosa" sau "idei in celofan subtire. imi aminteste de o alta poezie, alt cintec". Francisc si Aranca sa speram ca modul acesta de raportare nu va caracterizeaza si astfel o sa puteti remedia cu usurinta inconvenientele cu pricina.
descriptivul-mentalitate de asediu, deloc static, mai mult ca o dezamorsare si totusi deloc judgemental,. desi la sfarsit se autocrediteaza pacifist simtul interior poate avea perfect de bine valente exterioare, ca o emitenta estompata si vad un loc vacant de unde se poate discuta despre, ca un prezent etern comun, ontologic, ca un cor unde nu mai poti identifica vocile si de unde se poate neutraliza orice bruiaj imi aminteste de aleph-ul lui Borges ca atunci cand lucrezi pe o aura, ca pe un negativ fotografic dau o penita si-l trec in my favorites
am avut și eu o astfel de inițiativă (cu patru ani în urmă) pe alt site de poezie. știu din experiență că este un efort deosebit care presupune filtrarea unui volum mare de informație. presupune de asemenea un echilibru între percepția emoțională a autorului și rigurozitatea tehnică astfel încît din elemente disparate să ne rămînă pe retină un tablou credibil prin tonalitate și nuanță. iată o scenă în care Nicholas Dinu reușeste să strîngă cadrul fără a pierde din detalii.
Oricâtă liniște s-ar zidi în jurul nostru, mereu va fi ceva care va ,,vorbi" în noi... mai ales dezamăgirile care ustură cumplit.
Sintagma ,,haina sufletului" îmi dă posibilitatea unei duble interpretări și e bine.
E un poem care a sugerat foarte bine o stare și un mesaj.
Aș elimina ultimul vers/cuvânt. Atât :)
și mie, metamorfoza. :) și Magritte. am înțeles alegerea, de la început. așa îți place? "măștile noastre vegetale înfipte în carne (ce/o/) metamorfoză în doi piranha înfometați de spații deschise" nu mai spun mai mult. promise. :)
Ela, Ariana, Alma va multumesc pentru opinii. Si eu as mai schimba cate ceva prin aceasta poezie dar deocamdata o las in asteptare pana cand voi gasi cuvintele potrivite... nu sunt un mestesugar al versului care face poezii la comanda bune de recitat la crasma... conteaza mai mult sinceritatea fata de mine si in raport cu lectorii.
Acest text este un bun exemplu de lirica "a polobocului". Extensia metaforei este bine tinuta in frau prin cateva comparatii aparent contradictorii, pentruca de fapt autorul ne plaseaza intr-un spatiu polobocian de cea mai autentica factura. Sigur, exista si semne de intrebare, dar ce ar fi un poem fara acestea? De ce "corabia le face poc", sau "apoi nimic sau chiar deloc", imagini puternice insa doar aparent nelegate pe cine oare "le" face corabia "poc? - poate pe borduri, un subiect nu doar incitant, dar si la moda...apoi "nimic sau chiar deloc", o scara comparativa intre "nimic" si "deloc"... deloc usor de urcat. Un poem cu adevarat "saltaret si zblobiu" cum spune Dorin. Andu
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
dragul meu, dacă nu aș fi avut în familie ziariști adevărul, gândul, jurnalul național and such (deci chiar centrali) mai mai că m-ai fi impresionat cu aplombul tău jurnalistic, jeu-mam-fișistic și ușor pup-în-curistic. Însă așa sorry că nu mă mișcă deloc părerea ta mai ieftină decât textul meu ieftin, la fel ca ziarul la care probabil scrii pentru un salariu probabil încă și mai ieftin.
pentru textul : poem de 70 de cenți depoezia însă cere mai multă demnitate și mai mult respect decât ești tu, cel puțin deocamdată, capabil să îmi arăți.
