viaţă şi moarte bătută pe o singură monedă. efigia efemerului la muritor. o singură monedă. două feţe identice, două feţe diferite. (înainte/înapoi; sus/jos– polul opus).“parcă despre moarte şi viaţă”. un drum lăsat deschis prin care vor trece doar zeii asemeni lui Ianus cel cu două feţe identice dar diferite.

am citit.
p.s. variantele au două feţe identice până la "viaţă şi moarte" unde sunt diferite şi totuşi nu se poate una fără cealaltă...

în spatele versurilor mele se află un destul de puternic substrat filosofic, așa că țin destul de mult ca cel care încearcă să "intre" în structura lui să țină cont de acest lucru. când am răspuns acelui comentariu nu am făcut-o unui inginer sau creator de website-uri oferite ulterior gratis altora, ci pur și simplu omului care a încercat să facă un comentariu unui text a cărui idee a scăpat-o. nu mă interesează nici ce spun gurile rele, ci efectiv ceea ce scriu eu și modul în care oamenii încearcă să mă perceapă. eu sunt de formație "filosofică", deci este atât de greu de admis din partea unui "literat" că a scăpat ceva în cadrul unui posibil comentariu? desigur, câștigarea unui concurs la nivel național de poezie poate fi un criteriu demn de luat în considerare pentru unii, însă pentru mine lucrurile nu stau deloc așa. așa cum mai spuneam unui interlocutor cu care am dialogat pe acest site, nivelul de criptare a mesajului poetic a fost așa de mult coborât, încât toată lumea poate să fie poet, nu? fac referire acum la numeroșii creatori care își expun "operele" pe n site-uri și care duc uneori versul către nivelul obscen. nu fac critica poeticii, ci a celor care o scriu și o defăimează. richard rorty miza pe o cultură de tip poetic, în dauna uneia de tip filosofic, tocmai unui principiu pe care l-a numit "autocreația". acest lucru îl fac cu certitudine heidegger, derrida, nabokov, orwell, kundera, în zilele noastre. dar care este sensul poeticii contemporane: mizericismul? în spatele unor vorbe scrise, nu am pus doar alte vorbe, ci idei. creația mea nu depinde nici de vreun comentariu făcut în mod individual, nici de publicarea pe acest site. în acest sens îmi voi retrage poeziile de pe hermeneia...

Călin, interesant ai completat tabloul de aici, din alb de femeie. Deși inițial nu am avut în minte romanul, comentariul tău m-a trimis mai departe la 2 cărți: "Donna Alba" de Gib Mihăiescu și ""La Dame Blanche" de D. Lacotte. Comentariul tău are structura unor gânduri poetice, mă bucur că ai adăugat un plus de valoare din spațiul tău personal. În ce privește analiza succintă a poeziilor mele de pe Hermeneia și a stilului poetic, am rămas cu o dublă impresie: că poți urma mișcarea interioară a autorului și poți reda cu mijloacele propriului spirit ce are el definitoriu, într-o marjă de obiectivitate ce este de apreciat. Mulțumesc. Eu nu știu dacă "Tango" este până acum piesa forte de pe Hermeneia. De fapt mi-e și foarte greu să apreciez acest lucru. Desigur că poezia mea "de suflet" (deși nu îmi place neapărat sintagma) este alta. Cât privește vizualele, încă sunt la început, încă încerc să învăț softul de prelucrare, încă sunt dominată fie de imagine, fie de sensul ideii. Mai am de lucru destul, și la linia poetică, lirică, și la imagistică. Și la multe altele. Recunoștința mea pentru aceste două comentarii și ești unul dintre comentatorii pe care eu îi consider talentați în arta decriptării scrierilor, fie ele poezii, proze, vizuale etc., care știe să ia o bună distanță de text și de autor și să vadă elementele distinctive, cu plusurile și minusurile incluse.

alma am corectat, multumesc , cum vezi tot , Argus.

te rog sa te consideri avertizata. La urmatoarea incalcare, de genul acesta, a regulamentului este posibil sa ai contul suspendat pe Hermeneia.
Imi cer scuze de la Emilian ca sint nevoit sa fac astfel de comentarii disciplinatorii aici.
Despre text. Parerea mea, Emilian, este ca va trebui sa te auto-depasesti. Deja simt ca folosesti aceleasi pensule, aceleasi culori, aceeasi tusa, again and again. Chiar ultima strofa, suna mai degraba a tragism din filmele care placeau in atmosfera conturata a modernismului. Acum e altfel. Si tu o stii. E nevoie de rafinament(rafinare), inovatie si surprinzator. Altfel risti o anumita plafonare.
Singura strofa care mi se pare remarcabila este penultima.
Doar umila mea parere.

