e o poezie care nu mai intră în stilul adinei batîr decât print trecerea bruscă dintr-un registru în altul, din concret în fantastic, așa cum ne-a obișnuit în ultimele luni. dar, aici concretul este totuși prea narat, cumva relatat prozaic, ies câteva versuri din poetic, iar unele chiar surprind: "stau toată ziua în curte și număr găini", "și lea supt oasele"... nu știu, aici se rupe ceva în poezie. redai bine scena, e chiar ca-ntr-un teatru grotesc, dar nu are vibrația poesisului. niic măcar al celui postmodernist sau douămiizecist. se pierde mult din forța spirituală prin care îți construiai poezia, mesajul, imaginea, starea. cred că descriptivismul nu te prinde. da, "senzația că a rămas ceva neterminat", cam așa simt și eu aici. e ca și cum ar fi încă de sculptat, de finisat, de continuat. voi vedea mai departe.

n-am prea înțeles nimic din textul ăsta iar pe unde era în limba română m-a lăsat în ceață. neimpresionat. apropo, ce e aia sîni contrafăcuți? că de inplanturi am auzit dar de contrafăcuți, iată că asta mi-a scăpat. sau or fi din ăia cu etichetă Dior dar îs făcuți în Hong Kong. Iar dacă e așa cum poți să vezi eticheta la inplanturi? am zis, textul te lasă în ceață.

te-am găsit, Nicholas Dinu!
mulţumesc pentru primire şi pentru frumoasa interpretare a textului.
marea este tot misterioasă şi invită oricând la revedere.

numai bine!

acum îmi dau seama că am scris fără diacritice. îmi cer scuze.
cât despre text... am vrut să fie o poezică jucăușa, pentru copii, în special pentru frățiorul meu, Andrei.

o suferință străbate poemul, însă nu cu aceeași intensitate pretutindeni. spre exemplu, îmi place concluzia, care nu este pusă potrivit la începutul poemului "poezia nu e pentru cei slabi". remarc comparația dintre perfuzie și împușcare. îndrăzneață! nu înțeleg, însă, ce rost au crocodilii, chiar dacă pielea lor este de valoare. mi se pare în plus "crusta galbenă infectă". explică fără rost și nu potențează poemul. "nu știm să intrăm în galerie fără să spargem cristale/râmăm firul abia tors al apei de dincolo de ceruri". aceste versuri îmi par a fi dedicate felului nostru brutal, mineresc, de a cuceri ceea ce este valoros. inspirat, dar fără conectare la strofa anterioară. .... apoi arizona... america... cu ce rost aici, în ideea poemului? șerpi, apus, caprioare, firide... totul îmi pare excentric și forțat. ce caută aici amerindienii, în concepția mea?, deși remarc inspiratul vers "scalpul limbii a sângerat smuls", deși nu îi înțeleg rostul și sensul în contextul poemului. apoi se sfârșește poemul în idila, utopia lirica a unei lumi bolnave printr-un joc plurilingvistic. aș voi să cred că poemul este un joc, însă amalgamul de idei și dualitatea lingvistică nu îmi îngăduie. cu aleasă stimă.

...mulțam, Marina. Dacă un ochi precum al tău vede deosebitul aici, e ceva pentru mine.

domnule jorz daca ati pomenit de clisee, s-ar cuveni sa dati si exemple. eu sunt aici sa invat, sa descopar si sa indrept. textul este desprins dintr-o nuvela. nu inteleg care e treaba cu lungimea?

îmi cer scuze, abia acum am observat că a rămas pe alocuri necorectat.
l-am revizuit fără a-i aduce mari îmbunătăţiri.
mulţumesc pentru toleranţă.

