daca zilele nu trebuiesc "numarate" ci doar "cantarite", apare nefiresc ziua cu numarul "douăzecidemiicincisute" :)
poezia se sustine singura prin puntile acestea ce leaga zilele cele usoare de cele grele si prin discursul sprintar...
mi-a placut penultima strofa, cu ziua nedezgolita in public...aduce un plus de mister, restul e o poveste parca putin cam prozaica ...
dincolo de conţinut, care îmi place,
cumva se împiedică ritmul, încearcă să reciteşti...
versul şase scîrţîie. l-aş reformula.... Fără de şa al vîntului, bieţii.... sau cumva să aibă numărul de silabe al versului opt.
la fel ultimul vers, ... Şi viaţă în peisajul monocrom.
şi oare....(?)
scurtă-a -> scurt-a
lângă-un pom -> lâng-un pom
nici ca ma asteptam sa nu-mi raspunzi ca un ingamfat ce esti. nu ti se pare ca o cam iei pe aratura domnule Titarenco? de unde si pana unde comparatiile cu „Fîntîna” lui Duchamp, ori cu sculpturile lui Brancusi? esti pa-te-tic, zau. daca vrei sa spui ca fotografia pe care ai postat-o vrea sa insemne ARTA, atunci e grav. si nu vorbesc doar ca sa ma aflu in treaba; ci vorbesc ca un individ care acu ceva vreme a fost pasionat de fotografia artistica digitala, si care, chiar daca nu a aprofundat domeniul s-a documentat; suficient cat sa distinga o fotografie artistica de un kitsch (si daca vrei sa faci comparatii si singur, internetul iti sta la dispozitie). asa ca pastreaza pentru dumneata atitudinile simandicoase si ifosele. si trezeste-te domnule Titarenco! pe bune... p.s.: prelucrarea lui Vlad cu siguranta se apropie mai mult de actul artistic decat fotografia initiala.
Mie mi-a amintit (mai ales finalul, desigur) de "I love to hate you" a lui erasure... cred totusi ca poemul are prea multe cuvinte si iarasi imi aminteste de mosii carcotasi din muppets, la un moment dat zice unul dintre ei "i liked the show but i think they should change a little bit the ending" "How?" intreaba celalalt. "Put it closer to the begining". Come on Katya, "sfasiatele epiderme ale corabiei"... ma ia tremuriciul, pe cuvant de onoare! Sub pavilion maltez, desigur, Bobadil.
Mulţumesc Mariana, puteam să nu menţionez numele revistei, îmi cer scuze. Ai dreptate în ce priveşte cuvintele cheie şi sunt de acord că existe diferite cerinţe estetice şi unele persoane preferă numai haiku în sens tradiţional. Dar cel tradiţional întrutotul este rar în prezent. Nu a fost vorba de o critică, ci de expresia unui punct de vedere, a unei opţiuni stilistice. Eu îmi imaginam anotimpul toamnei şi o ploaie măruntă. Vroiam doar să spun că poemul este acceptabil ca haiku în stil modern.
Prima srofă:
(ca în cântecul lui bobby winton)
Strofa doi:
(ca un ochi învineţit cu pumnul)
ca o memorie în care nu eşti nicicând conştient
ca o încercare de a pipăi aerul
Versul ultim fiind dublat iar de o comparație:
cum pruncul orientându-se după ţâţă
doar o semnalare, posibil să fiu eu prea meticulos.
Ok margas, poemul e un fel de pseudo-psalm, așa cum l-ai perceput. Presupunând că ai înțeles bine prima parte, să trecem la ceea ce e confuz, la final. Potrivit cu viziunea mea escatologică, eu cred că ne găsim nu departe de ceea ce Biblia numește vremea sfârșitului. porumbeii (din inima mea) este ceva, o virtute, o calitate, dragostea eventual, cu care Dumnezeu aruncă dupa noaptea (spirituală) care stă la pândă ca o pisică. "Cel rău răcnește ca un leu și nu știe pe cine să înghită", se spune într-o epistolă. Nu pisica aruncă cu porumbei, ci catapulta aruncă după noapte cu porumbeii din inimă. E puțin complicat, dar și sfârșitul veacului e complicat și majoritatea nu-l înțelege. Pipăirea omoplaților și aripile e un fact finding process, pentru a se determina dacă sânt gata să zbor sau nu. Citit mai atent, de la ochiul de apă din ocnă, apusul privind insistent răsăritul din partea cealaltă, zdrențele zilei, trompeta sau trambița care își aerisește plămânii, mirosul de zambile (este arbitrar luat aici, poate fi un miros de tămâie sau de mir de nard curat), aripile (metaforice) care te duc în cealaltă parte, dimensiune, lume, împărăție etc., ei, așa am gândit eu poemul. Mulțumesc de citire, ești o comentatoare formidabilă.
