da, este un micropoem, concentrat pe langa care nu poti trece indiferent...felicitari Marius...

finalul cu moartea care a trecut si dusa a fost, e o imagine cu impact poate chiar prin absurdul afirmatiei, caci moartea ca si viata este in toate dar aceste realitati obiective, sunt la indemana imaginatiei noastre, putem sa le schimbam dupa bunul plac ! :) un text cu imagini frumos construite !

mie îmi place ca și realizare grafică, inclusiv caligrafică. este elegantă chiar mulțimea fonturilor. singura problemă pentru mine (și încerc să nu fiu sarcastic) este că nu văd poezia. mi se pare un mesaj al imaginii dar nu mai mult. de asemeni îmi este puțin dificil să văd acolo cuvîntul "swallow". este vorba despre a înghiți sau despre rîndunică?

Corectie. Repet mesajul anterior care a aparut cu tot soiul de greseli de nu se mai intelege om cu persoana. Cel putin la doua intrebari: "2) dacă literatura pornește, nu-i așa?, de la prezumția de ficțiune (ori, cel puțin, aceasta este înglobată în conceptul de literatură), despre ce fel de "relații non-cognitive directe cu alte ființe umane" poate fi vorba?" si: 3) "În ce măsură întrebarea «Are cineva vreo idee nouă despre ce am putea face noi, ființele umane, cu noi înșine?» poate oferi mântuirea, dacă nu ajungem și la un răspuns...ori, mai bine zis, la RĂSPUNS? ", Domnul R. a fost obligat sa raspunda la urmatoarea intalnire la care au luat parte, impreuna cu el, si doua dintre personajele sale: Ironistul si Metafizicuanul. Iar atfel de intrebari au fost puse, tocmai de Ironist, nu chiat in forma de mai sus, . Si, pentru a nu mai pune la incercare prea mult curiozitatea ambilor comentatori, voi posta astazi discutia care a avut deja loc.

Mi-a plăcut compoziția ta în contextul graficii site-ului. Cred că albul poate fi o cale de terapie a destinului.

vladimir, constiinta hermafrodita works for me, arta pentru joc, mai putin. detaliile fac intregul. instrainarea de sine? nu. ever. doar ca ma prefac destul de bine. multumesc, te mai astept.

iertati-ma , domnule, insa mi se pare un afront..aici nu e vorba de imaginatie ci de realitate...nu-mi voi imagina niciodata oricata imaginatie as avea o biserica protestanta goala ca un vagon de metrou , sincer aduceti prin aceasta comparatie tendentioasa jignire universului meu spiritual si nu e prima data... repet, aici nu e vorba de imaginatie ci de ce e dincolo de intentie...

Bianca, ce bine ai citit. A pornit ideea de la Maria și marea de Radu Tudoran, da. Pe linia unor amintiri. S-au creat însă alte legături și alte scene care revin în timpuri și locuri de-acum sau de mai departe. Tu ai văzut, mulțumesc. da, voi vedea ce fac cu acel vers. Vladimir, tu sigur ai desprins. Mintea ta este îndeajuns de înțeleaptă pentru a cunoaște trepte și trepte. Aici e simplu: un dans al formelor ce se poate întervedea în timpuri și locuri diferite, fragmentări de trăiri și imagini, care ne rămân indiferent în ce arpegii și culori ne desfășurăm la un moment dat. Este doar un punct de metamorfoză, în care cel ce se transformă în cel plecat își caută urmele printre amprente. Se "încolăcește" o vreme spre a se regăsi, ca "a doua zi", indiferent că asta poate însemna "mereu" altă zi, să revină în altă formă. Fără a se pierde pe sine. E un dialog între polarele ce se întrepătrund și ce nu pot fi desprinse. Desigur, idee banală, de când lumea. Dar așa va fi cât va fi lumea aceasta. Și, iartă-mă, dar prea mult am explicat un poem destul de limpede. Nu mai revin cu alte explicații. Uneori aș dori să îl apreciezi pe celălalt cu adevărata lui existență. P.S. - eu am spus limpede că nu am vizitat site-uirle de tarot despre care ai scris tu mai sus, ci că mă amuză ce paralele faci tu între mine și ele. dar aici, fiecare cu asocierile sale libere. și cultura e vastă. rămâi în poezie, eu pentru poezie și spirit te admir.

Daniel, acum m-ai făcut curioasă, ce părere ai despre asta? Și am timp să citesc comentariile și explicațiile, așa cum am avut și să citesc poezia. Tocmai despre puterea de sugestie vorbeam. Mă aștept să mă forțezi cumva să vreau să văd dincolo de cuvânt. Poate să fie o explicație acea vedere mai întâi în imagini, despre care vorbești... Sinceră să fiu, mi-a plăcut mai mult răspunsul decât poezia. Hai să nu mai vorbim despre vină. Nu e nici primul nici ultimul pastel pe care îl citesc, la tine sau aiurea. Vom vedea ce va mai veni. Ca o sugestie, amintindu-mi de o rugăminte a lui Virgil: încearcă să folosești mai puțin emoticoanele. Ne descurcăm mai greu, dar ne descurcăm, cred, și fără (loc de emoticon).

da, pentru un text in care Andu este poet. poate finalul e putin in plus dar textul e excelent si elegant. se vede ca autorul a fost exigent cu cuvintele, poate chiar zgircit. la mai multe.

da, ai dreptate. interesantă observație. de fapt dacă nu ar fi existat acolo acel „obosită” probabil că ambiguitatea ar fi fost totală.

