Chiar dacă prin " în care tot mai mulţi se trezesc poeţi peste noapte pedalînd pe un dadaism reinventat în care cosmetizarea absurdului cu un fond de ten ieftin este regulă" şi prin "(dar nu spun ceva nou, ai mai auzit asta domnule editor de la o voce autorizată, nu?" ai încercat să deturnezi atenţia şi să provoci, am să încerc să fiu scurt şi pe aceeaşi axă a problemei, după ce mă voi îndepărta totuşi de la ea, dar numai pentru două rânduri: să ştii că am auzit şi alte lucruri de foarte bine de la mult mai multe voci, voci la fel de autorizate şi care nu mă ştiau decât după texte. Aşa şi astfel şi pe repede-nainte:

1. să ştii că atunci când mi te adresezi, ironic/ /flegmatic sau mai-ştiu-eu cum, cu "d-le editor" sau cu "domnule membru al consiliului hermeneia", nu mie îmi raşchetezi obrazul, ci ţie. Pentru că încărcătura de ironie sau de miştocăreala ţi se întoarce înzecit tocmai pentru faptul că, dintre noi doi, cu siguranţă!, nu eu sunt cel care deţine o poziţie în Consiliul Hermeneia doar cu numele.

2.Aici nu e vorba despre admiterea părerilor. Dă-mi voie să cred că încă discutăm fără să ne considerăm cimpanzei! Şi, mai ales, dă-mi voie să cred că nici unul dintre noi nu foloseşte granade de fum pentru public. Aici este vorba despre a (in)valida nepotismul. Pentru că:

3. "şi mai admit faptul că am dreptul să dau încredere unui om care mă citeşte constant" e o apărare ilar-găunoasă, deoarece ea duce la nişte ramificaţii care pun punctul pe i, cum ar fi:

- tu, din poziţia de editor, nu ai dreptul să dai încredere cuiva, ai mai degrabă obligaţia morală de-a oferi feedback cât mai multor useri. Retoric, de câte ori ai făcut lucru acesta în... să zicem, ultimii doi ani? Şi atunci, alte întrebări se cer puse: doar oamenii care te citesc constant pot spera la "încrederea" ta? A te citi constant, înseamnă a-ţi fi agăţate peniţe de orice postare, chiar dacă ea, agăţarea peniţelor, este singura activitate pe care o practică respectivul user? "Încrederea" ta este condiţionată de cantitatea vizitelor sub propriile-ţi texte? Ţii condică de cine/ când/ cum? Sau şi mai precis: în trei-patru ani, numai pe Ioana o înveşteşti cu încredere? Nu mai există alt user care să merite un comentariu al lui Vlad T? Pentru că din ce sustii tu, din cifrele comentariu/ text/ autor/ şi din ce spun eu - însumat = evidenţa implacabilă - lucrurile exact aşa stau.

4. În încheiere, având în vedere faptul că, dacă scădem intervenţiile pur adminsitrative şi răspunsurile sub propriile tale texte, rămâi cu vreo 10 comentarii strict literare în doi ani, plus 3 peniţe, din care două pentru textele Ioanei, dacă adăugăm cele 10 (zece) peniţe în nouă luni pe care Ioana le-a oferit textelor tale, asta fără să aibă vreo altă activitate măsurabilă pe Hermeneia! (apropo, cineva pomenea, mai sus, de uniformizare), avem în faţă tabloul conform căruia, aşa cum spuneam în prima mea intervenţie, avem de-a face cu o simbioză sau chiar cu un nepotism jenant. Aici nu mai este vorba despre libertatea de exprimare, despre dreptul la părere, despre subiectivism, despre editorul-căpcăun, despre valoarea poeziei contemporane, despre tipare/ şabloane/ curente ori alte pătlăgele... Am vaga impresie că nici despre literatură nu mai e vorba.

