Cred ca mai ai și alte texte despre care nu am spus nimic... dacă nu încalcă regulamentul nu e nevoie să atragi ostentativ atenția. Mulțumesc că ai remediat. Un lucru este pozitiv: mi-am adus aminte de tine. E un jurnal plăcut, până la urmă, așa se încadrează și trimiterile mult prea concrete...
cel mai mare păcat e când cunoşti adevărul şi trăieşti minciuna, Virgile. lasă-mă cu cineva-ul ăsta de care mi-ai spus de 5 ori deja în comentariile tale. lasă-mă cu abureli şi circ şi mahalale pe care le repeţi de ani şi ani de zile de când te citesc aici sau aiurea şi cu care îţi înfloreşti comentariile ori de câte ori vrei să jigneşti pe cineva. dă-ţi seama ca ai luat-o razna în ce priveşte Cuvântul şi trezeşte-te.
n-or fi poeziile mele aurul literaturii dar nu sînt nici la nivelul bătăii tale de joc. ori a ajuns yin-ul si yang-ul mai de valoare ca Dumnezeu?
ia această strofă:
"am întrebat soţia, mama,
ce-nseamnă dragostea curată
vrând parcă să-i deznod năframa
şi s-o sărut ca niciodată…"
ce e atât de plictisitor, sau abordat cu usurinţă în strofa aceasta? ce e atât de lipsit de sobrietate, încât să mă muşti ca un tasmanian devil? nu te înţeleg şi nu vreau să pricep. porunca a treia iarăşi o foloseşti ca pe o nuia care deja s-a tocit de atâta aplicare. când tu eşti cel care mereu, mereu o siluieşti ca pe-o târfă în scrierile tale. încearcă să nu mai foloseşti Numele lui Dumnezeu dacă n-ai de gând să-l scri şi să-l reprezinţi cu respect. şi nu te mai obosi sa-mi răspunzi, sînt eu destul de încărcat cu ale mele.
Hai să analizăm pe text: „Gorune, anytime, doar că am și eu niște T/C's ale mele cum ar fi să nu judeci după aparențe i.e. să accepti teatralitatea ca o forma a existenței, nu-s schizo dar vorba unui clasic în viață 'i'm not the only one with multiple personalities' și să acceptăm că personalitatea (personalitățile) este (sunt) doar parte din Spirit.
În rest, I'm your man
Andu
1.
În primul rând „am și eu niște T/C's ale mele” – subtilitate maaare, ca la biliard, cu referire indirectă, (şi metaforică pe deasupra şi, mai ales, eliptică nevoie mare care să-i confere forţă, sugestivitate & ambiguitate termenului lipsă), i.e, adică ştim doar noi doi despre ce e vorba; restul mocofanilor sunt nişte tâmpiţi; o primă concesie care mi-o faci: de a mă considera, măcar în domeniu, la înălţimea ta, „mersâ”, sunt de-a dreptul flatat! Şi acum urmează:
În al doilea rând „ale mele (T/C’s sunt) cum ar fi să nu judeci după aparențe i.e. să accepti teatralitatea ca o forma a existenței” (ai uitat că după i.e. ar cam trebui pusă o nenorocită de virgulă – treacă de la mine) – cine Dumnezeului zice (eu nu, în orice caz) că nu accept „teatralitatea ca o forma a existenței” şi ea poate fi chiar „acceptată” în texte, să le zic „artistice” dar devine inacceptabilă şi patologică când se aplică asupra unei persoane bine precizate, fie şi prin com-uri pe un site.
În al treilea rând „nu-s schizo (ba tocmai asta e, că eşti – vezi paragraful anterior şi, adaug, e chiar nebun unul care nu recunoaşte că e, spre deosebire de ceea ce spune unul de-i zice Gide „un nebun suficient de lucid să-şi dea seama că e nebun, nu mai e nebun” n.m. G.M.) dar vorba unui clasic în viață 'i'm not the only one with multiple personalities' ”; ei, acum lucrurile devin interesante: în loc să-ţi vină în minte ca unui om „citit”, ca să nu zic „doct” (măcar în materie de teatru că doar de teatralitate e vorba) şi să spui „I am no what I am” (Shekespeare’s Othello), trânteşti ce ai trântit sugerând, fără să vrei – că acum te bântuie stafia paranoică a uneia dintre personalităţile mătăluţă - cum că ori tu ai fi „Clasicul (acela) în viaţă” ori că e altul cu care te tragi de şireturi iar restul, din nou, e stupid prople şi habar n-are.
În al patrulea rând „să acceptăm că personalitatea (personalitățile) este (sunt) doar parte din Spirit”. Ei, cu asta chiar m-ai dat gata! În „Spiritul” meu în nici un caz nu încap mai multe personalităţi. Mai mult, eu fac o deosebire netă între „personalitate” şi „spirit” (şi nu sunt singurul, din fericire – pune şi tu mânuţa şi documentează-te în ale psihologiei). Şi mult mai mult – asta o cred cu tărie – în „Spirit” nu există „personalitate” – dar asta e altă discuţie.
