Vreau să felicit în primul rând câștigătorii; e meritul lor. Mult succes pe mai departe și o inspirație senină cu cât mai multe realizări! Mulțumiri juriului, participanților, tuturor celor ce au contribuit mai mult sau mai puțin; mulțumiri celor ce au susținut această acțiune și nu în ultimul rând promotorului ei! Mă bucur să văd asfel de inițiative, că ceva se mișcă, să văd interes. E doar un început dar timpul ne rezervă multe suprize și lucrul acesta sună promițător. E o nouă ipostază în care poate nu ne-am întâlnit până acum pe "Hermeneia", ceva nou ce aprinde o flacără, mărește adrenalina, întărește mai multe speranțe. Mie mi-a plăcut și mă bucur că am avut ocazia să particip; mă bucur că a fost înțelegere, înspirație și interes colectiv. Un colectiv unit și promițător, ce uimește în fiecare zi. Mult succes în continuare tuturor!
Virgil, mie mi-a plăcut atât episodul cât și pilotul. Mi-a plăcut să văd acel, om, ce se implică dorind să creeze ceva frumos, interesant și cu mult gust. Pentru mine acest lucru este o reușită; e ceva nou ce merită tot respectul. Merită continuat.
Dincolo de alte aspecte, ridici o problemă care mi se pare crucială. Cea a „moralei”. Voi răspunde, în continuare, vorbind despre modul în care o înțeleg eu practic. Evitȃnd tot soiul de discuții filosofice sau de altă natură care s-au purtat de-a lungul timpului, se poartă și se vor mai purta mult și bine în Occident. Ȋn momentul în care intru (rar și numai cȃnd simt nevoia și singur) într-un locaș de cult (de obicei într-o biserică ortodoxă pentru că asta este religia în care m-am născut, dar și în altele – am avut ocazia asta) sau mă aflu pe un vȃrf de munte sau la malul mării (și în aceste situații, tot singur) mă rog Divinității (oricare o fi Ea) doar atȃt: să-mi dea puterea nu să nu fac rău cuiva și, mai ales, să nu gȃndesc rău despre cineva, oricine ar fi acest „cineva”, ființă sau lucru neînsuflețit. Asta nu înseamnă că atunci cȃnd cineva încearcă să-mi facă rău, nu trebuie să îl împiedic. Și asta împotriva modului absolut vulgarizat cum se înțeleg lucrurile în creștinism, adică „să-i întorc și obrazul celălalt”. Ci să-l împiedic să-mi facă rău, adică fără pornire și încrȃncenare sau furie. Dimpotrivă, cu compasiune (adevăratul înțeles al milei creștine așa cum o pricep eu). Adică, dacă mă pot exprima așa, „iubindu-l”. Și „iubindu-l” pentru că știu (simt) că astfel răul se va întoarce, bumerang, împotriva lui și îmi pare rău că se va întȃmpla așa. Este principiul de bază al artelor marțiale. Mai mult, în cadrul acestora se merge atȃt de departe încȃt se spune că atunci cȃnd „ești pe cale”, poți să-ți anihilezi complet adversarul cȃnd acesta devine extrem de „pornit”, pentru că nu îți face rău numai ție, ci „Totalității”. Evident, departe de mine de a considera că sunt, sau voi ajunge vreodată „pe cale”. Așa că o astfel de posibilitate am exclus-o și o exclud. Ȋn schimb, în viață am trecut prin destule. Și am aplicat, la început fără să știu, apoi conștient cele de care ți-am zis. Și am reușit, de cele mai multe ori să scap cu fața curată. Iar atunci cȃnd am „părut” a fi la fel de încrȃncenat ca și adversarul, a fost – mai mult – o mască. Toate cele care le-am spus pȃnă acum sunt rezumate într-un mod excepțional de Sf. Augustin cȃnd zice „Iubește și fă ce vrei”. Și care sintetizează, după umila mea părere, ce am putea înțelege prin „iubire creștină”. Ceea ce pare o erezie, dacă nu chiar o blasfemie, pentru un creștin habotnic (și s-au găsit destui, inclusiv unii dintre așa ziși „teologi”). Și acum să revenim la oile noastre. Ȋn textul meu cȃnd am spus să considerăm „Post-predictibilitatea nu o apocalipsă, ci o nouă provocare. Căreia trebuie să-i facem față adaptȃndu-ne ei. Și exploatȃndu-i potențele imediat ce apar sub formă de evenimente imprevizibile”, am avut în vedere tocmai modul meu de a percepe și gȃndi «morala». Ȋn sensul în care atunci cȃnd în astfel de situații apare firesc „concurența”, „adaptarea” noastră la «impredictibilitate» nu însemnă nimic altceva decȃt a simți și a acționa în sensul „Totalității” care ne servește apariția unui eveniment neașteptat. Adică cu compasiune față de adversar și nu cu încrȃncenare și violență. Evident că toate astea nu rezultă (și nici nu mi-am propus deocamdată să rezulte) din text. Dar dacă m-ai „provocat”, am încercat (poate destul de stȃngaci) să le spun. Mai adaug că un astfel de mod de a proceda este specific și Zen-ului. Și, pentru asta, redau, în continuare, traducerea mea a unui fragment di D.T. Suzuki. “Zen Buddhism – Selected Writings”, Image Books DOUBLEDAY, 1996. „Rațiunea Non-Rațiunii : Exercițiile Koan Koanul este propus discipolilor în primul rând pentru a trezi starea de conștiență. Facultatea