Nu voi repeta cu alte cuvinte ideea care s-a enunţat, fiindcă nu găsesc un alt cuvânt mai potrivit decât ,,seducţie" . Nu-mi rămâne decât să aprob cu trei de da :) ( dacă mai era nevoie de asta...)
Ce aş vrea să remarc este abilitatea de a ne lăsa impresia că ştim totul, cine e personajul drag, unde se petrec acţiunile, când de fapt, la o avalanşă de întrebări, am putea avea mai multe răspunsuri, supoziţii. Deci, pe alocuri, e un poem deschis interpretărilor. Fiecare dintre noi îl putem lăsa să ia forma lăuntrului nostru, însă cu respect şi admiraţie pentru tot ce e personal, şi trist, pentru autor. Mi-a plăcut că aici iubirea, dorul, nu sunt strigate de pe acoperiş, nu sunt declaraţii ostentative. Totul se subînţelege.
Cred că e structurat pe două versuri pilon:
,,trebuie să-i fi văzut chipul când râdea"
...
,,n-am mai auzit-o niciodată râzând"
Spunea cineva că ceea ce rămâne din oamenii dragi e amintirea privirilor şi a zâmbetului. Celelalte se înlănţuie. Fapt adeverit de acest poem.
Concluzionez: e un poem confesiv pe care nu te saturi să îl reciteşit şi parcă vrei să mai fie vreo câteva strofe.
Felicit autorul!
Oservaţie: poate alt titlu care să nu ne pună cheia în mână.
e doar impresia mea, Silviu. mie îmi sugerează un harpon această sintagmă "cârligul din tâmplă". ceva nepoetic, dar tu ai înțeles asta, iar eu sunt subiectiv în percepere, cum altfel?:)
gând bun! om bun!
Silviu, poate că ne-om întâlni cine știe, mulțumesc pentru cuvinte, ca întotdeauna se simte dincolo de ele căldură.
Adrian, sincer nici eu nu mă dau în vânt după, dar nici nu aș spune că mă deranjează din cale afară. oricum cred că peste 10 ani am tot amânat, din diverse motive, inculsiv din cel al unei cenzuri nemiloase față de mine, să scot un volum. i-a venit sorocul, deși tot sunt nemulțumit.
Andu, pentru liniștea ta, nu am plătit eu cartea, nici prietenii mei(cu firme nici nu prea am, poate vreo 2-3 profesori), deci fii pe pace. se paote și altfel. în altă ordine de idei, e interesant ceea ce spui, cu editarea unui volum, sub formă de premiu, marca H. numai că sunt niște chestii tehnice,zic eu, de stabilit și reguli clare din start, astfel ceea ce faci tu uneori(mai des) pe site, s-ar transforma într-un război de-a dreptul mizerabil.
Francisc, ai surprins cheile poemului într-un mod neașteptat de clar și sigur, mulțumesc. Poate pentru că recunoaștem doar ceea ce am mai aflat cândva, vedem doar ceea ce știm. Și așa e: "stăm prost și e bine". Iar atunci când te detașezi de tot, ești liber. Și detașarea e o iluzie.
Bine ai revenit, Adina! Am descoperit o reprezentare remarcabilă despre agorafobia (literar vorbind) acută a citadinului, ceva specific universului tău poetic: "și dintr-o dată totul e prea tare tac și ascult îmi privesc mâinile picioarele mâinile îmi simt pulsul ca pe o cărămidă aruncată de pe bloc știu că dacă se face țăndări mii de prafuri o să-mi ia respirația. " Citind textul tău mă mai gândeam și la noutățile gramaticale: dintr-o dată - dintr-odată o dată ce - odată ce o dată cu - odată cu nici un - niciun etc Cred că ar putea fi un subiect interesant, poate îl vom discuta undeva (nu neapărat aici) cândva...
Cristi, poate ţi-am mai spus-o, admir ambiţia ta, munca, dar nu prea mai merge. Te repeţi extraordinar de mult, foloseşti îngrozitor de multe clişee sau expresii uzate, reiei obsesiv rime, ţi-ai epuizat de multă vreme lexicul necesar epocii sonetului, iar tema - iubirea - cred că are şi ea limitele ei. Cred că şi tu ai început să oboseşti, se vede inerţia din care scrii, mecanismul. Cred că ar trebui să-ţi pui problema plictiselii cititorului: uită-te la cât eşti de citit, comentat... Şi să nu-mi spui că nu-ţi pasă.
Cu intenţii bune.
