sînt înclinat să cred că „hawai” s-a vrut o licență poetică. dar numai elena ne poate spune adevărul

încă de la Platon durează acest război rece. potrivit lui, alungarea poetului din cetate e singura cale prin care adevărul va triumfa...:) în ce priveşte Troia s-ar spune că ştiinţa vicleană a lui Ulise a învins. de fapt a învins frumuseţea legendei lui Homer. aşa şi în gîndirea omului de ştiinţă nu există cucerire fără poezia ce duce la ea ca ipoteză de lucru. Ferud chiar spunea că "oriunde merg găsesc că un poet a fost acolo înaintea mea"...Într-adevăr e vorba aici doar de adevărul lor scientologic, de bisericuţa lor realistă care nu suportă sefeul poetic. cu atît mai puţin cel religios. referitor la ultimul adevăr, care ar putea explica totul, particularul nu explică nimic din universal e doar o intuiţie efemeră în el şi asta îl face poetic nu ştiinţific...
În ce privesc definiţiile acelea sumt puse acolo la mintea ştiinţei. evident că religia e mai mult decît se crede în mediile ştiinţifice altfel am fi vorbit cu toţii de ea ca de o teoremă expirată. şi nu e doar imaginaţia baza ei sau a poeziei dar aşa le place ştiinţificilor să creadă că au inventat coada la cireaşă.
e clar că nici ateismul ştiinţific nici creştinismul fanatic nu sunt răspunsuri. în continuare poezia stă între ele şi-şi vede liniştită de treabă. chiar dacă e arătată cu degetul la modul negativ. să vedem între adevăr credinţă şi frumos cine va salva lumea. voi ce credeţi?

recitesc finalul:
"şi cineva-i spune nedesluşit
nu mai credeam c-o să vii.

Comentarii "

daca ne spui si ce fel de comentarii astepti, e absolut perfect :))

aș înlocui "bunica mea" cu simplu "bunica" ce e "tiugă"? "sunt morții pe care-i priveam de la pod cum intrau pe rând pe ușa bisericii și doar noi martore la slobozirea apelor" sună oarecum confuz poate că dacă ți-ai reedita textele nu ar fi chiar așa rău

toate textele tale-evident şi acesta- sînt redactate neglijent. spun asta ca să nu cred altceva. şantier.

marinela, responsabilitatea de a-ti modifica dimensiunile fotografiei din profil este a ta

e frumos haiku-ul acesta. marturisesc ca nu sunt un fan al genului, dar acesta mi-a placut. de ce e frumos a spus deja cristina moldoveanu.

mai mare imi e mie bucuria citind versurile lui ughetto. cat despre comentarii, numa' de bine!:)

titlul are ceva dintr-un alt vis decât restul. iată câteva imagini pe care le subliniez ca interesante dar care își păstrează rolul decorativ de colaj: "mi se pare mereu că îmi văd jumătatea oxidându-se leneș " "diminețile ies aburi din pijamale cum nu mă așteptam în copilărie" finalul este ambiguu.

câteva virgule ici-colo, pe la vocative mai ales. (ești un om cu frică de Dumnezeu, Dumitre!)
un treacă-meargă de corectat puțin, lipsește un a.

Înțeleg că avem doi profesori universitari în poveste, dar restul sunt oameni de la sat, aș regionaliza un pic dialogurile.
de exemplu, - Bată-l Dumnezeu să-l bată! - parcă-i prea literar Dumnezeul ăsta pentru un om de la țară.

În povestire, utilizați ca și narator un discurs literar, apoi integrați "ulcică". Poate s-ar acorda mai bine un narator din viața satului sau utilizarea unui "pahar" sau "cană" în loc.

