E o placere sa o citesti pe Luminita Suse. Cel putin pentru mine. Desi unii ar putea spune ca e predictibila. Dar nu poti nega talentul. Probabil ca o anumita exigenta in plus fata de text sau o extra-distilare a lui nu ar strica neaparat. E interesant si apetitul ei pentru culorile "tari", pentru contraste, contururi. Pentru unii dragostea e tandra, pentru ea tot mereu apare a fi mai degraba "violenta", sau "nebuna". In orice caz, cred ca a; fi preferat "în roșu de fum" si "au pornit deodată". As fi spus "cînd a deraiat tramvaiul/ împreuna cu noi".

pentru ca e limpede si emotionant. e un text care curge frumos ca o apa lina. e un text caruia aproape ca nu i-ai putea gasi cusur. doar faptul ca se foloseste de acele elemente care creeaza emotie implicita, ca foloseste acele ingrediente clasice care il fura pe cititor. arta ar trebui sa faca o cafea amara sa ti se para dulce, si nu amara. adica poezia asta vrea sa te impresioneze cu tot dinadinsul si o face pentru ca autorul a pus in ea doza potrivita de amar cat sa-i zapaceasca pe cititori. e bine. chiar si asa e bine, fiindca se vede ca bucatarul e bun.
dar intreb si eu oare, nu ar fi fost si mai bun daca ar fi avut la indemana spalt, cuie, piulite, arcuri si ceva lemn, nu mai bine ar fi fost mai creativ sa faca Pieta, o reproducere, decat o capcana de prins soareci? nu sunt rautacios, doar obiectiv. textul e bun, dar e ostentativ. pentru ca e dezbracat, pentru ca arata din prima si oricui ceea ce vrea. emotie. daca ar fi fost mai pe sugestie, mai voalat, ar fi fost poate si mai bun.

Daniela, revezi textul, fiindcă sunt niște greșeli!

Textul acesta demonstreaza ca nu este oricand indicat a se omite diacriticile total. Cel putin partea cu "oare ati incercat" nici nu mi-am dat seama ca e acolo, a trebuit sa reiau fraza pentru a o citi cum era firesc. La "rotulele genunchilor" din moment ce nu a existat nicio asociere metaforica ce poate implica "rotulele" cred ca existenta "genunchilor" este superflua. Descrierea mortilor ciopartiti imi aduce aminte de Remarque ("Pe frontul de vest nimic nou"). Fraza "războiul era pe sfîrșite morții erau mulți umflați pe cîmpii" suna fals si ambiguu. Mortii erau multi si umflati pe campii sau multi dintre morti erau umflati pe campii ? Imagini macabre, o constructie in jurul unei idei a razboiului, dar care pica. Razboiul se opreste pentru ca... "ne-a invatat iubirea". Ideea lipsei iubirii in contextul anterior nu este sustinuta in niciun fel, iar faptul ca un razboi este dus din lipsa de iubire devine o speculatie. La nivelul textului am remnarcat constructiile cu tenta negativa unele destul de bine conturate prin aliteratiile in "ne" si am remarcat o tendinta si la alti autori de utilizare a epizeuxisurilor negative. Aici "nici dupa". - "filele galbene ale hrisoavelor" stereotip. Mi-a placut ideea "calai bolnavi de tanjet". Cred ca ati putea concentra ideile mai mult... Ialin

Iată un text bine dezvoltat, fără edulcorări (minus panseul din final, observat foarte bine şi de Virgil). Aş zice chiar că e un text substanţial, plin de o anume vigoare (mai ales a rostirii).
O singură observaţie: "vidul din noi este o statuie/ îl auzim cum ne devoră într-o progresie riguros paralelă" ; metafora din primul vers nu e potrivită cu ce urmează, dat fiind că statuia simbolizează încremenirea; nu e viaţă, deci nu poate devora. Trebuia altceva, nu ştiu ce - himeră, fantasmă etc.

poezia aceasta. o imagini pleonastica (ex.câmp cu verdeaţă) si multe chestii sociale care, cine stie de ce, musai sa le punem in poezie. acum cat sunt calde(ex.un vagon cu ţigani sosea în Gara de Nord tocmai de la Paris). nu agreez revenirea din final cu revenirea cozii.