2.
Am mai spus-o într-un text postat pe H.: sunt creştin dar nu sunt chiar tâmpit di tăt ca atunci când mi se dă o palmă să întind şi obrazul ălălalt . Mă apăr, dar fără ură. Ce să fac, nu am fost făcut să urăsc. Şi arma mea, chiar utilizată uneori cu aparentă agresivitate, este, zic eu, ironia. Dacă îmi vei răspunde la fel e O.K.. Altfel o s-o încasezi ori de câte ori va fi cazul. În plus, de data asta o să mă cam ţin de capul tău urmărind dacă devii shizo comentând texte chiar dacă nu sunt ale mele. Şi asta deoarece, aşa cum am mai afirmat-o pe aici, în H. mă simt ca acasă spre deosebire de alte site-uri pe care le frecventez din ce în ce mai rar. Motivul? H. e unul dintre puţinele pe care, până acum, nu s-au admis devieri, în com-uri, semnificative.
3.
Ivan, ameţit bine de votculiţă, era să fie călcat de un tren (d-alea după timpuri cu locomotivă pufăitoare). Vine acasă. Ludmila Ivanova tocmai pusese samovarul pe foc. Ivan se repede şi dă cu el de pereţi: „Ăştia trebuie stârpiţi de mici!”.
Acu’, parcă te aud: „Gorune, eşti beat?!”. Nu, sufleţel. Da’ cine ştie ce mă apucă când, fiind în toate minţile, se apucă să deraieze un tren înspre mine.
ram, intr-adevar, decontextualizarea permite aici interpretari diverse si neintelegeri mai mari decat ma asteptam. mi-a placut modul in care ai vorbit despre anume lucruri. despre cele care nu, ptr ca sunt generos astazi, no comment. multumesc. te mai astept cu sinceritate, francisc
Ioana,
nu m-am gîndit să asociez imaginea cu un anumit gen muzical. și nu o fac nici în cazul poeziilor mele. singura dată cînd am încercat era sa îmi tai venele și de atunci mă feresc. întrebarea ta îmi amintește însă de o povestire sf –recunosc nu mai știu autorul/titlul – în care ambasadorul speciei umane îl întreba pe un extraterestru – lumină pe portativ, hai să fim serioși! g10 e atît de prozaic și dacă voi spune mai mult musai trebuie să te omor.
Silvia,
apreciez felul cum explici starea ta aici și faptul că nu te hazardezi să faci o explorare a detaliilor tehnice deși cred că unele proceduri le intuiești. colorist? mereu mă întreb, colorist hsb-ist (nuanță saturație strălucire) sau slider-ist?
sper si eu sa fie un inceput! ...ori fiecare volum e un inceput? atunci sa fie unul din inceputuri:) fara voi ar fi fost multe mai complicat! multam tuturor, oameni faini ce sunteti voi!:) zile bune, nopti albe si poezie, asta va doresc!
Felicitări domnule Gorun ! Dacă aveţi nevoie de protecţie împotriva lui Bobadil, vă stau la dispoziţie. :)
Am făcut karate pe vremuri. De fapt nici nu ştiu dacă e nevoie, numai gura e de el...
colaj de idei, imagini, senzatii. o cadere in gol, intr-un altfel de gol. de subliniat imaginile: "nefiresc oamenii seamănă dimineața cu niște parcuri părăsite/ ești un parc părăsit vladimir/" "privindu-i/ am impresia că iubirea/ e benzinăria de la marginea orașului inexistent" e un debut reusit. Bine ai venit!
P.P.S. „sixtus, domnul meu, ceva e putred in danemarca”. Da, s-ar putea să ai dreptate. Eu, pe post de Hamlet pȃrȃt, deși pot fi de acord cu tine, nu-mi dau seama ce, cum și de ce. Tu însă, pe post de blondă (că ești chiar), atunci cȃnd ai rămas gravidă (pentru că, din întȃmplare, chiar ai rămas) ai intrat în dilema hamletiană întrebȃdu-te „o fi al meu, n-o fi al meu!?”, poate, după ce te-ai trezit din ea și ai aflat răspunsul, vei avea bunăvoința să mi-l comunici și mie. Cu simpatie, G.M.
multumesc de constanta trecere. parerile tale ma ajuta nespus. dupa cum vezi, am corectat in text cacofonia. prefer, însă, sa pastrez felul in care am scris "vațiascunselea", mai presus de gramatică. oricum, de fiece data esti binevenita. te mai astept.
