despre poem acu. first: titlul mi se pare relativ ratat. cu disonanta cu tot la mine. deci m ai pierdut pe jumatate. second: cum crapa tacerea? reformuleaza si tu da pastreaza idea fix. third: strofa a doua este o incercare ratata de esentializare aprofundata sinklino spre filosofie. fourth: ti am zis de versul cu numele n oglinda. e mai terminat decit cum ma treyesc eu in diminetile mai sumbre. fiveth: sunteti destul de aproape. romantic. sixth: cu aer conclusiv zic "mi-ai salvat ziua si viata in dimineata asta. deci este faina poezia. esti un scriitor bun". ec

„Mai menţionez - şi cu asta închei – că diversele baterii de teste de determinare a gradului de „inteligenţă” (IQ, inteligenţă emoţională, creativă şi chiar aşa zisă «spirituală», evident discutabilă) arată că cei care vorbesc fluent mai multe limbi prezintă un grad mult sporit în raport cu cei care se limitează doar la limba maternă.”

Afirmaţie riscantă. Dacă nu este amendată după cum urmează: „Mai menţionez - şi cu asta închei – că diversele baterii de teste de determinare a gradului de „inteligenţă” (IQ, inteligenţă emoţională, creativă şi chiar aşa zisă «spirituală», evident discutabilă) arată că cei care vorbesc fluent mai multe limbi prezintă, statistic, un grad mult sporit în raport cu cei care se limitează doar la limba maternă.”

Asta nu înseamnă că doamna Leonte nu are şi dânsa dreptate. Dar nici că ipoteza Whorf – Sapir stă în picioare în mod absolut. Şi exemplul, din nefericire pentru noi singurul, este Brâncuşi. Care nu a avut o „inteligenţa specifică scriitorilor, traducătorilor, poeţilor, avocaţilor”. Şi nu cred că se poate spune despre el că i-a lipsit ceea ce generic se poate numi „Peticul”. Iar Wittgenstein spune: „Despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă”. Dar tot el adaugă că „se poate arăta”. În acelaşi timp şi de asemenea nu se poate spune despre cineva care se exprimă „lingvistic” şi consideră ipoteza Whorf – Sapir drept ars poetica că poate „produce” neapărat poezie. Problema este ce şi cum „arată”, prin metafore, ceea ce se ascunde în spatele textului. Ori tocmai aici este problema, pe care voi încerc a s-o pun într-un viitor text. Şi anume dacă prezumptivul mai adaugă, tot în cadrul acelei ars poetica şi aşa numita „Cotitură lingvistică”. Mai precis, cât pot fi de precis în acest comentariu, dacă pleacă de la o premisă mai largă adoptată de „filozofia analitică a limbajului” (şi aici consider „limbajul” în sensul cel mai general posibil, incluzând, printre altele şi exprimarea artistică: lingvistică, muzicală, plastică… ). Premisă care presupune pur şi simplu „ruperea” limbajului de entitatea care îl produce şi, prin urmare, de structurile adânci ale minţii care se află în spatele său şi studierea sa separată. Întocmai cum ai studia, de exemplu, un fluture dintr-un insectar ca să poţi descrie alcătuirea sa fizică din care, însă, viaţa, pur şi simplu, a dispărut. Pentru un asemenea artist (generic) angajarea sa într-o asemenea
sisifică ars poetica constituie, cred eu, o imensă provocare. Nu zic chiar sortită, implicit, eşecului. Pentru că, s-ar putea ca în final să-şi nege premisele. Sau, cine ştie, să intuiască ce se va întâmpla în «post-umanitate». În cadrul căreia, printre altele, «implementarea» limbajului, ca entitate independentă, pe suporturi artificiale, să conducă, în final, la schimbarea drastică a ceea ce numim azi «realitate» psiho-fizică a omului aşa cum o percepem şi căutăm s-o înţelegem acum. Tendinţă mai mult sau mai puţin clară promovată de tehno-ştiinţă şi, în cultură în general, de postmodernism. Şi, se pare, că nu e vorba se SF. Pentru că în cercetarea de vârf, inclusiv în domeniul filosofiei mentalului (prelungire a filosofiei analitice) şi al ştiinţei cognitive, lucrurile sunt luate în mod foarte serios.

Dar, despre toate astea, sper, într-un text/texte viitor/viitoare (dacă voi fi în măsură să îl/le scriu).

