hai să fim serioși, are și smiorcăieli, destule.

Textul acesta abia acum l-am citit. Datorită Profetului. O ordine a dezordinii. Rezultată din fragmentarea textulului în jurul unor „atractori stranii” din subtext(Luminiţa ştie despre ce este vorba) ducând la o coerenţă nebănuită care anulează orice „consistenţă” (care nu admite paradoxul).

chiar nu intenționam asta. voiam doar să nu mai fiu jignit pe nedrept, cînd eu nu le-a răspuns după cum mi s-au adresat ei mie. și nu-mi amintiți de concurs... după ce că alina manole a fost în juriul care m-a dat cîștigător, tot pe mine mă scotea „vinovat”

apropo, pe cînd un alt concurs? cîștigasem un loc în juriu

adrianei, cu drag, o imbratisare. sa fii bine, sa ai succes.
aseara spuneam cuiva, cu toata sinceritatea si entuziasmul, ca-i primul volum de poezii cunoscut mie (din ce s-a publicat in ultimii nu-stiu-cati-multi ani), frumos in intregime. aici, alaturi de tine.

Cum reușești să mă prinzi, dragă Alma! Promit să mai șlefuiesc la text. Cît despre ursul panda cu zîmbetul lui rezervat și timid (îngăduie te rog licența care se vrea de fapt un grad de comparație), ei bine, chiar despre el este vorba în text. El reprezintă intelectualul care asistă la marile provocări ale acestui început de veac retras în comoditatea unei vieți obișnuite. O discretă trimitere - subliniez fără granițe teritoriale identificabile, prin urmare cu implicații general valabile - la situația creată bunăoară în Tibet. Colonizarea populațiilor nomade a avut un impact dezastruos asupra echilibrului ecologic din regiune.Una dintre consecințe, extincția lupului de stepă care a avut la rînd efectul răspîndirii șobolanilor, ca o plagă. Restul, vezi puțin Camus, puțin Kafka, și cam asta ar fi simbolistica.

Am încercat să schimb un pic să văd ce iese. V-aş ruga, dacă se poate să-mi daţi o părere. Cezar

alma, in primul rand ma bucur de vizita. textul e fragmentat. sau pare fragmentat. de fapt "actiunea" e dusa si urmarita pana la capat. taind drastic, am incercat sa elimin si balastul. ca sa diferentiez, am recurs la doua moduri de expunere. vei vedea ca de fapt sunt doua texte intrepatrunse, fiecare cu mesajul si actiunea lui. sunt impreuna insa pentru a pune laolalta personajele: fiul si mama. iar ideile sunt legate, inclusiv cronologic. e un fel de poem in zig zag. cu prietenie, kranich

Marga, iti multumesc pentru semn. Cele trei versuri sunt o pauza pentru respiratie si au rostul lor in economia textului, sunt un fel de broderie, daca vrei. Cu sau fara bec economic. Despre despielitare, numai de bine. :)

Deja sunt curioasa. De ce ati scris asa putin? Totusi e prea putin.
Am remarcat cum i-se pune nodul in gat personajului: cosm...cosmar. Cred ca este inchis in turnul Londrei, este intors in istorie.
Mi-se pare mult mai ceruta proza decat poezia. Chiar imi da sentimentul unui lucru. Poemele parca ar fi sublucruri.

