citeste inca o data cum ai scris tu: " Datul la părărele "! cit despre ceea ce afirmi acum " descoperim adevăruri fundamentale despre viață" te rog sa vorbesti la persoana I singular. nu generaliza. in plus primele cinci rinduri nu reflecta nici pe departe pictura naiva...
Adrian, ce dar frumos am primit!
Mulţumesc, mulţumesc...
Ai investit timp, experienţă, profesionalism, delicateţe şi toate acestea dintr-un altruism rar întâlnit. Înţeleg tot ce argumentezi cu atâta minuţiozitate. Nu am o părere prea bună despre textele mele, mai ales când le compar cu cele scrise de tine, Vlad Turburea, Adriana Lisandru, Paul Blaj, Marina Popescu, Andrei Majeri şi mulţi alţii. Când le citesc, mă întreb la ce bun să mai scriu dacă au scris alţii aşa cum eu aş fi vrut? Port în mine reminiscenţele unui veac trecut , dar simt că există şi un resort care, în curând, va produce bucurie tuturor celor care au investit şi investesc în mine. Nu scriu de mult timp. Până anul trecut ( aproape doi ani ) am scris siropos de tot...a fost un ,,exerciţiu" nefast la zeci de
poezii, dar nu mă mai scuz. Încerc să descopăr cauza.
Îţi mulţumesc din nou, Adrian. (nici vorbă de iritare....se simte cât suflet ai pus şi asta m-a atins realmente )
O mică rugăminte aş avea: dacă vrei, reia fragmnentul ,,Este evident că nu orice fapt, cum ar fi, servirea cafelei într-o dimineaţă de mai/surprinderea căderii unui măr/statul la coadă, la pâine... nu este demn de-a fi pus pe foaia veşniciei. " Nu am înţeles corectura făcută după :)
n-am prea înțeles ce ai spus, Doina. Ori nu știu eu să număr ori nu știi tu. Pentru că eu continui să văd acolo 7 5 7. Dar nici măcar asta nu este neaparat o problemă. După cum nu sînt nici celelate argumente pe care le aduci tu. Am stat de vorbă cu specialiști în cultură și poezie japoneză. Din ăia adevărați. Și te asigur că tot ce susții tu aici nu este valid. Reprezintă doar o percepție rigidă și școlărească pe care unii din Europa sau Rmânia o au despre poezia japoneză sau despre haiku. Lucrurile sînt mult mai nuanțate și sub nicio formă un japonez nu gîndește în felul acesta mecanicist în care gîndești tu. Dacă îmi permiți, abordarea ta este asemănătoare cam cu modul în care un cowboy din Texas s-ar apuca să ne demonstreze cum se joaca „cu adevărat” călușarii. Nu vreau să spun prin aceasta că un european sau un român nu ar putea să înțeleagă sau să scrie haiku cu adevărat. Doar că acest lucru ține mult mai mult de un mod de a gîndi și a te raporta la realitate și cu mult mai puțin la niște reguli rigide scolastic insușite. Și chiar între japonezi există multe nuanțe. Cam la fel cum vezi nuanțe într-un sat românesc cînd este vorba ca femeile să îți descrie cum se face „corect” o cergă, sau cum se face claia. Te asigur că fiecare va avea specificul ei. Cam la fel e și cu japonezii. Dar trebuie să stai de vorbă cu ei și nu să înveți chestiile astea din cărți.
ddm, bine si asa, cata vreme ceea ce te-a deranjat in textul asta nu atarna mai greu decat ceea ce nu te-a deranjat. desi, in poezie, adjectivul "corect" mi se pare asemeni unui calus pus pe o gura de inger...iar frumosul, dupa cum toti stim, este - vai! - o notiune atat de relativa... cu zambet + multumiri (si imperfecta ca de obicei...), Sancho
Abordarea acestui text din partea mea a fost subiectivă, recunosc. Pe mine caii aceia albi m-au purtat la gurile Istrului, sau vechiul Oceanos Potamos, acolo unde Echidna, hoața care i-a asuns lui Iason iepele sfinte, le dădea amazoanelor primele lecții de nemurire. Undeva în subconștientul meu stăruia ideea că totuși infanta, care suportase deja rigorile inchiziției, merita o înmormîntare creștinească. Și astfel s-a produs în imaginația mea o mutație. Sau poate că erau de vină căștile și zgomotul de fond?...
