poem, când l-am citit prima dată, m-a lovit ca dogoarea unui cuptor încins. multe, multe imagini, sculptat poem, demn de un concurs literar. mi-a plăcut de la titlu, titlul de fapt e o frumuseţe. mi-am zis: ăsta-i poemul greu de bătut. mi-a trecut prin cap să-l boicotez, să-i ciuntesc un pic din fineţe si am început un lullaby paralel. la început l-am intitulat lullaby pentru ornamente, dar s-a terminat cu lullaby pentru zâne. am ştiut că cititorii vor pune întrebări şi am ştiut că autorul textului de mai sus se va supăra pe cel cu zânele. şi aşa a fost. îmi pare rău Katia că ti-ai dezvăluit identitatea prea devreme. prea multe cântece de leagăn spuneai? şi ce, nu-i lumea destul de mare pentru câteva lullabies? Felicitări pentru poem!
după cum cred din toată suflarea că autorul, amplificând un pic aici maniera soresciană, a reușit un text bun. dar eu aștept mai mult de la tine, Virgil. și cu toate acestea îmi place aici umorul care se vrea involuntar și amoros, discret, într-o romanță poate și existențială. citatul următor mi-a adus un rictus satisfăcut pe buze: dar m-am luat cu vorba și am uitat să îți spun că ești specială mai ales cînd parchezi lateral seara lîngă librăria din colț dintr-o singură încercare
pentru mine e o mare bucurie semnul tău de bine. Povestea asta a fost scrisă așa, mai mult ca experiment și mă bucur tare că a plăcut. Voi reveni, poate, și cu alte povestiri din această bătătură a Măriei lu Codin, sau din altă bătătură, om vedea:)
Virgil, multumesc. Luminita, alegerea e intentionata, am incercat sa impun o oarecare stridenta prin cei doi termeni inruditi imagistic(ma refer la culoare): muscate si hematii. Adica rosu intens.
Îţi plac pen' că-s la modă?:). Nu subliniază mai bine nicio idee. Plus de asta, de ce nu ai sublinia ideea altfel? Cum ar fi... artistic/liric? Dacă ne subliniem ideile la modul ăsta, de ce nu am trage un bold sănătos? Ori să-l rugăm pe Virgil să introducă opţiunea caracterului de 36? Şi gata problema sublinierii:).
Dacă e pus cu capul tau, eu, în tine, am încredere de bază, confienţă şi siguranţă. Plus de asta, vorba reclamei, tu ai un cap frumos şi rotund.
matei, soarele il vad ca pe tovarasul meu de viata. ma bate pe umar in fiecare zi. multumesc de citire si de penita. aranca, daca sfarsitul il consideri bun, ma bucur. este un semn fain pentru mine. sincer. seara buna
Eu as fi cautat altceva decat "la curtea regelui Arthur" spus asa pe sleau. In rest, un poem interesant, un unghi viu de privit la cateva simboluri. Mie nu mai imi ies scrieri din astea simbolistice pure si vii... poate de aceea sunt usor invidios Andu P.S. pentru yester: cica vine unul la psihiatru si-i spune domnu doctor, nu stiu,,, de cateva zile sunt confuz... sau poate nu?
"Who don't understand how to feel / In the deathcar, we're alive" nu de mult a fost un concert wedding & funerals orchestra pe la noi prin Mongolia :) mi-a rămas pe retină imaginea unui Goran Bregovic pescăruș cu aripile întinse pe tot panoul de celuloid amplasat într-un loc unde mai răsuna ecoul unor împușcături boom! boom! boom!, un loc unde am căutat pe cineva drag printre morți nu chiar așa de demult :-( e prea serios poemul acesta, prea adînc și prea trist, prefer filme mai "ușor de digerat"
rusine sa-mi fie ca am observat atat de tarziu...:). uluitele mele multumiri! despre eseu sper sa discutam in curand, si mai ales as fi incantata daca as vedea si partea a doua; luna asta am avut ocazia sa citesc una din cartile lui F. Schuon, unde se dezvolta cu predilectie un studiu comparativ al esoterismului diverselor religii, comparatia avand drept stalp de sustinere esoterismul musulman, cu simbolurile si metodele sale de cunoastre si transcendere in planul spiritual. (nimic new-age, fireste). Si acolo este sublinita necesitatea (nu numai importanta) acelui simt aparte de care vorbeati (acel "ochi al inimii", deschis) in urcusul spre cunoasterea pura, ca si necesitatea "lepadarii de eu". In consecinta, ii dau dreptate lui Cusanus, cu a sa celebra religio una in rituum varietate. Pe cand continuarea?
