Varianta mea... îți scriu cu privirile pe cer plânsul mi se face seară umbre de păsări cad peste lucruri trupul lor apasă greu clipa ne-a împietrit plăcerea pe buze ca o lamă de cuțit tinerețea se împarte săracilor mei in aripi de verde uscat Subscriu la ce zice Sapphire... "când mă iubeai" suna al naibii de patetic etc
Frumos poem, dar fără femeia frumoasă de la final. Poemul se termină aici: "cum vara îmbătrîneşte în mine".
Spunea Leoveanu - azi se împlinesc 2 ani de la trecerea sa dincolo - că există doar câteva silabe în care poţi termina un poem şi întotdeauna ultimul sunet este o vocală, dar nu oricare, ci doar câteva au acest privilegiu, şi vreo două consoane sonore. Am mai discutat despre asta, cu ani în urmă.
Andu, țin cont de sugestiile tale. Iau acest comentariu ca o primă lecție. Până acum ai fost zgârcit. Aprecierea acelui "ceva...pas", mă-mpinge către perseverență; asta ai vrut , nu? ;) Mulțumesc.
totul seamana cu o schimbare de domiciliu, cu o jumatate de incendiu, cu un cataclism din care ai scapat cu viata si inca nu realizezi, un inceput de testament sau numai cu ceea ce lasi in urma vrand-nevrand...c'est la vie!
I don't know... for some reason I just can't see this text as something coming from you. It's almost like although I can believe you can write this I still don't see you as it's author. At least that's my perception.
Francisc - sigur că nu e nouă ideea, dar tot eu am lansat-o. Câteva sonete din această categorie au apărut, de altfel, și în revista APOSTROF de la Cluj, a doamnei Marta Petreu. Acum încearcă unul să mă copieze, realizând parafraze, dar uitând să precizeze de unde s-a inspirat. Câteva - dar nu prea multe, ca să nu se alarmeze lumea - vor fi prezente și în volumul al doilea de sonete, a cărui lansare va avea loc luna viitoare. Continuarea o văd în intenția de a termina, în timp, întregul alfabet. Printre picături, există și alte variante, cum ar fi sonete alcătuite din combinații de două sau trei vocale sau un sonet în care cuvintele încep cu literele alfabetului, în ordinea prestabilită. Oriana - recunosc că e mai greu decât un sonet tradițional. După ce că forma îți impune restricții, mai apar și altele, noi, datorate restrângerii lexicale la care te înarmezi. Pe asta mizez și eu și voi mai adăuga câte unul, din când în cînd : pe faptul că se formează asocieri inedite între termeni. Cu drag
:)) Iarta-ma ca te-am comentat Virgile... dar e bine ca ai scos macar un marait :)) Asta ar putea tine loc de raspuns dar numai in cazul unui om morocanos :) Si punctele acelea de suspensie... cat adevar ascund in ele.
Dan, mulțam, mult. Interpretarea ta este situată pe firul transparent al versurilor. Cât privește titlul și corpul, ele - ambele - redau un cer negru ca onixul, așa cum l-am văzut într-un septembrie noaptea, în Tomis, pe timp de furtună. Era negru negru. Poate că în corpul poeziei nu se percepe acest negru, redat în titlu.
zidul a fost spart de către oamenii cu mîini şi picioare. Experimentele acelea nu anu participat atunci. Nu de alte, dar infirmitatea putea fi şi mentală. Vă mulţumesc de trecere şi interpretare.
Acolo unde oamenii mor în ei înşişi,
există lucruri scrise în hârtii colorate...
Locuitorii zilei se nasc şi-şi continuă nestingheriţi melodia cea veche,
alteori, le place să locuiască în noapte cu adresă cu tot...
și ce este dragostea decât o arie căreia încercăm să-i dăm sonorul la maximul ființei noastre pământene? Dincolo de Händel, într-un alt corolar al demonilor din noi... Ombra mai fu di vegetabile, cara ed amabile, soave più. Never was shade of dear and amiable vegetable More sweet...
