un titlu neinspirat si plin de nisip. nimic nou sub soare si pe mare.

Silviu, poate că ne-om întâlni cine știe, mulțumesc pentru cuvinte, ca întotdeauna se simte dincolo de ele căldură.
Adrian, sincer nici eu nu mă dau în vânt după, dar nici nu aș spune că mă deranjează din cale afară. oricum cred că peste 10 ani am tot amânat, din diverse motive, inculsiv din cel al unei cenzuri nemiloase față de mine, să scot un volum. i-a venit sorocul, deși tot sunt nemulțumit.
Andu, pentru liniștea ta, nu am plătit eu cartea, nici prietenii mei(cu firme nici nu prea am, poate vreo 2-3 profesori), deci fii pe pace. se paote și altfel. în altă ordine de idei, e interesant ceea ce spui, cu editarea unui volum, sub formă de premiu, marca H. numai că sunt niște chestii tehnice,zic eu, de stabilit și reguli clare din start, astfel ceea ce faci tu uneori(mai des) pe site, s-ar transforma într-un război de-a dreptul mizerabil.

Bine ai revenit, Adina! Am descoperit o reprezentare remarcabilă despre agorafobia (literar vorbind) acută a citadinului, ceva specific universului tău poetic: "și dintr-o dată totul e prea tare tac și ascult îmi privesc mâinile picioarele mâinile îmi simt pulsul ca pe o cărămidă aruncată de pe bloc știu că dacă se face țăndări mii de prafuri o să-mi ia respirația. " Citind textul tău mă mai gândeam și la noutățile gramaticale: dintr-o dată - dintr-odată o dată ce - odată ce o dată cu - odată cu nici un - niciun etc Cred că ar putea fi un subiect interesant, poate îl vom discuta undeva (nu neapărat aici) cândva...

Pare reală proza ta. E bine scrisă. Ai două greșeli: "De ce nu vi" (vii) și "i s-apuci săți vezi" (să-ți). Câteva pasaje interesante, cum e cel cu "franjurii" și cel din final, "Maria e un trecut care nu o amenință".

Nepăsarea vine dinăuntru... Scuze, văd că am făcut o greșeală în comentariu. Am vrut să spun "rezistența aerului"...

nici postarea lui cezar, nici raspunsul lui Virgil nu sunt haikuri per say.
un haiku trebuie sa fie construit pe 5-7-5 silabe, pe langa celelalte ingrediente. raspunsul lui Virgil e OK pentru ca nu are pretentia ca ar fi un haiku. Postarea ta, cezar, schiopateaza din punctul acesta de vedere. Si DA, sunt un pic enervat cu atatea postari (desi nu e situl meu) de fiecare zi, cu cel mai activ membru in ultimele 7 zile. mai lasa si pe altii, cezarule, ca nu-ti va face nimeni statuie pe pamant!

aceleasi rezerve , mai ales într-un articol serios si foarte bun. sau , poate, am "încremenit" noi în limba de dinaintea "marii noastre migratii".

desi (sa zicem) ca indraznesc sa spun ca inteleg textul, imi place enorm doar partea a doua. chiar ma intriga contrastul dintre cele doua parti. ma refer la contrastul stilistic. este oare intentionat?

Virgil, Poemul acesta e un manifest nostalgic, scris de la mari depărtări, ciudat, mari-mari de tot, din ani-lumină. Și are un ritm și-un final cantabil că-mi vine să-mi iau chitara...Vreau să spun că e simpatic, chiar și așa, fără nici o urmă de patetism.

de ce m-ai trezit?

mulţam pentru ginaţiile alea. eram sub spell.

La mulți ani Hermeneia, mult succes.

P.S. Și când spun 'fără să bage mâna să verifice' nu mă refer deontologic, ci escatologic.

1, Virgil (Boba mai târziu puţin), am început un proiect de cronici ale unor cărţi pe care le consider semnificative dar despre care critica care, chipurile, se doreşte „profesionistă” nu se învredniceşte să scrie. Proiectul a fost deschis cu autorii A. Gejan şi D. Cozan (texte postate şi pe H.) şi e în lucru o cronică despre volumul lui S. M. Grad („Surogat”). Ag vrea să scriu şi despre „Mirabile Dictu” (nu ştiu când încă). Dar nu sunt în posesia volumului. Există două posibilităţi: (a) să-mi indici dacă poate fi achiziţionat prin poştă direct de la editură (nu dispun de timpul necesar să umblu prin librării); (b) să-mi trimeţi volumul în *.pdf prin email la [email protected]. Asta în măsura în care eşti de acord să fi cuprins în proiectul meu.