Îmi permit să fac o paralelă între literatură şi o altă artă, cea teatrală, de care sunt foarte îndrăgostită, şi să vin să spun că a fi critic de literatură, echivalează cu noţiunea de a juca pe scenă, ca şi actor, pe viu, o piesă de teatru. Pentru că dincolo de emoţia generată către un public larg, există şi acel grai al unei bune dicţii, un limbaj persuasiv, ce ţine nu de natura piesei în sine, a materialului scriitoricesc propus publicului, evident, de un scriitor, ci de felul în care actorul de teatru vs criticul de literatură va reuşi să pună în scenă/pe hârtie, prin talent şi dăruire de frumos, opera colegului său, scriitorul. Nu poţi scinda legătura dintre criticul de literatură şi scriitor atâta timp cât singurul instrument al celui implicat într-o dezbatere literară este condeiul. Ba, mai mult, consider că un critic de literatură este mult mai îndreptăţit să vadă dincolo de el ca şi critic şi latura aceasta de scriitor. Ca să fii un scriitor bun, trebuie şi este aproape impusă condiţia de a citi cât mai mult, de a te dezvolta prin citit şi scris. Un critic literar reuşeşte această performanţă cum e dat exemplu elocvent, aici, de Tudor Cristea.
"Din fericire, există, însă, şi s-a impus tot mai evident în ultima vreme şi părerea că asemenea delimitări nu sunt întotdeauna îndreptăţite, pentru că un critic este şi el un scriitor. În acest sens, sunt scriitori nu doar Balzac sau Stendhal, dar şi Saint-Beuve ori Albert Thibaudet, nu doar Camus, dar si Pierrre de Boisdeffre şi, ca să revenim în spaţiul naţional, nu doar Rebreanu sau Arghezi, dar şi Lovinescu ori G. Călinescu, nu doar Marin Preda sau Ana Blandiana, dar şi E. Simion ori N. Manolescu. - T. Cristea")
Un actor de film, cel care îmbrăţişează arta cinematografică, de exemplu, va fi un actor foarte bun, dacă va fi trecut prin teatru mai întâi, pentru că el porneşte de la "un viu scenic" , de la o emoţie naturală, şi va şti să dea viaţă unei pelicule pe mai târziu.
Vă cititesc cu interes, domnule T. Cristea, şi daţi-mi voie să cad de-acord cu cele expuse de dumneavoastră, mai sus, dar şi să afirm prin crezul meu, că un scriitor complex sau ideal, în sensul în care nu putem defini idealul dar îl putem imagina la nivel de idee, este un bun critic literar, eseist, poet, scriitor şi de ce nu un talentat grafician sau pictor, precum l-aş da, aici, exemplu pe Victor Hugo.
Cu drag.

iata altceva! frumoasa incursiune intr-o lume idilica. poemul se expune singur in imaginea pe care un creion o deseneaza - nu o scrie - in fata cititorului. un poem-imagine.

da, întradevăr...

Are ceva farmec aceasta prozo-poetica a ta insa daca alegi sa fie poezie atunci mai taie din blablauri iar daca vrei sa fie proza incearca sa conturezi mai bine personajul. Din punct de vedere tehnic exista deja cateva solutii deja clasice.

Te rog sa verifici textul si sa corectezi diacriticele si erorile de typo (sugestie: vîmntului ) ! ialin

Marga îţi mulţumesc pentru citire şi semn, o să ţin cont de obiecţiile tale şi voi încerca să lucrez la partea tehnică mai mult.

câtă insolență... deci tu, caragea, insulți un întreg site cu membrii lui cu tot, citez: pe Hermeneia se dau in general penite la textele foarte proaste sau pe favoritisme apoi gazda, și acum musafirul îi și spune ce ar trebui să facă... atâta impertinență nu am mai văzut... sunt dezgustat. iar Virgil a fost îngăduitor cu tine când a trecut peste această afirmație, care ar fi dus automat la suspendarea contului tău... repet, câtă insolență...

tertium non datur! cu... yester!