Marga (sau un "m", un "a", un "r"... ai prins esenţa, nu? Sper totuşi să reuşeşti să treci cândva de aceste etape infantile), eu am tratat textul tău cu seriozitate şi cu deschidere spre pozitiv - adică, onest. Că, în final, din cauza celor pomenite în primul comentariu, am avut o părere negativă, asta-i altă poveste. M-aş bucura ca răspunsurile tale să fie ceva mai, hai să le spunem, cumpătate. Nopate/dimineaţă faină!
pi punct es: dacă tot scrii, încearcă s-o faci corect: trei A, nu "trei de a" - ce, când vezi trei scaune, spui "trei de scaune?" Pe altă linie, nu poţi "mulţumi umilă" (umilă = atribut, aşadar ar trebui închis între virgule, căci determină subiectul) dar poţi mulţumi umil, unde "umil" este adverb.
..ca am citit acest text de dimineata. Subscriu totusi celor spuse de Silvia mai sus, urina si uleiul nu aduc niciun favor textului (mie mi se pare chiar o combinatie ce da o nota prea kinky acestei scrieri, precum in Bitter Moon, si cu siguranta nu ai vrut asta - umilinta putea fi definita altfel). As mai adauga si faptul ca surplusul descrierilor dauneaza: parca prea grafic si lamentativ totul insultind oarecum imaginatia cititorului prin exces de detalii.
Insa finalul este fain..si, bine-nteles imi aduce aminte de Pollyanna (E H Porter) and Her glad game - the philosophy of life that never fails.
Cum se mai spune si pe aici si pe acolo: 'Every cloud has a silver lining'..Nu?
sunt valente multiple, da, simboluri, dar si joc de rol, un ludic nemilos, mai ales, cu sinele imprastiat printre cuvinte, scuze pentru intarzierea raspunsului, multumesc, Lucian, An Nou Fericit si luminos!
am remarcat atmosfera sugerata ca un fel de cautare intre expiratie si inspiratie.
"viaţa
înlănţuire nesuferită de întreruperi lucruri
care în mod normal ar fi neglijate sau respinse
de orice regizor
continuă
te ascult"
e un poem parca facut sa fie citit doar cu voce tare, altfel se pierde din picoteala.
"lacomă eşti a mea
somnul
pisică uriaşă şi albă
îmi dă tîrcoale
îmi spui intră iar
ochii mi se închid sforile
se preling printre degetele paznicului pentru care
n-a mai venit niciodată schimbul"
versul cel mai plin, care atarna greu greu, care iti da multitudine de nuante ale unei stari si care vorbeste parca intens subconstientului meu:
"aerul rece ca o vamă îmi usucă retina"
nu e o piesa mare, e usoara, microscopica, usor de uitat, dar frumoasa.
Al treilea autor survolat după această primă lună de hermenie este Mădălina Maroga (au mai fost Dorin Cozan și Daniela Luca). Precizez că părerile sunt pur personale, nu au în nici un caz valoare absolută, ci sunt o expresie a rezonărilor mele interioare la scriitura acestor autori. Mădălina Maroga este, poate, autorul la care se poate observa o evoluție în scriitură. Primele poezii ale sale (de la "Cu tremur" până la "Înger singur") suferă de un, să zic, pur descriptivism nereflectat de sinele auctoral. Adică textul este strict (con)centrat pe ceea ce i se întâmplă sau face autoarea-obiect, și nu reflectat de autoarea-subiect. Formula poetică din aceste texte nu este cea mai potrivită, aproape toate verbele sunt la prezent persoana I singular, iar acest mic amănunt tehnic frustrează textele de "vizionarism poetic" dacă doriți. Adică nu deschide, ci închide totul în jurul, în sinele autoarei. Ideea, oricum, nu este rea, dar scriitura suferă, e pur descriptivă și nu ia forme prea plăcute. Doar "A șaptea minune" și "Lumânări arse" se salvează puțin de la cele spuse mai sus, printr-o subtilă deschidere a atmosferei către "împrejurul" autoarei. Probabil aici ajută și faptul că textul descriptiv este înlocuit mult mai des de imagini metaforice ("funii de argint", "lacrimă de