de a raționa este suspendată, adică cea mai superficială activitate a minții este oprită astfel încât partea profundă care se găsește adânc îngropată poate fi pusă în funcțiune pentru a-și exercita funcțiunile sale native. Centrii afectivi și cognitivi care constituie trăsătura personală fundamentală sunt activați la maximum pentru a găsi soluția koanu-ului.. Aceasta este ceea ce Maestrul Zen înțelege atunci când se referă la "marea luptă" și la "înaltul spirit de interogare" ca două puteri (trăsături) esențiale necesare calificării cu succes a unui discipol Zen. Când interogația mentală ajunge la intensitatea maximă se obține o stare neutră a conștiinței care în mod eronat este desemnată prin "extaz" de către psihologii care investighează conștiința religioasă. Starea de conștiință Zen diferă esențialmente de extaz deoarece extazul constă în suspendarea puterilor mentale în timp ce mintea este angajată în contemplație; starea Zen a conștiinței, pe de altă parte, este una care presupune punerea în lucru, prin cele mai intensive exerciții a facultăților fundamentale care alcătuiesc personalitatea cuiva. Există, în această stare o concentrare intens-pozitivă asupra unui singur obiect al gândirii care este numită o stare de acuitate (ekagra). Ea este de asemenea cunoscută ca o stare de daigi sau de fixare. Acesta este punctul unde conștiința empirică cu întregul său conținut conștient și inconștient este pur și simplu abolită și se percepe direct Necunoscutul, ce se găsește Dincolo, ceea ce chiar nu se Cunoaște. În extaz nu există o astfel de tranziție deoarece finalitatea statică nu permite o viitoare desfășurare.. Nu există nimic în extaz care să corespundă cu "aruncarea sinelui în prăpastie" sau "pierderea sprijinului". În final ceea ce pare la început a fi o suspendare temporară a facultăților psihice devine o încărcare cu o nouă energie până acum adormită.. ….O iluminare subită se naște din profunzimile interioare ale conștiinței drept o sursă a unei noi vieți ce a fost atinsă (sursa) și din care Koanul smulge secretul.” Ori, în cazul apariției unor evenimente „imprevizibile” o stare „Zen” păstrată tot timpul (și nu numai la rezolvarea unui koan) ar putea fi o soluție. Ȋn această ordine de idei poate că așa numitul management japonez „Kay Zen” care are la bază tocmai Zen-ul și care a făcut Japonia să devină competitivă în raporturile sale cu Occidentul, ar putea fi o soluție. Din nefericire, Occidentul a preluat, în majoritatea cazurilor, complet deformat managementul „Kay Zen”. Singurii care l-au preluat în spiritul său au fost nemții. Probabil datorită faptului că, în al doilea război mondial, au trecut și ei printr-o experiență la fel de tragică ca și japonezii. Și cred că nu este doar o întȃmplare că în Germania a fost deschis, pentru prima oară în Europa, un Institut „Kay Zen” (astăzi astfel de organizații au proliferat în Occident). Discutia asta mi-a provocat o adevarata placere. Si iti multumesc. Toate cele bune, Gorun
In versul "carne crudă mânca el duminica" ati utilizat inversiunea numai pentru a evita cacofonia ? Suna foarte fals. Nu inteleg ideea din final, nu o pot percepe nici macar metaforic. Cuvantul "trompeta" nu l-as considera foarte "poetic" in contextul dat. Ialin
ARGUMENTE - Nume pentru acelaşi Dumnezeu
De ce uneori întîlnim “Hristos” scris “Cristos” şi “Iisus” scris “Isus”? Răspunsul îl aflăm de la părintele Constantin Pătuleanu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova.
Copiii sînt învăţaţi la ora de religie să scrie într-un anumit fel, altminteri săvîrşesc păcat. Primim cărţi de la inşi pe stradă în care numele Mîntuitorului apare scris altfel decît ni se spune. Cum este însă corect şi mai ales de ce?!
“După mine este foarte simplu, Hristos se scrie cu «H», deoarece acest nume provine din limba greacă. Ne ghidăm după prima Evanghelie a Sfîntului Apostol şi Evanghelist Marcu scrisă în limba greacă. Aici apare Hristos cu «H». Cu toate că sîntem un popor latin, cultura românească a fost influenţată în mare măsură de cea grecească. De aici am preluat numele Mîntuitorului.” În ceea ce priveşte numele de “Iisus”, părintele precizează: “Scriem cu doi de «i» pentru a face diferenţa între Fiul lui Dumnezeu şi alte persoane care au purtat în Vechiul Testament şi poartă acest nume ca nume propriu. Este o personalizare”.
Ce se întîmplă în cazul în care scriem diferit? “Dacă scriem altfel, este greşit, pentru că nu Îi respectăm numele propriu, aşa cum ni-l arată tradiţia. Vreau să precizez un fapt şi mi-aş dori să nu se mai perpetueze acest zvon. Se spune că «Isus», scris cu un singur «i», ar însemna în ebraică «măgar». Nimic mai neadevărat. În dicţionarul ebraic, «Isus» sau «Iisus» este nume propriu.”
