Poate pare ciudat acest articol. Nu, nu explic poemul, ci vreau sa arat ca un haiku trebuie sa fie o chintesenta. Fiecare vers, fiecare cuvant are povestea lui astfel incat ele devin un simbol pentru autor. Multumesc Miha pentru semnul lecturii.
Cu mult drag, Mariana.
Greșit/corect:
iesă/iese (în două situații)
nici un/niciun
se va deschide acele minți/se vor deschide acele minți
deajuns/de ajuns
acei doi/ cei doi (e mai uzual, nu neapărat greșit)
Versul "se fac că dorm şi morţi pe undeva" ar trebui refăcut.
Expresia "un zero întreg" nu are logică.
Eu cred ca primul vers, frumos de altfel e din alt text, in opinia mea nu se potriveste deloc cu partea de mijloc. Si finalul e frumos dar, la fel, rupt de mijloc.
exista citeva scapari typo, cite o cacofonie pe ici pe colo, in final as fi scris „cine a surpat malurile si a junghiat marea”, nu „mieii”, dar, overall un text destul de bun si care incepe sa demonstreze maturizare in scris. am observat si o anumită renunțare la epatare, ceea ce e de bun augur
Interesant. Nu am citit cartea lui Prigojin. Am s-o caut.
Dar starea "la cald" in care am scris prima varianta (pe care am retras-o) si suna asa:
"Ochiul se-ntoarce în
căuşul său privind
infinit sunt privit
privindu-mi prezenţa
propria-mi hieroglifă
abisul prezentului
în care nu pot să mor
nu încetez să mor şi nu reuşesc niciodată …….
splendoarea acestui
înainte să mor murind
când fumez mereu
ultima ţigară
vreţi şi voi
una?"
a fost cu totul altceva.
Acum, in varianta postata am "aerisit" textul.
Daca incerc sa reproduc "starea" nu o pot explica dect direct prin text.
Iti multumesc inca o data pentru inteligenta poetica prin care patrunzi mai intotdeauna ce se afla dincolo de text.
da, mi-a plăcut (de când am luat cunoștință) scrisul dlui Tudor Cristea (căruia îmi permit să îi spun Tudor doar pentru că îi cunosc modestia, îngăduința și bunul simț), din perspectiva criticului literar, a cronicarului literar, iar editorialele dumnealui sunt pe cât de savuroase pe atât de reconfortante d.p.d.v. gnoseologic (nah, că l-am scăpat, neologismul). abil stăpânitor al livrescului limbaj, ceea ce am citit mai sus m-a încântat. spun asta ca om de litere, dar și ca un simplu cititor de recenzii serioase, cu stil, cu ironii ascuțite, desigur într-o mansuetudine (ptiu!) echilibrată.
pentru acestea , cu respect!
În primele două versuri, repeți "gândurile", poți scrie "cele" în al doilea vers, e mai ambiguu. Despre "timp iluzoriu" s-a mai scris, dar frumoasă ideea scurgerii lichide a timpului prin interstiții. Ce am reținut din poem, pentru ascunsul versurilor, pentru care nu am găsit încă o cheie sigură: "dacă ceea ce văd / este inițiere / sau sfârșit".
interesantă poezie, dar interesantă numai așa, ca să fim interesanți. oricum vă jucați bine cu cuvintele, așa bine încît, chiar dacă nu ne place și nu ne transmite mai nimic poema asta, cu greu i-am găsi ceva de reproșat. e și ăsta un fel de a scrie... cred că aveți un typo, la „amerendian”. apropo, ce înseamnă „sine cera” și de ce l-ați aruncat ca subtitlu? nu-i cam pretențios?
