un poem greu de citit, care se rupe de titlu, zic eu. insa imi plac cateva metafore si comparatii... si tu, sunt convins ca stii, deoarece pe ele te/ai bizuit cand ai postat aici aceasta scriere.
...încântat să aud că trezesc așteptări. mai ales de la vorbitorii de limbă franceză. revin pentru a face o trimitere la un poem postat mai demult "Cocoșatul de la Notre Capșa" și la un comentariu postat anterior. și mă repet: un experiment asemănător am încercat și în franceză. mulțumesc!
ei...asta e intrebarea: cum-ul sau ce-ul.
si raspunsul meu este: ce-ul.
acel "cum", Adrian, este mult, mult prea tributar modei, curentelor, generatiilor, etc. cine construieste pornind de acolo, ramane nu cu o casa, ci cu poleiala de pe pereti, care dureza...pana la prima ploaie.
imi pare rau ca nu pot zabovi mai mult pe subiect, sunt foarte obosita si-ntr-o criza teribila de timp. dar te invit sa discutam, daca vrei, dupa Craciun. :)
ce poet cuminte si bun esti! nimic violent, nimic urat, periculos, frictional in inima ta si in versurile tale. niciodata. imi imaginez un pamant nou al poeziei, unde criticii sa fie aruncati in infern sau facuti presuri. bravo
singura chestie care mi se pare cumva nepotrivită cu tonul scrieriii este ”să ne aglutinăm”...Mi se pare că e un verb care sună cam aiurea. În rest faină ușa ca un aluat și restul. Da. Să scrii despre ce vezi/preupui/simți/presupui că vezi sau simți. mișto treaba asta. :)
Virgil te rog citeste cu atentie... "tentatie careia cadem prada ciclic fiecare dintre noi"... asta ma implica si pe mine dupa regulile logicii, deloc ecvestre, inca general valabile. As fi preferat sa nu te simti ofensat ci sa iti spui parerea asupra propunerii mele... in comentariul meu exista o propunere... pe mine cel putin a inceput sa ma plictiseasca cliseul acesta in care cineva arunca o piatra si apoi tace asteptand ca zece intelepti sa incearce sa o dreaga... desi povestea imi aduce aminte cumva de Israel si S.U.A daca intelegi ce vreau sa zic.
am citit textul cam cînd a apărut prima dată. nu știu de ce dar mi-a generat așa o senzație de prea multă „contextualizare” personală. poate unele lucruri ar fi putut fi doar sugerate
E un poem pe care îl citesti si il recitesti de atâtea ori, nu doar pentru sensurile absconse, ci si pentru că e prea frumos si vrei să gusti fiecare metaforă, fiecare imagine fâcând un zoom pe acestea si trâgând cu ochiul la imaginea de fundal.
Titlul e ca o cortină :) trasă parţial( de fapt cam asa sunt titlurile la poemele tale ). Nu pot să nu remarc versurile care m-au surprins prin forţa de sugestie, prin noutate, prin tandreţe:
,,îți șterg firul de păr căzut pe tastatură
te iau în brațe ca un poem"
,,floare a soarelui dezorientată"
,,plămânii mei ar cânta cum cântau
martirii la roma"
,,dacă aș putea exista în cerceii tăi să aud
săniile trase de cai
între noi s-a lăsat o uliță pe care merg
și miroase a cozonaci sau a pește prăjit
mâncat de Iisus după înviere".
Paul, fie ca ,,săritura peste novembre" să fie usoară si ulita sa nu se introienească!
( am tras cu ochiul la comentul Silviei, si am ,,empatizat cu ea", apoi m-am gândit la cât de frumos ne poate lua în braţe un poem :) )
rog pe toata lumea sa nu mai puna link-uri spre youtube. daca stii sa pui codul embed bine, daca nu, asta e. nu mai acceptam linkuri asa aruncate aiurea sub texte
Toate textele tale postate în ultimele zile seamănă între ele și cu celelalte dinainte. Așa cum tocmai am scris într-un alt comentariu la alt autor, aici, aștept ceva deosebit, o provocare literară (și de la alții, inclusiv de la mine). Cred că atunci când nu mai suntem în stare să aducem nimic nou, e mai bine să luăm o pauză de la scris.
l-ai mai citit. face parte din seria nestufoaselor din perioada de gratie postoperatorie. mi se parea normal sa fie si aici. noroc ca nu sunt pe podium. am rau de inaltime...
