"noaptea asta alba ca o ghilotina" e un oximoron reusit, bine surprinsa starea de "insomniere" cand lehamitea si problemele cotidiene fac corp comun iar singurul lucru care salveaza de la "nebunie", e comutarea pe pilot automat.
N-am mai citit de mult un poem atât de feminin dacă ne luăm după importanța acordată verbelor la participiu, după cele trei verbe la un mod indicativ, „au privit” (nu oricum, ci „pe ascuns”), „se închină”, „îți dăruiesc” și după imaginile ce trimit spre un sud latin („castaniete”) la întâlnirea cu fildeșul african. Am folosit „feminin” referindu-mă la orientarea clasică potrivit căreia atributul e asociat cu pasivitatea, lipsa de acțiune, cedarea în fața „măritelor zări”. Totuși „spuma unui val speriat de păunii albaștri ai dorinței” îmi spune că pășești pe drumul bun al cunoașterii. :-) Pentru ca mi-au placut „palmele sufletului”, am căutat să aflu dacă a mai folosit cineva expresia și uite ce am găsit: Haloiu Roxana scrie „aș pune lacrima cristalină / în palmele sufletului tău / care-mi vor săruta fruntea durerii”; Lucia Firefly Popescu propune o atitudine optimistă imaginându-și că „în palmele sufletului alți muguri vor plesni”; Sorin Rus e și el un romanțios când mărturisește „țin în palmele sufletului / unduirile privirilor scuturate / sub un tainic surâs”; Nu aceeași atitudine are Mica pentru care „creierul mi se fărâmă în palmele sufletului tău”. În „Din scorbura ideilor priveam”, Bejliu Anne-Marie sprijină întregul poem pe sintagma aceasta cu rol definitoriu pentru starea pe care a vrut să o transmită (vezi tu pe google). Se poate și mai bine? Rămâne de văzut. Cred că se putea spune și altfel decât arghezianul „cuvinte potrivite”.
Ioana, ai un critic atent care de fiecare dată își face lucrul cu prisosință. Încerc să mai spun câte ceva. "Iz de madonă" mi se pare întradevăr o varițiune, cum spui în subtitlu, și se abstractizează atât de mult, gravitează atât de departe de nucleul ei, încât se risipește. "Neclar viziune", fiind o dedicație, probabil într-un anume context coaguleză sensurile dorite, dar e închisă în sine, egocentrică, rămâne deschisă doar celui căruia îi este adresată, nu se deschide spre cititor și nu convinge. Nu e neapărat rău, și e doar o părere, să nu te supere. Cu totul altceva în ultimele două poezii. Cred că acesta e sensul adevărat al scriiturii tale, chiar dacă ambele sunt de facturi diferite. "Casa cu vedere spre moarte" surprinde poezia micilor scene ale vieții. Are delicatețea privirii printre gene, vreau să spun a unei priviri delicate ce caută înțelesuri secunde. Privirea asta a ta agață viziunei colorate pe trunchiul uscat și monocrom al cotidianului, prin aceasta poetizându-l. E o poezie a gesturilor simple dar grave. Și chiar dacă vorbești acolo de simțiri personale, deschizi totuși poezia spre cititor printr-o proiectare a detaliului înspre înțelesuri universale. "Fotografii cu oameni mici" e o cu totul alt fel de dedicație. Aici nu o mai închizi, iar sensurile gravitează mult mai compact într-o sferă bine definită, poate ajutată de repetarea imagini de început în final. Există câteva sensuri bine conturate, compacte, poate nici nu ai sesizat: clopotul care e inima turlei trimite spre "inima ta" (prima strofă). Apoi privirea "înaltă" a șarpelui (așa cum își înalță el capul atunci când privește) trimite înapoi la imaginea turlei (în a doua strofă). Aici am demontat acum în cioburi poezia ta de acolo, dar acesta e riscul asumat. Cred că voiam să văd ce dă unitatea de ansamblu. E o poezie ce urcă, se întinde (spre un "cer stins", dar cu puterea unei "păsări de foc"), oamenii par mici făpturi dar cu simțiri înalte.
Cozane, pentru că recunoşti că-ţi place să porţi fustiţă, pentru că sunt convins că universul tău de critic cu pojar se extinde şi dincolo de titluri (de care te foloseşti mereu, sub orice text), dar mai ales pentru că sunt convins că-n Vaslui n-aveţi sens giratoriu, am să-ţi trec cu vederea miştocăreala.
Dar data viitoare când ieşi în decor, oriunde, vei fi suspendat. Sper că ne-am înţeles.
Mulţumesc pentru prezenţă.
