Virgil și Andu...e și normal să riști compromisul pentru o cauză autentică. Altfel ce spunem e de doru' lelii și trebuie pus punctul pe i, trebuie luat biciul la hingherii puilor de brad. Io cred că ecologiștii văd mai degrabă banul lor de lemn și mai puțină frunză vrede. Așa se face minunea că se taie ca-n codru...:) " la noi sunt codrii verzi de brad" ...spunea poetul. Azi mai degrabă codrii morți de brad...iar legea e tot a hingherilor. Strict la obiectul sărbătorilor, propun pentru kitchomani bradul de plastic și pentru ceilalți cîte un brăduț-bonsai. Poate să și ningă peste ele. Cu o imparțială bucurie...:)
A.A.A.,
Unde aţi văzut dvs. că ar recomanda Academia (după mofturile ei?) să scriem "niciunul, nici altul"?! Dimpotrivă, Academia recomandă sa scriem chiar cum, din bun-simţ lingvistic, aţi spus în comentariu: "nici unul, nici altul", adică "nici Ion, nici Gheorghe". A se consulta, pentru toate situaţiile, DOOM2. A se avea în vedere şi relaţia morfologie-ortografie.
Cât despre faptul că în România se poate scrie, după bunul plac, cu î sau â în interiorul cuvintelor, asta arată ca suntem încă o ţară prost guvernată (inclusiv sub aspect ortografic).
Aranca, undeva simt și eu că pierd ceva, nu știu însă exact unde e punctul slab. De aceea am și postat această poezie. Încerc să înțeleg și să modific. De ce am scris "de la ursitoarele-mi oarbe, surde și mute."? am vrut să spun că lipsindu-le lor aceste simțuri, greu puteau să le ofere altora și totuși au făcut-o, dar a fost un dar sau un blestem? această acuitate a simțurilor, inclusiv a bunului simț mi-e benefică sau nu? Ghemul vieții se micșorează odată cu trecerea anilor și eu, neîndemânatică, îl scap printre degete în locuri greu accesibile, în cotloanele sufletului și între aripile gândurilor, astfel că îl pot cu greu recupera, iar dacă nu-l mai recuperez, pur și simplu, pentru mine se termină firul oricât de lung ar mai fi fost. Cam asta este. Acum, voi căuta o nouă formă, poate și un nou titlu, am înțeles că părerea era sinceră și am apreciat asta. Mulțumesc. Sunt deschisă la orice sugestii.
Adrian, nu înțeelg ce are „umblatul prin lume” cu viteza unei prelingeri. Nu văd legătura. În același timp pot spune că și tu mă dezamăgești punînd întrebarea „... cum poți duce tu o discuție [...] literară într-un punct cultural...”. Nici nu trebuie să o „duc” acolo. Ea este prin definiție acolo (că tot făcurăm vorbire despre pleonasme sau tautologii). În primul rînd că nu am urmărit să ofensez sentimentele patriotice ale nimănui. Dar (bănuiesc eu) cam toată lumea știe că uneori spiritul moldovenesc (chiar și al celor mai „umblați”) este ceva mai refractar la îmbrățișarea „xenos-ului” decît cel ardelenesc, să zicem. Repet, nu cred că este o noutate această percepție. Și are (și a avut) implicațiile ei pozitive sau negative - ar ocupa mult prea mult spațiu să vorbesc despre asta aici -. Deci la asta mă refeream. Și te asigur că vorbesc din experiență. I-am studiat foarte mult pe români și, fără a cristaliza prejudecăți, nu pot ignora tipare. De aceea nu văd unde (sau de ce) e „murdară” acea expresie. Mă tem că am atins o coardă sensibilă (și regret), dar coarda nu este a mea ci îți aparține. Repet, nu s-a vrut o ofensă ci o obsevație detașată despre un fenomen pe care îl cunosc și oarecum îl înțeleg. Dar cred că începem să facem prea mult caz despre asta.
