S-ar putea sa ai dreptate. Dar am cautat in internet, si peste tot am gasit numele grafiat Tacaks. Buletinul nu i l-am controlat :)
Cat priveste numele de Huţopilă, mie mi s-ar parea mai autentic. Nu pentru ca suna mai romaneste ci pentru ca esti huŢul din HuŢuluşcina. Sper sa nu fie cu suparare :)
prin martie, înainte de concurs parcă, m-am pus pe citit poemele postate pe site și am pus în două zile vreo douăzeci de comentarii, cred, majoritatea nefiind pe placul autorilor. și argumentasem fain, nu jignisem pe nimeni. dar tot au fost care au spus că se retrag de pe site. nu știu să înfrunte o critică. și nu e vorba că trebuie să recunoască vreo ceva, ar putea să ignore sfaturile date sau să-ți răspundă la fel de răutăcios, au tot dreptul. în schimb se bosumflă și amenință că-și iau catrafusele și pleacă. autorul de mai sus, nicholas dinu, îmi place măcar ca atitudine în comparație cu alți colegi de aici. i-o zici, ți-o întoarce, vii să mai comentezi și altă dată
Albul aparţine imaculatului care a mai rămas în suflete...în opinia mea tăcerea este adevărul nerostit cu voce tare. Vă citesc de multă vreme. Sufletul meu este încântat de imagini.
Cu înţelegere
S-a făcut atâta circotamtam in jurul acestui 2012 (film), încât mă așteptam să mă dea jos de pe scaun... A făcut-o, însa în sensul în care, pe la jumatea filmului, m-am ridicat singur și am plecat. Sper să nu fie cazul "Avatar"ului, dar, având în vedere că de data asta e vorba de opera lui James C. ... Este primul film "de vazut" pe lista mea.
ai dreptate in ceea ce priveste stilul. si cred case vede ca nu am exercitiul scrisului, ca sa zic asa. revenind la stil, o sa postez si texte care am senzatia ca vor sa curga singure pe hartie. nu stiu de ce am reticente tocmai pe cele care imi sunt dragi sa le arat lumii.
Se pare că degeaba mi-am răcit degetele - în continuare reiei obsesiv sintagme genitivale. Şi zău dacă îţi trebuie nu ştiu ce mari experienţe literare ca să-ţi dai seama că a te folosi numai şi numai de acest artificiu găunos înseamnă persistenţă în submediocritatea fabricanţilor de stări. Îţi trebuie doar urechi, adică să nu fii surd.
"Spatele schitului/ fantomele fuioarelor/ lumina torței/ zbaterile întunericului/ coastele păsărilor/ cuiburile lutului/ găurile pereților/ molia vremii/ beznele șoarecilor". Pentru că, dacă nu eşti surd, cu siguranţă îţi vei spune "bă, parcă prea sună toate la fel". Şi aşă e - toate sună la fel, adică a gol.
Nu vreau să ofensez pe nimeni şi habar n-aveam de legătura Dv cu America. Eu nu sunt de origine română întru totul. Bunicii dinspre tată sunt de origine germană, dar asta nu e important, cred. În ceea ce priveşte "americanismele" de care vorbeam, făceam referire la tumultul de texte ce li se dau titlu în engleză, iar textul în prealabil este scris în română. Manager a fost doar un exemplu neutru cu aluzie pentru a nu ofensa pe nimeni.Acum am fost nevoit să mă explic.
Sincer, în contextul acestui poem pe care îl consider extrem de valoros nu înțeleg ultimul vers și deci prefer să citesc poemul lipsit de aportul acestuia. 'ca un câine în fața unui străin' este finalul meu aici.
Felicitări pentru ideea poetică zic eu, valoroasă și nouă despre înger și demon.
O lectură plăcută și incitantă aș putea spune.
Margas.
