pot să spun că mă încântă logica ta, George. deci după tine când un om își dă seama că poate să evolueze singur își deschide un site literar uinde postează cot la cot cu membrii acelui site și ține cont de părerile lor când este cazul modificând în textele proprii, cam așa vezi tu lucrurile?:)) asta ca să mă refer doar la unul din aspectele șubrede ale argumentației tale. nu sunt convins că Virgil, Dorin, Vlad sau alți membri văd Hermeneia ca pe un club literar select, ci, probabil, doar ca pe un site literar, societate e- zine... pentru că au modestia necesară și bunul simț de a nu se lăuda pe sine și munca lor, muncă observată chiar și de tine. eu însă, am dreptul de a avea o opinie de outsider ce nu poate fi demontată cu aserțiuni copilărești gen "lene de aur" , când e binecunoscut faptul că graba strică și creația nu e producție la bucată pe bandă rulantă. și ar mai fi de spus, George... oricum, fiindcă unii se abțin din prudență, alții din bun simț, alții din pragmatism (nu e treaba altora să se știe ce este pentru ei acest site), am pariat că nu va scrie nimeni în subsolul acestui text și mă bucur că am pierdut, pentru că, deși invariabil cu o logică găunoasă (în acest caz), mi-ai demonstrat că ești ceea ce pretinzi că ești... :)
Ai dreptate, Ela. Textu la fost postat mai mult si din curiozitatea de a vedea cum se folseste acest site. Acum ca stiu nu voi mai fi atat de superficial in postarea textelor. Multumesc sincer de comentariu, poema am scris-o ad hoc, dintr-o rasuflare si n-am mai citit-o, astfel incat n-am observat imperfectiunile ei. Am sa fac modificari textului
ci "ulciorul nu merge de multe ori la apa." cred ca ar fi pacat sa urmaresti o..."reteta", chiar daca ea s-a dovedit, la un moment dat, una apreciata. cam asta voiam sa spun. iar spontaneitatea are si ea rolul ei, asa cum si sita are unul. :) succes mai departe.
dragul meu, începi prin a mă acuza și termini prin a mă insulta. eu nu am spus decât că în conjunctura aceea trebuia să dai dovadă de mai multă înteligență, și am spus-o frumos nu cum faci tu într-un comentariu recent, dar ajungem și acolo. deci prost pe față înseamnă să îți spun: ești prost Caragea. dar eu nu am spus asta, am pus sub semnul lui "dacă" inteligența ta , adică al dubiului, ceea ce nu percepi tu sunt nuanțele și încă multe altele... acum mă faci needucat... uite că mă insulți King, dar mie nu îmi pasă de insultele tale. tu îl insulți și pe Virgil, un om cu o vârstă respectabilă... pe lângă multe altele, și iată cum:
"Ca ai prostul obicei(insultă) sa faci afirmatii gratuite (insultă), asta se vede si cand spui ca nu ma intereseaza deloc de Hermeneia. Din contra, prin faptul ca respect un regulament, ca imi consum timpul citind creatiile autorilor, comentand si intervenind pe masura priceperii mele(de cât timp faci asta stimabile??? , sunt oameni care o fac de ani și nu se dau în stambă ca tine, oameni cu bun-simț) , arata ca imi pasa totusi de Hermeneia.(trebuie să demonstrezi, iar timpul o va demonstra dacă îți pasă însă uite cum îți pasă): "De fapt si de drept, ar trebui sa multumesti tututor care sunt activi pe sit (nesimțire crasă, adică Virgil să mulțumească pentru că plătește ceva și pentru că investește timp, și chiar a făcut-o dar unde erai tu mister King?) tuturor care au scos acest sit din letargie, nu de alta dar au fost zile la rand cand toata activitatea pe sit se rezuma la unul sau doua comentarii"(și tu erai un privitor pasiv, îți ziceai, doamne ce letargic site! ia uite-l cum stă în letargie!). Și asta numești tu educație? OK! Aha! Am înțeles! Totul se rezumă la faptul că nu știi cum să iei un pamfelt. Poate infatuarea să fie de vină? Poate inteligența? Dar ah, mă repet. Poate invidia? Poate ranchiuna? Poate niciuna sau poate toate. Chiar nu mă interesează. So, go on salvator de site-uri!
