Fain, Călin, și eu tot asta făceam acum 3 ore, număram câte zile are Hermeneia, limitându-mă a spune aproape 3 luni. :) Și trăirea într-un spațiu virtual seamănă cu cea din spațiu real, fiindcă tot oameni se regăsesc, cu inimile și spiritele lor. Nu-i simplu să transformi un punct într-o virgulă care să nu redevină punct. E greu de ținut o virgulă în viață. Virgil (acum văd virg, începutul numelui) ne-a oferit posibilitatea, ne deschide ferestrele, multiple, noi doar să trăim. Și să îl ajutăm să scrie virgula mai departe. Nu știu de ce îmi place să scriu anume în acest spațiu. Aproape în fiecare zi mă întreb ce anume are această atracție asupra mea: eleganța, rafinamentul, design-ul, culorile Hermeneei, oamenii (deși o bună parte din ei deja i-am întâlnit în atâtea alte spații)? Ce anume îmi crează o altă stare, inedită, atunci când știu că voi așterne un text pe Hermeneia și nu în altă parte? Fiindcă e o stare deosebită. De aceea uneori ce scriu aici este incomparabil cu ce postez sau scriu în alte părți. Poate voi afla într-o zi sau poate nu, nici măcar nu mai contează. Este spațiul în care am doar virgulă, nu și punct. :) Tu spui "Construim o lume fără să vrem." Eu aș spune că vrem, conștient sau inconștient, vrem asta, altfel nu s-ar mai... construi. :)
Madim, poemul tau e viata ca intr-o carte in care "tăcerea amestecă timpul în mii de puncte, fiecare om are pagina lui si prima închinare" Se reliefeaza framantarea vietii unui om in care lupta pentru mai bine (intr-un sediu al cugetarii) e redata frumos prin versurile tale. cu drag, erika
... o critica serioasa din partea ta la "Un mod de viata" daca o sa ai rabdare sa-l citesti. Chiar tin la parerea ta: simt ca santem cam pe aceeasi lungime de unda.
Mersi, din nou, de vizita, m-am strecurat si eu pe la tine si am iesit in varful picioarelor... incantat.
lui Virgil îi răspunsesem acum câteva minute, dar cred că mi-a picat răspunsul din mână.
ziceam că, atâta timp cât nu devine text ultra-post-modern, e în regulă... :)
Bianca, prefer varianta aceasta, cu versurile atașate. Fiindcă e necesar ca acel galben luminos al fontului să rămână. Am încercat și alte variante de fonturi, și bolduite (dar se vede inestetic). la mine se disting bine versurile pe imagine, de ai fi aici, au vedea. Însă trebuie să vadă mai ales cititorii. Mă bucură că îți place ideea. Voi mai lucra cu vizuale o vreme - exercițiu solitar - până când îmi va reuși conf. exigențelor. Aici, în format jpeg, deschisă pe desktop, se vede ok, postată deja se percepe altfel, voi ajusta cumva, în timp.
este oare chiar asa de greu sa schimbati incadrarea ? daca in urmatoarele 24 de ore nu modificati incadrarea voi fi nevoit sa anulez textul si sa va ofer un avertisment
cred că acest roșu "amniotic" e justificat violent. cheia oferită de tine schimbă perspectiva. îmi place poemul tău dincolo de re-facerea perspectivelor la care ar putea îndemna. pune relația dintre tată și fiul nenăscut într-o altă lumină. poate a sângelui spiritului.
am vrut sa vad si eu despre ce este vorba daca tot am observat asa un sir de comentarii. dar nu, textul nu are absolut nimic mai mult decit o zicere scolareasca. probabil daca il scria cineva de 6 ani parea promitator. asa insa nu pare nimic. am privit si peste celelalte comentarii si imi permit o remarca: habar n-am ce intelegi tu prin "poeti de lux". expresia ma duce cu gindul la cineva care are o problema impotriva... luxului sau poate prin extensie impotriva excelarii, deci habar n-am dar nu cred ca a scrie mediocru sau submediocru, asa cum faci tu aici, e mai valoros decit a scrie despre "sex,vomă,bale,muci". sa nu cazi in capcana unui antielitsm ieftin si frustrat. mai bine ai invata sa scrii poezie si ai asculta parerile celor ce iti critica textul decit sa te lansezi in diatribe ieftine.
