Zâmbesc, la versul "aceleași izmene gri ude sunt norii", pe care l-am reținut de mai demult. Un poem reușit. Remarc "uterul plin de pietonii trecerilor", deși "pietonii" nici acum nu îmi sună chiar bine. Dar nu prea ai cu ce înlocui, să fie "oamenii trecerilor", dar se pierde din sugestie.
1)„Ar trebui să fie ceva ce să îmi placă mie, autorului ei, ceva ce să mă satisfacă pe mine?”
Poezia (veritabilă, de care vorbea Adrian), nu trebuie să fie. „A trebui” este, din punctul meu de vedere, un verb care sufocă poezia. Și, fir-ar să fie, o spun din experiență, și cu amărăciune o spun. Am avut momente în care am căutat-o, am dorit-o prea mult, și cu atât mai hotărâtă s-a ascuns. Mi-a lăsat pe masă doar o fotografie de-a mea, în care cu greu mă recunoșteam.
- „Sau ar trebui să fie ceva rezultat în urma înfrînării, abținerii mele (ca autor) de a mă satisface (estetic, comunicațional, artistic, filosofic, teologic, ideatic, etc) de dragul atingerii unei anumite reușite (sau perfecțiuni) artistice, estetice, comunicaționale, etc) obiective, neutre, separate de mine.”
Pentru că aici vorbim de ceva ce ar trebui să rezulte din lupta cu noi înșine, cu ego-ul nostru (deci nu cu poezia), indiferent de forma sub care noi/el ne manifestăm/se manifestă („(estetic, comunicațional, artistic” ș.a.m.d.), spun că da, uneori m-am înfrânat, dar nu de dragul „atingerii unei anumite reușite”, indiferent de natura ei, ci pentru că realizam că anumite stări, gânduri, emoții chiar, încă nu „s-au copt” în mine, dar sunt în pârg, ca să zic așa. E o stare greu de descris, o fierbere lăuntrică fără arsură sau durere, o bucurie a așteptării „nou-născutului” ce va să vină în curând, căruia îi simți mișcările și te temi să forțezi nașterea, pentru că l-ai ucide.
- „Sau, este aceeași abținere (înfrînare, etc) - deci autoconstrîngere - de dragul întîmpinării așteptărilor estetice, ideatice, etc, ale celor ce o vor citi sau asculta?”
Nu! Să întârzii nașterea pentru că s-ar putea să nu-i placă lui Gheorghiță ochii copilului azi, ci abia mâine sau poimâine? :)) eu nu sunt mamă, e drept, dar nu dintr-un astfel de motiv.... :)
Mi-a plăcut mult ce am citit aici, chiar m-am bucurat că Virgil ne-a invitat la această „masă rotundă”, mai ales argumentele aduse de Adrian și Silvia, unul abordând problema mai analitic, celălalt (cealaltă) fiind mai aproape de revelație, de transă, de nespusul care încearcă să se spună.
Am rămas însă cu un nod în… cuvinte când am văzut ce spune Masha, anume că „N-am văzut niciun împătimit pînă acum care să nu își dorească progresul, în unele cazuri, cu orice preț.”
Acest „cu orice preț” (râd! fără să vreau, tastasem „preș”), mă sperie. Pentru că prețul este atât poezia „în sine și prin sine”, cât și… noi înșine, mai devreme sau mai târziu, tot va trebui să achităm factura. :) Masha, te rog, spune-mi că nu asta ai vrut să spui, că am înțeles eu greșit! :)
citesc aici un poem fin, a la "man after work". primele patru strofe sînt foarte, penultima suferă de schimbare de ritm. eu aş fi gâdilat-o un pic mai mult, să păstreze cadenţa, ceva de genul, dar nu neapărat:
primind un semn despărţitor de lumi
cum după filmul timpului se-ndoaie
îndrăgostiţii veşnici şi postumi,
în ţara cerşetorilor de ploaie.
dacă ai lucra strofa asta ar fi un poem de peniţă. zic şi eu...
