Atunci când se vorbeşte despre Eminescu, poziţionarea în extreme (a venera vs a detracta) este un gest uşor de comis. Pentru că, trebuie să recunoaştem, în faţa unui fenomen de mare anvergură, omul tinde să fie radical. Cu atât mai mult semidoctul, cu observaţia că el, semidoctul, devine şi radical, şi înţelept, şi păun. Un dialog, fie el şi polemic, purtat pe aceste coordonate, faţă în faţă, la tv, în cărţi ori prin orice alte bucle temporal-spaţiale de tip domino, nu o să fie niciodată fertil, decât în jos, spre rădăcini bolnăvicioase. De aici şi situaţiile pe care le-aţi prezentat mai sus. Pentru că:
...mă întreb, care este motivul pentru care Eminescu este urât (în cel mai pur sens) de majoritatea liceenilor? Să fie oare faptul că profesorul, extaziat peste măsură şi pătruns sui generis de poet, convins că el este singura fiinţă respirabilă care l-a înţeles, se apucă să transforme o poezie simplă de dragoste într-o matrice metafizică? Să fie oare imaginea eminesciană grotesc deformată de profesorul X, după chipul şi (ne)asemănarea-i, imagine după care elevii sunt notaţi la teză? Să fie oare reperele de interpretare absolut halucinante cu care elevii sunt şcoliţi până la loc comanda? Cum se poate ca un elev să fie lăsat corigent pentru că a susţinut că în "Lacul" este vorba despre un el care suspină şi suferă după o ea, aşteptând-o pe malul apei, să-i răsară dintre trestii şi să-i cadă (lin) pe piept, ci nu despre alegoria monadei lui Leibniz, aşa cum a auzit el dintr-un delir al profesorului pătimaş...?
În cele mai multe săli de curs, lui Eminescu i-au fost puse coarne si colţi, iar în apropierea tezelor/ examenelor de orice tip, apar şi picăturile de sânge. Eminescu n-a fost (ori a fost prea rar) prezent în textele din foaia de examen. În schimb, au fost translatorii lirici, singurii în stare să îndrepte exhaustiv şi coerent limba poetului. Ce mai contează că au îndreptat-o cu rigla în dreapta şi catalogul în stânga...? Astfel, nu mai miră pe nimeni că Eminescu este urât fără să fie citit, darămite cunoscut.
Fireşte, la diferite ocazii, poetului i se scot coarnele, colţii... şi i se tuflesc coroane de luceferi. El redevine nemurirea spiritului românesc, este citat (ce mai contează că e scos din context, trunchiat, remixat...), cântat, gâdilat, pupat şi violat. Şi gata votul, serbarea, ratingul... Să vină fursecul, măslina şi călduroasele strângeri de copite, în timp ce bustul poetului este băgat înapoi în cămara din spatele toaletei, pentru a se păstra la fel de genial şi in anul viitor.
O parte a clasei intelectuale de atunci şi acum a încercat să-l strângă în pumn pe poet. Ba chiar au crezut/ cred că le-a încăput pe mână. Ca în orice demers politic, mai întâi s-a confiscat limbajul, apoi s-a pus cep pe sensuri şi motive şi s-au iscălit certificatele de eminescologie. Şi ca balul să fie bal până la capăt, au apărut şi arheologii, care au început să sape în omul Eminescu, precum hienele în carcasa de bivol. Aceste două direcţii s-au contopit, au născut şi au aşezat, în timp, strat peste strat peste strat, astfel apărând mitul Eminescu, mit care, aşa cum spunea cineva, a înghiţit creatorul.
Dar Eminescu cel adevărat încă există. Există în textele sale. El, dacă e nevoie, se apără singur. Nu trebuie decât să fie citit. Şi, eventual, într-o nesperată răscoală a conştiinţei, redat întocmai.
Păi asta e, că nu știi niciodată. De aceea e interesant. Și ce nu mai știu: de ce zmeu' ies ăia tropăind? Cineva îmi spunea ca acest "cal" e "metafora regenerării naturii spirituale a ființei". Nu știu. Lui Nichita îi tot veneau cai; asta însemna că se regenera de fiecare dată?
Asa este mai Virgile, dupa 5 ani de filosofie cum as putea sti ce este aceea maieutica :)... daca ii ziceam "arta rasucirii" probabil nu te-ai fi prins in veci dar am zis sa dau o sansa textului si autorului deopotriva... doxa = cunoasterea comuna, episeteme=adevarata cunoastere... adica am vrut sa spun ca incerci aducerea unui subiect profund intr-un mediu fara pretentii si ca cel putin unul dintre personaje stie mai multe decat spune si incearca prin intrebari sa-l constientizeze pe celalalt sa gaseasca (sa isi reaminteasca) raspunsurile. Probabil e doar o sceneta asa cum spui iar eu am pus o palarie prea mare peste acest text.
