...Ai surprins bine teroarea cauzată nu neapărat de matematici, cât de profesorul cu apucături de zeu, care are în uneltire câteva zeci de sclavi. Deşi ne despart vreo două-trei generaţii, atmosfera descrisă de text era valabilă şi pe vremea mea, şi nu doar la ora de matematică. Aveam o colegă care, atunci când când era "ascultată" la română, se înroşea, începea să tremure şi uita absolut tot, deşi era destul de silitoare şi dezgheţată. Poate şi pentru că profesorul de română era şi dirigintele clasei.
...Se vede că textul este la prima mână, ar trebui revenit pe el - lipsesc destul de multe virgule, există erori de concordanţă a timpurilor povestirii + topică problematică.
Am citit poemul într-o cheie teologică şi îl consider o metaforă foarte reuşită a vieţii omului decăzut sau doar căzut, aflat sub tăvălugul a tot ce oferă circumstanţele vieţii când nu avem putinţa să ne ridicăm, să fim într-o dependenţă pe verticală de adevărata viaţă. Apreciez disproporţia cantitativă a celor două părţi care parcă vrea să sugereze şi prin acest mijloc anii vieţi, ca o perioadă lungă şi grea în comparaţie cu acel moment scurt de regăsire.
Apariţia unei copile, a unui stilou, a unui bilet de tren nefolosit dau indicii despre o nouă viaţă, altfel decât prima, o rescriere, o transfigurare, un nou început. Mie mi-a plăcut mult metafora ,,palimpsest de ani și gunoaie" din contextul:
,,sînt doar un amestec de om și pietriș
un decor de zgură și așchii și multă rugină
un palimpsest de ani și gunoaie
cam tot ce a fost viața".
Îl consider un poem complet, cu suficiente detalii în care nu ne pierdem ci ne regăsim. Apreciez!
Poate ar fi trebuit adăugat la final forma scurta a pronumelui: ,,cine-l găseşte a l lui e"
Eu sunt un utilizator de internet. Din păcate una din definițiile mele ca astfel de utilizator, este că sunt un egocentrist leneș și lipsit de răbdare căruia nu-i place să dea scroll prea mult. Poți te rog să postezi acest calup măcar ca două texte diferite, să scoți acele spații dintre rânduri etc?
Uite, am citit doar primele două texte că au necesitat doar 3 scroll-uri :)
În aceste două texte îmi place contrastul pe care îl evidențiezi:
- gânduri ca ierbivore înfometate / bicicletele senzuale
- șocuri, stare de groază, temeri / câini cuminți, blocuri colorate
Îmi place faptul că poți să simți tristețea aproape depresivă din fiecare vers. E ca un bolnav (de de)presie care încă nu a juns în punctul de suicid, încă mai vede părți bune pe alocuri, încă mai are speranțe.
Place începutul, dar formatarea Daniela, formatarea... ? De lenea mea nu ți-e milă? :)
Super pastilă maestre, mai ceva ca Viagra! Unde să mai pun că sunt și ardelenii mei pe acilea, asta e subiectivă, știu... una peste alta o pastilă pe care am înghițit-o de vreo trei ori la rând și ce să vezi? În loc să ma ia somnul, m-a luat dorul de Ardealul meu unde, într-adevăr, scepticismul acesta este la el acasă. Nu e stoicism, nu e negativism, e scepticism, nu e septic, nu se ia, e sceptic.
Venea Vasile cu căruța înapoi de la lucru seara și ca să ajungă acasă trebuia să treacă prin părău... da când ajunge acolo, vede un pod peste părău. Trage tare de hățuri, oprește calul. Se gândește o clipă, apoi dă din bici și mână calul prin apă... greu de trecut, dar ajunge pe partea cealaltă, unde obosit se dă jos și își aprinde o mahoarcă. Vine și Gheo la scurt timp și povestea se repetă... ajunge și el pe partea cealaltă lângă Vasile tot traversând prin apă... amândoi fumând o mahoarcă.
Vine și Ion într-un târziu, ajunge în fața podului nici nu se sinchisește, mână căruța peste pod, podul se rupe, cade Ion în apă cu cal cu căruță cu tot, îl mână râul la vale... ăstialalți doi stăteau pe malul celălalt și fumau liniștiți privind cum pe Ion îl înghit apele.