oare vom putea vreodată să ne eliberăm de aceste temeri. de teama „datului cu puterea”? puterea cui? ce putere? ce „pot” face eu? ce ”vă pot face” eu? ce vă pot da sau lua eu? am senzația că trăim (continuăm să trăim) o tragedie kafkiană. și nu resping prin asta teama margăi ca fiind neautentică. tocmai faptul că e autentică mă ucide. cînd am început hermeneia acum cinci ani și jumătate am făcut-o tocmai cu această dorință, cu această obsesie idealistă. a unui spațiu altfel. altfel mai ales din acest punct de vedere. am plecat atunci dintr-un alt spațiu, de pe un alt site, tocmai din cauza acestei lehamite. lehamitea față de puterea căreia îi place să fie lingușită și care împarte pomeni la milogii și norodul care o adulează. lehamitea față de obsedanta deprindere a plecăciunii și temenelelor, a convingerii că dacă vrei să urci cu o treaptă pe un fel de scară imaginară a absurdului trebuie să pupi în cur cu sîrguință. am vrut să să fie altfel și cu siguranță am fost numit și chiar s-a scris despre mine că sînt dictator, că domin, că stăpînesc ca un tiran, tocmai pentru că în anumite momente mi-am pierdut răbdarea să tot aștept ca în mod natural oamenii să își îndrepte spinarea. poate că am fost dictator în încercarea mea de a-i ajuta să fie drepți, să fie liberi și responsabili. am mai spus-o de zeci de ori poate: nimeni care a fost sau este pe hermeneia nu poate să spună că a obținut ceva de la mine pentru că m-a lingușit. și nimeni, absolut nimeni nu poate să spună ca a fost ostracizat sau nedreptățit de mine pentru că și-a exprimat opinia negativă față de ceva scris de mine. dau un premiu la primul care poate identifica cu dovezi o astfel de întîmplare. ba mai mult, de cele mai multe ori mi-am exercitat dreptul de veto pentru a nu sancționa (deși ar fi fost corect) un anumit membru hermeneia care m-a jignit sau m-a atacat la persoană. am făcut absolut tot ce a fost omenește posibil ca să nu se poată niciodată spune că pe hermeneia puterea politică, administrativă a avut vreodată vreo atingere asupra unei judecăți de natură artistică oricît ar fi fost ea de mică. și totuși temerile și apucăturile fanariote sînt tot acolo. nimeni nu își dă seama cît de mult mă afectează asta.
da, textul de mai sus probabil nu este perfect scris. poate că cineva ar putea să scrie un îndrumar pentru asta. deși mă tem că există tot felul de reguli și soluții contradictorii. am încercat să fiu „creativ” cînd nu am știut. nu am pretenția a fi un prozator. după cum nu am pretenția a fi un poet. tocmai de aceea dacă va fi să public vreodată pe hîrtie voi avea nevoie de un editor.
Un text generos în mijloace artistice de exprimare sugestive, cu impact pentru lector. Stări și gânduri se învălmășesc, amintiri și previzualizări ne țin în încordare. Mi-a plăcut. Un singur cuvânt aș elimina: "parcă" sau i-aș schimba topica (valurile care parcă îți spărgeau timpanele).
aaa... ești măgulitor, Vald, e doar o secvență dintr-un film prost, regizat prost, cu actori proști, din peregrinările mele prin plaiurile țărișoarei, cred că umblu prea mult:)
știrile de la 17 nu le prind, nu am "antenă" pentru ele... dar te cred pe cuvânt...
alma, experminet vizual pt ca e pur si simplu un experiment. Textul nu e terminat, deocamdata, si imi dau seama de asta. O sa mai corectez. Si, da, ai dreptate, e poezie cu poza. Dar nu stiam unde sa incadrez experimentul. Multzam, te rog sa revii.
