sorin, am citit textul tau si pot spune cu mina pe inima ca ai calcat cu stingul in... hermeneia. am rezerve fata de "valoarea poetica" a unei astfel de productii. daca iti doresti sa scrii si sa postezi poezie aici esti bine venit la fel ca oricine. dar daca nu...
ideea e interesanta desi cred ca s-a mai scris despre asta. oricum nu cred ca asta ar fi o problema. bineinteles ca textul ar merita o analiza amanuntita. rezerva mea este fata de anumite portiuni mult prea descriptive, vezi "am sărit de la balcon să impresionez niște prieteni" sau "îmbrăcat frumos merg la biserică mă așez pe rîndul din spate" de asemeni cred ca are prea multe registre, vrea sa faca prea mult in acelasi timp dar majoritatea sint incercari in zona zilelor de marti, miearcuri si joi se creistalizeaza mai multa poezie in opinia mea, dar evident ca unii ma vor numi intimist pentru ca vad asa. as vrea sa accept realismul celorlalte strofe dar inca mi se pare stingaci p.s. limbajuj profanator sau pornografic este neacceptat aici si cind e in alta limba
initial nu m-am impacat cu titlul - tare il vad 'vreau' ...frumoasa poetizare a uitarii insa...prin naturaletea cu care curge, prin onestitatea exprimarii, o durere molcoma, prin arderea ei interioara ce sfinteste si elibereaza.
un vers (si un sfat) deosebit e: "du-te în camera unui pictor dezbracă-te lent și așteaptă."
nu se pune problema de a deruta sau nu vorbitorii de franceză postând o traducere sub orice critică, se pune mai mult o problemă de respect față de tine și nu în ultimul rând față de ei. mulțumim foarte mult Nicole, pentru traducere, deși personal, eu așteptam ca yester să își facă singur lecțiile.
mie nu mi se pare ca penita domnului andrei moldovan murdareste cu ceva imaginea poemului meu, e dreptul domniei sale sa o acorde iar al domniei tale de a spune ce vrei. chiar de a trage cu pusca in aer. e vanare de vant. dra bargan, urechea mea e obisnuita cu stridentele poetice. mi se trage de la muzica atonala pe care o tot cant de o vreme incoace. eul liric are dreptul sa prezinte intr/un poem absolut orice, chiar si o experienta erotica, atata timp cat descrierea are legatura cu literatura. va multumesc pentru atentia acordata poemului meu. mai exista si alte tipuri de reflexe decat cel pavlovian.
nu stiu daca se poate spune corect ca nanovers vine de la "noua versuri" dar stiu ca se poate presupune ca inseamna "vers mic" sau, de ce nu, un fel de "realitate mica" de vreme ce versum (din universum) vine de la ideea de realitate sau entitate care se roteste (asemenea universului)
"o poveste
cu gust de toamnă târzie"
Ăsta e un clişeu. Şi trebuie să te fereşti de clişee. Mai ales dacă sunt dulcege, poetizante (mă repet un pic, le-am spus asta şi altor autori).
În plus, ce părere ai, Lyzet, de asta:"de teamă ca ceilalţi să nu poată vedea"? Eu lucrez cu materialul clientului / clientei: CA CE(ILALŢI)!!! Ce mai calofonie! Într-un text de câteva rânduri (versuri)! N-ar trebui să lucrăm mai mult pe texte?
vad un soare care sta intepenit acolo, sus, si zi si noapte, un soare care arde buzele, obrajii, care incinge creierii, care face sîngele sa zvîcneasca puternic in vene; o zi, aceeasi zi, la nesfîrsit; toropeala, colb... e greu sa pleci; e greu sa rezisti acolo, departe...
Puțin cam prea "dulce", Florin, oricât ai încerca să maschezi asta... But well, I guess it happens to the best of us. Loc de emoticon... Mi-a plăcut "si noi vom vedea în ele toată istoria noastră de azilanți ai unui destin cariat și leneș, expus privirii tuturor oamenilor ce ne locuiesc gândurile", dar cred că puteai scoate mai mult din "câteodată îmi feliez dorința de îndepărtare în minute senine de plecări"...