Acum, ieşi afară!
primele doua versuri te pun in mediul in care trebuie sa te plicisesti pana la refuz citind ceea ce urmeaza. insa, fantastic!, strofa finala, prin forta si puterea de exprimare, da cititorului bucuria de a nu fi citit in zadar aceasta scriere...
botezul scaldei în ghioluri verzi ca ochii de colegă - asta imi placu de-a binelea! tot aici colega - gol, ar putea gagui putin pentru vitezomanii care nu s-au prins de pauza:) si iarasi fain de tot albastrul florii crescute in scheletul cu pricina, chiar daca am mai intalnit imaginea. chiar mi-a placut!
am recepţionat, băieţi, un text destul de solid, cu un final elegant. nu ştiu nimic de fosta Vama Veche, dar nu toată lumea e tobă de carte! mulţumiri.
așa cum bine știți (probabil) HTML nu "știe" pea bine cum să "mînuiască" așa numitele "spații albe" (în cazul acesta spațiul generat de tasta TAB) (vezi pentru aceasta și http://webdesign.about.com/od/intermediatetutorials/qt/tiphtmltab.htm) De aceea sugerez folosirea "non-breaking space" care în HCODE este generat de tagul SPACE încadrat de paranteze pătrate (bineînțeles repetat de cîte ori este nevoie)
Ai ajuns la al 35-lea (cititor). De cȃnd te pȃndesc să-ți mai dau o „peniță”. Acum o meriți. Fără giumbușlucuri. Fără „rupturi” (la modă) în text sau la sfȃrșit. Nu contează. Doar să fie un „switch” care să pună „cititorul” pe gȃnduri, că prea s-a lenevit. Un text curat, de o logică (deviantă) fără fisură. Din care ironia țȃșnește. Că tot veni vorba: ești în stare să dai o definiție „ironiei”? Eu cred că da. O aștept.
Tincuța, șoimul aici are alt sens. Este greu să dai puțin câte puțin pe internet din ceva ce se vrea de anvergură, dar am nevoie ca de aer de feed back, așa că îmi asum riscul. Dacă ești în ceață, e bine. Welcome to my world. Nu te vei simți în largul tău curând. Nu intenționez să scriu pentru toată lumea, ar fi utopic. Dacă te va prinde, mă voi bucura. Oricum ar fi, apreciez semnele, sunt pentru mine la fel de importante ca și actul de a scrie. Aaalizei, mulțumesc de revenire. Între timp am pus osul la treabă și am mai modificat. Sigur că în proză este oarecum mai simplu și poți spune lucrurile în multe feluri. Mi-am însușit o parte din critici. Am scurtat, am tăiat, am refăcut (nu numai unde ai spus tu, ha!). Acum aștept criticile de finisări. Reverele nu vă grăbiți, vă rog, n-am predat lucrarea încă... e abia la început. Ei, dacă ai recitit prologul e bine. Știi cum e la mine? De ani de zile scriu proză scurtă, și mă tot îndeamnă știu eu cine care se pricepe mai bine să pun mâna să scriu o nuvelă. Iar eu nu și nu, ca-s leneșă. Ideea care m-a făcut să scriu prologul este generoasă și merita mai mult decât atât, dar mi-a fost lene și-am vrut să iau repede pulsul. Am stat apoi în mai multe seri și am pus cap la cap povestea. E drept, știi cum e, contribuția autorului la o poveste se rezumă de multe ori la cuvintele astea puse cap la cap... dacă nu-i ideea și firul povestirii, adio. Încadrarea în timp... n-am prea înțeles unde spui că se rupe firul. Copilul trăiește în a doua jumătate a secolului 21 (nu-i bătut în cuie, până termin, s-ar putea să revin aici), iar personajul matur, cea care nu mai este decât un rezervor de vise, nu un om, are sute de ani deja. Sper să revii pe măsură ce postez, se mai întâmplă să-mi scape unele aspecte, dar în general mă preocupă foarte tare logica mișcării fiecărui personaj. Tot nu m-ai convins cu bourbonul, o să îl visez la noapte. Poate șterg nucile. Dacă nu, șterg bourbonul și pun absint și mentă, că la ăsta mă pricep.
sa inteleg din raspunsul tau ca e superflua sectiunea de experiment, sau ca oricine ar putea posta oriunde? interesant punct de vedere, mai ales venind de la tine
observatie obiectiva: spui "Aerul era străfulgerat de o groază de fluturi... Vedeam fluturi peste tot." si la doua randuri "După un timp, a apărut unul." in proza nonsensul nu da bine. apoi, textul imi aminteste de "Cum mi-am petrecut vacanta de vara" a lui T. O. Bobe. imi place stilul dar e "luat".
Aranca, inițial acest text purta alt titlu, însă modificându-i ultimele versuri am considerat că s-a schimbat ceva important într-un corp. al textului, al meu sau în corpul stărilor. de acolo paralela trasă spre mine. rosul părului a fost însă ceva spontan, oarecum dramatic, cum a simțit francisc. Francisc, mi-a plăcut comentariul tău. Ce să vă spun.. nu știți ce mult m-au bucurat trecerile voastre. vă mulțumesc.
