cred ca de acum ma repet dar nu prea vad cum as putea sa o spun altfel: continui sa ma amuzi cu aceasta autobagare in seama si cu convingerea asta aproape sacrosanta cum ca ai fi un fel de mag calator care ne studiezi ca pe niste insecte. ma amuzi si cu aceasta impresie (care la tine e siguranta) cum ca le-ai sti pe toate, si ne-ai intelege mediocra umanitate si iti faci o pomana de bine sa ne mai dai din cind in cind sfaturi. evident, iti place sa te auzi vorbind si crezi ca esti destept. nu am sa te împiedic dragul meu sa ai aceste convingeri mistice (apropo de secte) atita timp cit nu incalci regula locului. in rest, esti liber sa iti zburlesti penele si sa faci valuri in voie. e tara libera. in acelasi timp am sa te rog sa ma scuzi daca am sa te ignor cind identific ca nu spui nimic. pentru ca daca te bag in seama din politete sint nevoit sa te ignor din lipsa de timp. cind vei spune lucruri semnificative si realmente utile am sa fiu amabil si am sa plec urechea, chiar daca te-ai purtat de multe ori grobian si intr-un univers al talionului nu ai merita asta. dar nu ma afecteaza magariile care nu contin adevar si nici nu le confer iluzia de adevar prin a ma lasa afectat de ele. deci in contextul regulilor si in masura in care vei spune ceva esti binevenit pe hermeneia. cind bati cimpii am sa te rog sa ma scuzi.

Vă mulțumesc amȃndurora. E greu să «traduci»/«percepi» un text chiar în aceiași limbă din două puncte de vedere diferite ale «receptorilor» sau «emițător – receptor». Dar dintr-o limbă în alta! Avea dreptate Wittgenstein cu «jocurile de limbaj». Toate cele bune, G.M.

bobadil, între noi fie vorba, te-ai spălat azi pe dinți?

probabil că mă idolatrizez sau am ditamai instinctul de autoconservare:) la urma urmei chiar contează? neah. contează semnul tău frumos Cris! cel puțin exist:)

mi-a mai rămas doar să mă duc laTecuci după număr, că papucii... nu te confund, dar m-am edificat.

Poemul ăsta din punctul meu de vedere ar intra la o categorie de genul 'după ceva timp, orice poet devine filozof' sau, dacă vreți o variantă mai cunoscută 'după un timp, orice problemă se rezolvă de la sine' sau una încă și mai cunoscută, aparținând lui Murphy, 'orice problemă care nu se rezolvă de la sine nu este demnă de a-ți bate capul cu ea'. Eu mă bucur de revenirea Corinei pe aici aceasta (revenirea) petrecându-se periodic după tabelul lui Mendeleev, și iarăși salut evoluția acestei scriitoare din diaspora de la gaze către metalele rare, o pană care născocește mereu câte ceva, un spirit neliniștit, a 'troubled mind'.
De data asta nu știu dacă i-a ieșit neapărat noua rețetă, înclinată aș fi să las pe altcineva mai curajos să guste din ea, dar efortul îl apreciez ca atare, de la o oarecare depărtare.
Margas

Vasile Munteanu, Comentariul dumneavoastră, foarte doct, merge direct la esențe. Aproape că nu mai am nimic de adăugat. Îmi place totuși să cred că aceste poem nu filozofează excesiv și că, prin urmare, păstrează un anume fior liric. Crăciun fericit și mulțumiri pentru "vizită".

textul e bun, ioana. sunt reticent la ce spui tu acolo, dar textul curge frumos și, în ciuda (pre)dispoziției spre automutilare care te-a făcut să-l scrii (sau pe care o trăiai), falsul confesionalism afișat aici aproape că ne convinge că te iubești imposibil.

Pacat ca nu ai coerenta(punctul meu de vedere)

Are imagini bine încadrate în rame de cuvinte şi o stare care fuzionează printre acestea.
Ceea ce deranjează un picuţ este vecinătatea celor doi de ,,acolo", chiar dacă se pare că desemnează locaţii diferite. Aş mai elimina expresia ,,cu picioarele", asta doar dacă nu are o semnificaţie deosebită pe care eu nu am descoperit-o, caz în care îmi asum vina.
E un poem care îmi dă senzaţia de translatare, dincolo de linia orizontului, linia aceea imaginară care uneşte cerul cu pământul.

edictul e simplu, scris pe marele frig sau marele prag (de ce ma gindesc acum la un titlu de volum, nu stiu) si trebuie pe rind sa il acceptam, in acest conglomerat al iubirii din noi...cit despre proiectii, ele pot fi la nesfirsit intr-un rit obositor al caligrafiei... perceptia insa difera: vertical pentru unii, oblic pentru altii, un punct singeriu cancerigen in perspectiva aleatorie a subiectivului...

După umila mea părere s-ar putea face ceva cu textul. Întrezăresc ideea prin risipa de abţibilduri. Dacă ar fi al meu, l-aş lăsa o vreme la dospit, după care l-aş pieptăna. Cred că ar ieşi ceva mulţumitor.
Cu sinceritate, zapata

...Alexandra, cred că Virgil are dreptate. Textul este frust, iar pe alocuri, stângaci ("pentru o faptă nedovedită. stă lângă mine în bus") şi afectat ("puful pernuţelor care au substituit căldura maternă/ avioanele de hârtie ale micuţilor"). Cred că, în primul rând, problema este în modul de abordare - unul gazetăresc, suficient ( "mă uit în jur şi chiar nu am dreptul să fiu/ mai furioasă /decât femeia decapitată în mijlocul străzii"), traversat, ocazional, de supraliricizare ("reuşeşte să vibreze sinistru în aer"), iar contrastul rezultat este cel puţin nefericit.

...Şi eu cred că textul de mai sus transmite cumva, cuiva, emoţie, dar e foarte important cum o face, prin ce mijloace şi pe ce miză. Faptul că tot ce scrie în el se întâmplă în realitatea nu are nicio importanţă axiologic-literară. Iar dacă argumentezi că textul se vrea direct/ clar şi întrebi de ce ne-am ascunde după tot felul de metafore încâlcite, aş putea să întreb şi eu de ce... poezie? Pentru că poezia nu-i tocmai cel mai clar şi direct mod... Unde mai pui că are prostul obicei de-a-şi băga nasul prin tot felul de metafore. :).

nu stiu, nu sint convins. România este o realitate mult prea heterogena, mult prea incarcate. Cel putin pentru mintea mea. Aici este vorba despre Bucovina, care pentru mine e mult mai specific definită.