lucian, surprinzatoare perceptia ta asupra poemului. insa, ptr mine, e vorba despre faptul de a merge impreuna, de a potrivi pasul, miscarea, gandul -asemenea emotiei unui dans- iar aici, fireste, nu e vorba de nicio amenintare sau altceva, ci, pur si simplu, de acord. daca privirea soarbe, da. se mai numeste si obiectivare, adica deschidere care inchide. multumesc mult ptr semnul tau de azi
dupa "Trupul gol al desertului" al Marlenei Braester mi-e greu sa rezonez... ma intreb de ce sint doua haiku-ri? al doilea ar fi mai interesant, dar valsul care ma duce simbolistic vorbind la Strauss, parca nu are tangenta cu desertul.... scrie fara haiku despre desert. asa cum il simti tu cu adevarat. ce spui?
mii, mii de scuze si plecaciuni de iertare faceam niste teste pe aici prin mățăraia site-ului și ceva nu mergea bine și a rămas "agățat" la articol. îmi cer mii de scuze rim, e o banală poezie, poate puțin mai parlato rubatto
Un experiment interesant, insa mi se pare prea lung si prea accentuat in unele locuri. Dar imi place ca experimentezi. Insa nu uita sa revii asupra acestor texte mai tarziu, peste un timp semnificativ, mai ales ca suntem in plina criza iar numele jocului este economisirea. Sa facem deci si noi economie de cuvinte, mai ales din cele luxoase. Cu drag, Andu
Ela, cum am mai spus, încerc să lucrez poemele în ultimul timp, să le concentrez, să ma debarasez de încărcături inutile. acest poem pe care tu îl apreciezi, nu este unul lucrat, este scris ca toate celelalte scrieri ale mele... dacă ție ți-a plăcut și nu ai găsit nimic de modificat, este un lucru extraordinar pentru mine. este un pas înainte. dacă tot mi-ai vorbit de un viitor volum la comentariul anterior, îl aleg și pe acesta, nu?:) p.s. - este o stare de detașare, un alt vis... liane și umbre. Madim
Un poem imagistic... insa vad o disconcordanta aici. Imaginea de inceput ne indica "coltul acesta" pentru ca mai apoi umbra sa fie "o uriasa pagoda de fum", imagine care mai degraba ne plaseaza la un tarm deschis de mare sau ocean, la un asfintit (probabil) de soare (pentru ca urmeaza "sa plec pentru inca o noapte"). Deci imaginea initiala nu mi se pare in acord cu restul poemului. Apoi "carabanit" - ce cuvant este asta? Vine de la verbul "a carabani"? cu reflexivul "a te carabani"? Parca imi aminteste de un jargon de cand eram copil, dar parca tot nu era "carabanit", nu stiu ce sa zic... poate ca ar trebui evitat? Sau poate "catranit"? Interesanta atitudinea paianjenilor "satui de nehotararile mele" - gasesc aici o imagine plina de forta, ca si cum prada, prin nehotararea sa, isi defineste o atitudine de "ne-resemnare" in fata destinului, lucru care devine mai clar in partea a doua a poemului, care mi se pare cea mai reusita, mai plina de esente poetice. "Gelatina orelor", "batiscaf translucid" dar mai ales "diminetile caramizii ale labirinthei" mi se par licente poetice demne de atentie. Pentru fluenta lecturii as fi introdus un rand liber inainte de versul "tarziu ma inchid in..." Un poem clasic Virgil Titarenco care, spre deosebire de altii, o tine tot asa.. :-) Bobadil.