Mă tot întreb de o vreme încoace dacă am de-a face cu o poetă simbolistă in persoana Katyei Kelaro, și nu știu ce să zic... pentru că versul ei nu se depărtează prea mult de grandilocvența și structura tematică a genului.Versul ei are în mod deliberat o ingeniozitate tipografică, iar modalitatea de a formula pe un ton ridicat nu displace unei poezii care în genere cam vociferează. Dacă însă vom face abstracție de aceste maniere, ne vom întreba dacă poeta a îmbrățișat vreodată cu adevărat o concepție simbolistă a poeziei, iar răspunsul este departe de a fi unul facil. Pentru că, fără îndoială, toată această lume fantastică, poarta la care bate versul katyiei sau acea cheie care i-a cazut în mână din turla bisericii nu sunt simboluri ci mai degrabă alegorii, concepte și noțiuni mai mult sau mai puțin limpezi folositoare pentru a exprima realități din lumea sensibilității, un fel de instrumente aproape tactice în raport cu cititorul. Poezia Katyiei este ca un gest al insinuării lirice, un fel de reacție anti-retorică. Mai citesc, mai gândesc. Mai citiți și voi, deci. Bobadil.
Margas, multumim pentru lectura si comentariu. pacat ca ati dorit atunci, la Navodari, sa faceti colaj poetic si nu ati apucat din motivele pe care mi le spui. altfel, colajul poetic nu prinsese nicio aripa, nici macar un puf de fulg, din simplul motiv de vanitate auctoriala, decat poate, la o bere, cu baietii poeti.:) mare pacat ca n-ati apucat sa publicati absolut nimic. e si asta o asumare. la mine si Alina nu s-a pus problema nici de nonvaloare si nici de plagiat, avem si noi onoarea noastra, nu?! de ce am plagia daca avem si talent si inspiratie?! aici nu e prea clar: ce legatura au Vladimir Negru si Luminita Suse cu textul asta? adica ei au inventat niste mijloace literare si noi le-am folosit, or what?!:)
c u soon
e chiar fain ce e scris aici. mie mi-a plăcut. de fapt, îmi place și acum. nu emoția, ci mirarea omului întreg pe care unii, alții, fără mult efort îl percep pe bucăți. e o poezie simplă și atât.
Virgil, toate raspunsurile mele au fost date, dupa logica de tip rational, emotional, a psihologiei sociale, a eticii, a axiologiei. Toate. Si inca o data scriu: puteam sa fiu eliminata complet din orice clasament, nu despre asta e vorba aici. Alina a inteles in cele din urma. Toate registrele logicii. Am scris detaliat, complet, si-asa extrem de mult. Pentru un gram de intelepciune si o minte limpede, e destul. Multumesc, da, plecarea este declarata, incununind refuzul meu de a fi interpretata atit de eronat si de a-mi adresate atribute jignitoare, asa cum au fost mai sus. Nu mi s-a intimplat pina acum, nici in real, nici in virtual asta, mai ales ca eu niciodata nu am procedat asa cu oamenii. Aceasta este motivatia mea, buna sau nu, deja nu mai conteaza. Citeste comentariile mele de-a lungul timpului, vei surpirnde poate ceva: cit de mult am grija de scriitura si de oameni. Daca nu vei surprinde asta, imi pare rau. Daca ai alta logica, e foarte firesc. Fiecare isi are propria logica sau, mai limpede spus, tipurile lui de logica. Si, pentru final: nu e suerinta. Daca as fi suferit, nu as fi scris un cuvint pe aceasta pagina. Cele bune.
alma - sigur că tema nu e nouă. Aici intervin propriile trăiri ale autorului, într-o lume văzută întotdeauna ca un spațiul al constrângerilor. Important este că ți-a plăcut.
parerea mea este ca autorului acestui text nu ii lipseste imaginatia. dar asta nu e din pacate suficient. as putea spune multe despre (de exemplu) lipsa de miza a textului, sau despre aruncarea asta cu cuvinte si imagini ca intr-un caleidoscop, sau despre discrepanta vizibila dintre materialitatea primei parti (vezi repetarea obsedanta a chestiei cu nasturii) si evanescenta aproape onirica din partea a doua ("miscarile ovale ale sufletului", "o forma bizara cu voce", "raiul din ochiul tau", etc). dar am sa spun doar ca nu prea am priceput nimic, si ce e mai grav, ca nici nu prea m-a miscat cu nimic. deci, mai incearca...
