Alma, am postat aici pentru opiniile voastre critice si pentru dezbatere. Altfel ce rost ar mai avea? Balastul de care spui uneori este necesar pentru calatorie. Trenurile au nevoie de pietris sub sine, vapoarele de camere speciale pentru a-si pastra echilibrul in caz de furtuni, aerostatele de sacii cu nisip pentru a prinde inaltime. Este o etapa. Nimeni nu mi-a pomenit pana acum ca as avea un stil. Mai ales ca imi place sa experimentez mai multe genuri literare. Semn bun. Asa ca variantele sunt binevenite :-)

... se pare că mi place. tot. are subtilitatea de a introduce figurile de stil camuflat și nu orice figuri de stil, atmosfera este exact cum promite titlul, degajată, la marginea drumurilor. un poem de citit pe o terasă cu privire spre un crâng, cu sufletul limpede și mintea eliberată de cotidian. ești un poet matur, Virgil. mi-a făcut bine lectura. drept pentru care las un semn. tradițional:)! cu gânduri bune, paul

În primul rând, vă mulțumesc pentru peniță și pentru aprecierile dumneavoastră, care îmi fac cu atât mai multă plăcere, cu cât ele vin din partea unui om pe care îl stimez foarte mult. Am citit cu multă plăcere mai multe articole critice pe care le semnați și toate mi-au lăsat impresia unei documentări serioase și, mai ales, a unei analize lucide și pertinente. În ceea ce privește traducerea mea, sunt întru totul de acord cu punctele de vedere pe care le exprimați, chiar și cu faptul că m-am abătut uneori de la textul original. Acest lucru s-a întâmplat totuși foarte rar și a fost impus, așa cum bine observați, de necesități prozodice. Eminescu nu este chiar intraductibil, dar se traduce foarte greu, mai greu decât oricare alt poet român. Dar un asemenea poet merită toate eforturile, oricât ar fi de mari. Căci el merită să fie cunoscut și apreciat și de cititorii străini, așa cum și noi apreciem, de exemplu, poezia lui Baudelaire, chiar dacă o citim numai în traducere. Cu deosebită stimă și plăcerea lecturii, Petru Dincă

...tot are omul Virgile cu tine. Adica esti uneori atat de tapan cand dai din gura incat faci si pe morti sa rada, am auzit ca e un medic prin LA care scoala din morti oameni carora nu le mai bate inima de 2 ore... tu l-ai scoate la pensie. Stii care e capcana omului inteligent? (adica tu). Sa nu poata deveni "si mai inteligent" la nevoie. Tu scrie oricum ce ti-ai pus in cap Virgile lasa ce zic eu, ma amuz, altceva mai bun n-am de facut si am destui clovni care sa-mi produca ilaritatea. Iar chestia cu prohabul m-a amuzat inca o data... ce, imi faci publicitate pe tarlaua ta? Mai bine i-ai face lui Corlateanu, el chiar te-ar ajuta. Andu

mi-a plăcut acest poem, chiar dacă are un aer resemnat. mi-a plăcut mult pasajul
"cînd nu mai pot ies din casă
îmi lipesc spatele de perete
trecutul acela încălzit de soare îmi face bine
oasele îmi dansează ca niște fete mulatre"
și finalul deasemeni. sper că e ok dacă vă acord o peniță, fără să comentez .. mai mult.

da, este un text experiment pentru mine pe care poate nu l-am gândit suficient. speram să rămână mai mult în zona sugestiei, dar dacă nici asta nu e, înseamnă că nu e decât un eșec. mulțumesc frumos pentru părere.

am citit și conotativ și denotativ textul și pot spune că am rezonat plăcut în ambele modalități. este proaspăt, fluent, cu un ochi trist cu altul luminos ca unele mirese. pe scurt: frumos. merită de aceea semnul meu de apreciere cu drag. evidențiez acest fragment:

"cu un gest tragic ea își scotea ceasul vechi
îl privea lung strigam nu nu se poate
acum o să spună că e o amintire lăsată de nu știu ce tată
care a trebuit să plece neapărat la alta
iar ceasul ăla ar trebui agățat la gât într-o parte
chiar deasupra inimii
în spatele meu era când veselă când preocupată
cu sfâșierea vreunui bilet
opream degeaba cu cincizeci de metri înaintea ultimei stații
trei doi unu și autobuzul nu mai răspundea la comenzi
pedala moartă se ascundea rușinată sub pantof
volanul devenea moale ca un covrig însiropat
ascultă spunea ea în fiecare miercuri
și prin urechea dreaptă îmi dăruia tic-tacul "

am urmărit ani de zile felul în care faci critică. Ce am remarcat şi mi-a plăcut este felul spumos de exprimare, ironia frizând uneori cinismul ce-i drept, comparaţiile surprinzătoare care trădează un spirit histrionic dar şi lecturi solide şi bine însuşite.

Ce m-a frapat însă este faptul că nu pot nici acum să înţeleg criteriile, standardele după care faci aprecierile. Este bine că ai adus în discuţie nota cea mai mare pe care mi-ai dat-o în concurs. Asta dovedeşte ori că eu scriu când mai slab sau mai bine ori tu ai zile mai bune sau mai proaste când mă critici. :)

Pe curând,

cu simpatie nedisimulată

și unde e articolul? sau asta e doar un text așa de reclamă?

Domnule Cristea, sunteti amabil, nu sunt un comentator bun nici macar sub textele altora; sub ale mele, cu atat mai putin, aici aveti dreptate.
Ce sa spun despre acesta, de pilda?
Sa vorbesc despre micsorarea treptata a perspectivei, despre rolul succesiunii de verbe de la mijoc, despre sentimentul insingurarii, despre acel asfintit care inchide cercul textului, sfarsind tot spre linia orizontului? :) prefer sa nu o fac, cuvintele sunt aici, interpretarea si analiza la indemana fiecaruia, asa cum considera.
Va multmesc pentru apreciere si pentru timpul acordat.

katya, multumesc de trecere, si pentru penita. insa cea mai mare bucurie si cel mai mare premiu pentru cel care scrie este coala alba de hartie si un pix. mama isi tara mereu umbra dupa ea, pentru ca umbra o salveaza de marile dureri, le ascunde acolo.. asa e mama.... acel.. vers pe care tu spui ca ar fi mai bine sa il scot... nu justifica, si amplifica nebunia copilareasca, ii ofera o scena deschisa pe care sa isi joace rolul... multumesc inca odata de trecere, si te mai astept cu mare drag.

Eh!, nimic nu este ceea ce pare, Cami. Deoarece pentru mine contează și va continua mereu să conteze ceea ce spui, Beniamin, "așa" ori ceva de două silabe, da, merge acolo. Le caut. Mulțumesc pentru "Timpul" acordat.

Doar "semănam tot mai mult cu oglinda" e îndrăzneț ca idee. În rest nimic nou pe frontul poeziei. Un text simpluț, de memorie a unei dimineți, dacă spui.

multumesc mult, Silvia,
comentariul tau aprinde beculete
si ma ghidez cu incredere in ele,
calatoria alaturi de cuvinte este atat de surprinzatoare
incat calea cea dreapta e greu de dibuit;
gand bun Coralinei ,
cu pretuire si de la Chiril!