Nelu, multumesc pentru semn.

Recent, academicianul Solomon Marcus a afirmat că sistemul românesc de învățământ e un dezastru și ar trebui reformat din temelii. Sigur, toată lumea vrea reformă, mai toți clamează necesitatea schimbării. Când a fost ultima dată făcută o reformă în adevăratul sens, nu ceea ce au încercat, atât cât i-a dus capul, diverși miniștri?
În cazul raportării la Eminescu, afirmația matematicianului și lingvistului Marcus Solomon devine și mai veridică. Majoritatea profesorilor e încă tributară (nu-mi dau seama dacă se prind de chestia aceasta sau nu), protosincronismului care a dominat cultura națională începând cu deceniul 7. De aici tendința de exagerare a valorilor. literare, istorice, etc. Da, s-a făcut o teză a luptei de clasă din ”Împărat și proletar”, da, s-a realizat un film, impresionant din punct de vedere cinematografic, mai puțin exact istoricește vorbind, precum ”Mihai Viteazul”. În paranteză fie spus nu mi-e rușine nici cu ”Roșu vertical” a lui Nichita și nici cu ”Delirul” lui Marin Preda.
Pătrunși de importanța lor în consolidarea mitologiei eminesciene, a destinului culturii naționale în cheie europeană, mulți profesori de limba și literatura română/istorie au funcționat ca niște instrumente ideologice(până la urmă a făcut-o și George Călinescu, la care face aluzie Preda în ”Cel mai iubit”), care au sădit în conștiința plăpândă a elevilor sentimentul intangibilității culturii românești.
Expresii de genul ”ce a vrut să spună poetul în versul următor”, au rămas, sunt convins, în memoria generațiilor de elevi captivi și reprezintă exemplul execrabil de manipulare, prostie și lipsă de creativitate pe care îl putea da școala românească forjată de unelte prolecultiste.
După 90 a început să apară, timid, câte ceva și din publicistica lui Eminescu. O publicistică foarte bună,critică, acidă chiar. De altfel, așa cum trebuie. Cine își imaginează că romanticul Eminescu trebuie să fie egal cu ziaristul Eminescu ar trebui să-și ardă o carte în cap, la propriu. Cine crede că despre Eminescu trebuie vorbit doar din vârful buzelor, are o mare problemă. Nu mai e Eminescu cel pe care îl știam noi din pagina 80, sus, a manualului de Limba și Literatura Română? Nu, nu mai e. Nici Creangă nu mai e. Nici Nichita alcoolicul, nici Ion Barbu cocainomanul, la fel Preda mort după o cruntă beție.
E rău, e bine că e așa? Le scade din valoarea operei? Sau o face mai...comercială? Cine dă bani pentru reeditări? Cum se promovează acestea? Când s-a mai epuizat un tiraj de 100 000 de exemplare, așa cum se întâmpla cu cărțile lui Marin Preda? Că inițiații, prietenii scriitorilor știau cum au trăit/murit prieteniilor, e altceva. Mutarea s-a petrecut la nivelul opiniei publice, a subconștientului colectiv și atunci apre temerea: s-a distrus un mit, mai multe, se aruncă cu noroi, nu mai avem nimic sacru, etc. Oare?
Apoi, presa. Nu știu de când are aceasta rolul de a apăra sine die memoria cuiva. Nu sunt de acord și mi se pare de prost-gust expresia:”Presa educă”. Fals! Educația o face familia și școla! Presa informează, investighează, opininează. Nu-i poți pretinde unui post tv comercial să facă educație, nu e treaba lui. Îi poți pretinde însă postului național la care plătim abonamente impuse. Da, acolo trebuie să existe emisiuni dedicate culturii. Cum sunt acestea realizate din punct de vedere al dinamismului, al stârnirii interesului e altă discuție. Cine mă obligă pe mine să mă uit la Bianca Drăgușan/Victor Slab?
De altfel, chiar posturile/publicațiile comerciale au avut de multe ori momente bune în prezentarea marilor scriitori, a oprei lor și, da, au făcut-o mai interesant, chiar șocând, decât anostele programe, așa-zis culturale ,ale postului public care papă sute de miliarde ineficient.
Eminescu e Împărat. Și,așa proletar cum e, tot Împărat va fi! La mulți ani!

nu tine cont de reguli. pe de alta parte mie nu mi se pare nimic deranjant in exprimare, atata timp cat nu fortez anumite expresii sau imagini. o alta latura a exprimarii moderne, chestia cu omisul unor verbe e tot o metoda de a exprima ceva altfel decat o face poezia clasica. nu mai traim interbelic, vrem noi mijloace de exprimare. Cosmin Perta de ex, foloseste verbele in exces, in detrimentul celorlalte parti de vorbire. poezia lui este f dinamica, dar cumva pierde, uneori, aspectul contemplativ. asta e doar un exemplu. mai sunt altele si altele. am rugamintea pentru cei care comenteaza sa o faca in cunostinta de cauza, sa aiba minimum de educatie poetica facut la scoala poeziei contemporane. sa stie de Dmitri Miticov, de Sociu, de Tupa, de Komartin, de Adrian Schiop, de Vlad Moldovan, Radu Vancu sau alti cautatori de expresie noua pentru lirica romaneasca actuala. Am trecut dincolo de Nichita, si mergem dincolo si de Ioan es Pop sau Ion Mureșan. Poezia nu-si permite sa nu evolueze, asa ca ar trebui sa fiti mai atenti domnilor comentatori sa va updatati softurile poetice.