Ai dreptate Matei, îţi mulţumesc mult- pe viitor voi scrie corect.
am să fiu ironic. se vede că este frig rău în moldova. asta este a treia (dacă nu mă înșel) poezie - la rînd - care conține frig, iarnă, gheață, pulovere și ger
Virgil se pare ca am cam pierdut amandoi vremea incercand sa ne convingem unul pe altul despre lucruri care nu au nevoie de "aprobarea" noastra ca sa existe. Se spune ca atunci cand reusesti sa zambesti, in momente din acestea de mirare, abia atunci traiesti cu adevarat. De fapt textul tau m-a umplut de indignare. Nu pentru ca ar fi unul slab, nu pentru ca ideile din el nu ar fi adevarate, nu pentru ca este al tau. Numai ca atunci cand treci prin ocna, fie si privind ochii unuia pe care vremurile l-au ratacit pe acolo, nu mai poti face poezie din asta. Numai acela care a trait asa ceva poate sa se elibereze prin scris. In acest caz poetica n-ar putea niciodata sa bata realitatea si atunci nu poti sa nu te intrebi: la ce bun? Am simtit nevoia sa iti spun acestea pentru ca sunt sigur ca ma vei intelege , desigur sub rezerva ca nu este decat o nenorocita de parere a unui necunoscut.
o poezie la fel de sărată ca sarea slăvită la ospeţe. îmi pare că transmite excepţional starea, fără fasoane şi alambicuri. cred că este suficientă motivaţia pentru:
Are dreptate, se zice "dintre" cand e vorba de persoane si "din" cand e vorba de lucruri. Mi-a placut textul, mai putin finalul, ca ma asteptam la ceva maret.
Erika, probabil că ne regăsim în unele versuri, sunt stări care se aseamănă, altele care sunt identice, uzăm de aceleași cuvinte și avem fiecare câte o inimă... femeia fără țipăt nu are uneori loc printre femeile planetei, ea, locuiește aici în poezie. mă bucur că ai întâlnit-o. Madim
...pentru a pătrunde puțin în miezul versurilor, am încercat să pornesc de la titlul poemului. totul stă sub semnul alb-negrului și nu lipsește nici nuanța ușor ironică, nici nuanța ușor nostalgică p'acilea. am urmărit culorile astfel: dimineața- alb, ciocolată cu lapte-tentă de negru,țigan-la alegere, de unde vine nuanța ironică, degete-alb și surprinzător...pian: alb-negru(clapele). pentru că nuanța ușor ironică am subliniat-o, revin la nuanța nostalgică ce îmi convine perfect, pentru că singurul element rămas deoparte, fără culoare sunt cele "două secunde", de aici pornind demersul poetei care în suprafața poemului contruiește o imagine sensibil-ermetică, pentru ca în substratul său să fie un dans al simbolurilor. ideea , după cum o văd eu este conducerea ființei, la rândul ei îmbinare între alb și negru, în unele geneze când trebuie a ne apropia de obiectele care ne seamănă, nu doar formal (clapele pianului), ci și reverberator, pianul reușind a trezi atât albul cât și negrul din ființă. mi-a plăcut Vio, acest poem al tău și cu riscul de a se "supăra" Virgil pe mine, te îngălbenesc, pentru că îmi place. bine ai venit pe hermeneia!
Bianca, ești pre drăguță, sper să nu încalc nici un regulament că o spun, (uff, acum voi avea și stresul acesta al regulamentului), dar chiar nu se vede sau nu se simte că nu sunt trecute cu vederea comentariile jignitoare atâta timp cât ele se repetă la doamna editor. Eu nu monitorizez comentariile, doar că mă mai nimeresc pur și simplu și pot să spun că nu s- a întâmplat numai cu mine și cu Mircea, ci și cu alții. Nu e rostul meu aici de a aduce la cunoștință una și alta dar lucrurile încep să alunece și nu poți să negi ce se întâmplă. Oricum, îți mulțumesc pentru promptitudinea răspunsului, eu nu am îndoieli că nu pot face un comentariu sau altul, dar am îndoieli că din nou se vor face aluzii la comentariile mele și acest fapt mă deranjează. Te rog să revezi când ai timp comentariile scrise de mine la poeziile lui Mircea și atunci vei vedea. Sau comentariile scrise de doamna editor la poeziile mele. Mă bucur că constat că putem să stăm de vorbă și în limitele bunei- cuviințe. Îi cer scuze lui Mircea pentru spațiul ocupat aici, pe pagina lui. Încă o dată, mulțumesc.
Îți recomand pe viitor când vei mai dori să abordezi genul minimalist să studiezi mai mult scrierile unor autori care scriu bine (nu vreau să implic vreo insinuare)... și ai pe site câțiva de notorietate.
Ideea este că un poem minimalist nu trebuie să poată fi rearanjat așa, oricum, așa cum poemul tău aproape mă invită.
Nu reușești să sintetizezi (deocamdată) ideea în puține cuvinte.
Nu vreau să amalgamez eu poemul tău în scop demonstrativ pentru că sunt sigur că, inteligent cum te știu, ai prins ideea fără ca eu să fiu nevoit să decupez cu foarfecele printre cuvintele tale.
Te mai citesc, succes!
Aritmosa... piaza reprezinta o prevestire care poate fi buna sau rea, norocoasa sau funesta (care este cauza unei nenorociri). Asa este... negrul si albul nu sunt considerate culori... eu privesc totusi negrul ca lipsa a luminii si ca dorinta a luminii... oricum in aceasta poezie negrul e doar un pretext, o determinatiune pentru o femeie oarecum ireala. Multumesc pentru popas si opiniile scrise in subsolul textului meu.