Mie îmi pare un pic stranie, încerc să nu spun misogină, afirmația "toate femeile crapă umflate de frig". Aici avem -20C în mod curent și eu încă nu am crăpat, deși NU sunt mai tare ca piatra. Deci eu sunt un contraexemplu, carevasăzică. Altfel, poezia e lungă/umflată artificial iar din cauza unor exprimări neelegante și frigide își pierde din appealing, aproape că stă să crape în orice moment! No ofense. Cu drag, /O\
mi-a placut, amintindu-mi de ingerul cu o carte in mana. eu l-as rescrie, pe ici pe colo... as creiona un arhetip, un mod special de a fi si de a privi
man... onorat!
Alexandra, repetiția aia e aiurea rău, când am introdus textul eram varză voiam să scriu nu am aruncat nici jumătate... mulțumesc de sesizare!
Virgil, ai scris tu o parodie la textul meu! tu, care nu ai absolut nici un fel de simț al umorului!
Asta înseamnă enorm pentru mine!
Aștept, desigur, următorul tău post... nu de altceva, dar în ultima vreme nu ai mai scris nimic demn să-mi atragă dorința de a te parodia... ți-am dat doar când și când o peniță.
Thin, very thin ar spune Dany Glover
Daniel, voi ține cont de sugestiile tale, pe care le consider întemeiate estetic. Am fost plăcut surprins de acea decriptare cu privire la "etravă". Îți mulțumesc pentru aprecieri. Cu stimă, Laurențiu
Alexandru, mi se pare mie sau chiar am mai intalnit elemente specifice din universul tau si pe la alti autori?! le dai cu imprumut sau e un fel de jam session? poate ma insel:)
poemul e bun si curat. imi aminteste tare de perioada "ghetarii labradorului" si de varstele acelui timp. iti multumesc pentru asta.
dar tie de ce iti apar textele mai tarziu decat sunt postate? pentru filmulete, copy/paste embed-ul de la tubes.
Mi-a plăcut poezia, mai ales versurile:
,,în cameră e cald ca într-o piersică
ridic ochii şi las cartea pe genunchi
se deschide firesc
o altă dimensiune
o studiez atent
...........................
se instalează liniştea
creşte''
Restul poeziei mi se pare că distonează puţin cu această parte peste care pluteşte o atmosferă de reverie şi dolce farniente. Dar poate că tu ai urmărit special aceste treceri de la o stare poetică la alta, remarcate şi de comentatorii de mai sus. Aici e o problemă de viziune artistică, de estetică poetică. O estetică ce poate fi sau nu pe placul cititorilor. Se poate discuta foarte mult pe acest subiect, dar eu o să mă opresc aici. Cu stimă, Petru
Rețin strofa amestecului de lavă "scursă din visare", ca o imagine inedită, puternică. Mereu mă întreb ce este dincolo de poezie, de conștiența poetică, regăsind aici un posibil răspuns: "Tot ce-am pierdut tăcând în vers palpită".
Mulțumesc pentru intervenție Adrian, odată cu plăcerea de a afla că a fost un filmuleț savurat. Nu știu ce a fost mai întâi, intenția sau atmosfera.
Ca o precizare, la primele două versuri, din păcate, nu știu de ce, derularea sonorului se face puțin mai rapid și vocea pare ușor gâtuită (poate de aici ”amigdalita” de care spune Nicodem), abia apoi își revine. N-am reluat înregistrarea, căci țin la ineditul acesteia. Cred că o a doua înregistrare va fi artificială.
Dar dacă în general a plăcut, asta mă încurajează să mai fac așa ceva, ceea ce vă invit și pe dumneavoastră.
Roxana, cred că trebuie reduse un pic imaginile ca dimensiune. în rest sunt fuuuuuarte reușite, de suflet,reverie și alte celea. aaaa, cred că era filmul "Contact" de prin 97. fain movie. iar pentru că am o afinitate pentru septembrie iată un poem (uite că trimit și poetul) de C.B. memorat în tinerețile mele:) pentru aceste imagini delicate, superbe: septembrie fără asprimea verii el este tot un fel de vară însă mai dulce-ntunecat vrăjită pânză pictată noaptea-n murmurele cerii septembrie cu greieri în mătăsuri formele norilor suind din mare corabie de frunze muritoare în care vâslele sunt păsări, păsuri s-au pregătit cu lină hărnicie să treacă toate dincolo seninul sub care a-nflorit și s-a copt vinul septembrie timid visând în vie ci nu se va lăsa el dus, rai simplu va sta deasupra mea și-a ta tot timpul pentru frumos, semnul meu umil de apreciere.
am citit. Știi Cristian, trist este nu să nu poți scrie poezie. Trist este să nu îți dai seama. Ce e textul ăsta ce vrei cu el? Ar fi trebuit să ajungă în Șantier și cu și fără iutub. E poezie la fel de mult cît un ponei e El Zorab. Ce e cu lacrimile de lotus acolo? Pe cine vrei să aburești?
