frumos weekend de halloween, s-a lăsat cu o droaie de treat-or-trick, după cum ne povestişi aicea. În urmă, venind repede, e Thanksgiving-ul, cu ale lui îndatoriri şi îndemnuri. Ca o idee, îţi sugerez să vizitezi un orfelinat sau o leprozerie, apoi să ne scrii un jurnal.
mi-am permis o varianta: Aveam o slujbă. Eram respectat. Visele lumii treceau prin mâinile mele. Le acopeream soaptele cu o glugă pe urma le puneam repede streangul de gât. Ajunsesem la perfecțiune: 6.7 secunde. Treaba mergea strună, lucram curat. Fără strigăte, fără remușcări, fără durere. Până intr-o zi când am uitat să pun gluga unui vis iar spaimele lui au rămas să mă bântuie toată viața. mi-a placut ideea. si ultimele doua strofe.
Un poem remarcabil, preaplin de fior artistic și nu numai. Metafore frumoase, încă din primul vers. . Și parcă te criticau... sper să îi convingi că poți scrie și altfel. Finalul îmi pare ușor clișeistic, îl salvează însă caligrafierea inedită dincolo de umbre. Rămân și cu o impresie grafică plăcută, terțina finală accentuînd distribuția versurilor. O deformație de artist, plăcută ochiului de atfel. Deci astă noapte ți-ai luat rămas bun de la încă un an și ai decis să mai rămăi un răstimp de pasăre rară, nuntind frumosului pe pământ...
am promis și mă voi ține de cuvînt. un text care demonstrează pentru mine încă o dată (dacă mai era nevoie) talentul Corinei Papouis. Împletit cu nu mai puțin umor and self-deprecation.
Ok, am să încerc să fiu cât mai scurt şi, sper, nu în zadar:
- eu cred că Alexandra este un autor talentat, care scrie cu pasiunea şi energia celor care trăiesc intens şi... grăbit. Are forţa de-a fiinţa metafora (de multe ori, originală şi mulată pe ultimul sens), reuşeşte să transmită, chiar dacă fragmentat, slalomează echilibrat printre emoţiile autentice şi cele contextuale şi calibrează bine tensiunea dintre "ce spui" şi "cum spui". Îi lipsesc (încă) forţa conservării efortului, autocenzura, menţinerea discursului, capacitatea de a îmbina "revelatul" cu travaliul tehnic şi (poate) altruismul lirismului obiectiv (trecerea de la eul subiect la cel obiectiv este aproximativ inexistentă). Şi, ca o întoarcere la lucrurile primare (unii ar spune "rudimentare"), comite destul de des greşeli gramaticale (fapt care, cred, e cauzat de elan/ grabă/ inerţie). Asta în foarte mare sau pe repede-nainte despre plusuri şi minusuri imanente poeziei.
Despre ce/ cine/ cum/ când/ cât comentează şi despre "critica" de pe Hermeneia:
- cum spunea Virgil, conducerea Hermeneia nu face nimănui educaţie. Atâta timp cât se respectă regulamentul, nu există conflict administrativ. Iar atacul dur al textului, ironia/ sarcasmul (chiar şi zeflemeaua) + alte "n" noţiuni vecine, nu sunt interzise tocmai pentru ca site-ul să nu devină un loc/ o comunitate amorfă - o cortină de fier ori un schit de maici. Depinde de noi cum răspundem acestor... să le spunem incipituri polemice. Putem sau nu învăţă din ele. Din experienţa mea, pot spune că ele, după ce frustrarea va fi trecut, pot fi excelente repere de evaluare obiectivă a eventualului progres. Şi să nu uităm că, în fond, unii pot avea mai multe argumente, alţii, mai bune, dar nimeni n-o să aibă niciodată dreptate absolută.
În încheiere:
- literatura virtuală nu înseamnă simbioză, dar înseamnă (şi) interacţiune. Nu ne putem plânge că nu suntem comentaţi ori că există puţini comentatori, dacă nu facem nimic prin care să schimbăm acest lucru. În altă ordine de idei, cred că generalizările de genul "am văzut eu cum se comentează pe aici/ legea junglei/ doar 2,3 comentatori" nu fac bine nimănui. În primul rând, pentru că generalizarea în sine e o eroare cumplită. Apoi, pentru că faci afirmaţiile respective în necunoşţinţă de cauză (având de puţină vreme activitate) . Şi, în final, pentru că nu poţi pomeni de "legea junglei", pentru ca mai apoi să ştergi un text sub care un user şi-a exprimat regulamentar o opinie, chiar dacă respectivul text îti aparţine. Aceasta e o formă de cenzură. Ce s-ar întâmpla dacă am face toţi la fel? Poţi să refuzi să te implici într-un conflict şi fără să apelezi la soluţii extreme. De altfel, pentru motivele de mai sus, ştergerea repetată şi nejustificată a textelor de pe Hermeneia este pedepsibilă.
