Gând cu zei

imaginea utilizatorului Cosmacpan

Zeii-și poartă goliciunea
În tăcutul abandon
Le-am furat visele toate
Fruct pierdut, fără de pom.

Am trecut un prag-etapă
Ne credeam cunoscători
Când le-am furat măreția
Devenit-am cerșetori.

Cățăratu-ne-am pe tronul
Judecăților pripite
Ne-am luat dreptul de-a ucide
Avataruri și cuvinte.

(Zeii-și poartă goliciunea
Expuși privirilor din cușca cunoașterii;
Cui oare îi va reveni sarcina
Să le găsească straie
Pe măsura măreției?
Căci dezbrăcându-i,
Am înșelat omenirea,
Iar omenirea se dorea înșelată.
Avem noi oamenii dreptul să ne judecăm zeii?
Bineînțeles că avem,
Dar oare judecăm cu înțelepciune?)

Experiment literar: 

Comentarii

Iti recomand sa citesti si sa respecti Principiile de funcționare ale Comunității Literare Hermeneia și ale site-ului Hermeneia.com