nu inteleg ce intelegi tu prin oamenii-genunchi eu am intrebat care a fost cauza postarii regula pe care am aplicat-o in toate situatiile, si as vrea sa fiu contrazis daca nu spun ceva adevarat, a fost ca atunci cind cineva a facut aceasta greseala din culpa (adica din neintelegerea regulii, lucru pentru care pot purta si eu o parte din vina) am acordat o dispensa si textul a ramas asa cum este si am mers mai departe fara nici o "masura" disciplinara. Sint mai multi autori si texte pe Hermeneia in situatia asta. Si nu s-a suparat nimeni. Oamenii continua sa posteze. Regula nu e facuta sa vineze sau sa umileasca pe nimeni. E facuta doar pentru a asigura un anumit aspect al siteului (lucru pe care l-am explicat prin jurnalele de nesomn) Atunci cind insa a existat o atitudine deliberata de ignorare a unei reguli la care ne supunem cu totii aici, atunci am luat o masura disciplinara. Acesta este adevarul si nu altul. Deci, procedeaza cum crezi tu de cuviinta, eu ti-am spus cum am procedat eu si cum cred ca e corect. Daca nu a fost intentionat nu cred ca e nevoie sa ne turnam cenusa in cap
Virgile vreau sa te felicit pentru noua versiune de site desi nu as avea dupa mine suficiente motive sa o fac. Dar un efort ca acesta ramane un efort care trebuie salutat. Ce nu inteleg eu este puzderia asta de nou-veniti pe Hermeneia direct de la gradinita. Am o banuiala, dar nu ma impacientez, nici vorba de asa ceva. Succes in continuare iti doresc, eu o sa sterg multe texte sper sa nu te superi din aceasta cauza (oricum o sa si las destule) si te asigur de toata simpatia mea in continuare, citita atat pe romaneste cat si pe englezeste.
La multi ani!
Andu
Mizezi pe imagine și stare, sau mai bine zis pe cele două componente esențiale ale pulsiunilor: reprezentare și afect. Fiind vorba despre sublimare în poesis, reușești să treci de personal, prin dialogul cu celălalt (cititorul) și prin implantarea unui personaj care poate deveni orice: imago, cheie, trecere, tată, animus. Iar urâtul nu este prezent decât pentru a-l metamorfoza. Putreziciune, omizi, "chirci tot mai frumos", "naiba știe". Întrepătrunzi planuri, imagini, personaje, senzații, sinestezic cumva, încercând să atingi un punct de convergență. Corpul-cadrul-materia nu sunt prezente decât pentru a fi transgresate, pentru a ieși din după ce ai fost în. Deosebit realizată, compoziție aproape fără fisură. Fiindcă aș fi renunțat la "dar ce ne facem" sau l-aș fi exprimat altfel. Acum, depinde pe ce ton îl citim, desigur. Oricum, acela ar fi singurul punct în care aș modifica ceva, în rest... scrii... "tot mai frumos" Adina.
E un poem în care sacrul din om și omenescul din sfinți/zei/dumnezeu se îmbină până la limita contopirii. Îmi amintește de acel "sentiment oceanic" pe care îl resimte orice om, atunci când privește spre Dumnezeu. În prima strofă, dumnezeul în care "ei" locuiesc are aparent "lacune": fără mâini, fără tălpi, anemic. Un dumnezeu cu slăbiciuni de om sau chiar mai mult, cu toate neputințele lui. Aici, în această strofă, deși se vede că sunt alese cu grijă, perturbă: "starea de agregare", "acrilic", "glucidul iubirii". Sunt imagini durificate, ușor ironice chiar. Nu știu de ce aș fi ales alte variante mai în acord cu imaginile conturate. În strofa a doua, atemporalul, continuitatea spirituală, implicit psihică, în arborele inter- și transgenerațional, până la rădăcinile originare, sunt redate desăvârșit. Are coerență, fluiditate și forță. Strofa a treia redă dumnezeului perenitatea, prin versuri inedite: "și iarba crește într-un dumnezeu", "un dumnezeu verde cum pasărea-dumnezeu poartă cu sine toate anulatele zboruri". Aș fi scris altceva în loc de "supt", aș fi inversat la final sub forma "zboruile anulate" - deși e vizibil că ai evitat o rimă "toate-anulate"; ar merge cumva schimbat. Cred că este unul din cele mai frumoase poeme din seria "poemele lui David". Lucrat cu migală, o spiritualitate înaltă în care Poezia are toate zborurile în ceruri limpezi. Felicitări, Alma!
