in poezie ca si in viata, lasam uneori cheia sub presul de la intrare, la indemana... vor intra doar cei ce stiu sa asculte "stolul de vecernii inzapezite pe o dunga a iernii", simbolul mainii care alinta, e picatura de liniste, uneori poezia e doar o ... "melodie trista" , asa cum tipatul, e o stare de odihna. deosebit versul: "vei fi frumoasa si fara mine", imi place mult, de-altfel sunt multe versuri aici care au aceea profunzime empirica, ce a locuit intai spatiul inimii tale... cu siguranta versul tau merita mai mult decat pot eu spune, ti-am citit poemele, le-am tot citit:)
Vladimir, poeziile tale sunt toate aproape pline de simbolistică mai mult sau mai puțin stearpă, să preiau termenul tău. Și uite că încă o dată faci dovada unui ochi care nu vede decât în sine însuși, fiindcă mă miră că ești rupt de simțire și trăire. Pe de altă parte, apreciezi pozitiv texte care sunt la limita mediocrului, iar acest fapt este, încă o dată, foarte transparent. Dacă poeziile mele îți par slabe, nu mă deranjează, fiindcă știu că dacă le-ai fi văzut sub semnătura altui nume nu ai mai fi spus asta. Apreciez o părere sau un comentariu care vine intenționat pozitiv, indiferent că marchează puncte slabe. Aș fi apreciat de asemenea să văd că nu ești părtinitor. Și că te ții la distanță de polemici. În privința stilului în care scriu și pe care până acum 2 luni îl admirai, deși aveam texte sub valoarea acetsora de pe Hermeneia, permite-mi să evoluez în propriul meu ritm și cu marja de cultură pe care o asimilez în fiecare zi. Accept sfaturile pertinente. Dacă ar fi fost un text mediocru-slab, ți-aș fi dat dreptate. Am destule, pe care deja le-am pus singură în recycle bean. Și de la o vreme las la dospit. Mă voi stăpâni a-ți comenta poeziile, tocmai pentru că aș avea multe de spus în defavoarea lor și a-i crede că este unmijloc de a răspunde cu aceeași monedă. Rgămintea mea este dacă nu suporți ceea ce citești pe pagina mea, sau nu suporți autoarea, să dai ignore. Sau crezi că a folosi o astfel de strategie îți aduce beneficii? Știi bumerangul, știi cum se întorc lucrurile. Și mai știi cum văd, cum percep dincolo de manifest oamneii, scrierile, întâmplările. Aici mă opresc și orice comentariu în plus va avea non-răspuns din partea mea. Știm amândoi de ce.
mulțumesc.
intenția mea este ca să existe numai acordări justificate. evident, numărul penițelor acordate unui text nu vorbește exclusiv despre un fel de cuantificare a valorii lui ci mai degrabă deste numărul de cititori care l-au considerat deosebit, remarcabil. este un fel de „concurs de frumusețe” și poate fi destul de relativ. sînt deschis și la alte idei.
am citit poemul cu voce tare sa aud dansul nejudecatii...nimeni nu va îndrăzni "să pună semnul egal între mine și umbră" pentru că am să îmbrac altă rochie și am să plec prin anotimpuri cu sentimentele la plic. cu drag, erika
dorin, ... singura mea tentație, în cazul de față, a fost aceea de a constata și consemna (bineînțeles într-un mod subiectiv, personal) o realitate...departe de mine "tentația verdictelor, a moralizării"...
