pîna alaltaieri aveam 19 ani. dar... imbatrînesc si eu. n-am spus ca e un text prost. nici n-am dat de inteles asa ceva. eu am spus, vreau doar sa te ajut. bafta! si la mai mare!
frumos dialog, faină dezbatere de idei! ca în vremurile bune de pe site...
Iar când vine Virgil și scoate din mânecă încă un 'se merită'...
Se merită... deci despre ce vorbim aici, ce mai poate fi spus?
Călin, mulţumesc pentru comentariu. Apropo de specularea ideii, mă gândesc chiar la o schiţă/nuvelă fantastică, dacă nu mi-o fi prea lene să o scriu. În rest, am clocit o variantă, de care nu sunt încă mulţumit, dar o afişez totuşi. Poate mă ajută să o văd şi în altă parte decât in word.
***
totul a început în seara aia când a picat cablul TV în toată ţara
în timpul meciului Chelsea-Internazionale din cupa UEFA
era ploaie dar tot am ieşit în stradă în semn de protest mai târziu
vecinii mi s-au alăturat întâi din curiozitate apoi din necesitate
până am ajuns jumătate iar jumătatea noastră ne-a urmat supusă
am golit sticle le-am spart de caldarâm şi am spart mai apoi vitrine
am aruncat pe fereastră televizoarele
pietre-n geamul providerilor frustrare întinzându-se o dată cu focurile
printre clădiri de birouri să ardem vrăjitorii pe rug urlam
să le ardem maşinile şi casele să dăm foc la avioane şi trenuri
noi suntem eroii de data asta nu mai avem nevoie de modelele lor
putem şi singuri să punem de-un mic război destul ne-au hrănit cu exemple
deşi ne-au ţinut în lanţ ca pe câini cu pâine şi thriller
să ardem supermarketurile să bem toate magazine de băuturi fine
să devorăm diamantele şi Rolexurile să asasinăm timpul
să dăm foc la haine şi la nevoia de a le purta
să nu mai existe niciun (Hugo) Boss sau Pierre Cardin la care să ne închinăm
să explodeze showroom-urile auto benzinăriile şi sondele de petrol şi gaze
mama lor de bandiţi nici măcar un meci nu ne lasă să vedem liniştiţi
pâine şi fotbal pâine şi whisky pâine şi circ
să evadăm din cuşca asta stâmtă numită ţară veniţi cu noi
să răsturnăm guverne şi monarhii să spânzurăm preşedinţii să mâncăm
dictatori pe pâine şi circ să fim întâi o mare apoi un ocean
să fim rând pe rând glaciaţiunile şi diluviile planetei ăsteia nerecunoscătoare
şi să nu rescriem nimic nu avem nevoie de re-scrieri nu avem nevoie
de istorie pentru a ne mânca între noi
când totul se termină şi nu ne mai rămâne nimic de urât
să braconăm iubirea la fiecare colţ de stradă cum obişnuiam să plantăm curse
pentru blănuri de leopard
am început să ne autodevorăm încetul cu încetul întâi un deget o ureche
apoi mâna stângă
ce nevoie mai avem de ea ce nevoie mai avem de gânduri şi statui
pâinea s-a terminat şi ea a rămas doar circul deşertăciunilor
şi ăla plagiat
dar cui să-i mai pese?
cine ştie prin ce cotloane
oamenii şobolani încă mai colcăie
mi-e foame şi nu mi-a mai rămas decât mâna dreaptă
şi-o conexiune la internet
(mesaj plutind în derivă deasupra unei planete care nu mai prezintă nici o formă de viaţă
Log #%* / 2032 / Via Lactea)
da, uneori "pur si simplu" ne scriem doar gândurile (îndrăgostite) ce ni se culcușesc între tâmple, dar dacă e "refreshing", e bine... multumesc de semn!