Într-un târziu, după ce nici urmă de Ion sau de căruță sau cal se mai vedea, Gheo rupe primul tăcerea, trage un fum adânc din mahoarcă și zice 'mă Vasile, da' Iuăn ăsta al nost' băiat tânăr și necugetat... el oare n-o fi văzut că ăștia o făcut pod??'
Remarcabilă pastilă, vă mai aștept cu așa ceva, dom' profesor.
Ai punctat corect, Doru Lubov. Caligrafiile marcate de tine au ceva comun, sînt o încercare de a reconstitui realitatea astfel cum îmi place mie, pentru că eu așa cred, realitatea este aceea pe care o construim noi și este așa cum o percepem fiecare. Sunetele, imaginile, toate aceste cuburi holograme, nu sînt altceva decît o modalitate plăcută de a călători. Nu știu dacă există alte vieți, trecute sau viitoare, tot ce știu este că tot căutînd așa ceva putem pierde esențialul: bucuria unică a acestei călătorii. Ei, și dacă se întîmplă să poți împărtăși cu semenii tăi cîte ceva din toate cîte le vezi și le trăiești, atunci totul nu poate fi decît minunat :). Mulțumesc mult pentru vizită.
vă mulţumesc pentru citirea acestui gest amical. Silvia, am încercat şi eu.
Adrian, feng shui-ul ală se pare că o să mă urmărească şi prin ceruri (sper că şi zurbagiii au loc acolo). mulţumesc.
Un profet filozof, cine ar fi bănuit. Dacă eu nu exist, așa cum enunți mai sus, atunci nici acest comentariu nu există. Fals implică orice, vorba logicii matematice. Fascinant. Dacă ar fi să sintetizez, textul acesta nu îmi pare nimic altceva decât o tentativă de disertație pe marginea consecințelor monoaxiomatice ce decurg din "tatum alter ego is verus". Mult succes autodescoperirii în... oglindă!
zîmbesc. totusi colocvialismele „de doamne ferește” și „nu-i așa ca ai plâns?” care nu știu de ce îmi aduc aminte de stilul lui eminescu, poate sînt în plus, sau „îndulcesc” prea mult textul
nu, adriana, nu s diplomat nici sacosa:P ziceam ca starea trasmisa este una in sensul candorii si a apropierii dintre doua cercuri despre sintaxa, nu zic, pt ca nu ar mai fi stilul tau apoi, ci al meu si n ar fi drept fata de text
andu fainut text. prea incarcat de oase (m-am simtit ca la un curs de medicina!), si lunguiet de felul lui... spre deosebire de ceilalti comentatori mie chiar imi place finalul: grile diferite de lectura, poate si gusturi diferite... 2 observatii insa: 1) dar nu i-am găsit nicio întrebuințare rezonabilă dar alergătorul meu -repetitie obositoare. prea multe "dar"-uri/cm liric. 2) o să plătim mai puțin întreținere la iarnă -imi suna incorect gramatical. fie zici "putina intretinere", fie " mai putin intretinerea". poate ma prind eu mai greu, dar nu cumva prin lungimea si narativitatea obositoare a poemului ai vrut sa induci exact acea stare de spirit pe care o are atletul dupa 110 m garduri?
Eu îi felicit pe toţi cei care au participat şi au înţeles că un concurs de poezie este un construct conjunctural şi subiectiv, dar care, prin larga paletă de premii, poate a oferit câteva şanse, chiar dacă esenţa poeziei nu constă nici în titluri, nici în premii, nici în alte distincţii. Poezia e dincolo de toate aceste lucruri, pe care însă şi le asumă, le asimilează, le rumegă pe îndelete sau nu, dar pe care le transcende cu supramăsură.
Ma bucur ca tineti in mana romanul lui Serban.