Un poem desăvârșit. Nu am găsit nici o fisură, e echilibrat pe toate registrele de trăire perceptibile sau în subtil, e bine prelucrat tehnic, îi oferă cititorului posibilitatea de a gândi, a simți și a se lăsa reveriei. Cel mai mult am rezonat cu ultima strofă. Apreciez și cum ai modelat timpurile de astă dată, în acord cu adâncurile sau înalturile redate. Felicitări, Vladimir, este - din tot ce am citit de atâta vreme la tine (și am citit tot) - unul dintre cele mai bune poeme, dacă nu cel mai bun. Aș îndrăzni să te rog să îl incluzi într-un volum rar.
Înainte să citesc poezia in extenso („citeşte mai departe”) mă pregăteam să spun că ar fi trebuit să te opreşti la „în canopele cu mir”. Apoi am văzut că te-ai oprit exact unde trebuie.
Bobadil, laudă mai straşnică nici c-am primit vreodată! Mulţumesc şi eu.
Virgil, şi eu sper să nu dezamăgesc (prea tare) cu următoarele texte. Mulţumiri pentru mesaj.
"Performanţa" asta a fost intenţionată. "Cofetarul" a presărat câteva firmituri de prăjitură peste o mare de frişcă. Uneori, exagerările pot atrage atenţia asupra unor tehnici sau simboluri. Jorge Luis Borges a popularizat un adevărat fenomen colecţionând, cu "plăcere aproape filatelică", astfel de figuri de stil din literatura nordică. Mulţumesc pentru comentariu!
starea de poveste în care poemul tău mă cufundă și imaginația debordantă ce o stăpânești tot și tot mai bine, mă fac să exclam plin de admirație: Extraordinar mai scrii!!! remarc versuri ca: "scrumiera pare un cuib părăsit", "noaptea merge în urma mea ca o bivoliță", "pe marginile tale până te-am tivit cu ceară voiam să ajungem o noapte-n alt secol la o nuntă rusească să am rochie de violoncel cu catifea verde, batic înflorat și-o trăsură să mă săruți pe deal, pe umeri, pe stele până când a-ul din noi va gânguri a oval un oval jumătate grâu...jumătate de păstrăv în pântecul meu ovaliu să se audă apele râsul unui prunc să ne lege sufletele în cruce, grișa, azi n-am degete, am gheare cu ciocul mărunțesc sunetele pe inimă fireturile ei de brojniță se întind și skripka e o humă pe care o scurm pica pica ciocul meu de metal răsucește gâtul corzilor în cheiță vioara mecanică-și desface piciorușele de balerină nu te pot găsi aici, o să te caut printre cărți tu poți fi găsit într-o carte grișa, în mine mai fumegă cărările tale sunt o frunză pe jumătăți arsă", "covoarele de lână erau un câmp cu maci" ... dar simt o ruptură în acțiunea poemului, adică între ceea ce găsește cititorul-autor și ultimil vers, ce se vrea o concluzie a unei situații eterne și nu o încheiere a unui eveniment petrecut de curând: "nu te găsesc acasă" și "nunta aceea..." - un timp prezent ce se încheie în trecut. o stare a amintirii poate, ce o diger mai greu. cu deosebite aprecieri și cu scuze pentru îndrăzneală, dar neapărat cu o peniță, mircea nincu.
Pentru fereastra si dexteritatea de a conduce ideea fara ratacire, fara a creea un labirint ci doar un traseu.
Concentrare, atentie, intensitate...sa fie aici masura unui eu si alter eu...?
Timpul? Unde se incadreaza notiunea de timp si spatiu in acest text?
