interesant text, mai ales in partea a doua. o obiectie ar fi cea legata de tentatia blamarii in poezie, si e din cauza deficitului de morala si a parului din ochi, cel putin sofistic.

Virgil, este adevărat, am postat acest text și pe un alt site, cu un alt titlu, din motive personale. eu am înțeles că pentru o perioadă de două luni de la înscrierea pe acest site trebuie să postăm texte în exclusivitate. am înțeles eu greșit? acum am verificat. mi-am amintit de o problemă asemănătoare cu un text al lui Cristain Munteanu. am citit acolo comentariile și constat că am înțeles greșit. am citit de asemenea și Jurnal de nesomn III. 2.". Nu aș vrea să mă înțelegeți greșit, fiecare mai sînteți probabil membri pe alt(e) site de literatură(etc). Nu mă deranjează absolut deloc lucrul acesta. Ar fi imoral și nepotrivit numai să fac aluzie la a alege între ele. Acesta va rămîne întotdeauna dreptul vostru. Dar am o rugăminte (care între timp a devenit obligatorie). Pentru că nu are nici un rost să încep ceva ce să fie doar o duplicare sau o concurare cantitativă a unui alt site, vă rog să faceți tot posibilul să nu postați pe Hermeneia.com decît texte pe care nu le mai postați în altă parte. Nu mă deranjează dacă veți alege să postați foarte puțin aici din această cauză, dar nu cred că are rost și nu folosește la nimic și nimănui să duplic ceea ce face altcineva. Cel puțin o perioadă. Știu că vă cer un efort mai deosebit sau poate o alegere mai neobișnuită dar as dori lucrul acesta de la voi pentru fiecare text în primele doua luni. După aceea puteți opta să procedați cum doriți, dar în primele două luni am nevoie de acest element de clarificare. Evident textele sînt ale voastre și după aceea le puteti publica oriunde alegeți voi.". îmi pare rău că nu am citit cu atenție acest "Jurnal". îmi cer scuze și vreau să înțelegi că acesta este adevărul. cred că ar fi bine ca punctul acesta din jurnal să fie inclus în regulamentul site-lui. mulțumesc pentru înțelegere. vreau să cred că gestul meu nu va fi înțeles greșit.î p.s. - nu sunt singura în această situație. am obsevat că mai sunt texte care sunt postate atât aici cât și pe alte site-uri. cu respect pentru acest site, Mădălina Maroga

Mi se pare că sună mai mult a compunere decât a proză matură, de parcă e cumva scrisă de o „fată de vreo treisprezece ani”. Poate pentru autoare are o însemnătate aparte, dar din exetrior nu pare prea reușită.

E altfel decât scrii tu de obicei. Cred că e vorba de o atitudine lirică ceva mai... cuminte (aş spune "docilă" dacă mi-ar plăcea cuvântul). Textul e unul bun.
Eu aş opta pentru "aruncat", nu aş lăsa paranteza aia - nu are nici un scop.

sebi, la hitchcock nu m-am gandit deloc, iar acum nu ma mai pot desprinde de imaginile alea.
finalul a fost cinstit, e chiar un regret acolo. si e fain ca a avut un impact asupra ta, cand se pierd atatea poezii prin necitire, i-ai dat o sansa.

oana, stii cum e cand mergi uneori pe strada, vezi un chip si te opresti brusc intrebandu-te daca il stii, de ce te-a frapat. cam asa m-am oprit eu acum. a fost o vreme cand la trezire aveam impresia ca pierd ceva, un soi de cheie existentiala care nu-i decat acolo, in starea de vis. interesanta intuitie ai avut. multumesc ca-mi esti prin preajma.

Am uitat să pomenesc de finalul extrem de reuşit. Cât adevăr...

sunteți mai bun la proză... :) no offence! cer, stele, îngeri, umbre, gînd, noapte albă......................... revalorizare să fie, dar s-o știm și noi!

lumea nicaieri, noi am ales sa fim jos:)

Uite o expresie care nu poate fi logică, este efectiv hilară "sparge nesiguranța din pas pe miezul destinului"...Nu știu ce să îți spun, am sentimentul că îți lipsește multă lectură.