îți foarte mulțumesc.

A fii cu adevarat simplu e o sarcina insurmontabila. Nu te lasa sistemul. Si modestia e o alta virtute imposibila.

Dorine, l-am scos din cutie. pe raspunderea ta, eu ma ascund in nisip, sa stii! :))

aşa e văd că şi legenda hermeneiei continuă aşa că ia să fim cu toţii în 2010 citiţi şi iubiţi de să nu ne vedem!

Fiindcă tot mi-a zburat păsărica din gură, dar având în vedere că nu e niciun secret, să transcriu dedicaţia:
"Scriitorului Tudor Cristea şi medicului Andrei Bâlbâie, de la Spitalul Dimitrie Gerota din Bucureşti, care mi-au întins o mână în cel mai greu moment al vieţii mele.
De asemenea, prietenilor mei Nicoleta Iftode şi Daniel Barbu, care m-au învăţat că speranţa nu este o vorbă goală.
Şi din nou, fiicei mele, Nicoleta Şerban".
Aşa că aş fi fost ultimul om care să facă afirmaţii insinuante. Dar trebuie să explic, poate, în ce a constat "mâna intinsă" despre care scriitorul vorbeşte în dedicaţie: în cronica elogioasă la romanul "Maimuţe în haremul nopţii", publicată în "Litere" şi reprodusă în volumul amintit, ca şi în invitaţia pe care i-am adresat-o de a susţine o rubrică în revistă. Atât. În rest, corespondăm, din când în când, prin e-mail (legat de colaborarea la revistă sau de anumite evenimente literare) şi căutăm să fim obiectivi când ne discutăm unul altuia cărţile. Nu ne-am văzut niciodată, deşi avem doi prieteni comuni, profesori şi scriitori târgovişteni: Marin Neagu şi George Geacăr.
Cultul prieteniei (şi sau, poate, mai ales literare), ca şi încrederea în literatură sunt cele două modaliltăţi prin care Şerban Tomşa îşi exorcizează izolarea relativă. Dar ea este, cu adevărat, învinsă prin ceea ce scrie el. Legat de aceasta, îmi face plăcere să vă informez că, de curând, a fost primit în Uniunea Scriitorilor din România.

“anna stă în gară
cu gluga de blană”

Daniela, nu este corectă propoziţia, chiar dacă tu spui că se înţelege. Evident că se înţelege. Trebuie şi spus aici.Se impune, se cere. Se simte lipsa unui "ceva" Nu este loc de interpretare sau de imaginaţie aici. Este o simplă glugă de blană care în text nu o văd ca fiind personaj. Din propoziţie/vers se înţelege că Anna şi Gluga de blană (ele două) stau în faţa trenului, ori pentru mine este prea mult ( eu chiar am imaginaţie bogată şi îmi plac şi absurdităţile spuse bine) dar aci gluga de blană a Annei este chiar o glugă de blană şi, prin urmare, exprimarea este greşită, suferă.
“Anna stă în gară cu gluga de blană trasă pe ochi/faţă, cap, etc” aş sugera sau altfel după cum este voia autorului.
Apoi este păcat de poem pentru că versurile se repetă şi nu e vorba de confuzie voită ci de exprimare.
De exemplu, eu pot înlocui oricând gluga de blană cu gluga de coceni (expresie) că aşa vreau eu dar mai zic: Anna stă în gară cu gluga de coceni lângă ea/aşteaptă trenul ş.a.m.d

"Idei preconcepute, minți înguste... care nu știu să se aplece și să se așeze la o masă rotundă fără să sloboadă un pârț. Subțire, de neluat în seamă, însă urât mirositor.." - iată cine dă lecţii de conduită lingvistică. Incredibilă nesimţirea!!

Tu cu delicatetea si eu cu hmm-ul... "va trebui" - "orice s-ar putea întâmpla" - "mi-e teamă"... nu stiu Adriana, inca incerc sa-i dau de capat.

cred ca nici asta nu-i peretele potrivit...domnule, chiar asa de pustiu e pe le dvs., pe Versul, incat ati ajuns in pragul disperarii? mai cititi o data (sau odata...) regulamentul. desi stiti, cu siguranta, ca reclamele nu au ce cauta aici. dar nu va pasa. fireste.