„ce sunt eu pentru barca asta
sau pentru apa în care înot
încă nu știu” - timpul între așteptare cuminte a dezvăluirii și proiectul căutării sensului, stare lucidă a unuia care a înțeles că nu știe „încă”, omenescul între plutirea în „siguranță” și „aruncarea” în apă. tare îmi plăcu! numa de bine!
oare cat a trecut de atunci?! in ce an era? 2003? era al doilea jam session. pe primul il mai ai? fusese prima indrazneala poetica generoasa in timp real la 2 maini de care auzisem vreodata pe pamant. tare mandra am fost de ce facuseram noi atunci.
a fost licenta noastra. multumesc, Alina!
de inventat un semn care sa simbolizeze ce simt eu acum. nu e nostalgie, e altceva
Pentru că începe să mă irite scuza asta cu simbolul: oameni buni, în lumea asta mare, aşa cum o ştim, totul e semn. Orice semn, ori sistem de semne, este ori poate deveni simbol. Faptul că-mi repeţi, repetaţi, că aia/ăla/aialaltă e un simbol, mai ales în cadru liric, e o tautologie cât simbolul de mare. De aia, pretenţia frustă că o sintagmă e valoroasă, ori lirică, ori posibil respirabilă doar pentru că e simbol e ghici ciupercă ce-i, adică gaura în covrig. Aaaa, forţa de a crea simboluri intertextuale proprii autorului, forţa de a le face perceptibile, intact perceptibile şi inteligibile cititorului, asta e altceva! A lua pasărea phoenix, ori ochiul lăuntric, ori pomponul lu' moş crăciun şi a-l trânti liric în indispoziţia de luni dimineaţa nu înseamnă că lucrăm cu simboluri. Înseamnă, cel mult, reproducere brută în spaţiu personal. Fie că nenea simbol are zece ani, fie că-i de pe vremea când sf. Petre îsi rupea sandalele pe pământ. Iar a avea aşteptări ca cititorii să plece în genunchi, profund "revelaţi" şi pocăiţi, asta e utopie infanţilă. În poezie poate interesa ce spui, dar, categoric, e vital cum spui.
Deci iertaţi-mă că nu tremur ca varga la orice poetizare îndulcită cu simboluri!
Explic încă puţin, fiindcă, cum spuneam, când e vorba de logică sau semantică, mă simt în mediul meu chiar dacă nu am pregătire în acest sens. Faptul că arta mai degrabă circumscrie o realitate existenţială (socială), că mai degrabă este vie şi nu transmite un mesaj anume din partea artistului, este evident încă de la formele artei primitive sau ale civilizaţiilor străvechi (picturi rupestre, arta Egiptului antic, etc.). Tot ceea ce am scris în textul meu este aproape tautologic, dar şi tautologiile sunt necesare :) În plus putem observa atât de clar că şi pedagogia sau psihiatria sau alte ştiinţe în formă aplicată sunt de asemenea arte, lucru demonstrat de mulţi înaintea mea şi scris în diverse tratate. Plecând de la caractersticile generale ale lor prin care se pot defini ca arte, ajungem tot la concluziile micului meu text. Da, recunosc că textul e doar o definiţie în ultimă instanţă, dar sper că nu mi-o luaţi în nume de rău, fiindcă am pus suflet în el...Am detectat o nuanţă uşor ireverenţioasă în comentariul dvs., dar vă scuz fiindcă eu întotdeauna i-am respectat pe ceilalţi, inclusiv pe cei mai naivi sau care scriu texte "filozofice" doar la nivel de exerciţiu logic. Datorită dificultăţilor din viaţa mea personală, eu nu mai pot scrie eseuri zemoase cu referinţe culturale elegante sau livreşti ca în tinereţe şi îmi pare sincer rău, fiindcă îmi plăcea. Acelea erau lucruri care puteau delecta mai mult. Acum este vorba doar de înţelepciunea simplă şi aridă a maturităţii.
Nicholas Dinu, ma amuzi, pentru ca din lipsa de argumente te impiedici in propria ta logica. In primul rind, greselile de tastare sint cu totul altceva decit gramatica. Dar nu-i bai, asta e un argument prea cliseistic folosit de cei care nu prea au de ce sa se ia. Citind un clasic in viata, pot sa folosesc cum vreau calificativul "prost" si tu stii exact la ce m-am referit. Am dat un calificativ scrierilor tale si nu persoanei. Uita-te la primul meu comentariu! Totul a fost exclusiv pe text, chiar daca a fost dur. In schimb, raspunsul tau a fost legat exclusiv de persoana mea. Te-ai bagat in caracterizari elucubrante asupra persoanei doar ca sa aperi o sintagma aberanta. Si ca sa citez acelasi clasic in viata: ma doare in toi de avertizarile tale.
