hermeneia 2.0 presupune cumva si modificari de design (layout)... ? mi se pare ok ideea de curatenie printre membrii inactivi, diferentiera lor prin incadrare, desi cred ca va fi mai mult munca pentru consiliu. ialin
Ce-mi place la acest text este nuanţa de cuminţenie. Aş fi spus smerenie, dar mi-e teamă de acest cuvânt.
"cînd cobor inert
ca dintr-un tramvai înghețat
atîrnat de sîrmele nopții" - foarte reuşită această porţiune.
Am fobie, sunt profund înverşunat împotriva metaforelor în genitiv, dar sunt convins că există şi unele care nu doar că sunt inspirate, dar parcă se şi cer în context. Este cazul "sârmelor nopţii", pe care o găsesc faină.
La celălalt pol - "frigul mult al singurătăţii", unde atributul (mut) o mai şi aglomerează.
ati fost la Virtualia si acum va bateti cu penite! imi pare rau, dar cel mai remarcant si mai pedant participant la cenaclu mi se pare a fi Eminescu. cel putin din poze. apoi, degajand un aer profesoral, privindu-i pe toti de sus, e Cozan, care seamana cu pustiul meu. Alina merita o mentiune pentru "her dolly looks", Bratu parca a intrat intr-o manastire, iar pe Dinis de unde l-ati cules? putea si el sa vina mai ingrijit! ultima poza, cu Targul Frumos taiat pe diagonala, ar putea fi subiect de arte vizuale prelucrat de aalizei. A fost si ziua mea, ieri, pe 6 Decembrie, dar nimeni nu s-a gandit sa zica un bonom "La multi ani". Pe semne pe aici e fiecare cu ale lui si cu oala trasa pe focul lui. in fine, va las sa va bateti mai departe cu penite.
Ionuț, mulțumesc de sugestii. Am să țin cont. Deocamdată însă las așa. În altă ordine de idei, dincolo de referințele literare din str. 1, ori făcând abstracție de ele, textul este unul foarte personalizat. Deci, mă mai gândesc. Eugen.
Francisc, am vrut să creez o capcană, și am impresia că rezultatul mi-a depășit așteptările: de ce se presupune că trecerea aceea e păzită de unul de noi? Pentru fiecare trecere păzită trebuie să existe totuși și cineva capabil și potrivit să treacă... Și desigur că nici unul din drumuri nu există, cu excepția celui care urmează a fi. Frumos ai spus tu, urma tălpilor. Îngerul acesta nu zboară. E singurul fără aripi. Linea, nu știu ce va fi fiind cu îngerul acesta, tot revine și caută, dintr-o dată drumurile care până mai ieri păreau atât de reale se dovedesc simple iluzii, până când numai unul unul singur, trecerea către celălalt, un "tu" devenit "eu", cum bine a sesizat Francisc, singura cale-înger, singura care nu are nici aripi, nici gheare, nici culori... da, Dana, mai țin minte. Alma, voi revedea, cu sugestiile tale... poate fără ultima, nici nu știu... mi-e teamă că nu s-a înțeles că e vorba despre un înger care ne păzește nouă calea... Mulțumesc mult.
Chris, și atunci ce facem? Venim toți în cutia cu nisip? O să-ți luăm toate jucăriile. E ca o imagine făcută din bucăți, "formând un singur obiect", din îngeri aduși de pe pereții, unde, ce frumoase urme au lăsat. De netrecere. Mai scrie, vrem să te citim.
Sunt margini ale altor șapte coline, acolo pot locui prieteni, așa cum sunt și alte parcuri cu același nume, alți tei și alți castani înfloriți. Așa cum nu știu cât este de înțeles din vers și nici din ce nume se poate rosti o salutare către bunul prieten, dacă ar fi să fie. Sau toate acestea par de domeniul sf. :)
Bianca, mulțumesc, dezacordul era o greșeală și s-a corectat. Ai dreptate cu privire la temă, e poate cea mai veche. Dar se întâmplă că eu nu scriu după o temă... O imagine, o împerechere de cuvinte mă obsedează la un moment dat și nu mă pot elibera decât scriind, folosind împreuna cu alte imagini / împerecheri - stări, de fapt. Pentru mine poezia ESTE viață și viața este poezie. Subliniez: doar pentru mine! Multumesc tuturor pentru atenția și deschiderea cu care au citit. Orice s-ar spune, nu poți scrie doar pentru tine și ești bucuros când emoția ta trece la ceilalți.
tot aruncându-mi privirile prin toate "cotloanele" site-ului, am descoperit o disfuncționalitate... văd că o poezie are zero citiri(nu contează care anume, bineînțeles...) și este in topul celor mai citite texte... pe ultimul loc e-adevărat. :) totuși... cred că e greșeală. :) dacă are zero citiri nu cred că are ce căuta acolo.
