virgil, femeile sunt mai inspirate, mai talentate si mai inteligente. K nu are nevoie de story ca sa se exprime. eu te acuz. cand avem infatisarea?

de-a bușilea printre pietricele strîngeam zdrelituri. zărisem ceva sclipind - le couteau! - și credeam că-i mărgica cea fermecată. cînd să mă las păgubașă, dădui cu fruntea de un ce fără cap cu coadă. oare ... de ce, francisc? cu... cu ...cucui se lăsă astă poezie, fi-ți-ar penițele fără număr!

dragul meu bartinatragator,
ai reusit sa ma dezamagesti in versiune superioara. nu iti pot raspunde decit cu ultimele versuri:
"dragostea nu este axis mundi
iar eu nu am nevoie
nici măcar de ideea de mine
cu atît mai puțin de lipsa ta
de umor"

de dragul jocului ea se nascuse cu doua capete dimineata privea colajele artistic atarnate de cei patru pereti ai camerei cu cei patru ochi ai ei fiecare clipind in ritmul lui mai tarziu facea doua cafele si doua omlete asezonate in functie de cota bursiera le dadea sa manance si sa bea celor doua guri mereu flanande mereu gata sa inghita sabii pe la pranz, il astepta pe omul ei si cei doi saci de lucerna pe care isi odihnea capetele grele deja de atatea ganduri contradictorii “sunt obosita”, ii spunea, “capul meu stang are sa doarma si cel drept are sa spuna povestea viselor lui” “ce bine”, ii raspundea el mereu, “am sa fumez o mahoarca si am sa scriu visele tale prescurtate” inutil sa va spun, ea avea vise suprarealiste, cu oameni inalti cu talpile crapate si ingeri si ceara epilatoare si agrafe colorate. Inutil sa va mai spun, mana lui stanga scria repede povestea spusa intr-o limba necunoscuta, cu cealalta mana stanga aprindea mahoarce, una-dupa-alta, una-dupa-alta si-i pieptana parul intins pe sacii de lucerna, pana cand inflorea, el – parul, nu lucerna. au fost doar norocosi fara sa stie si atat. au trait foarte fericiti pe langa campul de rachita privind viata prin sase ochi taiand felii de paine pe care intindeau colaje de vise si lucerna cu cele trei maini stangi ale lor ar fi putut trai de doua ori privind lumea distributiv odata va continua

Alex, mulțumesc pentru lectură și semn. Surpins de faptul că ți-a creat impresia de „text greoi”. Textul a fost conceput într-o cheie (auto)ironică. Dacă dorești, e un fel de luare peste picior
a unei iubiri puțin cam naive și-mpiedicate. Depinde din ce unghi privești la lectură. Desigur, există și câteva scăpări, finalul, însă, este cel pe care mi l-am dorit. Ba chiar îl consider partea cea mai bună din text. Nu cred să fie ceva în neregulă acolo.
În altă ordine de idei, e un text mai vechi, pe care l-am postat aici mânat de curiozitate. oricum, de mult nu mai scriu în maniera asta.

Mă bucur să te regăsesc și pe acest site.
Să ne auzim numai de bine,
Eugen.

atenție la titlu. în limba română se scrie corect „voyerism”

De acord că e ideatic şi la fel de acord că nu neapărat modernist. Şi asta deoarece îmi pare că Veronica Văleanu face din poezie o ştiinţă exactă. Şi totodată viceversa, din ştiinţă o poezie aleatorie. Cred că în aceasta constă atracţia irezistibilă pe care o exercită întotdeauna textele ei. Sunt apofatice.

Multumesc, Alma. Ma bucura dar ma si surprinde putin faptul ca aceasta poezie a avut un asemenea ecou. Mi-ar face placere sa fie inclusa intr-o antologie de poezie, desi nu stiu cat de bine i-ar veni printre poeziile 'serioase'. E potrivita, intr-adevar, sa incheie un volum, daca va mai exista unul. Multumesc si pentru aceasta idee.

Trist text, asa mi-a parut. Mai trist e ca poti evada din bastilie si sufletul sa-ti ramana ostatec in tristete, oriunde ai fi. Tristetea ca un razboi civil interior, din care nu te poti intoarce la realitate fara pierderi. Frumoasa metafora: timpul din buzunarul absentei.

Vă mulțumesc foarte mult pentru încurajare!

hehei, nu e nicio muratura asa pare poate de la obisnuinta cu dulceturi.:)Cat despre "hindusul" in eroare se prea poate dar in alta privinta> credeam ca autorul accepta si alte opinii, cu mai multa seninatate. in fine, in rest, numai bine.dar nu-i bai, revenim :)

acest premiu a constituit o mare şi plăcută surpriză, de care poate nu aş fi avut parte dacă nu ar fi existat un site pe nume Hermeneia al cărui membru să fiu şi doi promotori entuziaşti ai culturii precum Virgil Titarenco şi Călin Sămărghiţan.

Mulţumesc domnilor.

Le mulţumesc deasemenea Katyei Kelaro şi lui Matei Hutopilă pentru cuvintele frumoase.

Foarte interesanta alcatuire ce mizeaza mai mult pe participarea universului mut si ascuns al omului, zavorat in inconstient, dupa propriile temeri... constructe imagistice bazate pe motive gen sarpe, apa, nisip, joc de culori (implicit de stari), limba, parul, sarea, oglinda, bratara, inelele... imi pare un text de care nu te poti apropia rational, sau oricum nu in prima faza, daca ai pretentii de intelegere... remarc excedentul de firesc pe care autoarea l-a figurat in aceasta creatie si dimensiunea subliminala a rostirii.

Sebi, mulțumesc pentru opinii.
În scrierea haiku-urilor nu se prea acceptă verbele, cu atât mai puțin verbele predicative.
În cazul gerunziului folosit de mine am mizat pe caracterul durativ, perpetuu al acestuia. De fapt haiku-ul este un fel de „titlu” mai lung pentru o imagine, așa cum au și unele picturi („Copil plângând”, „Hristos cărând crucea” etc). Pe de altă parte, gerunziul de aici arată acțiunea pe care o făcea artistul în timpul capturării imaginii... acțiune care, prin simbolurile multiple, a determinat capturarea. Așa l-a surprins ochiul meu pe artist: strângând la piept flori de hârtie :)