Ludic și simpatic:"în timp ce secolul își târăște lăbuțele". Cuvintele forfotesc în poezia asta, dar le strunești destul de bine. Totuși: ai putea renunța la "necuvintele-cuvintele", să scapi de influența vizibil stănesciană. Evită ligamente de genul "cu+ răni", mai ales în titlu!
Mulțumesc Aranca, este un semn care înseamnă mult pentru mine. Mă temeam că va bate din nou vântul... Refrenul acela, în ultimul timp, am ajuns chiar să-l cânt, îmi place și mie cum a ieșit, iar dacă îți sună și ție, cu atât mai mult. Am avut probleme la aranjarea versurilor, și după cum ai reprodus, cred că l-am lăsat pe cel potrivit la urmă.
recunosc că sunt reticent la schimbări, însă aici îmi place noutatea adusă, e mai prietenos, cum zicea Adrian și mai elegant!
felicitări inițiativei tale, Virgil!
un text plin de ironie la dresa celor care se cred veșnici numai prin faptul că pot gasi rime și le pot așterne în versuri pe hartia virtuala a acestui site si a altora asemenea. se pare că a muri, pentru cei ce scriu, nu este atât de simplu... un poem simpu, dar cu mesaj fin și elegant.
Emilian,
cred că poţi evita cu lejeritate monotonia indusă de această tehnică xeroxată a comparaţiei: "ca o bandantă"/"ca pe un cec"/"ca pe niște copii ".
ideea asta cu "apartin unui partid al carui singur membru fondator, presedinte si candidat sint" suna cam caragialesc dar banuiesc ca ... fiecare cu pasarica lui
"Ne susținem prin celulele celuilalt ca într-o festivitate a vrăjitoarelor sezoniere, ele dau mantra "retur" sau "paste copy" pământenilor mai reușiți în viziunea lui Nero sau Chaplin?! Totul pare o glumă lătăreață și oltenească, Savurată precum un banc sec!" Un fragment in care autoarea ne abandoneaza intr-un labirint al reperelor istorice si geografice, noi trebuind sa cautam firul salvator. Si uite-asa am trecut din perioada Inchizitiei in era calculatoarelor, invatand din mers ca nici vrajitoria nu a fost o ocupatie mereu rentabila ("vrajitoarele sezoniere"), pe urma am nimerit in Imperiul Roman, de acolo in perioada antebelica si interbelica, facand un pas urias din Peninsula Italica pana in Los Angeles si, in final, ajungand in Baicoi, ne-am ciocnit si de Nea Marin al nost', . Oricum, fusesem preveniti ca luminita de la capatul tunelelor nu ni se va arata inca din versurile anterioare: "De atâta alb au înghețat și ideile mai marilor zilei." Tensiunea este sporita de punctuatie: "Ce zici de ironia dinspre anotimpuri !?! ", cititorul fiind somat, printr-o inaltare a sprancenelor, sa-si puna intrebari, sa se participe, sa se implice. Spre final, insa, autoarea ii demonstreaza ca implicarea cu pricina este inutila, ca intrebarile erau retorice, fiindca "totul e trecere, doar noi ...suntem mereu aceiași " respir usurata si imi promit sa nu ma mai aventurez in labirinturi daca nu am un ghem in buzunar.
domnul meu, imi amintii de o povestire unde personajul principal se scufunda treptat, nebanuit de nimeni, in pamant, efectiv. si ajunge, ca n primul vers, sa vada lumea sfarsindu se la picioarele iubitei. uite, si eu exclam "femeie absurda/femeie perfecta"! bravos!
am citit de cateva ori poemul ca sa inteleg ce nu merge la el, pentru ca ceva nu merge, si am priceput, cred. adancul simbolic, miezul lui se descompune la ultimul vers prea deschis, prea explicit, mai bine zis la ultimul cuvant "murim". poemului ii lipseste "nespusul".
și totuși matale cine ești ca să pot să te comentez sincer? de la depărtare pari deștept, deși nicidecum original, d-aia întreb, oi fi cumva avatarul lui blaize pascal?
Danutza, ai intuit bine, "bleu marin" e scris anume în două cuvinte. Îți mulțumesc pentru comentariu și trecerea ta aici și te mai aștept. Într-adevăr, textul e inspirat și de fotografie...