text bine scris, concentrat, desi se preteaza la amplitudini. Po-mo s-a declarat deja invins, asta a fost preconizat de la inceput. codul binar a fost un curs natural al lucrurilor, oricum ADN-ul are un dublu lant. oricum putem lesne supravietui ca rasa si cu binaritatea (barbat/femeie - numai asa se poate da nastere unui copil). in ce priveste binaritatea epistemologica/fenomenologica demascata aici, epicentrul poate foarte bine sa cedeze locul sau. oarecum acolo e capul rautatilor, nu la periferie. ideea de aici e ca ar trebui sa intrezarim locul unde se poate incadra in ADn un al treilea lant, chiar daca el nu va exista niciodata, insa poate macar sa sape un nou canal de tensiune de sens intre cele 2. tensiunea poate izvori din negare, ceea ce nu e rau atata timp cat negarea e doar instrument, nu si sistem.de aceea chiar si negativa ea poate duce la remanieri/ nivelari pozitive. sfarsitul e parca incomplet. as fi vrut sa gasesc o decodificare ca un purgatoriu. (mergea bine marsat pe problematica buddhista. (deci sfarsitul l-as putea banui ca sufera de sindrom po-mo) tocmai pt ca nu aduce nimic in plus fata de o clasificare binara, la randul ei. rog revenire pe final.
Iată-te și aici, Ștefan Ciobanu. Foarte bine! Din păcate, și textul acesta e mediocru. Un text narativ și prozaic care se tot târăște pe sol și nu reușește nicio clipă să zboare. Maestru tău, Daniel Corbu, care ți-a publicat volumul, ar fi trebuit să-ți fie model. E un poet foarte bun. Citește-l cu atenție, poate înveți cum se scrie. Înțeleg că nu e prea târziu pentru tine. Sincer vorbind, dacă am în vedere versurile de pe coperta a IV-a, volumul e cam la nivelul textului postat aici. S-ar putea să mă lămuresc...
Sapphire, aș minți dacă nu aș divulga faptul că m-am gîndit puțin la tine atunci cînd am purces la scrierea acestui text. Asta pentru că într-o anumită măsură îți cunosc gusturile. Și la urma urmei nu cred că e nimic rău cu a cunoaște și eventual chiar a ține cont de gusturile cititorilor tăi. Să nu îmi ceri însă să mai scriu așa ceva pentru că a face asta nu este în totalitate sub controlul meu și mă gîndesc că tu știi asta. Mulțumesc pentru apreciere și atenționări. Am să încerc să le corectez. Alma, da, este un text la care am lucrat mai mult și chiar l-am lăsat o vreme la „pritocit”, practică pe care din păcate nu o am prea des. Nicolae, mulțumesc pentru comentariu. Te rog pe viitor să nu uiți că pe Hermeneia nu se folosesc tag-urile HTML ci trebuie să folosești HCODE. Interesante aserțiunile autorului menționat și plauzibile dar dacă te uiți cu băgare de seamă la text îți vei da seama că eu am vrut să spun ceva puțin diferit. Și în plus, textul meu este o poveste, „orice asemănare cu evenimente din realitatea înconjurătoare este întîmplătoare și neintenționată”. Hialin, după cum vezi, la chestia asta sînt un „purist”(sic!)
În colind, cuvintele sunt prunci de lumină, și ei, în iubire, privirile au dalbul sfințit al iernii, pielea lor se curăță de cheaguri, în zăpezi, înspre nea, departe, neștiutul cântă colțurilor lunii troienite pe casă, mulțumesc, Ela, scuze pentru întârzierea răspunsului, Sărbători fericite!
Adrian, am taiat "acelea", drept, era redundant, dar am putut vedea chestia asta abia azi. Totusi, de ce aproape natural? Sper ca nu e ca la sucurile naturale unde 5% e fruct si restul sirop:)
Cristina, bine ai venit sub textul meu. Ma bucura ca te-a miscat atat de tare. Iti multumesc pentru ganduri si te mai astept.
Virgile, așa explicat poemul parcă are ceva noimă. Însă ne-explicat e așa cum am zis eu, cel puțin pentru mine. Această dilemă nu are decât două soluții posibile, ori eu sunt un tâmpit ori acesta este un text slab care are nevoie de explicații din partea autorului. Sunt sigur că tu și anagramă blaj mergeți pe prima variantă. eu însă nu. poemul este slab și cred că ți-am argumentat mai mult decât era cazul în primul com.
totuși dacă vrei argumente suplimentare, o să-ți ofer.
1/ poemul ăsta cui se adresează, celor care au țesut cu mâna lor o plasă de pescuit? tu pescuiești eu nu, amicul meu ionel pescuiește amicul lui vasilică nu. ce-i ăsta, poem despre tehnica împletirii plasei de pescar?
2/ tu în primele versuri vrei acum înțeleg să sugerezi că pescarul se înțeapă cu suveica atunci când țese plasa... pentru prima oară probabil, că apoi o refolosește că doar nu e nebun să o țeasă mereu, nu? cât de departe este sugestia asta de exprimarea ta brutală și fără nuanțe? ce-ai zice de 'suveica din mâna unui pescar'... aduci cititorul acolo unde măcar poate să caute ceva... așa cum zici tu e nimic, zero, suveica unui pescar, suveica este 80 sau 90% atribuită ocupațiilor care nu au nimic de-a face cu pescuitul amice.
