stimabile domn, magulita de prezenta domnie voastre, si remarc si eu ca aveti perfecta dreptate. insa tocmai aceasta aruncare de idei si metafore poate face o poezie... desi terenul pe care ati intrat este extrem de alunecos... iar eu nu-mi permit o diputa pe tema ce este sau nu este poezia. intrigata totusi care ar fi parerea dumneavoastra in a face o poezie? poate invat si eu, caci sunt fire silitoare si statornica. reverenta stimabile, Ada Barc ps, nici macar intr-un comentariu nu as alege nefericita combinatie de cuvinte ''cu cuvinte''

Uite dom’le ce iese cȃnd poeta e inspirată. Și se jocă cu o nostalgie puțin amăruie. Și iese un text „perlat”, bine șlefuit, înfășurat în jurul bobului de nisip – „accidentul” care astfel nu mai doare. Totul ascuns apoi într-o cochilie transparent-fragilă pentru a fi gezhiocată cu infinită grijă de cititor pentru ca scoaterea miezului să nu fie simțită.

merci yester, desi mi se pare putin amuzant ce spui, adica "găsesc aici un produs finit" si inchei cu "Și totuși parcă, parcă ar mai trebui ceva..." deci?

ce poet cuminte si bun esti! nimic violent, nimic urat, periculos, frictional in inima ta si in versurile tale. niciodata. imi imaginez un pamant nou al poeziei, unde criticii sa fie aruncati in infern sau facuti presuri. bravo

nu ţi-am ignorat comentariul, ci doar nu am înţeles de ce afişarea orei a început să constituie o problemă?
Până acum nu a fost aşa. La faza asta consider că nu eşti drept. Nicăieri în regulament nu scrie că textele sub care e trecută ora postării sunt trimise în şantier anume din motivul acesta.

Eugen

14.06.2012;
22:04

multumesc pt semnul trecerii tale. inima mea pantecoasa e infierata in poem.

Oriana - ştii cum este, titlurile sînt ca butoanele. Ce este pentru unii turn-off este pentru alţii turn-on. Şi da, ştiu ce vrei să spui prin "realitate menghelist-holocaustică", şi da, cred că am vrut să fie perceput chiar aşa. De ce să nu fim gata să credem că a distruge sufletul este la fel de (sau poate chiar mai) devastator cum este a distruge trupul. Trăim într-o epocă în care totul a fost atît de malformat de pragmatism, standardizare şi materialism încît unii nici nu mai ne dăm seama că viaţa pe care o trăim nici nu mai este neaparat viaţă în sensul zoe al cuvîntului.
Nu cred că am folosit persoana "întâia plural". Poate persoana întîi plural. În orice caz, mă tem că faci aceeaşi greşeală (vorbind despre al doilea "turn-off") pe care o fac cei care nu înţeleg ce înseamnă sau cum trebuie perceput eul poetic. La urma urmei culpa este "plurală".
Nu ştiu ce să spun despre cel de-al treilea "turn-off". Să însemne asta că ar trebui să trăiesc mereu sub imperiul spaimei că "la noi la români" limbajul de lemn sau spasmele sistemelor de valori au denaturat atît de mult modul de a percepe realitatea încît sîntem sortiţi iremediabil derivei?

