interesanta ideea de a construi poezie. mesajul nu își pierde menirea, însă se încifrează în text, încât, ca citior, te întrebi dacă autorul a voit să exprime ideea din titlu sau să se descopere cititorului în toată complexitatea sa.

Vladimir - Unele poeme le scoti gata coapte, altelor le ratezi momentul :). Si e si o betie a gandurilor. Virgil - Unde pot sa modific ceea ce am remarcat amandoi?

Daca ai incerca sa rescrii textul de mai sus concentrand la maximum, poate ar iesi ceva. Dar nu-mi place sa dau sfaturi. Asa ca nu ma asculta.

Masha, am intrat pe site, pentru frumosul acestor cuvinte, fiindcă tu asta reliefezi, de fapt, partea frumoasă a lui a fi. laşi lectorul să construiască propriile imagini şi păreri, îi sugerezi să chibzuiască prin simplul fapt că spui "poate":
"Poate că nu vom ajunge niciodată desăvârșiți".

sunt aşa de frumoase aceste două versuri:
"Știu că îmi vei lua bărbia în palmele tale
de bărbat crescut singur și-mi vei șopti să tac" pline de semnificaţie. delicate şi profunde.

alma, eu cred ca tu incepi sa ai o problema. care nu are nici o legatura cu tot ce se petrece aici. tu insa simti nevoia sa iti rezolvi aici problema. si, cum spun medicii, folosesti un tratament nepotrivit pentru problema pe care o ai. si e pacat pentru ca nici problema nu se rezolva si te agiti degeaba. ce am scris eu mai inainte este o zicala romaneasca si ideea nu este in a jigni pe cineva ci a caracteriza o apucatura, o situatie. sper sa inteleaga paul asta. si oricine cade in hermeneutica lui de aici. in ce priveste tu, alina, ce are capra cu iapa? tu chiar nu pricepi ca aluneca spre penibil toata smiorcaiala asta? te-am obligat eu vreodata sa faci ceva? ba mai mult, te-am rugat eu sa o faci? pina si orice urma de recunostinta isi pierde orice haz cind cel ce o merita se coboara la ce te cobori tu. enigma mea este cum de tu nu pricepi asta. sau poate o fi asa de aiurea in romania zilele astea ca nu se mai vede binele de rau si normalul de anormalitate. ciudat...

mă voi gândi

mulţumesc

continua cursivitate a cuvintelor, nedespărțite de nimic, doar de cuvinte ce uneori o iau de la un capat care oricum nu e un capăt, deoarece totul e alb în fundal... realitatea ce inspiră metaforele poetice fac poemul crud mărturisind că autorul, deși pare unul saturat de ceea ce vede, unul căruia realitatea îi este iluzorie și superfluuă, este, de fapt, foarte bine înfipt în realitate și știe, cum puțin cred că o pot face - personal nu am mai întâlnit un altul -, să o numească, să o arate cu degetul, să o acuze, să o zugrăvească pe pereții retinei noastre ca un talentat creator de graffiti pe pereții albi, gri și inexpresivi ai realității în care conviețuim.

Recunosc, textul nu e deloc fluid. Voi mai lucra la forma si voi simplifica continutul. ..." cu limbile lor sedate de har", poate vei intelege ce-am vrut sa spun. Totusi, nu pot renunta la partea asta. Multumesc pentru sfat!

1, Virgil (Boba mai târziu puţin), am început un proiect de cronici ale unor cărţi pe care le consider semnificative dar despre care critica care, chipurile, se doreşte „profesionistă” nu se învredniceşte să scrie. Proiectul a fost deschis cu autorii A. Gejan şi D. Cozan (texte postate şi pe H.) şi e în lucru o cronică despre volumul lui S. M. Grad („Surogat”). Ag vrea să scriu şi despre „Mirabile Dictu” (nu ştiu când încă). Dar nu sunt în posesia volumului. Există două posibilităţi: (a) să-mi indici dacă poate fi achiziţionat prin poştă direct de la editură (nu dispun de timpul necesar să umblu prin librării); (b) să-mi trimeţi volumul în *.pdf prin email la [email protected]. Asta în măsura în care eşti de acord să fi cuprins în proiectul meu.