- un typo : "scrâșnet" nu "scârșnet" - în primul vers "intrai în coamele apelor cum mâna-n mănușă " sună forțat iar fenomenul fonetic creat nu aduce nimic plăcut. - versurile: "stârvul timpul putrezea în cadran și smârcuri picurau din minutare. " ies din context prin silabele în plus iar "stârvul timpul" prin dubla articulare taie din ritm; cred că "stârv timpul putrezea pe cadran" ar suna mai bine... - textul trebuie puțin lustruit pentru a fi perfect. - cred că vei avea puțin timp pentru a-l citi cu voce tare astfel încât să (îți) auzi aspectele menționate. nici nu știi ce mult contează.
ma gandisem eu ca este o explicatie, dar tare ce-mi placuse... :) inca nu s-a inchis experimentul, dragi hermeneuti autori + danutza si inca cineva fara texte! in continuare, il astept pe Graunfels (dupa ce a aruncat cu icsul dupa noi), cu poemul de "atunci" care sigur ar transforma cauciucul sintetic intr-unul natural 100%, asa ca nu ar fi vreun paricol, cauciucul fiind rezistent la spargere, potop si curent electric. sistemul asta "ies in recreatie dar stau in banca mea" mi se pare cel putin tiflist daca nu mai mult... astept!!!
acest text pe alte site-uri. Am trecut mai departe fara sa-l citesc. Azi l-am parcurs de la un cap la altul fiidn prins de firul narativ si schimbarea neasteptata de situatii. Cert, autoarea are inzestrare de prozator. Mai are si suflu pentru proza intinsa. Ceva (inca) ii lipseste. Nu-mi dau prea bine seama ce. Probabil o exprimare (inca) greoaie, desi pare fireasca. Am mai citit, in fuga recunosc (citire rapida) si alte texte ale ei. Aici mi se pare un progres. Cred ca este inca in perioada in care isi face mana.
Adaug, întrucât m-a prins subiectul: să nu uităm că primii exploratori ”planetari” au fost tot călugării, sau, prin extensie, magii ori vracii. Profeții. Hai să-l amintesc pe Avraam, care mi se pare, cred, cel mai vechi de care știm (cca 2200 î.d.Hr.), căci nu se știe precis dacă Ghilgameș chiar a existat (se pare că Enkidu da - asta o zic așa, pentru efect retoric). Urmează, poate, Zarathustra al avestelor, apoi sigur Arjuna din Mahabharata. Pe Noe nu l-am pus la socoteală, că el n-a avut ce face. Na, și acum mă retrag, că mi-am dat idei.
Unitatea de după steluţă se ridica mult deasupra. Acolo am găsit poezie ancorată în trăire. Ce e înainte, pare un preambul. Necesar sau nu. Frumos finalul.
Ai omis o prepoziţie aici: "spălate atât bine
încât s-au făcut toate albe".
si trebuie sa va multumesc pentru observatii!
Faptul ca s-a mai scris in acest mod nu e nimic neobisnuit si anormal (totul s-au mai scris in diverse moduri!), dar trebuie sa spun ca textuletul acesta este scris cu ceva ani in urma pentru o pagina de divertisment a unui hebdomadar ("gazeta de bacau" parca...) condus de Sebi Sufariu.
Nu am subestimat nicio clipa cititorul, ci (prin ghilimelele acelea) am considerat (gresit probabil) ca ofer mici sugestii, fara sa desconspir totusi. De altfel, oricat de previzibil sustineti ca a fost finalul, gandul putea duce, poate, si la alte apropieri in afara celei induse de titlu, subtitlu si folosirea majusculelor (de exemplu, acele file mentionate).
'Înodată' e greșit. Se scrie cu dublu 'n' pt că vine de la 'nod' derivat cu prefix. Ce mi-a plăcut la textul ăsta au fost: 'sfîșietor țipătul pescărușului cauterizîndu-și aripile lovite de noapte' o imagine ce tinde spre absolutul macabru. dar și:' finalul. Simplu, dar plăcut. Ce nu mi-a plăcut a fost cam restul poeziei, pe care o găsesc înapoiată ca stil, descrieri ale litoralului puțin cam trunchiate, mărginite să spun așa. În altă ordine de idei...pui virgulițe în anumite locuri, iar în altele nu pui. Pâi ori lași versul liber, cum optează majoritatea postmoderniștilor, ori îi pui frate virgulițe și puncticele cum îi trebuie. De asemenea, ai folosit majusculă la începutul poeziei, iar apoi textul curge fără nici un fel de oprire, astfle că după ce l-am citit am stat să îmi trag sufletul. Deocmadată mă opresc aici. Toate cele bune!
buna ziua! am ales doua texte si am copiat numerele lor, respectiv cele care corespund adreselor de URL in cele doua campuri noi; probabil aparitia lor in pagina personala nu se face imediat, sau nu am facut ceva bine, v-as ruga daca puteti sa ma lamuriti ? si inca o intrebare: ce se intelege prin "profil completat in mod adecvat" ? sunt suficiente cateva date biografice, cateva repere, sau este obligatoriu de respectat un anume cadru mai amplu care sa cuprinda toate datele biografice ?
