Cred ca aceasta e o poezie delicata prin compozitie, chiar impregnata de unele reverberatii postmoderniste, dar care isi defineste metafore de o factura lirica aparent arhaica. De exemplu metafora "anotimpuri de tămâie" (ca o definitie poate a cuminteniei, copilariei sau poate nu) alaturi de google, mail da o nota originala in final. "înghețate în" suna putin greoi cand reciti, creand un hop, un fel de balast al sunetelor pina aici fluente.
"am nevoie de inca o dragoste
pentru a termina cartea aceasta
copacule
nu vrei sa te indragostesti de mine?"
sunt versurile Anei Il, o poeta din Brasov care s-a dus prea timpuriu, in urma unei boli neiertatoare. o poeta a carei opera m-a marcat.
ca sa nu mai spun ca cea de a doua strofa reda toate framantarile mele din ultimul timp...
chiar nu-s in stare de un comentariu obiectiv, poemul tau m-a rascolit cu totul
multumesc Vladimir si ma bucur mult sa te citesc iarasi.
mi-ai placut ultimele trei versuri: "Frânturi de cer căzând din crengi de brad./Îngândurarea norului aduce/Zăpezi mirate ce din gânduri cad.", cat si "Ma prinde-amiaza blanda la rascruce", ca de obicei cand iau o pauza de poezie in vers alb vin pe pagina ta.
cu multi ani in urma, cred ca destul de multi pentru ca nu-mi mai amintesc alte detalii, am descoperit o carte scrisa de Herta Müller, "Animalul inimii", o carte tulburatoare ce propune cititorului sa priveasca lumea cu uimirea si ingenuitatea copilului. aceasta proza a ta, mi-a amintit de "Animalul inimii", simt acelasi sarm fermecator intr-un amestec fluent de copilarie si maturitate. incantata de lectura! anna
Aleena, consider de cuviință să răspund aici (dincolo e o traducere - http://www.hermeneia.com/traduceri/5000/ -): între inima mea și strada mea e o distanță cale de un înger. Al tatălui meu.
Domnule Manolescu, chiar îmi pare rău că nu continuăm. Eu în Rorty tot intru, poate ne mai vedem prin preajmă, dar interviu n-o să-i iau. Acum glumesc ca să destind și eu atmosfera și vă spun de pe acum: Hristos a înviat!
am considerat ca nu este cazul sa intervin sub comentariul pe care l-ai lasat sub textul lui Stefan; insa aici lucrurile se schimba... acesta este un avertisment. ce bine ar fi fost daca renuntai la paranteza aceea!
Doamne, și cînd mă gîndesc ce fain ar fi putut să iasă textul acesta. Părerea mea este că aici autorul are idei bune și are imaginație dar la capitolul artistic și gust este de-a dreptul trist. Uneori chiar mă întreb dacă unii oameni chiar nu văd cînd și ce scriu prost. Singura porțiune care reușește să se păstreze oarecum bine este prima strofă. Restul e alterat de gafe inestetice.
Am gasit in text niste sintagme deosebite : "Iubito culeg buzele tale", " tăietură în care s-au prăbușit alte guri", " coșar pe înserate înghițit de fumul ultimei colibe de sare" "ghimpele plutelor trecând prin gutui"... Cred totusi ca v-ati dus prea departe cu vezicile care pocnesc (imagine chiar ilara) si cu "mă strânge de gât intestinul tău subțire și-aproape ". Se incearca o estetica a grotescului, numai ca, in opinia mea, strica textul contruit pana in acel moment. Ialin
Da, Domnule. Dumnuata ai ramas cu partea aia buna din romantism. Eu am ramas doar cu ironia negativa a lui. Am avut, acum doua saptamani, discutii interminabile pe tema ironiei. Daca poate fi negativa sau pozitiva sau...cum o mai fi. Un profesor de matematica (Paul Flondor) m-a somat sa dau o definitie pt. ironie. N-am fost in stare. El a propus una. Eu i-am demonatrat ca exista o serie de exemple care o contrazic. Pana la urma Nicolaie Balota (profesor in Franta - inainte fusese idem profesor prin Anglia si Germania) - care venise in Romania cu ocazia lansarii unor carti ale Domniei sale, ne-a impacat. Concluzia a fost legata de teoria definitiei. Despre care Gonseth spune ca nu trebuie sa analizezi pana in panzele albe o idee pentru ca risti sa-ti