însă eu te voi citi în continuare și când voi avea impresia că ai ieșit din tiparul unui ziarist care crede despre el însuși că are vezi-doamne talent... te voi comenta, însă în orice caz nu la fel de lipsit de respect cum ai făcut-o tu aici.
dar nu m-am supărat să știi, ți-am zis că am familia plină de alde ca tine și cred că înțeleg fenomenul.
Only love will bring love, spune Sarit. J`avais oublier, criee Aline. Intre Sarit si Tor, nisipul dunelor, la Cesarea se transforma in sticla. Totul este perfect in acest tablou, rosul dedus din gradina de portocali, albul meselor cu petale de mireasa si verdele aproape albastru din tinutul de dincolo de timp al regelui Tor. Portocalul de 2000 ani e la fel de verde ca la 20 in tinutul regelui Tor, acest lucru il stie si tiranica Sarit in timp ce sparge paharul. Lirismul ultimei strofe al acestui poem in proza, inunda timpul spart in cioburi de cristal. Astfel se raspindeste ceata din vremea vechilor celti, ceata povestilor irlandeze, aura acestui minunat basm in versuri. Probleme de actualitate isi gasesc substratul in vremuri uitate de timp. O poveste frumoasa si nu numai.
pentru textul : Reportaj de la o nuntă în țara Cnaan depare o pictura suprarealista ce se maturizeaza incet pe parcursul unei zile, de la un rasarit imperfect transfigurat in altceva, "soarele se ridică din pămînt ca un pește mirositor și roșu își scoate cuiele din burtă unul cîte unul zdrențuindu-se" menit sa isi redobindeasca alte repere, dintr-o lume a subconstientului, cu aspru accent freudian... si daca dincolo de aceste amprente nu este nimic, nici macar o rascruce a apelor ci numai crevase ale icebergurilor? sufletul ca o caruta de gheata...aceste iceberguri necunoscute...
pentru textul : delirice III deAm folosit termenul obrinti pentru a descrie starea drumului respectiv - o rană într-adevăr, plină de bube, acoperită cu o pojghiță de zgură sau ce-o mai fi fost aceea, menită mai mult să inducă în eroare publicul neștiutor - într-un mod cît mai personal, cît mai uman cu putință. Durerea, infecția, pericolul pe care îl reprezintă un astfel de drum, aceasta am vrut să invoc. Este o figură de stil, forțată, pentru a atrage atenția. Textul se vrea mai amplu. Am ezitat să-l dezvolt date fiind particularitățile unei publicații pe site, unde cititorul, grăbit de obicei, se presupune că nu ar avea răbdarea de a citi un text prea lung. Și apoi, un fel de experiment acesta, am vrut să las cititorul să facă propriile conexiuni, să-și manifeste propria imaginație. Dar, poate voi reveni asupra formei, publicând fragmente, deși mă tem că astfel s-ar pierde din substanța lirică. Jurnal literar, un fel de cronică modernă a momentului, a locului, a faptelor și obiceiurilor, a credințelor tălmăcite, răstălmăcite, un melanaj de culori, de sentimente extrase din adîncuri ce țin de subconștientul personal și/ sau colectiv, într-o altă formă de agregare. Încerc o abordare nouă a acestui gen literar. Poatecă ar fi fost mai corectă încadrarea ca experiment... Vă mulțumesc pentru observațiile atente. Opinia Dvs. contează mult pentru mine, știu că timpul Dvs. este f. prețios. O primesc ca un fel de încurajare de a merge mai departe.
pentru textul : Drumul care nu există demi-ai dat un sfat foarte bun :).când o să pun mâna pe ea am s-o citesc.
pentru textul : odată ți-am spus că tatăl meu și mama mea s-au născut la țară detocmai de aceea nu ar trebui să ne împiedicam. sunt două zile. scoate textul azi ca să-l pună mâine?! cred că dorin nu va mai greși altă dată. deja e la penitențe. saphire, fii rezonabilă, parol!
