pentru mine, excelenta poezia.
nu-mi place "infipte" din titlu, realizez insa ca daca spui "intr-un saxofon, flori" e posibil sa nu mai fie chiar acelasi lucru. nu subliniezi muzica ci actul asocierii, chiar infigerea aceea, desi ma deranjeaza. si n-as schimba. are un calm extraordinar fara a-i lipsi nota nostalgica si framantarea, neputinta aia din final. frumos final.
e poezie in sine, simti omul din ea, nu te oboseste cu razboieli intelectuale. :o)
aproape ca vad cum ar putea fi criticata, din neatentie.
"Joc teatru și sper să nu mă recunoașteți joc teatru până nu mă recunosc nici eu" - aș completa în gând! Acord o peniță sau o pană pentru claritatea cu care ai scris despre rolul nostru de fiecare zi, despre teatrul cu măști multiple pe care-l jucăm să ne ascundem slăbiciunile, defectele, sau gesturile nobile, condiția de nobil exilat în comun chiar.Superb: "cînd mi s-ar putea captura sufletul mă tem că cineva m-ar putea învăța pe de rost"
Sunt un fan înrăit al genului și n-aveam cum să scap filmul lui J. Cameron. atîta că am așteptat să savurez și eu varianta vizibilă că altele de proastă calitate sunt deja cu grămada. așa cum spui e o trufanda filmul ăsta poate sta liniștit lîngă capodopere ale genului că are tot ce-i trebuie: sefeu, dragoste, acțiune, dramă și orice îți trece prin cap. iar peisajele și realitatea virtuală de pe Pandora sunt superb puse în valoare. mi-a plăcut în special cum plutesc munții și copacul acela la care te poți conecta ca un fel de pom al vieții din paradis. chiar nu m-am gîndit la implicații politice ale filmului dar tot ce-i posibil să fie cu substrat antiimperialist. eu l-am văzut așa eco-pacifist. anyway filmul e cap de listă la box-office și bine faci că-l recomanzi e categoric o bucurie să-l vizionezi. Crăciun supermagic, lin, tandru și delicios, ca la mama acasă...:) de la george cel asztalos!
si mie imi pare ca se pierde mesajul, lucian. nu intra intre preferintele mele acest poem, sa fiu sincera. jumatate este dictee pur. modernism poate este. dar nu cu orice pret, pentru ca pe vremea aia eram f putin interesata de poezie, dar sa ma exprim intr-un fel mai putin deschis, mai concentrat. proza si scenariul de film ma preocupau aproape exclusiv. cu alte cuvinte, habar nu aveam daca vreau sa scriu modernist sau altcumva... nici acum nu prea ma intereseaza, dar sunt mai atenta. fac rar concesii inspiratiei :) multumesc pentru ca ma citesti.
totul este minimal, funcțional în poemul tău filigranat. less is more. un final dintr-o singură glifă, ca un detaliu inerent în fluidul Armoniei, un ornament desăvârșit al întregului: "azi am așezat un ou în palmă și l-am mângâiat până am adormit în el" AZI = Simetricul tău la capăt de lume, univers, în directă proporționalitate cu MAINE sau IERI= a trăi în azi ca în rotundul cercului, în prezent, a fi viu, palpabil, a respira porii celuilalt până la identificare, a locui în el și el în tine, într-un continuum spațio-temporal, a exista în lumea reală.
fragmentarea aplicată textului în prima parte face ca poemul să pară o natură moartă în manieră suprarealistă, deși simbolistica nu e dirijată în această manieră. ceea ce se întâmplă între văzut și nevăzut, relația dintre efect și cauză. mi-ar fi plăcut ca titlul să fie "lasați ruletistul în pace". glumeam.
Sorin, versul "ma rusinez numai sa nu par nesimtit" mi se pare prea explicativ si prozaic. Chiar ii simti necesitatea acolo, si inca in forma aceasta? In rest, sugerare reusita a ridicolului intr-o lume in care nu-i mare lucru sa mai simti ca ne pierdem, de fapt, unii de altii, in graba, trecand unii pe langa altii, neatingandu-ne in realitate niciodata. De-aici si ridicarea de mana, nu? :-)
dom'le atitea stele ca am inceput sa vad stele verzi. text slab dupa parerea mea. cind folosesti diminutive precum cornite si casuta ma duci cu gindul la poezia pentru copii. asta ai vrut sa faci aici? ca daca ai vrut asa o alintare intre indragostiti eu zic sa te mai gindesti si sa i-o spui numai lui iar aici sa comiti poezie. ca asta nu e.