...Există o imagine obsedantă în textele tale ( vezi și...Mă vezi, treci atât de aproape, ne vezi........) pătrunderea într-un anume spațiu închis. A merge pe o stradă înseamnă a merge prin timp. Dar încet, pe nebăgate de seamă, strada devine ruină.Iar dincolo de bolta de zorele nu te mai vede Dumnezeu. Este limpede o metaforă a trecerii "dincolo", de unde și setea, bine știută din credințele și ritualurile funerare. Vorba lui Sorescu: problema se pune că odată intrat aici, nu mai ai cale de întoarcere. Doar Orfeu a avut darul blestemat de a privi înapoi. Ai știința imaginilor vizuale puternice și, lucru pe care se pune puțin preț azi din neștiință sau superficialitate, al coerenței acestor imagini. Aici, un "paradis în destrămare" prin care rătăcești într-o singurătate apocaliptică. Exemplu al acestei coerențe: imaginea Turnului, adică singura ieșire posibilă din acest spațiu închis de ziduri și flori dar impenetrabil: ÎN SUS. Și faptul întâmplător că turnul se numește Chindia (adică un timp de maximă "înflorire" a zilei care coboară însă înspre apus) ține de aceea și bine strunită coerență imaginară. Încerc să înțeleg dacă meticuloasa descriere arhitecturală din ultima parte intră în antiteză cu inefabila perdea de zorele de la început. Dar mi se pare că este un fel de "topire în piatră" în această bruscă schimbare de registru în care "eu" dispare. Este ceea ce îmi place să numesc "complexul Anei", căci am mai găsit imagini de acest tip în care anima se vrea zidită, ca semn al morții dar - oximoronic - și al (în)durării indefinite în/prin piatră. Vezi imaginea oului din poemul citat și în paranteza de mai sus. Absolut similară cu cea a turnului, ca regresie la origini și barbian "palat de var". Și mai e ceva: eul se instituie CENTRU doar în momentul ascensiunii în turn. Acum - de la Grigore Alexandrescu citire - ar trebui să învie Marea Fantomă a Trecutului. Ceea ce nu se întâmplă. Căci nu mai suntem romantici și ruinele nu se mai adună ca într-un "reverse" cinematografic într-o arhitectură.Am perceput și o discertă auto-ironie aici. Enumerarea aceea arhitecturală din final care m-a deconcentrat puțin inițial am înțeles-o în cele din urmă ca pe o serie dezarticulată de strigăte de ajutor de acolo din înălțimea turnului. Doar din zidita Ana nu rămâne doar asta: cântecul/plânsetul din ziduri?
după ce te obișnuiești cu tehnica și uneltele de lucru ar trebui să fie ușor. dar vine partea grea, și cunoști și tu starea - căutarea mesajului artistic. mulțumesc.
Aranca, Excelent. Te-ai documentat mai bine decat mine. Sunt multumit ca articolul meu ti-a trezit interesul cu toate inexactitatile cuprinse in el. As fi si mai multumit daca cat mai multi ar afla despre Popa Roman si a sa Reoarhitectura.
un text pe care l-am citit cu mare plăcere pentru că mi-a demonstrat că amintirile sunt vii mereu... și noi suntem vii cât încă le avem!
mai puțin mi-au plăcut fazele cu bunica de patruzeci, moșu de cincizeci și eu tot ca moșu ca să zic așa... dar asta e viața!
am înțeles ce se dorea zis dar nu cred că e bine zis așa, întretimp lucrurile s-au mai schimbat, julio iglesias are un frate cu 60 de ani mai tânăr din câte știu.
un text bun însă fără vreo valoare literară whatsoever
paule, e adevărat, așa am spus și uite acum am mi-am călcat cuvântul. rușine să-mi fie! dar nu pot să te văd că scrii prost! când scrii bine ai văzut vreun com de la mine?