2. Boba, este evident că suferi de personalităţi multiple; şi nu că „joci numai teatru” cum te lauzi, fiind vorba de ceva patologic (şi te rog să mă crezi că ştiu ce spun). Şi dacă unele dintre ele sunt (oarecum) simpatice, altele sunt de-a dreptul…nu vrea să folosesc cuvântul. Dovada se găseşte chiar în com-urile tale la textul de faţă, atunci când, una dintre personalităţile din ultima categorie, întâi scuipă „Nu înțeleg ce rost are să postezi pe site poeme publicate pe hârtie” urmând o justificare complet aiurea şi apoi, în alt com. când, pe bună dreptate autorul îţi dă peste nas, alta linge (scuipatul) „Poemul însă este super, ca de altfel aproape întregul Mirabile Dictu, un volum de versuri pe care, oricât rearanjez, îl păstrez mereu la față în biblioteca de acasă.” Poate că cineva care te întrece este unul de-şi zice Bobadil. Îl cunoşti cumva? În ceea ce priveşte „sponsorizările” de care faci caz şi când trebuie şi când nu, dacă tot le faci, fă-le în stil grande. Instituie şi tu un premiu de câteva mii de EU care să asigure tipărirea volumului premiat la o editură ca lumea care să dispună şi de o distribuţie corespunzătore şi nu la una de kakao (nici măcar la astea nu sunt de ajuns cei câţiva marafeţi pe care-i oferi). Cu câteva sute de EU pe care îi dai, măi Mecenică, am vrut să scriu „Mucenică” (şi nu te gândi la „Mucenic” ci indirect la obiectul acela de şters la nas) nu faci altceva decât să-ţi satisfaci paranoia uneia dintre personalităţi prin care obligi să fi inclus în juriu atunci când pe H. ţi s-au interzis lansările individuale de, chipurile, „concursuri”; rezultatul cărora fiind dat de alte două personalităţi ale matale, una incompetentă şi alta rău intenţionată. Şi nu te mai da mare că citeşti cărţi de pe la o mie şi un pic (eventual în manuscris) pt. că, dacă o şi faci, lucru de care mă îndoiesc, tot nu înţelegi nimic. Cum am inimă largă, îţi pun la dispoziţie o listă întreagă din aceiaşi perioadă, dar şi din altele, pe care ţi le ofer citite gata, dar şi înţelese, ca să nu te mai oboseşti. Ce să-i faci? Am avantajul vârstei şi al timpului la care le-am parcurs înainte de a mă „boşorogi” cum binevoieşti să mă gratulezi cu gingăşie într-un com. la un text al subsemnatului. În încheiere, pt. că ştiu că unuia dintre Bobadili îi plac bancurile, citeşte-l pe cel ce urmează. Ci că pe o insulă ce părea pustie acostează un vapor. Spre uimirea celor de pe vas găsesc acolo un unic supravieţuitor (englez) al unui naufragiu întâmplat demult (vezi „Doom” pt. corectitudine; când e locuţiune adverbială, se scrie „de mult”; nu e cazul aici). Acesta îi invită să vadă cum s-a descurcat de unul singur, indicându-le trei clădiri pe care le construise. Îi conduce la prima şi-i invită în interior: „Aici e casa în care locuiesc”. Idem la a doua: „Aici e clubul pe care îl frecventez”. Pe a treia o ignoră. „Dar pe ea de ce nu ne inviţi s-o vizităm”? „Aceea….Aceea e clubul pe care nu-l frecventez”. Cred (sper), dar nu sunt sigur că ai înţeles despre ce e vorba. Dacă nu, adaug, poate te prinzi: şi ăia mulţi care te bântuie o să se plictisească şi ei de vidul tău interior (şi nu acela Buddhist sau din fizica subcuantică care e „plin”) şi vei deveni… Dacă sunt prea subtil, spune-mi, nu te jena. O să-ţi mai fac o ultimă vizită să-ţi „explic”, şi cu asta, basta. Asta nu mă face ca, în final, să nu-mi rămâi simpatic (în calitate de caz patologic).

parerea mea... mai mult sau mai putin estetica Si sper sa nu se supere maestrul Vlad. Mie nu imi place si nu neaparat din cauza rosului, care e ok la urma urmei. Mi se pare prea pestrit ca tipuri de fonturi. Fontul negru cu numele editurilor abia se vede la mine. Chiar si nota aia cu in memoriam ... abia se vede. Apoi "chestiile alea cu pin"... (ca nu stiu cum sa le numesc) alea pe care scrie Poezie si Roman. Nu le inteleg rostul... estetic. Mi se par cam tiganoase. Nu ca as avea eu ceva cu tiganii dar nu le apreciez estetica in mod deosebit. Imi par ca niste umpluturi neelegante in plus. .. am spus ca sint umpluturi?...!.. Apoi... un fluture aiurea acolo. Cind pe sirma e o tipa cu umbrela. Adica umbrela=ploaie=noiembrie. Mai merge. Dar fluturele in noeimbrie e chiar aiurea. Mai ales ca e decembrie. Infantil. Parca e ideea unei fetite de 13 ani care orice face tot printese deseneaza. Asa si cu fluturele asta pe care parca l-am mai vazut undeva. Si apoi este U-ul. UUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU-ul acela Maaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaare. De parca e e Universitatea Craiova. Sau Uniter. Sau magazinul Unirea. Sau UTA Arad. Sau UMGB. U asa mare vine de la Universitate in general. Si apoi aici e ..... in mijlocul cuvintului. Pe bune ca e absolut aiurea. Si apoi IASI jos scris cu..... rosu!!! Din nou o culoare care nu mai apare in fonturi. Afisul are destula inconscventa artistica dupa parera mea. Dar speram la mai bine, pe viitor.

cu riscul de a fi cam monotona, de a nu aduce nimic nou, spun si eu da. am ajuns ca un submarin, ies la suprafata doar atunci cand ceva chiar ma misca si daca as da impresia ca-s prea sensibila, nope, nu-s. :o)
dar, despre poezie.
nu-mi place "oamenii invata", "invatatul" de prin poezii. e tocit. nu m-am impiedicat insa de el, poezia e chiar buna si poate aici chiar isi are rostul, mai degraba l-as scoate din sutele alea de poezii care l-au tocit. e o poezie foarte pura (bine gasita neprihanirea din titlu), toate strofele au potentialul lor emotional, se imbina bine, de fapt nici n-are importanta, important e ca a deschis un loc in care am incaput.
e penita mea si fac ce vreau cu ea. :o)

am scris despre folosirea diacriticelor deoarece am obsevat că la cel de-al doilea poem al tău postat aici nu le-ai mai folosit. pentru asta am spus că este de preferat folosirea lor. am revenit cu acest comentariu pentru a nu se creea confuzii. Madim

Să înteleg că cine gândește greșește omenește o zi bună tuturor.

da, foarte bun haiku, felicitari. interesanta trecerea de la ideea de sonoritate la cea ce miraj optic