Ela, iti atrag atentia ca pe Hermeneia descurajam comentariile laconice, scuze, multumiri si altele din acestea. in acelasi timp recomandam atentie atunci cind se posteaza un comentariu. timpul alocat este suficient de generos pentru asa ceva. Exista deja un curent de opinie pentru a introduce reglementarea aceasta in ce priveste dimensiunea comentariilor in regulament. Cred ca voi lua o masura tehnica astazi in primul rind
Poemul tău are câteva momente sugestive: finalul când mă așteptam să fie (și chiar așa am și citit) "vezi tu am adormi ca în noaptea aceea în care / unul dintre noi a luat în sfârșit o piatră" (întotdeauna propozițiile afirmative au un impact mai mare). Și: "să nu uităm casa ar fi transparentă / atât de transparentă încât..." și aici mă așteptam la cu totul altceva, mult mai puternic. De ce ai considerat că textul este colaj poetic?
sapphire, regasirea, prin nostalgia copilariei si a copilariilor - chiar si cea a termenelor? - permite o reevaluare a ceea ce ramane de facut la bifurcatie. totul e sa mergem. aranca, imi place cum ai spus tu "domnule Poet"....ma simt depasit. imi ramane numai sa multumesc, mirat de atentii si felicitari. va multumesc
Aici am fost un pic nemulțumită de abundența prenumelor. De aceea îmi pare superfluă precizarea din versul final "învierea mea". Ai putea extinde cadrul de la ego-centricului sine la generic evitând pronumele posesive, în special cel din ultimul vers: "și privesc pământul în ochi/ sângerând ceruri până la înviere".
Corect ar fi fost scris asa: "camera interzisă odată", fara "de", daca "odata" determina pe "camera". Daca e vorba despre "camera de odata [de candva] interzisa", expresia suna complet neromaneste si ciudat, parca e o traducere stangace. Tu chiar nu realizezi ca textul tau e slabut?!
Pe bune ca, daca te mai vad la Virtualia, arunc dupa tine cu toate piscoturile din sala.
Younger Sister, mulțumim, și eu, și June, pentru interpretare și urări. Desigur că ceaiul de salvie nu e întâmplător ales aici. Mai e ceva de lucrat pe text, precum și la partea vizuală.
Ma incanta profunzimea din acest poem. Sfasierea atinge cote acute: "nu era vocea mea,/ eu strig intotdeauna in maduva,/ urlu limfatic". Si finalul eu l-am receptat ca o metamorfoza a trecerii timpului in eteric. Si da, e si dupa cum spune si Marina "asociatia timp-anaconda... imagine biblica a pacatului". E intr-adevar "un poem de re-citit". "eu strig intotdeauna in maduva" e colosal, am vibrat la acest vers ca si cum m-as fi aflat in fata Tipatului lui Munch.
asa, dupa politica ce urmeaza? zen? te apuci si tu de cautat spiritualitatea, ca femeile trecute de patruzeci care se apuca de scris? sau poate ceva despre prietenia omului cu natura. scrii oribil, dezgustator, iti iei un aer superior, de atotcunoscator, si cel mai grav, NU convingi. DELOC. semizeule. iubeste-te in continuare, ca toti o facem, dar mai uita-te si-mprejur, inainte de a arunca graguit cu rahat in oameni ca au pierdut timp pretios citindu-ti un text prost prost prost
Tocmai comentasem despre suferinţă ceva mai înainte şi dau apoi de acest text oarecum complementar. Acolo imaginar-meditativ, aici lucid-reflexiv. Între cele două talere, fericire şi suferinţă, se întinde un braţ de balanţă plin de paradoxuri de greutate zero. Imaginaţia şi iluzia atârnând tot imponderabile, imposibil de a influenţa în vreun fel greutatea. Oare? Întrebarea rămâne.
„Mai menţionez - şi cu asta închei – că diversele baterii de teste de determinare a gradului de „inteligenţă” (IQ, inteligenţă emoţională, creativă şi chiar aşa zisă «spirituală», evident discutabilă) arată că cei care vorbesc fluent mai multe limbi prezintă un grad mult sporit în raport cu cei care se limitează doar la limba maternă.”