Ecaterina, ma bucur ca e pe gustul tau, in ceea ce priveste greselile nu stiu exact la ce te referi. cratima de la 'știu ca stai' o accept si mi-o asum insa inserarea verbului a fi acolo unde se subantelege si ar ingreuna citiera nu o consider necesara, iar la pima observatie interogatia la prezent este dorita. nu cosider acestea fiind greseli ci poate doar fortari pentru a reda exact ceea ce am vrut sa redau. dupa cum cred ca ai sesizat exista un singur semn de punctuatie, asta tot pentru a lasa cititorul sa respire exact acolo unde simte nevoia. multumesc pentru atentie, cu prietenie, Adriana
mi se pare mie sau domnul Virgil incearca un gen de silogism in poezie? cu siguranta, prin perfectionare, se poate ajunge si la un asemenea gen de scriere, fara sa fie doar un experiment
...puţin bacovian, dar cred că asta ai vrut. E, bunînţeles, si destulă originalitate. Aş spune că textul e un duet reuşit. Ultimele două strofe sunt foarte faine. Există câteva aritmii, dar sunt sigur că le ştii şi ţi le-ai asumat. Chiar mă întrebam când va mai intra pe H. un text în dulcele stil clasic. Mi-a plăcut.
"vecinii vorbesc despre arte
e drept mă amuz dar e trist
în ganguri se face răcoare
ca într-un artist
cum plouă pe sticlele sparte
tot tună mereu a oftat
nimic nu mai pare să-mi placă
am spus și-am plecat
și mersul meu pare orbită
e drept sunt puțin amețit
când intru la tine în moarte
cu-n singur chibrit
cum plouă naiv pe antene
în blocuri pustii fără var
și trenuri mai trec milenar
dă-mi ceai, câtă lene!
....................................
burlanul acela se-ngână
ca ultimul oaspete-n han,
cum fulgerul iar mă conjugă
o clipă şi-un an,
si totuşi pe străzile-valuri
mai trec siluete, mai trec,
ori nimeni nu trece, şi umbre
cu mine se-ntrec,
o pasăre gri şi rotundă
se urcă pe-o palmă de bloc,
şi plouă cu viaţă măruntă
şi moarte deloc,
vecinii se culcă de-acuma,
oraşul şi cerul sunt chist,
în mine coboară tăcerea
ca într-un artis.
Mereu mi-a fost foarte greu sa formulez raspunsuri de multumire, nici cazul de fata nu este diferit. Nu pot spune decat ca ma bucur sincer mai ales de faptul ca poemul meu va starnit astfel de ganduri si apoi pentru semn.
O poezie ca un film postapocaliptic. Infecţie generală. Eradicare. Senzaţia asta mi-o lasă. Ca şi cum ai trece printr-un oraş părăsit, ai privi lung la fiecare obiect, fiecare zid prăbuşit, fiecare bucată de hârtie, întrebându-te care e istoria respectivului obiect, cine l-a atins ultimul etc.
Un text care îmi vorbeşte despre sine fără narcis. Ori, mai corect, vorbeşte din sine. Ton melancolic, învins, nicio revoltă în vers, dar demnitate lirică. Şi adaptabilitate. Finalul, de un tragism oniric, nu e dorinţa sfârşitului, a morţii, cât dorinţă neplecării ei, aşadar, trebuie înţeles mai degrabă în mod constructiv, pozitiv.
Nu am observat niciun vers în plus. Nici în minus. Poezia ta, Virgil, ţi-am mai spus, e mai curată. Spune mult, nu multe. E ca o apă clară, prietenoasă, dar adâncă. Fără multă metaforă, fără brizbrizuri, natural. Şi dureros de simţită. Instrumente poetice fine, mulate pe necesitate, nu pe efect. E unul dintre cele mai bune texte pe care le-am citit, nu doar la tine, dar şi pe Hermeneia. Am să-l iau la preferate.
un poem cu formulari imagistice de mare forta:
"dimineaţa aleargă pieziş prin oraş
ca un iepure prins între faruri"
"clipa se face cuib ...
numai bun să-ţi îngropi jumătatea pustie
ca pe-o pară domnească, în fân "
mi-a placut mult limbajul plin de sensuri cu inlantuiri firesti intre realitate si viziune.
as revedea asocierile: bulgare "greu", talpile "mele", cuib "cald", si as scoate: "mi s-a spus ca"...
finalul cu impact pe starea de catharsis, imaginile create, toate duc la o traire autentica nu doar o mimare a realitatii,
un poem dens, elaborat pentru care acord un semn de recunoastere!
ciorile călăresc ceața cutezătoare
ca niște războinici pe timp de pace
copacii se ascund de picurii mari
pe care nu îi vrei să-ți strivească fața
dar pe care iubești să-i auzi
cum se frâng de acoperișul casei
ca să nu mai vorbesc de sunetul finalului când e citit cu voce tare.