Eu sper că sofismul nu este ultima stație pavată cu asfalt a intelectualului de rasă.
Deocamdată din păcate și matale Gorune și fratele Firică mă îngrijorați rău de tot.
Oare ce e dincolo de această decădere?
Oare mă așteaptă și pe mine același destin implacabil?
Doamne... scuip în sân și sper că nu.
Mi-a plăcut textul și mă provoacă să lansez o pagină specială despre „pseudo-literatură”. Mm puțin rezerve față de folosirea acelui „negreșit” în formula „Din Craiova, primesc, negreşit, prin e-mail, în format pdf, CONSTELAŢII DIAMANTINE”. Probabil că ați vrut să spuneți „cu regularitate” sau „neîncetat”, sau poate altceva...
multumesc, Virgil. nu, nu e construita in graba, ci in ultimele 7 zile. si chiar a fost corectata si acum, desi e putin dificil fiindca nu sunt la mine. incerc sa fiu exigenta. uneori reusesc, alteori nu pana la nivelul exigentei celorlalti. multe lucruri s-au folosit in poezie, dar nu stiu daca in contexte similare, am participat deja la o intalnire unde s-a discutat mult pe tema ce anume se mai poate scrie original, inedit, nou in asa fel incit sa nu fie nici artificial, nici fortat. oricum, nu am scris banal. multumesc pentru parere voi tine seama. mi-ar fi placut sa stiu parerea ta si pe unul din textele mai bune, in caz ca ai gasit pana acum.
Interesantă viziune, nu neapărat o prozodie reușită, sunt câteva opintiri mai mult sau mai puțin literare prin strofele mediane dar... una peste alta un poem încântător!
Nici măcar nu știu unde să-l încadrez, deși stiu că încadrările sunt supuse erorilor, dar dacă ar fi totuși vorba de așa ceva, aș încadra acest poem neo-romantic douămiist. Păcat de abandonul care a urmat unui entuziasm pe care l-am simțit cu toții. Primiți vă rog o peniță pe care nu o pot oferi pe text habar n-am de ce.
Marga
Emile, imi place ritmul poemului, ma duce intr-un fel cu gandul la my all time favourite van morrison... all that blues! O singura observatie: cred ca gerunziul se scrie cu î nu cu â, dacă tot scrii după normele noi, nu ca alti editoril de aici de pe Hermeneia :-) Si un gand care-mi vine ca o amintire de la un Bobadil Siegfried uitat prin sertare: Am sa ma-nchid in umbra mea prelunga Ca intr-un sarcofag fara comori Si-am sa te-astept vaduva mea niebelunga Sa ma trezesti cu razbunarea ta in zori Andu
ma tem ca ai devenit (prea) diplomat, Dorin...:) "candid" este un fel de..."hm..da...interesant..."? spune-mi, te rog, cum vezi imbunatatirile de sintaxa.
Salut și eu venirea pe Hermeneia a acestui autor din diaspora, sportiv poet și filozof care nu de puține ori m-a pus pe gânduri citindu-l prin diverse locuri. Sper să posteze texte adevărate pe aici și nu resturi aruncate de la înâlțimea staturii sale. Eu sunt gata de citit, deocamdată am răbdare, la pomul lăudat să nu te duci niciodată cu sacul, știu asta.
Deci, bine ai venit pe Hermeneia, Măria Ta!
Luminează-ne!
Margas
Calin a gasit cuvantul potrivit pentru acest text... studiu. O mica bijuterie, foarte reusita ca dinamica... eu as incepe cu versul doi, cu albul subinteles :)
poate sa nu existe "autorul" Emilian Pal, dar ceea ce scrie omul din spatele acestui nume, este de o valoare pe care eu
nu mi-as permite sa o ignor fara sa dau dovada de subiectivitate.
din punctul meu de vedere, poeziile semnate de acest poet poarta o amprenta autentica, se recunosc dupa originalitatea
cu care curge discursul poetic, naturaletea si claritatea expresiei.
poate ca atmosfera textelor nu este neaparat "luminoasa" dar este evident ca actul scrierii se face cu detasare, nu mizeaza pe intertextualitate, pe tehnici scriitoricesti si de aceea miza este naturala si credibila, in cuvintele lui pulseaza viata
intr-un stil propriu ce nu vrea sa epateze.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Vreau să felicit în primul rând câștigătorii; e meritul lor. Mult succes pe mai departe și o inspirație senină cu cât mai multe realizări! Mulțumiri juriului, participanților, tuturor celor ce au contribuit mai mult sau mai puțin; mulțumiri celor ce au susținut această acțiune și nu în ultimul rând promotorului ei! Mă bucur să văd asfel de inițiative, că ceva se mișcă, să văd interes. E doar un început dar timpul ne rezervă multe suprize și lucrul acesta sună promițător. E o nouă ipostază în care poate nu ne-am întâlnit până acum pe "Hermeneia", ceva nou ce aprinde o flacără, mărește adrenalina, întărește mai multe speranțe. Mie mi-a plăcut și mă bucur că am avut ocazia să particip; mă bucur că a fost înțelegere, înspirație și interes colectiv. Un colectiv unit și promițător, ce uimește în fiecare zi. Mult succes în continuare tuturor!
