Amestecatura de rima si ritm, idei slabute, mult sub ceea ce ma asteptam sa gasesc sub un astfel de titlu. Si asocierea Moira / vrajitoare e un pic ciudata, dar hai sa spunem ca poetic ai voie sa faci cam ce vrei. Imagini comune: ma-nvaluiai cu suflarea, sunt muzica ta, tipatul disperat al carnii, noaptea sufletului, linistea sa-mi redai. Mi-au placut insa "La moarte, la moarte / mestecau gurile sparte" (dar nu "si te-au luat / si te-ai dus"). Ca imagine generala insa, aspect dezlanat, nesustinut, lucrat parca in graba. Intr-un cuvant: slab.
Anca, mie nu-mi pare deloc ciudat să reamintești cititorilor o carte veche, dar bună. Mai ales că e reeditată anul trecut. Besides, eu am văzut întâi filmul, la peste douăzeci de ani de la apariție și am citit cartea abia anul acesta. Așa că o recomand și eu cui n-a citit-o sau cui vrea s-o recitească.
somnul numai cu luntraşul are treabă! îmi place finalul acesta conotativ. strofa mediană este super. se pare că şi tu ai o trusă de ustensile de scris care face minuni. treaba cu halucinaţiile - şi cred că intenţionat ai scris "haluginaţii", ca să vedem ce ţi se întâmplă - de la iele ţi se trage, cu siguranţă. şi ştii ceva? tocmai pentru că ai spus "Midnight taboo" am fost curioasă, na! şi mi-a plăcut peste ce am dat...
Un alt poem bicolor, de data aceasta în roșu și negru (cum perdelele din laborator). Frumos. Grație umbrei gravitând în jurul bățului, pe un mare cadran solar. Metafore biochimice? Super. Concentrat: convoaiele roșii/ țin drumul eu nu/tu nu/și nu/ nimeni grațioasa umbră/ în jur metafore biochimice într-un sfărșit/ totul va avea altă formă
Spre deosebire de antecomentatorii mei, eu găsesc că poezia se manifestă exact în afara versurilor remarcate de ei, pentru că în acel spațiu exterior se decantează sensibilitatea liricii feminine de mult abuzata imagine a vinovăției exclusiv feminine vis-a-vis de păcatul originar. Adevărat spune Adriana în versurile "noi semănam tot mai mult cu niște batiste albe" subliniind că această schismă nu pare să se repare ci doar se adâncește. De aceea nu îmi par accidentale versurile "ne așezăm uneori pe aceeași bornă a întâmplării/ arătând mereu/ un cer improbabil" Am descoperit o rezonanță familiară în aceste versuri. Și dacă vreți, asta este exact ce se întâmplă când o poezie este citită de un public heterogen. Bun, o să spuneți că până aici am fost subiectivă. Adevărat. Hai să ne uităm puțin la tehnica versificației unde am de criticat trei aspecte: punctele de suspensie inutile din primul vers, această superfluă colapsare "ca-ntr-o" din penultimul vers ce probabil reflectă felul în care autoarea își recită versurile sieși, și o repetiție în poeziile sale a formulei de exprimare "cum" înlocuind "precum", "asemenea", "ca o", "ca un", etc Mă refer la versul "cum oasele unor hulubi înghețați" Pe partea pozitivă a balanței, stă concluzia finală, un enunț filozofic de profundis, tentativă de haiku revelator (nu ma refer la număr de silabe și distribuție a versurilor în terțină ci la densitate/concizie, mesaj și metaforă), tehnică de oarecare popularitate în poezia actuală, "ne salvează înecul în somn/ ca-ntr-o moarte/ cu nuferi." Să nu ne arătăm blazați numai pentru că l-am citit pe Dostoievski și nimic nu se poate ridica la nivelul respectiv... Poezia nu se judecă cu dispreț și neîncredere, ce crimă perfectă. Poeziei i se oferă șansa de a fi cuprinsă, asimilată, rezonată. Ceea ce rămâne în urma poeziei adevărate nu este destrămare "la o simplă atingere/ cum oasele unor hulubi înghețați" ci libertatea aposteriori sentinței la estetic, pentru că iată, îmi permit să îl citez pe Dostoievski, "frumusețea va salva lumea"
iată că am auzit şi expresia zilei: "daca te mai vad la Virtualia, arunc dupa tine cu toate piscoturile din sala". Nu m-aş mira ca vorba asta să rămînă celebră în istoria literaturii române.