Anca, ai tu un feminin tandru și discret, atunci când îți lași inima să vorbească în poezie. Aici, motto-ul aduce o adâncime, o vizualizare a scenei marine, pe linia demarcată de ferestrele-anotimp, cele patru prin care marea trece mereu altfel. Cred că în primul vers aș elimina "din inimă", fiindcă se subînțelege, de acolo, din inimă este scrisă poezia, emană din fiecare cuvânt. Și acel "din inimă" devine prea explicativ. Versurile rămân frumoase per se astfel: "despre ultima catedrală de nisip îți voi scrie dintr-o mare fără țărmuri" La fel, din ultimul vers, aș elimina "de tine", este evident că este "el", fiindcă lui îi scrii (în poezie) dintr-o mare fără țărmuri. Și dacă nu lași adresantul așa, subliniat la final, e mai frumoasă ultima imagine: "mi-e dor de fiecare dată cînd deschid fereastra mării". Mi s-a întipărit poezia, îmi amintește de filmul "Un bărbat, o femeie". :)
Cindva ( cind deja nu mai credeam ca moartea poate fi trasa pe sfoara) am facut parte dintr-o comunitate , una din multele care incercau sa aduca bucurii si cumva consolare prin fericire, copiilor bolnavi de cancer in stadiu final. O fetita ,Svetlana o chema, venita-n tara din ucraina suferea de leucemie , era o fetita tacuta, unul din acei copii crescuti in lipsa de orice un copil ar putea sa vrea.Sau macar sa aiba Am intrebat-o ce si-ar dorii. S-a uitat la mine mirata. O pereche de pantofi de lac roz mi-a raspuns. A primit pantofii si, parca s-ar fi bucurat de ei. Nu stiu. Apoi a vrut un aparat mic de radio cu casti, dar sa prinda post rusesesc. de asta parca s-a bucurat mai mult. Apoi mi-a cerut o papusa Barbie, cind i-am dus-o Svetlana deja murise... Am stat asa nauca o vreme cu papusa inutila-n mina apoi am pus-o pe patul Svetlanei si-am plecat .Asa si cu avioanele tale..e o poezie care doare.viata doare.
Virgil, varianta ta este si mai spalata. sunt si cateva lucruri la care nu voi renunta, precum "excitate de un posibil terorist individual cu ţeapă", pentru ca tin la referent, intr-o proaspata judecare massmedia a noului specimen de terminator-tepes, in acelasi tmp om de lume si filosof, un fel de erou civilizator care-si face singur dreptate. voi intra ceva mai tarziu in text. multumesc mult. ma bucur ca ti-a placut.
cu sigurnață reușită. pentru motivele înșirate mai sus. și chiar pentru titlu. m-au izbit, în special,:
”soarele îţi răsare dintr-o rotulă şi apune în alta
începi să semeni cu desenele copiilor pe asfalt”
are forță, originalitate, denotă talent, dar și exercițiu. jos cu pălăria!
ultimele 2 strofe sunt miezul poemului...
/un fulger
te face să tresari
cum pianistul apasă o clapă umedă
greșită
în povestea aceasta am rămas eu
răsturnând lumea pe umăr
culorile semafoarelor se schimbă
cameleonic
simt viața mea pulsând în ele
și e o noapte ca prima noapte a lui
adam/
finalul foarte puternic ...
expresia ,,parul ca o cafea prajita''mi se pare usor fortata in intentia de a gasi ceva inedit...nu stiu, e doar o parere
Personal consider acest text ca ducând lipsă de poezie. Nu are nici acel vechi mirositor al unui timp, nici modernism, nu exprimă mai nimic. Totuşi, din mai nimicul acela, găsesc un orificiu de psihologie mică, mică, cât un grăunte, prin care încerc să dau sensuri "semaforului". Şi da. Unde este misterul şi profunzimea spuselor aici? „la ce vă gândiţi când aşteptaţi la semafor? Credeţi că sunteţi dependenţi de viteză sau de sex?” Adică unde este acea parte de genial, care să mă transforme? Ei, da, şi? Deci, nu. Mergând pe text în sus şi-n jos, mă izbesc de veşnica problemă la români. Criză economică, stăm la coadă să luăm ouă, conserve de peşte peste tot în alimentară, Ceuşescu nu mai este. Bun. Încerc să încadrez textul cumva spre un “the dead end” dar nici aşa nu iese mare lucru. Doar pot spune cât de genial a jucat Raymond Herbert Wise acolo. Problema se pune aşa la mine: când citesc trebuie să simt, să văd, mai ales să văd imagini, dacă asta nu se întâmplă, nu e cu supărare, citim alţi autori şi nici nu însemnează că judecata mea este corectă din punctul tău de vedere. Am vrut de mai multe ori să-mi las impresia pe acest text şi iată că o şi fac.