Îmi plac mai mult textele tale fără rimă. Acesta este unul din ele. Ai plecat de la o legendă frumoasă. Nu am înțeles totuși pomelnicul de nume. Ce însemnătate vrei sa aibă pentru cititor? Cine are pleopele tăiate, tu sau ele/toate într-una? Cam teatral finalul. BTW, se poate dormi cu ochii deschiși, știai?
oare sabia nu este decât un laitmotiv, o proiecție a unui obiect bidimensional într-un spațiu tridimensional al prezentului? și de ce arca? o nouă arcă a lui Noe ca o imagine în spațiu, ca o arcă salvatoare creată din benzi din ce în ce mai multe, la nesfârșit? purtăm fiecare câte o sabie de multe ori înfiptă în umeri, în omoplați, de aproape. de cele mai multe ori, cel ce îți înfige sabia în piept te privește întotdeauna în adâncul ochilor și ai deplină încredere și îl lași să se apropie... "iată de ce mă dureau mângâierile și tot ce atingeam cu inima sângera."
foarte fain poemul, e plin de imagini extraordinare. În afară de mijlocul celei de a doua strofe, unde sincer să fiu m-am pierdut un pic (voi reciti cu mai multă atenţie) mi-a plăcut absolut tot. Remarc acel buzunar cu morţi, excelentă imagine, apoi palmele celor uitaţi şi finalul, care sfâşie el însuşi tot universul, dar îl lasă totodată să mai respire. Mi-a plăcut mult.
Raul
nu vad de ce trebuie sa te retragi de pe Hermeneia din aceasta cauza. De fapt ma tem ca gestul tau ii va da mai multa satisfactie decit raminerea ta si ignoararea acestei persoane. parerea mea p.s. adresele de e-mail si datele personale ale membrilor Hermeneia sint pazite foarte strict si nu pot fi divulgate decit cu acordul scris si expres al respectivului membru. Personal insa nu sint de acord nici cu aceasta pentru ca datorita "staff"-ului redus al Hermeneia vrem sa reducem activitatea de secretariat la minimum necesar
Cezar,
Mie, însemnările tale mi se par frumoase şi îmi amintesc întrucâtva de Alecu Russo. Cred, totuşi, că ai putea înlocui ,,ascensionalitate'' cu ,,ascensiune''. Şi mai sunt câteva mici erori: ,,privirera'', ,,excrescenţe a pietre'' (corect: pietrei), ,,ce crează (corect: creează) impresia'', ,,anotimpurie''. Cu stimă.
o porție de realitate care te prinde. ai transcris și felul popular (regional) de a vorbi al Eleonorei, initial am crezut si eu că ai scris greșit legat titlul, sau forma "rămânea", regional spuma îngerilor mă duce cu gândul la o mare de îngeri...
Nu a trecut decât o oră. Mă întrebam iar unde este "Jocul cu mărgelele de sticlă" de Hesse, mă întrebam ce poem vei scrie azi, mă jucam cu stările ca și cum aș fi atins ghețarii, îmi aminteam că iubești cireșele amare, le descopeream adesea în poeziile tale, știam că îți plac discrepanțele, negativul întors spre femeie din bărbat, nu știam cât din lumină va fi în poem dar mereu mă întrebam de ce nordul tău are culoare nedefinită. Și acum deschid pagina aceasta, văd poezia, parcurg totul, remarc primele două strofe, impecabil, apoi alunec pe o pojghiță de gheață, în strofele 3-4, ceva mă face să mă țin bine, fiindcă registrele se schimbă brusc, și stilul, ca să te regăsesc în aceeași linie elegantă în strofele 5-6 și să admir strofa 7-vers unic. Nu spun acum nimic despre tehnică, nu e timpul, m-au înmărmurit coincidențele. Și mă bucură că există ceea ce simt de departe, din tăcerile mele. Nu plec fără cuvintele acestea: <i>iau o cruce așez în ea umărul femeii și sânul cineva îmi împachetează jocul cu mărgele de sticlă suntem presați de timp devenim frunze în ierbarul timpului apoi altcineva ne fărămițează mâinile trupul picioarele totul</i> Poate îmi voi găsi jocul cu mărgelele de sticlă sau devenirea întru ființă.