'memorabil' nu știu dacă aș putea fi, eu am scris odată 'aud câinii niște stafii cumsecade lustruite pe bombeu', deși mai corect ar fi să ne amintim acum împreună de nichita 'tristețea mea aude nenăscuții câini pe nenăscuții oameni cum îi latră' (din memorie). tu auzi 'câinii cum latră'? sau mărăie mă rog sau poate că îi auzi și cum fac când se împerechează... ce îmi spune mie cititor asta în afara faptului că nu ești surd? mai bine ai argumenta ceva serios aici dacă ai chef desigur, dacă nu ok o lăsăm, nu de altceva dar ne-au mirosit (vezi mai sus) și au început să apară mașinăriile alea din matrix.
andu
au totdeauna un element grav, care te îmbracă în sobru, chiar dacă de cele mai multe ori este vorba de patos. dar felul tău de exprimare este cumva definit. mi-a plăcut mult ultima strofă.
Ella, probabil că nu e un text foarte bun, e prea explicit, e cum e, dar eu țin mult la el și de aceea l- am pus. Mie nu mi- e rușine cu textele mele, chiar dacă nu corespund anumitor "standarde". Îți mulțumesc pentru trecere și pentru semnele lăsate, o să țin cont de păreri. Te mai aștept. Cami.
Da, Virgil. Nu pot sa nu-ti dau dreptate. Stiu ca aici nu am reusit nici sa-mi duc ideea pana la capat, nici sa-i dau forma potrivita. La apelative nu renunt deocamdata. Tin de sursa mea de inspiratie si imi dirijeaza intr-o oarecare masura discursul. Voi renunta mai tarziu la ele, dar numai acolo unde sunt inutile sau deranjante. Ma bucur ca ceea ce ma nemultumeste la acest text nu a trecut neobservat. E un semn ca atunci cand imi sterg textele am toate motivele sa o fac. Mi-ar fi parut rau, marturisesc, sa cedez primului impuls. Sper sa nu te superi daca voi indrazni sa solicit o parere critica pertinenta in momentul in care tot minereul va fi prelucrat; desigur, cu mijloacele primitive aflate la indemana.
eu sincer sa fiu nu prea inteleg ce inseamna "timp sporadic". cum poate fi timpul... sporadic? evident nu este singura "aberatie" din textele Madalinei Maroga. uneori chiar as fi inclinat sa privesc poezia ei ca pe un fel de incursiune in aberant. si fiind un tip destul de rational as putea spune ca uneori ma enerveaza asta. dar in acelasi timp nu pot nega ca are un anumit farmec aberatia asta
Stefane si mie mi se intampla sa-mi placa atat de mult o poezie incat sa raman fara cuvinte insa atunci cand remarci un text este necesar sa iti justifici alegerea. Cred ca ar fi si in avantajul autoarei daca ai putea sa-i pui in valoare poezia printr-un comentariu potrivit.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
lucian, surprinzatoare perceptia ta asupra poemului. insa, ptr mine, e vorba despre faptul de a merge impreuna, de a potrivi pasul, miscarea, gandul -asemenea emotiei unui dans- iar aici, fireste, nu e vorba de nicio amenintare sau altceva, ci, pur si simplu, de acord. daca privirea soarbe, da. se mai numeste si obiectivare, adica deschidere care inchide. multumesc mult ptr semnul tau de azi
pentru textul : (hai, vii?) dedupa "Trupul gol al desertului" al Marlenei Braester mi-e greu sa rezonez... ma intreb de ce sint doua haiku-ri? al doilea ar fi mai interesant, dar valsul care ma duce simbolistic vorbind la Strauss, parca nu are tangenta cu desertul.... scrie fara haiku despre desert. asa cum il simti tu cu adevarat. ce spui?