Găsesc redundante aceste formulări: “cerc_despicat_din_cerc_cerc_despicat_din_cerc ţipă” şi mai sunt şi altele de acest gen, repetiţii care vor să transmită ceva dar nu transmit. Personal ador repetiţiile atunci când sunt plasate bine într-un context. Obositor, nu oboseala aceea plăcută în care îţi simţi mintea istovită de „multul vremurilor”, “multul vremurilor tale”, găsesc aici. Nu găsesc acel obositor-liniştitor aici, acel obositor cu bune şi rele, pe care îl iubim „nu îl am” şi dacă „nu îl am” merg să vorbesc cu Tim Burton, să-mi găsească un rol în viaţă care mi se potriveşte.
Nu am insistat pe text din motive clare. Nu am găsit nimic interesant aici, în schimb mi-am dorit să las un semn, o critică în semn de libertate.
Mulţumesc.
Excelent domnule, excelent! rar imi e dat sa mai citesc asa ceva pe Hermeneia. Yester, mi-ai facut ziua. O poezie adevarata si moderna. Unde e Fluerasu sa o vada? Excelenta e si data din poza. Cred ca si in 2100 romanii au sa mai aiba o dacie acolo prin ograda, asa de saminta. Imi plac si licentele poetice.
si mie mi-a placut textul si, recunosc, m-a facut sa zambesc azi in fata calculatorului. poate ca si asta conteaza si face, pana la urma, ca un text sa fie/sa devina poezie - ca vrea sa imparta ceea ce are
pai ai putea sa faci din venele insele niste linii de inalta tensiune... asa ai scoate partea cu vizita draga. fa o analogie... nu cred ca poti taia finalul de tot pentru ca ar cam ramane textul in aer... Ialin
E un poem în care sacrul din om și omenescul din sfinți/zei/dumnezeu se îmbină până la limita contopirii. Îmi amintește de acel "sentiment oceanic" pe care îl resimte orice om, atunci când privește spre Dumnezeu. În prima strofă, dumnezeul în care "ei" locuiesc are aparent "lacune": fără mâini, fără tălpi, anemic. Un dumnezeu cu slăbiciuni de om sau chiar mai mult, cu toate neputințele lui. Aici, în această strofă, deși se vede că sunt alese cu grijă, perturbă: "starea de agregare", "acrilic", "glucidul iubirii". Sunt imagini durificate, ușor ironice chiar. Nu știu de ce aș fi ales alte variante mai în acord cu imaginile conturate. În strofa a doua, atemporalul, continuitatea spirituală, implicit psihică, în arborele inter- și transgenerațional, până la rădăcinile originare, sunt redate desăvârșit. Are coerență, fluiditate și forță. Strofa a treia redă dumnezeului perenitatea, prin versuri inedite: "și iarba crește într-un dumnezeu", "un dumnezeu verde cum pasărea-dumnezeu poartă cu sine toate anulatele zboruri". Aș fi scris altceva în loc de "supt", aș fi inversat la final sub forma "zboruile anulate" - deși e vizibil că ai evitat o rimă "toate-anulate"; ar merge cumva schimbat. Cred că este unul din cele mai frumoase poeme din seria "poemele lui David". Lucrat cu migală, o spiritualitate înaltă în care Poezia are toate zborurile în ceruri limpezi. Felicitări, Alma!
wow! Nu îmi imaginam să îți mai aduci aminte discuția. Dar iată că mi s-a făcut dor de Brașov. Dacă lipsa de valori ne face să scriem... bine, înseamnă că tot e bine. Sau e... de bine.