Acum devii rezonabil. "Singura abordare care-mi pare rezonabilă, vizavi ŞI de contextul liric, e cea analitică." Aici chiar mi se pare ca putem discuta. Şi nu plecând de la Frege, Russell, Wittgenstein (din Tractasus) de la care, se zice, ca a început târâşenia (sau s-a accentuat, pentru că rădăcinile, se pare, sunt mult mai adânci). Ci, eventual, de la Witt. (din Cercetari) şi ale sale "Jocuri de limbaj". Ceea ce l-a scos din sărite pe Russell. Care, revoltat de ecourile multiple ale „Cercetărilor filosofice” (Witt. II), nepublicate încă, dar care circulau în diverse notiţe luate de studenţii ce îi audiaseră cursurile, îl fac, pe Russell, să exclame – plin de ţâfnă şi parapon la adresa obrăzniciei fostului său învăţăcel pe care îl susţinuse şi ajutase cu fervoare să revină în mediul academic, chiar împotriva vrerii acestuia: „Pentru Wittgenstein cel târziu…reflecţia filosofică serioasă a devenit prea obositoare; şi astfel el a născocit o doctrină ….[împotriva căreia] eu simt o aversiune extrem de puternică”.
Dacă vrei să discutăm pe tema asta, îţi stau la dispoziţie. S-ar putea astfel să apară un dialog interesant. Tocmai pentru că (e foarte posibil) sa nu fim de acord. Dar putem discuta civilizat si argumentat.
textul mi-a amintit de George Dickie cunoscut pentru teoria culturală a artei (iată "că întotdeauna rămâne un reziduu uşor de recunoscut în toate tipurile de artă, indiferent dacă ele au valoare estetică sau nu". în treacăt fie spus, cum aș raporta cuvîntul rezidual la o a doua citire a unei cărți?)
acum nu știu care este raportul intuiție/lectură în textul de față (mă refer la autor) dar putem presupune, eu chiar cred, că el, autorul, avea instrumentele necesare pentru o zicere mai rafinată.
la asta mă refeream Paul, tema este generoasă și merită o abordare atentă.
Virgil, aş înlocui "naşte| şi aş scoate conjuncţia din final (şi-ul). Ceva de genul:
între mișcare și nemișcare
ziua se-ndoaie pe după umbre
se lasă pe spate
desprinde o alta
fără să spună nimic
privește apoi în mine
ca-ntr-o băltoacă
moare.
Un laconic iamgistic resemnat, un pastel interior. Foarte fain!
Marina Nicolaev, Aș îndrăzni să spun că poezia care se postează de mai multă vreme pe sit-urile literare încearcă un fel de "explorare" a ego-ului și reprezintă, mai degrabă, o incursiune in propriul trup. Am citit multe poeme ale celor mai tineri confrați care nu sunt altceva decât o "călătorie" în viscere, de unde și uimirea ludică atunci când își descoperă chimismul interior. Eu încerc să ies puțin din propria-mi anvelopă și să fac incursiuni în social, să definesc omul contemporan in raport cu angrenajul social, de cele mai multe ori alienant, în care individul există. Nu știu dacă am reușit, dar, oricum, voi persevera o vreme pe această linie. Apropo de intrebarea dumneavoastră, aceste poeme nu sunt publicate incă în niciunul din cele 19 volume pe care le-am tipărit până acum, dar le voi strânge cu siguranță într-o nouă carte, pe care o să v-o dăruiesc în momentul apariției. Cu deosesbită considerație, Mircea Florin Șandru
pentru un literat, mi se pare esentiala cunoasterea limbii romane (si nu numai). e iubita ta, nu trebuie s-o sugrumi sau altceva. legile internationale garanteaza dreptul la viata culturala. insa, ezoterismul afisat imi suna a naufragiu hermeneutic. stii sa inoti in afara apelor teritoriale? ma tem ca vei pica la examenul constiintei
nu știu încă ce mă atrage la acest text, poate că e plin de nuanțe. de feminin, de copil, de îndrăgostită, de nostalgie, de seninătate... nu știu decât că l-am citit cu plăcere.
