Stii de ce poveste mi-am adus aminte? cred ca se numea "Florile din gradina micutei Ida", de andersen... o stii? :-) sigur, este ludica si nu este ("palmele mesterului adormit"), e o poveste si ar putea sa nu fie ("parca zambind"), dar cred ca ti-ai gasit singur raspunsul: poate ne asteptam sa ni se dea asa, servit, o mana castigatoare (miza pe dragoste, as spune) in poezia aceasta. Ca tu ne-ai pacalit un pic si ne-ai aratat doar pachetul de carti... :-)

textul este destul de slăbuț dar ce deranjează și mai mult este lipsa unor diacritice precum și lipsa spațiului după o virgulă. deocamdată în șantier. te rog să faci corecturile de rigoare și eventualele editări și cînd consideri că e așa cum ți-l dorești apeși pe „Atenție editor!” și un editor ți-l va accepta eventual pe site.

Francisc, mon cher, e si asta un fel de "apreciere" "da-nu-da-nu" tinind cont de configuratia maslinilor....am tinut cont de solstitiu idei dezastre naturale etc, Merci.

Scurt, concentrat, expresiv. "Clipa înrudirii cu Dumnezeu" e de mare forță metaforică. Ca să nu apară "sânge" a doua oară într-un poem așa scurt, cred că merge "o dâră roșie curge..."

imi place cum iti canalizezi tristetea in meditatie si El intervine in cugetarea poetei. multe versuri frumoase, ba unele mai mult decat. Imi plac modificarile. Revin cu o penita, pentru ca de asta sunt facute:) Felicitari!

Un poem oglindă a unui interior frămîntat între întrebări și tăcere "la luminițele bradului de crăciun făcute cocoloș în mijlocul nopții" gata de a fi aruncate la coșul de gunoi în seara în care singurătatea e mai adîncă decît în orice altă seară, nici astăzi nu vei primi răspuns "întrebărilor mele dumnezeu le oferea fursecuri și o tavă mare cu sărățele de casă albastre" și dacă ești un om norocos cineva va pluti alb în marea de sepia, cineva care știe "pe de rostul"... "apoi tăceam și despicam buturugile anilor noștri mai departe..."

mulțumesc ... simt că se putea și mai bine - la text mă refer, binențeles, nu la comentariu :)
te mai aștept

"colaborator"?

ma uitam si eu prin pagina ta.
multe poeme bune...multe au primit penita
si un statut care ar merita, poate, schimbat.
poate vede Virgil semnalul meu si se gandeste la asta.

Basarabia nu cred că este ceva de care să îți fie rușine. Și în general ne străduim să nu amestecăm originea oamenilor cu calitatea textelor pe care le postează. În orice caz și jumătate din străbunii mei sînt tot de prin Basarabia și nu simt nici rușine și nici mîndrie pentru asta. Este un fapt. Iar dacă nu îmi place unde m-am născut sau unde trăiesc nimeni nu mă împiedică să plec de acolo.
Novice ești pe Hermeneia (și nu „biată”) datorită calității textelor postate și în general activității pe Hermeneia. Nimeni, absolut nimeni, nu este „condamnat” aprioric să fie sau să rămînă novice. Scrie bine și cu siguranță că asta va avea repercursiuni în această privință. Acest lucru este valabil pentru fiecare dintre noi.
Da, am restricționat dreptul acordării penițelor în ce privește novicii, nou veniții și membrii corespondenți. Există motive obiective și, zic eu valide, pentru aceasta. Nimeni nu privește pe nimeni cu dispreț sau cu prejudecată aici dar am vrut să îi „ajut” pe novici să nu fie ispitiți să acorde penițe din motive să le zicem mai puțin artisitce. Acest lucru poate fi privit ca un fel de a considera pe cineva vinovat înainte de a i se dovedi inocența dar am avut și experiențe nu neaparat bune pe aici. În orice caz, acest lucru poate funcționa și ca un fel de motivație pentru cei ce sînt novice ca să posteze texte tot mai bune.
Deci, în ciuda faptului că nu poți acorda penița, deocamdată, nimeni nu te împiedică să îți manifești „tonele de emoții”, mai mult sau mai puțin basarabene, în comentarii. Cred că Hermeneia este un spațiu destul de generos și democratic. Dacă ai întrebări sau nemulțumiri poți oricînd folosi adresa de office a site-ului pentru clarificări.

