Si eu recunosc ca nu vreau sa dau frau liber unui conflict, care ne-ar face rau la amandoi. Insa trebuie sa ni-l asumam, sa-l recunoastem. Vezi bine ca ne luptam pentru ceva intre noi. Ghici ciuperca cei? Gandeste-te la nebuloasa si actul creator in care lupta .
Călin, Roxana, cred eu că în proză se întâmplă altfel decât în poezie: personajele prind uneori propriul drum, independent de mecanica dorită de autor. Am să mă repet: o singură frază referitoare la lipsa reală a dorinței nu schimbă ceea ce, din restul textului, nu transpare. Poate că tu, Roxana, ai avut un fel de "plan", ai știut cum vrei să fie cei doi, dar mie când mi-ai spus "O sună mereu în ultimul moment, entuziasmat ca în fața unui cadou. O face sigur că ea va fi acolo. Și e. Când l-a refuzat prima dată, a fost șocat. De atunci o caută mereu, iar ea îl respinge mereu. De fapt asta caută, să-și dorească ceva ce nu poate avea. Trăiesc amândoi pe baza aceluiași sistem care le oferă o culme, pe care nu-și doresc să o atingă, pentru că și-ar pierde rațiunea de a trăi. ", am eșuat în a vedea prietenia, afinitatea (și textul curge mai departe, și eu ziceam că bine, pe aceeași pantă a construcțiilor artificiale a unei relații, în lipsa realului, melodia, semnele căutate, fabricate, "coincidențele" lipsa comunicării reale etc etc etc. Greșesc eu? Nu am un scenariu când citesc, ci lucrez cu ceea ce-mi oferă autorul. Am spus că eu aș fi avut curaj să exploatez, ajunsă la punctul cu pricina (pe care eu îl consider unul de forță pentru textul tău), o altă latură a titlului, aș fi renunțat la ce-mi dorisem inițial de la personaje și aș fi mers pe ceea ce au devenit ele, de bună voie și nesilite de nimeni. Pe scurt, nu aș fi scris chestia cu lipsa dorinței, și proza ar fi curs altfel. Desigur că ți se pare absurd, că una ai vrut tu să spui, și alta îți sugerez eu, dar eu ți-am oferit argumentele textului, așa cum l-am citit eu, repet. Nu mă pot transpune în locul autorului când citesc proză, asta se face mai mult la poezie, cred eu. Restul obiecțiilor au fost și ele atât cât am considerat de argumentate, nu mai aglomerez subsolul... :-) Pe mine mă interesează mai binele în ceea ce scrii, pe tine? (ei, știu că-i retorică întrebarea mea... ) La bună citire.
ai dreptate. si eu am argumentat cu mine insumi pe ideea folosirii termenului. iar la "marmura vie" m-a deranjat potentialul de a fi perceput drept eminescian. va trebui sa fac ceva acolo. merci. e doar un text.
Senzatie de singuratate si mai ales de lipsa de sens foarte bine conturata in cuvinte simple. Probabil ca a vorbi despre plitis in metafore nu ar fi fost cea mai buna optiune. O radiografie sincera, o clipa de luciditate care s-a vrut a fi poezie. Din punctul meu de vedere cred ca in acest caz cuvintele si-au atins menirea.
Într-adevăr, este unul din sensuri: 12'' ca măsură și a spațiului, nu numai a timpului. Posteritatea are nevoie de prezentul nostru sau al lor? Mulțumesc pentru trecerea ta aici.
Adrian, am taiat "acelea", drept, era redundant, dar am putut vedea chestia asta abia azi. Totusi, de ce aproape natural? Sper ca nu e ca la sucurile naturale unde 5% e fruct si restul sirop:)
Cristina, bine ai venit sub textul meu. Ma bucura ca te-a miscat atat de tare. Iti multumesc pentru ganduri si te mai astept.
