expresia prin cuvant nu inseamna neaparat poetizare, zambesc cand citesc un astfel de comentariu. despre scrierea lui virgil nici nu am ce spune, nu e nimic de spus, modul in care dom' director hermeneia analizeaza textele este ingineresc, uneori zambesc gandindu-ma ca acest om talentat face si lucruri pur si simplu din obligatie, fara sa simta nicio chemare, poemul asta m-a prins intr-o miscare de du-te vino si da, mi-a amintit de fado. ati ascultat fado-ul? ati inteles acel sentiment fantastic al uitarii, al abandonului? al inexistentei zilei de maine? ce mi se pare din ce in ce mai interesant insa este ca pe aici pe hermeneia nu mai avem comentatori, iar eu (nu ca as fi mare motz :-) mai ca ma las de meseria asta in secunda doi daca lucrurile o tin tot asa. hermeneia a ajuns mai rau ca agonia la acest capitol, ceea ce zic eu e grav, pentru ca mai rau decat agonia inseamna damnarea literara si chiar nu vreau sa cobesc, Bobadil.
prezenta crucii asigura celui care o poarta si o arata un mod economic de a fi: stigmatul ii permite o discriminare pozitiva care il privilegiaza si il face, in acelasi timp, accesibil. caderea sub cruce, lepadarea ei, prin atingerea limitei, constituie ptr actorul principal un prilej de incalcare a Traditiei de orice natura; il face fara teama si temut in ochii celorlalti ptr ca, prin caderea care asigura repetitia, totul ii devine permis. hecatonhir, un comentariu bun ptr. care iti multumesc. si eu admir patima actului tau poetic alma, ca de obicei, voi avea in atentie sugestiile tale. multumesc
Adrian, probabil că acum fiind detașat de text, am zâmbit la cât de serios și hâtru ai subliniat ce ți-a plăcut și ce nu. Știi că te apreciez ca om de litere, de aceea semnul tău mă bucură, cu toate că pentru mine este un poem la care nu îmi vine a mai poposi, dar o voi face în serile cu ploi și descărcări electrice. Știu piesa la care te referi, Maria &... a folosit-o și George Serediuc la un poem video Soarele mecanic, pe care îl am pe blog și îmi place f. mult. încearcă, în funcție de timpul tău, să citești poemul pe piesa cu numele poemului de max richter. Îți spun asta pentru că ai acordat mult timp textului și meriți un reper auctorial. Ai dreptate cu acel "tac mormânt", mă voi gândi eu la ceva. Îți mulțam om bun!
gând bun!
dinu, poemu' spune: domo arigato:)
prefer ca lucrurile sa fie clare. am facut o explicatie sumara aici ptr ca nu am primit niciun feed-back pe text. interpretarile sunt posibile, absolut. merci
aleksandar, Acel ultim vers se află acolo din motive de eufonie, de cantabilitate. Sonul final al poemului este mai fluid așa. Varianta pe care mi-o propuneți este prea abruptă. Va mulțumesc mult pentru comentariu și promit să vă vizitez "la dumneavoastră acasă", adică pe pagina de pe hermeneia.com. mircea florin sandru
Margas, se spune ca cei care au mai multe consoane in alcatuirea numelui sunt, de fel, mai "tupeisti". cu siguranta ai fi mai putin tupeista daca ai avea un nume cu mai multe vocale. dar eu nu cred prostiile astea pentru ca mie mi se intampla exact pe dos, dar nu asta este tema discutiei... :)
ma bucur ca nu esti familiarizata si cu textele mele. asta imi permite sa le mai scot de la naftalina fara sa fiu redundanta icctp. cititorul nostru, stapanul nostru! (aici fac cu ochiul, dar nu stiu semnul)
Singurul pasaj care mi-a atras în mod special atenția este cel al Alinei Manole:
„pe rând eram unul
eram celălalt
cineva însă
era într-un plus
ca într-o cruce
îşi ţinea tălpile
înlipite de cer
ca pentru un salt mortal
înspre viaţă
nouă ne rămâneau
nostalgiile ierburile pieţele
din care năşteam
scări de griuri
prin anotimpuri”
În rest - multă vorbărie și mult balast, deși ca experiment - este un lucru interesant. Eugen.
