mi-era dor de textele tale, disparusesi de-o vreme.
m-am intrebat daca e vreo diferenta intre cel de acum si cele mai vechi. la prima vedere as zice ca nu. apoi...parca am simtit gheatza.
toate amintirile astea au in ele ceva dintr-o jucarie pe care o vezi prizoniera in gheatza.
Emil, mă simt nevoită să intervin pentru că, de fapt, tu aduci în discuţie nu numai textul de faţă, ci şi persoanele care au dat peniţă. Pot să întreb pe ce te bazezi când faci astfel de afirmaţii?
"fac pariu ca persoanele care au dat penitele nu le pot justifica..." Şi nu că m-ar deranja foarte mult felul cum ai spus-o, dar mă deranjează cele trei puncte de suspensie care îmi spun cam aşa: persoană care nu ştie să aprecieze un text, habar nu au de ce dau peniţe, ce, acesta este text de peniţă? Da, şi în joacă, un text poate fi bun, un pamflet scris bine, poate fi un text bun. Nu apăr autorul, deşi, cum ai spus şi tu Emil,poetul este cunoscut, eu mă apăr cu ghilimele de rigoare pe mine pentru dreptatea mea. Dacă eşti înţelept, şi nutresc speranţa că tu eşti înţelept, Emil, ai vedea că, personal, nici nu îmi bat joc de cineva şi mai cu seamă de comentariile pe care le fac. Este dreptul meu să acord peniţă cui doresc, este libertatea mea ca individ, dacă vrei, să spun atât: îmi place cum scrie Vlad Turbure, îmi place filosofia lui Cioran, îmi place Lucian Blaga, îmi place că Nichita Stănescu nu este glorios precum Dante, îmi place Pleşu, etc.
Nici nu este nevoie ca acest text să fie o capodoperă pentru că dacă, să zicem, un Ţuţea ia premiul nobel pentru patriotism anul acesta, la anul, dacă nu-l mai ia nu mai este Petre Ţuţea?
l-am citit cu voce tare ca sa imi fie mai clar. parerea mea este ca e facut din mai multe bucati care chiar daca (foarte posibil) au fost compuse in aceeasi parcurgere, totusi sint perceptibile ca bucati distincte. stilul acesta confesivo-apodictic pare fortat (putin optzecistic) pe alocuri. s-ar putea sa gresesc cu optzecismul dar asa imi suna mie. de fapt daca ar fi sa ofer un sfat autorului i-as recomanda sa incerce sa fie putin mai "relaxat" in scriere. se tradeaza senzatia ca autorul "urmareste" sa spuna ceva in loc sa lase "poezia" sa curga si apoi sa o cizeleze. spun toate acestea pentru ca parerea mea este ca exista un anumit grad de talent si inefabil dar pare a fi prea "controlat" aproape artizanal. poate n-ar fi rau ca autorul sa citeasca textul cu voce tare si sa se detaseze de el, ca si cum nu ar fi al lui. si sa scoata fara mila ceea ce il deranjeaza. si sa vada ce ramine si cum arata si cum suna ceea ce ramine.
No! Mi-a placut atat de mult incat tocmai l-am citit, asa cum m-am priceput, la Radio Lynx, la o emisiune de poezie. Toata lumea l-a aplaudat. Daca imi pare rau de ceva e ca nu mi-a trecut prin cap sa iti fi facut invitatia tie pentru ca sa intri in direct, ideea venindu-mi chiar in momentul in care am pus mana pe microfon. Inca o data, felicitari pentru idee si zen. A, Virgil, mâțili meli dorm în casî și tăti au purici!
nu, nu am sa spun asta. ci am sa te rog sa iti pastrezi criticile si observatiile pentru atunci cind vei fi in fata textelor si va trebui sa le notezi. esti in juriu, nu? atunci cind vei nota textele va trebui sa tii cont de aceste lucruri.
