"cu alte cuvinte ori de cîte ori întîlnim o astfel de asociere sîntem gata să ne imaginăm că cu (sic!) siguranță mintea celuilalt cititor e automat murdară. cine ne dă acest drept? aici nu este vorba de limbaj obscen. ci pur și simplu de un fel de pseudo-superioritate morală"
Excelent fragmentul ăsta. Sunt total de acord. Problema ridicată de tine se leagă bine de "inocenţa cuvintelor" de care vorbeam în text. Nu ştiu de ce e vina limbii sau a cuiva că altcineva, citind câteva silabe ingenue, îşi imaginează tot felul de porcării.
Problema asta e o boabă de silicon, un punct de spumă ridicat la rang de val moral. Românii sunt îngroziţi de cacofonie, se albesc la faţă când o scapă şi, când o descoperă la altcineva, se îmbujorează în stil lingvistic. Sunt o groază de oameni care nu cunosc mai mult de 150 de cuvinte, cu tot cu declinări, dar ştiu ce e cacofonia, au grijă să fluture "ca virgula" şi îsi lungesc urechile cât gâtul de lebădă atunci când aud un "c". Ba să vezi - şi ăsta e caz real - există câte unul care construieşte intenţionat enunţuri cacofonice, pentru a folosi "ca virgulă" şi a arăta astfel că el ştie bine cu limba. Teroarea de monstru a născut şi artişti într-ale cacofoniei, care sunt degrabă vărsători de verdicte. Astfel, construcţii de tipul "că cineva/ că citise/ cu casa/ cu cartea/ cu capul" sunt cacofonice. Şi noi nu trebuie să mai spunem "cu capul", trebuie să spunem "cu extremitatea superioară a trupului" sau "cu ambalajul creierului". Ori "cu virgulă capul". Ori, în cazurile astea, pentru "cu" inventăm un gest în limbajul semnelor. Sau, şi mai bine, purtăm cu noi, peste tot pe unde mergem, pătura la subsuoară; când ne vine pe limbă o catastrofă de asta, desfacem pătura, ne băgăm sub ea şi abia apoi vorbim. Întâlnim peste tot cacofonia-stafie - "ca şi doctor/ ca şi preşedinte/ ca şi critic", în loc de "ca doctor, ca preşedinte" etc. "Ca şi" apare ca măsură de precauţie: dacă doamne fereşte scap un "c", şi ţup! sare cacofonia de după coltul limbii. Şi plăcinţelele ar putea continua. Aştept ziua când întâlnirea a doi "c" se va lăsa cu amendă penală sau muncă silnică la groapa cu sare.
Mă gândesc dacă există vreo altă limbă care e atât de sensibilă la problema asta. N-aş prea crede... Cum e în SUA, Virgil? Există vreun monstru de genul ăsta?
Limbajul colocvial folosit pe alocuri se constituie un fel de ,,apărare", un fel de scut, în fața celei ce vrea să ia bruma de viață pic cu pic, pe îndelete, ca o plăcere sadică.
Îmi place cum e structurat poemul. În prima și în ultima strofă eul liric se ascunde după persoana a II-a, specific limbajului colocvial. Strofa mediană face tranziția de la particular la general, face precizări despre o anume identitate, iar ultima strofă surprinde prin cele două șanse. Pe scurt, e un poem în care ideea, mesajul, domină starea, ba chiar se observă o anume detașare de aceasta. Sau, cel puțin, așa pare a fi intenția autorului.
(cât despre inml, una dintre fete voia să fie medic legist :), bine că s-a răzgândit )
katya, multumesc de trecere, si pentru penita. insa cea mai mare bucurie si cel mai mare premiu pentru cel care scrie este coala alba de hartie si un pix. mama isi tara mereu umbra dupa ea, pentru ca umbra o salveaza de marile dureri, le ascunde acolo.. asa e mama.... acel.. vers pe care tu spui ca ar fi mai bine sa il scot... nu justifica, si amplifica nebunia copilareasca, ii ofera o scena deschisa pe care sa isi joace rolul... multumesc inca odata de trecere, si te mai astept cu mare drag.
Aici e un pasaj care m-a făcut să mă gândesc la șevaletul meu mare de acasă (și restul...) și să țin să te contrazic (zâmbind bineînțeles) în ceea ce privește înmulțirea culorilor: "Încă nu a venit vremea ca florile să descopere cum se înmulțesc prin ouă culorile"... Dar este foarte adevărat că mulți copii au curiozități. Poate că poeziile de acest gen să-i determine să întrebe și să primească răspunsuri lirice adecvate. De aceea, poezia aceasta are farmecul ei.