felicitari pentru imaginatia debordanta care, pentru mine, este un semn si o caracteristica definitorie a poeziei! felul in care autorul complica si alambicheaza lumina care se rasfrange in si prin ochii sai, lasand imaginatia cititorului sa zburde aiurea, este un motiv de a remarca aceasta scriere ca plina de originalitate si de inspiratie. titlul insa, imi pare fortat pentru text. daca "ochii sunt ferestrele sufletului", asta nu insemna ca, ideatic, tot ce descrie poemul se referea la deschiderea inimii catre univers.
O forță sugestivă evidentă, subliniată atât în modelul ales, cât și în tehnica utilizată: suprapunerea a două imagini într-un gri monocord, precum și printr-o superpoziție perfect studiată ce are scopul de a crea un punct fix în Spațiu și Timp, spre a induce o veritabilă centrare pe imagine: gândirea se întrerupe într-o clipă, "ô temps, suspends ton vol..." („o, timp, oprește-ți zborul”…)(Lamartine). Calul așteaptă în acest peisaj urban al unui cartier burghez de la sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX.Caleașca este goală, statuia este încremenită, nici un suflet omenesc nu apare, doar umbra bustului profilat interoghează prin ferestrele clădirii, ce par a fi „ochii unui chip uman” – ceea ce s-ar traduce printr-o privire interioară ducând către introspecție, deoarece Fața însăși ne apare direct, în timp ce privirea răzbate până departe, printr-un „salt cuantic” în afara dimensiunilor :)) Imediatitatea realității se estompează, fiind ștearsă de acest gri precum o ceață invadatoare care înghite, încetul cu încetul, cele mai fine detalii perceptibile, și ne aduce aminte că fenomenul realului este efemer. De observat că această poziționare a chipului (din față) și cu părul lung ne aduce aminte de Gioconda, având ca și aceasta o privire enigmatică proiectată în direcția spectatorului, pus astfel în legătură cu titlul fotografiei: „Autoportret”. Si expresia pusa inaintea "Totul despre Mine" ( cu majuscule...) mi se pare cu subtila tenta ironica.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
S-ar putea sa ai dreptate. Dar am cautat in internet, si peste tot am gasit numele grafiat Tacaks. Buletinul nu i l-am controlat :)
Cat priveste numele de Huţopilă, mie mi s-ar parea mai autentic. Nu pentru ca suna mai romaneste ci pentru ca esti huŢul din HuŢuluşcina. Sper sa nu fie cu suparare :)
pentru textul : Mihai Takács : pictură --- muzica : Eldad Talmu delumea nicaieri, noi am ales sa fim jos:)
pentru textul : deasupra lumea deprin martie, înainte de concurs parcă, m-am pus pe citit poemele postate pe site și am pus în două zile vreo douăzeci de comentarii, cred, majoritatea nefiind pe placul autorilor. și argumentasem fain, nu jignisem pe nimeni. dar tot au fost care au spus că se retrag de pe site. nu știu să înfrunte o critică. și nu e vorba că trebuie să recunoască vreo ceva, ar putea să ignore sfaturile date sau să-ți răspundă la fel de răutăcios, au tot dreptul. în schimb se bosumflă și amenință că-și iau catrafusele și pleacă. autorul de mai sus, nicholas dinu, îmi place măcar ca atitudine în comparație cu alți colegi de aici. i-o zici, ți-o întoarce, vii să mai comentezi și altă dată
pentru textul : kimonou cu buburuze şi maci deM-ai pus pe gânduri. Există mici bucăţi de pădure rezervate pentru cenuşa morţilor.