pina atunci exista suficiente texte pe site postate in afara concursului pe care poti, si te invit, sa le critici si sa le comentezi. multumesc pentru intelegere.
memoria mea din Nice e imbibata cu sentimentul unui continent pierdut.. nu departe de Negresco se vorbea araba, intre case atarnau prosoape cu semilune si piata arata mai orientala decat marakeshul cu chilipire si iatagane pt turisti. Nu am nimic contra lunatiei, e un fel de mutatie a lunii intre palmieri , umbra pe asfaltul fierbinte dupa o zi torida, pasiunile mutate la cazino.. fluturii arsi de colizia cu felinarele zgaltaite de briza marii .. doar Aranca pasind singura prin nisipurile pustii fara pic de iarba...
"într-o zi
la marginea mării
am închis ochii
o clipă"
cred ca aici "o clipa" este ne la locul ei in comparatie cu actiunea de durata a ceea ce urmeaza cu pasarea si inchiderea ei in piept. mai degraba as vedea-o inserata aici:
"atît de mult încît dacă închid ochii
(o clipa)
aproape aud marea desfăcîndu-și aripile"
ce sugestivă este imaginea!
aici este mai clară.era să pierd esenţialul.
modestia este ceva care vă caracterizează.
vă recunosc în umbra de furnică, d-le Turburea.
respectele mele.
Suedeza (după plecarea ei) proprietarii au lăsat ușile închise bucățile de material de pe jos, viscere de gând sfâșiat în taină. lângă scară, așteaptă la probă ultimele haine- un sacou alb- al femeii de la magazin (îi cususe un buzunar pentru chei și nasturi fără pistrui cum îi numea pe cei cu clăpiță de metal la spate deosebindu-i de cei cu găuri frontale), pantalonii unei profesoare la liceul din oraș, prietenă a ceaiurilor de sâmbătă seara (își turnau rom făcut sub tejghea, temându-se să nu fie prinse, era prohibiție). doar motanul împăiat (moștenire de la bunicul suedez) refuza să mai deschidă ochii -altădată galbeni, convins în sinea lui că ea nu va mai veni niciodată. mai păstra în cufărul tocit al memoriei traversarea oceanului- vikingul ăla cât un munte n-a mai avut curajul să revină în europa călărind apele nordului înrămase superstițios fotografia vaporului lovită de spiritul lui merlin ca să nu plece din Västmanlands län. așteptau în camera cu multe uși să se deschidă o fereastră, forfotind a viață... țăcănitul nervos al mașinii de cusut, ața ruptă c-un țipăt ca o dezvirginare... -Ușa asta ar trebui revopsită... ce zici, Hans?
o adevarata fabula :) in care cei mai dragi mi-s puricii :)) ca mâtzele nu-mi plac neam :-s oricum, le-ai caracterizat bine ;) smecherele. sunt cam profitoare si nerecunoscatoare mâtzele. iar alea de la oras, pisicile, nici nu pot prinde un soarece :)) noroc, voinice!
eu o vedeam in ceva mai sobru imbracata, asta era si problema, diminutivul. rochitele sunt ori frivole, ori naive. de unde sa stie ele, saracele, cum e cu lumina si inunericul?!:)
fregata e un vas de recunoaștere și patrulare, pază de coastă... nu pare a corespunde cu destinațiile de explorare transoceanice pe care le sugerează poemul... iar dacă iei fregata în accepțiunea de vas de război pentru escortă contra submarinelor... pare a devia de la subiectul oniric-aventuros de ce crabul acela avea doar un ochi... poate și-l pierduse pe celălalt într-o luptă liberă? strofa a doua mi se pare sub nivel, se poate scoate mult mai mult din motivul "femeile de acolo", paradisiace, făinoase, soroase, cur-ate, desfăcute, mirabile, semizeiești... aș reface-o ne propui o remitizare a lumii, pe traiectele unei geografii fabuloase, cu escapisme în spații uchronice unde mai poți face dragoste pe dig fără să te aresteze poliția (cel mult un crab voyeurist să te prindă de buci), cu refugieri în legendare caraibe cu sargase de lună, până la simetria gesturilor ce marchează fericita convergență alter-identitară poemul se susține... se poate broda mult pe temă... sper să recidivezi cu texte în colecția asta partea cu "să scoți altceva din frică și uitare" e memorabilă
Dl Paul, eu nu sunt critic literar, eu îmi spun părerea personală despre text, așa cum nu m-a învățat nimeni și așa cum văd eu lucrurile. Există alți critici de specialitate care o pot face cu profesionalism și competență. Îmi cer scuze pentru deranj.
