Alma, mulțumesc. Am văzut varianta ta. Dar eu doresc să păstrez scrisul albastru-indigo ca marea la ora 7 seara și să fie poziționat exact acolo, fiindcă are sens. Voi încerca să micșorez poza doar. Am încercat acum dar văd că nu mi-a preluat-o. Revin. În foto, acolo unde se află textul, e apă. Și voi păstra așa, cu italice, iar întreg acel spațiu. Și neapărat aceste culori.
Adrian, întâmplător recitesc proza lui Bacovia, și nu găsesc nicio asemănare, kitchoasă au ba, între Moină, Ninsoare, Când cad frunzele, Cubul negru etcaetera... deci îmi permiți să zâmbesc la comparația ta.
Iar dacă etichetezi o scriere teribilistă, eu cred, cu tot bunul simț, că trebuie să o și susții. Dacă vrei să fii credibil autorului și nu numai.
Despre text! Nu m-a mișcat nu știu ce. Dar observ un pic progresul față de anterioarele. Și nu la nivel descriptiv ci sugestiv. Cred că ar trebui să inserezi pasaje de introspecție, ce mi-ar părea utile în proza pe care o încerci. Tatonează, flirtează mai mult cu ce e dincolo de vedere. cam asta e părerea mea. scuze de offtopic, mădă!
da, îmi aduc aminte că scriam parcă într-un poem: “e ghinionul mării că ajunge la mal” și m-ai provocat, Mariana, să privesc cu ochii unui outsider acest poem și să văd ce iese...
prin urmare avem în primul vers : “sunt cel care scrie cu gluga pe cap” poate sugera rușinea prin ascunderea feței, rebeliunea prin purtarea glugii, o simplă observație referitoare la vreme, la căldură; “din mersul trenurilor” aduce pentru ego-ul acesta străin nostalgia, drumul înmulțit spre ceva (aici m-aș putea gândi și la titlu, mulțimea valurilor care se întorc, a trenurilor care merg) personajul fiind prins în aceste mișcări; apoi: “mă fascinează zidurile dărâmate” (în prim plan fascinația libertății, aplecarea spre studierea ei prin verbul a fascina etc.); “azi am nervozitatea unui pictor neamț” (comunicarea stării ca fiind una artistică, minuțioasă, etc); voi schimba ceva grav (acest ceva grav mă duce cu gândul la ceva definitoriu, radical); “în hanoracul lejer pot să ascund” (tinerețea folosită ca scuză, ori constatarea dureroasă a ei); “nu vei ști că plec departe” (acest departe îmi sugerează o distanță remarcabilă precum largul sugerat de valuri); “mai departe decât își duce rana/ un ghepard” (animalele umblă rănite la discreția rănii, deci personajul are ceva ce nu poate vindeca de unul singur); “mă desfac în bine și rău cum se desface/ o cireașă japoneză de țepii mici” (problema aici este descoperită, după mine… separarea binelui de rău în persoana aflată ca personaj); “cobor la sinaia și încep să îmi număr pașii” (o soluție, o stație unde se poate opri din mersul nesfârșit, aplecarea spre amănunte etc.); “să îmi îndrept umerii” (conștientizarea unei alte stări, demne); “pe hol m-am întâlnit cu dumnezeu” (confirmarea că mersul s-a oprit, că drumul ales este cel corect, că acolo este locul unde se poate odihni); “în vila camelia/ îmi pun o piatră la căpătâi dorm dus” (comparația cu scara lui Iacov, cu locul în care simți că este prezența divină în viața ta, liniștea ce decurge din aceasta); “cândva aici mi-am dorit ca primul copil/ să fie un băiat” (personajul mai trecuse pe acolo, prin locul unde simțise prezența divină, dar nu rămăsese cu nimic valoros, doar cu amintirea)
cam așa aș privi poemul dacă aș fi doar un cititor. însă linia pe care ai mers, Mariana, îmi trezește tot respectul și îți mulțumesc frumos pentru timp, semn și lectură!
deh, posibil ca adevarul sa fie al cititorilor. si in cazul asta prefer adevarul lui Sache:) ca tot ai adus in discutie pozitia cu pricina: care e rostul causticului in ceea ce comentezi? crezi ca rostul criticii e sa scoata ce e mai prost in ce se scrie? de multe ori nu raspund comentariului, ci tonului... cel putin asa te percep, acid rau. daca prin ceea ce scriu scad calitatea poeziei pe hermeneia, ia atitudine, maestre! spor la viata!
