mie nu mi se pare nici lung, nici repetitiv, nici obositor. doar prescurtarea aceea din subtitlu ma irita (anume ideea ca poezia ar fi "stiintifica", chiar admitandu-i "fantasticul").

dar Edenul acesta desertic mi-a placut, e bine schitat. ce as scoate sunt prea explicativele, in opinia mea
"derutat omul
se simte neajutorat"

mă desfac [...]
ca un volum de versuri pe care gândul morții
l-a tradus într-o limbă străină - un final memorabil, care iartă tot ce a fost înainte.

sunt de acord cu versiunea Oanei, Adrian. ai acolo substantivul uzat, vechi: suflet, care nu este susținut de ceva proaspăt, nici chiar "versiuni" nu salvează. e mai bine să îl elimini deci. prin urmare repet versiunea de mai sus:

Toate ar fi
bune
numai că
a cam început să mă doară
omul ăsta din jurul meu

și se creează un pic de tensiune, de subînțeles, de ceea ce vrei tu de la sfârșit de poem. o simplitate profundă, ca să oximoronez:)
gând bun!

Mi-a plăcut mai mult la a doua lectură... cred că debutul poeziei nu este reușit, lasă un gust de amatorism care persistă pe parcursul poeziei și bine nu-i face. Comparația nopții cu puloverul, deși creează senzația aceea de "noapte care te îmbracă", ba chiar una de sufocare dacă ești puțin claustrofobic (eu m-am gândit chiar la un "turtleneck"), nu este fericit executată. În strofa a treia, nu "văd" somonii "visând" la o altă eliberare, și nici nu le simt "liniștea" făcând asta. Poate că m-aș gândi mai degrabă la "zbaterea" sau "lupta" somonilor "încercând o altă eliberare" sau, dimpotrivă, aș sugera lupta prin abandonul de după, circumstanță în care apare posibil și "visul": "acolo, în orașul din sud, am cunoscut mai întîi plăcerea ascuțită a gerului amestecat cu votcă abandonul simplu al somonilor visînd la o altă eliberare din plasele pescarilor rătăciți". Dar poezia are acel aer de "swedish blue", ți-a reușit asta foarte bine. Visând la un pescuit la somon în Suedia, Bianca.

Har înseamnă să vorbeşti cu Dumnezeu şi să-i asculţi vocea atunci când poate părea mai simplu să consulţi un îndreptar, un program legislativ sau o eventuală carte de reguli. Lăsăm mult prea adesea ca analiza să ne domine deciziile, în timp ce ducem o viaţă tăcută, disperată, fără credinţă, temându-ne să avem îndrăzneala pe care ne-o dă harul de a umbla în incertitudine …
Amprenta melancoliei acestui început de toamnă pare a ne facilita accesul spre acea lume pe care o purtăm în suflet dar la care nu putem ajunge, decât prin harul subtil, al unor astfel de zile, generatoare de întrebări dar și de răspunsuri.
Versuri frumoase pe care le citesc cu mare drag.

n-as zice, n-am fost nicodata in stomacul un taur dar banuiesc ca sucurile gastrice actionand pe trup trebuie sa dea cea mai buna experienta agonica traita vreodata. toata suferinta si ura care se lasa intrevazuta in celelalte unitati dau in clocot si lasa loc poemului sa se inceheie rotund.
"Un v uriaş m-apasă pe
ceafă ca şi cum m-ar apăsa un
v uriaş. Ah, cum ţipă aşteptările, speranţele si cum
în mine
s-a întors cu vârfule
acoperişul vostru,
lua-v-ar dracu’ de frumoşi". partea asta parca ar fi dintr-un alt film. ori mi-am pierdud touch-ul ori jumatate n-am inteles nimic, cealalta parte cu sperantele si visele, dupa parerea mea, da putin in patetic. In rest e ok, imi pare a fi un poem de idei, dar poate ma insel. e un poem ok, insa nu dintre cele mai bune ale tale.