3/ Abțibild este un cuvânt urât, folosirea lui denotă lipsă de imaginație poetică, mie îmi sugerează grădinița, școala primară cel mult.
... și între timp m-am plictisit, pentru că a scrie cu talent nu se învață.
Nu zic că eu am acest talent, dar zic că la un moment dat am avut impresia că tu îl ai.
Mai vedem.
Și nu mai fii așa de cocky că doamne ferește la cine și ce ești tu ca om și ca poet să începi să-i sufli în anagramă unuia ca yesterday. Asta pentru mine ar fi mai rău decât dacă ar veni comuniștii cu usr-ul lor iar la putere, jur.
Andu
si totusi in compozitiile lui Aivazovski exista o lumina, un petec de cer undeva intr-un "departe" ce tinde sa aduca Speranta naufragiatilor, corabiilor incercate de furtuni. cit despre aceste personaje singure in ele insele, naufragiate in dragoste, uitate parca la marginea marii in plin decembrie, nu mai exista o alta speranta... marea e stranie in iarna, poate la fel de straniu ca acest sentiment de singuratate divizat la doi" "revin în camera de hotel obscură, cu tine și cu mirosul sărat al largului" sfirsitul poemului creioneaza insusi sfirsitul a tot ce tinde sa fie iremediabil pesimist si inevitabil si prin utilizarea repetitiei dar si prin cele doua trimiteri vizuale, diferite ca factura insa puternice ca sugestie distructiva: "niciodată anul nou nu s-a izbit de stânci ca acum niciodată malul mării în decembrie nu mi-a vorbit ca Aivazovski, cu pânzele sale."
si totusi e un pamflet (in versuri) si inca unul foarte bun, poate chiar o diatriba, ce reuseste sa reproiecteze ca intr-un cinematograf in aer liber, totul despre noi, despre metehnele si defectele noastre, pastrind atitudinea filosofica arhicunoscuta. si unde sint urechile mari de elefant ale zidurilor? cine aude cu adevarat? contemporan noua, insa doar atit, autorul suporta invariabil degringolada mizeriei umane. si iata-l: "în trenuri murdare în gări care put pe jos dorm cu gura deschisă pe băncile rupte se joacă barbut miroase a ceapă și clisă e totul ciudat și îmi vine să strig vin zoaiele valuri la ușă se face târziu și se face mai frig și jarul s-a stins sub cenușă." un poem pe care il consider un regal. multumesc Mircea Florin Sandru.
Minunat ce am citit, eu, aci, astăzi. Poate încadrarea este oarecum greşită. Mi se pare mai mult un jurnal existenţial, dar nu asta contează acum.
Fragmentele din "încăpere", felul cum fiecare cuvânt îşi are greutatea sa în propoziţie, repetiţiile voite, care nu fac altceva decât să mărească dorinţa de "a ieşi spre un spaţiu", aduc o notă de "frumos-întreg" scrierii de faţă. Generează o stare în care te surprinzi lângă o veioză, un pat şi o bibliotecă ticsită de cărţi prin care ai trecut cândva precum un păianjen sătul de viaţă. De remarcat fragmentul "bibliotecarului dezordonat" care mi-a amintit de o vorbă cum că fiecare om în dezordinea lui îşi are ordinea aşa cum în anormal îţi poţi găsi normalul faptelor. La noi normalul este anormalul, zicea cândva un analist politic - divagând puţin.
Aceste note îţi induc o stare şi e meritul exclusiv al autorului Gorun Manolescu, că, personal, mi le-a indus involuntar. Este un merit, aşadar.
Felicitări.
Este bine realizată imaginea din finalul poemului, netezirea cicatricilor "până la sare", dar nu știu cât e de potrivită fotografia cu un text care îmi pare mai degrabă "resemnat".
Mulţumesc Virgil. Da este un text mai simplu, dar efectiv nu am cum să modific versul la care te referi. E o chestiune care se repetă în timp, un fel de acţiune repetată, ca şi restul acţiunilor din poezie. E o poezie mai veche a mea.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
"noaptea asta alba ca o ghilotina" e un oximoron reusit, bine surprinsa starea de "insomniere" cand lehamitea si problemele cotidiene fac corp comun iar singurul lucru care salveaza de la "nebunie", e comutarea pe pilot automat.