Las aici un semn pentru încă o coincidență - brățara. Iată ce citeam acum. Prima strofă are ceva deosebit, ancestral, puternic. La fel ultimele două versuri.
Sixtus, multumesc pentru idee! Ce bine ar fi ca ingerul sa isi imagineze o lume infinit de fericita. Sper ca mereu sa ai dispozitie sa ma citesti si mai ales sa ma comentezi, pentru ca sunt onorata de cuvintele tale.
as vrea sa fac un fel de corolar aici, desi as vrea ca cineva sa deschida acest subiect pentru dezbatere si in sectiunea info. ce as vrea sa spun este ca ar trebui sa existe un fel de "win-win situation". in principiu hermeneia nu isi propune sa fie nici depozit si nici poligon de tir... in primul rind. isi propune sa fie o comunitate literara. atit cit poate cu modestele ei resurse. este evident ca sint multi care privesc un nou site literar ca pe un soi de nou poligon pentru presupusul lor talent. si ar fi absurd sa nu admitem ca acest lucru este normal... pina la o limita. cred ca fiecare trebuie sa cistige din acest lucru. eu o inteleg pe alina si punctul ei de vedere ca principiu. o inteleg si pe roxana. nu vreau sa descurajez pe nimeni sa publice pe hermeneia dar in acelasi timp ma voi stradui sa nu las ca hermeneia sa devina doar un "instrument" de care cineva sa se foloseasca pentru a obtine beneficii personale, de oricare natura ar fi ele. am observat si eu ca sint unii care posteaza doar texte vechi sau relativ mediocre. va veni foarte curid vremea cind astfel de tendinte vor avea consecinte. rabdarea mea este la fel de bine si sanatoasa ca si intransigenta mea.
Adriano, este-o incintare cind intelegi ca-i vorba de dragoste-n versurile de dragoste si nu de un transfer de arme dintr-o parte-n alta iar finalul este o histerectectomie totala a oganulu numit suflet:))) indiferent de pozitia lui in coprul uman.Si aici in poezia asta dragostea-i dragoste.
Deși abia creionat cu nuanțele unui suflet fragil, ca o umbră din altă viață (viața este umbră și vis...), răzbate atâta tristețe din acest poem! Da, tristețe...
Maria-Doina, mulțumesc mult pentru semnul tău de apreciere. Mă bucur că poezia a avut impact asupra ta și că simți astfel. Bucuroasă să te am în subsolul poeziei mele.
Vad eu ce fac cu scrijelitul ala. Da, poate il schimb. Am sa ma gandesc la un echivalent.
Uite dom’le ce iese cȃnd poeta e inspirată. Și se jocă cu o nostalgie puțin amăruie. Și iese un text „perlat”, bine șlefuit, înfășurat în jurul bobului de nisip – „accidentul” care astfel nu mai doare. Totul ascuns apoi într-o cochilie transparent-fragilă pentru a fi gezhiocată cu infinită grijă de cititor pentru ca scoaterea miezului să nu fie simțită.
"arhaic?! nicidecum. este înfiripat după o discuţie reală şi recentă" - acesta nu e un argument suficient. Când rezultatul liric al discuţiei reale şi recente este acesta:
"cum s-a făcut cerul şi pământul
n-am mai aşteptat mult
după orânduială" - acel "nicidecum nu este arhaic!" e suspect de obstinaţie pură.