Pentru mine Bucureștiul și Maramureșul au însemnat întotdeuna extremele României. Asta mi-a fost percepția și nu rezultatul vreunei complicate analize. O comparație sau o alăturare a lor, pe majoritatea planurilor cred că ar naște lucruri greu de înțeles. De la casele de pe alt tărâm (dacă e și ceață evadezi... fără să vrei) și până la vâltoare, printre turiști des întâlnită vorba: fain aici, da să vii doar în vacanță. Evident, pentru artistul sensibil înseamnă mult mai mult. Cât despre cimitirul de la Săpânța, greu să nu te încerce contradictoriul. Probabil că e o confruntare între două atitudini în fața morții, nimic mai mult. Apoi staticul satului din maramu, îndemn la uitare și acceptare, contrast cu viteza de București și lăsat la urmă parcă a concluzie: verticalul, atât de prezent de la Dealu Ștefăniței și până dincolo, la ruși, cum le-a rămas ălora numele. Asta am cetit eu, restu poate ne spune mai multe autoarea cand o avea timp...
1.
"- Ar trebui să fie ceva ce să îmi placă mie, autorului ei, ceva ce să mă satisfacă pe mine?"
Absolut, da, din punctul meu de vedere, fireşte. Trebuie să-mi placă, să mă satisfacă, altfel cum?! Mai întâi te gândeşti la tine (aici nu e chestiune de egoism, nu e loc de egoism, nici nu încape vorbă de aşa ceva, e chestiune de sinceritate faţă de tine, faţă de persoana ta, este o împăcare cu sinele. Când scrii nu o faci pentru Adrian, Virgil, Raluca, etc. O faci pentru tine, apoi pentru ceilalţi. Când scriu,personal, sunt o avalanşă de bucurie, îi spuneam cuiva, simt aşa cum îmi trece un tren dintr-o ureche într-alta prin cap, e ca un sunet, mut, orb, inexplicabil eşti catapultat într-o altă dimensiune, şi evident, atunci, nu-ţi pasă de ce o să zică cutărică sau cutărica, practic nu ai timp de gândire, este ca în război, porneşti la drum şi nu ai certitudinea că te vei mai întoarce, practic, nu ştii. De ce te satisface poezia în momentul în care o scrii, este simplul fapt că te eliberezi de tine prin tine şi eşti foarte aproape de ţărmurile albe, este o transă, dacă vreţi a meditaţiei spre absolut. Eu am trăit de foarte multe ori fericirea asta (şi nu sunt nebună sau cine ştie, mă rog). E greu de explicat pentru că fiecare se poartă pe sine în spinare, deci nu pot vorbi decât despre mine (a nu se confunda cu narcisismul)pentru că pe voi nu vă trăiesc şi nici nu v-am trăit vreodată, deşi studii arată că îţi poţi transfera gândurile în mintea celuilalt şi la aspectul ăsta a meditat foarte mult Mircea Eliade şi mulţi alţii. Când l-am dat exemplu pe George Stanca, şi nu întâmplător, am vrut să arăt că pe dumnealui îl satisface poezia erosului (nu la modul vulgar - prin urmare un punct de vedere venind şi de acolo, nefiind motiv general de poezie. Acel om prin asta se regăseşte. Eu aşa am înţeles întrebarea şi nu mai revin în sensul ăsta.