clopot", "singur până la sânge" ș.a.) Schimbarea vine o dată cu poeziile "Despre suflet" și "Labirint". Mădălina începe să se retragă puțin în contemplare în fața "spectacolului" din jur, căruia reușește să-i dea o reușită formă poetică. Filtrul interior al autoarei este mult mai activ decât în primele poezii. Reflecțiile nu se mai apleacă strict asupra lucrurilor din jur, ci asupra efectelor pe care acestea le creează în sufletul autoarei. Urme ale simplului descriptivism textual dinainte se mai păstrează însă, dar sunt mai diluate, și de obicei apar înspre finalul poeziilor. Poate cu o la fel de susținută atenție asupra contemplării poetice, ca la începutul poeziei, se poate elimina și acest neajuns ce apare înspre final. "Labirint" marchează clar îndreptarea spre acest al doilea stil de scriitură al Mădălinei. Ea "desface încet culoarea violet a mâinilor în fire subțiri", iar aceste fire subțiri, ce pornesc din sufletul-subiect al autoarei, încep să se infiltreze de-a lungul textelor sale, creionând efecte deosebite. O poezie pe care am salutat-o la vremea ei. "În spirală" este deja o poezie schimbată, (dar cu aceleași reminiscențe spre final). "Din iubire", "Peste mâinile mele", și "Două luni în păr" sunt poezii mult diferite de cele de început, fără nici cea mai mică urmă a descriptivismului textual de care pomeneam la început. (Excepție la seria ultimă face poezia "La 5 și 10" care șochează prin distonanța față de poeziile mai noi. O bănuiesc o poezie mai veche și reluată aici, sau pur și simplu o răbufnire nefericită a vechiului stil. Sau autoarea a fost prea atentă la potrivirea textului cu imaginea fotografică și a uitat de stilul nou dobândit). "Din iubire" e o incantație redată sugestiv de repetițiile și rimele de moment ("sunt fericită", "lacrima Domnului, lacrima somnului", "viața e ca... / iubirea e ca..."). (Încerc o exemplificare a stilului nou: autoarea ar fi spus la primele poezii, simplu: "eu port lumina în palme", dar acum spune "lumina a poposit la mine-n palme", deci accentul e pe lumină care poposește undeva, și nu pe nerezonanta idee că autoarea ține lumina în palme.) Iubirea e aici "firul subțire" care se strecoară din bunici în părinți, prin sine, spre copii, și sentimentul acesta e sugestiv și sensibil redat. "Peste mâinile mele" întărește noua impresie (și dovedește că "La 5 și 10" nu a fost decât un accident). Nici urmă de simplu descriptivism, verbe tot mai puține și nu de mișcare, în schimb abundă imaginile reflectate, filtrate prin sinele autoarei. Dialogul cu cel drag primește nuanțe date de neașteptate perechi/asocieri "peretele pământului", "tavanele sudului", "semnele inimii". "Două luni..." debuteză cu o formă de dialog anunțată în poezia dinainte, primele două strofe se conturează delicat. A treia se zvârcolește "încep să bat cu palmele în pereți" - nici un efect; iar de la a patra se arată iar umbrele: - "văd un om", dă-l încolo, oricine îl vede. Spune-ne despre el, nu ni-l arăta! - "fug desculță de frică să nu"... nu știu ce. Iar o mișcare inutilă, greoaie, lung spusă, forțare a efectului... nu mai e stilul ei. Stilul nou dobândit ar spune ceva de genul: "nu aștepta să cadă pene de înger!", sau "spaima căderii de îngeri aleragă în tălpile goale", nu știu... Formulele poetice din "Din iubire" și "Peste mâinile mele", și cea de început de aici mi se par mai reușite și mult mai sugestive, și aș îndemna spre o păstrare a stilului nou dobândit (și dovedit). Încă o dată, e părerea mea, strict personală și accept orice critică. Până la urmă, poezia fiecăruia nu trebuie să urmărească o formă anume, impusă de cineva, ci este o exprimare a propriului sine și a viziunilor personale.