Urmaresc hermeneia.com si agonia.ro. de mult timp. Bobadil a fost "expulzat" din agonia.ro pentru argumente ad hominem. E timpul sa fie expulzat si din hermeneia.com fiindca a devenit obositor. Consiliul ar trebui sa ia decizia cit de curind.

Cum tema pe care o propuneți e prea tentantă, domnule Gorun, voi îndrăzni să mă apropii și eu… timid, ca orice „căutător”; dacă alunec, sper să-mi dea cineva o mână de ajutor. :)

I.) Pornesc de la „ [b]Pericolul cel rău, şi de aceea cel mai aprig, este gândirea însăşi. Ea trebuie să gândească împotriva ei însăşi, ceea ce doar rar îi stă în putinţă.”
Iată ce aflăm în Corpus Hermeticum, mai precis, în „Craterul sau Monada” :
„2.Și astfel [pe Pământ] el a trimis Cosmosul acestui Trup Divin – omul, ființă nemuritoare și totuși muritoare. Iar omul era mai înzestrat decât toate viețuitoarele și decât Lumea, datorită Rațiunii (Logos) și Minții sale. [a Intelectului]. Căci omul a ajuns să contemple lucrările Zeului și s-a minunat și l-a cunoscut pe Creator. 3. Căci Zeul a împărțit Rațiune (Logos) tuturor oamenilor, însă nu și Minte.”

Apare aici o distincție clară între Intelect și Rațiune, asupra căreia se revine de mai multe ori, de ex. în „Despre Mintea Comună” (unde cuvântul „comună” nu „banal” vrea să însemne, ci „comună Omului și Divinității) – iată ce îi spune Hermes fiului său, Tat:
,,Însă îmi pari, Fiule, neștiutor în privința măreției Rațiunii (Logos). Căci Binecuvântatul Zeu, Daimonul cel Bun [„Demiurgul” din tradiția gnostică], a spus: „Sufletul este în Trup, Mintea în Suflet; însă Rațiunea este în Minte și Mintea în Zeu și Zeul este Tatăl tuturor acestora. [„Dumnezeul ascuns” de care vorbește Cusanus, de ex.]
Și mai departe, se spune, întru limpezire și întărire, că „Prin urmare, Rațiunea este imaginea (eidolon) Minții; iar Mintea a Zeului; Trupul – a Formei, iar Forma, a Sufletului”.

Parcă se aude vocea lui Nichita, făcând arc prin timp și prin „Foamea de cuvinte”:
„Nu pot să mănânc decât forme,/ scoarțe, învelișuri și atât, / ceea ce privirilor enorme/ li se înfățișează urât. / În străfundul fiecărui lucru nu există/ până la urmă decât un cuvânt - / înfățișarea trupului meu, tristă,/ știe legea acestui pământ,/ că până la urmă în lucruri nu este/ în miezul miezurilor decât un cuvânt. / rege al întinderii acestea/ cu vițele arde în vânt.”

Să fie aici vorba de „Idee” sau, în limbaj hermeneutic, de „rădăcina Formei”, Arhetipul? Nu cumva tentația omului de a desface acest înveliș, de a gusta din Pomul Cunoașterii, nu acesta să fie „pericolul cel rău” de care vorbește Heidegger? Iar în spatele ei, sau dincolo de, ce ar mai fi, decât Tăcerea, pe care metafizicienii și misticii (indiferent de numele formei religioase, supra-religioasă, filosofice etc.) o consideră Realizarea absolută? Și nu spre depășirea condiției sale este atrasă, în mod „surpa-conștiet” (cf. R.G.), Rațiunea, atunci când își întrezărește limitările?
Poate că de aici ar trebui să înceapă căutarea Poeziei, deși misticii au atras mereu atenția asupra riscului la care se supune cel nepregătit, „neinițiatul”, și asupra costului pe care vizionarul îl va plăti - renunțarea la (sau depărtarea de) ego, distincție, individualitate, adică... la tot ceea ce are mai scump omul modern.

„Nu există poeți, există Poezie” – noi admirăm o frază, Nichita a trăit-o. Utopie? Privită din colțul Rațiunii, poate fi catalogată astfel, nu?