...mergând pe ideea finală, îmi place mult ambiguitatea intenționată a termenului "soluție" ce poate fi și a aripilor îngerului dar și îndreptată către protejatul lui. O idee generoasă, ilustrată modern. focul e blînd în ochii lui privește fix acele pendulei oprite în urmă cu un secol și îmi spune că oricum ziarele erau doar o soluție temporară cu gânduri bune, paul
"Joc teatru și sper să nu mă recunoașteți joc teatru până nu mă recunosc nici eu" - aș completa în gând! Acord o peniță sau o pană pentru claritatea cu care ai scris despre rolul nostru de fiecare zi, despre teatrul cu măști multiple pe care-l jucăm să ne ascundem slăbiciunile, defectele, sau gesturile nobile, condiția de nobil exilat în comun chiar.Superb: "cînd mi s-ar putea captura sufletul mă tem că cineva m-ar putea învăța pe de rost"
La multi ani si numai bine in noul an. Văd că "nu-mi ies" versurile deloc în ultima vreme. Voi rescrie textul și îl voi transforma în proză când voi găsi puțin timp. Mulțumesc mult pentru critica sinceră.
Eu nu vad unde este inovatia care face acest text sa apara amestecat de la mine la Alexandra Negru... cel putin de la mine asa se vede... cumva o noua suspiciune paranoica de clonare?
E ciudat rau de tot si as avea nevoie de ceva explicatii daca binevoiti stimabili eminenti cenusii hermenei...
Mă așteptam la mai mult, o provocare la un brainstorming, ceva! Am din nou senzația că, așa cum mărturisiți și în final, pe alocuri vă este lene să dezvoltați, să mergeți mai departe. Am senzația că vă limitați la schematizarea textelor pe care ni le propuneți. Este adevărat, este și acesta un început să pună omul mintea la treabă să-și tragă și singur concluzii. Dar realitatea este că numai două chestii din ce ați scris aici suscită, cel puțin pentru mine, o necunoscătoare chiar, interesul: regulile ședințelor de "brainstorming" venite de la călugării zen, despre care habar n-aveam, și, of course, povestioara cu jeturile subacvatice anti-torpilă. Restul îmi pare pe alocuri de umplutură, prea puțin atins. Mă așteptam să citesc mai mult pe tema "Who's minding the mind"... Ceea ce îmi place însă în modul în care scrieți, și trebuie să subliniez, este oralitatea stilului, într-un mod modern, interesant, cerând interacțiune din partea cititorului. Atenție la editare, sunt ceva typo pe alocuri.
"prăpastia uitării/ aromeala înghețului/ penumbra sufletului/ cuvintele focului/ măciuliile papurei/ lumea varecului/ - metafore în genitiv, care, de cele mai multe ori, sunt petice plasate peste neinspiratie; iar când sunt 6 în doar 12 versuri, devin toxice. Există atâtea alte figuri de stil...
Tincuța, e drăguț ce ai spus tu aici... zâmbesc, cui nu i-au plăcut "The Chronicles of Narnia"? Desigur, ce-i aici nu-i decât o încercare de proză scurtă care să pună cititorul pe drumuri despre care nimeni nu știe unde pot duce. Dacă am reușit să transmit un pic din senzația aceea despre care spui în final, mă bucur. Mulțumesc de oprire. Marina, tu știi că ai dreptate. Nici eu nu știu dacă am reușit să găsesc balanța potrivită între a nu spune prea mult și a nu spune prea puțin. Mă străduiesc, tot face încercări, poate până la urmă găsesc ingredientele potrivite. Ce-i drept, depinde și de cititori, spun eu, și mi-e bine că te numeri printre ei.
