esti sigura?

Cristina, Virgil, Paul
vă mulțumesc pentru comentarii.

Paul,
pot eu să mai spun ceva acum? sînt "fâstâcit poate și devorat de prezent"
cu voia ta aş pune poemul în casa mea virtuală (ca să nu îi zic blog).

Sesizez aici o schimbare de registru poetic menita sa ne infatiseze un Virgil Titarenco mai putin cantonat in formele de exprimare care l-au consacrat pana acum. Este o incercare pe care nu as numi-o chiar temerara, pentruca temerari sunt doar nebunii, ci mai degraba elaborata intr-un laborator al uitarii de sine, care, in opinia mea, este singurul din care poate iesi piatra filozofala a poeziei. Un text care mi-a placut si pe care nu ma sfiesc sa-l remarc. Hmm.. As schimba doar "lamai" cu "fructe". "Visul cu fructe si ruine", ca sa nu localizez prea mult, pentruca asa e tot restul poemului... parerea mea. Bobadil.

Petre, ce numeşti tu "dulcea limbă îmblânzită" nu-i decât sarcasm.

Ialin, în penultima strofă am alterat, voit evident, un limbaj aproape manelist ("fostei mele iubiri/iubirii mele delicate" - vezi şi primul vers/prima strofă), urmat de o exprimare intrinsesc lirică ("acelui sentiment din beteală topită"), terminând în jargon ("i-am împins două şuturi în cap"), apoi, intercontextual, m-am îndreptat iar spre zona lirică, într-un limbaj mutant - o combinaţie din toate de pâna atunci. Bun. Am urmărit prin asta mai multe chestii, cum ar fi: ieşire din poezie, intrarea in real, şi invers, hotărârea, voinţa... Şi am mizat pe acest contrat. Da, se poate să fie forţat, dar aşa l-am vrut.

Merci de trecere şi comentariu!

Alam - erata: privește, în loc de ărivește... scuze Virgil: confesiunii, confesionalului, confesionalității... cred că merge și așa. :) eu accept, mai ales că îmi place să inventez cuvinte. :)

Virgil, ne-am lipi obrazul de fereastra de cristal a fiecărui viitor care ne-a fost posibil vreodată pînă cînd s-ar aburi ușor iar apoi am scrie cu degetul pe el de cine ne-am lipi obrazul? - de fereastra ce fel de fereastra? - de cristal cine se abureste? - fereastra ce fel de fereastra? - de cristal pe cine am scrie cu degetul? - pe fereastra ce fel de fereastra? - de cristal Deci, Virgil, dragul meu, esti corigent la limba romana. In loc sa tii cont de sfaturile si sugestiile mele, iti aperi punct cu punct lacunele. Cat despre credibilitate pe Hermeneia, te rog sa ma scuzi. Nu doresc sa fiu ipocrit pentru a fi credibil. Considera comentariul meu extrem de corect, daca poezia ar fi avut trecere, o apreciam asa cum am facut cu poezia lui Dorin. Nu cred ca am adus in discutie cartea dumitale. Se face ca in ultima vreme mi-au cazut pe mana cativa poeti debutanti pe care i-am prefatat, recenzat, le-am ingrijit volume, deci nu este nevoie sa te justifici. Cat despre premii, nu tin de cald la suflet, doar maresc ego-ul. Iti recomand sa fii receptiv la comentariile mele, nu am rele intentii. Cumva, stiu, ca vei tine cont. Sper sa nu te superi, sa ramai receptiv si sa nu te razbuni. Lerman

va dau dreptate,textul este slab.
am vrut sa transmit un mesaj.atat

Alma, ai dreptate cu acel " perpetuele" Nu stiu daca e in romaneste ,am auzit la TV cineva articuland acest cuvant, cica era filolog, si am incercat si eu acest procedeu, sa sugerez ceva dar cred ca am cam fortat imaginea. Asa ca am corectat. La fel si fisiuni. Multumesc si apreciez grija cu care te apleci asupra textelor mele. Ela, am lasat perpetue, asa cum mi s-a sugerat, si asa cum mi-ai spus si tu. Da, ai sesizat bine ceea ce am vrut sa spun in poem. cat despre semiboltire, prefer s-o las asa. Chiar daca e usor fortat. Mutumesc pentru cum interpretezi dincolo de aparentele versuri, esenta poemelor cu iz esoteric :)

... îmi place umorul, nene! Iankeshi penița! (Pentru savurabila prospețime! Dar cine sunt eu?!)

P.S., frate Mircea: stiai ca eu am facut din TIMP o simpla problema de constiinta? Ca am invatat (cu greu) ce inseamna VREMEA vietilor noastre?

mi-a plăcut și cred că este un poem de cel puțin două penițe. rezonez cu Dorin în argumentare. singura mea obiecție este la versul care se termină cu "mi-e greu să te mai sun" e prea lung pentru publicarea facilă într-o revistă ori chiar volum, chiar dacă nu intenționezi. desigur, rămâne la latitudinea ta. e doar o observație. am citit cu plăcere și mă bucur să văd o evoluție. cel puțin din punctul meu de vedere. frumos Mădă! felicitări!

„Mai menţionez - şi cu asta închei – că diversele baterii de teste de determinare a gradului de „inteligenţă” (IQ, inteligenţă emoţională, creativă şi chiar aşa zisă «spirituală», evident discutabilă) arată că cei care vorbesc fluent mai multe limbi prezintă un grad mult sporit în raport cu cei care se limitează doar la limba maternă.”