pentru textul : Dunele goale demii, mii de scuze si plecaciuni de iertare faceam niste teste pe aici prin mățăraia site-ului și ceva nu mergea bine și a rămas "agățat" la articol. îmi cer mii de scuze rim, e o banală poezie, poate puțin mai parlato rubatto
pentru textul : nici măcar elena deUn experiment interesant, insa mi se pare prea lung si prea accentuat in unele locuri. Dar imi place ca experimentezi. Insa nu uita sa revii asupra acestor texte mai tarziu, peste un timp semnificativ, mai ales ca suntem in plina criza iar numele jocului este economisirea. Sa facem deci si noi economie de cuvinte, mai ales din cele luxoase. Cu drag, Andu
pentru textul : Consumaționism deEla, cum am mai spus, încerc să lucrez poemele în ultimul timp, să le concentrez, să ma debarasez de încărcături inutile. acest poem pe care tu îl apreciezi, nu este unul lucrat, este scris ca toate celelalte scrieri ale mele... dacă ție ți-a plăcut și nu ai găsit nimic de modificat, este un lucru extraordinar pentru mine. este un pas înainte. dacă tot mi-ai vorbit de un viitor volum la comentariul anterior, îl aleg și pe acesta, nu?:) p.s. - este o stare de detașare, un alt vis... liane și umbre. Madim
pentru textul : Liane și umbre deUn poem imagistic... insa vad o disconcordanta aici. Imaginea de inceput ne indica "coltul acesta" pentru ca mai apoi umbra sa fie "o uriasa pagoda de fum", imagine care mai degraba ne plaseaza la un tarm deschis de mare sau ocean, la un asfintit (probabil) de soare (pentru ca urmeaza "sa plec pentru inca o noapte"). Deci imaginea initiala nu mi se pare in acord cu restul poemului. Apoi "carabanit" - ce cuvant este asta? Vine de la verbul "a carabani"? cu reflexivul "a te carabani"? Parca imi aminteste de un jargon de cand eram copil, dar parca tot nu era "carabanit", nu stiu ce sa zic... poate ca ar trebui evitat? Sau poate "catranit"? Interesanta atitudinea paianjenilor "satui de nehotararile mele" - gasesc aici o imagine plina de forta, ca si cum prada, prin nehotararea sa, isi defineste o atitudine de "ne-resemnare" in fata destinului, lucru care devine mai clar in partea a doua a poemului, care mi se pare cea mai reusita, mai plina de esente poetice. "Gelatina orelor", "batiscaf translucid" dar mai ales "diminetile caramizii ale labirinthei" mi se par licente poetice demne de atentie. Pentru fluenta lecturii as fi introdus un rand liber inainte de versul "tarziu ma inchid in..." Un poem clasic Virgil Titarenco care, spre deosebire de altii, o tine tot asa.. :-) Bobadil.
pentru textul : ghemuire III de- un typo : "scrâșnet" nu "scârșnet" - în primul vers "intrai în coamele apelor cum mâna-n mănușă " sună forțat iar fenomenul fonetic creat nu aduce nimic plăcut. - versurile: "stârvul timpul putrezea în cadran și smârcuri picurau din minutare. " ies din context prin silabele în plus iar "stârvul timpul" prin dubla articulare taie din ritm; cred că "stârv timpul putrezea pe cadran" ar suna mai bine... - textul trebuie puțin lustruit pentru a fi perfect. - cred că vei avea puțin timp pentru a-l citi cu voce tare astfel încât să (îți) auzi aspectele menționate. nici nu știi ce mult contează.
pentru textul : romanţa celei care a rămas dethe name of the movie is sidewalls, the main characters are Mariana and Martin. Here we have it on netflix.
sorry for the wall and the an. this time I am sure is sidewalls. If I may: to which american site do you post your texts?
pentru textul : Costa's dePoetului Paul Blaj. Doinei Leonte, multă stimă colegială.