Singura expresie care te face să te oprești puțin este „miros de struguri chinuiţi în teasc”.
Și ce e cu închisul contului? Crezi că mă impresionezi cu histrionisme din astea? Mai bine pune mîna și scrie, dacă poți.
Nicoleta, dupa cum vezi, statutul tau pe Hermeneia a suferit o schimbare. Asteptam in continuare texte valoroase si, deasemenea (in masura in care timpul ti permite), comentarii sub textele celorlalti. mult succes.
un soi de jurnal romantios/autoironic - cam asa vad ca a fost atunci, cu ochii de acum (de fapt, de acum 3 ani, cand a fost scris textul - recunosc, recitind, inca multe stangacii - poate, candva, le voi elimina) multumesc, Marina, iarta intarzierea raspunsului
Inca ceva marca Cozan. Dar tare mi-e teama ca umbli prea mult la jocuri de cuvinte si nu de limbaj. Si conotativitatea se cam oculteaza. Ghinion! Un cititor fidel (pana una alta), G.M.
Virgile tu scrii prost dar scrii și foarte bine, oare nu facem asta toți?
Important e când scriem bine, să scriem bine, iar aici tu ai scris bine.
Ai scris așa cum te-am cunoscut eu, acum poate mai bine de cinci ani.
Stilul tău intelectualist de care, este limpede, nu te poți și poate nici nu trebuie să te poți lepăda, într-un text ca acesta sună bine cu acea notă de deziluzie care este până în cele din urmă imaginea nefericirii noastre.
Un text remarcabil, la mai multe deci
Asta-i ipoteza „inflationista” – a dilatarii continue. Mai mult, sau mai puțin, larg acceptata. Dar se iteste, printre altele (inca), si aia pulsatorie. Ca sa nu mai vorbesc ca Rees (dar si altii) zice c-ar fi vorba de mai multe universuri sau, cum le numeste el, poetic: „multiversuri”; care „comunica” intre ele prin „gravitoni”. Ca sa nu mai amintesc de „gaurile de vierme” si de „plecarea” materiei din infimul nostru univers, prin „gaurile negre”, ca sa faca Bum, Bum prin alte parti si de „venirea” de materie prin „gaurile albe”; de istorii „inconsistente” ale universutilor si alte alea. Asa ca bietul Eminescu ar innebuni azi de-a binelea (si nu cum zic unii c-ar fi avut una si alta prin cap, sange si alte alea de natura „fizica”). Si daca tot te-ai apucat de „experimente”, experimenteaza si tu cum ai con-vorbi cu iubita aia a ta despre balamucul asta si despre stramosii vostrii. E o sugestie. Dar, cum nu esti Eminescu, nici o sansa sa innebunesti genial (era sa pun in paranteze, un (t) intre „i” si „a”, dar m-a speriat Reglementul; cu asta nu te joci ca devine, din ce in ce, mai „consistent”). Spor la treaba. Ce-si face omul cu mana lui….asa si pe dincolo. In rest, ca sa zic? Ma iau si eu dupa Younger Sister si zic ca nu-mi displace poezia. Dar nici ca m-a dar gata. Acelasi de cand ne stim. P.S. Pe vremea impuscatului se zice ca Domnia Sa S-ar fi dus la o fabrica de dulciuri (aia de pe langa str. Octavian Cocorascu - pe la Lemetru – pe unde, candva, ma jucam …. in. tarana). Si nimereste pe linia de fabricare a biscuitilor. Si cum se pricepea la orice, constata filosofic: „biscuiti”! Secretarul de partid: Biscuim, biscuim! Sa Traiti Tovarase Prim Secretar! Ce sa facem si noi: „Biscuim, biscuim….”
Eu exprim punctul de vedere al unui cititor. Ma feresc sa zic al unui tip de cititor. Dar sa lasam la o parte diversele moduri de receptare.