Virgil, mie mi-a plăcut atât episodul cât și pilotul. Mi-a plăcut să văd acel, om, ce se implică dorind să creeze ceva frumos, interesant și cu mult gust. Pentru mine acest lucru este o reușită; e ceva nou ce merită tot respectul. Merită continuat.
Felicitările mele tuturor!
pentru textul : Rezultatele Concursului de Poezie „Astenie de primăvară – Hermeneia 2010” - Hermeneia Live Online deDincolo de alte aspecte, ridici o problemă care mi se pare crucială. Cea a „moralei”. Voi răspunde, în continuare, vorbind despre modul în care o înțeleg eu practic. Evitȃnd tot soiul de discuții filosofice sau de altă natură care s-au purtat de-a lungul timpului, se poartă și se vor mai purta mult și bine în Occident. Ȋn momentul în care intru (rar și numai cȃnd simt nevoia și singur) într-un locaș de cult (de obicei într-o biserică ortodoxă pentru că asta este religia în care m-am născut, dar și în altele – am avut ocazia asta) sau mă aflu pe un vȃrf de munte sau la malul mării (și în aceste situații, tot singur) mă rog Divinității (oricare o fi Ea) doar atȃt: să-mi dea puterea nu să nu fac rău cuiva și, mai ales, să nu gȃndesc rău despre cineva, oricine ar fi acest „cineva”, ființă sau lucru neînsuflețit. Asta nu înseamnă că atunci cȃnd cineva încearcă să-mi facă rău, nu trebuie să îl împiedic. Și asta împotriva modului absolut vulgarizat cum se înțeleg lucrurile în creștinism, adică „să-i întorc și obrazul celălalt”. Ci să-l împiedic să-mi facă rău, adică fără pornire și încrȃncenare sau furie. Dimpotrivă, cu compasiune (adevăratul înțeles al milei creștine așa cum o pricep eu). Adică, dacă mă pot exprima așa, „iubindu-l”. Și „iubindu-l” pentru că știu (simt) că astfel răul se va întoarce, bumerang, împotriva lui și îmi pare rău că se va întȃmpla așa. Este principiul de bază al artelor marțiale. Mai mult, în cadrul acestora se merge atȃt de departe încȃt se spune că atunci cȃnd „ești pe cale”, poți să-ți anihilezi complet adversarul cȃnd acesta devine extrem de „pornit”, pentru că nu îți face rău numai ție, ci „Totalității”. Evident, departe de mine de a considera că sunt, sau voi ajunge vreodată „pe cale”. Așa că o astfel de posibilitate am exclus-o și o exclud. Ȋn schimb, în viață am trecut prin destule. Și am aplicat, la început fără să știu, apoi conștient cele de care ți-am zis. Și am reușit, de cele mai multe ori să scap cu fața curată. Iar atunci cȃnd am „părut” a fi la fel de încrȃncenat ca și adversarul, a fost – mai mult – o mască. Toate cele care le-am spus pȃnă acum sunt rezumate într-un mod excepțional de Sf. Augustin cȃnd zice „Iubește și fă ce vrei”. Și care sintetizează, după umila mea părere, ce am putea înțelege prin „iubire creștină”. Ceea ce pare o erezie, dacă nu chiar o blasfemie, pentru un creștin habotnic (și s-au găsit destui, inclusiv unii dintre așa ziși „teologi”). Și acum să revenim la oile noastre. Ȋn textul meu cȃnd am spus să considerăm „Post-predictibilitatea nu o apocalipsă, ci o nouă provocare. Căreia trebuie să-i facem față adaptȃndu-ne ei. Și exploatȃndu-i potențele imediat ce apar sub formă de evenimente imprevizibile”, am avut în vedere tocmai modul meu de a percepe și gȃndi «morala». Ȋn sensul în care atunci cȃnd în astfel de situații apare firesc „concurența”, „adaptarea” noastră la «impredictibilitate» nu însemnă nimic altceva decȃt a simți și a acționa în sensul „Totalității” care ne servește apariția unui eveniment neașteptat. Adică cu compasiune față de adversar și nu cu încrȃncenare și violență. Evident că toate astea nu rezultă (și nici nu mi-am propus deocamdată să rezulte) din text. Dar dacă m-ai „provocat”, am încercat (poate destul de stȃngaci) să le spun. Mai adaug că un astfel de mod de a proceda este specific și Zen-ului. Și, pentru asta, redau, în continuare, traducerea mea a unui fragment di D.T. Suzuki. “Zen Buddhism – Selected Writings”, Image Books DOUBLEDAY, 1996. „Rațiunea Non-Rațiunii : Exercițiile Koan Koanul este propus discipolilor în primul rând pentru a trezi starea de conștiență. Facultatea de a raționa este suspendată, adică cea mai superficială activitate a minții este oprită astfel încât partea profundă care se găsește adânc îngropată poate fi pusă în funcțiune pentru a-și exercita funcțiunile sale native. Centrii afectivi și cognitivi care constituie trăsătura personală fundamentală sunt activați la maximum pentru a găsi soluția koanu-ului.. Aceasta este ceea ce Maestrul Zen înțelege atunci când se referă la "marea luptă" și la "înaltul spirit de interogare" ca