Interesantă filosofia aici: "adevărata magie se naște cînd dispare orice iluzie", deși iluzia și magia au limite incerte mereu. În rest, poemul este o descriere fără suport, fără rădăcini. Nu știu unde începe și unde se termină și de ce.

mi-ar fi plăcut finalul aşa: "cînd mă simt doar eu' (în) "şi clipocitul ploii"
şi aş scăpa cumva de "indecent"
remarc începutul: "uneori aș vrea să îmbătrînesc/și nu se mai poate"

Multumesc pentru apreciere. Cât priveste ce ar fi in plus, dacă n-ar fi, poate ar fi, într-adevăr, în minus: textul este ușor epicizat, din asta cred și eu că se creeaza efectul; e o mică poveste simbolică (poate vag parabolică...), animată (iată, mă detașez de poetul care a scris textul, devenind criticul care-l supune analizei) de un anume fior liric, provenind, poate, și din (asta a spus-o altcineva, pe care-l citez din memorie) punerea în relație a aproapelui cu departele, a efemerului cu eternitatea, a limitatului cu nemărginirea etc..

O imagine frumoasă, o stare intimistă bine dozată şi suficient sugerată, o proiecţie diafană a unei prezenţe feminine în albul timpului. Mi-a plăcut foarte mult.
Aş elmina unele cuvinte: ,,acelea", ,,un", ,,pasul tău" şi ,,acolo" . Mi se pare că acestea personalizează poemul sugerând unele detalii, unele coordonate de spaţiu şi timp, nelăsând lectorului deschidere la interpretări. Aşa am perceput eu. E doar o părere sinceră :)

ca aproape toate poemele lui Virgil (pentru Cristina, intru definirea stilului).
altfel, ori schimbi "absconse" ori "ascunsa" din versul 11. de preferat "ascunsa".

fireste ca tertina finala (as considera-o strofa separata) ar putea functiona foarte bine asa:
"iar cuvintele te trag în sus
în permanenta lor iubire
pentru extracorporalitate"

un poem frumos. congrat

un sonet ancorat în realitate, un dialog cu ceilalți,cu tine însuți, dialog desprins din viața cotidiană, realizat excelent, din punctul meu de vedere. Accentuez și ader și eu la această petiție deschisă a Adevărului: "La ce-mi servește sumbra libertate Prost înțeleasă, când stomacul vid e Și s-a lipit, cu mârâieli, de spate?"

Costel, fii binevenit pe Hermeneia! cred că e prima ta postare aici. dacă mă-nșel... nu-i nimic, un gând bun în plus nu strică niciodată. :)

interesantă poezie!
„veneai roșie
și roșie la față
veșnicia se termină și ea”

final, mai ales, mi-a plăcut foarte mult, e cumva contradictoriu, neașteptat, are rol de liant al ideii. opinia mea, firrește...
mai trec pe aici.

cred ca exista suficiente adrese de email cu care se poate ajunge la mine (au ajuns si unii nepoftiti si nedoriti) asa ca nu inteleg de ce acel sau acea "cineva" a avut nevoie de un mesager si o chestie din asta pe dupa șură, asta doar dacă are o problemă majoră cu curajul, sau cu lașitatea, for that matter

multumesc, Mircea. Din comentariul tau, da-mi voie si mie sa retin cuvantul "impletire". Fiindca el este cheia citirii cestui text. :) tot cu prietenie, Adriana

Tocmai asimilam din "Nașterea filosofiei" a lui Nietzsche...Parafrază: "eventual Democrit"[ "Caracteristică a gândirii lui Democrit: Gustul pentru știință. Aitiai.(cuvănt subliniat în lucrare cu caracter italic, n.n.) Călătorii. Claritate. Adversitate față de bizarerie. Simplitatea metodei. Avânt poetic (poezie a atomismului). Sentiment al unui puternic progres. Încredere absolută în sistemul său. Răul exclus din sistemul său."(op. citată)]. Dă-i înainte fără grijă, deci!

Câteodată suntem autorii unei singure capodopere. :)

da, the butterfly effect, o teorie interesanta. in unele texte si eu am facut aluzie la ea. cred ca e nevoia noastra a celor tributari conceptului modernist despre realitate sa ne explicam alunecarea in imaginar, in "what if.."

