Desigur un poem cu o simbolistica destul de complexa, cu cat te apleci mai mult spre abisurile gnostice, cam asa se intampla... Ma feresc sa abordez semnificatii pentru ca pe de o parte ar trebui sa ma lungesc, inevitabil, iar pe de alta nu stiu daca as fi capabil sa acopar asa cum trebuie tot ce ar fi de zis. deci ma voi rezuma la estetica textului din punctul meu de vedere ca si cititor de poezie. Primele versuri sunt fermecatoare pana la acel "code red" de care ma impiedic oricat as incerca sa-i acord alte si alte valente. Urmeaza versurile mele preferate "să se fi strâns dragostea noastră ca o maculat/ură sfântă" pentru a scrie asa ceva iti trebui cu adevarat har iar eu sunt invidios pe aceste versuri. Finalul insa nu ma "estetizeaza" in aceeasi masura. Mi se pare rupt de context, fortat pentru a incheia rapid acest poem pe care eu il simt mai degraba epic... daca autoarea l-ar fi scris astfel. Asa, minimalist si usor optzecist mi se pare ca un tablou de familie atarnat pe un perete alb... drag si desuet mirosind a ultima zugraveala. Cu stima, Andu