Despre prelingere nu pot spune decît că nu mă convinge „convingerea” ta. Bănuiesc că putem agrea să nu agreăm.
ce i-as reprosa eu acestui poem este multitudinea de verbe la inceput de vers; asa, se obtine o insiruire de actiuni in care eu, ca cititor, abia de mai am loc sa simt ceva.
Din perspectiva cititorului, există texte care poartă în ele o înţelegere latentă. Mi-ar fi greu/imposibil să explic durerea pe care am priceput-o.
Foarte elegant textul, elegantă foarte maniera de a trata fapte trecute, dar atât de prezente si sensibile. Tropi echilibraţi, care converg şi, foarte improtant, care nu strivesc/umbresc sensul general. Excelentă screire, excelent final.
Mi-au plăcut, în mod deosebit, versurile "fierul rece al platoşei/îl sugruma ca un graal/în care fluturii morţii/răbufneau ca un vin tânăr/dând peste mal/urcând în adâncul cerurilor/ce nu mai erau". O mică sugestie aici, îmi permit, aş reformula "răbufneau un vin tânăr", dar nu neapărat, doar pentru a nu se repeta prepoziţia.
Finalul mi se pare într-o notă care deschide o fereastră - prin care poemul continuă în altă dimensiune.
Nu este vorba de miopie. Exista tehnic o diferenta intre ceea ce este identificat ca "spatiu" in "textarea" unde tu editezi un text/comentariu ce urmeaza sa fie postat (pe de-o parte) si ceea ce browserul afiseaza drept "spatiu" (pe de alta parte). exista multiple cauze. Cel putin una este faptul ca se folosesc font-uri diferite in cele doua instante.
Fericit e cititorul acestui text, precum fericită trebuie să fie femeia căreia i-ai scris această bijuterie. Cântarea cântărilor îngerilor lui Altaiyr. Finalul e icoană sau Feng Shui? Îmi place foarte mult titlul. "noștri" cu 1 singur i.
Vedeţi, d-le Dinu, tipul comentariului pe care l-aţi postat este găunos, veleitar şi dilatant. Ştiţi de ce? Nu, nu pentru c-aş avea ceva personal cu d-voastră (aşa cum exagerat şi, aş spune, prea plin de importanţă credeţi), ci pentru că: acest tip de comentariu trebuie să vină imperativ cu pixul roşu ori cu arătătorul după el; acest tip de comentariu trebuie să sublinieze, să arate clar, pârâcios: aici, acolo, dincolo, asta, ăla şi cu ălalalt, pentru că. Şi aici urmează argumente parţial obiective, parţial literare. Clar, coerent şi, dacă se poate, numai dacă se poate, bine intenţionat. Aşa se poate câşţiga credibilitate în orice spaţiu literar, aşa se poate câştiga, în cele din urmă, respect. Nu împroşcând cu venin, nu cu smiorcăieli (că tot văd că e la modă termenul) comico-lapidaro-inculte, nu părând o victimă, mereu nedreptăţită de jivinele astea rele, şi insensibile, şi fudule, şi arogante, şi arde-le-ar ah!
A fi iarnă primăvară, a fi aici și acolo, acum și atunci. Pentru că distanțele se subțiază (reușită imaginea) până la dimensiuni pe care ochiul nu le mai poate "vedea", pentru că nu le "recunoaște". E o iluzie? Și cine știe acolo și atunci cum e, dacă aici și acum lucrurile sunt atât de aleatorii ca traiectoria unei picături de apă din topirea țurțurilor (sau a distanțelor?). Interesantă viziune. De ce fericirea are mereu "primii doi nasturi lipsă" (de sus sau de jos)?
