Da, cam asta este... o altă geneză. Una personală, dacă vrei să-i spui așa, Alexis. De la poză, sau mai precis de la locul cu pricina, se și trage experimentul. Cu toate acestea, nu am văzut-o, cum spuneam, ca pe o vizuală, pentru că nu poza este motorul, ci ceea ce este dincolo.
Aranca, înțeleg că acele locuri și "șapte coline" descrise în poemul tău s-ar referi și la Iași... frumos spus. Cred că a lăsa o anume ambiguitate în poezie este o calitate. În rest, nu am făcut vreo aluzie decât la faptul că nu îmi amintesc de numele tău, referitor la afirmația ta privind prieteniile. Dar sunt sigură că te citesc de multă vreme, sub altă semnătură. Aici, important e să scriem și să scriem bine. :)
bobadil, daca vrei sa mi spui ceva, call me. sau trimite mi un semn din cer. ridica voi ochii si ma voi bucura... insa, aici, in privinta textului iti dau dreptate cand atentionezi asupra gheiselor si a florii florilor. insa, singura imagine care pot spune ca e ok din text e cea din ultimul vers. in rest, in calitate de gheisa dintr o viata anterioara, mi as taia limba
Ionuț, poezia ”s-a scris” la Muzeul Satului, după un periplu printre meșterii plari ai târgului din vara trecută. Am ”șlefuit-o” în răcoarea prispei bisericii de lemn Sf. Nicolae din același deosebit perimetru.
Textul se scindează prin nu se știe ce mecanism în două: primele strofe fără rimă și ultimele (două) cu rima încrucișată. Primele două strofe le găsesc fără prea mare valoare literară "În burta balenei în ritm de tangou Te dansez fericit. E seara noastră. Cad confeti și stele și petale de flori Din balcoane plutind peste stradă." (...) Ultimele totuși ar putea spune ceva prin metafore...Dar îmi sună ciudat "cal alergând"... In illo tempore mai precizează autorul ("At that time"), iar eu mă gândesc la posibila existență a patru fațete lirice distincte. Senzație acută de colaj literar. In diebus illis, (adaug eu) în goana calului. Și totuși așa cum spunea Victor Hugo, « La musique c'est du bruit qui pense »... Și poezia, Maestre și poezia...
D-le Cristea, perfect de acord cu tot ce spuneţi: geniul eminescian se putea observa şi în revelaţia pe care poeziile sale o conţineau (cel puţin acele texte pe care poetul le-a publicat în timpul vieţii), chiar dacă ele sufereau un lung travaliu. Eminescu reuşea aproape de fiece dată să păstreze prospeţimea şi nerepetabilitatea logosului. Din lirica românească, l-aş include în această categorie şi pe Bacovia... Şi pe alţii, dar nu în aceeaşi măsură.
Cred eu că şi acest factor reprezintă una dintre mizele poetului - respectiv a împăca travaliul cu spontaneitatea.
" apa de ploaie torenţială"- serios?! fără comentarii.
" ouă de înţelepciune" - mi se pare o găselniţă şi nimic mai mult, fie acele ouă trase cu grebla au ba.
"oare adevărul este o specie ireconciliabilă
cu dialogul" - retorism pur. Altfel, "ireconciliabil" înseamnă "de neimpăcat", nu? :)
După părerea şi gustul meu, doar ultima unitate are ceva ceva de spus şi o spune într-un context liric şi într-o manieră firească. Restul pare un preambul artificial.
remarc:
"începe sezonul gripei
culoarea închisă
a leşinului înconjoară oraşul
paralelipiped cu paralelipiped
respirația cuvintelor potrivite
m-apasă pe piept"
Nu ți-a fost milă de noi în acest text, Sebi. Tensiune, nerv, discurs atent construit, imagini noi, uneori neclare, dar " toate lucrurile neclare sunt superbe". Finalul e la limita previzibilului. Amănuntele povestite ne distrag oarecum atenția, ne fac să uităm de primul vers, iar finalul ne surprinde în cele din urmă. Nu aș fi menționat numele, mai ales dacă e unul real (situație în care îmi prezint scuzele pentru netăcerea mea). Poate doar prenumele, sau numele, sau inițialele. Asta ca să nu fie doar textul tău, ci și al nostru, cu morții noștri fiecare după numele său. E doar o părere.
