daca aceste este un site literar, si daca asa comentarii se fac in subsolul textelor recomandate, si inca la textul directorului de site, apoi nu stiu, cred ca m-a deceptionat spatiul asta. daca domnul virgil titarenco nu are de gind sa intreprinda nicio actiune de pedeapsa, vis a vis de comentariul precedent lasat de domnul andu moldovan, asa cum promite in regulamentul hermeniei, apai eu pe-aici nu mai calc. impuscati-ma dar nu mai calc in veci. o zi buna in continuare si vacanta placuta tuturor.
Adrian, de acord în parte cu ce spui în legătură cu textul, doar cu textul. Celelalte cuvinte, ţin doar de strădania ta de a jigni cu orice preţ , pe care eu am să o trec cu vederea. Lucru care, repet, nu-ţi face ţie faţă.
abia acum observ că îmi scăpase aici un „ă” în loc de „a”, și asta răsucea înțelesl într-o direcție pe care nu mi-o dorisem.
(era „salcii lungi”, nu „sălcii lungi”)
am corectat. a trebuit să specific asta pentru că, iată, uneori o diacritică poate schimba lumea! :)
îmi cer scuze celor care au trebuit să simtă acel gust „sălciu”.
text slab care nici macar muzicalitatea unei rime populare sau logica clară a poeziei de acest gen nu reuseste sa o realizeze. eu zic ca daca nu poti sa faci ceva, mai bine nu fa. mai bine trei rinduri cu tilc si cu farmec decit patru strofe schioapete.
Mai putin titlul (si deci si finalul) poemul este reusit, pentru ca Emil ne surprinde din nou cu acest vartej de imagini care deja incep sa-i poarte numele. Dar, atentie, Emil nu scrie de dragul de a scrie, ci de dragul vietii pe care el o traieste la limita, experimentand senzatii care isi gasesc locul doar in cuvinte aparent dezacordate. El inoata intr-o mare fara pesti, este o mare a singuratatii absolute, acolo doar trecutul mai traieste, prezentul si viitorul sunt timpi imaginari, dar imaginatia este mai cuprinzatoare decat timpul insusi. Niciodata nu se va intoarce insa omul in acel trecut, pentru ca acel trecut se regaseste acum intr-o dimensiune plina de monstri, acestia se numesc amintiri iar ele, amintirile, fac pace cu omul doar atunci cand nu te mai doare... asta este ceea ce poemele (cele reusite, ca acesta, desigur) lui Emil ne transmit: durerea imaginatiei care intrerupe tot ceea ce este pentru noi firesc pentru a ne infatiseaza o alta lume, cea pe care, sunt sigur, Emil o vrea a poeziei nascute dintr-o forma extraterestra de durere. Bobadil. P.S. In mod normal, as fi insemnat textul cu o penita, dar vad ca a facut Oriana gestul, iar datorita lamentarii din titlu nu cred ca textul merita doua penite. Daca faci efortul sa schimbi titlul si finalul Emile, textul merita toata aprecierea. Parerea mea, desigur.
poezia de mai sus nu este nici pe departe o parodie sau o blasfemie la adresa nimănui. citisem primul poem pe site al lui Paul Blaj intitulat "Ca sunetul în fluier" unde a fost atacat cu tot felul de opinii mai mult sau mai puţin stranii şi el a trebuit să se explice. găsesc, cel puţin pentru Cristina Ştefan, care în ultimul timp şi-a abrogat şi pe Hermeneia statutul de tutor literar şi dă din coate, rău de tot, să fie băgată în seamă, găsesc, zic, nevoia să mă explic.
Să începem cu titlul. Noapte cu plată. Este vorba de noaptea naşterii Mântuitorului. Unica noapte. L-a costat pe Dumnezeu ce a avut mai scump. A trebuit să devină El om, să coboare jos, la gura bortei năpârcii, în împărăţia întunericului, în lumea dominată de viperă, diavolul, sau cum mai este numit în Scriptură "şarpele cel vechi", balaurul din apocalipsa, care înşeală întreaga lume. nu e vorba aici de nici o blasfemie la adresa bisericii ortodoxe. e imaginea lumii care "zace în cel rău". de la titlu mergem la final, care spune:
"şi mă-ntreb
cu un bulz de dojană
oare cât costă biletul intrării în cer?"
pe mine nu mă costă nimic, în afară de o decizie personală, gravă şi decisivă vis a vis Dumnezeu, pe când pe El l-a costat atât de mult.
deci în împârăţia acesta a lumii dominată de diavol, fecioara naşte copilul. fecioara este doar un instrument, un vas ales pentru acest scop. fecioara nu trebuie nicidecum divinizată. asta ar fi idolatrie. Cristina ar fi vrut să-i acord un respect mai mare decat i se cuvine. daca aş fi scris Maria, desigur aş fi folosit capital letter. dar fecioara e un atribut, laudabil foarte în sine, dar atât.
"eu mă ascund în prezent,
căutându-mi sufletul mov prin pachetele
risipite sub pom."
în vremea de astăzi, oamenii se ascund după tot felul de argumente şi motivaţii de responsabilitatea deciziei de a-i da ascultare lui Dumnezeu. sufletul mov ar trebui sa fie alb, curăţat cu isopul mântuirii, de aceea a venit Dumnezeu la noi, sa ne mântuiască. noi discutăm de preoţi, ler, nuci, sarmale, porci tăiaţi de crăciun, sărbătoriri la o ţigară, cadouri, pom de crăciun, moş crăciun, ho ho ho, feel good attitude, şi lista poate continua la infinit. numai Dumnezeu nu! ce spun eu nu este parodie şi nici blasfemie, e o stare de plâns!
"şi Pruncul
înfăşat în mare lumină
dă tuturor care-l vor o
bucăţică din El."
nu e nimic complicat aici. nu e parodie, nu e blasfemie.
"nămeţii, da,
nămeţii de ură se pun curmeziş
să nu iasă din piepturi de ceară aminuri." ??????????
