Please, consider this new version of my poem. Thanks. boxing nothingness how you keep snapping frigid statues one for each double shaped me and crop grass from thunder folding up earth to wall the obsessive concentric void wholeness has ceased with every photograph taken venus from milo & wood torn dimness seed implant in a womb of green eyes volition limbs tweaked until nothing left to please your delusional past
Vladimir, mulțumesc pentru intervenție. Precizări: nici într-o terapie un specialist cu adevărat bun și cu experiență nu spune lucrurile așa unui om, cu atât mai puțin un autor altui autor pe un site literar. Și mai ales în necunoștință de cauză/persoană. Cu certitudine și ceea ce scriu și ceea ce comunic este sincer, dar pe un site unde accesează sute-mii de persoane niciun autor nu se poate dezvălui cu totul, nu se poate arăta așa cum este el, autentic. Eu cel puțin nu sunt genul. Chiar și în paginile jurnal las spațiul intim și prea personal acolo unde îi este locul. Știu din copilăria timpurie că abia poți să placi cu adevărat la 2-3 oameni, deci e imposibil unui întreg "public". În comentariul Ancăi niciun cuvânt nu a trimis la text, la o expresie-imagine-idee-senzație-figurabil-estetic-lacunar-bun-mediu-slab etc. din text. Singura referință este la atitudinea mea - de altfel firească - față de anumite momente când sunt de acord cu comentarorii mei că este necesar să modific ceva într-un text. Și de acolo alte etichete. Care sper să nu mai apară nici în cazul meu, nici în cazul altor autori. Mulțumesc pentru înțelegere, cred că toate situațiile au fost limpezite acum.
Un eseu interesant și cred că e un "spațiu creativ" în care te apleci cu multă străduință și chemare. Poate ar trebui menționat că personajul din "Zenobia" se identifica cu soția lui, într-un anume fel. Văzut și prin această prismă, romanul prinde și alte conotații, cred. Dar e doar o idee care duce în altă direcție. A vorbi despre Gellu Naum și opera lui este foarte greu; a-l încadra între suprarealiști când el nu se definea a fi printre ei, iarăși e complicat. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi rămas la Paris și nu s-ar mai fi întors în țară? De multe ori m-am gândit la această posibilă opțiune a destinului său. Mă intrigă (și poate aici îmi găsesc răspunsul parțial) ce afirma ntr-un interviu oferit Simonei Popescu (despre care aminteai în eseu): „Ador oamenii care, asemeni magicienilor, declanșează cu cîteva cuvinte, cu cîteva linii, terifiantele crize de conștiință, acei oameni care opresc poeții pe stradă ca să le urle în urechi: renunțați la literatură, acei oameni care opresc atleții în momentul precis al aruncării discului ca să-i întrebe: la ce bun ?, acei oameni care deschid mormintele ca să elibereze viața, ospiciile ca să elibereze rațiunea. Gesturile lor sînt o serie de curse întinse unei false vieți, unei false iubiri, unei false rațiuni. Oamenii aceștia, de obicei, supără prin veșnica lor nemulțumire". Pentru că, nu-i așa? „Orice poet adevărat e un subversiv" (Gellu Naum).
Adina, da, e un labirint în adâncuri, dar și o trecere peste pouri, până la așezarea pe o verticală, cu privirea-săgeată spre cer, războiul tăcerii se încheie când sacrul vorbește. Mulțumesc mult. Vladimir, voi vedea ce fac cu umerii, dar coșmarul vinețiu cred că îl las așa. Se spune că nu doar Simion era stâlpnic, că au fost și femei "stâlpnice". Adevărat sau nu, oricum se poate folosi și la feminin, înțelesul este același. Mulțumesc pentru semn.
Este prima penita pe care o dau pe siteul asta... Mentionez ca nu sunt de-acord cu "și îmi povestea că la vară va merge-n Italia va înota în Mediterana îi va fi cald și albastru" idee care e in plus. Putea fi prezentata ideea conotativ, este prea explicita. Ialin
cred ca textul asta are suficiente penite deja. cred, de asemeni, ca s-a spus tot ce era de sus despre el. chiar si mai mult. mai cred cu tarie ca nu gust intotdeauna textele tale.
si in final, cred ca, avand in vedere faptul ca acest text mi-a placut extrem de tare, am si eu dreptul, ca orice user al site-ului, sa mai dau o penita, pe motiv ca - iete- penita mea este ca o exclamatie entuziasta, facand un salt deasupra textului tau.