Nu pot să mint cititorul dar nici să-i impun poeziile mele, nu pot şi repet, nici nu îmi propun. Ele pot fi slabe sau bune, în funcţie de receptor. Evident, nu poţi lua în braţe expresii gen: băi, nu înţelege ăsta/asta despre ce am vrut eu să transmit aici, nu. Nici eu nu sunt de-acord cu astfel de afirmaţii. Sau că apar acele poezii impuse, cu tematică, sunt de-acord cu ele, reprezintă un exerciţiu pentru autor, dar pentru mine poezia este sufletul care-ţi iese prin urechi,prin trup, practic nu mai auzi, la mine este transă,foarte rar lucrată la milimetru pe ea. La mine iese sau nu iese. Şi repet starea de bucurie foarte mare, de satisfacţie când o văd şi o recitesc. Uneori mă întreb dacă este a mea. Mi se întâmplă să mă emoţionez după recitiri şi recitiri la poeziile mele, şi le iubesc şi le apăr sub toate formele posibile. Dacă aş scrie pentru ceilalţi nu aş mai scrie deloc. Zicea Adrian că se simte mai frumos şi mai înţelept. Absolut, da, aşa te simţi. Nu pot să stau să scriu o poezie într-o săptămână, cum s-ar zice "să se mai aşeze". Ce să se mai aşeze, oameni buni, ce? Poezia nu e roman. Bun, o las o săptămână şi pe urmă mai văd. Aceea este o poezie falsă din start, căutată pentru a intra, cumva, forţat în graţiile cititorului. S-ar putea ca cititorul să fie dus de nas la început dar în timp vei pierde acel cititor pentru că omul are nevoie de bucurie declanşată vie, ceva să-i dea respiraţiei o greutate plăcută, oximoronic vorbind.
Pentru mine este o necesitate, o satisfacţie,o împlinire a spiritului, o contopire cu cerul şi o putere prin care mă ajut să reuşesc prin mine mai multe în spaţiul terestru cu tot ce implică el (altfel devii monoton cu tine însuţi, mereu nemulţumit) Eu nu spun că am reuşit o împăcare totală cu mine dar prin poezie, atât cât durează transa mea, mă simt împlinită şi mai bună şi de aceea scriu.
Revin şi pentru celelalte aspecte propuse de Virgil spre discuţie şi dialog în limita timpului pe care-l gestionez acum. Am scris direct aici,prin urmare, să mă scuzaţi de eventuale greşeli.
paul, mă bucur că ți-a plăcut micul meu poem. și mulțumesc pentru semnul de apreciere, care "culmea" contează foarte mult, aproape la fel de mult ca și faptul că ți-a plăcut. cât despre penultimul vers, cred că e vorba de "tristeți", pe care voi incerca să le înlocuiesc cu ceva mai euthymic :) (după un search pe google, am aflat despre ce e vorba). deci, mulțumesc și spor la poeme și muzici.:)
Este vorba despre caracatita Paul. In subtitlu. Textul reprezinta doua editoriale care au aparut in cotidianul la care lucrez si pe blogul meu. Nu am vrut sa incadrez in alta parte decit la proza. Iar la subtitlu am pus la repezeala ceva pt ca era obligatoriu.
mie imi place tecstul acesta. nu stiu exact de ce, poate pentru ca e simplu, pentru ca imi vorbeste direct, poate pentru ca recunosc atmosfera de aici si pentru ca si eu am avut si inca mai am carciumi de acest fel, pentru ca imi place numele si-mi inchipui cum se zice hai sa ne bagam in pussy la o bere, pur si simplu imi place. e un tecst care nu epateaza deloc, care nu face pretentii, care nu se chinuie si se strofoaca. pentru ca asa cum e el e sincer si baleiaza pe doua planuri fara efort.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Nu-mi place cum sună "vom dispare". Un poem a cărui tensiune subtilă ne smulge din cotidian, chiar dacă mai trebuie lucrat.
pentru textul : dana point I decolacul l-am prins, (salvarea a venit la oră fixă) acum îmi rămâne să vă mulţumesc.
pentru textul : te salvez? deVirgil, cristina, merci pentru aprecieri, bucură.
err. dedesuBturi :D
pentru textul : pe autostrada h44 nu circulă logane deprobabil este un exces din partea mea. dar imi permit acum un exces pentru nichita.
pentru textul : Har şi talent (2) - Fragment dintr-un interviu al lui Nichita dehermeneia 2.0 presupune cumva si modificari de design (layout)... ? mi se pare ok ideea de curatenie printre membrii inactivi, diferentiera lor prin incadrare, desi cred ca va fi mai mult munca pentru consiliu. ialin
pentru textul : hermeneia 2.0 deCe-mi place la acest text este nuanţa de cuminţenie. Aş fi spus smerenie, dar mi-e teamă de acest cuvânt.
"cînd cobor inert
ca dintr-un tramvai înghețat
atîrnat de sîrmele nopții" - foarte reuşită această porţiune.
Am fobie, sunt profund înverşunat împotriva metaforelor în genitiv, dar sunt convins că există şi unele care nu doar că sunt inspirate, dar parcă se şi cer în context. Este cazul "sârmelor nopţii", pe care o găsesc faină.