Titlul e foarte potrivit!
Era undeva un typo: nu mă ... de nimic.
Cristina, vezi? Dacă mai dialogăm puţintel, ai sa-mi dai dreptate - nu există absolut nimic interesant în acest text. De inovator - să fim sobri! Pentru că de ce datorită din ce cauză, cum ar spune cineva:
ideile cu care autorul jonglează, intenţionat sau neintenţionat, sunt pentru filosofie ceea ce este tabla înmulţirii pentru matematică. Cu alte cuvinte, atât de elementare sunt. Şi, cred, aici suntem de acord. Bun. Aşadar, ar mai rămâne de discutat către ce vârf stau ele ca bază. Către niciun vârf. Căci, mă întreb, ce ar însemna sa luăm toţi principiile aristotelice şi să ne apucăm să le dovedim într-o analogie literar-artistică? Sau propoziţiile categorice? Sau să ne apucăm să îl liricizăm pe B. Russel? N-ar însemna decât să ne întrecem la fabricat imagini şi discursuri lipsite de orice substanţă. So, argumentul tau - "aduce ca interes extinderea acestor teoretizari elementare asupra cuvantului scris" - cade cu delicateţe.
Partea asta " vezi un text ca imagine, tu, critic, dar cum l-ai putea asimila si simti nefiindu-i autor ci doar privitor in materialitatea lui, in simpla lui dactilografiere? asadar n-ai avea niciun drept sa-l judeci pentru ca ar fi un fals de judecata" e frumos adusă din condei, dar perfect neavenită, pentru că problema nu e deloc nouă, pentru că ea se extinde asupra oricărui lucru şi pentru a o discuta ar trebui să (re)lecturăm suta de mii de pagini de filosofie. Mă rezum să spun doar că noi nu vom şti niciodată cum e cu adevărat ceea ce numin "roşu", şi cu toate astea ne îmbrăcăm în roşu şi stăm la semafor. Vezi tu, "falsa judecată" funcţionează din plin. Pe de altă parte, referitor la problema noastră, un text nu e privit ca o imagine (cu toate alegoriile din lume), ci e absorbit prin simţuri, transformat şi analizat prin concepte, apoi in-format. Încheind, eu, ca cititor, chiar citesc acel text, chiar îl asimilez. Chiar dacă originalul e în autor, eu citesc copia fidelă ("fidelă" în măsura în care autorul e un scriitor veritabil). Când îţi aprinzi o ţigară, puţin îţi mai pasă că ideea originală a brichetei e încă în capul celui care a inventat-o, iar ce ai tu în mână e o copie. Tot ce speri e să ai flacără, iar bricheta să nu-ţi explodeze în ochi. Tot ce speri e să ai o copie fidelă a autorului, iar textul să nu-ţi explodeze pe limba sau, şi mai rau, în creier. Din acest pedeveu, analogia textului cu africanul nu ţine, pentru că: pe de o parte, textul e o copie imediată/ nemijlocită/ intenţională/ esenţială, iar pe de altă parte, fulgul e o copie mijlocită/ contingentă/ ne-esenţială - textul se poate asimila în adevăratul sens, dar fulgul, nu; textul are încărcătură energică (chit că e latentă), iar fulgul e o copie moartă.
Omului, în general, îi place să vadă un univers metafizic în chiuvetă... Asta îi oferă un statut de om cu spirit şi cuget larg. Astfel se explică şi cum un film neînţeles de un milion de oameni devine capodoperă, pentru c-a fost înţeles doar de un om cu spiritul şi cugetul larg, care, ca să vezi, mai era şi în comisia de decernare a oscarului. Iar un credincios mai credibil decât credincioşii de rând îl dibuie pe Isus în zaţ. Şi, brusc, filmul de mai sus devine viral, iar chipul lui Isus vinde, însutit, cafeaua X. Să nu ne apucăm şă vedem aur sau petrol în textul de mai sus.
Şi uite cum cad de acord cu Andu (ceea ce, pentru noi e un fel de revelion) - textul nu e nici, nici, nici... Şi nici măcar filon artistic/ estetic nu are. Poate doar o pagina de jurnal să fie, o pagină pe care nu trebuie s-o citească decât autorul.
