pe Hermeneia este interzisă vulgaritatea însă în cazul intervenției tale ar trebui interzis urinatul pe gardul unei discuții doar pentru că buchisești din Regulament.
Știu, e mai complicat, însă Hermeneia nu e site de rezervare de bilete on-line, e site de literatură, iar libertatea de exprimare e garantată atât timp cât nu jignești persoana. Nu fi paznic la mânăstire Adriane, Hermeneia nu e așa ceva, niciunul dintre noi pe aici nu e ușă de biserică, sau poate tu?
Prietenește
Vezuviu se scrie corect in limba romana, iar la cele doua bombardamente se putea spune simplu - a primului bombardament atomic. Mai ai cateva elemente de umplutura care pot fi scoase cu eleganta:
(faptul ca) stau asteptandu-te (precum un) sfinx uitat pe o noptiera
(mi se pare o - mai ales ca repeti moartea imi pare) stranie aberație în țesătura lucrurilor
acum nu poți fi decît tu (cu toate că nici pe departe)nu îmi imaginez
este mai bine așa (de vreme ce) alternativa nu ar fi decît o iubire împărtășită...
In concluzie, textul este frumos, iti dau o penita, dar te rog sa renunti la limbazul prozaic, descriptiv, explicativ, si incearca sa fii mai concentrat in exprimare.
Încercarea de a fabrica poezii, te face să pierzi încet din forță. Poate că poezia și cuvintele alese nu sunt cele mai fericite, dar nu am vrut să "lucrez" textul, am vrut să las fluxul de imagini să mă inunde și să scriu exact ce simt. Împreună suntem la începutul unui drum, personal vreau să las minciuna deoparte de poezie și, cel mai important, să învăț de pe urma feed-back-ului creat aici. Am găsit acest site, căutand poeziile lui Virgil, și așa cum mai spuneam, îmi place aici. Profetul a observat foarte bine, este în mine o revoltă, măcar într-un final de poezie, pentru tot ce ni se întâmplă nouă și celor din jurul nostru. Noroc că avem puterea să evadăm din cotidian. Cailean, la 1096 este atestat Oxford, pe la 1694 apare și o Academie Domnească la noi... e mult de recuperat. Până atunci suntem cu barza, vaca și broasca... sau, mai rău, cu stiuca, racu' și broasca. Obișnuit cu alt gen de site în care fiecare se comentează pe sine prin alții, vă mulțumesc că ați venit pe pagina mea. s.
Cezar, răspunsul tău îmi place și am hotărât să te mai citesc.
Cât privește ironia, eu propun să avem o relație literară în trei timpi, la început când sunt ironic tu te faci că nu vezi și sari peste pasajul respectiv. Al doilea timp va fi când vei agrea ironia mea și vei începe să fii și tu ironic cu mine în același fel, sau într-un fel superior, nicidecum într-unul inferior. Al treilea timp va fi când vom renunța amândoi la ironie sau o vom folosi nu va mai conta. Ai fi o premieră la pasul trei, dar eu mizez mereu pe noua generație de poeți. Să scrii cu spor dar mai ales cu inspirație,
Andu
nu m-am indoit de autenticitatea poemului si nici de proiectia lui in existenta ta. daca doresti sa vorbim despre poezie mai mult in contextul unui posibil volum, poti cere ym-ul meu lui Virgil.
ia uite dom'le cum a ajuns numele meu in fruntea s(t)atului s(t)atul pe ginduri eu tot n-am inteles daca e vorba de "parale" sau "paralele", ma mai gindesc sectiunea care imi place la nebunie si cred ca va ramine celebra in literatura: "Astazi am urcat o cruce mare de piatra in basculanta unui camion si mi-am zis trebuie sa ucid patetismul. Este antieconomic, antiecologic, cersetorie la drumul mare. M-am intrebat pe cine ar trebui sa intereseze cat de patetica este crucea aia din camion si pe ce mormant va fi asezata si cate ploi se vor zbate in aripile ei atat de curate precum lacrima vitei-de-vie." m-a intors pe dos textul si mi-a facut bine. mai ioana, da' tu chiar stii sa scrii. se pare ca tot ai invatat ceva la scoala aia de teatru sau ce ai facut tu pe acolo excelent textul, pentru prima data regret ca nu exista "stelute" pe hermeneia sau alte forme de evidentiere
ok, madam bargan, am schimbat cite ceva. in rest nu iti impartasesc punctul de vedere. probabil ca ai (doar) o intelegere liniara a textului. lucrurile sint mai mult decit par la prima vedere. tocmai de aceea ii zice „prima”, pentru ca mai exista si urmatoarele. Alina, poezia este o boala. Si, din fericire (sau nefericire) pentru noi, e o boala care ne prinde bine. Despre stil (sau gen) - ca niciodata nu m-am prins exact care o fi diferneta intre astea doua dar mai citesc - e si el o chestiune „ingrained” cum spun americanii, adica „stilul e insusi omul” cum zicea un frantuz renumit - Buffon, daca nu ma insel prin 1753, parca pe la sfirsitul lui August.