înţeleg atitudinea...
oricum sunt deja obişnuit cu atelierul, de pe "agonia"
aşa că pentru mine nu schimbă cu nimic
atelier sau magazie (tot aia)
acolo moare.
mata, cine esti? ieri faceam teste pentru postarea materialului, nu am mai introdus de mult imagini iar editarea textului mi/a luat timp. cei care ma cunosc putin stiu ca imi ia cateva ore pana finalizez oarecum postarea. ai intervenit imediat nu stiu de ce. poate din exces de zel. pana una alta, esti foarte draguta si plina de bun simt. eu am spus ce am avut de spus. nicio problema. voi sterge textul. sunt si alte siteuri unde se poate posta un banal anunt legat de un concert, unde sunt mai putine orgolii si un pic mai multa lumina. e ridicol ce faci, toata aceasta bagare in seama, la colt, intoarcerile in front, as putea spune ca e jenant. si mai ales, acest zel cu care subliniezi ceva ce eu cred ca am corectat prin comm/ul dinainte. am obosit sa vad ca se poate cobori atat de jos. nimic nu e bun, nimic nu va place. faceti voi ceva mai bun. nu e prima data cand se posteaza anunturi si afise dar , desigur... ce rost are sa mai vorbim. odata ce acest subiect a fost pus in discutie si am cerut nu prin email ci in mod direct, public permisiunea de a/l lasa asa, de fapt ce mai vreti? regret si cer scuze celor care au muncit la acest proiect si care cred in el pentru faptul ca voi sterge acest anunt. iar voua va doresc sincer sa fiti cu o treapta mai sus. fiti voi mai buni.
îmi spunea Virgil la un text, la un moment dat, ca e un pic cam sentimental, dar că până la urmă femeile trebuie să scrie ca femeile și bărbații ca bărbații. :) Nu știu dacă se încadrează acolo și textul acesta, dar ar putea fi o explicație.
Acu, legat de subiect, eu zic ca e o trădare față de noi înșine atunci când ajungem să ne gândim în termeni de dacă, n-ar trebui, ar trebui să avem curajul să ne aruncăm, altfel simulăm vieți. Cam acolo bate textul, dar m-am băgat în atâtea metafore că nu mă recunosc.
Virgil,
Mi-a sărit inima când am văzut observaţia ta privind forma de feminin a lui "livresc"! Evident că este corect LIVRESCĂ! Greşeala din citat nu mi se datorează (văd, de altminteri, că a fost îndreptată). Am alergat, însă, la atasamentul în care i-am trimis Adrianei prefaţa! Din fericire, forma de-acolo era corectă: livrescă. Dacă în carte a apărut altfel (ceea ce nu cred - încă nu am volumul, dată fiind situaţia Adrianei şi având în vedere faptul că n-am putut să iau parte la evenimentul lansării), nu e vina mea.
Adrianei îi urez din suflet o grabnică şi totală însănătoşire.
comentariul meu a fost pur "la literatura", nu la altceva, te asigur. nu neg ca s-ar putea ca tu sa fi simtit ceva. Dar pe mine nu m-ai facut sa o simt Sau poate oi fi devenit eu mai ne-simtitor in ultima vreme cu atita munca administrativa
doar o paloare de hîrtie veche păstrată inutil în spatele unei oglinzi ............ poate doar tu pășind încet pe urmele tale într-o sală de așteptare golită de timp ............... ar trebui sa dau macar o penita... dar mai astept... sa mai citesc si alte texte... nostalgia din versurile citate mai sus imi pare atenuata de un oarecare retorism, o sententiozitate de care incerc sa ma feresc si eu...
imagini decupate parcă dintr-o serie nouă tip Luis Buñuel ("Câinele andaluz" cel realizat cu Salvator Dali) în care trimiterile suprarealiste depășesc portretele de familie ale pisicilor promise. dintre toate prefer ca realizare "coral amadeus" ... apropos, ai vizitat Muzeul Picasso din Paris?
mii, mii de scuze si plecaciuni de iertare faceam niste teste pe aici prin mățăraia site-ului și ceva nu mergea bine și a rămas "agățat" la articol. îmi cer mii de scuze rim, e o banală poezie, poate puțin mai parlato rubatto
permite-mi să-ţi spun pe nume. aici nu este mână de începător şi sper să nu te superi că spun şi lucrul acesta. ştiu să apreciez un text, poate să zică lumea ce-o zice! (nu m-oi pricepe eu să scriu ca alţii, dar scriu ca mine şi asta înseamnă mult.)
aici avem de-a face cu un text bun, chiar dacă mai sunt şi stângăcii (o expresie de-a lui Leo)! dar nimeni nu e perfect. iar dacă un poet bun mai greşeşte, este foarte normal. ar fi culmea să fie cineva Dumnezeu!
sper să citesc într-o bună zi o carte de a ta.