"desigur dacă ar exploda o bombă peste mine
am impresia că întâi ar zbura departe
mâinile
apoi picioarele
și la sfârșit inima"
- imaginaţia poate merge oriunde şi cu... orice :). mie mi-a plăcut aici modul în care se creează dialogul imaginar (mai bine spus monologul), aşezarea aceasta pe toate scaunele urîte a unui produs imaginat, construit de-a lungul timpului.
- e şi ideea de călătorie aici, poate că una din cele mai dragi mie, cum să nu-mi placă textul :)?
- ultimul grupaj mi se pare cel mai reuşit...
- nu am azi nicio "cîrcoteală"
poemul pare o polifonie compozita interpretata de oratorienii uitati prin corabiile de hirtie din iazul acesta domestic cotidian. totul tinde sa se subtieze, sa capete nuantele si gustul pietrelor, dincolo de tabloul profan "La Rappresentazione di Anima e di Corpo" recent restaurat, si tu stii cine e autorul "într-o zi m-am sculat mort clopoțelul legat de degetul de la picior suna a marș funebru"
Bizar! Postări aproape simultane, tematică asemănătoare, ton asemănător, instrumente lirice de prin aceeaşi zonă... poate doar registrul stilsitic să fie diferit. Vorbesc de scrierea ta vizavi de ultima mea postare.
Aş reproşa aici puţin preţiosul "ecou al inexprimabilelor noastre
aşteptări" şi aş elimina "care să placă
să atingă un ţel să demitizeze". În rest, incisiv, asumat, pesimist. Deci, din pedeveul meu, bun.
Dacă nu eu, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când?
Zâmbeam amar gândind că ceea ce pentru unii reprezintă nobilul testosteron pentru alţii se reduce la cea mai crudă dintre realităţi: supravieţuirea. Supravieţuirea în ceea ce a devenit un alt fel de lagăr de experimentare şi implicit extertminare în masă.
Introducerea primelor experimente de tip Codex Alimentarius într-o ţară decimată de malnutriţie, reducerea celor mai elementare surse de venit care să asigure nu strictul necesar ci ceea ce mai exact înseamnă un minim subliminal de hrana şi medicamente, de haine nu mai vorbim, pentru categoriile cele mai defavorizate: femei, copii, bătrâni.
Loviturile direcţionate sistematic împotriva a tot ceea ce înseamnă educaţie, sănătate, împotriva tuturor instituţiilor care încă mai funcţionau, împotriva celor care mai reprezentau ţara, care făceau să bată cu mândrie inimile de român, oamenii de ştiinţă, artiştii, sportivii campioni mondiali târâţi în mizerie şi ruşine, în mizerie, să muşte din ţărână, tot ceea ce înseamnă demnitate şi mândrie naţională.
Drumurile, capcane ale morţii, ţara, o junglă în care răzbeşte nu cel mai tare ci cel mai ticălos şi mai infam şi mai fără de scrupule.
Cele enumerate sunt doar câteva vagi exemple.
La noi, pe platourile cele mai inaccesibile ale Tibetului, sunt încă alcătuiri tribale. Nu avem drumuri asfaltate, dar avem demnitate şi avem morală. Morala este simplă, constă în respectul pentru bătrâni. Şi Occidentul, cel spre care a alergat România ca spre un vis de aur, îi ajută pe bătrânii, prea mulţi la număr, să moară, visând frumos. Pentru eutanasie se găsesc mijloace destul de civilizate, am putea spune. În România nu. Dar ce mai contează, urmaşi ai nemuritorilor daci, românii nu vor mai îmbătrâni niciodată; rând pe rând, încetul cu încetul, devin şi ei nemuritori.