În primul rând vă mulțumesc pentru faptul că v-ați aplecat asupra traducerii mele. Este o traducere la care țin în mod deosebit, am muncit foarte mult la ea (Mallarmé se traduce greu) și consider că mi-a ieșit bine. Sunt întru totul de acord cu ceea ce spuneți despre traducerea de poezie, care este, într-adevăr o re-creare a textului original. În ceea ce privește versul la care vă referiți, aveți într-adevăr dreptate că sună mai puțin natural decât în franceză, motivul fiind faptul că, în română, ,,muziciană'' este un neologism și nu are și sensul ,,artist, interpret'', ca în franceză. Pe de altă parte, însă, varianta propusă de dumneavoastră, deși interesantă și foarte apropiată de sensul pe care l-a urmărit poetul în text, nu mi se pare (în contextul dat) mai potrivită decât soluția aleasă de mine. În primul rând, pentru că se pierde din muzicalitatea poeziei, care este primul lucru urmărit de mine atunci când fac o traducere. Eu consider (și nu cred că greșesc) că prima condiție pentru ca o poezie să fie bine tradusă, este ca ea să sune bine în limba în care este făcută. De aceea, reușita unei traduceri poate fi apreciată, în mare măsură, și de o persoană care nu știe neapărat limba din care se traduce și care nu este, în mod obligatoriu, expert în tehnica traducerii. Trebuie doar ca ea să aibă puțină cultură. Bineînțeles, pentru o analiză foarte competentă, trebuie mai mult. Revenind la traducerea mea, și la traduceri în general, trebuie spus că aproape întotdeauna se pierde ceva. Dar pierderile pot fi compensate. Și să știți că există și situații când o traducere sună mai bine decât originalul. Dar mă opresc aici cu comentariile mele și vă cer scuze dacă lectura lor v-a luat prea mult timp. În încheiere, vă rog să citiți (dacă doriți) și traducerile făcute de mine din Edgar Allan Poe (una am postat-o deja), întrucât la engleză vă pricepeți foarte bine (mai bine decât mine) și vă puteți spune o părere și mai avizată.
Singurătatea lui era atât de frumoasă, ca o locuinţă lacustră
ca o cetate cu porţi înalte.
El, în spatele porţilor ca o armată ce nu se predă,
el, pe tron, ca un zeu al porumbului...
Sunt oameni care se apropie unii de alţii prin peşti, alţii prin pietre,
prin semne, prin ferestrele deschise, alţii prin boală.
Se recunosc după stâncile sălbatice tatuate sub piele,
după felul în care stau nemişcaţi ore întregi sub soare,
au aceeaşi textură a covoarelor minerale...
oameni care au sub piele argint viu iar argintul din ochi îl topesc în monede
oameni a căror trăsătură e plutirea, au oasele uşoare, de pasăre,
capul culcat pe umărul unui vis.
Sunt şi oameni_potop ce nu-şi mai trimit porumbii după ţărmuri,
care–şi îngroapă Atlantidele în alcool,
bolborosesc printre vapori frânturi despre un et in Arcadia ego.
Când un bărbat pe care l-am iubit enorm iese din viaţa noastră,
îl avortăm din sufletul nostru pur şi simplu.
cam atat as pastra eu din acest tecst. restul e redundant, plictisitor, obositor, prea mult pentru ceea ce se cheama o poezie care vrea un efect. alungirea lui, pseudopodele pe care le are, arata un fel de abundenta laptoasa, asa cum spunea si nietzsche, in fond o grasime care ingroapa frumusetea. o poezie frumoasa trebuie sa fie supla si eleganta. poezia de fata trebuie alergata bine.
E ciudat ca sub textul cu titlul Starea Hermeneia - 2013 - invitație la dialog să se discute despre alte platforme, chiar și sub forma asta lapidară (fapt nepermis de regulament sub orice fel de text). Iar invitația la dialog nu era pentru dialoguri care nu au nicio legătură cu Hermeneia, dimpotrivă. Nu strică să mai recitim Regulamentul H din când în când.
Uneori pornim noi înșine niște bulgări de zăpadă care se rostogolesc necontrolat... deci, mai multă atenție!
Alma, finalul și textul își doresc să dea tenta aceea de ireal, de derută în planuri și personaje. Nici eu nu știu exact cine a primit trandafirul și dacă de fapt sunt mai multe personaje sau nu în povestirea aceasta. Glumesc, desigur că orice confuzie e intenționată. Mă mai gândesc dacă să o mai adâncesc au ba, dacă zici tu... Dacă aș da mai multe explicații, gen că eu văd personajul în metrou și-mi închipui povestea trandafirului, după care de fapt povestea se schimbă, ar fi un pic cam uzitat ca tehnică și poate banal. Pe când așa, dacă nimeni nu știe cine povestește...