mulțumesc, Emil, dar nu, sub un așa titlu nu cred că m-am "dus prea departe" - e o trecere de normal, o alien-are - nu o iubire gen covoraș plutitor, ci una până la pierderea de sine, chiar până la transformarea, în noul unghi de vedere, a organelor "incriminate" - dincolo de orice convenții, altfel invazia, suprapunerile, n-ar putea avea loc - poate că pare hilar, inteleg, dar nu e - o solutie ceva mai agreabilă cred că ar fi lecturarea în tandem, așa cum au fost scrise, a versurilor: "e locul pe unde vezicile pocnesc în diluvii și firii/ i-a fost inventat ghimpele plutelor trecând prin gutui"; "ca o sfoară încinsă iederă arsă-n migdale/ mă strânge de gât intestinul tău subțire și-aproape", dar e numai o solutie si atat
Cristina, vezi? Dacă mai dialogăm puţintel, ai sa-mi dai dreptate - nu există absolut nimic interesant în acest text. De inovator - să fim sobri! Pentru că de ce datorită din ce cauză, cum ar spune cineva:
ideile cu care autorul jonglează, intenţionat sau neintenţionat, sunt pentru filosofie ceea ce este tabla înmulţirii pentru matematică. Cu alte cuvinte, atât de elementare sunt. Şi, cred, aici suntem de acord. Bun. Aşadar, ar mai rămâne de discutat către ce vârf stau ele ca bază. Către niciun vârf. Căci, mă întreb, ce ar însemna sa luăm toţi principiile aristotelice şi să ne apucăm să le dovedim într-o analogie literar-artistică? Sau propoziţiile categorice? Sau să ne apucăm să îl liricizăm pe B. Russel? N-ar însemna decât să ne întrecem la fabricat imagini şi discursuri lipsite de orice substanţă. So, argumentul tau - "aduce ca interes extinderea acestor teoretizari elementare asupra cuvantului scris" - cade cu delicateţe.
Partea asta " vezi un text ca imagine, tu, critic, dar cum l-ai putea asimila si simti nefiindu-i autor ci doar privitor in materialitatea lui, in simpla lui dactilografiere? asadar n-ai avea niciun drept sa-l judeci pentru ca ar fi un fals de judecata" e frumos adusă din condei, dar perfect neavenită, pentru că problema nu e deloc nouă, pentru că ea se extinde asupra oricărui lucru şi pentru a o discuta ar trebui să (re)lecturăm suta de mii de pagini de filosofie. Mă rezum să spun doar că noi nu vom şti niciodată cum e cu adevărat ceea ce numin "roşu", şi cu toate astea ne îmbrăcăm în roşu şi stăm la semafor. Vezi tu, "falsa judecată" funcţionează din plin. Pe de altă parte, referitor la problema noastră, un text nu e privit ca o imagine (cu toate alegoriile din lume), ci e absorbit prin simţuri, transformat şi analizat prin concepte, apoi in-format. Încheind, eu, ca cititor, chiar citesc acel text, chiar îl asimilez. Chiar dacă originalul e în autor, eu citesc copia fidelă ("fidelă" în măsura în care autorul e un scriitor veritabil). Când îţi aprinzi o ţigară, puţin îţi mai pasă că ideea originală a brichetei e încă în capul celui care a inventat-o, iar ce ai tu în mână e o copie. Tot ce speri e să ai flacără, iar bricheta să nu-ţi explodeze în ochi. Tot ce speri e să ai o copie fidelă a autorului, iar textul să nu-ţi explodeze pe limba sau, şi mai rau, în creier. Din acest pedeveu, analogia textului cu africanul nu ţine, pentru că: pe de o parte, textul e o copie imediată/ nemijlocită/ intenţională/ esenţială, iar pe de altă parte, fulgul e o copie mijlocită/ contingentă/ ne-esenţială - textul se poate asimila în adevăratul sens, dar fulgul, nu; textul are încărcătură energică (chit că e latentă), iar fulgul e o copie moartă.
Omului, în general, îi place să vadă un univers metafizic în chiuvetă... Asta îi oferă un statut de om cu spirit şi cuget larg. Astfel se explică şi cum un film neînţeles de un milion de oameni devine capodoperă, pentru c-a fost înţeles doar de un om cu spiritul şi cugetul larg, care, ca să vezi, mai era şi în comisia de decernare a oscarului. Iar un credincios mai credibil decât credincioşii de rând îl dibuie pe Isus în zaţ. Şi, brusc, filmul de mai sus devine viral, iar chipul lui Isus vinde, însutit, cafeaua X. Să nu ne apucăm şă vedem aur sau petrol în textul de mai sus.
Şi uite cum cad de acord cu Andu (ceea ce, pentru noi e un fel de revelion) - textul nu e nici, nici, nici... Şi nici măcar filon artistic/ estetic nu are. Poate doar o pagina de jurnal să fie, o pagină pe care nu trebuie s-o citească decât autorul.