aud des și „cristos” și cred că e chiar acceptată și forma asta, dar e intrată foarte tîrziu în uz la noi, adică destul de recent. la urma urmei nu prea contează
"de parcă ar dormi treji" sună cam disonant si inestetic
finalul te face sa te oprești și să cauți să îl înțelegi. probbail din cauza ambiguității dar mi se pare puțin am simpluț textul
Ioana, la începutul textului e un mini-video de pe site-ul Centrului Pompidou, despre creația lui Rogers. Despre acest Centru George Pompidou, considerat emblema lor în materie de arhitectură, am mai scris pe Hermeneia:"Acest centru a fost inaugurat de domnul Valéry Giscard d'Estaing, Președintele Republicii, în data de 31 ianuarie 1977. Arhitecții Centrului George Pompidou, Renzo Piano, Richard Rogers și Gianfranco Franchini au conceput această construcție ca pe o “diagramă spațială evolutivă”. Clădirea este compusă din două părți: infrastructura alcătuită din 3 niveluri în care sînt grupate zonele tehnice și de servicii și suprastructura alcătuită din sticlă și oțel ce se dezvoltă pe 7 niveluri incluzînd terasa și mezaninul. Semnificativ acestei arhitecturi originale este amplasarea circuitelor tehnice și a circulației între niveluri în exterior, fiind parte estetică integrantă a fațadelor, acest lucru fiind marcat prin patru culori: albastru – aer, climatizare; verde –fluidele, circuitele apei; galben – instalațiile electrice; rosu – ascensoarele, scările cît și accesul pompierilor. Această concepție a permis o deosebită mobilitate funcțională a spațiului interior fiind posibilă recompartimentarea variabilă funcție de specificul manifestărilor culturale ce se derulează permanent în cadrul centrului.Centrul George Pompidou est prevăzut cu o mare esplanadă ce constituie un loc de continuitate culturală între instituție și oraș." Și sigur pentru că erau italieni, Renzo Piano și Rogers au gândit și au integrat și Muzeul Constantin Brancusi (intrarea la acest muzeu e gratuită!) în stânga esplanadei. Voi mai aduce câteva fotografii din interiorul expoziției și le voi adăuga, dar ieri m-am întâlnit cu Nicole și cu toată familia ei care plecau pentru sărbători în Belgia și de unde vă trimite deja urările, citind cu plăcere volumul "Mirabile dictu".
sister, dupa cum spui, este poezie, proza, colaj si telenovela (+2 finaluri, cu al nepotului 3; ma refer, fireste, la finalul propus de adrian, la comentarii, inainte de interventia ta). ma bucur mult ca-ti place. mi-ar fi placut sa specifici si ce anume iti place mai tare. grandpa
paul, multumesc de incurajari. nu stiu daca e vorba de evolutie sau nu. eu imi vad de drumul meu si traiesc poezia asa cum pot. ma bucura doar sa aduc in oameni ceva nou, reactii precum ale tale, care, fiind sincere, inseamna ca cititorul chiar s-a simtit bine. nu inseamna ca falsez si scriu pt. cititor, inseamna ca pot transmite exact ceea ce vreau. de fapt spre asta doresc sa evoluez:) multumesc de vizita
se scrie double dose daca asta ai vrut sa scrii in engleza despre text,.. chiar daca pare ambiguu, textul are niste idei clare in el nu stiu daca expresia "cind ca" este prea reusita acolo iar "perpetua regasire de sine" e cam uzat inceputul insa e bun as vrea sa mai vad texte de-ale tale aici
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Imi place. ai un stil reconfortant si natural, care m-a destins inca de la prima lectura...te citesc cu interes!
pentru textul : cartierul de nord decorzile pielii în loc de coardele pielii.
scuze.
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 23 defrancisc, multumesc de trecere, dar, cred, ești dezolant, lipsit de păreri și neconstructiv. nu pot lua în seamă ironiile tale amuzante.
pentru textul : Tânărul din Nain dein poezie ca si in viata, lasam uneori cheia sub presul de la intrare, la indemana... vor intra doar cei ce stiu sa asculte "stolul de vecernii inzapezite pe o dunga a iernii", simbolul mainii care alinta, e picatura de liniste, uneori poezia e doar o ... "melodie trista" , asa cum tipatul, e o stare de odihna. deosebit versul: "vei fi frumoasa si fara mine", imi place mult, de-altfel sunt multe versuri aici care au aceea profunzime empirica, ce a locuit intai spatiul inimii tale... cu siguranta versul tau merita mai mult decat pot eu spune, ti-am citit poemele, le-am tot citit:)
pentru textul : Aceasta e doar o melodie tristă dePropun ca un asemenea clasament să apară lunar. Ce părere aveți? Pentru clasamentul de aprilie, cine dorește să lucreze cu mine în echipă?