Scriam despre zilele în care ascult Ennio Morricone (nu despre melodii), cum că nu îmi plac... sunt zile cu timp gri, care trece greu, lăsând urme. La Iași a nins toate zilele acestea... Îți mulțumesc pentru sideful alb al zilelor de martie.
textul incepe prost din start (prin consemnarea jurnalistica:mai am cîteva minute de trăit) si nu se dezminte pe parcurs. ex: ceea ce a contat nu mai contează episcopii dogii chiar cardinalul (aici doar o ureche ne-inginereasca ar putea depista cacofonia) spre a inmuia gustul de zaț lingvistic, textul pune la dispozitia cititorului (-nefericitul!) si o suita distonica de clisee: carnavalul nopților albe cortul cel mare zîmbetul ei ca o floare dorul strivit între gheare cînd noaptea în brațele zilei se stinge și moare ,etc.... ritmul este unul de cavalcada, ceea ce s-ar potrivi agoniei actantului liric. dar poate nu e nevoie sa mergem atat de departe cu hermeneutica: agonia s-ar putea sa fie a vocii lirice, incapatanata in a raspunde anuntului refuzat de ziare, dar acceptat pe Herm.: "caut barbat".... prin rimele suparatoare (terminate in re), reptetitia obsedanta (caut femeie), scriitura directa si exacta (consecinta unei ireformabile formatari profesionale, poate chiar intelectuale, ar specula unii), textul de fata reprezinta un triumf exemplar al cuvintelor utilizate in contra indicatiilor poeziei. un lucru obisnuit, daca luam in calcul profilul literar al autorului.
Ela, nu am spus că ai "aruncat" niște versuri pe o poză, te rog nu îmi răstălmăci cuvintele (cum zice cineva de aici). Am spus clar "a scrie". Te rog să recitești și să percepi exact ideea. Iar poza nu este neclară, ci chiar scanată la o rezoluție inferioară, însă se poate prelucra. Nu mi-ai răspuns la întrebare. :)
corectare, cu scuze partiale: dixit!
Se pare ca latina mea nu mai e chiar in regula. Din păcate, nu am la îndemană un dictionar si un manual (mai exact, nu le găsesc în bibliotecă), dar DIXIT nu e, cum am afirmat, o forma de pers. a III-a a ind. prezent, ci una (tot de pers. a III-a) a ind. perfect - cf. (sper sa nu mă mai inşel) dico, dicere, dixi, dictum; de la dixi (pers. I, ind. perf. - am zis!), formăm dixis (II), dixit (pers. a III-a).
Oricum, dixit e la pers. a III-a (dar nu prezent, cum gresit am afirmat - deşi ştiam cum se traduce! -, ci perfect).
Nu reusesc să refac intreaga paradigma a acestui verb, iar internetul (prin care am încercat să mă lămuresc) nu m-a ajutat deloc.
In orice caz, cred că trebuia spus DIXI (am zis), nu DIXIT (a zis - ex. Deus dixit!)
Dar uitaţi-vă şi voi în ce m-am băgat, la vârsta mea!
A, dar uite problema oarecum lămurită în Larousse-ul de pe biroul meu, din care traduc aici: "DIXI (am spus)- Formulă prin care cineva îşi încheie de obicei expunerea probelor, un raţionament, o pledoarie; etc."
Quod erat demonstrandum, ca s-o dau iar pe lătinie...