Tensionata si bine gestionata, mi-a placut mult tocmai prin modul cum ai reusit sa redai o durere atat de puternica, tacita, aflata acolo de mult prea mult timp, si care o data cu vremea mai scade, dar nu prin diminuarea ei ci prin diminuarea nevoilor, daca ii sa dam o eticheta. Psalmii tai par a se maturiza.
In opinia mea, daca ar fi sa schimb ceva, as inlocui "enorm de greu" cu altceva sau l-as taia. Cuvintele grandioase in poezie parca ingroasa grosolan tusa poetica. Apoi, as taia sau din "sau ceva asemănător", cu el acolo parca nu stii exact ce vrei sa spui si as inlocui ultima repetitie "i-am dat" cu si, iar ca sa evit repetitia si-ului de dupa as pune apoi. Sper ca nu-s prea multe obiectii, poemul este superb cap coada, doar ca mai poate fi putin lucrat.:)
Sunt de acord cu d-voastră, d-le Petru, vizavi de virgula pusă-n vorbire şi conjuncţia folosită ca adaos comparativ, pentru evitarea groaznicelor, teribilelor, ingrozitoarelor, demonicelor sunete :).
Despre Adrian Păunescu se pot spune multe lucruri. Domul Tudor Cristea, fiind un maestru al vorbelor frumos aşezate în pagină şi nu numai, ne-a prezentat omul Păunescu în viaţă, în casa vieţii domniei sale - poetul.
Cum l-am văzut eu pe maestrul Adrian Păunescu. Un om care a simţit cu sufletul şi asta se vedea cu ochiul liber, doar privindu-l, doar văzând cum i se zbate vena la gât, doar privindu-i ochii...a trăit şi a murit spre nemurire într-o veşnică nemurire cu cei care au văzut în el oglindirea unui om cu minte sclipitoare, nu un geniu, cum poate mulţi îl consideră postmortem, dar poate că genial prin vivacitatea graiului său pătrunzător, până în măduva oselor când recita versul. Versul urca pe limba domniei sale mereu sprinten, chiar şi în momentele de tristeţe, îşi avea ecoul lui inconfundabil şi ne place sau nu, de l-am iubit sau nu, intra la suflet măcar momentul rostirii lui, atunci şi acolo – EXISTA. Fără metaforă, domnia sa repezintă un fapt concret, un deces, o moarte aici pe pământ. Dar mai sus decât toate legătura cu divinitatea îl va păstra etern. Cioran spunea despre moarte aşa: „Nu îmi este teamă de moarte, ci de eternitatea ei”. Oare poetului Adrian Păunescu i-o fi fost frică de moarte în sensul tragic al morţii ? Mai puţin ne interesează acest aspect acum. Ne interesează, dacă citindu-l pe omul Păunescu, plecăm cu ceva în viaţă, dacă suntem mai deştepţi cu o carte, cu un Păunescu în plus. Dacă am câştigat ceva din noi, pentru noi, dacă am învăţat ceva de la poetul Păunescu, dacă merită să-l păstrăm ca valoare în memoria noastră, în cultura noastră.
Pentru că nu vorbim de Adrian Păunescu doar ca om ci mai ales ca om de valoare (căci asta ne interesează - pentru şi în literatura noastră, trecerea sa în nefiinţă trebuie să îmbrace faptic imaginea unui popor, şi reuşeşte. Şi pentru că Adrian Păunescu a fost român din naştere şi pentru că a iubit cu patimă ţara lui, valorile ţării lui, sufletul neamului domniei sale, poeziile sale vor vorbi de la sine poporului. Poezia lui Păunescu, îi va face onoarea înscăunării vieţii sale pe firmamentul poeziei noastre de valoare aşa cum, fără îndoială, poetul a simţit-o de pe vremea când încă trăia viu...
poemul, imi pare, se vrea a fi o dalta care despica in sufletul cititorului. in acest sens fiecare strofa este construita spre a marturisi intentia autorului.