Călin, reușești uneori să găsești un ton atât de potrivit pentru a spune lucruri simple, poetic, ca o muzică bună, în surdină. Este de invidiat. Mie uneia îmi este din ce în ce mai dificil să spun lucrurile simple. Mi s-a părut forțat "direct din retină / se rupsese privirea atunci", deși am înțeles "imaginea".
Adriana, este corect si de bun simt ceea ce spui. dar cred ca exista o formula de blocaj atunci cand mergi de la pagina la pagina, te intorci inapoi ca pe o scurtatura si hop, fara sa mai citesti textul respectiv in cele cateva minute cat esti pe computer iti aduni cititori cu tabla inmultirii de pe la butoane. e OK?
în timpul ultimei emisiuni Hermeneia Live am citit acest text și Călin Sămărghițan mi-a făcut o observație interesantă. În urma ei am modificat ultima parte.
descopeririea licorii care sa dea viata vesnica a obsedat generatii intregi, dar eu ma indrept spre un alt fel de alchimie. ai reusit sa vezi bine poemul meu. te mai astept si scuze pentru intarzierea in raspuns.
Madă, cineva drag mi-a spus candva.... ' textele care nu au comentarii inseamna ca sunt texte bune;)' asemăn poemul tau "Foșnetul ierbii însângerate" cu o chintesenta a pledoariei lui Le Breton se rezuma la buna randuire intre tacere si cuvant, la acea etica a conversatiei care presupune ca orice enunt implica un raspuns, orice afirmatie, o cantarire a pertinentei , orice dialog, o deliberare reciproca. In abisul tăcerii trăim o 'moarte temporară/ în cercul stins/ al unei alte mirări' cu mult drag, erika
Prozodia e stângace, se vede încrederea exagerată în puterea imaginii... ok, aici e cheia textului și e bună... orașul un cub rubik... un concept universal destul de bun pentru a putea fi inclus într-un poem.
Însă realizarea efectivă lasă mult de dorit, prea multe semne de punctuație care izolează non-versuri ',nu știu,' bâlbe și o exprimare care se zbate agonic între canonic și fracturism, din păcate o constantă de când îl tot citesc a acestui autor care pe undeva prin această 'zonă crepusculară' își caută un foarte îngust spațiu literar în care să-și facă loc dând din coate bazându-se pe o siluetă atletică și destul de agresivă.
Margas
Paul, sa nu intelegi ca am fost ironica, nu mi-as permite asta!
si eu ii datorezi multe Constantei Buzea, pe vremuri m-a incurajat sa merg inainte si m-a publicat in revista Amfiteatru.
vorbeam undeva cu Djamal de Eugen Evu, pentru ca el mi-a citit primele scrieri...
ii datorez multe, nu pentru ca voi escalada vreodata vreun pisc al literaturii, ci pentru ca am invatat multe de la el si ii sunt recunoascatoare, vorbesc de inceputuri caci bineinteles, drumul mai departe se face singur .
dar de atunci au trecut o mie de ani si poate eu mi-am insusit mai mult dorinta, placerea cuvantului scris, intr-o maniera care pe mine ma multumea, decat arta de a-l dasavarsi, recunosc asta... asa cum stiu si eu, ca nu exista perfectiune, doar perfectibilitate!
crede-ma Paul, nu mi-as permite sa-ti dau lectii de scriere, te citesc si-ti cunosc potentialul literar, mi-am permis doar un ton mai jucaus si-mi cer scuze acum ! versurile acelea evident, eu nu le-am inteles destul din vina mea, nu a ta !
credeam ca asa intelegi... nu ma crede te rog in stare de lucruri rele, te citesc, te repect si stiu ce poti !
dar vorba Constantei Buzea din versurile citate de N. Manolescu, nu m-am speriat ca nu am inteles totul de la inceput, am citit si a doua oara... si jur ca „s-a miscat leaganul” :)
Eu nu mai cumpăr cărți de poezii (nu pentru că, oricum, nu se mai găsesc prin librării)... intru pe Hermeneia și-l citesc pe Dorin. O poezie întotdeauna îndestulătoare.
:) ... înfrigurata primăvară, cu fiorii ei!