La celălalt pol - "frigul mult al singurătăţii", unde atributul (mut) o mai şi aglomerează.
Un text plăcut.
pentru textul : în rîpa aceea unde mor cîinii și oamenii fără acte deati fost la Virtualia si acum va bateti cu penite! imi pare rau, dar cel mai remarcant si mai pedant participant la cenaclu mi se pare a fi Eminescu. cel putin din poze. apoi, degajand un aer profesoral, privindu-i pe toti de sus, e Cozan, care seamana cu pustiul meu. Alina merita o mentiune pentru "her dolly looks", Bratu parca a intrat intr-o manastire, iar pe Dinis de unde l-ati cules? putea si el sa vina mai ingrijit! ultima poza, cu Targul Frumos taiat pe diagonala, ar putea fi subiect de arte vizuale prelucrat de aalizei. A fost si ziua mea, ieri, pe 6 Decembrie, dar nimeni nu s-a gandit sa zica un bonom "La multi ani". Pe semne pe aici e fiecare cu ale lui si cu oala trasa pe focul lui. in fine, va las sa va bateti mai departe cu penite.
pentru textul : Virtualia XI. Dragoste cu stele verzi. deIonuț, mulțumesc de sugestii. Am să țin cont. Deocamdată însă las așa. În altă ordine de idei, dincolo de referințele literare din str. 1, ori făcând abstracție de ele, textul este unul foarte personalizat. Deci, mă mai gândesc. Eugen.
pentru textul : Umbra. decred ca ai niste typos. interesanta idee, insa as umbla la haina ei.
pentru textul : primăvara domnului meu decând le vei vinde, să îmi spui și mie, dau o înghețată :)
pentru textul : I live in a yellow water-lily deFrancisc, am vrut să creez o capcană, și am impresia că rezultatul mi-a depășit așteptările: de ce se presupune că trecerea aceea e păzită de unul de noi? Pentru fiecare trecere păzită trebuie să existe totuși și cineva capabil și potrivit să treacă... Și desigur că nici unul din drumuri nu există, cu excepția celui care urmează a fi. Frumos ai spus tu, urma tălpilor. Îngerul acesta nu zboară. E singurul fără aripi. Linea, nu știu ce va fi fiind cu îngerul acesta, tot revine și caută, dintr-o dată drumurile care până mai ieri păreau atât de reale se dovedesc simple iluzii, până când numai unul unul singur, trecerea către celălalt, un "tu" devenit "eu", cum bine a sesizat Francisc, singura cale-înger, singura care nu are nici aripi, nici gheare, nici culori... da, Dana, mai țin minte. Alma, voi revedea, cu sugestiile tale... poate fără ultima, nici nu știu... mi-e teamă că nu s-a înțeles că e vorba despre un înger care ne păzește nouă calea... Mulțumesc mult.
pentru textul : Înger de veghe deo reintoarcere spre frumusetea lucrurilor simple. stii tu, lucrurile alea mici care cladesc viata
pentru textul : Singura boală este prezentul deChris, și atunci ce facem? Venim toți în cutia cu nisip? O să-ți luăm toate jucăriile. E ca o imagine făcută din bucăți, "formând un singur obiect", din îngeri aduși de pe pereții, unde, ce frumoase urme au lăsat. De netrecere. Mai scrie, vrem să te citim.
pentru textul : Muzeul particular deSunt margini ale altor șapte coline, acolo pot locui prieteni, așa cum sunt și alte parcuri cu același nume, alți tei și alți castani înfloriți. Așa cum nu știu cât este de înțeles din vers și nici din ce nume se poate rosti o salutare către bunul prieten, dacă ar fi să fie. Sau toate acestea par de domeniul sf. :)
pentru textul : și zeii plîng deBianca, mulțumesc, dezacordul era o greșeală și s-a corectat. Ai dreptate cu privire la temă, e poate cea mai veche. Dar se întâmplă că eu nu scriu după o temă... O imagine, o împerechere de cuvinte mă obsedează la un moment dat și nu mă pot elibera decât scriind, folosind împreuna cu alte imagini / împerecheri - stări, de fapt. Pentru mine poezia ESTE viață și viața este poezie. Subliniez: doar pentru mine! Multumesc tuturor pentru atenția și deschiderea cu care au citit. Orice s-ar spune, nu poți scrie doar pentru tine și ești bucuros când emoția ta trece la ceilalți.
