sebi, la hitchcock nu m-am gandit deloc, iar acum nu ma mai pot desprinde de imaginile alea.
finalul a fost cinstit, e chiar un regret acolo. si e fain ca a avut un impact asupra ta, cand se pierd atatea poezii prin necitire, i-ai dat o sansa.

oana, stii cum e cand mergi uneori pe strada, vezi un chip si te opresti brusc intrebandu-te daca il stii, de ce te-a frapat. cam asa m-am oprit eu acum. a fost o vreme cand la trezire aveam impresia ca pierd ceva, un soi de cheie existentiala care nu-i decat acolo, in starea de vis. interesanta intuitie ai avut. multumesc ca-mi esti prin preajma.

o poezie aparte, ca un blues atipic la marginea no man's land. intilnesc o tristete cronicizata, deloc straina tie sau altora, o paleta grava a momentelor, a filmului ce se deruleaza la nesfirsit "mai departe de oboseala mea" ... o lume interioara prin care nuantele singerii imprima tragic lanului de maci o alta dimensiune... "de fiecare dată îmi curge sânge din nara stângă ridic mâna dreaptă ca și cum v-aș face semn să vă opriți se se oprească" mi-as permite sa sugerez ca titlul ar merita o reactualizare. macii nu au nimic banal. dar este un simplu si inofensiv punct de vedere.

Un text care se citește dintr-o suflare. Și care pare scris dintr-o suflare tăiată. Cu aparente stȃngăcii pe care numai clipa de inspirație le așează la locul lor pentru a rotunji întregul; căci: „ of doamne zice george iartă-ne bată-ne vina și e o liniște ca înainte de Hiroshima”

interesant text, dar cred că ar fi trebuit asumat de cineva, de unul singur.
Așa, ca jam-session nu cred că poate exprima ceva pentru că jam-erii sunt ne-re-cunoscuți, și în tot și în parte.

si asta se cheama dat arama pe fata. o zi buna.

Regret că nu toată lumea știe limba franceză, acest text va rămâne în limba în care a fost compus.

În fiecare iarnă e iarna care a fost. Are sens?

a arunca cu vorbe. asa mi suna textul. ia o idee, una singura, si dezvolta. apoi, daca vrei sa spui ceva, propriu, autentic, spune-o cu vorbele tale, nu cu acest pseudo-limbaj poetic. spune-o firesc, din adancul tau.
eu nu pot aprecia aici nici macar un vers...

cam așa ceva am încercat să cuprind, Mariana. :)
e mult spus „încercat”, pentru că s-a scris singur și repede.

mulțumecs pentru versul lui Pillat, nu-l știam și e splendid!

text care începe sudo-sapiențist și se încheie într-o metaforă confuză

uneori munții din care se nasc zidurile visează respirația femeilor tinerețea se impregnează în piatră lăsând-o grea devine târziu lespede pe somnul fluturilor uneori zidurile din care se naște murirea se închid peste vise gestante tu rămâi pradă de bună voie și nesilit de nimeni legat neputincios de lanțul abdicării umbrelor

o senzație pe care nu o simți în orice zi sau perioadă și care trece destul de repede, oricît de intensă ar fi (din păcate sau din fericire, cine știe...)

"orașul m-a pus în urechile lui ca pe o pereche de căști" --> orașul m-a pus la urechi ca pe o pereche de căști.

"și acum alerg simplu nedefinit pe un fir de ață" - un adverb ar fi de ajuns ("simplu" sau "nedefinit").

"unde mama îmi dă pe răzătoare un morcov" - fără "îmi".

"ușile se deschid haotic un miros lemnos aduce cu sine" --> ușile se deschid haotic cu miros de lemn.

"un râs asurzitor de dincolo de geamuri" --> râs asurzitor dincolo de geamuri

fără "iar eu" în ultimul vers.

o căciuliţă pe "ca" în "ca am întâlnit...".

Aranca, Excelent. Te-ai documentat mai bine decat mine. Sunt multumit ca articolul meu ti-a trezit interesul cu toate inexactitatile cuprinse in el. As fi si mai multumit daca cat mai multi ar afla despre Popa Roman si a sa Reoarhitectura.