Pășesc în vîrful picioarelor în grădina infantei să nu împrăștii horbota imaculată a boleroului, o văd cu ochii larg deschiși spre cerul pe care atît de mult l-a iubit, atît de mult încît și-a comandat o porție dublă de absint de la regele din Țara Hyperboreilor. Cred totuși că această porție a ajutat-o pe ea să treacă și peste ieșirea din grotă a lupilor hamatsa și peste ritualul cabiric. Tocmai s-a stîrnit vîntul și mirosul jertfei arse pe altarul zeului Mythra înconjură muntele, a răsărit soarele, bat clopote de Înviere. Mulțumesc pentru aceste acorduri, Adrian.
asa de criptic ca ma gindesc daca am inteles ce era de inteles sau am inteles altceva. doldora de "expresii frumoase" care ingreuneaza considerabil textul. apoi, linga fiecare substantiv simti nevoia sa pui un epitet? il face imbicsit, dens, colorat, si nu in sensul bun
Plagiatul este ceva foarte grav, nu intra în discutie. dar ma gândesc eu,asa, în "minea" mea : daca versurile respective sunt furate de la leo butnaru - nu-l cunosc, dar cristina îl foarte lauda - cum se face ca ele, versurile plagiate, au ajuns la "santier"? sau criteriile de valoare sunt diferite functie de NUMELE autorului si nu de scrierile lor? doamne ajuta.
Simbolul lostriței și metafora timpului "de treceri în lostrițe" dau o anume semnificație poemului, de straniu, de a-lunecare, de spații fără margini, întrepătrunse, precum mâinile în rugăciune. Despre "inimi îngropate în lacrimă" cred că s-a mai scris.
e vorbeam serios. asteptam o propunere din partea ta. atunci cred ca ma sa introduc o subsectiune de poem in proza si ai sa o reincadrezi atunci. ce zici?
interesant, si eu care credeam ca este despre oana pellea si nu despre cai. tocmai vroiam sa te intreb daca crezi ca subiectivismul unui actor (sau poet, for that matter) este "mai obiectiv" decit "obiectivitatea" unui reporter neactivist. desi, ca sa fiu sincer, sint tot mai inclinat sa cred ca reporterii neactivisti sint o specie absolut disparuta. probabil odata cu aparitia televiziunii. asa am inteles eu primele doua strofe.
poate unul din textele cele mai frumoase pe care le-am citit anul acesta (dupa cum vezi nu ma intereseaza activismul ci doar arta de amoru' ei):
un text despre care pot sa spun ca e slab fara sa am prea mari remuscari de le retoricele "se întemeiează pe faptul că" si "în falsitatea omenirii postmoderne" pina la banalitatea lui "și despre ce vrea să existe în Univers amorul" sau "și mâine tot ieri este nu există decât trecut" sau falsul ludic din "degetele mele au rămas prinse" sau "când mă iau în brațe" e cam greu sa gasesti poezie, fie ea chiar cu pretentii postmoderniste
"dă-mi toată durerea nopților sau dă-mi vieți de pierdut". mi-a placut tot textul, dar versul asta in special. Fiecare storfa mi s-a parut asemeni unei pastilute parfumate pe care o lasi prin camera- iubita, ce comparatie fericita, primavara (care nu mai vrea sa vina) dintre cei doi umeri pare atat de proaspata, bineinteles, iubirea se presupune ca nu imbatraneste niciodata.
Nu-i desigur un text slab insa am cateva sugestii: - din punctul de vedere al formei, incearca mai multe variante de incadrare a versurilor... poate utilizezi mai mult posibilitatile oferite de intertextualitate, particularizate la nivelul partilor unui corpus liric; - utilizarea timpurilor verbale poate fi o solutie pentru crearea de atmosfera sau delimitarea "blanda" a strofelor; - evita finalurile declarative... uneori este mai bine ca ideea sa fie doar sugerata si nu rostita direct. Uite ce mi-a placut: "răbufnirile mele lirice nu sunt altceva decât o formă de rugăciune o poveste despre ființe mici și străzi aglomerate" ............................................................. "să știu care este cel mai scurt drum până la înecul unei stele" Mult succes in continuare.