Dar cine te grăbește să redactezi Belizane? Lucrezi la normă cumva pe Hermeneia și nu știm și noi?
Pentru că și dacă ar fi așa mai nou Hermeneia are facilități suficiente ca să postezi orice text fără erori. Deci care e treaba somn-a-bule?
Cât privește 'apriorică' te las să-ți bați capul.
Insistă pe la colțuri.
Andu
Short stories nu depășesc în general 10000 de semne, au o anume constituție în care centrele de interes și greutate de fapt se găsesc în final (acolo unde eu vorbeam de "poantă" dar nu în sens peiorativ), ca de exemplu la Ray Bradbury sau Fredric Brown. Bineînțeles că textul tău nu e sf dar dau ca exemplu acest gen convinsă fiind că multora dintre cititori le-a trecut mai degrabă texte de astea prin mână. Deși cel mai scurt text (short short stories) despre care nu mai știu dacă depășea 10 rânduri, a fost unul cu o invazie a extratereștrilor care însă nu au suportat atmosfera terriană: aterizaseră pe lamă de cuțit ce toca ceapă... Genul acesta de flash fiction nu este abandonat la ora actuală, nu poate fi numit demodat, s-a practicat și se mai practică încă de pe vremea când nu se știa (și se țineau intense dezbateri) dacă genul sf e meanstream sau nu ("prietenii știu de ce" spun asta) cel puțin în cenaclurile studențești din tinerețea lui Cristian Tudor Popescu (cel care multă vreme nu recunoștea că mediul sf a fost cel în care a debutat literar, cred eu că doar din snobism). Poate voi avea timp să prezint într-o zi un autor interesant de gen de la noi, extrem de talentat și mai ales apreciat, dar asta e altă poveste... Să revenim la textul tău! Finalul "maturizat" prin așa-zisa "poantă" (se poate citi cheia întregului text), se găsește în rândurile: "Și fotografia: jumătate din el în fața unei ceainării din Oxford, el privind undeva în dreapta; o încadrare ciudată, el și copertina roz bonbon pe care scrie „Little secrets”, în albastru aprins, te inundă culorile privind fotografia asta, știu bine că e făcută de o femeie, totul e perfect rotund, totul e perfect rotund știe bine și el, o știu și eu. Când primești fotografia cuiva te întrebi cine a făcut-o, altfel n-ai nici o șansă să deosebești subiectul. Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea. Plouă în București, iar in Oxford e soare; cineva mă prinde într-un fir nevăzut de umbră, cu mâini umede și cu obraji de ceară. Dați-mi un labirint." Pentru că întreaga ta goană prin ploaia orașului (ploaia fiind o metaforă interesantă), o goană protejată de altfel, în taxi, tipică structurii tale ("Sunt prea rațională. Mă bazez mai mult pe statistici"), din care remarci detașată existența celorlalți, precum și disperarea cronicizată de a nu avea umbrela proprie (asta e o altă metaforă frumoasă) se cristalizează într-o propoziție clară: "Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea." Mi-ar place să îți pot citi și texte de gen evitând persoana I singular și atunci sigur stilul confesiv (gen pagină de jurnal de care te-am "acuzat") ar dispare. Mai mult, având în vedere feeling-ul tău pentru engleză, mi-ar mai place să traduci propriile tale texte în engleză și să le oferi chiar magazinelor de gen (de ex. "SmokeLong Quarterly). Mai am răbdare și încredere. PS Nu m-ai păcălit în ceea ce privește Vatra și Labirintul, mă alintam și eu imaginându-mi un traseu concret, comun la amândouă, tocmai să nu dau verdictul de sf textului pentru că nu e cazul.