pentru textul : Haiku deHundertwasser are o lucrare "Grădina morţilor fericiţi":
http://languages.siuc.edu/German/ArtImages/FH-Garten_der_Toten.jpg
Observ că ai șters textele... și odată cu ele și comentariile pe care le-am scris cu drag. Păcat.
pentru textul : Starea Hermeneia - 2013 deMulţumesc pentru observaţie, l-am corectat.
pentru textul : Iulian are ochi de melc deAlbul aparţine imaculatului care a mai rămas în suflete...în opinia mea tăcerea este adevărul nerostit cu voce tare. Vă citesc de multă vreme. Sufletul meu este încântat de imagini.
pentru textul : alb deCu înţelegere
S-a făcut atâta circotamtam in jurul acestui 2012 (film), încât mă așteptam să mă dea jos de pe scaun... A făcut-o, însa în sensul în care, pe la jumatea filmului, m-am ridicat singur și am plecat. Sper să nu fie cazul "Avatar"ului, dar, având în vedere că de data asta e vorba de opera lui James C. ... Este primul film "de vazut" pe lista mea.
pentru textul : AVATAR deai dreptate in ceea ce priveste stilul. si cred case vede ca nu am exercitiul scrisului, ca sa zic asa. revenind la stil, o sa postez si texte care am senzatia ca vor sa curga singure pe hartie. nu stiu de ce am reticente tocmai pe cele care imi sunt dragi sa le arat lumii.
pentru textul : Mic tratat despre descompunere deE bine, de data asta inseamna ca nu mai strigam "Lupul !" Ne vedem la Iasi, Bobadil.
pentru textul : Lansarea volumului Mirabile Dictu deSe pare că degeaba mi-am răcit degetele - în continuare reiei obsesiv sintagme genitivale. Şi zău dacă îţi trebuie nu ştiu ce mari experienţe literare ca să-ţi dai seama că a te folosi numai şi numai de acest artificiu găunos înseamnă persistenţă în submediocritatea fabricanţilor de stări. Îţi trebuie doar urechi, adică să nu fii surd.
"Spatele schitului/ fantomele fuioarelor/ lumina torței/ zbaterile întunericului/ coastele păsărilor/ cuiburile lutului/ găurile pereților/ molia vremii/ beznele șoarecilor". Pentru că, dacă nu eşti surd, cu siguranţă îţi vei spune "bă, parcă prea sună toate la fel". Şi aşă e - toate sună la fel, adică a gol.
pentru textul : Episoadele asfințitului deNu vreau să ofensez pe nimeni şi habar n-aveam de legătura Dv cu America. Eu nu sunt de origine română întru totul. Bunicii dinspre tată sunt de origine germană, dar asta nu e important, cred. În ceea ce priveşte "americanismele" de care vorbeam, făceam referire la tumultul de texte ce li se dau titlu în engleză, iar textul în prealabil este scris în română. Manager a fost doar un exemplu neutru cu aluzie pentru a nu ofensa pe nimeni.Acum am fost nevoit să mă explic.
Donaris, mulţumesc de vizită şi apreciere, Cezar
pentru textul : Plaiuri bucovinene deFrumos poem, titlul mi-a dat idei și am adăugat și eu unul. Mulțumesc. Marian
pentru textul : pisicile deSincer, în contextul acestui poem pe care îl consider extrem de valoros nu înțeleg ultimul vers și deci prefer să citesc poemul lipsit de aportul acestuia. 'ca un câine în fața unui străin' este finalul meu aici.
pentru textul : Adulmecând osul deFelicitări pentru ideea poetică zic eu, valoroasă și nouă despre înger și demon.