Pariez că Cristina Ştefan se va ofusca din cauza vorbei mele. Ok, de dragul ei rectific, istoria literaturii virtuale române
După acest duş rece pe care mi l-ai servit, mă simt umilit că de atâta timp nu m-am învrednicit să citesc acel „Corpus hermeticum”; precum nu l-am citit, decât pe sărite, nici pe R.G. Am s-o fac cât de curând voi putea. Dar asta, sunt sigur, nu mă va putea apropia de interpretarea ta faţă de care textul meu îşi râde singur de el.
Cu toate acestea îndrăznesc să spun cele ce urmează.
Ceea ce reţin din comentariul tău este că Heidegger prin „Acest centru deschis nu este deci închis de jur împrejur de fiinţare, ci însuşi centrul care luminează şi încercuieşte – asemenea nimicului pe care abia dacă îl cunoaştem – întreaga fiinţare.” se întâlneşte cu marii gnostici prin Poeticul care depăşeşte filosofia (aşa cum o înţelegem noi astăzi).
Şi se mai întâmplă ceva.
Oricum, Poetul ca şi orice Mare Gnostic, e sortit totuşi utopiei. Şi aceasta deoarece fiind „locuit de Fiinţa” infinită şi astfel autoreferenţială în identitatea sa, el, poetul/gnosticul nu poate sugera (metaforic) decât cel mult (prin absurd) un număr infinit numărabil (cantorian) de sensuri ale Fiinţei şi nu toate sensurile de puterea continuului (tot cantorian) ale Acesteia. Prin urmare cred că are dreptate Andrei Cornea să afirme că avem de-a face, noi europenii, de peste două mii de ani cu o „Utopie pur şi simplu, în forma ei cea mai pură, mai metafizică şi mai abstractă”. Lucru ce s-a răsfrânt (aiurea?!) într-o anumită logică care a preluat „Identitatea” (autoreferenţialităţii Fiinţei) drept principiu de bază căruia ar trebui să i se conformeze lumea noastră (concretă) de toate zilele. Dar asta pare a fi altă problemă. Şi nu e! Pentru că zice tot Heidegger: „…unde acţionează propriu-zis nihilismul autentic? Acolo unde se păstrează contactul cu fiinţarea curentă şi se crede că e de ajuns să iei fiinţarea, aşa cum s-a făcut până acum, ca fiinţare pur şi simplu. Însă în felul acesta întrebarea privitoare la fiinţă este recuzată, iar fiinţa e tratată ca un nimic (nihil), ceea ce într-un anume fel ea şi „este” în măsura în care fiinţează. A avea de-a face doar cu fiinţarea în vreme ce se cade în uitarea fiinţei – iată ce este nihilismul. Nihilismul înţeles astfel este, el abia, temeiul acelui nihilism pe care Nietzsche l-a expus în cartea întâi din Voinţa de putere.”. Acelaşi nihilism care azi, departe de a nega „Identitate”, o atribuie cu o eroare de putere exponenţială, devenirii/”fiinţării” deoarece această devenire extrem de accelerată acum, în lumea noastră curentă , a «devenit» atât de «reală» şi concertă. Aşa cum de altfel se întâmplă şi în «poetica PoMo». De care toată lumea zice că am scăpat (mai ales cei ce o practică, în continuare, cu fervoare). În alt text voi reveni (eroarea este umană, perseverarea…). Ca şi asupra corelatului constituit de «analitica limbajului».
da, aici e locul cu o mai mare densitate de sens: „Ar fi trebuit să fierbem vinul nostru
să-l turnăm din ceainic în ceainic până la subţiere
să spunem deodată
iată iarba
iată vremea
iată roşul.”
La ce bun „măştile nu s-au mai întors cu faţa la faţă
în dungi de cretă portocalie”?
”unghiile murdare ale cerului”, „din aburul vernil un câine creţ îţi lătra sub bărbie
ai aprins o ţigară
cu lesa din ea mi-ai lipit câinele de faţă.” doar nichiteli fără Nichita S.
mi a placut incursiunea in Matrixul acestui suprarealism.. Mi-au placut acei delfini care se sinucid cu cinism pe nisipul alb insa nu am inteles curbura lobilor inimii creierului (poate caut eu logica unde nu e!)