În rest, să respirăm, să citim, să scriem, să fim sănătoşi!
da, nu pot decit sa apreciez acest articol-tableta extraordinar de bine scris, echilibrat si distilat pina la transparent. mai mult decit atit, are acel dar, rar intilnit, de a te ispiti sa recitesti opera acestor poeti cu alti ochi, cu o alta atentie. imi ridic palaria domnule profesor.
gorunul cunoașterii pare-un copac
mai înțesat de cranii decât era olimpul
plin de zei
de vrei să înțelegi ceva din asta
ori ești nebun
ori ești un aalizei!
AAA, nu stiu ce sa spun despre versul al doilea, mai astept observatii. mie "asaza-l" imi suna putin cam neglijent. dar poate e o simpla prejudecata. probabil ca repetitia genitivului nu e tocmai o optiune reusita.
Doru, mulțumesc pentru apreciere si sfaturi. Cred ca aveau altă direcție. Diana Geacăr e fiica mea și i-am trimis prin email acest comentariu. Da, suntem mândri de ea și eu și George. Mă bucur că ți-a plăcut poezia asta.
dantelareasa ioana nu are buricele degetelor insangerate de la ac. are bataturi in palma de la manerul sabiei. :) multumesc ca te-ai oprit asupra acestui text al modestiei.
Nu am pretenția că am înțeles prea bine ce spui sau ce vrei să spui tu aici. După părerea mea există și fraze incoerente. Pe alocuri chiar te contrazici singur. De exemplu spui "Hristos a fost răstignit" ca apoi sa spui "Hristos, fiul lui Dumnezeu, ființă din și a divinității, s-a răstignit". Evident că s-ar putea să îmi spui că diferența se datorează unui stil de vorbire bisericească și că ar cam însemna același lucru dar în contextul de față diferența este semnificativă. Din cîte am înțeles eu Hristos a fost răstignit și nu S-a răstignit singur, chiar dacă noi putem specula că fiind Dumnezeu și atotputernic ar fi putut să împiedice asta dar a îngăduit-o. Dar să nu încurcăm aici lucrurile. Argumentul ar fi absolut absurd pentru că există o diferență între a face un lucru pe de o parte și a îngădui un lucru pe de alta. Și la urma urmei pe asta se bazează întregul eșafodaj al responsabilității umane, a eventualei păcătoșenii umane și implicit a nevoii de mîntuire. Dacă Dumnezeu Hristos este responsabil moral de ce s-a întîmplat cu El la cruce atunci cei care l-au răstignit n-ar avea nici o vină și în plus însăși răstignirea n-ar mai reprezenta o pedeapsă a păcatului ci doar o sinucidere pe care El Și-ar asuma-o. N-am înțeles nici ce legătură au țiganii cu toată povestea asta. Pur și simplu mie imi scapă. Afirmația ca "țiganii sînt slugile aurului" și alte afirmații despre ei în text sînt aproximativ defăimătoate și eu pe Hermeneia nu agreez formulări care denigrează nici un fel de etnie. Sper să fiu înțeles bine. A spune că Dumnezeu nu este țigan pentru mine e echivalent cu a spune Dumnezeu nu este român sau turc. Tot aia e. Nu cred că a fi român sau englez te face a fi mai dumnezeiesc decît a fi indian sau somalez. Cred că astfel de prejudecăți ascund impresia că noi am fi creștini de la nașterea etniei și alte aberații din astea care nu ne folosesc la absolut nimic. Pe parcurs îmi demonstrezi că tu confunzi conceptul de viață cu cel de existență. Ideea cum că Dumnezeu s-ar fi sinucis în Hristos mi se pare o aberație și din cîte știu eu pare chiar a fi o blasfemie în context ortodox. Eu nu sînt ortodox dar mă tem că unii din creștinii ortodocși care ar citi asta s-ar simți profund ofensați și simt nevoia să le cer scuze. Acest text nu reprezintă modul de gîndire al site-ului Hermeneia. Hermeneia nu este un site de teologie dar aici ne permitem să facem și teologie uneori. Eu personal consider că această interpretare a răstignirii este esențialmente greșită. Și asta pentru că ori nu mai știm ce înseamnă sinuciderea ori nu mai știm ce înseamnă răstignirea. În final aș adăuga că nu cred că răstignirea a însemnat că Dumnezeu a renunțat la luptă. Dimpotrivă, răstignirea și învierea reprezintă taina victoriei, taină despre care Apostolul Pavel spune că dacă ar fi cunoscut-o diavolul nu ar fi lăsat pe Hristos să ajungă sa fie răstignit. Într-un sens da, Hristos Isus a știut tot timpul că va muri și cum va muri dar faptul că a acceptat-o dovedește că El a biruit moartea (cum zice imnul creștin "cu moartea pre moarte călcînd") și nu că Și-a pricinuit-o sau că ar fi fost învins de ea.
