Mie nu mi se pare că are legătură cu lumea unui copil. Mi se pare că sunt niște stări decupate, uneori contradictorii, usor ironice.
„când lumea va ieşi din biserică o să calce pe pământ” - îmi sună a omul când iese din sacru, cer, biserică tot pe pământ, profan, lumesc ajunge.
Nemulțumirea umană în contrast cu mulțumirea melcului al cărui univers e rezumat la un borcan etc.
Mi se pare că are o idee bună, dar din punctul meu de vedere, la stările decupate, capcana este că se omit anumite indicii care completează ideea și care țin de autor. Pentru noi restul, care citim textul, unele idei par incoerente și nu putem decât să le luăm separat, pentru autor toate au sens și se leagă foarte armonios tocmai datorită faptului că autorul știe acele elemente pe care uneori nu reușeste să le redea foarte bine.
da, the butterfly effect, o teorie interesanta. in unele texte si eu am facut aluzie la ea. cred ca e nevoia noastra a celor tributari conceptului modernist despre realitate sa ne explicam alunecarea in imaginar, in "what if.."
Adrian, îmi place foarte mult stilul tău în scris. Îmi place în acest text cum derulezi povestea cu tot „tacâmul” ei – poftiţi, ne îndeamnă autorul, luaţi cu voi şi lingurile de argint! Se va servi borşul lui tata! E bine că stăm la masă, e bine că Ispirescu e prezent cu lumea lui de basm (P. Ispirescu este un povestitor matur al copiilor, după părerea mea, nu scapă nimeni nepedepsit în basmele lui, şi ce pedepse... adică, numai dacă ne gândim cum fiii de împărat sunt pedepsiţi, chiar de împăraţi – tată pentru ei, te apucă groaza pe la vreo opt ani...
Metafora foarte bine plasată după o poveste clasică, fără efect acum, în prima parte, evident voit, exact cum vine ea, naturală.
“Soră-mii i-a rămas mic şorţul, ori e mare.Oricum,tata acoperă albastru boxa aia făcută dintr-un sertar; cu degetele belite de cuie, pune fir pe fir, învârte încet butonul, înjură, învârte iar...”
şi minunata combinaţie: “ca păsări de plastic sub cer faianţat, vocii i-au crescut ochii.”
Apoi, imaginea cu tata, sora, strânsul mâinii, efectul psihologic lucrează intens – suntem martori, servim “borş”, lângă noi se derulează o scenă, fiecare este urmărit şi toţi ştiu că EL e tata: Na-vă, poate vă mai trece dracu’ foamea,…/… iî cere mamei un castron cu borş./ Mamei îi râde movul din jurul ochiului – tablou static; pe stop cadru, … mă strânge uşor de mână,/eu, pe soră-mea”. superb calup de imagini atât statice cât şi în mişcare doar pe retină.
“Cade noaptea cu surcele albe,/cât jumate de om, zăpada,/” – povestea copilului curat, sufletul curat – „zăpada”, „surcelele albe” – inocenţa, jocul de cuvinte doar pentru atmosferă pentru ca cititorul să poată trăi copilul din el şi să înţeleagă râsul rece, uşor ironic la o vârstă la care ironia înseamnă nu mai mult decât nişte „pantaloni rupţi în genunchi”: „râde la mine, îi simt râsul prin pantalonii rupţi în genunchi;”
“ledul din capul cutiei” – întunericul, frica sugerată prin contrast, teamă/curaj, oximoronic prin efectul invers psihologic redat foarte clar prin „şi ce”, mai de parte „ba da, ba nu, ei, şi?”
Repetiţia verbului foială prezentă în ultimile două strofe: Se foieşte tata./ Se foieşte mama./ Mă foiesc./ singurul care înjură de două ori este tata: “Se foieşte mama. Înjură tata./ … Mă foiesc. Înjură tata.”, copilul o singură dată în gând de teamă de tata când începe şi el a se foi: “Se foieşte tata./Ba nu mi-e foame.” – înjură prin negaţia: „ba nu”. deci, o face şi copilul.
Textul e foarte bun. După părerea mea aş renunţa la unele construcţii pentru o mai bună delimitare a sensurilor în propoziţii şi anume:
“cât un copil şi copilul râde frig” –“ râde frig” rupe cumva stilistic strofa. ai putea înlocui complementul cu punct –“ cât un copil şi copilul râde.” e frig;
“Brr, ce mult alb şi tot negru peste tot” – la fel, destul de nefericit stilistic acel “peste tot” (mă refer strict în context. Altfel, este o formă poetică. M-aş opri după “negru”.
Finalul l-am citit aşa: “Nu se mai aude nimic”. Poate ledul.