Poezia Dorinului are întotdeauna greutatea pământului, sonoritatea profeților și subtilitatea chirurgicală a mânuitorilor și despicătorilor cuvântului. E rotundă, plină și grea. Trăirile sale subiective (probabil) se obiectivează în ambianța, întotdeauna armonică, a unor semne ancestrale, a unor amintiri comune omenirii întregi ca ansamblu de conștiințe fragmentare, difuze, a ființei umane care se descoperă pe sine însăși ca fiind centru și iradiere a universului văzut, dar căreia i s-a promis mai mult. O ființă umană care se plimbă de la concertele de Paște, prin apele cele de deasupra ale delfinei/cezara, înspre un olimp feminizat, apoi clinchetul candelabrelor ca un adagio al dragostei eterne.
n-am prea înțeles nimic din textul ăsta iar pe unde era în limba română m-a lăsat în ceață. neimpresionat. apropo, ce e aia sîni contrafăcuți? că de inplanturi am auzit dar de contrafăcuți, iată că asta mi-a scăpat. sau or fi din ăia cu etichetă Dior dar îs făcuți în Hong Kong. Iar dacă e așa cum poți să vezi eticheta la inplanturi? am zis, textul te lasă în ceață.
"Nici nu este nevoie ca acest text să fie o capodoperă pentru că dacă, să zicem, un Ţuţea ia premiul nobel pentru patriotism anul acesta, la anul, dacă nu-l mai ia nu mai este Petre Ţuţea?"
Penitele se dau textelor nu autorilor...
"consider ca dom fanache trebuie sa-si ceara scuze. chiar de o fi si domnia sa editor."
Nu trebuie sa ma justific/scuz unei persoane care da penite aproape la orice text.Si nu sunt editor.
Cu scuze Adrianei ca-i dau de lucru, lui Vlad ca-i "patez" subsolul textului, intru indeplinirea suspendarii sa facem pe plac "penitaresei de serviciu".
"dar il intreb pe dl fanache daca are habar ce inseamna postmodernism, cel aplicat dupa 2000 in literatura romana si daca stie ce a teoretizat Cartarescu prin Levantul.
il mai intreb daca stie regulile lirice in acest stil, care presupun nu impuscarea unui vers ci asimilarea literaturii de la inceputuri pana azi, si nonmetafora ei.
daca stie ca utilizarea ironica a unui arhaism e presupusa virtuozitate postmodernista.
si daca mai poate citi acest text exemplar din aceste puncte de vedere. nu numai limbajul este perfect folosit, a se vedea metaforele gasite:
pășind spre locul de tăiere
cu gîtul secerai lumină
cat pamflet aici, cat antipoemele luminii, nu? "
Asta asa ca dovada de cat cat de multi poti epata si cat de mult te poti ridica in slavi.
Mircea, vrei sa sochezi, dar cazi in ridicol. Textul tau nu aduce nimic nou, nu ofera erotism. Ci plictiseste. Pur si simplu. Nu asa se vorbeste despre moarte sau despre sex. Parerea mea. petre
mulţumesc pentru lecturare şi semn.
