Bună seara, Adriana! ...Acesta este un text despre care eu - pe persoană fizică :) - afirm, după ce-l citesc, că este simplu, dar complex, clar, dar adânc. E ca o apă clară și parcă prea curată pentru adâncimea care o are. Deși modern, textul degajă acel lirism specific romanatismului târziu, are, așa cumva, un aer bucolic, idilic. ...La puncte negre: 3 emtafore în genitiv consecutive (ver 2,3,4 + o disonanță strict acustică, nu tematică ("cosor"). Zic și eu, nu dau cu bâta, mai ales că nu scru alb. Dacă mă înșel, scuză-mă - tot pe persoană fizică - așa cum zice Marean :) O seară bună! A.A.A
Invariabil nu mai pot citi poeziile Adrianei fără a mi-o închipui audibil. Nu știu dacă asta e bine sau nu. Versurile sunt foarte variate ca măsură, dar tăierea lor are efect, fixând centrele de greutate. De remarcat este siguranța cu care începe fiecare strofă, pentru ca mai apoi să alunece încet înspre fragil (strofa I și a III-a) ori posibil (strofa a II-a). Și ce altceva este cumpăna? Există și o treptată abstractizare până la acea ”răsucire între strigăt și frig”.
Limpezimea expresiei ține până la penultimul vers, când autoarea ne supune unui excurs logic mai pretențios: un timbru ”dezlipit” care abia se mai ține însă ”pe” scrisoare. Ultimul vers descheie eliberator la șireturi corsetul unei ”cumpene” tensionate.
Nu-mi place să-mi apăr textele, doar mă întreb cum de a fost publicat un text atât de slab în revista România literară, și iar mă întreb cum a reușit să obțin cu textul acesta premiul literar «Simfoniiile primăverii» la concursul de poezie din Vișeu de Sus, un premiu care consta și într-o sumă de bani destul de mărișoară, ce o fi fost în capul juriului format din scriitori renumiți ai USR.
Desigur și dumneavoastră sunteți un nume în lit. Dar dacă mai mulți scriitori au avut altă părere despre acest text vă rog respectuos să-l scoateți din șantier (cuvântul sună a epocă de aur) sau dacă nu ștergeți-mi contul de Hermeneia.
primele patru strofe îmi plac în mod deosebit. există fără a pretinde și într-un fel aparte cred că te reprezintă. apoi urmează partea a doua care mie mi se pare că introduce un oarecare gen de artificialitate. și apropo, nu știu dacă este tehnic corect să spui că regina „takes” the king. în mod normal regele nu poate fi „luat”. el poate primi „șah” sau „șah mat”. alte piese pot fi însă „luate”.
pentru prima secțiune aș fi oferit o peniță de aur.
I think the begining of this poetry is just a continuation of a puzzle-perception of the world. Somehow, inside-outside areas are bounded, but not in common way ; it's a memory inter-space, where you are living without your past, "like a sad silence". No more feelings, no more angry, because all is calm and peacefull there, deep inside, where there's "no any distance from me". A pray for your future, no matter if it will be a son or not. A symbolic child. :)
andrei, e mijlocul lui septembrie..e normal sa te apuce tremuriciul in alta ordine de idei, o femeie alungata de acasa, noaptea, undeva intr/un parc fara nume are o viyiune sfasietoare asupra dramei pe care o traieste... e o rupere de real, vede corabia cu soldatii aia stranii care isi plang infrangerea, isi simte copilul disparand din brate, e angoasa noptii insa in tot delirul vecin cu nebunia sanii ei plini cu lapte sunt un semn de real, de speranta, de triumf, pur si simplu simte cum din ei tasnesc franghii care ridica din nou corabia, ii schimba culoarea, ca intr/un videoclip trecerea de la alb negru la color, ...esecul unui cuplu poate fi asociat unui naufragiu?da... in final, se reintoarce acasa, isi gaseste barbatul dormind si privindu/l mediteaza...inca te iubesc, dar pt suferinta indurata..am inceput sa te urasc putin. eu asa il vad si nu il schimb deloc, nu ma intereseaza ca sunt cuvintele prea multe si nu se termina asa cum vrea cititorul... daca ramane cu un gol in stomac si un gust salciu e perfect... a fost un stop cadru reusit. multumesc de trecere... si semn...
este un punct de vedere. insa este o marturisire (la psiholog sau la preot...unde crezi de cuviinta) a ceea ce nu marturisim poate niciodata; in acest context, se poate spune totul. nu este doar o poezie de recitat la gura sobei.
bine era daca le rearanjati intr-un ansamblu mai inspirat.
"separ apoi literele, vocalele le ..."
iar ceva mai incolo
"consoanele le-nşir "
aveti un typo la "stâlpii de susţinere a frazei"
dar, ajungand la sfarsitul primei strofe, marturisesc ca "am compatimit" cu dumneavoastra: si "fizicul meu mental" a ajuns destul de zdruncinat...sau, mai degraba, de leleleganat.