"atât de perfecţi" este peiorativ, o licenţă, dacă se poate?
Mulţumesc de companie, te mai aştept, cu bucurie şi cu mare drag!
Big hug!
masacrată fără emoții. ideea? la început a fost lingura...
și limba de lemn. da, dacă vrei să scrii poezie în vers clasic e musai să fii bun la prozodie, la ritm, rimă, etc, altfel devine în cel mai bun caz banal.
în fond i se spune clasică și pentru faptul că ăia, pe când se cultivau mai atent, probabil, au tot meșterit până au ajuns la o formă ideatică reprezentativă. noi, epigonii, vorba lui unu, n-avem decât șansa de a scrie în felul nostru, altfel. aici nu e nici alftel, nici la fel. noi, epigonii...
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
foatre reușite fotografiile, dar trist ce se întîmplă.
pentru textul : nesomn deDa, cam asta este... o altă geneză. Una personală, dacă vrei să-i spui așa, Alexis. De la poză, sau mai precis de la locul cu pricina, se și trage experimentul. Cu toate acestea, nu am văzut-o, cum spuneam, ca pe o vizuală, pentru că nu poza este motorul, ci ceea ce este dincolo.
pentru textul : Seara întâi deTeo, de dragul cititorilor, revino asupra textului - sunt foarte multe typo. si ceva diacritice lipsa. multumesc.
pentru textul : O zi din viața unui ucigaș deAranca, înțeleg că acele locuri și "șapte coline" descrise în poemul tău s-ar referi și la Iași... frumos spus. Cred că a lăsa o anume ambiguitate în poezie este o calitate. În rest, nu am făcut vreo aluzie decât la faptul că nu îmi amintesc de numele tău, referitor la afirmația ta privind prieteniile. Dar sunt sigură că te citesc de multă vreme, sub altă semnătură. Aici, important e să scriem și să scriem bine. :)
pentru textul : și zeii plîng debobadil, daca vrei sa mi spui ceva, call me. sau trimite mi un semn din cer. ridica voi ochii si ma voi bucura... insa, aici, in privinta textului iti dau dreptate cand atentionezi asupra gheiselor si a florii florilor. insa, singura imagine care pot spune ca e ok din text e cea din ultimul vers. in rest, in calitate de gheisa dintr o viata anterioara, mi as taia limba
pentru textul : ploaie fără umbrelă pe sunete de hang drum deIonuț, poezia ”s-a scris” la Muzeul Satului, după un periplu printre meșterii plari ai târgului din vara trecută. Am ”șlefuit-o” în răcoarea prispei bisericii de lemn Sf. Nicolae din același deosebit perimetru.
pentru textul : ne lut deTextul se scindează prin nu se știe ce mecanism în două: primele strofe fără rimă și ultimele (două) cu rima încrucișată. Primele două strofe le găsesc fără prea mare valoare literară "În burta balenei în ritm de tangou Te dansez fericit. E seara noastră. Cad confeti și stele și petale de flori Din balcoane plutind peste stradă." (...) Ultimele totuși ar putea spune ceva prin metafore...Dar îmi sună ciudat "cal alergând"... In illo tempore mai precizează autorul ("At that time"), iar eu mă gândesc la posibila existență a patru fațete lirice distincte. Senzație acută de colaj literar. In diebus illis, (adaug eu) în goana calului. Și totuși așa cum spunea Victor Hugo, « La musique c'est du bruit qui pense »... Și poezia, Maestre și poezia...
pentru textul : În burta balenei deuite ca nu stiu la ce te referi. deci, fa-ma sa inteleg. vrei sa spui ca acest text este un proces verbal? si daca da, de ce?
pentru textul : scaranoastradebloc demă onorează aprecierile şi peniţa acordată acvariului meu fluorescent,venite din partea unui autor preţios şi sensibil estimator al poeziei
pentru textul : o inimă ca o sepie depescăruşii de metal
colţul de mistreţ
Norii de cositor
plus
Dincolo de tine
dincolo de mări
dincoace de tine
Dincolo de sirene
Dincolo de piept
e prea mult, Mihai! prea multe "de"-uri si mai vine si cel din subtitlu.
mi-a placut:
"vântul cafeniu s-a ridicat în două picioare"
pentru textul : Dincolo de tine deOtilia, mulţumesc de trecere!