pentru textul : de regăsire deCalin, acolo folososem "calitatea" in sensul de atribut. Aerul este mediul cel mai propriu propagarii vibratiilor sonore. Asocierea, insa, nu o fac eu, ea poate fi gasita in textele vedice. :)
Eu chiar nu cred ca poezia are mari dusmani "in afara", in orice caz, acestia nu sunt mai mari, in timpurile noastre, decat cei "dinlauntru". Poetul contemporan nu mai doreste sa fie unul din cei care "indumnezeieste omenirea", cum spune Bergson, si care "au imprimat ratiunii un caracter divin", cel care deschide poarta "cetatii divine". El nu mai este in slujba Intelectului, a devenit "laic", si cand spun "laic" ma gandesc la conotatia pe care o da acestui cuvant Benda, in a sa celebra "Tradare...". Azi, poetul se lupta sa devina oglinda a conjuncturalului...si atunci ma-ntreb ce s-ar intampla daca ACUM ar trai Platon? sau...Pitagora, cel care nu ii accepta pe poeti in scoala sa, spunand ca acestia nu vor fi capabili sa pastreze tacerea?
Felul in care s-a transformat poezia imi aminteste de fabula padurii si a toporului...si cat de impropriu suna, daca privim etimologic, "transformare", aici! trans-formare, adica "depasire a formei", cand azi poezia tinde numai catre formal si lasa informalul deoparte, se dezice de el.
oare de ce nu ne intrebam daca nu cumva "informatie" inseamna mai mult decat...stire?
asa ca, de ce am condamna "dusmanii de la granita", in timp ce ne aplaudam tradatorii?
pentru textul : Războiul rece dintre ştiinţă şi poezie deam avut probleme la citit, e insa intr-o nota personala, deci nu fac sugestii de modificare, iti arat doar cum mi l-am rearanjat ca sa vad cat e de frumos. iti jur ca pur si simplu nu vedeam desi era totul acolo.
citesc uneori cu lanterna sub plapumă
un fascicul cald proiectat pe bolta cearceafului
undeva lasată în urmă, acolo unde întunericul își face potecă
eu
aselenizez
printre gene
lumea cea de departe
seamănă din ce în ce mai mult cu a mea
oameni gigantici își lasă capul
sub seceta care lovește
până în pragul mall-ului cu ușile grele, sculptate
catedrale adormite cu spinarea arc
fetele își înfig adânc tocurile
în labele lor
aș lua un pahar
să torn în el
coco chanel
inele de enșpe mii de euro
benzină
bice
trei
până când pânza se va rupe
să pot lua o gură de aer simplă și nepângărită
să nu mai existe gândul ăsta
că toate încep să se asemene cu timpul
am să gândesc la fel ca tine
mâncăm aceleași roșii și respirăm același aer
milioane de plămâni
mașinăria asta infernală în care orice gând e reciclat
și apoi
mă retrag sub plapuma mea
aprind lanterna
în spatele pleoapelor
e universul
in rest, cum spuneam, sunt realmente bucuroasa sa vad cum s-a petrecut un fel de purificare in poezia ta - asta o spun foarte cinstit si detasat, dincolo de faptul ca oricum te citesc cu "un fel de" caldura, you know. de obicei citesc de cateva ori si ma frapeaza naturaletea cu care nu "faci" poezie, o povestesti de parca ar fi fost oricum.
pentru textul : și cuvintele se rostogoleau ca perlele pe covorul moale deevident, sunt prea timida ca sa trec de fiecare data si tot evident, o sa-mi fie jena si-acum. nu stiu de ce, la naiba, sunt chestii care n-are rost sa le spun decat daca e ceva de schimbat, right?
ţesut cu măiestrie, cu mătase de cuvinte.
pentru textul : scrisoare cu onduleuri de sineală dedescopăr descoperitori şi poveştile lor. legende.