Insa ultimul vers este favoritul meu!
cheers!
mie nu mi se pare rea ideea votarii propriilor texte, e doar un apel la obiectivitate si fair-play.
si apoi ce mare scofala ca te votezi pe tine daca nu te voteaza ceilalti? asa cum spunea Virgil, din moment ce fiecare va avea dreptul sa-si exprime neconditionat votul, influenta se anuleaza reciproc.
in schimb mi s-ar parea oportun sa fie afisat votul popular, nu vad care ar fi problema?
„Mă bucur că a re-apărut Bobadil. Îi simţeam lipsa…[ Pe bune]”.
Ca pensionar cu acte în regulă mă preumblam, mai zilele trecute, pe „aleea şahiştilor din Cişmigiu pe care nu am uitat s-o frecventez din când în când”. Şi acolo peste ce dau? Păi peste una dintre disputele, relativ frecvente, dintre Magistrul Sixtus şi maistoraşul Bobadil. La care se strânseseră câţiva, nu prea mulţi, căscând de plictiseală. Recunosc că din punctul meu de vedere, nu ştiu de ce, astfel de dispute mă interesau în cel mai mare grad. Păcat că am pierdut începutul şi am intrat doar pe faza în care maistoraşul venise spăşit să dea nu ştiu ce examen scris cu Magistrul, văicărindu-se cum că ar fi imperios necesar să se amâne examenul pentru că, aşa şi pe dincolo, cu o seară înainte fusese prin tot soiul de terase, baruri, cazinouri şi altele asemenea şi, în principal – asta conta îndeosebi – nimerise în final la un salon de masaj erotic unde ajunsese să constate că „Eseul este prima mea iubire dar, ce să-i faci, acum, la bătrânețe, m-am îndrăgostit de o bacantă”. În concluzie, cerea amânarea pe motiv că oboseala (psihică, dar mai ales fizică) îl excedase atât de profund încât nu mai putea face faţă examenului scris (dacă ar fi fost doar oral, mai treacă-meargă). La care, nesimţitul ăla de Sixtus i-a replicat sec: Ştii ce, Bobadilică, eu de examenul scris nu te scutesc. Aşa că nu-ţi mai rămâne nimic altceva de făcut decât să încerci cu mâna ailaltă. Bineînţeles că a urmat, cu gingăşie. un şir de invective dintr-o parte în alta. Care, după ce s-a sfârşit, preopinenţii (cum se întâmplă întotdeauna cu cei doi) s-au împăcat şi au plecat, braţ la braţ, voios („Noi cu muşchii de oţel/ vom culege muşeţel”) unde în alt loc decât pe Hermeneia ca s-o ia de la început cu cearta. Pe Hermeneia pe unde şi eu, din când în când, zapez pe calculator pentru a-mi lua „metrul cub de cultură” cum se zice. Mai ales când încearcă nevastă-mea să mă prindă că vizionez filme pentru adulţi (frecventate mai mult de copii; adolescenţii n-au nevoie) şi nu reuşeşte neam!
Problema e alta… Că ăia de pe H., mai devreme sau mai târziu, o să se cam sature de amândoi şi o să-i trimită la programul ăla de-i zice Rabla. Şi atunci cum o să mai scap de nevastă-mea (că ăsta era singurul divertisment care mă interesa de pe acolo)?
Matei, răspunsul este nu. Textele postate dar nepublicate pe Hermeneia deși nu sînt vizibile pentru membrii obișnuiți ai site-ului totuși nu sînt invizibile pentru toată lumea. Și nu vrem să riscăm discuții ulterioare. În plus, orice text introdus pe Hermeneia chiar nepublicat are totuși o categorie la care este încadrat. Textele care vor fi introduse pe Hermeneia pentru concurs începînd cu 7 Aprilie vor avea o categorie specială din care și în care nu se vor putea face reîncadrări în alte categorii. Așa că, to make a long story short, răspunsul este nu. Textele care vor fi admise pentru concurs nu vor putea să fie postate, publicate, etc, nicăieri unde poate exista suspiciunea că se poate identifica autorul. Mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că singurul nostru scop este corectitudinea și calitatea competiției. Fie ca textul cel mai bun să cîștige.
Și încă ceva Matei. Îți dau un sfat. Dacă textele tale nu sînt în siguranță pe computer scrie-le pe hîrtie. Și pune-o bine. Dar nu foarte bine, ca să o mai poți găsi pe 7 Aprilie.