"O dată de lingoare" și a doua oară de ce? "Crești" sau "cerești"? Sincer, tare greu am mai citit textul. Să fie din cauza diacriticelor sau din cauză de "irozii verzi", "călătorii nori", "calești" wow... și mai câte, "alaiuri", "nemuritoare". Să înțeleg că dincolo de vers există un esoterism al poeziei? Unde, unde? Și întreb și eu, parafrazând un poet: "Și unde-s oare marile poeme?"
Remarcabil. Dai intreaga masura a talentului si, de data asta, a harului tau. Pacat ca se intampla atat de rar aceata "intreaga masura"! In rest te mentii la o cota destul de buna a unui discurs flamboaiant cu iz interesant de Ev mediu (goticul pe acolo haladuia) insa filosofard si...atat.
sunteti cam incisivi. intre voi nu va prea "ardeti". eu spun doar ca e un text (prea) trist. nu in raport cu ceva anume. oricum, texte de genul asta imi dau disconfort. de ce nu putem vedea doar fericire si voie buna in jurul nostru? un text care ma intristeaza
Primele trei „strofe” sunt dovada practică a ceea ce spui mai spre sfârșit: fericirea nu e obligatoriu să fie clară, nu trebuie neapărat declarată, „pot înota fără tubul de aer, fără labe mari de scafandru”? Nu de alta, dar începutul „intrigă” nițel prin descrieri de lucruri atât de simple și la îndemâna oricui, chiar stângaci realizate parcă... Mai apoi începi a simți că lucrurile nu sunt observate de un ochi oarecare, ci de unul conectat la un suflet sensibil care CAUTĂ ceva anume privind aiurea într-o lume normală, provocând o ploaie în stare să transforme „nisipul” în vise împlinite. Așa s-a văzut de aici, de după monitor:) Îmi place poezia ta, mulțam!
mulțumesc frumos, Daniela... îmi fac bine trecerile tale. despre frig, așa am avut impresia că din mine intră în cameră, poate pentru că eram și în mine și în încăpere... nu merit felicitări, dar cuvintele tale de apreciere le primesc cu toată bucuria și modestia... pentru că aprecierea e reciprocă.
imaginea arhnidiană ce urmaresti sa o pui în valoare face ca poemul să sufere prin faptul că cititorului nu îi este clar mesajul. imi place "urechea-mi s-a trezit peste noapte c-un paianjen/.../si-a tesut o plasa peste mine"; "o inima ce bate/ca o toaca la asfintit".
n-am inteles de ce americanii au "stilul lor mult prea exuberant de a-și exprima emoțiile și neplăcerile". nu recunosc deloc descrierea, mi-a last gustul unor observatii de genul "moldovenii sunt puturosi si regatenii sunt imputiti", cu variatiuni in functie de convingere, varsta si alte nise.
in rest, sunt cateva constructii interesante dar textul e in ansamblu fad, n-are niciun twist care sa-i justifice existenta. puerile frazele de genul "În privirea lui se întindeau alte cărări, care aminteau de bezna cutiilor. Loc în care ascunsese durerile. Le acoperea de fața lumii. A plâns isteric. A râs isteric". durerile, isteriile, bezna. aproape ca enumerate asa simplu suna mai bine.
se intampla rar sa critic texte, chiar mi s-a parut naiv, scris parca de un adolescent care inca n-a trait niciun eveniment demn de povestit. probabil ca iti trebuie sute de lecturi ca sa poti gasi exact contextul in care sa intre un "plans" sau o "durere" fara sa sune a soap opera, sau sa realizezi ca fara un eveniment care sa capteze interesul, relatarea oricat de priceputa a unei zi de nastere ramane doar o promisiune frustranta pentru cititor.
cu toate astea am incredere in Paul, sunt parti (inceputul, de pilda) care m-au prins si m-au facut sa citesc pana la capat. voi mai citi, te asigur ca am lasat mesajul cu buna credinta.