şi o scrisoare cu miros de ceai chinezesc, care merită citită.
deşi nu am peniţe la tocuri, una fictivă tot îţi acord, Vlad.
în atmosfera amintirilor. un grup de amici, o viaţă plăcută care s-a dus prea repede, cum se stinge o ţigară. remarc şi paralelismul cu cealaltă viaţă, undeva, deasupra, cea în care, probabil, se va prelungi plăcerea. dar, cine ştie oare, ce va mai fi?!
pentru textul : despre noi demi-a plăcut discursul, tonul molcom, melancolic...
contributia...
pentru textul : ne-rugăciune deMie mi-a placut textul... e sincer si curat, o poveste care are multe multe de povestit. Nimic remarcabil, insa. Dar asta e problema acestui autor care nu sare mai departe de genunchiul broastei in poezie. Laurentiu Belizan este cel mai superb mediocru pe care l-am citit in ultimii ani. Si am citit aproape tot ce a postat pe aici si pe aiurea. Asta e BELIZAN Andu
pentru textul : cum să prinzi luna în zona 51 deCând citeam textul mi-am pus întrebarea ce vârstă ai? Dar eşti destul de mare şi matur să poţi duce criticile.
Nu înţeleg de ce ţi-am citit textul, la "Şi Universul e muritor? Da, asemenea unui organism uriaş." m-am oprit, atunci mi-a fost clar că eşti îndrăgostit de proprile-ţi cuvinte, le aşterni pe foaie doar din dorinţa de a le vedea aşezate pentru că nu spui nimic cu ele.
De asemenea mi-a placut: "Şi totuşi noi nu am dezechilibrat mediul, i-am dat doar o parte din echilibrul nostru. Ne-am adaptat mediului milioane de ani. Acum el ni se adapteză." Sunt curios cum ai gândit propoziţiile astea, ce-i în mintea ta? Dacă mediul ni se adaptează înseamnă că ar avea o conştiinţă, o formă unitară de raspuns, numai că "mediul" din pacate nu mi se adaptează ci îl transformăm noi, ÎL TRANSFORMĂM, nu ştiu dacă în bine sau în rău, asta e altă discuţie.
Am văzut pe site că postezi poezii, din cauza acestui text n-am să le citesc.
pentru textul : Ceruri deMulțumesc de trecere, Elia. Mai scriu și eu cât mai pot:) Cu drag, tincuta
pentru textul : Primăvara deMarina, îți respect părerea și-ți mulțumesc pentru sinceritate. Eu așteptam să-mi comentezi poemul Copac și chiar sunt curios să aflu părerea ta. Cu respect și prietenie
pentru textul : Haiku-uri deDa, asa este, Virgil. Nu e un poem propriu-zis, ci mai degraba niste ganduri asternute repede, la sfarsitul unei zile, cand mi-am dat seama ca nimeni, pe niciun site de literatura, nu scrisese despre ASTA. Apoi m-am gandit ca lumea are treaba... Multumesc pentru ca ai lasat semn aici.
pentru textul : azi e 15... deun poem ce îl percep ca un răspuns, nu neapărat direct, adresat temei fragmentului meu de proză.
pentru textul : Ecce Homo ▒ depuțin cam ambiguu
pentru textul : Nu există iubire perfectă dehello, ma bag si eu in seama, daca nu te superi... firul poeziei e "prea" unitar (daca se poate folosi expresia"... prea gros, realizarea artistica e prea bogata in epitete si insistente fara acoperire... mi se pare ca te invarti in jurul cozii. parerea mea (ca sa citez din clasici) a LEX.