Daca tu stii asta de ce intrebi? NU stii si tu cat de singuri am ramas? Cat de firavi si porcosi ne ducem zilele? Esti un mare observator, Cailean, vei trai mai mult ca mine. Si daca asa va fi, adu-ti aminte de mine. Apreciez interesul tau. Asa cum spuneam, Sa ai pace. (Esenienii stiau ce spun prin asta. Nadajduiesc sa stii si tu). Dancus
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
se pare ca da.
dar eu sper ca G. sa fi fost doar prima treapta. :)
pentru textul : dragoste deVarianta mea... îți scriu cu privirile pe cer plânsul mi se face seară umbre de păsări cad peste lucruri trupul lor apasă greu clipa ne-a împietrit plăcerea pe buze ca o lamă de cuțit tinerețea se împarte săracilor mei in aripi de verde uscat Subscriu la ce zice Sapphire... "când mă iubeai" suna al naibii de patetic etc
pentru textul : primăvara contemplând un bărbat! deFrumos poem, dar fără femeia frumoasă de la final. Poemul se termină aici: "cum vara îmbătrîneşte în mine".
pentru textul : copacul dinăuntru deSpunea Leoveanu - azi se împlinesc 2 ani de la trecerea sa dincolo - că există doar câteva silabe în care poţi termina un poem şi întotdeauna ultimul sunet este o vocală, dar nu oricare, ci doar câteva au acest privilegiu, şi vreo două consoane sonore. Am mai discutat despre asta, cu ani în urmă.
amintire aşa de firesc prins, un film care odată developat pare viu, o schiţă în care apar elementele esenţiale pentru a reda o stare. mi-a plăcut.
pentru textul : crochiu VI deAndu, țin cont de sugestiile tale. Iau acest comentariu ca o primă lecție. Până acum ai fost zgârcit. Aprecierea acelui "ceva...pas", mă-mpinge către perseverență; asta ai vrut , nu? ;) Mulțumesc.
pentru textul : re-Facerea detotul seamana cu o schimbare de domiciliu, cu o jumatate de incendiu, cu un cataclism din care ai scapat cu viata si inca nu realizezi, un inceput de testament sau numai cu ceea ce lasi in urma vrand-nevrand...c'est la vie!
pentru textul : de fapt sîntem detare vragila poezia asta a ta.
pentru textul : Ultimul ascunziş deI don't know... for some reason I just can't see this text as something coming from you. It's almost like although I can believe you can write this I still don't see you as it's author. At least that's my perception.
pentru textul : Discharged dedar cam cum intelegi tu poezia Bobadile? inflorituri dulceagoase a la dame peste 30? sau bascalii frustrate a la domni peste 30?
pentru textul : fericirea II deFrancisc - sigur că nu e nouă ideea, dar tot eu am lansat-o. Câteva sonete din această categorie au apărut, de altfel, și în revista APOSTROF de la Cluj, a doamnei Marta Petreu. Acum încearcă unul să mă copieze, realizând parafraze, dar uitând să precizeze de unde s-a inspirat. Câteva - dar nu prea multe, ca să nu se alarmeze lumea - vor fi prezente și în volumul al doilea de sonete, a cărui lansare va avea loc luna viitoare. Continuarea o văd în intenția de a termina, în timp, întregul alfabet. Printre picături, există și alte variante, cum ar fi sonete alcătuite din combinații de două sau trei vocale sau un sonet în care cuvintele încep cu literele alfabetului, în ordinea prestabilită. Oriana - recunosc că e mai greu decât un sonet tradițional. După ce că forma îți impune restricții, mai apar și altele, noi, datorate restrângerii lexicale la care te înarmezi. Pe asta mizez și eu și voi mai adăuga câte unul, din când în cînd : pe faptul că se formează asocieri inedite între termeni. Cu drag
pentru textul : efigia edenului eretic deSurprinzător de bine sună
pentru textul : Inventar deacest poem închis în rimă.
