Textul se scindează prin nu se știe ce mecanism în două: primele strofe fără rimă și ultimele (două) cu rima încrucișată. Primele două strofe le găsesc fără prea mare valoare literară "În burta balenei în ritm de tangou Te dansez fericit. E seara noastră. Cad confeti și stele și petale de flori Din balcoane plutind peste stradă." (...) Ultimele totuși ar putea spune ceva prin metafore...Dar îmi sună ciudat "cal alergând"... In illo tempore mai precizează autorul ("At that time"), iar eu mă gândesc la posibila existență a patru fațete lirice distincte. Senzație acută de colaj literar. In diebus illis, (adaug eu) în goana calului. Și totuși așa cum spunea Victor Hugo, « La musique c'est du bruit qui pense »... Și poezia, Maestre și poezia...

Mulţumesc de trecere şi comentariu, visătoareo! :)

Katya, ai de la mine o penita, pentru un text fascinant. Primul vers este foarte puternic, intoarce totul pe dos, aidoma unei apocalipse reinterpretate. felicitari pentru un poem puternic, intesat cu imagini complexe si cu alaturari inedite mi-a placut mult petre

versificatia imprumuta stilul popular insa fara a avea ecoul dorit in plan literar. atentie: "Reânvie" se scrie "reînvie"

Vai de mine, ti s-a stricat tasta space. La fel de [space] mult. Imi place ultimul vers. Mult, chiar.

Cristina Ștefan, controlați-vă vă rog frumos limbajul. Deocamdată, cea care scrâșnește din cuvinte stridente în acest subsol, sunteți chiar dumneavoastră. Cuvinte gen „scrâșniți”, „stupid”, „mârlănie”, „idioată” - au fost aduse de dumneavoastră în subsolul acestui text, ceea ce, zău, nu vă face cinste. Pe lângă asta, dați și dovadă de labilitate emoțională(și implicit de un subiectivism critic împins până la extrem) prin faptul că aruncați acum în derizoriu un text, pe care, acum 2 zile în urmă tot dumneavoastră l-ați apreciat. Nimeni, dar absolut nimeni, nu v-a forțat mâna să împenițați acest text.

Repet încă o dată, am contestat obiecțiile pe care le-ați adus pentru că aplicarea criticii pe text pornea de la premise false. Nu mi se pare corect să „rupeți” din context 2 biete sintagme și să supuneți criticii, prin intermediul lor, întreg cadrul textual. E ca și cum pentru dumneavoastră în acest text n-ar exista decât acele sintagme. V-am explicat, la modul concret, de ce mi se pare eronată o astfel de critică, fără să vă „fac” într-un fel anume.

Asta ca să nu mai spunem, că în ultimul d-ră com., chiar d-ră vă aflați la o zecime de pas de un atac la persoană.

Toate cele bune,
Eugen.

Abuzez iar.
O pot face, întrucât ÎMI AUTOSUSPEND CONTUL.
Cu nimic nu mă ajutați. Pierdere de vreme.

nu-i așa că important este să spun mai întîi ce nu îmi place.
„streaşina clipei” - mi se pare o metaforă prea siropoasă pentru restul destul de reușit al textului.

textul e bun, frust pe alocuri. aș spune chiar foarte bun dacă ai fi începătoare, dar nu ești. e bun și mie mi-a lăsat o senzație de sculptură. nu multe texte reușesc să îmi ofere asta. felicitări. cînd voi (re)pune penițele îi voi acorda una.

