pai ce sa zic, virgile, sterge-l asa precum mi-ai mai sters un poem, probabil nici acela nu-ti convenea. pana la urma e situl tau si faci ce vrei "aicea",(sub paravanul Regulamentului infailibil), nu-i asa? "aicea", in ograda ta, e ca in vremurile "bune" ale comunismului, cand dispareau oameni de pe strada, iar trecatorii se faceau ca nu vad. insusi disparutii erau facuti sa nu mai existe, spre multumirea Conducatorului. "aicea" dispar, la fel de abuziv, fara explicatie, fara drept la replica (de veto ce sa mai vorbim, pana la urma eu doar am scris textul, din moment ce apare pe hermeneia tu consideri ca iti apartine - probabil un paragraf secretizat din apofaticul Regulament), si...fara urma! oricat talent poetic ai avea tu, virgile, asta nu iti scuza marlaniile grosolane. si nici infatuarea unui sef de trib. cius.

„Pământul mă privea ca un miop Cu chipul mizantrop Zâmbea în urmă Pământul mă privea ca un miop” Banal, dar sună frumos (fără să sugereze, ci numai să «spună») Ȋnsă, cel puțin pentru (dar mai sunt încă cȃteva): „Pe foaie ninge negru și m-a nins”. Și, mai ales: „Într-un fior sonor îmi aflu drog Când număr fad silabele tăcerii.” Poezia merită o peniță. Finalul pare un rateu. Dar nu e chiar. Căci: „Exodul nu își află epilog Cât printre noi mai bântuie stingherii” Și: „În foi așez un rând ca anticarii Sunt toate mâzgăleli și toate-s vers.” Dar, totuși, e. Cheia e prea „vizibilă”

" indiferent cine sînt eu ca scriitor ceea ce tu nu pricepi este că noi doi nu sîntem egali aici. și tocmai din acest punct de vedere atît eu cît și editorii de pe Hermeneia au dreptul să facă asemenea observații cu privire la acordarea penițelor. pe tine cu siguranță nu te interesează decît de tine și nu dai doi bani pe Hermeneia. " - Virgil.

Vezi Virgil, asta este problema ta si nu o sa intelegi niciodata. Intocmai ca ar trebui sa fim toti egali si numai regulamentul sa faca diferenta, iar tu si editorii sa-l aplicati. Dar si tu si editorii sunteti partinitori, treceti cu vederea cand unii sunt injurati in fata voastra (cum a fost atunci cand m-a injurat yester), iar voi, mai ales tu, va permiteti sa aruncati cu gratuitati pline de infatuare (asa cum bine a dat exemplu Sebi), sau faceti referiri la credibilitate (mai ales atunci cand comentariul meu era perfect justificat conform regulamentului).

Ca ai prostul obicei sa faci afirmatii gratuite, asta se vede si cand spui ca nu ma intereseaza deloc de Hermeneia. Din contra, prin faptul ca respect un regulament, ca imi consum timpul citind creatiile autorilor, comentand si intervenind pe masura priceperii mele, arata ca imi pasa totusi de Hermeneia. Chiar si pe textele tale am intervenit, constructiv, sau pe textele altor autori cu care, personal, nu sunt in cele mai bune relatii, asta demonstrand ca interesul pt literatura, faptul ca imi pasa de creatiile celorlali si de Hermeneia, este mai presus de alte animozitati. Chiar si pe textele tale am intervenit, tratandu-te ca pe toti ceialti si nu ca pe unul care nu este egal cu ceilalti. De fapt si de drept, ar trebui sa multumesti tututor care sunt activi pe sit, tuturor care au scos acest sit din letargie, nu de alta dar au fost zile la rand cand toata activitatea pe sit se rezuma la unul sau doua comentarii.

Frânturi de lumină care bucură sufletul! tincuta

nu sunt resentimentar; încerc să evit pe cât posibil anumite disensiuni personale sau certuri care se iscă uneori în lumea virtuală. Întotdeauna am încercat să-mi focalizez atenţia pe texte şi nu pe autorul său. Şi las de obicei semne de trecere sub textele în care îmi place ceva, nu neapărat totul. Şi eu îţi citisem pe alte site-uri mai multe texte, scrise în diferite registre şi lăsasem semne de lectură la unele din ele care îmi plăcuseră în mod deosebit.
Oricum, încă mai caut moduri noi de exprimare, temele rămân aceleaşi, nu se schimbă.

Mulţumesc pentru revenire,
Eugen

Cu versuri ca acestea, memoria lui Eminescu e mai degrabă terfelită decât onorată.

Multumesc, Alma. Ma bucura dar ma si surprinde putin faptul ca aceasta poezie a avut un asemenea ecou. Mi-ar face placere sa fie inclusa intr-o antologie de poezie, desi nu stiu cat de bine i-ar veni printre poeziile 'serioase'. E potrivita, intr-adevar, sa incheie un volum, daca va mai exista unul. Multumesc si pentru aceasta idee.

N.B. pentru efort, mulțumim pentru informații. În 2005 "Serile artgotice" de la Sibiu începeau cu proiectarea unui film realizat în atelierul Brâncuși din Centrul Pompidou. S+a vorbit atunci și de acest concept brâncușian de integrare a soclului în ansamblul sculpturii. Cele două fotografii centrale din acest articol relevă pe deplin conceptul amintit. Atelierul este impresionant... o anticameră a lui Dumnezeu, unde ființa lucrurilor este deja rostită, și nu mai lasă decât locul îmbrăcării lor în trup, locul coborârii lor în piatră, în fier, în carne.