Marina, ai ceva dreptate cu DUNE, sunt un mare fan al hexalogiei. Se poate ca atmosfera sa ma fi contaminat demult si sa rabufneasca acum subliminal. De fapt eu am simtit acest poem ca pe o parabola fara morala, ca pe o metafora a vietii, in care fiecare element (vulpea, aldebaran, sandaua, scorpionul, ghulul, cobra, barcana, etc) are valoare de simbol pentru aventurile umane prin fiintare. De ce e neplacuta acea legatura: timpul aorist? Daca mi-ai indica, as schimba. Multumesc pentru aviz.
Acum descopar ca, intr-adevar, are o semnificatie profunda pentru mine! Evidenr ca n-o sa o divulg.
P.S. Oriana, daca doresti pot sa-ti trimit in PDF cartea mea recent aparuta ("Dincolo de ironie si ironism") - nu stiu daca ai aflat de ea - vezi si pe Hermeneia, dar si pe Agonia recenzii ale ei. Pe Agonia recenzia este semnata de Felix Nicolau care a reprodus-o si in Luceafarul (a ajuns si in Canada la doua Doamne care publica pe roliteratura.ro sub numele Maria Cecilia Nicu (Mara) si Veronica Pavel; mai ales pe prima merita sa o citesti, este o prozatoare de prima mana. A plecat din Romania in 1980. In '79 castigase concursul de debut la ed. Abatros cu un roman extraordinar care nu a mai aparut fiind cenzurat). Ti-am trimis acest mesaj deoarece cartea cred ca te va interesa. Si cand vei avea timpul si dispozitia necesare (daca le vei avea) m-ar interesa si pe mine parerea ta. Daca esti de acord s-o primesti, scrie-mi pe [email protected].
nu am motive, după cum nici viceversa nu se pune în discuţie. aşa s-a înţeles?! dacă da, atunci nu ar fi trebuit!
mă gândeam doar că este benefic de ambele părţi să spunem da, este în regulă, nu, nu e bine fiindcă şi pentru că.
prefer comunicarea înainte de orice. pe de altă parte, despre responsabilităţi, să spunem că ni le asumăm şi că fiecare dintre noi avem mai mult sau mai puţine în diverse locuri, situaţii şi vremuri...
şi de ce nu "doamnă"?! este de politeţe, nu de subordonare.
îţi mulţumesc pentru revenire, sper că am clarificat că nu este vorba de ironie, cel puţin nu din partea mea.
de dragul comunicarii trebuia sa aleg intre omul ciripitor si pasarea vorbitoare. m-am gandit sa-i las asa cum sunt. drept e ca pasarea putea ciripi un cip-cirip care sa insemne nu, eu am notat direct traducerea:) apoi, mainile lor, aripile noastre si invers. doar ingerii au si maini si aripi, chiar nu stiu de ce. o leaca ironie trebuia sa fie, altfel nu dadea bine poemul. si tot bine e ca se mai intrezareste ideea din ditamai multimea de cuvinte:) multam pentru efortul de a citi, a comenta, alea alea!
si o chestiune personala: din citirea mess-dialogul domniei tale cu Adrian Firica am ramas cu o leaca tristete legata de neputinta financiara de a scoata volumul de poezii. sincer, te-as fi citit cu atentie. Pe bune!
Peste realitățile devenite amintire s-a așternut nostalgic voalul poeziei.
Până la urmă valoarea a tot ce este materie este dată de încărcătura sentimentală pe care aceasta o acumulează undeva în trecutul nostru plin de râsete :)
Iată cum, prin tehnica detaliului și a colajului lexical, prin doza acceptabilă de vulnerabilitate, prin discernământ, se poate face poezie din ceea ce ar fi putut părea la început un banal inventar sau un album învechit sau o pagină de jurnal îngălbenită.
Îmi plăcu mult cubul transparent al fericirii voastre.
mulţumesc Ottilia pentru acest poem frumos! Îmi aminteşte de Sorescu, poetul meu preferat, dar are o altă alură, o altă structură, mai afirmativă, mai peremptorie, mai feminină. Sărbători fericite!
