/deocamdată dorm pe saltea în bucătărie picioarele se lovesc de dulap sună a gol a sicriu noaptea aud zogomote stranii un ceas care ticăie o respirație în frigider uneori îmi imaginez dacă aș muri subit cîți oameni m-ar plînge cîți oameni m-ar plînge cu adevărat nu oamenii care se bat cu pumnul în piept la colț de stradă și spun că m-au cunoscut și-aveam tot viitorul înainte/ /cînd mai vii pe la mine să vezi camera mea cum arată acum am scăpat de stropii aia de calciu enervanți și albaștri am dat-o toată cu alb am făcut-o mireasă/ /despre mama ce să-ți mai spun sunt mai aproape de ea o aud oftînd prin pereți a trecut pe gentamicină dimineața și seara o asistentă îi face injecții o aud țipînd apoi îmi spune că n-a știut venele de la mîini sunt așa dureroase asistenta vorbește cam mult nu se dă dusă o înțeleg cînd ești dependent de oameni tăcerea dintre patru pereți te întoarce pe toate fețele ca un storcător de fructe negruța și-a rupt labele din față acum se sprijină doar pe alea din spate zici că e cangur ți se rupe inima dacă o vezi e cel mai trist lucru să nu știi ce ești un cîine cangur sau un om între două lumi/ ***un univers de o fragilitate enorma , fluturele incalzindu/se la focul din causul palmelor imi aminteste de boema lui puccini *ma inteapa faina de oase ce urmeaza miresei
nu e vorba de texte postate si repostate, dar nu vreau sa mai insist acum pe un subiect pe care cauti sa-l eviti. subiect incheiat. ceea ce-mi spui in legatura cu gustul tau, stiam de foarte mult timp. te-am examinat, te-am vazut cum citesti, cum iti traiesti textele. tu, virgil, nu esti un autor care scrie din suferinta maxima. nu suferinta te face poet. esti un om doct, inteligent, ludic, care face poezia din pasiune, din joaca, dar nicidecum din suferinta excesiva. eu sunt diferit, scriu poezia din ce ma doare, din ce iubesc, din ce traiesc cu intensitate, iar daca nu ma doare suficient ma intorc in trecut si ma inspir de acolo. Asa cum zicea si Rilke, cand iti lipseste inspiratia, intoarce-te in trecut. Desigur, exista si poeti care au filosofat mai mult, care au abordat ludicul, vezi Blaga, Sorescu, dar chiar si ei au avut suferintele lor si textele in care s-au vazut procesele declansatoare de lirism. Gustul tau se protriveste cu ceea ce traiesti. Sunt sigur, totusi, ca nu duci o viata de poet, ca nu traiesti viata borderline, la extreme, ca nu-ti sacrifici viata pt poezie, ca nu traiesti poezia ca pe singura ta iubire.
Poezia, Virgil, oricat de doct ai fi, oricat de bogat, oricat de binedispus, cere ceva mai mult de la om. Cere un tragism. Cere o realitate cat mai apropiata de conditia omului de rand, a omului care sufera, care are probleme, care are nevoie de o mana intinsa prin intermediul poeziei.
Gandeste-te, cum poti fi tu alaturi de oameni, cum le poti intinde o mana cand ei au nevoie cel mai mult de intelegere si compasiune. Ce este inspiratia Virgil? Din ce vine ea? Dintr-un joc de cuvinte, dintr-o simpla idee, sau dintr-un sentiment profund care te tulbura si te face sa rabufnesti? Sa ne luam in serios sau sa devenim niste mistocari ai poeziei?
Ii spuneam, deunazi, lui Vlad, ca cineva a murit cu cartile mele sub perna, sperand intr-o salvare sufleteasca. Ca ma citea in spitale in timp ce lupta cu cancerul. Tu imi spui mie ca ma iau prea in serios. Poetii au o lupta de purtat, Virgil. Una cu viata si cu moartea, cu ignoranta sau indiferenta. Sa-i lasam pe umoristi sa-si faca treaba cu pilula de ras. Poezia este o imensa responsabilitate data de lume, fata sa semeni. Poezie este a doua religie a lumii. Poezia este limba pe care cuvanta zeii.
Calin... incantat de analiza pertinenta realizata pe textul meu... ma bucur sa gasesc in tine un om cu viziune larga si destula inteligenta cat sa inteleaga cele de dincolo. Dana... nu ma supara ci chiar apreciez prezenta ta aici.
buna varianta aceasta. a meritat sa te intorci asupra poemului. acum, imaginile imi dau senzatia ca totul e posibil, desi nimic nu s-a schimbat de cand e lumea. frumos poem. bravo
Nu știu dacă fac parte din categoria amintită. Eu scriu cu sufletul. E treaba fiecăruia ce crede despre un text sau altul. Emoțiile le percepi dacă ești pe aceiași lungime de undă cu cel care scrie, dacă nu, nu.Cât despre poeții de lux, te las să deduci.
E o schimbare vadita fata de rextele tele anterioare. Lungimea discursului nu mai deranjaza. In ciuda lungimii lipsesc explicatiile care diluau sugestia. Emotia starii in care s-a scris textul se transmite. Sa vedem ce mai urmeaza.
chiar dacă această poezie îmi dă o stare aşa uşoară de tristeţe, citind-o te cuprinde o nostalgie, este un pretext pentru fiecare autor de pe acest site, să-şi pună întrebarea finală - să ne certăm pentru "toate poemele scrise în gând". Vlad Turbure, da mai terminaţi, domnule, cu ciclul acesta cu Simion că mă întristează de fiecare dată peste măsură şi nu este omenesc!
