Sunt trei domenii din care, oricâtă cerneală şi decibeli ar curge, la nivel polemic, nu va ieşi nimic productiv: politica, religia şi încă unul pe care-l ţin secret :).

În ceea ce priveşte religia, via literatură, via lirism, de-a lungu' vremii şi de-a latu' spaţiului, am întâlnit destui nenei înarmaţi cu biblia la brâu şi cu aristotel la brăcinar. E vorba de tipul de nenel care consideră că vârsta înseamnă, musai, respect şi că experienţa este egală cu cunoaşterea intrinsecă; că biblia înseamnă adevărul suprem, fără să fi auzit, probabil, în viaţă de faptul că limbajul este primul instrument critic al oricărui domeniu de activitate, inclusiv al său (paradigma cotiturii lingvistice); că credinţa se zbiară, se măsoară, se impune, se foloseşte ca cip al adevărurilor speculative; că credinţa lui este "mai veritabilă" şi mai puternică decât a altuia; că credinţa se deschide într-un mod absolut pentru el; că dacă te abaţi pe-o cale religioasă epistemologică, te iau dracii pentru două vecii, la cazane; că, în fine, ei nu au podoabă capilară, ei au coroană de măslini, făcută cărare pe mijloc.

Acestor nenei de impresii uşoare le-aş spune că a spăla biblia în mii de scuipaţi închipuiţi e un hobby care, atunci când devine reflex, aduce cu sine numai posibilitatea de-a manipula minţi mai naive decât plastilina. Înclusiv pe-ale lor. Atât. A tălmăci la un nivel genereal acceptat orice scriere religioasă, e un efort care s-a dovedit în van secole de-a rândul; dar a face acelaşi lucru pornind de la nişte versuri, care nici măcar nu aparţin exegetului de gogoşari scriptici, ei, ăsta e sublimul prostiei.

va multumesc pentru semnele lasate. ma bucur de aprecierea poeziei, care a aparut in penultimul numar al revistei Dacia Literara. :) o sa incerc sa vin ceva mai des.

un poem între tandrețea și grația jocului (nu numai poetic). există un stadiu al ingenuității care impresionează prin lipsa de stilizare sau printr-una aparte. sunt sigur că nu m-am lăsat înduioșat. pariem pe sinceritate?

hmmm... prea simplu, prea liber, prea prea...ar fi multe de comentat. prea multe.

erata: "incercare la muzicalitate" voiam sa spun...

o poezie cam incarcata, un limbaj voit pretios si un mesaj confuz. asa o vad eu, ca simplu cititor. Daca facem poezie elitista, e ok. o gresala: două poveri care nu le-am putut căra. Corect este : două poveri pe care nu le-am putut căra.

Aranca, Textul (meu) am dorit să deschidă o discuție. Asupra unei probleme de principiu. Faptul că am plecat de la el este doar un pretext. Atenție, am spus că Luminița Suse introduce „numai uneori” noțiuni „matematice” care nu se integrează în text. Exemplu în care autoarea citată utilizează un „cadru matematic” reușind să realizeze o poezie de excepție este ’ombra mai fu cara ed soave più’ pe care, la locul potrivit, am încercat s-o comentez în sensul celor de mai sus. Și, cred că în acest caz, o formă”impusă” (ca de altfel și în cazul unui sonet, de exemplu) care, cu atȃt mai mult cu cȃt este „impusă”, lasă textul să răsufle sugerȃnd poetic, duce la o reușită certă. Ȋn opoziție, de exemplu, cu ’ yerba maté fierbinte’, de aceeași autoare, unde o serie de noțiuni „matematice”, cărora li se schimbb sensul, nu spun nimic. Dar, evident, orice interpretare este subiectivă. Asta, cred, că nu înseamnă să ne abținem de la interpretări atunci cȃnd nu sunt rău voitoare. Indiferent cine e autorul. Și, indiferent de faptul că, prin excepție, ni se pare că mai dă și el, din cȃnd, în cȃnd, cȃte un rateu. Hialin, Exemplu pe care îl dai (referitor la poezia Adelinei Ionescu), este, într-adevăr, edificativ despre modul în care se pot utiliza noțiuni matematice într-un text „poetic” care-și merită calificativul. Spre deosebire de al subsemnatului despre care, am menționat, este doar un experiment pt. a provoca o discuție. Mulțumesc că ați răspuns provocării mele.

Cred că ești norocos: la tine ninge altfel peste icoanele din inimi, rotund și pătrunzător, înflorind fotonii până în cele mai ascunse unghere ale sufletului...păstrează-te așa cât poți în aceste lumini ale solstițiului, așezat în poezie precum un om de zăpadă în aluatul iernii... Subliniez aceste versuri, deosebite ca imagine sentimentală nu numai metaforică: "începe să ningă mai alb și mai des, o să mă însor într-o iarnă ca asta, parcă te văd tremurând toată de frig lângă mine, are emoții, o să-mi spun eu încântat și o să-mi pun o mână vânătă împrejurul tău, o să-mi las câteva clipe sufletul în aer"

am vrut sa fac asta (sa-i dau o penita) cu zile in urma, n-am gasit timpul sa ma loghez, citesc pe apucate.
e fantastica, in simplitatea ei.
si e exact cum trebuie, n-as modifica nimic.
e uimitor cum sunt oameni care stiu sa descopere poezia in fiecare moment. si n-are nicio urma de dalta, numai pentru asta si tot m-as inclina in fata ei.

Completare la comentariu: "Laudă-mă gură, că ți-oi da friptură"...

da, sint de acord cu Sixtus. Daca autorul ar reusi sa isi infrineze teribilismul si sa se concentreze in exclusivitate pe creativitate probabil ar reusi mai mult

multam

dragi cititori, trecand peste rautatile unora, sunt prea plictisit sa le scriu numele, va invit sa dat search pe Google la urmatorul citat:

oare câte bătăi de inimă pot umple nimicul tăcerea şi tot universul?

Apoi sa-ti spuneti si mie ce ati gasit.

Atmosfera este originală, crede că nu am întâlnit la tine până acum un poem atât de pulsional, chiar dacă este secundarizat și metaforizat până la abstractizare. Aș avea însă ceva de spus d.p.v. tehnic: - primele 2 versuri încep cu "îmi", cred că ai putea modifica versul doi, fără a schimba ideea: (ex: "sângele sleit îmi miroase") - acel nedesăvârșit cred că este în plus, cât timp apare adverbul "încă" și în alăturarea "ling nedesăvârșit" pare forțat. - versul 3 strofa a doua: "secundarele_le", de evitat asemenea repetiții. Poți modifica, de ex: "secundarele doar le-am făcut din lemn proaspăt" - în a treia strofă ceva rămâne cumva vag atribuit: cine arde mocnit: tu, adăpostul, timpul? Cred că subtitlul putea lipsi, pare să fie în afara contextului, deși înțeleg cu ce se acordează. În ansamblu, un "joc secund", cu urme de imagini și stări primare ce pot fi prelucrabile încă, autoarea fiind un iscusit Olar al cuvintelor vii.