Domnule Dorin Cozan, Mi s-a parut un text ermetic si cred ca in lipsa unui sprijin pentru intelegerea sa orice comentariu este de prisos.Poate doar partea de final(incepand cu paianjenii) lasa o cale(destul de mica)prin care se poate penetra textul.Si legandu-ma de acest aspect va spun ca primul lucru la care m-am gandit a fost un articol din ID,despre "epidemiologia ideilor".Ceea ce am regasit si aici este ideea razboiului ca renastere...Razboiul ofera supravietuitorilor optimismul si forta de a o lua de la capat,de a putea recladi sistemul.Nu stiu cum sa ma exprim;e ca si cum imaginea creata ar fi si inauntru si in afara in acelasi timp...si asta pentru ca alaturi ideea mai sus enuntata se afla si o imaginea a unui sistem ajuns la colaps,un colaps al trairilor,copii nostri se nasc bosorogi...satui deja de existenta... Iar forma de rugaminte adresata divinitatii este desigur un element foarte bine plasat... numai bine
îmi propusesem - plecînd de la acest text - să mai citesc două trei poezii semnate de Daniela Bîrzu. pînă la urmă le-am citit pe toate. interesantă modalitatea de abordare trecerea aparent neregulată/brutală de la elemente aprige din realitatea imediată la pasaje domoale/melancolice/triste. dar acestea din urmă sînt repede strunite prin reîntoarcerea frapantă în cotidian pentru a nu da motive de sminteală unui cititor mofturos predispus să creadă că autoarea îl ademenește cu un tragism ieftin.
parcă e o succesiune melodică formată din note scurte și rapide care face trecerea între diferitele teme ale piesei. și totuși întregul transmite o stare de tristețe/melancolie dar paradoxal e un exercițiu tonifiant.
habar nu am cine este mătaseman. și nici ce sînt „mătaseri” prin românia. despre poem, cred că e al momentului. și cred că este și bine. la urma urmei probabil că nu ai monopol pe aprecierea momentului, nu?
Revin, am recitit, cum îți sună textul fără "nedorit"? Pentru că ai, așa cum a precizat Ela, "ne / ne" care e aproape redundant stilistic. Știu că e greu să tai dintr-un text, dar uneori poate fi spre binele literaturii :).