Pare reală proza ta. E bine scrisă. Ai două greșeli: "De ce nu vi" (vii) și "i s-apuci săți vezi" (să-ți). Câteva pasaje interesante, cum e cel cu "franjurii" și cel din final, "Maria e un trecut care nu o amenință".
un poem in proza excelent. pentru metafora si stil, pentru sensibilitatea cu care vorbesti despre femeie, pentru fiorul aproape sacru si scara pe care vrei sa o inalti....penita... scrii bine, cozane, tu stii asta si nici nevoie de penite nu ai... nu stiu de ce imi aminteste de un film de referinta...iubita pacientului englez...dar dincolo de asta...e carne si mult sange curs poetic pe nisip... /O, beduinule, sânii ei sunători sunt ca niște dune pe care talpa mea nu le va săruta niciodată/ ar trebui pus la intrarea intr-o casa a poeziei.
nici postarea lui cezar, nici raspunsul lui Virgil nu sunt haikuri per say.
un haiku trebuie sa fie construit pe 5-7-5 silabe, pe langa celelalte ingrediente. raspunsul lui Virgil e OK pentru ca nu are pretentia ca ar fi un haiku. Postarea ta, cezar, schiopateaza din punctul acesta de vedere. Si DA, sunt un pic enervat cu atatea postari (desi nu e situl meu) de fiecare zi, cu cel mai activ membru in ultimele 7 zile. mai lasa si pe altii, cezarule, ca nu-ti va face nimeni statuie pe pamant!
iarnă și eminescu ~ am scris textul acesta pe 15 Ianuarie anul acesta și acum cîteva zile mi-am dat seama și m-am speriat puțin de subtila premoniție. Am urmărit și eu din cînd în cînd la România International și nu vă invidiez. Cred că am să scriu ceva despre un paradox pe care l-am observat într-o emisiune.
Silvia,
De ce nu incerci sa dezvolti, nu prea mult, cele scrise in acest com.? Ar iesi o noua recenzie. Poate asa reusim sa-i facem si pe altii sa citeasca "Apocalipsa..." inainte de dec. 2012, sa stie ce-i asteapta; ca p-orma va fi prea tarziu.
desi (sa zicem) ca indraznesc sa spun ca inteleg textul, imi place enorm doar partea a doua. chiar ma intriga contrastul dintre cele doua parti. ma refer la contrastul stilistic. este oare intentionat?
prea mult "cer" pentru o singura zi...nu crezi? "împart cerul în patru două atrii două ventricule întorcând cerul în ferestrele ce bat perfect aceleași răni (...) cerul trece prin mine și desparte din carne o nouă mână ce-ți trezește diminețile din somn (...) în fiecare dimineață aranjez icoanele sub pielea cerului - o încăpere părăsită unde toate zidurile au mirosul pieptului tău" referitor la ultimul fragment citat...ori vezi cerul ca pe un trup (pielea cerului) ori ca pe o incapere. apoi, un loc comun cat toate cerurile la un loc: "uneori pare atât de ușor să mori și să te naști din nou" ce mi-a placut: "cerul trece prin mine și desparte din carne o nouă mână ce-ți trezește diminețile din somn"...desi as fi renuntat la adjectivul "noua". fireste, toate astea sunt opinii de cititor, subiective, carevasazica. :)
Virgil, Poemul acesta e un manifest nostalgic, scris de la mari depărtări, ciudat, mari-mari de tot, din ani-lumină. Și are un ritm și-un final cantabil că-mi vine să-mi iau chitara...Vreau să spun că e simpatic, chiar și așa, fără nici o urmă de patetism.
am remarcat atmosfera sugerata ca un fel de cautare intre expiratie si inspiratie.
"viaţa
înlănţuire nesuferită de întreruperi lucruri
care în mod normal ar fi neglijate sau respinse
de orice regizor
continuă
te ascult"
e un poem parca facut sa fie citit doar cu voce tare, altfel se pierde din picoteala.
"lacomă eşti a mea
somnul
pisică uriaşă şi albă
îmi dă tîrcoale
îmi spui intră iar
ochii mi se închid sforile
se preling printre degetele paznicului pentru care
n-a mai venit niciodată schimbul"
versul cel mai plin, care atarna greu greu, care iti da multitudine de nuante ale unei stari si care vorbeste parca intens subconstientului meu:
"aerul rece ca o vamă îmi usucă retina"
nu e o piesa mare, e usoara, microscopica, usor de uitat, dar frumoasa.