pentru textul : Cel mai, Cea mai deAdriana, Vlad
pentru textul : eu când nu vreau să mor nu mor deVladimir, poeziile tale sunt toate aproape pline de simbolistică mai mult sau mai puțin stearpă, să preiau termenul tău. Și uite că încă o dată faci dovada unui ochi care nu vede decât în sine însuși, fiindcă mă miră că ești rupt de simțire și trăire. Pe de altă parte, apreciezi pozitiv texte care sunt la limita mediocrului, iar acest fapt este, încă o dată, foarte transparent. Dacă poeziile mele îți par slabe, nu mă deranjează, fiindcă știu că dacă le-ai fi văzut sub semnătura altui nume nu ai mai fi spus asta. Apreciez o părere sau un comentariu care vine intenționat pozitiv, indiferent că marchează puncte slabe. Aș fi apreciat de asemenea să văd că nu ești părtinitor. Și că te ții la distanță de polemici. În privința stilului în care scriu și pe care până acum 2 luni îl admirai, deși aveam texte sub valoarea acetsora de pe Hermeneia, permite-mi să evoluez în propriul meu ritm și cu marja de cultură pe care o asimilez în fiecare zi. Accept sfaturile pertinente. Dacă ar fi fost un text mediocru-slab, ți-aș fi dat dreptate. Am destule, pe care deja le-am pus singură în recycle bean. Și de la o vreme las la dospit. Mă voi stăpâni a-ți comenta poeziile, tocmai pentru că aș avea multe de spus în defavoarea lor și a-i crede că este unmijloc de a răspunde cu aceeași monedă. Rgămintea mea este dacă nu suporți ceea ce citești pe pagina mea, sau nu suporți autoarea, să dai ignore. Sau crezi că a folosi o astfel de strategie îți aduce beneficii? Știi bumerangul, știi cum se întorc lucrurile. Și mai știi cum văd, cum percep dincolo de manifest oamneii, scrierile, întâmplările. Aici mă opresc și orice comentariu în plus va avea non-răspuns din partea mea. Știm amândoi de ce.
pentru textul : Ochi de leu deidei in celofan subtire. imi aminteste de o alta poezie, alt cintec.
pentru textul : crucile demulțumesc.
pentru textul : hermeneia 3.0-d deintenția mea este ca să existe numai acordări justificate. evident, numărul penițelor acordate unui text nu vorbește exclusiv despre un fel de cuantificare a valorii lui ci mai degrabă deste numărul de cititori care l-au considerat deosebit, remarcabil. este un fel de „concurs de frumusețe” și poate fi destul de relativ. sînt deschis și la alte idei.
am citit poemul cu voce tare sa aud dansul nejudecatii...nimeni nu va îndrăzni "să pună semnul egal între mine și umbră" pentru că am să îmbrac altă rochie și am să plec prin anotimpuri cu sentimentele la plic. cu drag, erika
pentru textul : Despre suflet dedorin, ... singura mea tentație, în cazul de față, a fost aceea de a constata și consemna (bineînțeles într-un mod subiectiv, personal) o realitate...departe de mine "tentația verdictelor, a moralizării"...
