emilian, textul contine un cuvint care nu este acceptabil pe hermeneia. stii tu care. este posibil sa nu fii de acord cu decizia mea dar daca vei indeparta cuvintul respectiv textul va putea fi repus in pagina. altfel nu.
Sugestiv finalul poeziei. Mi-a placut de asemenea cum este exprimata ideea in strofa a patra. Poate ca uneori exagerezi cu detaliile. Nu stiu daca senzatia de fragmentare a fost una voita insa as miza mai mult pe genul de text in care strofele se impartasesc unele din altele. Sa nu uit, un titlu potrivit :)
Când am terminat de citit poemul acesta, am simțit că mă copleșește oboseala, așa, ca o durere de vertebre. Pentru că nu e doar tristețe aici, e resemnare, secătuire și o luptă la care, vrând-nevrând, ești obligat să participi, sau într-o zi poți fi…), chiar dacă acum privești din postura ta de „rezervă”, ca cititor.
de exemplu:
„desprinderea este grea uneori
mă îmbrac încet ca un toreador
la întâlnirea cu ascuțitele ei coarne
o iubire este ca o vertebră ieșită din rând
apăsând nervul luciferic
te doare prezența dar și absența ei„
„cum se retrage viața
aidoma unei răni supurânde
care se vindecă până pielea universului
vibrează în stringuri!”
sau apoi finalul, ca un ultim efort spre o mobilizare fără un sens clar:
„oare cum ar fi arătat portretul robot al unui înger
între degetele lui andy warhol?
să dezmembrăm lumile ca pe niște jucării
să aflu cum funcționează
bucata asta de cer care plutește în tine”
P.S. deși mi-am propus să nu mai sugerez nimănui să-si modifice textele când ansamblul nu necesită asta, îndrăznesc să mă abat acum de la propria mea regulă. Ai văzut unde, să spun și de ce: acolo simbolul nu mi se pare necesar, ba chiar cumva… frivol, alături de starea pe care poezia în sine o generează [și nu-mi vine să cred că spun asta despre simbol… tocmai eu! :)]
NU caut dinadins, dar pentru că Paul nu a găsit 'cusur tehnic' acestui text, iată îi găsesc eu două
1/ maimuțele infrigurate
2/ cei prea mulți de 'să'
să nu mai găsești nimic
să atingi orb temple mucegăite
să te crezi zeu al mării
să intri în deșert
să te întorci absent
să treceți mai departe
să fi fost totul un timp
... și să fi fost un poem mai inspirat, mai că era ceva. Ideea este super, la lucrare ca să (din nou!) zic așa, ar mai trebui .... lucrat!
Să (iar) auzim de bine.
În opinia mea, poezia e stare de grație și alchimie a formelor și fondurilor. Poate fi și un manifest, o formă de expresie, un tabiet, în fine, multe alte noțiuni. Consider că are dublu rost, cel al redescoperirii de sine a creatorului în scopul reinventarii și cel al îmblânzirii umanității, prin ideile evocate. Cum ar arăta lumea fără poezie? Searbădă. Poezia pornește din pasiunea umană, din trăirile exacerbate, și, cel mai important, din sensibilitate. Atâta timp cât se râde și se plânge poezia e fertilă. Chiar și cei care nu au capacitatea de a-și reda trăirile pe hârtie, sentimentele lor vibrează și ei simt asta ca o poezie. Poezia este o melodie interioară. Sunt multe întrebări și multe răspunsuri potențiale. Pot doar să mă mai opresc asupra întrebării: Nu cumva este o prostie? Cu certitudine, mulți consideră asta. Frustrările îi reduc pe oameni la neputință, la tăcere, la negare, baricadare în ei înșiși, datorită fricii de fi sinceri, în primul rând cu ei înșiși. Personal, mi se spune de apropiați că pierd timpul cu tâmpenii. Pentru mulți poezia e o tâmpenie, o grotă în care se pierd de la primul cuvânt sau de la titlu.
iar dacă ai fi avut minima curiozitate ai fi găsit chiar pe internet următoarele:
"Poezia lui Bacovia a fost socotită în chip curios lipsită de orice artificiu poetic, ca o poezie simplă, fără meșteșug. Și tocmai artificiul te izbește și-i formează în definitiv valoarea. De altfel, luat în total, ea este o transplantare, până la pastișă, a simbolismului francez..." (George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, 1985, pag. 627)
se pare că era mai informat g. călinescu de cum a fost socotită poezia bacoviană:) cel puțin decât tine!
