M-am logat (in timpul petrecerii), să vă spun şi eu câteva gânduri: de ani de zile, funcţionez pe diferite site-uri literare. Hermeneia este (nu mi se pare, şi n-o spun de flori de tei pe după nuc!) site-ul care, aşa cum îmi place mie să spun, se ia cel mai în serios, din toate pedeveurile de vedere. Şi cu asta, fără multă vorbărie dulceagă, filosofică sau ruptă-n petec, am spus tot.

Sunt bucuros că pot oferi cât de puţin din mine acestui site, dar mai ales mulţumesc pentru ce-mi oferă Hermeneia!

La mulţi ani tuturor hermeneuţilot (hermenauţilor), petrecere frumoasă, introspecţii uşoare!

Ne vedem la anul! Over, şi mă întoc la destrăbălare!

A.A.A

aranca, putin mai putina [echivalent cu a cobora in jos] infatuare nu strica. nu e vorba de buna dispozitie, nu e vorba de ce am vrut sa inteleg, e vorba de "grădini de migdali interzise" de "livizi în straie de alge pe țărmul lagunei înfometate" sunt niste constructii ingrozitoare, daca mai si cobori din cand in cand de pe acel piedestal de ceara o sa iti dai seama de anumite lucruri, pana atunci contempleaza la semanarea si cresterea narcisismului in aluatul propriei iluzii.

remarc "să putem sta îmbrățișați sub roți mari de tren de care nu ne e frică". Cinematografia versului e sublima

well, întotdeauna m-a uimit spiritul de observație al almei pentru lucrurile neesențiale. îmi aduce aminte de o anecdotă care spune că un șoricel din provincie a vizitat cîndva londra și a reușit să ajungă chiar sub tronul reginei. cel mai important lucru pe care l-a văzut acolo (și cu care s-a lăudat o viață întreagă) au fost șireturile de la pantofii persoanei care stătea pe tron. probabil că totul este o chestiune de perspectivă.

Ce mai faceți, domnule Manolescu? Vedeți, în seară asta am ajuns iar la eseul dumneavoastră, din nevoia unei comparații. Și, recitindu-l, am văzut că, în ce privește unele aspecte, sunt puțin contrariată. Să luăm, de pildă, înnoirea pe care Castanieda ar putea să o aducă unei tradiții care nu poate fi una autentică decât prin calitatea sa supraumană, prin imutabilitatea și regularitatea sa, de unde rezultă că orice contribute personală este nu un bine adus respectivului nucleu esoteric, nu o impietate, ci o subminare. Dogmă nu poate suferi mutații (altminteri, n-ar mai fi dogmă) și nici miezul esoteric al unei învățături; modificările pot să apăra la nivelul "scoarței", în partea exoterică, și asta numai atunci când conjuncturile sociale și istorice o impun. Deci, dați-mi voie să am rezerve în ceea ce privește meritele lui Castaneda, considerate sub acest aspect. mai departe: "Pentru vrăjitori, a fi «vrăjitor» nu înseamnă a fi «shaman» deoarece, aceasta este sinonim cu a apuca pe o uliță înfundată” . Ȋnsă pentru „un om obișnuit, deși magia practicată de shamani este un lucru negativ, condamnabil, cu toate acestea este și fascinant…..Este mai bine ca vrăjitorii să fie percepuți așa fiindcă asta sporește interesul, curiozitatea” . curiozitatea...cui? mă întreb. un maestru nu are nevoie de curiozitatea unui public larg - inițierea nefiind un fel de reality show care să reclame audiența maximă; dimpotrivă, el trebuie să protejeze nucleul învățăturii pe care o deține de profani ori de cei care, deși doresc să afle, nu au chemarea, acea deschidere intelectuală (prin intelect neintelegandu-se, firește, ceea ce înțelege omul modern) care să le permită cu adevărat contopirea cu Intelectul Divin. Din câte știu, nicio doctrină esoterică nu a apelat la prozelitism, cu atât mai puțin una care a fost nevoită să se retragă în matcă. „Caracteristica principală a unui vrăjitor-luptător este să fie lipsit de „orgoliul. Nu din principiu, ci abordȃndu-l ca pe o chestiune de strategie. „...și urmează explicația , conform căreia „Orgoliul este activitatea care consumă cea mai mare cantitate de energie, de unde și efortul de a-l eradica….”.Doar pentru atât? întreb. Explicația aceasta, mergând pe linia eficientizării, mi se pare total neconvingătoareși tipic materialistă. De ce nu vorbește Castanieda despre necesitatea depășirii individualismului, fără de care orice încercare de a accede spre centrul imuabil este sortită eșecului? „Aplicȃnd practicile vizionarismului, Maeștrii au descoperit că necunoscutul și cunoscutul sunt pe picior de egalitate, amȃndouă…aflȃndu-se în cȃmpul percepției umane. (...)Primul adevăr despre conștiință este că lumea înconjurătoare nu este ceea ce pare a fi…Noi credem că este o lume formată din obiecte, însă nici vorbă de așa ceva….” .” Din câte știu, vizionarismul (dacă înțeleg eu corect ce vrea să spună autorul prin acest cuvânt) nu implică o depășire a lumii formale; abia cei care ajung în lumea informală pot afirma că ca „necunoscutul și cunoscutul sunt pe picior de egalitate, amȃndouă…aflȃndu-se în cȃmpul percepției umane.” – de altfel, un adevăr cu care toate tradițiile sunt de acord, și de care Evola vorbește în primul capitol din "Revoltă împotriva lumii moderne", citez: <<Există o lume fizică și una metafizică. Există natura muritoare și natura nemuritoare. Există rațiunea superioară a lui "a fi" și cea a lui "a deveni, a se transforma". Sau, mai pe larg, există ceva invizibil și ceva intangibil, ceva așa deasupra acestei lumi, o supralume, există un început de viață adevărată. >> mai departe: „Ceea ce există cu adevărat în exterior sunt emanațiile Vulturului, fluidul în continuă mișcare, și totuși neschimbat (ca esență) etern.” ......fluid pe care l-am putea ientifica, dacă stăm bine să ne gândim, cu eterul, primul bhuta, care, printr-o mișcare de vibrație insesizabilă, crează „sfera androgina” a lui Platon sau ceea ce Guenon numea „vortexul sferic universal” și din care se separă apoi, pe măsură ce mișcarea câștigă intensitate, ceilalți bhuta-și - și aici, ordinea pe care o acceptă diversele tradiții diferă; din câte îmi amintesc, în cea hindusă este următoarea: eter, aer, foc, apă, pământ. Însă, pornind tocmai de la acest Vultur generator, care ar putea reprezenta chiar și o altă expresie a Logosului, Castaneda aruncă o afirmație care pe mine m-a bulversat, prin contradicțiile pe care le conține: „„Ei au văzut că Vulturul este cel care aduce conștiința. Vulturul este cel care creează ființele senzitive ca ele să trăiască și să îmbogățească conștiința pe care le-o hărăzește odată cu viața. Ei au mai văzut că același Vultur devorează conștiința îmbogățită după ce ființele renunță la ea odată cu moartea….. Pentru vizionari…nu este o chestiune de credința, nici de deducție. Ei au «văzut» …..Vulturul este extrem de real pentru vizionari”. dar cred că despre asta va trebui să scriu un alt comentariu, dat fiind numărul mare de caractere.