“Ledul e cumva încă./Mai era ceva în povestea aia.../Nu mai ştiu ce.
Strici povestea pentru că nu eşti în proză.
Sau poate poţi păstra “Nu se mai aude nimic” şi să te opreşti la versul “Ledul e cumva încă” pentru că eu, ca cititor, am înţeles finalul foarte bine, şi am descoperit şi efectul de led, doza de “ambiguitate clară” bine folosită, atât cât trebuie şi de la final încolo, vorba ta, mai trebuie să-mi fac şi eu treaba ca cititor
Eu îţi mai acord o peniţă şi de data aceasta pentru că reuşeşti să faci un cititor să te mai citească şi cred că nu este puţin lucru. ai un stil original şi asta îmi place la tine, Adrian! Succes!
P.S. Mă scuzi dacă nu prea este literar ce am comentat eu aici dar cred totuşi că mă vei scuza în contextul în care nu sunt critic literar.
şi...
bună ziua!:)
Băi pupa-m-ai în anagrama evidentă, ești ca în situația asta:
...un copil se plimba în sandale cu mamă-sa prin parc. La un moment dat întreabă: Mamă, mamă, ale cui tunt tandalele astea? Ale tale prostule, îi zice mă-sa!
Am ascultat sugestia dumneavoastră şi am realizat o nouă versiune. În prima am pornit de la documentul PageMaker trimis la tipografie, însă am avut o problema tehnică (nu ştia să salveze 'ş' şi 'ţ'). În cea de-a doua versiune am pornit de la versiunea Word a documentului si am rezolvat această problemă, însă aspectul grafic nu e fidel ediţiei tipărite.
profetul - sunt receptiv la sugestiile cititorilor. Și la aceea formulată de tine mă voi gândi, deși nu e același lucru. francisc - Moș Crăciun putem fii noi înșine. Într-un alt sonet al meu, scris pentru sărbătoarea Nașterii Domnului, spuneam așa : În orice staul pruncul Sfânt se naște / Și fiecare sat e-un Betleem.
Călin, mulţumesc pentru comentariu. Apropo de specularea ideii, mă gândesc chiar la o schiţă/nuvelă fantastică, dacă nu mi-o fi prea lene să o scriu. În rest, am clocit o variantă, de care nu sunt încă mulţumit, dar o afişez totuşi. Poate mă ajută să o văd şi în altă parte decât in word.
***
totul a început în seara aia când a picat cablul TV în toată ţara
în timpul meciului Chelsea-Internazionale din cupa UEFA
era ploaie dar tot am ieşit în stradă în semn de protest mai târziu
vecinii mi s-au alăturat întâi din curiozitate apoi din necesitate
până am ajuns jumătate iar jumătatea noastră ne-a urmat supusă
am golit sticle le-am spart de caldarâm şi am spart mai apoi vitrine
am aruncat pe fereastră televizoarele
pietre-n geamul providerilor frustrare întinzându-se o dată cu focurile
printre clădiri de birouri să ardem vrăjitorii pe rug urlam
să le ardem maşinile şi casele să dăm foc la avioane şi trenuri
noi suntem eroii de data asta nu mai avem nevoie de modelele lor
putem şi singuri să punem de-un mic război destul ne-au hrănit cu exemple
deşi ne-au ţinut în lanţ ca pe câini cu pâine şi thriller
să ardem supermarketurile să bem toate magazine de băuturi fine
să devorăm diamantele şi Rolexurile să asasinăm timpul
să dăm foc la haine şi la nevoia de a le purta
să nu mai existe niciun (Hugo) Boss sau Pierre Cardin la care să ne închinăm
să explodeze showroom-urile auto benzinăriile şi sondele de petrol şi gaze
mama lor de bandiţi nici măcar un meci nu ne lasă să vedem liniştiţi
pâine şi fotbal pâine şi whisky pâine şi circ
să evadăm din cuşca asta stâmtă numită ţară veniţi cu noi
să răsturnăm guverne şi monarhii să spânzurăm preşedinţii să mâncăm
dictatori pe pâine şi circ să fim întâi o mare apoi un ocean
să fim rând pe rând glaciaţiunile şi diluviile planetei ăsteia nerecunoscătoare
şi să nu rescriem nimic nu avem nevoie de re-scrieri nu avem nevoie
de istorie pentru a ne mânca între noi
când totul se termină şi nu ne mai rămâne nimic de urât
să braconăm iubirea la fiecare colţ de stradă cum obişnuiam să plantăm curse
pentru blănuri de leopard
am început să ne autodevorăm încetul cu încetul întâi un deget o ureche
apoi mâna stângă
ce nevoie mai avem de ea ce nevoie mai avem de gânduri şi statui
pâinea s-a terminat şi ea a rămas doar circul deşertăciunilor
şi ăla plagiat
dar cui să-i mai pese?