aceasta inundare de "tu" imbraca atmosfera intr-o forma suprarealista, dezvaluind nu numai o maniera de a te manifesta din aproape in aproape, analizand, revarsand stari din tine si prelucrandu-le, cat si o spaima care se declanseaza in mine ca cititor, in ceea ce priveste efectul necauzat de ceva anume, ci o inchidere pre-existenta nasterii, un fel de fuga in abis. frapant este acest joc de constienta-inconstienta-subconstienta la nivelul traibilului, fiindca pe masura ce se descopera un lucru, altul se inchide, asa incat se creeaza senzatia de baba-oarba intr-o lume intunecoasa, pantecoasa, dar in care exista tot atata viata cata dorinta de moarte. descoperirea luminii este momentul culminant, devine dimineata, devine cresterea, ruperea de lumesc si apoi uitarea. cred ca acest text suporta mai multe moduri de a fragmenta versurile, poate chiar lasate curgand ca in proza, ar fi ca un experiment sa vezi cum se simte cel mai bine poezia ta.
"acum ştiu
şi vă spun şi vouă
încălţările pîinea şi apa nu sînt pentru drum
cămaşa pe care o îmbrac astăzi
nu se vrea acoperămînt cărnii mele
ele sînt daruri pe care Domnul nu le-a primit niciodată"
aş vrea să citesc o tonă de cărţi cu "clişee" în genul celui de sus. mulţumesc pentru bucuria şi emoţia pe care mi+o produce orice poem al tău vlad
Specific veleitarismului - când cineva îţi arată hibe din textele tale, contraatacă :). Or şchiopăta versurile mele (oare se poate şchiopăta stând pe loc?), dar aici nu era vorba despre ele, ci despre poezia d-voastră. Nu înţeleg de ce deturnaţi atenţia. Nu înţeleg la ce părere la care nu vreau să renunţ faceţi referire, dar ambiguitatea ajută enorm şi când ne apucăm să insinuăm strâmbe, nu doar când poetizăm. Ori când insinuăm cenzură rezultată din vina interlocutorului că ar fi ceva mai capabil într-un domeniu decât victimizantul. ("probabil eu inca nu am voie sa-mi expun parerea..."). Remarcile mele nu sunt doar ale mele - dacă aţi citi o infimă parte din critica modernă, şi nu numai, poate am ajunge la un consesns - iar faptul că nu schimbaţi nimic e, fireşte, numai şi numai personaltiate artistică omnipotentă, nici vorba de orgoliu găunos. În rest, trecând peste toate fricile care se ascund dar, ptiu!, ştim exact că le găsim la fereastră, mă întreb când a fost ori va fi, pe la Junimea, lecţia care spune că, după punctele de suspensie, care sunt musai doar trei, se lasă spaţiu, că ele nu aduc adâncime, înţelepciune sau sens direct proporţional cu frecvenţă folosirii şi că vocativul se închide între virgule.
Dar ştiţi dictonul democratic - e dreptul dumenavoastră să nu fiţi de acord cu mine.
Un poem-metaforă a răstignirii, aşa îl simt. M-a surprins acest tablou cu maci şi grâu, foarte drag mie (la care mai adaug şi albăstrele :), dar mărturisesc că niciodată nu m-am gândit la aceste simboluri extraordinare...şi doar ştiam de ,,bobul de grâu care trebuie să moară ca să aducă rod"...şi ştiam şi ,,Ce dor frumos, ce rai ne leagă" de C. Ioanid.
Am citit de nenunmărate ori acest poem în zilele pascale...l-am citit şi familiei şi musafirilor :) Încă îi aud ,,agonia" şi sunetul metalic al ,,fier(ului) cenușiu ascuțit". Bine evidenţiat cenuşiul în cadrul galbenului auriu al ,,pâinii" şi al roşului. Remarc şi prezenţa vuietului trenului în contrast cu unduirea şi liniştea unui câmp cu grâu şi maci. E un poem care se adresează tututror simţurilor şi, mai ales, conştiinţei.
Mă ruşinez la gândul că, la prima citire, pe diagonală, am spus că e doar un pastel...