Îmi vine să zîmbesc. Pentru că mi se pare ridicol să mai pui „Hristos a Înviat!” după aceste „note”. Nu înțeleg pe cine salută domnul Gorun. Sau o face la mișto. Și îmi vine nespus de greu să cred că un om inteligent ca domnia sa să nu se prindă de chestia asta. Adică un fel de bă voi aștia care nu sînteți ortodocși (din diferite motive) și nu aveți icoane ca noi cu și fără „învăluirile” de rigoare, sory dar aveți ghinion. Fie că sînteți hipnotizați, fie că sînteți pe nicăieri. Mie mi se pare că tocmai aceasta fudulie ridicolă a unor ortodocși care cred că ei și numai ei (și bineînțeles icoanele lor) sînt cam totul în materie de spiritualitate și bineînțeles au ce n-are nimeni în ce privește apropierea de Dumnezeu sau de misterul binefăcător al divinității, etc, etc, tocmai această fudulie spuneam, mi se pare un semn trist al păgubosului care simte o nevoie permanentă să „umbrească”, să „strivească”, etc, pe ceilalți doar, doar se va ridica deasupra complexului provincial de inferioritate. Pentru mine va rămîne o enigmă de ce oameni care se consideră creștini și inteligenți procedează așa. În ce privește școala, părerea mea este că atîta timp cît este construită și plătită din bani publici este un spațiu public iar credința, religia sau nereligia cuiva sînt într-o democrație lucruri private și e bine să rămînă așa. Bineînțeles că discuția s-ar putea extinde foarte mult dar personal cred că după o mie și cam șapte sute de ani de religie instituționalizată măcar un lucru ar fi trebuit să pricepem. Și anume că sub forma ei instituționalizată biserica trebuie să fie separată se stat și insituțiile lui. Nu mă îndoiesc că sînt unii care din motive mai mult sau mai puțin fierbinți nu vor fi de acord cu asta dar acest lucru nu anulează sub nici o formă sutele de ani și sutele de mii de oamenii persecutați și uciși de indivizi foarte bine intenționați și iubitori de Dumenzeu, care erau cît se poate de onești în convingerea lor că biserica trebuie să domine societatea chiar cu prețul sîngelui. Chiar că nu văd cum să îl pun pe „Hristos a Înviat!” aici. Slavă Domnului că după înviere nu ne-a cerut să ne facem icoane că tare complicată ne mai era viața. Ajungeam să ne luăm la întrecere care are icoane mai făloase. Dar se pare că o facem și fără să ne-o fi cerut.

ai și o repetiție de verbe: "făcându-mi" vs "porumbelul făcut"... care pe mine mă deranjează, dar aici sunt subiectiv...

E un poem pe care îl citesti si il recitesti de atâtea ori, nu doar pentru sensurile absconse, ci si pentru că e prea frumos si vrei să gusti fiecare metaforă, fiecare imagine fâcând un zoom pe acestea si trâgând cu ochiul la imaginea de fundal.
Titlul e ca o cortină :) trasă parţial( de fapt cam asa sunt titlurile la poemele tale ). Nu pot să nu remarc versurile care m-au surprins prin forţa de sugestie, prin noutate, prin tandreţe:
,,îți șterg firul de păr căzut pe tastatură
te iau în brațe ca un poem"
,,floare a soarelui dezorientată"
,,plămânii mei ar cânta cum cântau
martirii la roma"
,,dacă aș putea exista în cerceii tăi să aud
săniile trase de cai

între noi s-a lăsat o uliță pe care merg
și miroase a cozonaci sau a pește prăjit
mâncat de Iisus după înviere".

Paul, fie ca ,,săritura peste novembre" să fie usoară si ulita sa nu se introienească!

( am tras cu ochiul la comentul Silviei, si am ,,empatizat cu ea", apoi m-am gândit la cât de frumos ne poate lua în braţe un poem :) )

"Doamna cu coasa" creaza un efect sonor destul de slab si dauneaza textului. Un text cu iz arhaic ce are o idee buna. Unele imagini sunt prea "standardizate". Adica se vorbeste de moarte, dar cuprinsa exact intre aceleasi coordonate negru, sicriu, mars funebru... mai mult, coordonatele acestea nu ies cu nimic din comun. Mi-ar placea sa vad o perspectiva diferita. Ialin

corect, ultimul zboara! cred ca rimele au vraja lor. cu conditia sa nu ciobeasca ideea. criptic... da, criptic:) Multam de citire si comentariu, zile bune!

Ionel, studiem posibilitatea promovării contului tău ca și autor Hermeneia dar îți recomandăm deocamdată să respecți prevederile regulamentului.