mi-a făcut bine acest poem... nu știu dacă e nostalgia sau melancolia după acele vremuri când îți citeam volumul... dar întotdeauna am rămas undeva în acei ani în care mi-era dor de poeziile tale. las un semn amintitor cu aceeași senzație incomparabilă, inconfundabilă de tihnă după vizionarea unui film bun. de Ingmar Bergman să spunem.

un poem frumos, scris cu lejeritate.
metaforele surprind plăcut, iar finalul este pe cât de surprinzător pe atât de tulburător.
un semn de apreciere.

Interesanta imagine dintr-o lume a fascinantului imund, nu pot insa spune ca m-a "prins" 100% ca acea "fata care trece pe strada", pe undeva m-a pierdut. Comparatia dintre cele doua texte ma duce cu gandul la o gluma simpatica, cica erau doi soareci intr-o biblioteca, rodeau o pelicula veche de celuloid si unul il intreaba pe celalalt "ei, cum iti place filmul?" la care astalalt raspunde cu gura plina: "sincer, mi-a placut mai mult cartea" Te mai citesc domnu' Doru, keep on. Cu drag, Andu

nu cred că acceptăm referințe la alte site-uri, pagini, cînd aceasta nu are nicio legătură cu site-ul Hermeneia, sau cu o lansare de carte, etc.. pînă modifici aceasta textul e trimis în șantier

Dacă mi se permite şi mie o părere - poate că cel mai negativ aspect al acestui text este poetizarea. Cel puţin în cazul meu, scrierea nu a reuşit să-mi transmită nimic. O fi de vină discursul ăsta smerit, care, cumva, depersonalizează (nu doar în cazul acesta), o fi de vină scufundarea în meditaţia spirituală, revelată prin analogii materiale primordiale (apă/izvor/fântână/nisip/lut/cerc), o fi de vină percepţia mea...

Cred că oricare ar fi ideea unui text, oricât de inedită/adevărată/spectaculoasă ar fi, atunci când este exprimată prin construcţii de genul celor de mai jos, nu respiră.

"izvoare care nu au vreme de zbor" (sintagmă artistică, nimic de zis, dar retorică, goală)

"pleoapa (caldă a) deşertului lumii" [genitiv dublu + aglomerare preţioasă (caldă) + megaclişeu (deşertul lumii)]

"lacrimile nu mai au gust de sare" (demitizare/declişeizare)

"firele nisipului prinzând să se îmbine în ulcioare de lut" [megaclişeu (firele nisipului) + pleonasm (ulcioarele sunt din lut)

"motiv al rostogolirii/descleştarea zborului/presărarea firii" - (genitive, genitive, genitive)

"căderea în dimineață e doar apa pregătită [...] - "fără niciun corespondent logic, deci având doar noimă intuitivă". Aici ar mai fi de zis că foarte mulţi au uitat că există şi o logică a metaforelor şi că ea, metafora, nu se poate întemeia fără această logică.

etc

Anna, trecând despre faptul că demonii sunt, nu-i așa, îngeri căzuți, sinceră să fiu, am dubii cu privire la ceea ce poate însemna, în concepția ta, desigur, "realitate reală". Cred că ai trecut ușor pe lângă poezia mea, poate a fost de vină și amalgamul din prima parte, remarcat și de către Vladimir, nu știu. Umbrele nu erau de la aripi, am reformulat... deși mie îmi place să induc cititorul în eroare. Ce mă bucură din cale-afară însă este că ai simțit tenta ludică a acestui text. Asta da... cred că era nevoie de o atingere feminină să simtă asta. No offence celorlați cititori care nu se încadrează aici. Zâmbet. Vlad, mulțumesc pentru privirea atentă, din câte vezi, am urmat câteva dintre sfaturile tale. Mai am eu de lucrat într-o parte, unde știu că mai trebuie ceva, sper să și reușesc să fac asta. Altfel, chestia cu curajul... știi și tu cât de aproape de nebunie este. Mai țin încă ușa aceea întredeschisă încă, promit să îmi schimb motto-ul dacă intervine vreo modificare. Vă mai aștept, fiecare cu îngerii voștri.

Ştiu că uneori ai vrea să-ţi recapeţi inocenţa
Orice atingere înseamnă greaţa aceea rece
Reprimată în pântec
Mai porţi pe genunchi semnele exuberanţei
Fiecare cicatrice are povestea ei
Ştii bine că nu te poţi întoarce acolo
Oricât de bine te-ai deghiza
Nu vei face decât să alterezi amintirile
Să modifici trecutul atât de mult
Încât să nu ne mai putem recunoaşte
Nu aş mai putea spune:
- Eşti femeia mea!
Iar tu nu ai mai reuşi să te ascunzi în mine
De mână cu un prunc

interesant. nu știam că se mai scrie despre mitul iubirii. și chiar bine. cînd am citit textul acesta, ca de altfel și alte texte ale lui adrian, îmi reține atenția modul acesta oarecum brusc și totuși neostentativ de a rupe ritmul. chiar dacă puțin desuet, mi-a plăcut și începutul „Demult, demult,// când în piept mi-alergau herghelii, arbori, colibri şi tămâie,”. remarc „Când lumea s-a stricat ca un ceas uitat într-un taxi,// un icnet am mai scos, doar atât,”. ar fi interesant de ascultat recitată.