Yester, sunt un pic confuză, dacă ești (încă) nou pe pagina mea, de unde știi care mi-e stilul? ;-) Mă bucur dacă ai observat imaginea din mai multe perspective, de fapt ar trebui să spună multe, aproape la fel de multe ca și textul, zic eu. Te mai aștept, atunci :-) Francisc, ți-am ascultat, din câte vezi, sfatul... mulțumesc. Dan, câteva momente poemul acesta a avut chiar acest titlu: simplu. În mintea mea, desigur. Pentru că nu e nimic mai "simplu" decât să fii fericit în ciuda, împotriva acelui adânc de care vorbeai... totul stă în a ști unde și cum se deschide drumul și că poți oricând trece dincolo. Și, la urma urmelor, să nu rămâi împotmolit în anotimpurile greșite. Pentru că nu există așa ceva. Cu privire la verbul acela, era de fapt dialogul început demult de mine cu cititorul. Dar m-am gândit că poate aveți dreptate, și tu, și Francisc, așa că l-am tăiat, în tradiția începută de Virgil, spre a se vedea ce anume am modificat, în urma sugestiilor. Îți mulțumesc și ție de prezența, poți fi și mai tranșant, dacă simți nevoia, nu-i nici o supărare :-)
Asa e, acest poem va ramane in istoria literaturii romane, va fi studiata la scoala peste zeci de ani fiind o capodopera inestimabila pentru tezaurul culturii de la noi.
Si totusi care-i legatura? Lumineaza mintile astora mai dobitoci. Acestei poezii i-ar fi stat mult mai bine in proza.......parerea mea
Citind poemul, am senzația de sincope date prin alternanța dintre versurile scurte și lungi, de fragmentare. La început, "strîngînd din dinți" îmi pare prea personal. În versul următor, "văruită în voaluri de borangic" pare o explicație prea lungă și cred că metafora ar trebui realizată fără "în voaluri" sau altceva în loc. Lași "sorț" sau "sorți"? Frumos spus "biserică ideală".
Hm! Văd că nu ne înţelegem, vorbim despre lucruri diferite.
Sigur că introducerea scrierii cu â în interiorul cuvintelor a fost o aberaţie. Eu am scris, aici, în România, de mai multe ori despre asta. Academicienii noştri au fost purtaţi de entuziasmul postdecembrist al redescoperirii epocii interbelice, pe care au început s-o idealizeze cum îl idealizează unii astăzi pe Păunescu. Atunci se scria aşa - cu â în interiorul cuvintelor (dar numai acolo unde acel â provenea dintr-un a latin - ex: panem - pâine; nu se scria cu â în cuvintele de provenienţă slavă. Era destul de complicat, iar românii scriau prost. În anii 50, Academia a trecut (de data asta, sub influenţă sovietică) de la â în unele poziţii, la î peste tot. Şi de la sunt, la sînt (se zice că Iorgu Iordan, somat să dea un răspuns în privinţa formei verbale, ar fi răspuns echivoc: "sunt pentru sânt"! Câţiva dintre cei prezenţi au râs, dar cei îndrituiţi au înţeles ce le-a convenit).
Când s-a votat introducerea lui â, în Academie era un singur lingvist autentic: Ion Coteanu. Acesta s-a abţinut, pentru că, oricum ar fi votat, nu mai conta. Astăzi, în locul lui Coteanu, în Academie stă fostul meu coleg de an de la Facultate, Gheorghe Chivu. El ar vota, sunt sigur, orice i s-ar cere.
Dar astea sunt poveşti. Răul a fost făcut, asa că toată lumea ar trebui să respecte norma (că de-aia-i normă!).
Totuşi, nu e vorba doar de â. În România a apărut, în 2005, ediţia a II-a a "Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române" (numit, pe scurt, DOOM2). Aici apar sute de modificări, impuse (cum zici şi tu) de uzul limbii. Pentru că lilmba evoluează prin "greşeli", adică prin abateri de la normă care, dacă se generalizează, impun o nouă normă. Tu zici că e aberant ca, o dată la 30 de ani, cineva (de regulă, un Institut academic) să legifereze în limbă. Eu zic că e absolut necesar (deşi, în cazul particular al DOOM-ului, există foarte multe nemulţumiri). Dar e şi o chestiune de obişnuinţă. Eu n-aş mai putea, sub nicio formă să scriu "sub nici o formă"! de altfel, ortografierea mai veche nici nu se justifică morfologic. Tot aşa, n-aş mai putea scrie "o dată ce", cum am scris atâta amar de vreme. Si aşa mai departe. Inconvenientele unei atitudini libertine în privinţa ortografiei în raport cu şcoala cred că sunt evidente, aşa că nu mai revin.
Eu sunt dispus să negociez orice, probleme de ortografie - nu. Pot, doar, să aleg între "formele cu variaţie liberă" de tipul "cireşe"-"cireşi", una pe care o consider mai justă, s-o utilizez şi s-o recomand (în cazul de faţă, "cireşe"). Dar n-am dreptul s-o interzic pe cealaltă (chiar dacă nea Gică al meu mi-a spus că orice ţăran ştie că prin "cireşi" trebuie să se înţeleagă pomii, nu fructele. Chiar el mi-a spus, la cei peste 80 de ani şi la cele doar şapte clase, că e o tâmpenie să spui: "Am în grădină doi cireşi din care culeg cireşi"!