stii, uite ca mi s-a intimplat ceva interesant. cred ca sint obosit, e tirziu, si am intrat sa citesc si eram convins ca textul apartine altcuiva si l-am citit. si nu mi-a placut in mod deosebit. pe alocuri mi s-a parut putin bombastic sau chiar incepator (putin naiv in sensul artei grafice naive). si abia ulterior mi-am dat seama ca tu esti autorul. am inteles prin aceasta experienta surprinzatoare si neplanuita cit sint totusi de subiectiv. m-am intrebat, oare daca as fi stiut de la inceput ca tu esti autorul oare as mai fi fost atit de exigent? nu stiu. poate. dar nu cred. mi se pare putin livreasca mentionarea aceea cu benzinaria din texas. ca un fel de cliseu despre ce cred romanii despre west texas din filme. dar acelasi lucru il poti gasi si in alta parte in arizona sau new mexico sau poate chiar california. dar despre texas au romanii ideea asta ca poti merge zile intregi fara sa intilnesti pe nimeni. oricum, mie mi s-a parut un cliseu relativ uzat. nu stiu de ce dar mi s-a parut oarecum aiurea expresia aceea cu cristosii alungind bancherii. poate mai ales pluralul. mi se pare o rupere din curgerea textului. si apoi poate m-am plictisit sa tot citesc mentionarea lui dumnezeu sau a lui cristos ori de cite ori cineva vrea sa "zica ceva mai provocator" in text. mie aproape nu imi mai spune nimic. am mai spus-o cred si alta data, mentionarile religioase si cele sexual-erotice intr-un text trebuie facute cu multa atentie si masura (chiar mai mult ca alte expresii deosebite) pentru ca sa nu devina plictisitor banalizate. e un risc acolo. salturile astea din texas in brutarie, de acolo pe oltenitei si apoi in beirut oricit de exotice mi s-ar parea totusi artificializeaza mult textul dupa parerea mea. imi da senzatia ca cineva a inceput sa ma bombardeze cu inedit geografic din lipsa de forma artistica. putea de exemplu ramine "glont ratacit" fara mentionarea strazilor din beirut. la urma urmei un critic si mai aspru te va intreba si la ce iti foloseste detaliul beirutului daca in contextul general al textului nu aduce nimic semnificativ, nimic care sa il faca necesar. apoi urmeaza chestia cu avalansa si schiorii, saltul la celular si la invidie si efectiv imi creaza o senzatie de vertigo unde nu mai stiu de unde am inceput, de ce am ajuns acolo si care este de fapt mesajul sau macar "poezia" in text. parera mea este ca avem de a face cu o colectie de crochiuri dar care nu se leaga in mod neaparat. probabil cu ceva mai multa lucratura si liant ar fi iesit ceva. dar asa cum e acum nu imi da deloc senzatia de intreg.

Alma, e chiar asa urata? Mai multe penite negre? Brrr... morbid. Ca bietul Dumitru Aalizeei, mai bine o zmeura. Multzam de deprecieri :-) Andu

maia, m-ai pierdut dupa al treilea vers. fireste ca nu poate un punct sa sprijine o carja nici in cele mai sf poeme metaforice. inteleg ce vrei tu sa spui dar formularea e strangace. poti, insa, sa dai un enter dupa al doilea vers si sa-l consideri pe al treilea ca facand parte din urmatoarea strofa. si, totusi, care sunt cele doua capete de intuneric? eu vad doua capete de lumina aici (seara si dimineata). ma rog... ...

Idilă cu nostalgia. Evocare şi redimensionare. Expresia - poate nu foarte originală - se mulează perfect pe conţinut. Epicul şi liricul au un echilibru bun. Imaginea, care e decisivă într-o scriere de genul, e aşa cum trebuie - mai mult descriptivă decât sugestivă şi este obţinută printr-un lexic propice. Cred că e tipul de text care nu are nevoie de experienţa directă a cititorului pentru a fi simţit de acesta.

Dacă ar fi să aleg câteva versuri tari:

" pe atunci soarele curgea ca mălaiul" - pentru că îl văd ca un vers scris pentru "atunci", cu ochii de acum, şi înţeleg soarele curgând... repede şi împrăştiat.

" îl apăsam cu degetul mare
ca pe un bumb neîncheiat la piept"

"şterpeleam scăunelul scobit cu trei picioare
[...]
şi cântam mânzului cu piele de caramea"

La polul opus:

"săream gardul ca un hoţ
să nu ştie nimeni unde sunt" - versul italic explică, şi o face fără valenţe artistice. Eu l-aş tăia, lăsând cititorul să tragă concluzii. Sau aş înlocui comparaţia astfel încât să surprind în ea şi sensul "să nu ştie nimeni unde sunt". Ceva ca "săream gardul ca un evadat".

"ca în formă de turtă dulce" - aş reformula, pentru a scăpa de "ca în".

În concluzie, e un text (foarte) curat din mai multe puncte de vedere, care, surprinzător, pentru tema pe care o abordează, mi-a plăcut mult, şi doar unitatea doi mă face să nu-l remarc şi altfel.

Christos a înviat! Și Paște fericit tuturor hermeneuților!
Amin