cine ştie prin ce cotloane
oamenii şobolani încă mai colcăie
mi-e foame şi nu mi-a mai rămas decât mâna dreaptă
şi-o conexiune la internet
(mesaj plutind în derivă deasupra unei planete care nu mai prezintă nici o formă de viaţă
Log #%* / 2032 / Via Lactea)
Domnule Buricea, Parerea mea este ca numele acestea cu filiatie feminina sunt nume de evrei, nu de tatari pentru ca evreii isi recunosc apartenenta dupa mama. Purtatorii acestor nume nu sunt (in opinia mea care se bazeaza pe cateva studii foarte serioase publicate de CMAS) copii din flori produsi de tatarii violatori in calduri care ne siluiau fetele moldovence (asa cum sustineti Dvs.) ci dimpotriva sunt odraslele unor evrei plini de bunastare care n-au dus nicio lupta ci doar s-au aciuiat si apoi inavutit aici, pe plaiurile noastre mioritice, impunandu-si apoi cu banii si in ciuda legilor pamantului nostru numele lor dupa mama. Poemul Dvs., oricum, este memorabil si trebuie sa va marturisesc ca daca nu ati mai publica pe Hermeneia ar fi mare pacat. Eu unul as suferi. Nu luati in considerare pe cei care spun ca scrieti prost si scrieti, publicati in continuare, eu va citesc constant (si nu doar eu daca e sa judecam dupa numarul afisarilor textelor Dvs.) As da si penita sa spun drept, insa nu vreau sa fiu acuzat de una de alta, stiu eu ca mie imi ies vorbe imediat asa ca prefer sa nu, sper sa ma intelegeti Succes in continuare.
îmi cer scuze dacă am comis o indiscreţie. Mă rog, "indiscreţia", dacă o putem numi aşa, a fost făcută de preş. USR Bacău, Calistrat Costin, în faţa publicului.
Eu nu am vrut decât să subliniez o chestie care mie se pare faină. Sentimentul matern, patern, e unul profund uman cu care nu avem de ce să ne ruşinăm. Dimpotrivă. Uite, eu de exemplu, în max 2 sapt, mai aştept un bebe şi mă crezi, Raluca, că aş vrea să urlu chestia asta? :)
A fost, repet, o chestie faină. Dacă trei din cinci laureate ale unui concurs cu peste 100 de participanţi sunt mămici,mă pune pe gânduri...:)
hai să fim sănătoşi, săne bucurăm de prunci,de viaţă,de tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu, cu toţic ei care preţuiesc adevăratele valori.
poemul sclipește creionat în formă de piatră prețioasă. acolo unde cade lumina inspirației poartă culori diamantine, ca în prima strofă. în ceea ce rămâne de citit, devine explicativ, insitând pe ideea ce voiește să o transmită, ceea ce face să piardă din strălucire, cf. părerii mele, deși aș remarca comparații ca furtuna tropicală văzută ca "o femeie frumoasă rotindu-și brațele". în contextul poemului, ultimul vers îmi pare superficial. cu aleasă prețuire, mircea nincu.
Sunt de acord cu tine. Dar nu-mi place stilul colocvial, deși îi înțeleg utilitatea. Care "unii"? Și care "alții"? Cum am trăit în epoca "vinovăției generale", încerc să am o reacție. Abia m-am trezit, dar sper că sunt vie, n-oi fi în ultimul vis imediat după... O zi excelentă pentru toată ceata!
titlul original a suferit o înfrângere. la celelalte sugestii încă dau târcoale, cu bonfaierul și pila în mână. margas, cum ți se pare titlul văzut din centrul orașului? mulțumesc pentru link.
fiecare trebuie să îşi găsească propriul mod de exprimare Elena; şi eu am mai scris texte în care am folosit asociaţii libere, dar m-am străduit să le mai cizelez şi să evit repetiţii de idei fără rost...uneori cuvintele pot să se repete, dar nu şi imagini întregi cu acelaşi sens, aşa simt eu. Eu de pildă am folosit cuvântul "şi" repetat dintr-un anumit motiv...voi mai citi din ce vei mai scrie, fiecare poet are drumul lui.
mi-a plăcut doar strofa întâi. are parcă o trinitate unitară, învelită însă. strofa a doua e OK, pe-a treia aș fi încheiat-o altfel, pentru că rima șchioapătă. aș fi spus: pasul morțiș să-l trecem cuvânt scripturat tăcutelor unde să adunăm crucișul senin al mirării afunde. la a patra, "divinul nimic" mai poate fi prelucrat, iarăși zic, de dragul rimei. ceva de genul: "un divin fără chip", dacă tot divinul ăsta nu are personalitate. astea sunt, bineînțeles, sugestii modeste, autorul poate avea bine definită ideea sa despre mesaj.