Zâmbind.
cezar, dacă tu confunzi hermeneia cu altceva îmi pare rău. probabil că nu ar fi rău să recitești (sau să citești dacă nu ai făcut-o pînă acum) regulamentul (așa cum e, neactualizat încă) sau prin textele din categoria info ca să îți formezi eventual o idee despre ce este vorba cu hermeneia asta. deocamdată acest text este probabil o rugăciune interesantă sau semnificativă pentru tine dar din păcate nu are nici în clin, nici în mînecă cu poezia. de aceea sînt nevoit să îl trimit în „șantier”. bănuiesc că știi despre ce este vorba și care este rostul acestui proces.
O prezentare foarte bine realizata ce denota mult talent si sensibilitate din partea autorului... cu referire la tema am inceput sa rezonez mai putin... de curand au fost ucisi in raiduri israeliene in jur de 150 de palestinieni in Gaza iar acestia nu o sa aiba drept amintire peste timp decat nisipul.
Cristina, nu văd în comm-ul tău decât un pătrat negru. Asta intenționai sai e vreo eroare pe undeva?
Virgil, eu am citit într-un vademecum de finanțe mondiale cum că euroiul ar fi tot un fel de dolar, numai fără indieni, d-aia ziceam de greenspan. Altfel, despre oameni ca el cu urechile mari numai de bine!
Paul, dacă nu vrei, atunci nu le cunoasce! Nu e obligatoriu...
Margas
vad aceste randuri mai mult ca un jurnal. am retinut o imagine foarte frumoasa /ce lux azi să stai cu mâinile în apă ca o femeie de demult/ pe care o puteai specula mai mult. oricum suparatoare mainile ce se tot repeta. oricum, m-am simtit ca la o lectie de arheologie. pot zice ca starea ai redat-o cumva, mai ales ca in copilarie ceva tangential am trait si eu, si poezia asta a deschis usita amintirii. interdictiile, fie ele si pe etichete, nu duc decat la incalcarea lor, eu asa stiu:) concluzie, finalul nu e bun de final. un final trebuie sa insurubeze poezia intr-o fortare ultima. desigur doar parere seara buna
Cristina, ai început să divaghezi şi duci discuţia în palme date sau primite. Eşti atât de importantă, încât te urmăresc peste tot şi abia aştept să comentezi un text, ca să-ţi pot da palme, nu? Sau cum? Nu poţi polemiza fără s-o iei personal? Atât de obişnuită eşti să ţi se pupe mâna la orice spui, prin alte părţi? Eu zic să încetezi cu paranoia asta!
Deocamdată, eu văd că nu ai adus absolut niciun argument valid pentru textul ăsta pe care-l ţii în braţe, iar eu am adus o pagină. Şi încep să cred că ori nu mi-ai citit comentariul, ori nu l-ai înţeles..Şi mai văd pe cineva care, cumva prin gura altora, vrea să mă convingă de faptul că literatura şi filosofia ajung să se confunde, pentru că, vezi doamne, filosofii au scris literatură mare, şi invers. Şi nu văd scopul acestei prostioare. Şi cu oameni care nu mă înţeleg sau pe care nu-i pricep eu nu prea discut.
iar daca nuantez si -iata- nuantez acum, prieten e cel care sprijina si, mai ales, te invata mersul de unul singur. nu cele mai dificile comentarii le acceptam de la cei pe care ii denumim astfel? un prieten e cel care te indeparteaza si te urmareste sau e cel care pleaca cu o parte din tine. eu nu vreau prieten care sa ma ajute la nevoie, ptr ca nu ptr nevoi ii vreau, ci ptr ei insisi sau, platonic spus, de dragul prieteniei. ca fiecare dusman are un prieten. daca literatura nu e viata, atunci recunosc ca nu stiu ce e. iar razboiul e in toate lucrurile
...pentru că uneori, spre a ne face să înțelegem esența adevăratei iubiri, a nemeritatei bunătăți, ni se adresează așa, nouă fiilor risipitori, cu un murmur timid, bineînțeles, unde mai găsește o lumină aprinsă, sau măcar un opaiț, un murmur timid...