pentru textul : La prânzul luminii cu iarba: Paul Blaj şi „Memorialul dantelelor galbene” dema gandisem eu ca este o explicatie, dar tare ce-mi placuse... :) inca nu s-a inchis experimentul, dragi hermeneuti autori + danutza si inca cineva fara texte! in continuare, il astept pe Graunfels (dupa ce a aruncat cu icsul dupa noi), cu poemul de "atunci" care sigur ar transforma cauciucul sintetic intr-unul natural 100%, asa ca nu ar fi vreun paricol, cauciucul fiind rezistent la spargere, potop si curent electric. sistemul asta "ies in recreatie dar stau in banca mea" mi se pare cel putin tiflist daca nu mai mult... astept!!!
pentru textul : ce am scris "atunci" deacest text pe alte site-uri. Am trecut mai departe fara sa-l citesc. Azi l-am parcurs de la un cap la altul fiidn prins de firul narativ si schimbarea neasteptata de situatii. Cert, autoarea are inzestrare de prozator. Mai are si suflu pentru proza intinsa. Ceva (inca) ii lipseste. Nu-mi dau prea bine seama ce. Probabil o exprimare (inca) greoaie, desi pare fireasca. Am mai citit, in fuga recunosc (citire rapida) si alte texte ale ei. Aici mi se pare un progres. Cred ca este inca in perioada in care isi face mana.
pentru textul : Anunţul de la mica publicitate deAdaug, întrucât m-a prins subiectul: să nu uităm că primii exploratori ”planetari” au fost tot călugării, sau, prin extensie, magii ori vracii. Profeții. Hai să-l amintesc pe Avraam, care mi se pare, cred, cel mai vechi de care știm (cca 2200 î.d.Hr.), căci nu se știe precis dacă Ghilgameș chiar a existat (se pare că Enkidu da - asta o zic așa, pentru efect retoric). Urmează, poate, Zarathustra al avestelor, apoi sigur Arjuna din Mahabharata. Pe Noe nu l-am pus la socoteală, că el n-a avut ce face. Na, și acum mă retrag, că mi-am dat idei.
pentru textul : Religia nu poate fi decît veşnică dethanks.
pentru textul : în ziua când se vor decolora negrii deUnitatea de după steluţă se ridica mult deasupra. Acolo am găsit poezie ancorată în trăire. Ce e înainte, pare un preambul. Necesar sau nu. Frumos finalul.
Ai omis o prepoziţie aici: "spălate atât bine
pentru textul : shine deîncât s-au făcut toate albe".
si trebuie sa va multumesc pentru observatii!
pentru textul : Despre ele... cu mai multă seriozitate deFaptul ca s-a mai scris in acest mod nu e nimic neobisnuit si anormal (totul s-au mai scris in diverse moduri!), dar trebuie sa spun ca textuletul acesta este scris cu ceva ani in urma pentru o pagina de divertisment a unui hebdomadar ("gazeta de bacau" parca...) condus de Sebi Sufariu.
Nu am subestimat nicio clipa cititorul, ci (prin ghilimelele acelea) am considerat (gresit probabil) ca ofer mici sugestii, fara sa desconspir totusi. De altfel, oricat de previzibil sustineti ca a fost finalul, gandul putea duce, poate, si la alte apropieri in afara celei induse de titlu, subtitlu si folosirea majusculelor (de exemplu, acele file mentionate).
'Înodată' e greșit. Se scrie cu dublu 'n' pt că vine de la 'nod' derivat cu prefix. Ce mi-a plăcut la textul ăsta au fost: 'sfîșietor țipătul pescărușului cauterizîndu-și aripile lovite de noapte' o imagine ce tinde spre absolutul macabru. dar și:' finalul. Simplu, dar plăcut. Ce nu mi-a plăcut a fost cam restul poeziei, pe care o găsesc înapoiată ca stil, descrieri ale litoralului puțin cam trunchiate, mărginite să spun așa. În altă ordine de idei...pui virgulițe în anumite locuri, iar în altele nu pui. Pâi ori lași versul liber, cum optează majoritatea postmoderniștilor, ori îi pui frate virgulițe și puncticele cum îi trebuie. De asemenea, ai folosit majusculă la începutul poeziei, iar apoi textul curge fără nici un fel de oprire, astfle că după ce l-am citit am stat să îmi trag sufletul. Deocmadată mă opresc aici. Toate cele bune!