:)) Iarta-ma ca te-am comentat Virgile... dar e bine ca ai scos macar un marait :)) Asta ar putea tine loc de raspuns dar numai in cazul unui om morocanos :) Si punctele acelea de suspensie... cat adevar ascund in ele.
pentru textul : obsesia firului deDan, mulțam, mult. Interpretarea ta este situată pe firul transparent al versurilor. Cât privește titlul și corpul, ele - ambele - redau un cer negru ca onixul, așa cum l-am văzut într-un septembrie noaptea, în Tomis, pe timp de furtună. Era negru negru. Poate că în corpul poeziei nu se percepe acest negru, redat în titlu.
pentru textul : cerul de onix dezidul a fost spart de către oamenii cu mîini şi picioare. Experimentele acelea nu anu participat atunci. Nu de alte, dar infirmitatea putea fi şi mentală. Vă mulţumesc de trecere şi interpretare.
pentru textul : Epoca aceea se putea salva cu răbdare dep.s. orișicum, vezi că Nicodem clatină deja nește chestii, hamarticoasă mică ce ești.
pentru textul : Este adevărat că poezia este pe moarte sau nu? deAcolo unde oamenii mor în ei înşişi,
pentru textul : zahar deexistă lucruri scrise în hârtii colorate...
Locuitorii zilei se nasc şi-şi continuă nestingheriţi melodia cea veche,
alteori, le place să locuiască în noapte cu adresă cu tot...
și ce este dragostea decât o arie căreia încercăm să-i dăm sonorul la maximul ființei noastre pământene? Dincolo de Händel, într-un alt corolar al demonilor din noi... Ombra mai fu di vegetabile, cara ed amabile, soave più. Never was shade of dear and amiable vegetable More sweet...
pentru textul : ombra mai fu cara ed soave più deProces-verbal de constare moarte suspecta, cauza probabila otravire cu monoxid de carbon. Personaje si imprejurari reale , inclusiv vitelul.
pentru textul : Cartier rezidential demulțumesc pentru semn.
[iar „iar” rămâne acolo, face bine auzului meu... ;)]
pentru textul : postludiu deCe părere aveţi, dacă aş spune aşa: ca toţi ceilalţi să nu poată vedea...
pentru textul : le pouvoir des mots deMulţumesc.
Marga (sau un "m", un "a", un "r"... ai prins esenţa, nu? Sper totuşi să reuşeşti să treci cândva de aceste etape infantile), eu am tratat textul tău cu seriozitate şi cu deschidere spre pozitiv - adică, onest. Că, în final, din cauza celor pomenite în primul comentariu, am avut o părere negativă, asta-i altă poveste. M-aş bucura ca răspunsurile tale să fie ceva mai, hai să le spunem, cumpătate. Nopate/dimineaţă faină!
pi punct es: dacă tot scrii, încearcă s-o faci corect: trei A, nu "trei de a" - ce, când vezi trei scaune, spui "trei de scaune?" Pe altă linie, nu poţi "mulţumi umilă" (umilă = atribut, aşadar ar trebui închis între virgule, căci determină subiectul) dar poţi mulţumi umil, unde "umil" este adverb.
pentru textul : in the sunshine of your love destraniu peisaj din alta lume parca... e superb finalul: "și tot acest timp care ucide spuma mării și tot acest foșnet al spumei stingându-se"
pentru textul : S-au despărțit, marea de nisip de..ca am citit acest text de dimineata. Subscriu totusi celor spuse de Silvia mai sus, urina si uleiul nu aduc niciun favor textului (mie mi se pare chiar o combinatie ce da o nota prea kinky acestei scrieri, precum in Bitter Moon, si cu siguranta nu ai vrut asta - umilinta putea fi definita altfel). As mai adauga si faptul ca surplusul descrierilor dauneaza: parca prea grafic si lamentativ totul insultind oarecum imaginatia cititorului prin exces de detalii.