catedrala din modena pentru o clipa a devenit scena de teatru.. luciano pavarotti a lasat pana in cele mai mici detalii ,,regia'' acestui ultim concert mut... in fundal, un cor al robilor ...nabuccieni laici si clerici imprejurul unei sunet metamorfozat sub ochii lor in lebada apoi in fum... trioul carerras, pavarotti & domingo a adus laolalta un tenor spint, unul liric si unul dramatic o trinitate sonora impecabila tehnic si timbral...cladita pe scoala de bel canto italiana da, a avut si detractori cum sta bine oricarui demiurg....ca nu stia note? e hilar sa se spuna asta despre un om care a abordat un repertoriu vast epuizand toate rolurile specifice tipului sau de glas, a lasat interpretari de referinta intrand alaturi de marilyn horne si joan suttherland intr/o distributie care a tinut casa inchisa stagiuni intregi la marile teatre ... a impresionat prin acuratete intonationala, prin agilitate vocala intrucat era singurul barbat care putea executa triluri sublime!!!! a fost de o jovialitate extravaganta as putea spune cum doar cei nascuti in italia pot fi, a avut un trup maiestuos si totusi nu i/a incaput sufletul... era nevoie de o astfel de cutie de rezonanta pentru un instrument muzical de exceptie... ascultand inregistrarile lui acum cateva luni si reascultandu/le acum se simte pe pelicula ca a murit... ma uit si mi/e teama sunetul sa nu se deterioreze, fiecare opus in format audio sau video devenind un tablou ...artistul a murit , a murit , a murit... cand isi desfacea batista alba la concertele de caritate imi aduceam aminte de batranii care inodau un ban alb in stergar pentru zilele negre... spirit profund religios, si/a ales o data anume sa plece in ceruri..cu renumita curtoazie specifica italienilor a deschis cortinele cerurilor cu ave maria inchinandu/se Fecioarei pe care atat ortodocsii cat si catolicii o cinstesc in chip deosebit... as vrea sa mai adaug faptul ca a fost un cantaret atat al elitelor muzicale cat si al publicului larg, a dus opera in parc, pe stadion, mai mult a avut colaborari cu interpreti apartinand altor genuri muzicale innobiland prin glasul sau acele clipe dar revenind la opera si/a definit un stil inconfundabil... nu mai era nevoie sa vedem trupul imens era de ajuns sa auzim primul sunet si dadeam sonorul mai tare...ssst, canta pavarotti...
Demential comm-ul lui Dorin, insa uite asta se intampla cand cineva (in speta aici autorul acestui text) incearca sa fie altceva decat este. Asta nu ar fi rau pentruca de aceea suntem aici oameni care experimentam, dar chiar asa? sa fii cu totul altceva decat esti? this is sick man... Oricum, daca ar fi sa adaug ceva la suculenta remarca a lui Dorin ar fi asa: pornind o analiza de la ultimul vers "mama creste iubitoare in mine" putem vedea retrospectiv o inversiune procreativa a gestatiei incuibata intr-o anatema. "eu ii spun povesti si adorm" Noapte buna
e o dramă. să mori în zbor e chiar o dramă. de la înălțare spre colaps nu-i decât o secundă. mesaj profund și imagini sfâșietoare. au venit sărbătorile... simt la fel.
Când Dorin Cozan a început a scrie “Apocalipsa după Vaslui”, ca simplă cititoare am fost atrasă de stilul literar al său (citind postări pe internet), stil pe care l-am asociat în mintea mea cu o pictură - alegere la întâmplare – a lui Dali. Sigur, e de apreciat că printre noi, mai sunt oameni care acceptă şi alte feţe/aspecte ale vieţii dincolo de nebuloasa cotidiană. Dorin este precum tapioca în scris, un vânător de iluzii, un deschizător de lumi paralele, o promiscuitate în care vrei să te laşi abandonat pentru a te regăsi mai târziu într-o arcă, “Arca lui Do”. O „călătorie spre centrul pâmântului” în care de mână cu Urmuz priveşti ciupercile gigantice ale lui Jules Verne şi te întrebi dacă citind în acest roman este posibil să faci conexiuni atât de frustrante, atât de haotice şi să spui ca un lunatic cum şi unde să-l mai încadrez şi pe acest Ştefan Cel Mare, Doamne, în ce moment ne-am desprins de „ligheanul” lui Cozan şi în ce moment ne-am întâlnit “domnişoară Absurd”?
