e bine daca e promitator, e loc de progres. multumesc inca o data pentru lectura si comentariu...voi reflecta asupra textului

ioana, ai vorbit aici mai bine si mai frumos decat am reusit eu. este un poem al limitelor gandirii, un blestem in care poetul se autodenunta ca demiug si geniu rau. functia lui, necesara dar nu si suficienta, poate consta intr-o incercare de taiere, intru insanatosire sau moarte. dar, orice dumnezeu razbunator vrea binele, iar blestemul iubirii lui este un arc de cerc. in privinta versului amintit, ma voi gandi. pana atunci spun ca strazile pot fi intelese ca drumuri, cautari, alegeri etc. iar stransul in intuneric, renuntarea mersului ptr a opri curgerea. dar aceasta e o nebunie multumesc

ploua în eden a nebunie cu care ne hrănește toamna ca o mamă bună fugărită de lupi albi ar trebui să devenim copii străvezii printre scîndurile umede ale zilelor deși ne este jenă să recunoaștem undeva departe hermina perfectă albă suflare de sugar trece o clipă de înger vînt apoi mistrețul grohăind duhnind enorm aburind o țintă atît de clară atît de simplă de ce să îți irosești viața întreagă pentru o imaculată aproape iluzorie hermină cînd îți poți îngropa mîinile în slănină în ceafa onctuoasă a mistrețului poți răsufla ușurat nimic alb eliberînd. lupi albi, albă suflare, nimic alb... obsesiv alb... în această formă, în felul meu de a-l citi, poemul devine indescifrabil. o părere. atenție la â din a, cf. noii regului a limbii române! cu respectul cuvenit, mircea nincu.

In lume exista copaci cu rod si copaci fara rod, femei ce pot rodi sau nu, cu toate astea tot in lume se spune ca nimic si nimeni nu apare pe Pamant fara un scop determinat, clar si concis. A decide pe cine sa tai, pe cine sa ucizi, inseamna o responsabilitate uriasa si pentru ca este atat de mare, Creatorul a decis sa faca treaba asta de unul singur. Si totusi sunt atat de multe paduri si livezi care sunt puse la pamant de altii, atat de multi oameni rapusi de altii si nu de Creator, doar preotii spun intotdeauna: asta a fost voia Domnului. Cu toate ca nici ei nu cred afirmatia lor. Mi-a placut aerul grav si linistitor cu care ai scris.

Termenul de cabala a fost asimilat in limba romana pe filiera franceza si nu se scrie in mod oficial cu "K" (a se vedea de ex. Alexandru Safran - Cabala sau Guy Casaril - Cabala și Rabi Șimon ben Iohai etc) desi se utilizeaza uneori si variantele "Kabala" (poate ca din germana) si Quaballah (din araba)... mi-am permis sa realizez aceasta consideratie din respect pentru utilizarea corecta a cuvantului si nu pentru a reprosa ceva autorului. Apoi 666, dupa cum gasim in Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul "Aici este întelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei; cãci este numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase"... este vorba nu despre diavol ci despre un om care-l va sluji pe diavol... cred ca la asta te-ai gandit si tu cand spui "șasesuteșasezecișișase pămîntesc". Mi se pare facila aceasta rasturnare 666-999... ma duce cu gandul la genul cale de comedii cand 9 de la numarul unei case devine 6... dar din punct de vedere mistic cifra noua are intr-adevar caracteristici diferite, in sens bun... oricum, ca si amuzament: 6+6+6=18=1+8=9 iar 9+9+9=27=7+2=9... probabil acel 9 care reprezinta mereu sfarsitul unui ciclu... in ambele situatii: unitatea primordiala (1) se adauga lumii materiale (8) pentru a o absorbi in spiritual ori 7(alaturi de 12 una dintre cifrele cele mai generoase in semnificatii... sunt 7 mari virtuti, 7 pacate capitale, visul biblic interpretat de Daniel cu cele 7 vaci grase si cele 7 vaci slabe, 7 zile ale saptamanii... pentru adeptii lui Pitagora sapte reprezinta insasi lumea ca sinteza intre triunghi si patrat, feminin si masculin etc) si 2 (dualitatea care se opune principiului, schisma, marea tradare etc)... Cei "două mii de ani" sunt semnul unei legaturi cu venirea lui Mesia pentru ca daca vorbim de facerea lumii cifra ar fi diferita. Interesanta utilizarea termenului "belește" care in Romania a ajuns sa aibe o conotatie vulgara desi la origine, in Ardeal, determina o realitate concreta (belitul oilor)... da o nota de arhaic care alaturi de "cîrmîz" (e vorba de planta din care se fac coloranti sau de insecta?) serveste scopului poetic urmarit de catre autor. "ca să pot striga-n gura mare în această găoace de ou cu care mă trăiesc" Frumoasa imagine a lumii, ce ma duce cu gandul la sistemul geocentric al lui Ptolemeu, la omul care se simte inchis in propria creatie precum sub o bolta... sa nu uitam ca oul este un element prezent frecvent in miturile creatiei. "pe mine mă vorbesc s-aud dumnezeescul ecou" Aici sunt putin nelamurit... e vorba de logosul care se rosteste in afara pentru a se impregna de Dumnezeul imanent in creatie si astfel a putea recunoaste Dumnezeul din launtrul omului? e vorba de reflectia omului asupra sa (rugaciunea poate) si de un feed-back venit de la Dumnezeu? "la o legătură de chei breloc unii se uitau chiorîș la el alții îmi urau noroc"... aici cred ca se dilueaza mesajul.

felicitari, poete!