Imi atrag insa atentia urmatoarele din raspunsul autorului: "eu nu mizez pe ambiguitatea excesivă. Ba mai mult, o consider o primă voce a poetizării, un instrument al poeziei supradimensionate. Dacă aş vrea să spun tot şi în acelaşi timp nimic, aş lăsa foaia goală, iar citititorul i-ar umple golurile după chipul şi asemănarea lui". Lasand si aici la o parte extremul "Dacă aş vrea să spun tot şi în acelaşi timp nimic, aş lăsa foaia goală, iar citititorul i-ar umple golurile după chipul şi asemănarea lui", ele imi ofera prilejul de a aduce in atentie "metafora trans-semnificativa" care ar putea prilejui, poate, o discutie interesanta. Denumirea a fost lansata de prietenul meu, matematicianul Catalin Ionita, intr-o lucrare inca nepublicata: "Marele Anonim si metafora trans-semnifiucativa" (drept care imi fac datoria de a solicia semnalarea sursei in masura in care si altii ar prelua acest termen).
Citez din lucrarea respectiva: "Denumirea mai larga ce introducem, metafora trans-semnificativa, cuprinde notional o nuanta a metaforei intre conceptele de metafora revelatorie si mit trans-semnificativ [...] Metafore trans-semnificative numim acele metafore care introduc, nu o semnificatie, ci un cadru in care se pot pune semnificatii. Metafora trans-semnificatva, ramane metafora, nu devine mit,dar se sprijina pe sarcina mitica a cuvantului"
Consider ca este treaba exclusiv a poetului nu de a "lăsa foaia goală, iar citititorul i-ar umple golurile după chipul şi asemănarea lui", ci de a se baza pe "sarcina mitica a cuvantului". Altfel se ajunge la ceva de genul poetico-aforistic in care, in final, la nivel de intreg, sensul devine extrem de clar univoc. Exeplu, edificator cred, sunt aforismele lui Niestzsche. Prin urmare nu neg dreptul de existenta in Cetate a "poeticului-aforistic" dar il disting de "poeticul" mai mult sau mai putin pur.
Multumesc autorului pentru prilejul oferit de a-mi exprima gandurile de mai sus.
multumesc, oana. eu insumi cand stau tolanit in burtica galaxiei si gadil l ombilico del mondo cu musteata mea de cowboy ma minunez de cat de mare e si tandru e cactusul pe care l tin in brate. ;))
Și mie textul mi s-a părut normal și atât. Observațiile mele sunt mici amănunte referitoare la cum am văzut eu, personal, acest text. Am explicații pentru fiecare din ele. Dacă dorești, le pot expune. Din moment ce ai publicat un text, te aștepți / chiar dorești să apară comentatori (cărora, probabil, le mulțumești pentru timpul acordat).
titlul original a suferit o înfrângere. la celelalte sugestii încă dau târcoale, cu bonfaierul și pila în mână. margas, cum ți se pare titlul văzut din centrul orașului? mulțumesc pentru link.
a) modul/stilul/contextul in care le-am scris, este bine definit, din punctul meu de vedere. ca nu gasesti liricul, e discutabil. poate eu am vazut liricul acelor strazi, monumente si flori. b) eu nu citesc ghidurile, prefer sa calatoresc; poate ca si in sudul Frantei ca si in Italia, soarele e stigmatizant uneori, fara a intra pe clisee. c) in ceea ce priveste manelele, aici e o problema. eu nu ascult si nici nu ma intereseaza. consideri ca ai o opinie autorizata in ceea ce le priveste, perfect. dar nu aici in textul meu.
Mi-a facut placere sa tot recitesc comentariul tau, dupa o perioada in care lucrurile s-au estompat si poezia s-a retras undeva adanc in suflet. Poate ca am nevoie de un "hopa sus"... pentru ca nu vreau sa demonstrez nimic, si totusi ea iese incontrolabil la suprafata ca o puternica mema a spiritului.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Atunci când se vorbeşte despre Eminescu, poziţionarea în extreme (a venera vs a detracta) este un gest uşor de comis. Pentru că, trebuie să recunoaştem, în faţa unui fenomen de mare anvergură, omul tinde să fie radical. Cu atât mai mult semidoctul, cu observaţia că el, semidoctul, devine şi radical, şi înţelept, şi păun. Un dialog, fie el şi polemic, purtat pe aceste coordonate, faţă în faţă, la tv, în cărţi ori prin orice alte bucle temporal-spaţiale de tip domino, nu o să fie niciodată fertil, decât în jos, spre rădăcini bolnăvicioase. De aici şi situaţiile pe care le-aţi prezentat mai sus. Pentru că:
...mă întreb, care este motivul pentru care Eminescu este urât (în cel mai pur sens) de majoritatea liceenilor? Să fie oare faptul că profesorul, extaziat peste măsură şi pătruns sui generis de poet, convins că el este singura fiinţă respirabilă care l-a înţeles, se apucă să transforme o poezie simplă de dragoste într-o matrice metafizică? Să fie oare imaginea eminesciană grotesc deformată de profesorul X, după chipul şi (ne)asemănarea-i, imagine după care elevii sunt notaţi la teză? Să fie oare reperele de interpretare absolut halucinante cu care elevii sunt şcoliţi până la loc comanda? Cum se poate ca un elev să fie lăsat corigent pentru că a susţinut că în "Lacul" este vorba despre un el care suspină şi suferă după o ea, aşteptând-o pe malul apei, să-i răsară dintre trestii şi să-i cadă (lin) pe piept, ci nu despre alegoria monadei lui Leibniz, aşa cum a auzit el dintr-un delir al profesorului pătimaş...?