"nu văd de ce frecvenţa postărilor ar fi direct proporţională cu "efect(ul) negativ asupra valorii literare intrinseci." - pentru că poezia veritabilă are nevoie de nişte factori irefutabili, factori pe care mulţi dintre noi îi ştim, deci nu mai plictisesc. Am să numesc doar unul, acela care face valabile spusele mele de mai sus: cenzura trăirilor. Nu totul e demn de-a fi scris. În fapt, foarte puţine sentimente sunt menite intelectualizării lirice. Şi mai puţine sunt publicabile. Pentru că puţine sunt emoţiile specifice mie şi numai şi numai mie, iar cele care nu sunt aşa, nu echivalează preţul hârtiei risipite. Iar când cineva nu se mai poate opri din scris, e mai degrabă un semn de exhibiţie, poetizare, superficialitate etc decât de fertilitate imanent-literară. Şi iată de ce frecvenţa creaţiei şi a postării afectează calitatea. Bunînţeles, există cazuri rare în care cineva scrie şi mult, şi bine, dar acolo e vorba despre geniu, ceea ce, după cum spuneai, nu e cazul nostru. Nu mai dezvolt...
" păi după cum spui tu, toate textele mele sunt defectuoase" - n-am spus asta!
"Adrian, este firesc să-mi pese de propria creaţie. aşa că nu văd ce trebuie să fie atât de curios în asta" - retoric, o fi firesc şi atunci când ne pasă numai de creaţiile noastre?
Virgil vă rog recuperarea textului meu "o iarnă paralelă", care nu s-a postat (apare doar titlul), cred că din cauza întreruperii conexiunii mele. Mulțumesc.
Nu înțeleg ce rost are să postezi pe site poeme publicate pe hârtie, poate ar merge o secțiune specială la postare de tipul 'publicate'.
NU de altceva, dar ca să știe lumea și cum să citească și cum să comenteze.
Pentru că una este un poem mai vechi care a fost eventual pus pe unele site-uri și este re-pus în atenție pe H acum și alta un poem care aparține unui volum care a văzut lumina tiparului.
Right?
Bun (re)găsit Virgil. Încep prin a-mi cere scuze pentru reacția mea la ștergerea fostului cont de autor. Se pare că nu doar la mine răspunsurile voastre pe mail intră la coșul de gunoi. N-am căutat acolo și credeam că nu am fost acceptat, de unde și neînțelegerea. În fine, de data asta am căutat peste tot și bine am făcut pentru că, iată, contul meu e activ. Ergo, îmi fac mea culpa și mă bucur să fiu membru al comunității Hermeneia. Sper să fie într-un ceas bun și spre un reciproc folos, autor-cititori. Cu mulțumiri pentru aprecierea textului de față, amical...de cursă lungă, George cel Asztalos
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
mi-era dor de textele tale, disparusesi de-o vreme.
m-am intrebat daca e vreo diferenta intre cel de acum si cele mai vechi. la prima vedere as zice ca nu. apoi...parca am simtit gheatza.
toate amintirile astea au in ele ceva dintr-o jucarie pe care o vezi prizoniera in gheatza.
sa mai scrii.
pentru textul : ca o pălărie veche pe capul lui raj kapoor deEmil, mă simt nevoită să intervin pentru că, de fapt, tu aduci în discuţie nu numai textul de faţă, ci şi persoanele care au dat peniţă. Pot să întreb pe ce te bazezi când faci astfel de afirmaţii?