Versul "cum împânzeau Pământul cu iubire" mi se pare prea denotativ. Cred ca iubirea trebuie sugerata, la fel implinirea. Suna destul de bine. Nu trebuie neaparat sa scrii la persoana a treia. Eu cred ca citatul lui Bobadil ar atrage atentia asupra verbului "a relata". Ideea este chiar aceea a conotatiei. Scrii la persoana intai pentru ca pana la urma tu simti toate cele... dar trebuie redate astfel incat sa treaca dincolo de simpla relatare. Versurile "incriminate" (4 si 5) chiar asta fac ... relateaza. Poti sa schimbi persoana in versurile alea, nu cred ca va folosi la ceva. Parerea mea... Ialin
Marlena Braester, ma bucur pentru ca ai inaugurat aceasta sectiune chiar tu. pe urma,gasesc remarcabil la tine, capacitatea rara de a traduce literar, poetic, daca vrei, versurile in alta limba, cu cit aceste versuri au fost scrise si gindite, din cite stiu, intii in limba franceza si ma mai bucura volumul tau in limba romana ce sta sa apara in 2007. si bineinteles, nu in ultimul rind, bucuria mea este alaturi de versurile acestea: pentru poezie, pentru privire, gest si voce, pentru sincronizarea lor, pentru simbioza.
- exista typos - „Însă nu erau inventate și melcișorii avea să se convingă singuri de asta, peste alte și alte mii de ani…” - nu inteleg propozitia „Apoi un cântec de alge aduse la mal, ca niște sirene adormite pe spinarea unor meduze…” - expresia „O tăcere din care se năștea o nouă tăcere și tot așa,” pare contradictorie cu ideea de citec de mai inainte. - „Melcișorii se întoarseră la căsuțele lor, veseli și supărați.” suna cam anapoda. textul se vrea copilaros dar nu cred ca reuseste sa comunice nimic. am rezerve ca un text pentru copii poate oferi o astfel de ambiguitate (oarecum) existentiala. pe alocuri are formulari scolaresti care nu cred ca pot fi explicate (sau justificate) prin faptul ca textul se adreseaza copiilor.
Paul, sunt foarte calm.Tu chiar crezi că nu ştiu ce înseamnă providenţă? EŞti amuzant. Nu întâmpin nu ştiu ce probleme în poemul tău. Nici nu mi se apre că scrii atât de ermetic ca să am nevoie de explicaţii. Ceea ce e ok, pt poemele tale. Pe care, ca şi cele ale altor autori de pe H, le citesc din când în când.
În discuţia noastră era vorba de un sens al unei expresii. ASta e tot şi discuţiile pe lângă nu-şi au sensul.
Cu prietenie,
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Amestecatura de rima si ritm, idei slabute, mult sub ceea ce ma asteptam sa gasesc sub un astfel de titlu. Si asocierea Moira / vrajitoare e un pic ciudata, dar hai sa spunem ca poetic ai voie sa faci cam ce vrei. Imagini comune: ma-nvaluiai cu suflarea, sunt muzica ta, tipatul disperat al carnii, noaptea sufletului, linistea sa-mi redai. Mi-au placut insa "La moarte, la moarte / mestecau gurile sparte" (dar nu "si te-au luat / si te-ai dus"). Ca imagine generala insa, aspect dezlanat, nesustinut, lucrat parca in graba. Intr-un cuvant: slab.
pentru textul : Nu plânge Moira denu am scris nicaieri ca imi pare bine.
P.S. nu sunt virgil...:)
pentru textul : părere deAnca, mie nu-mi pare deloc ciudat să reamintești cititorilor o carte veche, dar bună. Mai ales că e reeditată anul trecut. Besides, eu am văzut întâi filmul, la peste douăzeci de ani de la apariție și am citit cartea abia anul acesta. Așa că o recomand și eu cui n-a citit-o sau cui vrea s-o recitească.
pentru textul : Viseaza androizii oi electrice? dewell, dragul meu, asta e. cred ca ne-am spus ce am avut de spus.
pentru textul : poetul III desomnul numai cu luntraşul are treabă! îmi place finalul acesta conotativ. strofa mediană este super. se pare că şi tu ai o trusă de ustensile de scris care face minuni. treaba cu halucinaţiile - şi cred că intenţionat ai scris "haluginaţii", ca să vedem ce ţi se întâmplă - de la iele ţi se trage, cu siguranţă. şi ştii ceva? tocmai pentru că ai spus "Midnight taboo" am fost curioasă, na! şi mi-a plăcut peste ce am dat...