Vezi că ai unele greșeli de tipărire pe care ar fi bine să le corectezi. În altă ordine de idei eu nu prea am înțeles ce ai vrut să spui tu aici și cu atît mai puțin ce ai urmărit să faci. Dacă am reținut ceva sînt faptul că „locotenenții” pe Hermeneia își cam urmează „generalul” (ca să continui alegoria) fără prea mult discernămînt, și că mulți fac comentarii mai puțin de critică literară „profesională”. Bineînțeles astea sînt observațiile tale. Nu știu ce să spun despre aceste două lucruri (singurele pe care le-am înțeles). Prima nu am observat-o dar nici nu am urmărit-o și nici nu am încurajat-o în vreun fel. Și, să fiu deschis cu tine, niciodată nu a existat în Consiliul Hermeneia „comandă politică”. Niciodată nu mi-a trecut prin minte să influențez sau să pretind o „anumită” orientare în concluziile artistice ale editorilor sau moderatorilor de pe Hermeneia. De fapt ar fi și o prostie. Ce rost ar mai avea să mă încurc cu oameni care nu pot să gîndească estetic și singuri?! N-ar face decît să mă încurce și mai mult. Iar eu tocmai vreau să le deleg tot mai multă muncă, mai ales de natură literar-estetică dar și administrativă. Evident, e posibil ca unele din concluziile mele estetice să rezoneze și cu ei dar niciodată nu am pretins asta nimănui și nici nu am amenințat sau descurajat pe cineva care are alte gusturi estetice decît ale mele între editorii de pe Hermeneia. Așa că observația aceasta poate fi onestă dar este la fel eronată. În ce privește aspectul „profesional” al comentariilor probabil că este oarecum adevărat. Dar nu cred că este vina mea faptul că oameni care au pregătire de specialitate (și nu dau nume) tac, oameni care sînt scriitori relativ consacrați comentează foarte puțin sau tac (și din nou nu dau nume). Intervențiile pe Hermeneia sînt voluntare iar eu nu am descurajat pe nimeni. Dimpotrivă, am tot încurajat oamenii să participe constructiv și onest. Acum, fiecare o face după măsura puterilor lui. Dilema la care ne supui tu acum este: Ce anume e mai de preferat? Lipsa aproape totală a comentariilor sau existența lor așa cum poate fiecare să le facă în măsura abilităților și a timpului disponibil? cu aceeași considerație
Margas, bănuiesc că știi că mi-am rezervat dreptul ca să suspend contul unui membru atunci cînd observ că modul în care abordează ideea de comentare devine în fapt hărțuire. Și chiar am aplicat acest lucru de cîteva ori. Aceasta, așa cum am mai spus-o, a nu se interpreta ca un fel de oprimare a conflictelor de idei sau a polemicii. Expresii de genul „o idee bună, din păcate sufocată de un poem slab, încropit din murăturile găsite împrăștiate prin cămara literară a acestui autor.” mi se par că prin vitrolul lor și lipsa de orice argument, mi se par că încep drumul spre hărțuire. Am vrut doar să fii conștientă de acest lucru. Înainte să mi se spună că „n-am știut”.
Remarc...
"e vremea când schimb hainele / şi drumurile se pot bloca / nimic nou
sunt ghena (gheena??) albă /câinii mei / rup amintiri / pe jumătate vii". Sper că nu e prea puţin.
Unii spun că dacă ai un talent ai obligația de a-l fructifica. Sunt numeroase pilde care ne-arată că a nu face tot posibilul să scoți la lumină să dezvolți și să fructifici un dar este unul dintre marile păcate. Dar ce este talentul ? Cu talentul te naști, cred eu. Nu îl vrei, nu îl cauți, dimpotrivă uneori poate fi o angoasă, sau o povară, dar titlul "Cine scrie prost, scrie prost" comportă zic! mai multe implicații. Este și cum opinează colegul de suferință Ialin, căci nu e om să nu fi scris o poezie. Mai este și inspirația, mai este și oportunitatea. O sămînță bună căzută pe-un teren ostil poate sau nu să izbândească. Nu cred că oamenii trebuie constrânși să scrie sau să nu scrie, în niciun caz într-un anume fel sau altul, pentru că în artă totul ține de percepție, de subiectivism. Ceea ce noi putem considera astăzi a fi un rebut mîîine se poate dovedi o lucrare providențială. Nu ne place nu citim, așa e mai politicos și mai bine. E eronat să credem că putem cu bunăvoința noastră ajuta, glasul interior care i-a dictat cuiva textul pe care și-l vrea publicat poate să spună altceva decât înțelegem noi pe moment. O discuție interesantă a fost zilele acestea la TV dacă, literatura de internet poate sau nu să fie considerată literatură. Opinii au fost și pro și contra. Tot zilele acestea am aflat că mari companii de presă scrisă din state își închid porțile. Nu știm ce ne rezervă viitorul. Nimeni nu poate ști. Ce se simte însă la nivelul cititorului simplu, neinstruit, este un vid de literatură. Este ca și cum fiecare așteaptă ceva. Un Mesia al literaturi :) care să ne elibereze de bezna neștiinței... Despre aceste lucruri se pot scrie dizertații, compendii, tomuri întregi, eu îl parafrazez pe poet "că nimeni nu a închis în scoica mării vântul".
sunt de acord ca mai este pana la literatura....:)
dar uneori apreciez textul brut, fara pretentii de literatura. poate gresesc.
