D-l Cailean si D-l Virgil, Sa inteleg ca am un haiku bun... macar de data aceasta? yes, yes, yes! cu drag, erika :">

Asa-i Emile, chestie de gusturi, insa mie tot mi se pare atat de ratat si de comercial acest titlu incat indraznesc sa-ti recomand prieteneste sa te gandesti la un altul pentru eventualul volum. Dar asta e desigur doar parerea mea... toate cele bune, Andu.

idei interesante (nu stiu daca neaparat noi, dar nu noutatea-i calitatea absolut necesara ideii) insa...chiar eseu?
mi-e ca se va ridica de sub lespede domnul acela aquitan si ne va provoca pe toti la duel! :)

pe formă: punctuaţia ! ori există peste tot, ori deloc !
inutilă conjuncţia, aşezată şi total neinspirat, la început, „şi ce îmi recomanzi...”
nu prințesă (,)
nici lac plin cu vodcă (,)
nici măcar un motan castrat inutil
aici aş vedea în felul următor: ( desigur, pt. varianta fără punctuaţie)
„când ne îndepărtam părul
de prisos
împreună”

când ne îndepărtam
părul de prisos
împreună

pe fond:
exprimări greoaie, majoritatea nepoetice, ex: „să mă trezesc dis-de-dimineață/nu prințesă/nici lac plin cu vodcă/nici măcar un motan castrat inutil” ???
confuz de tot:
cum aș putea să arunc în apele acestea tulburi
o momeală adevărată
și vie pe deasupra?
Momeala o reprezintă, copiii ? Fie ei, chiar bastarzi?
De ce momeală? Pt.cine? Ai putea arunca momeli false şi vii ? Sau momeli adevărate şi moarte?
o imagine cvasi- interesantă, abia aici:
ci doar oglinda murdară
în care ne-am privit
pentru ultima oară
prea puţin însă. Textul este doar un pretext poetic. Însăşi titlul: „Go fishing”, este total ratat. Mai mult, un titlul în „ingliş” cu un text fără acoperire în acest sens, este bazaconie curată, ca să nu spun altfel.

o poezie care nu poate sa nu-ti placa foarte. ca o joaca in care discursul copilului se impleteste cu simbolistica si fantasticul.

cel mai mult mi-a placut glasul copilului, recunosc - pentru ca reuseste sa pastreze acel element esential copilariei - are acea curatenie fundamentala.

chapeau!

Ei si?!

Alma, m-ai prins :"> dar nu mi-ai spus nimic de noile modificari sa inteleg ca nu-ti suna bine poezia?

Bobadil, exact la asta ma refeream in raspunsul meu: riscuri inutile. Limbaj de lemn la Marina Nicolaev? O fi, da asta o descalifica? Plus tirada in care te-ai lansat sub textul meu. Si eu la rindul meu am lasat doar citeva rinduri de multe ori, gen "text slab", pentru ca din punctul meu de vedere ca simt artistic- singurul argument-mi se pare slab. Ca idee, nu mai activezi de mult timp pe agonia pt ca nu iti mai permite nivelul si nu ca ai renuntat tu, cum ar crede unii din comul tau. Si tot ca idee, daca nu ma insel ori eu am fost la un moment dat editorul ala tacut care ti-a propus un text sa fie remarcat, ori am fost de acord, nu mai tin minte exact. Ceea ce insinuezi tu cu voturile editorilor pe textele editorilor e cam aberant pentru mine, pentru ca, din ce stiu eu, cei care sunt editori aici, i-am vazut cu bun simt, iar ceea ce ai insinuat tine doar de bun simt. Pe de alta parte, poate revolta ta e indreptatita, insa cred ca nu-si are rostul in subsolul acestui text.