foarte frumos, fain și delicat poem, Daniela! l-am citit și îl voi mai citi cu siguranță, pentru că îl trec la favorite. mi-a transmis acea tristețe tolstoniană, ca un magnet, dar cu accentul puternic feminin. mi-a bucurat timpul rămas până spre seară, ca o scrisoare pe care o ții în mână nedesfăcută, fără adresă ci înmânată personal. o poezie puternică prin simplitatea imaginilor care devin artă. mulțumesc frumos, aveam nevoie de un text ca acesta acum.
un text care merita remarcat la vremea respectiva. imi cer scuze ca nu am facut-o. asemenea tragedii nu ar trebui uitate si nici repetate vreodata. si eu sint pe sfert ucrainean si pe sfert bucovinean. si cu toate astea nu am stiut aceste lucruri. multumesc ca ni le-ai trimis. te rog sa mai scrii despre asta.
Mda, nu credeam că se mai poate scrie astfel fără a cădea în banal, și totuși m-ai determinat să citesc fără pauză de respirație. Pe parcurs am mai zărit câteva siluete parcă nelalocul lor, dar senzația finală e aceea pe care o ai după o călătorie cu trenul... e totul văzut în viteză, de fapt, totul sub aceeași bătaie nesfârșită a inimii. Care nu se oprește. M-a impresionat, trebuie să recunosc. PS Nu ar fi mai bine "i won't be weeping for long"?
ioana, cu siguranță că știu ce e acela „eu poetic” și e foarte posibil ca tu să fi lucrat pe acea tonalitate. în același timp însă expresii precum:
„vezi, tu m-ai învățat”, „unde tu vei fi”, „poate îmi vei spune că” și „spune-mi acum crezi că”, mai ales atît de abundente, tind să convingă cititorul că comunici mai degrabă cu o persoană reală decît cu.... Sburătorul....
M-am tot dat de-a dura peste emisfera stanga si apoi peste cea dreapta gandindu-ma de ce ai ales tocmai acest oras si nu altul oarecare si apoi am inteles ca in colajul tau (chiar asa, de ce colaj?) bicicleta nu apare intamplator numai de dragul melodiei ci pentru ca toata povestea este despre dilema (doua roti, coarnele bicicletei, inainte-inapoi) unor oameni care se joaca de-a libertatea visand ca se vor contopi in ocean, locul unde pestii nu-i vor putea niciodata recunoaste, dar ii accepta chiar daca sunt diferiti. Cred ca mai este de lucrat la final si ai fi putut sa te axezi pe asemanarea dintre ciresii infloriti si bicicletele fara roti. Prea facil sa pui in carca cititorului asa grozava alegere. Nu-i rau insa pentru un oras blestemat, nu-i rau deloc.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
citeste inca o data cum ai scris tu: " Datul la părărele "! cit despre ceea ce afirmi acum " descoperim adevăruri fundamentale despre viață" te rog sa vorbesti la persoana I singular. nu generaliza. in plus primele cinci rinduri nu reflecta nici pe departe pictura naiva...
pentru textul : Datul la păsărele deDoamna ta respira usor si linistit.Sau poate esti tu cea care priveste în limpezimea fântânii,Doamna?
pentru textul : ultima oglindă deașa cum spune un alt somno... pardon! poet! :)
pentru textul : eu când nu vreau să mor nu mor deAdrian, ce dar frumos am primit!
Mulţumesc, mulţumesc...