Felicitări şi mulţumiri!
de l'humour !!! de l'humour avant toute chose.... et je me fends d'un grand sourire lorsque je lis déjà le tire: "qui n'est plus ce qu'il fut"... bien sûr, il est décédé, donc il n'est plus... ce qu'il fut. Ensuite le sous-titre : "de la vanité de toute chose", c'est bien là, l'ironie, n'est-ce pas, dans cette simple phrase, si profonde qu'elle touche au coeur . C'est l'essentiel. Oui la traduction est excellente, et ces deux phrases sont un clin d'oeil empli de tendresse et nous font entrer dans le vif de l'oeuvre de ce très grand écrivain et poète majeur qu'était Marin Sorescu. Un écrivain doté d'une bonne dose d'humour, d'ironie, et aussi d'une clairvoyance , d'une vision du réel transposé métaphysiquement dans le mythe et l'allégorie. Traduire n'est en aucun cas transposer mot à mot un texte, il y a là tout l'esprit et le style de l'auteur. Traduire est un acte de création , tout comme l'est l'écriture, d'ailleurs traduire équivaut à écrire dans la langue de l'autre, créer de la même manière que l'autre a créé dans sa propre langue.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Poate pare ciudat acest articol. Nu, nu explic poemul, ci vreau sa arat ca un haiku trebuie sa fie o chintesenta. Fiecare vers, fiecare cuvant are povestea lui astfel incat ele devin un simbol pentru autor. Multumesc Miha pentru semnul lecturii.
pentru textul : Cum s-a născut un haiku deCu mult drag, Mariana.
Greșit/corect:
pentru textul : nu sunt Hilbert deiesă/iese (în două situații)
nici un/niciun
se va deschide acele minți/se vor deschide acele minți
deajuns/de ajuns
acei doi/ cei doi (e mai uzual, nu neapărat greșit)
Versul "se fac că dorm şi morţi pe undeva" ar trebui refăcut.
Expresia "un zero întreg" nu are logică.
Eu cred ca primul vers, frumos de altfel e din alt text, in opinia mea nu se potriveste deloc cu partea de mijloc. Si finalul e frumos dar, la fel, rupt de mijloc.
pentru textul : noapte de pământ ars deexista citeva scapari typo, cite o cacofonie pe ici pe colo, in final as fi scris „cine a surpat malurile si a junghiat marea”, nu „mieii”, dar, overall un text destul de bun si care incepe sa demonstreze maturizare in scris. am observat si o anumită renunțare la epatare, ceea ce e de bun augur
pentru textul : nu mai am timp deMa-nclin in fata acuratetii comentariilor dumneavoastra... care semanau izbitor. Ma bucur ca acum am gasit ceva deosebit ! Ialin
pentru textul : Mâine-oi schia pe frunze... deO inteligenta poetica remarcabila. Probabil ca Adriana a uitat penita. O dau eu.
pentru textul : năluca deInteresant. Nu am citit cartea lui Prigojin. Am s-o caut.
Dar starea "la cald" in care am scris prima varianta (pe care am retras-o) si suna asa:
"Ochiul se-ntoarce în
căuşul său privind
infinit sunt privit
privindu-mi prezenţa
propria-mi hieroglifă
abisul prezentului
în care nu pot să mor
nu încetez să mor şi nu reuşesc niciodată …….
splendoarea acestui
înainte să mor murind
când fumez mereu
ultima ţigară
vreţi şi voi
una?"
a fost cu totul altceva.
Acum, in varianta postata am "aerisit" textul.
Daca incerc sa reproduc "starea" nu o pot explica dect direct prin text.
Iti multumesc inca o data pentru inteligenta poetica prin care patrunzi mai intotdeauna ce se afla dincolo de text.
Cu gandurile cele mai bune,
pentru textul : Ultima ţigară deGorun
erata: extincţie (la ultimul rand). scuze.
pentru textul : isus nu s-a născut de crăciun deda, mi-a plăcut (de când am luat cunoștință) scrisul dlui Tudor Cristea (căruia îmi permit să îi spun Tudor doar pentru că îi cunosc modestia, îngăduința și bunul simț), din perspectiva criticului literar, a cronicarului literar, iar editorialele dumnealui sunt pe cât de savuroase pe atât de reconfortante d.p.d.v. gnoseologic (nah, că l-am scăpat, neologismul). abil stăpânitor al livrescului limbaj, ceea ce am citit mai sus m-a încântat. spun asta ca om de litere, dar și ca un simplu cititor de recenzii serioase, cu stil, cu ironii ascuțite, desigur într-o mansuetudine (ptiu!) echilibrată.
pentru textul : ADRIAN PĂUNESCU – Riscul pe cont propriu depentru acestea , cu respect!
