Ioana Dana Nicolae, îți mulțumesc că m-ai citit. Voi ține cont de observațiile făcute.

cred ca ar trebui sa faci cel putin trei miscari de optimizare a textului. avand in vedere ca este o poezie de dragoste cu tendinte elegiace, ca sa nu devina siropoasa, ar trebui sa eviti - adica sa scoti sau sa inlocuiesti - cuvinte care in context pot deveni clisee: umbre, miresme, speranta, etc.. apoi, ar mai trebui sa iti stabilesti un univers (poetic) limitat, pentru un mesaj coerent si direct (adica sa nu amesteci atat de multe tipuri de sintagme si figuri de stil care spun fix acelasi lucru, de ex. flori, patefoane, cai, roti, linguri, culori, sentimente, senzatii, etc.) altfel, te alegi cu un mesaj diluat, fracturat, incomplet, dat tocmai de confuzia mesajelor colaterale. poemul trebuie sa aiba o unitate intrinseca cel putin intr-o directie. in final, ori segmentezi poemul in mai multe si le lucrezi in parte, ca texte separate (chiar daca, grafic, le asezi impreuna) ori te opresti cand consideri ca ai reusit sa spui nu mai mult decat aveai de spus. poezia e ca si pictura. o linie in plus poate strica tot. cititorul este un "animal comod si vanitos". daca ii dai prea usor sau repeti acelasi lucru se plictiseste, daca e prea mult nu are rabdare iar daca e pe prea putin vrea mai mult. fragmentul de cod lipsa trebuie sa fie bine dozat pentru ca dorinta si bucuria cautarii pentru "completare" sa se manifeste plenar. ...

Un poem scris în stilul Vladimir Negru, inconfundabil și care, cu micile mele observații tehnice, nu se va modifica esențial. Nici nu e necesar, pentru că un volum ar trebui să păstreze aceeași linie, să fie unitar. Interesant cum reușești să păstrezi un fir, o logică de la început la sfârșit, cum nu te pierzi în amănunte, cum revii în aceeași nuanță. Ai acuzative vreo câteva, dar aglomerate, în prima strofă: "de carne", "de sare", "de-o lance". Mi s-a încâlcit limba "într-un rocambolesc bazar". În rest, e de bine, deși eu personal nu prefer nici "pribeag" și nici "isprăvi", însă, repet, e stilul tău, continuă-l.

poezia pierde din forță, pe la ... "atent de cordul meu învolburat..." prima și ultima strofă sunt închegate, în a doua imaginile sunt comune. ramân la parerea ca strofa a doua suferă.

Şi, ca să răspund şi plastic întrebărilor din topic (şi ca să mă avânt totuşi şi spre ce este):

Ce este (acum) poezia?
R: Lup, capră şi varză. Unde lupul = autorul cu emoţiile sale; capra = cititorul cu aşteptările şi emoţiile sale; varza = suma criticilor avizaţi şi a instrumentelor lirice proprii autorului.

Ce ar trebui să fie poezia?
R: Împăcarea lupului, a caprei şi a verzei.

Younger Sister, dacă ai observat ceva, te rog să atragi atenția pe text. Nu este cazul să facem din orice un obiect de discuție, ceva de împărțit. Mai mult ne folosim dintr-o critică pertinentă și directă decât din aluzii. Și la fel de liberă ești să nu îți placă un text și să justifici, chiar dacă altora le-a plăcut. Din păreri diferite se naște progresul. Aceasta nu înseamnă neaparat că tu trebuie să convingi pe ceilalți că tu ai dreptate sau ei pe tine de contrariul ci, în cele din urmă, autorul să reușească să scrie mai bine, iar noi să citim o mai bună literatură.

Am convingerea că textul acesta e diferit faţă de ce şi cum scrii de obicei. Mai întâi, prin discurs - unul uniform/ închegat în ceea ce priveşte ideea/ conceptul şi derularea tehnico-artistică a acesteia/ acestuia. Nu mai avem fragmente care trebuie lipite/ umplute de cititor, nu mai avem imagini la limita dintre suprarealism şi fracturism. Aş spune că scrierea e de un neoromantism pur, dar a categorisi un text doar într-un curent e cumva livresc/ superficial. Îmi place mult spontaneitatea şi autenticitatea (poate a doua este rezultată din prima), îmi place cum imaginile dezvelesc idei (nu ingenioase, dar cu siguranţă personalizate), ci nu invers, îmi place emoţia resemnată din final (un final foarte bun), îmi place că slash-urile sunt mai puţine (doar trei! - record), îmi place şi titlul, pentru că îndrumă cititorul pe drumul propus de poezie, chiar dacă, luat separat, e un mic clişeu aforistic (plus de asta, nu e în engleză!), îmi plac şi altele:

"vrei nemișcare cu rasuflări reci
orașe părăsite și sate bătrâne case vopsite în albastru lângă mările de var"

etc.

Ai un typo în versul doi, iar aici:

"cu ele se sapă
primavara și doar atât se aude glasuri închise în
vase de lut" - aş rearanja, altfel topica e tare de cap.

Felicitări!

scurtă şi la obiect.
dulcele vieţii este doar la suprafaţă.
bine. mi-a plăcut!

code red e si climax- insa mai trece si prima jumatate a textului in constatativ- cealalta fiind declansatoare but never enough asa cum ti-ai dat seama - fiind despre/inspre/cu forta majora (oriunde ai derula) multe multumiri pt cuvintele generoase, Andu.

o temă nouă în poeziile tale ...sau, mă rog, o temă de care acum te apropii mai mult. si o faci frumos. interesantă amprenta olfactivă. poate găsesti o altă formulare aici: "cu care trăia doar pentru a mă distruge"

Virgil, eu am înțeles și m-am bucurat să văd că ai avut plăcerea acestei lecturi. Și chiar nu e off topic, e în sensul așternerilor în ape: câți oamnei pot simți liberi în matca lor? Mulțumesc mult.

Am perceput poezia ta ca un popas inainte de inceputuri... atatea posibile inceputuri si pe umeri si crucea, in suflet corabia, dar care cumva trage a greu sufletului obisnuit poate prea mult cu "lumina laptoasa a zilei". Cateva simboluri m-au trimis departe cu gandul, si asa m-am intors si eu invariabil la "ziua de luni", adica la inceputul poeziei tale, regasind sensurile: "o calatorie singulara/etimologica prin subtilitati". Construita cu delicatete si dibacie, asa imi pare poezia ta, Virgil. Numai ... numai de apele s-ar "tulbura" cu un vant prielnic. Nu mi se pare insa reusita comparatia "parfumul locului gol / ... ca o gaura perfecta".

Hanny: mereu facem comparații, oameni suntem. Mă bucur că ți-a plăcut fiecare strofă, în felul ei. Ai dreptate, și prietenii sunt nevrozele noastre. Dar și noi ale lor :)). Mulțumesc pentru trecerea ta pe aici.

Scurt, concentrat, expresiv. "Clipa înrudirii cu Dumnezeu" e de mare forță metaforică. Ca să nu apară "sânge" a doua oară într-un poem așa scurt, cred că merge "o dâră roșie curge..."