pentru textul : timidă umbra ta de fată de"fac pariu ca persoanele care au dat penitele nu le pot justifica..." Şi nu că m-ar deranja foarte mult felul cum ai spus-o, dar mă deranjează cele trei puncte de suspensie care îmi spun cam aşa: persoană care nu ştie să aprecieze un text, habar nu au de ce dau peniţe, ce, acesta este text de peniţă? Da, şi în joacă, un text poate fi bun, un pamflet scris bine, poate fi un text bun. Nu apăr autorul, deşi, cum ai spus şi tu Emil,poetul este cunoscut, eu mă apăr cu ghilimele de rigoare pe mine pentru dreptatea mea. Dacă eşti înţelept, şi nutresc speranţa că tu eşti înţelept, Emil, ai vedea că, personal, nici nu îmi bat joc de cineva şi mai cu seamă de comentariile pe care le fac. Este dreptul meu să acord peniţă cui doresc, este libertatea mea ca individ, dacă vrei, să spun atât: îmi place cum scrie Vlad Turbure, îmi place filosofia lui Cioran, îmi place Lucian Blaga, îmi place că Nichita Stănescu nu este glorios precum Dante, îmi place Pleşu, etc.
Nici nu este nevoie ca acest text să fie o capodoperă pentru că dacă, să zicem, un Ţuţea ia premiul nobel pentru patriotism anul acesta, la anul, dacă nu-l mai ia nu mai este Petre Ţuţea?
l-am citit cu voce tare ca sa imi fie mai clar. parerea mea este ca e facut din mai multe bucati care chiar daca (foarte posibil) au fost compuse in aceeasi parcurgere, totusi sint perceptibile ca bucati distincte. stilul acesta confesivo-apodictic pare fortat (putin optzecistic) pe alocuri. s-ar putea sa gresesc cu optzecismul dar asa imi suna mie. de fapt daca ar fi sa ofer un sfat autorului i-as recomanda sa incerce sa fie putin mai "relaxat" in scriere. se tradeaza senzatia ca autorul "urmareste" sa spuna ceva in loc sa lase "poezia" sa curga si apoi sa o cizeleze. spun toate acestea pentru ca parerea mea este ca exista un anumit grad de talent si inefabil dar pare a fi prea "controlat" aproape artizanal. poate n-ar fi rau ca autorul sa citeasca textul cu voce tare si sa se detaseze de el, ca si cum nu ar fi al lui. si sa scoata fara mila ceea ce il deranjeaza. si sa vada ce ramine si cum arata si cum suna ceea ce ramine.
pentru textul : întotdeauna toamna fu frumoasă... deNo! Mi-a placut atat de mult incat tocmai l-am citit, asa cum m-am priceput, la Radio Lynx, la o emisiune de poezie. Toata lumea l-a aplaudat. Daca imi pare rau de ceva e ca nu mi-a trecut prin cap sa iti fi facut invitatia tie pentru ca sa intri in direct, ideea venindu-mi chiar in momentul in care am pus mana pe microfon. Inca o data, felicitari pentru idee si zen. A, Virgil, mâțili meli dorm în casî și tăti au purici!
pentru textul : Mâțâli denu, nu am sa spun asta. ci am sa te rog sa iti pastrezi criticile si observatiile pentru atunci cind vei fi in fata textelor si va trebui sa le notezi. esti in juriu, nu? atunci cind vei nota textele va trebui sa tii cont de aceste lucruri.
pentru textul : Concursul de Poezie ”Astenie de primăvară - Hermeneia 2010” depina atunci exista suficiente texte pe site postate in afara concursului pe care poti, si te invit, sa le critici si sa le comentezi. multumesc pentru intelegere.
memoria mea din Nice e imbibata cu sentimentul unui continent pierdut.. nu departe de Negresco se vorbea araba, intre case atarnau prosoape cu semilune si piata arata mai orientala decat marakeshul cu chilipire si iatagane pt turisti. Nu am nimic contra lunatiei, e un fel de mutatie a lunii intre palmieri , umbra pe asfaltul fierbinte dupa o zi torida, pasiunile mutate la cazino.. fluturii arsi de colizia cu felinarele zgaltaite de briza marii .. doar Aranca pasind singura prin nisipurile pustii fara pic de iarba...