da Cailean, intotdeauna e vorba de gradini... atunci cand vrei sa te transporti in intregime, cu adevarul tau cu tot, dincolo de zarva cuvintelor, pentru a le deslusi astfel mai bine semnificatia, in trandafirii care te unesc cu ceilalti gradinari ai lumii... Exupery spune: „Dumnezeu este masura noastra comuna”, acolo sus ne este oferit un limbaj comun pentru a ne putea intalni, cu noi insine, sau unii cu altii, in Dumnezeu... si asemeni gradinarului lui Exupery, reducem totul la: „in aceasta dimineata mi-am curatat trandafirii”. da, intotdeauna e vorba de gradini... iti multumesc, ca mi-ai recunoscut trandafirii:) Craciun fericit, in pace si armonie!
cand rugaciunea devine obisnuinta, e tot un semn de speranta, caci prin repetarea rugaciunii, speranta vine nechemata si completeaza lucrurile care nu vor sa se implineasca singure...
prin folosirea acelor "daca", "intelegerea" pare un repros adus unui timp cu neputinta de intors.
mi-a placut prin tonul confesiv, folosirea persoanei I da un plus de real, de aceea pare o fila de jurnal care se adauga altora...
Textul e unul mai vechi, refăcut prozodic și regândit - era Descântec de sfârșitul iernilor - atunci a avut efect. După o perioadă a ploilor peste Iași, mi-a venit în gând să comut sensurile și ruga - parcă era mai bine sub zăpezile de altă dată - și, minune sau nu, s-a împlinit: curge zăpada ca dintrun sac - în curând cred că va ajunge până la Pod ...Pogor. Mulțumesc, cu drag, Marina, Emil, că și invizibil fiind, m-ați observat.
„punctul” nașterii dilatat până aproape de explozia unei revolte, redevenit cuminte în brațele bunicii, cea care știe bine cât de iarnă I-a fost cândva lui Dumnezeu... Fain de tot! numa' de bine!
un text care te face sa descoperi cum suna o rima fara sa iti fie jena. e posibil ca unii sa il considere putin prea "clasic" dar ce e clasic are sanse sa ramina, nu?
o poezie intr-adevar bine scrisa. mai ales pentru fluiditatea discursului, simplitatea lui. cred ca e mai greu sa construiesti in felul asta o metafora, de parca ai realiza arhitectura unui lucru nespus pana acum, dar pe care toti vor sti sa-l numeasca ulterior.
nu stiu de ce... dar siscursul tau mi-a amintit de humbert humbert, inca adolescent, pe tarasa hotelului, admirand prima nimfeta.
și cum mă căscam io la poem în seara asta am zis că tre să tai toată ultima strofă. sorry pentru niscaiva perturbări în media library-ul tău Oana și mulțam de semn. mâine e o altă zi, să vedem ce ne aduce:)!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
pîna alaltaieri aveam 19 ani. dar... imbatrînesc si eu. n-am spus ca e un text prost. nici n-am dat de inteles asa ceva. eu am spus, vreau doar sa te ajut. bafta! si la mai mare!
pentru textul : Höre Israel defrumos dialog, faină dezbatere de idei! ca în vremurile bune de pe site...
pentru textul : Singurătate în doi; cu luna în piața romană. deIar când vine Virgil și scoate din mânecă încă un 'se merită'...
Se merită... deci despre ce vorbim aici, ce mai poate fi spus?
Mulţumesc pentru observaţie, l-am corectat.
pentru textul : Iulian are ochi de melc deAm timp s-o fac până îmi dau ochii peste cap ca pe-o pălincă de ardeal.
pentru textul : Trăiește capra vecinului deCălin, mulţumesc pentru comentariu. Apropo de specularea ideii, mă gândesc chiar la o schiţă/nuvelă fantastică, dacă nu mi-o fi prea lene să o scriu. În rest, am clocit o variantă, de care nu sunt încă mulţumit, dar o afişez totuşi. Poate mă ajută să o văd şi în altă parte decât in word.