două puteri (trăsături) esențiale necesare calificării cu succes a unui discipol Zen. Când interogația mentală ajunge la intensitatea maximă se obține o stare neutră a conștiinței care în mod eronat este desemnată prin "extaz" de către psihologii care investighează conștiința religioasă. Starea de conștiință Zen diferă esențialmente de extaz deoarece extazul constă în suspendarea puterilor mentale în timp ce mintea este angajată în contemplație; starea Zen a conștiinței, pe de altă parte, este una care presupune punerea în lucru, prin cele mai intensive exerciții a facultăților fundamentale care alcătuiesc personalitatea cuiva. Există, în această stare o concentrare intens-pozitivă asupra unui singur obiect al gândirii care este numită o stare de acuitate (ekagra). Ea este de asemenea cunoscută ca o stare de daigi sau de fixare. Acesta este punctul unde conștiința empirică cu întregul său conținut conștient și inconștient este pur și simplu abolită și se percepe direct Necunoscutul, ce se găsește Dincolo, ceea ce chiar nu se Cunoaște. În extaz nu există o astfel de tranziție deoarece finalitatea statică nu permite o viitoare desfășurare.. Nu există nimic în extaz care să corespundă cu "aruncarea sinelui în prăpastie" sau "pierderea sprijinului". În final ceea ce pare la început a fi o suspendare temporară a facultăților psihice devine o încărcare cu o nouă energie până acum adormită.. ….O iluminare subită se naște din profunzimile interioare ale conștiinței drept o sursă a unei noi vieți ce a fost atinsă (sursa) și din care Koanul smulge secretul.” Ori, în cazul apariției unor evenimente „imprevizibile” o stare „Zen” păstrată tot timpul (și nu numai la rezolvarea unui koan) ar putea fi o soluție. Ȋn această ordine de idei poate că așa numitul management japonez „Kay Zen” care are la bază tocmai Zen-ul și care a făcut Japonia să devină competitivă în raporturile sale cu Occidentul, ar putea fi o soluție. Din nefericire, Occidentul a preluat, în majoritatea cazurilor, complet deformat managementul „Kay Zen”. Singurii care l-au preluat în spiritul său au fost nemții. Probabil datorită faptului că, în al doilea război mondial, au trecut și ei printr-o experiență la fel de tragică ca și japonezii. Și cred că nu este doar o întȃmplare că în Germania a fost deschis, pentru prima oară în Europa, un Institut „Kay Zen” (astăzi astfel de organizații au proliferat în Occident). Discutia asta mi-a provocat o adevarata placere. Si iti multumesc. Toate cele bune, Gorun
pentru textul : Unde dai și unde crapă. De la matricea S la eveniment impredictibil. derevezi, te rog, dialogul nostru de aici:
http://hermeneia.com/content/felicia
pentru textul : felul meu de îngropat în aer deIn versul "carne crudă mânca el duminica" ati utilizat inversiunea numai pentru a evita cacofonia ? Suna foarte fals. Nu inteleg ideea din final, nu o pot percepe nici macar metaforic. Cuvantul "trompeta" nu l-as considera foarte "poetic" in contextul dat. Ialin
pentru textul : strada mea cu pielea prăfuită dePentru Matei
ARGUMENTE - Nume pentru acelaşi Dumnezeu
De ce uneori întîlnim “Hristos” scris “Cristos” şi “Iisus” scris “Isus”? Răspunsul îl aflăm de la părintele Constantin Pătuleanu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova.
Copiii sînt învăţaţi la ora de religie să scrie într-un anumit fel, altminteri săvîrşesc păcat. Primim cărţi de la inşi pe stradă în care numele Mîntuitorului apare scris altfel decît ni se spune. Cum este însă corect şi mai ales de ce?!
“După mine este foarte simplu, Hristos se scrie cu «H», deoarece acest nume provine din limba greacă. Ne ghidăm după prima Evanghelie a Sfîntului Apostol şi Evanghelist Marcu scrisă în limba greacă. Aici apare Hristos cu «H». Cu toate că sîntem un popor latin, cultura românească a fost influenţată în mare măsură de cea grecească. De aici am preluat numele Mîntuitorului.” În ceea ce priveşte numele de “Iisus”, părintele precizează: “Scriem cu doi de «i» pentru a face diferenţa între Fiul lui Dumnezeu şi alte persoane care au purtat în Vechiul Testament şi poartă acest nume ca nume propriu. Este o personalizare”.
Ce se întîmplă în cazul în care scriem diferit? “Dacă scriem altfel, este greşit, pentru că nu Îi respectăm numele propriu, aşa cum ni-l arată tradiţia. Vreau să precizez un fapt şi mi-aş dori să nu se mai perpetueze acest zvon. Se spune că «Isus», scris cu un singur «i», ar însemna în ebraică «măgar». Nimic mai neadevărat. În dicţionarul ebraic, «Isus» sau «Iisus» este nume propriu.”