Dacă mi se permite şi mie o părere - poate că cel mai negativ aspect al acestui text este poetizarea. Cel puţin în cazul meu, scrierea nu a reuşit să-mi transmită nimic. O fi de vină discursul ăsta smerit, care, cumva, depersonalizează (nu doar în cazul acesta), o fi de vină scufundarea în meditaţia spirituală, revelată prin analogii materiale primordiale (apă/izvor/fântână/nisip/lut/cerc), o fi de vină percepţia mea...
Cred că oricare ar fi ideea unui text, oricât de inedită/adevărată/spectaculoasă ar fi, atunci când este exprimată prin construcţii de genul celor de mai jos, nu respiră.
"izvoare care nu au vreme de zbor" (sintagmă artistică, nimic de zis, dar retorică, goală)
"lacrimile nu mai au gust de sare" (demitizare/declişeizare)
"firele nisipului prinzând să se îmbine în ulcioare de lut" [megaclişeu (firele nisipului) + pleonasm (ulcioarele sunt din lut)
"motiv al rostogolirii/descleştarea zborului/presărarea firii" - (genitive, genitive, genitive)
"căderea în dimineață e doar apa pregătită [...] - "fără niciun corespondent logic, deci având doar noimă intuitivă". Aici ar mai fi de zis că foarte mulţi au uitat că există şi o logică a metaforelor şi că ea, metafora, nu se poate întemeia fără această logică.
Aş mai adăuga o observaţie legată de concordanţa timpurilor: în prima strofă e timpul trecut, iar în rest timpul prezent. Poate aşa ai dorit, dar nu văd şi alte indicii că prima strofă s-ar vrea altceva.
E interesantă polisemia titlului, idee repetată la final, însă aici nu avut miză.
Apreciez progresul şi atitudinea.
1, Virgil (Boba mai târziu puţin), am început un proiect de cronici ale unor cărţi pe care le consider semnificative dar despre care critica care, chipurile, se doreşte „profesionistă” nu se învredniceşte să scrie. Proiectul a fost deschis cu autorii A. Gejan şi D. Cozan (texte postate şi pe H.) şi e în lucru o cronică despre volumul lui S. M. Grad („Surogat”). Ag vrea să scriu şi despre „Mirabile Dictu” (nu ştiu când încă). Dar nu sunt în posesia volumului. Există două posibilităţi: (a) să-mi indici dacă poate fi achiziţionat prin poştă direct de la editură (nu dispun de timpul necesar să umblu prin librării); (b) să-mi trimeţi volumul în *.pdf prin email la [email protected]. Asta în măsura în care eşti de acord să fi cuprins în proiectul meu.
2. Boba, este evident că suferi de personalităţi multiple; şi nu că „joci numai teatru” cum te lauzi, fiind vorba de ceva patologic (şi te rog să mă crezi că ştiu ce spun). Şi dacă unele dintre ele sunt (oarecum) simpatice, altele sunt de-a dreptul…nu vrea să folosesc cuvântul. Dovada se găseşte chiar în com-urile tale la textul de faţă, atunci când, una dintre personalităţile din ultima categorie, întâi scuipă „Nu înțeleg ce rost are să postezi pe site poeme publicate pe hârtie” urmând o justificare complet aiurea şi apoi, în alt com. când, pe bună dreptate autorul îţi dă peste nas, alta linge (scuipatul) „Poemul însă este super, ca de altfel aproape întregul Mirabile Dictu, un volum de versuri pe care, oricât rearanjez, îl păstrez mereu la față în biblioteca de acasă.” Poate că cineva care te întrece este unul de-şi zice Bobadil. Îl cunoşti cumva? În ceea ce priveşte „sponsorizările” de care faci caz şi când trebuie şi când nu, dacă tot le faci, fă-le în stil grande. Instituie şi tu un premiu de câteva mii de EU care să asigure tipărirea volumului premiat la o editură ca lumea care să dispună şi de o distribuţie corespunzătore şi nu la una de kakao (nici măcar la astea nu sunt de ajuns cei câţiva marafeţi pe care-i oferi). Cu câteva sute de EU pe care îi dai, măi Mecenică, am vrut să scriu „Mucenică” (şi nu te gândi la „Mucenic” ci indirect la obiectul acela de şters la nas) nu faci altceva decât să-ţi satisfaci paranoia uneia dintre personalităţi prin care obligi să fi inclus în juriu atunci când pe H. ţi s-au interzis lansările individuale de, chipurile, „concursuri”; rezultatul cărora fiind dat de alte două personalităţi ale matale, una incompetentă şi alta rău