***
totul a început în seara aia când a picat cablul TV în toată ţara
în timpul meciului Chelsea-Internazionale din cupa UEFA
era ploaie dar tot am ieşit în stradă în semn de protest mai târziu
vecinii mi s-au alăturat întâi din curiozitate apoi din necesitate
până am ajuns jumătate iar jumătatea noastră ne-a urmat supusă
am golit sticle le-am spart de caldarâm şi am spart mai apoi vitrine
am aruncat pe fereastră televizoarele
pietre-n geamul providerilor frustrare întinzându-se o dată cu focurile
printre clădiri de birouri să ardem vrăjitorii pe rug urlam
să le ardem maşinile şi casele să dăm foc la avioane şi trenuri
noi suntem eroii de data asta nu mai avem nevoie de modelele lor
putem şi singuri să punem de-un mic război destul ne-au hrănit cu exemple
deşi ne-au ţinut în lanţ ca pe câini cu pâine şi thriller
să ardem supermarketurile să bem toate magazine de băuturi fine
să devorăm diamantele şi Rolexurile să asasinăm timpul
să dăm foc la haine şi la nevoia de a le purta
să nu mai existe niciun (Hugo) Boss sau Pierre Cardin la care să ne închinăm
să explodeze showroom-urile auto benzinăriile şi sondele de petrol şi gaze
mama lor de bandiţi nici măcar un meci nu ne lasă să vedem liniştiţi
pâine şi fotbal pâine şi whisky pâine şi circ
să evadăm din cuşca asta stâmtă numită ţară veniţi cu noi
să răsturnăm guverne şi monarhii să spânzurăm preşedinţii să mâncăm
dictatori pe pâine şi circ să fim întâi o mare apoi un ocean
să fim rând pe rând glaciaţiunile şi diluviile planetei ăsteia nerecunoscătoare
şi să nu rescriem nimic nu avem nevoie de re-scrieri nu avem nevoie
de istorie pentru a ne mânca între noi
când totul se termină şi nu ne mai rămâne nimic de urât
să braconăm iubirea la fiecare colţ de stradă cum obişnuiam să plantăm curse
pentru blănuri de leopard
am început să ne autodevorăm încetul cu încetul întâi un deget o ureche
apoi mâna stângă
ce nevoie mai avem de ea ce nevoie mai avem de gânduri şi statui
pâinea s-a terminat şi ea a rămas doar circul deşertăciunilor
şi ăla plagiat
dar cui să-i mai pese?
cine ştie prin ce cotloane
oamenii şobolani încă mai colcăie
mi-e foame şi nu mi-a mai rămas decât mâna dreaptă
şi-o conexiune la internet
(mesaj plutind în derivă deasupra unei planete care nu mai prezintă nici o formă de viaţă
Log #%* / 2032 / Via Lactea)
Ce facem, fraţilor, ne întoarcem?
pentru textul : Pâine şi circ deNu Francisc nu ar merge asa pentru ca ar avea 9 silabe si s-ar duce tot. Multumesc de trecere, comentariu si sugestie ! Ialin
pentru textul : Ecran deda, uneori "pur si simplu" ne scriem doar gândurile (îndrăgostite) ce ni se culcușesc între tâmple, dar dacă e "refreshing", e bine... multumesc de semn!
pentru textul : în nicio noapte nu mai sunt oameni ca noi Al demultam de trecere si semn :)
pentru textul : Domnul Martin, poezia și femeia deAcum devii rezonabil. "Singura abordare care-mi pare rezonabilă, vizavi ŞI de contextul liric, e cea analitică." Aici chiar mi se pare ca putem discuta. Şi nu plecând de la Frege, Russell, Wittgenstein (din Tractasus) de la care, se zice, ca a început târâşenia (sau s-a accentuat, pentru că rădăcinile, se pare, sunt mult mai adânci). Ci, eventual, de la Witt. (din Cercetari) şi ale sale "Jocuri de limbaj". Ceea ce l-a scos din sărite pe Russell. Care, revoltat de ecourile multiple ale „Cercetărilor filosofice” (Witt. II), nepublicate încă, dar care circulau în diverse notiţe luate de studenţii ce îi audiaseră cursurile, îl fac, pe Russell, să exclame – plin de ţâfnă şi parapon la adresa obrăzniciei fostului său învăţăcel pe care îl susţinuse şi ajutase cu fervoare să revină în mediul academic, chiar împotriva vrerii acestuia: „Pentru Wittgenstein cel târziu…reflecţia filosofică serioasă a devenit prea obositoare; şi astfel el a născocit o doctrină ….[împotriva căreia] eu simt o aversiune extrem de puternică”.