Asta e! Eu am, întotdeauna, pe birou un DOOM2. Şi nu din pricină că aş fi conservator, conformist sau - Doamne apără! - comunist.
" tot ce aș vrea/ nu mă lăsa fără niciun semn când tot ceea ce am eu nevoie/ pune-mi cerceii cei noi/ ceea ce ai iubit de ceea ce ai urât".
Propuneri: ...când tot ce am nevoie/ cerceii noi/ ce ai iubit de ce ai urât.
"știu sunt un piept veninos care umblă fără să înțeleagă
încotro să se uite când i se strigă aici
mai lasă-mă o zi poate am să apuc să mă opresc" - partea asta e percutantă, e biine scrisă.
Vladimir, uite așa vine într-o zi întîmplarea... ca o moiră. Știi, eu în povestea aceasta pășesc mai cu sfială, ca o soră mai mică, mi-e teamă ca din neștiință sau nebăgare de seamă să nu spulber magia, magia care mi-a fost sugerată chiar de atmosfera acestui site. Transeptul iluminează prin cele trei roze, rozete, cele două fețe ale magiei, cea a iluziei, a vechilor credințe de tip totemic, sau șamanic, așa cum ai scos la iveală, dar care nu se susține în fața realității, ea moare pe rug, pentru că voința care o anima moare înainte de ducerea pînă la capăt a sacrificiului și cea care se naște atunci cînd omul se confruntă cu propriile lui limite și care se naște abia atunci cînd încetează orice iluzie. Omenirea nu știe încă să regleze pe termen lung efectele generate de progresul foarte rapid, invaziv, ca o explozie într-un cadru limitat, finit. Doar atunci cînd cunoști limitele unui pericol te poți feri de laturile negative ale acestuia. Într-adevăr, privesc vitraliul, ca pe o cale de acces și mă simt mai aproape de gnostici. Nu neg magia vieții, visul este o cale, eu caut calea ...
este departe de a fi textul cel mai valoros postat de Virgil (si Virgil stie asta) insa este un nou stil in care cuvintul, logica, umorul, sintaxa si muza testeaza graniteele poeticului. wouldn't you agree?
btw, Nicholas, your sense of humour device is broken. Batteries may be required :p
ultimul vers e obsedant. e ca atunci cind simti nevoia sa intorci capul ca sa vezi daca te urmareste cineva. de data ai ceva de ascuns. perfida nevoie dupa aplauze. sau poate oroarea fata de liniste.
Să îmi fac mea culpa că ai lăsat-o tu la nivel de note?! Uite că nu o fac. Treaba ta că ascunzi chestiile valoroase și le lași sau nu să lâncezească. Cât despre ce nu este aici, nu face obiectul comentariului meu, e cel puțin logic. Dacă vei vrea să scrii altceva aici, o faci, comentez. Dacă am frânt acolo discursul, asta nu ocolește faptul că sună rău alăturarea celor două cuvinte, asta mi-am dorit a spune. Cât despre roșu permanent aș putea să nu știu :D. Ar fi groaznic? Glumeam, și dacă știu, ce-i cu asta? Nu mi-a plăcut cum vine acolo, deși da, s-a schimbat sensul. Cine a spus să nu scrii personale? Eu te-am provocat la altceva. Vorbeam despre proza mea? Eu scriu și nepersonale (de fapt, proza înseamnă, cred, cu excepția jurnalului, extrapolarea și folosirea fără zgârcenie și fără milă a propriei persoane, cu tot bagajul de rigoare.= Dar asta nu are a face cu textul tău prezent și de față ;-) Și... să nu confundăm scrierile la persoana întâi cu chestii personale musai. Provocarea din finalul comentariului meu dinainte rămâne până ce vei ridica mănușa și te vei apuca de treabă. Nu-i treaba mea când și cum. Succes!
Parere de pur cititor: Vino! te vreau cu toate literele-n singele meu.! (spune -mi, de ce dragostea asta are miros de toamna?) trecind o parte din text la un oarece dialog poezia devine mai vie.Dupa mine la modul in care este acum pare deosebit de "statica" Tabloul de peste face numai sa abata ochiul si mintea cititorului de la text la imagine care imagine reprezinta altceva si poate trezii cognotatii nedorite. Iarta-mi interventia .
vioi text. iepurașii au mult umor. cât de curat râdem, are și o notă de freaky și știi de ce? îmi amintește de un iepure pe care l-am văzut în copilărie atârnat de un copac pregătit pentru a fi făcut cină. din poziția aceea mi se părea că râdea.
gânduri bune, Silviu!