Datorita furtunilor din ultimele zile, n-am putut utiliza internetul. In perioada verii, locuiesc în casa mea de la tara, cu o curte largă şi cu o livadă frumoasă (dar şi cu nucul dintr-o tableta postata, mi se pare, si aici), unde am jumatate din cele vreo cinci mii de volume ale bibliotecii mele, un superb motan galben si doi caini (unul foarte batran, care, probabil, va muri peste cateva luni). Fulgerele teribile au provocat fluctuaţii de tensiune si mi-au afectat calculatorul, asa ca abia azi, dupa vreo sase zile fara internet, reusesc, cu bucurie, sa va regasesc pe site.
E un mic roman în ceea ce va spun. Casa in care ma aflu a fost construita de bunicul sotiei mele, care a fost logofat boieresc. In 1967, cand americanii coborau pe luna, am urmnarit evenimentul la televizor, intr-un sat invecinat, deoarece aici, unde ma aflu, nu se introdusese curentul electric (se va intampla asta in 1968). Acum am cablu tv si internet. Dincolo de toate nenorocirile care ni se intampla (inclusiv incriminarea presei ca element de vulnerabilizare a sigurantei nationale), e bine.
Sper sa va placa romanul lui Serban. Astept cu interes ce veti scrie despre el.
Ai idei si imagini bune in text. Cam asa si inca mai trebuie taiat: poemele sunt niște frunze iar noi o specie atipică de viermi de mătase când îmi apeși pleoapele stelele verzi și cele violet devin minuscule roți ale unui mecanism pe care l-am văzut în desenele lui da vinci uneori mâinile tale se transforma într-un telescop prin el privesc cerul strivindu-mi propriile patimi aș vrea sa te cunosc în pielea cu care ai venit pe lume peste care toți au încercat să mai așeze una și totuși ar fi zile când ai întâmpina răsăritul îmbrăcată în alb ieșind în fața casei cu brațele deschise nu ai simțit nevoia niciodată să așezi pe un pervaz, cana cu vin și un colac proaspăt pentru ca soarele trecând prin dreptul ferestrei să guste din ele? te mângâiam din tine venea un foșnet de iarbă
Domnul Sămărghițan, eu am impresia că dumneavoastră fie faceți o glumă fie v-ați apucat să reinventați roata. Nu cred că mai este nevoie să demonstrez de ce din punct de vedere literar și gramatical argumentația dumneavoastră din a doua parte este fundamental greșită dar mă amuză faptul că o susțineți și trageți concluzia din final. Evident, probabil că dacă ar fi după dumneavoastră toată Sfînta Scriptură e tradusă greșit și ar trebui retradusă și probabil că s-ar obține cine știe ce. Hai să fim serioși, acea formă genitivală din „Apocalipsa lui...” nu se referă la Isus care oferă descoperirea, revelația sau cum vreți să îi spunem ci se referă la cel căruia i se oferă această revelație. În sensul acesta nu aveți dreptate spunînd că au fost mai mulți martori sau receptori. Fiecare dintre aceste „apocalipse”, fie că este vorba de cea „a lui Daniel” sau altele (și aici vă contrazic cu privire la capitolul 24 din Matei fiindcă acolo termenul de „apocalipsă” este folosit mai degrabă teologic decît literar pentru că nu a fost vorba de nici o „apocalipsă” în sensul „epifanic” al cuvîntului), deci în toate aceste „apocalipse” revelația este oferită doar unui singur om. De aceea pe mine expresia „chiar unii teologi susțin aceasta” nu mă impresionează cu nimic. Treaba teologilor este să integreze rezultatul hermeneuticii și exegezei într-o concluzie pe care ei o numesc „teologie” dar analiza literară și corectitudinea gramaticală nu sînt chestiuni „teologice” (deci subiective) ci științifice (deci obiective) iar eu am explicat acolo de ce, obiectiv vorbind, un anumit lucru e corect și un altul nu este. Nu este vorba aici despre a „împăca și pe unul și pe altul”. 1 + 1 fac 2 și nu fac 3 (cel puțin la mine în contul din bancă). Dacă la dumneavoastră sau la altcineva ar veni „teologi” și ar spune că nu e așa, asta poate fi eventual privită cu condescendență dar nu poate fi luată în serios. Părerea mea. Și nu cred ca trebuie să ne supărăm cînd nu avem dreptate. Adevărul nu e un monopol ci o realitate mai mult sau mai puțin incomodă.