Îmi pare rău că nu ați găsit mai nimic pe aici. Oare de ce ați petrecut timpul comentând?... Cred că autoarea a intenționat să exprime mai degrabă o rugă profană. Mon cousin, c’est vrai, pentru tine ar fi nevoie poate de niște pomelos pentru a simți un tremurat cât de mic? Nu asta a fost intenția mea. Voi ține cont pentru altă dată. În monologul ăsta interior mi s-a părut nepotrivit. Cred că Mircea e cam sperios de felul lui. Citeam deunăzi într-un ziar de mare tiraj că americanii preferă femeile cu sânii mari, autoarea motivând că aparțin unei națiuni tinere și caută pieptul matern. Mă rog, nu știu câtă dreptate are, dar mă face să mă gândesc la unele lucruri... Pe urmă, de unde nevoia de a scrie cu sclipiciuri impresionaNTE (sic! "(ne)impresionaBIL" înseamnă altceva, nu-i așa? Ai încurcat un pic relația între obiect și subiect. „Text neimpresionabil”? Mă faci să râd. Te-ai identificat atât de tare cu textul încât a ieșit porumbelul... câtă sinceritate! :-)...) Încântată de trecere, anyway. Cristina, nu știu cum se face dar „textele palide” îmi amintesc de „fețe palide” și „piei roșii”. Dacă nu-ți plac textele cuminți, deși, din punctul meu de vedere, ăsta nu e un text cuminte, pot să-ți spun că eu am scris și „savage” (pe alt site), dar m-am cam plictisit la un moment dat. Prea multe săbii interioare, unghii înfipte în grumaz, mușcături din obrazul propriu, nigerience la proțap... Pentru ce? Nimeni nu mi-a răspuns. Sau cel puțin nu mi-a spus ceva direct. Textul de mai sus exprimă liniște? Nu știu cum ai ajuns la concluzia asta, dar poemul a fost scris din disperare. Mă bucur totuși că am reușit să o maschez. Mă mir totuși că lipsa unui sân nu-ți transmite nimic. Că cineva îi roade pe dinăuntru. Cred că nu suntem la concurs de miss pe Hermeneia. Există și o evadare aici, dar în interior. Ai ceva împotriva acestui tip de evadare? Eu una nu. N-aș vrea totuși să dezvălui prea multe de la început.
...iar la urma urmei emotia este emotie pura si se departeaza de izvorul care a generat-o, aici ai dreptate insa te rog sa ma ierti ca uneori nu vreau sa fraternizez cu derizoriul, fie el si sinucigas, i.e. genial ca orice defunct. Fundamental insa cred ca acest gen de texte si-ar gasi mai degraba locul la o rubrica speciala de dezbateri sau asa ceva, unde sa ne putem lansa "pe orbitele polemicii intelectuale" :-) Mai vedem noi, nu? Andu
evident, în acest context atît de pomenit al postmodernismului, oricine poate oferi(sau conferi) definiții. și, la fel de evident, ele pot să fie în același timp și corecte și mai puțin corecte. din nou, sistemul referențial va fi invocat de fiecare. dar am citit dispus să agreez cu autorul. însă am rămas sceptic față de această distincție care ni se oferă. eu cred că este un scepticism sănătos. este adevărat, domnul gorun este foarte abil în a-și pregăti orice exit în caz de incendiu și nu uită să repete că textul (și deci teoria dînsului) nu este nici suficient și nici temeinic argumentat. întrebarea mea ar fi, ceea ce nu este argumentat ar trebui să credem așa... fără să cercetăm? sau cum facem? poate am să fiu acuzat că sînt dur dar mie mi se pare doar o joacă de-a cuvintele această pretenție de distincție terminologică. evident, se poate spune atunci că la urma urmei cuvintele, carapacea lor, nu contează. că s-a vrut să ni se transmită un logos, un contrast între concepte. well, interesant. dar atunci, vorba lui ăla din caragiale, tradare, trădare dar să știm și noi. eu nu cred că există mare diferență între har și talent, în contextul literar (sau chiar general artistic). nu mă leg de contextul originar, teologic sau biblic. nu cred că are rost. unul din motivele pentru care nu cred în teoria încercată în text este această aparentă idee de cristalizare, de definitiv. de sigur. un fel de „cineva scrie un text, dacă este vorba de acel (sau acea) cineva atunci o va face cu har”. iar „dacă este vorba despre altcineva, acel cineva cu siguranță o va face doar cu talent”. sînt sceptic în fața unui astfel de determinism. eu cred mai degrabă în „mania” inspirației poetice. cum credeau vechii greci. ceva ce nu poate fi controlat și probabil că reușeșe să se întîmple doar în măsura în care are chef și mai ales în măsura în care nu se încearcă „domesticirea” ei. tocmai de aceea, pentru că cred profund (și cred că am mai scris asta undeva) că în esență poezia este un animal sălbatic, am rezerve enorme cînd cineva îmi spune că este poet. sau cînd cineva spune despre altcineva că este poet. noi nu sîntem poeți. poezia uneori pune stăpînire pe noi. mai mult sau mai puțin. restul sînt vorbe.