Eu nu pot decat sa salut cu o reverenta revenirea cu un cont "curat" aici pe Hermeneia a acestui adevarat poet contemporan care este Ionut (al lui) Caragea. Pentru desavarsirea contextului polemic al existentei acestui poet care se auto-intituleaza "nascut pe google" mi-as dori sa isi deschida un cont aici (la fel de curat) si fratele meu mai mic Mihai Zabet, nu de altceva, ci pentru sarea si piperul din polemica dintre cei doi. Revenind la text, ma bucur ca Oriana mai scrie (posteaza) si aici pe Hermeneia. Luminita este o figura remarcabila (in opinia mea) a literaturii romane moderne din diaspora iar textul de fata imi intareste convingerea ca ea a atins etapa unei maturitati stilistice departe de casa. Astept si alte materiale, cu acelasi interes. Iar daca Gorun (dintr-o neatentie pesemne) greseste numele lui Khayyam (whatever) Ionut Caragea scrie "originar" in loc de "original" ceea ce este ceva, asa, ca un fel de far-eseu al culturii. Andu

hello Ioana, prudemment, je sors la tête par la fenêtre comme toi, lorsque tu sors les tiroirs à la morgue plus haut, dans un autre tiroir apparaît également la tête de mon voisin du troisième parmi les bégonias, les guêpes et les géraniums ainsi que la cendre de cigarette qui me tombe dessus - comme à l'accoutumée- tout en faisant des ronds de fumée ressemblant à des cernes de mycélium sur une tomate dans cette cendre des jours passés, je sauve mon âme regarde-toi dans ce petit miroir ainsi tu t'y verras mieux ! Aujourd'hui, je ne peux tomber nez à nez sur personne Aujourd'hui je suis un être tactile et mon horizon se finit au bout de mes doigts. :)

Younger Sister, nu știu, nu am vrut să fie poem, nu am vrut să fie nimic altceva decât un urlet. Dacă e cumva zguduitor, chiar o fărâmă, ceva tot se cheamă c-am făcut, decât să tac. Nu știu, Virgil, ai dreptate, cum să fie poezie, cum poți să faci poezie, e un fel de colaj, poate poetic nu e bine spus, ai dreptate. Ce legătură să aibă însă desenele de copii cu ce se întâmplă în Myanmar acum și în China? Ceva trăznit vroiai în loc? Poate că glumești. Că vrei sau nu să accepți ca idee, eu am vrut un colaj între poezie și știre, nici măcar între poezie și fotografie. Pentru că, la un moment dat, știrea în sine poate și trebuie să zguduie, să producă un catarsis... Dacă e profund apoetic, so be it. Poate, cum spunea, e cazul să schimb încadrarea. Deși nu am pus la poezie... gândește-te de ce nu am ales să introduc nimic măcar simple fotografii cu ce se întâmplă în acele locuri. Și desigur, toate sunt fumate și spuse, și dumnezeul și placenta. chiar și oamenii care sunt icoana lui dumnezeu uneori, dacă sunt, nu invers. Eu mă gândeam că poate am reușit să spun ceva nou despre toate acestea împreună. Dar nu-i așa, nu-i nimic nou să moară sute de mii de oameni dintr-o dată și unii să vândă apa potabilă cu simbolul crucii roșii în piețe. Nu-i nimic nou dacă, din cauza asta, mâine pot muri 2 milioane jumătate. Poate e bine că pur și simplu ai dat click pe link și ai citit știrea. Chiar dacă o mai citisei. La urma urmelor, uneori literatura poate să aibă și funcție socială. Și nu, nu vorbi de limitări că nu te cred.

mulțumesc domnule profesor. îmi face o deosebită cinste și nu mai este cazu să spun de ce.
nu am uitat de promisiune și încerc să fiu ceva mai bun manager al ceea ce cu multă generozitate s-ar numi creația mea literară.

Felicitări pentru ziarul descoperit și mai ales, pentru versurile lui Tristan Tzara...Am găsit și eu un anticariat foarte interesant însă graba nu mi-a permis să rămân printre ceilalți să cumpăr ceea ce văzusem cu Tristan Tzara, poate mîine poimâine. Este un act cultural de suflu să poți culege și imprima, de ce nu? publica tot ceea ce a scris inedit Tristan Tzara, oriunde. E o idee? Colaborăm?

Aranca, inceteaza cu jignirile, comportamentul tau a fost de cele mai multe ori (si este) mult mai discutabil decat a "unora" de pe hermeneia. Si daca unii nu pot sa se exprime fiindca nu mai au cum, tu continui sa te scalzi in aberatii si in aluzii deloc elegante. opreste-te daca te mai respecti cat de cat. Vad ca ai intrat deja in rolul de editor, promovand politica acestui site, dar asta nu inseamna ca poti sa si ataci in stanga si in dreapta. Au plecat toti cei care nu au fost pe masura "principiilor" acestui site. Te poti simti in siguranta si vei fi doar laudata de toti cei care au ramas? Ce mai vrei? Lasa-ne in pace. Uneori am impresia ca tu, virgil si luminita suse sunteti una si aceeasi persoana. Voi ganditi in grup, deloc independent, fiindca frazele care le rostesti tu,le vezi si in comentariile lui Virgil, aproape la fel, iar ale lui Virgil par a fi preluate din comentariile Orianei. Ceea ce inseamna ca nici voi nu aveti nici o farama de personalitate. Am solicitat sa-mi fie suspendat contul si insist. Nu voi accepta sa-mi fie oferit ca model Aranca si sa fiu "invatata" sa scriu ca ea. Nu zic ca scriu mai bine, dar as fi acceptat sa mi se sugereze sa scriu ca si Vladimir Negru, poate ca si Virgil Titarenco, ca si Bianca Goean, dar NU ca si Aranca. Din moment ce ea este punct de reper, eu refuz sa mai fiu membru a acesti site. Multumesc si numai bine!