Afirmaţie riscantă. Dacă nu este amendată după cum urmează: „Mai menţionez - şi cu asta închei – că diversele baterii de teste de determinare a gradului de „inteligenţă” (IQ, inteligenţă emoţională, creativă şi chiar aşa zisă «spirituală», evident discutabilă) arată că cei care vorbesc fluent mai multe limbi prezintă, statistic, un grad mult sporit în raport cu cei care se limitează doar la limba maternă.”
Asta nu înseamnă că doamna Leonte nu are şi dânsa dreptate. Dar nici că ipoteza Whorf – Sapir stă în picioare în mod absolut. Şi exemplul, din nefericire pentru noi singurul, este Brâncuşi. Care nu a avut o „inteligenţa specifică scriitorilor, traducătorilor, poeţilor, avocaţilor”. Şi nu cred că se poate spune despre el că i-a lipsit ceea ce generic se poate numi „Peticul”. Iar Wittgenstein spune: „Despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă”. Dar tot el adaugă că „se poate arăta”. În acelaşi timp şi de asemenea nu se poate spune despre cineva care se exprimă „lingvistic” şi consideră ipoteza Whorf – Sapir drept ars poetica că poate „produce” neapărat poezie. Problema este ce şi cum „arată”, prin metafore, ceea ce se ascunde în spatele textului. Ori tocmai aici este problema, pe care voi încerc a s-o pun într-un viitor text. Şi anume dacă prezumptivul mai adaugă, tot în cadrul acelei ars poetica şi aşa numita „Cotitură lingvistică”. Mai precis, cât pot fi de precis în acest comentariu, dacă pleacă de la o premisă mai largă adoptată de „filozofia analitică a limbajului” (şi aici consider „limbajul” în sensul cel mai general posibil, incluzând, printre altele şi exprimarea artistică: lingvistică, muzicală, plastică… ). Premisă care presupune pur şi simplu „ruperea” limbajului de entitatea care îl produce şi, prin urmare, de structurile adânci ale minţii care se află în spatele său şi studierea sa separată. Întocmai cum ai studia, de exemplu, un fluture dintr-un insectar ca să poţi descrie alcătuirea sa fizică din care, însă, viaţa, pur şi simplu, a dispărut. Pentru un asemenea artist (generic) angajarea sa într-o asemenea
sisifică ars poetica constituie, cred eu, o imensă provocare. Nu zic chiar sortită, implicit, eşecului. Pentru că, s-ar putea ca în final să-şi nege premisele. Sau, cine ştie, să intuiască ce se va întâmpla în «post-umanitate». În cadrul căreia, printre altele, «implementarea» limbajului, ca entitate independentă, pe suporturi artificiale, să conducă, în final, la schimbarea drastică a ceea ce numim azi «realitate» psiho-fizică a omului aşa cum o percepem şi căutăm s-o înţelegem acum. Tendinţă mai mult sau mai puţin clară promovată de tehno-ştiinţă şi, în cultură în general, de postmodernism. Şi, se pare, că nu e vorba se SF. Pentru că în cercetarea de vârf, inclusiv în domeniul filosofiei mentalului (prelungire a filosofiei analitice) şi al ştiinţei cognitive, lucrurile sunt luate în mod foarte serios.
Dar, despre toate astea, sper, într-un text/texte viitor/viitoare (dacă voi fi în măsură să îl/le scriu).
virgil, multumesc pentru semn. stiu ca e dificil de comentat, eu oricum la aproape fiecare text astept sa vina cineva sa ma traga de urechi sa-mi spuna, ca asta nu e poezie. evident eu nu zic ca este. poate cel mult un text care sa te faca sa te opresti putin din drum, sa- l citesti cu placere.
silvia, sunt surprinsa de semnul tau, ma bucur ca ti-a placut. ai dreptate, nu e chiar sf, e mai mult o parabola, proiectia unui sentiment plecand de la lucruri concrete. multumesc si te mai astept.
mihaela, ma bucur ca ti-a placut si ca mi -ai spus asta. recunosc ca nu ma asteptam la un feed back pozitiv. cu drag,
Va salut si va multumesc pentru comentariu. Trebuie sa recunosc ca e prima data cand ma simt prost pentru ca dezamagesc pe cineva; nu vreau sa sugerez ca pana acum n-am mai dezamagit dar cand observatia vine din partea unui "necunoscut" care te valideaza doar pentru ceea ce scrii, totul se amplifica inzecit.