"irozii urlă-n coşmaruri ca lupii,
stelele stelele stelele cântă..."
E un fapt istoric, consemnat nu numai în Scriptură. Irod, de frică să nu i se clatine tronul, a dat porunca să fie omorâţi, în Betlehem, toţi copiii de la doi ani în jos, în speranţa stârpirii celui de născut la iesle. Şi e plină lumea de irozi. România a fost şi este plină de irozi. stelele, deşi moarte în ele însele, sînt mai vii decât oamenii.
Am scris aceasta poezie pentru ca nu fusese nimeni gata, la acel moment, sa posteze despre semnificatia sarbatorilor in care am intrat. Citisem undeva ca in Romania si in diaspora romana, in anumite cercuri, exista un puternic curent de a se introduce in tara "religia" lui Zamolxe. Cică noi trebuie să avem religia noastra autohtonă. Intreb: cine este in spatele acestei deluzii? năpârca! Si Cristina, năparca nu înseamnă "biserica noastră de stat". In poezia de mai sus nu e nimic anti-ortodox. Faptul ca am spus intr-unul din raspunsurile mele ca sint evanghelic, nu inseamna ca sint anti-ortodox. sint un om preocupat de sufletul meu, pe care-l vreau alb si nu mov sau negru. Daca mai ai nelamuriri, scoate-le la iveală. Si te rog, nu te da rotundă în ce priveste promovarea culturii si protapirea pe enşpe scene literare că pe mine nu ma impresionezi. In afara ca esti femeie, om, aproapele meu si egal cu mine, în mare nevoie de mântuire, esti nulă in toate celelalte privinte. Deci, haina asta de tutore literar nu-i a ta. Ce a spus Pruteanu, Vianu, si orice domn Escu, pe mine mă lasa rece. pe mine mă arde doar flacăra cerului. mă dai afară de pe site pentru asta?
Adela, departe de mine intentia de a-ti contesta sinceritatea trairilor. Eu imi spusesem parerea doar despre felul in care le-ai redat. "platesc tribut faptului ca sunt prea sincera in poezie." Nu, nu cred ca despre asta este vorba!
adica tu, petre, de ce mi/ai dat penita, ca m/am certat cu dihania pret de un ceas? daca mi/ai dat/o in semn de pace ia/o ca pace am, iar daca mi/ai aruncat/o sageata ca ti/a placut o sa/i pun mercur si o s/o arunc mai departe caci ce e cuvantul daca nu bumerang? multumesc de solie, noapte frumoasa...
o bunica spunea in limbajul ei, ca la oglinda "te uiti" sau, zic eu, te uiti. despre ea imi aminteste poemul tau. desi nu intuiesc mesajul poemului tau - mai ales titlul ma incurca -, citirea lui m-a pus pe ganduri si asta mi se pare extraordinar. cred ca asta este rostul poeziei si nu polologhia searbada si dezlanata alcatuita din contradictorii imagini ilogice.
serios vorbind, mai intai am citit tecstul fara sa vad autorul. ai dat-o-n bara virgil, ai ajuns sa scrii ca aia de atelier, plin de clisee, plin de cosuri, serios. e un tecst copilaros, si naiv in sensul al mai urat, nu se salveaza prin nimic. e un tecst ce trebuie sters, serios vorbesc, cu parere de rau si de bine in acelasi timp.
Un text bun neașteptat, poate mai elaborat stilistic cu pasaje deosebite ca de exemplu: "nu-i vina mea că azi nu mai știu cui și de ce mă închin, viața și moartea își schimbă mereu între ele fustele crețe, verbe febrile au înălțat, dinspre mine spre mâine, bariere așteptând trecerea unui personal deraiat" Finalul mi se pare reușit (de multe ori sunt tentată să decupez anumite fragmente dintr-un text, convinsă fiind că acolo este cheia muzicală a întregului sistem - un sistem cu mai multe necunoscute, în care matematica și muzica se identifică): "acum să tăcem, e toamnă prelungă în aval de cuvinte, în amonte s-au prăbușit îngenunchiați căpriori - mai bine iartă-mă și risipește-mă într-o conjugare perpetuă la condițional optativ." [...Poate aș mai reveni după o vreme pentru a elimina anumite sincope dar nu de idei, ci de respirație poetică, să spun așa.] Privesc textul ca pe un un fel/modalitate/fenomen de a te apropia de Lumina-care-te-cunoaște-pe-nume.