"ceva în tine te împinge să iubești ca o penitență" este cheia de bolta a intregului text in jurul careia se construieste rotund. Nu te-am mai citit de mult si-mi pare rau.
de aici începe conturul limitei - mi se pare cam neinspirat plasat acest vers explicativ la inceput, as fi lasat cititorul sa-si imagineze daca aceasta este sau nu limita. e locul gol și părăsit în care pînă și moartea refuză să mai apară - interesanta imagine. foarte bine realizate si versurile: nu, nu există trecut blînd sau viitor mai puțin negru nu există soartă de plastilină și nici dumnezeu mai milostiv nu există am văzut cum se întîmplă prăbușirea am văzut urletul încins la mine în vene personal, mi-au placut cel mai mult din intregul poem. un poem bun in ansamblu, dar pe alocuri am senzatia ca ai cautat cu obstinatie exprimari cat mai frapante, cum ar fi sinestezia din ultimul vers: am vazut urletul incins.
Virgil, mulţumesc pentru feedback. Aveam nevoie, mai ales că azi am încercat să scriu altfel, motiv pentru care am încadrat poemul la experiment. Am vrut să văd dacă are fior şi chiar acesta e cuvântul pe care îl aşteptam. Ştiu că e de lucru...deja am fixat nişte prepoziţii şi nişte conjuncţii pe care le voi elimina. De asemeni ultimul vers, pe care, recunosc, l-am introdus mai târziu, se pare că va trebui eliminat, deşi voiam să rotunjesc textul cu ideea de a aştepta veşti de la cei plecaţi. Cuvintele de apreciere şi semnul aurit mă responsabilizează şi mai mult şi-mi dau o stare de bine. Mulţumesc frumos!
Cristina, îţi mulţumesc. Îmi place forma vasului tău în care ai lăsat să curgă acest poem...Se pare că avem unele simboluri dragi comune şi asta ajută la receptarea textului. Cred că voi elimina versul final ,,apoi aş aştepta un plic timbrat", deşi mă tentează ideea să îl pun la început sau să devină titlu...Mă mai gândesc.
Sunt invidios. Pen’că s-au întâmplat următoarele cu ultima mea carte:
Autorul: D-le Redactor aş vrea să vă trimit o lucrare.
Redactorul: Cine te opreşte?
A: D-voastră.
R: Eu?
A: Da.
R: Glumeşti !
A: Nu.
R: Atunci nu o trimite.
A: Va mulţumesc.
R: Pentru puţin.
A: Încă ceva.
R: Da?
A: Dar dacă apare?
R: Ce?
A: Lucrarea.
R: Lucrarea cui?
A: Lucrarea mea.
R: Power to you, son!
A: Deci aţi publicat-o.
R: ?
A: N-aţi publicat-o?
R: ?
A: Trebuie să cred deci, că nu vă interesează?
R: Am zis eu asta?
A: Nu.
R: Atunci?
A: Deci va interesează!
R: Nu.
A: Dar nu aţi văzut lucrarea.
R: Ba da.
A: Dar nu v-am trimis-o.
R: Ba da.
A: ?
R: Te cheamă Gorun?
A: Da, cum de aţi aflat?
R: Manolescu?
A: Exact, ce surpriză!
R: Păi vezi!
A: Da.
R: Ce vezi?
A: Aaaa, am uitat…
Cu respect,
Gorun Manolescu
P.S. de fapt ultima replică a editorului a fost :
”N-o scrie. E prea frumoasă. Dacă o scrii, o strici”
poezia aceasta. o imagini pleonastica (ex.câmp cu verdeaţă) si multe chestii sociale care, cine stie de ce, musai sa le punem in poezie. acum cat sunt calde(ex.un vagon cu ţigani sosea în Gara de Nord tocmai de la Paris). nu agreez revenirea din final cu revenirea cozii.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Alma, mulțumesc. Am văzut varianta ta. Dar eu doresc să păstrez scrisul albastru-indigo ca marea la ora 7 seara și să fie poziționat exact acolo, fiindcă are sens. Voi încerca să micșorez poza doar. Am încercat acum dar văd că nu mi-a preluat-o. Revin. În foto, acolo unde se află textul, e apă. Și voi păstra așa, cu italice, iar întreg acel spațiu. Și neapărat aceste culori.
pentru textul : Renaștere deAdrian, întâmplător recitesc proza lui Bacovia, și nu găsesc nicio asemănare, kitchoasă au ba, între Moină, Ninsoare, Când cad frunzele, Cubul negru etcaetera... deci îmi permiți să zâmbesc la comparația ta.
Iar dacă etichetezi o scriere teribilistă, eu cred, cu tot bunul simț, că trebuie să o și susții. Dacă vrei să fii credibil autorului și nu numai.