deasupra corbului și a noului flașnetar fulguie acum, mieriu, cuvintele tale, mulțumesc, Marina textul este mai vechi, prafuit - intrat sub masca lui "ignore" mai mult decât sub umbra lui Lenore in mod neobisnuit, imi permit reluarea, explicativă, a catorva considerente – chei pentru acest text, aceleasi din alte vremi, asa cum l-am gandit inca de la scriere: versurile pleaca din romantismul suprarealist al lui Poe (de aceea subtitlul este “poe-zie”, ca prima referinta), exprimat in The Raven (Corbul), trec prin simbolism si ajung la razantul nemetaforic al timpurilor de astazi, mai ales prin versul final, acel “Nevermore” nu este un leit-motiv, precum la Poe, el pica drept ca o ghilotina intre lumi, exprimat in ultima parte a textului de catre noua iubire fantastica, adunand in ea toate iubirile, ca intr-o vraja, noua “Lenore” (flasnetarul, de fapt, “flasnetara”), si nu de catre Corb, acesta avand doar rolul de mesager tacut, indirect (a doua referinta la textul lui Poe), al nenorocirii; revenind la Corb, ca simbol, pentru romanticii gen Poe, el este pasarea neagra care planeaza peste campurile de lupta, hranindu-se cu hoituri, aparitia sa in vise prevestind nenorociri; rezultanta simbolistica a corbului, insa, luand in consideratie diverse credinte, conduce spre acceptia ca acesta are si rol de mesager solar, divin si chiar ghid al sufletelor in ultima lor calatorie; in strofa “Avea-n taciunii ochilor cinabru/ si din clavicula ei alba cresteau gheare/ cu rosu adancit in fiecare/ artera mirosind a candelabru.”, Corbul chiar “creste”, prin ghearele sale ca niste radacini, din clavicula flasnetarei , hranindu-se, tot prin gheare, cu sangele femeii (prin acceptie simbolista, “clavicula” este atat pod cu seminte, fertilizator, cat si cheia magicienilor – clavicula lui Solomon), depasirea cadrului romantic (noaptea) are loc prin introducerea, din start, a atmosferei gri, granita lumilor - de "antimoniu" – simbol alchimic al starii apropiate de perfectiune, inainte de ultima etapa a transformarii plumbului in aur, el exprimand posibilitatea unui elan suprem dar si pe aceea a unui esec definitiv; rolul Lampii – cea care la Poe proiecteaza umbra Corbului pe covor, este preluat, aici, combinat, atat de catre Luna, cat si de catre Soare (“Luna spre casa-mi alungise zorii “), simbolismele acestora fiind si aici corelate, dar intr-o dependenta inversa (pentru ca Luna, ca simbol al ritmurilor biologice, dependenta de lumina Soarelui, simbolizand si principiul feminin, in acest text devine activa, “lungeste zorii” – atat ca lumini cat si ca umbre); in text, ca simbol, flasneta (element nou fata de The Raven) are, pe langa sensul muzical, de vraja si atragere in cursa, si rolul de stafeta, de amuleta (referintele sunt la crucea cu toarta a zeitei Isis, cea reprezentand cerul, pamantul si omul, amuleta numita “Anh”) simbol al unei forte magice, dar care, in combinatia cu simbolistica oferita de Corb (“A disparut, lasandu-mi in flasneta/ alti corbi sa-nvarta muzica de sfere/ de care-atarna acum, doar ca manere,/ mainile mele, cruci de amuleta.”) trimit spre funebru, spre o intensa vitalitate, atat sonora cat si imagistica, dar de car mortuar, impresie adancita si de modul configurararii in text a altor simboluri, precum: arcus, vioara, cinabru, candelabru, chivot, roza, rodie, frunza de acanta, bacanta, arca, ambra…

Actaeon, propunerea ta este impracticabila si sint impotriva proliferarii legisoarelor pina la ad nauseam. In ce priveste chestia cu profesionalitatea si exprimarea de opinii despre cineva, ma faci sa rid. Doar nu iti imaginezi ca imi trebuie acum doctorat in pisicologie ca sa imi exprim parerea despre caracterul cuiva. Sau ca numai cei cu astfel de diplome, mai mult sau mai putin valoroase, au dreptul asta. hai ca devine ridicol ce spui

aşa e, a fost o poveste.. merci paul.

scuze, uitamdu-ma cu atentie la textele mele vechi am observat ca transpunerea (probabil automata) din Hcode in HTML nu e in regula. asta inseamna ca va trebui sa rescriu, pentru textele vechi, codul in HTML

Apreciez modul in care apare ironia ultimei replici in fiecare povestire, dar consider ca aceasta este sub nivelul celorlalte doua. Citesc in continuare ! Ialin

cred că întrebările retorice pe care le pune Matei şi la care nu mă gîndeam în mod special cînd am scris textul acesta sînt valide.
asta mi-a adus aminte de o întîmplare relativ anecdotică de pe vremea celui de-al doile război mondial cînd se spune că george enescu dirija un concert într-o sală în arad. şi se zice că şeful legionarilor din zonă ar fi intrat într-o pauză în biroul directorului teatrului şi i-ar fi strigat cu un glas poruncitor: "toţi jidanii să iasă afară!". la care povestea spune că enescu, care ieşise în pauză din sală şi auzise discuţia i-ar fi răspuns legionarului: "păi dacă ies ei cine mai rămîne?"

Daniel, sfatul meu ar fi să încerci să citești foarte mult, cât de mult poți cuprinde. Și încă mai mult. Și nu numai ceea ce crezi că ți se potrivește. Încearcă să faci cuvintele să spună mai mult, să le "uzezi" la maximum. În acest sens, ți-aș recomanda și eu să încerci să scrii mai mult în română, unde te vei mai simți mai mult decât "stăpân". Mai mult decât atât, semnele de punctuație, mai ales în exces, îngreunează textul și devin, ca orice în exces, inamicii scopului inițial în care au fost folosite. Impresia mea sinceră este că tu îți dorești să scrii versuri pentru un anume tip de cântece, dar, deși nu mă pricep eu atât de bine la asta, calea este aceeași: de a scrie bine mai întâi poezie.