În cele mai multe săli de curs, lui Eminescu i-au fost puse coarne si colţi, iar în apropierea tezelor/ examenelor de orice tip, apar şi picăturile de sânge. Eminescu n-a fost (ori a fost prea rar) prezent în textele din foaia de examen. În schimb, au fost translatorii lirici, singurii în stare să îndrepte exhaustiv şi coerent limba poetului. Ce mai contează că au îndreptat-o cu rigla în dreapta şi catalogul în stânga...? Astfel, nu mai miră pe nimeni că Eminescu este urât fără să fie citit, darămite cunoscut.
Fireşte, la diferite ocazii, poetului i se scot coarnele, colţii... şi i se tuflesc coroane de luceferi. El redevine nemurirea spiritului românesc, este citat (ce mai contează că e scos din context, trunchiat, remixat...), cântat, gâdilat, pupat şi violat. Şi gata votul, serbarea, ratingul... Să vină fursecul, măslina şi călduroasele strângeri de copite, în timp ce bustul poetului este băgat înapoi în cămara din spatele toaletei, pentru a se păstra la fel de genial şi in anul viitor.
O parte a clasei intelectuale de atunci şi acum a încercat să-l strângă în pumn pe poet. Ba chiar au crezut/ cred că le-a încăput pe mână. Ca în orice demers politic, mai întâi s-a confiscat limbajul, apoi s-a pus cep pe sensuri şi motive şi s-au iscălit certificatele de eminescologie. Şi ca balul să fie bal până la capăt, au apărut şi arheologii, care au început să sape în omul Eminescu, precum hienele în carcasa de bivol. Aceste două direcţii s-au contopit, au născut şi au aşezat, în timp, strat peste strat peste strat, astfel apărând mitul Eminescu, mit care, aşa cum spunea cineva, a înghiţit creatorul.
Dar Eminescu cel adevărat încă există. Există în textele sale. El, dacă e nevoie, se apără singur. Nu trebuie decât să fie citit. Şi, eventual, într-o nesperată răscoală a conştiinţei, redat întocmai.
pentru textul : Eminescu faţă cu prostia dePăi asta e, că nu știi niciodată. De aceea e interesant. Și ce nu mai știu: de ce zmeu' ies ăia tropăind? Cineva îmi spunea ca acest "cal" e "metafora regenerării naturii spirituale a ființei". Nu știu. Lui Nichita îi tot veneau cai; asta însemna că se regenera de fiecare dată?
pentru textul : Cai în livezi deAsa este mai Virgile, dupa 5 ani de filosofie cum as putea sti ce este aceea maieutica :)... daca ii ziceam "arta rasucirii" probabil nu te-ai fi prins in veci dar am zis sa dau o sansa textului si autorului deopotriva... doxa = cunoasterea comuna, episeteme=adevarata cunoastere... adica am vrut sa spun ca incerci aducerea unui subiect profund intr-un mediu fara pretentii si ca cel putin unul dintre personaje stie mai multe decat spune si incearca prin intrebari sa-l constientizeze pe celalalt sa gaseasca (sa isi reaminteasca) raspunsurile. Probabil e doar o sceneta asa cum spui iar eu am pus o palarie prea mare peste acest text.
pentru textul : din dialogurile misogine ale lui Fane și Costi - partea întîi deMie îmi pare un pic stranie, încerc să nu spun misogină, afirmația "toate femeile crapă umflate de frig". Aici avem -20C în mod curent și eu încă nu am crăpat, deși NU sunt mai tare ca piatra. Deci eu sunt un contraexemplu, carevasăzică. Altfel, poezia e lungă/umflată artificial iar din cauza unor exprimări neelegante și frigide își pierde din appealing, aproape că stă să crape în orice moment! No ofense. Cu drag, /O\
pentru textul : poveste de iarnă demi-a placut, amintindu-mi de ingerul cu o carte in mana. eu l-as rescrie, pe ici pe colo... as creiona un arhetip, un mod special de a fi si de a privi
pentru textul : fata care mergea citind pe stradă deman... onorat!
pentru textul : spring time cassandra deAlexandra, repetiția aia e aiurea rău, când am introdus textul eram varză voiam să scriu nu am aruncat nici jumătate... mulțumesc de sesizare!