primele patru versuri desi introduc in atmosfera sunt banale si, dupa parerea mea in plus. desi controversat ca viziune, poemul are forta, culoare si mesaj. un tablou titarenco 2007 perfect valabil in sec XVIII ca si in secolul XXVIII .so? penita, intrucat din poeyiile scrise in ultima vreme e cea mai buna (tot dupa parerea mea).am vrut sa astept urmatorul poem sa dau penita insa textul de fata are una drept in frunte... remarc ,, tragedia seducției fine tragedia amintirii defecte a punctului mort tragedia amară tragedia palpabilă pur și simplu există oameni cărora le place tragedia tragedia în puseuri tragedia angoasă tragedia masochismului elevat tragedia de cartier tragedia de clan tragedia eboșă tragedia ubicuă ar trebui inventată secta tragediștilor a celor care se înfășoară în tragedia lor ca și cu o togă pe treptele unui capitoliu care cred că poartă pe chip semnul decepției unice că sînt doar ei singurii trădați în iubirea lor dintîi perfectă irepetabilă există oameni care se urcă pe o cruce și răsuflă ușurați crezîndu-se dumnezei sau dumnezee după cum le e dat să se nască și să moară în rest este doar o săptămînă anostă marota bufonului nici măcar nu s-a clintit''
Profetului, Daca mi se da voie as numii textul "O filosofie in versuri a poetului" Desi ca forma este ludica ca idee este extrem de complexa.si ce este oare filosofia decat un sir de intrebari copilaresti la care se raspunde cu mijloace super mature(parafrazandu-l pe Blaga) Comparatia poetului cu un ofiter beat al ratiunii, parcursul acestuia,precum si finalul(condamnat sa apara in carte)m-au lasat fara cuvinte.Am savurat poezia ca pe o cafea tare dupa o betie a ratiunii si mi-am dat seama ca nu am ce sa ii reprosez... Bravo si jos palaria in fata acestei poezii.(spun asta respectand valoarea,subiectiva totusi,pe care o acord textului si in nici un caz ca o replica "draga tie" Numai bine
“Să facem un salt înafara luminii” în care tu şi cu mine, un el şi un ea, două pronume şi cu noi două patru tăceri, un singur înţeles, doar pentru noi “singurii vii”. “Strada aceasta” pe care ne lăsăm pielea de şarpe cu încetinitorul. Câtă măiestrie, cât detaliu poate să existe într-un “strigăt cu încetinitorul” la Adriana Lisandru în acest poem. Frica vine din cunoaştere, Adriana, iar când vine peste tine ca o avalanşă de metaforă scrobită cu aracet - cum îmi duceam eu fundiţele, la şcoală, pe creştet a învăţătură, aşa îmi privesc viaţa, acum, prin această “măciulie de mac”. Şi din ce par, cu atât devin. Frumos poem. Deosebit!
Domnule Manolescu, în cazul meu "nostalgistica" în poezie, cum spuneţi dvs., este o stare firească, nu recurg la ea forţat, aşa cum ai recurge la o bomboană pentru tuse, poate singurul medicament dulce şi recomfortant. Această foiţă sensibilă are dezavantajul de a fi vulnerabilă, fapt pentru care diverşi autori încropesc un alt înveliş, o duramater din ironie şi autoironie. Nu cred că se va ajunge la saturaţie, fiindcă "nostalgistica" este o mărturisire de sine într-un confesional de sărbătoare. De fapt acesta este rostul sărbătorilor inimii : să aducă la lumină acea foiţă intimă. Viaţa şi poezia de alt gen închid rana deschisă, ca un chirurg dibaci.
Alma, da, ar fi o variantă, însă, după mine, mult prea condensată. Nu se potrivește cu stilul meu. Poate cu al altcuiva. Mulțumesc pentru lectură, Cami
Ia ghici cine scria, la poşta redacţiei, într-un «limbaj de lemn” (după părerea ta), în 2011, cele de mai jos şi cărui veleitar genial îi erau adresate?