De remarcat uşurinţa frazei, plăcerea cititorului de „a fi dus de nas” cu bună ştiinţă, “prostit literar”, aş spune: până unde va merge Dorin cu toată şarada aceasta minunată şi de ce trebuie să se sfârşească? Aerul romanului este de factură intelectuală, autorul mizând pe minţi ascuţite. Nu ai nicio scuză ca cititor când te arunci conştient în plasa cozaniană şi nu numai, în general vorbind, eşti “responsabil de greşeli”, te sufoci cu umor negru, te aşezi pe coate şi dai următoarea şi următoarea filă din carte şi nu regreţi. Mă gândeam dacă se poate transpune romanul pe o scenă de teatru, să-l vedem pe Ştefan Cel Mare cu “pletele lui blonde” , „ca spicul copt” cu „ochii lui ca flacăra centralei de apartament”, pe piţipoanca din Ferentari, umbra domnişoarei absurd materializată, ş.a.m.d.
Ar fi multe de spus despre stilul cozan, despre dicteu şi dicton la Cozan, despre dualism dar şi despre monismul aristocratic corcit, acolo unde ne detaşăm de Ferentari şi chiar de Ştefan Cel Mare, unde începe Do din gamă şi urcăm portativul prin domnişoara absurd. Nu trebuie să ne mire peiorativul la acest autor, expunerile bombastice, emfaticul din simplul motiv pentru care ele trebuie în mod obligatoriu să survoleze aerul romanului, este impetuos necesar să fim electrocutaţi stilistic. Dacă se moare de râs sau de tragic, asta însemnează că tragicul-comic la români naşte câte un Cannes. Dacă e de bine sau de rău citind “Apocalipsa după Vaslui” personal eu aş spune aşa cititorilor, citând din Pascal: Daca Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic crezând în El, dar dacă El există şi nu crezi, atunci ai pierdut totul.
P.S. Am avut plăcerea să primesc de la Dorin Cozan cu semnătură acest roman şi nu regret că l-am citit şi pe hârtie mai cu seamă că sunt adepta scrisului pe hârtie.
Bine aţi făcut domnule Manolescu Gorun, bună treabă domnule Dorin Cozan!
ai postat mesajul de 10 ori sub tot atîtea texte, un gest cel puţin nepoliticos la adresa autorilor. de ce ai nevoie de confirmări Matei Hutopilă - cerute fără pic de demnitate - dacă eşti cel mai bun poet al acestei comunităţi(aşa cum declarai într-o postare tot aici pe H şi tot pe pagina altui autor)?
dacă ai texte “marcate ca inacceptabile” te-ai gîndit probabil că e timpul ca atitudinea ta să le ţină de urît. fie. primeşti un avertisment şi posibil să ne gîndim şi la un bonus pentru relaxare şi meditaţie.
Poate ar fi aici locul unde să fac o precizare. Anume, că prezenţa mea pe unele site-uri literare se explică nu doar prin dorinţa de a-mi promova propriile scrieri şi de a obţine un oarecare feedback, dar şi prin aceea de a descoperi scriitori. Tineri, dar şi mai puţini tineri, însă autori care, dupa gustul meu şi dupa priceperea mea ar trebui promovaţi şi susţinuţi. În măsura în care eu, prin revista pe care o conduc de 12 ani (şi pe care am fondat-o, în aprilie 2000) pot face asta. Pentru că prezenţa pe site-uri literare precum hermeneia este benefică şi, aş zice, necesară, dar publicaţiile pe suport tradiţional ramân încă repere. Iar eu aş zice că e bine că se întâmplă aşa.
