Bianca, știu, am o problemă cu amănuntele :) dar m-am gândit să retușez fontul, dar textul a rămas același '' praf '' sau nu :) ... promit solemn să mă opresc aici cu retușurile ca să ma poți citi de câte ori ai plăcerea, mulțumesc pentru recomandări. Fabius

Florin, multumesc pentru legenda, dar o stiam...pe cuvant! de vreo 25 de ani. e fapt, la punctul 2) voiam sa-ti sugerez ca ar fi mai bine sa asezi altfel versurile din acea strofa, pentru a evita confuziile. la punctul 1) spui ca: " obișnuită să țipi când iți șoptesc-deci se poate desprinde ușor ideea k nu este vorba despre pielea cojită" ok...atunci leaga "obisnuita" de tipat, nu de "pielea cojita".

Cândva am vrut să scriu un poem despre cele milioane de biciclete din Beijing, m-a inspirat o fotografie. E bine că a fost scris și a fost scris bine. Finalul e și romantic, și o idee ironic. Cu un zâmbet în colțul buzelor. Un sfat: nu fragmenta poemul prin conjuncții.

ma tem ca nici un text al acestui autor nu va mai fi pus in prima pagina pentru o lunga bucata de vreme datorita acestui gest. Este pur si simplu inadmisibil sa ai facilitatea de autoeditare, sa ai un text in prima pagina care timite la un text care brusc si deodata dispare. Asa ceva nu se va mai intimpla pentru ca nu vei mai avea texte evidentiate in prima pagina

Am citit aici o viziune, o imagistica interesanta. Prozodia insa e prea saraca, simplitatea din pacate nu ti-a reusit aici, este insuficienta concentrare pe subiect pentru a putea uza de atat de putine cuvinte, mai ales inchise in multe metafore pe centrimetrul patrat de text. Pentru cititor poemul pare o ghicitoare si nimic mai mult. Nu vreau sa par atoatestiutor Calin, te rog sa nu ma intelegi gresit, insa iti spun din tot sufletul, poemul tau nu cred ca reprezinta mare lucru pentru altcineva in afara de tine insuti pentru ca nu se misca mesajul spre cititor, nu-i dai aer. Deci pot fi deacord cu comm-ul lui Dorin, asa scurt cum e el exprimat, pentruca Dorin e mult mai ocupat decat mine nowadays si nu poate sa explice ce scrie si mai e si editor pe deasupra. dar... ma rog, sunt chestiuni care chiar nu ma privesc, Andu

err. Nietzche nu Nietche. imi fug tastele:)

mi-a plăcut poemul acesta, în special pentru nuanțele sale aforistice. și prin înșiruirea sa de poveste, de „pildă”. m-am gândit, pentru o clipă, la (să nu râzi!) Anton Pann.

Aceasta cantare isi poarta vibratiile spre adancuri. Simt o stare de caramiziu aici, o cuprindere in voaluri dupa o fuga. Incercarea de desprindere din real se transforma intr-o poveste de iubire cereasca, nesfarsita... Imi lipsesc cuvintele potrivite poeziei tale, Daniel...

da, uite ca m-a facut sa zimbesc. se pare ca ai revenit la ce stii sa faci bine, scrisul aerisit, vertical. textul e simplu, ludic, poate chiar la limita simplismului daca nu ar fi substratul numerologic (sau astrologic), (sau poate kabalistic), sau poate cine mai stie. dar daca tot ai "notat" atit si prin atitea locuri uite iti dau o penita sa tatuezi mai departe

