am o curiozitate, Petru, dintre traducătorii lui Verlaine, pe cine preferi: paula romanescu sau g. georgescu?
traducerea ta mi-aș dori să aibă și textul în original, pentru cititori. sper că vei avea bunăvoința să îl postezi.
la nivel tehnic, nimic de reproșat. doar m-aș mai gândi puțin la versul "inima-mi bate-un marș funebru" care diminuează prospețimea vie a translației.

vîrcolirea?

"in the pale color of fear" descending "the white wolf of despair" Brrr! Ce imagini! Mă țin bine de stîncă să nu amețesc și s-alunec tot privind monștrii din abisul care se utiă la mine dar se sfărîmă orele de sticlă...

nu cred ca exista pod, dar evident ca parerea mea personala nu are neaparat legatura cu eul poetic din textul de mai sus. cu riscul de a parea malitios, cred ca destul de multe din textele pe care le scriu vor sa spuna ceva. probabil ca vraja sta mai mult in a ascunde decit in a dezvalui. altfel am ajunge sa invatam poezia in scoli, nu?

viorel

inteleg, cand ma pun intr-o pozitie exterioara. sunt convinsa ca mai trebuie lucrata, din pacate mi-am pierdut dispozitia de "lucru" in ultimul timp. e ca si cum ai juca cu o minge la zid, ma intereseaza mai mult urma lasata. multumesc pentru citire, atentie, stii tu. :o)

raul

cum ii spuneam si lui viorel, sunt sigura ca mai poate fi imbunatatita. cred ca-i si un soi de experiment in care in loc sa las poezia cititorilor, o las sa-si gaseasca singura cititorul. sa vad daca e in stare. :o)
multumesc mult de oprire si semn.

si cercul de aer se-nchide, ca o patima, jocul de umbre-timpul pana la el, eliberand-o. eliberandu-se.. si la trecerea ei, se va risipi apoi cu pasari cuibarite in gura, jinduind tot dupa izvoarele de aura a ei, in timp ce ii va spune: iubita mea, va trebui..... :)

Cristina, unul din lucrurile pe care nu l-am înțeles niciodată este de ce le place oamenilor mari să se fandosească și să se comporte copilărește. Nu cred că ți sa interzis vreodată, implicit sau explicit, să oferi penițe de aur pe Hermeneia. avertismentul a fost în ce privește absența unei explicații pentru gest. și ca să fiu (și mai) deschis cu tine - deși această deschidere și transparență a mea este din ce în ce mai prost înțeleasă pe plaiurile mioritice și nu numai -, deci cum spuneam sînt uimit de atitudinea ta. pentru că am observat că te lăudai cu studii și pregătire managerială. eu nu le am. (eu sînt un analfabet și un ignorant la cam toate capitolele. dar asta e. esențial e că mă simt bine așa cum sînt.) anyway, dacă tot ai școlile astea înalte de manageriat, și dacă bănuiesc că ai fost și/sau ești manager, bănuiesc că ai fi șocată să vezi un senior member din grupul tău că se comportă infantil oferind mai degrabă o imagine copilăroasă a problemei cu pricina. și te-ai gîndi probabil că membrii juniori ar vedea, ar fi expuși la o imagine denaturată și jenantă în loc să vadă un exemplu, un model. pentru că asta este ce văd eu acum la tine. stau și mă întreb și eu, ce o fi trecînd prin mintea unui membru Hermeneia care este liceean și teribilist cînd se gîndește la facilitatea oferirii penițelor și se uită la tine. își zice probabil că este și asta încă o parodie acolo. și că dacă „ăștia cu experiență” și cu volume, și activitate literară babană își permit să ia chestia în dărbacă, atunci probabil că asta e. totul e o parodie manelistă cu un nebun acolo în frunte de-i zice profetu'. uite, asta este ceea ce ne păgubește pe noi pe români. nu că nu am fi isteți, talentați sau harnici. ci faptul că avem un talent fenomenal, legendar de a bagateliza și maneliza (probabil verbul cel mai bun este „a bobadiliza”) absolut totul. numai ca să moară și capra vecinului, dacă nu de secure măcar de rîs.

Adrian, mulțumesc pentru apreciere și pentru observații. dar cred că am intenționat „naște” acolo. legat de acel „se lasă pe spate”. pentru mine „desprinde” ar suna oarecum fad. la fel și „baltă” mi se pare o diluare pentru deranjantul (poate) „băltoacă”.
în ce privește „și”-ul din ultimul vers probabil ai dreptate dar am căutat „concluzionismul” lui în raport cu contemplativul (în opinia mea) simplu „moare”. încerc să evit prezența „și-ului„. știu că este privit ca un fel de defect de noviciat dar acolo am avut nevoie de el. sau de ceva cu care să-l înlocuiesc. voi scoate însă pe „apoi”. prea prozaic.