scape printre degete. Si daca treaba asta e valabila pentru definitiile dificil de dat chiar pentru treburi mai simple, cu atat e mai greu este sa reusesti cand e vorba, de exemplu, de poezie. In fine, inchei spunand ca cine nu a reusit sa fie "face to face" cu Balota pierde enorm. Este un om de o calitate si o modestie extraordinare. Iar la 83 de ani pe care ii are, este de o luciditate si vivacitate intelectuala fantastice (a facut, incepand de la 30 de ani, 8 ani de puscarie pe timpuri pentru vina de a fi detinut literauta subversiva acasa - filosofi si poeti "decadenti" putrezi de tot soiul de idei care subminau materialismul dialectic si, implicit noua oranduire si omul nou socialist; comunist n-a mai apucat sa ajunga) . Iar nenorocitii din tarisoara noastra draga nu au reusit sa-i asigure, dupa '89, o catedra la Universitatea din Bucuresti. Si face omul, de placere si din obligatie pentr el insusi (are prin alte locuri o situatie materiala care-l scuteste de griji) cate o calatorie lunara de la Paris la Bucuresti si Cluj pentru a preda, ca profesor asociat, un curs la universitatile din cele doua orase. M-am racorit. Gata. Toate cele bune.
Andu, textul ăsta fu scris sub influența vremelnică a unor picături de vin roș, deloc limpezi, după culesul viilor și fermentație, ceea ce se trecu în tulbureală versificată. Cu atât mai onorant comentariul tău, mulțam fain. Despre partea textelor SF, însă, Andu, să ne ierți - Calea Ginambria se blocă deocamdată, pe termen îndelungat, precum autostrăzile noastre - o să încerc a purcede întru găsirea asfaltului pierdut - om muri și-om vedea, mulțam încă o dată, pentru îndemn.
Poezia asta e specific douămiistă, e o limpede definiție a ei. Astfel că, a o critica înseamnă a-ți pune toată generația pe cap... așa că mai aștept patru ani să vă văd ce părere veți avea voi atunci despre "zecism" sau cum o să-i zică. Reacția lui Rameau o înțeleg pe deplin, nici mie nu-mi place bucătăria asta care e la o distanță de o apăsare de clanță de cămara de depozitare a rutinei ridicată la rang de poezie.
si inca ceva, yester, sper sa fie ultima data cind te rog sa renunti la comentariile astea "extra-textuale". Nu cred ca intereseaza pe nimeni unde ai sa predai tu la toamna si nici pe cine si ce traduci tu. Cred ca este o parerea generala ca astfel de precizari vanitoase nu pot fi percepute decit ca un gest de prost gust. Incearca sa pricepi asta. Pe aici sint tot felul de oameni. Unii mai modesti, asa ca mine, si nu prea simtim nevoia sa ne aminteasca cineva ca sintem handicapati filologic. Cred ca este o chestiune de bun simt.
Corectie. Repet mesajul anterior care a aparut cu tot soiul de greseli de nu se mai intelege om cu persoana. Cel putin la doua intrebari: "2) dacă literatura pornește, nu-i așa?, de la prezumția de ficțiune (ori, cel puțin, aceasta este înglobată în conceptul de literatură), despre ce fel de "relații non-cognitive directe cu alte ființe umane" poate fi vorba?" si: 3) "În ce măsură întrebarea «Are cineva vreo idee nouă despre ce am putea face noi, ființele umane, cu noi înșine?» poate oferi mântuirea, dacă nu ajungem și la un răspuns...ori, mai bine zis, la RĂSPUNS? ", Domnul R. a fost obligat sa raspunda la urmatoarea intalnire la care au luat parte, impreuna cu el, si doua dintre personajele sale: Ironistul si Metafizicuanul. Iar atfel de intrebari au fost puse, tocmai de Ironist, nu chiat in forma de mai sus, . Si, pentru a nu mai pune la incercare prea mult curiozitatea ambilor comentatori, voi posta astazi discutia care a avut deja loc.
... este cel mai potrivit să privim prin lucruri și îi admir pe cei care deși lipsiți, ca noi toți de altfel, de timp, reușesc să o facă elegant. mulțumesc de emaptia deloc futilă a ta, Marina. cu gânduri bune, paul
Virgil – finalul și mie mi-a plăcut inițial, dar acum accept că e prea implacabil.