Este bună alegerea acestei problematici de discuție fiindcă sunt convinsă că vor fi destule opinii diferite. Cheia echilibrului este critica. Da, dar constructivă, în folosul autorului, cu argumente literare, de analiză a textului, de stilistică și interpretare, de compoziție și tehnică poetică - asta apropo de parafgraful 5. Despre regula "celor 2 luni" - eu am fost deplin de acord încă de la început. Mai mult de-atât, am ales ca pe Hermeneia să postez texte pe care nu le-am mai postat și nu le voi mai posta pe alte site-uri. Cel mult vor fi incluse - parțial și selectat - în volum. Dar este alegrea mea. Fiecare alege în felul său. De ce am ales așa: fiindcă am simțit din primele zile calitatea acestui site - prin construcție și prin spiritul celor care scriu aici și prin calitatea celor scrise aici, chiar dacă uneori a fost pe linia medie, adesea însă este peste medie - și am dorit să fie pentru mine cel puțin un spațiu în care ceea ce scriu să fie aparte față de ceea ce scriu în alte spații virtuale. Este un pact pe care l-am făcut cu mine însămi și nu l-am mărturisit până acum. În plus, am dorit să nu mă disipez cu aceleași texte în "n" locuri unde publică totuși cam aceleași persoane. Și mai doresc un lucru: nu multă critică diluată, ci o critică susținută, fără atingeri persoanle negative, fără adresare penibilă și la adresa autorului, ci prin luarea în considerare numai a textului, numai a calității (cu plusurile și minusurile incluse) literare. La început când m-am înscris am vrut să aleg un alt nume. Doream să văd dacă apar incognito cum vor reacționa alți autori la textele mele. Am ales totuși să îmi păstrez identitatea chiar cu riscul că a fost uneori interpretat autorul conform tiparelor relaționărilor personale și nu cu referințe pe texte. Prin urmare: pe Hermeneia eu voi publica în continuare numai texte noi, noi dpv al nepostării lor pe alte site-uri și noi pe cât posibil al compunerii lor în spiritul timpului pe care îl trăim. Nu intenționez să mă încadrez în noi curente. Ci să pot scrie bine. Pentru asta strădania și îndreptarea valențelor. Nou și în sensul a ceea ce a semnalat Alma curând și pe bună dreptate: nou în raport cu ceea ce am scris până acum cu toții. Fiindcă eu cel puțin îi cunosc pe toți autorii - după textele lor scrise până acum - și niciunul nu a ieșit din liniile scrierii lor de mai bine de un an, nu a venit niciunul cu ceva "nou". Desigur, fiecare a experimentat la un moment dat intrarea în alt stil, în alt curent, în altă matcă, dar sporadic și nu destul de susținut. Și eu, la rândul meu, mă frământ - interior, desigur, fiindcă despre această frământare vorbeam și la comentariile pe Downtown, cu tot soiul de sinuozități în procesul creator și de schimbări posibile, mutative chiar. Dar pentru asta uneori e nevoie de "pauză", alteori e nevoie să te poți autoanaliza și elimina tiparele vechi, mai mult sau mai puțin conștientizate sau conștientizabile. Nu e vorba doar de maturitate poetică aici, ci și de capacitatea de a te transforma, de a metamorfoza, de a inova, de a fi original, fără a fi artificial, șocant, demonstrativ etc. Desigur, fiecare autor are libertatea să aleagă ce text postează și unde. Regula celor 2 luni nu este o regulă coercitivă. Dimpotrivă. Iar delimitarea temporală este bine aleasă. Fiindcă nu scriem după sezon și nici după zilele săptămânii, iar un text bun, se susține și trăiește în orice coordonate, indiferent de anotimp, de an, de spațiu, virtual sau concret. Pledez în continuare pentru comentarii literare, nu de genul: mi-a plăcut/nu mi-a plăcut, și atât. Pledez în continuare pentru o critică constructivă și pe materialul textului, indiferent ce semnătură poartă, și pe argumentare literară, nu personală, bazată pe instrumente de lectură și analiză a textelor. cei care scriem trebuie - imperativ interior asumat - să avem cunoștințe minime, medii, dacă nu înalte - de tehnică literară, hermeneutică, semiotică etc. Nu la nivelul unui critic literar, dar la nivelul unui lector cu referințe literare. Să fie o joacă matură, în sensul creației, nu o joacă de-a comentatul; o artă de a comenta, nu o conevrsație obișnuită. Sper să fie luate cele de mai sus ca opinii personale și sincer comunicate, în dorința ca ceea ce scriem cu toții să aibă viață și peste ani. Indiferent de încadrare și de semnătură și de critica adusă. Eu când am mulțumit Hermeneei în primul volum - care nu e de librărie - am făcut-o pentru contribuția adusă la prelucrarea textelor mele, fiindcă o parte din textele aici postate au fost foarte bine comentate, iar acele impresii au contat pentru șlefuirea acelor poezii incluse în carte, dar și pentru linia mea poetică ulterioară. Cred că oricine poate să observe evoluția unui autor în câteva luni. Și cred că e vizibil că - cel puțin în cazul meu - Hermeneia a avut rost bun în acest sens. Și mai are și sper să aibă și în viitor. Eu sunt deschisă, cu relativitatea inclusă, la tot ce îmi influențează benefic capacitatea de a transpune în scriere lumea interioară. Remarc și ultimul paragraf care reprezintă de fapt un comentariu al lui Virgil pe un alt text al Roxanei: da, sper ca situația să fie de win-win, fiindcă de fapt nu vorba aici de care pe care și cine împotriva cui. Ci despre a scrie bine, pe cât posibil de bine. Cât timp avem cu toții acest adevăr bine înrădăcinat, poligonul va dispărea, fiind utopic. Cred că ce mai apreciez eu la Virgil este că știe - în limitele lui posibile, desigur - să medieze și să atenueze liniile de forță atunci când apar -, inevitabil într-o comunitate -, nu în sensul unui pacifism de doi bani și artificial, ci în sensul ieșirii din registrul personal și al intrării în sfera literară.
nici o dumbravă nu mai e aceeași, pentru că, ea, dumbrava, nu mai rămâne deloc minunată câteodată in sufletul nostru...sau cineva pleacă la nesfârșit (cu sau fără câine), în pădurea semnelor lui... ai pasaje care fac toți banii prin forța concentrată a expresiei: "prima dată când a murit mama limba mi s-a umflat mi-a venit să urlu am căutat o pădure cu lupi le-am zis na-vă mă lupilor din voi am plecat în voi mă întorc" sau altele inutile, lest efectiv: "nici cu femeile n-am dus-o bine unele voiau bani altele numai sex le-am dat de toate și-am trăit liniștit" dar asta e doar părerea mea...
Itinerarul (cuprins intr-o fraza) ar fi acesta: spalarea picioarelor ( purificarea), inaltarea de dupa purificare pana la euharistie , Invierea si finalul (definit dar nu finit) prin trimiterea la Epistole. Si tot “guenoniana”, Francisc: “sunt lucruri pentru care singurul mod de exprimare posibil este cel simbolic si care, in consecinta, nu vor fi intelese niciodata de aceia pentru care simbolismul este litera moarta.” Cred ca Maestrul ti-ar fi dat o penita.
desi se vede o noua orientare conceptuala a vietii din poezia ta din ultima vreme,
mie imi placeau textele tale din anii trecuti. minimalismul de aici e bun pentru alte site-uri pseudo-literare, mie nu-mi place. e doar un moft personal, desigur.