Mi-a plăcut strofa doua din prima secţiune. Pe acolo am simţit răsuflarea poeziei. Prima parte, aceea cu dama de cupă mi s-a părut slabuţă. Cred că nu ai articulat corect copiii din penultima strofă. Aşa şi remarc ceva mişcare filosofică în: suntem ca fiarele în cușcă
nu suportăm disprețul nimănui
am să te întreb, retoric deh!, citând din Alina Manole pe vremea când mi s-a pus aceeași întrebare, deci nu o lua la modul personal, ci generic:) unde e poezia? blasfemiei tăcute e un epitet deplorabil, retrograd și sunt destule adjective mai sugestive, în top cu penibil. oglinda nemuritului ibidem în rest, balast în frunte cu femei orajele iar dacă tu numești această înșiruire de cuvinte aforism, îmi rezerv dreptul de a improviza și a reveni asupra întrebării din preambul: unde e aforismul?tot retoric, desigur:)
Poemul acesta este pentru mine încă o dovadă (dacă mai era nevoie) că acest autor se joacă pur și simplu cu talentul său uneori. Rezultatul sunt poeme ca acesta în care poți găsi destule elemente interesante (așa cum bine spun ante-comentatorii mei) mai puțin pe poetul Virgil Titarenco.
Cred că ar trebui să vă luați întâi Dvs. însuși puțin mai în serios Domnule Titarenco... cel puțin în linia acestui gen de poesis pe care ni-l prezentați. Dacă însă e joacă, din punctul meu de vedere, joaca artistului ar arăta altfel.
Marga
P.S. Una peste alta (special pentru un antecomentator cu probleme de persistență a memoriei) poemul are vibrație, deci oferă răsplata lecturii. Restul sunt desigur, exigențe la care nu aș renunța.
Domnule Ionuț Caragea îți mulțumesc pentru citirea, comentariul și aprecierea care au dat dovadă de dârjenie, candoare de suflet și o percepere lipsită de prejudecăți. Te mai aștept Mahmoud Djamal
Am recitit textul și mi se pare extrem de subiectiv deși probabil ca se dorește obiectiv-competent. Afirmația "Arta plastică bisericească, în Ortodoxie, este Transcendentă." mi se pare ori un fel de tautologie de genul "Arta religioasa e transcendenta pentru ca e religioasa", ori o afirmatie care se poate aplica oricarei arte plastice.Mie de exemplu mi se pare Andy Warhol si statuile din Insula Pastelui semnificativ mai transcendente decit arta plastica bisericeasca din ortodoxie. De fapt arta plastica bisericeasca ortodoxa si in speta icoanele mi s-au parut intotdeauna un amestec de kitsch si lipsa de profunzime filosofica. Evident unii vor putea spune ca nu o inteleg dar asta probabil ca spune oricine cind nu prea are alte argumente. Asta in ce priveste dimensiunea ei artistica. In ce priveste dimensiunea religioasa nu ma pronunt ca nu ma pricep neaparat eu nefolosind asa ceva. Dar lumea se inchina de mii de ani la lemne, pietre, bucati de lut, metal, etc, asa ca nu cred ca e o mare surpriza sa se inchine la o bucata de sticla sau lemn pictat. Banuiesc ca e fiecare cu obiectul lui de inchinare. A spune insa astfel de picturi, mai mult sau mai putin kitsch te inalta spiritual mai mult decit altele mi se pare o parere extrem de subiectiva si greu de argumentat.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
te rog să scoți majusculele din titlu
pentru textul : Hârtia de o sută deZâmbesc, la versul "aceleași izmene gri ude sunt norii", pe care l-am reținut de mai demult. Un poem reușit. Remarc "uterul plin de pietonii trecerilor", deși "pietonii" nici acum nu îmi sună chiar bine. Dar nu prea ai cu ce înlocui, să fie "oamenii trecerilor", dar se pierde din sugestie.
pentru textul : Icono-click-sme deai dreptate virgil la fel cum nu orice profet este înțelept
pentru textul : epigrama bat-o vina deo sa vina si poemul insa intai a venit lumina fulgerului se va auzi si sunetul cuvantului... multumesc de trecere...
pentru textul : I live in a yellow water-lily deNu am volumul Adrianei. Il voi cauta. Pentru ca stiu si simt cum scrie. Si scrie incat e imposibil sa nu simti. Felicitari Adriana.q
pentru textul : Adriana Lisandru - despre ea, niciodată de1)„Ar trebui să fie ceva ce să îmi placă mie, autorului ei, ceva ce să mă satisfacă pe mine?”
