ce are blandiana cu uefa?

Alma, nu stiu "The waves"?! Te rog, spune-mi la ce anume te-ai referit, chiar m-ai facut curioasa... Altfel, stiu bine ca ai dreptate, daca, pe de-o parte, nu mi-ar fi lene, pe de alta, daca nu as considera ca si-asa am spus prea mult, ar iesi, cine stie: o schita, sceneta, mai multe poezii... Asa, cand am scris, mi s-a parut ca asta este, rien ne va plus. Acum am si eu senzatia ca totusi cititorului i se poate oferi mai mult... Nu stiu, cred ca voi reveni asupra lui, multumesc.

Adrian A. Agheorghesei, mulţumesc pentru atenţia acordată poemului meu şi, de asemenea, pentru părerea obiectivă.
Numai bine!

cred că te pot contrazice iar... eu nu prezint traduceri din limba română, ci texte compuse în franceză. Nu e Poarta Albă, ci La Blanche Porte. știi, o prietenă bună mi-a zis ceva apropos de asta: il faut être français pour comprendre ces subtilités...

Desi in genere nu ma impac eu cu astfel de abordari, recunosc, in fata unor asemenea texte, ca asta e propria mea problema. Dorin, m-am logat special, pentru ca un astfel de text merita atentie deplina, si, as indrazni eu a spune, merita si remarcat. Motive: ermetismul intr-o maniera destul de reusita (lejeritate a discursului in ermetism, asta da realizare), aparentele "scapari de ton" marca a eului auto-ironic si a mimatei detasari, constructia bine gandita si de amploare. Placut indeosebi modul in care ai "prelucrat" ideea aceea a cautarii, lasand loc concluziei nespuse: "Nu M-ai fi cautat daca nu M-ai fi gasit deja". Ca si ceea ce se uita de prea multe ori, faptul ca pamantul fagaduintei este inlauntrul nostru, acolo unde chipul Dumnezeului celui viu este Iubire, nu Judecator. caci judecata facuta fara dragoste este moarte, pe cand dragostea este cea care invie si da sens. Repet, e rar lucru sa pot spune ca, desi nu sunt de acord cu o astfel de abordare a unor teme atat de vaste si asupra carora, in general, se vorbeste in soapta si in preajma carora sa paseste cu sfiala, am avut parte de o lectura de exceptie. Daca imi vei ingadui, incerc sa iti spun si ceea ce mi se pare mie exagerat in poezia ta: "în gura mamei năclăie dragostea se preface în vânt și seamănă furtună" (nu ai reusit sa ma convingi ca dragostea poate "naclai"..., iar intoarcerea pe dos si semanarea furtunii... imi pare fortata), "vom trăi în veci cu toți pruncii rotind" (aici ori lipseste un "-i" de la toti, si-atunci e prea slaba imaginea, spune prea putin, ori... cel putin eu, in forma actuala, nu am reusit sa ii prind sensul), si... "sa aprindem tigari" - poate imi spui si mie ce are a face asta aici... ultimul vers sustine in sine tot.

a doua strofă mi-a plăcut. are forță și tragism. însă ultimul vers, cu al său „al treilea Război Mondial”, m-a dus cu gândul, prin reducție, la mult prea desele prevestiri ale sfârșitului lumii.

„curând // în al treilea Război Mondial”…

eu aș renunța la el.

are o curgere linistitoare textul tau... are si typo ;)) bruckner spune undeva, in proza, cam acelasi lucru: ca america e urata pt lucrurile ei bune, cum ar fi credinta in democratie, care la noi, scepticii si ironicii si batranii, tine de un trecut traumatizant si depasit. ma gandeam ca vei uri visul american si vei aluneca in patetism...poate pe undeva, motivul mamei... se impunea un alt referent, si la fel, finalul, unde spui ca viata e asa si pe dincolo....pe parcursul textului te ai ferit frumos de astfel de "evidențe"...