Toamna am crescut, suntem oameni, ne-am implinit deci avem un nume, incaruntim, peste noi se asterne praful, si doar el mai constituie o mangaiere. O interpretare. Primavara cum ti-ar fi ?
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Please, consider this new version of my poem. Thanks. boxing nothingness how you keep snapping frigid statues one for each double shaped me and crop grass from thunder folding up earth to wall the obsessive concentric void wholeness has ceased with every photograph taken venus from milo & wood torn dimness seed implant in a womb of green eyes volition limbs tweaked until nothing left to please your delusional past
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 6 deVladimir, mulțumesc pentru intervenție. Precizări: nici într-o terapie un specialist cu adevărat bun și cu experiență nu spune lucrurile așa unui om, cu atât mai puțin un autor altui autor pe un site literar. Și mai ales în necunoștință de cauză/persoană. Cu certitudine și ceea ce scriu și ceea ce comunic este sincer, dar pe un site unde accesează sute-mii de persoane niciun autor nu se poate dezvălui cu totul, nu se poate arăta așa cum este el, autentic. Eu cel puțin nu sunt genul. Chiar și în paginile jurnal las spațiul intim și prea personal acolo unde îi este locul. Știu din copilăria timpurie că abia poți să placi cu adevărat la 2-3 oameni, deci e imposibil unui întreg "public". În comentariul Ancăi niciun cuvânt nu a trimis la text, la o expresie-imagine-idee-senzație-figurabil-estetic-lacunar-bun-mediu-slab etc. din text. Singura referință este la atitudinea mea - de altfel firească - față de anumite momente când sunt de acord cu comentarorii mei că este necesar să modific ceva într-un text. Și de acolo alte etichete. Care sper să nu mai apară nici în cazul meu, nici în cazul altor autori. Mulțumesc pentru înțelegere, cred că toate situațiile au fost limpezite acum.
pentru textul : nu suport vara asta verde-gălbui deEr ..din graba, scuze "INCAT s-au enervat pe acolo"...
pentru textul : avon cosmetics deUn eseu interesant și cred că e un "spațiu creativ" în care te apleci cu multă străduință și chemare. Poate ar trebui menționat că personajul din "Zenobia" se identifica cu soția lui, într-un anume fel. Văzut și prin această prismă, romanul prinde și alte conotații, cred. Dar e doar o idee care duce în altă direcție. A vorbi despre Gellu Naum și opera lui este foarte greu; a-l încadra între suprarealiști când el nu se definea a fi printre ei, iarăși e complicat. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi rămas la Paris și nu s-ar mai fi întors în țară? De multe ori m-am gândit la această posibilă opțiune a destinului său. Mă intrigă (și poate aici îmi găsesc răspunsul parțial) ce afirma ntr-un interviu oferit Simonei Popescu (despre care aminteai în eseu): „Ador oamenii care, asemeni magicienilor, declanșează cu cîteva cuvinte, cu cîteva linii, terifiantele crize de conștiință, acei oameni care opresc poeții pe stradă ca să le urle în urechi: renunțați la literatură, acei oameni care opresc atleții în momentul precis al aruncării discului ca să-i întrebe: la ce bun ?, acei oameni care deschid mormintele ca să elibereze viața, ospiciile ca să elibereze rațiunea. Gesturile lor sînt o serie de curse întinse unei false vieți, unei false iubiri, unei false rațiuni. Oamenii aceștia, de obicei, supără prin veșnica lor nemulțumire". Pentru că, nu-i așa? „Orice poet adevărat e un subversiv" (Gellu Naum).