Aş vrea sa amintesc că, dintre prietenii noştri de pe hermeneia, unde eu consider ca am format o comunitate reală, au apărut în "Litere", până acum, Paul Blaj, Călin Sămărghiţan, Cristina Ştefan, Adriana Lisandru, Silvia Bitere, Adrian A. Agheorghesei şi, iată, Raluca Blezniuc. Poeţi, după cum se vede, poate şi pentru că poezia e mai uşor de urmărit...Dintre prozatori, Liviu Nanu (dar nu cred că e de pe hermeneia). Adrianei Lisandru i-am scris şi o prefaţă la ultimul volum de versuri, asta tot ca rod al activităţii pe hermeneia. Ne-am şi văzut, la Târgovişte, la o manifestare literară. Tot la Târgovişte m-am văzut cu Silvia Bitere şi cu Adrian Agheorghesei, premiaţi la "Moştenirea Văcăreştilor"...
Aştept propuneri de publicare şi de la alţi autori. Şi, în primul rând, de la Virgil Titarenco. Dacă are amabilitatea...Poate pe unii nu i-am sesizat încă...E-mailul meu e cunoscut, l-am publicat la profil...Va aştept cu drag, considerând că, prin asta, nu fac concurenţă site-ului...Sunt un prieten al acestuia.
"Mult prea mult" comparativ cu ce anume? Pentru mine, nu are nicio importanta ca tu nu vrei sa tai din poem, in cel mai rau caz, nu te voi mai citi, iti dai seama. FYI, siguranta mea rezulta in urma a vreo 25 de ani de lectura si de scris. Nu e nevoie sa argumentez ca textul e slab, se vede clar. Ma indoiesc ca exista cineva care sa creada ca textul tau e bun, in mod obiectiv. Cam atat.
Mare dreptate ai omule... ce mi-a placut raspunsul tau... Te mai astept cu texte si cu acelasi drag, Andu P.S. Totusi, sunt doua chestii la care as renunta sau as schimba "pisici explodate" si "iti indoaie creierii"
Am urmărit acest film ce ţine de prezentare, de imagine, de artă, de talent, de măiestrie, de răbdare, de fineţe, de nobleţe, de Vlad Turburea. Şi ca dar, "fără a ne căuta la dinţi", o peniţă ca ultim semn că am trecut pe aici şi eu, cândva.
Felicitări autorului şi succes pe mai departe!
Bun regăsit, Ela! Frumos poem. Mai ales finalul, îmi reamintește cum cele mai multe sunt iluzii. Nevroze. Amintiri. Griuri și praguri. Și e o alegere. Cred că verbul "amortizeze" e prea dur, în context.
cu riscul de a repeta ce am spus, cred ca textul asta este puternic, da acces catre o lume stranie/fascinanta ,imaginile sunt tari si bine realizate cu economie totusi de mijloace. E o scriere...bogata fara a fi incarcata. aproape am senzatia unei parabole intre doua lumi cumva.Da. mi-a placut
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
va rog sa va opriti. din respect pentru Vlad si pentru poezie.
pentru textul : timidă umbra ta de fată de... o poezie excelentă.
pentru textul : valeriană de toamnă deFain, Călin, și eu tot asta făceam acum 3 ore, număram câte zile are Hermeneia, limitându-mă a spune aproape 3 luni. :) Și trăirea într-un spațiu virtual seamănă cu cea din spațiu real, fiindcă tot oameni se regăsesc, cu inimile și spiritele lor. Nu-i simplu să transformi un punct într-o virgulă care să nu redevină punct. E greu de ținut o virgulă în viață. Virgil (acum văd virg, începutul numelui) ne-a oferit posibilitatea, ne deschide ferestrele, multiple, noi doar să trăim. Și să îl ajutăm să scrie virgula mai departe. Nu știu de ce îmi place să scriu anume în acest spațiu. Aproape în fiecare zi mă întreb ce anume are această atracție asupra mea: eleganța, rafinamentul, design-ul, culorile Hermeneei, oamenii (deși o bună parte din ei deja i-am întâlnit în atâtea alte spații)? Ce anume îmi crează o altă stare, inedită, atunci când știu că voi așterne un text pe Hermeneia și nu în altă parte? Fiindcă e o stare deosebită. De aceea uneori ce scriu aici este incomparabil cu ce postez sau scriu în alte părți. Poate voi afla într-o zi sau poate nu, nici măcar nu mai contează. Este spațiul în care am doar virgulă, nu și punct. :) Tu spui "Construim o lume fără să vrem." Eu aș spune că vrem, conștient sau inconștient, vrem asta, altfel nu s-ar mai... construi. :)
pentru textul : "Found" sau cele 84 de zile deCitit cu plăcere. Numai de bine.