D-le Cristea, perfect de acord cu tot ce spuneţi: geniul eminescian se putea observa şi în revelaţia pe care poeziile sale o conţineau (cel puţin acele texte pe care poetul le-a publicat în timpul vieţii), chiar dacă ele sufereau un lung travaliu. Eminescu reuşea aproape de fiece dată să păstreze prospeţimea şi nerepetabilitatea logosului. Din lirica românească, l-aş include în această categorie şi pe Bacovia... Şi pe alţii, dar nu în aceeaşi măsură.
Cred eu că şi acest factor reprezintă una dintre mizele poetului - respectiv a împăca travaliul cu spontaneitatea.
Mulţumindu-vă,
pentru textul : p.s dede bine!
Ai nişte expresii... să le spunem "nefericite":
"emana cuvintele" - cam afectat.
" apa de ploaie torenţială"- serios?! fără comentarii.
" ouă de înţelepciune" - mi se pare o găselniţă şi nimic mai mult, fie acele ouă trase cu grebla au ba.
"oare adevărul este o specie ireconciliabilă
cu dialogul" - retorism pur. Altfel, "ireconciliabil" înseamnă "de neimpăcat", nu? :)
După părerea şi gustul meu, doar ultima unitate are ceva ceva de spus şi o spune într-un context liric şi într-o manieră firească. Restul pare un preambul artificial.
pentru textul : cântec candriu deremarc:
"începe sezonul gripei
culoarea închisă
a leşinului înconjoară oraşul
paralelipiped cu paralelipiped
respirația cuvintelor potrivite
m-apasă pe piept"
desi eu as fi scris "m-apasă în piept"
pentru textul : paralelipiped demie îmi place subtitlul (ptiu! să nu se deoache!)
pentru textul : portret cu vt și langustă deyester, ai putea te rog, sa revezi textul in franceza?
pentru textul : ...I'm growing like spells... deNu ți-a fost milă de noi în acest text, Sebi. Tensiune, nerv, discurs atent construit, imagini noi, uneori neclare, dar " toate lucrurile neclare sunt superbe". Finalul e la limita previzibilului. Amănuntele povestite ne distrag oarecum atenția, ne fac să uităm de primul vers, iar finalul ne surprinde în cele din urmă. Nu aș fi menționat numele, mai ales dacă e unul real (situație în care îmi prezint scuzele pentru netăcerea mea). Poate doar prenumele, sau numele, sau inițialele. Asta ca să nu fie doar textul tău, ci și al nostru, cu morții noștri fiecare după numele său. E doar o părere.
pentru textul : salt nestabilizat prin trapa toamnei deTitlul e foarte potrivit!
Era undeva un typo: nu mă ... de nimic.
Cristina, vezi? Dacă mai dialogăm puţintel, ai sa-mi dai dreptate - nu există absolut nimic interesant în acest text. De inovator - să fim sobri! Pentru că de ce datorită din ce cauză, cum ar spune cineva:
ideile cu care autorul jonglează, intenţionat sau neintenţionat, sunt pentru filosofie ceea ce este tabla înmulţirii pentru matematică. Cu alte cuvinte, atât de elementare sunt. Şi, cred, aici suntem de acord. Bun. Aşadar, ar mai rămâne de discutat către ce vârf stau ele ca bază. Către niciun vârf. Căci, mă întreb, ce ar însemna sa luăm toţi principiile aristotelice şi să ne apucăm să le dovedim într-o analogie literar-artistică? Sau propoziţiile categorice? Sau să ne apucăm să îl liricizăm pe B. Russel? N-ar însemna decât să ne întrecem la fabricat imagini şi discursuri lipsite de orice substanţă. So, argumentul tau - "aduce ca interes extinderea acestor teoretizari elementare asupra cuvantului scris" - cade cu delicateţe.