Ideea mi se pare buna ca prolegomene pentru o dezvoltare (poetica sau nu, asta deja ma depaseste) mai larga. Textul de fata este ca un fel de nada, Adriana a sesizat bine, chiar si cu tonul umoristic, faptul ca la sfarsit s-ar cuveni, zic eu, un "va urma". Si ar merita, parerea mea, Andu
o sa ma tot aveti pe creieri, asa ca nu fi amabil cu mine. pe creierii poetici, vreau sa zic. merg la munca si ma intorc cu malaxorul. tot nu se folosesc emoticoanele?!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
... follow your texts? what do you actually mean by that?
pentru textul : Oster-Monath dep.s. and be careful with neo, it's my "other" name
...Ai surprins bine teroarea cauzată nu neapărat de matematici, cât de profesorul cu apucături de zeu, care are în uneltire câteva zeci de sclavi. Deşi ne despart vreo două-trei generaţii, atmosfera descrisă de text era valabilă şi pe vremea mea, şi nu doar la ora de matematică. Aveam o colegă care, atunci când când era "ascultată" la română, se înroşea, începea să tremure şi uita absolut tot, deşi era destul de silitoare şi dezgheţată. Poate şi pentru că profesorul de română era şi dirigintele clasei.
...Se vede că textul este la prima mână, ar trebui revenit pe el - lipsesc destul de multe virgule, există erori de concordanţă a timpurilor povestirii + topică problematică.
pentru textul : anii aceia - II deAm citit poemul într-o cheie teologică şi îl consider o metaforă foarte reuşită a vieţii omului decăzut sau doar căzut, aflat sub tăvălugul a tot ce oferă circumstanţele vieţii când nu avem putinţa să ne ridicăm, să fim într-o dependenţă pe verticală de adevărata viaţă. Apreciez disproporţia cantitativă a celor două părţi care parcă vrea să sugereze şi prin acest mijloc anii vieţi, ca o perioadă lungă şi grea în comparaţie cu acel moment scurt de regăsire.
Apariţia unei copile, a unui stilou, a unui bilet de tren nefolosit dau indicii despre o nouă viaţă, altfel decât prima, o rescriere, o transfigurare, un nou început. Mie mi-a plăcut mult metafora ,,palimpsest de ani și gunoaie" din contextul:
,,sînt doar un amestec de om și pietriș
un decor de zgură și așchii și multă rugină
un palimpsest de ani și gunoaie
cam tot ce a fost viața".
Îl consider un poem complet, cu suficiente detalii în care nu ne pierdem ci ne regăsim. Apreciez!
pentru textul : palimpsest de ani și gunoaie dePoate ar fi trebuit adăugat la final forma scurta a pronumelui: ,,cine-l găseşte a l lui e"
merci Adriana, mi-a scăpat, nu am observat.. cât nu am numărat.
pentru textul : poem orb demie mi se pare finalul remarcabil, iti ramine in memorie
pentru textul : la nave del olvido deEu sunt un utilizator de internet. Din păcate una din definițiile mele ca astfel de utilizator, este că sunt un egocentrist leneș și lipsit de răbdare căruia nu-i place să dea scroll prea mult. Poți te rog să postezi acest calup măcar ca două texte diferite, să scoți acele spații dintre rânduri etc?
Uite, am citit doar primele două texte că au necesitat doar 3 scroll-uri :)
În aceste două texte îmi place contrastul pe care îl evidențiezi:
- gânduri ca ierbivore înfometate / bicicletele senzuale
- șocuri, stare de groază, temeri / câini cuminți, blocuri colorate
Îmi place faptul că poți să simți tristețea aproape depresivă din fiecare vers. E ca un bolnav (de de)presie care încă nu a juns în punctul de suicid, încă mai vede părți bune pe alocuri, încă mai are speranțe.