pentru textul : nihil sine deo deCer scuze autorului pentru aceasta interventie ce nu priveste in mod distinct poezia ci natura unor pareri exprimate aici de catre lectori... sustin ceea ce a scris Virgil mai devreme... nu cred ca e profitabil din punct de vedere literar sa ocupam spatiul destinat unor comentarii critice cu aspecte de genul "multumesc si tie, aritmosa" sau "idei in celofan subtire. imi aminteste de o alta poezie, alt cintec". Francisc si Aranca sa speram ca modul acesta de raportare nu va caracterizeaza si astfel o sa puteti remedia cu usurinta inconvenientele cu pricina.
pentru textul : crucile de'bloody man are like bloody buses':)
pentru textul : The 102nd humorous poem denu ma supar, draga mea, inca ofer pareri pe gratis. sper sa nu fie si gratuite
pentru textul : O depărtare dedescriptivul-mentalitate de asediu, deloc static, mai mult ca o dezamorsare si totusi deloc judgemental,. desi la sfarsit se autocrediteaza pacifist simtul interior poate avea perfect de bine valente exterioare, ca o emitenta estompata si vad un loc vacant de unde se poate discuta despre, ca un prezent etern comun, ontologic, ca un cor unde nu mai poti identifica vocile si de unde se poate neutraliza orice bruiaj imi aminteste de aleph-ul lui Borges ca atunci cand lucrezi pe o aura, ca pe un negativ fotografic dau o penita si-l trec in my favorites
pentru textul : absolute zero deam avut și eu o astfel de inițiativă (cu patru ani în urmă) pe alt site de poezie. știu din experiență că este un efort deosebit care presupune filtrarea unui volum mare de informație. presupune de asemenea un echilibru între percepția emoțională a autorului și rigurozitatea tehnică astfel încît din elemente disparate să ne rămînă pe retină un tablou credibil prin tonalitate și nuanță. iată o scenă în care Nicholas Dinu reușeste să strîngă cadrul fără a pierde din detalii.
pentru textul : aşa a spus el deva batea - va bate.
pentru textul : Dragoste de buzunar deOricâtă liniște s-ar zidi în jurul nostru, mereu va fi ceva care va ,,vorbi" în noi... mai ales dezamăgirile care ustură cumplit.
pentru textul : cod gri deSintagma ,,haina sufletului" îmi dă posibilitatea unei duble interpretări și e bine.
E un poem care a sugerat foarte bine o stare și un mesaj.
Aș elimina ultimul vers/cuvânt. Atât :)
și mie, metamorfoza. :) și Magritte. am înțeles alegerea, de la început. așa îți place? "măștile noastre vegetale înfipte în carne (ce/o/) metamorfoză în doi piranha înfometați de spații deschise" nu mai spun mai mult. promise. :)
pentru textul : nu ne mărturiseam niciodată deEla, Ariana, Alma va multumesc pentru opinii. Si eu as mai schimba cate ceva prin aceasta poezie dar deocamdata o las in asteptare pana cand voi gasi cuvintele potrivite... nu sunt un mestesugar al versului care face poezii la comanda bune de recitat la crasma... conteaza mai mult sinceritatea fata de mine si in raport cu lectorii.
pentru textul : apostasia deparodie...LA CE? schimbati incadrerea, va rog.
pentru textul : Aleșii noștri vor să ne asculte păsurile deAcest text este un bun exemplu de lirica "a polobocului". Extensia metaforei este bine tinuta in frau prin cateva comparatii aparent contradictorii, pentruca de fapt autorul ne plaseaza intr-un spatiu polobocian de cea mai autentica factura. Sigur, exista si semne de intrebare, dar ce ar fi un poem fara acestea? De ce "corabia le face poc", sau "apoi nimic sau chiar deloc", imagini puternice insa doar aparent nelegate pe cine oare "le" face corabia "poc? - poate pe borduri, un subiect nu doar incitant, dar si la moda...apoi "nimic sau chiar deloc", o scara comparativa intre "nimic" si "deloc"... deloc usor de urcat. Un poem cu adevarat "saltaret si zblobiu" cum spune Dorin. Andu
pentru textul : Lacu’- str. dePagini