pentru textul : Midnight taboo deUn alt poem bicolor, de data aceasta în roșu și negru (cum perdelele din laborator). Frumos. Grație umbrei gravitând în jurul bățului, pe un mare cadran solar. Metafore biochimice? Super. Concentrat: convoaiele roșii/ țin drumul eu nu/tu nu/și nu/ nimeni grațioasa umbră/ în jur metafore biochimice într-un sfărșit/ totul va avea altă formă
pentru textul : poem roșu deatentie la editarea textului! am observat cel putin doua greseli.
pentru textul : imagini în oglinda retrovizoare deSpre deosebire de antecomentatorii mei, eu găsesc că poezia se manifestă exact în afara versurilor remarcate de ei, pentru că în acel spațiu exterior se decantează sensibilitatea liricii feminine de mult abuzata imagine a vinovăției exclusiv feminine vis-a-vis de păcatul originar. Adevărat spune Adriana în versurile "noi semănam tot mai mult cu niște batiste albe" subliniind că această schismă nu pare să se repare ci doar se adâncește. De aceea nu îmi par accidentale versurile "ne așezăm uneori pe aceeași bornă a întâmplării/ arătând mereu/ un cer improbabil" Am descoperit o rezonanță familiară în aceste versuri. Și dacă vreți, asta este exact ce se întâmplă când o poezie este citită de un public heterogen. Bun, o să spuneți că până aici am fost subiectivă. Adevărat. Hai să ne uităm puțin la tehnica versificației unde am de criticat trei aspecte: punctele de suspensie inutile din primul vers, această superfluă colapsare "ca-ntr-o" din penultimul vers ce probabil reflectă felul în care autoarea își recită versurile sieși, și o repetiție în poeziile sale a formulei de exprimare "cum" înlocuind "precum", "asemenea", "ca o", "ca un", etc Mă refer la versul "cum oasele unor hulubi înghețați" Pe partea pozitivă a balanței, stă concluzia finală, un enunț filozofic de profundis, tentativă de haiku revelator (nu ma refer la număr de silabe și distribuție a versurilor în terțină ci la densitate/concizie, mesaj și metaforă), tehnică de oarecare popularitate în poezia actuală, "ne salvează înecul în somn/ ca-ntr-o moarte/ cu nuferi." Să nu ne arătăm blazați numai pentru că l-am citit pe Dostoievski și nimic nu se poate ridica la nivelul respectiv... Poezia nu se judecă cu dispreț și neîncredere, ce crimă perfectă. Poeziei i se oferă șansa de a fi cuprinsă, asimilată, rezonată. Ceea ce rămâne în urma poeziei adevărate nu este destrămare "la o simplă atingere/ cum oasele unor hulubi înghețați" ci libertatea aposteriori sentinței la estetic, pentru că iată, îmi permit să îl citez pe Dostoievski, "frumusețea va salva lumea"
pentru textul : poveste cu nuferi dem-a amuzat textul, deci e de bine. aș fi apreciat mai mult daca era lucrare de autor, ca rimele-s asezate bine. oricum, apreciez și felicit.
pentru textul : Sunt cult(urist), "micuțo" deviorel, îmi pare bine că ți-a plăcut poemul, că ai lăsat un semn. îți urez să ai un an nou bun și fericit! Daniela
pentru textul : kodak film deFelicitări, Adrian, Silvia, Raluca, Alexandru si Maricica! Îmbrăţisări si flori virtuale :) ( Oare e ok dacă pun un link aici? )
pentru textul : Autori Hermeneia premiaţi la Târgovişte denu s cu, da mintea mea o citit in loc de Paducel, Jonel!
pentru textul : Rânduri din pipotă către caporalul Pleasnă deLuat de val ti-am prelungit numele...
pentru textul : legănare deiată că am auzit şi expresia zilei: "daca te mai vad la Virtualia, arunc dupa tine cu toate piscoturile din sala". Nu m-aş mira ca vorba asta să rămînă celebră în istoria literaturii române.
pentru textul : Rezultatele Concursului de Poezie „Astenie de primăvară – Hermeneia 2010” dePariez că Cristina Ştefan se va ofusca din cauza vorbei mele. Ok, de dragul ei rectific, istoria literaturii virtuale române
Mulţumesc Adriana
Pentru răbdarea de a parcurge textul.