pentru textul : insomniac deN-am mai citit de mult un poem atât de feminin dacă ne luăm după importanța acordată verbelor la participiu, după cele trei verbe la un mod indicativ, „au privit” (nu oricum, ci „pe ascuns”), „se închină”, „îți dăruiesc” și după imaginile ce trimit spre un sud latin („castaniete”) la întâlnirea cu fildeșul african. Am folosit „feminin” referindu-mă la orientarea clasică potrivit căreia atributul e asociat cu pasivitatea, lipsa de acțiune, cedarea în fața „măritelor zări”. Totuși „spuma unui val speriat de păunii albaștri ai dorinței” îmi spune că pășești pe drumul bun al cunoașterii. :-) Pentru ca mi-au placut „palmele sufletului”, am căutat să aflu dacă a mai folosit cineva expresia și uite ce am găsit: Haloiu Roxana scrie „aș pune lacrima cristalină / în palmele sufletului tău / care-mi vor săruta fruntea durerii”; Lucia Firefly Popescu propune o atitudine optimistă imaginându-și că „în palmele sufletului alți muguri vor plesni”; Sorin Rus e și el un romanțios când mărturisește „țin în palmele sufletului / unduirile privirilor scuturate / sub un tainic surâs”; Nu aceeași atitudine are Mica pentru care „creierul mi se fărâmă în palmele sufletului tău”. În „Din scorbura ideilor priveam”, Bejliu Anne-Marie sprijină întregul poem pe sintagma aceasta cu rol definitoriu pentru starea pe care a vrut să o transmită (vezi tu pe google). Se poate și mai bine? Rămâne de văzut. Cred că se putea spune și altfel decât arghezianul „cuvinte potrivite”.
pentru textul : poem din flori deIoana, ai un critic atent care de fiecare dată își face lucrul cu prisosință. Încerc să mai spun câte ceva. "Iz de madonă" mi se pare întradevăr o varițiune, cum spui în subtitlu, și se abstractizează atât de mult, gravitează atât de departe de nucleul ei, încât se risipește. "Neclar viziune", fiind o dedicație, probabil într-un anume context coaguleză sensurile dorite, dar e închisă în sine, egocentrică, rămâne deschisă doar celui căruia îi este adresată, nu se deschide spre cititor și nu convinge. Nu e neapărat rău, și e doar o părere, să nu te supere. Cu totul altceva în ultimele două poezii. Cred că acesta e sensul adevărat al scriiturii tale, chiar dacă ambele sunt de facturi diferite. "Casa cu vedere spre moarte" surprinde poezia micilor scene ale vieții. Are delicatețea privirii printre gene, vreau să spun a unei priviri delicate ce caută înțelesuri secunde. Privirea asta a ta agață viziunei colorate pe trunchiul uscat și monocrom al cotidianului, prin aceasta poetizându-l. E o poezie a gesturilor simple dar grave. Și chiar dacă vorbești acolo de simțiri personale, deschizi totuși poezia spre cititor printr-o proiectare a detaliului înspre înțelesuri universale. "Fotografii cu oameni mici" e o cu totul alt fel de dedicație. Aici nu o mai închizi, iar sensurile gravitează mult mai compact într-o sferă bine definită, poate ajutată de repetarea imagini de început în final. Există câteva sensuri bine conturate, compacte, poate nici nu ai sesizat: clopotul care e inima turlei trimite spre "inima ta" (prima strofă). Apoi privirea "înaltă" a șarpelui (așa cum își înalță el capul atunci când privește) trimite înapoi la imaginea turlei (în a doua strofă). Aici am demontat acum în cioburi poezia ta de acolo, dar acesta e riscul asumat. Cred că voiam să văd ce dă unitatea de ansamblu. E o poezie ce urcă, se întinde (spre un "cer stins", dar cu puterea unei "păsări de foc"), oamenii par mici făpturi dar cu simțiri înalte.
pentru textul : Fotografii cu oameni mici deExact asta spuneam şi eu, Roxana - hai să nu ne înghiontim! Cred, sper c-o să ne vedem data viitoare.
Felicitări pentru eforturi!
pentru textul : Entropia unei seri de poezie. Virtualia XII. debucuroasă că am transmis aşa de aproape, îţi mulţumesc nemăsurat, cu scuze pentru întârziere!
pentru textul : când i se făcea dor bunicii deCozane, pentru că recunoşti că-ţi place să porţi fustiţă, pentru că sunt convins că universul tău de critic cu pojar se extinde şi dincolo de titluri (de care te foloseşti mereu, sub orice text), dar mai ales pentru că sunt convins că-n Vaslui n-aveţi sens giratoriu, am să-ţi trec cu vederea miştocăreala.
Dar data viitoare când ieşi în decor, oriunde, vei fi suspendat. Sper că ne-am înţeles.
pentru textul : Întoarcerea la lucrurile mici deMulţumesc pentru prezenţă.
Acum, ieşi afară!
primele doua versuri te pun in mediul in care trebuie sa te plicisesti pana la refuz citind ceea ce urmeaza. insa, fantastic!, strofa finala, prin forta si puterea de exprimare, da cititorului bucuria de a nu fi citit in zadar aceasta scriere...
pentru textul : the final countdown debotezul scaldei în ghioluri verzi ca ochii de colegă - asta imi placu de-a binelea! tot aici colega - gol, ar putea gagui putin pentru vitezomanii care nu s-au prins de pauza:) si iarasi fain de tot albastrul florii crescute in scheletul cu pricina, chiar daca am mai intalnit imaginea. chiar mi-a placut!
pentru textul : cal alb cu orbite albastre depentru spuse, dar și pentru nespuse, mulțam Eugen!