"uneori obosești atunci zgârii prin aerul putred cauți o poartă deschisă te transformi într-un canish cu dinții tociți pe ceafă îți crește o blană înțesată de puricii fricii îi simți cum foșnesc" Daca din partea asta se poate abate prin gand cel putin intamplator imaginea unui canish parasit in fata unei porti... poate ca e timpul sa ma las de sportul asta.
Cel care plange asa cu patos, banuiesc ca esti tu. :) Vezi ca a cam intarziat scrisoaea, Mosul si-a facut datoria deja, dar tu mai poti spera la statutul de poet genial, cu accent pe genial! caci poet deja esti!
"de parcă ar dormi treji" sună cam disonant si inestetic
finalul te face sa te oprești și să cauți să îl înțelegi. probbail din cauza ambiguității dar mi se pare puțin am simpluț textul
Right... si mie mi se pare finalul ratat. Cred ca peste capul meu planeaza blestemul finalurilor, un fel de lege a unui poetic Murphy. De aceea zic ca ai dreptate. In ceea ce il priveste pe parintele nicodem, imi asum dezamagirea lui cu reculegere pentru ca am un prieten foarte bun din copilarie care e acum la manastire. Eventual ma duc si eu acolo at the end of the game, ma asteapta un pat si o instalatie de epurare a apelor. Andu
personal, nu mi place sa folosesc in poeme nume de cantareti, filme, carti etc. imi par conjuncturale si, desi te raporteaza la un prezent imediat, estompeaza din mesaj si universalitatea acestuia. pentru ca eu asa cred, ca discursul poetic te intoarce in bratele a ceea ce numim uman si credibil in noi.
mi-a placut insa referinta la ioana d arc si ce fac pisicile, apoi dragostea in plus, dragostea in minus; dincolo de plecari si de toate, aceste pasari pustii si albe - foarte fain asta. finalul de asemeni. si remarc finalul tocmai pentru ca textul, dincolo de particularitatile autorului, - textul bun ( ca am fost vanat si de textele cele rele) - detine inca aceasta misiune de a arata adevarul, nu musai un adevar, ci ca intentie, ca legitimare a actului de a scrie si de a trai. iar pentru asta ma inclin, oricand si oriunde.
Căline, ai dreptate și dacă mă încurajezi mă pun pe lucrat la varianta explicită.
Nume zici, portrete zici? Ești sigur?
O să iasă plină de beep-uri cf. cu RegulaMenta
răspuns:
sub aripa păsării vimp ea caută
şi minte şi spune adevărul când se crede
absenţa unui poate prezenţa unui mâine
cine ştie
nimic nu doare etern nici moartea
e doar o închipuire de noi ceva mai mari - @silvia bitere
In opinia mea cred ca urmatoarele versuri ar fi in plus: "și că plutesc peste esențe de mușețel vor fi legate sfori de mărțisor de toate locurile și oasele" Inedita aparitia vapoarelor pe caile respiratorii, insa, personal, as fi optat pentru o alta aparitie care sa sustina ideea de zbor. Finalul corelat cu prima strofa, mi se pare reusit.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
nu o luaţi ca pe o observaţie, nu aş îndrăzni niciodată!
pentru textul : confluențe derugămintea am adresat-o datorită com. de sus.
mulţumesc.
Mie nu mi se pare că are legătură cu lumea unui copil. Mi se pare că sunt niște stări decupate, uneori contradictorii, usor ironice.
„când lumea va ieşi din biserică o să calce pe pământ” - îmi sună a omul când iese din sacru, cer, biserică tot pe pământ, profan, lumesc ajunge.
Nemulțumirea umană în contrast cu mulțumirea melcului al cărui univers e rezumat la un borcan etc.