Călin, as promised: vas Cum îți spuneam, spre această imagine m-a dus cu gândul poezia ta. Cât despre propunerile mele, desigur că se vroiau doar un punct de plecare pentru tine, nicidecum o încercare de coatorat :-) Nu de alta, dar așa, neinvitată, nu-mi stă în fire. Pozitivă abordarea cu turnul de fluturi, aș zice.
si probabil ca eu acum ar trebui sa ma simt in offside si sa joc la levată. iata genul de comentarii care se vor neinspirat culpabilizatoare. daca era dedicat textul puteai sa o spui de la inceput si probabil ca "intelegeam" ca nu e literatura de criticat ci altceva. oricum, e si asta un fel de a raspunde la critica. in ce priveste sarcasmul ma tem ca atunci cind se repeta incepe sa demonstreze penurie de imaginatie
Anișoara, regulamentul spune: „16.2. să folosească diacriticele limbii române (în cazul excepțional în care acest lucru nu este posibil, nefolosirea diacriticelor să fie consecventă pe parcursul tuturor textelor autorului respectiv)” și „18. Un text care prezintă greșeli gramaticale, de tipărire și asupra căruia s-a atras atenția de către moderatorii sau editorii site-ului trebuie corectat în cel mult douăzeci și patru de ore. Necorectarea la timp duce la anularea vizibilitații textului.” Există vreo anumită nelămurire asupra acestui aspect?
chei de lectură: (“Bucuria de a fi în mijlocul oamenilor” – Kafka) strofa 1: așteptarea/prezența/intrarea/pre-luarea ritualică a semnului de recunoaștere – aștept, sunt aici, așa cum trebuie, mai mult chiar (cu brațele pline de flori) până la final (ieșirea din viața-spital), oarecum “vizat”, conștient, de către portarul-cerber care asigură, cu un gaj, trecerea și întâlnirea aceluia care i se spune “tu”. Eu dau, gratuit, deschis, și totuși așteptând re-cunoașterea semnului asemănătorului. Nu e prima dată când mă priveam privindu-l recunoscându-mă în el și totuși altceva. Lejeritatea gestului și, în același timp, o anume reticența în afișarea lui, se face simțită și în cazul celui care iese: din mers, plătește (dar nu portarului, care păzește intrarea, accesul la ființa lucrurilor sau neființa lor, nu ieșirea), însemn pentru un „deja-vu” care trimite la regresul la infinit: am fost odata eu.... strofa a 2-a: dacă eul (se) oferă, „aproapele” vine în întampinare (totul e bine pana aici) iar celalalt reclamă, economic, darea de seama, se intregeste aici triada: eu-flori, portarul-buze, el-inalt/singur, adica eu-mineral, portarul-animal, el-spirit-care-imbraca “hainele” (formele materiei si ale corpului) cele mai bune, celebre. El nu se lasa ars decat pe rugul celebru…. Potrivirea eului cu asemanatorul lui e perfect vizibila: el se pastreaza/nu se da oricum/oricui –semn al credintei in ceva dincolo; ea continua acest gest, rujul/acoperirea/pregatirea pentru dans/spoirea/trecerea cu vederea a diferentelor ontologice dezvaluind, prin aceasta ..insistenta cautare rupture: “prea tare”/”prea moale” pentru a asigura continuitatea/identitatea/unicitatea ….comuniunii si vesnicia ei, de cate feluri o fi fiind; am fost odata tu.... Strofa a 3-a: agresiunea lucrurilor, directa, aproape nefireasca dar previzibila, atinge masina/carcasa/carnea/intreaga fiinta, pentru a reitera cererea initiala de plata: cine e cel care asteapta atat? de ce nu ia si nu dă asa cum se face? Ce e deosebit si, fireste, nelinistitor? “Buzele sarace” sunt un mod de a disculpa starea de fapt: fiecare (se) cere prin celalalt si prin altul. Dar, tu, cel care vine in intampinare, incat eu nu as fi venit