pentru textul : construct dePlace începutul, dar formatarea Daniela, formatarea... ? De lenea mea nu ți-e milă? :)
Mariana, merci de trecere la această încercare a mea de visual poetry. Mereu este loc de mai bine. (Ai un typo în comentariul tău: "însăși")
pentru textul : în sepia lumii deSuper pastilă maestre, mai ceva ca Viagra! Unde să mai pun că sunt și ardelenii mei pe acilea, asta e subiectivă, știu... una peste alta o pastilă pe care am înghițit-o de vreo trei ori la rând și ce să vezi? În loc să ma ia somnul, m-a luat dorul de Ardealul meu unde, într-adevăr, scepticismul acesta este la el acasă. Nu e stoicism, nu e negativism, e scepticism, nu e septic, nu se ia, e sceptic.
pentru textul : Scepticismul deVenea Vasile cu căruța înapoi de la lucru seara și ca să ajungă acasă trebuia să treacă prin părău... da când ajunge acolo, vede un pod peste părău. Trage tare de hățuri, oprește calul. Se gândește o clipă, apoi dă din bici și mână calul prin apă... greu de trecut, dar ajunge pe partea cealaltă, unde obosit se dă jos și își aprinde o mahoarcă. Vine și Gheo la scurt timp și povestea se repetă... ajunge și el pe partea cealaltă lângă Vasile tot traversând prin apă... amândoi fumând o mahoarcă.
Vine și Ion într-un târziu, ajunge în fața podului nici nu se sinchisește, mână căruța peste pod, podul se rupe, cade Ion în apă cu cal cu căruță cu tot, îl mână râul la vale... ăstialalți doi stăteau pe malul celălalt și fumau liniștiți privind cum pe Ion îl înghit apele.
Într-un târziu, după ce nici urmă de Ion sau de căruță sau cal se mai vedea, Gheo rupe primul tăcerea, trage un fum adânc din mahoarcă și zice 'mă Vasile, da' Iuăn ăsta al nost' băiat tânăr și necugetat... el oare n-o fi văzut că ăștia o făcut pod??'
Remarcabilă pastilă, vă mai aștept cu așa ceva, dom' profesor.
Ai punctat corect, Doru Lubov. Caligrafiile marcate de tine au ceva comun, sînt o încercare de a reconstitui realitatea astfel cum îmi place mie, pentru că eu așa cred, realitatea este aceea pe care o construim noi și este așa cum o percepem fiecare. Sunetele, imaginile, toate aceste cuburi holograme, nu sînt altceva decît o modalitate plăcută de a călători. Nu știu dacă există alte vieți, trecute sau viitoare, tot ce știu este că tot căutînd așa ceva putem pierde esențialul: bucuria unică a acestei călătorii. Ei, și dacă se întîmplă să poți împărtăși cu semenii tăi cîte ceva din toate cîte le vezi și le trăiești, atunci totul nu poate fi decît minunat :). Mulțumesc mult pentru vizită.
pentru textul : Qing An deiniţial am zis că e un experiment, dar m-am răzgândit. nu e un experiment, e o poezie în sine.
mulţumesc pentru oprire :)
pentru textul : atât de absurd deda, din pacate.dar in chestia asta esentiala e perseverenta, nu? uneori ma intreb, poate fi acuzat doinas ca ar fi fost influentat de Melville?
pentru textul : rechinul cu colți de argint demulțumesc, Dorin! voi încerca să duc pe culmi poezia română cu toată puterea și tot sufletul meu. așa să îmi ajute comentariul tău!
pentru textul : marea e tot o câmpie dee doar un cintec de leganat griul...
pentru textul : cîntec de legănat grîul devă mulţumesc pentru citirea acestui gest amical. Silvia, am încercat şi eu.
pentru textul : fiecare cu treaba lui deAdrian, feng shui-ul ală se pare că o să mă urmărească şi prin ceruri (sper că şi zurbagiii au loc acolo). mulţumesc.