Chris, și atunci ce facem? Venim toți în cutia cu nisip? O să-ți luăm toate jucăriile. E ca o imagine făcută din bucăți, "formând un singur obiect", din îngeri aduși de pe pereții, unde, ce frumoase urme au lăsat. De netrecere. Mai scrie, vrem să te citim.
Bobadil a sesizat extrem de bine confuzia de nume pe care a facut-o Virgil Titarenco. Pe mine doar ma amuza. In alta ordine idei, daca se citea cu atentie textul, reiesea clar faptul ca nu e vorba despre drama sinistratilor. Problema asta era ca un fel de background. De fapt punctul principal, pe care cei care l-au inteles, l-au inteles, se referea la obiceiul nostru de a sta cu mina intinsa. Am vorbit cu pompieri, cu jandarmi, co voluntari, care au participat la lucrarle de intarire a digurilor si-mi povetseau despre cum stranierii care aveau vile amenintate de inundatii, venea isi faceau poze apoi plecau fara sa miste un deget. Era un protest impotriva diasporei care se bate cu pumnul in piept ca face ca drege, dar probabil Virgil Titarenco a citit textul in alta limba. Altfel nu vad vehementa si modul complet gresit in care a interpretat acest text. Si inca ceva: personal, as interzice dreptul de vot al celor care traiesc mai mult de cinci in strainatate. Pentru ca nu accept ca eu, care traiesc in aceasta tara, sa fiu condus de un presedinte votat de cei care habar n-au ce se intimpla in Romania. Si uite asa altii ar trebui sa traiasca o vreme aici, sa se puna la punct cu limba romana. Pentru ca altfel nu inteleg interpretarea aiuristica a acestor editoriale. Iar in limba romana, editorialul reprezinta pozitia comuna a unei redactii, a unei publicatii si nu o opinie personala, asa cum se astepta Titarenco sa vada. Eu atit am avut de spus. Si ma cheama Emilian Valeriu Pal. Nu Paul
Amprente iubind. Absențe ce invadează spațiile interioare mai mult decât orice prezență. Recele mortifer, care trece prin ziduri, ne îngheață, deep inside. Nici măcar pustiu. Doar o imensă umbră din celălalt, în noi. Sugestie: această foto făcută alb-negru cred că ar fi amplificat impactul mesajului. Încearcă varianta. Eu am încercat salvând poza aceasta pe computerul meu și... am rămas împietrită câteva secunde. Am simțit o crispare în partea stângă.
well.... mă faci să zîmbesc, corina. îmi este greu să cred că (așa teoretic vorbind) pentru tine french kiss e tot una cu țucatu' de la maramu'
era mai mult decît o folosire "xenofilă" a cuvîntului. dar, mă rog. dimpotrivă, mie îmi sună chiar... cum să spun... seducător nițeluș. deși undeva in the background o aud pe doamna blandiana cu poporul ei vegetal. mmmmm....
/Nu te-am întâlnit la ultima înmormântare Se pare că erai plecată cu un secol lumină Mai târziu decât primele cuvinte rostite tainic De șarpe Evei și de Eva lui Adam în surdină./ frumos *poate fi un poem in sine
Caline, eu nu cred ca trebuie sa fim chiar atat de sfielnici sau tehnici sau dogmatici incat de frica sa nu calcam sobrietatea teologica pur si simplu inlaturam subiectul mantuirii din literatura. e cel mai acut subiect, cel mai mare, cel mai important, cel mai necesar, iar noi de frica sa nu deranjam idolul vremii ne spalam pe maini, ne prefacem ca subiectul apartine altor incadrari si mai degraba screiem despre inorogi, prometei, licorni, ochi verzi si alte bazaconii. come on, maestre, hai, ca vremea s-a scurtat, sa ne folosim puterea creatoare si pentru cele foarte importante, pentru cele vesnice, care de fapt ele conteaza in ultima instanta, despre aur, argint si pietre scumpe care nu vor arde la testul suprem. de-astea de pe hermeneia, agonia, versul, luceafarul, poezii ro. de tot felul, e plina lumea si in ultima instanta sunt un balast baalic, o inchinare straina si falsa la acel dumnzeu necunoscut al atenei, daca vrei. fa ce vrei, dar eu voi continua sa scriu despre El, Logosul cel dintai, cel dintotdeauna, si cel de pe urma. mie nu mi-e rusine de Evanghelia lui Cristos. iar acum ma duc sa-ncui usa, c-aud lupii venind.