intenţionată. Şi nu te mai da mare că citeşti cărţi de pe la o mie şi un pic (eventual în manuscris) pt. că, dacă o şi faci, lucru de care mă îndoiesc, tot nu înţelegi nimic. Cum am inimă largă, îţi pun la dispoziţie o listă întreagă din aceiaşi perioadă, dar şi din altele, pe care ţi le ofer citite gata, dar şi înţelese, ca să nu te mai oboseşti. Ce să-i faci? Am avantajul vârstei şi al timpului la care le-am parcurs înainte de a mă „boşorogi” cum binevoieşti să mă gratulezi cu gingăşie într-un com. la un text al subsemnatului. În încheiere, pt. că ştiu că unuia dintre Bobadili îi plac bancurile, citeşte-l pe cel ce urmează. Ci că pe o insulă ce părea pustie acostează un vapor. Spre uimirea celor de pe vas găsesc acolo un unic supravieţuitor (englez) al unui naufragiu întâmplat demult (vezi „Doom” pt. corectitudine; când e locuţiune adverbială, se scrie „de mult”; nu e cazul aici). Acesta îi invită să vadă cum s-a descurcat de unul singur, indicându-le trei clădiri pe care le construise. Îi conduce la prima şi-i invită în interior: „Aici e casa în care locuiesc”. Idem la a doua: „Aici e clubul pe care îl frecventez”. Pe a treia o ignoră. „Dar pe ea de ce nu ne inviţi s-o vizităm”? „Aceea….Aceea e clubul pe care nu-l frecventez”. Cred (sper), dar nu sunt sigur că ai înţeles despre ce e vorba. Dacă nu, adaug, poate te prinzi: şi ăia mulţi care te bântuie o să se plictisească şi ei de vidul tău interior (şi nu acela Buddhist sau din fizica subcuantică care e „plin”) şi vei deveni… Dacă sunt prea subtil, spune-mi, nu te jena. O să-ţi mai fac o ultimă vizită să-ţi „explic”, şi cu asta, basta. Asta nu mă face ca, în final, să nu-mi rămâi simpatic (în calitate de caz patologic).
Nu am vrut să intru în nici o polemică cu nimeni, doar că am primit un număr destul de mare de comentarii care afirmau că ceea ce scriu eu e sub orice critică (poate chiar așa o fi), iar când am cerut să mi se spună ce anume e rău nu am primit nici un ajutor, ci doar răspunsuri în doi peri cu aere de superioritate. Consider că merit mai mult respect, indiferent de calitatea sau lipsa de calitate a ceea ce am considerat că sunt creațiile mele literare. Scopul înscrierii mele pe Hermeneia a fost să învăț ceva și să îmi îmbunătățesc calitatea compozițiilor printr-o critică constructivă, nu să mi se demonstreze cine e mai tare și mai bun. Îmi cer scuze că m-am lăsat angrenat în această serie de comentarii și voi avea grijă ca pe viitor să discut doar la obiect, pe text, și să ignor orice comentarii provocatoare de discuții în contradictoriu. Scopul înscrierii mele pe Hermeneia a fost să învăț ceva și să îmi îmbunătățesc calitatea creațiilor literare. Mulțumesc.
Raluca, comparaţiile făcute mă onorează. Conceptul de poezie a devenit instabil ca un reactor la Fukushima şi uneori mă întreb, oare cât va mai rezista acestui tsunami care se numeşte realitate.
Virgil, nehotărârea face parte dintr-un plan al meu pe termen lung. Mulţumesc pentru opinie.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Nu voi repeta cu alte cuvinte ideea care s-a enunţat, fiindcă nu găsesc un alt cuvânt mai potrivit decât ,,seducţie" . Nu-mi rămâne decât să aprob cu trei de da :) ( dacă mai era nevoie de asta...)
Ce aş vrea să remarc este abilitatea de a ne lăsa impresia că ştim totul, cine e personajul drag, unde se petrec acţiunile, când de fapt, la o avalanşă de întrebări, am putea avea mai multe răspunsuri, supoziţii. Deci, pe alocuri, e un poem deschis interpretărilor. Fiecare dintre noi îl putem lăsa să ia forma lăuntrului nostru, însă cu respect şi admiraţie pentru tot ce e personal, şi trist, pentru autor. Mi-a plăcut că aici iubirea, dorul, nu sunt strigate de pe acoperiş, nu sunt declaraţii ostentative. Totul se subînţelege.
Cred că e structurat pe două versuri pilon:
,,trebuie să-i fi văzut chipul când râdea"
...
,,n-am mai auzit-o niciodată râzând"
Spunea cineva că ceea ce rămâne din oamenii dragi e amintirea privirilor şi a zâmbetului. Celelalte se înlănţuie. Fapt adeverit de acest poem.