În primele două versuri, repeți "gândurile", poți scrie "cele" în al doilea vers, e mai ambiguu. Despre "timp iluzoriu" s-a mai scris, dar frumoasă ideea scurgerii lichide a timpului prin interstiții. Ce am reținut din poem, pentru ascunsul versurilor, pentru care nu am găsit încă o cheie sigură: "dacă ceea ce văd / este inițiere / sau sfârșit".
pentru textul : dubito deinteresantă poezie, dar interesantă numai așa, ca să fim interesanți. oricum vă jucați bine cu cuvintele, așa bine încît, chiar dacă nu ne place și nu ne transmite mai nimic poema asta, cu greu i-am găsi ceva de reproșat. e și ăsta un fel de a scrie... cred că aveți un typo, la „amerendian”. apropo, ce înseamnă „sine cera” și de ce l-ați aruncat ca subtitlu? nu-i cam pretențios?
pentru textul : Inima dintotdeauna. Priveşte înapoi deapreciez timpul ce l/ati sacrificat pentru citirea si intelegerea poemului meu. va reastept cu drag.
pentru textul : Poem pentru umbră deînţeleg atitudinea...
oricum sunt deja obişnuit cu atelierul, de pe "agonia"
aşa că pentru mine nu schimbă cu nimic
atelier sau magazie (tot aia)
acolo moare.
Toate cele bune şi sărbători luminate!
pentru textul : Paşte fericit! demata, cine esti? ieri faceam teste pentru postarea materialului, nu am mai introdus de mult imagini iar editarea textului mi/a luat timp. cei care ma cunosc putin stiu ca imi ia cateva ore pana finalizez oarecum postarea. ai intervenit imediat nu stiu de ce. poate din exces de zel. pana una alta, esti foarte draguta si plina de bun simt. eu am spus ce am avut de spus. nicio problema. voi sterge textul. sunt si alte siteuri unde se poate posta un banal anunt legat de un concert, unde sunt mai putine orgolii si un pic mai multa lumina. e ridicol ce faci, toata aceasta bagare in seama, la colt, intoarcerile in front, as putea spune ca e jenant. si mai ales, acest zel cu care subliniezi ceva ce eu cred ca am corectat prin comm/ul dinainte. am obosit sa vad ca se poate cobori atat de jos. nimic nu e bun, nimic nu va place. faceti voi ceva mai bun. nu e prima data cand se posteaza anunturi si afise dar , desigur... ce rost are sa mai vorbim. odata ce acest subiect a fost pus in discutie si am cerut nu prin email ci in mod direct, public permisiunea de a/l lasa asa, de fapt ce mai vreti? regret si cer scuze celor care au muncit la acest proiect si care cred in el pentru faptul ca voi sterge acest anunt. iar voua va doresc sincer sa fiti cu o treapta mai sus. fiti voi mai buni.
pentru textul : das Marienleben deîmi spunea Virgil la un text, la un moment dat, ca e un pic cam sentimental, dar că până la urmă femeile trebuie să scrie ca femeile și bărbații ca bărbații. :) Nu știu dacă se încadrează acolo și textul acesta, dar ar putea fi o explicație.
pentru textul : dream maker deAcu, legat de subiect, eu zic ca e o trădare față de noi înșine atunci când ajungem să ne gândim în termeni de dacă, n-ar trebui, ar trebui să avem curajul să ne aruncăm, altfel simulăm vieți. Cam acolo bate textul, dar m-am băgat în atâtea metafore că nu mă recunosc.
Virgil,
pentru textul : Lansare de carte: Adriana Lisandru - "Despre ea, niciodată" deMi-a sărit inima când am văzut observaţia ta privind forma de feminin a lui "livresc"! Evident că este corect LIVRESCĂ! Greşeala din citat nu mi se datorează (văd, de altminteri, că a fost îndreptată). Am alergat, însă, la atasamentul în care i-am trimis Adrianei prefaţa! Din fericire, forma de-acolo era corectă: livrescă. Dacă în carte a apărut altfel (ceea ce nu cred - încă nu am volumul, dată fiind situaţia Adrianei şi având în vedere faptul că n-am putut să iau parte la evenimentul lansării), nu e vina mea.