Partea asta " vezi un text ca imagine, tu, critic, dar cum l-ai putea asimila si simti nefiindu-i autor ci doar privitor in materialitatea lui, in simpla lui dactilografiere? asadar n-ai avea niciun drept sa-l judeci pentru ca ar fi un fals de judecata" e frumos adusă din condei, dar perfect neavenită, pentru că problema nu e deloc nouă, pentru că ea se extinde asupra oricărui lucru şi pentru a o discuta ar trebui să (re)lecturăm suta de mii de pagini de filosofie. Mă rezum să spun doar că noi nu vom şti niciodată cum e cu adevărat ceea ce numin "roşu", şi cu toate astea ne îmbrăcăm în roşu şi stăm la semafor. Vezi tu, "falsa judecată" funcţionează din plin. Pe de altă parte, referitor la problema noastră, un text nu e privit ca o imagine (cu toate alegoriile din lume), ci e absorbit prin simţuri, transformat şi analizat prin concepte, apoi in-format. Încheind, eu, ca cititor, chiar citesc acel text, chiar îl asimilez. Chiar dacă originalul e în autor, eu citesc copia fidelă ("fidelă" în măsura în care autorul e un scriitor veritabil). Când îţi aprinzi o ţigară, puţin îţi mai pasă că ideea originală a brichetei e încă în capul celui care a inventat-o, iar ce ai tu în mână e o copie. Tot ce speri e să ai flacără, iar bricheta să nu-ţi explodeze în ochi. Tot ce speri e să ai o copie fidelă a autorului, iar textul să nu-ţi explodeze pe limba sau, şi mai rau, în creier. Din acest pedeveu, analogia textului cu africanul nu ţine, pentru că: pe de o parte, textul e o copie imediată/ nemijlocită/ intenţională/ esenţială, iar pe de altă parte, fulgul e o copie mijlocită/ contingentă/ ne-esenţială - textul se poate asimila în adevăratul sens, dar fulgul, nu; textul are încărcătură energică (chit că e latentă), iar fulgul e o copie moartă.
Omului, în general, îi place să vadă un univers metafizic în chiuvetă... Asta îi oferă un statut de om cu spirit şi cuget larg. Astfel se explică şi cum un film neînţeles de un milion de oameni devine capodoperă, pentru c-a fost înţeles doar de un om cu spiritul şi cugetul larg, care, ca să vezi, mai era şi în comisia de decernare a oscarului. Iar un credincios mai credibil decât credincioşii de rând îl dibuie pe Isus în zaţ. Şi, brusc, filmul de mai sus devine viral, iar chipul lui Isus vinde, însutit, cafeaua X. Să nu ne apucăm şă vedem aur sau petrol în textul de mai sus.
Şi uite cum cad de acord cu Andu (ceea ce, pentru noi e un fel de revelion) - textul nu e nici, nici, nici... Şi nici măcar filon artistic/ estetic nu are. Poate doar o pagina de jurnal să fie, o pagină pe care nu trebuie s-o citească decât autorul.
pentru textul : Un elefant într-o cutie de chibrit deCălin, reușești uneori să găsești un ton atât de potrivit pentru a spune lucruri simple, poetic, ca o muzică bună, în surdină. Este de invidiat. Mie uneia îmi este din ce în ce mai dificil să spun lucrurile simple. Mi s-a părut forțat "direct din retină / se rupsese privirea atunci", deși am înțeles "imaginea".
pentru textul : Gemene-asemene deAdriana, este corect si de bun simt ceea ce spui. dar cred ca exista o formula de blocaj atunci cand mergi de la pagina la pagina, te intorci inapoi ca pe o scurtatura si hop, fara sa mai citesti textul respectiv in cele cateva minute cat esti pe computer iti aduni cititori cu tabla inmultirii de pe la butoane. e OK?
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - V – deîn timpul ultimei emisiuni Hermeneia Live am citit acest text și Călin Sămărghițan mi-a făcut o observație interesantă. În urma ei am modificat ultima parte.
pentru textul : privirea și parbrizul dedescopeririea licorii care sa dea viata vesnica a obsedat generatii intregi, dar eu ma indrept spre un alt fel de alchimie. ai reusit sa vezi bine poemul meu. te mai astept si scuze pentru intarzierea in raspuns.