A.A.A.,
Unde aţi văzut dvs. că ar recomanda Academia (după mofturile ei?) să scriem "niciunul, nici altul"?! Dimpotrivă, Academia recomandă sa scriem chiar cum, din bun-simţ lingvistic, aţi spus în comentariu: "nici unul, nici altul", adică "nici Ion, nici Gheorghe". A se consulta, pentru toate situaţiile, DOOM2. A se avea în vedere şi relaţia morfologie-ortografie.
Cât despre faptul că în România se poate scrie, după bunul plac, cu î sau â în interiorul cuvintelor, asta arată ca suntem încă o ţară prost guvernată (inclusiv sub aspect ortografic).
si de ce nu ma intrebi niciodata? iti dai seama cum sună in fata lui malac sa i spui ca tu iti asterni frigul si decojesti o zi ( o zi???) neinteresant spui? un paharel ciocnim, da vampirule! :)
intr-o lume in care scrisul dispare ecranele luand locul hartiei cu poezie ce se dizolva si orele mirarii din ce in ce mai rare.. succes doresc Virtualiei si celor ce o pun gratios in miscare ( Alina Manole ) AG
Nicole Pottier, Observația dumneavoastră este pertinentă. Ați observat cât se poate de exact că acest poem conține o doză vizibilă de ironie. Nu vreau să folosesc cuvinte prea mari sau un neolimbaj de lemn, dar aș spune că întregul poem este un zâmbet (amar) generat de robotizarea consumistă pe care o suportă individul în societatea postmodernă. Vă mulțumesc mult pentru comentariu, Mircea Florin Șandru
Remarc verosimilitatea dialogului, dialog care, în proză, este unul dintre bolovanii de moară. Respiră credibil, e bine condus şi dozat.
"„Știi ce înseamnă să urăști?”
„Da. Înseamnă să vrei să bați pe cineva. Să-l bați tare că să-l doară!” - aici, mi-era teamă să nu cumva să iesi din posibilităţile de exprimare ale copilului. Dar nu ai făcut-o. E un răspun excelent. Şi, antagonic, atât de inocent. Frumoasă tuşă artistică.
Acest factor - dialogul - e marele câştig al acestui text. Despre aspecte negative, poate altă dată. Dar, cel mai probabil, deloc.
(totuşi, de corectat: "crengile copacilor" - pleonasm.)
Mi-a placut povestirea ta plina de sinceritate si naturalete, de inocenta si dezinvoltura cu care ai "pierdut in carnea lui un arhanghel", ....cu toate ca si Lucifer a fost tot inger. Cred ca merita continuata pe viu si pe "hartie" si nu-ti pot oferi decat o penita grosolana, de novice. O seara inspirata si sper sa am ocazia sa te citesc cat mai des.
Nelu Jorz,
am si eu o intrebare. De ce este asa de greu sa procedezi corect vis a vis de Hermeneia cind este vorba despre un anunt din acestea? Am inteles ca lucrezi la o revista parca sau la un ziar. Intreb si eu: poate acolo oricine publica orice anunt cind are chef? Astept un raspuns.
Adrian, am înţeles bine sugestia ta. Mulţumesc. ,,Ochiul tău lăuntric" e un simbol, un cod, şi mi l-am asumat. La celelalte caut soluţii. Nu e nevoie de ironii. Recunosc, e un poem ,,feminin" :), iar ,,minusul" sunt eu.
Adriana, eu nu ştiu ce să mai spun :), decât că dincolo de o e plusul. Cine are urechi de auzit să audă! Îţi mulţumesc.
Paul, mi-ar plăcea să fim odată la o masă cu trei scaune şi să pot povesti. Da, e eliberare, e bucurie în cerc, e mica mea minune şi mica ei minune. Mulţumesc pentru tot.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Cred ca mai ai și alte texte despre care nu am spus nimic... dacă nu încalcă regulamentul nu e nevoie să atragi ostentativ atenția. Mulțumesc că ai remediat. Un lucru este pozitiv: mi-am adus aminte de tine. E un jurnal plăcut, până la urmă, așa se încadrează și trimiterile mult prea concrete...
pentru textul : El Conqueridor deVă mulțumim și vă așteptăm la Iași. Despre cum puteți primi cartea, voi reveni cu amănunte.
pentru textul : Mirabile Dictu decel mai mare păcat e când cunoşti adevărul şi trăieşti minciuna, Virgile. lasă-mă cu cineva-ul ăsta de care mi-ai spus de 5 ori deja în comentariile tale. lasă-mă cu abureli şi circ şi mahalale pe care le repeţi de ani şi ani de zile de când te citesc aici sau aiurea şi cu care îţi înfloreşti comentariile ori de câte ori vrei să jigneşti pe cineva. dă-ţi seama ca ai luat-o razna în ce priveşte Cuvântul şi trezeşte-te.
n-or fi poeziile mele aurul literaturii dar nu sînt nici la nivelul bătăii tale de joc. ori a ajuns yin-ul si yang-ul mai de valoare ca Dumnezeu?