azura li, azura li o, azura, cea plină de clopoței, ascultă-mi suferința când gem nu privi la sfrijirea acestui ciorchine pitrocit în sunătoare amurguri atinge-mă, azura, și mă voi umple de liniște, plângând încetișor ca un pârâu de lavă peste mâinile mele nu mai pot zgâria în amiezile `nalte cu umbra-mi uscată palma deșertului, oțelul secundei când mă scol, nu mai pot ridica de pe suflet o singură piatră, pe genunchii mei, să o legăn adu-ți aminte, o, azura, cum aprig hălăduiam prin livezi pitice, albe, rugoase cum țopăiam pe mușchiul cuvintelor, cum îmi băgam nasul după tine în iezerul inimii, zvântat ca un arc al cerului, ca o săgeată plesnind săgeata retinei tale cea înroșindă, cea unduindă, o, a zu ra presimt lepădarea cărnii și fuga ei de la mine așa cum știu tulburarea, râsetul, focul ce cu molcome brațe ridică, îndreaptă, despoaie șira spinării mele către lovirea dulce, sferică, amețitoare a cuvântului tău neîmpăcat cu trădarea purtată pe umerii sunetului o, azura li, azura li, pentru ce nu-mi tresai, preaiubita mea, potrivita mea statuie?

Ah, ce fericită m-ați făcut, acum la trecerea între ani, nu mă așteptam la așa o surpriză!!! Mulțumesc din suflet Marina pentru că te-ai oprit puțin la volumul meu și apoi ai făcut cunoscută apariția editorială din acest an, volumul "Calvaria", care a așteptat cam 7 ani, ca să poată fi publicat. Mulțumesc pentru cuvinte, pentru încredere și pentru gândul cel bun! Punct ochit și cu "Ruga pentru părinți"! Frumos gest și neașteptat, îți mulțumesc! Virgil, probabil că de acum, prezentă fiind și în Hermeneia, vei avea ocazia să mai citești poezii scrise de mine! Îți mulțumesc! A fost minunat la Iași! Luminița, ce idee minunată ai avut cu trimiterea volumului, îți mulțumesc din suflet! Și pentru că mi-ai fost alături, cu prilejul lansării de la București, ceea ce am convingerea că nu a fost întâmplător. Îți mulțumesc și pentru cuvintele de referință, pentru căldura și lumina ființei tale, pentru că exiști, prietena mea dragă! La mulți ani, cu împliniri! Alma, bucuroasă să te fi întâlnit chiar și în fugă la Iași, mulțumesc pentru cuvinte și pentru căldură. Un an fericit și bun tuturor, mulțumesc pentru gânduri și prezentare! La mulți ani!

4. Vă mulțumesc pentru intervenție, Cristina, Adrian. Cam așa e cum spuneți voi, nu e nici o filosofie aici, doar un studiu observațional asupra realității... și virtuale. :)

Un text scrâşnit, chinuit, bandajat parcă în foi de viţă, fără absolut niciun haz. Se vede clar că autoarea habar nu are ce presupune o parodie, iar de mijloacele care să aducă umorul (fără de care o parodie nu există) sunt sărace spre nule. Iar atunci când fineţea pare o halcă de porc prăjit, autoarea apelează la iobagisme care aduc zâmbete numai celor care stau la cort:

"în amurg cerul ar trebui să-mi pară pașnic
războiul să-mi pară bun
mă chinui să învăț pe de rost ritmul
să pot cânta maneaua
... dar nu mă pot abține fraților
Pur și simplu!" - aici, citind ce am italicat eu, noi ar trebui să râdem roi să zâmbim, fraţilor. Jess!

n text ca o frescă găsită din întâmplare, neştiută de nimeni, interpretată azi cu tot ce ştim, nu ştim, mai ales ce-am uitat, încercând să ne-aducem aminte şi nu putem, iar asta ne doare. Ne doare precum „cărţile mele incantaţia sângelui cărţi…” – îmi permit să schimb - «azi necitite de nimeni» …Ar fi mult mai mult de spus despre plurivocitatea conotativităţii trezite de lectură. Chiar că slah-urile n-au nici un rost: taie „curgerea” şi ritmul. Ar mai fi şi altele care împiedică zisa curgere şi ritmul scriiturii.

merci pentru atentionare si apreciere Andrei, desi poate e un text mai modest