Despre text! Nu m-a mișcat nu știu ce. Dar observ un pic progresul față de anterioarele. Și nu la nivel descriptiv ci sugestiv. Cred că ar trebui să inserezi pasaje de introspecție, ce mi-ar părea utile în proza pe care o încerci. Tatonează, flirtează mai mult cu ce e dincolo de vedere. cam asta e părerea mea. scuze de offtopic, mădă!
pentru textul : It is possible to die deScuze, am văzut după ce am apăsat butonul că am uitat să schimb "zeci de ani" cu "decenii"...
pentru textul : Seara întâi deda, îmi aduc aminte că scriam parcă într-un poem: “e ghinionul mării că ajunge la mal” și m-ai provocat, Mariana, să privesc cu ochii unui outsider acest poem și să văd ce iese...
prin urmare avem în primul vers : “sunt cel care scrie cu gluga pe cap” poate sugera rușinea prin ascunderea feței, rebeliunea prin purtarea glugii, o simplă observație referitoare la vreme, la căldură; “din mersul trenurilor” aduce pentru ego-ul acesta străin nostalgia, drumul înmulțit spre ceva (aici m-aș putea gândi și la titlu, mulțimea valurilor care se întorc, a trenurilor care merg) personajul fiind prins în aceste mișcări; apoi: “mă fascinează zidurile dărâmate” (în prim plan fascinația libertății, aplecarea spre studierea ei prin verbul a fascina etc.); “azi am nervozitatea unui pictor neamț” (comunicarea stării ca fiind una artistică, minuțioasă, etc); voi schimba ceva grav (acest ceva grav mă duce cu gândul la ceva definitoriu, radical); “în hanoracul lejer pot să ascund” (tinerețea folosită ca scuză, ori constatarea dureroasă a ei); “nu vei ști că plec departe” (acest departe îmi sugerează o distanță remarcabilă precum largul sugerat de valuri); “mai departe decât își duce rana/ un ghepard” (animalele umblă rănite la discreția rănii, deci personajul are ceva ce nu poate vindeca de unul singur); “mă desfac în bine și rău cum se desface/ o cireașă japoneză de țepii mici” (problema aici este descoperită, după mine… separarea binelui de rău în persoana aflată ca personaj); “cobor la sinaia și încep să îmi număr pașii” (o soluție, o stație unde se poate opri din mersul nesfârșit, aplecarea spre amănunte etc.); “să îmi îndrept umerii” (conștientizarea unei alte stări, demne); “pe hol m-am întâlnit cu dumnezeu” (confirmarea că mersul s-a oprit, că drumul ales este cel corect, că acolo este locul unde se poate odihni); “în vila camelia/ îmi pun o piatră la căpătâi dorm dus” (comparația cu scara lui Iacov, cu locul în care simți că este prezența divină în viața ta, liniștea ce decurge din aceasta); “cândva aici mi-am dorit ca primul copil/ să fie un băiat” (personajul mai trecuse pe acolo, prin locul unde simțise prezența divină, dar nu rămăsese cu nimic valoros, doar cu amintirea)
cam așa aș privi poemul dacă aș fi doar un cititor. însă linia pe care ai mers, Mariana, îmi trezește tot respectul și îți mulțumesc frumos pentru timp, semn și lectură!
pentru textul : acolo unde se întorc valurile deam renunţat la Hegel şi Kant. ce strident se certau în text!
pentru textul : ritual demulţumesc Cristina.
[very off of the very topic]
andu, cind iti curg balele esti sexy :p
pentru textul : Baletistul-lansare de carte dedeh, posibil ca adevarul sa fie al cititorilor. si in cazul asta prefer adevarul lui Sache:) ca tot ai adus in discutie pozitia cu pricina: care e rostul causticului in ceea ce comentezi? crezi ca rostul criticii e sa scoata ce e mai prost in ce se scrie? de multe ori nu raspund comentariului, ci tonului... cel putin asa te percep, acid rau. daca prin ceea ce scriu scad calitatea poeziei pe hermeneia, ia atitudine, maestre! spor la viata!
pentru textul : coborârea în Carte deUn text pe care as fi vrut sa-l scriu eu sau macar... sa-l fi citit acum douazeci de ani. Stiu eu de ce. Impresionat. Multumesc!