Poezia (veritabilă, de care vorbea Adrian), nu trebuie să fie. „A trebui” este, din punctul meu de vedere, un verb care sufocă poezia. Și, fir-ar să fie, o spun din experiență, și cu amărăciune o spun. Am avut momente în care am căutat-o, am dorit-o prea mult, și cu atât mai hotărâtă s-a ascuns. Mi-a lăsat pe masă doar o fotografie de-a mea, în care cu greu mă recunoșteam.
- „Sau ar trebui să fie ceva rezultat în urma înfrînării, abținerii mele (ca autor) de a mă satisface (estetic, comunicațional, artistic, filosofic, teologic, ideatic, etc) de dragul atingerii unei anumite reușite (sau perfecțiuni) artistice, estetice, comunicaționale, etc) obiective, neutre, separate de mine.”
Pentru că aici vorbim de ceva ce ar trebui să rezulte din lupta cu noi înșine, cu ego-ul nostru (deci nu cu poezia), indiferent de forma sub care noi/el ne manifestăm/se manifestă („(estetic, comunicațional, artistic” ș.a.m.d.), spun că da, uneori m-am înfrânat, dar nu de dragul „atingerii unei anumite reușite”, indiferent de natura ei, ci pentru că realizam că anumite stări, gânduri, emoții chiar, încă nu „s-au copt” în mine, dar sunt în pârg, ca să zic așa. E o stare greu de descris, o fierbere lăuntrică fără arsură sau durere, o bucurie a așteptării „nou-născutului” ce va să vină în curând, căruia îi simți mișcările și te temi să forțezi nașterea, pentru că l-ai ucide.
- „Sau, este aceeași abținere (înfrînare, etc) - deci autoconstrîngere - de dragul întîmpinării așteptărilor estetice, ideatice, etc, ale celor ce o vor citi sau asculta?”
Nu! Să întârzii nașterea pentru că s-ar putea să nu-i placă lui Gheorghiță ochii copilului azi, ci abia mâine sau poimâine? :)) eu nu sunt mamă, e drept, dar nu dintr-un astfel de motiv.... :)
Mi-a plăcut mult ce am citit aici, chiar m-am bucurat că Virgil ne-a invitat la această „masă rotundă”, mai ales argumentele aduse de Adrian și Silvia, unul abordând problema mai analitic, celălalt (cealaltă) fiind mai aproape de revelație, de transă, de nespusul care încearcă să se spună.
Am rămas însă cu un nod în… cuvinte când am văzut ce spune Masha, anume că „N-am văzut niciun împătimit pînă acum care să nu își dorească progresul, în unele cazuri, cu orice preț.”
pentru textul : Ce este sau ce ar trebui să fie poezia? deAcest „cu orice preț” (râd! fără să vreau, tastasem „preș”), mă sperie. Pentru că prețul este atât poezia „în sine și prin sine”, cât și… noi înșine, mai devreme sau mai târziu, tot va trebui să achităm factura. :) Masha, te rog, spune-mi că nu asta ai vrut să spui, că am înțeles eu greșit! :)
Heeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeei felicitaari!!! Ma bucur nespus, e o veste fantastica!!!
pentru textul : Concursul de Debut Literar UniCredit 2011 decitesc aici un poem fin, a la "man after work". primele patru strofe sînt foarte, penultima suferă de schimbare de ritm. eu aş fi gâdilat-o un pic mai mult, să păstreze cadenţa, ceva de genul, dar nu neapărat:
primind un semn despărţitor de lumi
cum după filmul timpului se-ndoaie
îndrăgostiţii veşnici şi postumi,
în ţara cerşetorilor de ploaie.
dacă ai lucra strofa asta ar fi un poem de peniţă. zic şi eu...