Andreea, Yester, Lucian, vă mulțumesc pentru lectură și pentru păreri. Yester, mă bucur mult că ai putut să vezi ceva mai profund în textele mele. Mi s-a mai spus despre simplitatea și chiar "cumințenia" lor. Pot să spun că chiar e pe placul unora... Eu îți aștept în continuare părerile, comentariile tale mă bucură de fiecare dată. Așa e, tu nu ești Iuli, el e doar băiețelul meu ștrengar... Lucian, poate că e așa cum spui tu, unele versuri nu-și au rostul în poeziile mele.O să reflectez. Mă bucur de fiecare trecere a ta pe pagina mea. :))) Cami
profetului: a arata cuiva caexista o problema si, mai mult chiar, a arata si modul in care poate fi depasita (ma refer strict aici la comentariile de slaba calitate de pe Hermeneia) constituie o dovada de buna purtare, de civilizatie si bune intentii. nu cred ca suntem aici exclusiv pentru dragalasenii si acuzatii subtile fundamentate pe ...."placeri obscure". critica mea viza tocmai astfel de comentarii pe care eu si dvs le facem acum: nu intelegerea si discutarea textului, ci simple vorbe care, sa fim sincer, dauneaza intru-un fel sau altul. cand am facut precizarea la final ma refeream, desigur, la astfel de comentarii - care discuta, de ex, incadrarea textului in loc forma si ideile lui. ma intreb ce am discuta daca textul cu pricina apare intre copertile unei carti. va refuza cititorul un anume text ptr ca nu e incadrat unde trebuie? sau nu apare la inceput sau la finalul volumului ptr ca asa crede el de cuviinta? in plus, cred ca am explicat, indirect, dar destul de evident, de ce un comentariu pare bun si altul nu, prin cheile mele de lectura. nu spun ca sunt extraordinare,-nici pe departe- ci o incercare de a depasi aprecierile generale, de a explica textul cu riscurile de rigoare si de a incita la lectura atenta si responsabila. si nu cred ca aceste explicatii erau, intr-adevar, necesare... bineinteles, nu am de gand sa ma supar si sa-mi retrag textele. iar daca unii membri se vor supara pe mine, cu siguranta vor comenta in continuare, ocolind, eventual, anumite zone ale site-ului. ceea ce nu-mi doresc, fireste. numai daca dvs nu aveti alta parere..... al dvs, francisc
Petre Fluerasu, „sân este mult mai logic”? După care logică? Logica de Dîmbovița? Hai să fim serioși. „arata mult mai bine din punct de vedere tipografic”? Iată o glumă de zile mari. Mîine poimîine ai să îmi spui că arată mai bine în manele. Și după aia ce urmează...? Bobadile, Katya nu știu cum va scrie de acum „sîn” dar mă tem că un sport dăaunător pentru sănătatea ta este să încerci să îți dai cu părerea despre poezie. Pe bune că ajungi mereu la „cuvintele altora”. Stefane, probabil că fiecare cu „trigonometria” lui.
Am ascultat sugestia dumneavoastră şi am realizat o nouă versiune. În prima am pornit de la documentul PageMaker trimis la tipografie, însă am avut o problema tehnică (nu ştia să salveze 'ş' şi 'ţ'). În cea de-a doua versiune am pornit de la versiunea Word a documentului si am rezolvat această problemă, însă aspectul grafic nu e fidel ediţiei tipărite.
există laitmotive grafice și acelea sînt pattern-urile, adică un fragment de textură care repetat va umple toată suprafața definită de artist.
de pildă, o textură care ne arată un zid de carămidă ar putea fi definită ca un pattern. dar nu este tocmai un laitmotiv grafic pentru că nu toate cărămizile sînt la fel. în schimb, dacă izolăm o cărămidă și o repetăm pe suprafața de lucru în linii/coloane, da, acela e un pattern.
un exemplu pentru o mai bună înțelegere- vă amintiți fețele de masă din mușama cu imprimeuri într-o paletă cromatică uneori stridentă?
de pildă o floare într-un chenar dublu, motivul repetîndu-se pe toată suprafața? iată un pattern, un laitmotiv grafic.
Repere grafice din gama pattern-urilor găsim de altfel pe ouă încondeiate, în arta olăritului, cusătură în arnici pe pînză de casă, scoarțe etc.
Imaginea tinde spre momentul acelor după-amiezi de duminică, din timpul verii mai ales, când lumea toată pare cuprinsă de un somn ca din pădurea adormită, moment rar tulburat de câte un incident mai spectaculos. Îmi place ritmul și rima, personajul principal, dar și acel domn cu mustață (amuzant!). Îmi permit, în mod subiectiv, să mai scriu că ultimul cuvânt, „răcoare”, apare destul de târziu față de „tresare”, ca să mai aibă efectul cântător al unei rime. Aș mai spune „țiganca doarme” în versul 11 și am citit „indolenta felină”, dacă nu cumva „felină” este aici un adjectiv. Pe scurt, un poem de atmosferă... „țiuie o liniște bodnărească”...
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
daca aceste este un site literar, si daca asa comentarii se fac in subsolul textelor recomandate, si inca la textul directorului de site, apoi nu stiu, cred ca m-a deceptionat spatiul asta. daca domnul virgil titarenco nu are de gind sa intreprinda nicio actiune de pedeapsa, vis a vis de comentariul precedent lasat de domnul andu moldovan, asa cum promite in regulamentul hermeniei, apai eu pe-aici nu mai calc. impuscati-ma dar nu mai calc in veci. o zi buna in continuare si vacanta placuta tuturor.
pentru textul : poetul I decred ca imi place ultima. si prima. si cea de mijloc
pentru textul : Lunatice deam să acord o peniță pentru poezia din această poezie. singurul lucru care mi se pare cam ieftin este versul „întâi în aer apoi în vid”.
pentru textul : carantină deAdrian, de acord în parte cu ce spui în legătură cu textul, doar cu textul. Celelalte cuvinte, ţin doar de strădania ta de a jigni cu orice preţ , pe care eu am să o trec cu vederea. Lucru care, repet, nu-ţi face ţie faţă.