sigur, asta e un site de literatura. dar cred ca poate fi apreciata si decizia de a scrie, pur si simplu, despre ceva. idei sunt, pasaje surprinzatoare sunt, oricum. cel putin pentru mine.:
"În spital exista şi o biserică (şi altare pe alei pentru lumânări) unde am mers împreună cu unele paciente. Biserica era amplasată într-un colţ mai retras, într-o casă, şi în faţă exista un pavilion-umbrar decorativ. Acolo am văzut odată un pacient care se ruga la înghesuială cu ceilalţi, abia rezistând din cauza salivaţiei abundente." sau:
"Profesorii de la facultate îmi puneau întrebări. Singurătate în propriul trup. Hipotensiune ortostatică, ameţeli, slăbiciune la ridicarea din pat. Odată am alunecat şi m-am lovit cu capul de pardoseala spitalului." sau pasajul meu preferat:
"Medicii spuneau că trebuie să socializez. Îmi amintesc vânzătorii ambulanţi (nu toţi ţigani) şi produsele lor. Şi eu am cumpărat ceva odată sau am privit. Unii intrau chiar în clădire, îmi amintesc de unul care părea să se refere la mine ca la o prinţesă, metaforă care mi-aduce în minte alte lucruri neplăcute, fiindcă totdeauna în viaţă ceilalţi aveau grijă să îmi amintească trecutul întreg, tot drumul vieţii. Când eram mică mamaia mă numea prinţesa care nu are nimic, în limba germană prinţesa de Habenicht, fiindcă ea lucrase, spunea, la o grădiniţă bilingvă.
Chiar şi infirmiera care spunea că eu sunt rea când am vomat m-a numit odată aşa şi apoi am văzut că s-a reprofilat, devenind vânzătoare de clătite dulci."
dincolo de aerul naiv cu care e tratat textul, de carentele pe care le are in ceea ce priveste "vocea", adresarea, cred ca e de remarcat atitudinea cu care e scris, ceea ce a indemnat la scris si, pe undeva, cum (sper) am evidentiat in citatele de mai sus, chiar o atitudine poetica.
Na, Vio, am sorbit deodată ceaiul, nu te zărisem la vremea comentului! Pornind de la faptul că universul e infinit, da, putem spune orice, mai puțin faptul că e infinit. Problema e că ăla (e vorba de Hawkins), zice că e finit. Deci, până la urmă tot Ptolemeu a avut dreptate. Nu? He-he, ce dimineață faină mi-ați oferit, domnilor!
Iata ca ati reusit sa ma faceti sa zimbesc. Pina si Ecaterina cu penibilele ei interventii care par mai degraba bufonerii. Ecaterina, regulamentul spune ca noi nu incurajam astfel de comentarii la adresa comentariilor. Si te rog sa nu ma acuzi de alte chestii dar asa scrie acolo si scrie de multa vreme. Asta indiferent daca textul acesta merita sau nu merita o penita. Ai ceva de comentat despre text comenteaza dar te rog inceteaza cu aceste interventii hilare care au inceput sa ma faca sa ma indoiesc ca tu ai (sau ai avut vreodata) vreo legatura cu literatura. Ma tem ca tu simti nevoia unui spatiu public unde sa chat-uiesti. Exista destule. Cauta-le, dar nu mai transforma acest spatiu in asa ceva. Alina, da, ce sa ii faci, cred ca am eu ce am cu frigiderul. Vad ca a devenit deja celebra ideea. Poate ca e ceva la mijloc. Ma mai gindesc la propunerea ta anti-frigider. Andy Warhol a fost (fiindca nu mai traieste) un celebru pictor si artist american care a revolutionat semnificativ artele vizuale in anii 60-70 si 80 fiind o figura centrala a artei pop. A fost si un prolific regizor. De asemeni a fost unul dintre pictorii caruia i s-au vindut poate cel mai scump lucrarile inca din timpul vietii. A fost si o personalitate foarte excentrica. Multe din lucrarile lui sint in galerii americane si sint reprezentative pentru the American pop art. Poti citi despre el aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Andy_Warhol iar lucrari de-ale lui poti vedea aici: http://www.artcyclopedia.com/artists/warhol_andy.html sau aici: http://www.getty.edu/art/gettyguide/artMakerDetails?maker=1625&page=1
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Bună seara, Adriana! ...Acesta este un text despre care eu - pe persoană fizică :) - afirm, după ce-l citesc, că este simplu, dar complex, clar, dar adânc. E ca o apă clară și parcă prea curată pentru adâncimea care o are. Deși modern, textul degajă acel lirism specific romanatismului târziu, are, așa cumva, un aer bucolic, idilic. ...La puncte negre: 3 emtafore în genitiv consecutive (ver 2,3,4 + o disonanță strict acustică, nu tematică ("cosor"). Zic și eu, nu dau cu bâta, mai ales că nu scru alb. Dacă mă înșel, scuză-mă - tot pe persoană fizică - așa cum zice Marean :) O seară bună! A.A.A
pentru textul : pluvială deInvariabil nu mai pot citi poeziile Adrianei fără a mi-o închipui audibil. Nu știu dacă asta e bine sau nu. Versurile sunt foarte variate ca măsură, dar tăierea lor are efect, fixând centrele de greutate. De remarcat este siguranța cu care începe fiecare strofă, pentru ca mai apoi să alunece încet înspre fragil (strofa I și a III-a) ori posibil (strofa a II-a). Și ce altceva este cumpăna? Există și o treptată abstractizare până la acea ”răsucire între strigăt și frig”.