Paul, îţi mulţumesc. Te simt mereu aproape prin ninsori şi prin neguri :)
Mărturisesc că şi eu m-am gândit la această asemănare, fraţii ca două faruri, nedespărţiţi şi luminând împreună ( îmi amintisem şi de versurile din Hora Unirii: ,,Amândoi suntem de-o mamă,/De-o făptură şi de-o seamă,/Ca doi brazi într-o tulpină,/
Ca doi ochi într-o lumină.//Amândoi avem un nume,/Amândoi o soartă-n lume./Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,/În noi doi un suflet bate!" ...că tot se apropie sărbătoarea :) )
Eu am încercat o decupare a unui peisaj simplu din realitatea înconjurătoare, o focalizare pe comparaţia sau metafora creată spontan de o mână nevăzută. Scopul e de a bucura şi de a provoca la reflecţii, de a găsi interpretări care să umple sufletul.
Îţi mulţumesc pentru constanţa cu care îmi oferi feedback. Contează enorm.
E un text bun. Spunea cineva într-un comentariu că e greşit “A naibii amintiri" e mai corect decat “ale naibii amintiri” deşi acum acordul e realizat corect. În context varianta folosită de tine este bună, marchează limbajul oral care defineşte textul. Îmi place pentru că are atmosferă, puține texte au atmosferă. Desigur c-aş mai schimba câteva cuvinte pentru a-i da o formă mai îngrijită, dar asta nu-i scade prea mult din valoare.
Mie mi-a plăcut aşa cum e. Mai simplu, merită citit, crează o stare sufletească. Noi artiştii asta facem, vindem emoții.
oare vom putea vreodată să ne eliberăm de aceste temeri. de teama „datului cu puterea”? puterea cui? ce putere? ce „pot” face eu? ce ”vă pot face” eu? ce vă pot da sau lua eu? am senzația că trăim (continuăm să trăim) o tragedie kafkiană. și nu resping prin asta teama margăi ca fiind neautentică. tocmai faptul că e autentică mă ucide. cînd am început hermeneia acum cinci ani și jumătate am făcut-o tocmai cu această dorință, cu această obsesie idealistă. a unui spațiu altfel. altfel mai ales din acest punct de vedere. am plecat atunci dintr-un alt spațiu, de pe un alt site, tocmai din cauza acestei lehamite. lehamitea față de puterea căreia îi place să fie lingușită și care împarte pomeni la milogii și norodul care o adulează. lehamitea față de obsedanta deprindere a plecăciunii și temenelelor, a convingerii că dacă vrei să urci cu o treaptă pe un fel de scară imaginară a absurdului trebuie să pupi în cur cu sîrguință. am vrut să să fie altfel și cu siguranță am fost numit și chiar s-a scris despre mine că sînt dictator, că domin, că stăpînesc ca un tiran, tocmai pentru că în anumite momente mi-am pierdut răbdarea să tot aștept ca în mod natural oamenii să își îndrepte spinarea. poate că am fost dictator în încercarea mea de a-i ajuta să fie drepți, să fie liberi și responsabili. am mai spus-o de zeci de ori poate: nimeni care a fost sau este pe hermeneia nu poate să spună că a obținut ceva de la mine pentru că m-a lingușit. și nimeni, absolut nimeni nu poate să spună ca a fost ostracizat sau nedreptățit de mine pentru că și-a exprimat opinia negativă față de ceva scris de mine. dau un premiu la primul care poate identifica cu dovezi o astfel de întîmplare. ba mai mult, de cele mai multe ori mi-am exercitat dreptul de veto pentru a nu sancționa (deși ar fi fost corect) un anumit membru hermeneia care m-a jignit sau m-a atacat la persoană. am făcut absolut tot ce a fost omenește posibil ca să nu se poată niciodată spune că pe hermeneia puterea politică, administrativă a avut vreodată vreo atingere asupra unei judecăți de natură artistică oricît ar fi fost ea de mică. și totuși temerile și apucăturile fanariote sînt tot acolo. nimeni nu își dă seama cît de mult mă afectează asta.
da, textul de mai sus probabil nu este perfect scris. poate că cineva ar putea să scrie un îndrumar pentru asta. deși mă tem că există tot felul de reguli și soluții contradictorii. am încercat să fiu „creativ” cînd nu am știut. nu am pretenția a fi un prozator. după cum nu am pretenția a fi un poet. tocmai de aceea dacă va fi să public vreodată pe hîrtie voi avea nevoie de un editor.