pentru textul : omul cu toate zilele bune deam recepţionat, băieţi, un text destul de solid, cu un final elegant. nu ştiu nimic de fosta Vama Veche, dar nu toată lumea e tobă de carte! mulţumiri.
pentru textul : râsul ca o alergare deașa cum bine știți (probabil) HTML nu "știe" pea bine cum să "mînuiască" așa numitele "spații albe" (în cazul acesta spațiul generat de tasta TAB) (vezi pentru aceasta și http://webdesign.about.com/od/intermediatetutorials/qt/tiphtmltab.htm) De aceea sugerez folosirea "non-breaking space" care în HCODE este generat de tagul SPACE încadrat de paranteze pătrate (bineînțeles repetat de cîte ori este nevoie)
pentru textul : Despre pom deAi ajuns la al 35-lea (cititor). De cȃnd te pȃndesc să-ți mai dau o „peniță”. Acum o meriți. Fără giumbușlucuri. Fără „rupturi” (la modă) în text sau la sfȃrșit. Nu contează. Doar să fie un „switch” care să pună „cititorul” pe gȃnduri, că prea s-a lenevit. Un text curat, de o logică (deviantă) fără fisură. Din care ironia țȃșnește. Că tot veni vorba: ești în stare să dai o definiție „ironiei”? Eu cred că da. O aștept.
pentru textul : Cititorul fie-i țărâna ușoară! dede corectat și "Vei știi" ...
pentru textul : Duios șurub deReuşite versurile:
"în urmă rămâne satul
pentru textul : Piatră de graniţă deca un copil la capătul lumii
se sprijină de câteva case"
Tincuța, șoimul aici are alt sens. Este greu să dai puțin câte puțin pe internet din ceva ce se vrea de anvergură, dar am nevoie ca de aer de feed back, așa că îmi asum riscul. Dacă ești în ceață, e bine. Welcome to my world. Nu te vei simți în largul tău curând. Nu intenționez să scriu pentru toată lumea, ar fi utopic. Dacă te va prinde, mă voi bucura. Oricum ar fi, apreciez semnele, sunt pentru mine la fel de importante ca și actul de a scrie. Aaalizei, mulțumesc de revenire. Între timp am pus osul la treabă și am mai modificat. Sigur că în proză este oarecum mai simplu și poți spune lucrurile în multe feluri. Mi-am însușit o parte din critici. Am scurtat, am tăiat, am refăcut (nu numai unde ai spus tu, ha!). Acum aștept criticile de finisări. Reverele nu vă grăbiți, vă rog, n-am predat lucrarea încă... e abia la început. Ei, dacă ai recitit prologul e bine. Știi cum e la mine? De ani de zile scriu proză scurtă, și mă tot îndeamnă știu eu cine care se pricepe mai bine să pun mâna să scriu o nuvelă. Iar eu nu și nu, ca-s leneșă. Ideea care m-a făcut să scriu prologul este generoasă și merita mai mult decât atât, dar mi-a fost lene și-am vrut să iau repede pulsul. Am stat apoi în mai multe seri și am pus cap la cap povestea. E drept, știi cum e, contribuția autorului la o poveste se rezumă de multe ori la cuvintele astea puse cap la cap... dacă nu-i ideea și firul povestirii, adio. Încadrarea în timp... n-am prea înțeles unde spui că se rupe firul. Copilul trăiește în a doua jumătate a secolului 21 (nu-i bătut în cuie, până termin, s-ar putea să revin aici), iar personajul matur, cea care nu mai este decât un rezervor de vise, nu un om, are sute de ani deja. Sper să revii pe măsură ce postez, se mai întâmplă să-mi scape unele aspecte, dar în general mă preocupă foarte tare logica mișcării fiecărui personaj. Tot nu m-ai convins cu bourbonul, o să îl visez la noapte. Poate șterg nucile. Dacă nu, șterg bourbonul și pun absint și mentă, că la ăsta mă pricep.
pentru textul : Șoimul. Primele apariții ale darului. desa inteleg din raspunsul tau ca e superflua sectiunea de experiment, sau ca oricine ar putea posta oriunde? interesant punct de vedere, mai ales venind de la tine
pentru textul : karuna deobservatie obiectiva: spui "Aerul era străfulgerat de o groază de fluturi... Vedeam fluturi peste tot." si la doua randuri "După un timp, a apărut unul." in proza nonsensul nu da bine. apoi, textul imi aminteste de "Cum mi-am petrecut vacanta de vara" a lui T. O. Bobe. imi place stilul dar e "luat".
pentru textul : Despre cum n-am prins eu fluturi... deAranca, inițial acest text purta alt titlu, însă modificându-i ultimele versuri am considerat că s-a schimbat ceva important într-un corp. al textului, al meu sau în corpul stărilor. de acolo paralela trasă spre mine. rosul părului a fost însă ceva spontan, oarecum dramatic, cum a simțit francisc. Francisc, mi-a plăcut comentariul tău. Ce să vă spun.. nu știți ce mult m-au bucurat trecerile voastre. vă mulțumesc.