Mi se pare că are o idee bună, dar din punctul meu de vedere, la stările decupate, capcana este că se omit anumite indicii care completează ideea și care țin de autor. Pentru noi restul, care citim textul, unele idei par incoerente și nu putem decât să le luăm separat, pentru autor toate au sens și se leagă foarte armonios tocmai datorită faptului că autorul știe acele elemente pe care uneori nu reușeste să le redea foarte bine.
pentru textul : Desprindere deintensitatea mesajului face sa se piarda din dorinta de daruire a autoarei. nu voiesc a spune mai mult, deoare cred ca am spus ceea ce voiam.
pentru textul : e-mail pentru gând deda, the butterfly effect, o teorie interesanta. in unele texte si eu am facut aluzie la ea. cred ca e nevoia noastra a celor tributari conceptului modernist despre realitate sa ne explicam alunecarea in imaginar, in "what if.."
pentru textul : El efecto mariposa debucuros sa aflu autorul acestui cantec pe care-l ascult cu placere
pentru textul : Cântec deparodie...LA CE? schimbati incadrerea, va rog.
pentru textul : Aleșii noștri vor să ne asculte păsurile dePrimele două versuri mi se par de un farmec absolut. Apoi plin de imagini migălite (învederând titlul) cu ușoare șocuri lingvistice.
Pe la finalul strofei a III-a mi se pare excesiv de descriptiv, iar ”ofuscate” nu mi se pare potrivit pentru poezie. Nici ”făloșenia”.
pentru textul : amanuensis deAdrian, îmi place foarte mult stilul tău în scris. Îmi place în acest text cum derulezi povestea cu tot „tacâmul” ei – poftiţi, ne îndeamnă autorul, luaţi cu voi şi lingurile de argint! Se va servi borşul lui tata! E bine că stăm la masă, e bine că Ispirescu e prezent cu lumea lui de basm (P. Ispirescu este un povestitor matur al copiilor, după părerea mea, nu scapă nimeni nepedepsit în basmele lui, şi ce pedepse... adică, numai dacă ne gândim cum fiii de împărat sunt pedepsiţi, chiar de împăraţi – tată pentru ei, te apucă groaza pe la vreo opt ani...
pentru textul : Noapte bună, copii deMetafora foarte bine plasată după o poveste clasică, fără efect acum, în prima parte, evident voit, exact cum vine ea, naturală.
“Soră-mii i-a rămas mic şorţul, ori e mare.Oricum,tata acoperă albastru boxa aia făcută dintr-un sertar; cu degetele belite de cuie, pune fir pe fir, învârte încet butonul, înjură, învârte iar...”
şi minunata combinaţie: “ca păsări de plastic sub cer faianţat, vocii i-au crescut ochii.”
Apoi, imaginea cu tata, sora, strânsul mâinii, efectul psihologic lucrează intens – suntem martori, servim “borş”, lângă noi se derulează o scenă, fiecare este urmărit şi toţi ştiu că EL e tata: Na-vă, poate vă mai trece dracu’ foamea,…/… iî cere mamei un castron cu borş./ Mamei îi râde movul din jurul ochiului – tablou static; pe stop cadru, … mă strânge uşor de mână,/eu, pe soră-mea”. superb calup de imagini atât statice cât şi în mişcare doar pe retină.
“Cade noaptea cu surcele albe,/cât jumate de om, zăpada,/” – povestea copilului curat, sufletul curat – „zăpada”, „surcelele albe” – inocenţa, jocul de cuvinte doar pentru atmosferă pentru ca cititorul să poată trăi copilul din el şi să înţeleagă râsul rece, uşor ironic la o vârstă la care ironia înseamnă nu mai mult decât nişte „pantaloni rupţi în genunchi”: „râde la mine, îi simt râsul prin pantalonii rupţi în genunchi;”
“ledul din capul cutiei” – întunericul, frica sugerată prin contrast, teamă/curaj, oximoronic prin efectul invers psihologic redat foarte clar prin „şi ce”, mai de parte „ba da, ba nu, ei, şi?”
Repetiţia verbului foială prezentă în ultimile două strofe: Se foieşte tata./ Se foieşte mama./ Mă foiesc./ singurul care înjură de două ori este tata: “Se foieşte mama. Înjură tata./ … Mă foiesc. Înjură tata.”, copilul o singură dată în gând de teamă de tata când începe şi el a se foi: “Se foieşte tata./Ba nu mi-e foame.” – înjură prin negaţia: „ba nu”. deci, o face şi copilul.
Textul e foarte bun. După părerea mea aş renunţa la unele construcţii pentru o mai bună delimitare a sensurilor în propoziţii şi anume:
“cât un copil şi copilul râde frig” –“ râde frig” rupe cumva stilistic strofa. ai putea înlocui complementul cu punct –“ cât un copil şi copilul râde.” e frig;
“Brr, ce mult alb şi tot negru peste tot” – la fel, destul de nefericit stilistic acel “peste tot” (mă refer strict în context. Altfel, este o formă poetică. M-aş opri după “negru”.
Finalul l-am citit aşa: “Nu se mai aude nimic”. Poate ledul.
“Ledul e cumva încă./Mai era ceva în povestea aia.../Nu mai ştiu ce.
Strici povestea pentru că nu eşti în proză.