pentru textul : poetul deYester, sunt un pic confuză, dacă ești (încă) nou pe pagina mea, de unde știi care mi-e stilul? ;-) Mă bucur dacă ai observat imaginea din mai multe perspective, de fapt ar trebui să spună multe, aproape la fel de multe ca și textul, zic eu. Te mai aștept, atunci :-) Francisc, ți-am ascultat, din câte vezi, sfatul... mulțumesc. Dan, câteva momente poemul acesta a avut chiar acest titlu: simplu. În mintea mea, desigur. Pentru că nu e nimic mai "simplu" decât să fii fericit în ciuda, împotriva acelui adânc de care vorbeai... totul stă în a ști unde și cum se deschide drumul și că poți oricând trece dincolo. Și, la urma urmelor, să nu rămâi împotmolit în anotimpurile greșite. Pentru că nu există așa ceva. Cu privire la verbul acela, era de fapt dialogul început demult de mine cu cititorul. Dar m-am gândit că poate aveți dreptate, și tu, și Francisc, așa că l-am tăiat, în tradiția începută de Virgil, spre a se vedea ce anume am modificat, în urma sugestiilor. Îți mulțumesc și ție de prezența, poți fi și mai tranșant, dacă simți nevoia, nu-i nici o supărare :-)
pentru textul : cu litere mici, fericirea deAsa e, acest poem va ramane in istoria literaturii romane, va fi studiata la scoala peste zeci de ani fiind o capodopera inestimabila pentru tezaurul culturii de la noi.
pentru textul : cinsprezece deSi totusi care-i legatura? Lumineaza mintile astora mai dobitoci. Acestei poezii i-ar fi stat mult mai bine in proza.......parerea mea
Citind poemul, am senzația de sincope date prin alternanța dintre versurile scurte și lungi, de fragmentare. La început, "strîngînd din dinți" îmi pare prea personal. În versul următor, "văruită în voaluri de borangic" pare o explicație prea lungă și cred că metafora ar trebui realizată fără "în voaluri" sau altceva în loc. Lași "sorț" sau "sorți"? Frumos spus "biserică ideală".
pentru textul : apryl desunt onorată Virgil, sincer mă bucur, mai ales fiindcă m-am străduit să găsesc o formă cât mai bună. sărbători fericite!
pentru textul : de Anul Nou deHm! Văd că nu ne înţelegem, vorbim despre lucruri diferite.
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - VIII – deSigur că introducerea scrierii cu â în interiorul cuvintelor a fost o aberaţie. Eu am scris, aici, în România, de mai multe ori despre asta. Academicienii noştri au fost purtaţi de entuziasmul postdecembrist al redescoperirii epocii interbelice, pe care au început s-o idealizeze cum îl idealizează unii astăzi pe Păunescu. Atunci se scria aşa - cu â în interiorul cuvintelor (dar numai acolo unde acel â provenea dintr-un a latin - ex: panem - pâine; nu se scria cu â în cuvintele de provenienţă slavă. Era destul de complicat, iar românii scriau prost. În anii 50, Academia a trecut (de data asta, sub influenţă sovietică) de la â în unele poziţii, la î peste tot. Şi de la sunt, la sînt (se zice că Iorgu Iordan, somat să dea un răspuns în privinţa formei verbale, ar fi răspuns echivoc: "sunt pentru sânt"! Câţiva dintre cei prezenţi au râs, dar cei îndrituiţi au înţeles ce le-a convenit).
Când s-a votat introducerea lui â, în Academie era un singur lingvist autentic: Ion Coteanu. Acesta s-a abţinut, pentru că, oricum ar fi votat, nu mai conta. Astăzi, în locul lui Coteanu, în Academie stă fostul meu coleg de an de la Facultate, Gheorghe Chivu. El ar vota, sunt sigur, orice i s-ar cere.
Dar astea sunt poveşti. Răul a fost făcut, asa că toată lumea ar trebui să respecte norma (că de-aia-i normă!).
Totuşi, nu e vorba doar de â. În România a apărut, în 2005, ediţia a II-a a "Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române" (numit, pe scurt, DOOM2). Aici apar sute de modificări, impuse (cum zici şi tu) de uzul limbii. Pentru că lilmba evoluează prin "greşeli", adică prin abateri de la normă care, dacă se generalizează, impun o nouă normă. Tu zici că e aberant ca, o dată la 30 de ani, cineva (de regulă, un Institut academic) să legifereze în limbă. Eu zic că e absolut necesar (deşi, în cazul particular al DOOM-ului, există foarte multe nemulţumiri). Dar e şi o chestiune de obişnuinţă. Eu n-aş mai putea, sub nicio formă să scriu "sub nici o formă"! de altfel, ortografierea mai veche nici nu se justifică morfologic. Tot aşa, n-aş mai putea scrie "o dată ce", cum am scris atâta amar de vreme. Si aşa mai departe. Inconvenientele unei atitudini libertine în privinţa ortografiei în raport cu şcoala cred că sunt evidente, aşa că nu mai revin.
Eu sunt dispus să negociez orice, probleme de ortografie - nu. Pot, doar, să aleg între "formele cu variaţie liberă" de tipul "cireşe"-"cireşi", una pe care o consider mai justă, s-o utilizez şi s-o recomand (în cazul de faţă, "cireşe"). Dar n-am dreptul s-o interzic pe cealaltă (chiar dacă nea Gică al meu mi-a spus că orice ţăran ştie că prin "cireşi" trebuie să se înţeleagă pomii, nu fructele. Chiar el mi-a spus, la cei peste 80 de ani şi la cele doar şapte clase, că e o tâmpenie să spui: "Am în grădină doi cireşi din care culeg cireşi"!