Oricum, dincolo de aceste observații care pot fi subiective, textul are același iz pe care il au toate cele scrise de dumneavoatră. Sunt subiecte pe care eu nu le agreez în mod special pentru că mi se par învechite, scrise și răscrise, cum e viața la sat, dar scriitura dumneavoastră m-a făcut să le citesc cu plăcere. :)

Vă urez succes în continuare!

ai dreptate, Oana! acele versuri au tentă suprarealistă, e o românie tristă:). și da, prea multe detalii acolo. am să rectific.
mulțam fain!

visatoareo, cum să îți spun, nu pot vorbi în numele altora. cred că te-ai descurajat mult prea repede. eu zic să perseverezi. în același timp sînt nevoit să îți spun că deocamdată poeziile pe care le-am citit scrise de tine sînt destul de slabe. adică destul de submediocre. în ce mă privește pe mine eu nu am probleme să spun asta cum nu am probleme să spun în general ceea ce gîndesc. alții nu sînt tocmai la fel. și nici nu ar trebui să fim toți la fel, nu? alții, tocmai pentru că basarabenii sînt „oameni cu suflet cald, care mai ştiu ce e Neamul , Dorul , Daruirea” evită să ți-o spună pe șleau pentru ca să nu te superi. alții te ignoră pentru că consideră că scrii așa de slab încît nu se merită (din punctul lor de vedere) să citească sau să comenteze. alții nu au timp iar alții sînt prea egoiști îngrămădiți în sfera lumii lor proprii și personale. motivele pot fi multiple.
eu însă te încurajez să perseverezi. principalul motiv este faptul că în general basarabenii, poate și sub influența spiritului slav, au o aplecare spre lirism, romantism și estetic mult superioară restului românilor. (spun asta pentru că, indiferent ce crezi tu, eu consider că voi tot români sînteți). sînt însă cîteva lucruri la care trebuie neaparat să lucrezi și să te îmbunătățești. în primul rînd limba română. dacă vrei să scrii în limba română trebuie să știi să scrii în ea, inclusiv vocabular, gramatică, etc. încă faci destul de multe greșeli. poate nu ar fi rău să rogi pe cineva care știe bine lb. română să îți verifice textele înainte de a le face publice. nimic nu este mai dăunător pentru imaginea unui scriitor ca necunoașterea gramaticii sau lexicului. apoi, probabil că nu ar fi rău să devii mult mai exigentă cu tine și cu scriitura ta. cu siguranță ceilalți vor fi. nu este suficient să îți placă ție. trebuie să tai la sînge orice element, porțiune care ți se pare aiurea sau slabă sau nefolositoare întregului. apoi, evident, este foarte important să citești poezie. pe aici pe Hermeneia poți găsi autori care scriu bine și îți recomand să le citești și să le analizezi textele. cred că poți să ai curajul să le pui chiar întrebări sub textele lor dacă vezi ceva ce nu înțelegi. esențial este să „intri” în lumea textului liric și să o simți. asta nu înseamnă să începi să o imiți sau să o copii. dar există un fel de „ureche poetică” așa cum există ureche muzicală. și, deși te naști cu ea, totuși este nevoie să o cultivi. acestea sînt cîteva din sfaturile mele, care pot fi nu neaparat corecte.

Andu, așa’i , putea fi continuată însă nu m’am decis încă dacă e mai importantă esența. Eu cred că am scris ceea ce aveam de scris, iar faptul că nu a fost suficient este după părerea mea bine, pentru că te lasă cu gândul la ce ar fi putut fi.. Dl. Virgil, nu doresc să înșel așteptările așa că the best thing to do este să nu le aveți din parte-mi. Mai bine să vă surprind, nu? Multumesc pentru bunăvoință ambilor

Un sonet cu grave rezonante avand o dedicatie mai putin obisnuita. Prima strofa mi se pare foarte reusita: "Când orele hidrei din piele erup Spre ochiul luminii, tu moarte rămâi Săgeata uitării trecând prin călcâi Și calea tăiată de urme de lup!;" undeva, prin text, utilizarea lui " în" este redundanta.