pentru textul : Același joc detot aruncându-mi privirile prin toate "cotloanele" site-ului, am descoperit o disfuncționalitate... văd că o poezie are zero citiri(nu contează care anume, bineînțeles...) și este in topul celor mai citite texte... pe ultimul loc e-adevărat. :) totuși... cred că e greșeală. :) dacă are zero citiri nu cred că are ce căuta acolo.
pentru textul : ultimele modificări pe site denu, Luminița, este sarcasm! nu este rupt de context!
pentru textul : city of angels deIalin, multumesc de analiza. pertinenta ca de obicei. Sper sa revin cindva pe text.
pentru textul : sinestezie dePentru mine Bucureștiul și Maramureșul au însemnat întotdeuna extremele României. Asta mi-a fost percepția și nu rezultatul vreunei complicate analize. O comparație sau o alăturare a lor, pe majoritatea planurilor cred că ar naște lucruri greu de înțeles. De la casele de pe alt tărâm (dacă e și ceață evadezi... fără să vrei) și până la vâltoare, printre turiști des întâlnită vorba: fain aici, da să vii doar în vacanță. Evident, pentru artistul sensibil înseamnă mult mai mult. Cât despre cimitirul de la Săpânța, greu să nu te încerce contradictoriul. Probabil că e o confruntare între două atitudini în fața morții, nimic mai mult. Apoi staticul satului din maramu, îndemn la uitare și acceptare, contrast cu viteza de București și lăsat la urmă parcă a concluzie: verticalul, atât de prezent de la Dealu Ștefăniței și până dincolo, la ruși, cum le-a rămas ălora numele. Asta am cetit eu, restu poate ne spune mai multe autoarea cand o avea timp...
pentru textul : Săpînţa, mon amour de1.
"- Ar trebui să fie ceva ce să îmi placă mie, autorului ei, ceva ce să mă satisfacă pe mine?"
Absolut, da, din punctul meu de vedere, fireşte. Trebuie să-mi placă, să mă satisfacă, altfel cum?! Mai întâi te gândeşti la tine (aici nu e chestiune de egoism, nu e loc de egoism, nici nu încape vorbă de aşa ceva, e chestiune de sinceritate faţă de tine, faţă de persoana ta, este o împăcare cu sinele. Când scrii nu o faci pentru Adrian, Virgil, Raluca, etc. O faci pentru tine, apoi pentru ceilalţi. Când scriu,personal, sunt o avalanşă de bucurie, îi spuneam cuiva, simt aşa cum îmi trece un tren dintr-o ureche într-alta prin cap, e ca un sunet, mut, orb, inexplicabil eşti catapultat într-o altă dimensiune, şi evident, atunci, nu-ţi pasă de ce o să zică cutărică sau cutărica, practic nu ai timp de gândire, este ca în război, porneşti la drum şi nu ai certitudinea că te vei mai întoarce, practic, nu ştii. De ce te satisface poezia în momentul în care o scrii, este simplul fapt că te eliberezi de tine prin tine şi eşti foarte aproape de ţărmurile albe, este o transă, dacă vreţi a meditaţiei spre absolut. Eu am trăit de foarte multe ori fericirea asta (şi nu sunt nebună sau cine ştie, mă rog). E greu de explicat pentru că fiecare se poartă pe sine în spinare, deci nu pot vorbi decât despre mine (a nu se confunda cu narcisismul)pentru că pe voi nu vă trăiesc şi nici nu v-am trăit vreodată, deşi studii arată că îţi poţi transfera gândurile în mintea celuilalt şi la aspectul ăsta a meditat foarte mult Mircea Eliade şi mulţi alţii. Când l-am dat exemplu pe George Stanca, şi nu întâmplător, am vrut să arăt că pe dumnealui îl satisface poezia erosului (nu la modul vulgar - prin urmare un punct de vedere venind şi de acolo, nefiind motiv general de poezie. Acel om prin asta se regăseşte. Eu aşa am înţeles întrebarea şi nu mai revin în sensul ăsta.