Inainte de a-mi raspunde asa de frumos, ar fi trebuit sa te calmezi. Nu cu pumnii stransi, nu cu smecherii argumentative...Iar faptul ca iar faci atac la persoana, nu face cinste nici persoanei dumitale, nici site-ului. Dar nu trebuie sa te invat eu sa fii editor sau barbat.

Deși observ unele imagini care pot forma nuclee pentru poezie, încercarea asta de a circumscrie forma în rime mi se pare neinspirată și nefolositoare

Domnule Djamal, din nefericire textul are prea multă melodramă și mai puțină poezie. In plus, cu groază mă gândesc că ceea ce vă place realmente mai mult la o femeie e doar cum geme: "îmi place mult mult cum gemi". In privința titlului mă gândesc sincer că l-ați plagiat pe Stefan Bănică Jr ( http://video.google.com/videoplay?docid=7872323432946993204&q=romania+clip) și sigur vom avea probleme...

Cred că finalul e neinspirat, în sensul că tenta ludică + esenţa reformulată din "a reveni cu piciaorele pe pământ" vin puţintel în contradicţie cu textul de până atunci. În rest, ok.

Recitesc cu încântare...şi am aceleaşi cuvinte :)
Oricât de banal ar părea cuvântul, expresia, ,,te iubesc", tot asta răbufneşte mai tăcut sau mai strigat. Fiecare o spune în mod unic :) şi o percepe în mod unic...
Un poem atât de adevărat! Iubirea se comunică în limbajul celui ce vrei să o înţeleagă ( este o carte superbă ,,cele cinci limbaje ale dragostei: aprecierile, darurile, timpul de calitate, serviciile, atingerile ) Cunoaştem, oare, limbajul partenerului? Posibil să recităm volume întregi, să aducem câmpuri de flori, dar să nu priceapă, fiindcă pentru el sau ea a iubi înseamnă a petrece timp împreună, sau a îmbrăţişa sau a spăla vasele sau maşina :) Dincolo de toate e transferul de sentimente ca transferul de melodii prin bluetooth. E un poem excepţional. Evidenţiază atât de bine banalizarea, ultrauzitarea, inversarea valorilor, pierderea simbolurilor.
L-am adăugat la preferate :) şi-l evidenţiez aici.
Cu drag, Mariana.

Mariana! Îmi doresc şi eu această carte. Nu mă pricep la Haiku dar asta nu însemnează că nu pot citi haiku...

in fiecare dintre poezii sunt parti bune. doar ca autorii nu stiu ce trebuie sa taie si ce sa pastreze. iar faptul ca nimeni (a se citi majoritatea, tu si inca vreo 3 de aci sunteti ok) nu e suficient de onest sa le spuna in fata ce si cum, ajuta la formarea autosuficientei. autorii capata incredere falsa in ei, refuza sa accepte parerile altora si tot asa.

Am citit câteva articole referitoare la volumul publicat dupa ce am postat textul meu pe noul e-zine de art&culture de care mă ocup. Nu am rămas surprinsă de celelalte rezonanțe pe care această carte le-a declanșat altor comentatori, cum s-ar putea crede, însă accentul major îl văd pe o (supra)viețuire interioară de forță în care memoria/nostalgia/capacitatea reală de a iubi și a fi iubit măcar preț de o bătaie de aripi, rămân intacte în ciuda tuturor inconvenientelor exterioare, indiferent de caracterul lor. Sunt însă încântată să am în biblioteca e-zinului meu o nouă carte!

mie îmi place stilul acesta a lui Emil. Îl regăsesc mereu în scrisul lui. Fără prețiozități dar cu un fin substrat, mai cred că nu aveam ce discuta despre marii poeți aici și nici nu cred că autorul vrea să se identifice cu vreunul dintre ei. Emil este unul dintre puținii membri de pe acest site care știe să strunească versul cu măiestrie. Silvia