Dorel – am avut si eu o reținere în legătură cu “statuia” și e justă observația ta,
mi-o însușesc, mulțumesc!
Cristina – ai dreptate, textul poate fi restrâns puțin, mulțumesc de sugestii.
“devorează” aș lăsa în forma asta.
Călin - finalul acela mi se părea potrivit, aveam impresia ca las orizont larg, dar acum pentru ca mi-ați sesizat cu totii acest lucru, o să mă gandesc.
da, bun textul. poate pe ici pe colo are cite o chestie putin fortata care ar putea fi atinsa nitelus cu o tușă finală dar în general e poezie nouă și bună. la mai multe..
E ok, Adrian. Nu trebuie să prezinţi scuze, nu ai de ce, nimeni nu are, însă apreciez gestul şi-ţi mulţumesc.
Eu doar am recitit poemul şi mi-am pus din nou aceleaşi întrebări ca în primul comentariu...cât loc am în inimă, câtă pâine am în mâini, cât timp am pentru ,,foamea şi setea” semenului meu...
Cât despre polemica de mai sus, sincer, fără ironie, apreciez foarte mult inteligenţa lingvistică a tuturor...şi am observat chiar şi inteligenţă interpersonală.
Caline, asa e, frumos indemn si bine asezat in poem. L-am simtit cu fiecare por... doar ca imediat m-am intors la batranul meu Cioran care zicea "lumea e un Nicaieri universal, de aceea nu ai unde pleca niciodata". Cat de discutabile sunt cuvintele lui, nu-i asa? Dar totusi atat de remarcabile... Placut poem, cu atat mi mult cu cat vad deja o mai mare grija asupra modului in care este transmis mesajul, si nu este vorba doar de tehnica poetica. Andu
Pe lângă imaginea care ne amintește de vremea când mergeam la munci patriotice, de băncuțele vopsite strident sau poate că deloc, doi oameni, confecționați din metal rezistent, extrem de elganți, încă mai speră în frumos, în plimbări arămii. Prinși în șuruburi, să le privim grația pusă în valoare de îmbrăcămintea de clasă; el - papion, ea – eșarfă prinsă în șurub. Se țin de mână, și acesta reprezintă primul „sentiment” uman din ei. Firește, dacă nu ar exista artistul din spatele „tabloului”, care să pună în evidență toate aceste aspecte de grafică fină, ne-am trezi în față cu un set de șaibe, piulițe, șuruburi, și le-am da o altă întrebuințare (la automobile, scaun electric, capac de budă, ș.a.m.d). Aalizeei, vă las o peniță aici. Pentru munca depusă, ochiul artistic și ideea filosofică, vă mai ștept și cu alte „forme de exprimare”(poezie, proză, ș.a.m.d), dar să nu renunți la grafică! Felicitări.
Corect e, ca nu mai stim nimic, cine mai citeste teatru antic? In filmul Troia Achile avea ceas Rolex iar Lacul Lebedelor e dansat de barbati-lebede. Imi place Motoul: faptele facute la radacina se platesc mai tarziu . Ma duc sa caut o creanga de maslini in curte. Mai scrie..
apropo, eu zimbesc :) adica zimbeam, adica am zis-o pe un ton amicitesc, nu te incrunta si mai tare, domnule patriot vio_b, eu iti zic la multi ani de 1 decembrie asa, ca o pipa a pacii, desi nu cred in rominia
Avem aici, cred eu, clasicul caz în care nu ai ce spune şi nu ştii cum să o "nespui". Sunt destui scriitori care nu au ce spune, dar o nespun într-un mod personal şi estetic. Sunt alţiii care au ce spune, dar o spun fără personalitate, prozaic şi/sau clişeic. Dar mai sunt unii, tovarăşilor, care nici nu au ce spune, nici nu ştiu să o nespună. Textul de mai sus, această grămadă de cuvinte, mizează pe un simplu fapt: orice aş spune, atâta vreme cât o fac prin asocieri de cuvinte şi mecanisme care aparţin poeziei, e poezie. Şi atunci o dă înainte cu rânduri absolut independente, mizând pe sensurile pe care i le vor da cititorii... Numai că nişte cititori citiţi la mansardă (= sănătoşi la cap) nu-i vor atribui nicio valenţă "metaforilogică". Ok, dacă dau peste cana de cafea, vărsând-o, cineva (cum ar fi d-l Nicholas Dinu, pe care-l salut cu patimă) mi-ar spune că a fost voia lui Dumnezeu. O fi fost, în cele din urmă, dar până la El, te halesc sfinţii. So, legături de astea forţate, impalpabil logice, nesusţinute de context, de care e în stare doar autorul, degeabă există în ultimă instanţă. Concluziv: e tipul de poetizare metafizică în care cititorul tre' să pară incult, vulgar şi cretinel, iar autorul, genial.