Când vei renunța la prețiozități vei scrie mult mai bine, părerea mea.
Poemul are o idee foarte bună, însă ar trebui rescris... punctuație excesivă, versuri prea scurte care mimează încărcătura emoțională sau semantică, 'încă' 'ca niște' dar mă rog, cam asta ești tu la ora actuală.
Față de alte elucubrații citite lately poemul ăsta nu e chiar rău.
Andu
P.S.
Titlul e de fițe de intelectual ratat.
De fapt, eu cred că se vede foarte clar că Virgil a uzat de culori tocmai pentru a face un fel de machiaj: în spatele unui chip machiat nu se mai văd trăsăturile esențiale. Așadar, eu zic că Virgil ne păcălește, mai ales prin titlu și laitmotiv.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
poem, când l-am citit prima dată, m-a lovit ca dogoarea unui cuptor încins. multe, multe imagini, sculptat poem, demn de un concurs literar. mi-a plăcut de la titlu, titlul de fapt e o frumuseţe. mi-am zis: ăsta-i poemul greu de bătut. mi-a trecut prin cap să-l boicotez, să-i ciuntesc un pic din fineţe si am început un lullaby paralel. la început l-am intitulat lullaby pentru ornamente, dar s-a terminat cu lullaby pentru zâne. am ştiut că cititorii vor pune întrebări şi am ştiut că autorul textului de mai sus se va supăra pe cel cu zânele. şi aşa a fost. îmi pare rău Katia că ti-ai dezvăluit identitatea prea devreme. prea multe cântece de leagăn spuneai? şi ce, nu-i lumea destul de mare pentru câteva lullabies? Felicitări pentru poem!
pentru textul : lullaby pentru candelabre depoezia curge OK până spre final. de la pisică încolo tinde să se agațe de ceață. părerea mea.
pentru textul : Urbană dedupă cum cred din toată suflarea că autorul, amplificând un pic aici maniera soresciană, a reușit un text bun. dar eu aștept mai mult de la tine, Virgil. și cu toate acestea îmi place aici umorul care se vrea involuntar și amoros, discret, într-o romanță poate și existențială. citatul următor mi-a adus un rictus satisfăcut pe buze: dar m-am luat cu vorba și am uitat să îți spun că ești specială mai ales cînd parchezi lateral seara lîngă librăria din colț dintr-o singură încercare
pentru textul : cioburi la modul general depentru mine e o mare bucurie semnul tău de bine. Povestea asta a fost scrisă așa, mai mult ca experiment și mă bucur tare că a plăcut. Voi reveni, poate, și cu alte povestiri din această bătătură a Măriei lu Codin, sau din altă bătătură, om vedea:)
pentru textul : Povestiri de aci din bătătura Măriei lu Codin deVirgil, multumesc. Luminita, alegerea e intentionata, am incercat sa impun o oarecare stridenta prin cei doi termeni inruditi imagistic(ma refer la culoare): muscate si hematii. Adica rosu intens.
pentru textul : opt deÎţi plac pen' că-s la modă?:). Nu subliniază mai bine nicio idee. Plus de asta, de ce nu ai sublinia ideea altfel? Cum ar fi... artistic/liric? Dacă ne subliniem ideile la modul ăsta, de ce nu am trage un bold sănătos? Ori să-l rugăm pe Virgil să introducă opţiunea caracterului de 36? Şi gata problema sublinierii:).
pentru textul : cinema victoria deDacă e pus cu capul tau, eu, în tine, am încredere de bază, confienţă şi siguranţă. Plus de asta, vorba reclamei, tu ai un cap frumos şi rotund.
mulţumesc Elena pentru trecere şi părere.
pentru textul : Galben dezgustător dematei, soarele il vad ca pe tovarasul meu de viata. ma bate pe umar in fiecare zi. multumesc de citire si de penita. aranca, daca sfarsitul il consideri bun, ma bucur. este un semn fain pentru mine. sincer. seara buna
pentru textul : toaca este acum în perioada sistolă deVladimir, multumesc frumos pentru ganduri. Nici eu nu cred ca e un text slab :). Si mai cred ca e prea lung pentru cei care se plictisesc repede.