Insa finalul este fain..si, bine-nteles imi aduce aminte de Pollyanna (E H Porter) and Her glad game - the philosophy of life that never fails.
Cum se mai spune si pe aici si pe acolo: 'Every cloud has a silver lining'..Nu?
cheers!:p
pentru textul : palimpsest de ani și gunoaie deAndule, frumoasa alegorie, dar stau si ma-ntreb ridicandu-mi mandibula din praf: de ce ai avut nevoie de ultima strofa?
pentru textul : 110 m garduri desunt valente multiple, da, simboluri, dar si joc de rol, un ludic nemilos, mai ales, cu sinele imprastiat printre cuvinte, scuze pentru intarzierea raspunsului, multumesc, Lucian, An Nou Fericit si luminos!
pentru textul : abataj pentru un casanova profan deam remarcat atmosfera sugerata ca un fel de cautare intre expiratie si inspiratie.
"viaţa
înlănţuire nesuferită de întreruperi lucruri
care în mod normal ar fi neglijate sau respinse
de orice regizor
continuă
te ascult"
e un poem parca facut sa fie citit doar cu voce tare, altfel se pierde din picoteala.
"lacomă eşti a mea
somnul
pisică uriaşă şi albă
îmi dă tîrcoale
îmi spui intră iar
ochii mi se închid sforile
se preling printre degetele paznicului pentru care
n-a mai venit niciodată schimbul"
versul cel mai plin, care atarna greu greu, care iti da multitudine de nuante ale unei stari si care vorbeste parca intens subconstientului meu:
"aerul rece ca o vamă îmi usucă retina"
nu e o piesa mare, e usoara, microscopica, usor de uitat, dar frumoasa.
pentru textul : tablou cu pisică albă deAl treilea autor survolat după această primă lună de hermenie este Mădălina Maroga (au mai fost Dorin Cozan și Daniela Luca). Precizez că părerile sunt pur personale, nu au în nici un caz valoare absolută, ci sunt o expresie a rezonărilor mele interioare la scriitura acestor autori. Mădălina Maroga este, poate, autorul la care se poate observa o evoluție în scriitură. Primele poezii ale sale (de la "Cu tremur" până la "Înger singur") suferă de un, să zic, pur descriptivism nereflectat de sinele auctoral. Adică textul este strict (con)centrat pe ceea ce i se întâmplă sau face autoarea-obiect, și nu reflectat de autoarea-subiect. Formula poetică din aceste texte nu este cea mai potrivită, aproape toate verbele sunt la prezent persoana I singular, iar acest mic amănunt tehnic frustrează textele de "vizionarism poetic" dacă doriți. Adică nu deschide, ci închide totul în jurul, în sinele autoarei. Ideea, oricum, nu este rea, dar scriitura suferă, e pur descriptivă și nu ia forme prea plăcute. Doar "A șaptea minune" și "Lumânări arse" se salvează puțin de la cele spuse mai sus, printr-o subtilă deschidere a atmosferei către "împrejurul" autoarei. Probabil aici ajută și faptul că textul descriptiv este înlocuit mult mai des de imagini metaforice ("funii de argint", "lacrimă de clopot", "singur până la sânge" ș.a.) Schimbarea vine o dată cu poeziile "Despre suflet" și "Labirint". Mădălina începe să se retragă puțin în contemplare în fața "spectacolului" din jur, căruia reușește să-i dea o reușită formă poetică. Filtrul interior al autoarei este mult mai activ decât în primele poezii. Reflecțiile nu se mai apleacă strict asupra lucrurilor din jur, ci asupra efectelor pe care acestea le creează în sufletul autoarei. Urme ale simplului descriptivism textual dinainte se mai păstrează însă, dar sunt mai diluate, și de obicei apar înspre finalul poeziilor. Poate cu o la fel de susținută atenție asupra contemplării poetice, ca la începutul poeziei, se poate elimina și acest neajuns ce apare înspre final. "Labirint" marchează clar îndreptarea spre acest al doilea stil de