elia, nu cred că știi, dar poezia ta de aici m-a făcut să renunț la ideea mea de a nu acorda penițe. recent, într-o dezbatere asupra umanismului, imi exprimam reticența față de concepte precum cel de inocență, conștiință, solidaritate samd. însă, este o pedagogie în fața căreia, vrând-nevrând, trebuie să-i recunosc meritele. pentru simplitatea construcției, pentru logica completă a discursului, pentru apolinicul asumat, felicitări!

erată: scrierea lui...

genial mini-textu' asta! e o bomba, mai ales ca e scris de tine:) ce scriu acu nu e un comentariu. e doar un anunt ca il voi comenta candva. ca e noapte si dorm pe mine. sunt atatea directii in care poti porni de aici! cel putin asa il vad eu. dar cum spuneam... (daca ar fi fost sa il scriu eu, l-as fi scris inainte de "fistula". sau poate ca...) plec, altfel ma contrazic:) numa' de bine!

lui vlad turburea
“La şicul elegant” de îmbrăcat mirese, Domnişoara Aurica, este cea care cade pradă trăirilor intense. Dezamăgită, cum ne-o descrie Eugen Barbu într- o scenă, în care ea, chiar nu mai suportă, iată, o fată bătrână, Aurica Cârlan, plină de vise şi cu toate acestea fără de ele, pusă în faţa faptului împlinit la auzul unor batjocori, adresaze de nişte vagabonzi, drept sub felinar, iată ce aude:
"- Lăsaţi-o, mă, că e o babă!” Evident, personajul suferă, în imaginaţia lui, cum că ar fi fost altfel decât aşa cum auzise de la acei golani.
Dar, hai, să fim serioşi, ce personaj mai este şi acesta, domnule, Gica? Gică hau-hau!? Şi „trup şi suflet” ce ziar o mai fi şi ăsta?
Cam aşa, cam în acest fel curge povestirea şi aici, ca la Eugen Barbu, deşi stilul, timbrul lui Vlad este mai la patru ace, şi asta pentru că vlad imbină elemente de poem cu proză şi de aceea diferenţa prin poetizare a unor imagini: “aveam şi beţişoare din lemn de salcîm şi învăţam tabla adunării: unu şi cu unu fac doi/doi şi cu doi fac patru/ cinci şi cu cinci fac două mîini cu care să ne rugăm.”
“Difuzorul” lui vlad turburea este un “difuzor de Şipot” pentru că, evident, toate povestirile vin de la Şipot şi se opresc la Bucureşti sub formă de poeme sau nuvele de genul celui de faţă. Personajele sunt frumos creionate. Până şi tristeţea îşi are rostul ei, aici, într-un fragment, pus pe seama lui Sorin, fără să vrea, acesta acceptă, frate fiind, căci plânsul este purificator ca şi la C. Dickens, momentele şi amintirile rămân undeva bine întipărite în minte. Imagini reuşite, cu talent evident, ele nu pot decât să impresioneze cititorul.
Aş mai putea să comentez, dar am fost certată ,cândva, de către autor pentru că, ei drăcie, la un moment dat, mi-a zis ceva de genul, oare sunt celebru şi nu ştiu eu? şi l-am crezut.
E bine să existe câţi mai mulţi autori, de genul lui vlad, care din când în când să spună cititorului: oare am ajuns celebru?

P.S.Dedicaţia şi Finalul sunt o glumă. Sper să fie citite în nota aceasta pentru a se evita interpretările de orice natură. Raluca, ai legătura. Râd.

cu drag,
s.b.

Francisc, crede și nu cerceta!

text foarte stufos iar stilul e de-a dreptul prăfuit. șmecheriile de genul iubito/iubite sau iluminare/iluminați sînt ca artificiile chinezești. adică foarte rar aduc ceva bun gust unui text. și de multe ori îți expodează în față. greu de găsit în textul acesta poezie. părerea mea. mai încearcă.

la naiba, am lungit totul mereu prea mult. un poem intre un rinichi si altul. cu zambet de complezenta.

stimata doamna va multumesc pentru critici .imi pare rau ca dumneavoastra percepeti textul ca o autoironie. nu combat parerea dumneavoastra, poate e un text slab, asta e- platesc tribut faptului ca sunt prea sincera in poezie. imagini pretentioase? scuzati-mi indrazneala, sunt trairi,poate neinspirat transpuse, dar trairi sincere. pe un alt site l-am avut trecut la personala, poate am gresit sa-l postez aici ca poezie...

ascunde-ți punctul de unde ai plecat
pe harta întocmită în piept
deschide porțile, brațele, pumnul
și strigă
iată-mă alb înalt și crîncen, iată-mă veșnic, din nou

apoi dă-mi drumul la mînă

da... un poem care mi-a incantat imaginatia ! felicitari !!

e prima oara ca va vad la fatza. Ce enorma anomalie a netului.. vorbim .. ne iubim . ne certam si habar nu avem cum arata cel din spatele ecranului. Uneori il vedem cu coarne si copite de fildes alteori inger zburand peste Kilimanjearo. Sau lotus in gradina sultanului. Oricum am sta cu virtualul tot poza soldatului pe pasaport e mai palpabila. De drag Adrian

ok, ca să vă calmați am să vă rog pe amîndoi să vă abțineți de la orice dialog personal sau atac ad hominem pe hermeneia.com. la prima abatere cînd oricare dintre voi va mai face vreun comentariu pe hermeneia.com care nu are legătură strictă cu textul va avea contul suspendat pentru o lună.

da, captivanta proza.parca astept continuarea din care sa aflu ca unul din personaje nu a mai urcat la stația știută. oare ce s-a întâmplat cu el?

Laurentiu, sa nu exageram cu psihanaliza, rogu-te. :) sunt singurul moderator de pe aici si nu ma simt parte beligeranta in niciun razboi. nici rece, nici declarat. pentru simplu motiv ca el, carevasazica, nu exista! toate bune.

Marina, multumesc de comentariu si opinii, insa nu vad nicicum corelatia dintre cuvintele lui Marmeladov si poezie. Oricum, e bine ca a stranit reactii diverse, atat pro cat si contra - inseamna ca e un text deschis. si asta ma bucura. Luminita - tu ai un fel anume de a ma citi. reverentza. da, buna observatia ta despre receptare, exact la asa ma gandeam si eu confruntand opiniile variate.