Sapphire, oare ce își dorește mai mult cel care scrie decât să se scrie pe sine și, în același timp, să reușească să rescrie o parte din lume, să fie original și comun, iar dacă am reușit să ating astfel de țintă, fie doar cu degetele, ar trebui să mulțumesc. Cui? Desigur celui care m-a perceput așa. Onorată pentru aprecierile tale.

"De mortuis nil nisi bene" - fiti decenti în fata mortii, domnilor! Aveti tot timpul din lume sa-l faceti cum vreti pe Paunescu, dar mai aveti rabdare macar cele trei zile pâna când va fi înmormântat. De-abia atunci veti constata ca el este mult mai viu decât multi dintre cei care doar vegeteaza acum. Cu cele bune.

Răspunsuri - Multumesc pentru cuvinte. Mă bucur că sunt "în grafic " și că acest al doilea volum apare exact la un an de la apariția primului. Coperta este a Danei Stefan, o prietenă de neprețuit. De fapt este acelasi desen ca la volumul I, numai ca s-au schimat culorile. Procedăm în acest fel pentru a sugera că este vorba de o serie, de o continuare, fără a anula individualitatea fiecărei cărți. În ce privește Iașul, mă nedumerește numai faptul că rugămintea mea a fost uitată. Și era vorba de o chestiune de viață și de moarte.

Mie mi-a plăcut poemul... poate unul dintre cele mai reușite citite pe aici de o vreme bună.
Corina este o autoare paradoxală, ea scrie poezie în orice poziție, nu pot decât să mi-o imaginez plimbându-se prin casă și scriind, una în bucătărie, una la duș, una în cămară, și mai rar, recunosc, una în dormitor, dar mai sunt și din astea.
Asta este probabil scrisă la televizor (unul imaginar desigur) pe un canal gen history or such, unde cineva a dezgropat o mumie și de aici a început insiprația... zâmbete, gropi, păpuși, insigne... această poetă folosește clar cel mai mare număr de substantive la mia de locuitori!
Dar mie tot mi-a plăcut poemul... pentru că poemul ăsta este corina papouis în carne și salopetă, gospodina noastră harnică a poeziei care, când își pune și șorțul, she is in business!
Mai puțin finalul, aici sunt de acord... nu prea merge!
Păcat, s-a cam ars mâncarea corina, dar să știi că mie îmi place și așa, mai afumată.

de identificare/ supervizare, ca să fim mai la îndemână, ai dreptate, Nicholas. îţi mulţumesc pentru empatie.
(cât despre ăi deştepţi, una e să fii deştept în bine şi alta e să fii deştept în rău...).

promit: pe viitor ma voi stradui sa nu ma mai invart in cercuri si sa empatizez si mai mult cu scrierile dvs, fie ele poeme sau proza; adica sa nu mai fiu ironic. sunt absolut sigur ca o sa-mi iasa. inchei acum cu un vers care imi place mie mult (sigur cunoasteti autorul) : "cucurigu!"

Cred ca doar primele 3 versuri au ceva poezie in ele, o metafora soresciana (ca si el avea ce avea cu trenurile) si cam atat. Dupa aceea, jurnal cu tot felul de nimicuri din viata cotidiana, nimicuri pe care le traieste toata lumea si le scrie toata lumea. Probabil ca in viata unui om trebuie sa se intample ceva deosebit ca sa scrie ceva deosebit. Sau macar autorul sa se ridice cu o treapta peste suferintele sale, sa se detaseze, sa sublimeze.

Totul pare amestecat, un fel de dezordine primordiala, in care Oriana atinge cu buricele degetelor cuvintele, le inmoaie, le stapaneste, le aduce la un loc al lor numai de ea stiut. Poezia se redefineste cu delicatete si dezinvoltura, planurile se intrepatrund, dar ea urmareste matematic logica sarpelui inimii, urcat pe nebanuite inspre minte. Citind si recitind aceasta poezie, m-am tot intrebat de ce imi place, de ce nu ma deranjeaza amestecul aparent haotic... sa fie probabil motivele de mai sus, sa fie si multe altele pe care eu nu le stiu a spune, dar Oriana scrie poezie, si aceasta este una dintre demonstratiile sale in acest sens. Queen margot, nu spun ca nu ai facut un comentariu la obiect, dar te rog sa justifici mai amanuntit acordarea unei penite; e greu uneori, cred ca stiu, sa lasi un semn din prea multe cuvinte, cand te simti coplesit, dar sper sa revii si sa explici de ce ai apreciat ca aceasta poezie merita sa fie recomandata.