lucian, simt un fior nou, mai patrunzator decat al "ferestrei deschisa in carne", un simt ca dincolo de fiecare cuvant, se gaseste un univers nemarturisit ce-si astepta de mult gandul care sa-l creeze ... imi place cum ai figurat aceasta stare, bratul nobil care o conduce, traseul unui avion sau al unei comete pe pielea infiorata a unui sentiment, dar mai ales aterizarea cu precizie in turnul de piatra de pe umerii tai... locul de intalnire a gandului tau cu lumea.
da dom'le, recunosc ca imi era dor de un text din acesta. ca de o rosie din aia abia pirguita si murata. si indiferent de dorul meu, si indiferent de faptul ca e o paiata injghebata pe scheletul altui text, eu tot ii ofer o penita de aur. are un zvic textul asta de cred ca va ramine multa vreme in amintire. parerea mea este ca merita chiar o pozitie intr-un volum. excelent. iata un text scris de cineva careia nu i-a pasat de ce se va intimpla. daca si altii ar fi gata sa scrie si nu sa descrie ar fi mult mai bine. congrats!
Emil...asta mai lipsea...să vi și tu cu penița...:) Păi m-ați zăpăcit de cap măi oameni buni...Stai nițel. Să-mi revin. Deci ultima propoziție o simțeam. Cea din mijloc o bănuiam da nu știu de unde s-o apuc că n-are mînere. Prima o știam. Evident că nu la proporțiile astea...:) Mersi fain de apreciere Emil. E tonic, dincolo de toată bulversarea...:)
Trebuie sa apara in text explicit "Dumnezeu" sau poate sa fie referitor la religie ? In fine, cum tot vei lipsi, o sa las unul, o sa fie fun... Te gandesti tu daca e valid sau nu. Ieri mâinile… Ieri mâinile tușeau zâmbete-deget Și lumea rătăcea pe chipul-palmă Ca un ciclon cu o privire calmă Cuprins de furie în trupu-i veget. În dezbinarea palmelor o clipă Supune rătăciți într-o catismă Zăpezile din pumni ce-apun în schismă S-ar aduna în noi făcând risipă… Un anotimp supus dogmatic… pică Tradiția nu îi măsoară pașii, Iar câteodată au onoare lașii Trăind la unison aceeași frică. Ialin
Există un vers de reținut în poemul tău: "de parcă tăcerea ar fi diluarea cuvîntului", în acest poem oarecum trist, oarecum ironic, dar deschis la o continuare.
let's chill...nu putem fi cu totii pe aceeasi lungime de gind...altfel am face parte din colectivul BORG...where resistance is futile!:)) regards, seven of nine
Matei - nu cred că poezia este adevărată numai dacă este de un anumit fel. Toate astea sînt mode, mofturi, în ultimă instanță.
Adrian, poate ai dreptate la primele versuri. Am să mă mai gîndesc.
De ce este forțată "Liniştea zgomotului (de fond)" ? Nu este „forțată” orice metaforă sau orice sugerare prin paradox? Iar „facilitatea” este neaparat un defect? Trebuie sa scriem contorsionat, dificil? Matei mai sus susținea (apreciativ bănuiesc) că „te îndepărtezi tot mai mult de poezia aia doldora de analogii, expresii frumoase, cuvinte rare”. Deci probabil că „beauty is in the eye of the beholder”. Poate că "bucuria cuvântului nerostit" sună cam prăfuit dar se întîmplă că acolo are semnificație pentru mine. Nu e pus doar de amorul artei (cum ar spune un junimist probabil).