«…scrieţi la fel ca sute de autori de versuri de azi. Poeme de-ale dv. ar putea fi introduse în cărţile altora, poeme de-ale altora ar putea fi introduse în cărţile pe care probabil le veţi publica, fără ca cineva să remarce vreo schimbare. Este vorba de un mod de a scrie practicat în prezent pe scară largă: construcţie liniară a poemului (de fapt, juxtapunerea unor enunţuri), folosirea frecventă a unor enunţuri prozaice, oralităţi, instantanee din viaţa de fiecare zi etc., un sarcasm obosit, un reproş difuz la adresa întregii lumi:
"De la un timp, cafeaua fierbe altfel,/ puştii nu mă mai înjură,/ nu mă mai latră câinii,/ ziua picură protocolar,/ ca o duminică în perfuziile de pe reanimare,/ între ventricule se conturează un călcâi,/ mama visează morţi din ce în ce mai des,/ iar eu îmi sunt din ce în ce mai de-ajuns,/ ori poate chiar prea mult.”»
Virgil, nu mai comentez decât atât: voi părăsi acest site în care domnul administrator Virgil Titarenco foloseşte un limbaj aproape obscen de insultător la adresa persoanei mele. Dacă veţi citi comentariile d-lui la acest poem veţi găsi un număr de....13 numărate de mine...atacuri la persoana mea prin afirmaţii hazardate. Poate sunt chiar mai multe.
În plus repet: nu mi-am lăudat poezia prin faptul că am spus că e poem (cald şi emoţional sunt atribute, reale în acest caz; cine spune că ele înseamnă poezie bună?). De altfel, fără niciun fel de "refulare", voi înceta (sper că definitiv de data aceasta) să mai scriu poezii, pe care am repetat de atâtea ori că nu le consider poezie bună. În şapte ani nu am fost publicată în ţara mea şi doar de două ori am fost tipărită pe hârtie în S.U.A. E evident că nu mai sper să scriu vreodată poezie bună. Poezia bună se citeşte şi/sau se publică! Eu nu am avut nici cititori, decât ocazional, nu mai explic.
Andu, m-am obișnuit cu stilul tău de a face comentarii.Eu mă bucur de cîte ori mă critici. Într-o societate supertehnologizată, alienarea poetică poate deveni extremă.Parcă și văd poemele tale înduioșătoare despre femeia gonflabilă cu microcipuri îndărătnice care se autoscurtcircuitează atunci cînd hackerii îndărătnici (foști colegi de-ai tăi de la automatizări) vor să-i violeze intimitatea electrică. Ia uite, cred că am schițat un poem.Ce zici?
Domnule Gorun, corectați, vă rog, în pargraful 2, "Eecranul computerului" și "Se clarică" . iar în al treilea dinspre sfârșit, aici: "l-a îtâlnit, m-a întâlnit așteptându-ne. Și s-a repezit din leagăn să ne întâmpine…" îl simt puternic pe Carlos Castaneda în proza dvs... trebuie recitită. în liniște.
Un text cu amprentele locurilor și ale oamenilor de demult, dar și ale lecturilor, ale prozelor clasice parcurse de autoare. M-ai câștigat prin tehnica detaliului, m-ai luat acolo și am cunoscut locurile și oamenii cu simțirile tale. Mi-a amintit de locurile natale, de râul Suceava care trece pe lângă sat, de barcă, de inundații...
E ca un documentar.
Nu e perfect. Se mai reiau unele idei, se explică unde nu e cazul, repeți de multe ori "odinioară", mai trebuie revizuită punctuația, e și un typo. Însă mi-a plăcut! E un decupaj de loc drag atins de o ușoară nostalgie pentru ceea ce a fost cândva... foarte bine susținut acest timp, " cândva".
