"antene purtătoare ale unui mesaj". nu-mi dau seama de text, l-am citit de câteva ori și cred că promite... dar la prima vedere e destul de dificil și poate asta nu e ok :) buburuze am văzut și eu.

ceea ce pe mine m-a dezamagit in majoritatea situatiilor cind am scris ceva ce poate fi interpretat drept "religios" de catre unii (desi eu nu mai cred de multa vreme in aceste "lagare de concentrare" ale poeziei - cum ar fi "poezie religioasa", "poezie erotica", "de dragoste" sau "poezie patriotica", etc), deci ceea ce m-a dezamagit pe mine este superficialitatea sau neatentia cu care s-a citit ce am scris.
bobadil se apropie oarecu. cel putin este evident ca a depus un efort pentru a analiza, a intelege si poate chiar a interpreta. in orice caz mi-a dat o idee cu "psalmul". nu este exclus sa ii dau curs.

pentru a facilita un pic lectura, cred ca textul ar putea sa se debaraseze de prea multele ca-uri, constructiile sudate intutil de cratime ...

desi textul e accesat de 114 ori...statisticile dv arata doar 4 accesari...cred ca nu voi mai posta pe site dv ...sau e ca o invitatie la „pleca de aici ca deja suntem prea multi”

metafora asta e excelenta si merita putin dezvoltata sau pusa in prim plan: "cai încercănați de zbor"... cum era prima varianta?

am oscilat mult daca sa las titlul, parea rupt din alta "istorie" chiar daca legatura cu poezia e acolo.
aici am doua tristeti: una, ca nu mai regasesc inocenta aceea, pot doar incerca reconstructii, si doi, ca desi viata insasi ma intereseaza mai putin, sunt (in sila) prea ocupata sa traiesc ca sa mai intru in zona aia aproape statica a poeziei - imi lipsteste cumva alunecarea de zile intregi. nu scrisul.
apreciez ca mai treci. poate fi un fir de nisip, dar m-am agatat de el.
poezia chiar conteaza mai putin.

mie imi place poza. efectul nu o face sa para artificiala. despre text, are eleganta tipica textelor Almei. ultimele doua strofe, mult mai contemplative mi se par oarecum straine de primele doua. e parca un fel nou de a scrie poezie

dar una nu o exclude pe cealalata. graba si atentia nu se exclud. se onoreaza.
oki. ai dreptul sa nu ai tema. cine ce-are-a zice?! eu sar pana mai sus de guler si imi trag un barbierit cu briciul lui occham; o sa ma usture de la spice? si uite ca nu m-am tinut de cuvant. rusine
c u printre valurele daca nu apuci sa ma mai prinzi prin lan:)

Alina, multumesc pentru apreciere. A spune ca o consider subiectiva suna evident cu doua intelesuri si nici nu poate fi altfel. Da, si eu m-am gindit la asta dar va trebui sa lucrez cu mai multa atentie. As face o mare greseala daca nu as recunoaste ca sint printre textele la care lucrez cu cea mai mare placere.

deși vocea mea poetică nu este întotdeauna răspicată se pare că aici am simțit nevoia unei puneri în temă ceva mai clare îmi pare bine că te regăsesc mulțumesc pentru aprecieri

Alma, de ce nu? n-are viza? ba da, ca altfel n-ar fi fost sa fie, nema inspiratia, vorba aia, iar refrenul e parafraza din alta parte, dar daca iti suna in felul asta, e bun si-asa, rau, poate Agarbiceanu (“Fefeleaga” ?) desi eu cred ca e mai aproape, ca stare poetica si prozodie de Gala Galaction (“La vulturi”?), ce zici? nu e greu pentru ca nu e un “lucru”, e o fiinta, Blanca, ea se scrie singura, cateodata, atunci cand plang ochii nostri poduri de curcubeu ca niste vrabii sugrumate de fulger, cel putin strofa asta n-am scris-o fortat: “Amarnic rataceau albine prin fruntea-i calda cu polen si mai pe spate, unde bine sta fir sucit ca un goblen.” Actaeoane, text slab, asa e, silabele pe vers (ritmul) oscileaza intre 9 si 8, departe de metrul antic sau al tau croitoresc, rima e imbratisata si le mai strange si ea de grumaz, raspunsul meu vine in sprijinul comentariului tau, care vine si dumnealui (dansul) in sprijinul celor spuse in el insusi, referitor la comentarii, hai sa ne mai uroborus un pic, nem, “poetule”? si macar o strofa de-ai fi analizat, marite: “Veneau gandaci, care de care, sa-si ia in aripi stol de-avant din ochii ei deschisi la soare, ca macii zburatori prin cant.” dar Blanca te iarta, asa esti tu, mereu pe faza mai mult nu l la final se poate canta o alta strofa (chiar si pe nas, “ca la biserica din deal”), sugestiva (nu uitati refrenul din motto): “Si cum dormea pe-o parte-ntinsa, starnind rau poftele pe drum i-am pus acoperis, eu, insa de-alai nu am scapat nicicum.” :) Multam, dragilor

Mulțumesc, Aranca, pentru apreciere. Am adăugat la sfârșit o notă despre limbile folosite.

Melancolic si subtil. Aşa aş vedea finalul:

"lume magică
imprimată pe cearșaful ca o piele" - e vorba, evident, doar de gust/percepţie.

Nice.

Dana, Călin, vorbiți atât de frumos despre creație și uite că și aici e ora trei, altă dimineață, și vorbim din nou despre creație. Cumva și până cândva, suntem legați de pământ, dacă ne-am naște în cer, am fi legați de cer, poate. Despre glucidul iubirii... să spun că mereu prea dulcele se lasă în tălpi. Voi încerca să găsesc și alte variante. Vă mulțumesc pentru cuvintele voastre.