cred ca am mai scris undeva de ce expresia "Apocalipsa dupa... [cineva]" nu e corecta din punct de vedere literar. Expresia se potriveste la "Evanghelia dupa..." pentru ca Evanghelia este relatarea unei insiruiri de evenimente dintr-o anumita perspectiva, deci este "dupa" cineva. Apocalipsa pe de alta parte este "a cuiva". De aceea in Biblie gasesti "Apocalipsa lui Ioan" si nu "Apocalipsa dupa Ioan". Fiindca "o apocalipsa", sau o revelatie era ceva ce i se oferea (prin natura fenomenului) unei singure persoane. Persoana aceea era "martora" si "recipientul" acelei revelatii, "apocalipse". Evenghelia pe de alta parte a fost o "istorie" la care au fost "martori" mult mai multi oameni iar unii dintre ei au cules relatarile acelei "istorii" si le-au colectionat intr-un intreg pe care l-au numit Evanghelie. Dar fiindca au fost mai multi care au fost martorii acelorasi evenimente atunci fiecare "evanghelie" a ajuns sa fie numita "dupa cineva" (ex. Matei, Marcu, Luca, etc) Nu la fel se poate spune despre Apocalipsa. De aceea diferenta dintre cele doua denumiri si de aici existenta unei formulari corecte sau incorecte.
A spus domnul K tot ce am gandit eu cand am vazut prima data imaginea si mi-a scapat ooau si ma chinuiam sa vad daca e descult sau nu! Acum te felicit si am lasat si domnul pe scara sa arunce o privire grabnica!
cu drag
ultimul vers e obsedant. e ca atunci cind simti nevoia sa intorci capul ca sa vezi daca te urmareste cineva. de data ai ceva de ascuns. perfida nevoie dupa aplauze. sau poate oroarea fata de liniste.
atenţie la:
"Apoi a trecut prin toate transformările tipice femeii singure la oraş: negii mari, de culoare brun închis, s-au decolorat, părul de pe picioare i-a căzut, cel din cap a devenit alb curat cu tentă albastru-violet de la violetul de genţiană de nelipsit în astfel de cazuri, unghiile i s-au curbat şi îngroşat, deşi ea încă mai folosea trusa de manichiură preţioasă cu dibăcie, fiindcă în definitiv mătuşa nu uitase modul de viaţă adoptat în salonul de coafură unde lucrase."
nu e tipic.
"În anii 70 firul de troleibuz era tras chiar pe sub dormitorul mătuşii, apoi l-au desfiinţat"
nu văd legătura.
"Era mereu aceeaşi doamnă cu ţinută impecabilă şi capul mic cu părul permanent şi buzele rujate roz peste un trup subţire, din ce în ce mai fragil".
cum adică- şi buzele rujate roz peste un trup subţire?
imediat spui:
"În acei ani casa mătuşii era învecinată cu clădirea Guvernului, iar la parter se înfiinţaseră chioşcuri de mărunţişuri. Numai pozele în ramă ale mătuşii erau aceleaşi: soţul, surorile şi fraţii, rudele de departe."
ce relevanţă are în context?
"Păstra aroma vremurilor trecute, dar era condimentată cu ierburi rezistente şi deschisă în faţa schimbărilor."
confuz.
- că proza trebuie neapărat să aibă o "idee" cum spui tu, sau o "miză".-
nu comentez.
Acum tehnic- pe tema introducerii textului:
"Tocmai corectam textul şi tu te-ai grăbit cu corecturile, abia l-am postat acum câteva minute şi pe site îl văd mai bine ca în word şi laptopul meu e defect..."
ai metoda de previzualizare înainte de postare sau salvare fără publicare.
mi se pare oarecum macabru. poate ca acesta a si fost scopul urmarit. nu imi este clar. tot neclara imi este si expresia "si stiind-o asa". cum "asa"? hranindu-se? sau la ce anume? ramine o anumita ambiguitate in text.