în timp ce
în preajmă
vezi doar
kilometri întregi de nimic
felicitări Mădă! Nici varianta lui Virgil nu e rea! Deci toată aprecierea mea!
Alma, am avut impresia la un moment dat că parcă lipsește poza aceea. Am ajuns la concluzia că poza e mai mult decît suficientă așa cum este, formată din cuvinte. De acolo, de la ceața aceea pornește totul. Am renunțat la ideea de a mai specifica numărul personajelor în mod direct... sper că am reușit să redau altfel chestiile astea. Mulțumesc de zâmbetul căutător.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Ludic și simpatic:"în timp ce secolul își târăște lăbuțele". Cuvintele forfotesc în poezia asta, dar le strunești destul de bine. Totuși: ai putea renunța la "necuvintele-cuvintele", să scapi de influența vizibil stănesciană. Evită ligamente de genul "cu+ răni", mai ales în titlu!
pentru textul : Trofee rănite deMulțumesc Aranca, este un semn care înseamnă mult pentru mine. Mă temeam că va bate din nou vântul... Refrenul acela, în ultimul timp, am ajuns chiar să-l cânt, îmi place și mie cum a ieșit, iar dacă îți sună și ție, cu atât mai mult. Am avut probleme la aranjarea versurilor, și după cum ai reprodus, cred că l-am lăsat pe cel potrivit la urmă.
pentru textul : Cântecul pădurii către cel ce moare în frunzele ei derecunosc că sunt reticent la schimbări, însă aici îmi place noutatea adusă, e mai prietenos, cum zicea Adrian și mai elegant!
pentru textul : hermeneia 3.0-b defelicitări inițiativei tale, Virgil!
un text plin de ironie la dresa celor care se cred veșnici numai prin faptul că pot gasi rime și le pot așterne în versuri pe hartia virtuala a acestui site si a altora asemenea. se pare că a muri, pentru cei ce scriu, nu este atât de simplu... un poem simpu, dar cu mesaj fin și elegant.
pentru textul : balada mortului viu ▒ deEmilian,
pentru textul : fade out hotel decred că poţi evita cu lejeritate monotonia indusă de această tehnică xeroxată a comparaţiei: "ca o bandantă"/"ca pe un cec"/"ca pe niște copii ".
ideea asta cu "apartin unui partid al carui singur membru fondator, presedinte si candidat sint" suna cam caragialesc dar banuiesc ca ... fiecare cu pasarica lui
pentru textul : I live in a yellow water-lily deatmosfera este convingatoare. de fapt, imi place poemul, in intregul lui. congrat
pentru textul : E cu neputinţă un loc mai frumos dedesigur o consacrare pe "Hermeneia" este un nonsens, o gluma. Hermeneia practic nu exista. Iar Adrian Munteanu este deja un autor consacrat.
pentru textul : Un tânăr pin a sângerat în ploaie de"Ne susținem prin celulele celuilalt ca într-o festivitate a vrăjitoarelor sezoniere, ele dau mantra "retur" sau "paste copy" pământenilor mai reușiți în viziunea lui Nero sau Chaplin?! Totul pare o glumă lătăreață și oltenească, Savurată precum un banc sec!" Un fragment in care autoarea ne abandoneaza intr-un labirint al reperelor istorice si geografice, noi trebuind sa cautam firul salvator. Si uite-asa am trecut din perioada Inchizitiei in era calculatoarelor, invatand din mers ca nici vrajitoria nu a fost o ocupatie mereu rentabila ("vrajitoarele sezoniere"), pe urma am nimerit in Imperiul Roman, de acolo in perioada antebelica si interbelica, facand un pas urias din Peninsula Italica pana in Los Angeles si, in final, ajungand in Baicoi, ne-am ciocnit si de Nea Marin al nost', . Oricum, fusesem preveniti ca luminita de la capatul tunelelor nu ni se va arata inca din versurile anterioare: "De atâta alb au înghețat și ideile mai marilor zilei." Tensiunea este sporita de punctuatie: "Ce zici de ironia dinspre anotimpuri !?! ", cititorul fiind somat, printr-o inaltare a sprancenelor, sa-si puna intrebari, sa se participe, sa se implice. Spre final, insa, autoarea ii demonstreaza ca implicarea cu pricina este inutila, ca intrebarile erau retorice, fiindca "totul e trecere, doar noi ...suntem mereu aceiași " respir usurata si imi promit sa nu ma mai aventurez in labirinturi daca nu am un ghem in buzunar.