Între noi fie vorba,nu cred că parlamentarul nostru are chiar atât tupeu să spună în campanie, că nu se mai regăseşte în partidul (tată sau mamă) care l-a născut şi la făcut mare "om"
/deocamdată dorm pe saltea în bucătărie picioarele se lovesc de dulap sună a gol a sicriu noaptea aud zogomote stranii un ceas care ticăie o respirație în frigider uneori îmi imaginez dacă aș muri subit cîți oameni m-ar plînge cîți oameni m-ar plînge cu adevărat nu oamenii care se bat cu pumnul în piept la colț de stradă și spun că m-au cunoscut și-aveam tot viitorul înainte/ /cînd mai vii pe la mine să vezi camera mea cum arată acum am scăpat de stropii aia de calciu enervanți și albaștri am dat-o toată cu alb am făcut-o mireasă/ /despre mama ce să-ți mai spun sunt mai aproape de ea o aud oftînd prin pereți a trecut pe gentamicină dimineața și seara o asistentă îi face injecții o aud țipînd apoi îmi spune că n-a știut venele de la mîini sunt așa dureroase asistenta vorbește cam mult nu se dă dusă o înțeleg cînd ești dependent de oameni tăcerea dintre patru pereți te întoarce pe toate fețele ca un storcător de fructe negruța și-a rupt labele din față acum se sprijină doar pe alea din spate zici că e cangur ți se rupe inima dacă o vezi e cel mai trist lucru să nu știi ce ești un cîine cangur sau un om între două lumi/ ***un univers de o fragilitate enorma , fluturele incalzindu/se la focul din causul palmelor imi aminteste de boema lui puccini *ma inteapa faina de oase ce urmeaza miresei
Astăzi este o zi în tristă în orașul meu Ioana, tristă ca Jane Doe a ta. S-au aprins făclii primele frunze căzute. În privința spiritului de paternitate al poetului ți-aș da replica unui cunoscut autor: "Cu tot ce-a scris poetul nu-i patern/ El ca Saturn, copiii și-i mănîncă/ Nici versul ce-a rămas nu e etern/ Chiar dacă va dura o clipă încă". Eu nu sînt prietena ta Ioana, singurul meu prieten, adevărul, ar fi gelos, dar îmi place teribil cum scrii și nu pot să nu-ți spun asta odată și odată . :) și totuși (; .
pai virgil, daca ma iau dupa tine, un dram de explicatii sau justificari, spune-mi si mie, cu sinceritate, ce referire face Manolescu Gorun la text. Una singura. Pentru ca, conform regulamentului - 23.2. să conţină observaţii pertinente, Manolescu Gorun ne demonstreaza ori ca nu l-a studiat, ori ca nu stie ce sunt acelea observatii pertinente. Uite, tu, de exemplu, analizezi textul, nu dai penite din burta.Si yester o face in textul de fata. Dar ce referire la text face Manolescu Gorun? Iar tu nu trebuie sa ma tragi de urechi pentru ca le explic domnilor sa respecte un regulament, asa cum am mai facut-o atunci cand m-au injurat, iar tu nu ai intervenit deloc, ca un adevarat director de sit. Pai ce Dzeu!
Luand in calcul lipsa diacriticelor, textul fragmentat (explicitate prin titlu, intr-adevar), dar si lipsa totala a punctuatiei si structura de ingambament textul acesta este foarte greu de citit / inteles. Personal, il deschid a treia oara si doar pentru ca are doua penite m-am straduit sa il citesc pana la capat. Din punctul meu de vedere experimentul nu este unul foarte reusit. Din punct de vedere al continutului remarc versul "ecranul despica intunericul urcand la zen", sintagma "silabele durerii" si finalul. In rest, imi pare un text mediocru. Ialin
Se pare ca am comis o incalcare a regulamentului prin lipsa justificarii penitei. Imi cer scuze, voi face asta acum. Un text destul de bun, cu imagini foarte reusite. Mentionez "din mâinile lui creșteau periodic tuburi lungi de perfuzii ca niște vene imperfecte de înger ca niște liane să te legeni de ele cu picioarele-n gol cu picioarele-n gol țipând încet de frică încet să nu te audă nimeni nimeni nimeni" "dacă m-aș tăia la un deget ar curge tăcere dacă mi-aș tăia pielea mai sus de încheietură ai curge tu dacă aș înfige cuțitul adânc s-ar închega aici toate nopțile în care n-am mai îndrăznit să iubesc mă dor mâinile ca niște gingii din care acum dau să iasă dinți numai buni de sfărâmat timpul." Nu sunt idei care cad in vreun soi de patetism poetic. Singurul minus pe care il gasesc l-am mentionat in primul comentariu. Ialin
e un week-end frumos si datorita acestui poem al tau, Nuta. foarte frumos! si cu o foarte senina tristete. trebuie sa recunosc ca l-am citit cu o persoana draga in camera, iar apropierea de cei dragi face momentele memorabile. exista in poezia ta acel touch inconfundabil al unei linistite demnitati, ceea ce mie imi e tare drag. versurile curg firesc, mahnirea se ridica la cer ca magura si ramane cititorul undeva intre tinerete fara batranetesi viata fara ... o poveste , dar cat de adevarata pentru copilul ce am ramas in urma lecturii. mi-a placut tare mult! de aici si semnul auriu pe care il merita poemele tale toate. dar tu stii...
se alunecă doar dintr-un timp în altul până când oamenii din jur devin oameni normali iar normalitatea o uşă falsă mai falsă decât zâmbetul Monei Lisa - pline de miez aceste cuvinte! cu drag!
am revazut aseara Tacerea mieilor si, desigur, textul tau mi-a amintit de ac autodevorare numita dragoste. mi a placut in mod deosebit "scară de fum/fără arderea care nu se teme/de sine. "
Aş da o lege prin care toţi poeţii să înveţe un instrument muzical. Căruia nu va reuşi să i se ia dreptul de a mai scrie.