Ai investit timp, experienţă, profesionalism, delicateţe şi toate acestea dintr-un altruism rar întâlnit. Înţeleg tot ce argumentezi cu atâta minuţiozitate. Nu am o părere prea bună despre textele mele, mai ales când le compar cu cele scrise de tine, Vlad Turburea, Adriana Lisandru, Paul Blaj, Marina Popescu, Andrei Majeri şi mulţi alţii. Când le citesc, mă întreb la ce bun să mai scriu dacă au scris alţii aşa cum eu aş fi vrut? Port în mine reminiscenţele unui veac trecut , dar simt că există şi un resort care, în curând, va produce bucurie tuturor celor care au investit şi investesc în mine. Nu scriu de mult timp. Până anul trecut ( aproape doi ani ) am scris siropos de tot...a fost un ,,exerciţiu" nefast la zeci de
poezii, dar nu mă mai scuz. Încerc să descopăr cauza.
Îţi mulţumesc din nou, Adrian. (nici vorbă de iritare....se simte cât suflet ai pus şi asta m-a atins realmente )
O mică rugăminte aş avea: dacă vrei, reia fragmnentul ,,Este evident că nu orice fapt, cum ar fi, servirea cafelei într-o dimineaţă de mai/surprinderea căderii unui măr/statul la coadă, la pâine... nu este demn de-a fi pus pe foaia veşniciei. " Nu am înţeles corectura făcută după :)
Cu preţuire, Mariana
pentru textul : Mai singură... desi foarte trendy, intr-adevar. Oh, Consuela!
pentru textul : Consuela den-am prea înțeles ce ai spus, Doina. Ori nu știu eu să număr ori nu știi tu. Pentru că eu continui să văd acolo 7 5 7. Dar nici măcar asta nu este neaparat o problemă. După cum nu sînt nici celelate argumente pe care le aduci tu. Am stat de vorbă cu specialiști în cultură și poezie japoneză. Din ăia adevărați. Și te asigur că tot ce susții tu aici nu este valid. Reprezintă doar o percepție rigidă și școlărească pe care unii din Europa sau Rmânia o au despre poezia japoneză sau despre haiku. Lucrurile sînt mult mai nuanțate și sub nicio formă un japonez nu gîndește în felul acesta mecanicist în care gîndești tu. Dacă îmi permiți, abordarea ta este asemănătoare cam cu modul în care un cowboy din Texas s-ar apuca să ne demonstreze cum se joaca „cu adevărat” călușarii. Nu vreau să spun prin aceasta că un european sau un român nu ar putea să înțeleagă sau să scrie haiku cu adevărat. Doar că acest lucru ține mult mai mult de un mod de a gîndi și a te raporta la realitate și cu mult mai puțin la niște reguli rigide scolastic insușite. Și chiar între japonezi există multe nuanțe. Cam la fel cum vezi nuanțe într-un sat românesc cînd este vorba ca femeile să îți descrie cum se face „corect” o cergă, sau cum se face claia. Te asigur că fiecare va avea specificul ei. Cam la fel e și cu japonezii. Dar trebuie să stai de vorbă cu ei și nu să înveți chestiile astea din cărți.
pentru textul : 3 gafe haiku deddm, bine si asa, cata vreme ceea ce te-a deranjat in textul asta nu atarna mai greu decat ceea ce nu te-a deranjat. desi, in poezie, adjectivul "corect" mi se pare asemeni unui calus pus pe o gura de inger...iar frumosul, dupa cum toti stim, este - vai! - o notiune atat de relativa... cu zambet + multumiri (si imperfecta ca de obicei...), Sancho
pentru textul : partitură pentru singurătate şi orchestră deAbordarea acestui text din partea mea a fost subiectivă, recunosc. Pe mine caii aceia albi m-au purtat la gurile Istrului, sau vechiul Oceanos Potamos, acolo unde Echidna, hoața care i-a asuns lui Iason iepele sfinte, le dădea amazoanelor primele lecții de nemurire. Undeva în subconștientul meu stăruia ideea că totuși infanta, care suportase deja rigorile inchiziției, merita o înmormîntare creștinească. Și astfel s-a produs în imaginația mea o mutație. Sau poate că erau de vină căștile și zgomotul de fond?...