daca tu nu mai fi cautat, destabilizeaza, in mod miraculos si, -indraznesc- tandru, firea, provocand dez-ingroparea trupului si a sufletului sau macar re-cunoasterea lui, luarea lui in seama; am fost odata noi, fara el.... Strofa a 4-a: depasirea, deposedarea de sine printr-o intimitatea a lucrurilor posibila prin unitatea principiului existentei care le sustine si le justifica si le pastreaza. “Îmi era așa ca un fel de ceva” descrie in mod franc si generos nepofta si necautarea care legitimeaza demersul in sine: neamintirea care strabate fiecare gest permite atat repetarea lui (ceea ce duce la uzura, la limita) cat si depasirea lui (deschiderea catre universalitatea trairilor si a entuziasmului nebunului...); am fost noi asa… Strofa a 5-a: totul se pe-trece, sunt transgresate limitele “vederii”, fiecare recuperandu-ne prin pre-luarea celuilalt in seama noastra: eu, aceeasi, “vopsita gresit” dar recunoscand in el “rujul”, sangele meu in sangele lui, iar celalalt, mereu in asteptare, fara amintirea ca totul se repeta in acelasi mod si fara scapare, in acelasi timp; nu mai nici eu nici tu nici el. O despartire/o moarte/ o dezlipire in acelasi timp ireversibila, de nedesfacut. Portarul asteapta in fiecare din noi. al dvs, francisc, oglinditorul
Chiar dacă miroase a Sorescu, se vede epoca, evoluţia. Şi e bine să se continue dezvoltarea unui stil ce prinde. Aici sînt alte cote poetice, originilatitate în mesaj şi în mesaj.
LIM.
revin cu o precizare. "Facere" este un verb care utilizat ca atare, mai ales în forma infinitivului lung, duce cu gândul la femeia care naşte, ceea ce nu are loc în poemul meu, mai ales fiindcă sunt femeie. Repet, cred că e mai bine cum am scris eu. E ca un poem-poveste.
Este ceva în legătură cu spațiul și timpul, o distorsiune, un fel de buclă așa cum se întîmplă uneori cu rețelele de calculatoare :). Mulțumesc pentru încurajare!
tema cersetorului, tratata admirabil de beckett, o regasesc aici, pe acelasi filon, de pastrare si recunoastere a nefirescului si preagratuitului act al rapunerii si punerii clipei de pret in patrafirul cuvintelor
Finalul mi se pare tautologic. Mi se pare evident ca daca dam noi nopatea... nu pentru a iesi din intuneric in intuneric. Astfel ultimul vers devine inutil. Legat de "ne frangem aripile" ...un foarte mare stereotip care pentru a impresiona cumva trebuie imbracat mult mai bine. Legat de "lupii isi ascut dintii" mai departe de "Capra cu trei iezi" nu pot trece (no offence !). Cred ca se poate mai bine de atat... Ialin
Foarte interesanta abordarea. Imagine sugestiva. O singura obiectie: folosirea semnelor aduce putin a supralicitare, dar e evident o parere subiectiva.
Ei bine câte ceva bun dpdv literar se mai întâmplă pe aici și chiar nu aș fi dorit ca acest text să fie scris de Virgil, ca să nu mi se reproșeze din nou că...
Întâi postura din care Virgil scrie... îmi place, este distantă și totuși captivantă, parcă se joacă cu măsurile, îmi place mult când Virgil scrie așa... aproape-departe, personal-filozofic. Mai îmi place absența tonului vindicativ și al concluziilor clare, atât de frecvente în maculatura așa-zis poetică a zilelor noastre, oameni care se vor poeți și ne oferă soluții... rizibil, nu e cazul aici. Îmi place aproape tot la acest poem, îl așteptam poate. Last but not least ca să zic așa, intarsiile circulare sunt reușite și păstrează mirosul acela inconfundabil de casă veche.
Mulțumesc pentru lectură.
Margas
Mihaela,
mulțumesc pentru semn la...semn.