Florin, se vede ușurința cu care te desfășori, siguranța și lejeritatea scrisului. Dar tema este mult prea bătută iar mie nu mi se pare că aduci nimic în plus. E scrisă bine poezia, dar nu știu dacă asta este totul. După ce am citit, am rămas cu singurele imagini care spun ceva despre modul tău de abordare a acestui subiect: "dezvelindu-se între degetele tale care au părăsit clapele pianului care l-au abandonat pe vivaldi sub teroarea papilelor gustative de aceea curg insectele afară în soare" și "am coborât de la ultimul etaj direct în mulțime". Și nu înțeleg asta: "cum înfloresc cireșii cum înflorește șoapte".
Ioana, cei de față se exclud. Nu era vorba de tine. Pentru că eu nu nu mă ascund după deget. La mine „ce-i în gușă e și-n căpușă”. Nu insinuez și nu bat apropouri, ci o spun direct în față. Dacă era vorba de tine, o spuneam sus și tare. Revin încă o dată asupra textului tău: este un text slăbuț, pentru că sunt exagerate/accentuate tușele.Este un text care mizează pe o singură idee, și-aceea gâtuită. Am adus o completare com-lui lui Virgil, pentru că, anomalia despre care vorbești tu în text este una polimorfă și se manifestă sub mai multe înfățișări. Anomalia ta umană din text nu este cu mult mai rea ori hidoasă, decât anomalia pe care am adus-o eu ca exemplu. Lucrul cel mai rău care se poate întâmpla și care chiar se întâmplă este faptul că ajungem să ne obișnuim cu astfel de fenomene ... pentru că suntem căldicei și tolerăm astfel de specimene, în loc să le înfierăm. Suntem nevolnici, convenitori, afaceriști, adaptabili, zâmbim(când ni se cere), închidem ochii și ne facem că nu vedem ...
Cât despre deraieri, iarăși exagerezi - comentariul meu doar în aparență nu are legătură cu textul, de fapt, aduce ca exemplu un alt fel de terorism, mult mai subtil și, în consecință, demn de și mai mare dispreț din partea celorlalți. Comu-ul meu de mai sus e deraiat în măsura în care textul tău e un derapaj spre o poezie submediocră. Cu felul ăsta de a scrie, o să ajungem să „poetizăm” penibil toată grozăviile de la știrile orei 5, apoi o conversație de pe mess, pe urmă cancanurile și bârfa babelor și moșnegilor de la bloc ș.a.m.d. Asta numesc eu derapaj. Poezia e mai mult de atât. Trebuie să fie mai mult de atât, să conțină și o doză de atemporalitate...
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
un poem greu de citit, care se rupe de titlu, zic eu. insa imi plac cateva metafore si comparatii... si tu, sunt convins ca stii, deoarece pe ele te/ai bizuit cand ai postat aici aceasta scriere.
pentru textul : o să te mușc de umeri până îți va da soarele de...încântat să aud că trezesc așteptări. mai ales de la vorbitorii de limbă franceză. revin pentru a face o trimitere la un poem postat mai demult "Cocoșatul de la Notre Capșa" și la un comentariu postat anterior. și mă repet: un experiment asemănător am încercat și în franceză. mulțumesc!
pentru textul : ...I'm growing like spells... deei...asta e intrebarea: cum-ul sau ce-ul.
si raspunsul meu este: ce-ul.
acel "cum", Adrian, este mult, mult prea tributar modei, curentelor, generatiilor, etc. cine construieste pornind de acolo, ramane nu cu o casa, ci cu poleiala de pe pereti, care dureza...pana la prima ploaie.