Scrisorile lui Vlad Turburea plac femeilor, în mod special, pentru că elementul iubirii la autor este femeia. Şi cum femeia este dornică să afle cât mai multe despre ea, de la un el, iată că există scriitorul care să scrie pentru ea si ea să se regăsească acolo. Ea, ca simbol ori ba, vrea să ştie cât mai multe despre ea, (deşi le ştie!) să i se spună verzi şi uscate, multe, multe laude, chiar şi minciuni dar ea să fie cea mai frumoasă şi cea mai bună din lume, cea mai importantă din univers, şi iată, există scriitorul care să scrie pentru ea si ea să se regăsească acolo . Puţini scriitori slăvesc în chip atât de tandru această fiinţă. Sfera imaginarului este la limita dintre imposibil şi ideal, dacă idealul are formă, atunci femeia lui Vlad Turburea are formă, dacă imposibilul îl putem percepe ca obiect, ca palpabil, atunci imposibilul lui Vlad Turburea este posibil. Ruşinos este momentul în care cititorul este surprins cu veioza aprinsă sub plapumă. Exact, este vorba tot despre ea, ea surprinsă cu veioza aprinsă sub plapumă în drum spre Okinawa, cum altfel. Vin cu un exemplu, la întâmplare, din scrisoarea drumului spre Okinawa: “îmi amintesc draga mea. de fapt erai bolnavă şi te-am dus în braţe pînă la poartă. să-mi laşi mîna ta sub rochiţă între genunchi acolo e locul ei.”
“Acolo e locul ei”, locul Ei aşezat, nimic urât, vulgar, toată delicateţea exprimării rochiţei, genunchiului ei, acolo e locul EI. Autorul se pare că este un bun cunoscător al psihicului feminin, altfel de ce ar minţi atât de frumos. Retoric, nu? Dar femeilor, tocmai ce am spus, le place uneori minciunea dacă vine spre folosul ei şi nu ar fi o minciună decât de faţadă pentru că, de fapt, fără să ştie, un el, ajută partea sentimentală a lucrurilor să creeze frumosul şi înălţătorul în femeie. O minciună cu folos.
Nu ai ce reproşa unui astfel de text. Poate doar virgula să fie pusă în anumite locuri, pentru o mai bună omogenizare a frazei, dar sunt un cititor femeie, deci trebuie să cârcotesc.
Glumă ori nu,
Vlad Turburea, sper să ajung suficient de mare încât să pot, să-mi permit, să-ţi fac o cronică la scrisorile astea.
Râd/Lângă peniţă/E o periniţă/Cine va da de Ea/Acolo se va îmbăta.
- consider repetarea formulei de genul "înălțându-se a om", "fruntea a migrenă", "a singurătate acceptată", "ticăie a povești de demult", "ochii a oedip", etc, oarecum daunatoare pentru text. aproape ca te face sa crezi ca autorul a descoperit o formula si o tot foloseste numai pentru ca ii place cum suna. - "noaptea și-l presura pe piept", nu am auzit de verbul "a presura". din cite stiu "presura" este o pasare. probabil s-a intentionat verbul "a presăra". - "atunci de chircea în el". probabil sa s-a vrut "atunci se chircea în el". o mai mare exigenta la editarea textului nu cred ca ar dauna. - "le gusta de parcă ar fi fost bucăți de turtă dulce", mi se pare relativ infantil. - "perina", mi se pare un regionalism relativ neinspirat. - "canafi de lapis lazuli", imi suna oarecum absurd daca nu ridicol. pentru ca "lapis lazuli" este o piatra, un mineral. "canafi de lapis lazuli" suna aiurea. probabil s-a vrut a se sugera culoarea. dar s-a obtinut altceva. - "păstrăvul și-a stors ciorchinele să ude macii", nu stiu ce sa spun. probabil ca unii cred ca pot scrie orice si sa numeasca aia poezie. dar totusi trebuie sa existe o limita. a absurdului. - ultima strofa mi se pare cea mai reusita. desi as fi inlocuit "așa cum din piatra aruncată-n adâncuri ies cercuri" cu "așa cum din piatra aruncată-n adâncuri se nasc cercuri"
O frumosă poveste extrem-orientală spune că cei care reușesc să ajungă pe vârful unui munte, urmând o anumită cărare, pot observa, dintr-o astfel de perspectivă, cum o infinitate de asemenea drumuri pot duce tot acolo. Asta nu înseamnă că nu ne putem ajuta intre noi să își găsească fiecare cărarea proprie. Și ne mai pot ajuta, mai ales, alții, mai avansați decât unii dintre noi și care au o perspectiva mai largă. Mai mult, in Ecumenismul lărgit pe care îl visez, cred că există cărări nenumărate în cadrul propriului context cultural în care ne-am născut și nu-l putem nega. Dar îl putem "folosi" în măsura în care suntem "lucizi" (awareness) și nu ne lăsăm manipulați de el. Și mai cred că exista o universalitate "individualizată" și nu mă sperie aparenta contradicție în termeni. Aici este diferența (zic eu) fundamentală între Occident și Extremul Orient. În timp ce noi „standardizăm” totul, inclusiv tratarea bolilor (clasificăm la infinit fiecare boală și nuanțe ale acesteia și stabilim „protocoale” care, mot a mot aplicate, conduc, statistic acceptabil, la vindecare; același lucru se întâmplă și cu religiile așa numite „monoteiste” din Occident și Orientul apropiat și puzderia de ramuri ale acestora ducând până la tot soiul de secte deviante, ireconciliabile una cu alta). În schimb extrem-orientalii nu tratează”boala”, ci bolnavul ajutându-l pe fiecare să-și găsească calea spre vindecare. Revenind la religia în care ne-am născut și, pe care o adoptăm ca „practicanți” (sau nu). Faptul că la ortodocși, de exemplu, Paștele cade la altă dată decât la catolici, asta nu înseamnă că la data respectivă, în funcție de „percepția” modelată de tradiție a celor dintr-o religie sau alta, nu se creează (dincolo de disputele teologice) un topos și un timp propice pentru o epifanie în sensul „veșnicei reîntoarceri” a lui Eliade (și nu a lui Nietzsche) pe care un catolic sau un ortodox o poate simți (din plin) chiar la date diferite. Cât despre atei sau liberi cugetători (există o diferență de nuanță extrem de importantă între o categorie și alta – nu intru acum în amănunte) aș vrea să amintesc de Octavian Paler care numai de „religiozitate” nu cred că putea fi acuzat. Și care, cu câteva săptămâni înainte să moară, într-o emisiune televizată, spunea: „Nu mă tem de Dumnezeu; mă tem numai că El ar putea să nu existe”. Ca, în săptămâna premergătoare morții sale, să publice într-un cotidian, excepționalul său „Interviu cu Dumnezeu” pe care, acum, îl reproduc pentru extraordinara sa frumusețe extrem de potrivită înaintea Sărbătorilor Ortodoxe de Paști ce stau să vină. „Interviu cu Dumnezeu de Octavian Paler -Ai vrea sa-mi iei un interviu , deci…zise Dumnezeu. -Daca ai timp…i-am raspuns. Dumnezeu a zambit. -Timpul meu este eternitatea…Ce intrebari ai vrea sa-mi pui ? -Ce te surprinde cel mai mult la oameni ? Dumnezeu mi-a raspuns : -Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca…iar apoi tanjesc iar sa fie copii ; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani … iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul ; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait. Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp.Apoi am intrebat : -Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copii tai ? -Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc …si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin ; sa invete ca exista oameni care ii iubesc, dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele ; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit ; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca , de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi. -Multumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie? Dumnezeu m-a privit zambind si a spus : -Doar faptul ca sunt aici, intodeauna. ” Cum, altfel, am avut și un schimb de scrisori cu Max Solomon înainte ca acesta să moară, prin care el nu a renunțat la convingerile sale ateiste, acceptându-și cu seninătate sfârșitul. Mai amintesc, în încheiere, și de cercetările dr. Olivera Petrovich care predă psihologia religiei la Facultatea de Teologie a Universității din Oxford. Și care, prin cercetări bazate pe o metodologie proprie, axată pe specificul individual și nu de grup, demonstrează că „sentimentul religios” pare a fi același, indiferent că este vorba de un englez sau un japonez. Bine înțeles că ea nu neagă faptul că un individ poate fi influențat de tradiția grupului din care face parte. Dar, sub o astfel de „tradiție”, sentimentul de care vorbeam, pare să fie același. Și asta indiferent de ce spune/afirmă (și face) fiecare dintre noi.
multumesc Aranca pentru delicatetea cu care te/ai aplecat asupra textului. am schimbat ultimul vers. nu observasem superficialitatea lui. multumesc si te mai astept la fel de atenta.