Vă mulţumesc. Acesta este un poem ratat, după părerea mea. Din multe puncte de vedere. Dar îl păstrez ca document pentru mai târziu. Vă mulţumesc de trecere, comentarii şi vă mai aştept.
Eu nu am înțeles de ce aalizei îl acuză aici aproape pe față pe Virgil că ar fi o clonă. Sau poate interpretez eu greșit, dar așa îmi reiese mie din imaginea respectivă. Sau că toți ceilalți sunt clone, sau că Hermeneia e plină de clone dacă pui o lupă, sau că poezia însăși e o clonă dacă dai în ea cu microscopul electronic, oricare dintre variante ar fi... mie mi se pare amară. Sau avem aici de-a face cu încă o evidențiere (dacă mai era cazul) a faptului că autorul aalizei nu are deloc creativitate ci doar un anume talent. Sau că adeseori, luat de valul laudei de sine cu care s-a obișnuit mai mult decât cu photoshop-ul dă cu oiștea în gard cu o grație aparținând mai degrabă sexului frumos ceea ce, la o adică, l-ar putea transforma pe însuși domnia sa aalizei într-o clonă sau mai exact într-un travestit, un fel de struțo-cămilă grafico-non-literară, rezultatul unui amplu și complex proces de clonare.
Părerea mea, desigur.
Margas
titlul era în limbajul surdo-muţilor. cred că se subînţelegea. cum poţi scrie anumite semne şi gesturi prin care comunici? cum poţi descrie o discuţie care o porţi în somn şi căreia nu-i desluşeşti talia?
ok, schimb titlul şi merg mai departe la somn. cine ştie ce vedenie manifest mă va mai lua în braţe!
Vă mulțumim pentru intervenții și aprecieri la adresa Cenaclului Virtualia. E drept că din grabă, neatenție, oboseală, am făcut oarece greșeli de redactare a textului, pe care le-am corectat ulterior și pentru care îmi cer scuze încă o dată.
Virgil, nu văd de ce să fie lașitate. Nu sunt de acord cu o anume parte din articol, cea pe care am citit-o. E opinia mea. Dacă nu sunt de acord cu proprietarul site-ului, nu văd de ce n-aș avea dreptul să scriu acest lucru și să nu fie luat exact ca atare, ci interpretat în fel și chip.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Virgil și Andu...e și normal să riști compromisul pentru o cauză autentică. Altfel ce spunem e de doru' lelii și trebuie pus punctul pe i, trebuie luat biciul la hingherii puilor de brad. Io cred că ecologiștii văd mai degrabă banul lor de lemn și mai puțină frunză vrede. Așa se face minunea că se taie ca-n codru...:) " la noi sunt codrii verzi de brad" ...spunea poetul. Azi mai degrabă codrii morți de brad...iar legea e tot a hingherilor. Strict la obiectul sărbătorilor, propun pentru kitchomani bradul de plastic și pentru ceilalți cîte un brăduț-bonsai. Poate să și ningă peste ele. Cu o imparțială bucurie...:)
pentru textul : Elegie cu pui de brad deA.A.A.,
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - VIII – deUnde aţi văzut dvs. că ar recomanda Academia (după mofturile ei?) să scriem "niciunul, nici altul"?! Dimpotrivă, Academia recomandă sa scriem chiar cum, din bun-simţ lingvistic, aţi spus în comentariu: "nici unul, nici altul", adică "nici Ion, nici Gheorghe". A se consulta, pentru toate situaţiile, DOOM2. A se avea în vedere şi relaţia morfologie-ortografie.
