Text-imagine de departe ce decupează neliniștea sub formele ei stranii, ireale, atemporale: "în toamna asta ies corăbii pe ascuns din piepturile bărbatilor un steag le dă senzatia de aer cînd se sufocă" Iluzia se materializează, prinde conturul a ceva intangibil, devine "primagdalena cea fără de cirese amare". Dintr-o singură respirație a spațiului dilatat, inospitalier, metamorfozat la fiecare mișcare, rotație a microuniversului, totul devine pământ și apă nesfârșită, lagunele inexplorabile ale necunoscutului se contractă convulsiv..."si nicăieri nici un ocean" și nicăieri decât tentația celor pierduți pentru încă o viață în alt pseudo-Eden: "pentru mai tîrziu doar un pumn de cirese amare"...