Ioana dragă dragă, bine că mi-am luat o măsură de siguranță:"Tu ce crezi? Nu-i nimic, sunt mulți zidiți și mai toată lumea are ouă de piatră...!" Să-ți spun că n-o citisem ar fi (deja) în plus. Dar las că te mai citesc eu! Bisous!
Adrian, sint placut uimit inca o data de modul cum participi pe Hermeneia. Ce ai publicat acum aici ne face o deosebita onoare. Cu regret remarc ca asa putina lume a comentat acest text. Am senzatia (vaga) ca unii au impresia ca poezia, mai ales cea moderna a aparut in 1963. Sa ma mai mir ca se scrie asa de prost astazi cind atit de putini citesc sau comenteaza pe cei care au fost avangardisti pe vremea cind avangardismul era o impietate?! Cred ca nu poti scrie poezie moderna fara sa ajungi sa simti spiritul acela.
textul nu e sonet, ci un hibrid - și rondel (primele 2 strofe), și sonet shakespearian (zona terținelor), bine realizat prozodic mesaj interesant, cel al diviziunii virtuale până la pierderea de sine - ultimul vers îmi aduce aminte de Labiș, cel din Primele iubiri: ("Eu curg intreg in acest cantec sfant; Eu nu mai sunt. E-un cantec tot ce sunt.") aș rescrie, în final: "Îl joc pe eu în rol de veteran (buna si sugestia lui Andu, cu "suveran") Pe un picior de timp cu o fractură Ce-alungă inocenții din ecran... Și nu mai sunt Emil sunt o dublură!"
două cadre:
unul impunător, dat de prezenţa cardinalului, respectiv măiestria pictorului, cel de-al doilea, comun, al străzii.
o sculptură modernă, aş putea spune, deşi vine din medieval.
verifica putin proza, ai cateva greseli de tipar: in paragraful 2:A început să-npingă, păntec in 3:cu chiar atât de diferit si am mai zarit cateva...dar sper ca le gasesti si singura. deocamdata atat, o sa ma intorc si cu un comentariu despre ce ai scris, nu despre cum. dar asta, dupa ce reusesc sa mi-l scot pe Deleuze din minte :)
imagini care construiesc un discurs verosimil si o deznadejde aparenta. o golgota personala, ca sa nu spun profetica mi-a placut, in special spre final versurile 3 si 4 nu mi sună bine
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Ela, iti atrag atentia ca pe Hermeneia descurajam comentariile laconice, scuze, multumiri si altele din acestea. in acelasi timp recomandam atentie atunci cind se posteaza un comentariu. timpul alocat este suficient de generos pentru asa ceva. Exista deja un curent de opinie pentru a introduce reglementarea aceasta in ce priveste dimensiunea comentariilor in regulament. Cred ca voi lua o masura tehnica astazi in primul rind
pentru textul : nu suport vara asta verde-gălbui dePoemul tău are câteva momente sugestive: finalul când mă așteptam să fie (și chiar așa am și citit) "vezi tu am adormi ca în noaptea aceea în care / unul dintre noi a luat în sfârșit o piatră" (întotdeauna propozițiile afirmative au un impact mai mare). Și: "să nu uităm casa ar fi transparentă / atât de transparentă încât..." și aici mă așteptam la cu totul altceva, mult mai puternic. De ce ai considerat că textul este colaj poetic?
pentru textul : Cuvinte în repetiție deVirgil am retușat textul, ai avut dreptate era cam telegrafică exprimarea, lipsea fluiditatea.. Acum ce zici de text?
