Sapphire... bine punctat... desi daca am fi la un cenaclu adevarat un lector nelamurit ar putea desigur intreba autoarea cu privire la un fragment din creatia supusa analizei. Ideea e ca nu toata lumea scrie diwan ori ceva similar de aceea nu mereu exista nevoia "cheilor" pentru ca textul exista doar pe un singur nivel de interpretare. De exemplu acest text mi se pare unul bun, in acelasi registru tematic cu care autoarea ne-a obisnuit deja, insa de aceasta data avem de-a face cu un intreg, relativ inchegat si cu o atmosfera deosebita. Nu ma prea impac cu "ontologia înecaților din dragoste"... cunoscand semnificatia termenilor ma gandesc ca ar fi fost mai potrivit sa utilizezi poate gnoseologia, axiologia etc Interesanta formularea "la capătul penumbrelor" dar cred ca e putin fortata pentru ca in real exista o granita insesizabila de catre ochiul omenesc intre partea luminoasa si aria umbrei. Miroase frumos poezia ta... ma gandesc insa ca pe cat sunt de frumoase frunzele leandrului pe atat sunt de toxice.

Interesanta ideea acestei "ghicitori" care excede spatiul informational al motoarelor de cautare si care face recurs doar la bagajul de cunostinte construit in noptile albe ale tineretilor noastre din lectura cartilor fundamentale... aproape ca devin nostalgic. Face bine sa stii ca unii mai pun pret pe asa ceva si ca se tin de cuvant.

orice încercare de a reface prima parte în acelaşi ton cu celelalte a eşuat , motiv pentru care înclin să îţi dau dreptate Adrian şi voi renuţa la prima unitate care acum îmi pare doar o introducere în peisaj.mulţumesc.

Alma, mulțumesc, la ora când am scris acest poem, tehnica era undeva suspendată între două respirații. Mă voi gândi. Și într-adevăr, umbrele se lasă astăzi zborului, viața încă palpită. Cântecul a fost ascultat. Mulțumesc. Virgil, în acest poem se îmbină, da, mai multe arte și mai multe planuri. Nu cred că este pretențios acel "vitralii pentru oameni", depinde printre ce oameni trăim, întotdeauna, și ce om/întâmplare/lucru te inspiră atunci când scrii. Nu știu de unde și de ce confuzia ta, fiindcă este una din cele mai clare poezii scrise de mine în ultima vreme, iar faptul că îmbină elemente din muzică și pictură este doar o deschidere. Și nu folosesc doar eu această deschidere spre arte în poezie, dimpotrivă. Aș spune că sunt chiar învățăcel față de poeții care scriu astfel. Da, se pot scrie două-trei poeme începând de al ideile acestuia, ai dreptate. Mulțumesc pentru impresia ta.

Draga Domnule, deocamdată Hermeneia este un spațiu în care eu păzesc exprimarea liberă. (Mă rog, nu intru aici în sofisme vis a vis de ce e sau nu e libertatea că nu mai terminăm pînă la Paște). Dar zic și eu, nu știu cum o fi pe alte site-uri dar aici deocamdată cît mai trăiește site-ul ăsta fiecare se poate exprima liber atîta timp cît nu încalcă regulamentul. Iar dînsul, regulamentul mi se pare destul de simplu și decent în ceea ce pretinde. Deci aici nu vei avea nici dumneata și nici alții parte de represalii. Poți avea parte de critici, contraargumente sau polemică. Dar asta, așa cum scriam prin alte părți, este farmecul democrației. Democrație care recunosc nu prea o găsești oriunde pentru că pornește de la premise pentru care trebuie să stai în picioare și mai trebuie să ții și coloana dreaptă.

traiasca Hermeneia! :p

o membra de patru ani si o luna

voi? cu absolut nimic; urmatorul text va fi mai placut la citire dar inca ma chinui sa inteleg regulamentul, partea cu doua luni deci, pana atunci nu voi mai posta sa nu fac vreo gafa; multumesc ca am fost acceptata.

