Atât de multă lume scrie poezie încât nu e de mirare că se poate ajunge independent la aceeași idee. O reciclare de imagini și cuvinte, această rescriere involuntară. Există și un aspect voluntar: autori consacrați nord americani ce "rescriu" opera clasicilor, re-aranjând de exemplu cuvintele dintr-un poem celebru într-unul nou, generând alte imagini sau alte înțelesuri. În timp ce autori originali nu sunt publicați, nefiind cunoscuți, Când este plagiatul invocat și escalat? Atunci când aduce profit părții lezate. Se reduce totul la aspectul pecuniar al situației și depinde de cine deține copyright-ul. Asta e lumea în care trăim, Eu am un greier în subsol. Începe să se roage la ora 21:50 fix. Probabil că e papa greierilor catolici și subsolul meu reprezintă catacombele Vaticanului greieresc.În orice caz, nu lipsa lui de originalitate o să mă îmbogățească pe mine.

foarte reusit finalul ce ar putea sa isi pastreze autonomia chiar: "unele lucruri se pierd pentru totdeauna dar niciodată nu înțeleg de ce teii înfloresc pe furiș la fel ca oasele mele duminica"

eu am o slabiciune pentru bunici(f). a mea n-a apucat telefonia mobila. n-a apucat-o nici pe aia fixa fiindca in cartier acolo nu cred ca se trasese firul acela. sau poate aveau unii vecini. cred ca aveau si cred ca atunci am inceput sa ma uit cu jind la curtea vecinului. sau parca era peste drum. in orice caz, era un miraj ideea asta de telefon. pe maidan am incercat telefonul cu doua cutii de chibrituri si cu un fir lung de sirma de cupru. cred ca mai tii mine cutiile acelea de chibrituri din lemn. azi nici chibriturile nu le mai fac din lemn. erau faine cutiile si asa am vorbit eu prima data la telefon. si era si mobil ca ne puteam duce si pe maidanul de pe strada vecina. deci, asa cum spuneam, am o slabiciune pentru bunici. de aceea nu pot fi obiectiv cind citesc textul asta. asa ca iti spun doar ca e o onoare, domnule Geana. felicitari pentru volum.

felicitari pentru imaginatia debordanta care, pentru mine, este un semn si o caracteristica definitorie a poeziei! felul in care autorul complica si alambicheaza lumina care se rasfrange in si prin ochii sai, lasand imaginatia cititorului sa zburde aiurea, este un motiv de a remarca aceasta scriere ca plina de originalitate si de inspiratie. titlul insa, imi pare fortat pentru text. daca "ochii sunt ferestrele sufletului", asta nu insemna ca, ideatic, tot ce descrie poemul se referea la deschiderea inimii catre univers.

...nu sunt pe soclu, Ioana. sunt un om de bunătatea căruia se abuzează. caleașca va pleca într-o zi, ca o îndrăgostită de drum, de străzi, de ființele cărora nu le-a găsit încă nume.[îmi face bine trecerea ta, mai ales că apreciez mult două cunoștințe comune, mă refer la Constanța Buzea și Nicolae Țone... sau poate mă înșel?:)]

Poemul începe excelent cu o anume aromă cunoscută "filmele intră în poeme verzui cu pețiolul legat de regizor," recitesc cu placere și strofa a doua, "am rulota mea, sunt vedetă în viața unor oameni dragi, de câte ori urc printre ei cu mâinile legate îmi dau să mănânc pizza și ultimele noutăți luminoase" precum și sfârșitul poemului bine regizat de Paul :)

Nimic nu e convențional aici, dar are ceva ce atrage, disimulat, care dă bine. Nu știu ce, poate o nonșalanță a rostirii și asta nu vine chiar de nicăieri. Poate un retorism temperat și acele cezuri care... Acele cezuri care.

cailean, cum eu muncesc mai mult prin maruntaiele site-ului cam uit sa mai raspund la comentarii. imi cer scuze. incerc sa ma achit de datorie. multumesc pentru apreciere. da, cred ca a astepta e poate cel mai greu lucru si sincer sa fiu am asteptat si eu textul asta sa apara. in ultima vreme imi cam pierd rabdarea cu poezia. ma cam descalific. dar ideea ta e geniala. e imposibil sa scrii daca n-ai rabdare si nu astepti ca sa se intimple poezia. aranca, eu cu indragostirea de mine insumi o duc prost. poate pentru ca indragostirea e feminina iar egoismul e masculin (cel putin la singular, si e cam greu sa ai... egoisme). deci, cum ziceam, o duc prost. in schimb... Proust a zis-o bine. zilele trecute intr-un film cineva zicea ca "cinicul e un idealist cu inima zdrobita". o fi asa, ca era femeie si prea le stia pe toate. merci de apreciere lucian, in ce priveste titlul sau "layer-ul" semi-aparent al textului, recunosc, pentru chestia asta ma felicit si eu pe mine. pina si mie mi-a placut sapphire, ce-ai dom'le cu scortisoara?! ca vine craciunul... si stii cum se zice, ca nu e tristete mai crunta decit aia de craciun. ai grija de tristete... si de scortisoara. despre "insule" nu spun nimic, ca e interzis

O.K. Astept comentariul pe text.

...mă mai apucă şi pe mine :). Mulţumesc pentru vizită şi mă bucur că ţi-a plăcut. Dacă am înţeles bine, ar trebui să schimb titlul, nu?

observ un du-te-vino intre adoratie si respingere. in miezul lui dzeu e o intunecime mare. cine se deschide mai mult iese sau intra?

Multumesc, Raluca !

mirari/ intorogatii: 1) "pielea cojită" poate fi, ea, "obisnuită"? 2) patul lui Procust avea ...arcuri??! inteleg ce ai vrut sa transmiti, dar asta numai datorita primei strofe.

aș face-o cu drag Ovidiu, dar nu pot sa devin membru, sau nu știu cum să fac asta. mulțumesc pentru gândul bun!