imi place mult: "într-o cameră goală poate locui viața ta"... "lagarul de papusi" "suburbia de gheata" si "masa neintinsa" ar putea fi trecerea spre lumea aceea reala, de care fugim scriind, scrijelind pe trupul ei litere ca o manturie a neputintei, o lume in care "fericirea iti cere bani de chirie", unde "ce dai" nu e intotdeauna egal cu "ce primesti", dar fereastra exista yester, are vedere inspre visele acelea dinspre miazazi, care incep cu "buna dimineata :)
andrei, e mijlocul lui septembrie..e normal sa te apuce tremuriciul in alta ordine de idei, o femeie alungata de acasa, noaptea, undeva intr/un parc fara nume are o viyiune sfasietoare asupra dramei pe care o traieste... e o rupere de real, vede corabia cu soldatii aia stranii care isi plang infrangerea, isi simte copilul disparand din brate, e angoasa noptii insa in tot delirul vecin cu nebunia sanii ei plini cu lapte sunt un semn de real, de speranta, de triumf, pur si simplu simte cum din ei tasnesc franghii care ridica din nou corabia, ii schimba culoarea, ca intr/un videoclip trecerea de la alb negru la color, ...esecul unui cuplu poate fi asociat unui naufragiu?da... in final, se reintoarce acasa, isi gaseste barbatul dormind si privindu/l mediteaza...inca te iubesc, dar pt suferinta indurata..am inceput sa te urasc putin. eu asa il vad si nu il schimb deloc, nu ma intereseaza ca sunt cuvintele prea multe si nu se termina asa cum vrea cititorul... daca ramane cu un gol in stomac si un gust salciu e perfect... a fost un stop cadru reusit. multumesc de trecere... si semn...
imi cer scuze ca am sa folosesc un exemplu din textul tau. dar nu-ti fa probleme, si eu fac greseli.
"Se simţea gol pe dinăuntru
ca o-ntrebare fără răspuns"
acesta este un text fundamental nepoetic. Pentru ca daca spuneai ca "Se simtea pe dinauntru ca o intrebare fara raspuns" atunci avea inefabil, avea acel ceva ce face un text sa poata aspira la poezie. dar modul acesta mecanic de a folosi comparatii si metafore nu poate fi poezie. pentru ca macar un lucru ar trebui sa intelegem, poezia nu este comunicare, este reprezentare.
Iuri, îmi place atmosfera creată, poate pentru că îmi e familiară. Antonimul de la compatibil se formează cu prefixul in, te rog corectează în text pentru că merită să fie scris corect, zic eu.
poemele filigran au avantaje, dar și dezavantaje. o conotație ingenuă plutește în subtext. imaginea din final e banală și previzibilă. un poem sub posibilități.
ai reusit sa ma faci sa zimbesc pe ziua de astazi. desi "puritate" mi se pare cam prozaic. sa vedem daca ridica si altii manusa. nu mi-am imaginat initial ca textul are o asemenea "vulnerabilitate"
titlul merge dar nu pt poem ci mai degraba pt Subiect la Comentariu. Am cautat si eu un sens al poemului. Si, la fel, am gasit sensul giratoriu si de atunci ma plimb prin acest sens si nu cred ca vreau sa mai ies. imi place foarte mult aici. sorry
textul ma lasa rece, ca si claxoanele mertzanelor cand imi pun fustita cu buline..
nu stiu de ce, dar comentariul anterior pare mai mistocar ca al meu. si daca primesc avertisment iar, va tzuc.
Nu prea am priceput secretul. Nu inteleg ce legatura are fiul dumneavoastra cu mine. Si nici cu ceea ce discutam. Si nici nu inteleg ce numiti dumneavoastra "nuantat". Deci pina nu explicati chestiile astea nu prea au rost. Iar daca incercati sa ma comparati cu fiul dumneavoastra inseamna ca ma cunoasteti foarte bine. Chiar nu va dati seama ca faceti asertiuni ridicole? Dar, revenind la oile noastre. Observ ca acum va contraziceti. Ma luati cu domnitorii si cu turcii. (Evident trecem peste faptul ca, cu cit ne "afundam" mai adinc in istorie cu atit ne contaminam de legende mai mult, dar treaca mearga. Putem spune probabil orice despre ei ca sint morti.) Dar oricum, dumneavoastra deci va contraziceti. Adica acum aveti o alta teorie. Nu mai e comunism (ca doar n-o sa il acuzati pe Brincoveanu sau pe Radu cel Frumos de comunism ca ar fi comic), deci nu mai e vorba de comunism ci este vorba de românism. Adica simpaticii nostri români se comporta ca... românii. Sau cam cum s-a comportat societatea romaneasca de vreo 700 - 1000 de ani incoace. Ca dincolo de aia nu mai e decit ceata si legende. Si hai sa va spun bancul. Se zice ca pentru români legea este ca bariera. Adica, la bariera dulaii sar peste ea, cateii se furiseaza pe sub ea. Iar boii, ei bine boii, evident se opresc la bariera. Cu scuze pentru cei cu sensibilitati românești patriotarde.
in acest text informativ http://www.hermeneia.com/info/1777/ se explică modul cum se vor introduce traducerile de acest tip: „A doua categorie o vor reprezenta traduceri ale unor texte publicate pe Hermeneia.com dar efectuate de către persoane din afara Hermeneia. La subtitlu aceste traduceri vor trebui să conțină titlul textului original și numele autorului. La sfîrșit se va adăuga un hyperlink către adresa textului original. Aceste traduceri se vor introduce numai sub contul autorului textului original.” Aș vrea să corectezi textul de mai sus conform prevederii.