erata: "sa nu mai vedem si sa nu mai auzim" scuzati. eram coplesita.

mă măgulești snowdon king. nu știam că te am de fan. dar e măgulitor să știi că cineva îți urmărește persoana, gestica, timbrul vocii. ohohooo! ai grijă cu declarații din astea că lumea mai intră și la bănuieli. anyway, mă măgulești. și ce este rău în a avea fun? deși nu îmi imaginez să fi spus asta. dar dacă mi-o poți arăta într-o înregistrare mai vorbim. în orice caz, de unde știi tu că răspunsul acela este exhaustiv? de ce ar trebui să fiu exhibiționist (ca tine probabil) și să îmi flutur plîngăcios tot interiorul meu înaintea unui auditoriu? chestia asta cu ridicatul fustelor (care văd că pe tine te pasionează) mie îmi repugnă. mi se pare absurd să îmi pretinzi să am aceleași preferințe dubioase pentru „destăinuiri grandomaniacale” precum ionuț caragea. ceea ce mă miră este faptul că nu îți dai seama că mai toată lumea rîde (și rîdea și la val david) privind acest comportament la tine. dar dacă ții cu tot dinadinsul să fii clown e ok pentru mine. dar nu te amăgi că oamenii te-ar privi ca pe un fel de geniu neînțeles. asta dacă vrei să locuiești în mijlocul realității și nu într-o fantasmagorie pe care cu grație ți-o imaginezi. cînd mi-am lansat volumul la cluj și la iași am spus poate ceva mai mult. oricum la val david nu mă aflam între prieteni. iar eu, probabil este deja evident, nu mă deschid între străini.
mă măgulești cu siguranță și cînd mă compari cu sorescu, eminescu, corbu, cărtărescu sau buchovski. chiar dacă sub o formă paternal-dojenitoare, alăturarea îmi face cinste dar nu o iau în serios. sînt convins că sînt destui care abia așteaptă acum să facă mișto despre acest lucru.
apreciez, așa cum am spus, interesul tău pentru „opera” mea. dar există și persoane ceva mai calificate care și-au exprimat opinia. și, by the way, nu le-am cumpărat-o. dar îți spun deschis, nu mă prea afectează. am mai spus-o, nu sînt poet. iar motivele pentru care scriu sînt foarte personale (dacă poate fi folosit superlativul..). dincolo de unde îți este ție îngăduit să o faci pe paparazzo.

J'ai recu dans mon âme l'aphoristique d'une essence memorable, qu'il t'avait dit parfois: "tu as besoin d'un seul mot d’amour par jour pour vivre mieux", et generalement, ces trois verses du fin. Merveilleuse image!

E un poem reusit, scris dupa toate rigorile. "bobadil" are rezerve, eu - nu. Ma voi uita la textele acestuia: cum vede dansul scrierea poetica? E interesant de aflat. PS:Pentru Profetul: Observati, cred, faptul ca acord penite doar textelor care imi plac mie, nu tuturor membrilor de pe Hermeneia. In plus, acest site mi se se pare superior celorlalte, cum ar fi agonia. ro, de exemplu, unde nu am acordat pana acum nici macar o steluta (ei au stelute, nu penite). Nu sunt un critic literar ci un scriitor. Unele texte ma entuziasmeaza, asta e tot. Totusi, pentru ca mi-ati atras atentia - nu voi mai acorda nici o penita de-acum. Ma voi rezuma in a citi si a-mi exprima parea. Cu stima, Dancus

să fiu mie îmi place să fiu "înjurat". Dar cu bun simț, cu ascultarea preopinentului și, mai ales, cu talent

dom'le pentru prima data in viata dau o penita de aur dupa ce am citit un sfert de text dar nu ma mai pot opri din ris. Asa ris n-am mai tras de multa vreme. Dom'le mi-ai facut ziua. Mata esti geniu dom'le.