chei de lectură: (“Bucuria de a fi în mijlocul oamenilor” – Kafka) strofa 1: așteptarea/prezența/intrarea/pre-luarea ritualică a semnului de recunoaștere – aștept, sunt aici, așa cum trebuie, mai mult chiar (cu brațele pline de flori) până la final (ieșirea din viața-spital), oarecum “vizat”, conștient, de către portarul-cerber care asigură, cu un gaj, trecerea și întâlnirea aceluia care i se spune “tu”. Eu dau, gratuit, deschis, și totuși așteptând re-cunoașterea semnului asemănătorului. Nu e prima dată când mă priveam privindu-l recunoscându-mă în el și totuși altceva. Lejeritatea gestului și, în același timp, o anume reticența în afișarea lui, se face simțită și în cazul celui care iese: din mers, plătește (dar nu portarului, care păzește intrarea, accesul la ființa lucrurilor sau neființa lor, nu ieșirea), însemn pentru un „deja-vu” care trimite la regresul la infinit: am fost odata eu.... strofa a 2-a: dacă eul (se) oferă, „aproapele” vine în întampinare (totul e bine pana aici) iar celalalt reclamă, economic, darea de seama, se intregeste aici triada: eu-flori, portarul-buze, el-inalt/singur, adica eu-mineral, portarul-animal, el-spirit-care-imbraca “hainele” (formele materiei si ale corpului) cele mai bune, celebre. El nu se lasa ars decat pe rugul celebru…. Potrivirea eului cu asemanatorul lui e perfect vizibila: el se pastreaza/nu se da oricum/oricui –semn al credintei in ceva dincolo; ea continua acest gest, rujul/acoperirea/pregatirea pentru dans/spoirea/trecerea cu vederea a diferentelor ontologice dezvaluind, prin aceasta ..insistenta cautare rupture: “prea tare”/”prea moale” pentru a asigura continuitatea/identitatea/unicitatea ….comuniunii si vesnicia ei, de cate feluri o fi fiind; am fost odata tu.... Strofa a 3-a: agresiunea lucrurilor, directa, aproape nefireasca dar previzibila, atinge masina/carcasa/carnea/intreaga fiinta, pentru a reitera cererea initiala de plata: cine e cel care asteapta atat? de ce nu ia si nu dă asa cum se face? Ce e deosebit si, fireste, nelinistitor? “Buzele sarace” sunt un mod de a disculpa starea de fapt: fiecare (se) cere prin celalalt si prin altul. Dar, tu, cel care vine in intampinare, incat eu nu as fi venit daca tu nu mai fi cautat, destabilizeaza, in mod miraculos si, -indraznesc- tandru, firea, provocand dez-ingroparea trupului si a sufletului sau macar re-cunoasterea lui, luarea lui in seama; am fost odata noi, fara el.... Strofa a 4-a: depasirea, deposedarea de sine printr-o intimitatea a lucrurilor posibila prin unitatea principiului existentei care le sustine si le justifica si le pastreaza. “Îmi era așa ca un fel de ceva” descrie in mod franc si generos nepofta si necautarea care legitimeaza demersul in sine: neamintirea care strabate fiecare gest permite atat repetarea lui (ceea ce duce la uzura, la limita) cat si depasirea lui (deschiderea catre universalitatea trairilor si a entuziasmului nebunului...); am fost noi asa… Strofa a 5-a: totul se pe-trece, sunt transgresate limitele “vederii”, fiecare recuperandu-ne prin pre-luarea celuilalt in seama noastra: eu, aceeasi, “vopsita gresit” dar recunoscand in el “rujul”, sangele meu in sangele lui, iar celalalt, mereu in asteptare, fara amintirea ca totul se repeta in acelasi mod si fara scapare, in acelasi timp; nu mai nici eu nici tu nici el. O despartire/o moarte/ o dezlipire in acelasi timp ireversibila, de nedesfacut. Portarul asteapta in fiecare din noi. al dvs, francisc, oglinditorul

Singurul lucru care se va intampla in 2012 e ca voi trece intr-o alta etapa de varsta, la care, sper eu, sa imi vina mintea la cap si sa ma apuc sa castig bani, nu sa scriu poezie. Iata de ce textul tau mi se potriveste, si eu Astept.

de acord. cu dihania

corectează te rog "horoscopuL". din ultima strofă ar putea ieși ceva interesant: dar nu numi teoria, ci sugereaz-o, scrie în text ce îți inspiră, ce îți dă de gândit, cum relaționezi cu ea etc. (sau mă rog, personajul tău :) )

Bine ai venit!

te rog, foloseste diacritice si in subtitlu.
apoi, observ ca in prima strofa ai folosit punctuatia, in a doua nu. asa ai intentionat sau e o eroare de editare?

era o vorbă demult la televizor...noi suntem Pic şi Poc băieţi veseli şi hazlii. Puţin umor nu strică. Pic nu poate face schimb cu Poc :)) Chiar dacă plouă cu pic şi poc. Mulţumesc pentru lectură Silviu.