ia această strofă:
"am întrebat soţia, mama,
ce-nseamnă dragostea curată
vrând parcă să-i deznod năframa
şi s-o sărut ca niciodată…"
ce e atât de plictisitor, sau abordat cu usurinţă în strofa aceasta? ce e atât de lipsit de sobrietate, încât să mă muşti ca un tasmanian devil? nu te înţeleg şi nu vreau să pricep. porunca a treia iarăşi o foloseşti ca pe o nuia care deja s-a tocit de atâta aplicare. când tu eşti cel care mereu, mereu o siluieşti ca pe-o târfă în scrierile tale. încearcă să nu mai foloseşti Numele lui Dumnezeu dacă n-ai de gând să-l scri şi să-l reprezinţi cu respect. şi nu te mai obosi sa-mi răspunzi, sînt eu destul de încărcat cu ale mele.
pentru textul : despre iubire deBobilică, neamule,
Hai să analizăm pe text: „Gorune, anytime, doar că am și eu niște T/C's ale mele cum ar fi să nu judeci după aparențe i.e. să accepti teatralitatea ca o forma a existenței, nu-s schizo dar vorba unui clasic în viață 'i'm not the only one with multiple personalities' și să acceptăm că personalitatea (personalitățile) este (sunt) doar parte din Spirit.
În rest, I'm your man
Andu
1.
În primul rând „am și eu niște T/C's ale mele” – subtilitate maaare, ca la biliard, cu referire indirectă, (şi metaforică pe deasupra şi, mai ales, eliptică nevoie mare care să-i confere forţă, sugestivitate & ambiguitate termenului lipsă), i.e, adică ştim doar noi doi despre ce e vorba; restul mocofanilor sunt nişte tâmpiţi; o primă concesie care mi-o faci: de a mă considera, măcar în domeniu, la înălţimea ta, „mersâ”, sunt de-a dreptul flatat! Şi acum urmează:
În al doilea rând „ale mele (T/C’s sunt) cum ar fi să nu judeci după aparențe i.e. să accepti teatralitatea ca o forma a existenței” (ai uitat că după i.e. ar cam trebui pusă o nenorocită de virgulă – treacă de la mine) – cine Dumnezeului zice (eu nu, în orice caz) că nu accept „teatralitatea ca o forma a existenței” şi ea poate fi chiar „acceptată” în texte, să le zic „artistice” dar devine inacceptabilă şi patologică când se aplică asupra unei persoane bine precizate, fie şi prin com-uri pe un site.
În al treilea rând „nu-s schizo (ba tocmai asta e, că eşti – vezi paragraful anterior şi, adaug, e chiar nebun unul care nu recunoaşte că e, spre deosebire de ceea ce spune unul de-i zice Gide „un nebun suficient de lucid să-şi dea seama că e nebun, nu mai e nebun” n.m. G.M.) dar vorba unui clasic în viață 'i'm not the only one with multiple personalities' ”; ei, acum lucrurile devin interesante: în loc să-ţi vină în minte ca unui om „citit”, ca să nu zic „doct” (măcar în materie de teatru că doar de teatralitate e vorba) şi să spui „I am no what I am” (Shekespeare’s Othello), trânteşti ce ai trântit sugerând, fără să vrei – că acum te bântuie stafia paranoică a uneia dintre personalităţile mătăluţă - cum că ori tu ai fi „Clasicul (acela) în viaţă” ori că e altul cu care te tragi de şireturi iar restul, din nou, e stupid prople şi habar n-are.
În al patrulea rând „să acceptăm că personalitatea (personalitățile) este (sunt) doar parte din Spirit”. Ei, cu asta chiar m-ai dat gata! În „Spiritul” meu în nici un caz nu încap mai multe personalităţi. Mai mult, eu fac o deosebire netă între „personalitate” şi „spirit” (şi nu sunt singurul, din fericire – pune şi tu mânuţa şi documentează-te în ale psihologiei). Şi mult mai mult – asta o cred cu tărie – în „Spirit” nu există „personalitate” – dar asta e altă discuţie.
2.
Am mai spus-o într-un text postat pe H.: sunt creştin dar nu sunt chiar tâmpit di tăt ca atunci când mi se dă o palmă să întind şi obrazul ălălalt . Mă apăr, dar fără ură. Ce să fac, nu am fost făcut să urăsc. Şi arma mea, chiar utilizată uneori cu aparentă agresivitate, este, zic eu, ironia. Dacă îmi vei răspunde la fel e O.K.. Altfel o s-o încasezi ori de câte ori va fi cazul. În plus, de data asta o să mă cam ţin de capul tău urmărind dacă devii shizo comentând texte chiar dacă nu sunt ale mele. Şi asta deoarece, aşa cum am mai afirmat-o pe aici, în H. mă simt ca acasă spre deosebire de alte site-uri pe care le frecventez din ce în ce mai rar. Motivul? H. e unul dintre puţinele pe care, până acum, nu s-au admis devieri, în com-uri, semnificative.