După acest duş rece pe care mi l-ai servit, mă simt umilit că de atâta timp nu m-am învrednicit să citesc acel „Corpus hermeticum”; precum nu l-am citit, decât pe sărite, nici pe R.G. Am s-o fac cât de curând voi putea. Dar asta, sunt sigur, nu mă va putea apropia de interpretarea ta faţă de care textul meu îşi râde singur de el.
Cu toate acestea îndrăznesc să spun cele ce urmează.
Ceea ce reţin din comentariul tău este că Heidegger prin „Acest centru deschis nu este deci închis de jur împrejur de fiinţare, ci însuşi centrul care luminează şi încercuieşte – asemenea nimicului pe care abia dacă îl cunoaştem – întreaga fiinţare.” se întâlneşte cu marii gnostici prin Poeticul care depăşeşte filosofia (aşa cum o înţelegem noi astăzi).
Şi se mai întâmplă ceva.
Oricum, Poetul ca şi orice Mare Gnostic, e sortit totuşi utopiei. Şi aceasta deoarece fiind „locuit de Fiinţa” infinită şi astfel autoreferenţială în identitatea sa, el, poetul/gnosticul nu poate sugera (metaforic) decât cel mult (prin absurd) un număr infinit numărabil (cantorian) de sensuri ale Fiinţei şi nu toate sensurile de puterea continuului (tot cantorian) ale Acesteia. Prin urmare cred că are dreptate Andrei Cornea să afirme că avem de-a face, noi europenii, de peste două mii de ani cu o „Utopie pur şi simplu, în forma ei cea mai pură, mai metafizică şi mai abstractă”. Lucru ce s-a răsfrânt (aiurea?!) într-o anumită logică care a preluat „Identitatea” (autoreferenţialităţii Fiinţei) drept principiu de bază căruia ar trebui să i se conformeze lumea noastră (concretă) de toate zilele. Dar asta pare a fi altă problemă. Şi nu e! Pentru că zice tot Heidegger: „…unde acţionează propriu-zis nihilismul autentic? Acolo unde se păstrează contactul cu fiinţarea curentă şi se crede că e de ajuns să iei fiinţarea, aşa cum s-a făcut până acum, ca fiinţare pur şi simplu. Însă în felul acesta întrebarea privitoare la fiinţă este recuzată, iar fiinţa e tratată ca un nimic (nihil), ceea ce într-un anume fel ea şi „este” în măsura în care fiinţează. A avea de-a face doar cu fiinţarea în vreme ce se cade în uitarea fiinţei – iată ce este nihilismul. Nihilismul înţeles astfel este, el abia, temeiul acelui nihilism pe care Nietzsche l-a expus în cartea întâi din Voinţa de putere.”. Acelaşi nihilism care azi, departe de a nega „Identitate”, o atribuie cu o eroare de putere exponenţială, devenirii/”fiinţării” deoarece această devenire extrem de accelerată acum, în lumea noastră curentă , a «devenit» atât de «reală» şi concertă. Aşa cum de altfel se întâmplă şi în «poetica PoMo». De care toată lumea zice că am scăpat (mai ales cei ce o practică, în continuare, cu fervoare). În alt text voi reveni (eroarea este umană, perseverarea…). Ca şi asupra corelatului constituit de «analitica limbajului».
pentru textul : (1.1) Este poeticul o cale de cunoaştere şi acţiune? Azi Heidegger (1): Poeticul locuieşte Omul deda, aici e locul cu o mai mare densitate de sens: „Ar fi trebuit să fierbem vinul nostru
să-l turnăm din ceainic în ceainic până la subţiere
să spunem deodată
iată iarba
iată vremea
iată roşul.”
La ce bun „măştile nu s-au mai întors cu faţa la faţă
în dungi de cretă portocalie”?
”unghiile murdare ale cerului”, „din aburul vernil un câine creţ îţi lătra sub bărbie
pentru textul : Ziua când am semănat cu toamna deai aprins o ţigară
cu lesa din ea mi-ai lipit câinele de faţă.” doar nichiteli fără Nichita S.
multumesc de aprecieri. Pana capat raspunsuri pentru Virgil recomand muzica folk in interpretarea Adrienei : http://www.radio3net.ro/artisti.php?cx=details&id=10#p_player164 Auditie placuta ! Adrian
pentru textul : Adriana Ausch - Inainte de Concert demi a placut incursiunea in Matrixul acestui suprarealism.. Mi-au placut acei delfini care se sinucid cu cinism pe nisipul alb insa nu am inteles curbura lobilor inimii creierului (poate caut eu logica unde nu e!)