Ionuț,
crezi că mă mulțumește doar spînzurarea ta virtuală? nu, în piața publică. rugă? ma voi gîndi dar probabil la semnul mirării. mulțumesc.
Virgil, nu pot să te contrazic!...Glumesc, zău aşa! Deşi ţin la textul ăsta, redactat mai demult şi remixat acum - îndeosebi la acele distincţii sintetice între cei doi poeţi...Confirmarea ta şi a Ottiliei mă bucură foarte mult!
Dincolo de asta, eu tot mai aştept grupajul acela promis! [email protected]
iata o placheta virtuala realizata de Adrian Grauenfels cu cele mai frumoase poeme ale lui Carmen: http://en.calameo.com/read/00107378743fd75f7506b . multumim, Adrian!
astazi am aflat ca a plecat dintre noi si Adrian Firica, putin inainte de Carmen.
Dumnezu sa-i odihneasca!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
pentru mine, excelenta poezia.
pentru textul : flori înfipte într-un saxofon denu-mi place "infipte" din titlu, realizez insa ca daca spui "intr-un saxofon, flori" e posibil sa nu mai fie chiar acelasi lucru. nu subliniezi muzica ci actul asocierii, chiar infigerea aceea, desi ma deranjeaza. si n-as schimba. are un calm extraordinar fara a-i lipsi nota nostalgica si framantarea, neputinta aia din final. frumos final.
e poezie in sine, simti omul din ea, nu te oboseste cu razboieli intelectuale. :o)
aproape ca vad cum ar putea fi criticata, din neatentie.
"Joc teatru și sper să nu mă recunoașteți joc teatru până nu mă recunosc nici eu" - aș completa în gând! Acord o peniță sau o pană pentru claritatea cu care ai scris despre rolul nostru de fiecare zi, despre teatrul cu măști multiple pe care-l jucăm să ne ascundem slăbiciunile, defectele, sau gesturile nobile, condiția de nobil exilat în comun chiar.Superb: "cînd mi s-ar putea captura sufletul mă tem că cineva m-ar putea învăța pe de rost"
pentru textul : obsesia unui rol deSunt un fan înrăit al genului și n-aveam cum să scap filmul lui J. Cameron. atîta că am așteptat să savurez și eu varianta vizibilă că altele de proastă calitate sunt deja cu grămada. așa cum spui e o trufanda filmul ăsta poate sta liniștit lîngă capodopere ale genului că are tot ce-i trebuie: sefeu, dragoste, acțiune, dramă și orice îți trece prin cap. iar peisajele și realitatea virtuală de pe Pandora sunt superb puse în valoare. mi-a plăcut în special cum plutesc munții și copacul acela la care te poți conecta ca un fel de pom al vieții din paradis. chiar nu m-am gîndit la implicații politice ale filmului dar tot ce-i posibil să fie cu substrat antiimperialist. eu l-am văzut așa eco-pacifist. anyway filmul e cap de listă la box-office și bine faci că-l recomanzi e categoric o bucurie să-l vizionezi. Crăciun supermagic, lin, tandru și delicios, ca la mama acasă...:) de la george cel asztalos!
pentru textul : AVATAR desi mie imi pare ca se pierde mesajul, lucian. nu intra intre preferintele mele acest poem, sa fiu sincera. jumatate este dictee pur. modernism poate este. dar nu cu orice pret, pentru ca pe vremea aia eram f putin interesata de poezie, dar sa ma exprim intr-un fel mai putin deschis, mai concentrat. proza si scenariul de film ma preocupau aproape exclusiv. cu alte cuvinte, habar nu aveam daca vreau sa scriu modernist sau altcumva... nici acum nu prea ma intereseaza, dar sunt mai atenta. fac rar concesii inspiratiei :) multumesc pentru ca ma citesti.
pentru textul : mulțimea vidă detotul este minimal, funcțional în poemul tău filigranat. less is more. un final dintr-o singură glifă, ca un detaliu inerent în fluidul Armoniei, un ornament desăvârșit al întregului: "azi am așezat un ou în palmă și l-am mângâiat până am adormit în el" AZI = Simetricul tău la capăt de lume, univers, în directă proporționalitate cu MAINE sau IERI= a trăi în azi ca în rotundul cercului, în prezent, a fi viu, palpabil, a respira porii celuilalt până la identificare, a locui în el și el în tine, într-un continuum spațio-temporal, a exista în lumea reală.