"fi-v-ar universul vostru dual păi da, dumnezeu există, mereu vorbim de el, mereu scriem de el e un subiect bun pentru scris, dumnezeu un subiect bun pentru orice dumnezeu te iubește dumnezeul mă-ti nu vezi pe unde mergi nu văd doamne nu văd calea ta doamne arată-te! și atunci dumnezeu: deschise acest site și spuse phuuuuuuuuuuuh" :))
Păi ce vină am eu dacă sunt construit din elemente antagonice simțirilor tale? De unde să știu eu la naștere că peste atâția (cu 10 mai puțini ca tine) ani voi ajunge să nemulțumesc pe cineva în așa hal încât nimic să nu îi placă din ce scriu, dar nici să nu vrea să ma ajute.... În fine, eu voi încerca să scriu mai bine, dar dacă nu pot avea vreo rezonanță cu inima ta ce pot să fac? Nu am pretenții despre mine că aș avea vreo valoare. Nu e dreptul meu să gândesc așa. Dar, să luăm o listă de poeți consacrați și te voi ruga să îmi spui dacă toți îți stârnesc emoții la lectura operelor lor: Homer, Virgiliu, Ovidiu, Omar Kayam, Goethe, Byron, Kahlil Gibran, Hafiz, Michelangelo (da, a scris și sonete foarte bune, nu a fost doar sculptor și pictor), John Milton, Mickiewicz, Pușkin, Tagore, Rielke, Lorca, Lundkvist, Apolinaire, Baudelaire, Verlaine, Elouard, Magda Isanos, Matsuo Basho, Yang Wanli, Li Tai Pe. Cred că aș pune pariu că nu toți acești poeți ți-ar place în aceeași măsură, unii poate că deloc. Aș putea scrie o listă de cel puțin 10 ori mai mare din poeții pe care i-am citit și apreciat. Unii mi-au plăcut mai mult, alții mai puțin. Asta nu le schimbă cu nimic valoarea. E vorba mai curând de stil. 畳
pe un peron copilul, in orice directie intoarce privirea, descopera pentru intaia data chipuri, oameni, lucruri... un poem-amintire dintr/o indepartata copilarie. frumos!
textul e plin de locuri comune. aș rescrie strofa asta pentru imagine. numai un oraș poate să moară priveghindu-se-ntre stâlpi de lumină și-acoperindu-și fața cu giulgiul fumului ce urcă la cer.
Tema este biblică şi nu cred că distinşii muzicieni despre care faceţi vorbire au exclusivitate.
Poate dacă au obţinut drepturi de autor de la Vasile Scărarul sau alţi teologi care au tratat problema preluată de la budişti.
Mulţumesc pentru traducere.
Dră. Alina Manole, Colajele poetice sunt deobicei interesante, prin arhitectura lor pluriformă. Nu este cazul cu acesta, care, în afara unor performanțe de ordin grafic (lungimi de versuri care alcătuiesc figuri geometrice), nu spune mare lucru. Principala carență o constituie faptul că "poemul" este lipsit de orice fior liric, are versuri terne, plate, puse acolo doar ca să fie. Este păcat, distinsă domnișoară Alina Manole, că vă irosiți timpul (și talentul incontestabil) cu asemenea experimente fade. Vă spun cu toată sinceritatea că nu am vrut să fiu "rău" în acest comentariu; aceasta e părerea mea sinceră și, prin urmare, nu are rost să-mi plătiți polițe în viitor. Cu toate urările mele de bine, Mircea Florin Sandru
Iată poemul pentru concurs Creatorul ...și creatorul a strigat din toți rărunchii șuvoaielor de stele cutremurînd oceanul împietrit în orbitoarea-i armonie... ...și veșnicia plină de păcate erupt-a-n ropote de clipe ce-oglindesc în adîncimea lor făr' de hotar greșeala lui...
sint doua greseli capitale in abordarea subiectului de mai sus, cu toata poezia care se vrea aici. sint greseli de pozitionare a autorului fata de adevar. dupa facerea omului, care este ultimul act creator al lui Dumnezeu, textul biblic spune raspicat: "Dumnezeu s-a uitat la tot ce facuse si iata ca erau foarte bune". E clar ca omul era facut foarte bine si insusi Dumnezeu declara asa. Si pana mai tarziu, aproape de potop, lui Dumnezeu nu i-a parut rau ca l-a facut pe om. de doua ori in text autorul ridica indoielnica intrebare: "oare a meritat"(?). aceasta este sămânţa de îndoială semănată de şarpe în mintea femeii: "oare a zis Dumnezeu cu adevărat..."? nu ai voie să pui la îndoială un decret al lui Dumnezeu. dacă o faci, tu însuţi devii "the devil's advocate". şi acea: Foarte frumoasă este şi definirea femeii - "nălucă ascunsă între coaste" - din finalul poemului, despre care spune Nelu Jorj, este si ea tot la fel de falsă pentru că năluca asta este luată din coastă: "din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a facut o femeie şi a adus-o la om". autorul si comentatorul Nelu Jorj au facut o nedreptate logosului, una care ii dau castig de cauza amagitorului. textul e o pledoarie pentru neadevăr. no, aici se potriveşte bine acest "ne" pe care autorul îl împrumută în cuvântul "neîngerii". n e a d e v ă r.