Mircea, poemul tau imi aminteste de un film cu Al Pacino si cu baiatul acela care simtea orice miros si pana la urma a cautat pe cel de-al treisprezecelea in trupul omenesc, omorand. Vreau sa-ti spun ca eu continuu sa cred ca tu ai capacitatea de a scrie poezie, pentru ca mi-ai dovedit nu doar o singura data ca receptezi poezia frust.. iar asta e primul necesar pas. Eu acum inteleg cum ai incercat tu aici sa descrii un fel de cosmogonie a femeii dar e atat de stangace Mircea... of, of... Live and let die, Andu
Mai este pînă la Crăciun. Mi se pare oarecum bombastic (spre ideea de reclamă) titlul care spune că poezia trebuie să îşi recîştige prestigiul. De fapt astfel de titluri “close ended” (sau culpabilizatoare, cum le numesc eu) sînt de obicei întîmpinate cu suspiciune. Pentru că ele presupun deja existenţa unui dezastru şi ne cam obligă să subscriem lui. O astfel de manevră mi se pare cel puţin suspectă. Trebuie să cunoşti foarte bine un fenomen (în acest caz poezia), deci trebuie să fii un expert (ceea ce mă îndoiesc cu privire la autorul textului de mai sus) sau trebuie să existe un anumit gen de acceptare (concluzie comună) între autor şi cititori cu privire la fenomen. Ceva ce mă îndoiesc că există. Astfel că un asemenea titlu riscă a fi perceput în registrul teribilist care vrea neaparat să ne atragă atenţia prin şocant. De cînd are nevoie poezia să îşi recîştige prestigiul? Şi de ce? Nu ni se spune. Se presupune că “noi ăştia pricepuţii ştim”. Cam subţire, dacă mă întrebi pe mine.
Evident, nu am să comentez aici tot textul. Poate mai tîrziu. Dar recunosc mă amuză abordarea positivist-modernistă din primul paragraph care desfiinţează existenţa sau manifestările metafizicului împachetîndu-le pe toate în cocoloşul “tot felul de „invenţii secrete” şi „conspiraţii”, despre tot felul de „cercetări” şi „statistici””. Iar lumea noastră e pusă sub eticheta “o societate dominată de ştiinţă şi tehnică, cu o religie aproape apusă.””. Dacă mă întrebi pe mine, sună izbitor de asemănător cu o primă lecţie de materialism dialectic. Şi e ok. Nimeni nu e obligat să nu fie ateu sau pur materialist. Dar a crede că aşa este o societate întreagă, şi a crede că am cam băgat universul în buzunar cu “ştiinţa şi tehnica” mi se pare copleşitor de naiv şi am dubii profunde că cineva care porneşte de la astfel de premize (la modă prin anii 50 – 60 chiar şi în America) poate înţelege sau spune prea multe despre poezie. Deocamdată atît. Mai tîrziu mai mult.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
pe Hermeneia este interzisă vulgaritatea însă în cazul intervenției tale ar trebui interzis urinatul pe gardul unei discuții doar pentru că buchisești din Regulament.
pentru textul : 69 de poeme de dragoste, în curs de apariție deȘtiu, e mai complicat, însă Hermeneia nu e site de rezervare de bilete on-line, e site de literatură, iar libertatea de exprimare e garantată atât timp cât nu jignești persoana. Nu fi paznic la mânăstire Adriane, Hermeneia nu e așa ceva, niciunul dintre noi pe aici nu e ușă de biserică, sau poate tu?