De data asta, nu, Paul. Ideea cu care se porneşte la drum este mai degrabă lipsă, imaginea, care altădată era admirabilă, e absentă, iar unde totuşi există, e ştearsă, adâncimea de după detaşarea mimată (cu care, personal, mă obişnuisem) nu e la fel de perceptibilă etc. Cel puţin din pedeveul meu de vedere, nimic notabil aici.
pana la urma cum se spune corect in cazul de fata, ""datorita"" sau "din cauza"? textul, intr-adevar, sufera in mai multe locuri, si nu doar din pricina unor cat se poate de nevinovate ""mărunțică, cu tenu"" etc., dar, desi vin din alt secol, mie imi plac si povestea, si tonul ei franc-dinamic. sa n-o lasati "novice"! :) (novice hermeneia).
cristina, măcar dacă ai fi atentă să comentezi acolo unde am scris asta şi nu aiurea. dar da, am scris asta, şi dacă ai avea capacitatea să te prinzi de poantă (ceea ce se pare că îţi lipseşte cu desăvîrşire în această atitudine gomosasă cu care defilezi), deci dacă ai fi mai atentă ai putea observa că este vorba despre o ironie şi citam (în mod sarcastic, ... mai e nevoie să subliniez ca să te prinzi şi tu?!) afirmaţia la fel de gomoasă a Almei. Dar recunosc... poate am pretenţii prea mari de la tine ca să mă aştept să pricepi subtilităţi.
Întîmplător sau nu (zilnic trebuie să vizualizez sute de imagini) tabloul din dreapta îmi e foarte cunoscut. Primul gînd mă duce către site-ul flickr. Mă întreb care e contribuția autorului, doar adăugarea unor manșete cu text? Unde este personalizarea de fapt, unde e vizual-literarul? Autorule, te invidiez pentru nonșalanța ta!
pai... daca ai trecut prin propria perceptie si nu ti-a lasat nicio urma de ironie, cinism si alte instrumente atat de eficiente in a " face praf", inseamna ca da, am zis de bine. cand e de rau, tac:-"
aveti grija la pronto, numa' irita, bacteriile tot acolo raman:)) ah a ah?=)))
Vă foarte mulţumesc pentru comentarii. Într-adevăr, e minunat când simplitatea semnifică. Mă bucur că am reuşit aici. În ceea ce priveşte rozul, trebuie spus că înainte era şi mai mult: era "roz şi sclipicioşi". Nota de ironie trebuie să rămână, chiar dacă foarte puţin, cum e acum. Vă mulţumesc şi vă mai aştept!
... dragă lucian, știi probabil că "autentic" în poezie nu e valabil precum în arheologie, unde ceea ce este vechi este și... valoros. însă, fie precum spui... e testamentul tău:)!
imi plac scenariile, acest text mi se par eimpartit pe scenariute, luminate dintr-un alt unghi ca la charlin chaplin. in primul imi plac femeile care spala, eu am o mica obesesie pt. imaginea asta, mi se pare nemaipomenit de expresiva sii de senzuala. podul m-a dus cu gandul la laura plamer care nu este o carte repugnanta si mie imi place supansul si fantasticul de acolo. in " jurnal. . . " am si eu un astfel de sondaj expreisv. veioza, lord's si ultimul fragment chiar m-au fermecat. deci iubesc veiozele, ai redat niste imagini fantastice, iti explic eu, eu mamanc biscuitele pt ca imi plac biscuitii si iubesc cainii. deci, chapeau!
probabil linkul meu va deranja editorii site-ului, de aceea imi cer scuze - dar e bine sa fim oameni si sa vedem uneori si ce e in spate, desi fapta e de condamnat si ramane la fel de rusinoasa si intolerabila
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
emilian, textul contine un cuvint care nu este acceptabil pe hermeneia. stii tu care. este posibil sa nu fii de acord cu decizia mea dar daca vei indeparta cuvintul respectiv textul va putea fi repus in pagina. altfel nu.
pentru textul : how fast we grow deSugestiv finalul poeziei. Mi-a placut de asemenea cum este exprimata ideea in strofa a patra. Poate ca uneori exagerezi cu detaliile. Nu stiu daca senzatia de fragmentare a fost una voita insa as miza mai mult pe genul de text in care strofele se impartasesc unele din altele. Sa nu uit, un titlu potrivit :)
pentru textul : în mine s-a auzit un foc de armă deCând am terminat de citit poemul acesta, am simțit că mă copleșește oboseala, așa, ca o durere de vertebre. Pentru că nu e doar tristețe aici, e resemnare, secătuire și o luptă la care, vrând-nevrând, ești obligat să participi, sau într-o zi poți fi…), chiar dacă acum privești din postura ta de „rezervă”, ca cititor.