pentru textul : La solitudine deInsa ultimul vers este favoritul meu!
cheers!
mie nu mi se pare rea ideea votarii propriilor texte, e doar un apel la obiectivitate si fair-play.
pentru textul : Concursul de Poezie „Astenie de primăvară - Hermeneia 2014” desi apoi ce mare scofala ca te votezi pe tine daca nu te voteaza ceilalti? asa cum spunea Virgil, din moment ce fiecare va avea dreptul sa-si exprime neconditionat votul, influenta se anuleaza reciproc.
in schimb mi s-ar parea oportun sa fie afisat votul popular, nu vad care ar fi problema?
„Mă bucur că a re-apărut Bobadil. Îi simţeam lipsa…[ Pe bune]”.
Ca pensionar cu acte în regulă mă preumblam, mai zilele trecute, pe „aleea şahiştilor din Cişmigiu pe care nu am uitat s-o frecventez din când în când”. Şi acolo peste ce dau? Păi peste una dintre disputele, relativ frecvente, dintre Magistrul Sixtus şi maistoraşul Bobadil. La care se strânseseră câţiva, nu prea mulţi, căscând de plictiseală. Recunosc că din punctul meu de vedere, nu ştiu de ce, astfel de dispute mă interesau în cel mai mare grad. Păcat că am pierdut începutul şi am intrat doar pe faza în care maistoraşul venise spăşit să dea nu ştiu ce examen scris cu Magistrul, văicărindu-se cum că ar fi imperios necesar să se amâne examenul pentru că, aşa şi pe dincolo, cu o seară înainte fusese prin tot soiul de terase, baruri, cazinouri şi altele asemenea şi, în principal – asta conta îndeosebi – nimerise în final la un salon de masaj erotic unde ajunsese să constate că „Eseul este prima mea iubire dar, ce să-i faci, acum, la bătrânețe, m-am îndrăgostit de o bacantă”. În concluzie, cerea amânarea pe motiv că oboseala (psihică, dar mai ales fizică) îl excedase atât de profund încât nu mai putea face faţă examenului scris (dacă ar fi fost doar oral, mai treacă-meargă). La care, nesimţitul ăla de Sixtus i-a replicat sec: Ştii ce, Bobadilică, eu de examenul scris nu te scutesc. Aşa că nu-ţi mai rămâne nimic altceva de făcut decât să încerci cu mâna ailaltă. Bineînţeles că a urmat, cu gingăşie. un şir de invective dintr-o parte în alta. Care, după ce s-a sfârşit, preopinenţii (cum se întâmplă întotdeauna cu cei doi) s-au împăcat şi au plecat, braţ la braţ, voios („Noi cu muşchii de oţel/ vom culege muşeţel”) unde în alt loc decât pe Hermeneia ca s-o ia de la început cu cearta. Pe Hermeneia pe unde şi eu, din când în când, zapez pe calculator pentru a-mi lua „metrul cub de cultură” cum se zice. Mai ales când încearcă nevastă-mea să mă prindă că vizionez filme pentru adulţi (frecventate mai mult de copii; adolescenţii n-au nevoie) şi nu reuşeşte neam!
Problema e alta… Că ăia de pe H., mai devreme sau mai târziu, o să se cam sature de amândoi şi o să-i trimită la programul ăla de-i zice Rabla. Şi atunci cum o să mai scap de nevastă-mea (că ăsta era singurul divertisment care mă interesa de pe acolo)?
pentru textul : (1.1) Este poeticul o cale de cunoaştere şi acţiune? Azi Heidegger (1): Poeticul locuieşte Omul de... Degețica...și alte povestiri, nici eu nu l-aș cita pe Hans Christian... dar pe Piersic senior da. Îmi e drag... e limbut, așa ca noi acum:)!
pentru textul : Într-o Iarnă deMatei, răspunsul este nu. Textele postate dar nepublicate pe Hermeneia deși nu sînt vizibile pentru membrii obișnuiți ai site-ului totuși nu sînt invizibile pentru toată lumea. Și nu vrem să riscăm discuții ulterioare. În plus, orice text introdus pe Hermeneia chiar nepublicat are totuși o categorie la care este încadrat. Textele care vor fi introduse pe Hermeneia pentru concurs începînd cu 7 Aprilie vor avea o categorie specială din care și în care nu se vor putea face reîncadrări în alte categorii. Așa că, to make a long story short, răspunsul este nu. Textele care vor fi admise pentru concurs nu vor putea să fie postate, publicate, etc, nicăieri unde poate exista suspiciunea că se poate identifica autorul. Mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că singurul nostru scop este corectitudinea și calitatea competiției. Fie ca textul cel mai bun să cîștige.