şi Virgile, analfabeţii despre care vorbeşti, nu ştiu că omul nu a fost făcut în ziua a şaptea, nici în ce zi ar fi fost făcut el (si aici recunosc ca am facut o greşală necitind atent textul), analfabeţii ăştia, cam în procentaj de 80%, sînt absolut convinşi că tu, eu, ei, am fi venit din maimuţă.
îmi pare rău că ai scos iar bumerangul la mine. "obtuzul" ăla miroase a sânge. (am un prieten foarte bun, român, care locuieşte de 20 de ani in Ladera Ranch, si prin Mai, Iunie îi voi face o vizită. Voi trece si prin Dana Point si poate vom sta de vorbă. eu vin fără sabie.) n i c o d e m.
Unii au o intuitio vera iar altii una de…cacao. Și aia «vera» se verifică ulterior (in cele mai multe cazuri) obiectiv. Deci ce a fost mai întâi ? În altă ordine de idei, recomand cu căldură, « Lebăda neagră » a lui Taleb (Curtea Veche). Care demonstrează cât de tâmpiți putem fi când extrapolăm, statistic, «tendințele» cf. și în numele unei «raționalități» (iluministe) și rămânem cu gura căscată când se întâmplă ceva cu totul neașteptat : un eveniment « catastrofic » în termenii lui R. Thom . In încheiere mă vod obligat să repet ce am spus în altă parte: “…Pe vremea când îmi formulasem ideile despre percepția evenimentelor aleatorii majore, am ajuns la impresia vie că mintea noastră este o minunată mașinărie de producere a explicațiilor pentru tot felul de fenomene, dar, în general, incapabilă să accepte ideea nepredictibilității” ne spune Nassim Nicholas Taleb, în bestsellerul său „Lebăda Neagră” [20]. Și, mai departe: „Aceste evenimente erau inexplicabile, dar oamenii inteligenți se considerau în stare să furnizeze explicații convingătoare pentru ele – după ce faptele se petreceau. Mai mult, cu cât persoana era mai inteligentă, cu atât mai valabilă era explicația. Mai îngrijorător este faptul că toate aceste convingeri și povestiri aveau în aparență coerență logică, fiind lipsite de inconsistențe”. Ca să încheie: „Cine a prezis apariția creștinismului ca religie dominantă în bazinul mediteranean și mai apoi în lumea occidentală? Cronicarii romani ai vremurilor respective nici măcar nu au observat noua religie. Se pare că puțini dintre mai-marii timpului au luat ideile acelui evreu, aparent eretic, destul de în serios pentru a se gândi că vor lăsa urme în posteritate. Avem o singură referință din acea vreme la Isus din Nazareth – în „Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor”, a lui Josephus Flavius – care și ea ar fi putut fi adăugată mai târziu de un copist zelos. Dar dacă ne gândim la religia concurentă, apărută foarte puțin mai târziu? Cine a prevăzut că o bandă de călăreți își va extinde imperiul și legea islamică din subcontinentul indian până în Spania doar în câțiva ani? Răspândirea islamului (a treia ediție, ca să spunem așa) a fost complet impredictibilă, chiar mai mult decât apariția creștinismului, Mulți istorici care au studiat fenomenul au rămas surprinși de iuțeala schimbării….Paul Veyene vorbește despre o răspândire a religiilor similară cu cea a bestsellerurilor – o comparație care demonstrează impredictibilitatea…” Și, revenind la zilele noastre, cine a prevăzut căderea comunismului, care a dus la faliment cercetările futurologice pe termen lung, de mare succes la un moment dat, ale celebrului Club de la Roma? Și, de curând, actuala criză mondială? „Istoria și societățile nu se târăsc. Ele fac salturi” [21]. Din ce în ce mai rapide în zilele noastre, ale globalizării și exploziei tehnologice a comunicațiilor, decât în trecut. Chiar și știința care, până nu cu mult timp în urmă, se baza pe o presupoziție indiscutabilă, de fapt o definiție, care spunea că orice teorie pentru a fi considerată științifică, trebuia să fie, dacă nu complet explicativă, cel puțin predictivă a trebuit să abandoneze acum, în unele cazuri, predictibilitatea. La început cu fereală. Trecând de la una certă, la una relaxată cu luarea în calcul a probabilităților statistice. Ca să ajungă apoi la teorii de genul „Catastrofelor” (R. Thom), „Fractalilor” (Mandelbrot), „Sistemelor disipative” (Prigojin) și chiar a …Haosului și auto-organizării (plecând de la cele ce se petrec în domeniul meteorologiei) a căror explicabilitate a devenit extrem de pregnantă dar cu predictibilitate inexistentă. În sensul că oricând se poate explica, post-mortem, aproape perfect, de ce un eveniment semnificativ cu apariție aleatorie s-a produs, dar nu se poate prezice, nici cu cel mai redus grad de probabilitate, când va mai avea loc un asemenea eveniment, dacă va mai avea vreodată loc. În acest sens, modelul propus de Deleuze pare a putea fi un draft al unei noi variante de teorie a Haosului. Cu atât mai mult cu cât și în cadrul ei se pare că există unele urme de «auto-organizare». Ceea ce, fie vorba între noi, ridică anumite semne de întrebare dacă asociem Haosul cu predicația «auto-organizării».