pentru textul : Ninsoarea din noi dedomnul meu, imi amintii de o povestire unde personajul principal se scufunda treptat, nebanuit de nimeni, in pamant, efectiv. si ajunge, ca n primul vers, sa vada lumea sfarsindu se la picioarele iubitei. uite, si eu exclam "femeie absurda/femeie perfecta"! bravos!
pentru textul : schiță deși acum, serios vorbind, mulțumesc Doina, mulțumesc Alina, mulțumesc Vlad. cred că am să scriu curînd ceva despre natura stranie a prieteniei.
pentru textul : domnului director cu dragoste deer,
pentru textul : povestea soldatului de fier dea se citi teorii bâlbâite cu iz de axiome
am citit de cateva ori poemul ca sa inteleg ce nu merge la el, pentru ca ceva nu merge, si am priceput, cred. adancul simbolic, miezul lui se descompune la ultimul vers prea deschis, prea explicit, mai bine zis la ultimul cuvant "murim". poemului ii lipseste "nespusul".
pentru textul : dragoste deși totuși matale cine ești ca să pot să te comentez sincer? de la depărtare pari deștept, deși nicidecum original, d-aia întreb, oi fi cumva avatarul lui blaize pascal?
pentru textul : Dileme, paradoxuri, duplicitate deDanutza, ai intuit bine, "bleu marin" e scris anume în două cuvinte. Îți mulțumesc pentru comentariu și trecerea ta aici și te mai aștept. Într-adevăr, textul e inspirat și de fotografie...
pentru textul : kansas in june deEcaterina, ma bucur ca e pe gustul tau, in ceea ce priveste greselile nu stiu exact la ce te referi. cratima de la 'știu ca stai' o accept si mi-o asum insa inserarea verbului a fi acolo unde se subantelege si ar ingreuna citiera nu o consider necesara, iar la pima observatie interogatia la prezent este dorita. nu cosider acestea fiind greseli ci poate doar fortari pentru a reda exact ceea ce am vrut sa redau. dupa cum cred ca ai sesizat exista un singur semn de punctuatie, asta tot pentru a lasa cititorul sa respire exact acolo unde simte nevoia. multumesc pentru atentie, cu prietenie, Adriana
pentru textul : jurnal deS-a spus ce trebuia spus despre acest poem. De aceea las şi eu un semn de apreciere.
pentru textul : eşti cea mai aproape depărtare deiată un text în care încerci să prinzi inefabilul. finalul nu este prea reușit.
pentru textul : Emoţii puse la uscat demi se pare mie sau domnul Virgil incearca un gen de silogism in poezie? cu siguranta, prin perfectionare, se poate ajunge si la un asemenea gen de scriere, fara sa fie doar un experiment
pentru textul : bîze de...puţin bacovian, dar cred că asta ai vrut. E, bunînţeles, si destulă originalitate. Aş spune că textul e un duet reuşit. Ultimele două strofe sunt foarte faine. Există câteva aritmii, dar sunt sigur că le ştii şi ţi le-ai asumat. Chiar mă întrebam când va mai intra pe H. un text în dulcele stil clasic. Mi-a plăcut.
"vecinii vorbesc despre arte
e drept mă amuz dar e trist
în ganguri se face răcoare
ca într-un artist
cum plouă pe sticlele sparte
tot tună mereu a oftat
nimic nu mai pare să-mi placă
am spus și-am plecat
și mersul meu pare orbită
e drept sunt puțin amețit
când intru la tine în moarte
cu-n singur chibrit
cum plouă naiv pe antene
în blocuri pustii fără var
și trenuri mai trec milenar
dă-mi ceai, câtă lene!
