Un poem care abuzeaza de o idee foarte buna printr-o prozodie neingrijita, scrisa parca de o profesoara de limba romana de la scoala generala nr.1 (singura, de altfel) din comuna izgonitii. Pe cat de mult imi place prima pe atat de mult imi displace ce-a de-a doua. Un poem care trebuie rescris degraba daca se vrea pastrat, parerea mea.

satisfacția mea e că a ținut cititorul aproape. curios. e un nou mod de a mă exprima. mulțumesc pentru lectură, Virgil!

Ai sesizat bine: e boala veche virgula. Promit sa fiu cuminte (daca o sa ma tutuiesti pe viitor) si s-o dau la curatatorie.
Placut impresionat de vizita si de criticile binevenite!
Ma provoci sa mai postez, inteleg. Pentru inceput, o sa incerc sa "simt" durerea.
Cu drag,

un poem-manifest, care te pune pe ganduri. intotdeauna e un pariu sa scrii despre ingeri si demoni. si, revenind la tine, sa identifici in ecuatia eu-lume cine ce cum mai suntem sau putem fi. paradoxal, intors catre tine, cu ironie si eleganta, il afli pe copilul african si nu numai aproape sfarsit cu un corb alaturi asteptand. asta imi aminteste de un film The girl in the cafe si de scrierile filosofilor francezi actuali care explica aceste fenomene sub avatarurile filosofiei mintii. adica, de ex, cu cat mai mari atrocitatile, cu atat mai mare fascinatia si tacerea celorlalti. de aceea, ma opresc aici, asteptandu i pe ceilalti cu pareri asupra textului si a intrebarilor pe care le ridica.

Da, un eseu bun, din care se pot invata multe. Felicitari! petre

Virgile, poate fi si asa (desi mai degraba o iau ca pe o gluma din aia despre care am mai discutat ca nu o pricep) dar nu poti sa nu vezi asemanarile, right? Si atunci, la ce concluzie ajungi (cu atat mai mult cu cat hai sa zicem ca tu nu l-ai citit pe Nichita, repet, asta mi se pare enorm de greu de crezut, dar ma rog)? Ca daca scrii asa, scrii ca Nichita fara macar sa-l fi citit pe Nichita... isn't this gorgeous? Andu

hei, n-am vrut să se ajungă aici. ideea era că vlad turburea și alina manole tind să fie nașpa cînd mi se adresează, mai bine să n-o facă, să ne ignorăm reciproc. și fără scuze, nu-mi prezentați că nu cred în așa ceva

apoi, textul refuzat de dinainte de crăciun a fost lăudat de poeți publicați la mari edituri (cartea românească, vinea), chiar a fost ceva abuziv, cenzură inutilă

deci putem încheia, nu?

Este un text care "te poate seduce" prin simplitatea versului, prin metafore naturale: "aripi verzi ne cresc pe umeri flori/petale de spini ne acoperă fețele gîndul/ca un rîu părăsit de zăpadă." Imagini foarte reuşite, aduc o stare de bine cititorului şi asta e de bine, nu? Chiar şi mirosul acela de "brânză de capră" ( e drept, când l-am citit prima dată, l-am simţit cam nepotrivit peisajului "de până acolo", apoi mergând cu "iarba uscată" şi "ceapa" peste pământ am simţit cum îmi cade în palmă primăvara sub mască de untdelemn. Şi dacă am putut prin ce ai scris, aici, să-mi transmiţi o stare de fericire (indiferent de /durată,moment sau nu mă interesează cum este percepută de altcineva această poezie!), însemnează că ai reuşit.

P.S. Titlul mi se pare nepotrivit, disonant prin acel "ne", chiar dacă intenţia autorului a fost de bun simţ în raport cu el însuşi, la momentul actului creator. E doar o părere.

În mare mi-a plăcut. O idee bine condusă și o stare bine conturată.
Totuși, îmi dă senzația unei postări grăbite, fără ultimele retușuri.
Spre exemplu, aș elimina ce e în paranteză:
„niciodată nu va mai fi un cer (ca acesta) din bronz.”
„așezați la o măsuță de table/ (din dotarea incintei)”
„te apropii și (dacă te uiți bine)
nu vezi poezie în ochii lor. (și) asta te sperie. îți spui.
acești oameni nu există/ (sunt doar în imaginația ta)
sunt doar proiecții”
„în camera de drogare (în care) e tot timpul iarnă,
(unde) zăpada nu încetează să cadă”
„vedem cât de mult soare/ (cât de multă lumină) / cât de
întinse sunt câmpurile de rapiță (și alte flori
salbatice)”

Ai tendința de a explica prea mult, de a folosi atributivele și nu mai lași loc sugestiei.

Mi-au plăcut imaginile din versurile:
„lumina care intră pe fereastră este
prinsă de milioanele de particule de praf.
ca într-o plasă de oțel.”

„cu pături maro și dungi ca pielea unor zebre ucise.”

De asemenea, mi-a plăcut finalul (ideea).

părerea mea de doi lei (noi): - nu știu ce este aia ”prada săracilor” - cum pot să ”bea umerii înțelepciune” rămîne un mister pentru mine (chiar la nivel metaforic unde tot forțat sună) - textul continuă acceptabit misogin și mediocru anecdotic pînă la defectul formal ”să.. să” din ceea ce ar putea fi considerat strofa a treia - căderea în gastronomic din a doua parte devine însă... greu ingurgitabilă ca text poetic

mulțumesc, alma. mă bucur că ți-a plăcut.

am renuntat, multumesc.

Deşi eu mă cam abţin să fac comentarii pe textele celor ce nu au nevoie de sfaturile unui începător, citind această poezie, chiar nu m-am putut abţine. E a patra oară când o citesc.
Ce să zic, e minunată, cursivă şi o adevărată inspiraţie poetică. Bineînţeles, aceasta este părerea mea, sau cel puţin aşa văd eu această poezie.
Cezar

multumesc