Da, da, da, nici Baudellaire n-a fost el ci un altul care se dadea drept el si-a scris mai bine decit el cind se exprima: " Greselile ,necazul,zgircenia,prostia/ne-aduc in suflet zbucium..." el insusi a scis numa' "Femeia linge mine, se zvircolea salbatic/asemeni unui sarpe,zvirlit pe un jaratic". Ca sa nu mai vorbim de Lamartine cind scria treaba aia celebra a lui cu " timpul care tre sa-si opreasca zborul" . Pardon, asta-i alta poezie. Gorune, nici tu nu esti tu, sint io, da habar n-ai. h
Paul, mulțumesc de vizită și peniță. "Șarampoi" face parte dintr-o listă de cuvinte ce mi se păreau foarte haioase, în copilărie. Dacă textul te-a făcut să zâmbești, e ca și cum aș fi câștigat la loto! (n-am câștigat) Nu am apucat să văd revista Plumb, dar mă bucur că ești și acolo! Te mai aștept, tincuța
amuzantă tare baba vera, mi-a adus aminte de toate băbuțele alea care veneau pe la bunică-mea când eram mică și se plângeau că „iaca, iaca intrâ-n pământ” și mai trăiesc și acum:).
Emoționant, până la lacrimi.
Singura problemă pe care o am eu e că textul e lipsit de autentic. Autoarea are un scris pe care îl miros de la o poștă pentru că seamănă cu al multora dintre cunoscuții mei jurnaliști, chiar familie unii dintre ei și care dacă nu fac mișto când scriu nu le iese.
Încercarea însă desigur moarte n-are.
Dar asta e o încercare nereușită, părerea mea.
Câteva poze bune de clasa a șaptea și în rest o mămăligă jenantă.
Și auzi tu, săpânța mon amour! Auu inima mea florin salam sorinel pustiu and the great manele family.
Deci din nou HUO
Andu
Mă bucură trecerea ta Sebi,este vina mea,prea mă grăbesc să postez,aici greşesc cel mai mult.Am revenit pe text.Recunosc că nu eram prea inspirat când l-am postat,nici când l-am scris .O zi frumoasă.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
stimată doamnă Andu Moldovan și stimate domnule Silvia Batori am notat și vă mulțumesc frumos.
pentru textul : emanație decred ca am mai scris undeva de ce expresia "Apocalipsa dupa... [cineva]" nu e corecta din punct de vedere literar. Expresia se potriveste la "Evanghelia dupa..." pentru ca Evanghelia este relatarea unei insiruiri de evenimente dintr-o anumita perspectiva, deci este "dupa" cineva. Apocalipsa pe de alta parte este "a cuiva". De aceea in Biblie gasesti "Apocalipsa lui Ioan" si nu "Apocalipsa dupa Ioan". Fiindca "o apocalipsa", sau o revelatie era ceva ce i se oferea (prin natura fenomenului) unei singure persoane. Persoana aceea era "martora" si "recipientul" acelei revelatii, "apocalipse". Evenghelia pe de alta parte a fost o "istorie" la care au fost "martori" mult mai multi oameni iar unii dintre ei au cules relatarile acelei "istorii" si le-au colectionat intr-un intreg pe care l-au numit Evanghelie. Dar fiindca au fost mai multi care au fost martorii acelorasi evenimente atunci fiecare "evanghelie" a ajuns sa fie numita "dupa cineva" (ex. Matei, Marcu, Luca, etc) Nu la fel se poate spune despre Apocalipsa. De aceea diferenta dintre cele doua denumiri si de aici existenta unei formulari corecte sau incorecte.
