Precizarea dvs. este corectă. În definitiv numai logosul este creator de realitate. Este paradoxal cum Eliade, cu spiritul lui pozitivist susținea exact acest lucru.

Paradoxul este aparent desigur, avînd în vedere creația lui literară și stiințifică care, zic eu, îl apropie într-un fel de Da Vinci. Exagerez, domnule Gorun ?

cu stimă

demona e un titlu bun. restul, o sinteza................................... te mai citesc

Am uitat.

observ ca tot ce cuprinde brandul PoMo, oricum ar fi el scris si rostit si orice ar insemna, va atrage atentia...si comentariul (neavizat). mai putin amatorism nu ar strica nimanui, nu-i asa, draga bunule domn sixtus? pana atunci insa, in acest vremuri, vai, atat de pomo, va las in compania "novicei" survivore, poate va edifica un pic cum e cu tertul inclus al savantului Nicolescu sau cu metafizica lui Buddha. s-apoi discutam mai cu multa placere. ca sa ne intelegem, nu de alta. respectele mele adanci.

Foarte posibil sa dau cu bata in balta prin faptul ca habar n-am despre ce este dincolo de vers, de trairea poetului... sub aspect strict formal am ales sa scriu un alt scenariu in care am diminuat armonia gesturilor celor doua personaje (acel "noi") optand pentru descrierea din afara a unui posibil dialog al disonantelor... mai bine tac si... cu fiecare zi între noi păienjeniș de gesturi intuite meschin iubire nepotrivită zilei luciditate-n delir ma scutur dimineața de vise în piele de manz ne mușcăm trupurile apoi le bandajam cu orgolii albastre zburăm deasupra orașului în mașinile noastre lucitoare vorbim despre scheletul giocondei sfidînd distanță dintre noi hohotesc privindu-te discret în ochi tu imi arati lutul din aripi ne prăbușim între ganduri ca intr-un lagăr

Actaeon, referitor la ultimele tale fraze, nu stiu la ce prietena te referi, acolo am fost de mai multe ori. referitor la "Totusi nu e deloc vina mea ca in poeziile pe care le postez unii vad numai p... si pierd din vedere textul... iar aici daca nu ai chef sa cauti mai departe judeca poezia mea doar pana unde o poti intelege caci ea are sens si la nivelul la care te-ai situat... asta insa nu-ti da dreptul sa-i impiedici pe altii sa gaseasca si altceva." mi se pare chiar o dovada de futilitate.

sancho, ha ha! oricum nu iti era adresat comentariul respectiv; vorbeam la modul general. ca sa intelegi de ce, iti recomand sa citesti "babele ele poetesele". iar despre virtualia, iti spun, ca doar am trecut pe acolo, nu misca nimic pe plan literar. de unde sa ai progres daca nimeni nu are curajul sa puna punctul pe i si sa zica: "dom'le, scrii prost. scrii foarte, foarte prost", atunci cand e cazul asa, e ok, se intîlneste lumea o data, de doua ori pe an, se servesc sarațele, mai glumim, mai zîmbim... dar numai progres literar nu e. iar pentru sarațele, poate ca o sa vin si anul asta la virtualia, n-am nimic impotrivă-i. mai sus n-am fost deloc ofensiv, ci am intrebat cît se poate de prieteneste: e o reuniune a gospodinelor? va merge pe aceeasi nota? sau sa ne asteptam la ceva vînă (literara), asa, ca de editie aniversara...

1, Virgil (Boba mai târziu puţin), am început un proiect de cronici ale unor cărţi pe care le consider semnificative dar despre care critica care, chipurile, se doreşte „profesionistă” nu se învredniceşte să scrie. Proiectul a fost deschis cu autorii A. Gejan şi D. Cozan (texte postate şi pe H.) şi e în lucru o cronică despre volumul lui S. M. Grad („Surogat”). Ag vrea să scriu şi despre „Mirabile Dictu” (nu ştiu când încă). Dar nu sunt în posesia volumului. Există două posibilităţi: (a) să-mi indici dacă poate fi achiziţionat prin poştă direct de la editură (nu dispun de timpul necesar să umblu prin librării); (b) să-mi trimeţi volumul în *.pdf prin email la [email protected]. Asta în măsura în care eşti de acord să fi cuprins în proiectul meu.