Cât despre faptul că în România se poate scrie, după bunul plac, cu î sau â în interiorul cuvintelor, asta arată ca suntem încă o ţară prost guvernată (inclusiv sub aspect ortografic).
Aranca, undeva simt și eu că pierd ceva, nu știu însă exact unde e punctul slab. De aceea am și postat această poezie. Încerc să înțeleg și să modific. De ce am scris "de la ursitoarele-mi oarbe, surde și mute."? am vrut să spun că lipsindu-le lor aceste simțuri, greu puteau să le ofere altora și totuși au făcut-o, dar a fost un dar sau un blestem? această acuitate a simțurilor, inclusiv a bunului simț mi-e benefică sau nu? Ghemul vieții se micșorează odată cu trecerea anilor și eu, neîndemânatică, îl scap printre degete în locuri greu accesibile, în cotloanele sufletului și între aripile gândurilor, astfel că îl pot cu greu recupera, iar dacă nu-l mai recuperez, pur și simplu, pentru mine se termină firul oricât de lung ar mai fi fost. Cam asta este. Acum, voi căuta o nouă formă, poate și un nou titlu, am înțeles că părerea era sinceră și am apreciat asta. Mulțumesc. Sunt deschisă la orice sugestii.
pentru textul : Dar sau blestem ? deAdrian, nu înțeelg ce are „umblatul prin lume” cu viteza unei prelingeri. Nu văd legătura. În același timp pot spune că și tu mă dezamăgești punînd întrebarea „... cum poți duce tu o discuție [...] literară într-un punct cultural...”. Nici nu trebuie să o „duc” acolo. Ea este prin definiție acolo (că tot făcurăm vorbire despre pleonasme sau tautologii). În primul rînd că nu am urmărit să ofensez sentimentele patriotice ale nimănui. Dar (bănuiesc eu) cam toată lumea știe că uneori spiritul moldovenesc (chiar și al celor mai „umblați”) este ceva mai refractar la îmbrățișarea „xenos-ului” decît cel ardelenesc, să zicem. Repet, nu cred că este o noutate această percepție. Și are (și a avut) implicațiile ei pozitive sau negative - ar ocupa mult prea mult spațiu să vorbesc despre asta aici -. Deci la asta mă refeream. Și te asigur că vorbesc din experiență. I-am studiat foarte mult pe români și, fără a cristaliza prejudecăți, nu pot ignora tipare. De aceea nu văd unde (sau de ce) e „murdară” acea expresie. Mă tem că am atins o coardă sensibilă (și regret), dar coarda nu este a mea ci îți aparține. Repet, nu s-a vrut o ofensă ci o obsevație detașată despre un fenomen pe care îl cunosc și oarecum îl înțeleg. Dar cred că începem să facem prea mult caz despre asta.
pentru textul : oolong tea deDespre prelingere nu pot spune decît că nu mă convinge „convingerea” ta. Bănuiesc că putem agrea să nu agreăm.
ce i-as reprosa eu acestui poem este multitudinea de verbe la inceput de vers; asa, se obtine o insiruire de actiuni in care eu, ca cititor, abia de mai am loc sa simt ceva.
pentru textul : scoteam dragostea cu o pompă submersibilă de... o scriitură foarte slabă.
pentru textul : Muştele verzi deDin perspectiva cititorului, există texte care poartă în ele o înţelegere latentă. Mi-ar fi greu/imposibil să explic durerea pe care am priceput-o.
Foarte elegant textul, elegantă foarte maniera de a trata fapte trecute, dar atât de prezente si sensibile. Tropi echilibraţi, care converg şi, foarte improtant, care nu strivesc/umbresc sensul general. Excelentă screire, excelent final.
pentru textul : eu vin din moarte sau neprihănire deMi-au plăcut, în mod deosebit, versurile "fierul rece al platoşei/îl sugruma ca un graal/în care fluturii morţii/răbufneau ca un vin tânăr/dând peste mal/urcând în adâncul cerurilor/ce nu mai erau". O mică sugestie aici, îmi permit, aş reformula "răbufneau un vin tânăr", dar nu neapărat, doar pentru a nu se repeta prepoziţia.
pentru textul : povestea borangicului înflorit ▒ deFinalul mi se pare într-o notă care deschide o fereastră - prin care poemul continuă în altă dimensiune.
