Pentru a răspunde care este menirea poeziei nu poți răspunde decât tot poetic. Profetul ne întreabă la ce bun poetul pe vreme de seceta? Pai ca să ne aducă aminte de ploaie. Poezia nu are nevoie decât de acest răspuns în perspectiva mea, dar ca să ne înfundăm lucid în raționamente, aș mai adăuga câte ceva. 1. De curând m-a pus pe gânduri un comentariu al lui Ionuț Caragea adresat undeva unui alt poet. Chiar este adevărat că pentru a respecta drepturile de autor ale unor edituri, poetul nu mai are drepturi totale asupra cărții, și nu mai are voie să-și publice acele poezii în altă parte? Dacă da, ar fi tragic și catastrofal pentru actul creator în sine. Și ar însemna că poetul respectiv pentru faima de a fi publicat la o editură importantă, renunță la propria creație. Sau chiar înseamnă că-și vine creația ca să-și cumpere "faima". Mi se pare de neconceput. Ar însemna că Ionuț Caragea chiar are dreptate: poetul se închide într-un cerc foarte restrâns și înțeleg atunci și de ce "poeții consacrați" nu-și fac cunoscute publicului larg creațiile, nu și le pun pe net, spune I.C. Răspunde tot el: n-au voie! Eu credeam că nu o fac din orgoliu și aroganță. 2. Dar ce să ne mai mirăm, căci știm că există acum chiar site-uri care își propun așa ceva, să acorde beneficii materiale unor "elite" care până la urmă sunt alese tot de o mediocritate ambiguă, o mediocritate care chiar se vrea evitată. Se promovează, astfel, anticultura și noncreația, se introduc criterii artificiale și un sistem valoric șubred din start. Creația nu poate fi considerată un fel de darwinism al proncipiului că cine e mai "puternic", supraviețuiește. Valoarea unei creații nu o dă niciodată prezentul, ci doar posteritatea. 3. În legătură cu profitul, aș spune că așa ar fi ideal, ca un poet să poată trăi din scris. Dar limita e foarte sensibilă aici. Să faci orice pentru a fi vandabil e o prostituție intelectuală. Poezia contemporană de mult timp se deteriorează tocmai pentru a fi la modă, pentru a se coborî la nivelul cultural tot mai scăzut al marii mase de necititori, pe care vrea să-i transforme în cumpărători de poezie abjectă. Unii autori chiar își fac un crez din asta.

Fain!

...Până la "în fine" este un text excelent, de peniţă. Un discurs ironic, din perspectivă misogină, tapetat cu metafore foarte şi extraordinar de inspirate. Un cotidian existenţial redat firesc şi cu atâta lejeritate. În limbaj academic fie spus, mişto tare :)

...După "în fine", se schimbă decorul, se accentuează ideea abstractă de mai sus, restrângându-se sensul, altfel spus, "devine prea serioasă" prin acele trimiteri.

Seară frumoasă!

vulture, imi face bine pana ta de fier... multumesc de trecere, lectura si fulgii de porumb din cuvinte

Nu Francisc nu ar merge asa pentru ca ar avea 9 silabe si s-ar duce tot. Multumesc de trecere, comentariu si sugestie ! Ialin

iata ca am revenit si a iesit altceva. sper.

fara a fi offtopic, nici nu e nevoie sa stii cine este M. nu este necesar sa explic si nici nu am de gand. imi permit sa pastrez deocamdata aceasta incadrare a textului respectiv din motive poate obscure si subiective, cu cat imi "restaurez" momentan nu numai textele cat si piciorul (inclus de altfel in text) precum si altele. dar sincera sa fiu nici acum nu-mi pot deschide lacrimile si sa-i las lui totul...

gresesti cristina. arta este arta. indiferent de metoda. daca soarta ta este sa te remarci prin eclecticism nu vei putea scapa de asta.

uite, fragmentul ăsta m-a pus pe gânduri: "când o să vină cutremuru` și-o să ti găsească dormind cu buricu` gol cu luna strecurându-se pi sub pijama ca o mână cu pielea de șarpe eu, sclavul tău preaplecat, o să țin blocul tău comunist în brațe ca să treacă balauru` cu căpățânili" poate gândindu-mă la unele evenimente care rămân în subconștient și acolo devin maligne... simbioza dintre rima albă, ritmul popular și regionalismul parizian (...) e chiar amuzantă dar nu te pot identifica deloc cu acest experiment.

multumesc de comentariu emiemi! am ajuns la "zei" gandindu-ma la "colinele" lui Anatole France... eu nu fac alergie la acest cuvant dar trebuia sa folosesc ghilimelele, imi cer scuze!

sunt constienta de riscul asta, Virgil... dar atarna destul de putin in balanta mea.
multumesc pentru feed-back.

Poemul acesta are o jumătate ușor spre proză, o jumătate reușită poetic, începând cu versul "simți pentru prima dată mirosul de moluște putrede". În al treilea vers "iar asta" poate fi eliminat, poetic sună mai bine și oricum păstrează implicit deducția. La fel se poate renunța la "ca un fel de" în versul 7. Cred că aceste două versuri pot fi remodelate: "desigur nimic nu e sfînt în ceață/nici măcar elena sau orice altă femeie". Destinații imprecise, ca și cum "busola" ar fi arătat mereu alt loc, alte direcții, ca și cum timpul s-ar frânge la un moment dat și, oricând îți spui că ai atins un țărm, realizezi că este o iluzie. Veșnic în căutarea unei realități sau a unui adevăr, în echilibru cu tine însuți. Mi-a plăcut ideea.

Adrian, după părerea mea, textul e promiţător. Le-am citit şi pe celelalte. Însă, în proză, a se evita folosirea excesivă a punctelor de suspensie, precum şi exprimările eliptice, de genul "Nu p...", sunt doar unele din secretele scrierii unei proze de calitate, pe care, dacă doreşti, le poţi şi tu îmbrăţişa. În rest, îţi doresc inspiraţie şi condei răbdător, ştii şi tu că noi aceia care mai scriem uneori (şi) proză, trebuie să muncim ani şi ani până la "rod". Mult succes, aşadar! Şi sper să ne terminăm romanele noastre cu bine! :)

of.... stuchi/m/ar mâțâli! La multi ani, om bun cu nume din Mărie!

felicitări (și o îmbrățișare) și de la mine, Paul!