Observăm că singurele puncte lirice sunt nişte nichitisme: tot primul vers, "neîncepută îmblânzire", "viul realității" greutatea culorii". Absolut nichitisme.
Revin cu o precizare: cuvântul „jedete” sau „jădete” este un regionalism și/sau arhaism care încă mai circulă în rândul băștinașilor din regiunea transcarpatica și Bucovina de Nord.
Eugen.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Cred ca aceasta e o poezie delicata prin compozitie, chiar impregnata de unele reverberatii postmoderniste, dar care isi defineste metafore de o factura lirica aparent arhaica. De exemplu metafora "anotimpuri de tămâie" (ca o definitie poate a cuminteniei, copilariei sau poate nu) alaturi de google, mail da o nota originala in final. "înghețate în" suna putin greoi cand reciti, creand un hop, un fel de balast al sunetelor pina aici fluente.
pentru textul : Te caut pe google mai des de"am nevoie de inca o dragoste
pentru a termina cartea aceasta
copacule
nu vrei sa te indragostesti de mine?"
sunt versurile Anei Il, o poeta din Brasov care s-a dus prea timpuriu, in urma unei boli neiertatoare. o poeta a carei opera m-a marcat.
ca sa nu mai spun ca cea de a doua strofa reda toate framantarile mele din ultimul timp...
pentru textul : scrâşnet dechiar nu-s in stare de un comentariu obiectiv, poemul tau m-a rascolit cu totul
multumesc Vladimir si ma bucur mult sa te citesc iarasi.
mulţumesc cristina pentru citire şi opinii şi te mai aştept.
pentru textul : românia lui virgil t -II- demi-ai placut ultimele trei versuri: "Frânturi de cer căzând din crengi de brad./Îngândurarea norului aduce/Zăpezi mirate ce din gânduri cad.", cat si "Ma prinde-amiaza blanda la rascruce", ca de obicei cand iau o pauza de poezie in vers alb vin pe pagina ta.
pentru textul : Lucirea ierbii frăgezind izvorul decu multi ani in urma, cred ca destul de multi pentru ca nu-mi mai amintesc alte detalii, am descoperit o carte scrisa de Herta Müller, "Animalul inimii", o carte tulburatoare ce propune cititorului sa priveasca lumea cu uimirea si ingenuitatea copilului. aceasta proza a ta, mi-a amintit de "Animalul inimii", simt acelasi sarm fermecator intr-un amestec fluent de copilarie si maturitate. incantata de lectura! anna
pentru textul : Astăzi am aflat ce-i frica decorectii: "rext" se va citi "text"
pentru textul : A treia cale: Răspuns pentru Marga Stoicovici, dar nu numai deAleena, consider de cuviință să răspund aici (dincolo e o traducere - http://www.hermeneia.com/traduceri/5000/ -): între inima mea și strada mea e o distanță cale de un înger. Al tatălui meu.
pentru textul : Umbra Îngerului deDomnule Manolescu, chiar îmi pare rău că nu continuăm. Eu în Rorty tot intru, poate ne mai vedem prin preajmă, dar interviu n-o să-i iau. Acum glumesc ca să destind și eu atmosfera și vă spun de pe acum: Hristos a înviat!
pentru textul : Replică la un com. al lui Călin Sămărghițean (Cailean) la un eseu al subsemnatului ”(1) Discuție (virtuală) cu Richard Rorty despre declinul adevărului redemptiv” postat pe Hermeneia. deam considerat ca nu este cazul sa intervin sub comentariul pe care l-ai lasat sub textul lui Stefan; insa aici lucrurile se schimba... acesta este un avertisment. ce bine ar fi fost daca renuntai la paranteza aceea!