Da. Un anumit rece, altfel nu ar fi luciditate. Tu știi că știu ce spun. Și mă bucură să îmi trimiți Delta. Oriunde încadrezi acest poem, amintește-ți: nu la cutia cu nisip. :)
right, Virgil. azi, prin grădină virtuală (cea largă și cu gardurile scunde), am avut ocazia să asist la o proslăvire a nimicului "poietic"...și zău că puțea. textul de față e o reacție. de factură toxică.
aranca - "poezie simpla ca un copac lasat la marginea timpului " frumos zici tu ... daca ma gandesc la copacul acela cu iluzii, ingerii doar asteapta un semn... intr-o zi se vor trezi, ne vor aseza cate-o pereche de aripi pe locul ranilor deschise si iarba bucuriei ne va creste iarasi visul... iar cartea cu ingeri se va scrie dinspre sfarsit inspre inceput...
Uite ca l-am regasit pe Cozan (si Dorin). Care nu se mai joaca de-a cuvintele. Le stapaneste frumos. Si iese...poezie. Vezi de typos (ca mai ai). Na, c-am dat si eu (care produc typos cu toptanul, dar si alte alea de-ale gramaticii) in boala "analiticii". Cititorul (re-devenit) fidel. P.S. Nu-ti dau penita. Uite-asa, de-al dracu'. Ca mi-e lene sa-mi "dezvolt" com-ul. Si mai sunt si invidios pe "deasupra" (cf. DOOM - ca m-am tampit "de-a binelea" - tot cf. DOOM).
ok, Profetule! stiu ca ai dreptate, dar ceea ce am scris era un gand al fiului meu, pe care l/am scris direct pe pagina de pe site. mie mi/a trezit un zambet inocent. cu respectul cuvenit.
Vladimir, nu știu dacă este o abordare nouă, dar am ținut musai să mă alătur și eu corului "lăudătorilor" și să-ți spun că aici ești altfel, că te-ai îndepărtat suficient de tine pentru a deveni perfect ludic. Că ai gust pentru ironie în scrierile tale, o știam. Că o poți prelucra fin, ca din încheietura degetului mic, sunt bucuroasă să o descopăr. Sper să mai citesc astfel de poezii pe pagina ta.
cu multi ani in urma, cred ca destul de multi pentru ca nu-mi mai amintesc alte detalii, am descoperit o carte scrisa de Herta Müller, "Animalul inimii", o carte tulburatoare ce propune cititorului sa priveasca lumea cu uimirea si ingenuitatea copilului. aceasta proza a ta, mi-a amintit de "Animalul inimii", simt acelasi sarm fermecator intr-un amestec fluent de copilarie si maturitate. incantata de lectura! anna
multumesc Ela, ca de obicei, eu nu ma prea pricep sa raspund la comentarii. dar am sa spun ca desi m-am gindit la diferenta de traiectorie intre firul vietii si caracterul imuabil al verticalitatii totusi nu m-am gindit la "labirint" si iata ca totusi asa se pare ca este desi mie "labitint" imi sugereaza ratacire mai degraba Alma, mi-a placut perspectiva ta "neurologica". Inca o idee la care nu m-am gindit. Sau nu am facut-o in mod constient. Dar oare cum ramine cu subconstientul?
Virgil, mă bucur că ai exprimat aceste aprecieri aici și că îmi dai ocazia să spun, DA, poetul, colegul, editorul, omul Adrian Agheorghesei este de excepție.
Felicitări cu mult drag, Adrian, pentru toate realizările tale!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Titlul mi se pare prea preţios pentru text. Totuşi, interesant finalul.
pentru textul : nihil sine labore depot să spun că mă încântă logica ta, George. deci după tine când un om își dă seama că poate să evolueze singur își deschide un site literar uinde postează cot la cot cu membrii acelui site și ține cont de părerile lor când este cazul modificând în textele proprii, cam așa vezi tu lucrurile?:)) asta ca să mă refer doar la unul din aspectele șubrede ale argumentației tale. nu sunt convins că Virgil, Dorin, Vlad sau alți membri văd Hermeneia ca pe un club literar select, ci, probabil, doar ca pe un site literar, societate e- zine... pentru că au modestia necesară și bunul simț de a nu se lăuda pe sine și munca lor, muncă observată chiar și de tine. eu însă, am dreptul de a avea o opinie de outsider ce nu poate fi demontată cu aserțiuni copilărești gen "lene de aur" , când e binecunoscut faptul că graba strică și creația nu e producție la bucată pe bandă rulantă. și ar mai fi de spus, George... oricum, fiindcă unii se abțin din prudență, alții din bun simț, alții din pragmatism (nu e treaba altora să se știe ce este pentru ei acest site), am pariat că nu va scrie nimeni în subsolul acestui text și mă bucur că am pierdut, pentru că, deși invariabil cu o logică găunoasă (în acest caz), mi-ai demonstrat că ești ceea ce pretinzi că ești... :)
pentru textul : Ce este pentru voi Hermeneia? deAi dreptate, Ela. Textu la fost postat mai mult si din curiozitatea de a vedea cum se folseste acest site. Acum ca stiu nu voi mai fi atat de superficial in postarea textelor. Multumesc sincer de comentariu, poema am scris-o ad hoc, dintr-o rasuflare si n-am mai citit-o, astfel incat n-am observat imperfectiunile ei. Am sa fac modificari textului
pentru textul : regasire in alb deci "ulciorul nu merge de multe ori la apa." cred ca ar fi pacat sa urmaresti o..."reteta", chiar daca ea s-a dovedit, la un moment dat, una apreciata. cam asta voiam sa spun. iar spontaneitatea are si ea rolul ei, asa cum si sita are unul. :) succes mai departe.