Până atunci vă ofer aur 24 de carate (a se face polisemia la "carate" în caz de apocalipsă -21 mai, nu ştim ora exactă) şi Moartea după Simion să fie cu poetul şi numai cu el, amin! că nu văd ce ar mai putea urma...
Îmi place în mod deosebit acest vers cuminte: "şi mai ales n-am ştiut să cinstesc moartea tatălui meu
punînd înainte iubirea faţă de femeia mea" - mai mult pentru luciditatea din primul vers - "şi mai ales n-am ştiut să cinstesc moartea tatălui meu" de unde deducem metaforizarea "popasului"- "iată de ce singurul popas la care am rîvnit
contemplare şi judecată deopotrivă"
nu vad de ce trebuie sa te retragi de pe Hermeneia din aceasta cauza. De fapt ma tem ca gestul tau ii va da mai multa satisfactie decit raminerea ta si ignoararea acestei persoane. parerea mea p.s. adresele de e-mail si datele personale ale membrilor Hermeneia sint pazite foarte strict si nu pot fi divulgate decit cu acordul scris si expres al respectivului membru. Personal insa nu sint de acord nici cu aceasta pentru ca datorita "staff"-ului redus al Hermeneia vrem sa reducem activitatea de secretariat la minimum necesar
Eu am fost pe aici si aceste rânduri m-au luminat ca un bec ecologic instalat de un primar corupt.
Apoi am citit o scuza voalata adresata sotiei tale pentru ca nu mai faceti sex.
Si nu o lua personal pls cum faci uneori... pentru ca nu e asa
E doar ceea ce aveam eu de spus
Poate se ajunge la un acordaj. Din acest motiv aici e o Casa unde poate locui oricine. Nu trebuie sa existe temeri, am ales sa deschid usile pentru memorie. Multumesc de trecere, Ela.
Nu neapărat în limba scrierilor lui Negru (salut cu acest prilej întoarcerea pe H a acestui sensibil autor) poemul vine ca o bătaie de tobă, ciudat însă de data aceasta deloc ritualică, mai degrabă revoltată, însă la fel de obsesivă.
Te mai aștept și cu alte materiale, până atunci las aici semnul meu de apreciere specific-obsesive.
Pe scriitoarea Stela Iorga o cunosc bine. Ne intalnim aproape in fiecare zi de vineri la cenaclul "Noduri si Semne" din Galati. Esti o fire sincera, patimasa; imbina delicatetea cu o anumita duritate, data de experientele ei personale de viata. Felicitari, Paul, pentru aceasta incursiune in volumul "A doua intoarcere din Nam"! Stela Iorga scrie surprinzator pentru varsta ei. Intr-adevar, zici ca ar avea 19 ani! E o poeta de valoare a Galatiului, pe care o recomand cu drag si eu. Eu am scris o cronica la cel de-al doilea volum al ei, "Ziaristica la domiciliu". Am s-o postez aici. Dupa o tacere de zece/cincisprezece ani, Stela Iorga a scos anul trecut doua carti, cea despre care vorbesti tu aici, precum si cea amintita de mine mai sus. Este proaspat membru al Uniunii Scriitorilor filiala Galati-Braila.
S-ar putea ca uneori să exagerez, să nu privim la fel lucrurile. Dar mă gândesc uneori că poate te vei întreba data viitoare când vei vrea să scrii un comentariu "Dar dacă Bianca iar va exagera și va considera că am sărit calul?", și poate vei încerca să privești cu alți ochi ce ai scris. Și poate astfel făcând, intervențiile mele nu-și vor mai avea sensul, și nu vei mai avea ocazia să-mi spui că am exagerat. Ceea ce îmi doresc cel mai mult. Eu încerc de fiecare dată să privesc și din perspectiva celui care a scris, mi-aș dori ca și noi, care scriem comentarii, să ne gândim și la cei care ne citesc. PS Am citit articolul lui Bogdan cu interes și plăcere, e bine scris și cu tonul care ne lipsește în general în media, unde dacă se aruncă eventual cu pietre se aruncă numai în alții, pe când, așa cum a remarcat și Andu, aici textul ne pune pe toți în aceeași oală și ne spune cât de jalnici suntem cu toții (pe principiul, care mie îmi place, că la război nu există victime nevinovate). Iar comentariul lui Andu, că tot mă întreba, m-a făcut să zâmbesc, până la faza cu pricina. Ceea ce înseamnă că nu o analiză literară scorțoasă îmi doream, ci exact ce a ieșit, fără vulgarismul cu pricina doar. Asta așa, ca să nu te întreb și eu acum cine are ochelari de cal acum, dacă ai considerat că ți-am desființat întreg comentariul și n-ai observat că m-am referit doar la un amărât de cuvânt, bată-l vina, că e în dicționar, cred.