Sau poate poţi păstra “Nu se mai aude nimic” şi să te opreşti la versul “Ledul e cumva încă” pentru că eu, ca cititor, am înţeles finalul foarte bine, şi am descoperit şi efectul de led, doza de “ambiguitate clară” bine folosită, atât cât trebuie şi de la final încolo, vorba ta, mai trebuie să-mi fac şi eu treaba ca cititor
Eu îţi mai acord o peniţă şi de data aceasta pentru că reuşeşti să faci un cititor să te mai citească şi cred că nu este puţin lucru. ai un stil original şi asta îmi place la tine, Adrian! Succes!
P.S. Mă scuzi dacă nu prea este literar ce am comentat eu aici dar cred totuşi că mă vei scuza în contextul în care nu sunt critic literar.
şi...
bună ziua!:)
bine, măcar, că nu fu simulațiune! se mai descărcară oamenii de tensiuni. primăvara asta și sângele rebel prin vine!...
pentru textul : Cel mai, Cea mai deBăi pupa-m-ai în anagrama evidentă, ești ca în situația asta:
pentru textul : octopus de...un copil se plimba în sandale cu mamă-sa prin parc. La un moment dat întreabă: Mamă, mamă, ale cui tunt tandalele astea? Ale tale prostule, îi zice mă-sa!
Am ascultat sugestia dumneavoastră şi am realizat o nouă versiune. În prima am pornit de la documentul PageMaker trimis la tipografie, însă am avut o problema tehnică (nu ştia să salveze 'ş' şi 'ţ'). În cea de-a doua versiune am pornit de la versiunea Word a documentului si am rezolvat această problemă, însă aspectul grafic nu e fidel ediţiei tipărite.
pentru textul : "Gimnastul fără plămâni" de Andrei P.Velea deprofetul - sunt receptiv la sugestiile cititorilor. Și la aceea formulată de tine mă voi gândi, deși nu e același lucru. francisc - Moș Crăciun putem fii noi înșine. Într-un alt sonet al meu, scris pentru sărbătoarea Nașterii Domnului, spuneam așa : În orice staul pruncul Sfânt se naște / Și fiecare sat e-un Betleem.
pentru textul : Există în decembrie o seară deCălin, mulţumesc pentru comentariu. Apropo de specularea ideii, mă gândesc chiar la o schiţă/nuvelă fantastică, dacă nu mi-o fi prea lene să o scriu. În rest, am clocit o variantă, de care nu sunt încă mulţumit, dar o afişez totuşi. Poate mă ajută să o văd şi în altă parte decât in word.
***
totul a început în seara aia când a picat cablul TV în toată ţara
în timpul meciului Chelsea-Internazionale din cupa UEFA
era ploaie dar tot am ieşit în stradă în semn de protest mai târziu
vecinii mi s-au alăturat întâi din curiozitate apoi din necesitate
până am ajuns jumătate iar jumătatea noastră ne-a urmat supusă
am golit sticle le-am spart de caldarâm şi am spart mai apoi vitrine
am aruncat pe fereastră televizoarele
pietre-n geamul providerilor frustrare întinzându-se o dată cu focurile
printre clădiri de birouri să ardem vrăjitorii pe rug urlam
să le ardem maşinile şi casele să dăm foc la avioane şi trenuri
noi suntem eroii de data asta nu mai avem nevoie de modelele lor
putem şi singuri să punem de-un mic război destul ne-au hrănit cu exemple
deşi ne-au ţinut în lanţ ca pe câini cu pâine şi thriller
să ardem supermarketurile să bem toate magazine de băuturi fine
să devorăm diamantele şi Rolexurile să asasinăm timpul
să dăm foc la haine şi la nevoia de a le purta
să nu mai existe niciun (Hugo) Boss sau Pierre Cardin la care să ne închinăm
să explodeze showroom-urile auto benzinăriile şi sondele de petrol şi gaze
mama lor de bandiţi nici măcar un meci nu ne lasă să vedem liniştiţi
pâine şi fotbal pâine şi whisky pâine şi circ
să evadăm din cuşca asta stâmtă numită ţară veniţi cu noi
să răsturnăm guverne şi monarhii să spânzurăm preşedinţii să mâncăm
dictatori pe pâine şi circ să fim întâi o mare apoi un ocean
să fim rând pe rând glaciaţiunile şi diluviile planetei ăsteia nerecunoscătoare
şi să nu rescriem nimic nu avem nevoie de re-scrieri nu avem nevoie
de istorie pentru a ne mânca între noi
când totul se termină şi nu ne mai rămâne nimic de urât
să braconăm iubirea la fiecare colţ de stradă cum obişnuiam să plantăm curse
pentru blănuri de leopard
am început să ne autodevorăm încetul cu încetul întâi un deget o ureche
apoi mâna stângă
ce nevoie mai avem de ea ce nevoie mai avem de gânduri şi statui
pâinea s-a terminat şi ea a rămas doar circul deşertăciunilor
şi ăla plagiat
dar cui să-i mai pese?