Un poem care îmi amintește de o carte și un film: "Femeia nisipurilor", de Kobo Abe; aceeași stare de pierdere în tine însuți, aceeași sete într-un deșert al vieții-morții, în care singura respirație posibilă este izvorul spiritului, spre creație. Interesant, dar mai ales uimitor cum motivul nisipurilor și al apelor capătă atâtea sensuri sub modelările tale de vers, Marlena... N'oublions jamais...
Mai știi cum ne ploua acolo, lângă gardul electrificat al Zonei? Ce a fost mai întâi, textul sau fotografia? Se completează atât de bine! El, "hoțul", disperat că lumea nu-și dorește decât putere și faimă. El știe că-i poate face fericiți, dar ei nu știu ce-și doresc. E o poezie despre un mizantrop îndrăgostit de... oameni. De aceea îi îmbrățișează cu umbra. O poezie filosofică, plină de sens, de miez; ai din ce mușca aici. Interesantă această substituire umbră-culoare; surprinde subtil acea "nesiguranță" perpetuă a umbletului-litanie, o pendulare nesfârșită între sensuri, spre aflare. Contrastul iubiri - ocnași, apoi "pereții" și "gratiile" depășite doar de umbră/vis ca "formă a unui bărbat fericit", aduc accente tocmai ale acestei viziuni caleidoscopice, coloristice, asupra unei realități schizoide. Imaginea finală e de o extraordinară forță poetică sugerând un efort dincolo-de-uman de a trece dincolo de toate cicatricile pe care "și le privește". Nimic nu ar fi fost la fel de puternic, nici "până la os", "până la sânge", până la nu știu ce. Acest "până la sare" face saltul de la cuplul om-animal (lingerea animalică a drobului de sare), la cuplul om-supraom (netezirea asperităților muribunde dintre om și umbra sa cea fericită).
Pe ici, pe colo, urmează să mai lucrezi, deși cred că vei lasă textul în forma aceasta. Este emoționant poemul, nu sunt patriot decât, cum se spune, la olimpiadele de gimnastică, dar mi-a dat o lacrimă, citind. Finalul foarte bun, interesant ar fi dacă e inspirație de moment sau pregătit de ceva vreme. E un text care trebuia scris.
se vrea un poem cifrat, un fel de: descuie-ma, daca poti?
ce inseamna punk bach? punk, e clar. bach, e clar. punk bach insa? nici prin cataloagele muzicale n-am dat de el! in ce priveste poemul in sine, mi se pare o luare de atitudine vis-a-vis de nebunia tanarului sedus de mirajul muzicii rock, punk, etc. si capcanele ei. hm.
Paul,
Noi nu ne contrazicem, ci doar adăugăm nuanţe. Uite, eu înţeleg prin "literatura adevărată" textele care pot vorbi, cum ar zice Ion Barbu, "peste mode şi timp". În acest sens, mă tem că literatura de azi, care pare nouă-nouţă, se va contextualiza mult mai rapid decât literatura veacurilor trecute. Spun asta deşi sunt şi eu un autor de azi. Altminteri, sunt de acord cu tot ce spui.
În al doilea rând, dacă vei avea interesul să accesezi eseul meu despre Labiş, vei vedea că eu sunt (deşi într-un mod nuanţat) mai drastic decât tine (dar şi decât diverşi critici, inclusiv E. Simion sau Manolescu ori Mihai Cimpoi - basarabenii încă apreciază ceea ce noi privim cu rezervă) cu Labiş. Inclusiv cu poemul său cel mai cunoscut, la care ne tot referim aici.
Dragă Cornelia, textele tale mi se par deosebit de interesante dar îți mărturisesc cât se poate de sincer ceea ce mă împiedică să comentez la ele nu are de-a face nicidecum cu textul în sine ci cu numele acesta al tău de autor scris așa cu majuscule de parcă ai dori cu tot dinadinsul să se observe, să iasă în evidență. Asta mie nu îmi place deloc.