3.
Ivan, ameţit bine de votculiţă, era să fie călcat de un tren (d-alea după timpuri cu locomotivă pufăitoare). Vine acasă. Ludmila Ivanova tocmai pusese samovarul pe foc. Ivan se repede şi dă cu el de pereţi: „Ăştia trebuie stârpiţi de mici!”.
Acu’, parcă te aud: „Gorune, eşti beat?!”. Nu, sufleţel. Da’ cine ştie ce mă apucă când, fiind în toate minţile, se apucă să deraieze un tren înspre mine.
În rest, I'm your man
pentru textul : octopus deGorun
ram, intr-adevar, decontextualizarea permite aici interpretari diverse si neintelegeri mai mari decat ma asteptam. mi-a placut modul in care ai vorbit despre anume lucruri. despre cele care nu, ptr ca sunt generos astazi, no comment. multumesc. te mai astept cu sinceritate, francisc
pentru textul : zbor deasupra unui cuib de cuc deIoana,
nu m-am gîndit să asociez imaginea cu un anumit gen muzical. și nu o fac nici în cazul poeziilor mele. singura dată cînd am încercat era sa îmi tai venele și de atunci mă feresc. întrebarea ta îmi amintește însă de o povestire sf –recunosc nu mai știu autorul/titlul – în care ambasadorul speciei umane îl întreba pe un extraterestru – lumină pe portativ, hai să fim serioși! g10 e atît de prozaic și dacă voi spune mai mult musai trebuie să te omor.
Silvia,
pentru textul : scurt jurnal de călătorie în pîntecul mamei deapreciez felul cum explici starea ta aici și faptul că nu te hazardezi să faci o explorare a detaliilor tehnice deși cred că unele proceduri le intuiești. colorist? mereu mă întreb, colorist hsb-ist (nuanță saturație strălucire) sau slider-ist?
sper si eu sa fie un inceput! ...ori fiecare volum e un inceput? atunci sa fie unul din inceputuri:) fara voi ar fi fost multe mai complicat! multam tuturor, oameni faini ce sunteti voi!:) zile bune, nopti albe si poezie, asta va doresc!
pentru textul : „Fetița cu crocodil” - de Silviu Dachin deFelicitări domnule Gorun ! Dacă aveţi nevoie de protecţie împotriva lui Bobadil, vă stau la dispoziţie. :)
Am făcut karate pe vremuri. De fapt nici nu ştiu dacă e nevoie, numai gura e de el...
Cu stimă
pentru textul : "Dincolo de ironie şi ironism" la Paideia decolaj de idei, imagini, senzatii. o cadere in gol, intr-un altfel de gol. de subliniat imaginile: "nefiresc oamenii seamănă dimineața cu niște parcuri părăsite/ ești un parc părăsit vladimir/" "privindu-i/ am impresia că iubirea/ e benzinăria de la marginea orașului inexistent" e un debut reusit. Bine ai venit!
pentru textul : liftul.cazi.inexistent deP.P.S. „sixtus, domnul meu, ceva e putred in danemarca”. Da, s-ar putea să ai dreptate. Eu, pe post de Hamlet pȃrȃt, deși pot fi de acord cu tine, nu-mi dau seama ce, cum și de ce. Tu însă, pe post de blondă (că ești chiar), atunci cȃnd ai rămas gravidă (pentru că, din întȃmplare, chiar ai rămas) ai intrat în dilema hamletiană întrebȃdu-te „o fi al meu, n-o fi al meu!?”, poate, după ce te-ai trezit din ea și ai aflat răspunsul, vei avea bunăvoința să mi-l comunici și mie. Cu simpatie, G.M.
pentru textul : De inima albastră demultumesc de constanta trecere. parerile tale ma ajuta nespus. dupa cum vezi, am corectat in text cacofonia. prefer, însă, sa pastrez felul in care am scris "vațiascunselea", mai presus de gramatică. oricum, de fiece data esti binevenita. te mai astept.