pentru textul : septicemia memoriei deaceste semne &! și !& au vreun rost în economia textului sau vreo semnificație poetică și mi-a scăpat mie?
pentru textul : (In)Cantarea (In)Cantarilor de"într-o zi
la marginea mării
am închis ochii
o clipă"
cred ca aici "o clipa" este ne la locul ei in comparatie cu actiunea de durata a ceea ce urmeaza cu pasarea si inchiderea ei in piept. mai degraba as vedea-o inserata aici:
"atît de mult încît dacă închid ochii
pentru textul : singurătate de(o clipa)
aproape aud marea desfăcîndu-și aripile"
ce sugestivă este imaginea!
pentru textul : mic tratat de poezie deaici este mai clară.era să pierd esenţialul.
modestia este ceva care vă caracterizează.
vă recunosc în umbra de furnică, d-le Turburea.
respectele mele.
Suedeza (după plecarea ei) proprietarii au lăsat ușile închise bucățile de material de pe jos, viscere de gând sfâșiat în taină. lângă scară, așteaptă la probă ultimele haine- un sacou alb- al femeii de la magazin (îi cususe un buzunar pentru chei și nasturi fără pistrui cum îi numea pe cei cu clăpiță de metal la spate deosebindu-i de cei cu găuri frontale), pantalonii unei profesoare la liceul din oraș, prietenă a ceaiurilor de sâmbătă seara (își turnau rom făcut sub tejghea, temându-se să nu fie prinse, era prohibiție). doar motanul împăiat (moștenire de la bunicul suedez) refuza să mai deschidă ochii -altădată galbeni, convins în sinea lui că ea nu va mai veni niciodată. mai păstra în cufărul tocit al memoriei traversarea oceanului- vikingul ăla cât un munte n-a mai avut curajul să revină în europa călărind apele nordului înrămase superstițios fotografia vaporului lovită de spiritul lui merlin ca să nu plece din Västmanlands län. așteptau în camera cu multe uși să se deschidă o fereastră, forfotind a viață... țăcănitul nervos al mașinii de cusut, ața ruptă c-un țipăt ca o dezvirginare... -Ușa asta ar trebui revopsită... ce zici, Hans?
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 9 deo adevarata fabula :) in care cei mai dragi mi-s puricii :)) ca mâtzele nu-mi plac neam :-s oricum, le-ai caracterizat bine ;) smecherele. sunt cam profitoare si nerecunoscatoare mâtzele. iar alea de la oras, pisicile, nici nu pot prinde un soarece :)) noroc, voinice!
pentru textul : Mâțâli deeu o vedeam in ceva mai sobru imbracata, asta era si problema, diminutivul. rochitele sunt ori frivole, ori naive. de unde sa stie ele, saracele, cum e cu lumina si inunericul?!:)
pentru textul : o singură frază defregata e un vas de recunoaștere și patrulare, pază de coastă... nu pare a corespunde cu destinațiile de explorare transoceanice pe care le sugerează poemul... iar dacă iei fregata în accepțiunea de vas de război pentru escortă contra submarinelor... pare a devia de la subiectul oniric-aventuros de ce crabul acela avea doar un ochi... poate și-l pierduse pe celălalt într-o luptă liberă? strofa a doua mi se pare sub nivel, se poate scoate mult mai mult din motivul "femeile de acolo", paradisiace, făinoase, soroase, cur-ate, desfăcute, mirabile, semizeiești... aș reface-o ne propui o remitizare a lumii, pe traiectele unei geografii fabuloase, cu escapisme în spații uchronice unde mai poți face dragoste pe dig fără să te aresteze poliția (cel mult un crab voyeurist să te prindă de buci), cu refugieri în legendare caraibe cu sargase de lună, până la simetria gesturilor ce marchează fericita convergență alter-identitară poemul se susține... se poate broda mult pe temă... sper să recidivezi cu texte în colecția asta partea cu "să scoți altceva din frică și uitare" e memorabilă
pentru textul : la nave del olvido deDl Paul, eu nu sunt critic literar, eu îmi spun părerea personală despre text, așa cum nu m-a învățat nimeni și așa cum văd eu lucrurile. Există alți critici de specialitate care o pot face cu profesionalism și competență. Îmi cer scuze pentru deranj.