Remarcabile "Pendulările însinguratului cu felinar" precum şi "Amiaza omului cu felinar" ca titluri. Nu-l cunosc pe Dan Bistricean (pseudonim?)dar aş fi bucuros să am cartea lui pe birou. Felicitări din partea unui necunoscut. zapata
Ela, mulțumesc. Sunt multe scări de griuri, mai ales atunci când pășim în sufletul oamenilor (nu oamneilor). Da, există un înalt fără majuscule. Nu e nevoie de majuscule atunci când îmi vorbește. Ananda este "beatitudinea revelatorie", pentru cine nu a prins exact sensul de aici.
O poezie ca o dragoste mare şi tot ce e mare ţine puţin dar acel puţin este atât de mult pentru sufletul unui om încât uitarea se poate repeta şi nici nu ştim de ce. De ce?
Aş medita asupra următoarelor versuri, dacă îmi permiţi:"va veni ceața/ va veni iat-o că vine/adună-ți rochia sub tine" vine-tine e puţină rimă aici şi nu ştiu dacă nu tocmai schimbă uşor registrul poeziei şi nu cred că este voit, nu la tine!
Îţi las o peniţă pentru că poemul este unul care te pătrunde dincolo de cuvinte. Îţi şade mai bine în uniforma aceasta mai serioasă sau poate că devenim clasici? sau poate că înţelegem că poezia reprezintă sensibilitatea maximă? Nu ştiu. M-a atins.
Frumos. Bravo!
s.b
dom'le trebuie sa recunosc ca nu ma pot abtine sa nu declar ca afirm ca imi place cum scrie emilian pal. eu sint un om simplu si naravit de modernitate. faptul ca textele lui se agata de mine si ma string de git pina la capat e o mare minune. iata unul dintre cele mai frumoase texte de dragoste care mi-a fost dat sa il citesc vreodata: "cel mai bine e atunci cînd facem dragoste și toți dorm ne ținem respirația cînd cineva se întoarce pe-o parte apoi stăm și privim cum se trezește pămîntul și-și freacă spinarea de scoarța copacilor. apoi senzația că nu suntem din lumea asta și că dacă am vrea am putea merge în alt loc să creștem oameni de care ne pasă."
eu admir perseverența ta. Din scurta mea experiență de viață pot spune că ai mai multe șanse decît cei care abandonează. Dacă perseverența este însoțită de progres (adică de schimbare). Cam ăsta e paradoxul succesului. Pe deoparte intransigență, pe de alta maleabilitate. Anyway, texte care încep cu „tîrfă viața asta” sînt handicapate din start. Pentru că formula asta este ori vers de manea (sau manelă, sau cum i s-o mai fi spunînd), ori vers pierdut undeva prin anii '40 din secolu' trecut.
- „ţinută de mai bine de-o-ncredere” sună aiurea în limba română și ca formulă e o chestie optzecistă (sau poate chiar mai devreme) și care te face doar să zîmbești nostalgic, eventual.
- „arătătorul înmuiat în păcate”, ... well chestia asta m-a făcut să rîd pe înfundate. Prefer să nu îmi dau drumul la imaginație dar pe bune că sună cel puțin... bizar.
- „mă-neacă falsităţi
scrum azvârlit mai mereu
în ochii mei nefumătoarea
o pipă a păcii între duşmani de moarte
sau un trio în numele iubirii” -... am citit strofa asta și chiar dacă am făcut șpagatul cu mintea și tot nu am priceput ce a vrut să spună. Nu știu dacă a arunca bombastic cu cuvinte califică un text la ceva.
Ultima strofă este și ea bizară. După ce citești un astfel de text ai senzația că ori ai avut o cădere bruscă de tensiune ori s-a luat lumina pentru citeva minute. Și apoi te tot întrebi ce are asta cu așa zisele „cîntece violete”. Nu de alta dar ăsta pare mai degrabă un cîntec vinețiu.
Un text comun structurat pe alternante bonome de afirmatii prin negatie si superlative mai mult sau mai putin stilistice. Mi-a placut ideea de a plange intr-o limba pe care n-o cunosti. Ialin
dintr-un adanc de toamna am savurat ceea ce cred ca pot numi deja un stil, la tine, Daniela. am citit-o ascultand Gloriae Dei Cantores si ceva in mine parca s-a intregit. m-a bucurat ca la tine nici oh-ul nu este patetic. nimic nu are asperitati. este un poem frumos, nostalgic cat trebuie, detasat cat trebuie... totul cu bun gust, dramuit atent. mi-a facut bine! pentru acestea dar si pentru versurile urmatoare semnul meu de lectura cu drag.