pentru textul : Mercenar prin timp dehapciu!
pentru textul : în ultima cameră, el dedragul meu, începi prin a mă acuza și termini prin a mă insulta. eu nu am spus decât că în conjunctura aceea trebuia să dai dovadă de mai multă înteligență, și am spus-o frumos nu cum faci tu într-un comentariu recent, dar ajungem și acolo. deci prost pe față înseamnă să îți spun: ești prost Caragea. dar eu nu am spus asta, am pus sub semnul lui "dacă" inteligența ta , adică al dubiului, ceea ce nu percepi tu sunt nuanțele și încă multe altele... acum mă faci needucat... uite că mă insulți King, dar mie nu îmi pasă de insultele tale. tu îl insulți și pe Virgil, un om cu o vârstă respectabilă... pe lângă multe altele, și iată cum:
"Ca ai prostul obicei(insultă) sa faci afirmatii gratuite (insultă), asta se vede si cand spui ca nu ma intereseaza deloc de Hermeneia. Din contra, prin faptul ca respect un regulament, ca imi consum timpul citind creatiile autorilor, comentand si intervenind pe masura priceperii mele(de cât timp faci asta stimabile??? , sunt oameni care o fac de ani și nu se dau în stambă ca tine, oameni cu bun-simț) , arata ca imi pasa totusi de Hermeneia.(trebuie să demonstrezi, iar timpul o va demonstra dacă îți pasă însă uite cum îți pasă): "De fapt si de drept, ar trebui sa multumesti tututor care sunt activi pe sit (nesimțire crasă, adică Virgil să mulțumească pentru că plătește ceva și pentru că investește timp, și chiar a făcut-o dar unde erai tu mister King?) tuturor care au scos acest sit din letargie, nu de alta dar au fost zile la rand cand toata activitatea pe sit se rezuma la unul sau doua comentarii"(și tu erai un privitor pasiv, îți ziceai, doamne ce letargic site! ia uite-l cum stă în letargie!). Și asta numești tu educație? OK! Aha! Am înțeles! Totul se rezumă la faptul că nu știi cum să iei un pamfelt. Poate infatuarea să fie de vină? Poate inteligența? Dar ah, mă repet. Poate invidia? Poate ranchiuna? Poate niciuna sau poate toate. Chiar nu mă interesează. So, go on salvator de site-uri!
pentru textul : sebi cel nebun după poezie deTincuța, nu cred că m-am gândit că reiese atâta tristețe din poezia mea. Însă e interesant ce văd alții în textele noastre. Te mai aștept, Cami
pentru textul : cascade deScrisorile lui Vlad Turburea plac femeilor, în mod special, pentru că elementul iubirii la autor este femeia. Şi cum femeia este dornică să afle cât mai multe despre ea, de la un el, iată că există scriitorul care să scrie pentru ea si ea să se regăsească acolo. Ea, ca simbol ori ba, vrea să ştie cât mai multe despre ea, (deşi le ştie!) să i se spună verzi şi uscate, multe, multe laude, chiar şi minciuni dar ea să fie cea mai frumoasă şi cea mai bună din lume, cea mai importantă din univers, şi iată, există scriitorul care să scrie pentru ea si ea să se regăsească acolo . Puţini scriitori slăvesc în chip atât de tandru această fiinţă. Sfera imaginarului este la limita dintre imposibil şi ideal, dacă idealul are formă, atunci femeia lui Vlad Turburea are formă, dacă imposibilul îl putem percepe ca obiect, ca palpabil, atunci imposibilul lui Vlad Turburea este posibil. Ruşinos este momentul în care cititorul este surprins cu veioza aprinsă sub plapumă. Exact, este vorba tot despre ea, ea surprinsă cu veioza aprinsă sub plapumă în drum spre Okinawa, cum altfel. Vin cu un exemplu, la întâmplare, din scrisoarea drumului spre Okinawa: “îmi amintesc draga mea. de fapt erai bolnavă şi te-am dus în braţe pînă la poartă. să-mi laşi mîna ta sub rochiţă între genunchi acolo e locul ei.”