de exemplu:
„desprinderea este grea uneori
mă îmbrac încet ca un toreador
la întâlnirea cu ascuțitele ei coarne
o iubire este ca o vertebră ieșită din rând
apăsând nervul luciferic
te doare prezența dar și absența ei„
„cum se retrage viața
aidoma unei răni supurânde
care se vindecă până pielea universului
vibrează în stringuri!”
sau apoi finalul, ca un ultim efort spre o mobilizare fără un sens clar:
„oare cum ar fi arătat portretul robot al unui înger
între degetele lui andy warhol?
să dezmembrăm lumile ca pe niște jucării
să aflu cum funcționează
bucata asta de cer care plutește în tine”
P.S. deși mi-am propus să nu mai sugerez nimănui să-si modifice textele când ansamblul nu necesită asta, îndrăznesc să mă abat acum de la propria mea regulă. Ai văzut unde, să spun și de ce: acolo simbolul nu mi se pare necesar, ba chiar cumva… frivol, alături de starea pe care poezia în sine o generează [și nu-mi vine să cred că spun asta despre simbol… tocmai eu! :)]
pentru textul : rosebud deNU caut dinadins, dar pentru că Paul nu a găsit 'cusur tehnic' acestui text, iată îi găsesc eu două
1/ maimuțele infrigurate
2/ cei prea mulți de 'să'
să nu mai găsești nimic
pentru textul : dialog cu mirabeau desă atingi orb temple mucegăite
să te crezi zeu al mării
să intri în deșert
să te întorci absent
să treceți mai departe
să fi fost totul un timp
... și să fi fost un poem mai inspirat, mai că era ceva. Ideea este super, la lucrare ca să (din nou!) zic așa, ar mai trebui .... lucrat!
Să (iar) auzim de bine.
În opinia mea, poezia e stare de grație și alchimie a formelor și fondurilor. Poate fi și un manifest, o formă de expresie, un tabiet, în fine, multe alte noțiuni. Consider că are dublu rost, cel al redescoperirii de sine a creatorului în scopul reinventarii și cel al îmblânzirii umanității, prin ideile evocate. Cum ar arăta lumea fără poezie? Searbădă. Poezia pornește din pasiunea umană, din trăirile exacerbate, și, cel mai important, din sensibilitate. Atâta timp cât se râde și se plânge poezia e fertilă. Chiar și cei care nu au capacitatea de a-și reda trăirile pe hârtie, sentimentele lor vibrează și ei simt asta ca o poezie. Poezia este o melodie interioară. Sunt multe întrebări și multe răspunsuri potențiale. Pot doar să mă mai opresc asupra întrebării: Nu cumva este o prostie? Cu certitudine, mulți consideră asta. Frustrările îi reduc pe oameni la neputință, la tăcere, la negare, baricadare în ei înșiși, datorită fricii de fi sinceri, în primul rând cu ei înșiși. Personal, mi se spune de apropiați că pierd timpul cu tâmpenii. Pentru mulți poezia e o tâmpenie, o grotă în care se pierd de la primul cuvânt sau de la titlu.
pentru textul : Ce rost are poezia? devlad, stiu ce s-a intimplat dar nu pot deocamdata sa imi explic de ce si nici sa replic fenomenul. am corectat si iti multumesc.
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - IX – deiar dacă ai fi avut minima curiozitate ai fi găsit chiar pe internet următoarele:
"Poezia lui Bacovia a fost socotită în chip curios lipsită de orice artificiu poetic, ca o poezie simplă, fără meșteșug. Și tocmai artificiul te izbește și-i formează în definitiv valoarea. De altfel, luat în total, ea este o transplantare, până la pastișă, a simbolismului francez..." (George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, 1985, pag. 627)
se pare că era mai informat g. călinescu de cum a fost socotită poezia bacoviană:) cel puțin decât tine!