pentru textul : Mirajul debuna ziua! am ales doua texte si am copiat numerele lor, respectiv cele care corespund adreselor de URL in cele doua campuri noi; probabil aparitia lor in pagina personala nu se face imediat, sau nu am facut ceva bine, v-as ruga daca puteti sa ma lamuriti ? si inca o intrebare: ce se intelege prin "profil completat in mod adecvat" ? sunt suficiente cateva date biografice, cateva repere, sau este obligatoriu de respectat un anume cadru mai amplu care sa cuprinda toate datele biografice ?
pentru textul : Noutăți în pagina de profil dee o "stridenţă" asumată, Raluca! mulţam de lectură şi meditaţie:)!
pentru textul : come as you are de...Există o imagine obsedantă în textele tale ( vezi și...Mă vezi, treci atât de aproape, ne vezi........) pătrunderea într-un anume spațiu închis. A merge pe o stradă înseamnă a merge prin timp. Dar încet, pe nebăgate de seamă, strada devine ruină.Iar dincolo de bolta de zorele nu te mai vede Dumnezeu. Este limpede o metaforă a trecerii "dincolo", de unde și setea, bine știută din credințele și ritualurile funerare. Vorba lui Sorescu: problema se pune că odată intrat aici, nu mai ai cale de întoarcere. Doar Orfeu a avut darul blestemat de a privi înapoi. Ai știința imaginilor vizuale puternice și, lucru pe care se pune puțin preț azi din neștiință sau superficialitate, al coerenței acestor imagini. Aici, un "paradis în destrămare" prin care rătăcești într-o singurătate apocaliptică. Exemplu al acestei coerențe: imaginea Turnului, adică singura ieșire posibilă din acest spațiu închis de ziduri și flori dar impenetrabil: ÎN SUS. Și faptul întâmplător că turnul se numește Chindia (adică un timp de maximă "înflorire" a zilei care coboară însă înspre apus) ține de aceea și bine strunită coerență imaginară. Încerc să înțeleg dacă meticuloasa descriere arhitecturală din ultima parte intră în antiteză cu inefabila perdea de zorele de la început. Dar mi se pare că este un fel de "topire în piatră" în această bruscă schimbare de registru în care "eu" dispare. Este ceea ce îmi place să numesc "complexul Anei", căci am mai găsit imagini de acest tip în care anima se vrea zidită, ca semn al morții dar - oximoronic - și al (în)durării indefinite în/prin piatră. Vezi imaginea oului din poemul citat și în paranteza de mai sus. Absolut similară cu cea a turnului, ca regresie la origini și barbian "palat de var". Și mai e ceva: eul se instituie CENTRU doar în momentul ascensiunii în turn. Acum - de la Grigore Alexandrescu citire - ar trebui să învie Marea Fantomă a Trecutului. Ceea ce nu se întâmplă. Căci nu mai suntem romantici și ruinele nu se mai adună ca într-un "reverse" cinematografic într-o arhitectură.Am perceput și o discertă auto-ironie aici. Enumerarea aceea arhitecturală din final care m-a deconcentrat puțin inițial am înțeles-o în cele din urmă ca pe o serie dezarticulată de strigăte de ajutor de acolo din înălțimea turnului. Doar din zidita Ana nu rămâne doar asta: cântecul/plânsetul din ziduri?
pentru textul : Printre ruine dedupă ce te obișnuiești cu tehnica și uneltele de lucru ar trebui să fie ușor. dar vine partea grea, și cunoști și tu starea - căutarea mesajului artistic. mulțumesc.
pentru textul : okinawa dragostea mea desi penita
pentru textul : story of a city deAranca, Excelent. Te-ai documentat mai bine decat mine. Sunt multumit ca articolul meu ti-a trezit interesul cu toate inexactitatile cuprinse in el. As fi si mai multumit daca cat mai multi ar afla despre Popa Roman si a sa Reoarhitectura.