Ti-am urmarit cu interes "ciclul" Scrum-urilor, iar in acest al XII-lea scrum(sincer ma intreb ce s-a intamplat cu Scrum IX,X,XI ) gasesc primul vers ca fiind unul destul de reusit, tema recursiva de-a lungul acestui "ciclu", adica cea a celor 30 de arginti(sau argintilor nedeterminati uneori).Femeia ce sta si asteapta, mie personal imi pare o Eva, dar mult mai demonizata,dar si mult mai practica(in concordanta cu timpurile moderne).Ultimul lucru...folosirea cuvantului "aproape" in primele 2 versuri reuseste sa creeze o paleta interpretativa impresionanta, dand atatea nuante unei posibile interpretari incat nu voi spune mai mult. Cu toata stima, Sebastian
o confesiune tandră în preajma magică a șemineului și bradului tradițional, pigmentată cu o poveste din lumea celor care nu cuvîntă. stil inconfundabil katia kelaro. la mulți ani contempoRana mea visătoare ! să fi iubită de să nu te vezi!
un comentariu aşa de liric. toamna este un anotimp despre care am scris cel mai mult. are ea ceva cu mine, nu ştiu, mi se aşază în palma dreaptă, zănateca, şi nu mă lasă până nu storc picături de cerneală ca strugurele copt.
mulţumesc, Nicholas.
Cezar,
întîmplarea a făcut ca deschizînd pagina editorului H să găsesc de multe ori texte semnate de tine care așteptau aprobarea unui editor. recunosc, am trimis destule în șantier. am găsit apoi aceste texte la secțiunea -atenție editor- și am apreciat că ai avut disponibilitatea să corectezi unele greșeli de editare, nu toate. am aprobat două sau trei după modificare - deși nu eram multumit mi-am asumat acest risc- pentru a avea mai multe reacții din partea cititorilor și pentru a trage tu o concluzie. cred că ai maturitatea necesară de a înțelege comentariile de mai sus și să îți găsești drumul tău.
Sfera ca burtă a universului susținându-i măruntaiele, în mâinile unui dumnezeu aplecat peste ea( mi-a plăcut "ființa lui îndoită") sau încovoiat de greutatea eternițătii pe care o ține în mâini, iată o interesantă viziune a creatorului (din pielea Creatorului).Mie mi-ar fi plăcut ca actul creației să fie exprimat altfel, nu prin cântecul cuvintelor. Poate printr-o altă sugerare a muzicii.
Pe ici, pe colo, ar mai merita efortul unei curatenii cum ar fi inca de la inceput acel ingineresc "desi" in loc de un "chiar daca" apoi pe final "slabiciune sau neatentie" care prin acel "sau" deruteaza, e suficient "slabiciune" in opinia mea, dar mi se pare un poem de frontispiciu pe aici. Are acel amalgam de poezie moderna cu precizie stiintifica ce te face sa crezi ca newton a fost leonardo la urma urmei. Titlul e cam elaborat, la fel si poza, dar poemul sta in picioare bine de tot. O penita de apreciere din partea mea si sper sa vad acest text la recomandate, nu de altceva, dar urasc sa ma simt singur in poezie. Andu
...Există o imagine obsedantă în textele tale ( vezi și...Mă vezi, treci atât de aproape, ne vezi........) pătrunderea într-un anume spațiu închis. A merge pe o stradă înseamnă a merge prin timp. Dar încet, pe nebăgate de seamă, strada devine ruină.Iar dincolo de bolta de zorele nu te mai vede Dumnezeu. Este limpede o metaforă a trecerii "dincolo", de unde și setea, bine știută din credințele și ritualurile funerare. Vorba lui Sorescu: problema se pune că odată intrat aici, nu mai ai cale de întoarcere. Doar Orfeu a avut darul blestemat de a privi înapoi. Ai știința imaginilor vizuale puternice și, lucru pe care se pune puțin preț azi din neștiință sau superficialitate, al coerenței acestor imagini. Aici, un "paradis în destrămare" prin care rătăcești într-o singurătate apocaliptică. Exemplu al acestei coerențe: imaginea Turnului, adică singura ieșire posibilă din acest spațiu închis de ziduri și flori dar impenetrabil: ÎN SUS. Și faptul întâmplător că turnul se numește Chindia (adică un timp de maximă "înflorire" a zilei care coboară însă înspre apus) ține de aceea și bine strunită coerență imaginară. Încerc să înțeleg dacă meticuloasa descriere arhitecturală din ultima parte intră în antiteză cu inefabila perdea de zorele de la început. Dar mi se pare că este un fel de "topire în piatră" în această bruscă schimbare de registru în care "eu" dispare. Este ceea ce îmi place să numesc "complexul Anei", căci am mai găsit imagini de acest tip în care anima se vrea zidită, ca semn al morții dar - oximoronic - și al (în)durării indefinite în/prin piatră. Vezi imaginea oului din poemul citat și în paranteza de mai sus. Absolut similară cu cea a turnului, ca regresie la origini și barbian "palat de var". Și mai e ceva: eul se instituie CENTRU doar în momentul ascensiunii în turn. Acum - de la Grigore Alexandrescu citire - ar trebui să învie Marea Fantomă a Trecutului. Ceea ce nu se întâmplă. Căci nu mai suntem romantici și ruinele nu se mai adună ca într-un "reverse" cinematografic într-o arhitectură.Am perceput și o discertă auto-ironie aici. Enumerarea aceea arhitecturală din final care m-a deconcentrat puțin inițial am înțeles-o în cele din urmă ca pe o serie dezarticulată de strigăte de ajutor de acolo din înălțimea turnului. Doar din zidita Ana nu rămâne doar asta: cântecul/plânsetul din ziduri?