pentru textul : Scrisori către Diogene (V) deAnca, ai tu un feminin tandru și discret, atunci când îți lași inima să vorbească în poezie. Aici, motto-ul aduce o adâncime, o vizualizare a scenei marine, pe linia demarcată de ferestrele-anotimp, cele patru prin care marea trece mereu altfel. Cred că în primul vers aș elimina "din inimă", fiindcă se subînțelege, de acolo, din inimă este scrisă poezia, emană din fiecare cuvânt. Și acel "din inimă" devine prea explicativ. Versurile rămân frumoase per se astfel: "despre ultima catedrală de nisip îți voi scrie dintr-o mare fără țărmuri" La fel, din ultimul vers, aș elimina "de tine", este evident că este "el", fiindcă lui îi scrii (în poezie) dintr-o mare fără țărmuri. Și dacă nu lași adresantul așa, subliniat la final, e mai frumoasă ultima imagine: "mi-e dor de fiecare dată cînd deschid fereastra mării". Mi s-a întipărit poezia, îmi amintește de filmul "Un bărbat, o femeie". :)
pentru textul : dernier baiser deCindva ( cind deja nu mai credeam ca moartea poate fi trasa pe sfoara) am facut parte dintr-o comunitate , una din multele care incercau sa aduca bucurii si cumva consolare prin fericire, copiilor bolnavi de cancer in stadiu final. O fetita ,Svetlana o chema, venita-n tara din ucraina suferea de leucemie , era o fetita tacuta, unul din acei copii crescuti in lipsa de orice un copil ar putea sa vrea.Sau macar sa aiba Am intrebat-o ce si-ar dorii. S-a uitat la mine mirata. O pereche de pantofi de lac roz mi-a raspuns. A primit pantofii si, parca s-ar fi bucurat de ei. Nu stiu. Apoi a vrut un aparat mic de radio cu casti, dar sa prinda post rusesesc. de asta parca s-a bucurat mai mult. Apoi mi-a cerut o papusa Barbie, cind i-am dus-o Svetlana deja murise... Am stat asa nauca o vreme cu papusa inutila-n mina apoi am pus-o pe patul Svetlanei si-am plecat .Asa si cu avioanele tale..e o poezie care doare.viata doare.
pentru textul : atașatul meu sexual deVirgil, varianta ta este si mai spalata. sunt si cateva lucruri la care nu voi renunta, precum "excitate de un posibil terorist individual cu ţeapă", pentru ca tin la referent, intr-o proaspata judecare massmedia a noului specimen de terminator-tepes, in acelasi tmp om de lume si filosof, un fel de erou civilizator care-si face singur dreptate. voi intra ceva mai tarziu in text. multumesc mult. ma bucur ca ti-a placut.
pentru textul : terorism individual* decu sigurnață reușită. pentru motivele înșirate mai sus. și chiar pentru titlu. m-au izbit, în special,:
”soarele îţi răsare dintr-o rotulă şi apune în alta
începi să semeni cu desenele copiilor pe asfalt”
are forță, originalitate, denotă talent, dar și exercițiu. jos cu pălăria!
pentru textul : oniromahie deDeosebit de frumoasă această elegie șoptită, murmur delicat pe malul unui anotimp al marilor treceri.
pentru textul : stau pe malul unui râu trist deultimele 2 strofe sunt miezul poemului...
/un fulger
te face să tresari
cum pianistul apasă o clapă umedă
greșită
în povestea aceasta am rămas eu
pentru textul : poem cu geamuri fumurii derăsturnând lumea pe umăr
culorile semafoarelor se schimbă
cameleonic
simt viața mea pulsând în ele
și e o noapte ca prima noapte a lui
adam/
finalul foarte puternic ...
expresia ,,parul ca o cafea prajita''mi se pare usor fortata in intentia de a gasi ceva inedit...nu stiu, e doar o parere
Personal consider acest text ca ducând lipsă de poezie. Nu are nici acel vechi mirositor al unui timp, nici modernism, nu exprimă mai nimic. Totuşi, din mai nimicul acela, găsesc un orificiu de psihologie mică, mică, cât un grăunte, prin care încerc să dau sensuri "semaforului". Şi da. Unde este misterul şi profunzimea spuselor aici? „la ce vă gândiţi când aşteptaţi la semafor? Credeţi că sunteţi dependenţi de viteză sau de sex?” Adică unde este acea parte de genial, care să mă transforme? Ei, da, şi? Deci, nu. Mergând pe text în sus şi-n jos, mă izbesc de veşnica problemă la români. Criză economică, stăm la coadă să luăm ouă, conserve de peşte peste tot în alimentară, Ceuşescu nu mai este. Bun. Încerc să încadrez textul cumva spre un “the dead end” dar nici aşa nu iese mare lucru. Doar pot spune cât de genial a jucat Raymond Herbert Wise acolo. Problema se pune aşa la mine: când citesc trebuie să simt, să văd, mai ales să văd imagini, dacă asta nu se întâmplă, nu e cu supărare, citim alţi autori şi nici nu însemnează că judecata mea este corectă din punctul tău de vedere. Am vrut de mai multe ori să-mi las impresia pe acest text şi iată că o şi fac.
