Reportajul e destul de cursiv insa denota cateva carente de exprimare. Mesajul este oarecum diluat intr-o serie de repetitii inutile, drumurile proaste, mirosurile, etc, iar concluziile sunt aproape evidente, cititorului nemairamanadu-i mare lucru de facut decat sa dea asa, din cap, aprobator... Ceva cam in stilul lui Virgil care, plecat din Romania de o caruta de ani, creeaza impresia unui mare cunoscator al realitatilor de aici. Eu mai multi homeless-i si mai urati decat in San Francisco cu pleduri jegoase aruncate pe jos una langa alta in plin centru si gara aia (din San Francisco, da?) de-ti era frica sa treci pe acolo dupa apusul soarelui, zau n-am vazut... nici macar in Romania. Iar mexicani mai urati decat pe Silicon Valley in cocioabe infernale care stateau pe prispa si scrutau strada de-ti era frica si sa ii privesti in ochi, tot asa, n-am vazut nici in tiganie in Ferentari. Pe Emil cu a lui sensibilitate daca il chemi prin locurile alea de care vorbesc o sa-ti scrie, pun pariu, ceva mai ceva decat acest absurdistan, iar fotografiile vor fi mult mai graitoare. Desigur, subtitlul ar trebui schimbat in ceva de genul, america, noapte buna. Andu P.S. Mai e blocul ala in San Francisco decorat pe exterior cu paturi rupte lipite de zid si cu saltele ponosite? Poza aia regret pana azi ca n-am facut-o..

Sunt primul care să vă dau dreptate. Şi v-ar fi dat, probabil, dreptate şi alţii, dacă v-aţi fi pronunţat în legătură cu vreun text al meu înainte ca eu să mă pronunţ foarte critic apropo de textele (pentru că, de fapt, e vorba de toate textele ) dumneavoastră.
Eu sunt de acord că sunteţi o persoană respectabilă, dar, din nefericire, scrieţi slăbuţ.
Apoi, e bine să ştiţi că vorbele "un pas mic pentru om, dar uriaş pentru omenire" îi aparţin cosmonautului american Neil Armstrong şi au fost rostite atunci când a pus, pentru prima dată, piciorul pe Lună. În textul meu mai e un citat, dintr-un cunoscut poet. Nu vă spun care e citatul (şi nici care e poetul), poate-l daţi ca exemplu de loc comun.
În rest, numai de bine!

ai creat un tablou nostalgic în care se disting două tuşe memorabile:

"ochiul tău legat de un nor pare
trupul meu ce se îndepărtează"

Nu știu cum am trecut pe lângă acel mâine al tău încrustat în scrierea hieratică a timpului. Definiția sinelui are în text o rezonanță specială: "sunt aici mor aici o amprentă prinsă-n cruci de metal cu tirfon ca pe-o gamă de țipăt afon scriu în poduri deriva latentă" "Dincolo de absciză macazele" țin să cadențeze nuanțele umbrelor purtate povară în fulguirea ascetă amară a Clipelor: "trecea mâine și tăceam poate umbră n-are sens n-are cum să răstoarne alungirea de suflete sub înșirarea aceasta de cub trecând trenul pe macii de carne" Alternarea versurilor albe cu cele ritmate au un efect reușit, inserarea italică a titlurilor accentuează ritmul dorit, compoziția reușind să confere atmosfera cantabilă dintr-un cvartet în decorul spațiu-timp. Superb, Daniel!

peretele dezamagirii, visele berii si urarea impamantenit-romaneasca, alcatuiesc un poem-experiment laudabil pentru asocierea ideilor. in gandul cititorului raman moliile.

ultimul vers e obsedant. e ca atunci cind simti nevoia sa intorci capul ca sa vezi daca te urmareste cineva. de data ai ceva de ascuns. perfida nevoie dupa aplauze. sau poate oroarea fata de liniste.

atmosfera bine transmisa, iluzia nemiscarii, incremenirea, fotografia victimei, omul sub vremi, boemul din revolver ca o catare a fildesului din tragaci, piedica lipsa Obs.: "aburii raniti", recomandabila in cazul rosului de haiku, aici mai mult nu