pentru textul : iarna îmi vine să-mi rod părul detext bine scris, concentrat, desi se preteaza la amplitudini. Po-mo s-a declarat deja invins, asta a fost preconizat de la inceput. codul binar a fost un curs natural al lucrurilor, oricum ADN-ul are un dublu lant. oricum putem lesne supravietui ca rasa si cu binaritatea (barbat/femeie - numai asa se poate da nastere unui copil). in ce priveste binaritatea epistemologica/fenomenologica demascata aici, epicentrul poate foarte bine sa cedeze locul sau. oarecum acolo e capul rautatilor, nu la periferie. ideea de aici e ca ar trebui sa intrezarim locul unde se poate incadra in ADn un al treilea lant, chiar daca el nu va exista niciodata, insa poate macar sa sape un nou canal de tensiune de sens intre cele 2. tensiunea poate izvori din negare, ceea ce nu e rau atata timp cat negarea e doar instrument, nu si sistem.de aceea chiar si negativa ea poate duce la remanieri/ nivelari pozitive. sfarsitul e parca incomplet. as fi vrut sa gasesc o decodificare ca un purgatoriu. (mergea bine marsat pe problematica buddhista. (deci sfarsitul l-as putea banui ca sufera de sindrom po-mo) tocmai pt ca nu aduce nimic in plus fata de o clasificare binara, la randul ei. rog revenire pe final.
pentru textul : Binaritate & PoMo deIată-te și aici, Ștefan Ciobanu. Foarte bine! Din păcate, și textul acesta e mediocru. Un text narativ și prozaic care se tot târăște pe sol și nu reușește nicio clipă să zboare. Maestru tău, Daniel Corbu, care ți-a publicat volumul, ar fi trebuit să-ți fie model. E un poet foarte bun. Citește-l cu atenție, poate înveți cum se scrie. Înțeleg că nu e prea târziu pentru tine. Sincer vorbind, dacă am în vedere versurile de pe coperta a IV-a, volumul e cam la nivelul textului postat aici. S-ar putea să mă lămuresc...
pentru textul : zdrențuim deSapphire, aș minți dacă nu aș divulga faptul că m-am gîndit puțin la tine atunci cînd am purces la scrierea acestui text. Asta pentru că într-o anumită măsură îți cunosc gusturile. Și la urma urmei nu cred că e nimic rău cu a cunoaște și eventual chiar a ține cont de gusturile cititorilor tăi. Să nu îmi ceri însă să mai scriu așa ceva pentru că a face asta nu este în totalitate sub controlul meu și mă gîndesc că tu știi asta. Mulțumesc pentru apreciere și atenționări. Am să încerc să le corectez. Alma, da, este un text la care am lucrat mai mult și chiar l-am lăsat o vreme la „pritocit”, practică pe care din păcate nu o am prea des. Nicolae, mulțumesc pentru comentariu. Te rog pe viitor să nu uiți că pe Hermeneia nu se folosesc tag-urile HTML ci trebuie să folosești HCODE. Interesante aserțiunile autorului menționat și plauzibile dar dacă te uiți cu băgare de seamă la text îți vei da seama că eu am vrut să spun ceva puțin diferit. Și în plus, textul meu este o poveste, „orice asemănare cu evenimente din realitatea înconjurătoare este întîmplătoare și neintenționată”. Hialin, după cum vezi, la chestia asta sînt un „purist”(sic!)
pentru textul : povestea uitată a regilor stepei deÎn colind, cuvintele sunt prunci de lumină, și ei, în iubire, privirile au dalbul sfințit al iernii, pielea lor se curăță de cheaguri, în zăpezi, înspre nea, departe, neștiutul cântă colțurilor lunii troienite pe casă, mulțumesc, Ela, scuze pentru întârzierea răspunsului, Sărbători fericite!
pentru textul : Prunci de lumină deAdrian, am taiat "acelea", drept, era redundant, dar am putut vedea chestia asta abia azi. Totusi, de ce aproape natural? Sper ca nu e ca la sucurile naturale unde 5% e fruct si restul sirop:)
pentru textul : corespondență de septembrie deCristina, bine ai venit sub textul meu. Ma bucura ca te-a miscat atat de tare. Iti multumesc pentru ganduri si te mai astept.
Virgile, așa explicat poemul parcă are ceva noimă. Însă ne-explicat e așa cum am zis eu, cel puțin pentru mine. Această dilemă nu are decât două soluții posibile, ori eu sunt un tâmpit ori acesta este un text slab care are nevoie de explicații din partea autorului. Sunt sigur că tu și anagramă blaj mergeți pe prima variantă. eu însă nu. poemul este slab și cred că ți-am argumentat mai mult decât era cazul în primul com.
pentru textul : t. a. l. c. detotuși dacă vrei argumente suplimentare, o să-ți ofer.
1/ poemul ăsta cui se adresează, celor care au țesut cu mâna lor o plasă de pescuit? tu pescuiești eu nu, amicul meu ionel pescuiește amicul lui vasilică nu. ce-i ăsta, poem despre tehnica împletirii plasei de pescar?