dom'le ai cuvintul meu ca as fi vrut sa marchez cu o penita de aur acest text. doar ca untul acela de arahide din final m-a descurajat in cel mai gastronomic sens posibil. habar n-am ce fac unii cu untul de arahide. nu m-ar mira sa ajunga sa il considere si afrodiziac dar pina una alta in america e mincarea studentului sarac sa sandvisul de prinz al barbatului pe care s-a ofuscat nevasta, asta in cazul in care nu are un cupon la un thai food restaurant. deci, cam asta e
Mai degraba slabut. Imagini care vor sa tina de macabru, sunt desprinse mai degraba dintr-un cliseic al filmelor de pe TV. Apoi ..."soareci ce-au mancat anafura" ? E o imagine care e mai degraba ilara decat profunda. "Hârciogii gustă-n canale/carnea miresei stricată" ai zis ceva despre soareci, nu luam chiar toate rozatoarele si spunem ce fac.Oricum nu ma poate duce cu gandul decat la animatia aceea "Dead bride" , animatie care probabil te-a inspirat si pe tine. Ultima strofa este buna, este mai profunda mai ales ideea de "moartea miresei mortii". Spor in continuare, sper sa vad ceva cu mai multa implicare a eului liric. Ialin
nu am citit comentariile de mai sus fiindca nu am rabdare si nici timp. pot sa spun ca sunt onorata de locul pe care mi l-a acordat Alina in "constiinta sa literara". ma bucura chiar.gresesc spunand asta? nelasand niciodata vreun comentariu la textele mele, credeam ca ma evita fiindca nu scriu bine. daca autorii care acum se simt mai mult sau mai putin jigniti ar fi intrat in categoriile care-i intereseaza, oare ar mai fi facut atata zarva pe site? incercand sa am o parere obiectiva, tocmai fiindca doar doua trei persoane imi stiu adevarata identitate(public cu pseudonim) am sa afirm ca acum, la 100 de zile, eu il consider cel mai bun site. am fost destul de sceptica la inceput. daca se va mentine asa va fi perfect. ar fi pacat sa aiba intaietate orgoliile si mai stiu eu ce alte lucruri subiective in defavoarea literaturii si a valorii care ar trebui promovata.multumesc alma si nu atat pentru locul care mi l-ai oferit in clasament, ci pentru rolul care il ai tu pe acest site.
In trei puncte: 1. Acest text nu este pe gustul meu , nu am rezonat la el nici macar dupa incercarea de a folosi cheile de citire care mi se par prea mari pentru "usa" aceasta. Este parerea mea. 2."Am răsturnat mielul pe spate i-am pipăit burta caldă" nu inteleg altceva decat ca ai rasturnat mielul pe spate si i-ai pipait burta calda, asta e!; din "In pielea roz care o imbrăca" inteleg ca era imbracat intr-o piele de culoare roz pentru ca asa e pielea, roz, roz e culoarea pielii, deci cum as putea aprecia asta ca pe o revolta stilistica? "Am apăsat ușor cu indexul el a behait încet a intors capul într-o parte si nu s-a zbatut Avea uger mic fremătător era o mia." Ce pot sa inteleg de aici decat ceea ce scrie?! De aceea am numit acest text prozaic. La final incerci o rasturnare dar, tot dupa parerea mea, e nepotrivita. Nu-mi place ideea. Eu cred altceva despre sacrificiu. Subiectiv 100%! 3.Lucia, imi pare rau ca te-ai suparat, e parerea mea la textul tau. Se spune ca daca toata lumea te lauda trebuie sa-ti pui intrebari, daca toata lumea te critica iarasi trebuie sa-ti pui intrebari, dar daca exista pareri contradictorii despre ceea ce faci bucura-te!!! inseamna ca ai creat ceva viu. Toate cele bune ti le doresc.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
"cu alte cuvinte ori de cîte ori întîlnim o astfel de asociere sîntem gata să ne imaginăm că cu (sic!) siguranță mintea celuilalt cititor e automat murdară. cine ne dă acest drept? aici nu este vorba de limbaj obscen. ci pur și simplu de un fel de pseudo-superioritate morală"
Excelent fragmentul ăsta. Sunt total de acord. Problema ridicată de tine se leagă bine de "inocenţa cuvintelor" de care vorbeam în text. Nu ştiu de ce e vina limbii sau a cuiva că altcineva, citind câteva silabe ingenue, îşi imaginează tot felul de porcării.
