hm... pentru că bănuiesc de la ce ți se trage, nu pot comenta obiectiv. Dar nu am putut să nu las semn pentru acel "un vechi liceu desființat într-o vară"... să nu fie, cred că s-ar răsturna totul dacă vechiul liceu nu ar mai fi acolo cândva, și mai ales într-o vară. În rest, am fost și eu toate astea și apoi nu am mai fost. And over. And over. And I am still here. totul e (de) nenumărat, în cele din urmă.

Un text care nu se poticneşte la graniţa cuvintelor, cu riscul de-a putea fi socotit prăfuit. Pare o confesiune spontană, după o lungă tăcere impusă. Finalul - foarte bun! - oferă personalitate pe toate sectoarele (tehnice/ sensibile).

Citind chestia aceasta care nu știu cărei specii, genuri sau curente aparține, (poezie în nici un caz nu e) am senzația că m-am nimerit la curtea miracolelor, unde niște lelițe și-aruncă zoaie peste gard. Cînd dl. Peia publica o serie de texte "De-ale lui Terente", o făcea pentru a sublinia gradul de degradare la care poate ajunge cultura zilelor noastre, dar realiza aceasta cu o fină maliție, cu artă, cu știința cuvîntului . Mă întreb, tu ce vrei să dovedești? Este oare un site literar acela care permite publicarea unor asemenea texte și dacă da, mă întreb cît de jos se mai poate ajunge?

in primul rind, eu ma intreb de ce e parodie (fie si obligatorie) si mai ales, dupa care creatie, poezie, pentru a observa intr-adevar, daca exista, comicul elementelor imitate.

domnule Cristian, nu e nevoie sa vorbiti cu mine la plural. va sint junior cu destul de multi ani. asa ca nu este cazul. incep cu sfirsitul si va multumesc pentru cuvinte. nu stiu de ce dar simt ca sint sincere. si desi nu cred ca sint nici pe departe ceea ce credeti despre mine sau despre hermeneia, va multumesc ca vorbiti asa. In ce priveste "regulamentul", sint de acord cu dumneavoastra, si eu am avut o retinere cind am formulat acolo acele rinduri. si mie mi s-au parut relativ sforaitoare. dar era un text "de bucatarie", un text "explicativ" al regulilor. Orice recomandare din partea dumnezvoasta ar fi bine primita. Am rezerve chiar si fata de distinctia "novice", "autor", "maestru" dar n-am gasit alta solutie. pe de alta parte ar exista optiunea sa le desfiintez in totalitate, idee care ar rezona cu principiul initial al Hermeneia cum ca pe hermeneia nu exista elitismul autorilor ci al textelor. Pe de alta parte sint toti "autori", in sensul de scriitori? si daca nu sint, sa resping din capul locului candidatura "novicilor"? Si asa sint oameni care depun cerere de inscriere si Consiliul Hermeneia ii respinge. Sa nu mai acceptam "novici" de loc? Cum vor fi incurajati sa evolueze cei care deocamdata sint doar "novice" daca i-am accepta ca "autori" de la inceput? Iata citeva din intrebarile cu care ma framint si ne framintam pe hermeneia. Sint de acord cu dumneavoastra ca orice scriitor are o evolutie imprevizibila dar in acelasi timp imi este greu sa cred ca cineva care a ajuns la o anumita exigenta artistica sa decada in gafe de proportii. Altfel spus, in acceptiunea mea (si a consiliului Hermeneia) prapastia intre novice si autor e destul de mare si clara incit sa nu se poata trece "din greseala". Despre raspunsul dumneavostra, in primul rind imi cer scuze pentru tonul meu de la inceput (nu e neaparat scuzabil dar uneori obosesc sa tot fac ordine pe hermeneia si ma mai infierbint). Ma bucura comentariul dumneavoastra si il vad ca o prelungire a textului. Continui insa sa cred ca daca exista (macar) un element pozitiv in aceasta punere a problemei cu "GENERATIA EXPIRATA" e tocmai faptul ca a fost pusa. La urma urmei cred ca e catalizatorul unei discutii nationale intr-o tara debusolata etic dupa atitia ani de dictaturi de toate felurile. Pe de alta parte cred ca si acest gen de exprimare a "votarii publice" e un exercitiu folositor pentru unui popor care nu are traditia "juriului" si nici sentimentul ca opinia lui conteaza. Sint de acord cu dumneavoasta ca asa ceva poate suna foarte populist si poate fi manipulat intr-un fel de "la Terreur" si ca nu e nici pe departe drept si ca lama guilottinei e mult prea bruta decit a bisturiului sau decit laserul pe care il invocati. Dar, personal cred ca pe noi romanii ne-a caracterizat mai degraba acceptarea musamalizarii si inclusivitatea promiscua decit curajul adevarului sau (si mai rar) demnitatea reconcilierii. Niciodata mizeria maturata sub pres nu va aduce nimic bun decit si mai multa mizerie, si mai multa neglijenta. Stiti, cind eram adolescent am trait in comunism, si nu am sa uit o vorba a unui profesor de literatura si limba romana care ne spunea ca "poetul este glasul si constiinta cetatii". M-au urmarit mereu acele cuvinte. Astazi cred ca daca poetul roman ar fi (sau ar fi fost) "glasul si constiinta cetatii" am trai intr-o altfel de Romanie. (sau ma rog, cei care traiesc in ea).