pentru textul : Apocalipsa dupa Dancus deA spus domnul K tot ce am gandit eu cand am vazut prima data imaginea si mi-a scapat ooau si ma chinuiam sa vad daca e descult sau nu! Acum te felicit si am lasat si domnul pe scara sa arunce o privire grabnica!
pentru textul : o privire grabnică asupra trupului tău decu drag
un poem concentrat cu mesaj direct si cu intelesuri variate, insa cu un titlu care poate fi si mai sugestiv. cu stima.
pentru textul : Frenezie deultimul vers e obsedant. e ca atunci cind simti nevoia sa intorci capul ca sa vezi daca te urmareste cineva. de data ai ceva de ascuns. perfida nevoie dupa aplauze. sau poate oroarea fata de liniste.
pentru textul : pauză de băgat aplauze deatenţie la:
"Apoi a trecut prin toate transformările tipice femeii singure la oraş: negii mari, de culoare brun închis, s-au decolorat, părul de pe picioare i-a căzut, cel din cap a devenit alb curat cu tentă albastru-violet de la violetul de genţiană de nelipsit în astfel de cazuri, unghiile i s-au curbat şi îngroşat, deşi ea încă mai folosea trusa de manichiură preţioasă cu dibăcie, fiindcă în definitiv mătuşa nu uitase modul de viaţă adoptat în salonul de coafură unde lucrase."
nu e tipic.
"În anii 70 firul de troleibuz era tras chiar pe sub dormitorul mătuşii, apoi l-au desfiinţat"
nu văd legătura.
"Era mereu aceeaşi doamnă cu ţinută impecabilă şi capul mic cu părul permanent şi buzele rujate roz peste un trup subţire, din ce în ce mai fragil".
cum adică- şi buzele rujate roz peste un trup subţire?
imediat spui:
"În acei ani casa mătuşii era învecinată cu clădirea Guvernului, iar la parter se înfiinţaseră chioşcuri de mărunţişuri. Numai pozele în ramă ale mătuşii erau aceleaşi: soţul, surorile şi fraţii, rudele de departe."
ce relevanţă are în context?
"Păstra aroma vremurilor trecute, dar era condimentată cu ierburi rezistente şi deschisă în faţa schimbărilor."
confuz.
- că proza trebuie neapărat să aibă o "idee" cum spui tu, sau o "miză".-
nu comentez.
Acum tehnic- pe tema introducerii textului:
pentru textul : Portretul unei călătoare de"Tocmai corectam textul şi tu te-ai grăbit cu corecturile, abia l-am postat acum câteva minute şi pe site îl văd mai bine ca în word şi laptopul meu e defect..."
ai metoda de previzualizare înainte de postare sau salvare fără publicare.
mi se pare oarecum macabru. poate ca acesta a si fost scopul urmarit. nu imi este clar. tot neclara imi este si expresia "si stiind-o asa". cum "asa"? hranindu-se? sau la ce anume? ramine o anumita ambiguitate in text.
pentru textul : Cântecul unei chemări nerăspunse de"fi-v-ar universul vostru dual păi da, dumnezeu există, mereu vorbim de el, mereu scriem de el e un subiect bun pentru scris, dumnezeu un subiect bun pentru orice dumnezeu te iubește dumnezeul mă-ti nu vezi pe unde mergi nu văd doamne nu văd calea ta doamne arată-te! și atunci dumnezeu: deschise acest site și spuse phuuuuuuuuuuuh" :))
pentru textul : let's get together dePăi ce vină am eu dacă sunt construit din elemente antagonice simțirilor tale? De unde să știu eu la naștere că peste atâția (cu 10 mai puțini ca tine) ani voi ajunge să nemulțumesc pe cineva în așa hal încât nimic să nu îi placă din ce scriu, dar nici să nu vrea să ma ajute.... În fine, eu voi încerca să scriu mai bine, dar dacă nu pot avea vreo rezonanță cu inima ta ce pot să fac? Nu am pretenții despre mine că aș avea vreo valoare. Nu e dreptul meu să gândesc așa. Dar, să luăm o listă de poeți consacrați și te voi ruga să îmi spui dacă toți îți stârnesc emoții la lectura operelor lor: Homer, Virgiliu, Ovidiu, Omar Kayam, Goethe, Byron, Kahlil Gibran, Hafiz, Michelangelo (da, a scris și sonete foarte bune, nu a fost doar sculptor și pictor), John Milton, Mickiewicz, Pușkin, Tagore, Rielke, Lorca, Lundkvist, Apolinaire, Baudelaire, Verlaine, Elouard, Magda Isanos, Matsuo Basho, Yang Wanli, Li Tai Pe. Cred că aș pune pariu că nu toți acești poeți ți-ar place în aceeași măsură, unii poate că deloc. Aș putea scrie o listă de cel puțin 10 ori mai mare din poeții pe care i-am citit și apreciat. Unii mi-au plăcut mai mult, alții mai puțin. Asta nu le schimbă cu nimic valoarea. E vorba mai curând de stil. 畳
pentru textul : un fragment întreg depe un peron copilul, in orice directie intoarce privirea, descopera pentru intaia data chipuri, oameni, lucruri... un poem-amintire dintr/o indepartata copilarie. frumos!