Nu este vorba de miopie. Exista tehnic o diferenta intre ceea ce este identificat ca "spatiu" in "textarea" unde tu editezi un text/comentariu ce urmeaza sa fie postat (pe de-o parte) si ceea ce browserul afiseaza drept "spatiu" (pe de alta parte). exista multiple cauze. Cel putin una este faptul ca se folosesc font-uri diferite in cele doua instante.
pentru textul : Străin deFericit e cititorul acestui text, precum fericită trebuie să fie femeia căreia i-ai scris această bijuterie. Cântarea cântărilor îngerilor lui Altaiyr. Finalul e icoană sau Feng Shui? Îmi place foarte mult titlul. "noștri" cu 1 singur i.
pentru textul : o privire grabnică asupra trupului meu deAceasta e penița pe care Bianca a uitat s-o acorde, sper să nu se supere c-am pus-o eu.
pentru textul : fog deVedeţi, d-le Dinu, tipul comentariului pe care l-aţi postat este găunos, veleitar şi dilatant. Ştiţi de ce? Nu, nu pentru c-aş avea ceva personal cu d-voastră (aşa cum exagerat şi, aş spune, prea plin de importanţă credeţi), ci pentru că: acest tip de comentariu trebuie să vină imperativ cu pixul roşu ori cu arătătorul după el; acest tip de comentariu trebuie să sublinieze, să arate clar, pârâcios: aici, acolo, dincolo, asta, ăla şi cu ălalalt, pentru că. Şi aici urmează argumente parţial obiective, parţial literare. Clar, coerent şi, dacă se poate, numai dacă se poate, bine intenţionat. Aşa se poate câşţiga credibilitate în orice spaţiu literar, aşa se poate câştiga, în cele din urmă, respect. Nu împroşcând cu venin, nu cu smiorcăieli (că tot văd că e la modă termenul) comico-lapidaro-inculte, nu părând o victimă, mereu nedreptăţită de jivinele astea rele, şi insensibile, şi fudule, şi arogante, şi arde-le-ar ah!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
pentru textul : să nu spui după aia că nu ți-am spus(celor care au trecut prin viețile mele) deIa uite-l si pe Domnul Pa in memoria colectiva! =))
pentru textul : Frumosul Principe Cercel dete rog sa corectezi erorile de tiparire. multumesc
pentru textul : TQM (Total Tehnical Management), reclamă și manipulare. deViorel, esti bun sa recitesti (cu atentie) versul 3? fara pauze de respiratie...:)
pentru textul : rănit de vise ca de gloanțe deA fi iarnă primăvară, a fi aici și acolo, acum și atunci. Pentru că distanțele se subțiază (reușită imaginea) până la dimensiuni pe care ochiul nu le mai poate "vedea", pentru că nu le "recunoaște". E o iluzie? Și cine știe acolo și atunci cum e, dacă aici și acum lucrurile sunt atât de aleatorii ca traiectoria unei picături de apă din topirea țurțurilor (sau a distanțelor?). Interesantă viziune. De ce fericirea are mereu "primii doi nasturi lipsă" (de sus sau de jos)?