Am uitat ceva. Ideea poemului și versul se vor lipi de noi scoarțele de copac mi-au amintit de versurile Victoriei Milescu, le reproduc aici: Cu stăpânire de sine Mergi printre cei buni, printre cei răi părul are mai mult argint decât aur trandafirul din dreptul gurii se scutură iar trupul are din ce în ce mai mulți ghimpi ai vrea să nu rănești când treci prin mulțime ghimpii din ce în ce mai puternici se înfig în pieptul celui îmbrățișat la întâmplare poate că acesta de lângă tine, rănit, căzut pe asfalt era cel așteptat…

Cristina, Matei, Liviu-Ioan,

Mulţumesc pentru aprecieri.

tincuţa

Alexis, mulțumesc de comentariu. Să le luam pe puncte..:) Maria mi se pare suficient conturată, e caracterizată printre rânduri, prin dialogul interior, prin așteptare, prin observație, nu am să întervin... Sugestia legată de ceas.. mi-ați spus destui, gata, voi elimina o referire de undeva, dar dacă fac asta, acel "niciodată" din final îl voi păstra. Poate pare exagerat, dar e pion principal, țin la el. E hotărârea din spatele unei tăceri acumulate. Mulțumesc că m-ai atenționat și în legătură cu greșeala, n-am observat-o deși am tot citit textul. Mă bucur să te găsesc aici, și-ți mai aștept critica. :)

Lucia, dar de ce sa vrea tata sa te ia înapoi ? Tu cunosti la fel de bine ca si mine sacrificiile nemasurate
ale unui parinte pentru a-si vedea copilul "domn". Si miile de crapaturi din palme si din talpi pentru acest vis !

pumnul in gura pare a deveni o caracteristica a acestui site, bobadil, si nu inteleg de ce. parerea mea este ca s/au creat legaturi intime intre cativa membri ai site-ului si acestia, din slabiciune, se protejeaza in dauna celor care cred ca aici se pot exprima creativ, novator, indraznet si altfel decat pe alte siteuri unde intalnesti fie numai dulcegarii, fie indignate pareri ale proprietarului sau tot felul de interese de grup. cu toata stima, dar si mai mult.

hecatonhir, a fost un moment lucid de alegere si am ales sa o scriu si pe a doua. probabil ca in timp voi afla daca am ales bine. dar cu siguranta nu am vrut o simpla tautologie.

Da, este un text slăbuţ. Începe cu un pleonasm (se prelinge încet), trece prin două mari stereotipii şi caută o anumită atmosferă care nu poate fi captată cu o astfel de construcţie şi dinamică (sau anti-dinamică). Ce nu pricep eu e de ce autorul încearcă să surprindă spiritul asiatic cu ajutorul imbii române...

(typo zvîniri)

hm...ma indoiesc ca ajungi la "perspectiva infinitului" reperand cuvantul ce il numeste...de doua-trei ori, acolo. pentru o mantra e nevoie de mai mult. dar nu-ti mai spun nimic - vad ca esti (putin) irascibil zilele astea. oricui i se poate intampla, ce-i drept.

Ok Virgile, era un banc vechi doi barbati vorbeau la o bere si unul ii zice celuilat Mitica sa stii ca eu am mereu ultimul cuvant in casa mea, la care asta, Mitica zice si cum faci? Pai zic asa: draga mea, ai dreptate. Asa ca draga mea pussy wossy whatever you may be ai dreptate. Inchei inclinandu-ma in fata dreptatii tale care nu tine cont de sex, de rasa sau de incurabila prostie. Toti suntem egali in drepturi si datorii pe aici, dar prostii si nesimtitii (merg mana-n mana) crede-ma, vor castiga eventually indiferent ca sunt romani, americani sau din papua noua guinee. Ei sunt o stirpe universala si indestructibila.

Ideea e foarte generoasă și de mare actualitate în anumite cercuri. Ar putea fi superb speculată în proză și să ducă la un al doilea Walter Miller Jr. (v. ”Cantică pentru Leibowitz”).

De acord și eu că titlul poate ar trebui schimbat (mai ales că nici nu se susține din punct de vedere teologic. Religia este un fenomen istoric, iar istoria în sine, ca știință, nu este veșnică, ci are sfârșit la Parusie).

Oricum, merită aplaudată inițiativa, ideea și ingeniozitatea. N-am citit încă ceva asemănător pe la noi cel puțin.

Ela, cred ca tu ai privit in modul tau deosebit poezia aceasta, ca pe o trecere spirala prin locuri stiute. E si aceasta o cheie.... hmm. Desi eu am vrut mai degraba sugera inceputul uitat, pe unde numai in vis iti aduci aminte ca ai trecut. "glasul tehnicii tace"?! si da, primul vers este voit cinematografic, si face oarecum legatura cu o alta poezie. Vladimir, fara acele asezari de "culise" intoarcerea nu ar fi posibila, intr-adevar. Iar paradoxul este la el acasa la mine (sau invers :-), pentru ca intotdeauna ajungem sa ne intrebam daca, schimband coordonatele stiute, lumea nu ar prinde cu totul si cu totul alta semnificatie. Poate ca ai dreptate.. poezia ar fi putut sa se termine in acele doua versuri, dar vezi tu, pentru asta e nevoie de o anume deschidere in lectura...

de ce nu folosești HCODE pentru imagine?