O poezie mai dura decat cele cu care ma obisnuisem in ultimul timp. daca ar fi sa urmez firul narativ si sa incerc sa descopar mesajul acestei poezii as spune ca autorul se afla la o rascruce de drumuri in ce priveste propria creatie. este o stare de tensiune continua:"prin mîinile mele trec batalioanele zilei". mainile certifica ideea ca este vorba despre creatie. apare o presimtire apasatoare:"pentru că eventualitatea unui război trebuie să mă găsească ucis în poziție regulamentară" care explica nevoia de poduri. acestea din urma vor exprima dorinta sau posibilitatea sau mai degraba trebuinta trecerii de la o stare la alta, de la o forma de alta. In dictionarul de simboluri de Jean Chevalier, Alain Gheerbrant se afirma ca "podul il pune pe om pe o cale stramta, unde el intalneste in mod ineluctabil obligatia de a alege. iar alegerea facuta il va osandi sau il va mantui". am reprodus acest citat fiindca observ ca exact aceasta vrea sa sugereze Virgil. acel "chiar daca" accentueaza ideea unei eventuale solutii, dar daca ar alege-o pe aceasta propusa ar insemna sa renunte la ea si la el insusi, pentru a putea ramane din ce in ce mai singur. mi-au placut foarte mult versurile:"pînă cînd și cea mai perfectă metaforă se oprește indecisă ca o fetiță orfană în mijlocul prăfuit al drumului".e atat de nesigura aceasta stare si autorul atat de pierdut incat si metafora se simte aproape tradata, parasita(ca o fetita orfana), aruncata (in mijlocul prafuit al drumului). poezia creste in tensiune pe masura ce inainteaza spre final, poetul striga, cauta, cere, cautand podurile, de fapt, isi doreste o iesire, o solutie, o ceva, mai sus afirma ca ar trebui sa fie singur, iar aici este aproape disperat fiind urmarit de turma, care ar putea fi considerata ca o iluminare, dar e prea putin probabil ca sa il pasca turmele pentru a-i aduce iluminarea. aurul mai simbolizeaza degradarea omului din conditia de nemuritor in cea de muritor, deci turmele acestea de aur il cauta pentru a-l conduce spre o cale gresita, diferita de cea pe care o cauta cu inversunare.lacustele exprima foarte bine ideea de aglomerare, de sufocare. eu am perceput-o ca pe o arta poetica reusita. mi-a placut mult.
chei de lectura 1 (asa cum vad eu lumea): a. precizari: textul de fata nu este unul prozaic, dimpotriva; de parca prozaicul ar fi o acuza.... Nedecriptarea lui tine exact de ceea ce arata si textul: ramanerea la suprafata lucrurilor, a noastra, a ideilor...Eroarea provine(paradoxal?) din neasumarea si supraevaluarea unor entitati de natura ontologica, teologica, artistica etc.... sfat: sa incercam sa trecem dincolo, dar sa nu ne asteptam (iar) la ceva bun, adica placut b. comentariul textului (partial): titlul delimiteaza aria problemei, una arhicunoscuta, aceea a mancarii (a taierii, a sacrificiului, a intelegerii) unui miel (sa-i zicem un concept anume). E de asemenea un protest, manifest, fiind in protap, adica aratat sus, cu degetul. Vom vedea pe cine arata de fapt.... "Am răsturnat mielul pe spate i-am pipăit burta caldă In pielea roz care o imbrăca se oglindea cerul ca și cum exista" = am rasucit (ptr a completa cunoasterea), totul era acolo (rozul aici e o revolta stilistica, cerul, la fel.....vezi, ca si cum ar exista) „Am apăsat ușor cu indexul el a behait încet a intors capul într-o parte si nu s-a zbatut Avea uger mic fremătător era o mia” = experienta cautarii se desfasoara ….(firesc) mielul (masc) e de fapt o mia (fem) “Indexul” explica iar unde se da lupta (nu un joc intre teorii) caci indexul ofera chei de lectura, aparent ciudata fiind alaturarea indexul (arma) cu taierea (fizica) a mielului. Se spera (cred) intr-o reactie contrara dar mia (miel/mia= androginul?) cauta sa vada cu ochii ei (deschisi), parca se cere sacrificata (ceea ce e o falsa atitudine, normala ptr noi, oamenii normali, nu si ptr cei care trec dincolo …) vezi acum “M-a mângâiat încet cu vârful copitei pe obraz Tot nu se uita la mine ținea capul intors si ochii deschiși În ei se răsfrângea grația se asmuțea flacara se cambra ultimul arc „ ; mi s-a facut mila si nu e bine..... „Înainte de cină am închinat bucatele mi-am făcut rugaciunea” = aici e unul din centrele poemului: inainte de cina (de liniste, de imparteala painii si a vinului, de impartasire, ......de acceptare?) ne rugam (repetam gestul salvator, ne agatam de cuvinte, le sanctificam si, firesc,nu le luam in serios... „iar pe ea am renumit-o ca pe mama sora fiica” = ea (mia, de ex, poezia in fata tuturor acum) devine mama, sora, fiica (sunt sange din sangele meu, adica, din neamul meu, din ceea ce am mai profund); sau aceasta trecere de la familiaritate la celalalt nu are loc..... desi e re-numita, re-asezata in protap, mai exact in stomacul nostru „din sângele meu ioana d’arc” = iata de ce finalul pare unul asteptat de fiecare; e fireasca sacrificarea Ioanei d`Arc, se stie, ea, entitatea care e ...folosita ca mijloc si nu ca scop. Ea e purtatarea protapului-drapel si de aici, ironia fina a textului, lirismul sau abundent de care ne e rusine (nu?), neintelegerea.... pe scurt: sacrificiul nu se justifica, nu exista necesitate, nu exista dumnezei (daca ar exista i-am omori, nu? am striga nu e el/ea aceea, taie-l, mananca-l) E, in plus, o replica, o demonstratie a incorectei viziuni prezente in viata si poezia romaneasca (vezi Miorita, Labis, St Doinas etc) unde se crede si se astepta mereu intr-un semn, o necesitate, implinirea destinului; un mesianism de parada, o prostie naturala sa zicem.... in cea mai nebuna din lumile posibile ps: imi asum neintelegerile....