Concluzionez: e un poem confesiv pe care nu te saturi să îl reciteşit şi parcă vrei să mai fie vreo câteva strofe.
Felicit autorul!
Oservaţie: poate alt titlu care să nu ne pună cheia în mână.
pentru textul : gripa deun titlu neinspirat si plin de nisip. nimic nou sub soare si pe mare.
pentru textul : un val răbdător? dee doar impresia mea, Silviu. mie îmi sugerează un harpon această sintagmă "cârligul din tâmplă". ceva nepoetic, dar tu ai înțeles asta, iar eu sunt subiectiv în percepere, cum altfel?:)
pentru textul : insomnie degând bun! om bun!
Silviu, poate că ne-om întâlni cine știe, mulțumesc pentru cuvinte, ca întotdeauna se simte dincolo de ele căldură.
pentru textul : Sebastian ȘUFARIU... cel nebun după poezie deAdrian, sincer nici eu nu mă dau în vânt după, dar nici nu aș spune că mă deranjează din cale afară. oricum cred că peste 10 ani am tot amânat, din diverse motive, inculsiv din cel al unei cenzuri nemiloase față de mine, să scot un volum. i-a venit sorocul, deși tot sunt nemulțumit.
Andu, pentru liniștea ta, nu am plătit eu cartea, nici prietenii mei(cu firme nici nu prea am, poate vreo 2-3 profesori), deci fii pe pace. se paote și altfel. în altă ordine de idei, e interesant ceea ce spui, cu editarea unui volum, sub formă de premiu, marca H. numai că sunt niște chestii tehnice,zic eu, de stabilit și reguli clare din start, astfel ceea ce faci tu uneori(mai des) pe site, s-ar transforma într-un război de-a dreptul mizerabil.
Francisc, ai surprins cheile poemului într-un mod neașteptat de clar și sigur, mulțumesc. Poate pentru că recunoaștem doar ceea ce am mai aflat cândva, vedem doar ceea ce știm. Și așa e: "stăm prost și e bine". Iar atunci când te detașezi de tot, ești liber. Și detașarea e o iluzie.
pentru textul : karuna deBine ai revenit, Adina! Am descoperit o reprezentare remarcabilă despre agorafobia (literar vorbind) acută a citadinului, ceva specific universului tău poetic: "și dintr-o dată totul e prea tare tac și ascult îmi privesc mâinile picioarele mâinile îmi simt pulsul ca pe o cărămidă aruncată de pe bloc știu că dacă se face țăndări mii de prafuri o să-mi ia respirația. " Citind textul tău mă mai gândeam și la noutățile gramaticale: dintr-o dată - dintr-odată o dată ce - odată ce o dată cu - odată cu nici un - niciun etc Cred că ar putea fi un subiect interesant, poate îl vom discuta undeva (nu neapărat aici) cândva...
pentru textul : am trecut strada deCristi, poate ţi-am mai spus-o, admir ambiţia ta, munca, dar nu prea mai merge. Te repeţi extraordinar de mult, foloseşti îngrozitor de multe clişee sau expresii uzate, reiei obsesiv rime, ţi-ai epuizat de multă vreme lexicul necesar epocii sonetului, iar tema - iubirea - cred că are şi ea limitele ei. Cred că şi tu ai început să oboseşti, se vede inerţia din care scrii, mecanismul. Cred că ar trebui să-ţi pui problema plictiselii cititorului: uită-te la cât eşti de citit, comentat... Şi să nu-mi spui că nu-ţi pasă.
pentru textul : Sonet 228 deCu intenţii bune.
Pare reală proza ta. E bine scrisă. Ai două greșeli: "De ce nu vi" (vii) și "i s-apuci săți vezi" (să-ți). Câteva pasaje interesante, cum e cel cu "franjurii" și cel din final, "Maria e un trecut care nu o amenință".
pentru textul : Anywhere but here deun poem in proza excelent. pentru metafora si stil, pentru sensibilitatea cu care vorbesti despre femeie, pentru fiorul aproape sacru si scara pe care vrei sa o inalti....penita... scrii bine, cozane, tu stii asta si nici nevoie de penite nu ai... nu stiu de ce imi aminteste de un film de referinta...iubita pacientului englez...dar dincolo de asta...e carne si mult sange curs poetic pe nisip... /O, beduinule, sânii ei sunători sunt ca niște dune pe care talpa mea nu le va săruta niciodată/ ar trebui pus la intrarea intr-o casa a poeziei.
pentru textul : deșertul din mijlocul patului deNepăsarea vine dinăuntru... Scuze, văd că am făcut o greșeală în comentariu. Am vrut să spun "rezistența aerului"...