pentru textul : Marlena mea demulțumesc, Emil, dar nu, sub un așa titlu nu cred că m-am "dus prea departe" - e o trecere de normal, o alien-are - nu o iubire gen covoraș plutitor, ci una până la pierderea de sine, chiar până la transformarea, în noul unghi de vedere, a organelor "incriminate" - dincolo de orice convenții, altfel invazia, suprapunerile, n-ar putea avea loc - poate că pare hilar, inteleg, dar nu e - o solutie ceva mai agreabilă cred că ar fi lecturarea în tandem, așa cum au fost scrise, a versurilor: "e locul pe unde vezicile pocnesc în diluvii și firii/ i-a fost inventat ghimpele plutelor trecând prin gutui"; "ca o sfoară încinsă iederă arsă-n migdale/ mă strânge de gât intestinul tău subțire și-aproape", dar e numai o solutie si atat
pentru textul : Allienter deCristina, vezi? Dacă mai dialogăm puţintel, ai sa-mi dai dreptate - nu există absolut nimic interesant în acest text. De inovator - să fim sobri! Pentru că de ce datorită din ce cauză, cum ar spune cineva:
ideile cu care autorul jonglează, intenţionat sau neintenţionat, sunt pentru filosofie ceea ce este tabla înmulţirii pentru matematică. Cu alte cuvinte, atât de elementare sunt. Şi, cred, aici suntem de acord. Bun. Aşadar, ar mai rămâne de discutat către ce vârf stau ele ca bază. Către niciun vârf. Căci, mă întreb, ce ar însemna sa luăm toţi principiile aristotelice şi să ne apucăm să le dovedim într-o analogie literar-artistică? Sau propoziţiile categorice? Sau să ne apucăm să îl liricizăm pe B. Russel? N-ar însemna decât să ne întrecem la fabricat imagini şi discursuri lipsite de orice substanţă. So, argumentul tau - "aduce ca interes extinderea acestor teoretizari elementare asupra cuvantului scris" - cade cu delicateţe.
Partea asta " vezi un text ca imagine, tu, critic, dar cum l-ai putea asimila si simti nefiindu-i autor ci doar privitor in materialitatea lui, in simpla lui dactilografiere? asadar n-ai avea niciun drept sa-l judeci pentru ca ar fi un fals de judecata" e frumos adusă din condei, dar perfect neavenită, pentru că problema nu e deloc nouă, pentru că ea se extinde asupra oricărui lucru şi pentru a o discuta ar trebui să (re)lecturăm suta de mii de pagini de filosofie. Mă rezum să spun doar că noi nu vom şti niciodată cum e cu adevărat ceea ce numin "roşu", şi cu toate astea ne îmbrăcăm în roşu şi stăm la semafor. Vezi tu, "falsa judecată" funcţionează din plin. Pe de altă parte, referitor la problema noastră, un text nu e privit ca o imagine (cu toate alegoriile din lume), ci e absorbit prin simţuri, transformat şi analizat prin concepte, apoi in-format. Încheind, eu, ca cititor, chiar citesc acel text, chiar îl asimilez. Chiar dacă originalul e în autor, eu citesc copia fidelă ("fidelă" în măsura în care autorul e un scriitor veritabil). Când îţi aprinzi o ţigară, puţin îţi mai pasă că ideea originală a brichetei e încă în capul celui care a inventat-o, iar ce ai tu în mână e o copie. Tot ce speri e să ai flacără, iar bricheta să nu-ţi explodeze în ochi. Tot ce speri e să ai o copie fidelă a autorului, iar textul să nu-ţi explodeze pe limba sau, şi mai rau, în creier. Din acest pedeveu, analogia textului cu africanul nu ţine, pentru că: pe de o parte, textul e o copie imediată/ nemijlocită/ intenţională/ esenţială, iar pe de altă parte, fulgul e o copie mijlocită/ contingentă/ ne-esenţială - textul se poate asimila în adevăratul sens, dar fulgul, nu; textul are încărcătură energică (chit că e latentă), iar fulgul e o copie moartă.
Omului, în general, îi place să vadă un univers metafizic în chiuvetă... Asta îi oferă un statut de om cu spirit şi cuget larg. Astfel se explică şi cum un film neînţeles de un milion de oameni devine capodoperă, pentru c-a fost înţeles doar de un om cu spiritul şi cugetul larg, care, ca să vezi, mai era şi în comisia de decernare a oscarului. Iar un credincios mai credibil decât credincioşii de rând îl dibuie pe Isus în zaţ. Şi, brusc, filmul de mai sus devine viral, iar chipul lui Isus vinde, însutit, cafeaua X. Să nu ne apucăm şă vedem aur sau petrol în textul de mai sus.
Şi uite cum cad de acord cu Andu (ceea ce, pentru noi e un fel de revelion) - textul nu e nici, nici, nici... Şi nici măcar filon artistic/ estetic nu are. Poate doar o pagina de jurnal să fie, o pagină pe care nu trebuie s-o citească decât autorul.
pentru textul : Un elefant într-o cutie de chibrit deA.A.A.,
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - VIII – deUnde aţi văzut dvs. că ar recomanda Academia (după mofturile ei?) să scriem "niciunul, nici altul"?! Dimpotrivă, Academia recomandă sa scriem chiar cum, din bun-simţ lingvistic, aţi spus în comentariu: "nici unul, nici altul", adică "nici Ion, nici Gheorghe". A se consulta, pentru toate situaţiile, DOOM2. A se avea în vedere şi relaţia morfologie-ortografie.