5. În p.s mai spun că (poate) n-aş fi intervenit în această poveste dacă nu erai editor. Dar eşti. Şi, cum spuneam, ai nişte obligaţii morale. E foarte posibil ca eu să fiu impulsiv, iar tu, taciturnul înţeleptic; ca eu să fiu degrabă vărsătoriu de pixeli, iar tu, aedul-zen-latentul logos. E posibil ori chiar probabil. Dar să ştii că am şi o mică, micuţă (asta este întărire a unor trăsături) virtute: în ceea ce priveşte literatura, sunt corect şi destul de echilibrat. Şi, din perspectiva site-ului Hermeneia, asta plus faptul de a fi viu, de a exista prin preajmă, de a fi prezent, de a activa la propriu, pentru toţi, printre care şi persoana ta, reprezintă condiţia capitală pro progres. Anul acesta. pe Hermeneia, am făcut mult mai puţin decat mi-am propus. La anul, dacă om mai fi, am să fac mai multe. Poate chiar mai multe şi mai bine. Chiar dacă asta înseamnă să mă expun, luând atitudine în cazuri asemănătoare ăstuia.

pps: poftă bună la brioşă, dar folosiţi şi voi un serviciu de coletărie, Poşta Română messul sau praştia. E mai intim si mai decent.

Precizare: am spus ca, cel putin la inceput, windows nu a fost sistem de operare ci doar o simulare a unui astfel de sistem pentru ca, atunci cand a aparut windows, el fiind o interfata grafica, folosea primitivele MS DOS (tot al Microsoft) de acces la hardware. Ulterior nu stiu ce s-a mai intamplat. Oricum atunci, la inceput, windows se misca destul de greu ne beneficiind de dezvoltarile hard (miniaturizare) aparute ulterior. Dar toate astea nu stiu in ce masura intereseaza acum, mai ales pe utilizatori. Totusi am simtit nevoia sa fac aceste precizari pentru corectitudine (fata de nine insumi) cand am afirmat ca initial W. nu a fost sistem de operare.

Să nu-mi uit vorba, Bobadil. Țin foarte mult să nu se facă nici un fel de confuzie între dreptul de autor și marca înregistrată, nu numai ca noțiuni juridice, ci mai ales ca intenție poetică. Na, cine credea că nu se poate face poezie din noțiunile de drept? :) Deși înrudite, ambele făcând parte din același domeniu al proprietății intelectuale, ele nu sunt câtuși de puțin același lucru. Am dat deja un exemplu, mai dau unul chiar din domeniul tău, așa, în joacă. Nimeni nu deține dreptul de autor pentru "ferestre", pentru că este o noțiune, dar de Windows ® știm cu toții. Diferența este aceea a domeniului protejat, primul, acela al unei lucrari expresive, originale, artistice sau tehnice, pe cand al doilea se refera cu precadere la modalitatea de expresie, de identificare a unui producator, ceea ce îl definește si delimitează pe acesta de ceilalți, fara a avea pretentia de paternitate asupra notiunii in sine (dacă nu ne referim la brevete sau know how, ca intrăm in alte giumbușlucuri). Așadar, este o mare diferență între Îngeri ® și Îngeri ©. Ultimul este chiar lipsit de sens din punct de vedere juridic... și poetic, un pic tras de păr, în sensul că s-ar potrivi mai bine un brevet de invenție decât un copyright. Sper să nu te fi plictisit, sunt amănunte juridice, na, dar sublinierea se impunea... ca să vezi că nu-i de sanchi marca înregistrată acolo.

mie mi-a placut poemul, cuvintele sunt simple dar atmosfera creata denota o sensibilitate
la care eu am rezonat.
cred ca verbele "crescusem" si "plangand" se identifica si cu persoana a-ntaia plural, eu nu am sesizat trecerea de la singular la plural, iar precizarea lui "chiar" parca se impune in context, asa vad eu.

toate cele bune djamal

care este problema Alina? Daca ai o problema tehnica pe hermeneia cu siguranta ca poti contacta pe webmaster

multumesc de parere, silvia, . am sa revin peste text, poate mai rezolv cate ceva. sunt insa putin nelamurita, doar partea respectiva ti s-a parut stangace sau tot textul? ca sa stiu pe ce sa ma axez mai tare.