pentru textul : Cerc defragmentarea aplicată textului în prima parte face ca poemul să pară o natură moartă în manieră suprarealistă, deși simbolistica nu e dirijată în această manieră. ceea ce se întâmplă între văzut și nevăzut, relația dintre efect și cauză. mi-ar fi plăcut ca titlul să fie "lasați ruletistul în pace". glumeam.
pentru textul : Frozen deexcelenta declaratia domnului Nedelcovici. Deunazi auzeam pe cineva ca lauda casa poporului si ma chirceam in mine de durere
pentru textul : Colocviu international : « Que faire de l’héritage architectural et urbain des régimes totalitaires? » deSorin, versul "ma rusinez numai sa nu par nesimtit" mi se pare prea explicativ si prozaic. Chiar ii simti necesitatea acolo, si inca in forma aceasta? In rest, sugerare reusita a ridicolului intr-o lume in care nu-i mare lucru sa mai simti ca ne pierdem, de fapt, unii de altii, in graba, trecand unii pe langa altii, neatingandu-ne in realitate niciodata. De-aici si ridicarea de mana, nu? :-)
pentru textul : nu despre penibil dedom'le atitea stele ca am inceput sa vad stele verzi. text slab dupa parerea mea. cind folosesti diminutive precum cornite si casuta ma duci cu gindul la poezia pentru copii. asta ai vrut sa faci aici? ca daca ai vrut asa o alintare intre indragostiti eu zic sa te mai gindesti si sa i-o spui numai lui iar aici sa comiti poezie. ca asta nu e.
pentru textul : Printre dune fără nume deCălin, as promised: vas Cum îți spuneam, spre această imagine m-a dus cu gândul poezia ta. Cât despre propunerile mele, desigur că se vroiau doar un punct de plecare pentru tine, nicidecum o încercare de coatorat :-) Nu de alta, dar așa, neinvitată, nu-mi stă în fire. Pozitivă abordarea cu turnul de fluturi, aș zice.
pentru textul : Desen desi probabil ca eu acum ar trebui sa ma simt in offside si sa joc la levată. iata genul de comentarii care se vor neinspirat culpabilizatoare. daca era dedicat textul puteai sa o spui de la inceput si probabil ca "intelegeam" ca nu e literatura de criticat ci altceva. oricum, e si asta un fel de a raspunde la critica. in ce priveste sarcasmul ma tem ca atunci cind se repeta incepe sa demonstreze penurie de imaginatie
pentru textul : crucile deAnișoara, regulamentul spune: „16.2. să folosească diacriticele limbii române (în cazul excepțional în care acest lucru nu este posibil, nefolosirea diacriticelor să fie consecventă pe parcursul tuturor textelor autorului respectiv)” și „18. Un text care prezintă greșeli gramaticale, de tipărire și asupra căruia s-a atras atenția de către moderatorii sau editorii site-ului trebuie corectat în cel mult douăzeci și patru de ore. Necorectarea la timp duce la anularea vizibilitații textului.” Există vreo anumită nelămurire asupra acestui aspect?
pentru textul : Sky Mirror deMulte nume cunoscute pe aici.
Felicitări, Laurenţiu, Andrei!