pentru textul : domnul Pa și visul destrofa a patra e cam nereusita. prima parte insa mi-a placut. felicitari
pentru textul : Decembrie deEu as fi cautat altceva decat "la curtea regelui Arthur" spus asa pe sleau. In rest, un poem interesant, un unghi viu de privit la cateva simboluri. Mie nu mai imi ies scrieri din astea simbolistice pure si vii... poate de aceea sunt usor invidios Andu P.S. pentru yester: cica vine unul la psihiatru si-i spune domnu doctor, nu stiu,,, de cateva zile sunt confuz... sau poate nu?
pentru textul : dimineață de florii ▒ demulțumesc, Vlad. La fel ca și tine cred în emancipare:). cu gânduri bune, paul
pentru textul : absențele sunt o tristețe deun text simplu, fara pretentii care transmite un gind care atinge pe fiecare din cind in cind
pentru textul : Scrisoare către un prieten de...mi-era dor de charientismul tău, Dorine. cu gânduri bune, paul
pentru textul : ...istoria scrumului de"Who don't understand how to feel / In the deathcar, we're alive" nu de mult a fost un concert wedding & funerals orchestra pe la noi prin Mongolia :) mi-a rămas pe retină imaginea unui Goran Bregovic pescăruș cu aripile întinse pe tot panoul de celuloid amplasat într-un loc unde mai răsuna ecoul unor împușcături boom! boom! boom!, un loc unde am căutat pe cineva drag printre morți nu chiar așa de demult :-( e prea serios poemul acesta, prea adînc și prea trist, prefer filme mai "ușor de digerat"
pentru textul : this is a film de...Adrian, mă copleșește charientismul tău:). Te așteptăm pe la noi prin urbe când poți. De drag, paul
pentru textul : cinșpe pași cu Marlena Braester derusine sa-mi fie ca am observat atat de tarziu...:). uluitele mele multumiri! despre eseu sper sa discutam in curand, si mai ales as fi incantata daca as vedea si partea a doua; luna asta am avut ocazia sa citesc una din cartile lui F. Schuon, unde se dezvolta cu predilectie un studiu comparativ al esoterismului diverselor religii, comparatia avand drept stalp de sustinere esoterismul musulman, cu simbolurile si metodele sale de cunoastre si transcendere in planul spiritual. (nimic new-age, fireste). Si acolo este sublinita necesitatea (nu numai importanta) acelui simt aparte de care vorbeati (acel "ochi al inimii", deschis) in urcusul spre cunoasterea pura, ca si necesitatea "lepadarii de eu". In consecinta, ii dau dreptate lui Cusanus, cu a sa celebra religio una in rituum varietate. Pe cand continuarea?
pentru textul : (1) Până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții [și îngerii]. Azi, «Vrăjitorii tolteci» denu inteleg ce intelegi tu prin oamenii-genunchi eu am intrebat care a fost cauza postarii regula pe care am aplicat-o in toate situatiile, si as vrea sa fiu contrazis daca nu spun ceva adevarat, a fost ca atunci cind cineva a facut aceasta greseala din culpa (adica din neintelegerea regulii, lucru pentru care pot purta si eu o parte din vina) am acordat o dispensa si textul a ramas asa cum este si am mers mai departe fara nici o "masura" disciplinara. Sint mai multi autori si texte pe Hermeneia in situatia asta. Si nu s-a suparat nimeni. Oamenii continua sa posteze. Regula nu e facuta sa vineze sau sa umileasca pe nimeni. E facuta doar pentru a asigura un anumit aspect al siteului (lucru pe care l-am explicat prin jurnalele de nesomn) Atunci cind insa a existat o atitudine deliberata de ignorare a unei reguli la care ne supunem cu totii aici, atunci am luat o masura disciplinara. Acesta este adevarul si nu altul. Deci, procedeaza cum crezi tu de cuviinta, eu ti-am spus cum am procedat eu si cum cred ca e corect. Daca nu a fost intentionat nu cred ca e nevoie sa ne turnam cenusa in cap
pentru textul : nu uitați maioneza deVirgile vreau sa te felicit pentru noua versiune de site desi nu as avea dupa mine suficiente motive sa o fac. Dar un efort ca acesta ramane un efort care trebuie salutat. Ce nu inteleg eu este puzderia asta de nou-veniti pe Hermeneia direct de la gradinita. Am o banuiala, dar nu ma impacientez, nici vorba de asa ceva. Succes in continuare iti doresc, eu o sa sterg multe texte sper sa nu te superi din aceasta cauza (oricum o sa si las destule) si te asigur de toata simpatia mea in continuare, citita atat pe romaneste cat si pe englezeste.