pentru textul : sayonara deAstea sunt textele adevărate, care vin și-ți bat în ușă și dacă nu le deschizi te zgâlțâie din țâțâni.
pentru textul : înmugureşti denici postarea lui cezar, nici raspunsul lui Virgil nu sunt haikuri per say.
pentru textul : 8 Martie deun haiku trebuie sa fie construit pe 5-7-5 silabe, pe langa celelalte ingrediente. raspunsul lui Virgil e OK pentru ca nu are pretentia ca ar fi un haiku. Postarea ta, cezar, schiopateaza din punctul acesta de vedere. Si DA, sunt un pic enervat cu atatea postari (desi nu e situl meu) de fiecare zi, cu cel mai activ membru in ultimele 7 zile. mai lasa si pe altii, cezarule, ca nu-ti va face nimeni statuie pe pamant!
iarnă și eminescu ~ am scris textul acesta pe 15 Ianuarie anul acesta și acum cîteva zile mi-am dat seama și m-am speriat puțin de subtila premoniție. Am urmărit și eu din cînd în cînd la România International și nu vă invidiez. Cred că am să scriu ceva despre un paradox pe care l-am observat într-o emisiune.
pentru textul : Ultima întâlnire cu sinele deaceleasi rezerve , mai ales într-un articol serios si foarte bun. sau , poate, am "încremenit" noi în limba de dinaintea "marii noastre migratii".
pentru textul : Stela Iorga - "A doua întoarcere din Nam" deSilvia,
pentru textul : „Apocalipsa după Vaslui” (Humanitas, 2009) a lui Dorin Cozan – o parodie imensă. deDe ce nu incerci sa dezvolti, nu prea mult, cele scrise in acest com.? Ar iesi o noua recenzie. Poate asa reusim sa-i facem si pe altii sa citeasca "Apocalipsa..." inainte de dec. 2012, sa stie ce-i asteapta; ca p-orma va fi prea tarziu.
desi (sa zicem) ca indraznesc sa spun ca inteleg textul, imi place enorm doar partea a doua. chiar ma intriga contrastul dintre cele doua parti. ma refer la contrastul stilistic. este oare intentionat?
pentru textul : Retroactiv deprea mult "cer" pentru o singura zi...nu crezi? "împart cerul în patru două atrii două ventricule întorcând cerul în ferestrele ce bat perfect aceleași răni (...) cerul trece prin mine și desparte din carne o nouă mână ce-ți trezește diminețile din somn (...) în fiecare dimineață aranjez icoanele sub pielea cerului - o încăpere părăsită unde toate zidurile au mirosul pieptului tău" referitor la ultimul fragment citat...ori vezi cerul ca pe un trup (pielea cerului) ori ca pe o incapere. apoi, un loc comun cat toate cerurile la un loc: "uneori pare atât de ușor să mori și să te naști din nou" ce mi-a placut: "cerul trece prin mine și desparte din carne o nouă mână ce-ți trezește diminețile din somn"...desi as fi renuntat la adjectivul "noua". fireste, toate astea sunt opinii de cititor, subiective, carevasazica. :)
pentru textul : vineri deVirgil, Poemul acesta e un manifest nostalgic, scris de la mari depărtări, ciudat, mari-mari de tot, din ani-lumină. Și are un ritm și-un final cantabil că-mi vine să-mi iau chitara...Vreau să spun că e simpatic, chiar și așa, fără nici o urmă de patetism.
pentru textul : generația experimentală ▒ demultumesc Ioana...o sa ma gandesc la ce mi-ai spus.
pentru textul : laleaua neagră dede ce m-ai trezit?
mulţam pentru ginaţiile alea. eram sub spell.
pentru textul : Midnight taboo deam remarcat atmosfera sugerata ca un fel de cautare intre expiratie si inspiratie.
"viaţa
înlănţuire nesuferită de întreruperi lucruri
care în mod normal ar fi neglijate sau respinse
de orice regizor
continuă
te ascult"
e un poem parca facut sa fie citit doar cu voce tare, altfel se pierde din picoteala.