Virgil, ai scris tu o parodie la textul meu! tu, care nu ai absolut nici un fel de simț al umorului!
Asta înseamnă enorm pentru mine!
Aștept, desigur, următorul tău post... nu de altceva, dar în ultima vreme nu ai mai scris nimic demn să-mi atragă dorința de a te parodia... ți-am dat doar când și când o peniță.
Thin, very thin ar spune Dany Glover
Daniel, voi ține cont de sugestiile tale, pe care le consider întemeiate estetic. Am fost plăcut surprins de acea decriptare cu privire la "etravă". Îți mulțumesc pentru aprecieri. Cu stimă, Laurențiu
pentru textul : etravă și meninge arzând deAlexandru, mi se pare mie sau chiar am mai intalnit elemente specifice din universul tau si pe la alti autori?! le dai cu imprumut sau e un fel de jam session? poate ma insel:)
pentru textul : cu maya depoemul e bun si curat. imi aminteste tare de perioada "ghetarii labradorului" si de varstele acelui timp. iti multumesc pentru asta.
dar tie de ce iti apar textele mai tarziu decat sunt postate? pentru filmulete, copy/paste embed-ul de la tubes.
Poate îi vei găsi totuşi un titlu ceva mai distinct...
pentru textul : metamorfoză în o deMi-a plăcut poezia, mai ales versurile:
,,în cameră e cald ca într-o piersică
ridic ochii şi las cartea pe genunchi
se deschide firesc
o altă dimensiune
o studiez atent
...........................
se instalează liniştea
creşte''
Restul poeziei mi se pare că distonează puţin cu această parte peste care pluteşte o atmosferă de reverie şi dolce farniente. Dar poate că tu ai urmărit special aceste treceri de la o stare poetică la alta, remarcate şi de comentatorii de mai sus. Aici e o problemă de viziune artistică, de estetică poetică. O estetică ce poate fi sau nu pe placul cititorilor. Se poate discuta foarte mult pe acest subiect, dar eu o să mă opresc aici. Cu stimă, Petru
pentru textul : tolănit într-o limbă străină deRețin strofa amestecului de lavă "scursă din visare", ca o imagine inedită, puternică. Mereu mă întreb ce este dincolo de poezie, de conștiența poetică, regăsind aici un posibil răspuns: "Tot ce-am pierdut tăcând în vers palpită".
pentru textul : Tot ce-am pierdut tăcând în vers palpită deMulțumesc pentru intervenție Adrian, odată cu plăcerea de a afla că a fost un filmuleț savurat. Nu știu ce a fost mai întâi, intenția sau atmosfera.
Ca o precizare, la primele două versuri, din păcate, nu știu de ce, derularea sonorului se face puțin mai rapid și vocea pare ușor gâtuită (poate de aici ”amigdalita” de care spune Nicodem), abia apoi își revine. N-am reluat înregistrarea, căci țin la ineditul acesteia. Cred că o a doua înregistrare va fi artificială.
Dar dacă în general a plăcut, asta mă încurajează să mai fac așa ceva, ceea ce vă invit și pe dumneavoastră.
pentru textul : Bilet să te găsească deRoxana, cred că trebuie reduse un pic imaginile ca dimensiune. în rest sunt fuuuuuarte reușite, de suflet,reverie și alte celea. aaaa, cred că era filmul "Contact" de prin 97. fain movie. iar pentru că am o afinitate pentru septembrie iată un poem (uite că trimit și poetul) de C.B. memorat în tinerețile mele:) pentru aceste imagini delicate, superbe: septembrie fără asprimea verii el este tot un fel de vară însă mai dulce-ntunecat vrăjită pânză pictată noaptea-n murmurele cerii septembrie cu greieri în mătăsuri formele norilor suind din mare corabie de frunze muritoare în care vâslele sunt păsări, păsuri s-au pregătit cu lină hărnicie să treacă toate dincolo seninul sub care a-nflorit și s-a copt vinul septembrie timid visând în vie ci nu se va lăsa el dus, rai simplu va sta deasupra mea și-a ta tot timpul pentru frumos, semnul meu umil de apreciere.
pentru textul : septembrie deam citit. Știi Cristian, trist este nu să nu poți scrie poezie. Trist este să nu îți dai seama. Ce e textul ăsta ce vrei cu el? Ar fi trebuit să ajungă în Șantier și cu și fără iutub. E poezie la fel de mult cît un ponei e El Zorab. Ce e cu lacrimile de lotus acolo? Pe cine vrei să aburești?
pentru textul : Întoarcerea toamnei deSingura expresie care te face să te oprești puțin este „miros de struguri chinuiţi în teasc”.