Zilele acestea citeam o cronică a lui Vintilă Mihăilescu, intitulată Țara mea ca o manea. Citatul de mai jos, mi s-a părut reprezentativ, în aceeași orine de idei:
” După ani de frustrări regulate şi alienări sistematice, „capitalismul“ scotea dorinţa de pe cartelă şi băga jubilaţia la liber. Iar maneliştii au sesizat rapid această nouă „cerere“ a publicului şi i-au cîntat în strună: dorinţele voastre vor fi realitate!

Partea sumbră a acestui narcisism descătuşat şi invadator este că, la acest nivel şi astfel orchestrate, dorinţele nu pot fi decît bazale: sex, avere şi, mai presus de toate, putere. A le avea înseamnă a reuşi, a fi un winner – sau, în termenii manelelor, un barosan. În caz contrar, nu eşti decît un amărît de fraier. Redundanţa obsesivă a manelelor a conturat astfel cel mai consistent model de reuşită socială din România recentă: dorinţa de a fi „barosan“ cu orice preţ vs angoasa de a nu deveni un „fraier“. Tertium non datur!

Tot manelele au exprimat – şi astfel au cristalizat – mijloacele utilizate deja pentru a atinge această aspiraţie socială: să ai „tupeu“ şi să faci „ce vrea muşchii tăi“. Singurul obstacol pe acest drum spre reuşită sînt „duşmanii“. Lumea românească flatată de manele este astfel una darwinistă, în care singurele două categorii sociale semnificative sînt prietenii şi duşmanii, iar singurele două statute reprezentative sînt barosanii şi fraierii. Pentru a cîştiga apartenenţa la categoriile pozitive ale acestei dihotomii structurale, mijloacele sînt cele ale selecţiei naturale.”
Prin urmare, există idei despre ceea ce se întâmplă de fapt, problemele societății românești contemporane se cunosc, dar care sunt soluțiile practice de rezolvare ? Ce putem face, ce putem alege, Quo Vadis Domine, se întreabă omul prins între Scylla și Caribda zilelor noastre.

Redescoperirea lumii iar şi iar de la capăt. Departe de a fi o poezie pentru copii, poate fi şi o poezie pentru copii. Aşa cum Micul Prinţ îşi uda în fiecare zi unica floare de pe planetă. După coji şi liane revărsarea-n ocean aşează visul la locul lui.

Şi vulpea ce zicea? "Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!"

astazi am luat banii si maine dis de dimineata ma duc la colindat librariile. ;)) multumesc, andu, și felicitari inca o data pentru concurs

Ce înseamnă cuvintele dintre paranteze? Am găsit ceva despre אהבה - că ar însemna iubire. חתונה - nuntă, שביר - fragil? Aglomerare de limbi pe aici.

Dacă e de părăsit, fii tu cel care pleacă!

Un alt text care pe mine m-a prins. Am cârcoteli, dar mă rezum doar la una: mă deranjează întreruperea discursul cu paranteza (vezi? până şi căderile...) etc. Ştiu că e pentru echilibrul emoţional, dar, totuşi, prea brusc ca tonalitate.

"cele mai triste minuni se întîmplă atunci cînd vezi ce mai rămîne
din oameni" - mişto spus. Şi adevărat.

Erata: In loc de "diacritice" a se citi "semne de punctuatie" in comentariul meu anterior. Imi cer scuze ! Multumesc, Ialin

e ok!

Vladimir, bineînțeles că cititorul interacționează cu scrierile tale. Nici nu ar putea să nu o facă. Pentru că e o oră la care simt o nevoie impetuoasă de poezie, am recitit ce ai postat aici :). Am vrut să îți spun că poezia de mai sus mi-a părut de departe cea mai penetrantă. E drept că mă avertizase titlul. E drept și că ne iubim mai mult iubind, e drept că mai apoi rămâne doar cinismul, însă cred că ar fi putut fi altceva în loc de ,,ne-o vom trage". Nu e vorba de falsă pudoare, am înțeles și că vrei să fie doar un autentic nepudrat, doar că e prea facilă și distonantă exprimarea în context. ,,fericire la superofertă" îmi pare iar a nu-și atinge miza, originalitatea neînlocuind nevoia de o alăturare credibilă poetic. În fine, poate că doar ora la care scriu e de vină :). Cert este că mi-a plăcut teribil, iar finalul este pe măsură.