suntem corpuri pierdute pe o stradă între două șiruri de clădiri vechi atât de îngustă încât ca să trecem pe -aici am devenit străvezii aproape niște fantome oh, lasă încet să curgă timpul/
până când corpurile noastre care au aceeași foame vor prinde forme pană când o să mai rămână dragostea, cărțile anticariatelor/ toate poveștile frumoase & dark prinse-ntre –ziduri
Ce găsesc deosebit în acest text este gama lirică propusă în acordurile unei toamne inefabile, ceremoniile propriei sale religii între făptuire și contemplație: "și nici “te-iubesc e numele meu” și nici asta nici să ne facem că plouă și va ploua și dacă tot plouă pune mâna pe sânul meu, domine do, și apasă"
evident Bobadil, ca nu taxonomia determina axiologia. dar am avut o anumita senzatie de dezordine si pe deasupra am impresia ca uni autori s-a simtit oarecum lezati ca nu si-au regasit preferintele literare acolo. In plus ideea cu gazeta o aveam de multa vreme. Nu avusesem insa timpul disponibil.
Virgil, mă bucur că ai exprimat aceste aprecieri aici și că îmi dai ocazia să spun, DA, poetul, colegul, editorul, omul Adrian Agheorghesei este de excepție.
Felicitări cu mult drag, Adrian, pentru toate realizările tale!
Știm că e opțiunea domniei sale de a fi membru corespondent atâta timp cât nu face nimic pentru schimbarea statutului.
Reamintesc următoarele: după o perioadă de 12 luni, perioadă în care un membru H nu este activ pe site, este încadrat la categoria de „membru corespondent” și, odată cu asta, se pierde dreptul de a face comentarii, de a avea textul pe prima pagină și altele. Se pot redobândi acest drepturi, dacă persoana respectivă dorește. Mai multe informații aici: http://hermeneia.com/content/faq/de_ce_nu_pot_scrie_comentarii_daca_sunt... http://hermeneia.com/content/faq/ce_trebuie_sa_fac_ca_sa_nu_mai_fiu_memb...
Alma, din nefericire acelasi timp lipsa ma impiedica sa scriu cat mi-as dori, dar nu se cuvenea sa nu las semn aici. E stilul tau, categoric, si totusi e si o anume detasare de cuvant ca matca si apropiere de sens pe care o remarc cu bucurie in versurile tale. Foarte puternic mesajul vizualei tale, Alma. Ce mai cred ca ar mai fi de revazut (desi ne-ai spus, nu-i asa, ca e un poem care s-a scris din necesitate aproape, ca ultimul, nu-i asa, graba aceea de a scrie): "ma grabesc sa il scriu e foarte tarziu sau foarte devreme", aici ai creat senzatia de deja vu, poate daca ai sugera doar ideea paradoxului de foarte devreme ar fi suficient, chestia cu tarziul se subintelege cumva din "ma grabesc"; "exist intr-un sfarsit intru-un punct terminus"... parca e prea diluata senzatia fata de cea cu panglica rosie de dupa (care, btw, te smulge pur si simplu din rolul de observator si te face sa te implici in poezie), si as mai renunta si la "fara a fi citit biblia", ca fiind prea mult spus, fata de restul poemului (dat fiind si indiciul din penultimul vers. Ai pus la un moment dat doar poza, in sepia, la inceput. Parca mi-ar parea curajos experimentul in seia, fara sepia :)
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
expresia prin cuvant nu inseamna neaparat poetizare, zambesc cand citesc un astfel de comentariu. despre scrierea lui virgil nici nu am ce spune, nu e nimic de spus, modul in care dom' director hermeneia analizeaza textele este ingineresc, uneori zambesc gandindu-ma ca acest om talentat face si lucruri pur si simplu din obligatie, fara sa simta nicio chemare, poemul asta m-a prins intr-o miscare de du-te vino si da, mi-a amintit de fado. ati ascultat fado-ul? ati inteles acel sentiment fantastic al uitarii, al abandonului? al inexistentei zilei de maine? ce mi se pare din ce in ce mai interesant insa este ca pe aici pe hermeneia nu mai avem comentatori, iar eu (nu ca as fi mare motz :-) mai ca ma las de meseria asta in secunda doi daca lucrurile o tin tot asa. hermeneia a ajuns mai rau ca agonia la acest capitol, ceea ce zic eu e grav, pentru ca mai rau decat agonia inseamna damnarea literara si chiar nu vreau sa cobesc, Bobadil.
pentru textul : fado curvo detot cu respect:
pentru textul : aşteptându-l pe fram denu ti se pare ca repeti niste clisee de doi lei, si poezia, astfel, dispare in ... cu liftul?