pentru textul : [praf de nimfă] desapphire, regasirea, prin nostalgia copilariei si a copilariilor - chiar si cea a termenelor? - permite o reevaluare a ceea ce ramane de facut la bifurcatie. totul e sa mergem. aranca, imi place cum ai spus tu "domnule Poet"....ma simt depasit. imi ramane numai sa multumesc, mirat de atentii si felicitari. va multumesc
pentru textul : de regăsire de... nţ!
pentru textul : Acrobaţie deAici am fost un pic nemulțumită de abundența prenumelor. De aceea îmi pare superfluă precizarea din versul final "învierea mea". Ai putea extinde cadrul de la ego-centricului sine la generic evitând pronumele posesive, în special cel din ultimul vers: "și privesc pământul în ochi/ sângerând ceruri până la înviere".
pentru textul : Ceruri de"Într-o zi, într-o noapte,"
Sună aiurea. Zi sau noapte?
"ceasului din perete or să-i crească
limbile ca niște brațe
tu vei dormi
ceasul tău o să bată"
Lipseşte o virgulă. Identifică singur unde
În concluzie poemul este unul foarte prost, lipsit de orice fior liric.
pentru textul : Într-o zi, într-o noapte... deCorect ar fi fost scris asa: "camera interzisă odată", fara "de", daca "odata" determina pe "camera". Daca e vorba despre "camera de odata [de candva] interzisa", expresia suna complet neromaneste si ciudat, parca e o traducere stangace. Tu chiar nu realizezi ca textul tau e slabut?!
Pe bune ca, daca te mai vad la Virtualia, arunc dupa tine cu toate piscoturile din sala.
pentru textul : Rezultatele Concursului de Poezie „Astenie de primăvară – Hermeneia 2010” deBatori, Comentariul tău dovedește cu prisosință că ai privit imaginea cu toată seriozitatea. Mulțumesc pentru răstălmăcire și îndemn.
pentru textul : clasa muncitoare merge în paradis deYounger Sister, mulțumim, și eu, și June, pentru interpretare și urări. Desigur că ceaiul de salvie nu e întâmplător ales aici. Mai e ceva de lucrat pe text, precum și la partea vizuală.
pentru textul : june decam asta sint eu, pe dedesubtul asteptarilor, batatorind idei cu poeme cuminti pina le ies ochii
pentru textul : eventual poetul deAdriana, mulțumesc pentru ajutor.
pentru textul : echinocțiu deMa incanta profunzimea din acest poem. Sfasierea atinge cote acute: "nu era vocea mea,/ eu strig intotdeauna in maduva,/ urlu limfatic". Si finalul eu l-am receptat ca o metamorfoza a trecerii timpului in eteric. Si da, e si dupa cum spune si Marina "asociatia timp-anaconda... imagine biblica a pacatului". E intr-adevar "un poem de re-citit". "eu strig intotdeauna in maduva" e colosal, am vibrat la acest vers ca si cum m-as fi aflat in fata Tipatului lui Munch.
pentru textul : Spasm nocturn decred ca este nevoie sa avem putina rabdare cu calibradea bazei de date
pentru textul : Bun venit pe Hermeneia 2.0 deFelicitări, Raluca Sandor!
pentru textul : Rezultatele concursului Naţional de Poezie Tradem 2011 deExperiment ce promite mult. Si chiar cred ca promite dincolo de sonor.
pentru textul : Vocale Vulpi deasa, dupa politica ce urmeaza? zen? te apuci si tu de cautat spiritualitatea, ca femeile trecute de patruzeci care se apuca de scris? sau poate ceva despre prietenia omului cu natura. scrii oribil, dezgustator, iti iei un aer superior, de atotcunoscator, si cel mai grav, NU convingi. DELOC. semizeule. iubeste-te in continuare, ca toti o facem, dar mai uita-te si-mprejur, inainte de a arunca graguit cu rahat in oameni ca au pierdut timp pretios citindu-ti un text prost prost prost
pentru textul : Iadul cel de toate zilele deTocmai comentasem despre suferinţă ceva mai înainte şi dau apoi de acest text oarecum complementar. Acolo imaginar-meditativ, aici lucid-reflexiv. Între cele două talere, fericire şi suferinţă, se întinde un braţ de balanţă plin de paradoxuri de greutate zero. Imaginaţia şi iluzia atârnând tot imponderabile, imposibil de a influenţa în vreun fel greutatea. Oare? Întrebarea rămâne.