2. Boba, este evident că suferi de personalităţi multiple; şi nu că „joci numai teatru” cum te lauzi, fiind vorba de ceva patologic (şi te rog să mă crezi că ştiu ce spun). Şi dacă unele dintre ele sunt (oarecum) simpatice, altele sunt de-a dreptul…nu vrea să folosesc cuvântul. Dovada se găseşte chiar în com-urile tale la textul de faţă, atunci când, una dintre personalităţile din ultima categorie, întâi scuipă „Nu înțeleg ce rost are să postezi pe site poeme publicate pe hârtie” urmând o justificare complet aiurea şi apoi, în alt com. când, pe bună dreptate autorul îţi dă peste nas, alta linge (scuipatul) „Poemul însă este super, ca de altfel aproape întregul Mirabile Dictu, un volum de versuri pe care, oricât rearanjez, îl păstrez mereu la față în biblioteca de acasă.” Poate că cineva care te întrece este unul de-şi zice Bobadil. Îl cunoşti cumva? În ceea ce priveşte „sponsorizările” de care faci caz şi când trebuie şi când nu, dacă tot le faci, fă-le în stil grande. Instituie şi tu un premiu de câteva mii de EU care să asigure tipărirea volumului premiat la o editură ca lumea care să dispună şi de o distribuţie corespunzătore şi nu la una de kakao (nici măcar la astea nu sunt de ajuns cei câţiva marafeţi pe care-i oferi). Cu câteva sute de EU pe care îi dai, măi Mecenică, am vrut să scriu „Mucenică” (şi nu te gândi la „Mucenic” ci indirect la obiectul acela de şters la nas) nu faci altceva decât să-ţi satisfaci paranoia uneia dintre personalităţi prin care obligi să fi inclus în juriu atunci când pe H. ţi s-au interzis lansările individuale de, chipurile, „concursuri”; rezultatul cărora fiind dat de alte două personalităţi ale matale, una incompetentă şi alta rău intenţionată. Şi nu te mai da mare că citeşti cărţi de pe la o mie şi un pic (eventual în manuscris) pt. că, dacă o şi faci, lucru de care mă îndoiesc, tot nu înţelegi nimic. Cum am inimă largă, îţi pun la dispoziţie o listă întreagă din aceiaşi perioadă, dar şi din altele, pe care ţi le ofer citite gata, dar şi înţelese, ca să nu te mai oboseşti. Ce să-i faci? Am avantajul vârstei şi al timpului la care le-am parcurs înainte de a mă „boşorogi” cum binevoieşti să mă gratulezi cu gingăşie într-un com. la un text al subsemnatului. În încheiere, pt. că ştiu că unuia dintre Bobadili îi plac bancurile, citeşte-l pe cel ce urmează. Ci că pe o insulă ce părea pustie acostează un vapor. Spre uimirea celor de pe vas găsesc acolo un unic supravieţuitor (englez) al unui naufragiu întâmplat demult (vezi „Doom” pt. corectitudine; când e locuţiune adverbială, se scrie „de mult”; nu e cazul aici). Acesta îi invită să vadă cum s-a descurcat de unul singur, indicându-le trei clădiri pe care le construise. Îi conduce la prima şi-i invită în interior: „Aici e casa în care locuiesc”. Idem la a doua: „Aici e clubul pe care îl frecventez”. Pe a treia o ignoră. „Dar pe ea de ce nu ne inviţi s-o vizităm”? „Aceea….Aceea e clubul pe care nu-l frecventez”. Cred (sper), dar nu sunt sigur că ai înţeles despre ce e vorba. Dacă nu, adaug, poate te prinzi: şi ăia mulţi care te bântuie o să se plictisească şi ei de vidul tău interior (şi nu acela Buddhist sau din fizica subcuantică care e „plin”) şi vei deveni… Dacă sunt prea subtil, spune-mi, nu te jena. O să-ţi mai fac o ultimă vizită să-ţi „explic”, şi cu asta, basta. Asta nu mă face ca, în final, să nu-mi rămâi simpatic (în calitate de caz patologic).

Da, remarc şi eu finalul care acidulează textul. Până acolo, poem al plecării, al înstrăinării; elegant, ca de obicei.