prezenta crucii asigura celui care o poarta si o arata un mod economic de a fi: stigmatul ii permite o discriminare pozitiva care il privilegiaza si il face, in acelasi timp, accesibil. caderea sub cruce, lepadarea ei, prin atingerea limitei, constituie ptr actorul principal un prilej de incalcare a Traditiei de orice natura; il face fara teama si temut in ochii celorlalti ptr ca, prin caderea care asigura repetitia, totul ii devine permis. hecatonhir, un comentariu bun ptr. care iti multumesc. si eu admir patima actului tau poetic alma, ca de obicei, voi avea in atentie sugestiile tale. multumesc
pentru textul : crucile deAdrian, probabil că acum fiind detașat de text, am zâmbit la cât de serios și hâtru ai subliniat ce ți-a plăcut și ce nu. Știi că te apreciez ca om de litere, de aceea semnul tău mă bucură, cu toate că pentru mine este un poem la care nu îmi vine a mai poposi, dar o voi face în serile cu ploi și descărcări electrice. Știu piesa la care te referi, Maria &... a folosit-o și George Serediuc la un poem video Soarele mecanic, pe care îl am pe blog și îmi place f. mult. încearcă, în funcție de timpul tău, să citești poemul pe piesa cu numele poemului de max richter. Îți spun asta pentru că ai acordat mult timp textului și meriți un reper auctorial. Ai dreptate cu acel "tac mormânt", mă voi gândi eu la ceva. Îți mulțam om bun!
pentru textul : oceans house mirror degând bun!
dinu, poemu' spune: domo arigato:)
prefer ca lucrurile sa fie clare. am facut o explicatie sumara aici ptr ca nu am primit niciun feed-back pe text. interpretarile sunt posibile, absolut. merci
pentru textul : urâții dealeksandar, Acel ultim vers se află acolo din motive de eufonie, de cantabilitate. Sonul final al poemului este mai fluid așa. Varianta pe care mi-o propuneți este prea abruptă. Va mulțumesc mult pentru comentariu și promit să vă vizitez "la dumneavoastră acasă", adică pe pagina de pe hermeneia.com. mircea florin sandru
pentru textul : Bonsai deMargas, se spune ca cei care au mai multe consoane in alcatuirea numelui sunt, de fel, mai "tupeisti". cu siguranta ai fi mai putin tupeista daca ai avea un nume cu mai multe vocale. dar eu nu cred prostiile astea pentru ca mie mi se intampla exact pe dos, dar nu asta este tema discutiei... :)
ma bucur ca nu esti familiarizata si cu textele mele. asta imi permite sa le mai scot de la naftalina fara sa fiu redundanta icctp. cititorul nostru, stapanul nostru! (aici fac cu ochiul, dar nu stiu semnul)
pupam pe coarda sensibil-cantatoare
pentru textul : the brave old world deSingurul pasaj care mi-a atras în mod special atenția este cel al Alinei Manole:
„pe rând eram unul
eram celălalt
cineva însă
era într-un plus
ca într-o cruce
îşi ţinea tălpile
înlipite de cer
ca pentru un salt mortal
înspre viaţă
nouă ne rămâneau
nostalgiile ierburile pieţele
din care năşteam
scări de griuri
prin anotimpuri”
În rest - multă vorbărie și mult balast, deși ca experiment - este un lucru interesant. Eugen.
pentru textul : Dumnezeu poate locui şi singur deda, poate ai dreptate, ma gindesc. pastrez finalul. tin la el.
pentru textul : helioză delasand gluma la o parte cred ca ar tb sa citesti mai mult sa scrii mai mult si apoi sa postezi selectiv.... cu sinceritate, francisc
pentru textul : Cioplitorului de vers deRemarcabile "Pendulările însinguratului cu felinar" precum şi "Amiaza omului cu felinar" ca titluri. Nu-l cunosc pe Dan Bistricean (pseudonim?)dar aş fi bucuros să am cartea lui pe birou. Felicitări din partea unui necunoscut. zapata
pentru textul : Pendulările însinguratului cu felinar deMulțumesc pentru toate informațiile oferite, citesc cu mare interes tot ce ne așterni pe pagina ta pe hermeneia și nu numai. cu respect Djamal
pentru textul : Grand Marché d’Art Contemporain deEla, mulțumesc. Sunt multe scări de griuri, mai ales atunci când pășim în sufletul oamenilor (nu oamneilor). Da, există un înalt fără majuscule. Nu e nevoie de majuscule atunci când îmi vorbește. Ananda este "beatitudinea revelatorie", pentru cine nu a prins exact sensul de aici.
pentru textul : ananda deO poezie ca o dragoste mare şi tot ce e mare ţine puţin dar acel puţin este atât de mult pentru sufletul unui om încât uitarea se poate repeta şi nici nu ştim de ce. De ce?