P.S. - mulțumesc pentru aprecierea în ce privește textul, deși nu cred că se poate vorbi de genialitate. Dar fiecare este îndrituit la părerea lui. Mulțumesc.

iata cum in ziua asta (atit de aglomerata pentru mine incit am si uitat ca este intii aprilie) am ajuns o persoana importanta macar pentru citeva minute. pentru ca in democratii exista o traditie respectabila ca persoanele importante undeva prin ierarhia sociala sau a show-business-ului sa aiba parte de privilegiul caricaturii. un zimbet si din partea mea. Aalizei, te mai astept.

Alma, ai dreptate cu acel " perpetuele" Nu stiu daca e in romaneste ,am auzit la TV cineva articuland acest cuvant, cica era filolog, si am incercat si eu acest procedeu, sa sugerez ceva dar cred ca am cam fortat imaginea. Asa ca am corectat. La fel si fisiuni. Multumesc si apreciez grija cu care te apleci asupra textelor mele. Ela, am lasat perpetue, asa cum mi s-a sugerat, si asa cum mi-ai spus si tu. Da, ai sesizat bine ceea ce am vrut sa spun in poem. cat despre semiboltire, prefer s-o las asa. Chiar daca e usor fortat. Mutumesc pentru cum interpretezi dincolo de aparentele versuri, esenta poemelor cu iz esoteric :)

habar n-am dacă tu știi asta sau nu (probabil nu în întregime) dar asta, tocmai asta te face un artist. arta nu este viață și viața nu este artă dar e ca în matematica discretă (sper să nu spun o gogomănie) cu cît arta e mai involuntar aproape de viață cu atît este mai artă. Dumnezeu este un artist nu pentru că a făcut viața ci pentru că a făcut-o incomensurabil de vulnerabilă la instabilitate. De aceea pînă și o pudră de praf pe o mobilă sau gura ciobită a unei sticle pot însemna atît de mult prin atît de puțin.

dacă începi poezia cu o inversiune....parcă nici nu-mi vine să citesc mai departe („Pe-al nostru steag e scrie unire....” dar asta asta era demult). Cam multe „pentru că”,o invazie de „și-uri”. într-adevăr mai trebuie lucrat.

Tincuța, șoimul aici are alt sens. Este greu să dai puțin câte puțin pe internet din ceva ce se vrea de anvergură, dar am nevoie ca de aer de feed back, așa că îmi asum riscul. Dacă ești în ceață, e bine. Welcome to my world. Nu te vei simți în largul tău curând. Nu intenționez să scriu pentru toată lumea, ar fi utopic. Dacă te va prinde, mă voi bucura. Oricum ar fi, apreciez semnele, sunt pentru mine la fel de importante ca și actul de a scrie. Aaalizei, mulțumesc de revenire. Între timp am pus osul la treabă și am mai modificat. Sigur că în proză este oarecum mai simplu și poți spune lucrurile în multe feluri. Mi-am însușit o parte din critici. Am scurtat, am tăiat, am refăcut (nu numai unde ai spus tu, ha!). Acum aștept criticile de finisări. Reverele nu vă grăbiți, vă rog, n-am predat lucrarea încă... e abia la început. Ei, dacă ai recitit prologul e bine. Știi cum e la mine? De ani de zile scriu proză scurtă, și mă tot îndeamnă știu eu cine care se pricepe mai bine să pun mâna să scriu o nuvelă. Iar eu nu și nu, ca-s leneșă. Ideea care m-a făcut să scriu prologul este generoasă și merita mai mult decât atât, dar mi-a fost lene și-am vrut să iau repede pulsul. Am stat apoi în mai multe seri și am pus cap la cap povestea. E drept, știi cum e, contribuția autorului la o poveste se rezumă de multe ori la cuvintele astea puse cap la cap... dacă nu-i ideea și firul povestirii, adio. Încadrarea în timp... n-am prea înțeles unde spui că se rupe firul. Copilul trăiește în a doua jumătate a secolului 21 (nu-i bătut în cuie, până termin, s-ar putea să revin aici), iar personajul matur, cea care nu mai este decât un rezervor de vise, nu un om, are sute de ani deja. Sper să revii pe măsură ce postez, se mai întâmplă să-mi scape unele aspecte, dar în general mă preocupă foarte tare logica mișcării fiecărui personaj. Tot nu m-ai convins cu bourbonul, o să îl visez la noapte. Poate șterg nucile. Dacă nu, șterg bourbonul și pun absint și mentă, că la ăsta mă pricep.