Paule, cateodata (culmea culmilor care fac pace :-) chiar ca mi-as da toate plasticele pe-un singur cires. Multumesc pentru lectura si pentru insemnul care imi va vorbi de acum mereu dinspre partea mea cea dreapta Bobadil.
ok. mai mult pentru ei am scris comentariul ăsta. mă simt oarecum împăcat. scuze, dar începe să te sîcîie cînd ești lovit repetat în același loc. seara bună
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
frumos titlu. si ideea. esti pe drum. drumul cel bun il fac talpile tale. walk on
pentru textul : scrisori de îmblânzit mâinile dedaca zilele nu trebuiesc "numarate" ci doar "cantarite", apare nefiresc ziua cu numarul "douăzecidemiicincisute" :)
pentru textul : despre zile numai de bine depoezia se sustine singura prin puntile acestea ce leaga zilele cele usoare de cele grele si prin discursul sprintar...
mi-a placut penultima strofa, cu ziua nedezgolita in public...aduce un plus de mister, restul e o poveste parca putin cam prozaica ...
bună, Cristian!
dincolo de conţinut, care îmi place,
cumva se împiedică ritmul, încearcă să reciteşti...
versul şase scîrţîie. l-aş reformula.... Fără de şa al vîntului, bieţii.... sau cumva să aibă numărul de silabe al versului opt.
la fel ultimul vers, ... Şi viaţă în peisajul monocrom.
şi oare....(?)
scurtă-a -> scurt-a
lângă-un pom -> lâng-un pom
altfel, mă bucur că ţi-am descoperit poeziile.
pentru textul : Decembrie denici ca ma asteptam sa nu-mi raspunzi ca un ingamfat ce esti. nu ti se pare ca o cam iei pe aratura domnule Titarenco? de unde si pana unde comparatiile cu „Fîntîna” lui Duchamp, ori cu sculpturile lui Brancusi? esti pa-te-tic, zau. daca vrei sa spui ca fotografia pe care ai postat-o vrea sa insemne ARTA, atunci e grav. si nu vorbesc doar ca sa ma aflu in treaba; ci vorbesc ca un individ care acu ceva vreme a fost pasionat de fotografia artistica digitala, si care, chiar daca nu a aprofundat domeniul s-a documentat; suficient cat sa distinga o fotografie artistica de un kitsch (si daca vrei sa faci comparatii si singur, internetul iti sta la dispozitie). asa ca pastreaza pentru dumneata atitudinile simandicoase si ifosele. si trezeste-te domnule Titarenco! pe bune... p.s.: prelucrarea lui Vlad cu siguranta se apropie mai mult de actul artistic decat fotografia initiala.
pentru textul : self-portrait photography in the window of cape disappointment light-house deMie mi-a amintit (mai ales finalul, desigur) de "I love to hate you" a lui erasure... cred totusi ca poemul are prea multe cuvinte si iarasi imi aminteste de mosii carcotasi din muppets, la un moment dat zice unul dintre ei "i liked the show but i think they should change a little bit the ending" "How?" intreaba celalalt. "Put it closer to the begining". Come on Katya, "sfasiatele epiderme ale corabiei"... ma ia tremuriciul, pe cuvant de onoare! Sub pavilion maltez, desigur, Bobadil.