II) alături de citatul din Ființa Ființării [„Alungarea nefiinţei a născut, de fapt, o utopie a Raţiunii absolute în gândirea europeană…”], dați-mi voie, domnule Gorun, să așez un alt citat, fiindcă mi se pare că cele două converg întrucâtva, și să rog să-mi spuneți dacă ori în ce privință mă înșel (spun de la bun început că nu l-am citit pe Heidegger)
„Dacă prin Neființă nu se înțelege decât purul neant, e inutil să se mai vorbească despre ea, căci ce se poare spune despre ceea ce este nimic? Însă ar fi cu totul altceva dacă s-ar considera Neființa ;ca posibilitatea de a fi; Ființa este manifestarea Neființei astfel înțeleasă, fiind cuprinsă în starea potențială în această Neființă. Raportul Neființei cu Ființa este deci raportul non-manifestatului cu manifestatul, putându-se spune că non-manifestatul este superior manifestatului căruia îi este principiu, deoarece el conține în potență tot manifestatul, plus ceea ce nu este, n-a fost și nu va fi niciodată manifestat.” (Rene Guenon - „Demiurgul și alte studii tradiționale”)

Oare nu această Posibilitate este „Ființa cu caracter de Neființă” aflată „în sânul Ființării ca întreg”, așadar ca Tot Universal? Spune Heiddeger mai departe: „Acest centru deschis nu este deci închis de jur împrejur de fiinţare, ci însuşi centrul care luminează şi încercuieşte – asemenea nimicului pe care abia dacă îl cunoaştem – întreaga fiinţare.”
„ – asemenea nimicului” spune H. – „asemenea”, și nu „identic”; merg mai departe și iată ce găsesc la Rene Guenon, ( aceeași carte, cap. „Observații asupra producerii numerelor”) :
„Conform Kabbalei, Absolutul, pentru a se manifesta, s-a concentrat într-un punct infinit de luminos, lăsând tenebrele de jur împrejurul lui; această lumină în tenebre, acest punct în întinderea metafizică fără limite, acest nimic ce e totul într-un tot ce nu e nimic, dacă se poate spune așa, este Ființa în sânul NeFiinței, Perfecțiunea Activă în sânul Perfecțiunii Pasive. Punctul luminos este Unitatea, afirmarea Zero-ului metafizic, care e reprezentat prin întinderea nelimitată, imagine a infinitei Posibilități Universale.”

……
O să mă opresc, deocamdată, aici, deși am ajuns la Semne și Simbol. dar și mâine e o zi, firește. și se anunță a fi una senină, așa spune mierla care, de câteva zile, „mă locuiește” (la propriu). :)

Mi se pare că, din perspectivă sensului unitar, a treia unitate se dezice de primele două - nu mai are acelasi cadru personal şi nici acelaşi set expresiv/ metodă stilistică de transmitere. Aici aş mai lucra...

Oricum, exceptând acest fapt, este un text reuşit spre foarte reuşit. De remarcat, în special, curăţenia şi echilibrul liric din prima strofă ("te iubesc așa cum își iubește un deținut păianjenul/ noaptea ies din tine fire lungi rezistente
ca niște gratii" - excelente!), tropii cuminţi - nimic căutat, nimic teribilist, nimic "şocant", un firesc inedit, cum îmi place mie să spun... De asemenea, un final inspirat, care mai taie puţin din mitul cultivat de unii scriitori mofturoşi (dar mai săraci la talent) conform căruia dimensiunea spirituală se obţine, musai, prin concepte înalte şi, normal, retorice.

Sincer, poezia ta îmi place cu mult mai mult când se distanţează puţin de ideatica mitologică, religioasă ori metafizică.

nu o luaţi ca pe o observaţie, nu aş îndrăzni niciodată!
rugămintea am adresat-o datorită com. de sus.
mulţumesc.

ce poet cuminte si bun esti! nimic violent, nimic urat, periculos, frictional in inima ta si in versurile tale. niciodata. imi imaginez un pamant nou al poeziei, unde criticii sa fie aruncati in infern sau facuti presuri. bravo