O lectură plăcută și incitantă aș putea spune.
Margas.
Mă tot întreb de o vreme încoace dacă am de-a face cu o poetă simbolistă in persoana Katyei Kelaro, și nu știu ce să zic... pentru că versul ei nu se depărtează prea mult de grandilocvența și structura tematică a genului.Versul ei are în mod deliberat o ingeniozitate tipografică, iar modalitatea de a formula pe un ton ridicat nu displace unei poezii care în genere cam vociferează. Dacă însă vom face abstracție de aceste maniere, ne vom întreba dacă poeta a îmbrățișat vreodată cu adevărat o concepție simbolistă a poeziei, iar răspunsul este departe de a fi unul facil. Pentru că, fără îndoială, toată această lume fantastică, poarta la care bate versul katyiei sau acea cheie care i-a cazut în mână din turla bisericii nu sunt simboluri ci mai degrabă alegorii, concepte și noțiuni mai mult sau mai puțin limpezi folositoare pentru a exprima realități din lumea sensibilității, un fel de instrumente aproape tactice în raport cu cititorul. Poezia Katyiei este ca un gest al insinuării lirice, un fel de reacție anti-retorică. Mai citesc, mai gândesc. Mai citiți și voi, deci. Bobadil.
pentru textul : permanganat la rege deMargas, multumim pentru lectura si comentariu. pacat ca ati dorit atunci, la Navodari, sa faceti colaj poetic si nu ati apucat din motivele pe care mi le spui. altfel, colajul poetic nu prinsese nicio aripa, nici macar un puf de fulg, din simplul motiv de vanitate auctoriala, decat poate, la o bere, cu baietii poeti.:) mare pacat ca n-ati apucat sa publicati absolut nimic. e si asta o asumare. la mine si Alina nu s-a pus problema nici de nonvaloare si nici de plagiat, avem si noi onoarea noastra, nu?! de ce am plagia daca avem si talent si inspiratie?! aici nu e prea clar: ce legatura au Vladimir Negru si Luminita Suse cu textul asta? adica ei au inventat niste mijloace literare si noi le-am folosit, or what?!:)
pentru textul : Sinistraţi dec u soon
e chiar fain ce e scris aici. mie mi-a plăcut. de fapt, îmi place și acum. nu emoția, ci mirarea omului întreg pe care unii, alții, fără mult efort îl percep pe bucăți. e o poezie simplă și atât.
pentru textul : Un lup tăiat în jumate dee fain, uite: eu aș pune globuri de viață în loc de cioburi, care bate pasul pe loc și aș schimba arghezianul "simt pieziș"...
salutări din orașu'-n care plouă de trei ori pe săptămână...
pentru textul : și gata! deVirgil, toate raspunsurile mele au fost date, dupa logica de tip rational, emotional, a psihologiei sociale, a eticii, a axiologiei. Toate. Si inca o data scriu: puteam sa fiu eliminata complet din orice clasament, nu despre asta e vorba aici. Alina a inteles in cele din urma. Toate registrele logicii. Am scris detaliat, complet, si-asa extrem de mult. Pentru un gram de intelepciune si o minte limpede, e destul. Multumesc, da, plecarea este declarata, incununind refuzul meu de a fi interpretata atit de eronat si de a-mi adresate atribute jignitoare, asa cum au fost mai sus. Nu mi s-a intimplat pina acum, nici in real, nici in virtual asta, mai ales ca eu niciodata nu am procedat asa cu oamenii. Aceasta este motivatia mea, buna sau nu, deja nu mai conteaza. Citeste comentariile mele de-a lungul timpului, vei surpirnde poate ceva: cit de mult am grija de scriitura si de oameni. Daca nu vei surprinde asta, imi pare rau. Daca ai alta logica, e foarte firesc. Fiecare isi are propria logica sau, mai limpede spus, tipurile lui de logica. Si, pentru final: nu e suerinta. Daca as fi suferit, nu as fi scris un cuvint pe aceasta pagina. Cele bune.