Problema asta e o boabă de silicon, un punct de spumă ridicat la rang de val moral. Românii sunt îngroziţi de cacofonie, se albesc la faţă când o scapă şi, când o descoperă la altcineva, se îmbujorează în stil lingvistic. Sunt o groază de oameni care nu cunosc mai mult de 150 de cuvinte, cu tot cu declinări, dar ştiu ce e cacofonia, au grijă să fluture "ca virgula" şi îsi lungesc urechile cât gâtul de lebădă atunci când aud un "c". Ba să vezi - şi ăsta e caz real - există câte unul care construieşte intenţionat enunţuri cacofonice, pentru a folosi "ca virgulă" şi a arăta astfel că el ştie bine cu limba. Teroarea de monstru a născut şi artişti într-ale cacofoniei, care sunt degrabă vărsători de verdicte. Astfel, construcţii de tipul "că cineva/ că citise/ cu casa/ cu cartea/ cu capul" sunt cacofonice. Şi noi nu trebuie să mai spunem "cu capul", trebuie să spunem "cu extremitatea superioară a trupului" sau "cu ambalajul creierului". Ori "cu virgulă capul". Ori, în cazurile astea, pentru "cu" inventăm un gest în limbajul semnelor. Sau, şi mai bine, purtăm cu noi, peste tot pe unde mergem, pătura la subsuoară; când ne vine pe limbă o catastrofă de asta, desfacem pătura, ne băgăm sub ea şi abia apoi vorbim. Întâlnim peste tot cacofonia-stafie - "ca şi doctor/ ca şi preşedinte/ ca şi critic", în loc de "ca doctor, ca preşedinte" etc. "Ca şi" apare ca măsură de precauţie: dacă doamne fereşte scap un "c", şi ţup! sare cacofonia de după coltul limbii. Şi plăcinţelele ar putea continua. Aştept ziua când întâlnirea a doi "c" se va lăsa cu amendă penală sau muncă silnică la groapa cu sare.
Mă gândesc dacă există vreo altă limbă care e atât de sensibilă la problema asta. N-aş prea crede... Cum e în SUA, Virgil? Există vreun monstru de genul ăsta?
pentru textul : Cacofonia - un monstru de fum detu cînd mai scrii ceva, Bobadil?
pentru textul : uneori|singurătate deLimbajul colocvial folosit pe alocuri se constituie un fel de ,,apărare", un fel de scut, în fața celei ce vrea să ia bruma de viață pic cu pic, pe îndelete, ca o plăcere sadică.
pentru textul : A murit ăla de debarasa mesele deÎmi place cum e structurat poemul. În prima și în ultima strofă eul liric se ascunde după persoana a II-a, specific limbajului colocvial. Strofa mediană face tranziția de la particular la general, face precizări despre o anume identitate, iar ultima strofă surprinde prin cele două șanse. Pe scurt, e un poem în care ideea, mesajul, domină starea, ba chiar se observă o anume detașare de aceasta. Sau, cel puțin, așa pare a fi intenția autorului.
(cât despre inml, una dintre fete voia să fie medic legist :), bine că s-a răzgândit )
katya, multumesc de trecere, si pentru penita. insa cea mai mare bucurie si cel mai mare premiu pentru cel care scrie este coala alba de hartie si un pix. mama isi tara mereu umbra dupa ea, pentru ca umbra o salveaza de marile dureri, le ascunde acolo.. asa e mama.... acel.. vers pe care tu spui ca ar fi mai bine sa il scot... nu justifica, si amplifica nebunia copilareasca, ii ofera o scena deschisa pe care sa isi joace rolul... multumesc inca odata de trecere, si te mai astept cu mare drag.
pentru textul : Mama deAici e un pasaj care m-a făcut să mă gândesc la șevaletul meu mare de acasă (și restul...) și să țin să te contrazic (zâmbind bineînțeles) în ceea ce privește înmulțirea culorilor: "Încă nu a venit vremea ca florile să descopere cum se înmulțesc prin ouă culorile"... Dar este foarte adevărat că mulți copii au curiozități. Poate că poeziile de acest gen să-i determine să întrebe și să primească răspunsuri lirice adecvate. De aceea, poezia aceasta are farmecul ei.
pentru textul : Gălbenușul deÎn primul rând vă mulțumesc pentru faptul că v-ați aplecat asupra traducerii mele. Este o traducere la care țin în mod deosebit, am muncit foarte mult la ea (Mallarmé se traduce greu) și consider că mi-a ieșit bine. Sunt întru totul de acord cu ceea ce spuneți despre traducerea de poezie, care este, într-adevăr o re-creare a textului original. În ceea ce privește versul la care vă referiți, aveți într-adevăr dreptate că sună mai puțin natural decât în franceză, motivul fiind faptul că, în română, ,,muziciană'' este un neologism și nu are și sensul ,,artist, interpret'', ca în franceză. Pe de altă parte, însă, varianta propusă de dumneavoastră, deși interesantă și foarte apropiată de sensul pe care l-a urmărit poetul în text, nu mi se pare (în contextul dat) mai potrivită decât soluția aleasă de mine. În primul rând, pentru că se pierde din muzicalitatea poeziei, care este primul lucru urmărit de mine atunci când fac o traducere. Eu consider (și nu cred că greșesc) că prima condiție pentru ca o poezie să fie bine tradusă, este ca ea să sune bine în limba în care este făcută. De aceea, reușita unei traduceri poate fi apreciată, în mare măsură, și de o persoană care nu știe neapărat limba din care se traduce și care nu este, în mod obligatoriu, expert în tehnica traducerii. Trebuie doar ca ea să aibă puțină cultură. Bineînțeles, pentru o analiză foarte competentă, trebuie mai mult. Revenind la traducerea mea, și la traduceri în general, trebuie spus că aproape întotdeauna se pierde ceva. Dar pierderile pot fi compensate. Și să știți că există și situații când o traducere sună mai bine decât originalul. Dar mă opresc aici cu comentariile mele și vă cer scuze dacă lectura lor v-a luat prea mult timp. În încheiere, vă rog să citiți (dacă doriți) și traducerile făcute de mine din Edgar Allan Poe (una am postat-o deja), întrucât la engleză vă pricepeți foarte bine (mai bine decât mine) și vă puteți spune o părere și mai avizată.