Adrianei îi urez din suflet o grabnică şi totală însănătoşire.
nu e nevoie să fii ironic. doar fii omul pe care îl prețuiesc și respect de atâta vreme din foarte multe motive.
pentru textul : armistițiu de sfîrșit de februarie deoff topic. ar iesi o povestire fainuta din schimburile de replici din subsol. :)
ma simt ca la cinema.
pentru textul : mersi pentru intenţia de ţigară decomentariul meu a fost pur "la literatura", nu la altceva, te asigur. nu neg ca s-ar putea ca tu sa fi simtit ceva. Dar pe mine nu m-ai facut sa o simt Sau poate oi fi devenit eu mai ne-simtitor in ultima vreme cu atita munca administrativa
pentru textul : Val de timp /Vague de temps de"își despleteau gutuile părul" "moartea-mi cocea ca un spin în călcâi" Două imagini superbe în jurul cărora gravitează poezia.
pentru textul : cenuşă, să ning... dedoar o paloare de hîrtie veche păstrată inutil în spatele unei oglinzi ............ poate doar tu pășind încet pe urmele tale într-o sală de așteptare golită de timp ............... ar trebui sa dau macar o penita... dar mai astept... sa mai citesc si alte texte... nostalgia din versurile citate mai sus imi pare atenuata de un oarecare retorism, o sententiozitate de care incerc sa ma feresc si eu...
pentru textul : cuvintele sînt deimagini decupate parcă dintr-o serie nouă tip Luis Buñuel ("Câinele andaluz" cel realizat cu Salvator Dali) în care trimiterile suprarealiste depășesc portretele de familie ale pisicilor promise. dintre toate prefer ca realizare "coral amadeus" ... apropos, ai vizitat Muzeul Picasso din Paris?
pentru textul : pisicile demii, mii de scuze si plecaciuni de iertare faceam niste teste pe aici prin mățăraia site-ului și ceva nu mergea bine și a rămas "agățat" la articol. îmi cer mii de scuze rim, e o banală poezie, poate puțin mai parlato rubatto
pentru textul : nici măcar elena depermite-mi să-ţi spun pe nume. aici nu este mână de începător şi sper să nu te superi că spun şi lucrul acesta. ştiu să apreciez un text, poate să zică lumea ce-o zice! (nu m-oi pricepe eu să scriu ca alţii, dar scriu ca mine şi asta înseamnă mult.)
pentru textul : REM deaici avem de-a face cu un text bun, chiar dacă mai sunt şi stângăcii (o expresie de-a lui Leo)! dar nimeni nu e perfect. iar dacă un poet bun mai greşeşte, este foarte normal. ar fi culmea să fie cineva Dumnezeu!
sper să citesc într-o bună zi o carte de a ta.
aceasta inundare de "tu" imbraca atmosfera intr-o forma suprarealista, dezvaluind nu numai o maniera de a te manifesta din aproape in aproape, analizand, revarsand stari din tine si prelucrandu-le, cat si o spaima care se declanseaza in mine ca cititor, in ceea ce priveste efectul necauzat de ceva anume, ci o inchidere pre-existenta nasterii, un fel de fuga in abis. frapant este acest joc de constienta-inconstienta-subconstienta la nivelul traibilului, fiindca pe masura ce se descopera un lucru, altul se inchide, asa incat se creeaza senzatia de baba-oarba intr-o lume intunecoasa, pantecoasa, dar in care exista tot atata viata cata dorinta de moarte. descoperirea luminii este momentul culminant, devine dimineata, devine cresterea, ruperea de lumesc si apoi uitarea. cred ca acest text suporta mai multe moduri de a fragmenta versurile, poate chiar lasate curgand ca in proza, ar fi ca un experiment sa vezi cum se simte cel mai bine poezia ta.
pentru textul : Implozii demda, iar ai stat prea mult la solar...