pentru textul : Jazz ambiental. Semafoare inegal dezorientate deGăsesc redundante aceste formulări: “cerc_despicat_din_cerc_cerc_despicat_din_cerc ţipă” şi mai sunt şi altele de acest gen, repetiţii care vor să transmită ceva dar nu transmit. Personal ador repetiţiile atunci când sunt plasate bine într-un context. Obositor, nu oboseala aceea plăcută în care îţi simţi mintea istovită de „multul vremurilor”, “multul vremurilor tale”, găsesc aici. Nu găsesc acel obositor-liniştitor aici, acel obositor cu bune şi rele, pe care îl iubim „nu îl am” şi dacă „nu îl am” merg să vorbesc cu Tim Burton, să-mi găsească un rol în viaţă care mi se potriveşte.
Nu am insistat pe text din motive clare. Nu am găsit nimic interesant aici, în schimb mi-am dorit să las un semn, o critică în semn de libertate.
Mulţumesc.
Excelent domnule, excelent! rar imi e dat sa mai citesc asa ceva pe Hermeneia. Yester, mi-ai facut ziua. O poezie adevarata si moderna. Unde e Fluerasu sa o vada? Excelenta e si data din poza. Cred ca si in 2100 romanii au sa mai aiba o dacie acolo prin ograda, asa de saminta. Imi plac si licentele poetice.
pentru textul : țigară cu fum de caise desi mie mi-a placut textul si, recunosc, m-a facut sa zambesc azi in fata calculatorului. poate ca si asta conteaza si face, pana la urma, ca un text sa fie/sa devina poezie - ca vrea sa imparta ceea ce are
pentru textul : fericirea II depai ai putea sa faci din venele insele niste linii de inalta tensiune... asa ai scoate partea cu vizita draga. fa o analogie... nu cred ca poti taia finalul de tot pentru ca ar cam ramane textul in aer... Ialin
pentru textul : Bu Liu deUn text sferic, cu metafore antologice. Un text care emotioneaza profund. Un text pe care ma oftic pentru ca nu l-am scris eu.
pentru textul : tourniquet deE un poem în care sacrul din om și omenescul din sfinți/zei/dumnezeu se îmbină până la limita contopirii. Îmi amintește de acel "sentiment oceanic" pe care îl resimte orice om, atunci când privește spre Dumnezeu. În prima strofă, dumnezeul în care "ei" locuiesc are aparent "lacune": fără mâini, fără tălpi, anemic. Un dumnezeu cu slăbiciuni de om sau chiar mai mult, cu toate neputințele lui. Aici, în această strofă, deși se vede că sunt alese cu grijă, perturbă: "starea de agregare", "acrilic", "glucidul iubirii". Sunt imagini durificate, ușor ironice chiar. Nu știu de ce aș fi ales alte variante mai în acord cu imaginile conturate. În strofa a doua, atemporalul, continuitatea spirituală, implicit psihică, în arborele inter- și transgenerațional, până la rădăcinile originare, sunt redate desăvârșit. Are coerență, fluiditate și forță. Strofa a treia redă dumnezeului perenitatea, prin versuri inedite: "și iarba crește într-un dumnezeu", "un dumnezeu verde cum pasărea-dumnezeu poartă cu sine toate anulatele zboruri". Aș fi scris altceva în loc de "supt", aș fi inversat la final sub forma "zboruile anulate" - deși e vizibil că ai evitat o rimă "toate-anulate"; ar merge cumva schimbat. Cred că este unul din cele mai frumoase poeme din seria "poemele lui David". Lucrat cu migală, o spiritualitate înaltă în care Poezia are toate zborurile în ceruri limpezi. Felicitări, Alma!