imi pare rau ca nu pot zabovi mai mult pe subiect, sunt foarte obosita si-ntr-o criza teribila de timp. dar te invit sa discutam, daca vrei, dupa Craciun. :)
pentru textul : Despre cum poate fi recâştigat prestigiul poeziei dece poet cuminte si bun esti! nimic violent, nimic urat, periculos, frictional in inima ta si in versurile tale. niciodata. imi imaginez un pamant nou al poeziei, unde criticii sa fie aruncati in infern sau facuti presuri. bravo
pentru textul : Cerc desingura chestie care mi se pare cumva nepotrivită cu tonul scrieriii este ”să ne aglutinăm”...Mi se pare că e un verb care sună cam aiurea. În rest faină ușa ca un aluat și restul. Da. Să scrii despre ce vezi/preupui/simți/presupui că vezi sau simți. mișto treaba asta. :)
pentru textul : come as you are deah... lipsește ceva din comentariul meu.
am vrut să tai două cuvinte din poem, la ele mă refeream în P.S., și anume „luciferic” și „universală”.
pentru textul : rosebud denu știu de ce n-am reușit, așa că spun aici.
Emil, iti multumesc ca imi intaresti convingerile. Simt asa, un fel de rezonanta intre noi cand citesc ce-mi spui. Andu
pentru textul : la un pahar de vorbă deMulţumesc domnule. Da am încercat o trecere uşoară înspre o enunţare moralizatoare a realităţii trăitului.
pentru textul : poem trupesc deVirgil te rog citeste cu atentie... "tentatie careia cadem prada ciclic fiecare dintre noi"... asta ma implica si pe mine dupa regulile logicii, deloc ecvestre, inca general valabile. As fi preferat sa nu te simti ofensat ci sa iti spui parerea asupra propunerii mele... in comentariul meu exista o propunere... pe mine cel putin a inceput sa ma plictiseasca cliseul acesta in care cineva arunca o piatra si apoi tace asteptand ca zece intelepti sa incearce sa o dreaga... desi povestea imi aduce aminte cumva de Israel si S.U.A daca intelegi ce vreau sa zic.
pentru textul : nu suport vara asta verde-gălbui deam citit textul cam cînd a apărut prima dată. nu știu de ce dar mi-a generat așa o senzație de prea multă „contextualizare” personală. poate unele lucruri ar fi putut fi doar sugerate
pentru textul : mater misericordiae deCristina Ştefan.
Am încercat să construiesc un scenariu în scenariu şi sper că mi-a reuşit câtuşi de puţin.
Mă bucură semnul tau.
pentru textul : synopsis de"să nu mai fi purtat” sau „să nu mai fii purtat”?
pentru textul : în medalionul din piept deE un poem pe care îl citesti si il recitesti de atâtea ori, nu doar pentru sensurile absconse, ci si pentru că e prea frumos si vrei să gusti fiecare metaforă, fiecare imagine fâcând un zoom pe acestea si trâgând cu ochiul la imaginea de fundal.
Titlul e ca o cortină :) trasă parţial( de fapt cam asa sunt titlurile la poemele tale ). Nu pot să nu remarc versurile care m-au surprins prin forţa de sugestie, prin noutate, prin tandreţe:
,,îți șterg firul de păr căzut pe tastatură
te iau în brațe ca un poem"
,,floare a soarelui dezorientată"
,,plămânii mei ar cânta cum cântau
martirii la roma"
,,dacă aș putea exista în cerceii tăi să aud
săniile trase de cai
între noi s-a lăsat o uliță pe care merg
și miroase a cozonaci sau a pește prăjit
mâncat de Iisus după înviere".
Paul, fie ca ,,săritura peste novembre" să fie usoară si ulita sa nu se introienească!
( am tras cu ochiul la comentul Silviei, si am ,,empatizat cu ea", apoi m-am gândit la cât de frumos ne poate lua în braţe un poem :) )
pentru textul : sar peste novembre derog pe toata lumea sa nu mai puna link-uri spre youtube. daca stii sa pui codul embed bine, daca nu, asta e. nu mai acceptam linkuri asa aruncate aiurea sub texte
pentru textul : Dragostea ca un om invizibil. deToate textele tale postate în ultimele zile seamănă între ele și cu celelalte dinainte. Așa cum tocmai am scris într-un alt comentariu la alt autor, aici, aștept ceva deosebit, o provocare literară (și de la alții, inclusiv de la mine). Cred că atunci când nu mai suntem în stare să aducem nimic nou, e mai bine să luăm o pauză de la scris.