pentru textul : preludiu în roșu deDoamne, și cînd mă gîndesc ce fain ar fi putut să iasă textul acesta. Părerea mea este că aici autorul are idei bune și are imaginație dar la capitolul artistic și gust este de-a dreptul trist. Uneori chiar mă întreb dacă unii oameni chiar nu văd cînd și ce scriu prost. Singura porțiune care reușește să se păstreze oarecum bine este prima strofă. Restul e alterat de gafe inestetice.
pentru textul : FRAGMENTE ORGANICE DE 1 ȘI 0 deAm gasit in text niste sintagme deosebite : "Iubito culeg buzele tale", " tăietură în care s-au prăbușit alte guri", " coșar pe înserate înghițit de fumul ultimei colibe de sare" "ghimpele plutelor trecând prin gutui"... Cred totusi ca v-ati dus prea departe cu vezicile care pocnesc (imagine chiar ilara) si cu "mă strânge de gât intestinul tău subțire și-aproape ". Se incearca o estetica a grotescului, numai ca, in opinia mea, strica textul contruit pana in acel moment. Ialin
pentru textul : Allienter deDa, Domnule. Dumnuata ai ramas cu partea aia buna din romantism. Eu am ramas doar cu ironia negativa a lui. Am avut, acum doua saptamani, discutii interminabile pe tema ironiei. Daca poate fi negativa sau pozitiva sau...cum o mai fi. Un profesor de matematica (Paul Flondor) m-a somat sa dau o definitie pt. ironie. N-am fost in stare. El a propus una. Eu i-am demonatrat ca exista o serie de exemple care o contrazic. Pana la urma Nicolaie Balota (profesor in Franta - inainte fusese idem profesor prin Anglia si Germania) - care venise in Romania cu ocazia lansarii unor carti ale Domniei sale, ne-a impacat. Concluzia a fost legata de teoria definitiei. Despre care Gonseth spune ca nu trebuie sa analizezi pana in panzele albe o idee pentru ca risti sa-ti scape printre degete. Si daca treaba asta e valabila pentru definitiile dificil de dat chiar pentru treburi mai simple, cu atat e mai greu este sa reusesti cand e vorba, de exemplu, de poezie. In fine, inchei spunand ca cine nu a reusit sa fie "face to face" cu Balota pierde enorm. Este un om de o calitate si o modestie extraordinare. Iar la 83 de ani pe care ii are, este de o luciditate si vivacitate intelectuala fantastice (a facut, incepand de la 30 de ani, 8 ani de puscarie pe timpuri pentru vina de a fi detinut literauta subversiva acasa - filosofi si poeti "decadenti" putrezi de tot soiul de idei care subminau materialismul dialectic si, implicit noua oranduire si omul nou socialist; comunist n-a mai apucat sa ajunga) . Iar nenorocitii din tarisoara noastra draga nu au reusit sa-i asigure, dupa '89, o catedra la Universitatea din Bucuresti. Si face omul, de placere si din obligatie pentr el insusi (are prin alte locuri o situatie materiala care-l scuteste de griji) cate o calatorie lunara de la Paris la Bucuresti si Cluj pentru a preda, ca profesor asociat, un curs la universitatile din cele doua orase. M-am racorit. Gata. Toate cele bune.
pentru textul : Căruciorul deRevin cu precizarea că textul are și o greșeală, să zic, typo: "umblii". Corect e "umbli".
pentru textul : După Pompei deAndu, textul ăsta fu scris sub influența vremelnică a unor picături de vin roș, deloc limpezi, după culesul viilor și fermentație, ceea ce se trecu în tulbureală versificată. Cu atât mai onorant comentariul tău, mulțam fain. Despre partea textelor SF, însă, Andu, să ne ierți - Calea Ginambria se blocă deocamdată, pe termen îndelungat, precum autostrăzile noastre - o să încerc a purcede întru găsirea asfaltului pierdut - om muri și-om vedea, mulțam încă o dată, pentru îndemn.
pentru textul : dura-vura dePoezia asta e specific douămiistă, e o limpede definiție a ei. Astfel că, a o critica înseamnă a-ți pune toată generația pe cap... așa că mai aștept patru ani să vă văd ce părere veți avea voi atunci despre "zecism" sau cum o să-i zică. Reacția lui Rameau o înțeleg pe deplin, nici mie nu-mi place bucătăria asta care e la o distanță de o apăsare de clanță de cămara de depozitare a rutinei ridicată la rang de poezie.