pentru textul : poem cu palmele fine deLas aici un semn pentru încă o coincidență - brățara. Iată ce citeam acum. Prima strofă are ceva deosebit, ancestral, puternic. La fel ultimele două versuri.
pentru textul : negru ascuns deSixtus, multumesc pentru idee! Ce bine ar fi ca ingerul sa isi imagineze o lume infinit de fericita. Sper ca mereu sa ai dispozitie sa ma citesti si mai ales sa ma comentezi, pentru ca sunt onorata de cuvintele tale.
pentru textul : când îngerul își imaginează deAlma, am mai lucrat putin, e drept l-am postat fara sa-l filtrez. Multumesc de sugestii.
pentru textul : Implozii deas vrea sa fac un fel de corolar aici, desi as vrea ca cineva sa deschida acest subiect pentru dezbatere si in sectiunea info. ce as vrea sa spun este ca ar trebui sa existe un fel de "win-win situation". in principiu hermeneia nu isi propune sa fie nici depozit si nici poligon de tir... in primul rind. isi propune sa fie o comunitate literara. atit cit poate cu modestele ei resurse. este evident ca sint multi care privesc un nou site literar ca pe un soi de nou poligon pentru presupusul lor talent. si ar fi absurd sa nu admitem ca acest lucru este normal... pina la o limita. cred ca fiecare trebuie sa cistige din acest lucru. eu o inteleg pe alina si punctul ei de vedere ca principiu. o inteleg si pe roxana. nu vreau sa descurajez pe nimeni sa publice pe hermeneia dar in acelasi timp ma voi stradui sa nu las ca hermeneia sa devina doar un "instrument" de care cineva sa se foloseasca pentru a obtine beneficii personale, de oricare natura ar fi ele. am observat si eu ca sint unii care posteaza doar texte vechi sau relativ mediocre. va veni foarte curid vremea cind astfel de tendinte vor avea consecinte. rabdarea mea este la fel de bine si sanatoasa ca si intransigenta mea.
pentru textul : Odată un indian iubea o americancă deun cadru deosebit pentru o lansare de carte, felicitari, sa fie de bun augur !
pentru textul : Lansare de carte decum putem vedea cartea daca nu venim la lansare? :)
Adriano, este-o incintare cind intelegi ca-i vorba de dragoste-n versurile de dragoste si nu de un transfer de arme dintr-o parte-n alta iar finalul este o histerectectomie totala a oganulu numit suflet:))) indiferent de pozitia lui in coprul uman.Si aici in poezia asta dragostea-i dragoste.
pentru textul : (In)Cantarea (In)Cantarilor deDeși abia creionat cu nuanțele unui suflet fragil, ca o umbră din altă viață (viața este umbră și vis...), răzbate atâta tristețe din acest poem! Da, tristețe...
pentru textul : Aburi deMaria-Doina, mulțumesc mult pentru semnul tău de apreciere. Mă bucur că poezia a avut impact asupra ta și că simți astfel. Bucuroasă să te am în subsolul poeziei mele.
pentru textul : din băscuța roșie am scos iepurașul deVad eu ce fac cu scrijelitul ala. Da, poate il schimb. Am sa ma gandesc la un echivalent.
