Virgile, noi am mai parcurs setul acesta de argumente de cateva ori de-a lungul anilor, nu pot decat sa constat ca asta e... tu nu te-ai schimbat, eu nu m-am schimbat. Mi-as dori doar sa vad mai multe texte de calitate pe site si uneori am impresia ca poate Regulamentul e prea strict, poate ca gresesc. Nu cred ca aceasta calitate a textelor rezida neaparat in folosirea unor cuvinte vulgare, insa cred, pe de alta parte, ca unui autor trebuie sa i se ofere cat mai multa libertate de exprimare. Apoi sa judece cititorii si nu niste reguli care au mai mult de-a face cu ingineria (si eu sunt inginer) decat cu literatura. So much with this subject man, Andu

Va reamintesc concursul se tine inca pana miercuri seara (adica dupa concertul Metalica de la Bucuresti :-) asa ca, daca mai sunt idei, nu ezitati, aici sunt ! Andu

da, pământul este pentru toţi, câteodată în patru labe, câteodată cu privirea tulbure. Dar ceea ce îmi place cu adevărat în poezie sunt prima şi ultima strofă. Verdele ierbii se schimbă în zonele cu climă temperată din vreme în vreme. Mie poezia mi-a redat "nostalgia sintezei".

Virgil, mulţumesc pentru feedback. Aveam nevoie, mai ales că azi am încercat să scriu altfel, motiv pentru care am încadrat poemul la experiment. Am vrut să văd dacă are fior şi chiar acesta e cuvântul pe care îl aşteptam. Ştiu că e de lucru...deja am fixat nişte prepoziţii şi nişte conjuncţii pe care le voi elimina. De asemeni ultimul vers, pe care, recunosc, l-am introdus mai târziu, se pare că va trebui eliminat, deşi voiam să rotunjesc textul cu ideea de a aştepta veşti de la cei plecaţi. Cuvintele de apreciere şi semnul aurit mă responsabilizează şi mai mult şi-mi dau o stare de bine. Mulţumesc frumos!

Cristina, îţi mulţumesc. Îmi place forma vasului tău în care ai lăsat să curgă acest poem...Se pare că avem unele simboluri dragi comune şi asta ajută la receptarea textului. Cred că voi elimina versul final ,,apoi aş aştepta un plic timbrat", deşi mă tentează ideea să îl pun la început sau să devină titlu...Mă mai gândesc.

Cred că ori n-ai înțeles ce am spus, ori n-ai citit cu atenție com-ul meu. Și mai există și terțul inclus: ne aflăm pe poziții diferite si nu putem, nici unul, nici altul sa ne detasam. Justificarea poziției mele, sintetic: 1. Eu consider că ceea ce dă «viață» unei poezii, este sentimentul. Indiferent că o astfel de «viață» este dată de «om» sau, prin intermediul său, de «ceva» din afara lui. Din acest punct de vedere am și scris: „. prefer textele lui Baudrillard. Care «trăiesc», pȃnă la exasperare, «Condiția postmodernistă» „ (considerȃndu-le, implicit, «texte poetice») . Ceea ce, mi se pare, că este departe de a afirma inexistența «Condiției postmoderniste». Ci, dimpotrivă. Că accept sau nu, o astfel de «condiție», aici este treaba de opțiune personală. Care poate fi argumentată, eventual, eseistic. Iar argumentul meu este că nu se poate pune semnul de identitate între între perioada «postmodernă» în care am intrat și «postmodernism». Și aceasta deoarece, în cadrul «posmodernităiii», zic eu, pot fi identificate mai multe «moduri de a fi»: postmodernist, newage, sacral și altele, precum și mixruri ale acestora. Cum tot așa, de exemplu, în perioada modernă (pe care am lăsat-o în urmă), «romantismul», nu poate fi confundat cu «modernismul», ambele fiind «condiții de existență» trăite în aceiași perioadă de timp. Iar cei care le-au reprezentat cu succes (poetic, dar nu numai) și le-au asumat, fiecare în parte, și le-au «trăit» din plin. Aș dori să mai adaug că, dacă îți mai amintești, am remarcat (în urmă cu ceva timp și nu recent) un text de-al tău care mi s-a părut că «trăiește» din plin «condiția postmodernistă» pe care și declarativ, ți-o asumi. 2. Tehnica nu face nimic altceva decȃt să «îmbrace» cȃt mai perfect o toezie care «tăiește». Deci este o condiție de ordin secund dar de care nu se poate face abstracție Și o astfel de potrivire apare atunci cȃnd o trăire puternică (indiferent de natura sa) vădește harul (poetic) al comunicării dincolo de cuvinte și idei. 3. Utilizarea unor tehnici cȃt mai sofisticate și, uneori, extrem de atractive prin noutate (de dragul noutății) nu fac nimic altceva decȃt să «mascheze» lipsa poeticului și, în ultimă instanță, să inducă în eroare. 4. Textul tău de la care a plecat această discutie cred că este (sau a devenit) mai mult un pretext. Ȋn orice caz cred în continuare că astfel de discuții sunt utile, chiar și sub formb de com-uri, pentru mai multi dintre noi. Și nu neapărat pentru a demonstra că un anumit preopinent are dreptate (sau nu) 5. Multumesc (sincer) pentru prilejul acestui schimb de idei care, pentru mine, a fost un cȃștig.