Dragă Sebi,

Mai întâi de toate, sper ca aceste rânduri să nu te găsească surd, nu că ai citi cu urechile, dar poate vei dori să pui pe oareşcine să-ţi citească această filipică, să te simţi ca un conte lungit între (i)ele, spărgând struguri muiaţi în sos de migdale şi accesând Hermeneia. Aşadar, dragul meu posibil surd:

află că am luat la purtător neuronal semnul antibormaşină şi mi-am achiziţionat una bucată. Una bucată de tir plin. Sincer şi complet onest şi corect să-ţi spun, m-am codit cum se codeşte craiu' la-nsurătoare timp de câteva zile + v'o două săptămâni - să i-l lipesc mârlei pe uşă, să nu i-l lipsesc, să i-l lipsesc, să ma atârn de tavan... Pentru că de ce din ce motiv: datorită din cauza faptului că, imediat după primirea scrisorii tale (pe care am simţit-o ca pe a doua venire a mântuitorului şi pe care am sărutat-o stând în genunchi, cu moaca spre răsărit, cum am mai sărutat numa' la 13 ani, când m-a pus Vivina, în vie, să-i pup rotulele, prin ştrampi, vreo patru ceasuri, de mi-am făcut un bot cât Cheetah ) , imediat după scrisoarea ta, spuneam, mi-am luat un rânjet de asin mângâiat dupa ceafă, mi-am pus cămăşa de duminică, m-am dat din urechi până-n călcâie cu agheasmă, mi-am îndesat o legătură de usturoi în chiloţi şi am tăbărât la uşa ţopârlanului comunist, adică a ucigaşului de ciocan, scăriţă şi nicovală. Mi-a deschis şi m-am mirat până la stupefacţie uluită că, de data asta, nu mai era în bipu' gol şi nu se mai scărpina în icsicselul plin, ci era aproape decent: chilot tip zeghe Jilava, care cădeau elegant până sub genunchi, maiou tip tractor U650, cu "anchior" galben, iar din pieptul său răsărea neterminatul peisaj al lui Grigorescu - Pădure cu mistreţii morţi. Zâmbea apocaliptic şi, între trei coji de răsărită pe care mi le-a tuflit între ochi, m-a intrebat ceva aproape inteligibil. Cum era prea târziu să fug, iar zborul prin geamul de pe casa scării mi se părea oarecum riscant, m-am mulţumit să-i laud tonusul, să-i spun că ultima partitură după Vivaldi îi iese nemaipomenit atunci când o începe la trei de noapte. Apoi, numai şi numai ca să-mi dovedesc restul infim de bărbăţie şi puterea de încasare, am adus vorba de semnul despre care mi-ai spus. După numai cinci vorbe şi trei interjecţii din partea mea, târla s-a prins ce şi cum si mă aşteptam la o dură discuţie contradictorie, cu argumente aristotelice, de tipul cosmosului mitizat, despre utopia libertăţii din perspectivă metafizică, despre defragmentarea logosului ideilor înnăscute, până la discrepanţa dintre cotitura lingvistică şi aparenta lipsă de nevoie a limbajului în arta castraveciorilor în oţet. Numai că totul s-a terminat mult mai paşnic: fleoşc, fleoşc, bum, bum! Dârla mi-a aplicat, destul de subversiv, două palme peste gât şi două nucleare dorofteice sau butice în ochiul stâng, de-ţi scriu acum cu lupa. I-am mulţumit pentru timp şi am plecat legănatu.

E de prisos, dragul meu Sebi, să-ţi mai scriu că n-am mai putut să stau în propria mea casă şi m-am mutat în tir, tir care e luat cu chirie şi-l mai am la dispoziţie trei zile, M-am culcat printre acele semne îmbrăţişând, destul de mămos, bucăţile de carton. N-am abandonat nicio secundă lupta. Când m-am trezit, i-am dat unui puşti 5 lei, de acadele, ca să-i bage jigodiei, pe sub uşă, un semn de ăla. A venit înapoi, mi-a arătat 50 de lei, m-a intrebat dacă am idee de unde-i are, apoi a scos o praştie şi mi-a spart geamul de la bucătărie. M-am strecurat eu însumi (că fie-s curajos din cale-afară, fie a început să-mi placă bătaia) până la pragul dobitocului, şi i-am umplut uşa de cercuri roşii. Ah, nu vreau să-ţi spun ce orgasm de linişte mi s-a pogorât din urechi, ce satisfacţie (mu)zeistică am avut... A doua zi mi-a explodat butelia.