“Acolo e locul ei”, locul Ei aşezat, nimic urât, vulgar, toată delicateţea exprimării rochiţei, genunchiului ei, acolo e locul EI. Autorul se pare că este un bun cunoscător al psihicului feminin, altfel de ce ar minţi atât de frumos. Retoric, nu? Dar femeilor, tocmai ce am spus, le place uneori minciunea dacă vine spre folosul ei şi nu ar fi o minciună decât de faţadă pentru că, de fapt, fără să ştie, un el, ajută partea sentimentală a lucrurilor să creeze frumosul şi înălţătorul în femeie. O minciună cu folos.
Nu ai ce reproşa unui astfel de text. Poate doar virgula să fie pusă în anumite locuri, pentru o mai bună omogenizare a frazei, dar sunt un cititor femeie, deci trebuie să cârcotesc.
Glumă ori nu,
pentru textul : drumul spre Okinawa deVlad Turburea, sper să ajung suficient de mare încât să pot, să-mi permit, să-ţi fac o cronică la scrisorile astea.
Râd/Lângă peniţă/E o periniţă/Cine va da de Ea/Acolo se va îmbăta.
- consider repetarea formulei de genul "înălțându-se a om", "fruntea a migrenă", "a singurătate acceptată", "ticăie a povești de demult", "ochii a oedip", etc, oarecum daunatoare pentru text. aproape ca te face sa crezi ca autorul a descoperit o formula si o tot foloseste numai pentru ca ii place cum suna. - "noaptea și-l presura pe piept", nu am auzit de verbul "a presura". din cite stiu "presura" este o pasare. probabil s-a intentionat verbul "a presăra". - "atunci de chircea în el". probabil sa s-a vrut "atunci se chircea în el". o mai mare exigenta la editarea textului nu cred ca ar dauna. - "le gusta de parcă ar fi fost bucăți de turtă dulce", mi se pare relativ infantil. - "perina", mi se pare un regionalism relativ neinspirat. - "canafi de lapis lazuli", imi suna oarecum absurd daca nu ridicol. pentru ca "lapis lazuli" este o piatra, un mineral. "canafi de lapis lazuli" suna aiurea. probabil s-a vrut a se sugera culoarea. dar s-a obtinut altceva. - "păstrăvul și-a stors ciorchinele să ude macii", nu stiu ce sa spun. probabil ca unii cred ca pot scrie orice si sa numeasca aia poezie. dar totusi trebuie sa existe o limita. a absurdului. - ultima strofa mi se pare cea mai reusita. desi as fi inlocuit "așa cum din piatra aruncată-n adâncuri ies cercuri" cu "așa cum din piatra aruncată-n adâncuri se nasc cercuri"
pentru textul : poeme pentru tooraj deLuminita, iti multumesc de trecere si pentru apreciere. onorat de vizita si de faptul ca esti un cititor constant al poeziile mele cu respect
pentru textul : Hibernare deO frumosă poveste extrem-orientală spune că cei care reușesc să ajungă pe vârful unui munte, urmând o anumită cărare, pot observa, dintr-o astfel de perspectivă, cum o infinitate de asemenea drumuri pot duce tot acolo. Asta nu înseamnă că nu ne putem ajuta intre noi să își găsească fiecare cărarea proprie. Și ne mai pot ajuta, mai ales, alții, mai avansați decât unii dintre noi și care au o perspectiva mai largă. Mai mult, in Ecumenismul lărgit pe care îl visez, cred că există cărări nenumărate în cadrul propriului context cultural în care ne-am născut și nu-l putem nega. Dar îl putem "folosi" în măsura în care suntem "lucizi" (awareness) și nu ne lăsăm manipulați de el. Și mai cred că exista o universalitate "individualizată" și nu mă sperie aparenta contradicție în termeni. Aici este diferența (zic eu) fundamentală între Occident și Extremul Orient. În timp ce noi „standardizăm” totul, inclusiv tratarea bolilor (clasificăm la infinit fiecare boală și nuanțe ale acesteia și stabilim „protocoale” care, mot a mot aplicate, conduc, statistic acceptabil, la vindecare; același lucru se întâmplă și cu religiile așa numite „monoteiste” din Occident și Orientul apropiat și puzderia de ramuri ale acestora ducând până la tot soiul de secte deviante, ireconciliabile una cu alta). În schimb extrem-orientalii nu tratează”boala”, ci bolnavul ajutându-l pe fiecare să-și găsească calea spre vindecare. Revenind la religia în care ne-am născut și, pe care o adoptăm ca „practicanți” (sau nu). Faptul că la ortodocși, de exemplu, Paștele cade la altă dată decât la catolici, asta nu înseamnă că la data respectivă, în funcție de „percepția” modelată