pentru textul : Romanul "Zenobia" - un continuum al lirismului naumian. Sunconștient și realitate, între "arta visatului" și cea a "amintitului", în contextul romanului deAdina, da, e un labirint în adâncuri, dar și o trecere peste pouri, până la așezarea pe o verticală, cu privirea-săgeată spre cer, războiul tăcerii se încheie când sacrul vorbește. Mulțumesc mult. Vladimir, voi vedea ce fac cu umerii, dar coșmarul vinețiu cred că îl las așa. Se spune că nu doar Simion era stâlpnic, că au fost și femei "stâlpnice". Adevărat sau nu, oricum se poate folosi și la feminin, înțelesul este același. Mulțumesc pentru semn.
pentru textul : stâlpnica demulţumesc pentru opinie domnule Gorun. Nici eu nu cred că e banc, nu îmi "ies" bancuri.
pentru textul : Porţia de filozofie deEste prima penita pe care o dau pe siteul asta... Mentionez ca nu sunt de-acord cu "și îmi povestea că la vară va merge-n Italia va înota în Mediterana îi va fi cald și albastru" idee care e in plus. Putea fi prezentata ideea conotativ, este prea explicita. Ialin
pentru textul : partitură pentru singurătate şi orchestră decred ca textul asta are suficiente penite deja. cred, de asemeni, ca s-a spus tot ce era de sus despre el. chiar si mai mult. mai cred cu tarie ca nu gust intotdeauna textele tale.
si in final, cred ca, avand in vedere faptul ca acest text mi-a placut extrem de tare, am si eu dreptul, ca orice user al site-ului, sa mai dau o penita, pe motiv ca - iete- penita mea este ca o exclamatie entuziasta, facand un salt deasupra textului tau.
pentru textul : Noapte bună, copii deeu tot pe cea veche o vad!
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - V – dePășesc în vîrful picioarelor în grădina infantei să nu împrăștii horbota imaculată a boleroului, o văd cu ochii larg deschiși spre cerul pe care atît de mult l-a iubit, atît de mult încît și-a comandat o porție dublă de absint de la regele din Țara Hyperboreilor. Cred totuși că această porție a ajutat-o pe ea să treacă și peste ieșirea din grotă a lupilor hamatsa și peste ritualul cabiric. Tocmai s-a stîrnit vîntul și mirosul jertfei arse pe altarul zeului Mythra înconjură muntele, a răsărit soarele, bat clopote de Înviere. Mulțumesc pentru aceste acorduri, Adrian.
pentru textul : Pavană pentru o infantă moartă deMulțumesc Victor. Mă aștept ca rezultatele finale să fie peste așteptări.
pentru textul : IE 9 și Firefox 4 deasa de criptic ca ma gindesc daca am inteles ce era de inteles sau am inteles altceva. doldora de "expresii frumoase" care ingreuneaza considerabil textul. apoi, linga fiecare substantiv simti nevoia sa pui un epitet? il face imbicsit, dens, colorat, si nu in sensul bun
pentru textul : Dincolo e focul dePlagiatul este ceva foarte grav, nu intra în discutie. dar ma gândesc eu,asa, în "minea" mea : daca versurile respective sunt furate de la leo butnaru - nu-l cunosc, dar cristina îl foarte lauda - cum se face ca ele, versurile plagiate, au ajuns la "santier"? sau criteriile de valoare sunt diferite functie de NUMELE autorului si nu de scrierile lor? doamne ajuta.
pentru textul : Lucia Marinescu - suspendare cont dein ceea ce priveste rimele. Parerea mea. N-o fi vreo capodopera, dar cuvintele alea chiar au sens in context.
pentru textul : suflet felii decostel, de cine faci tu misto in ac text?
pentru textul : red violin dedesigur Cristina, mulțumesc că mi-ai amintit
pentru textul : starea hermeneia deva mulțumesc pentru trecere și semn stimați colegi
pentru textul : Iubirea nelimitată deSimbolul lostriței și metafora timpului "de treceri în lostrițe" dau o anume semnificație poemului, de straniu, de a-lunecare, de spații fără margini, întrepătrunse, precum mâinile în rugăciune. Despre "inimi îngropate în lacrimă" cred că s-a mai scris.
pentru textul : infans dee vorbeam serios. asteptam o propunere din partea ta. atunci cred ca ma sa introduc o subsectiune de poem in proza si ai sa o reincadrezi atunci. ce zici?