2. Boba, este evident că suferi de personalităţi multiple; şi nu că „joci numai teatru” cum te lauzi, fiind vorba de ceva patologic (şi te rog să mă crezi că ştiu ce spun). Şi dacă unele dintre ele sunt (oarecum) simpatice, altele sunt de-a dreptul…nu vrea să folosesc cuvântul. Dovada se găseşte chiar în com-urile tale la textul de faţă, atunci când, una dintre personalităţile din ultima categorie, întâi scuipă „Nu înțeleg ce rost are să postezi pe site poeme publicate pe hârtie” urmând o justificare complet aiurea şi apoi, în alt com. când, pe bună dreptate autorul îţi dă peste nas, alta linge (scuipatul) „Poemul însă este super, ca de altfel aproape întregul Mirabile Dictu, un volum de versuri pe care, oricât rearanjez, îl păstrez mereu la față în biblioteca de acasă.” Poate că cineva care te întrece este unul de-şi zice Bobadil. Îl cunoşti cumva? În ceea ce priveşte „sponsorizările” de care faci caz şi când trebuie şi când nu, dacă tot le faci, fă-le în stil grande. Instituie şi tu un premiu de câteva mii de EU care să asigure tipărirea volumului premiat la o editură ca lumea care să dispună şi de o distribuţie corespunzătore şi nu la una de kakao (nici măcar la astea nu sunt de ajuns cei câţiva marafeţi pe care-i oferi). Cu câteva sute de EU pe care îi dai, măi Mecenică, am vrut să scriu „Mucenică” (şi nu te gândi la „Mucenic” ci indirect la obiectul acela de şters la nas) nu faci altceva decât să-ţi satisfaci paranoia uneia dintre personalităţi prin care obligi să fi inclus în juriu atunci când pe H. ţi s-au interzis lansările individuale de, chipurile, „concursuri”; rezultatul cărora fiind dat de alte două personalităţi ale matale, una incompetentă şi alta rău intenţionată. Şi nu te mai da mare că citeşti cărţi de pe la o mie şi un pic (eventual în manuscris) pt. că, dacă o şi faci, lucru de care mă îndoiesc, tot nu înţelegi nimic. Cum am inimă largă, îţi pun la dispoziţie o listă întreagă din aceiaşi perioadă, dar şi din altele, pe care ţi le ofer citite gata, dar şi înţelese, ca să nu te mai oboseşti. Ce să-i faci? Am avantajul vârstei şi al timpului la care le-am parcurs înainte de a mă „boşorogi” cum binevoieşti să mă gratulezi cu gingăşie într-un com. la un text al subsemnatului. În încheiere, pt. că ştiu că unuia dintre Bobadili îi plac bancurile, citeşte-l pe cel ce urmează. Ci că pe o insulă ce părea pustie acostează un vapor. Spre uimirea celor de pe vas găsesc acolo un unic supravieţuitor (englez) al unui naufragiu întâmplat demult (vezi „Doom” pt. corectitudine; când e locuţiune adverbială, se scrie „de mult”; nu e cazul aici). Acesta îi invită să vadă cum s-a descurcat de unul singur, indicându-le trei clădiri pe care le construise. Îi conduce la prima şi-i invită în interior: „Aici e casa în care locuiesc”. Idem la a doua: „Aici e clubul pe care îl frecventez”. Pe a treia o ignoră. „Dar pe ea de ce nu ne inviţi s-o vizităm”? „Aceea….Aceea e clubul pe care nu-l frecventez”. Cred (sper), dar nu sunt sigur că ai înţeles despre ce e vorba. Dacă nu, adaug, poate te prinzi: şi ăia mulţi care te bântuie o să se plictisească şi ei de vidul tău interior (şi nu acela Buddhist sau din fizica subcuantică care e „plin”) şi vei deveni… Dacă sunt prea subtil, spune-mi, nu te jena. O să-ţi mai fac o ultimă vizită să-ţi „explic”, şi cu asta, basta. Asta nu mă face ca, în final, să nu-mi rămâi simpatic (în calitate de caz patologic).

finalul cu moartea care a trecut si dusa a fost, e o imagine cu impact poate chiar prin absurdul afirmatiei, caci moartea ca si viata este in toate dar aceste realitati obiective, sunt la indemana imaginatiei noastre, putem sa le schimbam dupa bunul plac ! :) un text cu imagini frumos construite !

DESEMNÁ1, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn).

poate ne explici sensul in care ai folosit acest cuvint
personal, am rezerve fata de a defini cuvintul "a desemna" ca fiind "a semnala" sau "a indica" la modul general, desi uneori este sugerata si aceasta optiune.

rectificare: 'să decină "armonică" ' se va citi ' să devină "armonică" '

Într-adevăr, este un poem care se citește cursiv. Aș fi zis că este scris sau corectat de altcineva cu care, de altfel, se apropie mult ca stil, dacă nu ar fi apărut "închid ferestrele" și "acopăr o oglindă" specifice textelor tale. Întrebarea ar fi ce aduce nou poemul tău.

apreciez în proza lui Dedal prospețimea nostalgiei, capacitatea de a reproduce la aceeași intensitate evenimentele extrase parcă din jurnalul marilor naivi. zilele după. crâmpeie de amintiri, roase, șifonate, de altunde. cine a fost atunci acolo înțelege cu atât mai mult realitatea de acum. gustul fericirii ți-l dă normalitatea. aștept volumul cu dedicație.

nu știu de ce ajungînd la final am citit - iar dinăuntru suflările noastre calde/desenează pe geamuri/flori de gheață. precizez nu e o sugestie, pur și simplu așa am citit eu. abia după am văzut că e altfel.

în general, o abordare despre care am scris în alt comentariu.