în ultimele zile nu am mai ieşit din casă
oraşul aglomerînd în mine
toată paloarea perpetuă a străzilor
maidane repetînd la nesfîrşit copacii
oamenii ca nişte fructe ale caselor
coborîndu-şi treptele pînă în cimitire
de ce oare aş mai ieşi să îi descopăr acum
cînd îi pot privi rotindu-se în mine
ca trenuleţul nemţesc
(din ajunul craciunului, din copilarie, orice altceva, dar nu "neobosit"...)
uneori glasul tău nu este decît încercarea
de a amîna inevitabilul
(finalul trebuie rescris)
Bianca, Marina, multumesc de apreciere. Experimentul in sine reprezinta un act de curaj, o asumare. Am incercat sa sustin fotografiille-neprelucrate in niciun fel, de un dialog. Am privit fiecare fotografie in parte si am incercat sa-mi aduc aminte de momente specifice acelei virste. Atit pozele, cit si replicile sunt adevarate. Ultima parte e o pledoarie, o revolta impotriva cresterii.
iertati-ma , domnule, insa mi se pare un afront..aici nu e vorba de imaginatie ci de realitate...nu-mi voi imagina niciodata oricata imaginatie as avea o biserica protestanta goala ca un vagon de metrou , sincer aduceti prin aceasta comparatie tendentioasa jignire universului meu spiritual si nu e prima data... repet, aici nu e vorba de imaginatie ci de ce e dincolo de intentie...
Deja devii penibil. și nu pentru că ești în ”Șantier” ci pentru că, deși încerc să te ajut ( sunt convins că nici nu ai sesizat, asta îți spuneam mai sus, apropo de rolul parodiei), tu reacționezi ca un puști țâfnos căruia nu i se dă notă de trecere. Așa, mai pt înțelesul tău, nu le mai lua în personal, că nu despre asta e vorba. într-adevăr aici, pe H, e diferit față de site-urile cu like-uri și floricele unde postezi și unde toți sunt geniali și superbi. Dar credeam că ai înțeles deja asta.
p.s. chiar nu mă interesează că te compari cu mine. absolut de loc, nici în sus, nici în jos. deocamdată tu ești din alt film.
"înțepenită vibrînd" --> " vibrînd înțepenită" Pentru ritm. Asta daca nu cumva sintagma nu are tenta de amibguitate intuită de mine, iar "înţepenită" determină "roata".
Vă mulțumesc mult pentru mesaje. Iată și răspunsul meu, conform așteptărilor: "dragostea mea e o mașină veche de scris cuvintele curg între file precum îngerii lui altaiyr & nichita luna care apare aici e o plasă galbenă și fiecare cititor al acestui text trebuie să stea în ea pe cer timp de o noapte ascult alte piese verzi depășite ele sunt covorașele mele fermecate din folderul zestre prin galbena plasă a lunii primăvara asta mi se scurge cu totul sunt in românia și cresc dimineți în care pielea mea străvezie miroase a lună râd e versul de care îmi amintesc acum când dragostea mea e o scară de griuri și seamănă puțin cu mirabile dictu"
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
„ce sunt eu pentru barca asta
pentru textul : nimeni nu pune la îndoială aerul desau pentru apa în care înot
încă nu știu” - timpul între așteptare cuminte a dezvăluirii și proiectul căutării sensului, stare lucidă a unuia care a înțeles că nu știe „încă”, omenescul între plutirea în „siguranță” și „aruncarea” în apă. tare îmi plăcu! numa de bine!