pentru textul : lumina lunii deoare vom putea vreodată să ne eliberăm de aceste temeri. de teama „datului cu puterea”? puterea cui? ce putere? ce „pot” face eu? ce ”vă pot face” eu? ce vă pot da sau lua eu? am senzația că trăim (continuăm să trăim) o tragedie kafkiană. și nu resping prin asta teama margăi ca fiind neautentică. tocmai faptul că e autentică mă ucide. cînd am început hermeneia acum cinci ani și jumătate am făcut-o tocmai cu această dorință, cu această obsesie idealistă. a unui spațiu altfel. altfel mai ales din acest punct de vedere. am plecat atunci dintr-un alt spațiu, de pe un alt site, tocmai din cauza acestei lehamite. lehamitea față de puterea căreia îi place să fie lingușită și care împarte pomeni la milogii și norodul care o adulează. lehamitea față de obsedanta deprindere a plecăciunii și temenelelor, a convingerii că dacă vrei să urci cu o treaptă pe un fel de scară imaginară a absurdului trebuie să pupi în cur cu sîrguință. am vrut să să fie altfel și cu siguranță am fost numit și chiar s-a scris despre mine că sînt dictator, că domin, că stăpînesc ca un tiran, tocmai pentru că în anumite momente mi-am pierdut răbdarea să tot aștept ca în mod natural oamenii să își îndrepte spinarea. poate că am fost dictator în încercarea mea de a-i ajuta să fie drepți, să fie liberi și responsabili. am mai spus-o de zeci de ori poate: nimeni care a fost sau este pe hermeneia nu poate să spună că a obținut ceva de la mine pentru că m-a lingușit. și nimeni, absolut nimeni nu poate să spună ca a fost ostracizat sau nedreptățit de mine pentru că și-a exprimat opinia negativă față de ceva scris de mine. dau un premiu la primul care poate identifica cu dovezi o astfel de întîmplare. ba mai mult, de cele mai multe ori mi-am exercitat dreptul de veto pentru a nu sancționa (deși ar fi fost corect) un anumit membru hermeneia care m-a jignit sau m-a atacat la persoană. am făcut absolut tot ce a fost omenește posibil ca să nu se poată niciodată spune că pe hermeneia puterea politică, administrativă a avut vreodată vreo atingere asupra unei judecăți de natură artistică oricît ar fi fost ea de mică. și totuși temerile și apucăturile fanariote sînt tot acolo. nimeni nu își dă seama cît de mult mă afectează asta.
pentru textul : Spoiler deda, textul de mai sus probabil nu este perfect scris. poate că cineva ar putea să scrie un îndrumar pentru asta. deși mă tem că există tot felul de reguli și soluții contradictorii. am încercat să fiu „creativ” cînd nu am știut. nu am pretenția a fi un prozator. după cum nu am pretenția a fi un poet. tocmai de aceea dacă va fi să public vreodată pe hîrtie voi avea nevoie de un editor.
Pentru ca asa ar fi fost normal :))
pentru textul : Haiku deUn text generos în mijloace artistice de exprimare sugestive, cu impact pentru lector. Stări și gânduri se învălmășesc, amintiri și previzualizări ne țin în încordare. Mi-a plăcut. Un singur cuvânt aș elimina: "parcă" sau i-aș schimba topica (valurile care parcă îți spărgeau timpanele).
pentru textul : meditând închis în ochiul ciclopului deaaa... ești măgulitor, Vald, e doar o secvență dintr-un film prost, regizat prost, cu actori proști, din peregrinările mele prin plaiurile țărișoarei, cred că umblu prea mult:)
pentru textul : rock poem deștirile de la 17 nu le prind, nu am "antenă" pentru ele... dar te cred pe cuvânt...
alma, experminet vizual pt ca e pur si simplu un experiment. Textul nu e terminat, deocamdata, si imi dau seama de asta. O sa mai corectez. Si, da, ai dreptate, e poezie cu poza. Dar nu stiam unde sa incadrez experimentul. Multzam, te rog sa revii.
pentru textul : lasă, lasă derevenire...