pentru textul : deuteronomia dewow! Nu îmi imaginam să îți mai aduci aminte discuția. Dar iată că mi s-a făcut dor de Brașov. Dacă lipsa de valori ne face să scriem... bine, înseamnă că tot e bine. Sau e... de bine.
pentru textul : picioruşe de molii deaud des și „cristos” și cred că e chiar acceptată și forma asta, dar e intrată foarte tîrziu în uz la noi, adică destul de recent. la urma urmei nu prea contează
pentru textul : Fanii lui Cristos de"de parcă ar dormi treji" sună cam disonant si inestetic
pentru textul : zbor întârziat definalul te face sa te oprești și să cauți să îl înțelegi. probbail din cauza ambiguității dar mi se pare puțin am simpluț textul
Ioana, la începutul textului e un mini-video de pe site-ul Centrului Pompidou, despre creația lui Rogers. Despre acest Centru George Pompidou, considerat emblema lor în materie de arhitectură, am mai scris pe Hermeneia:"Acest centru a fost inaugurat de domnul Valéry Giscard d'Estaing, Președintele Republicii, în data de 31 ianuarie 1977. Arhitecții Centrului George Pompidou, Renzo Piano, Richard Rogers și Gianfranco Franchini au conceput această construcție ca pe o “diagramă spațială evolutivă”. Clădirea este compusă din două părți: infrastructura alcătuită din 3 niveluri în care sînt grupate zonele tehnice și de servicii și suprastructura alcătuită din sticlă și oțel ce se dezvoltă pe 7 niveluri incluzînd terasa și mezaninul. Semnificativ acestei arhitecturi originale este amplasarea circuitelor tehnice și a circulației între niveluri în exterior, fiind parte estetică integrantă a fațadelor, acest lucru fiind marcat prin patru culori: albastru – aer, climatizare; verde –fluidele, circuitele apei; galben – instalațiile electrice; rosu – ascensoarele, scările cît și accesul pompierilor. Această concepție a permis o deosebită mobilitate funcțională a spațiului interior fiind posibilă recompartimentarea variabilă funcție de specificul manifestărilor culturale ce se derulează permanent în cadrul centrului.Centrul George Pompidou est prevăzut cu o mare esplanadă ce constituie un loc de continuitate culturală între instituție și oraș." Și sigur pentru că erau italieni, Renzo Piano și Rogers au gândit și au integrat și Muzeul Constantin Brancusi (intrarea la acest muzeu e gratuită!) în stânga esplanadei. Voi mai aduce câteva fotografii din interiorul expoziției și le voi adăuga, dar ieri m-am întâlnit cu Nicole și cu toată familia ei care plecau pentru sărbători în Belgia și de unde vă trimite deja urările, citind cu plăcere volumul "Mirabile dictu".
pentru textul : RICHARD ROGERS + ARCHITECTS desister, dupa cum spui, este poezie, proza, colaj si telenovela (+2 finaluri, cu al nepotului 3; ma refer, fireste, la finalul propus de adrian, la comentarii, inainte de interventia ta). ma bucur mult ca-ti place. mi-ar fi placut sa specifici si ce anume iti place mai tare. grandpa
pentru textul : consuelo si medea depaul, multumesc de incurajari. nu stiu daca e vorba de evolutie sau nu. eu imi vad de drumul meu si traiesc poezia asa cum pot. ma bucura doar sa aduc in oameni ceva nou, reactii precum ale tale, care, fiind sincere, inseamna ca cititorul chiar s-a simtit bine. nu inseamna ca falsez si scriu pt. cititor, inseamna ca pot transmite exact ceea ce vreau. de fapt spre asta doresc sa evoluez:) multumesc de vizita
pentru textul : mic poem dese scrie double dose daca asta ai vrut sa scrii in engleza despre text,.. chiar daca pare ambiguu, textul are niste idei clare in el nu stiu daca expresia "cind ca" este prea reusita acolo iar "perpetua regasire de sine" e cam uzat inceputul insa e bun as vrea sa mai vad texte de-ale tale aici
pentru textul : double dose dePagini