pentru textul : Mă vor răni ninsorile deMadim, poemul tau e viata ca intr-o carte in care "tăcerea amestecă timpul în mii de puncte, fiecare om are pagina lui si prima închinare" Se reliefeaza framantarea vietii unui om in care lupta pentru mai bine (intr-un sediu al cugetarii) e redata frumos prin versurile tale. cu drag, erika
pentru textul : În mii de puncte desă vin pe aici pe unde cuvântul devine impozant şi de unde pleci cu acea stare cu care te încarci după ce contempli ceva ieşit din normal.
pentru textul : sfinx de... o critica serioasa din partea ta la "Un mod de viata" daca o sa ai rabdare sa-l citesti. Chiar tin la parerea ta: simt ca santem cam pe aceeasi lungime de unda.
pentru textul : Fantezie deMersi, din nou, de vizita, m-am strecurat si eu pe la tine si am iesit in varful picioarelor... incantat.
lui Virgil îi răspunsesem acum câteva minute, dar cred că mi-a picat răspunsul din mână.
pentru textul : de ce nu mai scriu poeme lungi deziceam că, atâta timp cât nu devine text ultra-post-modern, e în regulă... :)
Bianca, prefer varianta aceasta, cu versurile atașate. Fiindcă e necesar ca acel galben luminos al fontului să rămână. Am încercat și alte variante de fonturi, și bolduite (dar se vede inestetic). la mine se disting bine versurile pe imagine, de ai fi aici, au vedea. Însă trebuie să vadă mai ales cititorii. Mă bucură că îți place ideea. Voi mai lucra cu vizuale o vreme - exercițiu solitar - până când îmi va reuși conf. exigențelor. Aici, în format jpeg, deschisă pe desktop, se vede ok, postată deja se percepe altfel, voi ajusta cumva, în timp.
pentru textul : roca din care mă nasc deAsta este chiar o opera de arta. Te felicit pentru ipostaza in care ai surprins poetul.:)
pentru textul : mirabile dictu deeste oare chiar asa de greu sa schimbati incadrarea ? daca in urmatoarele 24 de ore nu modificati incadrarea voi fi nevoit sa anulez textul si sa va ofer un avertisment
pentru textul : Poèmes sous-réalistes decred că acest roșu "amniotic" e justificat violent. cheia oferită de tine schimbă perspectiva. îmi place poemul tău dincolo de re-facerea perspectivelor la care ar putea îndemna. pune relația dintre tată și fiul nenăscut într-o altă lumină. poate a sângelui spiritului.
pentru textul : crucile deva multumesc pentru trecere, cred ca imaginea va ramine
pentru textul : evanghelia smochinelor demie imi place, e simpla si naiva. lucreaza nitel la final, ca tonul epic e fain.
pentru textul : desene deam vrut sa vad si eu despre ce este vorba daca tot am observat asa un sir de comentarii. dar nu, textul nu are absolut nimic mai mult decit o zicere scolareasca. probabil daca il scria cineva de 6 ani parea promitator. asa insa nu pare nimic. am privit si peste celelalte comentarii si imi permit o remarca: habar n-am ce intelegi tu prin "poeti de lux". expresia ma duce cu gindul la cineva care are o problema impotriva... luxului sau poate prin extensie impotriva excelarii, deci habar n-am dar nu cred ca a scrie mediocru sau submediocru, asa cum faci tu aici, e mai valoros decit a scrie despre "sex,vomă,bale,muci". sa nu cazi in capcana unui antielitsm ieftin si frustrat. mai bine ai invata sa scrii poezie si ai asculta parerile celor ce iti critica textul decit sa te lansezi in diatribe ieftine.