pentru textul : Cel mai, Cea mai dealma - sigur că tema nu e nouă. Aici intervin propriile trăiri ale autorului, într-o lume văzută întotdeauna ca un spațiul al constrângerilor. Important este că ți-a plăcut.
pentru textul : În casa mea nu-s singur niciodată deparerea mea este ca autorului acestui text nu ii lipseste imaginatia. dar asta nu e din pacate suficient. as putea spune multe despre (de exemplu) lipsa de miza a textului, sau despre aruncarea asta cu cuvinte si imagini ca intr-un caleidoscop, sau despre discrepanta vizibila dintre materialitatea primei parti (vezi repetarea obsedanta a chestiei cu nasturii) si evanescenta aproape onirica din partea a doua ("miscarile ovale ale sufletului", "o forma bizara cu voce", "raiul din ochiul tau", etc). dar am sa spun doar ca nu prea am priceput nimic, si ce e mai grav, ca nici nu prea m-a miscat cu nimic. deci, mai incearca...
pentru textul : ninsoarea nu e decât o iluzie a cuvintelor reci deÎmi plac mai mult textele tale fără rimă. Acesta este unul din ele. Ai plecat de la o legendă frumoasă. Nu am înțeles totuși pomelnicul de nume. Ce însemnătate vrei sa aibă pentru cititor? Cine are pleopele tăiate, tu sau ele/toate într-una? Cam teatral finalul. BTW, se poate dormi cu ochii deschiși, știai?
pentru textul : Ceremonia ceaiului deoare sabia nu este decât un laitmotiv, o proiecție a unui obiect bidimensional într-un spațiu tridimensional al prezentului? și de ce arca? o nouă arcă a lui Noe ca o imagine în spațiu, ca o arcă salvatoare creată din benzi din ce în ce mai multe, la nesfârșit? purtăm fiecare câte o sabie de multe ori înfiptă în umeri, în omoplați, de aproape. de cele mai multe ori, cel ce îți înfige sabia în piept te privește întotdeauna în adâncul ochilor și ai deplină încredere și îl lași să se apropie... "iată de ce mă dureau mângâierile și tot ce atingeam cu inima sângera."
pentru textul : arca lui Moebius defoarte fain poemul, e plin de imagini extraordinare. În afară de mijlocul celei de a doua strofe, unde sincer să fiu m-am pierdut un pic (voi reciti cu mai multă atenţie) mi-a plăcut absolut tot. Remarc acel buzunar cu morţi, excelentă imagine, apoi palmele celor uitaţi şi finalul, care sfâşie el însuşi tot universul, dar îl lasă totodată să mai respire. Mi-a plăcut mult.
pentru textul : anotimpul promis deRaul
nu vad de ce trebuie sa te retragi de pe Hermeneia din aceasta cauza. De fapt ma tem ca gestul tau ii va da mai multa satisfactie decit raminerea ta si ignoararea acestei persoane. parerea mea p.s. adresele de e-mail si datele personale ale membrilor Hermeneia sint pazite foarte strict si nu pot fi divulgate decit cu acordul scris si expres al respectivului membru. Personal insa nu sint de acord nici cu aceasta pentru ca datorita "staff"-ului redus al Hermeneia vrem sa reducem activitatea de secretariat la minimum necesar
pentru textul : rugaminte importanta deCezar,
pentru textul : Plaiuri bucovinene deMie, însemnările tale mi se par frumoase şi îmi amintesc întrucâtva de Alecu Russo. Cred, totuşi, că ai putea înlocui ,,ascensionalitate'' cu ,,ascensiune''. Şi mai sunt câteva mici erori: ,,privirera'', ,,excrescenţe a pietre'' (corect: pietrei), ,,ce crează (corect: creează) impresia'', ,,anotimpurie''. Cu stimă.