Ai atins o problemă care mie mi se pare fundamentală. La origini, logica aristotelică, prin chiar întemeietorul ei, își vedea lungul nasului. Atunci cȃnd ajungea la limita gȃndirii logice, el, Aristotel, o lua pe alte cărări. Spre „Mișcătorul Nemișcat” cum zicea chiar el. Ulterior, odatȃ cu apariția «logicii formale», ale cărei începuturi se regăsesc în Scolastica medievală, logica noastră și-a pierdut orice legătură (oricȃt de firavă) cu ontologia. Nu același lucru se întȃmplă cu Logica Budistă. Ea pleacă de la ontologic și ajunge la logic. Pentru că Sergiu AlGeorge are perfectă dreptate cȃnd spune: „Grecia, prin sistemul lui Aristotel, a început cu logica, cea mai restrictivă dintre cele trei discipline, fapt care a dominat întreaga evoluție a ideilor. Noi am descoperit deci succesiv și implicit dependent întȃi logica, apoi lingvistica și în cele din urmă semiologia” spre deosebire de contextul gȃndirii indiene care a adoptat o strategie inversă: „semiologie, lingvistică și logică. Această interrelație este critică deoarece cele trei discipline se ierarhizează pe trepte diferite de subordonare: semiologia, cea mai generală dintre ele, dă seama de lingvistică întrucȃt limbajul este doar unul dintre sistemele semiologice, iar logica este o disciplină limitată numai la anumite expresii lingvistice”.(S. AlGeorge, „Limbă și gȃndire în cultura indiană”). Dar nici AlGeorge nu merge pȃnă la capăt. Adică pȃnă la identificarea «ontologiei» care se află în spatele semiologiei și care, în Budism, este luată în considerare. Și astfel, atunci cȃnd tȃrziu, în Evul Mediu, se constituie Logica Budistă, pe filiera relevată de AlGeorge, logica păstrează această ontologie. Deci un fundament solid. Nu pot acum să intru în amănunte în legătură cu Ontologia Budistă. Pot numai să spun că ea este diferită de cea Occidentală. Și, din acest motiv, și logica corespunzătoare (care este la fel de „logică” din punct de vedere formal, utilizȃnd și ea «silogisme») diferă de cea Occidentală. Dar, spune-le astea occidentalilor europocentriști, că sar în aer. Am scris și publicat o carte „Eseu despre sursele cunoașterii în Logica Budistă”, folosind surse de primă mȃnă. Care s-a epuizat, direct din editură, înainte de a intra în librării (dar și tirajul a fost mic: 300 de exemplare luate de specialiști; și chiar unora dintre aceștia li s-a părut «esoterică»). Ȋncerc acum să adopt altă strategie. Prin eseuri scurte și scrise cȃt mai atractiv, să ajung să comunic, unui cerc cȃt mai larg de cititori, pe căi mai ocolite, ce am scris în cartea respectivă. Și, se pare că schema se-nvȃrte. Postarea pe Agonia a avut tocmai scopul unei testări de piață. Și eseurile publicate acolo, mai ales cele care urmăreau scopul desconspirat anterior, au avut și au un «rating» ce dpășește miia de accesări. Același lucru încerc să-l fac și aici. Ȋn paralel cu lucrul la o un text amplu (care, sub formă de draft, a ajuns la a nu știu cȃta versiune și care trece și prin «raționalismul» iluminist care agonizează acum în postmodernism și empirism pozitivist). Lucrare care nu știu dacă viața mea limitată, la vȃrsta care o am, îmi va permite s-o termin.

Cred că aveţi dreptate cu cele două versuri. Voi renunţa la ele.
Mulţumesc pentru vizită
Cu respect, Cezar

Virgil, trecând cu eleganță de primele fraze (așa cum și tu ai trecut de... absențe), mă tot gândesc să te întreb cum ai vedea cele două rubrici deocamdată inactive, "Traduceri" și "Interactiv"... Pare să fie o toamnă frumoasă, să vedem ce ne aduce în realitate.

bobadilica betie

trecerea dincolo de ”coloanele lui noe”, probabil rămase pe undeva pe muntele Ararat, e pregătită de text, adică se simt, palpabil aproape, dezgustul, lehamitea, dorința de a urla uneori neputința de a acționa.
aș mai umbla la ”ideea de a exista fără a fi”, și ”adorm visând visuri lapidare” .

poezia asta este o refelctie in oglinda: simt urme de copite nebatute inca, dar si culmi cucerite...cine sintem noi sa judecam? nimeni.

R de la reloaded? =))

eu te felicit dar îmi pare regretabil că în corpul cărții diacriticele „ș” și „ț” nu mai există iar „ă” este marcat incorect. De fapt prin prefața „Ș” apare total greșit. Asta mai ales că pe coperta (care evident este scanată și nu trancrisă) toate caracterele apar corect. Deci, am să încerc să citesc volumul dar ar fi fost mai bine dacă nu ar fi avut aceste scădințe grafice.