Prietenește
Christian, Îți mulțumesc pentru lectură și lumina din semn.
pentru textul : ce să fac deEmilian, doar tu te puteai gandi la piratul Jack Daniels.:)
pentru textul : mereu Jack deVezuviu se scrie corect in limba romana, iar la cele doua bombardamente se putea spune simplu - a primului bombardament atomic. Mai ai cateva elemente de umplutura care pot fi scoase cu eleganta:
(faptul ca) stau asteptandu-te (precum un) sfinx uitat pe o noptiera
(mi se pare o - mai ales ca repeti moartea imi pare) stranie aberație în țesătura lucrurilor
acum nu poți fi decît tu (cu toate că nici pe departe)nu îmi imaginez
este mai bine așa (de vreme ce) alternativa nu ar fi decît o iubire împărtășită...
In concluzie, textul este frumos, iti dau o penita, dar te rog sa renunti la limbazul prozaic, descriptiv, explicativ, si incearca sa fii mai concentrat in exprimare.
pentru textul : scrisori imaginare deMi-a plăcut mult poemul Nicholas,o să mai trec .
pentru textul : uneori în decembrie, deÎncercarea de a fabrica poezii, te face să pierzi încet din forță. Poate că poezia și cuvintele alese nu sunt cele mai fericite, dar nu am vrut să "lucrez" textul, am vrut să las fluxul de imagini să mă inunde și să scriu exact ce simt. Împreună suntem la începutul unui drum, personal vreau să las minciuna deoparte de poezie și, cel mai important, să învăț de pe urma feed-back-ului creat aici. Am găsit acest site, căutand poeziile lui Virgil, și așa cum mai spuneam, îmi place aici. Profetul a observat foarte bine, este în mine o revoltă, măcar într-un final de poezie, pentru tot ce ni se întâmplă nouă și celor din jurul nostru. Noroc că avem puterea să evadăm din cotidian. Cailean, la 1096 este atestat Oxford, pe la 1694 apare și o Academie Domnească la noi... e mult de recuperat. Până atunci suntem cu barza, vaca și broasca... sau, mai rău, cu stiuca, racu' și broasca. Obișnuit cu alt gen de site în care fiecare se comentează pe sine prin alții, vă mulțumesc că ați venit pe pagina mea. s.
pentru textul : Viziune cu barză, vacă și broască deCezar, răspunsul tău îmi place și am hotărât să te mai citesc.
pentru textul : 8 Martie deCât privește ironia, eu propun să avem o relație literară în trei timpi, la început când sunt ironic tu te faci că nu vezi și sari peste pasajul respectiv. Al doilea timp va fi când vei agrea ironia mea și vei începe să fii și tu ironic cu mine în același fel, sau într-un fel superior, nicidecum într-unul inferior. Al treilea timp va fi când vom renunța amândoi la ironie sau o vom folosi nu va mai conta. Ai fi o premieră la pasul trei, dar eu mizez mereu pe noua generație de poeți. Să scrii cu spor dar mai ales cu inspirație,
Andu
nu m-am indoit de autenticitatea poemului si nici de proiectia lui in existenta ta. daca doresti sa vorbim despre poezie mai mult in contextul unui posibil volum, poti cere ym-ul meu lui Virgil.
pentru textul : clown deia uite dom'le cum a ajuns numele meu in fruntea s(t)atului s(t)atul pe ginduri eu tot n-am inteles daca e vorba de "parale" sau "paralele", ma mai gindesc sectiunea care imi place la nebunie si cred ca va ramine celebra in literatura: "Astazi am urcat o cruce mare de piatra in basculanta unui camion si mi-am zis trebuie sa ucid patetismul. Este antieconomic, antiecologic, cersetorie la drumul mare. M-am intrebat pe cine ar trebui sa intereseze cat de patetica este crucea aia din camion si pe ce mormant va fi asezata si cate ploi se vor zbate in aripile ei atat de curate precum lacrima vitei-de-vie." m-a intors pe dos textul si mi-a facut bine. mai ioana, da' tu chiar stii sa scrii. se pare ca tot ai invatat ceva la scoala aia de teatru sau ce ai facut tu pe acolo excelent textul, pentru prima data regret ca nu exista "stelute" pe hermeneia sau alte forme de evidentiere
pentru textul : paraleli barbat/femeie la propunerea lui virgil deBine, Andu, fie cum zici. Am corectat:)
pentru textul : aprilie deok, madam bargan, am schimbat cite ceva. in rest nu iti impartasesc punctul de vedere. probabil ca ai (doar) o intelegere liniara a textului. lucrurile sint mai mult decit par la prima vedere. tocmai de aceea ii zice „prima”, pentru ca mai exista si urmatoarele. Alina, poezia este o boala. Si, din fericire (sau nefericire) pentru noi, e o boala care ne prinde bine. Despre stil (sau gen) - ca niciodata nu m-am prins exact care o fi diferneta intre astea doua dar mai citesc - e si el o chestiune „ingrained” cum spun americanii, adica „stilul e insusi omul” cum zicea un frantuz renumit - Buffon, daca nu ma insel prin 1753, parca pe la sfirsitul lui August.