Și ce e cu închisul contului? Crezi că mă impresionezi cu histrionisme din astea? Mai bine pune mîna și scrie, dacă poți.
Nicoleta, dupa cum vezi, statutul tau pe Hermeneia a suferit o schimbare. Asteptam in continuare texte valoroase si, deasemenea (in masura in care timpul ti permite), comentarii sub textele celorlalti. mult succes.
pentru textul : restanțe deun soi de jurnal romantios/autoironic - cam asa vad ca a fost atunci, cu ochii de acum (de fapt, de acum 3 ani, cand a fost scris textul - recunosc, recitind, inca multe stangacii - poate, candva, le voi elimina) multumesc, Marina, iarta intarzierea raspunsului
pentru textul : Rația de libertate I - Salvarea podului dezi de moină-
din ultimul ţurţure
picură soare
bătrânul închide greu
umbrela ruptă în colţ
.................................................
zile de moină -
din ultimul ţurţure
picură soare
în grădina bunicii
pentru textul : Renga deghiocei tot mai galbeni
Inca ceva marca Cozan. Dar tare mi-e teama ca umbli prea mult la jocuri de cuvinte si nu de limbaj. Si conotativitatea se cam oculteaza. Ghinion! Un cititor fidel (pana una alta), G.M.
pentru textul : în căutarea acului pierdut deMarina,iti multumesc de citire si pentru apreciere. onorat de vizita
pentru textul : Cerc deVirgile tu scrii prost dar scrii și foarte bine, oare nu facem asta toți?
pentru textul : din cuvintele pe care nu le găsesc IV deImportant e când scriem bine, să scriem bine, iar aici tu ai scris bine.
Ai scris așa cum te-am cunoscut eu, acum poate mai bine de cinci ani.
Stilul tău intelectualist de care, este limpede, nu te poți și poate nici nu trebuie să te poți lepăda, într-un text ca acesta sună bine cu acea notă de deziluzie care este până în cele din urmă imaginea nefericirii noastre.
Un text remarcabil, la mai multe deci
Asta-i ipoteza „inflationista” – a dilatarii continue. Mai mult, sau mai puțin, larg acceptata. Dar se iteste, printre altele (inca), si aia pulsatorie. Ca sa nu mai vorbesc ca Rees (dar si altii) zice c-ar fi vorba de mai multe universuri sau, cum le numeste el, poetic: „multiversuri”; care „comunica” intre ele prin „gravitoni”. Ca sa nu mai amintesc de „gaurile de vierme” si de „plecarea” materiei din infimul nostru univers, prin „gaurile negre”, ca sa faca Bum, Bum prin alte parti si de „venirea” de materie prin „gaurile albe”; de istorii „inconsistente” ale universutilor si alte alea. Asa ca bietul Eminescu ar innebuni azi de-a binelea (si nu cum zic unii c-ar fi avut una si alta prin cap, sange si alte alea de natura „fizica”). Si daca tot te-ai apucat de „experimente”, experimenteaza si tu cum ai con-vorbi cu iubita aia a ta despre balamucul asta si despre stramosii vostrii. E o sugestie. Dar, cum nu esti Eminescu, nici o sansa sa innebunesti genial (era sa pun in paranteze, un (t) intre „i” si „a”, dar m-a speriat Reglementul; cu asta nu te joci ca devine, din ce in ce, mai „consistent”). Spor la treaba. Ce-si face omul cu mana lui….asa si pe dincolo. In rest, ca sa zic? Ma iau si eu dupa Younger Sister si zic ca nu-mi displace poezia. Dar nici ca m-a dar gata. Acelasi de cand ne stim. P.S. Pe vremea impuscatului se zice ca Domnia Sa S-ar fi dus la o fabrica de dulciuri (aia de pe langa str. Octavian Cocorascu - pe la Lemetru – pe unde, candva, ma jucam …. in. tarana). Si nimereste pe linia de fabricare a biscuitilor. Si cum se pricepea la orice, constata filosofic: „biscuiti”! Secretarul de partid: Biscuim, biscuim! Sa Traiti Tovarase Prim Secretar! Ce sa facem si noi: „Biscuim, biscuim….”
pentru textul : mount palomar deEu exprim punctul de vedere al unui cititor. Ma feresc sa zic al unui tip de cititor. Dar sa lasam la o parte diversele moduri de receptare.