cine ştie prin ce cotloane
oamenii şobolani încă mai colcăie
mi-e foame şi nu mi-a mai rămas decât mâna dreaptă
şi-o conexiune la internet
(mesaj plutind în derivă deasupra unei planete care nu mai prezintă nici o formă de viaţă
Log #%* / 2032 / Via Lactea)
Ce facem, fraţilor, ne întoarcem?
pentru textul : Pâine şi circ demie îmi sunã confesiv...
pentru textul : corupt de bătrânețea unei idei deDomnule Buricea, Parerea mea este ca numele acestea cu filiatie feminina sunt nume de evrei, nu de tatari pentru ca evreii isi recunosc apartenenta dupa mama. Purtatorii acestor nume nu sunt (in opinia mea care se bazeaza pe cateva studii foarte serioase publicate de CMAS) copii din flori produsi de tatarii violatori in calduri care ne siluiau fetele moldovence (asa cum sustineti Dvs.) ci dimpotriva sunt odraslele unor evrei plini de bunastare care n-au dus nicio lupta ci doar s-au aciuiat si apoi inavutit aici, pe plaiurile noastre mioritice, impunandu-si apoi cu banii si in ciuda legilor pamantului nostru numele lor dupa mama. Poemul Dvs., oricum, este memorabil si trebuie sa va marturisesc ca daca nu ati mai publica pe Hermeneia ar fi mare pacat. Eu unul as suferi. Nu luati in considerare pe cei care spun ca scrieti prost si scrieti, publicati in continuare, eu va citesc constant (si nu doar eu daca e sa judecam dupa numarul afisarilor textelor Dvs.) As da si penita sa spun drept, insa nu vreau sa fiu acuzat de una de alta, stiu eu ca mie imi ies vorbe imediat asa ca prefer sa nu, sper sa ma intelegeti Succes in continuare.
pentru textul : Agheorghesei, Aioanei, Acatrinei deîmi cer scuze dacă am comis o indiscreţie. Mă rog, "indiscreţia", dacă o putem numi aşa, a fost făcută de preş. USR Bacău, Calistrat Costin, în faţa publicului.
pentru textul : Concursul Internaţional “Toamna bacoviană-130” şi-a desemnat câştigătorii deEu nu am vrut decât să subliniez o chestie care mie se pare faină. Sentimentul matern, patern, e unul profund uman cu care nu avem de ce să ne ruşinăm. Dimpotrivă. Uite, eu de exemplu, în max 2 sapt, mai aştept un bebe şi mă crezi, Raluca, că aş vrea să urlu chestia asta? :)
A fost, repet, o chestie faină. Dacă trei din cinci laureate ale unui concurs cu peste 100 de participanţi sunt mămici,mă pune pe gânduri...:)
hai să fim sănătoşi, săne bucurăm de prunci,de viaţă,de tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu, cu toţic ei care preţuiesc adevăratele valori.
cred ca ar trebui sa comentam textul. daca vreti o dezbatere pe un subiect anume, scrieti un articol, o polemica, etc
pentru textul : downtown depoemul sclipește creionat în formă de piatră prețioasă. acolo unde cade lumina inspirației poartă culori diamantine, ca în prima strofă. în ceea ce rămâne de citit, devine explicativ, insitând pe ideea ce voiește să o transmită, ceea ce face să piardă din strălucire, cf. părerii mele, deși aș remarca comparații ca furtuna tropicală văzută ca "o femeie frumoasă rotindu-și brațele". în contextul poemului, ultimul vers îmi pare superficial. cu aleasă prețuire, mircea nincu.
pentru textul : hurricane plane deSunt de acord cu tine. Dar nu-mi place stilul colocvial, deși îi înțeleg utilitatea. Care "unii"? Și care "alții"? Cum am trăit în epoca "vinovăției generale", încerc să am o reacție. Abia m-am trezit, dar sper că sunt vie, n-oi fi în ultimul vis imediat după... O zi excelentă pentru toată ceata!
pentru textul : tăcerea nu e de aur detitlul original a suferit o înfrângere. la celelalte sugestii încă dau târcoale, cu bonfaierul și pila în mână. margas, cum ți se pare titlul văzut din centrul orașului? mulțumesc pentru link.