pentru textul : Reoarhitectura - arhitectul Popa Roman deNu esti rea. D'aia m-am facut inginer, ca nu mi-a placut cartea. Spre deosebire de altii care nu recunosc.
pentru textul : O poveste postmodernistă deun text pe care l-am citit cu mare plăcere pentru că mi-a demonstrat că amintirile sunt vii mereu... și noi suntem vii cât încă le avem!
pentru textul : Copil în secolul douăzeci demai puțin mi-au plăcut fazele cu bunica de patruzeci, moșu de cincizeci și eu tot ca moșu ca să zic așa... dar asta e viața!
am înțeles ce se dorea zis dar nu cred că e bine zis așa, întretimp lucrurile s-au mai schimbat, julio iglesias are un frate cu 60 de ani mai tânăr din câte știu.
un text bun însă fără vreo valoare literară whatsoever
paule, e adevărat, așa am spus și uite acum am mi-am călcat cuvântul. rușine să-mi fie! dar nu pot să te văd că scrii prost! când scrii bine ai văzut vreun com de la mine?
pentru textul : văd cireși de smoală de'memorabil' nu știu dacă aș putea fi, eu am scris odată 'aud câinii niște stafii cumsecade lustruite pe bombeu', deși mai corect ar fi să ne amintim acum împreună de nichita 'tristețea mea aude nenăscuții câini pe nenăscuții oameni cum îi latră' (din memorie). tu auzi 'câinii cum latră'? sau mărăie mă rog sau poate că îi auzi și cum fac când se împerechează... ce îmi spune mie cititor asta în afara faptului că nu ești surd? mai bine ai argumenta ceva serios aici dacă ai chef desigur, dacă nu ok o lăsăm, nu de altceva dar ne-au mirosit (vezi mai sus) și au început să apară mașinăriile alea din matrix.
andu
au totdeauna un element grav, care te îmbracă în sobru, chiar dacă de cele mai multe ori este vorba de patos. dar felul tău de exprimare este cumva definit. mi-a plăcut mult ultima strofă.
pentru textul : serile de vară deElla, probabil că nu e un text foarte bun, e prea explicit, e cum e, dar eu țin mult la el și de aceea l- am pus. Mie nu mi- e rușine cu textele mele, chiar dacă nu corespund anumitor "standarde". Îți mulțumesc pentru trecere și pentru semnele lăsate, o să țin cont de păreri. Te mai aștept. Cami.
pentru textul : raiul de la marginea potirului deDa, Virgil. Nu pot sa nu-ti dau dreptate. Stiu ca aici nu am reusit nici sa-mi duc ideea pana la capat, nici sa-i dau forma potrivita. La apelative nu renunt deocamdata. Tin de sursa mea de inspiratie si imi dirijeaza intr-o oarecare masura discursul. Voi renunta mai tarziu la ele, dar numai acolo unde sunt inutile sau deranjante. Ma bucur ca ceea ce ma nemultumeste la acest text nu a trecut neobservat. E un semn ca atunci cand imi sterg textele am toate motivele sa o fac. Mi-ar fi parut rau, marturisesc, sa cedez primului impuls. Sper sa nu te superi daca voi indrazni sa solicit o parere critica pertinenta in momentul in care tot minereul va fi prelucrat; desigur, cu mijloacele primitive aflate la indemana.
pentru textul : O depărtare deeu sincer sa fiu nu prea inteleg ce inseamna "timp sporadic". cum poate fi timpul... sporadic? evident nu este singura "aberatie" din textele Madalinei Maroga. uneori chiar as fi inclinat sa privesc poezia ei ca pe un fel de incursiune in aberant. si fiind un tip destul de rational as putea spune ca uneori ma enerveaza asta. dar in acelasi timp nu pot nega ca are un anumit farmec aberatia asta
pentru textul : Timp sporadic deStefane si mie mi se intampla sa-mi placa atat de mult o poezie incat sa raman fara cuvinte insa atunci cand remarci un text este necesar sa iti justifici alegerea. Cred ca ar fi si in avantajul autoarei daca ai putea sa-i pui in valoare poezia printr-un comentariu potrivit.
pentru textul : spovedania venelor albastre dePagini