Un text cu inserții "postmoderniste" ce colorează peisajul anotimpului. Amprenta asta, din păcate caracterizantă a orașului, mâncat de cariile șantierelor, se regăsește peste tot, mă stresează și pe mine câteodată: "esențialul e să nu știi cum se termină filmul cu octombrie doar un travelling pe străzi în reparații" Îmi place finalul: "când fiecare piatră va fi o epifanie vom avea momentul perfect ca lumina technicolor pe iarba udă acum l’odeur de la folie motor!" Zoom pe poezie!

Francisc, sa inteleg ca te-ai enervat si faci demonstratii de barbatie poetica? Mi-era dor de tine.

nu suna rau! poate ideea e un pic "ascunsa", in rest e poezie:) imi place si ma incurca, in acelasi timp, punerea laolalta a ingerilor, zodiilor, ursitoarei... Spor!

Eu te știu ca pe unul mereu în căutare de noi forme de exprimare poetice, se vede și în acest poem.
Dar cred că repetițiile prea multe nu ți-au ieșit aici în conjuncție cu mesajul subliminal și metafore.
Poemul e bun, dar ar trebui rescris dintr-un alt unghi și într-o altă prozodie, mai puțin emfatică.
Și puțină sinceritate în partea mediană nu i-ar strica, de asemenea...

Este un extemporal deschis, de aceea propun să venim fiecare cu opinii: "dinăuntru nu e cu siguranță un cuvînt inventat de pleșu sau poate de liiceanu undeva prin 1990, ci de îngerii înrolați în world wilde web " "liniștită nu este antonimul cuvîntului femeie sau undeva pe acolo ci al lacrimilor lui adam cel-rămas-în-somn-făr-de-coastă " "praful nu este tot ce se alege de pe tastatura unui poet ci de naivitatea de a crede în prietenii de altădată ...

corectare:" are o anumita proprietate"

Bună ziua, domnule Ionel. Citesc prozele dumneavoastră de ceva timp și-mi place felul în care le scrieți. Nu intru în amănunte. Vreau să vă felicit pentru firul narativ foarte reușit din prozele autorului. Cursivitatea textelor, ideile bine conturate îmi fac dorința de lecturare în continuare. Vă citesc cu plăcere. O să las un semn atunci când va veni momentul. Cu respect, o cititoare.

Mariana, mulţumesc şi eu pentru gândurile tale şi mă bucur că acest scurt fragment şi-a atins scopul, de a da o stare de linişte cititorului.

In fine, sunt clipe cand de undeva, din trecutul nostru "copilaresc" bate asa, un vant cald. Si atunci cuvintele se astern inspirate si iau forma unui poem. Insa nu oricine este in stare de asa ceva. Aici Virgil s-a asternut la plasmuit niste imagini si fantasme de lut (chiar daca a folosit plastilina, reusita si aceasta relocare a materialului pe care mainile il transforma, cu trimitere la varsta noastra de aur) in chip si forma de inima. Ma bucur cand mi se intampla sa observ ca Virgil Titarenco ramane acelasi poet cu simtire limpede si ca nu a renuntat sa scrie cu inspiratie si forta. Am cateva minore observatii: 1/ Nu-mi place subtitlul "..." ce mai e si asta? Am mai observat asemenea subtitluri si la alte poeme cu aceeasi nota de mirare dar uite ca aici am gasit momentul sa o spun. 2/ "O iarna suiera in lumile ei" - prea incarcat metaforic, n-ar fi mai bine (iarna, inima, provizii, bucate, bunica) sa zici "o iarna suiera in camarile ei"? 3/ "strigatele mute" as inlocui, e un cliseu. Poemul meu de azi pana mai incolo. Andu

am schimbat incadrarea textului, cred ca locul asta i se potriveste mai bine.
felicitari pentru text!

te rog sa recitești și să editezi textul. am găsit cel puțin două greșeli de tipărire

Tu ai ce ai cu mirosurile bune. Sper ca edwardian mint miroase frumos. Ca in rest, dau cu tamaie =)).

interesant Andule, pentru că și mie mi se pare comentariul tău aici, ca de altfel majoritatea comentariilor tale în ultima perioadă, un vînt. Vezi numai să nu îți bată în față.

„sufletul nu este meseria mea”- ce-mi mai placu bucata asta! multam si viata faina!