"lacomă eşti a mea
somnul
pisică uriaşă şi albă
îmi dă tîrcoale
îmi spui intră iar
ochii mi se închid sforile
se preling printre degetele paznicului pentru care
n-a mai venit niciodată schimbul"
versul cel mai plin, care atarna greu greu, care iti da multitudine de nuante ale unei stari si care vorbeste parca intens subconstientului meu:
"aerul rece ca o vamă îmi usucă retina"
nu e o piesa mare, e usoara, microscopica, usor de uitat, dar frumoasa.
pentru textul : tablou cu pisică albă deLa mulți ani Hermeneia, mult succes.
pentru textul : The State of Hermeneia deDacă mi se permite şi mie o părere - poate că cel mai negativ aspect al acestui text este poetizarea. Cel puţin în cazul meu, scrierea nu a reuşit să-mi transmită nimic. O fi de vină discursul ăsta smerit, care, cumva, depersonalizează (nu doar în cazul acesta), o fi de vină scufundarea în meditaţia spirituală, revelată prin analogii materiale primordiale (apă/izvor/fântână/nisip/lut/cerc), o fi de vină percepţia mea...
Cred că oricare ar fi ideea unui text, oricât de inedită/adevărată/spectaculoasă ar fi, atunci când este exprimată prin construcţii de genul celor de mai jos, nu respiră.
"izvoare care nu au vreme de zbor" (sintagmă artistică, nimic de zis, dar retorică, goală)
"pleoapa (caldă a) deşertului lumii" [genitiv dublu + aglomerare preţioasă (caldă) + megaclişeu (deşertul lumii)]
"lacrimile nu mai au gust de sare" (demitizare/declişeizare)
"firele nisipului prinzând să se îmbine în ulcioare de lut" [megaclişeu (firele nisipului) + pleonasm (ulcioarele sunt din lut)
"motiv al rostogolirii/descleştarea zborului/presărarea firii" - (genitive, genitive, genitive)
"căderea în dimineață e doar apa pregătită [...] - "fără niciun corespondent logic, deci având doar noimă intuitivă". Aici ar mai fi de zis că foarte mulţi au uitat că există şi o logică a metaforelor şi că ea, metafora, nu se poate întemeia fără această logică.
etc
pentru textul : transformarea în alb deP.S. Și când spun 'fără să bage mâna să verifice' nu mă refer deontologic, ci escatologic.
pentru textul : Este adevărat că poezia este pe moarte sau nu? deAş mai adăuga o observaţie legată de concordanţa timpurilor: în prima strofă e timpul trecut, iar în rest timpul prezent. Poate aşa ai dorit, dar nu văd şi alte indicii că prima strofă s-ar vrea altceva.
E interesantă polisemia titlului, idee repetată la final, însă aici nu avut miză.
Apreciez progresul şi atitudinea.
PS. Dacă se poate, rugăm o fotografie la profil.
pentru textul : E timpul să trag de fiare de1, Virgil (Boba mai târziu puţin), am început un proiect de cronici ale unor cărţi pe care le consider semnificative dar despre care critica care, chipurile, se doreşte „profesionistă” nu se învredniceşte să scrie. Proiectul a fost deschis cu autorii A. Gejan şi D. Cozan (texte postate şi pe H.) şi e în lucru o cronică despre volumul lui S. M. Grad („Surogat”). Ag vrea să scriu şi despre „Mirabile Dictu” (nu ştiu când încă). Dar nu sunt în posesia volumului. Există două posibilităţi: (a) să-mi indici dacă poate fi achiziţionat prin poştă direct de la editură (nu dispun de timpul necesar să umblu prin librării); (b) să-mi trimeţi volumul în *.pdf prin email la [email protected]. Asta în măsura în care eşti de acord să fi cuprins în proiectul meu.