Cum aranjezi tu imaginile sa sangereze cuvinte cu asa o putere de sugestie incat ineaca ochii in durere... Observatie: cuvintele "ca o" sunt inutile in versul 5. Uite o modesta traducere. In acelasi vers 5 am simtit nevoia de un verb. Landscape with hieroglyph I kissed you secretly every time you brought rain in the unknown space between hieroglyphs your distant breath raised silence a lateen of blood gliding on heart through the soft snow I kissed you secretly every time you brought blight into dark days I waited for your growing from the stones’ flesh across the salt that veiled my past with the same dry tumor resembling the countenance of the woman who for an instant abandoned innocence in the corpse drowned by ocean’s syllables

"dansând pe o muzica unor instrumente de percuție neconvenționale"

e, fie pe o muzică a unor instrumente...

fie pe muzica unor instrumente.

apoi: toblou = tablou.

la apele atinse cu ciomagul, aş păstra originalul, spunând: la apele atinse cu toiagul. aş zice, de asemenea la:

"umbrele mișcătoare ale unor
nepenthes
se topesc într-o ploaie de lacrimi" - se desfac într-o ploaie de lacrimi.

poemul nu e slab!

"ai avut vreodată senzația că te-au trezit brusc din somn te-au luat din pat tu n-ai reușit să-ți pui mai nimic în bagaj apoi te-au înghesuit într-un tren fără să știi unde mergi? ai avut vreodată senzația că ai coborît într-o gară mai mult din panica de a nu ajunge nicăieri și pe marginea drumului copaci înșirați ca niște naziști care te lovesc cu patul puștii în cap la cel mai mic pas nesigur?" da si inca de cate ori. imagininile, de fapt textul in intregime mi se pare genial. incerc sa-mi revin dupa socul de emotii pe care l-am primit.
sincer, ma mir cum de textul asta a ramas doar cu citirile si fara nicio penita. asa cum spunea si babodil, este mult prea bun pentru atat.

Nenea Manolescu mă tot ameninţă de ceva vreme cu ciomagul pamfletului: "las' că-ţi altoiesc eu urechile, măgarule care eşti tu măgar", ar spune neanea. Eu n-am ce face - pun bot, îmi tai unghiile, ca să nu-şi zgârie obrajii în ele, şi-mi ascut pixul. Nenea Manolescu păleşte doborâtor când se enervează, pen' că a citit mult din nişte oameni foarte foarte deştepţi. Plus de asta, eu sunt aproape un ţânc, pe când el, din generaţia lui Gică Petrescu. Deci, cum spunea el, avantaj nenea Manolescu. Mie mi-e drag nenea Manolescu!

Si eu stiu ale cui sunt textele postate deja, dar am sa ma fac precum ca habar n-am. Oricum, mai astept si altele sa ma sensibilizeze. Ceva mai mult.

Dragii mei frati intru poezie. Cu smerenia cuvenita si cu duhul poeziei aici de fata, indraznesc sa apar in fata dvoastra, nu pentru a ma disculpa, caci numai unul de domnul cuvintelor si el pe toate le vede pe toate le stie, ci pentru a grai cu vorba si a asculta cu inima. Si-n inima mea, cand venii prima oara aici, la masa ac poem, am stiut ca nu fac bine, dar gura mea a vorbit fara mine. Tot timpul ma pizmuiesc si ma blagoslovesc: dorine dorine, ce limba ascutita ai! o sa sara pe tine dinozaurii si o sa ti pape urechiusele fermecatoare.... Asa, sa nu ma abat...gura mea incerca sa spuna ca inima a priceput, dar nu a vrut sa inteleaga. Domnia sa, C, este mai mare ca mine si mintea sa cu mai multa intelegere. Daca n a vazut inima lui, vina este a gurii mele, si voi face sa taca in veci. Domnia ta, B, sufletul meu spune ca ai un suflet bun de bebe si citesti toate viziunile, si pre toate imagisticile. Se bucura inima mea in adancul ei, cand vede grija si tandretea cu care ma inconjori, atentia pe care inima ta o acordeaza la a mea. Ce semn mai mare poate fi ca ma iubesti si ca ramai fara aer cand ma vezi? Stiu ce mare e dragostea, ea ne tine fata in fata si ne da palme cu voia dvoastra, umilul vostru, D