Ai dreptate, prima metamorfoza ar fi mai corect. Eu unul le-as spune revelatii spirituale, trepte ale cunoasterii. E un domeniu super vast, putem discuta la infinit, pana una alta sa ne bucuram de aceasta poezie. Multumesc Ioanei pentru dedicatie si comentatorilor pentru vigilenta.
Îmi pare rău să vin așa, la urmă, să dau cu bâta în baltă ar spune poate unii.
Un bun prieten de lectură îmi spunea, odată, că e ușor a scrie vorbe ce din coadă or să sune... vorbele astea nu sună nici măcar din coadă.
Să exemplific totuși, deși textul abundă
... niciodată iarna nu fu mai abstractă...
ce pot sa mai zic?
niciodata iarna nu fu e de ajuns, iarna fu sau nu fu, nu contează... ajunge!
Mi-as dori sa vad mai multe poeme valoroase promovate pe H.
Acest text este doar mediocru în opinia mea.
NU. consider abuziva interventia dumneavoastra domnule Titarenco sub acest site. de ce nu lasati sa se vada toate comentariile? nu mi faceti nicio favoare stergand sau adaugand comentarii. rog sa fie la vedere si celelalte comentarii. pentru transparenta si dialog democratic. nu ne jucam aici de -a uite papusa, nu e papusa. vreau ca aceste comentarii sa ramana in pagina, nu sa fie sterse abuziv. si inca un lucru. ceea ce nu cunoasteti cu adevarat nu e modul meschin in care va legati de amanunte, ci faptul ca nu stiti sa respectati un artist. histrionismele balcanice nu au ce cauta aici. deci, lasati comentariile sa fie vazute de toata lumea. multumesc din acest moment, eu nu mai raspund. ma pregatesc sa intru in recital. ceea ce faceti, e regretabil ca atmosfera culturala. puteati face asta ieri sau maine dar nu azi cand oamenii intra pe scena ... dar...inca o data, a fost odata o tara numita romania. eu astept repunerea comentariilor in pagina.atat.
"Unde este, Doamne, internetul acela unde pîrțîia modemul două minute pînă pornea și așteptai un minut sau mai mult pînă se afișa o „pagină”. Cînd totul era text și dacă primeai sau găseai o „poză”, era evident de rezoluție sau culoare modestă. Dar era SPECIALĂ. Cînd comunicai luni de zile cu cineva fără să știi cum arată. Cînd importante erau ideile. Pentru că era dificil să le transmiți. Și nu îți permiteai să scrii decît inutilități valoroase."
perfect adevărat şi din punctul meu de vedere ce ai spus mai sus.
"Am scris chestia asta și poate va părea paradoxal dar eu chiar cred în valențele comunităților omenești, în valoarea împărtășirii, în ideea de șezătoare, de masă rotundă, etc. Dar în același timp nu pot uita că Dumnezeu a pus un anumit farmec în faptul că a ascuns anumite lucruri sau nu le-a făcut vizibile sau ușor accesibile pentru oricine.
La urma urmei nu cred că țin neaparat să cunosc totul despre tine cît mă simt atras de experiența fascinantă de a te descoperi puțin cîte puțin."
Asta mi-a plăcut foarte mult. Poate că mă regăsesc, cumva, în ce ai scris aici. Îmi induce o stare de bine.
Spre final, poemul devine măreţ prin acel "dar eu tac", hiatus între lumi. Cred, totuşi, că ar merge un titlu în româneşte. Acum nu-l mai schimba, că te-am sharuit pe facebook, dar pe viitor :).
Un poem deplin. Nu-mi dau seama exact prin ce m-a făcut să mă loghez :), cred că simplitatea niponă, un fel de karumi, senzualitatea, frumuseţea naturii şi a umanului, ca şi la poezia niponă acel ,,aware" ( (stare emoțională intensă, mai ales de bucurie, optimism, frumusețe armonioasă). Ai turnat seninul în mine şi ai adus un tremur artistic frumos de tot. Mulţumesc, Adriana!
Poate titlul ar trebui schimbat, să nu sugereze forma minimalistă, ci starea, sau conjuctura. La un poem aşa mic, titlul este încorporat de privire vrând nevrând.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
/deocamdată dorm pe saltea în bucătărie picioarele se lovesc de dulap sună a gol a sicriu noaptea aud zogomote stranii un ceas care ticăie o respirație în frigider uneori îmi imaginez dacă aș muri subit cîți oameni m-ar plînge cîți oameni m-ar plînge cu adevărat nu oamenii care se bat cu pumnul în piept la colț de stradă și spun că m-au cunoscut și-aveam tot viitorul înainte/ /cînd mai vii pe la mine să vezi camera mea cum arată acum am scăpat de stropii aia de calciu enervanți și albaștri am dat-o toată cu alb am făcut-o mireasă/ /despre mama ce să-ți mai spun sunt mai aproape de ea o aud oftînd prin pereți a trecut pe gentamicină dimineața și seara o asistentă îi face injecții o aud țipînd apoi îmi spune că n-a știut venele de la mîini sunt așa dureroase asistenta vorbește cam mult nu se dă dusă o înțeleg cînd ești dependent de oameni tăcerea dintre patru pereți te întoarce pe toate fețele ca un storcător de fructe negruța și-a rupt labele din față acum se sprijină doar pe alea din spate zici că e cangur ți se rupe inima dacă o vezi e cel mai trist lucru să nu știi ce ești un cîine cangur sau un om între două lumi/ ***un univers de o fragilitate enorma , fluturele incalzindu/se la focul din causul palmelor imi aminteste de boema lui puccini *ma inteapa faina de oase ce urmeaza miresei
pentru textul : scrisoare din 1a desi eu as m-as opri la versurile remarcate de Aranca. Si-mi aminteam cum, la etajul 4 al inimii ei, locuiam...