Dacă vremea ne va fi potrivnică, ce facem?

Adrian, multumesc pentru prezenta, intotdeauna alaturi... Ioana, asa pare sa fie. In ce priveste contul, multumesc, dar important este si ce scriu eu sub el, nu?!

În loc de peniță pălăria mea de fetru cumpărată de pe Lipscani. Aseară m-am gîndit să extrag cîteva pasaje însă e mai bine să spun da pentru întreg. Rezerve: Explicații – mai ales la numele personajelor – într-o manieră care coboară din zona ironicului cîteva tonuri aproape spre bășcălios sau “băncos”(ca să inventez și eu o expresie-uite că se ia ). Trec peste Cătălini și Cătăline și mă opresc la “Marius e din Iași, și numele lui original nu e Ștefan și mama lui nu e cea a lui Ștefan cel Mare, căci ne-a deschis ușa iar din șifoniere n-au năvălit rudenii camuflate să atace turcul” Să fie doar un derapaj controlat pentru a estompa anumite exprimări pretențioase? Vezi: “Există însă o midriază psihologică, o dilatare a pupilei reflexă.”(redundant!). Anumite expresii: Dacă “o piticoșenie” mă cucerește prin rezonanță/găselniță, “un sărutător” deși merge două trepte mai jos, are totuși doza potrivită de dulce cît să nu ne crească glicemia prea mult. Dar “atentînde” oh! E ca un loc plan pe obada unei roți (a nu se încerca mai ales la viteze mari!). Dar cum spune autorul “personalitățile ni s-au desprins în straturi, și îndrăznesc să spun că suntem la începutul cepei... oarecum, ea crește generată de noi.. și noi straturi ne redefinesc.”

Şi totuşi dicţionarul spune altfel. Cred că ne-am obişnuit noi (sau unii dintre noi) cu ideea că există laitmotive grafice. Realitatea este că pattern-ul se traduce cu modele, tipare şi mai ales motive. Probabil că această asemănare etimologică a dat naştere la confuzii. La urma urmei originea cuvîntului în limba germană conţine elementul "leiten" - a conduce şi îşi are originea în specificul muzicii de factură dramatică din opera lui Wagner. Acolo ideea este că un anumit personaj preia "conducerea" în transmiterea unui mesaj care se repetă tocmai pentru că este aşezat pe acelaşi vector melodic. Ţine în esenţă de tehnica muzical-dramatică promovată de Wagner şi urmăreşte un scop bine definit în romantismul muzical. În măsura în care aspectul dramatic se poate identifica în poezie sau literatură în general, probabil că o putem întîlni şi acolo. Dar mă îndoiesc ca modelele de pe feţele de masă din muşama sau de pe frizele sau ouăle româneşti conţin laitmotive în sensul filozofico-artistic original al termenului. Cu alte cuvinte conceptul de motiv este diferit de cel de laitmotiv. Cred că tocmai aici se face confuzia.

o stare de originalitate și foarte inspirată, o trăiește cititorul acestui poem.

poemul nu e rau, forma lui insa ar putea ajuta mai mult la asimilarea textului, ma refer la strofa a doua unde fraza e scrisa dintr-o suflare prea lunga...
daca ai incerca sa citesti textul cu voce tare, ai realiza ca e nevoie sa-l fraturezi ca sa poti respira si la fel sa-l poti asimila sau daca ai restrange putin registrul "verbelor" care dau senzatia de prea multa miscare, ideea s-ar aseza mai bine pe scheletul imaginii.
alta parere ar fi ca in general titlurile cu forma accentuata, "conturul", imprima un mesaj strict de interceptare prin limitare la un singur contur si asta ingradeste imaginatia... pe cand "contur" poate ajuta cititorul sa-si creeze propria sa imagine si sa se raporteze mai bine la text.
mi-a placut ideea cu "fularul de strangulat vise" :)

am mai taiat din experiment:)