pentru textul : pescarii din nashville de"pleacă cu totul"
pentru textul : Stare precară de...ai gânduri bune... și cred că aș fi menționat dacă ar fi făcut așa ceva...în plus, de ce să luăm toată plăcerea google-iștilor...?
pentru textul : "motorul oprit într-un fluture" - Florentina Florin deun text ce nu lămurește prea mult titlul propus ci doar se încadrează la compunere. o digresiune ce nu înviorează nici filosofia, religia sau altceva.
pentru textul : Discuții cu un tânăr prieten deinteresant, si eu care credeam ca este despre oana pellea si nu despre cai. tocmai vroiam sa te intreb daca crezi ca subiectivismul unui actor (sau poet, for that matter) este "mai obiectiv" decit "obiectivitatea" unui reporter neactivist. desi, ca sa fiu sincer, sint tot mai inclinat sa cred ca reporterii neactivisti sint o specie absolut disparuta. probabil odata cu aparitia televiziunii. asa am inteles eu primele doua strofe.
poate unul din textele cele mai frumoase pe care le-am citit anul acesta (dupa cum vezi nu ma intereseaza activismul ci doar arta de amoru' ei):
"caii suferă mai mult pentru că sunt mai mari
strigase pe zebră către coşul cu flori
carnea lor cântăreşte mai multă durere
osele lor sunt mai grele
oprirea lor mai arcuită"
pentru textul : prin absurd, caii oanei pellea deun text despre care pot sa spun ca e slab fara sa am prea mari remuscari de le retoricele "se întemeiează pe faptul că" si "în falsitatea omenirii postmoderne" pina la banalitatea lui "și despre ce vrea să existe în Univers amorul" sau "și mâine tot ieri este nu există decât trecut" sau falsul ludic din "degetele mele au rămas prinse" sau "când mă iau în brațe" e cam greu sa gasesti poezie, fie ea chiar cu pretentii postmoderniste
pentru textul : Crepuscul de"dă-mi toată durerea nopților sau dă-mi vieți de pierdut". mi-a placut tot textul, dar versul asta in special. Fiecare storfa mi s-a parut asemeni unei pastilute parfumate pe care o lasi prin camera- iubita, ce comparatie fericita, primavara (care nu mai vrea sa vina) dintre cei doi umeri pare atat de proaspata, bineinteles, iubirea se presupune ca nu imbatraneste niciodata.
pentru textul : când bărbatul în somn pare zeu resemnat deNu-i desigur un text slab insa am cateva sugestii: - din punctul de vedere al formei, incearca mai multe variante de incadrare a versurilor... poate utilizezi mai mult posibilitatile oferite de intertextualitate, particularizate la nivelul partilor unui corpus liric; - utilizarea timpurilor verbale poate fi o solutie pentru crearea de atmosfera sau delimitarea "blanda" a strofelor; - evita finalurile declarative... uneori este mai bine ca ideea sa fie doar sugerata si nu rostita direct. Uite ce mi-a placut: "răbufnirile mele lirice nu sunt altceva decât o formă de rugăciune o poveste despre ființe mici și străzi aglomerate" ............................................................. "să știu care este cel mai scurt drum până la înecul unei stele" Mult succes in continuare.
pentru textul : pagani melancolic deÎmi pare rău că nu ați găsit mai nimic pe aici. Oare de ce ați petrecut timpul comentând?... Cred că autoarea a intenționat să exprime mai degrabă o rugă profană. Mon cousin, c’est vrai, pentru tine ar fi nevoie poate de niște pomelos pentru a simți un tremurat cât de mic? Nu asta a fost intenția mea. Voi ține cont pentru altă dată. În monologul ăsta interior mi s-a părut nepotrivit. Cred că Mircea e cam sperios de felul lui. Citeam deunăzi într-un ziar de mare tiraj că americanii preferă femeile cu sânii mari, autoarea motivând că aparțin unei națiuni tinere și caută pieptul matern. Mă rog, nu știu câtă dreptate are, dar mă face să mă gândesc la unele lucruri... Pe urmă, de unde nevoia de a scrie cu sclipiciuri impresionaNTE (sic! "(ne)impresionaBIL" înseamnă altceva, nu-i așa? Ai încurcat un pic relația între obiect și subiect. „Text neimpresionabil”? Mă faci să râd. Te-ai identificat atât de tare cu textul încât a ieșit porumbelul... câtă sinceritate! :-)...) Încântată de trecere, anyway. Cristina, nu știu cum se face dar „textele palide” îmi amintesc de „fețe palide” și „piei roșii”. Dacă nu-ți plac textele cuminți, deși, din punctul meu de vedere, ăsta nu e un text cuminte, pot să-ți spun că eu am scris și „savage” (pe alt site), dar m-am cam plictisit la un moment dat. Prea multe săbii interioare, unghii înfipte în grumaz, mușcături din obrazul propriu, nigerience la proțap... Pentru ce? Nimeni nu mi-a răspuns. Sau cel puțin nu mi-a spus ceva direct. Textul de mai sus exprimă liniște? Nu știu cum ai ajuns la concluzia asta, dar poemul a fost scris din disperare. Mă bucur totuși că am reușit să o maschez. Mă mir totuși că lipsa unui sân nu-ți transmite nimic. Că cineva îi roade pe dinăuntru. Cred că nu suntem la concurs de miss pe Hermeneia. Există și o evadare aici, dar în interior. Ai ceva împotriva acestui tip de evadare? Eu una nu. N-aș vrea totuși să dezvălui prea multe de la început.