Limpezimea expresiei ține până la penultimul vers, când autoarea ne supune unui excurs logic mai pretențios: un timbru ”dezlipit” care abia se mai ține însă ”pe” scrisoare. Ultimul vers descheie eliberator la șireturi corsetul unei ”cumpene” tensionate.
pentru textul : cumpăna pe un fir de nisip deNu-mi place să-mi apăr textele, doar mă întreb cum de a fost publicat un text atât de slab în revista România literară, și iar mă întreb cum a reușit să obțin cu textul acesta premiul literar «Simfoniiile primăverii» la concursul de poezie din Vișeu de Sus, un premiu care consta și într-o sumă de bani destul de mărișoară, ce o fi fost în capul juriului format din scriitori renumiți ai USR.
pentru textul : În ajun de ziua crucii deDesigur și dumneavoastră sunteți un nume în lit. Dar dacă mai mulți scriitori au avut altă părere despre acest text vă rog respectuos să-l scoateți din șantier (cuvântul sună a epocă de aur) sau dacă nu ștergeți-mi contul de Hermeneia.
primele patru strofe îmi plac în mod deosebit. există fără a pretinde și într-un fel aparte cred că te reprezintă. apoi urmează partea a doua care mie mi se pare că introduce un oarecare gen de artificialitate. și apropo, nu știu dacă este tehnic corect să spui că regina „takes” the king. în mod normal regele nu poate fi „luat”. el poate primi „șah” sau „șah mat”. alte piese pot fi însă „luate”.
pentru textul : Note depentru prima secțiune aș fi oferit o peniță de aur.
I think the begining of this poetry is just a continuation of a puzzle-perception of the world. Somehow, inside-outside areas are bounded, but not in common way ; it's a memory inter-space, where you are living without your past, "like a sad silence". No more feelings, no more angry, because all is calm and peacefull there, deep inside, where there's "no any distance from me". A pray for your future, no matter if it will be a son or not. A symbolic child. :)
pentru textul : disease deandrei, e mijlocul lui septembrie..e normal sa te apuce tremuriciul in alta ordine de idei, o femeie alungata de acasa, noaptea, undeva intr/un parc fara nume are o viyiune sfasietoare asupra dramei pe care o traieste... e o rupere de real, vede corabia cu soldatii aia stranii care isi plang infrangerea, isi simte copilul disparand din brate, e angoasa noptii insa in tot delirul vecin cu nebunia sanii ei plini cu lapte sunt un semn de real, de speranta, de triumf, pur si simplu simte cum din ei tasnesc franghii care ridica din nou corabia, ii schimba culoarea, ca intr/un videoclip trecerea de la alb negru la color, ...esecul unui cuplu poate fi asociat unui naufragiu?da... in final, se reintoarce acasa, isi gaseste barbatul dormind si privindu/l mediteaza...inca te iubesc, dar pt suferinta indurata..am inceput sa te urasc putin. eu asa il vad si nu il schimb deloc, nu ma intereseaza ca sunt cuvintele prea multe si nu se termina asa cum vrea cititorul... daca ramane cu un gol in stomac si un gust salciu e perfect... a fost un stop cadru reusit. multumesc de trecere... si semn...
pentru textul : naufragiul deeste un punct de vedere. insa este o marturisire (la psiholog sau la preot...unde crezi de cuviinta) a ceea ce nu marturisim poate niciodata; in acest context, se poate spune totul. nu este doar o poezie de recitat la gura sobei.
pentru textul : nu ne mărturiseam niciodată debine era daca le rearanjati intr-un ansamblu mai inspirat.
"separ apoi literele, vocalele le ..."
iar ceva mai incolo
"consoanele le-nşir "
aveti un typo la "stâlpii de susţinere a frazei"
dar, ajungand la sfarsitul primei strofe, marturisesc ca "am compatimit" cu dumneavoastra: si "fizicul meu mental" a ajuns destul de zdruncinat...sau, mai degraba, de leleleganat.
pentru textul : Deconstrucţie, deMultumesc, Marina. Ma bucura semnul tau. Mi-ar placea sa dau o raita cu privirea prin atelierul de acasa.:)
pentru textul : Gălbenușul deMarina, ai ceva dreptate cu DUNE, sunt un mare fan al hexalogiei. Se poate ca atmosfera sa ma fi contaminat demult si sa rabufneasca acum subliminal. De fapt eu am simtit acest poem ca pe o parabola fara morala, ca pe o metafora a vietii, in care fiecare element (vulpea, aldebaran, sandaua, scorpionul, ghulul, cobra, barcana, etc) are valoare de simbol pentru aventurile umane prin fiintare. De ce e neplacuta acea legatura: timpul aorist? Daca mi-ai indica, as schimba. Multumesc pentru aviz.
pentru textul : am privit în ochii cobrei deAcum descopar ca, intr-adevar, are o semnificatie profunda pentru mine! Evidenr ca n-o sa o divulg.