În viziunea mea, textele d-voastră mi se par acceptabile. nu ştiu de ce sunt în "şantier"
pentru textul : Evadare de...mergând pe ideea finală, îmi place mult ambiguitatea intenționată a termenului "soluție" ce poate fi și a aripilor îngerului dar și îndreptată către protejatul lui. O idee generoasă, ilustrată modern. focul e blînd în ochii lui privește fix acele pendulei oprite în urmă cu un secol și îmi spune că oricum ziarele erau doar o soluție temporară cu gânduri bune, paul
pentru textul : o soluție temporară deimagine. pe mine una m-a impresionat.
pentru textul : Haiku de"Joc teatru și sper să nu mă recunoașteți joc teatru până nu mă recunosc nici eu" - aș completa în gând! Acord o peniță sau o pană pentru claritatea cu care ai scris despre rolul nostru de fiecare zi, despre teatrul cu măști multiple pe care-l jucăm să ne ascundem slăbiciunile, defectele, sau gesturile nobile, condiția de nobil exilat în comun chiar.Superb: "cînd mi s-ar putea captura sufletul mă tem că cineva m-ar putea învăța pe de rost"
pentru textul : obsesia unui rol deLa multi ani si numai bine in noul an. Văd că "nu-mi ies" versurile deloc în ultima vreme. Voi rescrie textul și îl voi transforma în proză când voi găsi puțin timp. Mulțumesc mult pentru critica sinceră.
pentru textul : Într-un târziu deEu nu vad unde este inovatia care face acest text sa apara amestecat de la mine la Alexandra Negru... cel putin de la mine asa se vede... cumva o noua suspiciune paranoica de clonare?
pentru textul : concursurile de poezie deE ciudat rau de tot si as avea nevoie de ceva explicatii daca binevoiti stimabili eminenti cenusii hermenei...
toate bune dar poezia unde e?
pentru textul : Pe drum cu Iosif și Maria deMă așteptam la mai mult, o provocare la un brainstorming, ceva! Am din nou senzația că, așa cum mărturisiți și în final, pe alocuri vă este lene să dezvoltați, să mergeți mai departe. Am senzația că vă limitați la schematizarea textelor pe care ni le propuneți. Este adevărat, este și acesta un început să pună omul mintea la treabă să-și tragă și singur concluzii. Dar realitatea este că numai două chestii din ce ați scris aici suscită, cel puțin pentru mine, o necunoscătoare chiar, interesul: regulile ședințelor de "brainstorming" venite de la călugării zen, despre care habar n-aveam, și, of course, povestioara cu jeturile subacvatice anti-torpilă. Restul îmi pare pe alocuri de umplutură, prea puțin atins. Mă așteptam să citesc mai mult pe tema "Who's minding the mind"... Ceea ce îmi place însă în modul în care scrieți, și trebuie să subliniez, este oralitatea stilului, într-un mod modern, interesant, cerând interacțiune din partea cititorului. Atenție la editare, sunt ceva typo pe alocuri.
pentru textul : Brainstorming torpilă – Prolog la o eventuală discuție (virtuală) despre Zen de"prăpastia uitării/ aromeala înghețului/ penumbra sufletului/ cuvintele focului/ măciuliile papurei/ lumea varecului/ - metafore în genitiv, care, de cele mai multe ori, sunt petice plasate peste neinspiratie; iar când sunt 6 în doar 12 versuri, devin toxice. Există atâtea alte figuri de stil...
pentru textul : Răpitor deTincuța, e drăguț ce ai spus tu aici... zâmbesc, cui nu i-au plăcut "The Chronicles of Narnia"? Desigur, ce-i aici nu-i decât o încercare de proză scurtă care să pună cititorul pe drumuri despre care nimeni nu știe unde pot duce. Dacă am reușit să transmit un pic din senzația aceea despre care spui în final, mă bucur. Mulțumesc de oprire. Marina, tu știi că ai dreptate. Nici eu nu știu dacă am reușit să găsesc balanța potrivită între a nu spune prea mult și a nu spune prea puțin. Mă străduiesc, tot face încercări, poate până la urmă găsesc ingredientele potrivite. Ce-i drept, depinde și de cititori, spun eu, și mi-e bine că te numeri printre ei.