Sper să nu mă înțelegi greșit, eu apreciez ce și cum scrii în ciuda problemei destul de serioase de mai sus, opinia mea.
margas
Dupa primele randuri ma pregateam sa tai in patru acest text si sa ma iau serios de tine, totusi citind pana la capat, descopar salvarea care vine de la sticla de tequila, divortul marelui equinox, elemente forte in poezie in jurul carora graviteaza restul constatarilor mai mult sau mai putin relevante. Salvarea vine de acolo de unde nu te-astepti. Hai noroc.
aha!!!
") Intercorelarea celor două emisfere constă în faptul că, pentru a rezolva probleme, emisfera stângă are nevoie de axiome/postulate/ipoteze (de lucru) etc. ce-i sunt furnizate de emisfera dreaptă, odată cu problemele formulate tot de aceasta. Tot o astfel de intercorelare presupune și feed-back-uri din stânga în dreapta."
zbarr in stanga si zbirrr in dreapta. creierul meu nu apartine constientului meu, e clar. el e sarman spectator naucit. creierul meu merge singur pe text, fara mine.
Mă bucur să văd că vin prozatori valoroși pe site.
Mi-a plăcut textul, se simte o mână exersată și sigură în spate, mi-a plăcut cum ai condus dialogul de exemplu. Mi-ar fi plăcut ca povestea lui Pufi să fie mai... edificatoare, să se cunoască soarta lui, poate o miză mai clară a textului, altfel îl simt doar ca pe un fragment dintr-o poveste în desfășurare.
Bun sfârșitul.
trecerea dincolo de ”coloanele lui noe”, probabil rămase pe undeva pe muntele Ararat, e pregătită de text, adică se simt, palpabil aproape, dezgustul, lehamitea, dorința de a urla uneori neputința de a acționa.
aș mai umbla la ”ideea de a exista fără a fi”, și ”adorm visând visuri lapidare” .
Faina rotativa si alternativele, ma duc cu gandul la cea mai buna dintre lumile posibile... tot ca mind game desigur. Exprimarea un pic cam prea lejera pe gustul meu azi, cand ma intorc la dulcele stil clasic :-) Nu vreau sa las sa treaca acest text chiar asa. Si daca ar fi doar pentru ca oricum, tot trece. Dar nu asa. Andu
modificare: pentru a limpezi mesajul din fraza cu "inteligența" (care conținea un dialog cumva foarte ironic astfel formulată), am modificat totuși, spre a fi mai bine receptată. și am schimbat și titlul. mulțam pentru comentariile voastre
Iata inca o idee la care nu se mai poate lucra: ??!!@@##$$%%^^&&** Sper sa se termine fericit aceasta epopee de asa-zise "vizuale" lipsite de orice valoare pe hermeneia si sa intram intr-o noua era, mai expresionista, mai impresionista, mai cubista, mai da-da-ista, orice, numai sa fie ceva de valoare. Arta fotografica este altceva decat vad eu pe aici, jur! Bobadil
poezia lui alex este una dintre puținele care au nevoie de introducere. m-a uimit întotdeauna modestia și calmul care o însoțesc. aleksandar lasă impresia unei urechi aplecate pe pămîntul schimbător al realității imediate, dar o ureche care caută să audă sunete pentru care un nepoet nu își va face niciodată timp. pentru că a fi poet nu înseamnă în primul rînd a ști să scrii. ci a ști să asculți. mai ales a ști să te asculți. iar situația lui de „om de frontieră” nu face decît să îl avantajeze. criza tranziției sau a incertitudinii unei apartenențe, criza fluidității și metamorfozei identitare și existențiale nu sînt doar simple „discomforturi” ci avantaje pentru cineva care poate scrie poezie. iar aleksandar ne reamintește asta. am așteptat acest volum de foarte multă vreme.