pentru textul : Palmaresul Festivalului Internaţional de Literatură “Tudor Arghezi” – Ediţia a XXXII-a, 2012 deîmi plac versurile astea:
pentru textul : prin fereastra trenului roșu de"spală-mi tu părul
mi-e trupul obosit de umblet
între lumină și întuneric"
chei de lectură: (“Bucuria de a fi în mijlocul oamenilor” – Kafka) strofa 1: așteptarea/prezența/intrarea/pre-luarea ritualică a semnului de recunoaștere – aștept, sunt aici, așa cum trebuie, mai mult chiar (cu brațele pline de flori) până la final (ieșirea din viața-spital), oarecum “vizat”, conștient, de către portarul-cerber care asigură, cu un gaj, trecerea și întâlnirea aceluia care i se spune “tu”. Eu dau, gratuit, deschis, și totuși așteptând re-cunoașterea semnului asemănătorului. Nu e prima dată când mă priveam privindu-l recunoscându-mă în el și totuși altceva. Lejeritatea gestului și, în același timp, o anume reticența în afișarea lui, se face simțită și în cazul celui care iese: din mers, plătește (dar nu portarului, care păzește intrarea, accesul la ființa lucrurilor sau neființa lor, nu ieșirea), însemn pentru un „deja-vu” care trimite la regresul la infinit: am fost odata eu.... strofa a 2-a: dacă eul (se) oferă, „aproapele” vine în întampinare (totul e bine pana aici) iar celalalt reclamă, economic, darea de seama, se intregeste aici triada: eu-flori, portarul-buze, el-inalt/singur, adica eu-mineral, portarul-animal, el-spirit-care-imbraca “hainele” (formele materiei si ale corpului) cele mai bune, celebre. El nu se lasa ars decat pe rugul celebru…. Potrivirea eului cu asemanatorul lui e perfect vizibila: el se pastreaza/nu se da oricum/oricui –semn al credintei in ceva dincolo; ea continua acest gest, rujul/acoperirea/pregatirea pentru dans/spoirea/trecerea cu vederea a diferentelor ontologice dezvaluind, prin aceasta ..insistenta cautare rupture: “prea tare”/”prea moale” pentru a asigura continuitatea/identitatea/unicitatea ….comuniunii si vesnicia ei, de cate feluri o fi fiind; am fost odata tu.... Strofa a 3-a: agresiunea lucrurilor, directa, aproape nefireasca dar previzibila, atinge masina/carcasa/carnea/intreaga fiinta, pentru a reitera cererea initiala de plata: cine e cel care asteapta atat? de ce nu ia si nu dă asa cum se face? Ce e deosebit si, fireste, nelinistitor? “Buzele sarace” sunt un mod de a disculpa starea de fapt: fiecare (se) cere prin celalalt si prin altul. Dar, tu, cel care vine in intampinare, incat eu nu as fi venit daca tu nu mai fi cautat, destabilizeaza, in mod miraculos si, -indraznesc- tandru, firea, provocand dez-ingroparea trupului si a sufletului sau macar re-cunoasterea lui, luarea lui in seama; am fost odata noi, fara el.... Strofa a 4-a: depasirea, deposedarea de sine printr-o intimitatea a lucrurilor posibila prin unitatea principiului existentei care le sustine si le justifica si le pastreaza. “Îmi era așa ca un fel de ceva” descrie in mod franc si generos nepofta si necautarea care legitimeaza demersul in sine: neamintirea care strabate fiecare gest permite atat repetarea lui (ceea ce duce la uzura, la limita) cat si depasirea lui (deschiderea catre universalitatea trairilor si a entuziasmului nebunului...); am fost noi asa… Strofa a 5-a: totul se pe-trece, sunt transgresate limitele “vederii”, fiecare recuperandu-ne prin pre-luarea celuilalt in seama noastra: eu, aceeasi, “vopsita gresit” dar recunoscand in el “rujul”, sangele meu in sangele lui, iar celalalt, mereu in asteptare, fara amintirea ca totul se repeta in acelasi mod si fara scapare, in acelasi timp; nu mai nici eu nici tu nici el. O despartire/o moarte/ o dezlipire in acelasi timp ireversibila, de nedesfacut. Portarul asteapta in fiecare din noi. al dvs, francisc, oglinditorul
pentru textul : portarul de la spital deChiar dacă miroase a Sorescu, se vede epoca, evoluţia. Şi e bine să se continue dezvoltarea unui stil ce prinde. Aici sînt alte cote poetice, originilatitate în mesaj şi în mesaj.
pentru textul : După-amiaza unui hierofant deLIM.
revin cu o precizare. "Facere" este un verb care utilizat ca atare, mai ales în forma infinitivului lung, duce cu gândul la femeia care naşte, ceea ce nu are loc în poemul meu, mai ales fiindcă sunt femeie. Repet, cred că e mai bine cum am scris eu. E ca un poem-poveste.