pentru textul : cu urechea lipită de al nouălea cer defiecare trebuie să îşi găsească propriul mod de exprimare Elena; şi eu am mai scris texte în care am folosit asociaţii libere, dar m-am străduit să le mai cizelez şi să evit repetiţii de idei fără rost...uneori cuvintele pot să se repete, dar nu şi imagini întregi cu acelaşi sens, aşa simt eu. Eu de pildă am folosit cuvântul "şi" repetat dintr-un anumit motiv...voi mai citi din ce vei mai scrie, fiecare poet are drumul lui.
pentru textul : deviațiiart demi-a plăcut doar strofa întâi. are parcă o trinitate unitară, învelită însă. strofa a doua e OK, pe-a treia aș fi încheiat-o altfel, pentru că rima șchioapătă. aș fi spus: pasul morțiș să-l trecem cuvânt scripturat tăcutelor unde să adunăm crucișul senin al mirării afunde. la a patra, "divinul nimic" mai poate fi prelucrat, iarăși zic, de dragul rimei. ceva de genul: "un divin fără chip", dacă tot divinul ăsta nu are personalitate. astea sunt, bineînțeles, sugestii modeste, autorul poate avea bine definită ideea sa despre mesaj.
pentru textul : Imn mistic de"uneori obosești atunci zgârii prin aerul putred cauți o poartă deschisă te transformi într-un canish cu dinții tociți pe ceafă îți crește o blană înțesată de puricii fricii îi simți cum foșnesc" Daca din partea asta se poate abate prin gand cel putin intamplator imaginea unui canish parasit in fata unei porti... poate ca e timpul sa ma las de sportul asta.
pentru textul : Un stomac de balaur deCel care plange asa cu patos, banuiesc ca esti tu. :) Vezi ca a cam intarziat scrisoaea, Mosul si-a facut datoria deja, dar tu mai poti spera la statutul de poet genial, cu accent pe genial! caci poet deja esti!
Sarbatori cu oameni dragi!
pentru textul : trei crai de la răsărit de"de parcă ar dormi treji" sună cam disonant si inestetic
pentru textul : zbor întârziat definalul te face sa te oprești și să cauți să îl înțelegi. probbail din cauza ambiguității dar mi se pare puțin am simpluț textul
Right... si mie mi se pare finalul ratat. Cred ca peste capul meu planeaza blestemul finalurilor, un fel de lege a unui poetic Murphy. De aceea zic ca ai dreptate. In ceea ce il priveste pe parintele nicodem, imi asum dezamagirea lui cu reculegere pentru ca am un prieten foarte bun din copilarie care e acum la manastire. Eventual ma duc si eu acolo at the end of the game, ma asteapta un pat si o instalatie de epurare a apelor. Andu
pentru textul : pelotă depersonal, nu mi place sa folosesc in poeme nume de cantareti, filme, carti etc. imi par conjuncturale si, desi te raporteaza la un prezent imediat, estompeaza din mesaj si universalitatea acestuia. pentru ca eu asa cred, ca discursul poetic te intoarce in bratele a ceea ce numim uman si credibil in noi.
pentru textul : a te întoarce în braţele cuiva demi-a placut insa referinta la ioana d arc si ce fac pisicile, apoi dragostea in plus, dragostea in minus; dincolo de plecari si de toate, aceste pasari pustii si albe - foarte fain asta. finalul de asemeni. si remarc finalul tocmai pentru ca textul, dincolo de particularitatile autorului, - textul bun ( ca am fost vanat si de textele cele rele) - detine inca aceasta misiune de a arata adevarul, nu musai un adevar, ci ca intentie, ca legitimare a actului de a scrie si de a trai. iar pentru asta ma inclin, oricand si oriunde.
Căline, ai dreptate și dacă mă încurajezi mă pun pe lucrat la varianta explicită.
pentru textul : parfumul Hermeneiei deNume zici, portrete zici? Ești sigur?
O să iasă plină de beep-uri cf. cu RegulaMenta
răspuns:
pentru textul : Pasărea Vimp desub aripa păsării vimp ea caută
şi minte şi spune adevărul când se crede
absenţa unui poate prezenţa unui mâine
cine ştie
nimic nu doare etern nici moartea
e doar o închipuire de noi ceva mai mari - @silvia bitere
In opinia mea cred ca urmatoarele versuri ar fi in plus: "și că plutesc peste esențe de mușețel vor fi legate sfori de mărțisor de toate locurile și oasele" Inedita aparitia vapoarelor pe caile respiratorii, insa, personal, as fi optat pentru o alta aparitie care sa sustina ideea de zbor. Finalul corelat cu prima strofa, mi se pare reusit.
pentru textul : reverie dePagini