de tradiție a celor dintr-o religie sau alta, nu se creează (dincolo de disputele teologice) un topos și un timp propice pentru o epifanie în sensul „veșnicei reîntoarceri” a lui Eliade (și nu a lui Nietzsche) pe care un catolic sau un ortodox o poate simți (din plin) chiar la date diferite. Cât despre atei sau liberi cugetători (există o diferență de nuanță extrem de importantă între o categorie și alta – nu intru acum în amănunte) aș vrea să amintesc de Octavian Paler care numai de „religiozitate” nu cred că putea fi acuzat. Și care, cu câteva săptămâni înainte să moară, într-o emisiune televizată, spunea: „Nu mă tem de Dumnezeu; mă tem numai că El ar putea să nu existe”. Ca, în săptămâna premergătoare morții sale, să publice într-un cotidian, excepționalul său „Interviu cu Dumnezeu” pe care, acum, îl reproduc pentru extraordinara sa frumusețe extrem de potrivită înaintea Sărbătorilor Ortodoxe de Paști ce stau să vină. „Interviu cu Dumnezeu de Octavian Paler -Ai vrea sa-mi iei un interviu , deci…zise Dumnezeu. -Daca ai timp…i-am raspuns. Dumnezeu a zambit. -Timpul meu este eternitatea…Ce intrebari ai vrea sa-mi pui ? -Ce te surprinde cel mai mult la oameni ? Dumnezeu mi-a raspuns : -Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca…iar apoi tanjesc iar sa fie copii ; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani … iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul ; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait. Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp.Apoi am intrebat : -Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copii tai ? -Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc …si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin ; sa invete ca exista oameni care ii iubesc, dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele ; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit ; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca , de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi. -Multumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie? Dumnezeu m-a privit zambind si a spus : -Doar faptul ca sunt aici, intodeauna. ” Cum, altfel, am avut și un schimb de scrisori cu Max Solomon înainte ca acesta să moară, prin care el nu a renunțat la convingerile sale ateiste, acceptându-și cu seninătate sfârșitul. Mai amintesc, în încheiere, și de cercetările dr. Olivera Petrovich care predă psihologia religiei la Facultatea de Teologie a Universității din Oxford. Și care, prin cercetări bazate pe o metodologie proprie, axată pe specificul individual și nu de grup, demonstrează că „sentimentul religios” pare a fi același, indiferent că este vorba de un englez sau un japonez. Bine înțeles că ea nu neagă faptul că un individ poate fi influențat de tradiția grupului din care face parte. Dar, sub o astfel de „tradiție”, sentimentul de care vorbeam, pare să fie același. Și asta indiferent de ce spune/afirmă (și face) fiecare dintre noi.
pentru textul : Plecând de la Icoana ortodoxă. deare o valoare personala.
pentru textul : nevăzuta specie umană deTextul = ştirile de la ora cinci într-un mod puţin mai liric, cu un final puţin hilar. Sper să nu te supere acest comentariu.
pentru textul : un fel de comunicaţie fără prea mare tehnologie demultumesc Aranca pentru delicatetea cu care te/ai aplecat asupra textului. am schimbat ultimul vers. nu observasem superficialitatea lui. multumesc si te mai astept la fel de atenta.
pentru textul : În burta balenei deam avut si eu ocazia sa-l cunosc pe alexandar la cenaclul pavel dan. este un poet foarte talentat realmente.
pentru textul : Aleksandar Stoicovici în pragul debutului în volum deinceput de an la malul oceanului...ah, superb inceput...vreau si eu la mare, la soare...
pentru textul : început de an la malul oceanului deDa. Un anumit rece, altfel nu ar fi luciditate. Tu știi că știu ce spun. Și mă bucură să îmi trimiți Delta. Oriunde încadrezi acest poem, amintește-ți: nu la cutia cu nisip. :)
pentru textul : karuna deprofitind de erata /oferit penita/, raspund simplu: ai dreptate. imi cer scuze virgil pentru toate interventiile mele de aici.