P.S. Oriana, daca doresti pot sa-ti trimit in PDF cartea mea recent aparuta ("Dincolo de ironie si ironism") - nu stiu daca ai aflat de ea - vezi si pe Hermeneia, dar si pe Agonia recenzii ale ei. Pe Agonia recenzia este semnata de Felix Nicolau care a reprodus-o si in Luceafarul (a ajuns si in Canada la doua Doamne care publica pe roliteratura.ro sub numele Maria Cecilia Nicu (Mara) si Veronica Pavel; mai ales pe prima merita sa o citesti, este o prozatoare de prima mana. A plecat din Romania in 1980. In '79 castigase concursul de debut la ed. Abatros cu un roman extraordinar care nu a mai aparut fiind cenzurat). Ti-am trimis acest mesaj deoarece cartea cred ca te va interesa. Si cand vei avea timpul si dispozitia necesare (daca le vei avea) m-ar interesa si pe mine parerea ta. Daca esti de acord s-o primesti, scrie-mi pe [email protected].
pentru textul : Recuperarea Realului deinconfundabil mirosul de salcam! La prima citire ma intrebam daca simti isi are rostul lui , apoi am zis hotarat da! buzele simt!
pentru textul : everyday things deam citit cu placere
erată: preludiu "al" unei; îmi cer scuze
pentru textul : Aristide Bruant denu am motive, după cum nici viceversa nu se pune în discuţie. aşa s-a înţeles?! dacă da, atunci nu ar fi trebuit!
mă gândeam doar că este benefic de ambele părţi să spunem da, este în regulă, nu, nu e bine fiindcă şi pentru că.
prefer comunicarea înainte de orice. pe de altă parte, despre responsabilităţi, să spunem că ni le asumăm şi că fiecare dintre noi avem mai mult sau mai puţine în diverse locuri, situaţii şi vremuri...
şi de ce nu "doamnă"?! este de politeţe, nu de subordonare.
îţi mulţumesc pentru revenire, sper că am clarificat că nu este vorba de ironie, cel puţin nu din partea mea.
pentru textul : Your message has been sent dede dragul comunicarii trebuia sa aleg intre omul ciripitor si pasarea vorbitoare. m-am gandit sa-i las asa cum sunt. drept e ca pasarea putea ciripi un cip-cirip care sa insemne nu, eu am notat direct traducerea:) apoi, mainile lor, aripile noastre si invers. doar ingerii au si maini si aripi, chiar nu stiu de ce. o leaca ironie trebuia sa fie, altfel nu dadea bine poemul. si tot bine e ca se mai intrezareste ideea din ditamai multimea de cuvinte:) multam pentru efortul de a citi, a comenta, alea alea!
si o chestiune personala: din citirea mess-dialogul domniei tale cu Adrian Firica am ramas cu o leaca tristete legata de neputinta financiara de a scoata volumul de poezii. sincer, te-as fi citit cu atentie. Pe bune!
pentru textul : fiecare om dePeste realitățile devenite amintire s-a așternut nostalgic voalul poeziei.
pentru textul : crochiu VI dePână la urmă valoarea a tot ce este materie este dată de încărcătura sentimentală pe care aceasta o acumulează undeva în trecutul nostru plin de râsete :)
Iată cum, prin tehnica detaliului și a colajului lexical, prin doza acceptabilă de vulnerabilitate, prin discernământ, se poate face poezie din ceea ce ar fi putut părea la început un banal inventar sau un album învechit sau o pagină de jurnal îngălbenită.
Îmi plăcu mult cubul transparent al fericirii voastre.
multumesc tuturor pentru critici, sugestii si aprecieri. va mai astept. o sa mai reflectez
pentru textul : nobody home - eu conduc, little Johnny îmi spune că demulţumesc Ottilia pentru acest poem frumos! Îmi aminteşte de Sorescu, poetul meu preferat, dar are o altă alură, o altă structură, mai afirmativă, mai peremptorie, mai feminină. Sărbători fericite!
pentru textul : angajator desilvia, iti dau o bataita...