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - I - deLa multi ani!
Andu
bine ai venit pe Hermeneia, Marinela! sper ca noaptea de vis sa dainuiasca timpului: "Iubește-mă când nu mai sunt în umbra ta, lumina-ți fără aripi"
pentru textul : Decor cu îngeri decu siguranta iar-ul face aglomerarea. scos, rezolva pluralul mai clar
perfectiunea. ma ia frica gandindu-ma:)
pentru textul : athelophobia demultumesc, Cristina
Aranca - am observat ca in dialogul improvizat on-line se nasc lucruri bune . Ramona e un suflet special. Multumiri de trecere, de la amandoi.
pentru textul : A doua mea copilărie deMizezi pe imagine și stare, sau mai bine zis pe cele două componente esențiale ale pulsiunilor: reprezentare și afect. Fiind vorba despre sublimare în poesis, reușești să treci de personal, prin dialogul cu celălalt (cititorul) și prin implantarea unui personaj care poate deveni orice: imago, cheie, trecere, tată, animus. Iar urâtul nu este prezent decât pentru a-l metamorfoza. Putreziciune, omizi, "chirci tot mai frumos", "naiba știe". Întrepătrunzi planuri, imagini, personaje, senzații, sinestezic cumva, încercând să atingi un punct de convergență. Corpul-cadrul-materia nu sunt prezente decât pentru a fi transgresate, pentru a ieși din după ce ai fost în. Deosebit realizată, compoziție aproape fără fisură. Fiindcă aș fi renunțat la "dar ce ne facem" sau l-aș fi exprimat altfel. Acum, depinde pe ce ton îl citim, desigur. Oricum, acela ar fi singurul punct în care aș modifica ceva, în rest... scrii... "tot mai frumos" Adina.
pentru textul : e r h a n deE un poem în care sacrul din om și omenescul din sfinți/zei/dumnezeu se îmbină până la limita contopirii. Îmi amintește de acel "sentiment oceanic" pe care îl resimte orice om, atunci când privește spre Dumnezeu. În prima strofă, dumnezeul în care "ei" locuiesc are aparent "lacune": fără mâini, fără tălpi, anemic. Un dumnezeu cu slăbiciuni de om sau chiar mai mult, cu toate neputințele lui. Aici, în această strofă, deși se vede că sunt alese cu grijă, perturbă: "starea de agregare", "acrilic", "glucidul iubirii". Sunt imagini durificate, ușor ironice chiar. Nu știu de ce aș fi ales alte variante mai în acord cu imaginile conturate. În strofa a doua, atemporalul, continuitatea spirituală, implicit psihică, în arborele inter- și transgenerațional, până la rădăcinile originare, sunt redate desăvârșit. Are coerență, fluiditate și forță. Strofa a treia redă dumnezeului perenitatea, prin versuri inedite: "și iarba crește într-un dumnezeu", "un dumnezeu verde cum pasărea-dumnezeu poartă cu sine toate anulatele zboruri". Aș fi scris altceva în loc de "supt", aș fi inversat la final sub forma "zboruile anulate" - deși e vizibil că ai evitat o rimă "toate-anulate"; ar merge cumva schimbat. Cred că este unul din cele mai frumoase poeme din seria "poemele lui David". Lucrat cu migală, o spiritualitate înaltă în care Poezia are toate zborurile în ceruri limpezi. Felicitări, Alma!
pentru textul : deuteronomia deDar cine te grăbește să redactezi Belizane? Lucrezi la normă cumva pe Hermeneia și nu știm și noi?
pentru textul : încă o zi perfectă dePentru că și dacă ar fi așa mai nou Hermeneia are facilități suficiente ca să postezi orice text fără erori. Deci care e treaba somn-a-bule?
Cât privește 'apriorică' te las să-ți bați capul.
Insistă pe la colțuri.