Asta e! Eu am, întotdeauna, pe birou un DOOM2. Şi nu din pricină că aş fi conservator, conformist sau - Doamne apără! - comunist.
" tot ce aș vrea/ nu mă lăsa fără niciun semn când tot ceea ce am eu nevoie/ pune-mi cerceii cei noi/ ceea ce ai iubit de ceea ce ai urât".
Propuneri: ...când tot ce am nevoie/ cerceii noi/ ce ai iubit de ce ai urât.
"știu sunt un piept veninos care umblă fără să înțeleagă
pentru textul : memento deîncotro să se uite când i se strigă aici
mai lasă-mă o zi poate am să apuc să mă opresc" - partea asta e percutantă, e biine scrisă.
Vladimir, uite așa vine într-o zi întîmplarea... ca o moiră. Știi, eu în povestea aceasta pășesc mai cu sfială, ca o soră mai mică, mi-e teamă ca din neștiință sau nebăgare de seamă să nu spulber magia, magia care mi-a fost sugerată chiar de atmosfera acestui site. Transeptul iluminează prin cele trei roze, rozete, cele două fețe ale magiei, cea a iluziei, a vechilor credințe de tip totemic, sau șamanic, așa cum ai scos la iveală, dar care nu se susține în fața realității, ea moare pe rug, pentru că voința care o anima moare înainte de ducerea pînă la capăt a sacrificiului și cea care se naște atunci cînd omul se confruntă cu propriile lui limite și care se naște abia atunci cînd încetează orice iluzie. Omenirea nu știe încă să regleze pe termen lung efectele generate de progresul foarte rapid, invaziv, ca o explozie într-un cadru limitat, finit. Doar atunci cînd cunoști limitele unui pericol te poți feri de laturile negative ale acestuia. Într-adevăr, privesc vitraliul, ca pe o cale de acces și mă simt mai aproape de gnostici. Nu neg magia vieții, visul este o cale, eu caut calea ...
pentru textul : Transeptul deMulțumesc, Aranca. Un poem suficient. Rămas bun și ție.
pentru textul : Bilet în ușă deeste departe de a fi textul cel mai valoros postat de Virgil (si Virgil stie asta) insa este un nou stil in care cuvintul, logica, umorul, sintaxa si muza testeaza graniteele poeticului. wouldn't you agree?
btw, Nicholas, your sense of humour device is broken. Batteries may be required :p
Sincerely,
pentru textul : you are deultimul vers e obsedant. e ca atunci cind simti nevoia sa intorci capul ca sa vezi daca te urmareste cineva. de data ai ceva de ascuns. perfida nevoie dupa aplauze. sau poate oroarea fata de liniste.
pentru textul : pauză de băgat aplauze deDa, mi-ati mai spus chestia asta care, nu-i asa, nu prea ma bucura, dar asta e situatia.
pentru textul : Există viață după… dear fi mai fain fara liniute.
pentru textul : ilegalități fără bluetooth deSă îmi fac mea culpa că ai lăsat-o tu la nivel de note?! Uite că nu o fac. Treaba ta că ascunzi chestiile valoroase și le lași sau nu să lâncezească. Cât despre ce nu este aici, nu face obiectul comentariului meu, e cel puțin logic. Dacă vei vrea să scrii altceva aici, o faci, comentez. Dacă am frânt acolo discursul, asta nu ocolește faptul că sună rău alăturarea celor două cuvinte, asta mi-am dorit a spune. Cât despre roșu permanent aș putea să nu știu :D. Ar fi groaznic? Glumeam, și dacă știu, ce-i cu asta? Nu mi-a plăcut cum vine acolo, deși da, s-a schimbat sensul. Cine a spus să nu scrii personale? Eu te-am provocat la altceva. Vorbeam despre proza mea? Eu scriu și nepersonale (de fapt, proza înseamnă, cred, cu excepția jurnalului, extrapolarea și folosirea fără zgârcenie și fără milă a propriei persoane, cu tot bagajul de rigoare.= Dar asta nu are a face cu textul tău prezent și de față ;-) Și... să nu confundăm scrierile la persoana întâi cu chestii personale musai. Provocarea din finalul comentariului meu dinainte rămâne până ce vei ridica mănușa și te vei apuca de treabă. Nu-i treaba mea când și cum. Succes!
pentru textul : concert pentru vioară nesculptată deParere de pur cititor: Vino! te vreau cu toate literele-n singele meu.! (spune -mi, de ce dragostea asta are miros de toamna?) trecind o parte din text la un oarece dialog poezia devine mai vie.Dupa mine la modul in care este acum pare deosebit de "statica" Tabloul de peste face numai sa abata ochiul si mintea cititorului de la text la imagine care imagine reprezinta altceva si poate trezii cognotatii nedorite. Iarta-mi interventia .
pentru textul : Peste mâinile mele devioi text. iepurașii au mult umor. cât de curat râdem, are și o notă de freaky și știi de ce? îmi amintește de un iepure pe care l-am văzut în copilărie atârnat de un copac pregătit pentru a fi făcut cină. din poziția aceea mi se părea că râdea.
pentru textul : din jurnalul unui iepure alb degânduri bune, Silviu!