Un profet filozof, cine ar fi bănuit. Dacă eu nu exist, așa cum enunți mai sus, atunci nici acest comentariu nu există. Fals implică orice, vorba logicii matematice. Fascinant. Dacă ar fi să sintetizez, textul acesta nu îmi pare nimic altceva decât o tentativă de disertație pe marginea consecințelor monoaxiomatice ce decurg din "tatum alter ego is verus". Mult succes autodescoperirii în... oglindă!
pentru textul : alter ego dezîmbesc. totusi colocvialismele „de doamne ferește” și „nu-i așa ca ai plâns?” care nu știu de ce îmi aduc aminte de stilul lui eminescu, poate sînt în plus, sau „îndulcesc” prea mult textul
pentru textul : primăvară de ghips denu, adriana, nu s diplomat nici sacosa:P ziceam ca starea trasmisa este una in sensul candorii si a apropierii dintre doua cercuri despre sintaxa, nu zic, pt ca nu ar mai fi stilul tau apoi, ci al meu si n ar fi drept fata de text
pentru textul : Niciun semn de la tine de...ai gânduri bune... și cred că aș fi menționat dacă ar fi făcut așa ceva...în plus, de ce să luăm toată plăcerea google-iștilor...?
pentru textul : "motorul oprit într-un fluture" - Florentina Florin deandu fainut text. prea incarcat de oase (m-am simtit ca la un curs de medicina!), si lunguiet de felul lui... spre deosebire de ceilalti comentatori mie chiar imi place finalul: grile diferite de lectura, poate si gusturi diferite... 2 observatii insa: 1) dar nu i-am găsit nicio întrebuințare rezonabilă dar alergătorul meu -repetitie obositoare. prea multe "dar"-uri/cm liric. 2) o să plătim mai puțin întreținere la iarnă -imi suna incorect gramatical. fie zici "putina intretinere", fie " mai putin intretinerea". poate ma prind eu mai greu, dar nu cumva prin lungimea si narativitatea obositoare a poemului ai vrut sa induci exact acea stare de spirit pe care o are atletul dupa 110 m garduri?
pentru textul : 110 m garduri de...parcă am mai zis undeva, într-o intervenție, că îmi pierd timpul... unde oare? aaaa... cu nicodem.
pentru textul : Ce este pentru voi Hermeneia? deDe fapt , dacă mă gândesc logic, probabil musca aceea era captivă în ulcior şi apoi a nimerit mai rău....scuze tuturor pentru explicaţii.
pentru textul : Amnezie deEu îi felicit pe toţi cei care au participat şi au înţeles că un concurs de poezie este un construct conjunctural şi subiectiv, dar care, prin larga paletă de premii, poate a oferit câteva şanse, chiar dacă esenţa poeziei nu constă nici în titluri, nici în premii, nici în alte distincţii. Poezia e dincolo de toate aceste lucruri, pe care însă şi le asumă, le asimilează, le rumegă pe îndelete sau nu, dar pe care le transcende cu supramăsură.
pentru textul : Rezultatele Concursului de Poezie „Astenie de primăvară – Hermeneia 2010” deMa bucur ca tineti in mana romanul lui Serban.
pentru textul : Treptele visului şi strategiile scrisului deDatorita furtunilor din ultimele zile, n-am putut utiliza internetul. In perioada verii, locuiesc în casa mea de la tara, cu o curte largă şi cu o livadă frumoasă (dar şi cu nucul dintr-o tableta postata, mi se pare, si aici), unde am jumatate din cele vreo cinci mii de volume ale bibliotecii mele, un superb motan galben si doi caini (unul foarte batran, care, probabil, va muri peste cateva luni). Fulgerele teribile au provocat fluctuaţii de tensiune si mi-au afectat calculatorul, asa ca abia azi, dupa vreo sase zile fara internet, reusesc, cu bucurie, sa va regasesc pe site.
E un mic roman în ceea ce va spun. Casa in care ma aflu a fost construita de bunicul sotiei mele, care a fost logofat boieresc. In 1967, cand americanii coborau pe luna, am urmnarit evenimentul la televizor, intr-un sat invecinat, deoarece aici, unde ma aflu, nu se introdusese curentul electric (se va intampla asta in 1968). Acum am cablu tv si internet. Dincolo de toate nenorocirile care ni se intampla (inclusiv incriminarea presei ca element de vulnerabilizare a sigurantei nationale), e bine.
Sper sa va placa romanul lui Serban. Astept cu interes ce veti scrie despre el.
