Andrei, este frumos gestul tău. Aceasta nu e o recenzie, e un simplu articol, pentru că dacă ar fi fost recenzie spațiul ocupat ar fi fost triplu cel puțin. Și revin. Frumos gestul tău de a veni pe hermeneia. Sper să și postezi, în măsura în care ai timp, desigur.
gând bun, om bun!

o simpla coincidență. Da. Dar mi+ai dat o idee sa mai comit asta și altă dată. Mulțumesc pentru citire și interes.

ok, andu. voi incepe cu "osul"! mustirea lui ar putea fi intuita in continuarea versului. taietura ceea groasa a ranei ar fi ajuns pana la os. dar daca suna jenibil, apoi vad eu cum oi croseta afacerea "osul" numa sa nu lase cititorii in dileme existentiale. ;) acum despre horaieli rurale. mmda, zici bine cu bagatelizarea, dar, intelege-ma si tu: acolo am neaparata nevoie de o hora! nu stiu de ce imi imaginam o scena idilica si usor ridicola a unor sateni in itari prinsi intr-o hora ireala, mai degraba decupata din desenele de clasa a 2-a decat din "viata satelor" (duminica pe la 10, daca esti interesat! desi acum s-ar putea sa-i fi schimbat titlul in: "euroagricultorii", talkshow reprogamat la o ora de varf, nu in timpul crestinestei leturghii, cum foarte urat aparea in mai vechea grila). hora e una din imaginile esentiale ale poemului, ramane sa vad cum o pot aseza frumos si gospodareste intr-un realism liric. poate renunt la "sate", oricum am alergie la contondentii tarani postmoderni care fac stirile de la 5, iar cei "clasici" parca nu mai au acelasi impact precum odinioara. s-o fi nascut vesnicia la sat, dar satul de azi esueza la protv/antena1 unde "sangele curge in rauri. tineti aproape!" (carcotasii). cat dinspre partea oprobriului..."Cand Dumnezeu vrea sa piara furnica, ii da aripi" (proverb arab).

"Ne susținem prin celulele celuilalt ca într-o festivitate a vrăjitoarelor sezoniere, ele dau mantra "retur" sau "paste copy" pământenilor mai reușiți în viziunea lui Nero sau Chaplin?! Totul pare o glumă lătăreață și oltenească, Savurată precum un banc sec!" Un fragment in care autoarea ne abandoneaza intr-un labirint al reperelor istorice si geografice, noi trebuind sa cautam firul salvator. Si uite-asa am trecut din perioada Inchizitiei in era calculatoarelor, invatand din mers ca nici vrajitoria nu a fost o ocupatie mereu rentabila ("vrajitoarele sezoniere"), pe urma am nimerit in Imperiul Roman, de acolo in perioada antebelica si interbelica, facand un pas urias din Peninsula Italica pana in Los Angeles si, in final, ajungand in Baicoi, ne-am ciocnit si de Nea Marin al nost', . Oricum, fusesem preveniti ca luminita de la capatul tunelelor nu ni se va arata inca din versurile anterioare: "De atâta alb au înghețat și ideile mai marilor zilei." Tensiunea este sporita de punctuatie: "Ce zici de ironia dinspre anotimpuri !?! ", cititorul fiind somat, printr-o inaltare a sprancenelor, sa-si puna intrebari, sa se participe, sa se implice. Spre final, insa, autoarea ii demonstreaza ca implicarea cu pricina este inutila, ca intrebarile erau retorice, fiindca "totul e trecere, doar noi ...suntem mereu aceiași " respir usurata si imi promit sa nu ma mai aventurez in labirinturi daca nu am un ghem in buzunar.

A traduce versurile altcuiva într-o altă limbă este în primul rând, capacitatea de a intra pe aceeași undă lirică, de a găsi structural un numitor comun sufletesc de cele mai multe ori invizibil majorității. Este o surpriză de proporții care de-altfel, onorează. Touchée!

asa e, domnule, noi, astia din consiliu, am comis un abuz. ni-l asumam. barbateste si gospodareste.

Pacat de titlu si de mai multe chestii din text. Unele fragmente sunt chiar emotionante.