pentru textul : baladă pentru coatele mele de"acum ştiu
şi vă spun şi vouă
încălţările pîinea şi apa nu sînt pentru drum
cămaşa pe care o îmbrac astăzi
nu se vrea acoperămînt cărnii mele
ele sînt daruri pe care Domnul nu le-a primit niciodată"
aş vrea să citesc o tonă de cărţi cu "clişee" în genul celui de sus. mulţumesc pentru bucuria şi emoţia pe care mi+o produce orice poem al tău vlad
pentru textul : aşteptarea după Simion deSpecific veleitarismului - când cineva îţi arată hibe din textele tale, contraatacă :). Or şchiopăta versurile mele (oare se poate şchiopăta stând pe loc?), dar aici nu era vorba despre ele, ci despre poezia d-voastră. Nu înţeleg de ce deturnaţi atenţia. Nu înţeleg la ce părere la care nu vreau să renunţ faceţi referire, dar ambiguitatea ajută enorm şi când ne apucăm să insinuăm strâmbe, nu doar când poetizăm. Ori când insinuăm cenzură rezultată din vina interlocutorului că ar fi ceva mai capabil într-un domeniu decât victimizantul. ("probabil eu inca nu am voie sa-mi expun parerea..."). Remarcile mele nu sunt doar ale mele - dacă aţi citi o infimă parte din critica modernă, şi nu numai, poate am ajunge la un consesns - iar faptul că nu schimbaţi nimic e, fireşte, numai şi numai personaltiate artistică omnipotentă, nici vorba de orgoliu găunos. În rest, trecând peste toate fricile care se ascund dar, ptiu!, ştim exact că le găsim la fereastră, mă întreb când a fost ori va fi, pe la Junimea, lecţia care spune că, după punctele de suspensie, care sunt musai doar trei, se lasă spaţiu, că ele nu aduc adâncime, înţelepciune sau sens direct proporţional cu frecvenţă folosirii şi că vocativul se închide între virgule.
Dar ştiţi dictonul democratic - e dreptul dumenavoastră să nu fiţi de acord cu mine.
pentru textul : mistică deUn poem-metaforă a răstignirii, aşa îl simt. M-a surprins acest tablou cu maci şi grâu, foarte drag mie (la care mai adaug şi albăstrele :), dar mărturisesc că niciodată nu m-am gândit la aceste simboluri extraordinare...şi doar ştiam de ,,bobul de grâu care trebuie să moară ca să aducă rod"...şi ştiam şi ,,Ce dor frumos, ce rai ne leagă" de C. Ioanid.
pentru textul : grîu și maci deAm citit de nenunmărate ori acest poem în zilele pascale...l-am citit şi familiei şi musafirilor :) Încă îi aud ,,agonia" şi sunetul metalic al ,,fier(ului) cenușiu ascuțit". Bine evidenţiat cenuşiul în cadrul galbenului auriu al ,,pâinii" şi al roşului. Remarc şi prezenţa vuietului trenului în contrast cu unduirea şi liniştea unui câmp cu grâu şi maci. E un poem care se adresează tututror simţurilor şi, mai ales, conştiinţei.
Mă ruşinez la gândul că, la prima citire, pe diagonală, am spus că e doar un pastel...
Felicitări şi mulţumiri!
de l'humour !!! de l'humour avant toute chose.... et je me fends d'un grand sourire lorsque je lis déjà le tire: "qui n'est plus ce qu'il fut"... bien sûr, il est décédé, donc il n'est plus... ce qu'il fut. Ensuite le sous-titre : "de la vanité de toute chose", c'est bien là, l'ironie, n'est-ce pas, dans cette simple phrase, si profonde qu'elle touche au coeur . C'est l'essentiel. Oui la traduction est excellente, et ces deux phrases sont un clin d'oeil empli de tendresse et nous font entrer dans le vif de l'oeuvre de ce très grand écrivain et poète majeur qu'était Marin Sorescu. Un écrivain doté d'une bonne dose d'humour, d'ironie, et aussi d'une clairvoyance , d'une vision du réel transposé métaphysiquement dans le mythe et l'allégorie. Traduire n'est en aucun cas transposer mot à mot un texte, il y a là tout l'esprit et le style de l'auteur. Traduire est un acte de création , tout comme l'est l'écriture, d'ailleurs traduire équivaut à écrire dans la langue de l'autre, créer de la même manière que l'autre a créé dans sa propre langue.
pentru textul : MARIN SORESCU, qui n'est plus ce qu'il fut... dePagini