Am schimbat subtitlul şi finalul. O să ma mai gîndesc şi la restul.
pentru textul : Şi ziua iubitei va fi ziua ta deMulţumesc,
Ai idei si imagini bune in text. Cam asa si inca mai trebuie taiat: poemele sunt niște frunze iar noi o specie atipică de viermi de mătase când îmi apeși pleoapele stelele verzi și cele violet devin minuscule roți ale unui mecanism pe care l-am văzut în desenele lui da vinci uneori mâinile tale se transforma într-un telescop prin el privesc cerul strivindu-mi propriile patimi aș vrea sa te cunosc în pielea cu care ai venit pe lume peste care toți au încercat să mai așeze una și totuși ar fi zile când ai întâmpina răsăritul îmbrăcată în alb ieșind în fața casei cu brațele deschise nu ai simțit nevoia niciodată să așezi pe un pervaz, cana cu vin și un colac proaspăt pentru ca soarele trecând prin dreptul ferestrei să guste din ele? te mângâiam din tine venea un foșnet de iarbă
pentru textul : pentru tine aș decupa o felie de cer deMultumesc, acum imi sunteti de un real folos, trebuie lucrat.
pentru textul : Oameni fara nume dete roagă Vlad să corectezi textul.
pentru textul : ca un soldat deDomnul Sămărghițan, eu am impresia că dumneavoastră fie faceți o glumă fie v-ați apucat să reinventați roata. Nu cred că mai este nevoie să demonstrez de ce din punct de vedere literar și gramatical argumentația dumneavoastră din a doua parte este fundamental greșită dar mă amuză faptul că o susțineți și trageți concluzia din final. Evident, probabil că dacă ar fi după dumneavoastră toată Sfînta Scriptură e tradusă greșit și ar trebui retradusă și probabil că s-ar obține cine știe ce. Hai să fim serioși, acea formă genitivală din „Apocalipsa lui...” nu se referă la Isus care oferă descoperirea, revelația sau cum vreți să îi spunem ci se referă la cel căruia i se oferă această revelație. În sensul acesta nu aveți dreptate spunînd că au fost mai mulți martori sau receptori. Fiecare dintre aceste „apocalipse”, fie că este vorba de cea „a lui Daniel” sau altele (și aici vă contrazic cu privire la capitolul 24 din Matei fiindcă acolo termenul de „apocalipsă” este folosit mai degrabă teologic decît literar pentru că nu a fost vorba de nici o „apocalipsă” în sensul „epifanic” al cuvîntului), deci în toate aceste „apocalipse” revelația este oferită doar unui singur om. De aceea pe mine expresia „chiar unii teologi susțin aceasta” nu mă impresionează cu nimic. Treaba teologilor este să integreze rezultatul hermeneuticii și exegezei într-o concluzie pe care ei o numesc „teologie” dar analiza literară și corectitudinea gramaticală nu sînt chestiuni „teologice” (deci subiective) ci științifice (deci obiective) iar eu am explicat acolo de ce, obiectiv vorbind, un anumit lucru e corect și un altul nu este. Nu este vorba aici despre a „împăca și pe unul și pe altul”. 1 + 1 fac 2 și nu fac 3 (cel puțin la mine în contul din bancă). Dacă la dumneavoastră sau la altcineva ar veni „teologi” și ar spune că nu e așa, asta poate fi eventual privită cu condescendență dar nu poate fi luată în serios. Părerea mea. Și nu cred ca trebuie să ne supărăm cînd nu avem dreptate. Adevărul nu e un monopol ci o realitate mai mult sau mai puțin incomodă.
pentru textul : Apocalipsa dupa Dancus deIdeea mi se pare buna ca prolegomene pentru o dezvoltare (poetica sau nu, asta deja ma depaseste) mai larga. Textul de fata este ca un fel de nada, Adriana a sesizat bine, chiar si cu tonul umoristic, faptul ca la sfarsit s-ar cuveni, zic eu, un "va urma". Si ar merita, parerea mea, Andu
pentru textul : sînt un nesuferit deo sa ma tot aveti pe creieri, asa ca nu fi amabil cu mine. pe creierii poetici, vreau sa zic. merg la munca si ma intorc cu malaxorul. tot nu se folosesc emoticoanele?!
pentru textul : ars poetica II dePagini