pentru textul : Eu și îngerul meu decatedrala din modena pentru o clipa a devenit scena de teatru.. luciano pavarotti a lasat pana in cele mai mici detalii ,,regia'' acestui ultim concert mut... in fundal, un cor al robilor ...nabuccieni laici si clerici imprejurul unei sunet metamorfozat sub ochii lor in lebada apoi in fum... trioul carerras, pavarotti & domingo a adus laolalta un tenor spint, unul liric si unul dramatic o trinitate sonora impecabila tehnic si timbral...cladita pe scoala de bel canto italiana da, a avut si detractori cum sta bine oricarui demiurg....ca nu stia note? e hilar sa se spuna asta despre un om care a abordat un repertoriu vast epuizand toate rolurile specifice tipului sau de glas, a lasat interpretari de referinta intrand alaturi de marilyn horne si joan suttherland intr/o distributie care a tinut casa inchisa stagiuni intregi la marile teatre ... a impresionat prin acuratete intonationala, prin agilitate vocala intrucat era singurul barbat care putea executa triluri sublime!!!! a fost de o jovialitate extravaganta as putea spune cum doar cei nascuti in italia pot fi, a avut un trup maiestuos si totusi nu i/a incaput sufletul... era nevoie de o astfel de cutie de rezonanta pentru un instrument muzical de exceptie... ascultand inregistrarile lui acum cateva luni si reascultandu/le acum se simte pe pelicula ca a murit... ma uit si mi/e teama sunetul sa nu se deterioreze, fiecare opus in format audio sau video devenind un tablou ...artistul a murit , a murit , a murit... cand isi desfacea batista alba la concertele de caritate imi aduceam aminte de batranii care inodau un ban alb in stergar pentru zilele negre... spirit profund religios, si/a ales o data anume sa plece in ceruri..cu renumita curtoazie specifica italienilor a deschis cortinele cerurilor cu ave maria inchinandu/se Fecioarei pe care atat ortodocsii cat si catolicii o cinstesc in chip deosebit... as vrea sa mai adaug faptul ca a fost un cantaret atat al elitelor muzicale cat si al publicului larg, a dus opera in parc, pe stadion, mai mult a avut colaborari cu interpreti apartinand altor genuri muzicale innobiland prin glasul sau acele clipe dar revenind la opera si/a definit un stil inconfundabil... nu mai era nevoie sa vedem trupul imens era de ajuns sa auzim primul sunet si dadeam sonorul mai tare...ssst, canta pavarotti...
pentru textul : Partir c’est mourir un peu - Luciano Pavarotti deDemential comm-ul lui Dorin, insa uite asta se intampla cand cineva (in speta aici autorul acestui text) incearca sa fie altceva decat este. Asta nu ar fi rau pentruca de aceea suntem aici oameni care experimentam, dar chiar asa? sa fii cu totul altceva decat esti? this is sick man... Oricum, daca ar fi sa adaug ceva la suculenta remarca a lui Dorin ar fi asa: pornind o analiza de la ultimul vers "mama creste iubitoare in mine" putem vedea retrospectiv o inversiune procreativa a gestatiei incuibata intr-o anatema. "eu ii spun povesti si adorm" Noapte buna
pentru textul : o port pe mama în pântec deMulţumesc pentru vizită Mariana. Ai surprins perfect simbolismul culorilor în poezia mea. Mă bucur că ţi se pare o poezie sugestivă.
pentru textul : piatră de var dee o dramă. să mori în zbor e chiar o dramă. de la înălțare spre colaps nu-i decât o secundă. mesaj profund și imagini sfâșietoare. au venit sărbătorile... simt la fel.