pentru textul : El efecto mariposa dePaul, îţi mulţumesc. Te simt mereu aproape prin ninsori şi prin neguri :)
pentru textul : Haiku (9) - Neguri şi reverii deMărturisesc că şi eu m-am gândit la această asemănare, fraţii ca două faruri, nedespărţiţi şi luminând împreună ( îmi amintisem şi de versurile din Hora Unirii: ,,Amândoi suntem de-o mamă,/De-o făptură şi de-o seamă,/Ca doi brazi într-o tulpină,/
Ca doi ochi într-o lumină.//Amândoi avem un nume,/Amândoi o soartă-n lume./Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,/În noi doi un suflet bate!" ...că tot se apropie sărbătoarea :) )
Eu am încercat o decupare a unui peisaj simplu din realitatea înconjurătoare, o focalizare pe comparaţia sau metafora creată spontan de o mână nevăzută. Scopul e de a bucura şi de a provoca la reflecţii, de a găsi interpretări care să umple sufletul.
Îţi mulţumesc pentru constanţa cu care îmi oferi feedback. Contează enorm.
E un text bun. Spunea cineva într-un comentariu că e greşit “A naibii amintiri" e mai corect decat “ale naibii amintiri” deşi acum acordul e realizat corect. În context varianta folosită de tine este bună, marchează limbajul oral care defineşte textul. Îmi place pentru că are atmosferă, puține texte au atmosferă. Desigur c-aş mai schimba câteva cuvinte pentru a-i da o formă mai îngrijită, dar asta nu-i scade prea mult din valoare.
pentru textul : Ultima zi din martie deMie mi-a plăcut aşa cum e. Mai simplu, merită citit, crează o stare sufletească. Noi artiştii asta facem, vindem emoții.
interesant... mai ales titlu. :) oricum, felicitari, e un text plin de lirism, care vibreaza adesea. am ramas impresionat petre
pentru textul : blogbadil despor la lucru și succes, Virgil!
pentru textul : hermeneia 3.0-a deoare vom putea vreodată să ne eliberăm de aceste temeri. de teama „datului cu puterea”? puterea cui? ce putere? ce „pot” face eu? ce ”vă pot face” eu? ce vă pot da sau lua eu? am senzația că trăim (continuăm să trăim) o tragedie kafkiană. și nu resping prin asta teama margăi ca fiind neautentică. tocmai faptul că e autentică mă ucide. cînd am început hermeneia acum cinci ani și jumătate am făcut-o tocmai cu această dorință, cu această obsesie idealistă. a unui spațiu altfel. altfel mai ales din acest punct de vedere. am plecat atunci dintr-un alt spațiu, de pe un alt site, tocmai din cauza acestei lehamite. lehamitea față de puterea căreia îi place să fie lingușită și care împarte pomeni la milogii și norodul care o adulează. lehamitea față de obsedanta deprindere a plecăciunii și temenelelor, a convingerii că dacă vrei să urci cu o treaptă pe un fel de scară imaginară a absurdului trebuie să pupi în cur cu sîrguință. am vrut să să fie altfel și cu siguranță am fost numit și chiar s-a scris despre mine că sînt dictator, că domin, că stăpînesc ca un tiran, tocmai pentru că în anumite momente mi-am pierdut răbdarea să tot aștept ca în mod natural oamenii să își îndrepte spinarea. poate că am fost dictator în încercarea mea de a-i ajuta să fie drepți, să fie liberi și responsabili. am mai spus-o de zeci de ori poate: nimeni care a fost sau este pe hermeneia nu poate să spună că a obținut ceva de la mine pentru că m-a lingușit. și nimeni, absolut nimeni nu poate să spună ca a fost ostracizat sau nedreptățit de mine pentru că și-a exprimat opinia negativă față de ceva scris de mine. dau un premiu la primul care poate identifica cu dovezi o astfel de întîmplare. ba mai mult, de cele mai multe ori mi-am exercitat dreptul de veto pentru a nu sancționa (deși ar fi fost corect) un anumit membru hermeneia care m-a jignit sau m-a atacat la persoană. am făcut absolut tot ce a fost omenește posibil ca să nu se poată niciodată spune că pe hermeneia puterea politică, administrativă a avut vreodată vreo atingere asupra unei judecăți de natură artistică oricît ar fi fost ea de mică. și totuși temerile și apucăturile fanariote sînt tot acolo. nimeni nu își dă seama cît de mult mă afectează asta.