Eugen.
pentru textul : Constelaţia de ticăloşi deam revenit aici pentru a spune că:
abia acum observ că îmi scăpase aici un „ă” în loc de „a”, și asta răsucea înțelesl într-o direcție pe care nu mi-o dorisem.
(era „salcii lungi”, nu „sălcii lungi”)
am corectat. a trebuit să specific asta pentru că, iată, uneori o diacritică poate schimba lumea! :)
pentru textul : rogvaiv deîmi cer scuze celor care au trebuit să simtă acel gust „sălciu”.
Eu zic ca timpul arde ,nu topeste.Topind,mai poti modela ceva,iar timpul... "fugit irreparabile tempus".Doar o parere.toate bune.
pentru textul : stingerea deRaspunsul de la mine il stiu, dar n-am ce face cu el, daca tu nu o sa lucrezi pe text.
pentru textul : psalm detext slab care nici macar muzicalitatea unei rime populare sau logica clară a poeziei de acest gen nu reuseste sa o realizeze. eu zic ca daca nu poti sa faci ceva, mai bine nu fa. mai bine trei rinduri cu tilc si cu farmec decit patru strofe schioapete.
pentru textul : Cântec de blestem denu este nici o problemă. uite așa se inventează cuvintele.
pentru textul : fugara deMai putin titlul (si deci si finalul) poemul este reusit, pentru ca Emil ne surprinde din nou cu acest vartej de imagini care deja incep sa-i poarte numele. Dar, atentie, Emil nu scrie de dragul de a scrie, ci de dragul vietii pe care el o traieste la limita, experimentand senzatii care isi gasesc locul doar in cuvinte aparent dezacordate. El inoata intr-o mare fara pesti, este o mare a singuratatii absolute, acolo doar trecutul mai traieste, prezentul si viitorul sunt timpi imaginari, dar imaginatia este mai cuprinzatoare decat timpul insusi. Niciodata nu se va intoarce insa omul in acel trecut, pentru ca acel trecut se regaseste acum intr-o dimensiune plina de monstri, acestia se numesc amintiri iar ele, amintirile, fac pace cu omul doar atunci cand nu te mai doare... asta este ceea ce poemele (cele reusite, ca acesta, desigur) lui Emil ne transmit: durerea imaginatiei care intrerupe tot ceea ce este pentru noi firesc pentru a ne infatiseaza o alta lume, cea pe care, sunt sigur, Emil o vrea a poeziei nascute dintr-o forma extraterestra de durere. Bobadil. P.S. In mod normal, as fi insemnat textul cu o penita, dar vad ca a facut Oriana gestul, iar datorita lamentarii din titlu nu cred ca textul merita doua penite. Daca faci efortul sa schimbi titlul si finalul Emile, textul merita toata aprecierea. Parerea mea, desigur.
pentru textul : puterea mea e în tine depoezia de mai sus nu este nici pe departe o parodie sau o blasfemie la adresa nimănui. citisem primul poem pe site al lui Paul Blaj intitulat "Ca sunetul în fluier" unde a fost atacat cu tot felul de opinii mai mult sau mai puţin stranii şi el a trebuit să se explice. găsesc, cel puţin pentru Cristina Ştefan, care în ultimul timp şi-a abrogat şi pe Hermeneia statutul de tutor literar şi dă din coate, rău de tot, să fie băgată în seamă, găsesc, zic, nevoia să mă explic.
Să începem cu titlul. Noapte cu plată. Este vorba de noaptea naşterii Mântuitorului. Unica noapte. L-a costat pe Dumnezeu ce a avut mai scump. A trebuit să devină El om, să coboare jos, la gura bortei năpârcii, în împărăţia întunericului, în lumea dominată de viperă, diavolul, sau cum mai este numit în Scriptură "şarpele cel vechi", balaurul din apocalipsa, care înşeală întreaga lume. nu e vorba aici de nici o blasfemie la adresa bisericii ortodoxe. e imaginea lumii care "zace în cel rău". de la titlu mergem la final, care spune:
"şi mă-ntreb
cu un bulz de dojană
oare cât costă biletul intrării în cer?"
pe mine nu mă costă nimic, în afară de o decizie personală, gravă şi decisivă vis a vis Dumnezeu, pe când pe El l-a costat atât de mult.
deci în împârăţia acesta a lumii dominată de diavol, fecioara naşte copilul. fecioara este doar un instrument, un vas ales pentru acest scop. fecioara nu trebuie nicidecum divinizată. asta ar fi idolatrie. Cristina ar fi vrut să-i acord un respect mai mare decat i se cuvine. daca aş fi scris Maria, desigur aş fi folosit capital letter. dar fecioara e un atribut, laudabil foarte în sine, dar atât.
"eu mă ascund în prezent,
căutându-mi sufletul mov prin pachetele
risipite sub pom."
în vremea de astăzi, oamenii se ascund după tot felul de argumente şi motivaţii de responsabilitatea deciziei de a-i da ascultare lui Dumnezeu. sufletul mov ar trebui sa fie alb, curăţat cu isopul mântuirii, de aceea a venit Dumnezeu la noi, sa ne mântuiască. noi discutăm de preoţi, ler, nuci, sarmale, porci tăiaţi de crăciun, sărbătoriri la o ţigară, cadouri, pom de crăciun, moş crăciun, ho ho ho, feel good attitude, şi lista poate continua la infinit. numai Dumnezeu nu! ce spun eu nu este parodie şi nici blasfemie, e o stare de plâns!
"şi Pruncul
înfăşat în mare lumină
dă tuturor care-l vor o
bucăţică din El."
nu e nimic complicat aici. nu e parodie, nu e blasfemie.
"nămeţii, da,
nămeţii de ură se pun curmeziş
să nu iasă din piepturi de ceară aminuri." ??????????
"irozii urlă-n coşmaruri ca lupii,
stelele stelele stelele cântă..."