pentru textul : de dragoste desi inca ceva, yester, sper sa fie ultima data cind te rog sa renunti la comentariile astea "extra-textuale". Nu cred ca intereseaza pe nimeni unde ai sa predai tu la toamna si nici pe cine si ce traduci tu. Cred ca este o parerea generala ca astfel de precizari vanitoase nu pot fi percepute decit ca un gest de prost gust. Incearca sa pricepi asta. Pe aici sint tot felul de oameni. Unii mai modesti, asa ca mine, si nu prea simtim nevoia sa ne aminteasca cineva ca sintem handicapati filologic. Cred ca este o chestiune de bun simt.
pentru textul : Ca sunetul în fluier deCorectie. Repet mesajul anterior care a aparut cu tot soiul de greseli de nu se mai intelege om cu persoana. Cel putin la doua intrebari: "2) dacă literatura pornește, nu-i așa?, de la prezumția de ficțiune (ori, cel puțin, aceasta este înglobată în conceptul de literatură), despre ce fel de "relații non-cognitive directe cu alte ființe umane" poate fi vorba?" si: 3) "În ce măsură întrebarea «Are cineva vreo idee nouă despre ce am putea face noi, ființele umane, cu noi înșine?» poate oferi mântuirea, dacă nu ajungem și la un răspuns...ori, mai bine zis, la RĂSPUNS? ", Domnul R. a fost obligat sa raspunda la urmatoarea intalnire la care au luat parte, impreuna cu el, si doua dintre personajele sale: Ironistul si Metafizicuanul. Iar atfel de intrebari au fost puse, tocmai de Ironist, nu chiat in forma de mai sus, . Si, pentru a nu mai pune la incercare prea mult curiozitatea ambilor comentatori, voi posta astazi discutia care a avut deja loc.
pentru textul : (1) Discuție (virtuală) cu Richard Rorty despre declinul adevărului redemptiv de... este cel mai potrivit să privim prin lucruri și îi admir pe cei care deși lipsiți, ca noi toți de altfel, de timp, reușesc să o facă elegant. mulțumesc de emaptia deloc futilă a ta, Marina. cu gânduri bune, paul
pentru textul : personificare de toamnă deMă rog.
pentru textul : Prada deVirgil – finalul și mie mi-a plăcut inițial, dar acum accept că e prea implacabil.
Dorel – am avut si eu o reținere în legătură cu “statuia” și e justă observația ta,
mi-o însușesc, mulțumesc!
Cristina – ai dreptate, textul poate fi restrâns puțin, mulțumesc de sugestii.
“devorează” aș lăsa în forma asta.
Călin - finalul acela mi se părea potrivit, aveam impresia ca las orizont larg, dar acum pentru ca mi-ați sesizat cu totii acest lucru, o să mă gandesc.
vă mulțumesc tuturor de păreri, îmi sunt utile!
pentru textul : progresie paralelă şi inversă deda, bun textul. poate pe ici pe colo are cite o chestie putin fortata care ar putea fi atinsa nitelus cu o tușă finală dar în general e poezie nouă și bună. la mai multe..
pentru textul : Poem intravilan deE ok, Adrian. Nu trebuie să prezinţi scuze, nu ai de ce, nimeni nu are, însă apreciez gestul şi-ţi mulţumesc.
Eu doar am recitit poemul şi mi-am pus din nou aceleaşi întrebări ca în primul comentariu...cât loc am în inimă, câtă pâine am în mâini, cât timp am pentru ,,foamea şi setea” semenului meu...