Te regăsesc cu bucurie și prin cele străinătățuri. Îngerul a cărui aripi le desfășori pare să aibă în întregime aripile albastre, un semn al diafanului și chiar al însingurării meditative. Căderea lui e una blândă, prin toate elementele pe care le desfășori în surprinderea acestei planări, de la flori de lotus și stropi de rouă la luceferi și apele ploilor. Un zbor prin spații oarecum luxuriante, cu o finalitate care îl individualizează. Ești un înger.
multumesc frumos, Paul!
cuvinte ca acestea sunt o bucurie :) - aproape prea firava ca sa fie impartasita ,sa nu se destrame in aer ca fumul. ( sorry, gata cu patetismele, i keep calm & back to work:)
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
"dar te rog nu-i cere scuze dacă vrea să te refuze" parca versurile astea nu-si au locul intr-o doina, Ovidiu. Ai putea sa le inlocuiesti?
pentru textul : cu doina-n gând... desorin, am citit textul tau si pot spune cu mina pe inima ca ai calcat cu stingul in... hermeneia. am rezerve fata de "valoarea poetica" a unei astfel de productii. daca iti doresti sa scrii si sa postezi poezie aici esti bine venit la fel ca oricine. dar daca nu...
pentru textul : '92 deideea e interesanta desi cred ca s-a mai scris despre asta. oricum nu cred ca asta ar fi o problema. bineinteles ca textul ar merita o analiza amanuntita. rezerva mea este fata de anumite portiuni mult prea descriptive, vezi "am sărit de la balcon să impresionez niște prieteni" sau "îmbrăcat frumos merg la biserică mă așez pe rîndul din spate" de asemeni cred ca are prea multe registre, vrea sa faca prea mult in acelasi timp dar majoritatea sint incercari in zona zilelor de marti, miearcuri si joi se creistalizeaza mai multa poezie in opinia mea, dar evident ca unii ma vor numi intimist pentru ca vad asa. as vrea sa accept realismul celorlalte strofe dar inca mi se pare stingaci p.s. limbajuj profanator sau pornografic este neacceptat aici si cind e in alta limba
pentru textul : Diary of a dream deinitial nu m-am impacat cu titlul - tare il vad 'vreau' ...frumoasa poetizare a uitarii insa...prin naturaletea cu care curge, prin onestitatea exprimarii, o durere molcoma, prin arderea ei interioara ce sfinteste si elibereaza.
un vers (si un sfat) deosebit e: "du-te în camera unui pictor dezbracă-te lent și așteaptă."
uitare linistita, Sebi, pina la tresarire!
pentru textul : strig către silabe de...anna, îmi place mult titlul acesta. din păcate, numai el. oi fi eu... rău, dacă spun doar ce îmi place?:) [venisem pregătit cu penița, offf!]
pentru textul : nisipul ca stare de zbor denu se pune problema de a deruta sau nu vorbitorii de franceză postând o traducere sub orice critică, se pune mai mult o problemă de respect față de tine și nu în ultimul rând față de ei. mulțumim foarte mult Nicole, pentru traducere, deși personal, eu așteptam ca yester să își facă singur lecțiile.
pentru textul : ...I'm growing like spells... deesti convins ca e haiku? poate vrei sa spui ca e o poezie scurta dar ma indoiesc ca e haiku. poate ne explici tu...
pentru textul : un altfel de Crăciun demie nu mi se pare ca penita domnului andrei moldovan murdareste cu ceva imaginea poemului meu, e dreptul domniei sale sa o acorde iar al domniei tale de a spune ce vrei. chiar de a trage cu pusca in aer. e vanare de vant. dra bargan, urechea mea e obisnuita cu stridentele poetice. mi se trage de la muzica atonala pe care o tot cant de o vreme incoace. eul liric are dreptul sa prezinte intr/un poem absolut orice, chiar si o experienta erotica, atata timp cat descrierea are legatura cu literatura. va multumesc pentru atentia acordata poemului meu. mai exista si alte tipuri de reflexe decat cel pavlovian.
pentru textul : Lauryannus's Land deÎmi place foarte mult varianta finală, interesant este că lași cumva cititorului tendința să continue gândul tău. Frumos realizat acum.