Marina, Matei, vă mulțumesc pentru comentarii. Sper că textul meu nu a fost, totuși o premoniție. Vor urma și altele în același stil când voi mai găsi timp și inspirație. Ai dreptate, Matei. O să taie și vor fi tot mai multe inundații și secetă tot mai accentuată și tot mai multe pagube materiale și victime. Asta e probabil soarta oamenilor și n-ai ce să le faci. Decât prin educație. Care nu prea mai există nicăieri în lume. Abia când va fi suficient de rău ceva se va schimba. Acum e încă totul foarte bine.

E' un piacere!
Le tue poesie sono come i tentacoli di una seppia che si attaccano al cuore.
Li trovo stupende ed ogni volta che li leggo, li rileggo ancora, ed ancora...

I miei complimenti!

imi place stilul in care scrii, inteligent descriptiv si viu. paradoxal, avand in vedere ca poezia ta este o aglomerare, o insiruire de definitii metaforice intelectualiste si aproape ca iti lipseste verbul. este ca si cum as privi un reportaj foto cu poze de calitate. mai sunt si scapari, dar este inerent. stiu cum se intampla cand ele vin si vin si nu te mai poti opri:)
pentru ce am citit pana acum, aprecierile mele. ti-as fi pus si o penita, dar s-a schimbat configuratia pe aici si nu mai stiu de unde. cand aflu, revin:)

poemul e frumos, obiceiul de a-i canta un "cantec de leagan" singuratatii, nu e un obicei frivol, caci daca tristetea nu are nici o energie, singuratatea da.
mi-a placut "forta" din spatele negatiilor: "nu poți săruta cu buzele altuia"...
"nu te mai lipi de alt trup/de o altă speranță", o forta care aminteste de o lectie de viata invatata parca pe propria piele,
de o singuratate care nu mai apasa, care doar intregeste un spirit mai puternic cu fiecare anotimp, cu fiecare pustiu...
bine spunea Schopenhauer ca: "singuratatea e soarta spiritelor superioare".
fiecare se simte poet in felul lui, dar tu cred ca esti tipul poetului "autentic", care nu fabrica poezie, o scrie cu sufletul in palma... care are forta de a transforma o stare, intr-o poetica ce atrage prin empatie.
te citesc cu drag

dragul meu bartinatragator,
ai reusit sa ma dezamagesti in versiune superioara. nu iti pot raspunde decit cu ultimele versuri:
"dragostea nu este axis mundi
iar eu nu am nevoie
nici măcar de ideea de mine
cu atît mai puțin de lipsa ta
de umor"

of, solomoano, mie mi-ar fi placut sa fie altfel, mult mai buna, toata poezia:) Merci pt. citire si apreciere!

Un fel de a vorbi prin semne, atingeri, un întreg arsenal dinainte inventat al trupului, o liniște braille a mirării din noi. Există semeni care ne înțeleg dincolo de cuvinte? Și totuși câteodată ți-e dat să întîlnești în viață un loc în care să îți lași inima și ea să bată în continuare la puterea a doua, fără alte teoreme, fără prejudecăți. "/ ain’t nothing like the real thing baby /" E frumos acest edificiu nou al sufletului: "ne construim religia binară pe risipă de semne" Întinerește întotdeauna.

era o vorbă demult la televizor...noi suntem Pic şi Poc băieţi veseli şi hazlii. Puţin umor nu strică. Pic nu poate face schimb cu Poc :)) Chiar dacă plouă cu pic şi poc. Mulţumesc pentru lectură Silviu.