Dorin, "no more angels" se referă la pasajul: "mă lepăd de tine, trupule. și a tras o palmă îngerului din dreapta sa. nu l-am avut niciodată" :)
pentru textul : cheile deoare cat a trecut de atunci?! in ce an era? 2003? era al doilea jam session. pe primul il mai ai? fusese prima indrazneala poetica generoasa in timp real la 2 maini de care auzisem vreodata pe pamant. tare mandra am fost de ce facuseram noi atunci.
a fost licenta noastra. multumesc, Alina!
de inventat un semn care sa simbolizeze ce simt eu acum. nu e nostalgie, e altceva
pentru textul : Dumnezeu poate locui şi singur deHai ca te intreb eu: tie iti place cum suna finalul?
pentru textul : nevoia de predictibil II dePentru că începe să mă irite scuza asta cu simbolul: oameni buni, în lumea asta mare, aşa cum o ştim, totul e semn. Orice semn, ori sistem de semne, este ori poate deveni simbol. Faptul că-mi repeţi, repetaţi, că aia/ăla/aialaltă e un simbol, mai ales în cadru liric, e o tautologie cât simbolul de mare. De aia, pretenţia frustă că o sintagmă e valoroasă, ori lirică, ori posibil respirabilă doar pentru că e simbol e ghici ciupercă ce-i, adică gaura în covrig. Aaaa, forţa de a crea simboluri intertextuale proprii autorului, forţa de a le face perceptibile, intact perceptibile şi inteligibile cititorului, asta e altceva! A lua pasărea phoenix, ori ochiul lăuntric, ori pomponul lu' moş crăciun şi a-l trânti liric în indispoziţia de luni dimineaţa nu înseamnă că lucrăm cu simboluri. Înseamnă, cel mult, reproducere brută în spaţiu personal. Fie că nenea simbol are zece ani, fie că-i de pe vremea când sf. Petre îsi rupea sandalele pe pământ. Iar a avea aşteptări ca cititorii să plece în genunchi, profund "revelaţi" şi pocăiţi, asta e utopie infanţilă. În poezie poate interesa ce spui, dar, categoric, e vital cum spui.
Deci iertaţi-mă că nu tremur ca varga la orice poetizare îndulcită cu simboluri!
pentru textul : Adoriana minus zece deExplic încă puţin, fiindcă, cum spuneam, când e vorba de logică sau semantică, mă simt în mediul meu chiar dacă nu am pregătire în acest sens. Faptul că arta mai degrabă circumscrie o realitate existenţială (socială), că mai degrabă este vie şi nu transmite un mesaj anume din partea artistului, este evident încă de la formele artei primitive sau ale civilizaţiilor străvechi (picturi rupestre, arta Egiptului antic, etc.). Tot ceea ce am scris în textul meu este aproape tautologic, dar şi tautologiile sunt necesare :) În plus putem observa atât de clar că şi pedagogia sau psihiatria sau alte ştiinţe în formă aplicată sunt de asemenea arte, lucru demonstrat de mulţi înaintea mea şi scris în diverse tratate. Plecând de la caractersticile generale ale lor prin care se pot defini ca arte, ajungem tot la concluziile micului meu text. Da, recunosc că textul e doar o definiţie în ultimă instanţă, dar sper că nu mi-o luaţi în nume de rău, fiindcă am pus suflet în el...Am detectat o nuanţă uşor ireverenţioasă în comentariul dvs., dar vă scuz fiindcă eu întotdeauna i-am respectat pe ceilalţi, inclusiv pe cei mai naivi sau care scriu texte "filozofice" doar la nivel de exerciţiu logic. Datorită dificultăţilor din viaţa mea personală, eu nu mai pot scrie eseuri zemoase cu referinţe culturale elegante sau livreşti ca în tinereţe şi îmi pare sincer rău, fiindcă îmi plăcea. Acelea erau lucruri care puteau delecta mai mult. Acum este vorba doar de înţelepciunea simplă şi aridă a maturităţii.
pentru textul : Exerciţii logice de"cu carne", cu caruta"..."cu capul" :) eu nu pot fi mai catolica decat...limba romana. :); daca altii sunt, e problema lor. multumesc de feed-back.
pentru textul : abac de septembrie deNicholas Dinu, ma amuzi, pentru ca din lipsa de argumente te impiedici in propria ta logica. In primul rind, greselile de tastare sint cu totul altceva decit gramatica. Dar nu-i bai, asta e un argument prea cliseistic folosit de cei care nu prea au de ce sa se ia. Citind un clasic in viata, pot sa folosesc cum vreau calificativul "prost" si tu stii exact la ce m-am referit. Am dat un calificativ scrierilor tale si nu persoanei. Uita-te la primul meu comentariu! Totul a fost exclusiv pe text, chiar daca a fost dur. In schimb, raspunsul tau a fost legat exclusiv de persoana mea. Te-ai bagat in caracterizari elucubrante asupra persoanei doar ca sa aperi o sintagma aberanta. Si ca sa citez acelasi clasic in viata: ma doare in toi de avertizarile tale.