"glasor" e typo sau licență?
pentru textul : Ferestre de"ceva în tine te împinge să iubești ca o penitență" este cheia de bolta a intregului text in jurul careia se construieste rotund. Nu te-am mai citit de mult si-mi pare rau.
pentru textul : al șaptelea simț dede aici începe conturul limitei - mi se pare cam neinspirat plasat acest vers explicativ la inceput, as fi lasat cititorul sa-si imagineze daca aceasta este sau nu limita. e locul gol și părăsit în care pînă și moartea refuză să mai apară - interesanta imagine. foarte bine realizate si versurile: nu, nu există trecut blînd sau viitor mai puțin negru nu există soartă de plastilină și nici dumnezeu mai milostiv nu există am văzut cum se întîmplă prăbușirea am văzut urletul încins la mine în vene personal, mi-au placut cel mai mult din intregul poem. un poem bun in ansamblu, dar pe alocuri am senzatia ca ai cautat cu obstinatie exprimari cat mai frapante, cum ar fi sinestezia din ultimul vers: am vazut urletul incins.
pentru textul : îți descopăr privirea deVirgil, mulţumesc pentru feedback. Aveam nevoie, mai ales că azi am încercat să scriu altfel, motiv pentru care am încadrat poemul la experiment. Am vrut să văd dacă are fior şi chiar acesta e cuvântul pe care îl aşteptam. Ştiu că e de lucru...deja am fixat nişte prepoziţii şi nişte conjuncţii pe care le voi elimina. De asemeni ultimul vers, pe care, recunosc, l-am introdus mai târziu, se pare că va trebui eliminat, deşi voiam să rotunjesc textul cu ideea de a aştepta veşti de la cei plecaţi. Cuvintele de apreciere şi semnul aurit mă responsabilizează şi mai mult şi-mi dau o stare de bine. Mulţumesc frumos!
Cristina, îţi mulţumesc. Îmi place forma vasului tău în care ai lăsat să curgă acest poem...Se pare că avem unele simboluri dragi comune şi asta ajută la receptarea textului. Cred că voi elimina versul final ,,apoi aş aştepta un plic timbrat", deşi mă tentează ideea să îl pun la început sau să devină titlu...Mă mai gândesc.
pentru textul : stau pe malul unui râu trist deNu ma intereseaza comentariile de pe alte site-uri si nici de pe vreun site, decat doar asa ca barfa. Stiu ca am dreptate, cand e vorba de poezie ;).
pentru textul : cum să prinzi luna în zona 51 deSunt invidios. Pen’că s-au întâmplat următoarele cu ultima mea carte:
Autorul: D-le Redactor aş vrea să vă trimit o lucrare.
Redactorul: Cine te opreşte?
A: D-voastră.
R: Eu?
A: Da.
R: Glumeşti !
A: Nu.
R: Atunci nu o trimite.
A: Va mulţumesc.
R: Pentru puţin.
A: Încă ceva.
R: Da?
A: Dar dacă apare?
R: Ce?
A: Lucrarea.
R: Lucrarea cui?
A: Lucrarea mea.
R: Power to you, son!
A: Deci aţi publicat-o.
R: ?
A: N-aţi publicat-o?
R: ?
A: Trebuie să cred deci, că nu vă interesează?
R: Am zis eu asta?
A: Nu.
R: Atunci?
A: Deci va interesează!
R: Nu.
A: Dar nu aţi văzut lucrarea.
R: Ba da.
A: Dar nu v-am trimis-o.
R: Ba da.
A: ?
R: Te cheamă Gorun?
A: Da, cum de aţi aflat?
R: Manolescu?
A: Exact, ce surpriză!
R: Păi vezi!
A: Da.
R: Ce vezi?
A: Aaaa, am uitat…
Cu respect,
Gorun Manolescu
P.S. de fapt ultima replică a editorului a fost :
”N-o scrie. E prea frumoasă. Dacă o scrii, o strici”
pentru textul : Urâții - lansare de carte depoezia aceasta. o imagini pleonastica (ex.câmp cu verdeaţă) si multe chestii sociale care, cine stie de ce, musai sa le punem in poezie. acum cat sunt calde(ex.un vagon cu ţigani sosea în Gara de Nord tocmai de la Paris). nu agreez revenirea din final cu revenirea cozii.
pentru textul : broşură de la martori dePagini