....................................
burlanul acela se-ngână
ca ultimul oaspete-n han,
cum fulgerul iar mă conjugă
o clipă şi-un an,
si totuşi pe străzile-valuri
mai trec siluete, mai trec,
ori nimeni nu trece, şi umbre
cu mine se-ntrec,
o pasăre gri şi rotundă
se urcă pe-o palmă de bloc,
şi plouă cu viaţă măruntă
şi moarte deloc,
vecinii se culcă de-acuma,
oraşul şi cerul sunt chist,
în mine coboară tăcerea
ca într-un artis.
N-am rezistat la o continuare :).
pentru textul : balada ploilor pierdute deMereu mi-a fost foarte greu sa formulez raspunsuri de multumire, nici cazul de fata nu este diferit. Nu pot spune decat ca ma bucur sincer mai ales de faptul ca poemul meu va starnit astfel de ganduri si apoi pentru semn.
pentru textul : coliba mea de corali deAdevărul e că moartea e o chestie plină de finețe artistică....
pentru textul : azi e frig deO poezie ca un film postapocaliptic. Infecţie generală. Eradicare. Senzaţia asta mi-o lasă. Ca şi cum ai trece printr-un oraş părăsit, ai privi lung la fiecare obiect, fiecare zid prăbuşit, fiecare bucată de hârtie, întrebându-te care e istoria respectivului obiect, cine l-a atins ultimul etc.
Un text care îmi vorbeşte despre sine fără narcis. Ori, mai corect, vorbeşte din sine. Ton melancolic, învins, nicio revoltă în vers, dar demnitate lirică. Şi adaptabilitate. Finalul, de un tragism oniric, nu e dorinţa sfârşitului, a morţii, cât dorinţă neplecării ei, aşadar, trebuie înţeles mai degrabă în mod constructiv, pozitiv.
Nu am observat niciun vers în plus. Nici în minus. Poezia ta, Virgil, ţi-am mai spus, e mai curată. Spune mult, nu multe. E ca o apă clară, prietenoasă, dar adâncă. Fără multă metaforă, fără brizbrizuri, natural. Şi dureros de simţită. Instrumente poetice fine, mulate pe necesitate, nu pe efect. E unul dintre cele mai bune texte pe care le-am citit, nu doar la tine, dar şi pe Hermeneia. Am să-l iau la preferate.
Felicitări!
pentru textul : sînt un oraș prin care nu mai trece nimeni deEu zic să editezi și să corectezi cu atenție textul. Voi sancționa de acum postările neglijente.
pentru textul : picioare goale - 2 - deEu nu l-am cunoscut încă personal, dar poate-poate.
pentru textul : Aleksandar Stoicovici în pragul debutului în volum deun poem cu formulari imagistice de mare forta:
"dimineaţa aleargă pieziş prin oraş
ca un iepure prins între faruri"
"clipa se face cuib ...
numai bun să-ţi îngropi jumătatea pustie
ca pe-o pară domnească, în fân "
mi-a placut mult limbajul plin de sensuri cu inlantuiri firesti intre realitate si viziune.
pentru textul : anotimpul promis deas revedea asocierile: bulgare "greu", talpile "mele", cuib "cald", si as scoate: "mi s-a spus ca"...
finalul cu impact pe starea de catharsis, imaginile create, toate duc la o traire autentica nu doar o mimare a realitatii,
un poem dens, elaborat pentru care acord un semn de recunoastere!
super faină, m-a cucerit strofa asta:
ciorile călăresc ceața cutezătoare
ca niște războinici pe timp de pace
copacii se ascund de picurii mari
pe care nu îi vrei să-ți strivească fața
dar pe care iubești să-i auzi
cum se frâng de acoperișul casei
ca să nu mai vorbesc de sunetul finalului când e citit cu voce tare.
în timp ce
în preajmă
vezi doar
kilometri întregi de nimic
felicitări Mădă! Nici varianta lui Virgil nu e rea! Deci toată aprecierea mea!
pentru textul : vals pentru masha denormal ca albastri:) multam!
pentru textul : de nicăieri teama deAlma, am avut impresia la un moment dat că parcă lipsește poza aceea. Am ajuns la concluzia că poza e mai mult decît suficientă așa cum este, formată din cuvinte. De acolo, de la ceața aceea pornește totul. Am renunțat la ideea de a mai specifica numărul personajelor în mod direct... sper că am reușit să redau altfel chestiile astea. Mulțumesc de zâmbetul căutător.
pentru textul : Paspartu din sticlă deservus,
pentru textul : disensiune deda, pertinent. ma mai gandesc si revin pe text.
Pagini