pentru textul : prag între ani dePoezia Dorinului are întotdeauna greutatea pământului, sonoritatea profeților și subtilitatea chirurgicală a mânuitorilor și despicătorilor cuvântului. E rotundă, plină și grea. Trăirile sale subiective (probabil) se obiectivează în ambianța, întotdeauna armonică, a unor semne ancestrale, a unor amintiri comune omenirii întregi ca ansamblu de conștiințe fragmentare, difuze, a ființei umane care se descoperă pe sine însăși ca fiind centru și iradiere a universului văzut, dar căreia i s-a promis mai mult. O ființă umană care se plimbă de la concertele de Paște, prin apele cele de deasupra ale delfinei/cezara, înspre un olimp feminizat, apoi clinchetul candelabrelor ca un adagio al dragostei eterne.
pentru textul : candelabrele den-am prea înțeles nimic din textul ăsta iar pe unde era în limba română m-a lăsat în ceață. neimpresionat. apropo, ce e aia sîni contrafăcuți? că de inplanturi am auzit dar de contrafăcuți, iată că asta mi-a scăpat. sau or fi din ăia cu etichetă Dior dar îs făcuți în Hong Kong. Iar dacă e așa cum poți să vezi eticheta la inplanturi? am zis, textul te lasă în ceață.
pentru textul : Trei cinci opt de"Nici nu este nevoie ca acest text să fie o capodoperă pentru că dacă, să zicem, un Ţuţea ia premiul nobel pentru patriotism anul acesta, la anul, dacă nu-l mai ia nu mai este Petre Ţuţea?"
Penitele se dau textelor nu autorilor...
"consider ca dom fanache trebuie sa-si ceara scuze. chiar de o fi si domnia sa editor."
Nu trebuie sa ma justific/scuz unei persoane care da penite aproape la orice text.Si nu sunt editor.
Cu scuze Adrianei ca-i dau de lucru, lui Vlad ca-i "patez" subsolul textului, intru indeplinirea suspendarii sa facem pe plac "penitaresei de serviciu".
"dar il intreb pe dl fanache daca are habar ce inseamna postmodernism, cel aplicat dupa 2000 in literatura romana si daca stie ce a teoretizat Cartarescu prin Levantul.
il mai intreb daca stie regulile lirice in acest stil, care presupun nu impuscarea unui vers ci asimilarea literaturii de la inceputuri pana azi, si nonmetafora ei.
daca stie ca utilizarea ironica a unui arhaism e presupusa virtuozitate postmodernista.
si daca mai poate citi acest text exemplar din aceste puncte de vedere. nu numai limbajul este perfect folosit, a se vedea metaforele gasite:
pășind spre locul de tăiere
cu gîtul secerai lumină
cat pamflet aici, cat antipoemele luminii, nu? "
Asta asa ca dovada de cat cat de multi poti epata si cat de mult te poti ridica in slavi.
Astept sentina :)
pentru textul : timidă umbra ta de fată deMircea, vrei sa sochezi, dar cazi in ridicol. Textul tau nu aduce nimic nou, nu ofera erotism. Ci plictiseste. Pur si simplu. Nu asa se vorbeste despre moarte sau despre sex. Parerea mea. petre
pentru textul : Îngroparea îmi pare a fi un act sexual demulţumesc pentru lecturare şi semn.
pentru textul : Oare cine poartă vina: deÎntre noi fie vorba,nu cred că parlamentarul nostru are chiar atât tupeu să spună în campanie, că nu se mai regăseşte în partidul (tată sau mamă) care l-a născut şi la făcut mare "om"
/deocamdată dorm pe saltea în bucătărie picioarele se lovesc de dulap sună a gol a sicriu noaptea aud zogomote stranii un ceas care ticăie o respirație în frigider uneori îmi imaginez dacă aș muri subit cîți oameni m-ar plînge cîți oameni m-ar plînge cu adevărat nu oamenii care se bat cu pumnul în piept la colț de stradă și spun că m-au cunoscut și-aveam tot viitorul înainte/ /cînd mai vii pe la mine să vezi camera mea cum arată acum am scăpat de stropii aia de calciu enervanți și albaștri am dat-o toată cu alb am făcut-o mireasă/ /despre mama ce să-ți mai spun sunt mai aproape de ea o aud oftînd prin pereți a trecut pe gentamicină dimineața și seara o asistentă îi face injecții o aud țipînd apoi îmi spune că n-a știut venele de la mîini sunt așa dureroase asistenta vorbește cam mult nu se dă dusă o înțeleg cînd ești dependent de oameni tăcerea dintre patru pereți te întoarce pe toate fețele ca un storcător de fructe negruța și-a rupt labele din față acum se sprijină doar pe alea din spate zici că e cangur ți se rupe inima dacă o vezi e cel mai trist lucru să nu știi ce ești un cîine cangur sau un om între două lumi/ ***un univers de o fragilitate enorma , fluturele incalzindu/se la focul din causul palmelor imi aminteste de boema lui puccini *ma inteapa faina de oase ce urmeaza miresei
pentru textul : scrisoare din 1a deAstăzi este o zi în tristă în orașul meu Ioana, tristă ca Jane Doe a ta. S-au aprins făclii primele frunze căzute. În privința spiritului de paternitate al poetului ți-aș da replica unui cunoscut autor: "Cu tot ce-a scris poetul nu-i patern/ El ca Saturn, copiii și-i mănîncă/ Nici versul ce-a rămas nu e etern/ Chiar dacă va dura o clipă încă". Eu nu sînt prietena ta Ioana, singurul meu prieten, adevărul, ar fi gelos, dar îmi place teribil cum scrii și nu pot să nu-ți spun asta odată și odată . :) și totuși (; .