Aş medita asupra următoarelor versuri, dacă îmi permiţi:"va veni ceața/ va veni iat-o că vine/adună-ți rochia sub tine" vine-tine e puţină rimă aici şi nu ştiu dacă nu tocmai schimbă uşor registrul poeziei şi nu cred că este voit, nu la tine!
pentru textul : shooting stars deÎţi las o peniţă pentru că poemul este unul care te pătrunde dincolo de cuvinte. Îţi şade mai bine în uniforma aceasta mai serioasă sau poate că devenim clasici? sau poate că înţelegem că poezia reprezintă sensibilitatea maximă? Nu ştiu. M-a atins.
Frumos. Bravo!
s.b
dom'le trebuie sa recunosc ca nu ma pot abtine sa nu declar ca afirm ca imi place cum scrie emilian pal. eu sint un om simplu si naravit de modernitate. faptul ca textele lui se agata de mine si ma string de git pina la capat e o mare minune. iata unul dintre cele mai frumoase texte de dragoste care mi-a fost dat sa il citesc vreodata: "cel mai bine e atunci cînd facem dragoste și toți dorm ne ținem respirația cînd cineva se întoarce pe-o parte apoi stăm și privim cum se trezește pămîntul și-și freacă spinarea de scoarța copacilor. apoi senzația că nu suntem din lumea asta și că dacă am vrea am putea merge în alt loc să creștem oameni de care ne pasă."
pentru textul : story of a city deeu admir perseverența ta. Din scurta mea experiență de viață pot spune că ai mai multe șanse decît cei care abandonează. Dacă perseverența este însoțită de progres (adică de schimbare). Cam ăsta e paradoxul succesului. Pe deoparte intransigență, pe de alta maleabilitate. Anyway, texte care încep cu „tîrfă viața asta” sînt handicapate din start. Pentru că formula asta este ori vers de manea (sau manelă, sau cum i s-o mai fi spunînd), ori vers pierdut undeva prin anii '40 din secolu' trecut.
pentru textul : în casa îngerilor nu se fumează de- „ţinută de mai bine de-o-ncredere” sună aiurea în limba română și ca formulă e o chestie optzecistă (sau poate chiar mai devreme) și care te face doar să zîmbești nostalgic, eventual.
- „arătătorul înmuiat în păcate”, ... well chestia asta m-a făcut să rîd pe înfundate. Prefer să nu îmi dau drumul la imaginație dar pe bune că sună cel puțin... bizar.
- „mă-neacă falsităţi
scrum azvârlit mai mereu
în ochii mei nefumătoarea
o pipă a păcii între duşmani de moarte
sau un trio în numele iubirii” -... am citit strofa asta și chiar dacă am făcut șpagatul cu mintea și tot nu am priceput ce a vrut să spună. Nu știu dacă a arunca bombastic cu cuvinte califică un text la ceva.
Ultima strofă este și ea bizară. După ce citești un astfel de text ai senzația că ori ai avut o cădere bruscă de tensiune ori s-a luat lumina pentru citeva minute. Și apoi te tot întrebi ce are asta cu așa zisele „cîntece violete”. Nu de alta dar ăsta pare mai degrabă un cîntec vinețiu.
Un text comun structurat pe alternante bonome de afirmatii prin negatie si superlative mai mult sau mai putin stilistice. Mi-a placut ideea de a plange intr-o limba pe care n-o cunosti. Ialin
pentru textul : rogatio detotul pare ok pina la sfirsit unde nu stiu de ce dar devine putin confuz
pentru textul : două mâini dedeocamdata ma intreb daca textul acesta a fost incadrat corect la poezie
pentru textul : Cutremur dedintr-un adanc de toamna am savurat ceea ce cred ca pot numi deja un stil, la tine, Daniela. am citit-o ascultand Gloriae Dei Cantores si ceva in mine parca s-a intregit. m-a bucurat ca la tine nici oh-ul nu este patetic. nimic nu are asperitati. este un poem frumos, nostalgic cat trebuie, detasat cat trebuie... totul cu bun gust, dramuit atent. mi-a facut bine! pentru acestea dar si pentru versurile urmatoare semnul meu de lectura cu drag.