Și eu cred că poemul trebuia să fie mai lung, după tensiunea pe care o acumulează. După versurile astea, de exemplu,trebuia să mai continui "ca să cunoști cu adevărat singurătatea trebuie să fii prieten cu șobolanii". Nu m-ai convins și nici nu m-ai șocat, de ce să fii prieten cu șobolanii? Ar fi urmat ceva mai dur să mă convingă, altfel rămân doar niște cuvinte Sau: "plictisu tău nu îmbracă niciodată o haină nouă" e o formulare poetică depășită, ajunsă clișeu, ca și : "îți vine să-ti smulgi oamenii din piept să-i pui să danseze." (un clișeu agonic, sorry) Adelina, încearcă să exprimi simplu ceea ce vezi și simți, nu mai e vremea în care să sugerezi și să faci alegorii, sau or fi venind niște vremuri dictatoriale, din nou? :)
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
domnule Manolescu, multumesc pentru atentia acordata acestui text. Ionut, ma las asa ;)
pentru textul : mă las așa deSi eu recunosc ca nu vreau sa dau frau liber unui conflict, care ne-ar face rau la amandoi. Insa trebuie sa ni-l asumam, sa-l recunoastem. Vezi bine ca ne luptam pentru ceva intre noi. Ghici ciuperca cei? Gandeste-te la nebuloasa si actul creator in care lupta .
pentru textul : psalm pentru tâmplarul meu deCălin, Roxana, cred eu că în proză se întâmplă altfel decât în poezie: personajele prind uneori propriul drum, independent de mecanica dorită de autor. Am să mă repet: o singură frază referitoare la lipsa reală a dorinței nu schimbă ceea ce, din restul textului, nu transpare. Poate că tu, Roxana, ai avut un fel de "plan", ai știut cum vrei să fie cei doi, dar mie când mi-ai spus "O sună mereu în ultimul moment, entuziasmat ca în fața unui cadou. O face sigur că ea va fi acolo. Și e. Când l-a refuzat prima dată, a fost șocat. De atunci o caută mereu, iar ea îl respinge mereu. De fapt asta caută, să-și dorească ceva ce nu poate avea. Trăiesc amândoi pe baza aceluiași sistem care le oferă o culme, pe care nu-și doresc să o atingă, pentru că și-ar pierde rațiunea de a trăi. ", am eșuat în a vedea prietenia, afinitatea (și textul curge mai departe, și eu ziceam că bine, pe aceeași pantă a construcțiilor artificiale a unei relații, în lipsa realului, melodia, semnele căutate, fabricate, "coincidențele" lipsa comunicării reale etc etc etc. Greșesc eu? Nu am un scenariu când citesc, ci lucrez cu ceea ce-mi oferă autorul. Am spus că eu aș fi avut curaj să exploatez, ajunsă la punctul cu pricina (pe care eu îl consider unul de forță pentru textul tău), o altă latură a titlului, aș fi renunțat la ce-mi dorisem inițial de la personaje și aș fi mers pe ceea ce au devenit ele, de bună voie și nesilite de nimeni. Pe scurt, nu aș fi scris chestia cu lipsa dorinței, și proza ar fi curs altfel. Desigur că ți se pare absurd, că una ai vrut tu să spui, și alta îți sugerez eu, dar eu ți-am oferit argumentele textului, așa cum l-am citit eu, repet. Nu mă pot transpune în locul autorului când citesc proză, asta se face mai mult la poezie, cred eu. Restul obiecțiilor au fost și ele atât cât am considerat de argumentate, nu mai aglomerez subsolul... :-) Pe mine mă interesează mai binele în ceea ce scrii, pe tine? (ei, știu că-i retorică întrebarea mea... ) La bună citire.
pentru textul : Amantă spirituală deCeva nu se leaga in aceasta poezie. Primele versuri n-au nicio tangenta cu finalul.....parerea mea. In plus consider ca semnul ? nu isi are rostul.