pentru textul : Spoiler deda, textul de mai sus probabil nu este perfect scris. poate că cineva ar putea să scrie un îndrumar pentru asta. deși mă tem că există tot felul de reguli și soluții contradictorii. am încercat să fiu „creativ” cînd nu am știut. nu am pretenția a fi un prozator. după cum nu am pretenția a fi un poet. tocmai de aceea dacă va fi să public vreodată pe hîrtie voi avea nevoie de un editor.
Vă mulţumesc. Acesta este un poem ratat, după părerea mea. Din multe puncte de vedere. Dar îl păstrez ca document pentru mai târziu. Vă mulţumesc de trecere, comentarii şi vă mai aştept.
Raul
pentru textul : mâinile mele muguri de moarte deEu nu am înțeles de ce aalizei îl acuză aici aproape pe față pe Virgil că ar fi o clonă. Sau poate interpretez eu greșit, dar așa îmi reiese mie din imaginea respectivă. Sau că toți ceilalți sunt clone, sau că Hermeneia e plină de clone dacă pui o lupă, sau că poezia însăși e o clonă dacă dai în ea cu microscopul electronic, oricare dintre variante ar fi... mie mi se pare amară. Sau avem aici de-a face cu încă o evidențiere (dacă mai era cazul) a faptului că autorul aalizei nu are deloc creativitate ci doar un anume talent. Sau că adeseori, luat de valul laudei de sine cu care s-a obișnuit mai mult decât cu photoshop-ul dă cu oiștea în gard cu o grație aparținând mai degrabă sexului frumos ceea ce, la o adică, l-ar putea transforma pe însuși domnia sa aalizei într-o clonă sau mai exact într-un travestit, un fel de struțo-cămilă grafico-non-literară, rezultatul unui amplu și complex proces de clonare.
pentru textul : mic tratat de poezie dePărerea mea, desigur.
Margas
Oameni de metal ruginit ieșind dintr-un oraș de scaieți pe lângă gardul ghimpat. Închise, uscate livezi. Și soarele. Priviți-le fețele!
pentru textul : escape detitlul era în limbajul surdo-muţilor. cred că se subînţelegea. cum poţi scrie anumite semne şi gesturi prin care comunici? cum poţi descrie o discuţie care o porţi în somn şi căreia nu-i desluşeşti talia?
ok, schimb titlul şi merg mai departe la somn. cine ştie ce vedenie manifest mă va mai lua în braţe!
pentru textul : în limba surdo-muţilor deVă mulțumim pentru intervenții și aprecieri la adresa Cenaclului Virtualia. E drept că din grabă, neatenție, oboseală, am făcut oarece greșeli de redactare a textului, pe care le-am corectat ulterior și pentru care îmi cer scuze încă o dată.
pentru textul : Cenaclul Virtualia - la a VII-a ediție deFrancisc, din punct de vedere al solistei, nu este nevoie de dirijor.
pentru textul : omul pe care nu îl așteptam deVirgil, nu văd de ce să fie lașitate. Nu sunt de acord cu o anume parte din articol, cea pe care am citit-o. E opinia mea. Dacă nu sunt de acord cu proprietarul site-ului, nu văd de ce n-aș avea dreptul să scriu acest lucru și să nu fie luat exact ca atare, ci interpretat în fel și chip.
pentru textul : analiza manifestului boierismului deSunt bugetara, Dorine, de unde bani de concurs? Te cred ca vei participa cu placere, la fel cum ai participat si la cenaclurile Virtualia! Pai nu?
pentru textul : feng shui în lucernă deDar de ce nu ai putut da premiul, Andule? Ai avut doua maini stangi si la premiere, se pare!
pentru textul : feng shui în lucernă dePagini