pentru textul : Gemene-asemene denu e vorba de texte postate si repostate, dar nu vreau sa mai insist acum pe un subiect pe care cauti sa-l eviti. subiect incheiat. ceea ce-mi spui in legatura cu gustul tau, stiam de foarte mult timp. te-am examinat, te-am vazut cum citesti, cum iti traiesti textele. tu, virgil, nu esti un autor care scrie din suferinta maxima. nu suferinta te face poet. esti un om doct, inteligent, ludic, care face poezia din pasiune, din joaca, dar nicidecum din suferinta excesiva. eu sunt diferit, scriu poezia din ce ma doare, din ce iubesc, din ce traiesc cu intensitate, iar daca nu ma doare suficient ma intorc in trecut si ma inspir de acolo. Asa cum zicea si Rilke, cand iti lipseste inspiratia, intoarce-te in trecut. Desigur, exista si poeti care au filosofat mai mult, care au abordat ludicul, vezi Blaga, Sorescu, dar chiar si ei au avut suferintele lor si textele in care s-au vazut procesele declansatoare de lirism. Gustul tau se protriveste cu ceea ce traiesti. Sunt sigur, totusi, ca nu duci o viata de poet, ca nu traiesti viata borderline, la extreme, ca nu-ti sacrifici viata pt poezie, ca nu traiesti poezia ca pe singura ta iubire.
Poezia, Virgil, oricat de doct ai fi, oricat de bogat, oricat de binedispus, cere ceva mai mult de la om. Cere un tragism. Cere o realitate cat mai apropiata de conditia omului de rand, a omului care sufera, care are probleme, care are nevoie de o mana intinsa prin intermediul poeziei.
Gandeste-te, cum poti fi tu alaturi de oameni, cum le poti intinde o mana cand ei au nevoie cel mai mult de intelegere si compasiune. Ce este inspiratia Virgil? Din ce vine ea? Dintr-un joc de cuvinte, dintr-o simpla idee, sau dintr-un sentiment profund care te tulbura si te face sa rabufnesti? Sa ne luam in serios sau sa devenim niste mistocari ai poeziei?
Ii spuneam, deunazi, lui Vlad, ca cineva a murit cu cartile mele sub perna, sperand intr-o salvare sufleteasca. Ca ma citea in spitale in timp ce lupta cu cancerul. Tu imi spui mie ca ma iau prea in serios. Poetii au o lupta de purtat, Virgil. Una cu viata si cu moartea, cu ignoranta sau indiferenta. Sa-i lasam pe umoristi sa-si faca treaba cu pilula de ras. Poezia este o imensa responsabilitate data de lume, fata sa semeni. Poezie este a doua religie a lumii. Poezia este limba pe care cuvanta zeii.
pentru textul : Poemul fără de sfârşit deCalin... incantat de analiza pertinenta realizata pe textul meu... ma bucur sa gasesc in tine un om cu viziune larga si destula inteligenta cat sa inteleaga cele de dincolo. Dana... nu ma supara ci chiar apreciez prezenta ta aici.
pentru textul : Culori debuna varianta aceasta. a meritat sa te intorci asupra poemului. acum, imaginile imi dau senzatia ca totul e posibil, desi nimic nu s-a schimbat de cand e lumea. frumos poem. bravo
pentru textul : zilele/cuie și fachirul din noi deNu știu dacă fac parte din categoria amintită. Eu scriu cu sufletul. E treaba fiecăruia ce crede despre un text sau altul. Emoțiile le percepi dacă ești pe aceiași lungime de undă cu cel care scrie, dacă nu, nu.Cât despre poeții de lux, te las să deduci.
pentru textul : Eu și îngerul meu deE o schimbare vadita fata de rextele tele anterioare. Lungimea discursului nu mai deranjaza. In ciuda lungimii lipsesc explicatiile care diluau sugestia. Emotia starii in care s-a scris textul se transmite. Sa vedem ce mai urmeaza.
pentru textul : Copile blond, destrofa a treia scartaie, "scaieți ai răbdării " par prea infipti metaforic vorbind, in ceva altfel construit. ce parere ai?
pentru textul : zidul dintre mine și ceilalți dechiar dacă această poezie îmi dă o stare aşa uşoară de tristeţe, citind-o te cuprinde o nostalgie, este un pretext pentru fiecare autor de pe acest site, să-şi pună întrebarea finală - să ne certăm pentru "toate poemele scrise în gând". Vlad Turbure, da mai terminaţi, domnule, cu ciclul acesta cu Simion că mă întristează de fiecare dată peste măsură şi nu este omenesc!
Până atunci vă ofer aur 24 de carate (a se face polisemia la "carate" în caz de apocalipsă -21 mai, nu ştim ora exactă) şi Moartea după Simion să fie cu poetul şi numai cu el, amin! că nu văd ce ar mai putea urma...