pentru textul : şi dacă îmblânzesc mortul...?? deaici te-ai distrat numai
pentru textul : perfect immoral copy/paste deai dreptate. si eu am argumentat cu mine insumi pe ideea folosirii termenului. iar la "marmura vie" m-a deranjat potentialul de a fi perceput drept eminescian. va trebui sa fac ceva acolo. merci. e doar un text.
pentru textul : cum atingi pietrele acelea netede ale caldarîmului deSenzatie de singuratate si mai ales de lipsa de sens foarte bine conturata in cuvinte simple. Probabil ca a vorbi despre plitis in metafore nu ar fi fost cea mai buna optiune. O radiografie sincera, o clipa de luciditate care s-a vrut a fi poezie. Din punctul meu de vedere cred ca in acest caz cuvintele si-au atins menirea.
pentru textul : gustul alcalin al zilei de luni I deÎntr-adevăr, este unul din sensuri: 12'' ca măsură și a spațiului, nu numai a timpului. Posteritatea are nevoie de prezentul nostru sau al lor? Mulțumesc pentru trecerea ta aici.
pentru textul : 12'' deAdrian, am taiat "acelea", drept, era redundant, dar am putut vedea chestia asta abia azi. Totusi, de ce aproape natural? Sper ca nu e ca la sucurile naturale unde 5% e fruct si restul sirop:)
pentru textul : corespondență de septembrie deCristina, bine ai venit sub textul meu. Ma bucura ca te-a miscat atat de tare. Iti multumesc pentru ganduri si te mai astept.
Un poem care îmi amintește de o carte și un film: "Femeia nisipurilor", de Kobo Abe; aceeași stare de pierdere în tine însuți, aceeași sete într-un deșert al vieții-morții, în care singura respirație posibilă este izvorul spiritului, spre creație. Interesant, dar mai ales uimitor cum motivul nisipurilor și al apelor capătă atâtea sensuri sub modelările tale de vers, Marlena... N'oublions jamais...
pentru textul : אני בולעת את הצמא deMai știi cum ne ploua acolo, lângă gardul electrificat al Zonei? Ce a fost mai întâi, textul sau fotografia? Se completează atât de bine! El, "hoțul", disperat că lumea nu-și dorește decât putere și faimă. El știe că-i poate face fericiți, dar ei nu știu ce-și doresc. E o poezie despre un mizantrop îndrăgostit de... oameni. De aceea îi îmbrățișează cu umbra. O poezie filosofică, plină de sens, de miez; ai din ce mușca aici. Interesantă această substituire umbră-culoare; surprinde subtil acea "nesiguranță" perpetuă a umbletului-litanie, o pendulare nesfârșită între sensuri, spre aflare. Contrastul iubiri - ocnași, apoi "pereții" și "gratiile" depășite doar de umbră/vis ca "formă a unui bărbat fericit", aduc accente tocmai ale acestei viziuni caleidoscopice, coloristice, asupra unei realități schizoide. Imaginea finală e de o extraordinară forță poetică sugerând un efort dincolo-de-uman de a trece dincolo de toate cicatricile pe care "și le privește". Nimic nu ar fi fost la fel de puternic, nici "până la os", "până la sânge", până la nu știu ce. Acest "până la sare" face saltul de la cuplul om-animal (lingerea animalică a drobului de sare), la cuplul om-supraom (netezirea asperităților muribunde dintre om și umbra sa cea fericită).
pentru textul : Culori dePe ici, pe colo, urmează să mai lucrezi, deși cred că vei lasă textul în forma aceasta. Este emoționant poemul, nu sunt patriot decât, cum se spune, la olimpiadele de gimnastică, dar mi-a dat o lacrimă, citind. Finalul foarte bun, interesant ar fi dacă e inspirație de moment sau pregătit de ceva vreme. E un text care trebuia scris.
pentru textul : românia perfect I dese vrea un poem cifrat, un fel de: descuie-ma, daca poti?
pentru textul : punk bach dece inseamna punk bach? punk, e clar. bach, e clar. punk bach insa? nici prin cataloagele muzicale n-am dat de el! in ce priveste poemul in sine, mi se pare o luare de atitudine vis-a-vis de nebunia tanarului sedus de mirajul muzicii rock, punk, etc. si capcanele ei. hm.
