Iar m-ai prins. Am modificat. Multam. Pentru tot. Sarbatori fericite.

textul e plin de locuri comune. aș rescrie strofa asta pentru imagine. numai un oraș poate să moară priveghindu-se-ntre stâlpi de lumină și-acoperindu-și fața cu giulgiul fumului ce urcă la cer.

multumesc, Virgil..

mă bucur că v-a plăcut poezia; şi mie îmi place foarte mult şi n-a fost greu de tradus.
Petru D.

la acest poem pe care l-am mai citit de câteva ori... și o să-l mai citesc ori de câte ori gândul îmi va fi galben, iar sufletul, frunză!

mulțumesc, Paul, pentru acest răgaz!

nu stiu daca as vorbi despre sentinta cit poate despre un anumit gen de fatalitate. cred ca oricine poate rupe contactul privirii dar nu cred ca poate anula privirea cu tot ce face ea. de aceea poate se spune ca "the beauty (and the ugliness, for that matter) is in the eye of the beholder" and maybe in the beholder

dom'le tot mai bine generatoare de paradoxuri decît generator cu turbina pe uscat precum bobadil. pariez că nu știe ce e aia metatext dar se aruncă înainte ca bibanul. poate, poate o prinde musca. de fapt culmea ipocriziei este că el îl critică pe firică în timp ce el face aidoma. deși nu e chiar aidoma pentru că firică măcar are clasă. bobadilu' însă merge pe blat.

interesant textul, pentru mine e un pic încărcat. de ex. primul rând l-am citit mai simplu /îţi scriu mai rar și nu îmi aduc aminte decât/.
mă împiedic şi în gerunzii.

Ai dreptate, există o legătură intrinsecă între acest pământ, truditorul lui de veacuri şi umilele noastre fiinţe care ne hrănim din seva roadelor smulse cu sudoare dintre brazde. Mulţumesc pentru trecere!

Ritmul şchioapătă, câteva rime sunt forţate, adverbe/ epitete puse doar pentru măsură.

Domnule Graunfels, regret ca vorbiti asa, de vreme ce aici pe hermeneia v-a fost oferit un spatiu mai mult decit prietenos iar textele dumneavostra au fost remarcate chiar de mine de multe ori si chiar textul acesta a fost pe prima pagina la un moment dat. Observ insa ca dumneavoastra aveti o problema cu obiectivitatea. Si cu rezonabilitatea. Pe Hermeneia scriu si posteaza zeci de oameni. Destul de multe texte. Nu avem editori si moderatori suficienti. Daca dumneavoastra va imaginanati ca eu am timpul necesar pentru munca "de culise" pentru fiecare care face gafe pe Hermeneia inseamna ca ma credeti supraom. Pentru ca nu am. Trebuie insa sa ma straduiesc sa fiu cit mai impartial. Nu mi-a reusit la perfectie. Dar ma tratez. Mai ales in ultima vreme cind am descoperit ca amabilitatea mea este perceputa de unii (si nu ma refer la dumneavoastra) drept prostie. Deci, pentru mine este necesar sa ofer o atitudine cit mai echidistanta. De aceea ideea cu culisele este total nepractica, si, ca sa fiu sincer am si o rezerva morala fata de ea. Prea imi aminteste de sopirlele si pilele romanesti. Iar fata de ele am oroare. Ce sa ii faceti. Am si eu slabiciunile mele...

Îmi permit să fac o paralelă între literatură şi o altă artă, cea teatrală, de care sunt foarte îndrăgostită, şi să vin să spun că a fi critic de literatură, echivalează cu noţiunea de a juca pe scenă, ca şi actor, pe viu, o piesă de teatru. Pentru că dincolo de emoţia generată către un public larg, există şi acel grai al unei bune dicţii, un limbaj persuasiv, ce ţine nu de natura piesei în sine, a materialului scriitoricesc propus publicului, evident, de un scriitor, ci de felul în care actorul de teatru vs criticul de literatură va reuşi să pună în scenă/pe hârtie, prin talent şi dăruire de frumos, opera colegului său, scriitorul. Nu poţi scinda legătura dintre criticul de literatură şi scriitor atâta timp cât singurul instrument al celui implicat într-o dezbatere literară este condeiul. Ba, mai mult, consider că un critic de literatură este mult mai îndreptăţit să vadă dincolo de el ca şi critic şi latura aceasta de scriitor. Ca să fii un scriitor bun, trebuie şi este aproape impusă condiţia de a citi cât mai mult, de a te dezvolta prin citit şi scris. Un critic literar reuşeşte această performanţă cum e dat exemplu elocvent, aici, de Tudor Cristea.
"Din fericire, există, însă, şi s-a impus tot mai evident în ultima vreme şi părerea că asemenea delimitări nu sunt întotdeauna îndreptăţite, pentru că un critic este şi el un scriitor. În acest sens, sunt scriitori nu doar Balzac sau Stendhal, dar şi Saint-Beuve ori Albert Thibaudet, nu doar Camus, dar si Pierrre de Boisdeffre şi, ca să revenim în spaţiul naţional, nu doar Rebreanu sau Arghezi, dar şi Lovinescu ori G. Călinescu, nu doar Marin Preda sau Ana Blandiana, dar şi E. Simion ori N. Manolescu. - T. Cristea")
Un actor de film, cel care îmbrăţişează arta cinematografică, de exemplu, va fi un actor foarte bun, dacă va fi trecut prin teatru mai întâi, pentru că el porneşte de la "un viu scenic" , de la o emoţie naturală, şi va şti să dea viaţă unei pelicule pe mai târziu.
Vă cititesc cu interes, domnule T. Cristea, şi daţi-mi voie să cad de-acord cu cele expuse de dumneavoastră, mai sus, dar şi să afirm prin crezul meu, că un scriitor complex sau ideal, în sensul în care nu putem defini idealul dar îl putem imagina la nivel de idee, este un bun critic literar, eseist, poet, scriitor şi de ce nu un talentat grafician sau pictor, precum l-aş da, aici, exemplu pe Victor Hugo.
Cu drag.

neimplinita

Ai un typo, vers 9 (poaRte).