pentru textul : de ce ar trebui de"O dată de lingoare" și a doua oară de ce? "Crești" sau "cerești"? Sincer, tare greu am mai citit textul. Să fie din cauza diacriticelor sau din cauză de "irozii verzi", "călătorii nori", "calești" wow... și mai câte, "alaiuri", "nemuritoare". Să înțeleg că dincolo de vers există un esoterism al poeziei? Unde, unde? Și întreb și eu, parafrazând un poet: "Și unde-s oare marile poeme?"
pentru textul : Unde-s oare marile povesti? deRemarcabil. Dai intreaga masura a talentului si, de data asta, a harului tau. Pacat ca se intampla atat de rar aceata "intreaga masura"! In rest te mentii la o cota destul de buna a unui discurs flamboaiant cu iz interesant de Ev mediu (goticul pe acolo haladuia) insa filosofard si...atat.
pentru textul : Mit desunteti cam incisivi. intre voi nu va prea "ardeti". eu spun doar ca e un text (prea) trist. nu in raport cu ceva anume. oricum, texte de genul asta imi dau disconfort. de ce nu putem vedea doar fericire si voie buna in jurul nostru? un text care ma intristeaza
pentru textul : Într-un târziu dePrimele trei „strofe” sunt dovada practică a ceea ce spui mai spre sfârșit: fericirea nu e obligatoriu să fie clară, nu trebuie neapărat declarată, „pot înota fără tubul de aer, fără labe mari de scafandru”? Nu de alta, dar începutul „intrigă” nițel prin descrieri de lucruri atât de simple și la îndemâna oricui, chiar stângaci realizate parcă... Mai apoi începi a simți că lucrurile nu sunt observate de un ochi oarecare, ci de unul conectat la un suflet sensibil care CAUTĂ ceva anume privind aiurea într-o lume normală, provocând o ploaie în stare să transforme „nisipul” în vise împlinite. Așa s-a văzut de aici, de după monitor:) Îmi place poezia ta, mulțam!
pentru textul : La capătul lumii deacademia română?!! ha! am mai scris despre gluma asta prin unele comentarii. de ce să le scriu? știu să citească?
pentru textul : scrisori imaginare demulțumesc frumos, Daniela... îmi fac bine trecerile tale. despre frig, așa am avut impresia că din mine intră în cameră, poate pentru că eram și în mine și în încăpere... nu merit felicitări, dar cuvintele tale de apreciere le primesc cu toată bucuria și modestia... pentru că aprecierea e reciprocă.
pentru textul : oceans house mirror deimaginea arhnidiană ce urmaresti sa o pui în valoare face ca poemul să sufere prin faptul că cititorului nu îi este clar mesajul. imi place "urechea-mi s-a trezit peste noapte c-un paianjen/.../si-a tesut o plasa peste mine"; "o inima ce bate/ca o toaca la asfintit".
pentru textul : impersonala den-am inteles de ce americanii au "stilul lor mult prea exuberant de a-și exprima emoțiile și neplăcerile". nu recunosc deloc descrierea, mi-a last gustul unor observatii de genul "moldovenii sunt puturosi si regatenii sunt imputiti", cu variatiuni in functie de convingere, varsta si alte nise.
pentru textul : Between the bars dein rest, sunt cateva constructii interesante dar textul e in ansamblu fad, n-are niciun twist care sa-i justifice existenta. puerile frazele de genul "În privirea lui se întindeau alte cărări, care aminteau de bezna cutiilor. Loc în care ascunsese durerile. Le acoperea de fața lumii. A plâns isteric. A râs isteric". durerile, isteriile, bezna. aproape ca enumerate asa simplu suna mai bine.