pentru textul : cîntec pentru ploaie deMie textul tau mi-a amintit de unele povestioare, din tinerete, ale lui Hemingway.
pentru textul : Pe Volga liniştită deContinua cu astfel de portrete. Poate le aduni intr-un volum.
right, Virgil. azi, prin grădină virtuală (cea largă și cu gardurile scunde), am avut ocazia să asist la o proslăvire a nimicului "poietic"...și zău că puțea. textul de față e o reacție. de factură toxică.
pentru textul : Clivaj deAu! Vai!!
pentru textul : În mână cu un felinar de vânt deEra vorba de situaţia actuală din ţară? Era o parabolă, iar eu n-am înţeles?! Să-mi fac, prin urmare, mea culpa?!
Zău dacă-mi vine...
aranca - "poezie simpla ca un copac lasat la marginea timpului " frumos zici tu ... daca ma gandesc la copacul acela cu iluzii, ingerii doar asteapta un semn... intr-o zi se vor trezi, ne vor aseza cate-o pereche de aripi pe locul ranilor deschise si iarba bucuriei ne va creste iarasi visul... iar cartea cu ingeri se va scrie dinspre sfarsit inspre inceput...
pentru textul : copacul cu iluzii deUite ca l-am regasit pe Cozan (si Dorin). Care nu se mai joaca de-a cuvintele. Le stapaneste frumos. Si iese...poezie. Vezi de typos (ca mai ai). Na, c-am dat si eu (care produc typos cu toptanul, dar si alte alea de-ale gramaticii) in boala "analiticii". Cititorul (re-devenit) fidel. P.S. Nu-ti dau penita. Uite-asa, de-al dracu'. Ca mi-e lene sa-mi "dezvolt" com-ul. Si mai sunt si invidios pe "deasupra" (cf. DOOM - ca m-am tampit "de-a binelea" - tot cf. DOOM).
pentru textul : lucia deMulţumesc, Paul! Nu-s prea îndrăzneaţă de felul meu, dar de data asta am îndrăznit. Încă merg pe vârfuri cu bocancii moşteniţi :)
pentru textul : Sâmbăta din cercul vicios deok, Profetule! stiu ca ai dreptate, dar ceea ce am scris era un gand al fiului meu, pe care l/am scris direct pe pagina de pe site. mie mi/a trezit un zambet inocent. cu respectul cuvenit.
pentru textul : Dacă nu citiți, treaba voastră! deVladimir, nu știu dacă este o abordare nouă, dar am ținut musai să mă alătur și eu corului "lăudătorilor" și să-ți spun că aici ești altfel, că te-ai îndepărtat suficient de tine pentru a deveni perfect ludic. Că ai gust pentru ironie în scrierile tale, o știam. Că o poți prelucra fin, ca din încheietura degetului mic, sunt bucuroasă să o descopăr. Sper să mai citesc astfel de poezii pe pagina ta.
pentru textul : Anticoncepționale dedaniela, nu este rea ideea de titlu. îţi mulţumesc pentru semn.
pentru textul : imixtiune în intimitatea unei clipe decu multi ani in urma, cred ca destul de multi pentru ca nu-mi mai amintesc alte detalii, am descoperit o carte scrisa de Herta Müller, "Animalul inimii", o carte tulburatoare ce propune cititorului sa priveasca lumea cu uimirea si ingenuitatea copilului. aceasta proza a ta, mi-a amintit de "Animalul inimii", simt acelasi sarm fermecator intr-un amestec fluent de copilarie si maturitate. incantata de lectura! anna
pentru textul : Astăzi am aflat ce-i frica demultumesc Ela, ca de obicei, eu nu ma prea pricep sa raspund la comentarii. dar am sa spun ca desi m-am gindit la diferenta de traiectorie intre firul vietii si caracterul imuabil al verticalitatii totusi nu m-am gindit la "labirint" si iata ca totusi asa se pare ca este desi mie "labitint" imi sugereaza ratacire mai degraba Alma, mi-a placut perspectiva ta "neurologica". Inca o idee la care nu m-am gindit. Sau nu am facut-o in mod constient. Dar oare cum ramine cu subconstientul?
pentru textul : obsesia firului deVirgil, mă bucur că ai exprimat aceste aprecieri aici și că îmi dai ocazia să spun, DA, poetul, colegul, editorul, omul Adrian Agheorghesei este de excepție.
pentru textul : Adrian Agheorghesei la Tecuci deFelicitări cu mult drag, Adrian, pentru toate realizările tale!
Pagini