Când Dorin Cozan a început a scrie “Apocalipsa după Vaslui”, ca simplă cititoare am fost atrasă de stilul literar al său (citind postări pe internet), stil pe care l-am asociat în mintea mea cu o pictură - alegere la întâmplare – a lui Dali. Sigur, e de apreciat că printre noi, mai sunt oameni care acceptă şi alte feţe/aspecte ale vieţii dincolo de nebuloasa cotidiană. Dorin este precum tapioca în scris, un vânător de iluzii, un deschizător de lumi paralele, o promiscuitate în care vrei să te laşi abandonat pentru a te regăsi mai târziu într-o arcă, “Arca lui Do”. O „călătorie spre centrul pâmântului” în care de mână cu Urmuz priveşti ciupercile gigantice ale lui Jules Verne şi te întrebi dacă citind în acest roman este posibil să faci conexiuni atât de frustrante, atât de haotice şi să spui ca un lunatic cum şi unde să-l mai încadrez şi pe acest Ştefan Cel Mare, Doamne, în ce moment ne-am desprins de „ligheanul” lui Cozan şi în ce moment ne-am întâlnit “domnişoară Absurd”?
De remarcat uşurinţa frazei, plăcerea cititorului de „a fi dus de nas” cu bună ştiinţă, “prostit literar”, aş spune: până unde va merge Dorin cu toată şarada aceasta minunată şi de ce trebuie să se sfârşească? Aerul romanului este de factură intelectuală, autorul mizând pe minţi ascuţite. Nu ai nicio scuză ca cititor când te arunci conştient în plasa cozaniană şi nu numai, în general vorbind, eşti “responsabil de greşeli”, te sufoci cu umor negru, te aşezi pe coate şi dai următoarea şi următoarea filă din carte şi nu regreţi. Mă gândeam dacă se poate transpune romanul pe o scenă de teatru, să-l vedem pe Ştefan Cel Mare cu “pletele lui blonde” , „ca spicul copt” cu „ochii lui ca flacăra centralei de apartament”, pe piţipoanca din Ferentari, umbra domnişoarei absurd materializată, ş.a.m.d.
Ar fi multe de spus despre stilul cozan, despre dicteu şi dicton la Cozan, despre dualism dar şi despre monismul aristocratic corcit, acolo unde ne detaşăm de Ferentari şi chiar de Ştefan Cel Mare, unde începe Do din gamă şi urcăm portativul prin domnişoara absurd. Nu trebuie să ne mire peiorativul la acest autor, expunerile bombastice, emfaticul din simplul motiv pentru care ele trebuie în mod obligatoriu să survoleze aerul romanului, este impetuos necesar să fim electrocutaţi stilistic. Dacă se moare de râs sau de tragic, asta însemnează că tragicul-comic la români naşte câte un Cannes. Dacă e de bine sau de rău citind “Apocalipsa după Vaslui” personal eu aş spune aşa cititorilor, citând din Pascal: Daca Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic crezând în El, dar dacă El există şi nu crezi, atunci ai pierdut totul.

P.S. Am avut plăcerea să primesc de la Dorin Cozan cu semnătură acest roman şi nu regret că l-am citit şi pe hârtie mai cu seamă că sunt adepta scrisului pe hârtie.

Bine aţi făcut domnule Manolescu Gorun, bună treabă domnule Dorin Cozan!

Şi mulţumiri pentru pastelul Olandez!
Pentru mine e ceva nou şi îmi place.
Îl găsesc complex şi interesant.
Citit cu plăcere.

Nici o problemă. Îs în colț pungi colorate cu doojdemii. Cred că au și hârtie de împachetat. Hm, Crin, interpretarea mea e mult mai tristă. Nu stiu cum ar fi primăvara. "Dac-ar fi primăvară totul s-ar înfrumuseța, masa albă triunghiulară din fundul grădinii nu s-ar vedea de multele flori" - Nu sunt versurile mele... aș vrea io -

o dedicaţie adresată persoanei dragi.

"vreau
să îți simt măcar o dată
trecerea rîurilor
prin văile adînci
ale gîndurilor"

să fie "La mulţi ani" şi de la mine. pentru că sînt prieten cu tată-su.

atăt de multă tristeţe reţinută în aşa puţine cuvinte. bine te am găsit!