În sfârșit mă cucerește poezia ta, ceea ce pentru mine e un îndemn spre a te reciti din urmă. Simțeam ceva, dar nu se contura, ... și iată răbufnirea. E minunat micul tău poem, cu imagini poetice deosebit de reușite... deși, chiar la început, vânt și frunză par a fi o potecă prea bătătorită. Se pare că eul auctorial se retrage într-o reflectare atentă, foarte lucidă, dar încărcat de o așa de mare blândețe încât pare fragil, abandonat visării, acordându-și sinelui o privire exterioară, distanțată, aproape impasibilă. E ca un vis în reluare, cu mișcări molcome... Spuneam "imagini", deci sunt mai multe, nici nu-ți vine să crezi că așa de multe în numai șapte rânduri. Puțini scriu așa poezie aici. La început ai "vânt" și "frunză", aproape zici că e banal, mai e un pas, o fărâmă, dar tu nu-l faci, îi dai exact atât cât îi trebuie pentru a fi poezie prin felul în care le-ai așezat în vers, cu primul cuvânt izolat prin virgulă... a ieșit excelent. Elementele sunt arhi-clasice, dar construcția excelează. I-ai dat exact cât a trebuit. Ce urmează cu versul trei și patru, e pură poezie: e atât de armonic împletită imaginea, încât pare o suavă litanie antìcă (da, cu accent pe i) (exact la "Odă, în metru antic" m-a dus gândul) pierdută în reverie. "Cameră blândă în ziduri" e de o mare putere de sugestie, în totală consonanță cu restul poemului. Din nou, construcția e rarisimă. Reflexivul "mă" din final dă acea notă de privire exterioară a sinelui, trimite spre conceptul că textul de fapt se scrie pe sine, într-o ideea care ar spune că 'eu sunt poemul și poemul e-n mine'. "Degetul" e cel care "scrie încet" denotă un intim gest de mângâiere, de dulce desfătare, căci "pielea e fină" - a ei, desigur - (din nou salvezi din derizoriu prin simplețe, suavitate, prin punctele de suspensie)... și toamna cea blândă se-nchide-n scrisoarea care parcă plutește într-un alt timp, într-un vis al sinelui despre sine, într-un poem bijuterie pentru care-mi exprim toată admirația mea.
Domnule Jorz, acum, că "m-ați prins asupra faptului", ce să fac? recunosc. este un text pretext pentru ultima strofă sau, dacă vreți, ea a dat naștere retrospecției și metaforizării. despre partea epică...mă răzbun (inconștient, probabil) pe îndărătnicia prozei, care nu mă lasă să-i pun șaua și hamurile. :) cu mulțumiri
pe hermeneia nu e necesara invitatia ptr a deveni membru, dupa cum stii. fiecare face dupa cuviintă sau dorintă. ma bucur ca ti-a placut acest poem de dragoste. uneori cuvintele, vazand iubirea umana, se iubesc si ele, uneori le iese mai bine chiar. e si bine si rau multumesc inca odata
chiar foarte mult, plaja de lirism este foarte bine dozată, după părerea mea. pe alocuri însă e sesizabilă o notă care alunecă prea mult înspre patetism, dar, având în vedere tema aleasă, e un fapt de la sine înţeles că nu deranjează mult.
"sufletul arunca cu firimituri pe drum." aici aş modifica, prin "sufletul arunca firimituri pe drum".
ca să concluzionez, o poezie bună, aş mai reciti-o cu plăcere.
of, solomoane! tu stii ce greu mai e sa corectezi un text de care ai trecut deja:) as fi scris frumos, in loc de fain, ca sa priceapa tot romanu. dupa aia, am zis ca daca las "ce fine", or pricepe si englezofoniifili si ma internationalizeaza:) clar ca tre schimbat ceva si se va intampla curand. Multam de cele scrise!
amorf, continand o multime de inadverdente plecate din tendinta de exploatarea mistificatoare a "tertului inclus". A se vedea, printre altele si "Transdisciplinaritatea" lui Basarab Nicolescu (mult umflata si discutata pe la noi) cazuta in desuetudine prin alte parti. Care nu face nimic altceva decat sa propuna o reintoarecere la un fel de "modernism religios".
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Marina Nicolaev, îți era dedicată! Te rog, citește și printre rânduri!
pentru textul : Boierismul - necenzurat ludic defrumos weekend de halloween, s-a lăsat cu o droaie de treat-or-trick, după cum ne povestişi aicea. În urmă, venind repede, e Thanksgiving-ul, cu ale lui îndatoriri şi îndemnuri. Ca o idee, îţi sugerez să vizitezi un orfelinat sau o leprozerie, apoi să ne scrii un jurnal.
pentru textul : Weekend literar în Bucureşti demi-am permis o varianta: Aveam o slujbă. Eram respectat. Visele lumii treceau prin mâinile mele. Le acopeream soaptele cu o glugă pe urma le puneam repede streangul de gât. Ajunsesem la perfecțiune: 6.7 secunde. Treaba mergea strună, lucram curat. Fără strigăte, fără remușcări, fără durere. Până intr-o zi când am uitat să pun gluga unui vis iar spaimele lui au rămas să mă bântuie toată viața. mi-a placut ideea. si ultimele doua strofe.