Cât despre faptul că în România se poate scrie, după bunul plac, cu î sau â în interiorul cuvintelor, asta arată ca suntem încă o ţară prost guvernată (inclusiv sub aspect ortografic).
si de ce nu ma intrebi niciodata? iti dai seama cum sună in fata lui malac sa i spui ca tu iti asterni frigul si decojesti o zi ( o zi???) neinteresant spui? un paharel ciocnim, da vampirule! :)
pentru textul : Sâmburi deintr-o lume in care scrisul dispare ecranele luand locul hartiei cu poezie ce se dizolva si orele mirarii din ce in ce mai rare.. succes doresc Virtualiei si celor ce o pun gratios in miscare ( Alina Manole ) AG
pentru textul : Cenaclul Virtualia vă invită... dee un poem autobiografic. multumesc.
pentru textul : pelerinul norilor deTypo versus agramatism, ma surpinde ca "matale" nu-ti dai seama de diferenta. Dar sa corectam pentru binele pe termen lung al penitaresei:
Asta asa ca dovada de cat de mult poti epata si de cat de mult te poti ridica in slavi. in caz ca nu intelesesei ideea :)
pentru textul : timidă umbra ta de fată deeu as renunta la prima strofa. celelalte 2 sunt luminoase
pentru textul : Vinerea Mare deNicole Pottier, Observația dumneavoastră este pertinentă. Ați observat cât se poate de exact că acest poem conține o doză vizibilă de ironie. Nu vreau să folosesc cuvinte prea mari sau un neolimbaj de lemn, dar aș spune că întregul poem este un zâmbet (amar) generat de robotizarea consumistă pe care o suportă individul în societatea postmodernă. Vă mulțumesc mult pentru comentariu, Mircea Florin Șandru
pentru textul : zâmbete curg din gura femeii gonflabile deRemarc verosimilitatea dialogului, dialog care, în proză, este unul dintre bolovanii de moară. Respiră credibil, e bine condus şi dozat.
"„Știi ce înseamnă să urăști?”
„Da. Înseamnă să vrei să bați pe cineva. Să-l bați tare că să-l doară!” - aici, mi-era teamă să nu cumva să iesi din posibilităţile de exprimare ale copilului. Dar nu ai făcut-o. E un răspun excelent. Şi, antagonic, atât de inocent. Frumoasă tuşă artistică.
Acest factor - dialogul - e marele câştig al acestui text. Despre aspecte negative, poate altă dată. Dar, cel mai probabil, deloc.
(totuşi, de corectat: "crengile copacilor" - pleonasm.)
pentru textul : Amintiri de pe strada fabricii de zahăr deerată la primul comentariu, paragraful doi: în loc de "să pui în Săvârșitor" se va citi "să pui în "Scrâșnitor".
pentru textul : Scrâșnitorul deMi-a placut povestirea ta plina de sinceritate si naturalete, de inocenta si dezinvoltura cu care ai "pierdut in carnea lui un arhanghel", ....cu toate ca si Lucifer a fost tot inger. Cred ca merita continuata pe viu si pe "hartie" si nu-ti pot oferi decat o penita grosolana, de novice. O seara inspirata si sper sa am ocazia sa te citesc cat mai des.
pentru textul : despre arhangheli neglijenți deOricum, vă mulțumesc pentru observație și citire.
pentru textul : Prima noapte stropită cu raze deNelu Jorz,
pentru textul : Concurs Naţional de Poezie deam si eu o intrebare. De ce este asa de greu sa procedezi corect vis a vis de Hermeneia cind este vorba despre un anunt din acestea? Am inteles ca lucrezi la o revista parca sau la un ziar. Intreb si eu: poate acolo oricine publica orice anunt cind are chef? Astept un raspuns.
am ametit aici.moarte peste tot! nu crezi ca ar fi mai bine doar sa se simta in vers si fara sa o numesti? si gandacul ala care linge limba....iac!
pentru textul : viciul morţii. erotism detre' să ai curajul să tai ce nu-și are locul. ai putea cîrpi 2-3 versuri chiar faine
pentru textul : draperii demerci mult pentru analiză, mă bucur că ți-a plăcut :)
pentru textul : retro .01 deAdrian, am înţeles bine sugestia ta. Mulţumesc. ,,Ochiul tău lăuntric" e un simbol, un cod, şi mi l-am asumat. La celelalte caut soluţii. Nu e nevoie de ironii. Recunosc, e un poem ,,feminin" :), iar ,,minusul" sunt eu.
Adriana, eu nu ştiu ce să mai spun :), decât că dincolo de o e plusul. Cine are urechi de auzit să audă! Îţi mulţumesc.
Paul, mi-ar plăcea să fim odată la o masă cu trei scaune şi să pot povesti. Da, e eliberare, e bucurie în cerc, e mica mea minune şi mica ei minune. Mulţumesc pentru tot.
pentru textul : Adoriana minus zece deîmi plac ultimele patru versuri... acolo te desprinzi de clișee și ești tu...
pentru textul : Iluzie dePagini