Dacă vrei să discutăm pe tema asta, îţi stau la dispoziţie. S-ar putea astfel să apară un dialog interesant. Tocmai pentru că (e foarte posibil) sa nu fim de acord. Dar putem discuta civilizat si argumentat.
Mingia e la tine.
Ce înţelegi prin „abordare analitica”?
pentru textul : Har şi talent detextul mi-a amintit de George Dickie cunoscut pentru teoria culturală a artei (iată "că întotdeauna rămâne un reziduu uşor de recunoscut în toate tipurile de artă, indiferent dacă ele au valoare estetică sau nu". în treacăt fie spus, cum aș raporta cuvîntul rezidual la o a doua citire a unei cărți?)
pentru textul : fals interviu despre menirea artei deacum nu știu care este raportul intuiție/lectură în textul de față (mă refer la autor) dar putem presupune, eu chiar cred, că el, autorul, avea instrumentele necesare pentru o zicere mai rafinată.
la asta mă refeream Paul, tema este generoasă și merită o abordare atentă.
neam!
pentru textul : iubito, pariază pe ultimul sebi dedar e posibil să ai dreptate. îți mulțumesc pentru semn.
Virgil, aş înlocui "naşte| şi aş scoate conjuncţia din final (şi-ul). Ceva de genul:
între mișcare și nemișcare
ziua se-ndoaie pe după umbre
se lasă pe spate
desprinde o alta
fără să spună nimic
privește apoi în mine
ca-ntr-o băltoacă
moare.
Un laconic iamgistic resemnat, un pastel interior. Foarte fain!
pentru textul : dade I deda, mulţumesc, nu ştiu de ce la mine nu mergea. Sincer îmi pare rău pentru deranj, poate nu se va mai întâmpla, la poezii ar fi mai rău.
pentru textul : Prezenţă de spirit deam mai modificat și scos cîte ceva.
pentru textul : scrisori imaginare III desonoritate clasica, consider finalul remarcabil: "moartea din moarte de-o fi să îmblînzesc înfometată la mine prin somn"
pentru textul : și zeii plîng despre o literă care să conțină tot. tot.
pentru textul : jar demulțumesc Otillia!
Marina Nicolaev, Aș îndrăzni să spun că poezia care se postează de mai multă vreme pe sit-urile literare încearcă un fel de "explorare" a ego-ului și reprezintă, mai degrabă, o incursiune in propriul trup. Am citit multe poeme ale celor mai tineri confrați care nu sunt altceva decât o "călătorie" în viscere, de unde și uimirea ludică atunci când își descoperă chimismul interior. Eu încerc să ies puțin din propria-mi anvelopă și să fac incursiuni în social, să definesc omul contemporan in raport cu angrenajul social, de cele mai multe ori alienant, în care individul există. Nu știu dacă am reușit, dar, oricum, voi persevera o vreme pe această linie. Apropo de intrebarea dumneavoastră, aceste poeme nu sunt publicate incă în niciunul din cele 19 volume pe care le-am tipărit până acum, dar le voi strânge cu siguranță într-o nouă carte, pe care o să v-o dăruiesc în momentul apariției. Cu deosesbită considerație, Mircea Florin Șandru
pentru textul : zâmbete curg din gura femeii gonflabile depentru un literat, mi se pare esentiala cunoasterea limbii romane (si nu numai). e iubita ta, nu trebuie s-o sugrumi sau altceva. legile internationale garanteaza dreptul la viata culturala. insa, ezoterismul afisat imi suna a naufragiu hermeneutic. stii sa inoti in afara apelor teritoriale? ma tem ca vei pica la examenul constiintei
pentru textul : podul suspinelor deŞi, uf, mai am una: orice fapt... nu este demn - că orice fapt este demn.