pentru textul : Pavană pentru o infantă moartă deScriam despre zilele în care ascult Ennio Morricone (nu despre melodii), cum că nu îmi plac... sunt zile cu timp gri, care trece greu, lăsând urme. La Iași a nins toate zilele acestea... Îți mulțumesc pentru sideful alb al zilelor de martie.
pentru textul : lucruri care nu-mi plac detextul incepe prost din start (prin consemnarea jurnalistica:mai am cîteva minute de trăit) si nu se dezminte pe parcurs. ex: ceea ce a contat nu mai contează episcopii dogii chiar cardinalul (aici doar o ureche ne-inginereasca ar putea depista cacofonia) spre a inmuia gustul de zaț lingvistic, textul pune la dispozitia cititorului (-nefericitul!) si o suita distonica de clisee: carnavalul nopților albe cortul cel mare zîmbetul ei ca o floare dorul strivit între gheare cînd noaptea în brațele zilei se stinge și moare ,etc.... ritmul este unul de cavalcada, ceea ce s-ar potrivi agoniei actantului liric. dar poate nu e nevoie sa mergem atat de departe cu hermeneutica: agonia s-ar putea sa fie a vocii lirice, incapatanata in a raspunde anuntului refuzat de ziare, dar acceptat pe Herm.: "caut barbat".... prin rimele suparatoare (terminate in re), reptetitia obsedanta (caut femeie), scriitura directa si exacta (consecinta unei ireformabile formatari profesionale, poate chiar intelectuale, ar specula unii), textul de fata reprezinta un triumf exemplar al cuvintelor utilizate in contra indicatiilor poeziei. un lucru obisnuit, daca luam in calcul profilul literar al autorului.
pentru textul : caut femeie deEla, nu am spus că ai "aruncat" niște versuri pe o poză, te rog nu îmi răstălmăci cuvintele (cum zice cineva de aici). Am spus clar "a scrie". Te rog să recitești și să percepi exact ideea. Iar poza nu este neclară, ci chiar scanată la o rezoluție inferioară, însă se poate prelucra. Nu mi-ai răspuns la întrebare. :)
pentru textul : do re mi fa om decorectare, cu scuze partiale: dixit!
pentru textul : domnule Labiș deSe pare ca latina mea nu mai e chiar in regula. Din păcate, nu am la îndemană un dictionar si un manual (mai exact, nu le găsesc în bibliotecă), dar DIXIT nu e, cum am afirmat, o forma de pers. a III-a a ind. prezent, ci una (tot de pers. a III-a) a ind. perfect - cf. (sper sa nu mă mai inşel) dico, dicere, dixi, dictum; de la dixi (pers. I, ind. perf. - am zis!), formăm dixis (II), dixit (pers. a III-a).
Oricum, dixit e la pers. a III-a (dar nu prezent, cum gresit am afirmat - deşi ştiam cum se traduce! -, ci perfect).
Nu reusesc să refac intreaga paradigma a acestui verb, iar internetul (prin care am încercat să mă lămuresc) nu m-a ajutat deloc.
In orice caz, cred că trebuia spus DIXI (am zis), nu DIXIT (a zis - ex. Deus dixit!)
Dar uitaţi-vă şi voi în ce m-am băgat, la vârsta mea!
A, dar uite problema oarecum lămurită în Larousse-ul de pe biroul meu, din care traduc aici: "DIXI (am spus)- Formulă prin care cineva îşi încheie de obicei expunerea probelor, un raţionament, o pledoarie; etc."
Quod erat demonstrandum, ca s-o dau iar pe lătinie...
Zâmbind.
cezar, dacă tu confunzi hermeneia cu altceva îmi pare rău. probabil că nu ar fi rău să recitești (sau să citești dacă nu ai făcut-o pînă acum) regulamentul (așa cum e, neactualizat încă) sau prin textele din categoria info ca să îți formezi eventual o idee despre ce este vorba cu hermeneia asta. deocamdată acest text este probabil o rugăciune interesantă sau semnificativă pentru tine dar din păcate nu are nici în clin, nici în mînecă cu poezia. de aceea sînt nevoit să îl trimit în „șantier”. bănuiesc că știi despre ce este vorba și care este rostul acestui proces.