pentru textul : dopamine I deFara verb la inceputul versurilor. In rest, excelent. Banuiesc ca lista e deschisa, nu?
pentru textul : urăsc I de„Mai menţionez - şi cu asta închei – că diversele baterii de teste de determinare a gradului de „inteligenţă” (IQ, inteligenţă emoţională, creativă şi chiar aşa zisă «spirituală», evident discutabilă) arată că cei care vorbesc fluent mai multe limbi prezintă un grad mult sporit în raport cu cei care se limitează doar la limba maternă.”
Afirmaţie riscantă. Dacă nu este amendată după cum urmează: „Mai menţionez - şi cu asta închei – că diversele baterii de teste de determinare a gradului de „inteligenţă” (IQ, inteligenţă emoţională, creativă şi chiar aşa zisă «spirituală», evident discutabilă) arată că cei care vorbesc fluent mai multe limbi prezintă, statistic, un grad mult sporit în raport cu cei care se limitează doar la limba maternă.”
Asta nu înseamnă că doamna Leonte nu are şi dânsa dreptate. Dar nici că ipoteza Whorf – Sapir stă în picioare în mod absolut. Şi exemplul, din nefericire pentru noi singurul, este Brâncuşi. Care nu a avut o „inteligenţa specifică scriitorilor, traducătorilor, poeţilor, avocaţilor”. Şi nu cred că se poate spune despre el că i-a lipsit ceea ce generic se poate numi „Peticul”. Iar Wittgenstein spune: „Despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă”. Dar tot el adaugă că „se poate arăta”. În acelaşi timp şi de asemenea nu se poate spune despre cineva care se exprimă „lingvistic” şi consideră ipoteza Whorf – Sapir drept ars poetica că poate „produce” neapărat poezie. Problema este ce şi cum „arată”, prin metafore, ceea ce se ascunde în spatele textului. Ori tocmai aici este problema, pe care voi încerc a s-o pun într-un viitor text. Şi anume dacă prezumptivul mai adaugă, tot în cadrul acelei ars poetica şi aşa numita „Cotitură lingvistică”. Mai precis, cât pot fi de precis în acest comentariu, dacă pleacă de la o premisă mai largă adoptată de „filozofia analitică a limbajului” (şi aici consider „limbajul” în sensul cel mai general posibil, incluzând, printre altele şi exprimarea artistică: lingvistică, muzicală, plastică… ). Premisă care presupune pur şi simplu „ruperea” limbajului de entitatea care îl produce şi, prin urmare, de structurile adânci ale minţii care se află în spatele său şi studierea sa separată. Întocmai cum ai studia, de exemplu, un fluture dintr-un insectar ca să poţi descrie alcătuirea sa fizică din care, însă, viaţa, pur şi simplu, a dispărut. Pentru un asemenea artist (generic) angajarea sa într-o asemenea
sisifică ars poetica constituie, cred eu, o imensă provocare. Nu zic chiar sortită, implicit, eşecului. Pentru că, s-ar putea ca în final să-şi nege premisele. Sau, cine ştie, să intuiască ce se va întâmpla în «post-umanitate». În cadrul căreia, printre altele, «implementarea» limbajului, ca entitate independentă, pe suporturi artificiale, să conducă, în final, la schimbarea drastică a ceea ce numim azi «realitate» psiho-fizică a omului aşa cum o percepem şi căutăm s-o înţelegem acum. Tendinţă mai mult sau mai puţin clară promovată de tehno-ştiinţă şi, în cultură în general, de postmodernism. Şi, se pare, că nu e vorba se SF. Pentru că în cercetarea de vârf, inclusiv în domeniul filosofiei mentalului (prelungire a filosofiei analitice) şi al ştiinţei cognitive, lucrurile sunt luate în mod foarte serios.