Paul,
pentru textul : domnule Labiș deNoi nu ne contrazicem, ci doar adăugăm nuanţe. Uite, eu înţeleg prin "literatura adevărată" textele care pot vorbi, cum ar zice Ion Barbu, "peste mode şi timp". În acest sens, mă tem că literatura de azi, care pare nouă-nouţă, se va contextualiza mult mai rapid decât literatura veacurilor trecute. Spun asta deşi sunt şi eu un autor de azi. Altminteri, sunt de acord cu tot ce spui.
În al doilea rând, dacă vei avea interesul să accesezi eseul meu despre Labiş, vei vedea că eu sunt (deşi într-un mod nuanţat) mai drastic decât tine (dar şi decât diverşi critici, inclusiv E. Simion sau Manolescu ori Mihai Cimpoi - basarabenii încă apreciază ceea ce noi privim cu rezervă) cu Labiş. Inclusiv cu poemul său cel mai cunoscut, la care ne tot referim aici.
Dragă Cornelia, textele tale mi se par deosebit de interesante dar îți mărturisesc cât se poate de sincer ceea ce mă împiedică să comentez la ele nu are de-a face nicidecum cu textul în sine ci cu numele acesta al tău de autor scris așa cu majuscule de parcă ai dori cu tot dinadinsul să se observe, să iasă în evidență. Asta mie nu îmi place deloc.
pentru textul : Universul meu deSper să nu mă înțelegi greșit, eu apreciez ce și cum scrii în ciuda problemei destul de serioase de mai sus, opinia mea.
margas
Dupa primele randuri ma pregateam sa tai in patru acest text si sa ma iau serios de tine, totusi citind pana la capat, descopar salvarea care vine de la sticla de tequila, divortul marelui equinox, elemente forte in poezie in jurul carora graviteaza restul constatarilor mai mult sau mai putin relevante. Salvarea vine de acolo de unde nu te-astepti. Hai noroc.
pentru textul : nu știu deaha!!!
pentru textul : (1) Gestaltul Arhitectural de") Intercorelarea celor două emisfere constă în faptul că, pentru a rezolva probleme, emisfera stângă are nevoie de axiome/postulate/ipoteze (de lucru) etc. ce-i sunt furnizate de emisfera dreaptă, odată cu problemele formulate tot de aceasta. Tot o astfel de intercorelare presupune și feed-back-uri din stânga în dreapta."
zbarr in stanga si zbirrr in dreapta. creierul meu nu apartine constientului meu, e clar. el e sarman spectator naucit. creierul meu merge singur pe text, fara mine.
Metafore si sugestii prea "cautate". La "rece". Obsesia aia a Minotaurului (si labirintului), regasita si in alte texte ale tale, este "ocultata".
pentru textul : Poem pe coajă de săpun. Getting over you deDorin Cozan, sugerezi că e prea "încărcată" strofa respectivă?
pentru textul : Colind păgân deimi place cum incepi: curajos si incitant. si la fel, mi-a placut finalul. sunt insa unele expresii si figuri de stil la care as renunta.
pentru textul : sunt liber decostel, ai o greseala de tastare...
pentru textul : Curiozitate deMă bucur să văd că vin prozatori valoroși pe site.
Mi-a plăcut textul, se simte o mână exersată și sigură în spate, mi-a plăcut cum ai condus dialogul de exemplu. Mi-ar fi plăcut ca povestea lui Pufi să fie mai... edificatoare, să se cunoască soarta lui, poate o miză mai clară a textului, altfel îl simt doar ca pe un fragment dintr-o poveste în desfășurare.