pentru textul : peronul nr. 2 de:)
sugerez:
pentru textul : soartă desi-mi zic: "fir-ar norocului de soarta!"
îmi era amar de dulcele fals
al cucoanelor
restul imi pare alergare pe banda rulanta
pentru textul : meditaţie detextul e plin de locuri comune. aș rescrie strofa asta pentru imagine. numai un oraș poate să moară priveghindu-se-ntre stâlpi de lumină și-acoperindu-și fața cu giulgiul fumului ce urcă la cer.
pentru textul : Priveghi dePoate ca inca n-am spart-o , dar am voie sa incerc, nu ? Lelia Mossora
pentru textul : De-a Dumnezeu… deTema este biblică şi nu cred că distinşii muzicieni despre care faceţi vorbire au exclusivitate.
pentru textul : om! dePoate dacă au obţinut drepturi de autor de la Vasile Scărarul sau alţi teologi care au tratat problema preluată de la budişti.
Mulţumesc pentru traducere.
nu văd unde este jurnalul
pentru textul : Neschamah deDră. Alina Manole, Colajele poetice sunt deobicei interesante, prin arhitectura lor pluriformă. Nu este cazul cu acesta, care, în afara unor performanțe de ordin grafic (lungimi de versuri care alcătuiesc figuri geometrice), nu spune mare lucru. Principala carență o constituie faptul că "poemul" este lipsit de orice fior liric, are versuri terne, plate, puse acolo doar ca să fie. Este păcat, distinsă domnișoară Alina Manole, că vă irosiți timpul (și talentul incontestabil) cu asemenea experimente fade. Vă spun cu toată sinceritatea că nu am vrut să fiu "rău" în acest comentariu; aceasta e părerea mea sinceră și, prin urmare, nu are rost să-mi plătiți polițe în viitor. Cu toate urările mele de bine, Mircea Florin Sandru
pentru textul : H * deIată poemul pentru concurs Creatorul ...și creatorul a strigat din toți rărunchii șuvoaielor de stele cutremurînd oceanul împietrit în orbitoarea-i armonie... ...și veșnicia plină de păcate erupt-a-n ropote de clipe ce-oglindesc în adîncimea lor făr' de hotar greșeala lui...
pentru textul : Dumnezeu desint doua greseli capitale in abordarea subiectului de mai sus, cu toata poezia care se vrea aici. sint greseli de pozitionare a autorului fata de adevar. dupa facerea omului, care este ultimul act creator al lui Dumnezeu, textul biblic spune raspicat: "Dumnezeu s-a uitat la tot ce facuse si iata ca erau foarte bune". E clar ca omul era facut foarte bine si insusi Dumnezeu declara asa. Si pana mai tarziu, aproape de potop, lui Dumnezeu nu i-a parut rau ca l-a facut pe om. de doua ori in text autorul ridica indoielnica intrebare: "oare a meritat"(?). aceasta este sămânţa de îndoială semănată de şarpe în mintea femeii: "oare a zis Dumnezeu cu adevărat..."? nu ai voie să pui la îndoială un decret al lui Dumnezeu. dacă o faci, tu însuţi devii "the devil's advocate". şi acea: Foarte frumoasă este şi definirea femeii - "nălucă ascunsă între coaste" - din finalul poemului, despre care spune Nelu Jorj, este si ea tot la fel de falsă pentru că năluca asta este luată din coastă: "din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a facut o femeie şi a adus-o la om". autorul si comentatorul Nelu Jorj au facut o nedreptate logosului, una care ii dau castig de cauza amagitorului. textul e o pledoarie pentru neadevăr. no, aici se potriveşte bine acest "ne" pe care autorul îl împrumută în cuvântul "neîngerii". n e a d e v ă r.