Andu
Multumesc, Masha.
pentru textul : electric - poeme de iarnă deShort stories nu depășesc în general 10000 de semne, au o anume constituție în care centrele de interes și greutate de fapt se găsesc în final (acolo unde eu vorbeam de "poantă" dar nu în sens peiorativ), ca de exemplu la Ray Bradbury sau Fredric Brown. Bineînțeles că textul tău nu e sf dar dau ca exemplu acest gen convinsă fiind că multora dintre cititori le-a trecut mai degrabă texte de astea prin mână. Deși cel mai scurt text (short short stories) despre care nu mai știu dacă depășea 10 rânduri, a fost unul cu o invazie a extratereștrilor care însă nu au suportat atmosfera terriană: aterizaseră pe lamă de cuțit ce toca ceapă... Genul acesta de flash fiction nu este abandonat la ora actuală, nu poate fi numit demodat, s-a practicat și se mai practică încă de pe vremea când nu se știa (și se țineau intense dezbateri) dacă genul sf e meanstream sau nu ("prietenii știu de ce" spun asta) cel puțin în cenaclurile studențești din tinerețea lui Cristian Tudor Popescu (cel care multă vreme nu recunoștea că mediul sf a fost cel în care a debutat literar, cred eu că doar din snobism). Poate voi avea timp să prezint într-o zi un autor interesant de gen de la noi, extrem de talentat și mai ales apreciat, dar asta e altă poveste... Să revenim la textul tău! Finalul "maturizat" prin așa-zisa "poantă" (se poate citi cheia întregului text), se găsește în rândurile: "Și fotografia: jumătate din el în fața unei ceainării din Oxford, el privind undeva în dreapta; o încadrare ciudată, el și copertina roz bonbon pe care scrie „Little secrets”, în albastru aprins, te inundă culorile privind fotografia asta, știu bine că e făcută de o femeie, totul e perfect rotund, totul e perfect rotund știe bine și el, o știu și eu. Când primești fotografia cuiva te întrebi cine a făcut-o, altfel n-ai nici o șansă să deosebești subiectul. Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea. Plouă în București, iar in Oxford e soare; cineva mă prinde într-un fir nevăzut de umbră, cu mâini umede și cu obraji de ceară. Dați-mi un labirint." Pentru că întreaga ta goană prin ploaia orașului (ploaia fiind o metaforă interesantă), o goană protejată de altfel, în taxi, tipică structurii tale ("Sunt prea rațională. Mă bazez mai mult pe statistici"), din care remarci detașată existența celorlalți, precum și disperarea cronicizată de a nu avea umbrela proprie (asta e o altă metaforă frumoasă) se cristalizează într-o propoziție clară: "Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea." Mi-ar place să îți pot citi și texte de gen evitând persoana I singular și atunci sigur stilul confesiv (gen pagină de jurnal de care te-am "acuzat") ar dispare. Mai mult, având în vedere feeling-ul tău pentru engleză, mi-ar mai place să traduci propriile tale texte în engleză și să le oferi chiar magazinelor de gen (de ex. "SmokeLong Quarterly). Mai am răbdare și încredere. PS Nu m-ai păcălit în ceea ce privește Vatra și Labirintul, mă alintam și eu imaginându-mi un traseu concret, comun la amândouă, tocmai să nu dau verdictul de sf textului pentru că nu e cazul.
pentru textul : Labirint de ceară deCând vei renunța la prețiozități vei scrie mult mai bine, părerea mea.
pentru textul : Acedie dePoemul are o idee foarte bună, însă ar trebui rescris... punctuație excesivă, versuri prea scurte care mimează încărcătura emoțională sau semantică, 'încă' 'ca niște' dar mă rog, cam asta ești tu la ora actuală.
Față de alte elucubrații citite lately poemul ăsta nu e chiar rău.
Andu
P.S.
Titlul e de fițe de intelectual ratat.
uitasem penita. :)
pentru textul : amanta mea supraponderală deDe fapt, eu cred că se vede foarte clar că Virgil a uzat de culori tocmai pentru a face un fel de machiaj: în spatele unui chip machiat nu se mai văd trăsăturile esențiale. Așadar, eu zic că Virgil ne păcălește, mai ales prin titlu și laitmotiv.
pentru textul : sîntem albaștri dePagini