suntem corpuri pierdute pe o stradă între două șiruri de clădiri vechi atât de îngustă încât ca să trecem pe -aici am devenit străvezii aproape niște fantome oh, lasă încet să curgă timpul/
până când corpurile noastre care au aceeași foame vor prinde forme pană când o să mai rămână dragostea, cărțile anticariatelor/ toate poveștile frumoase & dark prinse-ntre –ziduri
pentru textul : corpuri neutre / fantasia & poesia deapreciez gestul. este al unui om cu demnitate!
pentru textul : Baletistul-lansare de carte deNicodem, nu făceam referire dpdv gramatical la "gura bortei năpârcii", ci la felul cum este construită - într-un genitiv dublu, foarte supărător.
pentru textul : noapte cu plată deyester, precum spui, comicul e un ambalaj bun pentru adevăr. multam pentru apreciere!
pentru textul : prea scurt jurnal deCe găsesc deosebit în acest text este gama lirică propusă în acordurile unei toamne inefabile, ceremoniile propriei sale religii între făptuire și contemplație: "și nici “te-iubesc e numele meu” și nici asta nici să ne facem că plouă și va ploua și dacă tot plouă pune mâna pe sânul meu, domine do, și apasă"
pentru textul : arca lui do deevident Bobadil, ca nu taxonomia determina axiologia. dar am avut o anumita senzatie de dezordine si pe deasupra am impresia ca uni autori s-a simtit oarecum lezati ca nu si-au regasit preferintele literare acolo. In plus ideea cu gazeta o aveam de multa vreme. Nu avusesem insa timpul disponibil.
pentru textul : Noi restructurări pe Hermeneia - gazeta Hermeneia demi-a placut
pentru textul : Pescarii deVirgil, mă bucur că ai exprimat aceste aprecieri aici și că îmi dai ocazia să spun, DA, poetul, colegul, editorul, omul Adrian Agheorghesei este de excepție.
pentru textul : Adrian Agheorghesei la Tecuci deFelicitări cu mult drag, Adrian, pentru toate realizările tale!
Știm că e opțiunea domniei sale de a fi membru corespondent atâta timp cât nu face nimic pentru schimbarea statutului.
pentru textul : cînd dragostea n-a murit pentru tine deReamintesc următoarele: după o perioadă de 12 luni, perioadă în care un membru H nu este activ pe site, este încadrat la categoria de „membru corespondent” și, odată cu asta, se pierde dreptul de a face comentarii, de a avea textul pe prima pagină și altele. Se pot redobândi acest drepturi, dacă persoana respectivă dorește. Mai multe informații aici:
http://hermeneia.com/content/faq/de_ce_nu_pot_scrie_comentarii_daca_sunt...
http://hermeneia.com/content/faq/ce_trebuie_sa_fac_ca_sa_nu_mai_fiu_memb...
Alma, din nefericire acelasi timp lipsa ma impiedica sa scriu cat mi-as dori, dar nu se cuvenea sa nu las semn aici. E stilul tau, categoric, si totusi e si o anume detasare de cuvant ca matca si apropiere de sens pe care o remarc cu bucurie in versurile tale. Foarte puternic mesajul vizualei tale, Alma. Ce mai cred ca ar mai fi de revazut (desi ne-ai spus, nu-i asa, ca e un poem care s-a scris din necesitate aproape, ca ultimul, nu-i asa, graba aceea de a scrie): "ma grabesc sa il scriu e foarte tarziu sau foarte devreme", aici ai creat senzatia de deja vu, poate daca ai sugera doar ideea paradoxului de foarte devreme ar fi suficient, chestia cu tarziul se subintelege cumva din "ma grabesc"; "exist intr-un sfarsit intru-un punct terminus"... parca e prea diluata senzatia fata de cea cu panglica rosie de dupa (care, btw, te smulge pur si simplu din rolul de observator si te face sa te implici in poezie), si as mai renunta si la "fara a fi citit biblia", ca fiind prea mult spus, fata de restul poemului (dat fiind si indiciul din penultimul vers. Ai pus la un moment dat doar poza, in sepia, la inceput. Parca mi-ar parea curajos experimentul in seia, fara sepia :)
pentru textul : june deProbabil ca Daniela e cam singura de pe aici, in afara de Nicole, care intelege in profunzime ce scrie Marina in franceza. Si reciproca.
pentru textul : Apariție editorială 2007: „NOUS” – Daniella Mutiu dePagini