Bun sfârșitul.
și bun venit! :)
pentru textul : Mila Domnului detrecerea dincolo de ”coloanele lui noe”, probabil rămase pe undeva pe muntele Ararat, e pregătită de text, adică se simt, palpabil aproape, dezgustul, lehamitea, dorința de a urla uneori neputința de a acționa.
pentru textul : coloanele lui noe deaș mai umbla la ”ideea de a exista fără a fi”, și ”adorm visând visuri lapidare” .
nu am patent pentru ea, Adriana. poti scrie ce doresti pornind de la ea.
pentru textul : am văzut-o deFaina rotativa si alternativele, ma duc cu gandul la cea mai buna dintre lumile posibile... tot ca mind game desigur. Exprimarea un pic cam prea lejera pe gustul meu azi, cand ma intorc la dulcele stil clasic :-) Nu vreau sa las sa treaca acest text chiar asa. Si daca ar fi doar pentru ca oricum, tot trece. Dar nu asa. Andu
pentru textul : P2P demodificare: pentru a limpezi mesajul din fraza cu "inteligența" (care conținea un dialog cumva foarte ironic astfel formulată), am modificat totuși, spre a fi mai bine receptată. și am schimbat și titlul. mulțam pentru comentariile voastre
pentru textul : nu suport vara asta verde-gălbui deIata inca o idee la care nu se mai poate lucra: ??!!@@##$$%%^^&&** Sper sa se termine fericit aceasta epopee de asa-zise "vizuale" lipsite de orice valoare pe hermeneia si sa intram intr-o noua era, mai expresionista, mai impresionista, mai cubista, mai da-da-ista, orice, numai sa fie ceva de valoare. Arta fotografica este altceva decat vad eu pe aici, jur! Bobadil
pentru textul : my Mary dedemona e un titlu bun. restul, o sinteza................................... te mai citesc
pentru textul : demona (Lisa) depoezia lui alex este una dintre puținele care au nevoie de introducere. m-a uimit întotdeauna modestia și calmul care o însoțesc. aleksandar lasă impresia unei urechi aplecate pe pămîntul schimbător al realității imediate, dar o ureche care caută să audă sunete pentru care un nepoet nu își va face niciodată timp. pentru că a fi poet nu înseamnă în primul rînd a ști să scrii. ci a ști să asculți. mai ales a ști să te asculți. iar situația lui de „om de frontieră” nu face decît să îl avantajeze. criza tranziției sau a incertitudinii unei apartenențe, criza fluidității și metamorfozei identitare și existențiale nu sînt doar simple „discomforturi” ci avantaje pentru cineva care poate scrie poezie. iar aleksandar ne reamintește asta. am așteptat acest volum de foarte multă vreme.
pentru textul : Lansare de carte: Aleksandar Stoicovici - "Vineri" deȘi eu cred că poemul trebuia să fie mai lung, după tensiunea pe care o acumulează. După versurile astea, de exemplu,trebuia să mai continui "ca să cunoști cu adevărat singurătatea trebuie să fii prieten cu șobolanii". Nu m-ai convins și nici nu m-ai șocat, de ce să fii prieten cu șobolanii? Ar fi urmat ceva mai dur să mă convingă, altfel rămân doar niște cuvinte Sau: "plictisu tău nu îmbracă niciodată o haină nouă" e o formulare poetică depășită, ajunsă clișeu, ca și : "îți vine să-ti smulgi oamenii din piept să-i pui să danseze." (un clișeu agonic, sorry) Adelina, încearcă să exprimi simplu ceea ce vezi și simți, nu mai e vremea în care să sugerezi și să faci alegorii, sau or fi venind niște vremuri dictatoriale, din nou? :)
pentru textul : quand les paroles sont inutiles dePagini