pentru textul : Spânzurând uitarea deUn poem remarcabil, preaplin de fior artistic și nu numai. Metafore frumoase, încă din primul vers. . Și parcă te criticau... sper să îi convingi că poți scrie și altfel. Finalul îmi pare ușor clișeistic, îl salvează însă caligrafierea inedită dincolo de umbre. Rămân și cu o impresie grafică plăcută, terțina finală accentuînd distribuția versurilor. O deformație de artist, plăcută ochiului de atfel. Deci astă noapte ți-ai luat rămas bun de la încă un an și ai decis să mai rămăi un răstimp de pasăre rară, nuntind frumosului pe pământ...
pentru textul : și cînd mi-e somn deam promis și mă voi ține de cuvînt. un text care demonstrează pentru mine încă o dată (dacă mai era nevoie) talentul Corinei Papouis. Împletit cu nu mai puțin umor and self-deprecation.
pentru textul : The 102nd humorous poem deMetafore si sugestii prea "cautate". La "rece". Obsesia aia a Minotaurului (si labirintului), regasita si in alte texte ale tale, este "ocultata".
pentru textul : Poem pe coajă de săpun. Getting over you deOk, am să încerc să fiu cât mai scurt şi, sper, nu în zadar:
- eu cred că Alexandra este un autor talentat, care scrie cu pasiunea şi energia celor care trăiesc intens şi... grăbit. Are forţa de-a fiinţa metafora (de multe ori, originală şi mulată pe ultimul sens), reuşeşte să transmită, chiar dacă fragmentat, slalomează echilibrat printre emoţiile autentice şi cele contextuale şi calibrează bine tensiunea dintre "ce spui" şi "cum spui". Îi lipsesc (încă) forţa conservării efortului, autocenzura, menţinerea discursului, capacitatea de a îmbina "revelatul" cu travaliul tehnic şi (poate) altruismul lirismului obiectiv (trecerea de la eul subiect la cel obiectiv este aproximativ inexistentă). Şi, ca o întoarcere la lucrurile primare (unii ar spune "rudimentare"), comite destul de des greşeli gramaticale (fapt care, cred, e cauzat de elan/ grabă/ inerţie). Asta în foarte mare sau pe repede-nainte despre plusuri şi minusuri imanente poeziei.
Despre ce/ cine/ cum/ când/ cât comentează şi despre "critica" de pe Hermeneia:
- cum spunea Virgil, conducerea Hermeneia nu face nimănui educaţie. Atâta timp cât se respectă regulamentul, nu există conflict administrativ. Iar atacul dur al textului, ironia/ sarcasmul (chiar şi zeflemeaua) + alte "n" noţiuni vecine, nu sunt interzise tocmai pentru ca site-ul să nu devină un loc/ o comunitate amorfă - o cortină de fier ori un schit de maici. Depinde de noi cum răspundem acestor... să le spunem incipituri polemice. Putem sau nu învăţă din ele. Din experienţa mea, pot spune că ele, după ce frustrarea va fi trecut, pot fi excelente repere de evaluare obiectivă a eventualului progres. Şi să nu uităm că, în fond, unii pot avea mai multe argumente, alţii, mai bune, dar nimeni n-o să aibă niciodată dreptate absolută.
În încheiere:
- literatura virtuală nu înseamnă simbioză, dar înseamnă (şi) interacţiune. Nu ne putem plânge că nu suntem comentaţi ori că există puţini comentatori, dacă nu facem nimic prin care să schimbăm acest lucru. În altă ordine de idei, cred că generalizările de genul "am văzut eu cum se comentează pe aici/ legea junglei/ doar 2,3 comentatori" nu fac bine nimănui. În primul rând, pentru că generalizarea în sine e o eroare cumplită. Apoi, pentru că faci afirmaţiile respective în necunoşţinţă de cauză (având de puţină vreme activitate) . Şi, în final, pentru că nu poţi pomeni de "legea junglei", pentru ca mai apoi să ştergi un text sub care un user şi-a exprimat regulamentar o opinie, chiar dacă respectivul text îti aparţine. Aceasta e o formă de cenzură. Ce s-ar întâmpla dacă am face toţi la fel? Poţi să refuzi să te implici într-un conflict şi fără să apelezi la soluţii extreme. De altfel, pentru motivele de mai sus, ştergerea repetată şi nejustificată a textelor de pe Hermeneia este pedepsibilă.
