Ce este nostalgia? Linda Hurcheon, spune, citându-l, printer alţii, pe B.Rumel ("Theory of Nostalgic and Egoic Sentiments," Psychological Bulletin 30 (1933): 656-7).

“What exactly is "nostalgia," though? Or perhaps the first question really should be: what WAS nostalgia? With its Greek roots--nostos, meaning "to return home" and algos, meaning "pain"--this word sounds so familiar to us that we may forget that it is a relatively new word, as words go. It was coined in 1688 by a 19-year old Swiss student in his medical dissertation as a sophisticated (or perhaps pedantic) way to talk about a literally lethal kind of severe homesickness (of Swiss mercenaries far from their mountainous home). This medical-pathological definition of nostalgia allowed for a remedy: the return home, or sometimes merely the promise of it. The experiencing and the attributing of a nostalgic response appeared well before this, of course. Think of the psalmist's remembering of Zion while weeping by the waters of Babylon. But the term itself seems to be culturally and historically specific.”

“Între nostalgie şi ironie există o asemănare neaşteptată. Ambele sunt duplicitare. În timp ce ironia propune um înţeles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeşte de un trecut idealizat de pe poziţiile unui present mizer” spune Geo Săvulescu, menţionând că preia un gând al subsemnatului din cadrul unor întâlniri particulare.

Aceasta duplicitate se strecoară din ce în ce mai insistent în unele texte postmoderniste (sau postmoderne care vizează, de această dată, reîntoarcerea la Sacralitate în locul unei învînrtiri în jurul Nimicului. Este ceea ce se întâmpla şi pe la noi, mai ales în producţii ale unor autori, originari din Republica Moldova, cum este şi Eugen Bot (dar ea este la ea acasă, din ce în ce mai frecvent şi la autori autohtoni sau la cei din diasporă, mai ales ceea occidental, mergând din Europa, e. g. Anni- Lorei Mainka până în USA şi Canada, e.g. Luminiţa Suse). O dată şi odată sper să reuşesc o analiză în acest sens.
Poate că nu este cazul cu textul de faţă unde faţeta ironică este estompată până la a nu mai putea fi sesizată. În schimb parte «nostalgic» este «la ea acasă».
„Vântul ne suflă orbește din față,
până ajungem să nu mai vedem
drumul de întoarcere către casă”
Şi citatele pot continua.
Revenind la textul prezent şi urmărind evoluţia în timp a autorului, observ o schimbare în bine a prozodiei care tinde, acum, să evite prozaismul, diluare prin explicaţii discursive care „taie” sugestibilitatea poetică. Rămâne, pe mai departe, să se concentreze pe „concentrarea” exprimării (cu atât mai mult cu cât posibilităţi are) lungirea excesivă a textelor fiindu-i potrivnică (ducând la redundanţe).
Pentru că a venit vorba despre „lungimea” textelor poetice. Este cu totul altul cazul cu scrierile lui Leonard Ancuţa în cadrul cărora delirul psihedelic produce, de multe ori, indisght-uri neaşteptate; dar numai atunci când metaforizarea dusă la extrem, nu devine prohibitivă printr-o aglomerare care oboseşte. Cred că scrierile (atât poetice cât şi cele în proză) ale acestui autor se înscriu în ceea ce s-ar pute numi „creative writting” (a se vedea Huruki Murakami). Dar despre asta cu ală ocazie.

daca finalul nu ar fi atit de explicit, poate as recita altfel. poemele sint ca flacarile vii de pe comori sint lasate de urma gindurilor noastre, ca potecile iernii intr-un peisaj alb rupt de lume.

tie chiar nu ti-e jena sa postezi asa ceva, cand stii ca apare pe prima pagina?! si mai esti si absolvent de UMF !!! ia un dulcolax, e la liber.

Te rog să nu mai abuzezi de butonul "atenţie editor"! Textele nu se află la şantier pentru erori minore, ci pentru că sunt infantile, pastişe eminesciene, retorice, fals filosofice, presărate cu greşeli de gramatică elementară etc.

Profetul, emiemi, Aranca, Oriana, Tincuta, trebuie s[ recunosc c[ m-am amuzat teribil citind opiniile de sub text! Nu-mi r[m\ne dec\t s[ v[ multumesc, fiec[ruia ]n parte, pentru atentie si comentarii! :) Sa ne citim cu bine!

onorata de prezenta vostra sub aceasta incercare poetica.

retin: 'are miez', 'lasa urme adanci', 'aritmiile de rigoare' si sint intru totul de acord. imperfectiunea textului este direct proportionala cu transcedentalul din 'the realm of the muse':p

va multumesc si sa ne citim pe Hermeneia cit mai des cu putinta.