Gasesc dificil de trecut peste primele doua versuri. Lipsa subiectului si a semnelor de punctuatie invita la interpretari: "1(unu) imi spunea ca tu esti biografia mea", "(unu/cineva) imi spunea 'biografia mea esti tu' " etc 1.30 mi-a mers direct la suflet. Per ansamblu, e ca o pagina de jurnal deschisa, unde consemnarile sunt condensate. Numerele ma duc cu gandul la biblie. As vrea sa stiu mai mult, va trebui sa deschid biblia ca sa vad ce-i cu perfectiunea lui avraam?...

chei de lectura 1 (asa cum vad eu lumea): a. precizari: textul de fata nu este unul prozaic, dimpotriva; de parca prozaicul ar fi o acuza.... Nedecriptarea lui tine exact de ceea ce arata si textul: ramanerea la suprafata lucrurilor, a noastra, a ideilor...Eroarea provine(paradoxal?) din neasumarea si supraevaluarea unor entitati de natura ontologica, teologica, artistica etc.... sfat: sa incercam sa trecem dincolo, dar sa nu ne asteptam (iar) la ceva bun, adica placut b. comentariul textului (partial): titlul delimiteaza aria problemei, una arhicunoscuta, aceea a mancarii (a taierii, a sacrificiului, a intelegerii) unui miel (sa-i zicem un concept anume). E de asemenea un protest, manifest, fiind in protap, adica aratat sus, cu degetul. Vom vedea pe cine arata de fapt.... "Am răsturnat mielul pe spate i-am pipăit burta caldă In pielea roz care o imbrăca se oglindea cerul ca și cum exista" = am rasucit (ptr a completa cunoasterea), totul era acolo (rozul aici e o revolta stilistica, cerul, la fel.....vezi, ca si cum ar exista) „Am apăsat ușor cu indexul el a behait încet a intors capul într-o parte si nu s-a zbatut Avea uger mic fremătător era o mia” = experienta cautarii se desfasoara ….(firesc) mielul (masc) e de fapt o mia (fem) “Indexul” explica iar unde se da lupta (nu un joc intre teorii) caci indexul ofera chei de lectura, aparent ciudata fiind alaturarea indexul (arma) cu taierea (fizica) a mielului. Se spera (cred) intr-o reactie contrara dar mia (miel/mia= androginul?) cauta sa vada cu ochii ei (deschisi), parca se cere sacrificata (ceea ce e o falsa atitudine, normala ptr noi, oamenii normali, nu si ptr cei care trec dincolo …) vezi acum “M-a mângâiat încet cu vârful copitei pe obraz Tot nu se uita la mine ținea capul intors si ochii deschiși În ei se răsfrângea grația se asmuțea flacara se cambra ultimul arc „ ; mi s-a facut mila si nu e bine..... „Înainte de cină am închinat bucatele mi-am făcut rugaciunea” = aici e unul din centrele poemului: inainte de cina (de liniste, de imparteala painii si a vinului, de impartasire, ......de acceptare?) ne rugam (repetam gestul salvator, ne agatam de cuvinte, le sanctificam si, firesc,nu le luam in serios... „iar pe ea am renumit-o ca pe mama sora fiica” = ea (mia, de ex, poezia in fata tuturor acum) devine mama, sora, fiica (sunt sange din sangele meu, adica, din neamul meu, din ceea ce am mai profund); sau aceasta trecere de la familiaritate la celalalt nu are loc..... desi e re-numita, re-asezata in protap, mai exact in stomacul nostru „din sângele meu ioana d’arc” = iata de ce finalul pare unul asteptat de fiecare; e fireasca sacrificarea Ioanei d`Arc, se stie, ea, entitatea care e ...folosita ca mijloc si nu ca scop. Ea e purtatarea protapului-drapel si de aici, ironia fina a textului, lirismul sau abundent de care ne e rusine (nu?), neintelegerea.... pe scurt: sacrificiul nu se justifica, nu exista necesitate, nu exista dumnezei (daca ar exista i-am omori, nu? am striga nu e el/ea aceea, taie-l, mananca-l) E, in plus, o replica, o demonstratie a incorectei viziuni prezente in viata si poezia romaneasca (vezi Miorita, Labis, St Doinas etc) unde se crede si se astepta mereu intr-un semn, o necesitate, implinirea destinului; un mesianism de parada, o prostie naturala sa zicem.... in cea mai nebuna din lumile posibile ps: imi asum neintelegerile....