Afirmaţie riscantă. Dacă nu este amendată după cum urmează: „Mai menţionez - şi cu asta închei – că diversele baterii de teste de determinare a gradului de „inteligenţă” (IQ, inteligenţă emoţională, creativă şi chiar aşa zisă «spirituală», evident discutabilă) arată că cei care vorbesc fluent mai multe limbi prezintă, statistic, un grad mult sporit în raport cu cei care se limitează doar la limba maternă.”

Asta nu înseamnă că doamna Leonte nu are şi dânsa dreptate. Dar nici că ipoteza Whorf – Sapir stă în picioare în mod absolut. Şi exemplul, din nefericire pentru noi singurul, este Brâncuşi. Care nu a avut o „inteligenţa specifică scriitorilor, traducătorilor, poeţilor, avocaţilor”. Şi nu cred că se poate spune despre el că i-a lipsit ceea ce generic se poate numi „Peticul”. Iar Wittgenstein spune: „Despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă”. Dar tot el adaugă că „se poate arăta”. În acelaşi timp şi de asemenea nu se poate spune despre cineva care se exprimă „lingvistic” şi consideră ipoteza Whorf – Sapir drept ars poetica că poate „produce” neapărat poezie. Problema este ce şi cum „arată”, prin metafore, ceea ce se ascunde în spatele textului. Ori tocmai aici este problema, pe care voi încerc a s-o pun într-un viitor text. Şi anume dacă prezumptivul mai adaugă, tot în cadrul acelei ars poetica şi aşa numita „Cotitură lingvistică”. Mai precis, cât pot fi de precis în acest comentariu, dacă pleacă de la o premisă mai largă adoptată de „filozofia analitică a limbajului” (şi aici consider „limbajul” în sensul cel mai general posibil, incluzând, printre altele şi exprimarea artistică: lingvistică, muzicală, plastică… ). Premisă care presupune pur şi simplu „ruperea” limbajului de entitatea care îl produce şi, prin urmare, de structurile adânci ale minţii care se află în spatele său şi studierea sa separată. Întocmai cum ai studia, de exemplu, un fluture dintr-un insectar ca să poţi descrie alcătuirea sa fizică din care, însă, viaţa, pur şi simplu, a dispărut. Pentru un asemenea artist (generic) angajarea sa într-o asemenea
sisifică ars poetica constituie, cred eu, o imensă provocare. Nu zic chiar sortită, implicit, eşecului. Pentru că, s-ar putea ca în final să-şi nege premisele. Sau, cine ştie, să intuiască ce se va întâmpla în «post-umanitate». În cadrul căreia, printre altele, «implementarea» limbajului, ca entitate independentă, pe suporturi artificiale, să conducă, în final, la schimbarea drastică a ceea ce numim azi «realitate» psiho-fizică a omului aşa cum o percepem şi căutăm s-o înţelegem acum. Tendinţă mai mult sau mai puţin clară promovată de tehno-ştiinţă şi, în cultură în general, de postmodernism. Şi, se pare, că nu e vorba se SF. Pentru că în cercetarea de vârf, inclusiv în domeniul filosofiei mentalului (prelungire a filosofiei analitice) şi al ştiinţei cognitive, lucrurile sunt luate în mod foarte serios.

Dar, despre toate astea, sper, într-un text/texte viitor/viitoare (dacă voi fi în măsură să îl/le scriu).

1. Nu. 2. Toți știm cum se dau premiile. Nu ți-e lehamite? Spune-mi, te rog, câte premii pentru poezie au câștigat Chaucer sau Eminescu? Premiul lui Ovidiu știi care a fost. Cele mai frumoase poezii pe care le-am citit vreodată sunt ale unui poet care nu le-a publicat niciodată. E cea mai mare carte de poezie. Știi de ce? Sunt scrise pe ușile dulăpioarelor unui atelier de sculptură din Sibiu. 3. whatever. 4. Ce-ar fi să-ncepem acum toți cu clasamente? E cel mai ușor, ți-o garantez. (Recomandare: fă critică literară, nu clasamente, dacă tot vrei să faci ceva.) 5. Asta niciodată. Prefer să aștept judecata de apoi a poeților. 6. Ai făcut un efort, da, și e lăudabil, dar "frumos și politicos pentru munca și timpul" și inima și sângele și pământul și cerul fiecăruia dintre noi, indiferent cine, era să nu faci judecăți de valoare. Axiologia asta e cel mai ingrat lucru pe care poate să-l încerce cineva vreodată. Care sunt criteriile? Dacă le știi cumva, te implor spune-ni-le și nouă. Exemplu: nu știu câți ani ai și nici nu mă interesează, dar îți garantez că peste câțiva ani, peste un timp sau peste un suflet o să gândești cu totul altfel. Și atunci, unde mai e valoarea? Uite că poate așa, vorbind despre asta, îmi trece și supărarea; iartă-mă! Caut încă un film, din care am văzut o singură dată, o singură secvență, și pentru asta vreau să găsesc filmul și să citesc cartea: Bill Murray zice apăsat, liniștit, nesigur dar calm ca o mare care ți se așterne la picioare: (și acum nu țip) Y O U R E A L L Y D O N' T U N D E R S T A N D. LA MULȚI ANI, NICHITA! Rămâi liniștit.

faina starea omului apartinand omenirii vremii lui! mi-a placut "dumnezeul simplu cu mdalia la gat", chiar daca de multa vreme nu mai esti de acord cu el. in rest, dulcele chin al punerii literelor in word:) tare imi placu, multam!