pentru textul : Virtualia XI. Dragoste cu stele verzi. deVezi că ai unele greșeli de tipărire pe care ar fi bine să le corectezi. În altă ordine de idei eu nu prea am înțeles ce ai vrut să spui tu aici și cu atît mai puțin ce ai urmărit să faci. Dacă am reținut ceva sînt faptul că „locotenenții” pe Hermeneia își cam urmează „generalul” (ca să continui alegoria) fără prea mult discernămînt, și că mulți fac comentarii mai puțin de critică literară „profesională”. Bineînțeles astea sînt observațiile tale. Nu știu ce să spun despre aceste două lucruri (singurele pe care le-am înțeles). Prima nu am observat-o dar nici nu am urmărit-o și nici nu am încurajat-o în vreun fel. Și, să fiu deschis cu tine, niciodată nu a existat în Consiliul Hermeneia „comandă politică”. Niciodată nu mi-a trecut prin minte să influențez sau să pretind o „anumită” orientare în concluziile artistice ale editorilor sau moderatorilor de pe Hermeneia. De fapt ar fi și o prostie. Ce rost ar mai avea să mă încurc cu oameni care nu pot să gîndească estetic și singuri?! N-ar face decît să mă încurce și mai mult. Iar eu tocmai vreau să le deleg tot mai multă muncă, mai ales de natură literar-estetică dar și administrativă. Evident, e posibil ca unele din concluziile mele estetice să rezoneze și cu ei dar niciodată nu am pretins asta nimănui și nici nu am amenințat sau descurajat pe cineva care are alte gusturi estetice decît ale mele între editorii de pe Hermeneia. Așa că observația aceasta poate fi onestă dar este la fel eronată. În ce privește aspectul „profesional” al comentariilor probabil că este oarecum adevărat. Dar nu cred că este vina mea faptul că oameni care au pregătire de specialitate (și nu dau nume) tac, oameni care sînt scriitori relativ consacrați comentează foarte puțin sau tac (și din nou nu dau nume). Intervențiile pe Hermeneia sînt voluntare iar eu nu am descurajat pe nimeni. Dimpotrivă, am tot încurajat oamenii să participe constructiv și onest. Acum, fiecare o face după măsura puterilor lui. Dilema la care ne supui tu acum este: Ce anume e mai de preferat? Lipsa aproape totală a comentariilor sau existența lor așa cum poate fiecare să le facă în măsura abilităților și a timpului disponibil? cu aceeași considerație
pentru textul : o părere retroactivă pentru a nu se mai repeta deMargas, bănuiesc că știi că mi-am rezervat dreptul ca să suspend contul unui membru atunci cînd observ că modul în care abordează ideea de comentare devine în fapt hărțuire. Și chiar am aplicat acest lucru de cîteva ori. Aceasta, așa cum am mai spus-o, a nu se interpreta ca un fel de oprimare a conflictelor de idei sau a polemicii. Expresii de genul „o idee bună, din păcate sufocată de un poem slab, încropit din murăturile găsite împrăștiate prin cămara literară a acestui autor.” mi se par că prin vitrolul lor și lipsa de orice argument, mi se par că încep drumul spre hărțuire. Am vrut doar să fii conștientă de acest lucru. Înainte să mi se spună că „n-am știut”.
pentru textul : Şi atunci m-am ridicat pe sufletele din spate deMi-a plăcut modul de a sugera cromatic şi vegetal moartea, iar scriitura, zic eu, ajută subiectul.
pentru textul : Felul acesta de galben deRemarc...
pentru textul : măceșe zdrobite de"e vremea când schimb hainele / şi drumurile se pot bloca / nimic nou
sunt ghena (gheena??) albă /câinii mei / rup amintiri / pe jumătate vii". Sper că nu e prea puţin.
Unii spun că dacă ai un talent ai obligația de a-l fructifica. Sunt numeroase pilde care ne-arată că a nu face tot posibilul să scoți la lumină să dezvolți și să fructifici un dar este unul dintre marile păcate. Dar ce este talentul ? Cu talentul te naști, cred eu. Nu îl vrei, nu îl cauți, dimpotrivă uneori poate fi o angoasă, sau o povară, dar titlul "Cine scrie prost, scrie prost" comportă zic! mai multe implicații. Este și cum opinează colegul de suferință Ialin, căci nu e om să nu fi scris o poezie. Mai este și inspirația, mai este și oportunitatea. O sămînță bună căzută pe-un teren ostil poate sau nu să izbândească. Nu cred că oamenii trebuie constrânși să scrie sau să nu scrie, în niciun caz într-un anume fel sau altul, pentru că în artă totul ține de percepție, de subiectivism. Ceea ce noi putem considera astăzi a fi un rebut mîîine se poate dovedi o lucrare providențială. Nu ne place nu citim, așa e mai politicos și mai bine. E eronat să credem că putem cu bunăvoința noastră ajuta, glasul interior care i-a dictat cuiva textul pe care și-l vrea publicat poate să spună altceva decât înțelegem noi pe moment. O discuție interesantă a fost zilele acestea la TV dacă, literatura de internet poate sau nu să fie considerată literatură. Opinii au fost și pro și contra. Tot zilele acestea am aflat că mari companii de presă scrisă din state își închid porțile. Nu știm ce ne rezervă viitorul. Nimeni nu poate ști. Ce se simte însă la nivelul cititorului simplu, neinstruit, este un vid de literatură. Este ca și cum fiecare așteaptă ceva. Un Mesia al literaturi :) care să ne elibereze de bezna neștiinței... Despre aceste lucruri se pot scrie dizertații, compendii, tomuri întregi, eu îl parafrazez pe poet "că nimeni nu a închis în scoica mării vântul".
pentru textul : Cine scrie prost, scrie prost desunt de acord ca mai este pana la literatura....:)
dar uneori apreciez textul brut, fara pretentii de literatura. poate gresesc.