pentru textul : ie de zi lucrătoare deda! observ că ai dreptate în privința titlului, dar tot nu îmi vine altă idee. mulțumesc pentru apreciere și te mai aștept.
pentru textul : Odă firului de iarbă deEste ceva în legătură cu spațiul și timpul, o distorsiune, un fel de buclă așa cum se întîmplă uneori cu rețelele de calculatoare :). Mulțumesc pentru încurajare!
pentru textul : Monstrul detema cersetorului, tratata admirabil de beckett, o regasesc aici, pe acelasi filon, de pastrare si recunoastere a nefirescului si preagratuitului act al rapunerii si punerii clipei de pret in patrafirul cuvintelor
pentru textul : Cerșim la poarta gândului și-a vieții deFinalul mi se pare tautologic. Mi se pare evident ca daca dam noi nopatea... nu pentru a iesi din intuneric in intuneric. Astfel ultimul vers devine inutil. Legat de "ne frangem aripile" ...un foarte mare stereotip care pentru a impresiona cumva trebuie imbracat mult mai bine. Legat de "lupii isi ascut dintii" mai departe de "Capra cu trei iezi" nu pot trece (no offence !). Cred ca se poate mai bine de atat... Ialin
pentru textul : Ieșire denimic, am lasat semn pentru ca textul mi-a atras atentia. cum sa va spun?
pentru textul : sunt fascinat de pălăria ta deFoarte interesanta abordarea. Imagine sugestiva. O singura obiectie: folosirea semnelor aduce putin a supralicitare, dar e evident o parere subiectiva.
pentru textul : wasted time deEi bine câte ceva bun dpdv literar se mai întâmplă pe aici și chiar nu aș fi dorit ca acest text să fie scris de Virgil, ca să nu mi se reproșeze din nou că...
pentru textul : într-o zi deÎntâi postura din care Virgil scrie... îmi place, este distantă și totuși captivantă, parcă se joacă cu măsurile, îmi place mult când Virgil scrie așa... aproape-departe, personal-filozofic. Mai îmi place absența tonului vindicativ și al concluziilor clare, atât de frecvente în maculatura așa-zis poetică a zilelor noastre, oameni care se vor poeți și ne oferă soluții... rizibil, nu e cazul aici. Îmi place aproape tot la acest poem, îl așteptam poate. Last but not least ca să zic așa, intarsiile circulare sunt reușite și păstrează mirosul acela inconfundabil de casă veche.
Mulțumesc pentru lectură.
Margas
Mihaela,
pentru textul : punctus interrogativus demulțumesc pentru semn la...semn.
Ionuț,
crezi că mă mulțumește doar spînzurarea ta virtuală? nu, în piața publică. rugă? ma voi gîndi dar probabil la semnul mirării. mulțumesc.
Interesant, cred, însă, că mărimea fontului e prea mare, la fel și a fotografiei. Am încercat o variantă aici:
pentru textul : Renaștere deVirgil, nu pot să te contrazic!...Glumesc, zău aşa! Deşi ţin la textul ăsta, redactat mai demult şi remixat acum - îndeosebi la acele distincţii sintetice între cei doi poeţi...Confirmarea ta şi a Ottiliei mă bucură foarte mult!
pentru textul : Noaptea de martie deDincolo de asta, eu tot mai aştept grupajul acela promis! [email protected]
iata o placheta virtuala realizata de Adrian Grauenfels cu cele mai frumoase poeme ale lui Carmen: http://en.calameo.com/read/00107378743fd75f7506b . multumim, Adrian!
pentru textul : Când nu-ți mai e frică devii veșnic deastazi am aflat ca a plecat dintre noi si Adrian Firica, putin inainte de Carmen.
Dumnezu sa-i odihneasca!
Da, Dorin. Ambele sunt benefice, și prezența și absența. Când le poți depăși, there, inside.
pentru textul : cheile decred ca e primul text pe care-l citesc de la tine, si-mi pare ok, in prima parte as fi insistat mai mult pe versurile cu umbra mortilor.
pentru textul : ascensiune înlăntrul tău dePagini