și apropos, nu se scrie Gura Humorului?
pentru textul : Rugă deO prezentare foarte bine realizata ce denota mult talent si sensibilitate din partea autorului... cu referire la tema am inceput sa rezonez mai putin... de curand au fost ucisi in raiduri israeliene in jur de 150 de palestinieni in Gaza iar acestia nu o sa aiba drept amintire peste timp decat nisipul.
pentru textul : Yad Vashem- Muzeul Holocaustului deCristina, nu văd în comm-ul tău decât un pătrat negru. Asta intenționai sai e vreo eroare pe undeva?
pentru textul : Crăciun crizat - 2011 deVirgil, eu am citit într-un vademecum de finanțe mondiale cum că euroiul ar fi tot un fel de dolar, numai fără indieni, d-aia ziceam de greenspan. Altfel, despre oameni ca el cu urechile mari numai de bine!
Paul, dacă nu vrei, atunci nu le cunoasce! Nu e obligatoriu...
Margas
vad aceste randuri mai mult ca un jurnal. am retinut o imagine foarte frumoasa /ce lux azi să stai cu mâinile în apă ca o femeie de demult/ pe care o puteai specula mai mult. oricum suparatoare mainile ce se tot repeta. oricum, m-am simtit ca la o lectie de arheologie. pot zice ca starea ai redat-o cumva, mai ales ca in copilarie ceva tangential am trait si eu, si poezia asta a deschis usita amintirii. interdictiile, fie ele si pe etichete, nu duc decat la incalcarea lor, eu asa stiu:) concluzie, finalul nu e bun de final. un final trebuie sa insurubeze poezia intr-o fortare ultima. desigur doar parere seara buna
pentru textul : permanganat la rege deCristina, ai început să divaghezi şi duci discuţia în palme date sau primite. Eşti atât de importantă, încât te urmăresc peste tot şi abia aştept să comentezi un text, ca să-ţi pot da palme, nu? Sau cum? Nu poţi polemiza fără s-o iei personal? Atât de obişnuită eşti să ţi se pupe mâna la orice spui, prin alte părţi? Eu zic să încetezi cu paranoia asta!
pentru textul : Un elefant într-o cutie de chibrit deDeocamdată, eu văd că nu ai adus absolut niciun argument valid pentru textul ăsta pe care-l ţii în braţe, iar eu am adus o pagină. Şi încep să cred că ori nu mi-ai citit comentariul, ori nu l-ai înţeles..Şi mai văd pe cineva care, cumva prin gura altora, vrea să mă convingă de faptul că literatura şi filosofia ajung să se confunde, pentru că, vezi doamne, filosofii au scris literatură mare, şi invers. Şi nu văd scopul acestei prostioare. Şi cu oameni care nu mă înţeleg sau pe care nu-i pricep eu nu prea discut.
mulţumesc de opinie. Am să ţin cont de ea.
Eugen
01.06.2012;
pentru textul : Conul de umbră de01:32
iar daca nuantez si -iata- nuantez acum, prieten e cel care sprijina si, mai ales, te invata mersul de unul singur. nu cele mai dificile comentarii le acceptam de la cei pe care ii denumim astfel? un prieten e cel care te indeparteaza si te urmareste sau e cel care pleaca cu o parte din tine. eu nu vreau prieten care sa ma ajute la nevoie, ptr ca nu ptr nevoi ii vreau, ci ptr ei insisi sau, platonic spus, de dragul prieteniei. ca fiecare dusman are un prieten. daca literatura nu e viata, atunci recunosc ca nu stiu ce e. iar razboiul e in toate lucrurile
pentru textul : pietrele umbrei demuțumesc, aștept.