hehei, nu e nicio muratura asa pare poate de la obisnuinta cu dulceturi.:)Cat despre "hindusul" in eroare se prea poate dar in alta privinta> credeam ca autorul accepta si alte opinii, cu mai multa seninatate. in fine, in rest, numai bine.dar nu-i bai, revenim :)

Sunt un pic obosit, acum când te citesc, însă acest fapt nu mă împiedică să afirm, din bruma mea de experiență, că e un poem bun. Îmi place cum disimulezi, cu atenția asumată de scenograf, ideile și le impui prin subsidiar. De altfel, cunoscând naturelul meu de lacustră, te așteptai să scape acest poem netaxat?:) un pic reticent la compostarea jumătății de viață... gând bun.

Hm, sunt de acord cu Calin legat de utilizarea majusculelor. La fel ca si utilizarea diacriticelor sau o ortografie corecta, redau seriozitatea unui autor. In fine, astea sunt detalii, totusi consider ca ceea ce scrii e mai important decat cum arata.

Dar textul nu sustine abaterea, nu suficient de bun, din pacate.
Inteleg ca este vorba despre o boala psihica, de aici poate ca ai dorit voluntar sa creezi confuzie la scriere, nu stiu, voit sau nu, confuzia a iesit, dar nu e una pozitiva. Cel putin pe mine e genul de confuzie care m-a indepartat de text. As fi vrut sa vad imagini, sa vad idei delirante intrepatrunse cu realitatea pe care sa le urmaresti apoi sa realizezi, ca si cititor, ca erau ireale, intelegi? Rasuciri de busola.

Oricum, iti dorec inspiratie, atentie si rabdare la scris! :)

Vai :)), ar trebui sa fie interzis sa se publice asemenea texte intre orele 9.00 si 17.00, din motiv ca am putea fi pe jos de ras in campul muncii, iar asemenea obiceiuri sunt riscante in perioada crizei economice mondiale. =))

Poemul este chiar bun, si intra pe taramul "denumirii", "ingerul meu"... "a strigat" imi vine sa zic. Ei bine, nu sunt cel care zice sa renuntam la tot ce s-a scris inaintea noastra, dar nici sa petrecem prea mult timp in acele camere pline cu stafii fara sa inovam, sa nu ne ascundem deci dupa degete. "ingerul meu a strigat" Apoi vine "cu aripi de fier lipite cu foi de ziar", care elimina similitudinea. La final, e de scapat de acel "doar"... e inutil ca o clanta pe o usa deschisa mereu "acele pendulei oprite în urmă cu un secol si îmi spune că oricum ziarele erau ---doar--- o solutie temporară" ("sunt o solutie temporara" mi se pare cel mai potrivit in context) Ma rog, parerea mea. Andu P.S. La fel cum as renunta si la "frivole" cred ca "reclame" e destul ca altfel pari ca dai lectii de moralitate fumate.

este o inchidere care deschide aici, un orizont si o zbatere oprita, medeea

aici, în poemul tău, sunt două imagini care nu prea își dau mâna. cel cu sufletul șoferului de taxi și cel cu sărutul, (probabil pasional), dar plasat într-un cadru - ca sa folosesc expresia ta - neverosimil. in magazinul parfumierului se pot face atâtea lucruri, nu însă răsturnare de trupuri. si pentru că soția mea lucrează în parfumuri, eu nu stiu sa existe flacoane de murmurous interruptus. puteai zice si tu "j'adore" sau "diesel for men"...

am rezolvat.

e un text simplu, trasnparent prin insusi prezentarea si asezarea in pagina. mie imi place sentimentul firescului si naturalul. ai fi putu duce ideea inca putin in natural ca s aexprimi trecerea lipsei si asteptarii.