ca intotdeauna Alma, un critic lucid si intransigent, multumesc francisc, ma faci sa zimbesc, ar trebui sa scrii ceva despre bogumilii postmodernismului aranca, in dragoste nu exista arta ci doar inconstienta

Cristina, ai dreptate in ceea ce spui. eu ma refeream, ca sa zic asa, la un anume grad al pateticului, caruia in subiectivismul meu, nu ii pot percepe intotdeauna dozajul. astfel incat rezultatul sa fie multumitor, in primul rand pentru mine. in cazul de fata, poemul mi-a creat de la inceput anumite indoieli, pt. ca m-am simtit usor nesigura cand l-am scris si nu stiam daca el isi va atinge scopul. acela de a transmite ideea, senzatia pe care am vrut s-o creez, fara sa fie prea patetic. stiu ca fiecare are alta perceptie, dar cred totusi ca este si un punct de echilibru pe care il sesisezi, atunci cand in urma citirii, nu poti sa spui ca e pe gustul tau, dar ti-a placut, sau nu te-a deranjat nimic.
si eu sunt deschisa la sugestii.. nu imi plac ochelarii de cal :) multumesc pentru bunele intentii
si pentru impresie.

paul cam multe clișee:
„stins în societate”, „casă smulsă de taifun”, „furnică zdrobită sub pantof”, „tu duioșia mea”, „și se deschide odată cu tainele geneticii”, „echilibru între depărtare și apropiere”, „pune tu spațiu între faptele mele”. sorry...

O poezie caldă, ce degajă inocență. Pentru stropul de primăvară, pe care îl lasă fiecărui cititor, un semn de bucurie! tincuța

Pana la urma nu avem decat sansa zicerii subiective atunci cand ne exteriorizam ingerii si demonii prin mijloace artistice... insa atunci cand ce iese din noi, resimtit adanc ori mai superficial, devine un produs artistic ne asumam critica, iar aici cred ca fiecare dintre pareri imbogateste autorul pentru ca ofera acel feed-back atat de necesar calibrarii expresiei catre in afara noastra. Uneori sunt limitele noastre in a ne exprima starile ori productele fictionale, alteori e neputinta unora dintre lectori de a empatiza... sau contextul general nu este unul favorabil citirii si in cazul textului tau, interpretarii.
Perspectiva este eclectica, insa acest melanj conduce spre ideea de universalitate a actului erotic... e ca si cum intre pamant si cer ai suprapus o pelicula divina, ca o lupa, prin care privind, suntem in masura sa constientizam clipa in atributul ei de eternitate... cumva Bobadil avea dreptate cu Dali pentru ca daca ai fi pictat textul ar fi aratat suprarealist, cu toate trimiterile punctuale pe care le faci, inteligibile si intr-o cheie psihanalitica.
Cat despre originalitate... daca este un text construit, lucrat, atunci nu e defel original... daca insa te-ai lasat devorata de patima scrierii atunci cred ca sinteza tuturor cunostintelor si trairilor tale, cu toata bogatia de nuante, face din acest text o creatie inedita.
Nu scriu proza insa zic si eu ca profanul... mutatiile dintr-o lume in alta, dintr-o cultura in alta, divagatiile care au rolul de a contextua in epoci/culturi etc diferite pot fi realizate si fara abundenta, uneori deranjanta, de termeni mai putin uzitati ori trimiteri culturale destul de ermetice... important este sa transmiti intr-un limbaj cat mai accesibil si chestiunea aceasta este cu adevarat dificila.

un capriciu generic deosebit, forta imagistica de a introduce existenta intr-un ritual, eleganta in alegerea titlului! felicitari Paul!

Margas, poti crede in ce vrei. Poti crede chiar ca acest text iti e dedicat, asa cum a crezut altcineva. Pe mine ma amuza situatia unor oameni confuzi care se cred foarte importanti si se dau in stamba. Pe de alta parte e lucru bun faptul ca cineva strain de text se regaseste in el desi nu este vorba despre el.

Primele patru versuri mi se parusera promitatoare, dar unele din cuvintele prezente in versurile urmatoare ingreuneaza textul, dupa parerea mea si trimit cititorul la dictionar, anuland astfel experienta lirica ("moloheste", "varec"). Uneori cautarea cu obstinatie a originalitatii poate avea efect invers - indepartarea cititorului.

Andule, frumoasa alegorie, dar stau si ma-ntreb ridicandu-mi mandibula din praf: de ce ai avut nevoie de ultima strofa?

circotasii vor spune ca e cam '90s stilul
eu mi-as fi dorit poate sa fie mai lung.

asteptam sa fiu corectat. aici e vorba de oximoron si repetitie... dar asta e:)

Chiar asta e senzația, de poem închis la culoare, și cumva ocolind anumite uși. Mai este o încercare de deschidere undeva la finalul strofei a doua, pentru ca apoi să te întorci la aceleași imposibile treceri. Aș fi spus "atunci când nu îți mai sună altceva decât o fărâmă de timp în buzunarul absenței" (sau altceva de acest gen, lăsând "timp" fără articol, pentru a evita ce ai vrut să eviți). E într-adevăr elegantă poezia ta, și oarecum ca o joacă pe degete a timpului, văzut ca o monedă.

mulțumesc pentru trecere și opinii

e un text, frumos, liniștit. aceeași voce plăcută care te îndeamnă la meditație. mi-a plăcut mult prima strofă.