pentru textul : naufragiul deMulţumesc Mariana, puteam să nu menţionez numele revistei, îmi cer scuze. Ai dreptate în ce priveşte cuvintele cheie şi sunt de acord că existe diferite cerinţe estetice şi unele persoane preferă numai haiku în sens tradiţional. Dar cel tradiţional întrutotul este rar în prezent. Nu a fost vorba de o critică, ci de expresia unui punct de vedere, a unei opţiuni stilistice. Eu îmi imaginam anotimpul toamnei şi o ploaie măruntă. Vroiam doar să spun că poemul este acceptabil ca haiku în stil modern.
pentru textul : Haiku deam senzatia ca ori nu citesti regulamentul ori o faci intentionat
pentru textul : olympa dece ţi-e şi cu schizofrenia asta, î?
pentru textul : Martell XO dePrima srofă:
(ca în cântecul lui bobby winton)
Strofa doi:
(ca un ochi învineţit cu pumnul)
ca o memorie în care nu eşti nicicând conştient
ca o încercare de a pipăi aerul
Versul ultim fiind dublat iar de o comparație:
cum pruncul orientându-se după ţâţă
doar o semnalare, posibil să fiu eu prea meticulos.
pentru textul : blue velvet deOk margas, poemul e un fel de pseudo-psalm, așa cum l-ai perceput. Presupunând că ai înțeles bine prima parte, să trecem la ceea ce e confuz, la final. Potrivit cu viziunea mea escatologică, eu cred că ne găsim nu departe de ceea ce Biblia numește vremea sfârșitului. porumbeii (din inima mea) este ceva, o virtute, o calitate, dragostea eventual, cu care Dumnezeu aruncă dupa noaptea (spirituală) care stă la pândă ca o pisică. "Cel rău răcnește ca un leu și nu știe pe cine să înghită", se spune într-o epistolă. Nu pisica aruncă cu porumbei, ci catapulta aruncă după noapte cu porumbeii din inimă. E puțin complicat, dar și sfârșitul veacului e complicat și majoritatea nu-l înțelege. Pipăirea omoplaților și aripile e un fact finding process, pentru a se determina dacă sânt gata să zbor sau nu. Citit mai atent, de la ochiul de apă din ocnă, apusul privind insistent răsăritul din partea cealaltă, zdrențele zilei, trompeta sau trambița care își aerisește plămânii, mirosul de zambile (este arbitrar luat aici, poate fi un miros de tămâie sau de mir de nard curat), aripile (metaforice) care te duc în cealaltă parte, dimensiune, lume, împărăție etc., ei, așa am gândit eu poemul. Mulțumesc de citire, ești o comentatoare formidabilă.
pentru textul : fapt divers delucian, simt un fior nou, mai patrunzator decat al "ferestrei deschisa in carne", un simt ca dincolo de fiecare cuvant, se gaseste un univers nemarturisit ce-si astepta de mult gandul care sa-l creeze ... imi place cum ai figurat aceasta stare, bratul nobil care o conduce, traseul unui avion sau al unei comete pe pielea infiorata a unui sentiment, dar mai ales aterizarea cu precizie in turnul de piatra de pe umerii tai... locul de intalnire a gandului tau cu lumea.
pentru textul : Madlenă 1 desingurul motiv pentru care e in santier?
pentru textul : Vleau si eu un cocostâlc deda dom'le, recunosc ca imi era dor de un text din acesta. ca de o rosie din aia abia pirguita si murata. si indiferent de dorul meu, si indiferent de faptul ca e o paiata injghebata pe scheletul altui text, eu tot ii ofer o penita de aur. are un zvic textul asta de cred ca va ramine multa vreme in amintire. parerea mea este ca merita chiar o pozitie intr-un volum. excelent. iata un text scris de cineva careia nu i-a pasat de ce se va intimpla. daca si altii ar fi gata sa scrie si nu sa descrie ar fi mult mai bine. congrats!
pentru textul : sunt trei crime într-un cocalar deEmil...asta mai lipsea...să vi și tu cu penița...:) Păi m-ați zăpăcit de cap măi oameni buni...Stai nițel. Să-mi revin. Deci ultima propoziție o simțeam. Cea din mijloc o bănuiam da nu știu de unde s-o apuc că n-are mînere. Prima o știam. Evident că nu la proporțiile astea...:) Mersi fain de apreciere Emil. E tonic, dincolo de toată bulversarea...:)
pentru textul : Poem intravilan deTrebuie sa apara in text explicit "Dumnezeu" sau poate sa fie referitor la religie ? In fine, cum tot vei lipsi, o sa las unul, o sa fie fun... Te gandesti tu daca e valid sau nu. Ieri mâinile… Ieri mâinile tușeau zâmbete-deget Și lumea rătăcea pe chipul-palmă Ca un ciclon cu o privire calmă Cuprins de furie în trupu-i veget. În dezbinarea palmelor o clipă Supune rătăciți într-o catismă Zăpezile din pumni ce-apun în schismă S-ar aduna în noi făcând risipă… Un anotimp supus dogmatic… pică Tradiția nu îi măsoară pașii, Iar câteodată au onoare lașii Trăind la unison aceeași frică. Ialin
pentru textul : Dumnezeu deFie, atunci primele patru sa ramana! Multumesc frumos pentru idee!