pentru textul : downtown del-ai mai citit. face parte din seria nestufoaselor din perioada de gratie postoperatorie. mi se parea normal sa fie si aici. noroc ca nu sunt pe podium. am rau de inaltime...
pentru textul : V demodernist, fantastic, placut, original. un poem unicat care merită remarcat.
pentru textul : cântecul lui Abigail deUn poem desăvârșit. Nu am găsit nici o fisură, e echilibrat pe toate registrele de trăire perceptibile sau în subtil, e bine prelucrat tehnic, îi oferă cititorului posibilitatea de a gândi, a simți și a se lăsa reveriei. Cel mai mult am rezonat cu ultima strofă. Apreciez și cum ai modelat timpurile de astă dată, în acord cu adâncurile sau înalturile redate. Felicitări, Vladimir, este - din tot ce am citit de atâta vreme la tine (și am citit tot) - unul dintre cele mai bune poeme, dacă nu cel mai bun. Aș îndrăzni să te rog să îl incluzi într-un volum rar.
pentru textul : apostasia deÎnainte să citesc poezia in extenso („citeşte mai departe”) mă pregăteam să spun că ar fi trebuit să te opreşti la „în canopele cu mir”. Apoi am văzut că te-ai oprit exact unde trebuie.
pentru textul : un cavaler pentru milady deBobadil, laudă mai straşnică nici c-am primit vreodată! Mulţumesc şi eu.
pentru textul : Q Fever deVirgil, şi eu sper să nu dezamăgesc (prea tare) cu următoarele texte. Mulţumiri pentru mesaj.
Si mai ai dar te las să cauți... Să nu crezi că e o deformație profesională.
pentru textul : Duios șurub detextul e bun, chiar foarte bun dar am rezerve fata de final care mi se pare oarecum prea existentialist-predictibil.
pentru textul : Cadavrul martorului va fi aruncat în beton de"Performanţa" asta a fost intenţionată. "Cofetarul" a presărat câteva firmituri de prăjitură peste o mare de frişcă. Uneori, exagerările pot atrage atenţia asupra unor tehnici sau simboluri. Jorge Luis Borges a popularizat un adevărat fenomen colecţionând, cu "plăcere aproape filatelică", astfel de figuri de stil din literatura nordică. Mulţumesc pentru comentariu!
pentru textul : Şarpele de aramă (XX) deBatrachomiomahie!!!
pentru textul : Poemul fără de sfârşit dedar "un aer cu miros de grajd"? sau să spui simplu "un miros de grajd și fân vechi" și gata :)
pentru textul : fotografii în alb și gerunziu destarea de poveste în care poemul tău mă cufundă și imaginația debordantă ce o stăpânești tot și tot mai bine, mă fac să exclam plin de admirație: Extraordinar mai scrii!!! remarc versuri ca: "scrumiera pare un cuib părăsit", "noaptea merge în urma mea ca o bivoliță", "pe marginile tale până te-am tivit cu ceară voiam să ajungem o noapte-n alt secol la o nuntă rusească să am rochie de violoncel cu catifea verde, batic înflorat și-o trăsură să mă săruți pe deal, pe umeri, pe stele până când a-ul din noi va gânguri a oval un oval jumătate grâu...jumătate de păstrăv în pântecul meu ovaliu să se audă apele râsul unui prunc să ne lege sufletele în cruce, grișa, azi n-am degete, am gheare cu ciocul mărunțesc sunetele pe inimă fireturile ei de brojniță se întind și skripka e o humă pe care o scurm pica pica ciocul meu de metal răsucește gâtul corzilor în cheiță vioara mecanică-și desface piciorușele de balerină nu te pot găsi aici, o să te caut printre cărți tu poți fi găsit într-o carte grișa, în mine mai fumegă cărările tale sunt o frunză pe jumătăți arsă", "covoarele de lână erau un câmp cu maci" ... dar simt o ruptură în acțiunea poemului, adică între ceea ce găsește cititorul-autor și ultimil vers, ce se vrea o concluzie a unei situații eterne și nu o încheiere a unui eveniment petrecut de curând: "nu te găsesc acasă" și "nunta aceea..." - un timp prezent ce se încheie în trecut. o stare a amintirii poate, ce o diger mai greu. cu deosebite aprecieri și cu scuze pentru îndrăzneală, dar neapărat cu o peniță, mircea nincu.