şi Virgile, analfabeţii despre care vorbeşti, nu ştiu că omul nu a fost făcut în ziua a şaptea, nici în ce zi ar fi fost făcut el (si aici recunosc ca am facut o greşală necitind atent textul), analfabeţii ăştia, cam în procentaj de 80%, sînt absolut convinşi că tu, eu, ei, am fi venit din maimuţă.
îmi pare rău că ai scos iar bumerangul la mine. "obtuzul" ăla miroase a sânge. (am un prieten foarte bun, român, care locuieşte de 20 de ani in Ladera Ranch, si prin Mai, Iunie îi voi face o vizită. Voi trece si prin Dana Point si poate vom sta de vorbă. eu vin fără sabie.) n i c o d e m.
pentru textul : psalm deUnii au o intuitio vera iar altii una de…cacao. Și aia «vera» se verifică ulterior (in cele mai multe cazuri) obiectiv. Deci ce a fost mai întâi ? În altă ordine de idei, recomand cu căldură, « Lebăda neagră » a lui Taleb (Curtea Veche). Care demonstrează cât de tâmpiți putem fi când extrapolăm, statistic, «tendințele» cf. și în numele unei «raționalități» (iluministe) și rămânem cu gura căscată când se întâmplă ceva cu totul neașteptat : un eveniment « catastrofic » în termenii lui R. Thom . In încheiere mă vod obligat să repet ce am spus în altă parte: “…Pe vremea când îmi formulasem ideile despre percepția evenimentelor aleatorii majore, am ajuns la impresia vie că mintea noastră este o minunată mașinărie de producere a explicațiilor pentru tot felul de fenomene, dar, în general, incapabilă să accepte ideea nepredictibilității” ne spune Nassim Nicholas Taleb, în bestsellerul său „Lebăda Neagră” [20]. Și, mai departe: „Aceste evenimente erau inexplicabile, dar oamenii inteligenți se considerau în stare să furnizeze explicații convingătoare pentru ele – după ce faptele se petreceau. Mai mult, cu cât persoana era mai inteligentă, cu atât mai valabilă era explicația. Mai îngrijorător este faptul că toate aceste convingeri și povestiri aveau în aparență coerență logică, fiind lipsite de inconsistențe”. Ca să încheie: „Cine a prezis apariția creștinismului ca religie dominantă în bazinul mediteranean și mai apoi în lumea occidentală? Cronicarii romani ai vremurilor respective nici măcar nu au observat noua religie. Se pare că puțini dintre mai-marii timpului au luat ideile acelui evreu, aparent eretic, destul de în serios pentru a se gândi că vor lăsa urme în posteritate. Avem o singură referință din acea vreme la Isus din Nazareth – în „Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor”, a lui Josephus Flavius – care și ea ar fi putut fi adăugată mai târziu de un copist zelos. Dar dacă ne gândim la religia concurentă, apărută foarte puțin mai târziu? Cine a prevăzut că o bandă de călăreți își va extinde imperiul și legea islamică din subcontinentul indian până în Spania doar în câțiva ani? Răspândirea islamului (a treia ediție, ca să spunem așa) a fost complet impredictibilă, chiar mai mult decât apariția creștinismului, Mulți istorici care au studiat fenomenul au rămas surprinși de iuțeala schimbării….Paul Veyene vorbește despre o răspândire a religiilor similară cu cea a bestsellerurilor – o comparație care demonstrează impredictibilitatea…” Și, revenind la zilele noastre, cine a prevăzut căderea comunismului, care a dus la faliment cercetările futurologice pe termen lung, de mare succes la un moment dat, ale celebrului Club de la Roma? Și, de curând, actuala criză mondială? „Istoria și societățile nu se târăsc. Ele fac salturi” [21]. Din ce în ce mai rapide în zilele noastre, ale globalizării și exploziei tehnologice a comunicațiilor, decât în trecut. Chiar și știința care, până nu cu mult timp în urmă, se baza pe o presupoziție indiscutabilă, de fapt o definiție, care spunea că orice teorie pentru a fi considerată științifică, trebuia să fie, dacă nu complet explicativă, cel puțin predictivă a trebuit să abandoneze acum, în unele cazuri, predictibilitatea. La început cu fereală. Trecând de la una certă, la una relaxată cu luarea în calcul a probabilităților statistice. Ca să ajungă apoi la teorii de genul „Catastrofelor” (R. Thom), „Fractalilor” (Mandelbrot), „Sistemelor disipative” (Prigojin) și chiar a …Haosului și auto-organizării (plecând de la cele ce se petrec în domeniul meteorologiei) a căror explicabilitate a devenit extrem de pregnantă dar cu predictibilitate inexistentă. În sensul că oricând se poate explica, post-mortem, aproape perfect, de ce un eveniment semnificativ cu apariție aleatorie s-a produs, dar nu se poate prezice, nici cu cel mai redus grad de probabilitate, când va mai avea loc un asemenea eveniment, dacă va mai avea vreodată loc. În acest sens, modelul propus de Deleuze pare a putea fi un draft al unei noi variante de teorie a Haosului. Cu atât mai mult cu cât și în cadrul ei se pare că există unele urme de «auto-organizare». Ceea ce, fie vorba între noi, ridică anumite semne de întrebare dacă asociem Haosul cu predicația «auto-organizării».