o porție de realitate care te prinde. ai transcris și felul popular (regional) de a vorbi al Eleonorei, initial am crezut si eu că ai scris greșit legat titlul, sau forma "rămânea", regional spuma îngerilor mă duce cu gândul la o mare de îngeri...
pentru textul : s p u m a î n g e r i l o r deNu a trecut decât o oră. Mă întrebam iar unde este "Jocul cu mărgelele de sticlă" de Hesse, mă întrebam ce poem vei scrie azi, mă jucam cu stările ca și cum aș fi atins ghețarii, îmi aminteam că iubești cireșele amare, le descopeream adesea în poeziile tale, știam că îți plac discrepanțele, negativul întors spre femeie din bărbat, nu știam cât din lumină va fi în poem dar mereu mă întrebam de ce nordul tău are culoare nedefinită. Și acum deschid pagina aceasta, văd poezia, parcurg totul, remarc primele două strofe, impecabil, apoi alunec pe o pojghiță de gheață, în strofele 3-4, ceva mă face să mă țin bine, fiindcă registrele se schimbă brusc, și stilul, ca să te regăsesc în aceeași linie elegantă în strofele 5-6 și să admir strofa 7-vers unic. Nu spun acum nimic despre tehnică, nu e timpul, m-au înmărmurit coincidențele. Și mă bucură că există ceea ce simt de departe, din tăcerile mele. Nu plec fără cuvintele acestea: <i>iau o cruce așez în ea umărul femeii și sânul cineva îmi împachetează jocul cu mărgele de sticlă suntem presați de timp devenim frunze în ierbarul timpului apoi altcineva ne fărămițează mâinile trupul picioarele totul</i> Poate îmi voi găsi jocul cu mărgelele de sticlă sau devenirea întru ființă.
pentru textul : northern lights defelicitari pentru imaginatia debordanta care, pentru mine, este un semn si o caracteristica definitorie a poeziei! felul in care autorul complica si alambicheaza lumina care se rasfrange in si prin ochii sai, lasand imaginatia cititorului sa zburde aiurea, este un motiv de a remarca aceasta scriere ca plina de originalitate si de inspiratie. titlul insa, imi pare fortat pentru text. daca "ochii sunt ferestrele sufletului", asta nu insemna ca, ideatic, tot ce descrie poemul se referea la deschiderea inimii catre univers.
pentru textul : Ferestre deO forță sugestivă evidentă, subliniată atât în modelul ales, cât și în tehnica utilizată: suprapunerea a două imagini într-un gri monocord, precum și printr-o superpoziție perfect studiată ce are scopul de a crea un punct fix în Spațiu și Timp, spre a induce o veritabilă centrare pe imagine: gândirea se întrerupe într-o clipă, "ô temps, suspends ton vol..." („o, timp, oprește-ți zborul”…)(Lamartine). Calul așteaptă în acest peisaj urban al unui cartier burghez de la sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX.Caleașca este goală, statuia este încremenită, nici un suflet omenesc nu apare, doar umbra bustului profilat interoghează prin ferestrele clădirii, ce par a fi „ochii unui chip uman” – ceea ce s-ar traduce printr-o privire interioară ducând către introspecție, deoarece Fața însăși ne apare direct, în timp ce privirea răzbate până departe, printr-un „salt cuantic” în afara dimensiunilor :)) Imediatitatea realității se estompează, fiind ștearsă de acest gri precum o ceață invadatoare care înghite, încetul cu încetul, cele mai fine detalii perceptibile, și ne aduce aminte că fenomenul realului este efemer. De observat că această poziționare a chipului (din față) și cu părul lung ne aduce aminte de Gioconda, având ca și aceasta o privire enigmatică proiectată în direcția spectatorului, pus astfel în legătură cu titlul fotografiei: „Autoportret”. Si expresia pusa inaintea "Totul despre Mine" ( cu majuscule...) mi se pare cu subtila tenta ironica.
pentru textul : Totul despre Mine dePagini