Abia asteptam un com ca asta si uite ca a venit. Am sa reproduc, in continuare, dialogul meu cu George Astalos de pe alt site. Pentru ca scopul in care am postat textul a fost sa provoc o discutie despre una si alta care se intampla prin "poiezia" noastra (draga de ea) actuala. Poate incepe pe aici o discutie in acest sens. Intre noi, "nespecialistii". Ca m-am saturat de criticastrii nostrii (zic ei, "de profesie")cu tot soiul de clasificari dambovitene saizecizecism, optzecism, douamiism...prin alte parti, se pare, se vorbeste, pare-se, mai aplicat; despre curente, par un examplu.

Si acum, discutia cu George.

George Asztalos 21.06.10 @ 9:48 editeaza
Impresia că despre mo sau po-mo trebuie vorbit doar de bine ca despre răposați. mai ales la producții citibile și uitabile rapid, fără note autentice, bazate doar pe tehnică și exclusiv interesante.
Un exorcism fără obiectul muncii în care metoda pune rezultatele în insignifianță. maestrul spune dar ceremonia nu mai e demult pe bune.
e just becouse. un fel de vrăjitor din Oz.

Gorun Manolescu 21.06.10 @ 13:23 editeaza
po-mo? nu, ca pe vremea cand l-am scris, prin ‘70, nu exista. mo? nici atat, ca habar n-aveam de el (a fost scris la “glumeti” cand facusem o vizita pe acolo – o data probabil c-am sa scriu cum am ratat, la solicitarea unui coleg de rezerva care chiar nu glumea, sa fiu pus in locul lui Nea Nicu; si am ratat pt. ca doctoru’ n-a vrut sa-mi dea bilet de voie sa ies afara si sa actionez). Atunci de ce l-am postat acu’? Ma intreb si eu. Da voi care-l mai si cititi, ce vina aveti? Aveti doamnelor si domnilor. Ca vorbiti de “Creierul nostru funcţionează (dacă o face) asemenea lumii în care trăim.” – manifest fracturist; “hiperautenticismul, cultivarea valorilor “tari” ale biograficului (optzecistii cultivau valorile slabe), predilectia pentru morbid si pentru zonele psihedelice si infraumane, deviante” – douamiism; “Până la ieşirea din haos, să trăim cel puţin un postmodernism monumental!” – manifest boierist si…pot continua daca nu ma opriti. Trebuie sa recunoasteti ca sunt un precursor cel putin genial. Si-l depasesc net – intotdeauna am suferit de modestie – pe Rimbaud cu “Sezonul lui in Infern” despre care, pe aici,Teo Mortu zicea ca dpa el nu se mai pot scrie poeme in proza. Na! Ca v-am dat unu in versuri.Daca vreti sa stiti din ce curent nou fac parte, nu va spun. Ca nu l-am patentat inca. Si-mi fura altii ieea.

George Asztalos 21.06.10 @ 14:45 editeaza
înțeleg, e ca la faza în care încerci să aprinzi trei feluri de brichete și degeaba că tot chibritul te salvează. soluția e mai degrabă alta: să ști care fel de brichete e bun și care nu. altfel ne trimit gospodinele după chibrituri. că le-am gătat…
asta apropo de curente. în rest poema e faină ca divertisment dar suferindă la capitolul autenticitate. nu e un capăt de țară dar nici genial în ghilimele nu puteți fi d-le Gorun. cu sau fără glumeți. cu sau fără patent pe idei.
să aiurim de bine. cu sau fără Nichita

Gorun Manolescu 21.06.10 @ 15:14 editeaza
Haide, george! Ca noi ne certam pe geni(t)alitate. Si peste noi vine Apocalipsa (de la Vaslui?!)Dar Cozan ala, n-o fi el genial,insa merge impotriva curentului (curentelor). Si chiar face misto de toata lumea (chiar si de el). Cu o pofta pantagruelica de parodie. E mare, dom’le. D-aia se fac criticastrii nostrii scumpi ca nu-l baga in seama. Ca s-ar lua singuri la misto si n-au simtul umorului. Cu maximalismul/Minimalismul care a inceput sa-i bantuie. Ca doar ne sincronizam, ne sincronizam…Ca pe timpuri (nu pot sa nu vorbesc despre ele, ca doar le-am trait). Cand nea Nicu s-a dus intr-o vizita de lucru la o fabrica de biscuiti si i-a intrebat pa aia “Biscuiti?”, biscuim, biscuim…

Gorun Manolescu 21.06.10 @ 16:18 editeaza
P.S.
Cand am zis ca textul asta (amarat) l-am scri prin ‘70, am zis-o pe bune. Si nici nu l-am publicat. Ca, vorba ta, mi-era frica sa nu-i iau painea de la gura lui Nichita (Dumnezeu sa-l ierte!)

Ovidiu, te rog, spune-mi ca glumesti! spune-mi ca din greseala ai postat adunatura asta de vorbe psihedelice pe Hermeneia! spune-mi ca cineva ti-a accesat contul si a vrut sa te discrediteze... spune ceva, dar numai NU spune ca asta e POEZIE!

un poem bun, într-adevăr, un ton de resemnare care, ciudat, nu exclude nici frica, nici lupta. adică nu exclude posibilitatea lor. într-un fel, e un cerc vicios aici…

iti multumesc de citire si pentru observatii, ma bucura trecerea ta. am facut niste modificari, sper ca arata mai bine poemul acum. mult respect

În text am găsit o singură metaforă deosebită: "în curând orașul se va ridica din asfalt agățându-și fruntea de păsări". Restul e neuniform ca valoare și mesaj, caduc. Strofa a III-a e slabă prin comparație cu prima, purtând unele clișee redundante, ca de ex."vei sorbi revărsarea luminii" sau cuvinte intrate forțat în limba română : "xerox"... Text de sertar. Deocamdată.

...a uitasem, felicitări pentru implicarea lui Eminem! Nu ar trebui pe alocuri ghilimele?:)