pentru textul : via sepia denu stiu daca se poate spune corect ca nanovers vine de la "noua versuri" dar stiu ca se poate presupune ca inseamna "vers mic" sau, de ce nu, un fel de "realitate mica" de vreme ce versum (din universum) vine de la ideea de realitate sau entitate care se roteste (asemenea universului)
pentru textul : nanovers de"o poveste
pentru textul : le pouvoir des mots decu gust de toamnă târzie"
Ăsta e un clişeu. Şi trebuie să te fereşti de clişee. Mai ales dacă sunt dulcege, poetizante (mă repet un pic, le-am spus asta şi altor autori).
În plus, ce părere ai, Lyzet, de asta:"de teamă ca ceilalţi să nu poată vedea"? Eu lucrez cu materialul clientului / clientei: CA CE(ILALŢI)!!! Ce mai calofonie! Într-un text de câteva rânduri (versuri)! N-ar trebui să lucrăm mai mult pe texte?
vad un soare care sta intepenit acolo, sus, si zi si noapte, un soare care arde buzele, obrajii, care incinge creierii, care face sîngele sa zvîcneasca puternic in vene; o zi, aceeasi zi, la nesfîrsit; toropeala, colb... e greu sa pleci; e greu sa rezisti acolo, departe...
pentru textul : Adăpost al șopârlelor dePuțin cam prea "dulce", Florin, oricât ai încerca să maschezi asta... But well, I guess it happens to the best of us. Loc de emoticon... Mi-a plăcut "si noi vom vedea în ele toată istoria noastră de azilanți ai unui destin cariat și leneș, expus privirii tuturor oamenilor ce ne locuiesc gândurile", dar cred că puteai scoate mai mult din "câteodată îmi feliez dorința de îndepărtare în minute senine de plecări"...
pentru textul : în noaptea asta deÎntr-adevăr, „criticile acide” mă vor ajuta să îmbunătățesc textul, mai cu seamă dacă sunt la obiect. Mulțumesc de citire și sugestii!
pentru textul : Remora deGrozav titlu ai ales! Dar poezia e prea încărcată, s-ar putea termina la "uscat"; prea multe conjuncții în prima strofă!
pentru textul : Sign-out de"desigur dacă ar exploda o bombă peste mine
am impresia că întâi ar zbura departe
mâinile
apoi picioarele
și la sfârșit inima"
- imaginaţia poate merge oriunde şi cu... orice :). mie mi-a plăcut aici modul în care se creează dialogul imaginar (mai bine spus monologul), aşezarea aceasta pe toate scaunele urîte a unui produs imaginat, construit de-a lungul timpului.
- e şi ideea de călătorie aici, poate că una din cele mai dragi mie, cum să nu-mi placă textul :)?
- ultimul grupaj mi se pare cel mai reuşit...
- nu am azi nicio "cîrcoteală"
sărbători fericite,
pentru textul : four wheel drive sau drumul spre casă dealex
poemul pare o polifonie compozita interpretata de oratorienii uitati prin corabiile de hirtie din iazul acesta domestic cotidian. totul tinde sa se subtieze, sa capete nuantele si gustul pietrelor, dincolo de tabloul profan "La Rappresentazione di Anima e di Corpo" recent restaurat, si tu stii cine e autorul "într-o zi m-am sculat mort clopoțelul legat de degetul de la picior suna a marș funebru"
pentru textul : 12-13 marinari deBizar! Postări aproape simultane, tematică asemănătoare, ton asemănător, instrumente lirice de prin aceeaşi zonă... poate doar registrul stilsitic să fie diferit. Vorbesc de scrierea ta vizavi de ultima mea postare.
Aş reproşa aici puţin preţiosul "ecou al inexprimabilelor noastre
pentru textul : precum o cortină deaşteptări" şi aş elimina "care să placă
să atingă un ţel să demitizeze". În rest, incisiv, asumat, pesimist. Deci, din pedeveul meu, bun.
Dacă nu eu, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când?