pentru textul : niciodatănuamfostsingură deprimele patru versuri desi introduc in atmosfera sunt banale si, dupa parerea mea in plus. desi controversat ca viziune, poemul are forta, culoare si mesaj. un tablou titarenco 2007 perfect valabil in sec XVIII ca si in secolul XXVIII .so? penita, intrucat din poeyiile scrise in ultima vreme e cea mai buna (tot dupa parerea mea).am vrut sa astept urmatorul poem sa dau penita insa textul de fata are una drept in frunte... remarc ,, tragedia seducției fine tragedia amintirii defecte a punctului mort tragedia amară tragedia palpabilă pur și simplu există oameni cărora le place tragedia tragedia în puseuri tragedia angoasă tragedia masochismului elevat tragedia de cartier tragedia de clan tragedia eboșă tragedia ubicuă ar trebui inventată secta tragediștilor a celor care se înfășoară în tragedia lor ca și cu o togă pe treptele unui capitoliu care cred că poartă pe chip semnul decepției unice că sînt doar ei singurii trădați în iubirea lor dintîi perfectă irepetabilă există oameni care se urcă pe o cruce și răsuflă ușurați crezîndu-se dumnezei sau dumnezee după cum le e dat să se nască și să moară în rest este doar o săptămînă anostă marota bufonului nici măcar nu s-a clintit''
pentru textul : tragedia săptămînilor anoste I deProfetului, Daca mi se da voie as numii textul "O filosofie in versuri a poetului" Desi ca forma este ludica ca idee este extrem de complexa.si ce este oare filosofia decat un sir de intrebari copilaresti la care se raspunde cu mijloace super mature(parafrazandu-l pe Blaga) Comparatia poetului cu un ofiter beat al ratiunii, parcursul acestuia,precum si finalul(condamnat sa apara in carte)m-au lasat fara cuvinte.Am savurat poezia ca pe o cafea tare dupa o betie a ratiunii si mi-am dat seama ca nu am ce sa ii reprosez... Bravo si jos palaria in fata acestei poezii.(spun asta respectand valoarea,subiectiva totusi,pe care o acord textului si in nici un caz ca o replica "draga tie" Numai bine
pentru textul : ofițerul beat al rațiunii de“Să facem un salt înafara luminii” în care tu şi cu mine, un el şi un ea, două pronume şi cu noi două patru tăceri, un singur înţeles, doar pentru noi “singurii vii”. “Strada aceasta” pe care ne lăsăm pielea de şarpe cu încetinitorul. Câtă măiestrie, cât detaliu poate să existe într-un “strigăt cu încetinitorul” la Adriana Lisandru în acest poem. Frica vine din cunoaştere, Adriana, iar când vine peste tine ca o avalanşă de metaforă scrobită cu aracet - cum îmi duceam eu fundiţele, la şcoală, pe creştet a învăţătură, aşa îmi privesc viaţa, acum, prin această “măciulie de mac”. Şi din ce par, cu atât devin. Frumos poem. Deosebit!
pentru textul : contre-jour dePaul, mulţumesc pentru aprecierea poemului meu.
Domnule Manolescu, în cazul meu "nostalgistica" în poezie, cum spuneţi dvs., este o stare firească, nu recurg la ea forţat, aşa cum ai recurge la o bomboană pentru tuse, poate singurul medicament dulce şi recomfortant. Această foiţă sensibilă are dezavantajul de a fi vulnerabilă, fapt pentru care diverşi autori încropesc un alt înveliş, o duramater din ironie şi autoironie. Nu cred că se va ajunge la saturaţie, fiindcă "nostalgistica" este o mărturisire de sine într-un confesional de sărbătoare. De fapt acesta este rostul sărbătorilor inimii : să aducă la lumină acea foiţă intimă. Viaţa şi poezia de alt gen închid rana deschisă, ca un chirurg dibaci.
pentru textul : ajun de Paşte depot spune cu mana pe inima ca mi-era dor de tine.
daca ar fi dupa mine ti-as da numai penite. :) probabil pentru ca esti un om tare frumos.
pentru textul : Deasupra nimic nu se clatină deAlma, da, ar fi o variantă, însă, după mine, mult prea condensată. Nu se potrivește cu stilul meu. Poate cu al altcuiva. Mulțumesc pentru lectură, Cami
pentru textul : cascade deIa ghici cine scria, la poşta redacţiei, într-un «limbaj de lemn” (după părerea ta), în 2011, cele de mai jos şi cărui veleitar genial îi erau adresate?