pentru textul : domnul Pa și visul deLuminița, cicoare n-am, dar pot da un cico. în schimbul unui autograf pe Bioglife...ce zici? mulțumesc
pentru textul : simetrii deExistă un vers de reținut în poemul tău: "de parcă tăcerea ar fi diluarea cuvîntului", în acest poem oarecum trist, oarecum ironic, dar deschis la o continuare.
pentru textul : Cer deschis delet's chill...nu putem fi cu totii pe aceeasi lungime de gind...altfel am face parte din colectivul BORG...where resistance is futile!:)) regards, seven of nine
pentru textul : Alternative ending deMatei - nu cred că poezia este adevărată numai dacă este de un anumit fel. Toate astea sînt mode, mofturi, în ultimă instanță.
pentru textul : un tren numit eu deAdrian, poate ai dreptate la primele versuri. Am să mă mai gîndesc.
De ce este forțată "Liniştea zgomotului (de fond)" ? Nu este „forțată” orice metaforă sau orice sugerare prin paradox? Iar „facilitatea” este neaparat un defect? Trebuie sa scriem contorsionat, dificil? Matei mai sus susținea (apreciativ bănuiesc) că „te îndepărtezi tot mai mult de poezia aia doldora de analogii, expresii frumoase, cuvinte rare”. Deci probabil că „beauty is in the eye of the beholder”. Poate că "bucuria cuvântului nerostit" sună cam prăfuit dar se întîmplă că acolo are semnificație pentru mine. Nu e pus doar de amorul artei (cum ar spune un junimist probabil).
Ti-am urmarit cu interes "ciclul" Scrum-urilor, iar in acest al XII-lea scrum(sincer ma intreb ce s-a intamplat cu Scrum IX,X,XI ) gasesc primul vers ca fiind unul destul de reusit, tema recursiva de-a lungul acestui "ciclu", adica cea a celor 30 de arginti(sau argintilor nedeterminati uneori).Femeia ce sta si asteapta, mie personal imi pare o Eva, dar mult mai demonizata,dar si mult mai practica(in concordanta cu timpurile moderne).Ultimul lucru...folosirea cuvantului "aproape" in primele 2 versuri reuseste sa creeze o paleta interpretativa impresionanta, dand atatea nuante unei posibile interpretari incat nu voi spune mai mult. Cu toata stima, Sebastian
pentru textul : Scrum (XII) depoemul este un exercițu. o încercare.
pentru textul : tigri pe cai deo confesiune tandră în preajma magică a șemineului și bradului tradițional, pigmentată cu o poveste din lumea celor care nu cuvîntă. stil inconfundabil katia kelaro. la mulți ani contempoRana mea visătoare ! să fi iubită de să nu te vezi!
pentru textul : Film mut deun comentariu aşa de liric. toamna este un anotimp despre care am scris cel mai mult. are ea ceva cu mine, nu ştiu, mi se aşază în palma dreaptă, zănateca, şi nu mă lasă până nu storc picături de cerneală ca strugurele copt.
pentru textul : Vremuieşte demulţumesc, Nicholas.
Cezar,
pentru textul : în zori deîntîmplarea a făcut ca deschizînd pagina editorului H să găsesc de multe ori texte semnate de tine care așteptau aprobarea unui editor. recunosc, am trimis destule în șantier. am găsit apoi aceste texte la secțiunea -atenție editor- și am apreciat că ai avut disponibilitatea să corectezi unele greșeli de editare, nu toate. am aprobat două sau trei după modificare - deși nu eram multumit mi-am asumat acest risc- pentru a avea mai multe reacții din partea cititorilor și pentru a trage tu o concluzie. cred că ai maturitatea necesară de a înțelege comentariile de mai sus și să îți găsești drumul tău.