Îmi place în mod deosebit acest vers cuminte: "şi mai ales n-am ştiut să cinstesc moartea tatălui meu
pentru textul : aşteptarea după Simion depunînd înainte iubirea faţă de femeia mea" - mai mult pentru luciditatea din primul vers - "şi mai ales n-am ştiut să cinstesc moartea tatălui meu" de unde deducem metaforizarea "popasului"- "iată de ce singurul popas la care am rîvnit
contemplare şi judecată deopotrivă"
va multumesc pentru cuvinte. Aranca... Cailean, oricind bine venit.. Citadinul, ai spus cuvinte frumoase. Yester, multumesc, asa sa fie...
pentru textul : The State of Hermeneia denu vad de ce trebuie sa te retragi de pe Hermeneia din aceasta cauza. De fapt ma tem ca gestul tau ii va da mai multa satisfactie decit raminerea ta si ignoararea acestei persoane. parerea mea p.s. adresele de e-mail si datele personale ale membrilor Hermeneia sint pazite foarte strict si nu pot fi divulgate decit cu acordul scris si expres al respectivului membru. Personal insa nu sint de acord nici cu aceasta pentru ca datorita "staff"-ului redus al Hermeneia vrem sa reducem activitatea de secretariat la minimum necesar
pentru textul : rugaminte importanta deEu am fost pe aici si aceste rânduri m-au luminat ca un bec ecologic instalat de un primar corupt.
pentru textul : despre poezie deApoi am citit o scuza voalata adresata sotiei tale pentru ca nu mai faceti sex.
Si nu o lua personal pls cum faci uneori... pentru ca nu e asa
E doar ceea ce aveam eu de spus
err. la err- asta dacă vă referiți la Friedrich Nietzche. Dimineața nu văd prea bine, dioptriile mă omoară în ultima vreme:)
pentru textul : legendă cu oameni de rând dePoate se ajunge la un acordaj. Din acest motiv aici e o Casa unde poate locui oricine. Nu trebuie sa existe temeri, am ales sa deschid usile pentru memorie. Multumesc de trecere, Ela.
pentru textul : casamaro deNu neapărat în limba scrierilor lui Negru (salut cu acest prilej întoarcerea pe H a acestui sensibil autor) poemul vine ca o bătaie de tobă, ciudat însă de data aceasta deloc ritualică, mai degrabă revoltată, însă la fel de obsesivă.
pentru textul : delir deTe mai aștept și cu alte materiale, până atunci las aici semnul meu de apreciere specific-obsesive.
nu mai stiu la ce pagina m-ai trimis, insa, aici, zabava e placuta
pentru textul : în sepia lumii deInteresant, neașteptat, dar... Ce am remarcat ca fiind inedit e codul de bare - tu l-ai atașat fotografiei?
pentru textul : rosario dePe scriitoarea Stela Iorga o cunosc bine. Ne intalnim aproape in fiecare zi de vineri la cenaclul "Noduri si Semne" din Galati. Esti o fire sincera, patimasa; imbina delicatetea cu o anumita duritate, data de experientele ei personale de viata. Felicitari, Paul, pentru aceasta incursiune in volumul "A doua intoarcere din Nam"! Stela Iorga scrie surprinzator pentru varsta ei. Intr-adevar, zici ca ar avea 19 ani! E o poeta de valoare a Galatiului, pe care o recomand cu drag si eu. Eu am scris o cronica la cel de-al doilea volum al ei, "Ziaristica la domiciliu". Am s-o postez aici. Dupa o tacere de zece/cincisprezece ani, Stela Iorga a scos anul trecut doua carti, cea despre care vorbesti tu aici, precum si cea amintita de mine mai sus. Este proaspat membru al Uniunii Scriitorilor filiala Galati-Braila.
pentru textul : Stela Iorga - "A doua întoarcere din Nam" deS-ar putea ca uneori să exagerez, să nu privim la fel lucrurile. Dar mă gândesc uneori că poate te vei întreba data viitoare când vei vrea să scrii un comentariu "Dar dacă Bianca iar va exagera și va considera că am sărit calul?", și poate vei încerca să privești cu alți ochi ce ai scris. Și poate astfel făcând, intervențiile mele nu-și vor mai avea sensul, și nu vei mai avea ocazia să-mi spui că am exagerat. Ceea ce îmi doresc cel mai mult. Eu încerc de fiecare dată să privesc și din perspectiva celui care a scris, mi-aș dori ca și noi, care scriem comentarii, să ne gândim și la cei care ne citesc. PS Am citit articolul lui Bogdan cu interes și plăcere, e bine scris și cu tonul care ne lipsește în general în media, unde dacă se aruncă eventual cu pietre se aruncă numai în alții, pe când, așa cum a remarcat și Andu, aici textul ne pune pe toți în aceeași oală și ne spune cât de jalnici suntem cu toții (pe principiul, care mie îmi place, că la război nu există victime nevinovate). Iar comentariul lui Andu, că tot mă întreba, m-a făcut să zâmbesc, până la faza cu pricina. Ceea ce înseamnă că nu o analiză literară scorțoasă îmi doream, ci exact ce a ieșit, fără vulgarismul cu pricina doar. Asta așa, ca să nu te întreb și eu acum cine are ochelari de cal acum, dacă ai considerat că ți-am desființat întreg comentariul și n-ai observat că m-am referit doar la un amărât de cuvânt, bată-l vina, că e în dicționar, cred.