Nu pot să mint cititorul dar nici să-i impun poeziile mele, nu pot şi repet, nici nu îmi propun. Ele pot fi slabe sau bune, în funcţie de receptor. Evident, nu poţi lua în braţe expresii gen: băi, nu înţelege ăsta/asta despre ce am vrut eu să transmit aici, nu. Nici eu nu sunt de-acord cu astfel de afirmaţii. Sau că apar acele poezii impuse, cu tematică, sunt de-acord cu ele, reprezintă un exerciţiu pentru autor, dar pentru mine poezia este sufletul care-ţi iese prin urechi,prin trup, practic nu mai auzi, la mine este transă,foarte rar lucrată la milimetru pe ea. La mine iese sau nu iese. Şi repet starea de bucurie foarte mare, de satisfacţie când o văd şi o recitesc. Uneori mă întreb dacă este a mea. Mi se întâmplă să mă emoţionez după recitiri şi recitiri la poeziile mele, şi le iubesc şi le apăr sub toate formele posibile. Dacă aş scrie pentru ceilalţi nu aş mai scrie deloc. Zicea Adrian că se simte mai frumos şi mai înţelept. Absolut, da, aşa te simţi. Nu pot să stau să scriu o poezie într-o săptămână, cum s-ar zice "să se mai aşeze". Ce să se mai aşeze, oameni buni, ce? Poezia nu e roman. Bun, o las o săptămână şi pe urmă mai văd. Aceea este o poezie falsă din start, căutată pentru a intra, cumva, forţat în graţiile cititorului. S-ar putea ca cititorul să fie dus de nas la început dar în timp vei pierde acel cititor pentru că omul are nevoie de bucurie declanşată vie, ceva să-i dea respiraţiei o greutate plăcută, oximoronic vorbind.
Pentru mine este o necesitate, o satisfacţie,o împlinire a spiritului, o contopire cu cerul şi o putere prin care mă ajut să reuşesc prin mine mai multe în spaţiul terestru cu tot ce implică el (altfel devii monoton cu tine însuţi, mereu nemulţumit) Eu nu spun că am reuşit o împăcare totală cu mine dar prin poezie, atât cât durează transa mea, mă simt împlinită şi mai bună şi de aceea scriu.
Revin şi pentru celelalte aspecte propuse de Virgil spre discuţie şi dialog în limita timpului pe care-l gestionez acum. Am scris direct aici,prin urmare, să mă scuzaţi de eventuale greşeli.
pentru textul : Ce este sau ce ar trebui să fie poezia? deimi place poemul, atmosfera degajata, cuvintele alese. ritmul e de asemeni bine ales. chapeau!
pentru textul : Sonet VI de Pablo Neruda depaul, mă bucur că ți-a plăcut micul meu poem. și mulțumesc pentru semnul de apreciere, care "culmea" contează foarte mult, aproape la fel de mult ca și faptul că ți-a plăcut. cât despre penultimul vers, cred că e vorba de "tristeți", pe care voi incerca să le înlocuiesc cu ceva mai euthymic :) (după un search pe google, am aflat despre ce e vorba). deci, mulțumesc și spor la poeme și muzici.:)
pentru textul : give me november rain deProfetule, alma, îl mai citim o dată, împreună. Mulțumesc. Să vedem pentru cine este. Eu, egoistul, l-am scris pentru mine.
pentru textul : Și dacă deMultumesc pentru aprecieri si, bineinteles, pentru semnalarea greselilor pe care eu nu le observasem.
pentru textul : Ordinea întâlnirilor deEu am terminat cartea lui Thierry Magnin...si abia abia astept eseul dvs. :) Din ce ati punctat ieri, se anunta extrem de interesant.
pentru textul : Gânduri deEste vorba despre caracatita Paul. In subtitlu. Textul reprezinta doua editoriale care au aparut in cotidianul la care lucrez si pe blogul meu. Nu am vrut sa incadrez in alta parte decit la proza. Iar la subtitlu am pus la repezeala ceva pt ca era obligatoriu.
pentru textul : despre inundaţii. altfel demie imi place tecstul acesta. nu stiu exact de ce, poate pentru ca e simplu, pentru ca imi vorbeste direct, poate pentru ca recunosc atmosfera de aici si pentru ca si eu am avut si inca mai am carciumi de acest fel, pentru ca imi place numele si-mi inchipui cum se zice hai sa ne bagam in pussy la o bere, pur si simplu imi place. e un tecst care nu epateaza deloc, care nu face pretentii, care nu se chinuie si se strofoaca. pentru ca asa cum e el e sincer si baleiaza pe doua planuri fara efort.
pentru textul : Pussy demerci Adrian, paul, bucură semnele lasate.
pentru textul : punct şi încă unul deSunt bugetara, Dorine, de unde bani de concurs? Te cred ca vei participa cu placere, la fel cum ai participat si la cenaclurile Virtualia! Pai nu?
pentru textul : feng shui în lucernă deCe rost are sa incerc sa inteleg un text care nu te reprezinta?
pentru textul : etravă și meninge arzând dePagini