2. Boba, este evident că suferi de personalităţi multiple; şi nu că „joci numai teatru” cum te lauzi, fiind vorba de ceva patologic (şi te rog să mă crezi că ştiu ce spun). Şi dacă unele dintre ele sunt (oarecum) simpatice, altele sunt de-a dreptul…nu vrea să folosesc cuvântul. Dovada se găseşte chiar în com-urile tale la textul de faţă, atunci când, una dintre personalităţile din ultima categorie, întâi scuipă „Nu înțeleg ce rost are să postezi pe site poeme publicate pe hârtie” urmând o justificare complet aiurea şi apoi, în alt com. când, pe bună dreptate autorul îţi dă peste nas, alta linge (scuipatul) „Poemul însă este super, ca de altfel aproape întregul Mirabile Dictu, un volum de versuri pe care, oricât rearanjez, îl păstrez mereu la față în biblioteca de acasă.” Poate că cineva care te întrece este unul de-şi zice Bobadil. Îl cunoşti cumva? În ceea ce priveşte „sponsorizările” de care faci caz şi când trebuie şi când nu, dacă tot le faci, fă-le în stil grande. Instituie şi tu un premiu de câteva mii de EU care să asigure tipărirea volumului premiat la o editură ca lumea care să dispună şi de o distribuţie corespunzătore şi nu la una de kakao (nici măcar la astea nu sunt de ajuns cei câţiva marafeţi pe care-i oferi). Cu câteva sute de EU pe care îi dai, măi Mecenică, am vrut să scriu „Mucenică” (şi nu te gândi la „Mucenic” ci indirect la obiectul acela de şters la nas) nu faci altceva decât să-ţi satisfaci paranoia uneia dintre personalităţi prin care obligi să fi inclus în juriu atunci când pe H. ţi s-au interzis lansările individuale de, chipurile, „concursuri”; rezultatul cărora fiind dat de alte două personalităţi ale matale, una incompetentă şi alta rău intenţionată. Şi nu te mai da mare că citeşti cărţi de pe la o mie şi un pic (eventual în manuscris) pt. că, dacă o şi faci, lucru de care mă îndoiesc, tot nu înţelegi nimic. Cum am inimă largă, îţi pun la dispoziţie o listă întreagă din aceiaşi perioadă, dar şi din altele, pe care ţi le ofer citite gata, dar şi înţelese, ca să nu te mai oboseşti. Ce să-i faci? Am avantajul vârstei şi al timpului la care le-am parcurs înainte de a mă „boşorogi” cum binevoieşti să mă gratulezi cu gingăşie într-un com. la un text al subsemnatului. În încheiere, pt. că ştiu că unuia dintre Bobadili îi plac bancurile, citeşte-l pe cel ce urmează. Ci că pe o insulă ce părea pustie acostează un vapor. Spre uimirea celor de pe vas găsesc acolo un unic supravieţuitor (englez) al unui naufragiu întâmplat demult (vezi „Doom” pt. corectitudine; când e locuţiune adverbială, se scrie „de mult”; nu e cazul aici). Acesta îi invită să vadă cum s-a descurcat de unul singur, indicându-le trei clădiri pe care le construise. Îi conduce la prima şi-i invită în interior: „Aici e casa în care locuiesc”. Idem la a doua: „Aici e clubul pe care îl frecventez”. Pe a treia o ignoră. „Dar pe ea de ce nu ne inviţi s-o vizităm”? „Aceea….Aceea e clubul pe care nu-l frecventez”. Cred (sper), dar nu sunt sigur că ai înţeles despre ce e vorba. Dacă nu, adaug, poate te prinzi: şi ăia mulţi care te bântuie o să se plictisească şi ei de vidul tău interior (şi nu acela Buddhist sau din fizica subcuantică care e „plin”) şi vei deveni… Dacă sunt prea subtil, spune-mi, nu te jena. O să-ţi mai fac o ultimă vizită să-ţi „explic”, şi cu asta, basta. Asta nu mă face ca, în final, să nu-mi rămâi simpatic (în calitate de caz patologic).
pentru textul : cu o gaură mare pătrată în piept ▒ deNu am vrut să intru în nici o polemică cu nimeni, doar că am primit un număr destul de mare de comentarii care afirmau că ceea ce scriu eu e sub orice critică (poate chiar așa o fi), iar când am cerut să mi se spună ce anume e rău nu am primit nici un ajutor, ci doar răspunsuri în doi peri cu aere de superioritate. Consider că merit mai mult respect, indiferent de calitatea sau lipsa de calitate a ceea ce am considerat că sunt creațiile mele literare. Scopul înscrierii mele pe Hermeneia a fost să învăț ceva și să îmi îmbunătățesc calitatea compozițiilor printr-o critică constructivă, nu să mi se demonstreze cine e mai tare și mai bun. Îmi cer scuze că m-am lăsat angrenat în această serie de comentarii și voi avea grijă ca pe viitor să discut doar la obiect, pe text, și să ignor orice comentarii provocatoare de discuții în contradictoriu. Scopul înscrierii mele pe Hermeneia a fost să învăț ceva și să îmi îmbunătățesc calitatea creațiilor literare. Mulțumesc.
pentru textul : Un întreg fragmentat deDa, remarc şi eu finalul care acidulează textul. Până acolo, poem al plecării, al înstrăinării; elegant, ca de obicei.
pentru textul : cerul vânăt mă doare timid a bătătură decorectează textul te rog. mulţumesc.
pentru textul : poemele mele deRaluca, comparaţiile făcute mă onorează. Conceptul de poezie a devenit instabil ca un reactor la Fukushima şi uneori mă întreb, oare cât va mai rezista acestui tsunami care se numeşte realitate.
Virgil, nehotărârea face parte dintr-un plan al meu pe termen lung. Mulţumesc pentru opinie.
pentru textul : scrisoare din Puerto Vallarta dePagini