scriitură al Mădălinei. Ea "desface încet culoarea violet a mâinilor în fire subțiri", iar aceste fire subțiri, ce pornesc din sufletul-subiect al autoarei, încep să se infiltreze de-a lungul textelor sale, creionând efecte deosebite. O poezie pe care am salutat-o la vremea ei. "În spirală" este deja o poezie schimbată, (dar cu aceleași reminiscențe spre final). "Din iubire", "Peste mâinile mele", și "Două luni în păr" sunt poezii mult diferite de cele de început, fără nici cea mai mică urmă a descriptivismului textual de care pomeneam la început. (Excepție la seria ultimă face poezia "La 5 și 10" care șochează prin distonanța față de poeziile mai noi. O bănuiesc o poezie mai veche și reluată aici, sau pur și simplu o răbufnire nefericită a vechiului stil. Sau autoarea a fost prea atentă la potrivirea textului cu imaginea fotografică și a uitat de stilul nou dobândit). "Din iubire" e o incantație redată sugestiv de repetițiile și rimele de moment ("sunt fericită", "lacrima Domnului, lacrima somnului", "viața e ca... / iubirea e ca..."). (Încerc o exemplificare a stilului nou: autoarea ar fi spus la primele poezii, simplu: "eu port lumina în palme", dar acum spune "lumina a poposit la mine-n palme", deci accentul e pe lumină care poposește undeva, și nu pe nerezonanta idee că autoarea ține lumina în palme.) Iubirea e aici "firul subțire" care se strecoară din bunici în părinți, prin sine, spre copii, și sentimentul acesta e sugestiv și sensibil redat. "Peste mâinile mele" întărește noua impresie (și dovedește că "La 5 și 10" nu a fost decât un accident). Nici urmă de simplu descriptivism, verbe tot mai puține și nu de mișcare, în schimb abundă imaginile reflectate, filtrate prin sinele autoarei. Dialogul cu cel drag primește nuanțe date de neașteptate perechi/asocieri "peretele pământului", "tavanele sudului", "semnele inimii". "Două luni..." debuteză cu o formă de dialog anunțată în poezia dinainte, primele două strofe se conturează delicat. A treia se zvârcolește "încep să bat cu palmele în pereți" - nici un efect; iar de la a patra se arată iar umbrele: - "văd un om", dă-l încolo, oricine îl vede. Spune-ne despre el, nu ni-l arăta! - "fug desculță de frică să nu"... nu știu ce. Iar o mișcare inutilă, greoaie, lung spusă, forțare a efectului... nu mai e stilul ei. Stilul nou dobândit ar spune ceva de genul: "nu aștepta să cadă pene de înger!", sau "spaima căderii de îngeri aleragă în tălpile goale", nu știu... Formulele poetice din "Din iubire" și "Peste mâinile mele", și cea de început de aici mi se par mai reușite și mult mai sugestive, și aș îndemna spre o păstrare a stilului nou dobândit (și dovedit). Încă o dată, e părerea mea, strict personală și accept orice critică. Până la urmă, poezia fiecăruia nu trebuie să urmărească o formă anume, impusă de cineva, ci este o exprimare a propriului sine și a viziunilor personale.
pentru textul : Două luni în păr deun poem cu formă impecabilă. cred însă că forma a făcut ca mesajul să nu fie întocmai exprimat de titlu. la multi ani!
pentru textul : Îmblânzirea licornului dedimpotrivă, mie mi s-a părut un poem curajos și matur. ultima parte însă este o dezamăgire totală
pentru textul : Inscripție pe o frunte deDaca tu stii asta de ce intrebi? NU stii si tu cat de singuri am ramas? Cat de firavi si porcosi ne ducem zilele? Esti un mare observator, Cailean, vei trai mai mult ca mine. Si daca asa va fi, adu-ti aminte de mine. Apreciez interesul tau. Asa cum spuneam, Sa ai pace. (Esenienii stiau ce spun prin asta. Nadajduiesc sa stii si tu). Dancus
pentru textul : Scrum XXIV dePagini