pentru textul : snapshot deAndu in ipostaza melancolina. Nu-i asa ca, uneori, lucrurile simple, spuse din suflet, sunt mai aproape de ceea ce intelegem prin poezie?
pentru textul : unele lucruri de...pentru că uneori, spre a ne face să înțelegem esența adevăratei iubiri, a nemeritatei bunătăți, ni se adresează așa, nouă fiilor risipitori, cu un murmur timid, bineînțeles, unde mai găsește o lumină aprinsă, sau măcar un opaiț, un murmur timid...
pentru textul : nobody home - eu conduc, little Johnny îmi spune că deOana, exact acea parte m-a și impresionat și am vrut s-o "fotografiez". Încântată să te găsesc pe aici.
pentru textul : babilon defoarte frumos, fain și delicat poem, Daniela! l-am citit și îl voi mai citi cu siguranță, pentru că îl trec la favorite. mi-a transmis acea tristețe tolstoniană, ca un magnet, dar cu accentul puternic feminin. mi-a bucurat timpul rămas până spre seară, ca o scrisoare pe care o ții în mână nedesfăcută, fără adresă ci înmânată personal. o poezie puternică prin simplitatea imaginilor care devin artă. mulțumesc frumos, aveam nevoie de un text ca acesta acum.
pentru textul : anna denici eu nu-s sigura. ma mai gandesc.
pentru textul : pontificală deun text care merita remarcat la vremea respectiva. imi cer scuze ca nu am facut-o. asemenea tragedii nu ar trebui uitate si nici repetate vreodata. si eu sint pe sfert ucrainean si pe sfert bucovinean. si cu toate astea nu am stiut aceste lucruri. multumesc ca ni le-ai trimis. te rog sa mai scrii despre asta.
pentru textul : Renașterea împușcata deMda, nu credeam că se mai poate scrie astfel fără a cădea în banal, și totuși m-ai determinat să citesc fără pauză de respirație. Pe parcurs am mai zărit câteva siluete parcă nelalocul lor, dar senzația finală e aceea pe care o ai după o călătorie cu trenul... e totul văzut în viteză, de fapt, totul sub aceeași bătaie nesfârșită a inimii. Care nu se oprește. M-a impresionat, trebuie să recunosc. PS Nu ar fi mai bine "i won't be weeping for long"?
pentru textul : Abis deErată.În loc de "editor" se va citi "moderator".
pentru textul : Descoperirea deioana, cu siguranță că știu ce e acela „eu poetic” și e foarte posibil ca tu să fi lucrat pe acea tonalitate. în același timp însă expresii precum:
pentru textul : poveste cu pasăre-zmee de„vezi, tu m-ai învățat”, „unde tu vei fi”, „poate îmi vei spune că” și „spune-mi acum crezi că”, mai ales atît de abundente, tind să convingă cititorul că comunici mai degrabă cu o persoană reală decît cu.... Sburătorul....
M-am tot dat de-a dura peste emisfera stanga si apoi peste cea dreapta gandindu-ma de ce ai ales tocmai acest oras si nu altul oarecare si apoi am inteles ca in colajul tau (chiar asa, de ce colaj?) bicicleta nu apare intamplator numai de dragul melodiei ci pentru ca toata povestea este despre dilema (doua roti, coarnele bicicletei, inainte-inapoi) unor oameni care se joaca de-a libertatea visand ca se vor contopi in ocean, locul unde pestii nu-i vor putea niciodata recunoaste, dar ii accepta chiar daca sunt diferiti. Cred ca mai este de lucrat la final si ai fi putut sa te axezi pe asemanarea dintre ciresii infloriti si bicicletele fara roti. Prea facil sa pui in carca cititorului asa grozava alegere. Nu-i rau insa pentru un oras blestemat, nu-i rau deloc.
pentru textul : Lalele olandeze și biciclete dePagini