Cât despre polemica de mai sus, sincer, fără ironie, apreciez foarte mult inteligenţa lingvistică a tuturor...şi am observat chiar şi inteligenţă interpersonală.
pentru textul : Întoarcerea la lucrurile mici deDa, este vorba exact de acea carte despre care am discutat la seminar cu studenții. Lor le este didicată, aș putea spune.
pentru textul : amartya deCaline, asa e, frumos indemn si bine asezat in poem. L-am simtit cu fiecare por... doar ca imediat m-am intors la batranul meu Cioran care zicea "lumea e un Nicaieri universal, de aceea nu ai unde pleca niciodata". Cat de discutabile sunt cuvintele lui, nu-i asa? Dar totusi atat de remarcabile... Placut poem, cu atat mi mult cu cat vad deja o mai mare grija asupra modului in care este transmis mesajul, si nu este vorba doar de tehnica poetica. Andu
pentru textul : The Great Escape dePe lângă imaginea care ne amintește de vremea când mergeam la munci patriotice, de băncuțele vopsite strident sau poate că deloc, doi oameni, confecționați din metal rezistent, extrem de elganți, încă mai speră în frumos, în plimbări arămii. Prinși în șuruburi, să le privim grația pusă în valoare de îmbrăcămintea de clasă; el - papion, ea – eșarfă prinsă în șurub. Se țin de mână, și acesta reprezintă primul „sentiment” uman din ei. Firește, dacă nu ar exista artistul din spatele „tabloului”, care să pună în evidență toate aceste aspecte de grafică fină, ne-am trezi în față cu un set de șaibe, piulițe, șuruburi, și le-am da o altă întrebuințare (la automobile, scaun electric, capac de budă, ș.a.m.d). Aalizeei, vă las o peniță aici. Pentru munca depusă, ochiul artistic și ideea filosofică, vă mai ștept și cu alte „forme de exprimare”(poezie, proză, ș.a.m.d), dar să nu renunți la grafică! Felicitări.
pentru textul : clasa muncitoare merge în paradis deAlina, te felicit pentru perseverenţă! Până la capăt, Alina... până la capăt!
pentru textul : A zecea antologie de cenaclu - Virtualia deCorect e, ca nu mai stim nimic, cine mai citeste teatru antic? In filmul Troia Achile avea ceas Rolex iar Lacul Lebedelor e dansat de barbati-lebede. Imi place Motoul: faptele facute la radacina se platesc mai tarziu . Ma duc sa caut o creanga de maslini in curte. Mai scrie..
pentru textul : Teatru Antic cu Calliope deapropo, eu zimbesc :) adica zimbeam, adica am zis-o pe un ton amicitesc, nu te incrunta si mai tare, domnule patriot vio_b, eu iti zic la multi ani de 1 decembrie asa, ca o pipa a pacii, desi nu cred in rominia
pentru textul : paul blaj - poetul miazănoapte - ed. Napoca Star - Cluj - 2010 deAvem aici, cred eu, clasicul caz în care nu ai ce spune şi nu ştii cum să o "nespui". Sunt destui scriitori care nu au ce spune, dar o nespun într-un mod personal şi estetic. Sunt alţiii care au ce spune, dar o spun fără personalitate, prozaic şi/sau clişeic. Dar mai sunt unii, tovarăşilor, care nici nu au ce spune, nici nu ştiu să o nespună. Textul de mai sus, această grămadă de cuvinte, mizează pe un simplu fapt: orice aş spune, atâta vreme cât o fac prin asocieri de cuvinte şi mecanisme care aparţin poeziei, e poezie. Şi atunci o dă înainte cu rânduri absolut independente, mizând pe sensurile pe care i le vor da cititorii... Numai că nişte cititori citiţi la mansardă (= sănătoşi la cap) nu-i vor atribui nicio valenţă "metaforilogică". Ok, dacă dau peste cana de cafea, vărsând-o, cineva (cum ar fi d-l Nicholas Dinu, pe care-l salut cu patimă) mi-ar spune că a fost voia lui Dumnezeu. O fi fost, în cele din urmă, dar până la El, te halesc sfinţii. So, legături de astea forţate, impalpabil logice, nesusţinute de context, de care e în stare doar autorul, degeabă există în ultimă instanţă. Concluziv: e tipul de poetizare metafizică în care cititorul tre' să pară incult, vulgar şi cretinel, iar autorul, genial.
Observăm că singurele puncte lirice sunt nişte nichitisme: tot primul vers, "neîncepută îmblânzire", "viul realității" greutatea culorii". Absolut nichitisme.
pentru textul : atât de vie deRevin cu o precizare: cuvântul „jedete” sau „jădete” este un regionalism și/sau arhaism care încă mai circulă în rândul băștinașilor din regiunea transcarpatica și Bucovina de Nord.
pentru textul : Umbra. deEugen.
Pagini