Dar, despre toate astea, sper, într-un text/texte viitor/viitoare (dacă voi fi în măsură să îl/le scriu).
pentru textul : oolong tea devirgil, multumesc pentru semn. stiu ca e dificil de comentat, eu oricum la aproape fiecare text astept sa vina cineva sa ma traga de urechi sa-mi spuna, ca asta nu e poezie. evident eu nu zic ca este. poate cel mult un text care sa te faca sa te opresti putin din drum, sa- l citesti cu placere.
pentru textul : aleea cu cireși desilvia, sunt surprinsa de semnul tau, ma bucur ca ti-a placut. ai dreptate, nu e chiar sf, e mai mult o parabola, proiectia unui sentiment plecand de la lucruri concrete. multumesc si te mai astept.
mihaela, ma bucur ca ti-a placut si ca mi -ai spus asta. recunosc ca nu ma asteptam la un feed back pozitiv. cu drag,
Va salut si va multumesc pentru comentariu. Trebuie sa recunosc ca e prima data cand ma simt prost pentru ca dezamagesc pe cineva; nu vreau sa sugerez ca pana acum n-am mai dezamagit dar cand observatia vine din partea unui "necunoscut" care te valideaza doar pentru ceea ce scrii, totul se amplifica inzecit.
Inca o data va multumesc.
pentru textul : Isus vs. Radet deIoana dragă dragă, bine că mi-am luat o măsură de siguranță:"Tu ce crezi? Nu-i nimic, sunt mulți zidiți și mai toată lumea are ouă de piatră...!" Să-ți spun că n-o citisem ar fi (deja) în plus. Dar las că te mai citesc eu! Bisous!
pentru textul : oul de piatră deCorect este Alzheimer, nu Altzeimer, cum ai scris în text.
pentru textul : gloanțele adevărate vorbeau cu gloanțele oarbe deAdrian, sint placut uimit inca o data de modul cum participi pe Hermeneia. Ce ai publicat acum aici ne face o deosebita onoare. Cu regret remarc ca asa putina lume a comentat acest text. Am senzatia (vaga) ca unii au impresia ca poezia, mai ales cea moderna a aparut in 1963. Sa ma mai mir ca se scrie asa de prost astazi cind atit de putini citesc sau comenteaza pe cei care au fost avangardisti pe vremea cind avangardismul era o impietate?! Cred ca nu poti scrie poezie moderna fara sa ajungi sa simti spiritul acela.
pentru textul : Frenezie Statică detextul nu e sonet, ci un hibrid - și rondel (primele 2 strofe), și sonet shakespearian (zona terținelor), bine realizat prozodic mesaj interesant, cel al diviziunii virtuale până la pierderea de sine - ultimul vers îmi aduce aminte de Labiș, cel din Primele iubiri: ("Eu curg intreg in acest cantec sfant; Eu nu mai sunt. E-un cantec tot ce sunt.") aș rescrie, în final: "Îl joc pe eu în rol de veteran (buna si sugestia lui Andu, cu "suveran") Pe un picior de timp cu o fractură Ce-alungă inocenții din ecran... Și nu mai sunt Emil sunt o dublură!"
pentru textul : Ecran dedouă cadre:
pentru textul : sculptură în lemn roşu deunul impunător, dat de prezenţa cardinalului, respectiv măiestria pictorului, cel de-al doilea, comun, al străzii.
o sculptură modernă, aş putea spune, deşi vine din medieval.
verifica putin proza, ai cateva greseli de tipar: in paragraful 2:A început să-npingă, păntec in 3:cu chiar atât de diferit si am mai zarit cateva...dar sper ca le gasesti si singura. deocamdata atat, o sa ma intorc si cu un comentariu despre ce ai scris, nu despre cum. dar asta, dupa ce reusesc sa mi-l scot pe Deleuze din minte :)
pentru textul : Ziua în care totul s-a sfârșit deimagini care construiesc un discurs verosimil si o deznadejde aparenta. o golgota personala, ca sa nu spun profetica mi-a placut, in special spre final versurile 3 si 4 nu mi sună bine
pentru textul : drumul crucii fără zgomote decât de bine cunoşti tu site-urile... Aliodor
pentru textul : Tristeţi duminicale dePagini