Remarc versul „tânără ca pasărea fără cuib şi bătrână ca păianjenul fără casă”. Mi-au plăcut comparațiile. Nu știu dacă sunt inspirate de folclor, dar observ că au o anumită înțelepciune populară care îmi place. Cred că abilitatea asta a ta de a esențializa vine și din faptul că scrii bine haiku.
Partea a doua a poemului mi se pare că a alunecat prea mult spre patetic și cred că asta s-a intenționat având în vedere titlul (să nu se înțeleagă că nu accept sau că nu înțeleg simțămintele autorului; mă refer strict la ceea ce transmite eul liric).

PS. S-ar putea ca după mine să comenteze cineva care va avea cam aceleași păreri sau cineva care va avea păreri total diferite. Tu vei chibzui, vei cumpăni, vei mai aștepta și alte păreri, apoi vei lua o decizie.
(Să-mi fie iertat acest stil al meu poate prea didactic față de adulți, însă după 30 de ani de meserie, se pare că mă vor urmări mereu aceste „defecte profesionale”.)

Erată, uf: "Nu reușesc cu nici un chip să mă las "furată" de el"... mă gândeam că am scris "text" în loc de poezie. Așa, în context, logic, se va citi "ea" (poezia), în loc de "el". Ei, lasă că înțelegi tu.

"peste" ca vers unitar nu merge, eventual unești primele 2 versuri, în "peste un sărut". de asemenea cele 2 succesiuni ne-dorit/ne-fericirea dau pe verticală repetiția "ne-ne". poți folosi "o condamnare" în loc de condamnându-mă, dacă dorești. îmi place ideea, îndeosebi finalul "un trecut fără măști în cortegiul meschin al certitudinilor". îmi dă de gândit percepția dragostei ca vid între naștere și moarte, între cele două chipuri ale facerii. :) văd aici mai mult un gând, o reflectare, amplă, profundă, nu poem. oricum, structura de coloană implică alegerea aparte și cu atenție a versurilor-cuvinte.

Am observat că, dacă intru pe un text al meu, intrarea se contabilizează. Nu e în regulă! Asta înseamnă că orice autor poate, prin acest procedeu necinstit, să ajungă în fruntea topului la accesări (cele mai citite texte). Deși nu știu la ce i-ar folosi. Doar că i-ar deruta pe ceilalți...

Dragul meu Actaeon, nu stiu ce as putea sa raspund eu aici pentru ca singura concluzie la care m-ai adus este ca iti place doar sa te auzi (sau citesti) vorbind (sau scriind). Aduci vorba de lucruri care n-au nici o legatura cu problema de fata, acuzi pe sirg fara sa te gindesti daca esti corect sau nu (la urma urmei ce mai conteaza, totul e sa aruncam cu oprobiu fiindca chiar daca dupa aceea scriem "doresc sa ma schimb" tot noroiul initial se vede), ca in final sa fluturi mantia a adio. As putea sa fiu malitios si sarcastic dar ma abtin. Regret doar ca nu prea am avut partener de dialog de vreme ce tie iti e atit de drag monologul. Iti doresc drum bun. Doar atit.

imi place poemul. iar tema e pe masura. de asemeni, titlu bun, desi e in franceza...
mi-a placut datorita ritmului si modului de adresare, constient, distant si totodata familiar. cred ca ac mod e o solutie de salvare si de recunoastere a faptului ca suntem in aceeasi barca..cu volan.
nu stiu ce ne retine aici, trebaluind fiecare care-ncotro si privindu-ne tot mai rar. vai, poate ca viata, poate prostia sau obisnuinta unor locuri comune peste care, ca si in limbaj, trecem greu, fiind o inchisoare atat de buna noua. si, desigur, comoda.

Pare că există un fel de numitor comun în ceea ce privește românii de la Dunăre, ceva în credința lor, în felul lor de a fi, acel ceva menit a depăși granițe impuse, este un dar de bine, un har izvorât din valori spirituale străvechi, profunde, de necontestat. Felicitări pentru acest volum, dar și pentru seriozitatea de a primi harul și a-l transmite mai departe!