pentru textul : Câte ceva despre simțul intern dehabar n-am, Dorine, nu le-am inventariat. Vă mulțumesc - și ție, și lui Paul. ce ciudat...chiar nu mă așteptam ca textul ăsta să placă într-atât. :)
pentru textul : simetrii deși aș scoate pastișă, e chiar eminesciană!
pentru textul : De ce mă sfarmă gândul deDa, da, da, nici Baudellaire n-a fost el ci un altul care se dadea drept el si-a scris mai bine decit el cind se exprima: " Greselile ,necazul,zgircenia,prostia/ne-aduc in suflet zbucium..." el insusi a scis numa' "Femeia linge mine, se zvircolea salbatic/asemeni unui sarpe,zvirlit pe un jaratic". Ca sa nu mai vorbim de Lamartine cind scria treaba aia celebra a lui cu " timpul care tre sa-si opreasca zborul" . Pardon, asta-i alta poezie. Gorune, nici tu nu esti tu, sint io, da habar n-ai. h
pentru textul : Plansu-mi-s-a dePaul, mulțumesc de vizită și peniță. "Șarampoi" face parte dintr-o listă de cuvinte ce mi se păreau foarte haioase, în copilărie. Dacă textul te-a făcut să zâmbești, e ca și cum aș fi câștigat la loto! (n-am câștigat) Nu am apucat să văd revista Plumb, dar mă bucur că ești și acolo! Te mai aștept, tincuța
pentru textul : Azi am mâncat bureți deneah... o lăbărțești și bagatelizezi... o fi și ăsta un stil:)
pentru textul : ultimele zile deamuzantă tare baba vera, mi-a adus aminte de toate băbuțele alea care veneau pe la bunică-mea când eram mică și se plângeau că „iaca, iaca intrâ-n pământ” și mai trăiesc și acum:).
pentru textul : despre cum nu mai moare baba vera deEmoționant, până la lacrimi.
pentru textul : Săpînţa, mon amour deSingura problemă pe care o am eu e că textul e lipsit de autentic. Autoarea are un scris pe care îl miros de la o poștă pentru că seamănă cu al multora dintre cunoscuții mei jurnaliști, chiar familie unii dintre ei și care dacă nu fac mișto când scriu nu le iese.
Încercarea însă desigur moarte n-are.
Dar asta e o încercare nereușită, părerea mea.
Câteva poze bune de clasa a șaptea și în rest o mămăligă jenantă.
Și auzi tu, săpânța mon amour! Auu inima mea florin salam sorinel pustiu and the great manele family.
Deci din nou HUO
Andu
Da, Ottilia, cred că ai dreptate în privinţa exprimării. Este o mare bucurie să te ştiu aproape de gândurile mele prăfuite de amintiri.
pentru textul : ceainicul demultumesc pentru ajutorul acordat, adriana. mi ai deschis ochii in mai multe privinte odata. iti dai seama ca ametesc.
pentru textul : nu pleca azi deMă bucură trecerea ta Sebi,este vina mea,prea mă grăbesc să postez,aici greşesc cel mai mult.Am revenit pe text.Recunosc că nu eram prea inspirat când l-am postat,nici când l-am scris .O zi frumoasă.
pentru textul : Galben dezgustător dePagini