Zâmbeam amar gândind că ceea ce pentru unii reprezintă nobilul testosteron pentru alţii se reduce la cea mai crudă dintre realităţi: supravieţuirea. Supravieţuirea în ceea ce a devenit un alt fel de lagăr de experimentare şi implicit extertminare în masă.
pentru textul : românia lui virgil t -I- deIntroducerea primelor experimente de tip Codex Alimentarius într-o ţară decimată de malnutriţie, reducerea celor mai elementare surse de venit care să asigure nu strictul necesar ci ceea ce mai exact înseamnă un minim subliminal de hrana şi medicamente, de haine nu mai vorbim, pentru categoriile cele mai defavorizate: femei, copii, bătrâni.
Loviturile direcţionate sistematic împotriva a tot ceea ce înseamnă educaţie, sănătate, împotriva tuturor instituţiilor care încă mai funcţionau, împotriva celor care mai reprezentau ţara, care făceau să bată cu mândrie inimile de român, oamenii de ştiinţă, artiştii, sportivii campioni mondiali târâţi în mizerie şi ruşine, în mizerie, să muşte din ţărână, tot ceea ce înseamnă demnitate şi mândrie naţională.
Drumurile, capcane ale morţii, ţara, o junglă în care răzbeşte nu cel mai tare ci cel mai ticălos şi mai infam şi mai fără de scrupule.
Cele enumerate sunt doar câteva vagi exemple.
La noi, pe platourile cele mai inaccesibile ale Tibetului, sunt încă alcătuiri tribale. Nu avem drumuri asfaltate, dar avem demnitate şi avem morală. Morala este simplă, constă în respectul pentru bătrâni. Şi Occidentul, cel spre care a alergat România ca spre un vis de aur, îi ajută pe bătrânii, prea mulţi la număr, să moară, visând frumos. Pentru eutanasie se găsesc mijloace destul de civilizate, am putea spune. În România nu. Dar ce mai contează, urmaşi ai nemuritorilor daci, românii nu vor mai îmbătrâni niciodată; rând pe rând, încetul cu încetul, devin şi ei nemuritori.
Tensionata si bine gestionata, mi-a placut mult tocmai prin modul cum ai reusit sa redai o durere atat de puternica, tacita, aflata acolo de mult prea mult timp, si care o data cu vremea mai scade, dar nu prin diminuarea ei ci prin diminuarea nevoilor, daca ii sa dam o eticheta. Psalmii tai par a se maturiza.
pentru textul : quinta de treflă deIn opinia mea, daca ar fi sa schimb ceva, as inlocui "enorm de greu" cu altceva sau l-as taia. Cuvintele grandioase in poezie parca ingroasa grosolan tusa poetica. Apoi, as taia sau din "sau ceva asemănător", cu el acolo parca nu stii exact ce vrei sa spui si as inlocui ultima repetitie "i-am dat" cu si, iar ca sa evit repetitia si-ului de dupa as pune apoi. Sper ca nu-s prea multe obiectii, poemul este superb cap coada, doar ca mai poate fi putin lucrat.:)
Sunt de acord cu d-voastră, d-le Petru, vizavi de virgula pusă-n vorbire şi conjuncţia folosită ca adaos comparativ, pentru evitarea groaznicelor, teribilelor, ingrozitoarelor, demonicelor sunete :).
pentru textul : Suspiciune deDespre Adrian Păunescu se pot spune multe lucruri. Domul Tudor Cristea, fiind un maestru al vorbelor frumos aşezate în pagină şi nu numai, ne-a prezentat omul Păunescu în viaţă, în casa vieţii domniei sale - poetul.