2/ tu în primele versuri vrei acum înțeleg să sugerezi că pescarul se înțeapă cu suveica atunci când țese plasa... pentru prima oară probabil, că apoi o refolosește că doar nu e nebun să o țeasă mereu, nu? cât de departe este sugestia asta de exprimarea ta brutală și fără nuanțe? ce-ai zice de 'suveica din mâna unui pescar'... aduci cititorul acolo unde măcar poate să caute ceva... așa cum zici tu e nimic, zero, suveica unui pescar, suveica este 80 sau 90% atribuită ocupațiilor care nu au nimic de-a face cu pescuitul amice.
3/ Abțibild este un cuvânt urât, folosirea lui denotă lipsă de imaginație poetică, mie îmi sugerează grădinița, școala primară cel mult.
... și între timp m-am plictisit, pentru că a scrie cu talent nu se învață.
Nu zic că eu am acest talent, dar zic că la un moment dat am avut impresia că tu îl ai.
Mai vedem.
Și nu mai fii așa de cocky că doamne ferește la cine și ce ești tu ca om și ca poet să începi să-i sufli în anagramă unuia ca yesterday. Asta pentru mine ar fi mai rău decât dacă ar veni comuniștii cu usr-ul lor iar la putere, jur.
Andu
si totusi in compozitiile lui Aivazovski exista o lumina, un petec de cer undeva intr-un "departe" ce tinde sa aduca Speranta naufragiatilor, corabiilor incercate de furtuni. cit despre aceste personaje singure in ele insele, naufragiate in dragoste, uitate parca la marginea marii in plin decembrie, nu mai exista o alta speranta... marea e stranie in iarna, poate la fel de straniu ca acest sentiment de singuratate divizat la doi" "revin în camera de hotel obscură, cu tine și cu mirosul sărat al largului" sfirsitul poemului creioneaza insusi sfirsitul a tot ce tinde sa fie iremediabil pesimist si inevitabil si prin utilizarea repetitiei dar si prin cele doua trimiteri vizuale, diferite ca factura insa puternice ca sugestie distructiva: "niciodată anul nou nu s-a izbit de stânci ca acum niciodată malul mării în decembrie nu mi-a vorbit ca Aivazovski, cu pânzele sale."
pentru textul : " frumoaso, pielea ta stinsă îmi bântuie umbra" F.M. desi totusi e un pamflet (in versuri) si inca unul foarte bun, poate chiar o diatriba, ce reuseste sa reproiecteze ca intr-un cinematograf in aer liber, totul despre noi, despre metehnele si defectele noastre, pastrind atitudinea filosofica arhicunoscuta. si unde sint urechile mari de elefant ale zidurilor? cine aude cu adevarat? contemporan noua, insa doar atit, autorul suporta invariabil degringolada mizeriei umane. si iata-l: "în trenuri murdare în gări care put pe jos dorm cu gura deschisă pe băncile rupte se joacă barbut miroase a ceapă și clisă e totul ciudat și îmi vine să strig vin zoaiele valuri la ușă se face târziu și se face mai frig și jarul s-a stins sub cenușă." un poem pe care il consider un regal. multumesc Mircea Florin Sandru.
pentru textul : căpățâni de porc în automobile de lux demda. cam brusc finalul. in rest, o gargară destul de reusita
pentru textul : dintele de lapte deMinunat ce am citit, eu, aci, astăzi. Poate încadrarea este oarecum greşită. Mi se pare mai mult un jurnal existenţial, dar nu asta contează acum.
pentru textul : Vei pătrunde deFragmentele din "încăpere", felul cum fiecare cuvânt îşi are greutatea sa în propoziţie, repetiţiile voite, care nu fac altceva decât să mărească dorinţa de "a ieşi spre un spaţiu", aduc o notă de "frumos-întreg" scrierii de faţă. Generează o stare în care te surprinzi lângă o veioză, un pat şi o bibliotecă ticsită de cărţi prin care ai trecut cândva precum un păianjen sătul de viaţă. De remarcat fragmentul "bibliotecarului dezordonat" care mi-a amintit de o vorbă cum că fiecare om în dezordinea lui îşi are ordinea aşa cum în anormal îţi poţi găsi normalul faptelor. La noi normalul este anormalul, zicea cândva un analist politic - divagând puţin.
Aceste note îţi induc o stare şi e meritul exclusiv al autorului Gorun Manolescu, că, personal, mi le-a indus involuntar. Este un merit, aşadar.
Felicitări.
Este bine realizată imaginea din finalul poemului, netezirea cicatricilor "până la sare", dar nu știu cât e de potrivită fotografia cu un text care îmi pare mai degrabă "resemnat".
pentru textul : Culori deMulţumesc Virgil. Da este un text mai simplu, dar efectiv nu am cum să modific versul la care te referi. E o chestiune care se repetă în timp, un fel de acţiune repetată, ca şi restul acţiunilor din poezie. E o poezie mai veche a mea.
pentru textul : zbor întârziat dePagini