Dorin, ironia mi se pare unul dintre instrumentele foarte potrivite si universale pentru creativitate. Nu pot sa cred ca esti de parere ca „persoanelor educate” le sta bine numai fiind de acord. Ce daca felul cum comentez este diferit de cel in care scriu? Ce daca este asemanator? Exista cumva reguli nescrise in privinta acestui aspect? .

multam de trecere si cuvant.

recunosc ca ... nu ma asteptam sa placa. nu de penita. :)

Mihai, ca sa fii liber, in afara cunoasterii adevarului, trebuie sa iei o determinata hotarare in a trai pentru Christos. Lui Nicodim, Isus i-a spus: Nicodime, trebuie sa te nasti din nou. Aceasta presupune o interventie divina, pe care Dumnezeu o face prin Duhul Sfant. Atunci se implineste ceea ce scrie sfantul apostol Pavel, care zice: chiar daca trupul nostru se strica, adica imbatraneste si moare, omul nostru cel nou se innoieste din zi in zi, calatorind in libertate spre vesnicie. Si suferintele, piedicile si lupta noastra pe calea aceasta, nu sint vrednice sa fie puse alaturi de slava viitoare. Sint doua feluri de crestini si tu le-ai amintit. Sint crestini declarati si crestini adevarati, crestini cu numele, cu milioanele si crestini (putini) cu fapta si cu adevarul. Iata aici o poezie a mea, care aduce o oarecare limpezime asupra discutiei:

Aleg

Mereu sunt pus s-aleg în viaţă
Pe ce cărare să păşesc.
Sunt două căi ce-mi stau în faţă:
E calea lumii ce mă-nvaţă
Să-i cad la pieptul ei de gheaţă,
Şi cea cu har dumnezeiesc.

A lumii cale, largă, plină
De fel şi fel de mărfuri seci,
De oameni ce adânc se-nchină
La monumentul ei de tină
Sorbind plăceri care-nvenină,
E calea beznelor de veci!

Şi-i calea Harului divin
În care dragostea-i stăpână.
Pe ea doar mântuiţii vin
Cu inimi arse de suspin
Urcând spre cer cu suflet plin
De dor şi sete de Lumină!

De mii de ori de-s pus s-aleg,
Aleg cărarea vieţii sfinte;
Dorinţa firii vechi o neg
Din neputinţă mă dezleg
Şi de Isus cu drag mă leg
În tari, curate legăminte.

Aleg să împlinesc Cuvântul
Fugind de poftele din lume;
Nu mă va-mpiedica pământul
Cu vraja lui şi nici mormântul
Să fiu în slavă cu Preasfântul
Şi-aici să-i cânt slăvitu-I Nume!

Aleg să-mpărtăşesc iubirea
Cu cei ce n-o cunosc nicicum.
Aleg s-arăt tămăduirea
În Cel ce e Desăvârşirea
Acelor ce-au ales pieirea
Şi merg orbiţi pe largul drum!

Aleg să fiu umanul vas
În care El să-şi toarne mirul.
Şi-aici în trecătorul ceas
În viaţa ce mi-a mai rămas
Aleg Luminii să-i fiu glas
Şi Harului ceresc potirul.

Aleg pe Domnul să-L slujesc
Mărturisind a Sa-ndurare!
Şi-n omul meu duhovnicesc
Amirosind parfum ceresc
Mai plin de El mă lupt să cresc
Urcând îngusta Lui cărare.

Andu, Laurenţiu, mă voi gândi la alt titlu. Mărturisesc că pentru substanţa textului - ironia şi blamul falsei euforii primăvăratice - mi s-a părut potrivit, dar era departe de-a mă mulţumi. Acum, după comentarii, mi se pare şi mai palid. Voi modifica, deci. Nu ştiu cum încă, dar voi modifica.

Cristina, ai dreptate, suna cam ciudat. Îţi mulţumesc.

Vă mulțumesc pentru cuvintele generoase, mă bucur să vă aflu veghind aceste versuri.

nu stiu daca neaparat e o poezie de sine statatoare sau poate numai un fel de colectie de contemplari dar este resusita si paul are talent. ofer o penita pentru arta cumpatarii in scris aici. aproape ca se vede ca ar fi putut spune mai mult dar se opreste intotdeauna inainte sa o faca. umila mea parere. UMP