Imi atrag insa atentia urmatoarele din raspunsul autorului: "eu nu mizez pe ambiguitatea excesivă. Ba mai mult, o consider o primă voce a poetizării, un instrument al poeziei supradimensionate. Dacă aş vrea să spun tot şi în acelaşi timp nimic, aş lăsa foaia goală, iar citititorul i-ar umple golurile după chipul şi asemănarea lui". Lasand si aici la o parte extremul "Dacă aş vrea să spun tot şi în acelaşi timp nimic, aş lăsa foaia goală, iar citititorul i-ar umple golurile după chipul şi asemănarea lui", ele imi ofera prilejul de a aduce in atentie "metafora trans-semnificativa" care ar putea prilejui, poate, o discutie interesanta. Denumirea a fost lansata de prietenul meu, matematicianul Catalin Ionita, intr-o lucrare inca nepublicata: "Marele Anonim si metafora trans-semnifiucativa" (drept care imi fac datoria de a solicia semnalarea sursei in masura in care si altii ar prelua acest termen).
Citez din lucrarea respectiva: "Denumirea mai larga ce introducem, metafora trans-semnificativa, cuprinde notional o nuanta a metaforei intre conceptele de metafora revelatorie si mit trans-semnificativ [...] Metafore trans-semnificative numim acele metafore care introduc, nu o semnificatie, ci un cadru in care se pot pune semnificatii. Metafora trans-semnificatva, ramane metafora, nu devine mit,dar se sprijina pe sarcina mitica a cuvantului"
Consider ca este treaba exclusiv a poetului nu de a "lăsa foaia goală, iar citititorul i-ar umple golurile după chipul şi asemănarea lui", ci de a se baza pe "sarcina mitica a cuvantului". Altfel se ajunge la ceva de genul poetico-aforistic in care, in final, la nivel de intreg, sensul devine extrem de clar univoc. Exeplu, edificator cred, sunt aforismele lui Niestzsche. Prin urmare nu neg dreptul de existenta in Cetate a "poeticului-aforistic" dar il disting de "poeticul" mai mult sau mai putin pur.
Multumesc autorului pentru prilejul oferit de a-mi exprima gandurile de mai sus.
pentru textul : Nu se mai întorc, întorsule suflet demultumesc, oana. eu insumi cand stau tolanit in burtica galaxiei si gadil l ombilico del mondo cu musteata mea de cowboy ma minunez de cat de mare e si tandru e cactusul pe care l tin in brate. ;))
pentru textul : micuța B.B., asasina fantastică de...mâine, ţinând cont de toate observaţiile (inclusiv ale mele, după recitirea la rece), voi posta, sub textul actual, o variantă.
pentru textul : p.s deȘi mie textul mi s-a părut normal și atât. Observațiile mele sunt mici amănunte referitoare la cum am văzut eu, personal, acest text. Am explicații pentru fiecare din ele. Dacă dorești, le pot expune. Din moment ce ai publicat un text, te aștepți / chiar dorești să apară comentatori (cărora, probabil, le mulțumești pentru timpul acordat).
pentru textul : dana point I detitlul original a suferit o înfrângere. la celelalte sugestii încă dau târcoale, cu bonfaierul și pila în mână. margas, cum ți se pare titlul văzut din centrul orașului? mulțumesc pentru link.
pentru textul : cu urechea lipită de al nouălea cer dea) modul/stilul/contextul in care le-am scris, este bine definit, din punctul meu de vedere. ca nu gasesti liricul, e discutabil. poate eu am vazut liricul acelor strazi, monumente si flori. b) eu nu citesc ghidurile, prefer sa calatoresc; poate ca si in sudul Frantei ca si in Italia, soarele e stigmatizant uneori, fara a intra pe clisee. c) in ceea ce priveste manelele, aici e o problema. eu nu ascult si nici nu ma intereseaza. consideri ca ai o opinie autorizata in ceea ce le priveste, perfect. dar nu aici in textul meu.
pentru textul : Ruines de Rome deMi-a facut placere sa tot recitesc comentariul tau, dupa o perioada in care lucrurile s-au estompat si poezia s-a retras undeva adanc in suflet. Poate ca am nevoie de un "hopa sus"... pentru ca nu vreau sa demonstrez nimic, si totusi ea iese incontrolabil la suprafata ca o puternica mema a spiritului.
pentru textul : Cu glas adânc deŞi mie mi-a plăcut poemul.
pentru textul : Îndobivărare deo parere despre text?
pentru textul : Vechi revelaţii dema interezeaza opinia ta.
Pagini