pentru textul : Sfântă deSingurătatea lui era atât de frumoasă, ca o locuinţă lacustră
ca o cetate cu porţi înalte.
El, în spatele porţilor ca o armată ce nu se predă,
el, pe tron, ca un zeu al porumbului...
Sunt oameni care se apropie unii de alţii prin peşti, alţii prin pietre,
prin semne, prin ferestrele deschise, alţii prin boală.
Se recunosc după stâncile sălbatice tatuate sub piele,
după felul în care stau nemişcaţi ore întregi sub soare,
au aceeaşi textură a covoarelor minerale...
oameni care au sub piele argint viu iar argintul din ochi îl topesc în monede
oameni a căror trăsătură e plutirea, au oasele uşoare, de pasăre,
capul culcat pe umărul unui vis.
Sunt şi oameni_potop ce nu-şi mai trimit porumbii după ţărmuri,
care–şi îngroapă Atlantidele în alcool,
bolborosesc printre vapori frânturi despre un et in Arcadia ego.
Când un bărbat pe care l-am iubit enorm iese din viaţa noastră,
îl avortăm din sufletul nostru pur şi simplu.
cam atat as pastra eu din acest tecst. restul e redundant, plictisitor, obositor, prea mult pentru ceea ce se cheama o poezie care vrea un efect. alungirea lui, pseudopodele pe care le are, arata un fel de abundenta laptoasa, asa cum spunea si nietzsche, in fond o grasime care ingroapa frumusetea. o poezie frumoasa trebuie sa fie supla si eleganta. poezia de fata trebuie alergata bine.
pentru textul : Singurătatea lui era atât de frumoasă, desi vezi? pina si numele ti l-am schimbat din Nicholas in Vlad...Corina out!:))
pentru textul : Friday, 13 deE ciudat ca sub textul cu titlul Starea Hermeneia - 2013 - invitație la dialog să se discute despre alte platforme, chiar și sub forma asta lapidară (fapt nepermis de regulament sub orice fel de text). Iar invitația la dialog nu era pentru dialoguri care nu au nicio legătură cu Hermeneia, dimpotrivă. Nu strică să mai recitim Regulamentul H din când în când.
pentru textul : Starea Hermeneia - 2013 deUneori pornim noi înșine niște bulgări de zăpadă care se rostogolesc necontrolat... deci, mai multă atenție!
Sapphire, Ariana... multumesc pentru interes si comentarii... am sa reevaluez poezia.
pentru textul : pulsar deAlma, finalul și textul își doresc să dea tenta aceea de ireal, de derută în planuri și personaje. Nici eu nu știu exact cine a primit trandafirul și dacă de fapt sunt mai multe personaje sau nu în povestirea aceasta. Glumesc, desigur că orice confuzie e intenționată. Mă mai gândesc dacă să o mai adâncesc au ba, dacă zici tu... Dacă aș da mai multe explicații, gen că eu văd personajul în metrou și-mi închipui povestea trandafirului, după care de fapt povestea se schimbă, ar fi un pic cam uzitat ca tehnică și poate banal. Pe când așa, dacă nimeni nu știe cine povestește...
pentru textul : Cariño, me dice deimi place mult: "într-o cameră goală poate locui viața ta"... "lagarul de papusi" "suburbia de gheata" si "masa neintinsa" ar putea fi trecerea spre lumea aceea reala, de care fugim scriind, scrijelind pe trupul ei litere ca o manturie a neputintei, o lume in care "fericirea iti cere bani de chirie", unde "ce dai" nu e intotdeauna egal cu "ce primesti", dar fereastra exista yester, are vedere inspre visele acelea dinspre miazazi, care incep cu "buna dimineata :)
pentru textul : lumea lui Viceversa deFara sa contest poezia de fata, mi se pare ca aprecierea se face numai pentru a se obtine un raspuns la comentarii..?
pentru textul : cîntec pentru ploaie deIoana, nu pot sa nu-mi exprim si aici admiratia fata de acest poem consistent!