Sfera ca burtă a universului susținându-i măruntaiele, în mâinile unui dumnezeu aplecat peste ea( mi-a plăcut "ființa lui îndoită") sau încovoiat de greutatea eternițătii pe care o ține în mâini, iată o interesantă viziune a creatorului (din pielea Creatorului).Mie mi-ar fi plăcut ca actul creației să fie exprimat altfel, nu prin cântecul cuvintelor. Poate printr-o altă sugerare a muzicii.
pentru textul : Ultimul plâns dePe ici, pe colo, ar mai merita efortul unei curatenii cum ar fi inca de la inceput acel ingineresc "desi" in loc de un "chiar daca" apoi pe final "slabiciune sau neatentie" care prin acel "sau" deruteaza, e suficient "slabiciune" in opinia mea, dar mi se pare un poem de frontispiciu pe aici. Are acel amalgam de poezie moderna cu precizie stiintifica ce te face sa crezi ca newton a fost leonardo la urma urmei. Titlul e cam elaborat, la fel si poza, dar poemul sta in picioare bine de tot. O penita de apreciere din partea mea si sper sa vad acest text la recomandate, nu de altceva, dar urasc sa ma simt singur in poezie. Andu
pentru textul : despre falsele principii ale mecanismelor iubirii de...Există o imagine obsedantă în textele tale ( vezi și...Mă vezi, treci atât de aproape, ne vezi........) pătrunderea într-un anume spațiu închis. A merge pe o stradă înseamnă a merge prin timp. Dar încet, pe nebăgate de seamă, strada devine ruină.Iar dincolo de bolta de zorele nu te mai vede Dumnezeu. Este limpede o metaforă a trecerii "dincolo", de unde și setea, bine știută din credințele și ritualurile funerare. Vorba lui Sorescu: problema se pune că odată intrat aici, nu mai ai cale de întoarcere. Doar Orfeu a avut darul blestemat de a privi înapoi. Ai știința imaginilor vizuale puternice și, lucru pe care se pune puțin preț azi din neștiință sau superficialitate, al coerenței acestor imagini. Aici, un "paradis în destrămare" prin care rătăcești într-o singurătate apocaliptică. Exemplu al acestei coerențe: imaginea Turnului, adică singura ieșire posibilă din acest spațiu închis de ziduri și flori dar impenetrabil: ÎN SUS. Și faptul întâmplător că turnul se numește Chindia (adică un timp de maximă "înflorire" a zilei care coboară însă înspre apus) ține de aceea și bine strunită coerență imaginară. Încerc să înțeleg dacă meticuloasa descriere arhitecturală din ultima parte intră în antiteză cu inefabila perdea de zorele de la început. Dar mi se pare că este un fel de "topire în piatră" în această bruscă schimbare de registru în care "eu" dispare. Este ceea ce îmi place să numesc "complexul Anei", căci am mai găsit imagini de acest tip în care anima se vrea zidită, ca semn al morții dar - oximoronic - și al (în)durării indefinite în/prin piatră. Vezi imaginea oului din poemul citat și în paranteza de mai sus. Absolut similară cu cea a turnului, ca regresie la origini și barbian "palat de var". Și mai e ceva: eul se instituie CENTRU doar în momentul ascensiunii în turn. Acum - de la Grigore Alexandrescu citire - ar trebui să învie Marea Fantomă a Trecutului. Ceea ce nu se întâmplă. Căci nu mai suntem romantici și ruinele nu se mai adună ca într-un "reverse" cinematografic într-o arhitectură.Am perceput și o discertă auto-ironie aici. Enumerarea aceea arhitecturală din final care m-a deconcentrat puțin inițial am înțeles-o în cele din urmă ca pe o serie dezarticulată de strigăte de ajutor de acolo din înălțimea turnului. Doar din zidita Ana nu rămâne doar asta: cântecul/plânsetul din ziduri?
pentru textul : Printre ruine dePaule, cateodata (culmea culmilor care fac pace :-) chiar ca mi-as da toate plasticele pe-un singur cires. Multumesc pentru lectura si pentru insemnul care imi va vorbi de acum mereu dinspre partea mea cea dreapta Bobadil.
pentru textul : fericire off-topic deok. mai mult pentru ei am scris comentariul ăsta. mă simt oarecum împăcat. scuze, dar începe să te sîcîie cînd ești lovit repetat în același loc. seara bună
pentru textul : starea hermeneia dePagini