pentru textul : în nimicnicia amintirilor deCând Dorin Cozan a început a scrie “Apocalipsa după Vaslui”, ca simplă cititoare am fost atrasă de stilul literar al său (citind postări pe internet), stil pe care l-am asociat în mintea mea cu o pictură - alegere la întâmplare – a lui Dali. Sigur, e de apreciat că printre noi, mai sunt oameni care acceptă şi alte feţe/aspecte ale vieţii dincolo de nebuloasa cotidiană. Dorin este precum tapioca în scris, un vânător de iluzii, un deschizător de lumi paralele, o promiscuitate în care vrei să te laşi abandonat pentru a te regăsi mai târziu într-o arcă, “Arca lui Do”. O „călătorie spre centrul pâmântului” în care de mână cu Urmuz priveşti ciupercile gigantice ale lui Jules Verne şi te întrebi dacă citind în acest roman este posibil să faci conexiuni atât de frustrante, atât de haotice şi să spui ca un lunatic cum şi unde să-l mai încadrez şi pe acest Ştefan Cel Mare, Doamne, în ce moment ne-am desprins de „ligheanul” lui Cozan şi în ce moment ne-am întâlnit “domnişoară Absurd”?
De remarcat uşurinţa frazei, plăcerea cititorului de „a fi dus de nas” cu bună ştiinţă, “prostit literar”, aş spune: până unde va merge Dorin cu toată şarada aceasta minunată şi de ce trebuie să se sfârşească? Aerul romanului este de factură intelectuală, autorul mizând pe minţi ascuţite. Nu ai nicio scuză ca cititor când te arunci conştient în plasa cozaniană şi nu numai, în general vorbind, eşti “responsabil de greşeli”, te sufoci cu umor negru, te aşezi pe coate şi dai următoarea şi următoarea filă din carte şi nu regreţi. Mă gândeam dacă se poate transpune romanul pe o scenă de teatru, să-l vedem pe Ştefan Cel Mare cu “pletele lui blonde” , „ca spicul copt” cu „ochii lui ca flacăra centralei de apartament”, pe piţipoanca din Ferentari, umbra domnişoarei absurd materializată, ş.a.m.d.
Ar fi multe de spus despre stilul cozan, despre dicteu şi dicton la Cozan, despre dualism dar şi despre monismul aristocratic corcit, acolo unde ne detaşăm de Ferentari şi chiar de Ştefan Cel Mare, unde începe Do din gamă şi urcăm portativul prin domnişoara absurd. Nu trebuie să ne mire peiorativul la acest autor, expunerile bombastice, emfaticul din simplul motiv pentru care ele trebuie în mod obligatoriu să survoleze aerul romanului, este impetuos necesar să fim electrocutaţi stilistic. Dacă se moare de râs sau de tragic, asta însemnează că tragicul-comic la români naşte câte un Cannes. Dacă e de bine sau de rău citind “Apocalipsa după Vaslui” personal eu aş spune aşa cititorilor, citând din Pascal: Daca Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic crezând în El, dar dacă El există şi nu crezi, atunci ai pierdut totul.
P.S. Am avut plăcerea să primesc de la Dorin Cozan cu semnătură acest roman şi nu regret că l-am citit şi pe hârtie mai cu seamă că sunt adepta scrisului pe hârtie.
Bine aţi făcut domnule Manolescu Gorun, bună treabă domnule Dorin Cozan!
pentru textul : „Apocalipsa după Vaslui” (Humanitas, 2009) a lui Dorin Cozan – o parodie imensă. deai postat mesajul de 10 ori sub tot atîtea texte, un gest cel puţin nepoliticos la adresa autorilor. de ce ai nevoie de confirmări Matei Hutopilă - cerute fără pic de demnitate - dacă eşti cel mai bun poet al acestei comunităţi(aşa cum declarai într-o postare tot aici pe H şi tot pe pagina altui autor)?
dacă ai texte “marcate ca inacceptabile” te-ai gîndit probabil că e timpul ca atitudinea ta să le ţină de urît. fie. primeşti un avertisment şi posibil să ne gîndim şi la un bonus pentru relaxare şi meditaţie.