E un fapt istoric, consemnat nu numai în Scriptură. Irod, de frică să nu i se clatine tronul, a dat porunca să fie omorâţi, în Betlehem, toţi copiii de la doi ani în jos, în speranţa stârpirii celui de născut la iesle. Şi e plină lumea de irozi. România a fost şi este plină de irozi. stelele, deşi moarte în ele însele, sînt mai vii decât oamenii.
Am scris aceasta poezie pentru ca nu fusese nimeni gata, la acel moment, sa posteze despre semnificatia sarbatorilor in care am intrat. Citisem undeva ca in Romania si in diaspora romana, in anumite cercuri, exista un puternic curent de a se introduce in tara "religia" lui Zamolxe. Cică noi trebuie să avem religia noastra autohtonă. Intreb: cine este in spatele acestei deluzii? năpârca! Si Cristina, năparca nu înseamnă "biserica noastră de stat". In poezia de mai sus nu e nimic anti-ortodox. Faptul ca am spus intr-unul din raspunsurile mele ca sint evanghelic, nu inseamna ca sint anti-ortodox. sint un om preocupat de sufletul meu, pe care-l vreau alb si nu mov sau negru. Daca mai ai nelamuriri, scoate-le la iveală. Si te rog, nu te da rotundă în ce priveste promovarea culturii si protapirea pe enşpe scene literare că pe mine nu ma impresionezi. In afara ca esti femeie, om, aproapele meu si egal cu mine, în mare nevoie de mântuire, esti nulă in toate celelalte privinte. Deci, haina asta de tutore literar nu-i a ta. Ce a spus Pruteanu, Vianu, si orice domn Escu, pe mine mă lasa rece. pe mine mă arde doar flacăra cerului. mă dai afară de pe site pentru asta?
pentru textul : noapte cu plată deAdela, departe de mine intentia de a-ti contesta sinceritatea trairilor. Eu imi spusesem parerea doar despre felul in care le-ai redat. "platesc tribut faptului ca sunt prea sincera in poezie." Nu, nu cred ca despre asta este vorba!
pentru textul : Eu deadica tu, petre, de ce mi/ai dat penita, ca m/am certat cu dihania pret de un ceas? daca mi/ai dat/o in semn de pace ia/o ca pace am, iar daca mi/ai aruncat/o sageata ca ti/a placut o sa/i pun mercur si o s/o arunc mai departe caci ce e cuvantul daca nu bumerang? multumesc de solie, noapte frumoasa...
pentru textul : Höre Israel deo bunica spunea in limbajul ei, ca la oglinda "te uiti" sau, zic eu, te uiti. despre ea imi aminteste poemul tau. desi nu intuiesc mesajul poemului tau - mai ales titlul ma incurca -, citirea lui m-a pus pe ganduri si asta mi se pare extraordinar. cred ca asta este rostul poeziei si nu polologhia searbada si dezlanata alcatuita din contradictorii imagini ilogice.
pentru textul : Somnul întredeschis deserios vorbind, mai intai am citit tecstul fara sa vad autorul. ai dat-o-n bara virgil, ai ajuns sa scrii ca aia de atelier, plin de clisee, plin de cosuri, serios. e un tecst copilaros, si naiv in sensul al mai urat, nu se salveaza prin nimic. e un tecst ce trebuie sters, serios vorbesc, cu parere de rau si de bine in acelasi timp.
pentru textul : dezvățatul de a fi I dela: găscă, toata, vânda .
pentru textul : bioetanol deUn text bun neașteptat, poate mai elaborat stilistic cu pasaje deosebite ca de exemplu: "nu-i vina mea că azi nu mai știu cui și de ce mă închin, viața și moartea își schimbă mereu între ele fustele crețe, verbe febrile au înălțat, dinspre mine spre mâine, bariere așteptând trecerea unui personal deraiat" Finalul mi se pare reușit (de multe ori sunt tentată să decupez anumite fragmente dintr-un text, convinsă fiind că acolo este cheia muzicală a întregului sistem - un sistem cu mai multe necunoscute, în care matematica și muzica se identifică): "acum să tăcem, e toamnă prelungă în aval de cuvinte, în amonte s-au prăbușit îngenunchiați căpriori - mai bine iartă-mă și risipește-mă într-o conjugare perpetuă la condițional optativ." [...Poate aș mai reveni după o vreme pentru a elimina anumite sincope dar nu de idei, ci de respirație poetică, să spun așa.] Privesc textul ca pe un un fel/modalitate/fenomen de a te apropia de Lumina-care-te-cunoaște-pe-nume.