Azi noapte, chiar când îţi scriam acest bocet, fiind în tir, am îngheţat. Cataclismul metalic se auzea din podea. Până să fiu în stare să raţionez din nou, s-a ivit ţestosu' mârlanului, purtat de o rânjeală demonică şi ştirbă. Apoi, ca Lucifer din fundul iadului, a apărut şi bormaşina rotindu-şi halucinant limba oţelită. N-am mai auzit decât "mi-era frică să nu mori, ţi-am făcut aerisire".

Acum bat străzile, e 4 de noapte ori de dimineaţă, şi mă gândesc că nu mai am decât o soluţie, cea mai inumană cale de apărare pe care am sperat să n-o pun în practică niciodată: mă voi propti în uşa lui, îmi pun armură şi coif, şi încep să-i recit din Adrian Păunescu. Dacă nici aşa nu crapă râia, înseamnă că nu există Dumnezeu.

Acum te las, sper să te regăsesc în toate urechile.

Cu prietenie,
camaradul tău de tortură.

sunt si destule inadvertente in text, si o graba a ideilor retezate, cumva, inainte de a se desprinde frumos (ex: "pentru fiecare om care caută/există un om care așteaptă" - ce asteapta?), dar procesul functioneaza, se aud capetele lovite de pereti, se vad si crapaturile si haul care se casca. mereu surprinzator.

Inflexiuni venite din lecturi, fara indoiala consistente. Din pacate nicio traire mai vie, de orginalitate ce sa mai vorbesc, ca nu o gasim niciunul dintre noi? :-) Un poem de domnisoara de pension, placut lecturi, atat, punct Andu

Nicholas, textul ăsta al tău e foarte slab, subțire de tot, iar faptul că o și jignești pe Mariana doar ca să-ți aperi această poluție verbală este un gest abominabil. Probabil că meanwhile, te-ai trezit din beție și nu pot decât să sper că regreți nu doar postarea textului, care, zic, este cel mult rizibil, dar mai ales comentariul tău prin care împroști cu noroi o colegă valoroasă de site, pentru că, la urma urmei, chiar dacă tu manânci mult usturoi și înfuleci ceapă cât încape la toate mesele și între mese și mai ales la culcare, măcar pe site ar trebui să nu îți pută îngrozitor gura, eu ți-am mai atras atenția re. acest subiect, dar văd că tot nu pricepi, probabil pe viitor va trebui să mă exprim mai aproape de limita Regulamentului, acolo unde gura ta începe deja să degaje acel miros inconfundabil de bătrânețe nespălată pe dinți.

Like! Reuşită imaginea stilizată despre " aura" sfinţilor.

imi place cum iti canalizezi tristetea in meditatie si El intervine in cugetarea poetei. multe versuri frumoase, ba unele mai mult decat. Imi plac modificarile. Revin cu o penita, pentru ca de asta sunt facute:) Felicitari!

malditza, nu știu ce să spun, interesantă interpretarea ta, poate chiar mai profundă ca textul în sine hialin, într-un fel ai dreptate, dar în altul nu. pentru că cred că îți dai seama că există un efect diferit între formularea eliptică și cea mai degrabă explicită. eu am preferat a doua opțiune. a existat o vreme în care, dacă te vei uita la textele mele vei vedea că am utilizat mult prima soluție. în ultima vreme vreau să văd dacă pot face ceva și folosind-o pe a doua. cam asta ar fi explicația fenomenului.