pentru textul : grisha, luna se desface în felii... uite sâmburii ei copți pe plită dePentru fereastra si dexteritatea de a conduce ideea fara ratacire, fara a creea un labirint ci doar un traseu.
pentru textul : alter ego deConcentrare, atentie, intensitate...sa fie aici masura unui eu si alter eu...?
Timpul? Unde se incadreaza notiunea de timp si spatiu in acest text?
Florin, se vede ușurința cu care te desfășori, siguranța și lejeritatea scrisului. Dar tema este mult prea bătută iar mie nu mi se pare că aduci nimic în plus. E scrisă bine poezia, dar nu știu dacă asta este totul. După ce am citit, am rămas cu singurele imagini care spun ceva despre modul tău de abordare a acestui subiect: "dezvelindu-se între degetele tale care au părăsit clapele pianului care l-au abandonat pe vivaldi sub teroarea papilelor gustative de aceea curg insectele afară în soare" și "am coborât de la ultimul etaj direct în mulțime". Și nu înțeleg asta: "cum înfloresc cireșii cum înflorește șoapte".
pentru textul : Același joc deIoana, cei de față se exclud. Nu era vorba de tine. Pentru că eu nu nu mă ascund după deget. La mine „ce-i în gușă e și-n căpușă”. Nu insinuez și nu bat apropouri, ci o spun direct în față. Dacă era vorba de tine, o spuneam sus și tare. Revin încă o dată asupra textului tău: este un text slăbuț, pentru că sunt exagerate/accentuate tușele.Este un text care mizează pe o singură idee, și-aceea gâtuită. Am adus o completare com-lui lui Virgil, pentru că, anomalia despre care vorbești tu în text este una polimorfă și se manifestă sub mai multe înfățișări. Anomalia ta umană din text nu este cu mult mai rea ori hidoasă, decât anomalia pe care am adus-o eu ca exemplu. Lucrul cel mai rău care se poate întâmpla și care chiar se întâmplă este faptul că ajungem să ne obișnuim cu astfel de fenomene ... pentru că suntem căldicei și tolerăm astfel de specimene, în loc să le înfierăm. Suntem nevolnici, convenitori, afaceriști, adaptabili, zâmbim(când ni se cere), închidem ochii și ne facem că nu vedem ...
Cât despre deraieri, iarăși exagerezi - comentariul meu doar în aparență nu are legătură cu textul, de fapt, aduce ca exemplu un alt fel de terorism, mult mai subtil și, în consecință, demn de și mai mare dispreț din partea celorlalți. Comu-ul meu de mai sus e deraiat în măsura în care textul tău e un derapaj spre o poezie submediocră. Cu felul ăsta de a scrie, o să ajungem să „poetizăm” penibil toată grozăviile de la știrile orei 5, apoi o conversație de pe mess, pe urmă cancanurile și bârfa babelor și moșnegilor de la bloc ș.a.m.d. Asta numesc eu derapaj. Poezia e mai mult de atât. Trebuie să fie mai mult de atât, să conțină și o doză de atemporalitate...
un convalescent aflat în stare trezie,
pentru textul : terorism individual* deEugen.
Aș reformula puțin ultimele 4 versuri, păstrând însă ideea:
„atunci se întâmplă zile
anormal dilatate,
secunde amare,
celule ale unui peniten(t)ciar
prin care trec.
Chiar șia așa, acel „amare” pare cumva desuet și în plus.
O prere,
pentru textul : eu spre deosebire de mine deEugen.
Pagini