se intampla rar sa critic texte, chiar mi s-a parut naiv, scris parca de un adolescent care inca n-a trait niciun eveniment demn de povestit. probabil ca iti trebuie sute de lecturi ca sa poti gasi exact contextul in care sa intre un "plans" sau o "durere" fara sa sune a soap opera, sau sa realizezi ca fara un eveniment care sa capteze interesul, relatarea oricat de priceputa a unei zi de nastere ramane doar o promisiune frustranta pentru cititor.
cu toate astea am incredere in Paul, sunt parti (inceputul, de pilda) care m-au prins si m-au facut sa citesc pana la capat. voi mai citi, te asigur ca am lasat mesajul cu buna credinta.
merci Adriana, către planeta "maricica", repede, repede,dar eu mă pregăteam de teză, să văd ce fac acolo :)
pentru textul : poem orb deChris, și atunci ce facem? Venim toți în cutia cu nisip? O să-ți luăm toate jucăriile. E ca o imagine făcută din bucăți, "formând un singur obiect", din îngeri aduși de pe pereții, unde, ce frumoase urme au lăsat. De netrecere. Mai scrie, vrem să te citim.
pentru textul : Muzeul particular deBobadil a sesizat extrem de bine confuzia de nume pe care a facut-o Virgil Titarenco. Pe mine doar ma amuza. In alta ordine idei, daca se citea cu atentie textul, reiesea clar faptul ca nu e vorba despre drama sinistratilor. Problema asta era ca un fel de background. De fapt punctul principal, pe care cei care l-au inteles, l-au inteles, se referea la obiceiul nostru de a sta cu mina intinsa. Am vorbit cu pompieri, cu jandarmi, co voluntari, care au participat la lucrarle de intarire a digurilor si-mi povetseau despre cum stranierii care aveau vile amenintate de inundatii, venea isi faceau poze apoi plecau fara sa miste un deget. Era un protest impotriva diasporei care se bate cu pumnul in piept ca face ca drege, dar probabil Virgil Titarenco a citit textul in alta limba. Altfel nu vad vehementa si modul complet gresit in care a interpretat acest text. Si inca ceva: personal, as interzice dreptul de vot al celor care traiesc mai mult de cinci in strainatate. Pentru ca nu accept ca eu, care traiesc in aceasta tara, sa fiu condus de un presedinte votat de cei care habar n-au ce se intimpla in Romania. Si uite asa altii ar trebui sa traiasca o vreme aici, sa se puna la punct cu limba romana. Pentru ca altfel nu inteleg interpretarea aiuristica a acestor editoriale. Iar in limba romana, editorialul reprezinta pozitia comuna a unei redactii, a unei publicatii si nu o opinie personala, asa cum se astepta Titarenco sa vada. Eu atit am avut de spus. Si ma cheama Emilian Valeriu Pal. Nu Paul
pentru textul : despre inundaţii. altfel deEmilian, mulțumim frumos și te așteptăm la cenaclu!
pentru textul : Virtualia Nouă deAmprente iubind. Absențe ce invadează spațiile interioare mai mult decât orice prezență. Recele mortifer, care trece prin ziduri, ne îngheață, deep inside. Nici măcar pustiu. Doar o imensă umbră din celălalt, în noi. Sugestie: această foto făcută alb-negru cred că ar fi amplificat impactul mesajului. Încearcă varianta. Eu am încercat salvând poza aceasta pe computerul meu și... am rămas împietrită câteva secunde. Am simțit o crispare în partea stângă.
pentru textul : Umbra dewell.... mă faci să zîmbesc, corina. îmi este greu să cred că (așa teoretic vorbind) pentru tine french kiss e tot una cu țucatu' de la maramu'
pentru textul : french kiss vegetal deera mai mult decît o folosire "xenofilă" a cuvîntului. dar, mă rog. dimpotrivă, mie îmi sună chiar... cum să spun... seducător nițeluș. deși undeva in the background o aud pe doamna blandiana cu poporul ei vegetal. mmmmm....