pentru textul : Poem care s-ar fi scris altfel deEste bună alegerea acestei problematici de discuție fiindcă sunt convinsă că vor fi destule opinii diferite. Cheia echilibrului este critica. Da, dar constructivă, în folosul autorului, cu argumente literare, de analiză a textului, de stilistică și interpretare, de compoziție și tehnică poetică - asta apropo de parafgraful 5. Despre regula "celor 2 luni" - eu am fost deplin de acord încă de la început. Mai mult de-atât, am ales ca pe Hermeneia să postez texte pe care nu le-am mai postat și nu le voi mai posta pe alte site-uri. Cel mult vor fi incluse - parțial și selectat - în volum. Dar este alegrea mea. Fiecare alege în felul său. De ce am ales așa: fiindcă am simțit din primele zile calitatea acestui site - prin construcție și prin spiritul celor care scriu aici și prin calitatea celor scrise aici, chiar dacă uneori a fost pe linia medie, adesea însă este peste medie - și am dorit să fie pentru mine cel puțin un spațiu în care ceea ce scriu să fie aparte față de ceea ce scriu în alte spații virtuale. Este un pact pe care l-am făcut cu mine însămi și nu l-am mărturisit până acum. În plus, am dorit să nu mă disipez cu aceleași texte în "n" locuri unde publică totuși cam aceleași persoane. Și mai doresc un lucru: nu multă critică diluată, ci o critică susținută, fără atingeri persoanle negative, fără adresare penibilă și la adresa autorului, ci prin luarea în considerare numai a textului, numai a calității (cu plusurile și minusurile incluse) literare. La început când m-am înscris am vrut să aleg un alt nume. Doream să văd dacă apar incognito cum vor reacționa alți autori la textele mele. Am ales totuși să îmi păstrez identitatea chiar cu riscul că a fost uneori interpretat autorul conform tiparelor relaționărilor personale și nu cu referințe pe texte. Prin urmare: pe Hermeneia eu voi publica în continuare numai texte noi, noi dpv al nepostării lor pe alte site-uri și noi pe cât posibil al compunerii lor în spiritul timpului pe care îl trăim. Nu intenționez să mă încadrez în noi curente. Ci să pot scrie bine. Pentru asta strădania și îndreptarea valențelor. Nou și în sensul a ceea ce a semnalat Alma curând și pe bună dreptate: nou în raport cu ceea ce am scris până acum cu toții. Fiindcă eu cel puțin îi cunosc pe toți autorii - după textele lor scrise până acum - și niciunul nu a ieșit din liniile scrierii lor de mai bine de un an, nu a venit niciunul cu ceva "nou". Desigur, fiecare a experimentat la un moment dat intrarea în alt stil, în alt curent, în altă matcă, dar sporadic și nu destul de susținut. Și eu, la rândul meu, mă frământ - interior, desigur, fiindcă despre această frământare vorbeam și la comentariile pe Downtown, cu tot soiul de sinuozități în procesul creator și de schimbări posibile, mutative chiar. Dar pentru asta uneori e nevoie de "pauză", alteori e nevoie să te poți autoanaliza și elimina tiparele vechi, mai mult sau mai puțin conștientizate sau conștientizabile. Nu e vorba doar de maturitate poetică aici, ci și de capacitatea de a te transforma, de a metamorfoza, de a inova, de a fi original, fără a fi artificial, șocant, demonstrativ etc. Desigur, fiecare autor are libertatea să aleagă ce text postează și unde. Regula celor 2 luni nu este o regulă coercitivă. Dimpotrivă. Iar delimitarea temporală este bine aleasă. Fiindcă nu scriem după sezon și nici după zilele săptămânii, iar un text bun, se susține și trăiește în orice coordonate, indiferent de anotimp, de an, de spațiu, virtual sau concret. Pledez în continuare pentru comentarii literare, nu de genul: mi-a plăcut/nu mi-a plăcut, și atât. Pledez în continuare pentru o critică constructivă și pe materialul textului, indiferent ce semnătură poartă, și pe argumentare literară, nu personală, bazată pe instrumente de lectură și analiză a textelor. cei care scriem trebuie - imperativ interior asumat - să avem cunoștințe minime, medii, dacă nu înalte - de tehnică literară, hermeneutică, semiotică etc. Nu la nivelul unui critic literar, dar la nivelul unui lector cu referințe literare. Să fie o joacă matură, în sensul creației, nu o joacă de-a comentatul; o artă de a comenta, nu o conevrsație obișnuită. Sper să fie luate cele de mai sus ca opinii personale și sincer comunicate, în dorința ca ceea ce scriem cu toții să aibă viață și peste ani. Indiferent de încadrare și de semnătură și de critica adusă. Eu când am mulțumit Hermeneei în primul volum - care nu e de librărie - am făcut-o pentru contribuția adusă la prelucrarea textelor mele, fiindcă o parte din textele aici postate au fost foarte bine comentate, iar acele impresii au contat pentru șlefuirea acelor poezii incluse în carte, dar și pentru linia mea poetică ulterioară. Cred că oricine poate să observe evoluția unui autor în câteva luni. Și cred că e vizibil că - cel puțin în cazul meu - Hermeneia a avut rost bun în acest sens. Și mai are și sper să aibă și în viitor. Eu sunt deschisă, cu relativitatea inclusă, la tot ce îmi influențează benefic capacitatea de a transpune în scriere lumea interioară. Remarc și ultimul paragraf care reprezintă de fapt un comentariu al lui Virgil pe un alt text al Roxanei: da, sper ca situația să fie de win-win, fiindcă de fapt nu vorba aici de care pe care și cine împotriva cui. Ci despre a scrie bine, pe cât posibil de bine. Cât timp avem cu toții acest adevăr bine înrădăcinat, poligonul va dispărea, fiind utopic. Cred că ce mai apreciez eu la Virgil este că știe - în limitele lui posibile, desigur - să medieze și să atenueze liniile de forță atunci când apar -, inevitabil într-o comunitate -, nu în sensul unui pacifism de doi bani și artificial, ci în sensul ieșirii din registrul personal și al intrării în sfera literară.
pentru textul : Texte vechi în pagini noi. Problemă? denici o dumbravă nu mai e aceeași, pentru că, ea, dumbrava, nu mai rămâne deloc minunată câteodată in sufletul nostru...sau cineva pleacă la nesfârșit (cu sau fără câine), în pădurea semnelor lui... ai pasaje care fac toți banii prin forța concentrată a expresiei: "prima dată când a murit mama limba mi s-a umflat mi-a venit să urlu am căutat o pădure cu lupi le-am zis na-vă mă lupilor din voi am plecat în voi mă întorc" sau altele inutile, lest efectiv: "nici cu femeile n-am dus-o bine unele voiau bani altele numai sex le-am dat de toate și-am trăit liniștit" dar asta e doar părerea mea...
pentru textul : dumbrava minunată deItinerarul (cuprins intr-o fraza) ar fi acesta: spalarea picioarelor ( purificarea), inaltarea de dupa purificare pana la euharistie , Invierea si finalul (definit dar nu finit) prin trimiterea la Epistole. Si tot “guenoniana”, Francisc: “sunt lucruri pentru care singurul mod de exprimare posibil este cel simbolic si care, in consecinta, nu vor fi intelese niciodata de aceia pentru care simbolismul este litera moarta.” Cred ca Maestrul ti-ar fi dat o penita.