Ca un bonus, felicitari pentru premiul obtinut recent la Buzau!
pentru textul : de vorbă cu tine deandrei, e mijlocul lui septembrie..e normal sa te apuce tremuriciul in alta ordine de idei, o femeie alungata de acasa, noaptea, undeva intr/un parc fara nume are o viyiune sfasietoare asupra dramei pe care o traieste... e o rupere de real, vede corabia cu soldatii aia stranii care isi plang infrangerea, isi simte copilul disparand din brate, e angoasa noptii insa in tot delirul vecin cu nebunia sanii ei plini cu lapte sunt un semn de real, de speranta, de triumf, pur si simplu simte cum din ei tasnesc franghii care ridica din nou corabia, ii schimba culoarea, ca intr/un videoclip trecerea de la alb negru la color, ...esecul unui cuplu poate fi asociat unui naufragiu?da... in final, se reintoarce acasa, isi gaseste barbatul dormind si privindu/l mediteaza...inca te iubesc, dar pt suferinta indurata..am inceput sa te urasc putin. eu asa il vad si nu il schimb deloc, nu ma intereseaza ca sunt cuvintele prea multe si nu se termina asa cum vrea cititorul... daca ramane cu un gol in stomac si un gust salciu e perfect... a fost un stop cadru reusit. multumesc de trecere... si semn...
pentru textul : naufragiul deimi cer scuze ca am sa folosesc un exemplu din textul tau. dar nu-ti fa probleme, si eu fac greseli.
"Se simţea gol pe dinăuntru
ca o-ntrebare fără răspuns"
acesta este un text fundamental nepoetic. Pentru ca daca spuneai ca "Se simtea pe dinauntru ca o intrebare fara raspuns" atunci avea inefabil, avea acel ceva ce face un text sa poata aspira la poezie. dar modul acesta mecanic de a folosi comparatii si metafore nu poate fi poezie. pentru ca macar un lucru ar trebui sa intelegem, poezia nu este comunicare, este reprezentare.
pentru textul : Ulbis la pătrat deIuri, îmi place atmosfera creată, poate pentru că îmi e familiară. Antonimul de la compatibil se formează cu prefixul in, te rog corectează în text pentru că merită să fie scris corect, zic eu.
pentru textul : Dureri depoemele filigran au avantaje, dar și dezavantaje. o conotație ingenuă plutește în subtext. imaginea din final e banală și previzibilă. un poem sub posibilități.
pentru textul : Chipului tău deai reusit sa ma faci sa zimbesc pe ziua de astazi. desi "puritate" mi se pare cam prozaic. sa vedem daca ridica si altii manusa. nu mi-am imaginat initial ca textul are o asemenea "vulnerabilitate"
pentru textul : indie detitlul merge dar nu pt poem ci mai degraba pt Subiect la Comentariu. Am cautat si eu un sens al poemului. Si, la fel, am gasit sensul giratoriu si de atunci ma plimb prin acest sens si nu cred ca vreau sa mai ies. imi place foarte mult aici. sorry
pentru textul : Întoarcerea la lucrurile mici detextul ma lasa rece, ca si claxoanele mertzanelor cand imi pun fustita cu buline..
nu stiu de ce, dar comentariul anterior pare mai mistocar ca al meu. si daca primesc avertisment iar, va tzuc.
Nu prea am priceput secretul. Nu inteleg ce legatura are fiul dumneavoastra cu mine. Si nici cu ceea ce discutam. Si nici nu inteleg ce numiti dumneavoastra "nuantat". Deci pina nu explicati chestiile astea nu prea au rost. Iar daca incercati sa ma comparati cu fiul dumneavoastra inseamna ca ma cunoasteti foarte bine. Chiar nu va dati seama ca faceti asertiuni ridicole? Dar, revenind la oile noastre. Observ ca acum va contraziceti. Ma luati cu domnitorii si cu turcii. (Evident trecem peste faptul ca, cu cit ne "afundam" mai adinc in istorie cu atit ne contaminam de legende mai mult, dar treaca mearga. Putem spune probabil orice despre ei ca sint morti.) Dar oricum, dumneavoastra deci va contraziceti. Adica acum aveti o alta teorie. Nu mai e comunism (ca doar n-o sa il acuzati pe Brincoveanu sau pe Radu cel Frumos de comunism ca ar fi comic), deci nu mai e vorba de comunism ci este vorba de românism. Adica simpaticii nostri români se comporta ca... românii. Sau cam cum s-a comportat societatea romaneasca de vreo 700 - 1000 de ani incoace. Ca dincolo de aia nu mai e decit ceata si legende. Si hai sa va spun bancul. Se zice ca pentru români legea este ca bariera. Adica, la bariera dulaii sar peste ea, cateii se furiseaza pe sub ea. Iar boii, ei bine boii, evident se opresc la bariera. Cu scuze pentru cei cu sensibilitati românești patriotarde.