«…scrieţi la fel ca sute de autori de versuri de azi. Poeme de-ale dv. ar putea fi introduse în cărţile altora, poeme de-ale altora ar putea fi introduse în cărţile pe care probabil le veţi publica, fără ca cineva să remarce vreo schimbare. Este vorba de un mod de a scrie practicat în prezent pe scară largă: construcţie liniară a poemului (de fapt, juxtapunerea unor enunţuri), folosirea frecventă a unor enunţuri prozaice, oralităţi, instantanee din viaţa de fiecare zi etc., un sarcasm obosit, un reproş difuz la adresa întregii lumi:
pentru textul : Asta este... de"De la un timp, cafeaua fierbe altfel,/ puştii nu mă mai înjură,/ nu mă mai latră câinii,/ ziua picură protocolar,/ ca o duminică în perfuziile de pe reanimare,/ între ventricule se conturează un călcâi,/ mama visează morţi din ce în ce mai des,/ iar eu îmi sunt din ce în ce mai de-ajuns,/ ori poate chiar prea mult.”»
Versuri pentru copii compuse cu delicatețe și dăruință. Sunt convinsă că ai copii minunați! Oare te-ai gândit deja la o cărticică pentru ei?
pentru textul : Parfum de lăcrămioară deVirgil, nu mai comentez decât atât: voi părăsi acest site în care domnul administrator Virgil Titarenco foloseşte un limbaj aproape obscen de insultător la adresa persoanei mele. Dacă veţi citi comentariile d-lui la acest poem veţi găsi un număr de....13 numărate de mine...atacuri la persoana mea prin afirmaţii hazardate. Poate sunt chiar mai multe.
pentru textul : ie de zi lucrătoare deÎn plus repet: nu mi-am lăudat poezia prin faptul că am spus că e poem (cald şi emoţional sunt atribute, reale în acest caz; cine spune că ele înseamnă poezie bună?). De altfel, fără niciun fel de "refulare", voi înceta (sper că definitiv de data aceasta) să mai scriu poezii, pe care am repetat de atâtea ori că nu le consider poezie bună. În şapte ani nu am fost publicată în ţara mea şi doar de două ori am fost tipărită pe hârtie în S.U.A. E evident că nu mai sper să scriu vreodată poezie bună. Poezia bună se citeşte şi/sau se publică! Eu nu am avut nici cititori, decât ocazional, nu mai explic.
Andu, m-am obișnuit cu stilul tău de a face comentarii.Eu mă bucur de cîte ori mă critici. Într-o societate supertehnologizată, alienarea poetică poate deveni extremă.Parcă și văd poemele tale înduioșătoare despre femeia gonflabilă cu microcipuri îndărătnice care se autoscurtcircuitează atunci cînd hackerii îndărătnici (foști colegi de-ai tăi de la automatizări) vor să-i violeze intimitatea electrică. Ia uite, cred că am schițat un poem.Ce zici?
pentru textul : arabescurile dorului deDomnule Gorun, corectați, vă rog, în pargraful 2, "Eecranul computerului" și "Se clarică" . iar în al treilea dinspre sfârșit, aici: "l-a îtâlnit, m-a întâlnit așteptându-ne. Și s-a repezit din leagăn să ne întâmpine…" îl simt puternic pe Carlos Castaneda în proza dvs... trebuie recitită. în liniște.
pentru textul : Coșmar deUn text cu amprentele locurilor și ale oamenilor de demult, dar și ale lecturilor, ale prozelor clasice parcurse de autoare. M-ai câștigat prin tehnica detaliului, m-ai luat acolo și am cunoscut locurile și oamenii cu simțirile tale. Mi-a amintit de locurile natale, de râul Suceava care trece pe lângă sat, de barcă, de inundații...
pentru textul : Barajul deE ca un documentar.
Nu e perfect. Se mai reiau unele idei, se explică unde nu e cazul, repeți de multe ori "odinioară", mai trebuie revizuită punctuația, e și un typo. Însă mi-a plăcut! E un decupaj de loc drag atins de o ușoară nostalgie pentru ceea ce a fost cândva... foarte bine susținut acest timp, " cândva".