sigur, asta e un site de literatura. dar cred ca poate fi apreciata si decizia de a scrie, pur si simplu, despre ceva. idei sunt, pasaje surprinzatoare sunt, oricum. cel putin pentru mine.:
"În spital exista şi o biserică (şi altare pe alei pentru lumânări) unde am mers împreună cu unele paciente. Biserica era amplasată într-un colţ mai retras, într-o casă, şi în faţă exista un pavilion-umbrar decorativ. Acolo am văzut odată un pacient care se ruga la înghesuială cu ceilalţi, abia rezistând din cauza salivaţiei abundente." sau:
"Profesorii de la facultate îmi puneau întrebări. Singurătate în propriul trup. Hipotensiune ortostatică, ameţeli, slăbiciune la ridicarea din pat. Odată am alunecat şi m-am lovit cu capul de pardoseala spitalului." sau pasajul meu preferat:
"Medicii spuneau că trebuie să socializez. Îmi amintesc vânzătorii ambulanţi (nu toţi ţigani) şi produsele lor. Şi eu am cumpărat ceva odată sau am privit. Unii intrau chiar în clădire, îmi amintesc de unul care părea să se refere la mine ca la o prinţesă, metaforă care mi-aduce în minte alte lucruri neplăcute, fiindcă totdeauna în viaţă ceilalţi aveau grijă să îmi amintească trecutul întreg, tot drumul vieţii. Când eram mică mamaia mă numea prinţesa care nu are nimic, în limba germană prinţesa de Habenicht, fiindcă ea lucrase, spunea, la o grădiniţă bilingvă.
Chiar şi infirmiera care spunea că eu sunt rea când am vomat m-a numit odată aşa şi apoi am văzut că s-a reprofilat, devenind vânzătoare de clătite dulci."
dincolo de aerul naiv cu care e tratat textul, de carentele pe care le are in ceea ce priveste "vocea", adresarea, cred ca e de remarcat atitudinea cu care e scris, ceea ce a indemnat la scris si, pe undeva, cum (sper) am evidentiat in citatele de mai sus, chiar o atitudine poetica.
e discutabil, sigur :)
pentru textul : Gărzile negre deși, btw, nu mă interesează să fim prieteni. asta dacă hint-urile mele nu au fost suficiente la val david.
pentru textul : Poemul fără de sfârşit dedin nou, Maria(na)!
pentru textul : Despre ele... cu mai multă seriozitate deNa, Vio, am sorbit deodată ceaiul, nu te zărisem la vremea comentului! Pornind de la faptul că universul e infinit, da, putem spune orice, mai puțin faptul că e infinit. Problema e că ăla (e vorba de Hawkins), zice că e finit. Deci, până la urmă tot Ptolemeu a avut dreptate. Nu? He-he, ce dimineață faină mi-ați oferit, domnilor!
pentru textul : Celălalt Enkidu, sau Enkidu II deIata ca ati reusit sa ma faceti sa zimbesc. Pina si Ecaterina cu penibilele ei interventii care par mai degraba bufonerii. Ecaterina, regulamentul spune ca noi nu incurajam astfel de comentarii la adresa comentariilor. Si te rog sa nu ma acuzi de alte chestii dar asa scrie acolo si scrie de multa vreme. Asta indiferent daca textul acesta merita sau nu merita o penita. Ai ceva de comentat despre text comenteaza dar te rog inceteaza cu aceste interventii hilare care au inceput sa ma faca sa ma indoiesc ca tu ai (sau ai avut vreodata) vreo legatura cu literatura. Ma tem ca tu simti nevoia unui spatiu public unde sa chat-uiesti. Exista destule. Cauta-le, dar nu mai transforma acest spatiu in asa ceva. Alina, da, ce sa ii faci, cred ca am eu ce am cu frigiderul. Vad ca a devenit deja celebra ideea. Poate ca e ceva la mijloc. Ma mai gindesc la propunerea ta anti-frigider. Andy Warhol a fost (fiindca nu mai traieste) un celebru pictor si artist american care a revolutionat semnificativ artele vizuale in anii 60-70 si 80 fiind o figura centrala a artei pop. A fost si un prolific regizor. De asemeni a fost unul dintre pictorii caruia i s-au vindut poate cel mai scump lucrarile inca din timpul vietii. A fost si o personalitate foarte excentrica. Multe din lucrarile lui sint in galerii americane si sint reprezentative pentru the American pop art. Poti citi despre el aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Andy_Warhol iar lucrari de-ale lui poti vedea aici: http://www.artcyclopedia.com/artists/warhol_andy.html sau aici: http://www.getty.edu/art/gettyguide/artMakerDetails?maker=1625&page=1
pentru textul : intimități fără bluetooth desă nu zici tu bobadile că nu îmi plec eu urechea la opiniile tale... am modificat. simpatic catrenul...
pentru textul : nici un erou pentru mausoleu dePagini