Ai dreptate Matei, îţi mulţumesc mult- pe viitor voi scrie corect.
pentru textul : Fanii lui Cristos deam să fiu ironic. se vede că este frig rău în moldova. asta este a treia (dacă nu mă înșel) poezie - la rînd - care conține frig, iarnă, gheață, pulovere și ger
pentru textul : Ultima întâlnire cu sinele deasa ca nu conta prea mult pe mine. da' nu-i nimic...tu scandezi, eu bat tobele. :)
pentru textul : pijamaua albastră a domnului Nae deVirgil se pare ca am cam pierdut amandoi vremea incercand sa ne convingem unul pe altul despre lucruri care nu au nevoie de "aprobarea" noastra ca sa existe. Se spune ca atunci cand reusesti sa zambesti, in momente din acestea de mirare, abia atunci traiesti cu adevarat. De fapt textul tau m-a umplut de indignare. Nu pentru ca ar fi unul slab, nu pentru ca ideile din el nu ar fi adevarate, nu pentru ca este al tau. Numai ca atunci cand treci prin ocna, fie si privind ochii unuia pe care vremurile l-au ratacit pe acolo, nu mai poti face poezie din asta. Numai acela care a trait asa ceva poate sa se elibereze prin scris. In acest caz poetica n-ar putea niciodata sa bata realitatea si atunci nu poti sa nu te intrebi: la ce bun? Am simtit nevoia sa iti spun acestea pentru ca sunt sigur ca ma vei intelege , desigur sub rezerva ca nu este decat o nenorocita de parere a unui necunoscut.
pentru textul : noi propovăduim un hristos nerăstignit deo poezie la fel de sărată ca sarea slăvită la ospeţe. îmi pare că transmite excepţional starea, fără fasoane şi alambicuri. cred că este suficientă motivaţia pentru:
pentru textul : Mere târzii deAre dreptate, se zice "dintre" cand e vorba de persoane si "din" cand e vorba de lucruri. Mi-a placut textul, mai putin finalul, ca ma asteptam la ceva maret.
pentru textul : femeia poet deTextul este o bucată de proză fragmentată.
pentru textul : uşa trântită deErika, probabil că ne regăsim în unele versuri, sunt stări care se aseamănă, altele care sunt identice, uzăm de aceleași cuvinte și avem fiecare câte o inimă... femeia fără țipăt nu are uneori loc printre femeile planetei, ea, locuiește aici în poezie. mă bucur că ai întâlnit-o. Madim
pentru textul : Femeia fără țipăt de...pentru a pătrunde puțin în miezul versurilor, am încercat să pornesc de la titlul poemului. totul stă sub semnul alb-negrului și nu lipsește nici nuanța ușor ironică, nici nuanța ușor nostalgică p'acilea. am urmărit culorile astfel: dimineața- alb, ciocolată cu lapte-tentă de negru,țigan-la alegere, de unde vine nuanța ironică, degete-alb și surprinzător...pian: alb-negru(clapele). pentru că nuanța ușor ironică am subliniat-o, revin la nuanța nostalgică ce îmi convine perfect, pentru că singurul element rămas deoparte, fără culoare sunt cele "două secunde", de aici pornind demersul poetei care în suprafața poemului contruiește o imagine sensibil-ermetică, pentru ca în substratul său să fie un dans al simbolurilor. ideea , după cum o văd eu este conducerea ființei, la rândul ei îmbinare între alb și negru, în unele geneze când trebuie a ne apropia de obiectele care ne seamănă, nu doar formal (clapele pianului), ci și reverberator, pianul reușind a trezi atât albul cât și negrul din ființă. mi-a plăcut Vio, acest poem al tău și cu riscul de a se "supăra" Virgil pe mine, te îngălbenesc, pentru că îmi place. bine ai venit pe hermeneia!
pentru textul : alb-negru deOttilia
îţi mulţumesc.
Ioana
ştiu, klaps.
Andu Moldovan
pentru textul : scrisoare cu onduleuri de sineală denu comentez.
Bianca, ești pre drăguță, sper să nu încalc nici un regulament că o spun, (uff, acum voi avea și stresul acesta al regulamentului), dar chiar nu se vede sau nu se simte că nu sunt trecute cu vederea comentariile jignitoare atâta timp cât ele se repetă la doamna editor. Eu nu monitorizez comentariile, doar că mă mai nimeresc pur și simplu și pot să spun că nu s- a întâmplat numai cu mine și cu Mircea, ci și cu alții. Nu e rostul meu aici de a aduce la cunoștință una și alta dar lucrurile încep să alunece și nu poți să negi ce se întâmplă. Oricum, îți mulțumesc pentru promptitudinea răspunsului, eu nu am îndoieli că nu pot face un comentariu sau altul, dar am îndoieli că din nou se vor face aluzii la comentariile mele și acest fapt mă deranjează. Te rog să revezi când ai timp comentariile scrise de mine la poeziile lui Mircea și atunci vei vedea. Sau comentariile scrise de doamna editor la poeziile mele. Mă bucur că constat că putem să stăm de vorbă și în limitele bunei- cuviințe. Îi cer scuze lui Mircea pentru spațiul ocupat aici, pe pagina lui. Încă o dată, mulțumesc.
pentru textul : Gând de vecernie deÎți recomand pe viitor când vei mai dori să abordezi genul minimalist să studiezi mai mult scrierile unor autori care scriu bine (nu vreau să implic vreo insinuare)... și ai pe site câțiva de notorietate.
pentru textul : Om din cel mai simplu trup deIdeea este că un poem minimalist nu trebuie să poată fi rearanjat așa, oricum, așa cum poemul tău aproape mă invită.
Nu reușești să sintetizezi (deocamdată) ideea în puține cuvinte.
Nu vreau să amalgamez eu poemul tău în scop demonstrativ pentru că sunt sigur că, inteligent cum te știu, ai prins ideea fără ca eu să fiu nevoit să decupez cu foarfecele printre cuvintele tale.
Te mai citesc, succes!