Ionuţ, scuze.
pentru textul : Canibalism liric dePoate ar fi aici locul unde să fac o precizare. Anume, că prezenţa mea pe unele site-uri literare se explică nu doar prin dorinţa de a-mi promova propriile scrieri şi de a obţine un oarecare feedback, dar şi prin aceea de a descoperi scriitori. Tineri, dar şi mai puţini tineri, însă autori care, dupa gustul meu şi dupa priceperea mea ar trebui promovaţi şi susţinuţi. În măsura în care eu, prin revista pe care o conduc de 12 ani (şi pe care am fondat-o, în aprilie 2000) pot face asta. Pentru că prezenţa pe site-uri literare precum hermeneia este benefică şi, aş zice, necesară, dar publicaţiile pe suport tradiţional ramân încă repere. Iar eu aş zice că e bine că se întâmplă aşa.
pentru textul : Revista LITERE, nr. 2 (143), februarie 2012 deAş vrea sa amintesc că, dintre prietenii noştri de pe hermeneia, unde eu consider ca am format o comunitate reală, au apărut în "Litere", până acum, Paul Blaj, Călin Sămărghiţan, Cristina Ştefan, Adriana Lisandru, Silvia Bitere, Adrian A. Agheorghesei şi, iată, Raluca Blezniuc. Poeţi, după cum se vede, poate şi pentru că poezia e mai uşor de urmărit...Dintre prozatori, Liviu Nanu (dar nu cred că e de pe hermeneia). Adrianei Lisandru i-am scris şi o prefaţă la ultimul volum de versuri, asta tot ca rod al activităţii pe hermeneia. Ne-am şi văzut, la Târgovişte, la o manifestare literară. Tot la Târgovişte m-am văzut cu Silvia Bitere şi cu Adrian Agheorghesei, premiaţi la "Moştenirea Văcăreştilor"...
Aştept propuneri de publicare şi de la alţi autori. Şi, în primul rând, de la Virgil Titarenco. Dacă are amabilitatea...Poate pe unii nu i-am sesizat încă...E-mailul meu e cunoscut, l-am publicat la profil...Va aştept cu drag, considerând că, prin asta, nu fac concurenţă site-ului...Sunt un prieten al acestuia.
"Mult prea mult" comparativ cu ce anume? Pentru mine, nu are nicio importanta ca tu nu vrei sa tai din poem, in cel mai rau caz, nu te voi mai citi, iti dai seama. FYI, siguranta mea rezulta in urma a vreo 25 de ani de lectura si de scris. Nu e nevoie sa argumentez ca textul e slab, se vede clar. Ma indoiesc ca exista cineva care sa creada ca textul tau e bun, in mod obiectiv. Cam atat.
pentru textul : să nu declari iubire înghițitorului de suflete deMare dreptate ai omule... ce mi-a placut raspunsul tau... Te mai astept cu texte si cu acelasi drag, Andu P.S. Totusi, sunt doua chestii la care as renunta sau as schimba "pisici explodate" si "iti indoaie creierii"
pentru textul : Bestial Planet deAm urmărit acest film ce ţine de prezentare, de imagine, de artă, de talent, de măiestrie, de răbdare, de fineţe, de nobleţe, de Vlad Turburea. Şi ca dar, "fără a ne căuta la dinţi", o peniţă ca ultim semn că am trecut pe aici şi eu, cândva.
pentru textul : cromatic ps deFelicitări autorului şi succes pe mai departe!
Poate, e o părere, mă mai gândesc şi mai schimb.
oricum mulţumesc!
pentru textul : Caii nopţii demulţumesc frumos pentru păreri, Ioana, Virgil.
pentru textul : novocaină printre rânduri dela tema răbdării - am eu,dar uneori stau rău cu timpul.
cu drag
Bun regăsit, Ela! Frumos poem. Mai ales finalul, îmi reamintește cum cele mai multe sunt iluzii. Nevroze. Amintiri. Griuri și praguri. Și e o alegere. Cred că verbul "amortizeze" e prea dur, în context.
pentru textul : staccato pentru o iluzie deeseu depre... farfurii?
pentru textul : Despre ele... cu mai multă seriozitate deGlumesc, desigur. Speram sa nu fie asa previzibila cum spuneti, dar asta e. Multumesc!
cu riscul de a repeta ce am spus, cred ca textul asta este puternic, da acces catre o lume stranie/fascinanta ,imaginile sunt tari si bine realizate cu economie totusi de mijloace. E o scriere...bogata fara a fi incarcata. aproape am senzatia unei parabole intre doua lumi cumva.Da. mi-a placut
pentru textul : delir7 dePagini