pentru textul : Pietrele Doamnei dedesi se vede o noua orientare conceptuala a vietii din poezia ta din ultima vreme,
pentru textul : cerul de dincolo demie imi placeau textele tale din anii trecuti. minimalismul de aici e bun pentru alte site-uri pseudo-literare, mie nu-mi place. e doar un moft personal, desigur.
de la mine, fără număr, fără număr...
pentru textul : octopus demultumesc de sugestii. strofa respectiva a fost modificata.
pentru textul : stenografia unei linişti demultumesc Dsoara Marina pentru recomandari. voi incerca sa le urmez si chiar cred ca imi vor fi de folos. cu acelasi respect.
pentru textul : o părere retroactivă pentru a nu se mai repeta deAndreea, Yester, Lucian, vă mulțumesc pentru lectură și pentru păreri. Yester, mă bucur mult că ai putut să vezi ceva mai profund în textele mele. Mi s-a mai spus despre simplitatea și chiar "cumințenia" lor. Pot să spun că chiar e pe placul unora... Eu îți aștept în continuare părerile, comentariile tale mă bucură de fiecare dată. Așa e, tu nu ești Iuli, el e doar băiețelul meu ștrengar... Lucian, poate că e așa cum spui tu, unele versuri nu-și au rostul în poeziile mele.O să reflectez. Mă bucur de fiecare trecere a ta pe pagina mea. :))) Cami
pentru textul : desene deprofetului: a arata cuiva caexista o problema si, mai mult chiar, a arata si modul in care poate fi depasita (ma refer strict aici la comentariile de slaba calitate de pe Hermeneia) constituie o dovada de buna purtare, de civilizatie si bune intentii. nu cred ca suntem aici exclusiv pentru dragalasenii si acuzatii subtile fundamentate pe ...."placeri obscure". critica mea viza tocmai astfel de comentarii pe care eu si dvs le facem acum: nu intelegerea si discutarea textului, ci simple vorbe care, sa fim sincer, dauneaza intru-un fel sau altul. cand am facut precizarea la final ma refeream, desigur, la astfel de comentarii - care discuta, de ex, incadrarea textului in loc forma si ideile lui. ma intreb ce am discuta daca textul cu pricina apare intre copertile unei carti. va refuza cititorul un anume text ptr ca nu e incadrat unde trebuie? sau nu apare la inceput sau la finalul volumului ptr ca asa crede el de cuviinta? in plus, cred ca am explicat, indirect, dar destul de evident, de ce un comentariu pare bun si altul nu, prin cheile mele de lectura. nu spun ca sunt extraordinare,-nici pe departe- ci o incercare de a depasi aprecierile generale, de a explica textul cu riscurile de rigoare si de a incita la lectura atenta si responsabila. si nu cred ca aceste explicatii erau, intr-adevar, necesare... bineinteles, nu am de gand sa ma supar si sa-mi retrag textele. iar daca unii membri se vor supara pe mine, cu siguranta vor comenta in continuare, ocolind, eventual, anumite zone ale site-ului. ceea ce nu-mi doresc, fireste. numai daca dvs nu aveti alta parere..... al dvs, francisc
pentru textul : karuna dePetre Fluerasu, „sân este mult mai logic”? După care logică? Logica de Dîmbovița? Hai să fim serioși. „arata mult mai bine din punct de vedere tipografic”? Iată o glumă de zile mari. Mîine poimîine ai să îmi spui că arată mai bine în manele. Și după aia ce urmează...? Bobadile, Katya nu știu cum va scrie de acum „sîn” dar mă tem că un sport dăaunător pentru sănătatea ta este să încerci să îți dai cu părerea despre poezie. Pe bune că ajungi mereu la „cuvintele altora”. Stefane, probabil că fiecare cu „trigonometria” lui.
pentru textul : the last song of Shéhérazade deAm ascultat sugestia dumneavoastră şi am realizat o nouă versiune. În prima am pornit de la documentul PageMaker trimis la tipografie, însă am avut o problema tehnică (nu ştia să salveze 'ş' şi 'ţ'). În cea de-a doua versiune am pornit de la versiunea Word a documentului si am rezolvat această problemă, însă aspectul grafic nu e fidel ediţiei tipărite.
pentru textul : "Gimnastul fără plămâni" de Andrei P.Velea deexistă laitmotive grafice și acelea sînt pattern-urile, adică un fragment de textură care repetat va umple toată suprafața definită de artist.
pentru textul : viaţa ca o coajă de ou pictată cu laitmotive româneşti dede pildă, o textură care ne arată un zid de carămidă ar putea fi definită ca un pattern. dar nu este tocmai un laitmotiv grafic pentru că nu toate cărămizile sînt la fel. în schimb, dacă izolăm o cărămidă și o repetăm pe suprafața de lucru în linii/coloane, da, acela e un pattern.
un exemplu pentru o mai bună înțelegere- vă amintiți fețele de masă din mușama cu imprimeuri într-o paletă cromatică uneori stridentă?
de pildă o floare într-un chenar dublu, motivul repetîndu-se pe toată suprafața? iată un pattern, un laitmotiv grafic.
Repere grafice din gama pattern-urilor găsim de altfel pe ouă încondeiate, în arta olăritului, cusătură în arnici pe pînză de casă, scoarțe etc.
Imaginea tinde spre momentul acelor după-amiezi de duminică, din timpul verii mai ales, când lumea toată pare cuprinsă de un somn ca din pădurea adormită, moment rar tulburat de câte un incident mai spectaculos. Îmi place ritmul și rima, personajul principal, dar și acel domn cu mustață (amuzant!). Îmi permit, în mod subiectiv, să mai scriu că ultimul cuvânt, „răcoare”, apare destul de târziu față de „tresare”, ca să mai aibă efectul cântător al unei rime. Aș mai spune „țiganca doarme” în versul 11 și am citit „indolenta felină”, dacă nu cumva „felină” este aici un adjectiv. Pe scurt, un poem de atmosferă... „țiuie o liniște bodnărească”...
pentru textul : întîmplare după ploaie dePagini