De data asta, nu, Paul. Ideea cu care se porneşte la drum este mai degrabă lipsă, imaginea, care altădată era admirabilă, e absentă, iar unde totuşi există, e ştearsă, adâncimea de după detaşarea mimată (cu care, personal, mă obişnuisem) nu e la fel de perceptibilă etc. Cel puţin din pedeveul meu de vedere, nimic notabil aici.
pentru textul : animalul de pradă al resemnării depana la urma cum se spune corect in cazul de fata, ""datorita"" sau "din cauza"? textul, intr-adevar, sufera in mai multe locuri, si nu doar din pricina unor cat se poate de nevinovate ""mărunțică, cu tenu"" etc., dar, desi vin din alt secol, mie imi plac si povestea, si tonul ei franc-dinamic. sa n-o lasati "novice"! :) (novice hermeneia).
pentru textul : Creioane colorate declipa si momentul se confunda intrinsec.
pentru textul : Aurore de jour decristina, măcar dacă ai fi atentă să comentezi acolo unde am scris asta şi nu aiurea. dar da, am scris asta, şi dacă ai avea capacitatea să te prinzi de poantă (ceea ce se pare că îţi lipseşte cu desăvîrşire în această atitudine gomosasă cu care defilezi), deci dacă ai fi mai atentă ai putea observa că este vorba despre o ironie şi citam (în mod sarcastic, ... mai e nevoie să subliniez ca să te prinzi şi tu?!) afirmaţia la fel de gomoasă a Almei. Dar recunosc... poate am pretenţii prea mari de la tine ca să mă aştept să pricepi subtilităţi.
pentru textul : Rezultatul "Bursei câştigătorilor" deÎntîmplător sau nu (zilnic trebuie să vizualizez sute de imagini) tabloul din dreapta îmi e foarte cunoscut. Primul gînd mă duce către site-ul flickr. Mă întreb care e contribuția autorului, doar adăugarea unor manșete cu text? Unde este personalizarea de fapt, unde e vizual-literarul? Autorule, te invidiez pentru nonșalanța ta!
pentru textul : Șoarecele și Pisica depai... daca ai trecut prin propria perceptie si nu ti-a lasat nicio urma de ironie, cinism si alte instrumente atat de eficiente in a " face praf", inseamna ca da, am zis de bine. cand e de rau, tac:-"
pentru textul : Ultima întâlnire cu sinele deaveti grija la pronto, numa' irita, bacteriile tot acolo raman:)) ah a ah?=)))
nu-i nicio inovatie. n-am stiut unde sa-l postez.
pentru textul : nu mai ciobi cuvinte, la culcare! deVă foarte mulţumesc pentru comentarii. Într-adevăr, e minunat când simplitatea semnifică. Mă bucur că am reuşit aici. În ceea ce priveşte rozul, trebuie spus că înainte era şi mai mult: era "roz şi sclipicioşi". Nota de ironie trebuie să rămână, chiar dacă foarte puţin, cum e acum. Vă mulţumesc şi vă mai aştept!
pentru textul : de fapt tot un scenariu prost de... dragă lucian, știi probabil că "autentic" în poezie nu e valabil precum în arheologie, unde ceea ce este vechi este și... valoros. însă, fie precum spui... e testamentul tău:)!
pentru textul : Refuz cu dor deimi plac scenariile, acest text mi se par eimpartit pe scenariute, luminate dintr-un alt unghi ca la charlin chaplin. in primul imi plac femeile care spala, eu am o mica obesesie pt. imaginea asta, mi se pare nemaipomenit de expresiva sii de senzuala. podul m-a dus cu gandul la laura plamer care nu este o carte repugnanta si mie imi place supansul si fantasticul de acolo. in " jurnal. . . " am si eu un astfel de sondaj expreisv. veioza, lord's si ultimul fragment chiar m-au fermecat. deci iubesc veiozele, ai redat niste imagini fantastice, iti explic eu, eu mamanc biscuitele pt ca imi plac biscuitii si iubesc cainii. deci, chapeau!
pentru textul : story of a city deprobabil linkul meu va deranja editorii site-ului, de aceea imi cer scuze - dar e bine sa fim oameni si sa vedem uneori si ce e in spate, desi fapta e de condamnat si ramane la fel de rusinoasa si intolerabila
http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/va-rog-cititi
pentru textul : Lucia Marinescu - suspendare cont dePagini