Always,
C

"rumenita" ironic "aceeasi culoare acum" mi-ar place sa vad cum se ridica in ruga fumul jertfei - adevarata fata a lui Ianus

sensibilitatea acestor randuri nu se poate incadra doar intr-o simpla poezie. exista tente autobiografice ce nu pot fi uitate atat de usor, raman impregnate dramatic sub carne intre consoane, devastand anacronic propria existenta: "aș fi vrut să-ți spun că mi-e bine că sînt un erou că mi-a prins bine cheia pe care mi-o legai la gît cu ață galbenă sperînd că voi deschide cu ea orice lume" totul pare o litanie veche numai a ta pe care o impachetezi vremelnic in cuvinte incerci sa le pierzi prin case prin sertare pe rafturi ele se intorc umile inapoi la nesfarsit lasand ecoul bolnav al trecutului sa invadeze prezentul: "iar tu nu spui nimic te-ai închis într-o lacrimă ca-ntr-o biserică fără acoperiș" clipele de altadata raman agatate dincolo de singuratate, precum luminile unui oras indepartat intangibil, ca vocea unui copil uitat prin cutele sufletului ce refuza sa creasca: "ce dar să-ți aduc mamă..." iata in schimbul acestui poem un dar din partea mea: Albinoni

le-am si notat pentru premiul de popularitate, neincercind sa ghicesc care al cui este (ar fi fost si in zadar, mi-am dat seama dupa ce au aparut numele autorilor); singurul 10 l-am dat pentru "anotimpul papusilor", insa m-au impresionat si alte citeva scrieri, nu degeaba clasate intre primele si de juriu, mi-am zis azi; mi-a fost jena sa pariez pe propriul text, insa nu am facut-o intimplator, si am luat in considerare si potentialul de succes la public al scrierilor (pariul a fost pariu, nu inseamna ca pentru mine asta a fost si "top 3"); oricum, una peste alta, concursul a inviorat serios comunitatea "hermeneia", si in afara lui - apar mult mai multe si mult mai des texte pe prima pagina, se citeste si se comenteaza mai mult; fiind prima chestie de genu` pe aici, o consider o reusita!

Fiind o parodie în versuri, eu cred că rimele (plutitoare/mare, livingroom/plumb/fum, ton/wellington/champignon/dijon/cro-magnon) sunt voluntare, tocmai pentru a susţine ideea şi prin muzicalitatea dată de acestea în ton epigramistic.
Consider că metafora ,,iluzii de sticlă" e un pivot al poemului. E un poem la finalul căruia zâmbeşti amar, dar zâmbeşti :)

...și cu adevărat frumos, poetic. Eu unul sunt mereu intrigat de ce limba noastră românească parcă sună mai bine atunci când este îmblânzită de arhaisme și de ce ne place mereu și mereu metafora.
Nu este genul meu, dar textul stă în picioare. De modificat cumva, zic și eu, ultimul vers al primei strofe care mi se pare cam neinspirat în raport cu restul poemului 'și tu iar nu plătești la urmă'... adică? Nu plătești deloc sau poate plătești în avans...

Un text care m-a binedispus pentru toată ziua. Nu știu dacă asta ai urmărit dar pe mine m-a amuzat. Pentru umorul fin care transpare din text, o peniță.

Nu știu ce parte era cu goticul dar nu sînt de acord că goticul nu ar putea face parte dintr-un coșmar. E cam ca și cum ai spune ca pieile roșii nu ar putea face parte dintr-un film. Un coșmar e o chestie suficient de largă ca să găzduiască pe oricine. În legătură cu textul cred că ar fi fost mult mai reușit dacă autorul ar fi renunțat la multitudinea de cuvinte de legătură care îți dau senzația de proză.

poezia sună grozav, mie îmi place. de obicei citesc poeziile cu voce tare, și aici este ok. scrisă într-un moment de insomnie, are ca scop precis să inducă somnul, dar nu o face. se lasă citită fără răsuflare până la capăt. e poezia bat-o vina care ne dă târcoale. iar titlul mi se pare inspirat.mai ales fumătorii îl pot înțelege. cât despre gramatica limbii române, mai învățăm unii de la alții, mai căutăm. vom găsi forma corectă. succes în toate( și fără tutun)!