Și încă ceva Matei. Îți dau un sfat. Dacă textele tale nu sînt în siguranță pe computer scrie-le pe hîrtie. Și pune-o bine. Dar nu foarte bine, ca să o mai poți găsi pe 7 Aprilie.
pentru textul : Concurs de poezie: ”Astenie de primăvară - Hermeneia 2010” deVersul "cum împânzeau Pământul cu iubire" mi se pare prea denotativ. Cred ca iubirea trebuie sugerata, la fel implinirea. Suna destul de bine. Nu trebuie neaparat sa scrii la persoana a treia. Eu cred ca citatul lui Bobadil ar atrage atentia asupra verbului "a relata". Ideea este chiar aceea a conotatiei. Scrii la persoana intai pentru ca pana la urma tu simti toate cele... dar trebuie redate astfel incat sa treaca dincolo de simpla relatare. Versurile "incriminate" (4 si 5) chiar asta fac ... relateaza. Poti sa schimbi persoana in versurile alea, nu cred ca va folosi la ceva. Parerea mea... Ialin
pentru textul : re-Facerea deMarlena Braester, ma bucur pentru ca ai inaugurat aceasta sectiune chiar tu. pe urma,gasesc remarcabil la tine, capacitatea rara de a traduce literar, poetic, daca vrei, versurile in alta limba, cu cit aceste versuri au fost scrise si gindite, din cite stiu, intii in limba franceza si ma mai bucura volumul tau in limba romana ce sta sa apara in 2007. si bineinteles, nu in ultimul rind, bucuria mea este alaturi de versurile acestea: pentru poezie, pentru privire, gest si voce, pentru sincronizarea lor, pentru simbioza.
pentru textul : Dialog transparent între privire, voce, gest / Dialogue transparent du regard, du geste, de la voix dedeși gramatical s-ar zice "v-ați ascunselea", în poem păstrez forma naiva.
pentru textul : Marlena mea deDoamnă Marga Stoicovici, vă mulțumesc că ați văzut nu numai poezia aceasta, ci și ceea ce este „dincolo” de ea. sau, cel puțin, a năzuit să fie...;)
Adriana
pentru textul : lumina dinaintea vederii deFelicitări din suflet, Elena! Și dacă îmi permiți o glumiță: e bine că te-ai oprit la un mac:)!
pentru textul : ,,Femeia-Mac" de Elena Albu Istrati, lansare de carte la Brăila deÎncă o dată: numai bine și să fie într-un ceas bun!
mulțumesc pentru semn. cred că e foarte bine că ești cârcotaș.(-half kidding.)
pentru textul : magazinul cu piane de- exista typos - „Însă nu erau inventate și melcișorii avea să se convingă singuri de asta, peste alte și alte mii de ani…” - nu inteleg propozitia „Apoi un cântec de alge aduse la mal, ca niște sirene adormite pe spinarea unor meduze…” - expresia „O tăcere din care se năștea o nouă tăcere și tot așa,” pare contradictorie cu ideea de citec de mai inainte. - „Melcișorii se întoarseră la căsuțele lor, veseli și supărați.” suna cam anapoda. textul se vrea copilaros dar nu cred ca reuseste sa comunice nimic. am rezerve ca un text pentru copii poate oferi o astfel de ambiguitate (oarecum) existentiala. pe alocuri are formulari scolaresti care nu cred ca pot fi explicate (sau justificate) prin faptul ca textul se adreseaza copiilor.
pentru textul : Scoica dePaul, sunt foarte calm.Tu chiar crezi că nu ştiu ce înseamnă providenţă? EŞti amuzant. Nu întâmpin nu ştiu ce probleme în poemul tău. Nici nu mi se apre că scrii atât de ermetic ca să am nevoie de explicaţii. Ceea ce e ok, pt poemele tale. Pe care, ca şi cele ale altor autori de pe H, le citesc din când în când.
pentru textul : acolo unde se întorc valurile deÎn discuţia noastră era vorba de un sens al unei expresii. ASta e tot şi discuţiile pe lângă nu-şi au sensul.
Cu prietenie,
Pagini