pentru textul : România la Eurovision 2008, între boys band și “boys bann” deO poezie mai dura decat cele cu care ma obisnuisem in ultimul timp. daca ar fi sa urmez firul narativ si sa incerc sa descopar mesajul acestei poezii as spune ca autorul se afla la o rascruce de drumuri in ce priveste propria creatie. este o stare de tensiune continua:"prin mîinile mele trec batalioanele zilei". mainile certifica ideea ca este vorba despre creatie. apare o presimtire apasatoare:"pentru că eventualitatea unui război trebuie să mă găsească ucis în poziție regulamentară" care explica nevoia de poduri. acestea din urma vor exprima dorinta sau posibilitatea sau mai degraba trebuinta trecerii de la o stare la alta, de la o forma de alta. In dictionarul de simboluri de Jean Chevalier, Alain Gheerbrant se afirma ca "podul il pune pe om pe o cale stramta, unde el intalneste in mod ineluctabil obligatia de a alege. iar alegerea facuta il va osandi sau il va mantui". am reprodus acest citat fiindca observ ca exact aceasta vrea sa sugereze Virgil. acel "chiar daca" accentueaza ideea unei eventuale solutii, dar daca ar alege-o pe aceasta propusa ar insemna sa renunte la ea si la el insusi, pentru a putea ramane din ce in ce mai singur. mi-au placut foarte mult versurile:"pînă cînd și cea mai perfectă metaforă se oprește indecisă ca o fetiță orfană în mijlocul prăfuit al drumului".e atat de nesigura aceasta stare si autorul atat de pierdut incat si metafora se simte aproape tradata, parasita(ca o fetita orfana), aruncata (in mijlocul prafuit al drumului). poezia creste in tensiune pe masura ce inainteaza spre final, poetul striga, cauta, cere, cautand podurile, de fapt, isi doreste o iesire, o solutie, o ceva, mai sus afirma ca ar trebui sa fie singur, iar aici este aproape disperat fiind urmarit de turma, care ar putea fi considerata ca o iluminare, dar e prea putin probabil ca sa il pasca turmele pentru a-i aduce iluminarea. aurul mai simbolizeaza degradarea omului din conditia de nemuritor in cea de muritor, deci turmele acestea de aur il cauta pentru a-l conduce spre o cale gresita, diferita de cea pe care o cauta cu inversunare.lacustele exprima foarte bine ideea de aglomerare, de sufocare. eu am perceput-o ca pe o arta poetica reusita. mi-a placut mult.
pentru textul : evanghelia lăcustelor demersi,matei.am corectat, intr-adevar suna mai bine
pentru textul : Poem cu mult balast dechei de lectura 1 (asa cum vad eu lumea): a. precizari: textul de fata nu este unul prozaic, dimpotriva; de parca prozaicul ar fi o acuza.... Nedecriptarea lui tine exact de ceea ce arata si textul: ramanerea la suprafata lucrurilor, a noastra, a ideilor...Eroarea provine(paradoxal?) din neasumarea si supraevaluarea unor entitati de natura ontologica, teologica, artistica etc.... sfat: sa incercam sa trecem dincolo, dar sa nu ne asteptam (iar) la ceva bun, adica placut b. comentariul textului (partial): titlul delimiteaza aria problemei, una arhicunoscuta, aceea a mancarii (a taierii, a sacrificiului, a intelegerii) unui miel (sa-i zicem un concept anume). E de asemenea un protest, manifest, fiind in protap, adica aratat sus, cu degetul. Vom vedea pe cine arata de fapt.... "Am răsturnat mielul pe spate i-am pipăit burta caldă In pielea roz care o imbrăca se oglindea cerul ca și cum exista" = am rasucit (ptr a completa cunoasterea), totul era acolo (rozul aici e o revolta stilistica, cerul, la fel.....vezi, ca si cum ar exista) „Am apăsat ușor cu indexul el a behait încet a intors capul într-o parte si nu s-a zbatut Avea uger mic fremătător era o mia” = experienta cautarii se desfasoara ….(firesc) mielul (masc) e de fapt o mia (fem) “Indexul” explica iar unde se da lupta (nu un joc intre teorii) caci indexul ofera chei de lectura, aparent ciudata fiind alaturarea indexul (arma) cu taierea (fizica) a mielului. Se spera (cred) intr-o reactie contrara dar mia (miel/mia= androginul?) cauta sa vada cu ochii ei (deschisi), parca se cere sacrificata (ceea ce e o falsa atitudine, normala ptr noi, oamenii normali, nu si ptr cei care trec dincolo …) vezi acum “M-a mângâiat încet cu vârful copitei pe obraz Tot nu se uita la mine ținea capul intors si ochii deschiși În ei se răsfrângea grația se asmuțea flacara se cambra ultimul arc „ ; mi s-a facut mila si nu e bine..... „Înainte de cină am închinat bucatele mi-am făcut rugaciunea” = aici e unul din centrele poemului: inainte de cina (de liniste, de imparteala painii si a vinului, de impartasire, ......de acceptare?) ne rugam (repetam gestul salvator, ne agatam de cuvinte, le sanctificam si, firesc,nu le luam in serios... „iar pe ea am renumit-o ca pe mama sora fiica” = ea (mia, de ex, poezia in fata tuturor acum) devine mama, sora, fiica (sunt sange din sangele meu, adica, din neamul meu, din ceea ce am mai profund); sau aceasta trecere de la familiaritate la celalalt nu are loc..... desi e re-numita, re-asezata in protap, mai exact in stomacul nostru „din sângele meu ioana d’arc” = iata de ce finalul pare unul asteptat de fiecare; e fireasca sacrificarea Ioanei d`Arc, se stie, ea, entitatea care e ...folosita ca mijloc si nu ca scop. Ea e purtatarea protapului-drapel si de aici, ironia fina a textului, lirismul sau abundent de care ne e rusine (nu?), neintelegerea.... pe scurt: sacrificiul nu se justifica, nu exista necesitate, nu exista dumnezei (daca ar exista i-am omori, nu? am striga nu e el/ea aceea, taie-l, mananca-l) E, in plus, o replica, o demonstratie a incorectei viziuni prezente in viata si poezia romaneasca (vezi Miorita, Labis, St Doinas etc) unde se crede si se astepta mereu intr-un semn, o necesitate, implinirea destinului; un mesianism de parada, o prostie naturala sa zicem.... in cea mai nebuna din lumile posibile ps: imi asum neintelegerile....
