treaba asta cu autoevaluarea. presupun ca importa mult si cu cine te compari. oricum ... la modul obiectiv vorbind, tu te situezi destul de bine. poate e loc si de mai bine. ca intotdeauna de altfel.

cat despre multumiri... nu e nevoie.

mai vroiam sa spun doar ca uite aici:

"e un cavou de cristal prin care alunecăm
pentru că e și asta o moarte
însă tremur
par un magazin demolat" - cred ca ai putea umbla putin la exprimare in folosul logicii, sa-i spunem. dar, ca de obicei, e o parere subiectiva.

Eu ti-am vorbit despre numere pentru ca tu scrii despre sephirot... si ca tot veni vb, uneori cred ca Tipheret e locul de inceput al fiecarei poezii.

mulțumesc pentru opinie

eu, de cand sunt membru aici pe Hermeneia am perceput un mediu cald, cu precadere barbatesc. sper sa nu-mi atrag pe viitor altceva, deoarece in mine e uneori o fetita ce imi blocheaza creierul si face inadins presiuni enervante asupra altora folosindu-se de cuvinte..de fapt e provocata uneori.

Virgil si eu ma lupt cu paginatia. Textul e scris pe gmail, acolo am diacritele necesare. Dupa ce fac copy&paste se aseaza aiurea si ma lupt sa repaginez fara mare succes. Vreo idee salvatoare? Multumesc.

Cred că atunci când scriem, mereu ni se așează un înger pe umăr. O precizare, versurile " dragostea / e o aripă cu o capră și violoncel după" rezonează cu o pictură de Chagall, de fapt, artistul folosește simbolul caprei / violoncelului / vioarei în multe din lucrările sale. Mulțumesc pentru cuvintele frumoase.

Nutza, eu parcă te știu de undeva, așa-i? Ție iți mai plac aceste metafore învechite ca o sabie? Dacă vrei să îngropi poezia, scrie în continuare tot așa, iar românii or sa vină secunda doi la cules de căpsuni pe doi euro. Poemul ăsta, așa scurt cum e el, e mai plin de metafore și de explicatii ca un câine de purici. Viața lui e sufocată de la început de aserțiunea "nu ne vedeam niciodată fețele", în care repetiția "niciodată" în dublă negație ar trebui susținută de o partitură în forță, nu de "știam că ne privim din pricina clopotelor". Metafore, metafore, jocuri de cuvinte, integrame, rebus, vechituri. Să mă ierți că ți-o zic așa, de la obraz pentrucă la cules de căpșuni n-ai să mă prinzi vreodată Andu

mi-ai dat un sfat foarte bun :).când o să pun mâna pe ea am s-o citesc.

te felicit. este un premiu care atestă valoarea ta de autor. la cât mai multe reuşite pe tărâmul literar!

Dragă Tudor, nu intenționez să deschid o polemică pe versurile citate de tine, în care Labiș, după opinia mea este epigon hmmm... hai să zic doar tributar lui Eminescu & Arghezi, versuri în care își căuta orizontul liric, drept pentru care nici nu au ajuns în manuale. Ceea ce nu mă împiedică să admir frumusețea lor și bunul tău gust. Eu spusesem 3, dar e criză:) Asta ca să ne destindem un pic. Și ai să admiți că un tânăr la 21 de ani poate fi apelat domn. Sunt convins că dacă îl întâlneai în acele vremuri, cu seriozitatea și bunul dumitale simț i-ai fi spus: Bună ziua domnule Labiș! Asta pentru că eu cred în manierele tale și în curajul de a lăsa la o parte acel "tovarășe Labiș".
În fine, frumoase versuri ai citat, pentru cei ce apreciază și poezia clasică (deși în contextul actual sunt fade). Însă în contextul scrierii, îmi pare mai tragică această dramă a omului modern descrisă aici de Virgil (poate pentru că este în timp mai aproape de mine), tehnic (zic eu) fără cusur. Aș aprecia dacă mi-ai spune ce poeme mai sunt citate în manuale de N. Labiș. Chiar nu știu, pe vremea mea era doar "Moartea căprioarei". Și da, ai dreptate că era genial, chiar Nichita era timorat de charisma și talentul tânărului coleg de generație, pe care îl invidia, spun istoriile literare.

parerea mea este ca de vreme ce altii au tot facut tot felul de giumbuslucuri in ring mai mult sau mai putin de unul singur nu vad de ce nu am accepta si interventia lui aalizeei. La urma urmei cel putin are valoare estetica. Si in plus e si la obiect. Daca tot am acceptat aberatii cu de cite ori scuipa Eminescu...

textele nu deranjează. cel puţin nu pe mine. şi cred că în general un text (cu excepţia celor clar ofensatoare) nu ar trebui să ofenzeze pe nimeni. un text este un text. el poate fi bun sau slab din diferite puncte de vedere. din punct de vedere literar mie acest text nu îmi spune nimic. dar sînt deschis la dezbateri. ca de obicei. în ce priveşte încadrarea, da nu o mai poţi modifica textul odată ce este în şantier. îţi recomand să citeşti acest info: http://www.hermeneia.com/content/jurnal-de-nesomn-20-0 ca să înţelegi cum stau lucrurile cu şantierul literar. deci, te rog să îmi spui ce doreşti să faci cu acest text? vrei să îl retragi definitiv? p.s. vreun se scrie impreunat

cuvântul mustește a vorbă scriem poeme suntem huliți cu drag sa nu fi fost acestea, te felicitam. si titlul ar merge modificat

Iarasi sunt in coada de peste. Din comentariul dumneavoastra trebuie sa inteleg ca Devorah nu este poezie ? ci reportaj... ?

poezia e altceva?

nu trebuie să povesteşti în poezie – am citit
un sfat către un tânăr poet – deci să nu povestesc
cum, foarte devreme, ea se scula dimineaţa, şi aşezându-se pe pat
aştepta să i se liniştească respiraţia, cu faţa în mâini –
să nu spun nimic despre chipul ei atâta de obosit
încât i se încovoiau umerii, în faţa oglinzii, când
se pieptăna încet. să nu-mi mărturisesc spaimele
lângă faţa ei înstrăinată, întoarsă de la mine.
să nu umblu cu versuri, ca şi cu oglinda în mâini
în care se răsfrâng acele dimineţi cu lumina cenuşie
dinainte de zori. poezia nu trebuie să fie reprezentare,
serie de imagini – aşa scrie. poezia
trebuie să fie vorbire interioară. adică
tot eu să vorbesc despre faţa ei înecându-se, căutându-şi
respiraţia? însă atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc
despre faţa ei, despre mişcările încetinite prin straturi
de remuşcări tulburi, de gânduri doar ale mele,
ale imaginii ei – ar fi numai un chip, o imagine –
şi ea – adevărata ei fiinţă atunci?