În rest, să respirăm, să citim, să scriem, să fim sănătoşi!
pentru textul : high definition deda, nu pot decit sa apreciez acest articol-tableta extraordinar de bine scris, echilibrat si distilat pina la transparent. mai mult decit atit, are acel dar, rar intilnit, de a te ispiti sa recitesti opera acestor poeti cu alti ochi, cu o alta atentie. imi ridic palaria domnule profesor.
pentru textul : Noaptea de martie deîmi cer scuze pentru dezacorduri și celelalte scăpări...sunt prea multe să le menționez pe fiecare în parte.
pentru textul : (2)Cȃte ceva despre Cantor, Aristotel și Dan Puric. Azi, Aristotel (doar ca pre-text) degorunul cunoașterii pare-un copac
pentru textul : gorunul cunoaşterii demai înțesat de cranii decât era olimpul
plin de zei
de vrei să înțelegi ceva din asta
ori ești nebun
ori ești un aalizei!
Am să vă rog să încadraţi corect textul - lingua.
pentru textul : On the edge deAAA, nu stiu ce sa spun despre versul al doilea, mai astept observatii. mie "asaza-l" imi suna putin cam neglijent. dar poate e o simpla prejudecata. probabil ca repetitia genitivului nu e tocmai o optiune reusita.
pentru textul : tăcerea hienei deDoru, mulțumesc pentru apreciere si sfaturi. Cred ca aveau altă direcție. Diana Geacăr e fiica mea și i-am trimis prin email acest comentariu. Da, suntem mândri de ea și eu și George. Mă bucur că ți-a plăcut poezia asta.
pentru textul : (Mă vezi treci atât de aproape ne vezi) dedantelareasa ioana nu are buricele degetelor insangerate de la ac. are bataturi in palma de la manerul sabiei. :) multumesc ca te-ai oprit asupra acestui text al modestiei.
pentru textul : Manierism cu Scena de Gen deDar domnule, există scaieți nemulțumiți de lâna oii de care se agață. Un asemenea scaiete este insul Părpuță.
pentru textul : Povestiri de la Borta Rece deNu am pretenția că am înțeles prea bine ce spui sau ce vrei să spui tu aici. După părerea mea există și fraze incoerente. Pe alocuri chiar te contrazici singur. De exemplu spui "Hristos a fost răstignit" ca apoi sa spui "Hristos, fiul lui Dumnezeu, ființă din și a divinității, s-a răstignit". Evident că s-ar putea să îmi spui că diferența se datorează unui stil de vorbire bisericească și că ar cam însemna același lucru dar în contextul de față diferența este semnificativă. Din cîte am înțeles eu Hristos a fost răstignit și nu S-a răstignit singur, chiar dacă noi putem specula că fiind Dumnezeu și atotputernic ar fi putut să împiedice asta dar a îngăduit-o. Dar să nu încurcăm aici lucrurile. Argumentul ar fi absolut absurd pentru că există o diferență între a face un lucru pe de o parte și a îngădui un lucru pe de alta. Și la urma urmei pe asta se bazează întregul eșafodaj al responsabilității umane, a eventualei păcătoșenii umane și implicit a nevoii de mîntuire. Dacă Dumnezeu Hristos este responsabil moral de ce s-a întîmplat cu El la cruce atunci cei care l-au răstignit n-ar avea nici o vină și în plus însăși răstignirea n-ar mai reprezenta o pedeapsă a păcatului ci doar o sinucidere pe care El Și-ar asuma-o. N-am înțeles nici ce legătură au țiganii cu toată povestea asta. Pur și simplu mie imi scapă. Afirmația ca "țiganii sînt slugile aurului" și alte afirmații despre ei în text sînt aproximativ defăimătoate și eu pe Hermeneia nu agreez formulări care denigrează nici un fel de etnie. Sper să fiu înțeles bine. A spune că Dumnezeu nu este țigan pentru mine e echivalent cu a spune Dumnezeu nu este român sau turc. Tot aia e. Nu cred că a fi român sau englez te face a fi mai dumnezeiesc decît a fi indian sau somalez. Cred că astfel de prejudecăți ascund impresia că noi am fi creștini de la nașterea etniei și alte aberații din astea care nu ne folosesc la absolut nimic. Pe parcurs îmi demonstrezi că tu confunzi conceptul de viață cu cel de existență. Ideea cum că Dumnezeu s-ar fi sinucis în Hristos mi se pare o aberație și din cîte știu eu pare chiar a fi o blasfemie în context ortodox. Eu nu sînt ortodox dar mă tem că unii din creștinii ortodocși care ar citi asta s-ar simți profund ofensați și simt nevoia să le cer scuze. Acest text nu reprezintă modul de gîndire al site-ului Hermeneia. Hermeneia nu este un site de teologie dar aici ne permitem să facem și teologie uneori. Eu personal consider că această interpretare a răstignirii este esențialmente greșită. Și asta pentru că ori nu mai știm ce înseamnă sinuciderea ori nu mai știm ce înseamnă răstignirea. În final aș adăuga că nu cred că răstignirea a însemnat că Dumnezeu a renunțat la luptă. Dimpotrivă, răstignirea și învierea reprezintă taina victoriei, taină despre care Apostolul Pavel spune că dacă ar fi cunoscut-o diavolul nu ar fi lăsat pe Hristos să ajungă sa fie răstignit. Într-un sens da, Hristos Isus a știut tot timpul că va muri și cum va muri dar faptul că a acceptat-o dovedește că El a biruit moartea (cum zice imnul creștin "cu moartea pre moarte călcînd") și nu că Și-a pricinuit-o sau că ar fi fost învins de ea.