pentru textul : Alchimia sufletului deMadă, cineva drag mi-a spus candva.... ' textele care nu au comentarii inseamna ca sunt texte bune;)' asemăn poemul tau "Foșnetul ierbii însângerate" cu o chintesenta a pledoariei lui Le Breton se rezuma la buna randuire intre tacere si cuvant, la acea etica a conversatiei care presupune ca orice enunt implica un raspuns, orice afirmatie, o cantarire a pertinentei , orice dialog, o deliberare reciproca. In abisul tăcerii trăim o 'moarte temporară/ în cercul stins/ al unei alte mirări' cu mult drag, erika
pentru textul : Foșnetul ierbii însângerate deProzodia e stângace, se vede încrederea exagerată în puterea imaginii... ok, aici e cheia textului și e bună... orașul un cub rubik... un concept universal destul de bun pentru a putea fi inclus într-un poem.
pentru textul : Cub rubick deÎnsă realizarea efectivă lasă mult de dorit, prea multe semne de punctuație care izolează non-versuri ',nu știu,' bâlbe și o exprimare care se zbate agonic între canonic și fracturism, din păcate o constantă de când îl tot citesc a acestui autor care pe undeva prin această 'zonă crepusculară' își caută un foarte îngust spațiu literar în care să-și facă loc dând din coate bazându-se pe o siluetă atletică și destul de agresivă.
Margas
Paul, sa nu intelegi ca am fost ironica, nu mi-as permite asta!
pentru textul : tolănit într-o limbă străină desi eu ii datorezi multe Constantei Buzea, pe vremuri m-a incurajat sa merg inainte si m-a publicat in revista Amfiteatru.
vorbeam undeva cu Djamal de Eugen Evu, pentru ca el mi-a citit primele scrieri...
ii datorez multe, nu pentru ca voi escalada vreodata vreun pisc al literaturii, ci pentru ca am invatat multe de la el si ii sunt recunoascatoare, vorbesc de inceputuri caci bineinteles, drumul mai departe se face singur .
dar de atunci au trecut o mie de ani si poate eu mi-am insusit mai mult dorinta, placerea cuvantului scris, intr-o maniera care pe mine ma multumea, decat arta de a-l dasavarsi, recunosc asta... asa cum stiu si eu, ca nu exista perfectiune, doar perfectibilitate!
crede-ma Paul, nu mi-as permite sa-ti dau lectii de scriere, te citesc si-ti cunosc potentialul literar, mi-am permis doar un ton mai jucaus si-mi cer scuze acum ! versurile acelea evident, eu nu le-am inteles destul din vina mea, nu a ta !
credeam ca asa intelegi... nu ma crede te rog in stare de lucruri rele, te citesc, te repect si stiu ce poti !
dar vorba Constantei Buzea din versurile citate de N. Manolescu, nu m-am speriat ca nu am inteles totul de la inceput, am citit si a doua oara... si jur ca „s-a miscat leaganul” :)
Eu nu mai cumpăr cărți de poezii (nu pentru că, oricum, nu se mai găsesc prin librării)... intru pe Hermeneia și-l citesc pe Dorin. O poezie întotdeauna îndestulătoare.
pentru textul : candelabrele desingura expresie care mi-a placut in tot textul acesta se afla in titlu si este "trotuarul galactic". restul, nu
pentru textul : făptura trotuarului galactic deDar n-a fost nicio "iesire", Emilian. Imi cer scuze daca ti s-a parut ca am folosit un ton transant - nu asta intentionasem.
pentru textul : rem derugaminte: titlul fara majuscule
pentru textul : VERSURI de:) ... înfrigurata primăvară, cu fiorii ei!
pentru textul : umbrelele trecătoare ale ploilor albastre de"atât de perfecţi" este peiorativ, o licenţă, dacă se poate?
Mulţumesc de companie, te mai aştept, cu bucurie şi cu mare drag!
Big hug!
masacrată fără emoții. ideea? la început a fost lingura...
pentru textul : tablou domestic cu înger deși limba de lemn. da, dacă vrei să scrii poezie în vers clasic e musai să fii bun la prozodie, la ritm, rimă, etc, altfel devine în cel mai bun caz banal.
în fond i se spune clasică și pentru faptul că ăia, pe când se cultivau mai atent, probabil, au tot meșterit până au ajuns la o formă ideatică reprezentativă. noi, epigonii, vorba lui unu, n-avem decât șansa de a scrie în felul nostru, altfel. aici nu e nici alftel, nici la fel. noi, epigonii...
Pagini