pentru textul : Sania deMi-a plăcut strofa doua din prima secţiune. Pe acolo am simţit răsuflarea poeziei. Prima parte, aceea cu dama de cupă mi s-a părut slabuţă. Cred că nu ai articulat corect copiii din penultima strofă. Aşa şi remarc ceva mişcare filosofică în:
pentru textul : copacul cu ramuri în formă de w desuntem ca fiarele în cușcă
nu suportăm disprețul nimănui
stii proverbul acela cu ulciorul? ei bine...
pentru textul : Mercenar prin timp deam să te întreb, retoric deh!, citând din Alina Manole pe vremea când mi s-a pus aceeași întrebare, deci nu o lua la modul personal, ci generic:) unde e poezia? blasfemiei tăcute e un epitet deplorabil, retrograd și sunt destule adjective mai sugestive, în top cu penibil. oglinda nemuritului ibidem în rest, balast în frunte cu femei orajele iar dacă tu numești această înșiruire de cuvinte aforism, îmi rezerv dreptul de a improviza și a reveni asupra întrebării din preambul: unde e aforismul?tot retoric, desigur:)
pentru textul : aforism dee un text nereusit. multumesc pentru rabdare!
pentru textul : Comoara bunicului dePoemul acesta este pentru mine încă o dovadă (dacă mai era nevoie) că acest autor se joacă pur și simplu cu talentul său uneori. Rezultatul sunt poeme ca acesta în care poți găsi destule elemente interesante (așa cum bine spun ante-comentatorii mei) mai puțin pe poetul Virgil Titarenco.
pentru textul : uneori dumnezeu mă scoate din priză deCred că ar trebui să vă luați întâi Dvs. însuși puțin mai în serios Domnule Titarenco... cel puțin în linia acestui gen de poesis pe care ni-l prezentați. Dacă însă e joacă, din punctul meu de vedere, joaca artistului ar arăta altfel.
Marga
P.S. Una peste alta (special pentru un antecomentator cu probleme de persistență a memoriei) poemul are vibrație, deci oferă răsplata lecturii. Restul sunt desigur, exigențe la care nu aș renunța.
Domnule Ionuț Caragea îți mulțumesc pentru citirea, comentariul și aprecierea care au dat dovadă de dârjenie, candoare de suflet și o percepere lipsită de prejudecăți. Te mai aștept Mahmoud Djamal
pentru textul : Țărână cu miros de lacrimi deAm recitit textul și mi se pare extrem de subiectiv deși probabil ca se dorește obiectiv-competent. Afirmația "Arta plastică bisericească, în Ortodoxie, este Transcendentă." mi se pare ori un fel de tautologie de genul "Arta religioasa e transcendenta pentru ca e religioasa", ori o afirmatie care se poate aplica oricarei arte plastice.Mie de exemplu mi se pare Andy Warhol si statuile din Insula Pastelui semnificativ mai transcendente decit arta plastica bisericeasca din ortodoxie. De fapt arta plastica bisericeasca ortodoxa si in speta icoanele mi s-au parut intotdeauna un amestec de kitsch si lipsa de profunzime filosofica. Evident unii vor putea spune ca nu o inteleg dar asta probabil ca spune oricine cind nu prea are alte argumente. Asta in ce priveste dimensiunea ei artistica. In ce priveste dimensiunea religioasa nu ma pronunt ca nu ma pricep neaparat eu nefolosind asa ceva. Dar lumea se inchina de mii de ani la lemne, pietre, bucati de lut, metal, etc, asa ca nu cred ca e o mare surpriza sa se inchine la o bucata de sticla sau lemn pictat. Banuiesc ca e fiecare cu obiectul lui de inchinare. A spune insa astfel de picturi, mai mult sau mai putin kitsch te inalta spiritual mai mult decit altele mi se pare o parere extrem de subiectiva si greu de argumentat.
pentru textul : Plecând de la Icoana ortodoxă. dePagini