pentru textul : Mai singură... deai doi copii, nu știam. îmi pare rău Mircea.
pentru textul : Pisica neagră denu știu încă ce mă atrage la acest text, poate că e plin de nuanțe. de feminin, de copil, de îndrăgostită, de nostalgie, de seninătate... nu știu decât că l-am citit cu plăcere.
pentru textul : soulmates deda Cailean, intotdeauna e vorba de gradini... atunci cand vrei sa te transporti in intregime, cu adevarul tau cu tot, dincolo de zarva cuvintelor, pentru a le deslusi astfel mai bine semnificatia, in trandafirii care te unesc cu ceilalti gradinari ai lumii... Exupery spune: „Dumnezeu este masura noastra comuna”, acolo sus ne este oferit un limbaj comun pentru a ne putea intalni, cu noi insine, sau unii cu altii, in Dumnezeu... si asemeni gradinarului lui Exupery, reducem totul la: „in aceasta dimineata mi-am curatat trandafirii”. da, intotdeauna e vorba de gradini... iti multumesc, ca mi-ai recunoscut trandafirii:) Craciun fericit, in pace si armonie!
pentru textul : până la marginea lumii e doar o grădină dee adevarat deci: in fiecare cititor sint mii de poeti 'dying to come out'...ori invers?!.........:))
pentru textul : Cititorul fie-i țărâna ușoară! dedamn...
cand rugaciunea devine obisnuinta, e tot un semn de speranta, caci prin repetarea rugaciunii, speranta vine nechemata si completeaza lucrurile care nu vor sa se implineasca singure...
pentru textul : de ceva vreme deprin folosirea acelor "daca", "intelegerea" pare un repros adus unui timp cu neputinta de intors.
mi-a placut prin tonul confesiv, folosirea persoanei I da un plus de real, de aceea pare o fila de jurnal care se adauga altora...
Textul e unul mai vechi, refăcut prozodic și regândit - era Descântec de sfârșitul iernilor - atunci a avut efect. După o perioadă a ploilor peste Iași, mi-a venit în gând să comut sensurile și ruga - parcă era mai bine sub zăpezile de altă dată - și, minune sau nu, s-a împlinit: curge zăpada ca dintrun sac - în curând cred că va ajunge până la Pod ...Pogor. Mulțumesc, cu drag, Marina, Emil, că și invizibil fiind, m-ați observat.
pentru textul : Descântec de sfârșitul ploilor de„punctul” nașterii dilatat până aproape de explozia unei revolte, redevenit cuminte în brațele bunicii, cea care știe bine cât de iarnă I-a fost cândva lui Dumnezeu... Fain de tot! numa' de bine!
pentru textul : de unde curg întrebările defrancisc, am preluat ideea ta.Revin mai târziu, când voi privi poemul "mai la rece".Multumesc pentru citire si ajutor.
pentru textul : caligrafii deun text care te face sa descoperi cum suna o rima fara sa iti fie jena. e posibil ca unii sa il considere putin prea "clasic" dar ce e clasic are sanse sa ramina, nu?
pentru textul : firul deo poezie intr-adevar bine scrisa. mai ales pentru fluiditatea discursului, simplitatea lui. cred ca e mai greu sa construiesti in felul asta o metafora, de parca ai realiza arhitectura unui lucru nespus pana acum, dar pe care toti vor sti sa-l numeasca ulterior.
nu stiu de ce... dar siscursul tau mi-a amintit de humbert humbert, inca adolescent, pe tarasa hotelului, admirand prima nimfeta.
penita si de la mine.
pentru textul : magazinul cu piane deși cum mă căscam io la poem în seara asta am zis că tre să tai toată ultima strofă. sorry pentru niscaiva perturbări în media library-ul tău Oana și mulțam de semn. mâine e o altă zi, să vedem ce ne aduce:)!
pentru textul : lângă martie era un lac dePagini