pentru textul : ADRIAN PĂUNESCU – Riscul pe cont propriu deCum l-am văzut eu pe maestrul Adrian Păunescu. Un om care a simţit cu sufletul şi asta se vedea cu ochiul liber, doar privindu-l, doar văzând cum i se zbate vena la gât, doar privindu-i ochii...a trăit şi a murit spre nemurire într-o veşnică nemurire cu cei care au văzut în el oglindirea unui om cu minte sclipitoare, nu un geniu, cum poate mulţi îl consideră postmortem, dar poate că genial prin vivacitatea graiului său pătrunzător, până în măduva oselor când recita versul. Versul urca pe limba domniei sale mereu sprinten, chiar şi în momentele de tristeţe, îşi avea ecoul lui inconfundabil şi ne place sau nu, de l-am iubit sau nu, intra la suflet măcar momentul rostirii lui, atunci şi acolo – EXISTA. Fără metaforă, domnia sa repezintă un fapt concret, un deces, o moarte aici pe pământ. Dar mai sus decât toate legătura cu divinitatea îl va păstra etern. Cioran spunea despre moarte aşa: „Nu îmi este teamă de moarte, ci de eternitatea ei”. Oare poetului Adrian Păunescu i-o fi fost frică de moarte în sensul tragic al morţii ? Mai puţin ne interesează acest aspect acum. Ne interesează, dacă citindu-l pe omul Păunescu, plecăm cu ceva în viaţă, dacă suntem mai deştepţi cu o carte, cu un Păunescu în plus. Dacă am câştigat ceva din noi, pentru noi, dacă am învăţat ceva de la poetul Păunescu, dacă merită să-l păstrăm ca valoare în memoria noastră, în cultura noastră.
Pentru că nu vorbim de Adrian Păunescu doar ca om ci mai ales ca om de valoare (căci asta ne interesează - pentru şi în literatura noastră, trecerea sa în nefiinţă trebuie să îmbrace faptic imaginea unui popor, şi reuşeşte. Şi pentru că Adrian Păunescu a fost român din naştere şi pentru că a iubit cu patimă ţara lui, valorile ţării lui, sufletul neamului domniei sale, poeziile sale vor vorbi de la sine poporului. Poezia lui Păunescu, îi va face onoarea înscăunării vieţii sale pe firmamentul poeziei noastre de valoare aşa cum, fără îndoială, poetul a simţit-o de pe vremea când încă trăia viu...
dragi cititori, trecand peste rautatile unora, sunt prea plictisit sa le scriu numele, va invit sa dat search pe Google la urmatorul citat:
oare câte bătăi de inimă pot umple nimicul tăcerea şi tot universul?
Apoi sa-ti spuneti si mie ce ati gasit.
pentru textul : Transplant de inimă demai putin fiorolacul (sau fiorocolac ca tot n-am inteles) dar e pacat sa caricaturizezi un text care este in rest atit de dur si reusit poetic
pentru textul : Cuvinte inventate. Fiorolac depoemul, imi pare, se vrea a fi o dalta care despica in sufletul cititorului. in acest sens fiecare strofa este construita spre a marturisi intentia autorului.
pentru textul : despre această iarnă dedesigur, Adriana, mea culpa. am schimbat. ce bine sa ai prieteni!
pentru textul : altar deaalizeei - Vlad Turburea - scuzaţi.
pentru textul : IE 9 și Firefox 4 deTe regăsesc cu bucurie și prin cele străinătățuri. Îngerul a cărui aripi le desfășori pare să aibă în întregime aripile albastre, un semn al diafanului și chiar al însingurării meditative. Căderea lui e una blândă, prin toate elementele pe care le desfășori în surprinderea acestei planări, de la flori de lotus și stropi de rouă la luceferi și apele ploilor. Un zbor prin spații oarecum luxuriante, cu o finalitate care îl individualizează. Ești un înger.
pentru textul : Înger singur defrancisc, as fi recunoscator daca ai fi mai explicit. multumesc de trecere!
pentru textul : Altă rugă în Grădina Ghetsimani demultumesc frumos, Paul!
pentru textul : corpuri neutre / fantasia & poesia decuvinte ca acestea sunt o bucurie :) - aproape prea firava ca sa fie impartasita ,sa nu se destrame in aer ca fumul. ( sorry, gata cu patetismele, i keep calm & back to work:)
Pagini