/Nu te-am întâlnit la ultima înmormântare Se pare că erai plecată cu un secol lumină Mai târziu decât primele cuvinte rostite tainic De șarpe Evei și de Eva lui Adam în surdină./ frumos *poate fi un poem in sine
pentru textul : Desfătare amănunțită deCaline, eu nu cred ca trebuie sa fim chiar atat de sfielnici sau tehnici sau dogmatici incat de frica sa nu calcam sobrietatea teologica pur si simplu inlaturam subiectul mantuirii din literatura. e cel mai acut subiect, cel mai mare, cel mai important, cel mai necesar, iar noi de frica sa nu deranjam idolul vremii ne spalam pe maini, ne prefacem ca subiectul apartine altor incadrari si mai degraba screiem despre inorogi, prometei, licorni, ochi verzi si alte bazaconii. come on, maestre, hai, ca vremea s-a scurtat, sa ne folosim puterea creatoare si pentru cele foarte importante, pentru cele vesnice, care de fapt ele conteaza in ultima instanta, despre aur, argint si pietre scumpe care nu vor arde la testul suprem. de-astea de pe hermeneia, agonia, versul, luceafarul, poezii ro. de tot felul, e plina lumea si in ultima instanta sunt un balast baalic, o inchinare straina si falsa la acel dumnzeu necunoscut al atenei, daca vrei. fa ce vrei, dar eu voi continua sa scriu despre El, Logosul cel dintai, cel dintotdeauna, si cel de pe urma. mie nu mi-e rusine de Evanghelia lui Cristos. iar acum ma duc sa-ncui usa, c-aud lupii venind.
pentru textul : despre iubire deși, zăbovind asupra afirmației/interogației din titlu, mă opresc să-l salut pe ironicul/nostalgicul Nietzsche. ori nu cumva salut un nostalgic-ironic?
pentru textul : Postmodern: Ironia a murit! Trăiască Nostalgia?! deMircea, poemul tau imi aminteste de un film cu Al Pacino si cu baiatul acela care simtea orice miros si pana la urma a cautat pe cel de-al treisprezecelea in trupul omenesc, omorand. Vreau sa-ti spun ca eu continuu sa cred ca tu ai capacitatea de a scrie poezie, pentru ca mi-ai dovedit nu doar o singura data ca receptezi poezia frust.. iar asta e primul necesar pas. Eu acum inteleg cum ai incercat tu aici sa descrii un fel de cosmogonie a femeii dar e atat de stangace Mircea... of, of... Live and let die, Andu
pentru textul : Esență de Marie deMai este pînă la Crăciun. Mi se pare oarecum bombastic (spre ideea de reclamă) titlul care spune că poezia trebuie să îşi recîştige prestigiul. De fapt astfel de titluri “close ended” (sau culpabilizatoare, cum le numesc eu) sînt de obicei întîmpinate cu suspiciune. Pentru că ele presupun deja existenţa unui dezastru şi ne cam obligă să subscriem lui. O astfel de manevră mi se pare cel puţin suspectă. Trebuie să cunoşti foarte bine un fenomen (în acest caz poezia), deci trebuie să fii un expert (ceea ce mă îndoiesc cu privire la autorul textului de mai sus) sau trebuie să existe un anumit gen de acceptare (concluzie comună) între autor şi cititori cu privire la fenomen. Ceva ce mă îndoiesc că există. Astfel că un asemenea titlu riscă a fi perceput în registrul teribilist care vrea neaparat să ne atragă atenţia prin şocant. De cînd are nevoie poezia să îşi recîştige prestigiul? Şi de ce? Nu ni se spune. Se presupune că “noi ăştia pricepuţii ştim”. Cam subţire, dacă mă întrebi pe mine.
pentru textul : Despre cum poate fi recâştigat prestigiul poeziei deEvident, nu am să comentez aici tot textul. Poate mai tîrziu. Dar recunosc mă amuză abordarea positivist-modernistă din primul paragraph care desfiinţează existenţa sau manifestările metafizicului împachetîndu-le pe toate în cocoloşul “tot felul de „invenţii secrete” şi „conspiraţii”, despre tot felul de „cercetări” şi „statistici””. Iar lumea noastră e pusă sub eticheta “o societate dominată de ştiinţă şi tehnică, cu o religie aproape apusă.””. Dacă mă întrebi pe mine, sună izbitor de asemănător cu o primă lecţie de materialism dialectic. Şi e ok. Nimeni nu e obligat să nu fie ateu sau pur materialist. Dar a crede că aşa este o societate întreagă, şi a crede că am cam băgat universul în buzunar cu “ştiinţa şi tehnica” mi se pare copleşitor de naiv şi am dubii profunde că cineva care porneşte de la astfel de premize (la modă prin anii 50 – 60 chiar şi în America) poate înţelege sau spune prea multe despre poezie. Deocamdată atît. Mai tîrziu mai mult.
Pagini