pentru textul : nu pot de...iar la urma urmei emotia este emotie pura si se departeaza de izvorul care a generat-o, aici ai dreptate insa te rog sa ma ierti ca uneori nu vreau sa fraternizez cu derizoriul, fie el si sinucigas, i.e. genial ca orice defunct. Fundamental insa cred ca acest gen de texte si-ar gasi mai degraba locul la o rubrica speciala de dezbateri sau asa ceva, unde sa ne putem lansa "pe orbitele polemicii intelectuale" :-) Mai vedem noi, nu? Andu
pentru textul : O primă discuție (virtuală) cu Jiuddu Krishnamurti și Fizicianul despre sfârșitul timpului psihologic deevident, în acest context atît de pomenit al postmodernismului, oricine poate oferi(sau conferi) definiții. și, la fel de evident, ele pot să fie în același timp și corecte și mai puțin corecte. din nou, sistemul referențial va fi invocat de fiecare. dar am citit dispus să agreez cu autorul. însă am rămas sceptic față de această distincție care ni se oferă. eu cred că este un scepticism sănătos. este adevărat, domnul gorun este foarte abil în a-și pregăti orice exit în caz de incendiu și nu uită să repete că textul (și deci teoria dînsului) nu este nici suficient și nici temeinic argumentat. întrebarea mea ar fi, ceea ce nu este argumentat ar trebui să credem așa... fără să cercetăm? sau cum facem? poate am să fiu acuzat că sînt dur dar mie mi se pare doar o joacă de-a cuvintele această pretenție de distincție terminologică. evident, se poate spune atunci că la urma urmei cuvintele, carapacea lor, nu contează. că s-a vrut să ni se transmită un logos, un contrast între concepte. well, interesant. dar atunci, vorba lui ăla din caragiale, tradare, trădare dar să știm și noi. eu nu cred că există mare diferență între har și talent, în contextul literar (sau chiar general artistic). nu mă leg de contextul originar, teologic sau biblic. nu cred că are rost. unul din motivele pentru care nu cred în teoria încercată în text este această aparentă idee de cristalizare, de definitiv. de sigur. un fel de „cineva scrie un text, dacă este vorba de acel (sau acea) cineva atunci o va face cu har”. iar „dacă este vorba despre altcineva, acel cineva cu siguranță o va face doar cu talent”. sînt sceptic în fața unui astfel de determinism. eu cred mai degrabă în „mania” inspirației poetice. cum credeau vechii greci. ceva ce nu poate fi controlat și probabil că reușeșe să se întîmple doar în măsura în care are chef și mai ales în măsura în care nu se încearcă „domesticirea” ei. tocmai de aceea, pentru că cred profund (și cred că am mai scris asta undeva) că în esență poezia este un animal sălbatic, am rezerve enorme cînd cineva îmi spune că este poet. sau cînd cineva spune despre altcineva că este poet. noi nu sîntem poeți. poezia uneori pune stăpînire pe noi. mai mult sau mai puțin. restul sînt vorbe.
pentru textul : Har şi talent deToamna am crescut, suntem oameni, ne-am implinit deci avem un nume, incaruntim, peste noi se asterne praful, si doar el mai constituie o mangaiere. O interpretare. Primavara cum ti-ar fi ?
pentru textul : Mirare de toamnă dePagini