pentru textul : Hristos s-a sinucis deDomnule Dorin Cozan, Mi s-a parut un text ermetic si cred ca in lipsa unui sprijin pentru intelegerea sa orice comentariu este de prisos.Poate doar partea de final(incepand cu paianjenii) lasa o cale(destul de mica)prin care se poate penetra textul.Si legandu-ma de acest aspect va spun ca primul lucru la care m-am gandit a fost un articol din ID,despre "epidemiologia ideilor".Ceea ce am regasit si aici este ideea razboiului ca renastere...Razboiul ofera supravietuitorilor optimismul si forta de a o lua de la capat,de a putea recladi sistemul.Nu stiu cum sa ma exprim;e ca si cum imaginea creata ar fi si inauntru si in afara in acelasi timp...si asta pentru ca alaturi ideea mai sus enuntata se afla si o imaginea a unui sistem ajuns la colaps,un colaps al trairilor,copii nostri se nasc bosorogi...satui deja de existenta... Iar forma de rugaminte adresata divinitatii este desigur un element foarte bine plasat... numai bine
pentru textul : 1/100 sec. după big-bang decâteodată suntem aproape, alteori departe... dar El este mereu exact acolo unde trebuie... mulțam de citire și semn!
pentru textul : al doilea psalm mondial deîmi propusesem - plecînd de la acest text - să mai citesc două trei poezii semnate de Daniela Bîrzu. pînă la urmă le-am citit pe toate. interesantă modalitatea de abordare trecerea aparent neregulată/brutală de la elemente aprige din realitatea imediată la pasaje domoale/melancolice/triste. dar acestea din urmă sînt repede strunite prin reîntoarcerea frapantă în cotidian pentru a nu da motive de sminteală unui cititor mofturos predispus să creadă că autoarea îl ademenește cu un tragism ieftin.
pentru textul : acolo e cea mai frumoasă iarnă deparcă e o succesiune melodică formată din note scurte și rapide care face trecerea între diferitele teme ale piesei. și totuși întregul transmite o stare de tristețe/melancolie dar paradoxal e un exercițiu tonifiant.
habar nu am cine este mătaseman. și nici ce sînt „mătaseri” prin românia. despre poem, cred că e al momentului. și cred că este și bine. la urma urmei probabil că nu ai monopol pe aprecierea momentului, nu?
pentru textul : nebunul se crede poet de...a uitasem, felicitări pentru implicarea lui Eminem! Nu ar trebui pe alocuri ghilimele?:)
pentru textul : Tunel de liniște deRevin, am recitit, cum îți sună textul fără "nedorit"? Pentru că ai, așa cum a precizat Ela, "ne / ne" care e aproape redundant stilistic. Știu că e greu să tai dintr-un text, dar uneori poate fi spre binele literaturii :).