nu cred că există cuvîntul „ascensionalitate” în limba română. și nici cuvîntul „tulburent”. cred că am fi „mai” patrioți dacă am scrie ceva mai puțin bombastic despre România sau Bucovina dar dacă am scrie corect românește.

şi poezia la care te pricepi. îmi pare că aici locuiesc, totuşi, cuvintele. cuvintele tale venite aşa, ca un fel de bineţe pentru cei care le intră în casă. liric, proaspăt, fără prea multă filozofie, atât de natural cât îi stă bine cuvântului gospodar.
mie mi-a plăcut şi vreau să remarc această naturaleţe.

"ultimul frig", da? Am să revin cu amănunte, trebuie poposit mai atent la tine. Nu prea înțeleg ce-i cu gaura cheii; mi se pare cel puțin bizar ca cineva să sufle pe-acolo, nu e un gest prea poetic. Poate mă lămurești. Finalul sună bine de tot... cu corectura (probabil) de rigoare.

francisc draga, nu este obligatoriu sa stii cine a fost Gaudi...sau sa vizitezi Castelul Béranger...si sa intelegi la ce m-am referit.

am incadrat-o unde trebuie

Virgil, Bianca, multumesc de lectura. personal, nu le consider poeme, mai mult niste acte de curaj care nu ma lasa sa uit, asa cum bine sublinia Bianca. Cit despre versurile in plus, crede ca aveti dreptate. Mai sunt citeva puncte slabe pe care sper sa le modific cumva.

noteaza -> 4. (Pop.) Loc unde nu bate soarele; loc ferit, ascuns, adăpostit.

DOS, dosuri, s. n. 1. Partea de dindărăt a unui obiect, a unei construcții, a unei curți, a unei ființe etc. ◊ Loc. adv. De-a-ndoasele(a) sau pe de-a-ndoasele(a) = altfel de cum trebuie, de cum e firesc, anapoda; întors invers; cu spatele înainte, de-a-ndăratele(a); Cu dosul în sus = invers de cum e normal, de cum trebuie; în mare dezordine. În dos = în lipsă, în absență, fără să fie de față. ◊ Expr. A scăpa pe (sau prin) ușa din dos = a scăpa cu mare greutate (și pe căi necinstite) dintr-o încurcătură. A intra pe (sau prin) ușa din dos = a obține o favoare (pe căi necinstite, prin protecție). A da dos (la față) sau a da dosul = a se retrage; a fugi; a o șterge. A întoarce cuiva dosul = a se întoarce cu spatele la cineva în semn de supărare; a rupe relațiile de prietenie (cu cineva). În dosul lucrurilor = dincolo de aparențe. ♦ Șezut, fund, fese. ◊ Expr. A se scula (sau a fi etc.) cu dosul în sus = a se trezi (sau a fi) indispus (fără motiv). 2. (În sintagmele) Dosul mâinii (sau palmei, labei) = partea din afară a mâinii (sau a palmei, a labei). Dosul limbii = partea de dedesubt a limbii. 3. Partea mai puțin arătoasă (neîmpodobită și neexpusă vederii) a unui obiect. ♦ Spec. Partea de dinăuntru a unei haine. ◊ Pe dos = a) loc. adv. (în legătură cu obiecte de îmbrăcăminte) cu partea de dinăuntru în afară; b) loc. adv. altfel de cum trebuie, de cum e firesc; c) loc. adj. (fig., despre oameni) sucit, ciudat, bizar. 4. (Pop.) Loc unde nu bate soarele; loc ferit, ascuns, adăpostit. – Lat. pop. dossum (= dorsum).

Pentru imaginatie in special si in coerenta cu ceea ce am scris mai sus.

of.... stuchi/m/ar mâțâli! La multi ani, om bun cu nume din Mărie!