pentru textul : jane doe depai virgil, daca ma iau dupa tine, un dram de explicatii sau justificari, spune-mi si mie, cu sinceritate, ce referire face Manolescu Gorun la text. Una singura. Pentru ca, conform regulamentului - 23.2. să conţină observaţii pertinente, Manolescu Gorun ne demonstreaza ori ca nu l-a studiat, ori ca nu stie ce sunt acelea observatii pertinente. Uite, tu, de exemplu, analizezi textul, nu dai penite din burta.Si yester o face in textul de fata. Dar ce referire la text face Manolescu Gorun? Iar tu nu trebuie sa ma tragi de urechi pentru ca le explic domnilor sa respecte un regulament, asa cum am mai facut-o atunci cand m-au injurat, iar tu nu ai intervenit deloc, ca un adevarat director de sit. Pai ce Dzeu!
pentru textul : Umbra. de"Culeg merele", deci fără "de pe jos", ar fi suficient. Cred că textul este puţin prea descriptiv.
pentru textul : acolo e cea mai frumoasă iarnă deLuand in calcul lipsa diacriticelor, textul fragmentat (explicitate prin titlu, intr-adevar), dar si lipsa totala a punctuatiei si structura de ingambament textul acesta este foarte greu de citit / inteles. Personal, il deschid a treia oara si doar pentru ca are doua penite m-am straduit sa il citesc pana la capat. Din punctul meu de vedere experimentul nu este unul foarte reusit. Din punct de vedere al continutului remarc versul "ecranul despica intunericul urcand la zen", sintagma "silabele durerii" si finalul. In rest, imi pare un text mediocru. Ialin
pentru textul : Fragmentarium. Fără diacritice deSe pare ca am comis o incalcare a regulamentului prin lipsa justificarii penitei. Imi cer scuze, voi face asta acum. Un text destul de bun, cu imagini foarte reusite. Mentionez "din mâinile lui creșteau periodic tuburi lungi de perfuzii ca niște vene imperfecte de înger ca niște liane să te legeni de ele cu picioarele-n gol cu picioarele-n gol țipând încet de frică încet să nu te audă nimeni nimeni nimeni" "dacă m-aș tăia la un deget ar curge tăcere dacă mi-aș tăia pielea mai sus de încheietură ai curge tu dacă aș înfige cuțitul adânc s-ar închega aici toate nopțile în care n-am mai îndrăznit să iubesc mă dor mâinile ca niște gingii din care acum dau să iasă dinți numai buni de sfărâmat timpul." Nu sunt idei care cad in vreun soi de patetism poetic. Singurul minus pe care il gasesc l-am mentionat in primul comentariu. Ialin
pentru textul : partitură pentru singurătate şi orchestră dee un week-end frumos si datorita acestui poem al tau, Nuta. foarte frumos! si cu o foarte senina tristete. trebuie sa recunosc ca l-am citit cu o persoana draga in camera, iar apropierea de cei dragi face momentele memorabile. exista in poezia ta acel touch inconfundabil al unei linistite demnitati, ceea ce mie imi e tare drag. versurile curg firesc, mahnirea se ridica la cer ca magura si ramane cititorul undeva intre tinerete fara batranetesi viata fara ... o poveste , dar cat de adevarata pentru copilul ce am ramas in urma lecturii. mi-a placut tare mult! de aici si semnul auriu pe care il merita poemele tale toate. dar tu stii...