Aritmosa... piaza reprezinta o prevestire care poate fi buna sau rea, norocoasa sau funesta (care este cauza unei nenorociri). Asa este... negrul si albul nu sunt considerate culori... eu privesc totusi negrul ca lipsa a luminii si ca dorinta a luminii... oricum in aceasta poezie negrul e doar un pretext, o determinatiune pentru o femeie oarecum ireala. Multumesc pentru popas si opiniile scrise in subsolul textului meu.
pentru textul : Închisoarea luminii deeu ma bucur!
pentru textul : Clătite pe centru și alte amănunte nesemnificative depe cand? asa...o data aproximativa? sau una certa?
Eu sper că sofismul nu este ultima stație pavată cu asfalt a intelectualului de rasă.
pentru textul : Săgeata 2 deDeocamdată din păcate și matale Gorune și fratele Firică mă îngrijorați rău de tot.
Oare ce e dincolo de această decădere?
Oare mă așteaptă și pe mine același destin implacabil?
Doamne... scuip în sân și sper că nu.
Mi-a plăcut textul și mă provoacă să lansez o pagină specială despre „pseudo-literatură”. Mm puțin rezerve față de folosirea acelui „negreșit” în formula „Din Craiova, primesc, negreşit, prin e-mail, în format pdf, CONSTELAŢII DIAMANTINE”. Probabil că ați vrut să spuneți „cu regularitate” sau „neîncetat”, sau poate altceva...
pentru textul : Stupidităţi...aniversare demultumesc, Virgil. nu, nu e construita in graba, ci in ultimele 7 zile. si chiar a fost corectata si acum, desi e putin dificil fiindca nu sunt la mine. incerc sa fiu exigenta. uneori reusesc, alteori nu pana la nivelul exigentei celorlalti. multe lucruri s-au folosit in poezie, dar nu stiu daca in contexte similare, am participat deja la o intalnire unde s-a discutat mult pe tema ce anume se mai poate scrie original, inedit, nou in asa fel incit sa nu fie nici artificial, nici fortat. oricum, nu am scris banal. multumesc pentru parere voi tine seama. mi-ar fi placut sa stiu parerea ta si pe unul din textele mai bune, in caz ca ai gasit pana acum.
pentru textul : downtown deInteresantă viziune, nu neapărat o prozodie reușită, sunt câteva opintiri mai mult sau mai puțin literare prin strofele mediane dar... una peste alta un poem încântător!
pentru textul : covrigi calzi deNici măcar nu știu unde să-l încadrez, deși stiu că încadrările sunt supuse erorilor, dar dacă ar fi totuși vorba de așa ceva, aș încadra acest poem neo-romantic douămiist. Păcat de abandonul care a urmat unui entuziasm pe care l-am simțit cu toții. Primiți vă rog o peniță pe care nu o pot oferi pe text habar n-am de ce.
Marga
voia vea - voi avea
pentru textul : Protocolar deUn text ca o lungă aşteptare, o tristeţe pietrificată... Merită recitit.
pentru textul : nada te turbe deEmile, imi place ritmul poemului, ma duce intr-un fel cu gandul la my all time favourite van morrison... all that blues! O singura observatie: cred ca gerunziul se scrie cu î nu cu â, dacă tot scrii după normele noi, nu ca alti editoril de aici de pe Hermeneia :-) Si un gand care-mi vine ca o amintire de la un Bobadil Siegfried uitat prin sertare: Am sa ma-nchid in umbra mea prelunga Ca intr-un sarcofag fara comori Si-am sa te-astept vaduva mea niebelunga Sa ma trezesti cu razbunarea ta in zori Andu
pentru textul : Contuzii denimic nu se compara cu mediterana. multumesc celor care au calatorit alaturi de mine.
pentru textul : La Méditerranée dema tem ca ai devenit (prea) diplomat, Dorin...:) "candid" este un fel de..."hm..da...interesant..."? spune-mi, te rog, cum vezi imbunatatirile de sintaxa.
pentru textul : Niciun semn de la tine deSalut și eu venirea pe Hermeneia a acestui autor din diaspora, sportiv poet și filozof care nu de puține ori m-a pus pe gânduri citindu-l prin diverse locuri. Sper să posteze texte adevărate pe aici și nu resturi aruncate de la înâlțimea staturii sale. Eu sunt gata de citit, deocamdată am răbdare, la pomul lăudat să nu te duci niciodată cu sacul, știu asta.
pentru textul : Canibalism liric deDeci, bine ai venit pe Hermeneia, Măria Ta!
Luminează-ne!
Margas
Calin a gasit cuvantul potrivit pentru acest text... studiu. O mica bijuterie, foarte reusita ca dinamica... eu as incepe cu versul doi, cu albul subinteles :)
pentru textul : studiu în alb și negru depoate sa nu existe "autorul" Emilian Pal, dar ceea ce scrie omul din spatele acestui nume, este de o valoare pe care eu
pentru textul : elephant&castel denu mi-as permite sa o ignor fara sa dau dovada de subiectivitate.
din punctul meu de vedere, poeziile semnate de acest poet poarta o amprenta autentica, se recunosc dupa originalitatea
cu care curge discursul poetic, naturaletea si claritatea expresiei.
poate ca atmosfera textelor nu este neaparat "luminoasa" dar este evident ca actul scrierii se face cu detasare, nu mizeaza pe intertextualitate, pe tehnici scriitoricesti si de aceea miza este naturala si credibila, in cuvintele lui pulseaza viata
intr-un stil propriu ce nu vrea sa epateze.
Pagini