Uite dom’le ce iese cȃnd poeta e inspirată. Și se jocă cu o nostalgie puțin amăruie. Și iese un text „perlat”, bine șlefuit, înfășurat în jurul bobului de nisip – „accidentul” care astfel nu mai doare. Totul ascuns apoi într-o cochilie transparent-fragilă pentru a fi gezhiocată cu infinită grijă de cititor pentru ca scoaterea miezului să nu fie simțită.
pentru textul : Inima dintotdeauna. Adio poetului. de"arhaic?! nicidecum. este înfiripat după o discuţie reală şi recentă" - acesta nu e un argument suficient. Când rezultatul liric al discuţiei reale şi recente este acesta:
"cum s-a făcut cerul şi pământul
n-am mai aşteptat mult
după orânduială" - acel "nicidecum nu este arhaic!" e suspect de obstinaţie pură.
"nu văd de ce frecvenţa postărilor ar fi direct proporţională cu "efect(ul) negativ asupra valorii literare intrinseci." - pentru că poezia veritabilă are nevoie de nişte factori irefutabili, factori pe care mulţi dintre noi îi ştim, deci nu mai plictisesc. Am să numesc doar unul, acela care face valabile spusele mele de mai sus: cenzura trăirilor. Nu totul e demn de-a fi scris. În fapt, foarte puţine sentimente sunt menite intelectualizării lirice. Şi mai puţine sunt publicabile. Pentru că puţine sunt emoţiile specifice mie şi numai şi numai mie, iar cele care nu sunt aşa, nu echivalează preţul hârtiei risipite. Iar când cineva nu se mai poate opri din scris, e mai degrabă un semn de exhibiţie, poetizare, superficialitate etc decât de fertilitate imanent-literară. Şi iată de ce frecvenţa creaţiei şi a postării afectează calitatea. Bunînţeles, există cazuri rare în care cineva scrie şi mult, şi bine, dar acolo e vorba despre geniu, ceea ce, după cum spuneai, nu e cazul nostru. Nu mai dezvolt...
" păi după cum spui tu, toate textele mele sunt defectuoase" - n-am spus asta!
"Adrian, este firesc să-mi pese de propria creaţie. aşa că nu văd ce trebuie să fie atât de curios în asta" - retoric, o fi firesc şi atunci când ne pasă numai de creaţiile noastre?
pentru textul : şi s-au ales cu mine deda, e un text imagine. am mai spus si altadata, uneori prefer sa percep cuvintele ca pe niste culori.
pentru textul : cea fără de cireșe amare deVirgil vă rog recuperarea textului meu "o iarnă paralelă", care nu s-a postat (apare doar titlul), cred că din cauza întreruperii conexiunii mele. Mulțumesc.
pentru textul : postarea de imagini și HCODE deadriana, bine, dar nu am aferit penita cu intentii ironice.
pentru textul : cîntec pentru ploaie deNu înțeleg ce rost are să postezi pe site poeme publicate pe hârtie, poate ar merge o secțiune specială la postare de tipul 'publicate'.
pentru textul : cu o gaură mare pătrată în piept ▒ deNU de altceva, dar ca să știe lumea și cum să citească și cum să comenteze.
Pentru că una este un poem mai vechi care a fost eventual pus pe unele site-uri și este re-pus în atenție pe H acum și alta un poem care aparține unui volum care a văzut lumina tiparului.
Right?
Bun (re)găsit Virgil. Încep prin a-mi cere scuze pentru reacția mea la ștergerea fostului cont de autor. Se pare că nu doar la mine răspunsurile voastre pe mail intră la coșul de gunoi. N-am căutat acolo și credeam că nu am fost acceptat, de unde și neînțelegerea. În fine, de data asta am căutat peste tot și bine am făcut pentru că, iată, contul meu e activ. Ergo, îmi fac mea culpa și mă bucur să fiu membru al comunității Hermeneia. Sper să fie într-un ceas bun și spre un reciproc folos, autor-cititori. Cu mulțumiri pentru aprecierea textului de față, amical...de cursă lungă, George cel Asztalos
pentru textul : Tată de duminică detocmai am (revazut) "Deliverance" si am fost nevoit sa citesc textul din acea perspectiva.. Interesanta coincidenta
pentru textul : Străinul dePagini