pentru textul : via sepia deÎn sfârșit mă cucerește poezia ta, ceea ce pentru mine e un îndemn spre a te reciti din urmă. Simțeam ceva, dar nu se contura, ... și iată răbufnirea. E minunat micul tău poem, cu imagini poetice deosebit de reușite... deși, chiar la început, vânt și frunză par a fi o potecă prea bătătorită. Se pare că eul auctorial se retrage într-o reflectare atentă, foarte lucidă, dar încărcat de o așa de mare blândețe încât pare fragil, abandonat visării, acordându-și sinelui o privire exterioară, distanțată, aproape impasibilă. E ca un vis în reluare, cu mișcări molcome... Spuneam "imagini", deci sunt mai multe, nici nu-ți vine să crezi că așa de multe în numai șapte rânduri. Puțini scriu așa poezie aici. La început ai "vânt" și "frunză", aproape zici că e banal, mai e un pas, o fărâmă, dar tu nu-l faci, îi dai exact atât cât îi trebuie pentru a fi poezie prin felul în care le-ai așezat în vers, cu primul cuvânt izolat prin virgulă... a ieșit excelent. Elementele sunt arhi-clasice, dar construcția excelează. I-ai dat exact cât a trebuit. Ce urmează cu versul trei și patru, e pură poezie: e atât de armonic împletită imaginea, încât pare o suavă litanie antìcă (da, cu accent pe i) (exact la "Odă, în metru antic" m-a dus gândul) pierdută în reverie. "Cameră blândă în ziduri" e de o mare putere de sugestie, în totală consonanță cu restul poemului. Din nou, construcția e rarisimă. Reflexivul "mă" din final dă acea notă de privire exterioară a sinelui, trimite spre conceptul că textul de fapt se scrie pe sine, într-o ideea care ar spune că 'eu sunt poemul și poemul e-n mine'. "Degetul" e cel care "scrie încet" denotă un intim gest de mângâiere, de dulce desfătare, căci "pielea e fină" - a ei, desigur - (din nou salvezi din derizoriu prin simplețe, suavitate, prin punctele de suspensie)... și toamna cea blândă se-nchide-n scrisoarea care parcă plutește într-un alt timp, într-un vis al sinelui despre sine, într-un poem bijuterie pentru care-mi exprim toată admirația mea.
pentru textul : Scrisoare de toamnă deDomnule Jorz, acum, că "m-ați prins asupra faptului", ce să fac? recunosc. este un text pretext pentru ultima strofă sau, dacă vreți, ea a dat naștere retrospecției și metaforizării. despre partea epică...mă răzbun (inconștient, probabil) pe îndărătnicia prozei, care nu mă lasă să-i pun șaua și hamurile. :) cu mulțumiri
pentru textul : gravură rupestră cu femeie și măr deas sterge strofa 2.
de ce "steauă"?
si revezi incadrarea textului,
pentru textul : seară dedaca e cu traducere...
pe hermeneia nu e necesara invitatia ptr a deveni membru, dupa cum stii. fiecare face dupa cuviintă sau dorintă. ma bucur ca ti-a placut acest poem de dragoste. uneori cuvintele, vazand iubirea umana, se iubesc si ele, uneori le iese mai bine chiar. e si bine si rau multumesc inca odata
pentru textul : domnul salvează regina dechiar foarte mult, plaja de lirism este foarte bine dozată, după părerea mea. pe alocuri însă e sesizabilă o notă care alunecă prea mult înspre patetism, dar, având în vedere tema aleasă, e un fapt de la sine înţeles că nu deranjează mult.
"sufletul arunca cu firimituri pe drum." aici aş modifica, prin "sufletul arunca firimituri pe drum".
ca să concluzionez, o poezie bună, aş mai reciti-o cu plăcere.
pentru textul : Scrisoare deof, solomoane! tu stii ce greu mai e sa corectezi un text de care ai trecut deja:) as fi scris frumos, in loc de fain, ca sa priceapa tot romanu. dupa aia, am zis ca daca las "ce fine", or pricepe si englezofoniifili si ma internationalizeaza:) clar ca tre schimbat ceva si se va intampla curand. Multam de cele scrise!
pentru textul : alee deamorf, continand o multime de inadverdente plecate din tendinta de exploatarea mistificatoare a "tertului inclus". A se vedea, printre altele si "Transdisciplinaritatea" lui Basarab Nicolescu (mult umflata si discutata pe la noi) cazuta in desuetudine prin alte parti. Care nu face nimic altceva decat sa propuna o reintoarecere la un fel de "modernism religios".
pentru textul : Binaritate & PoMo dete rog să respecți regulamentul Ovidiu
pentru textul : Doină dePagini