pentru textul : Mitul lui Sisif dein acest text informativ http://www.hermeneia.com/info/1777/ se explică modul cum se vor introduce traducerile de acest tip: „A doua categorie o vor reprezenta traduceri ale unor texte publicate pe Hermeneia.com dar efectuate de către persoane din afara Hermeneia. La subtitlu aceste traduceri vor trebui să conțină titlul textului original și numele autorului. La sfîrșit se va adăuga un hyperlink către adresa textului original. Aceste traduceri se vor introduce numai sub contul autorului textului original.” Aș vrea să corectezi textul de mai sus conform prevederii.
pentru textul : The Angel’s Shadow deMahmoud, te rog raspunde comentariilor din subsol, nu prietenilor imaginari.
pentru textul : Pene moarte deadica, daca omu urca cu furca nucile in pod, eu sa mi iau talpasita?
pentru textul : Paneraș cu ouă dedom'le ai cuvintul meu ca as fi vrut sa marchez cu o penita de aur acest text. doar ca untul acela de arahide din final m-a descurajat in cel mai gastronomic sens posibil. habar n-am ce fac unii cu untul de arahide. nu m-ar mira sa ajunga sa il considere si afrodiziac dar pina una alta in america e mincarea studentului sarac sa sandvisul de prinz al barbatului pe care s-a ofuscat nevasta, asta in cazul in care nu are un cupon la un thai food restaurant. deci, cam asta e
pentru textul : femeia-copil detuturor colegilor un an nou plin de bucurii si de inspiratie sarbatori fericite la multi ani
pentru textul : Ceruri deMai degraba slabut. Imagini care vor sa tina de macabru, sunt desprinse mai degraba dintr-un cliseic al filmelor de pe TV. Apoi ..."soareci ce-au mancat anafura" ? E o imagine care e mai degraba ilara decat profunda. "Hârciogii gustă-n canale/carnea miresei stricată" ai zis ceva despre soareci, nu luam chiar toate rozatoarele si spunem ce fac.Oricum nu ma poate duce cu gandul decat la animatia aceea "Dead bride" , animatie care probabil te-a inspirat si pe tine. Ultima strofa este buna, este mai profunda mai ales ideea de "moartea miresei mortii". Spor in continuare, sper sa vad ceva cu mai multa implicare a eului liric. Ialin
pentru textul : Sarcofagul miresei denu am citit comentariile de mai sus fiindca nu am rabdare si nici timp. pot sa spun ca sunt onorata de locul pe care mi l-a acordat Alina in "constiinta sa literara". ma bucura chiar.gresesc spunand asta? nelasand niciodata vreun comentariu la textele mele, credeam ca ma evita fiindca nu scriu bine. daca autorii care acum se simt mai mult sau mai putin jigniti ar fi intrat in categoriile care-i intereseaza, oare ar mai fi facut atata zarva pe site? incercand sa am o parere obiectiva, tocmai fiindca doar doua trei persoane imi stiu adevarata identitate(public cu pseudonim) am sa afirm ca acum, la 100 de zile, eu il consider cel mai bun site. am fost destul de sceptica la inceput. daca se va mentine asa va fi perfect. ar fi pacat sa aiba intaietate orgoliile si mai stiu eu ce alte lucruri subiective in defavoarea literaturii si a valorii care ar trebui promovata.multumesc alma si nu atat pentru locul care mi l-ai oferit in clasament, ci pentru rolul care il ai tu pe acest site.
pentru textul : Cel mai, Cea mai deinca n-ai spart coaja oului e doar o parere cu respect Ion Nimerencu
pentru textul : De-a Dumnezeu… deIn trei puncte: 1. Acest text nu este pe gustul meu , nu am rezonat la el nici macar dupa incercarea de a folosi cheile de citire care mi se par prea mari pentru "usa" aceasta. Este parerea mea. 2."Am răsturnat mielul pe spate i-am pipăit burta caldă" nu inteleg altceva decat ca ai rasturnat mielul pe spate si i-ai pipait burta calda, asta e!; din "In pielea roz care o imbrăca" inteleg ca era imbracat intr-o piele de culoare roz pentru ca asa e pielea, roz, roz e culoarea pielii, deci cum as putea aprecia asta ca pe o revolta stilistica? "Am apăsat ușor cu indexul el a behait încet a intors capul într-o parte si nu s-a zbatut Avea uger mic fremătător era o mia." Ce pot sa inteleg de aici decat ceea ce scrie?! De aceea am numit acest text prozaic. La final incerci o rasturnare dar, tot dupa parerea mea, e nepotrivita. Nu-mi place ideea. Eu cred altceva despre sacrificiu. Subiectiv 100%! 3.Lucia, imi pare rau ca te-ai suparat, e parerea mea la textul tau. Se spune ca daca toata lumea te lauda trebuie sa-ti pui intrebari, daca toata lumea te critica iarasi trebuie sa-ti pui intrebari, dar daca exista pareri contradictorii despre ceea ce faci bucura-te!!! inseamna ca ai creat ceva viu. Toate cele bune ti le doresc.
pentru textul : Miel la Proțap dePagini