se alunecă doar dintr-un timp în altul până când oamenii din jur devin oameni normali iar normalitatea o uşă falsă mai falsă decât zâmbetul Monei Lisa - pline de miez aceste cuvinte! cu drag!
pentru textul : malul adâncit al cuvintelor deam revazut aseara Tacerea mieilor si, desigur, textul tau mi-a amintit de ac autodevorare numita dragoste. mi a placut in mod deosebit "scară de fum/fără arderea care nu se teme/de sine. "
pentru textul : picioruşe de molii deAş da o lege prin care toţi poeţii să înveţe un instrument muzical. Căruia nu va reuşi să i se ia dreptul de a mai scrie.
în ultimele zile nu am mai ieşit din casă
oraşul aglomerînd în mine
toată paloarea perpetuă a străzilor
maidane repetînd la nesfîrşit copacii
oamenii ca nişte fructe ale caselor
coborîndu-şi treptele pînă în cimitire
de ce oare aş mai ieşi să îi descopăr acum
cînd îi pot privi rotindu-se în mine
ca trenuleţul nemţesc
(din ajunul craciunului, din copilarie, orice altceva, dar nu "neobosit"...)
uneori glasul tău nu este decît încercarea
pentru textul : scrisori imaginare II dede a amîna inevitabilul
(finalul trebuie rescris)
Bianca, Marina, multumesc de apreciere. Experimentul in sine reprezinta un act de curaj, o asumare. Am incercat sa sustin fotografiille-neprelucrate in niciun fel, de un dialog. Am privit fiecare fotografie in parte si am incercat sa-mi aduc aminte de momente specifice acelei virste. Atit pozele, cit si replicile sunt adevarate. Ultima parte e o pledoarie, o revolta impotriva cresterii.
pentru textul : scurt metraj deiertati-ma , domnule, insa mi se pare un afront..aici nu e vorba de imaginatie ci de realitate...nu-mi voi imagina niciodata oricata imaginatie as avea o biserica protestanta goala ca un vagon de metrou , sincer aduceti prin aceasta comparatie tendentioasa jignire universului meu spiritual si nu e prima data... repet, aici nu e vorba de imaginatie ci de ce e dincolo de intentie...
pentru textul : merg cu picioarele goale prin bucătărie I deultima strofa mi a placut
pentru textul : Sub pânze deDeja devii penibil. și nu pentru că ești în ”Șantier” ci pentru că, deși încerc să te ajut ( sunt convins că nici nu ai sesizat, asta îți spuneam mai sus, apropo de rolul parodiei), tu reacționezi ca un puști țâfnos căruia nu i se dă notă de trecere. Așa, mai pt înțelesul tău, nu le mai lua în personal, că nu despre asta e vorba. într-adevăr aici, pe H, e diferit față de site-urile cu like-uri și floricele unde postezi și unde toți sunt geniali și superbi. Dar credeam că ai înțeles deja asta.
pentru textul : din poezie scapă cine poate dep.s. chiar nu mă interesează că te compari cu mine. absolut de loc, nici în sus, nici în jos. deocamdată tu ești din alt film.
Sugestie:
"înțepenită vibrînd" --> " vibrînd înțepenită" Pentru ritm. Asta daca nu cumva sintagma nu are tenta de amibguitate intuită de mine, iar "înţepenită" determină "roata".
pentru textul : haiku - moara deVă mulțumesc mult pentru mesaje. Iată și răspunsul meu, conform așteptărilor: "dragostea mea e o mașină veche de scris cuvintele curg între file precum îngerii lui altaiyr & nichita luna care apare aici e o plasă galbenă și fiecare cititor al acestui text trebuie să stea în ea pe cer timp de o noapte ascult alte piese verzi depășite ele sunt covorașele mele fermecate din folderul zestre prin galbena plasă a lunii primăvara asta mi se scurge cu totul sunt in românia și cresc dimineți în care pielea mea străvezie miroase a lună râd e versul de care îmi amintesc acum când dragostea mea e o scară de griuri și seamănă puțin cu mirabile dictu"
pentru textul : dragostea mea e o mașină veche de scris deUn poem țapăn zidit în cotidian.
pentru textul : eu cu cine votez (sau urna noastră cea de toate zilele) deDeclarații, pontuțe, învățături. Valoare!
felicitari pentru lansarea cartii "Mirabile dictu"! un eveniment frumos pentru Virgil Titarenco si Virtualia!
pentru textul : Mirabile Dictu dePagini