pentru textul : Miel la Proțap deAi dreptate, prima metamorfoza ar fi mai corect. Eu unul le-as spune revelatii spirituale, trepte ale cunoasterii. E un domeniu super vast, putem discuta la infinit, pana una alta sa ne bucuram de aceasta poezie. Multumesc Ioanei pentru dedicatie si comentatorilor pentru vigilenta.
pentru textul : Fotografii cu oameni mici desunt de acord, doar cu scriu mult...
pentru textul : how sweet the sound deÎmi pare rău să vin așa, la urmă, să dau cu bâta în baltă ar spune poate unii.
pentru textul : iarna întârzie la un film deUn bun prieten de lectură îmi spunea, odată, că e ușor a scrie vorbe ce din coadă or să sune... vorbele astea nu sună nici măcar din coadă.
Să exemplific totuși, deși textul abundă
... niciodată iarna nu fu mai abstractă...
ce pot sa mai zic?
niciodata iarna nu fu e de ajuns, iarna fu sau nu fu, nu contează... ajunge!
Mi-as dori sa vad mai multe poeme valoroase promovate pe H.
Acest text este doar mediocru în opinia mea.
hmmm, nu prea ştiu cum! o mică reformulare, asta-i tot ce pot, deocamdată.
pentru textul : pastel deNU. consider abuziva interventia dumneavoastra domnule Titarenco sub acest site. de ce nu lasati sa se vada toate comentariile? nu mi faceti nicio favoare stergand sau adaugand comentarii. rog sa fie la vedere si celelalte comentarii. pentru transparenta si dialog democratic. nu ne jucam aici de -a uite papusa, nu e papusa. vreau ca aceste comentarii sa ramana in pagina, nu sa fie sterse abuziv. si inca un lucru. ceea ce nu cunoasteti cu adevarat nu e modul meschin in care va legati de amanunte, ci faptul ca nu stiti sa respectati un artist. histrionismele balcanice nu au ce cauta aici. deci, lasati comentariile sa fie vazute de toata lumea. multumesc din acest moment, eu nu mai raspund. ma pregatesc sa intru in recital. ceea ce faceti, e regretabil ca atmosfera culturala. puteati face asta ieri sau maine dar nu azi cand oamenii intra pe scena ... dar...inca o data, a fost odata o tara numita romania. eu astept repunerea comentariilor in pagina.atat.
pentru textul : zilele universitatii de"Unde este, Doamne, internetul acela unde pîrțîia modemul două minute pînă pornea și așteptai un minut sau mai mult pînă se afișa o „pagină”. Cînd totul era text și dacă primeai sau găseai o „poză”, era evident de rezoluție sau culoare modestă. Dar era SPECIALĂ. Cînd comunicai luni de zile cu cineva fără să știi cum arată. Cînd importante erau ideile. Pentru că era dificil să le transmiți. Și nu îți permiteai să scrii decît inutilități valoroase."
perfect adevărat şi din punctul meu de vedere ce ai spus mai sus.
pentru textul : rețeaua de inutil de"Am scris chestia asta și poate va părea paradoxal dar eu chiar cred în valențele comunităților omenești, în valoarea împărtășirii, în ideea de șezătoare, de masă rotundă, etc. Dar în același timp nu pot uita că Dumnezeu a pus un anumit farmec în faptul că a ascuns anumite lucruri sau nu le-a făcut vizibile sau ușor accesibile pentru oricine.
La urma urmei nu cred că țin neaparat să cunosc totul despre tine cît mă simt atras de experiența fascinantă de a te descoperi puțin cîte puțin."
Asta mi-a plăcut foarte mult. Poate că mă regăsesc, cumva, în ce ai scris aici. Îmi induce o stare de bine.
Spre final, poemul devine măreţ prin acel "dar eu tac", hiatus între lumi. Cred, totuşi, că ar merge un titlu în româneşte. Acum nu-l mai schimba, că te-am sharuit pe facebook, dar pe viitor :).
pentru textul : oceans house mirror deUn poem deplin. Nu-mi dau seama exact prin ce m-a făcut să mă loghez :), cred că simplitatea niponă, un fel de karumi, senzualitatea, frumuseţea naturii şi a umanului, ca şi la poezia niponă acel ,,aware" ( (stare emoțională intensă, mai ales de bucurie, optimism, frumusețe armonioasă). Ai turnat seninul în mine şi ai adus un tremur artistic frumos de tot. Mulţumesc, Adriana!
pentru textul : fruct dePoate titlul ar trebui schimbat, să nu sugereze forma minimalistă, ci starea, sau conjuctura. La un poem aşa mic, titlul este încorporat de privire vrând nevrând.
Pagini