nu știu exact în ce măsură acest text este sau nu o destăinuire personală, sau poate o semi-confesiune. și probabil nici nu este treaba mea. dar mi se pare că ai avea mai multă înclinație către proză decît către poezie.
Aranca, inițial acest text purta alt titlu, însă modificându-i ultimele versuri am considerat că s-a schimbat ceva important într-un corp. al textului, al meu sau în corpul stărilor. de acolo paralela trasă spre mine. rosul părului a fost însă ceva spontan, oarecum dramatic, cum a simțit francisc. Francisc, mi-a plăcut comentariul tău. Ce să vă spun.. nu știți ce mult m-au bucurat trecerile voastre. vă mulțumesc.
"de la proful de sport ori cu gaşca unii" - versul acesta, faţă de rest, e disonant din toate punctele de vedere.
"încep să înoate fiecare cum a învăţat de la părinţi" - chestia cu "a învăţa", la nivel (meta)liric, a început să fie cel puţin un reflex şi cel mult un clişeu. La tine, "a învăţa de la părinţi" mi se pare a fi o micuţă obsesie. Dacă mă înşel sau confund oareşce, mea culpa!
chei de lectură: (“Bucuria de a fi în mijlocul oamenilor” – Kafka) strofa 1: așteptarea/prezența/intrarea/pre-luarea ritualică a semnului de recunoaștere – aștept, sunt aici, așa cum trebuie, mai mult chiar (cu brațele pline de flori) până la final (ieșirea din viața-spital), oarecum “vizat”, conștient, de către portarul-cerber care asigură, cu un gaj, trecerea și întâlnirea aceluia care i se spune “tu”. Eu dau, gratuit, deschis, și totuși așteptând re-cunoașterea semnului asemănătorului. Nu e prima dată când mă priveam privindu-l recunoscându-mă în el și totuși altceva. Lejeritatea gestului și, în același timp, o anume reticența în afișarea lui, se face simțită și în cazul celui care iese: din mers, plătește (dar nu portarului, care păzește intrarea, accesul la ființa lucrurilor sau neființa lor, nu ieșirea), însemn pentru un „deja-vu” care trimite la regresul la infinit: am fost odata eu.... strofa a 2-a: dacă eul (se) oferă, „aproapele” vine în întampinare (totul e bine pana aici) iar celalalt reclamă, economic, darea de seama, se intregeste aici triada: eu-flori, portarul-buze, el-inalt/singur, adica eu-mineral, portarul-animal, el-spirit-care-imbraca “hainele” (formele materiei si ale corpului) cele mai bune, celebre. El nu se lasa ars decat pe rugul celebru…. Potrivirea eului cu asemanatorul lui e perfect vizibila: el se pastreaza/nu se da oricum/oricui –semn al credintei in ceva dincolo; ea continua acest gest, rujul/acoperirea/pregatirea pentru dans/spoirea/trecerea cu vederea a diferentelor ontologice dezvaluind, prin aceasta ..insistenta cautare rupture: “prea tare”/”prea moale” pentru a asigura continuitatea/identitatea/unicitatea ….comuniunii si vesnicia ei, de cate feluri o fi fiind; am fost odata tu.... Strofa a 3-a: agresiunea lucrurilor, directa, aproape nefireasca dar previzibila, atinge masina/carcasa/carnea/intreaga fiinta, pentru a reitera cererea initiala de plata: cine e cel care asteapta atat? de ce nu ia si nu dă asa cum se face? Ce e deosebit si, fireste, nelinistitor? “Buzele sarace” sunt un mod de a disculpa starea de fapt: fiecare (se) cere prin celalalt si prin altul. Dar, tu, cel care vine in intampinare, incat eu nu as fi venit daca tu nu mai fi cautat, destabilizeaza, in mod miraculos si, -indraznesc- tandru, firea, provocand dez-ingroparea trupului si a sufletului sau macar re-cunoasterea lui, luarea lui in seama; am fost odata noi, fara el.... Strofa a 4-a: depasirea, deposedarea de sine printr-o intimitatea a lucrurilor posibila prin unitatea principiului existentei care le sustine si le justifica si le pastreaza. “Îmi era așa ca un fel de ceva” descrie in mod franc si generos nepofta si necautarea care legitimeaza demersul in sine: neamintirea care strabate fiecare gest permite atat repetarea lui (ceea ce duce la uzura, la limita) cat si depasirea lui (deschiderea catre universalitatea trairilor si a entuziasmului nebunului...); am fost noi asa… Strofa a 5-a: totul se pe-trece, sunt transgresate limitele “vederii”, fiecare recuperandu-ne prin pre-luarea celuilalt in seama noastra: eu, aceeasi, “vopsita gresit” dar recunoscand in el “rujul”, sangele meu in sangele lui, iar celalalt, mereu in asteptare, fara amintirea ca totul se repeta in acelasi mod si fara scapare, in acelasi timp; nu mai nici eu nici tu nici el. O despartire/o moarte/ o dezlipire in acelasi timp ireversibila, de nedesfacut. Portarul asteapta in fiecare din noi. al dvs, francisc, oglinditorul
e straniu să vezi cum gîndește un bărbat
despre o femeie goală
cum îi vine în minte sex și curvă și carne și păcat
și dragoste și pasiune și tînjire și viol
e straniu și totuși nu e
ce vină are bietul om cînd ea e doar oglindă
pentru el
oase din oasele mele și carne din carnea mea
de izgonit și laș mutilat și singur
bărbat
ok. mai mult pentru ei am scris comentariul ăsta. mă simt oarecum împăcat. scuze, dar începe să te sîcîie cînd ești lovit repetat în același loc. seara bună
Elia, trebuie să fii mai atentă la prozodie, la lungimea silabelor, știi ce vreau să spun. Mai ales la poezia pentru copii. Imaginează-ți că accesezi memoria unui copil al cărui intelect e în formare. Acest copil reține prin asociație cu imagini simple sau simboluri, semne. Încearcă să reciți cu voce tare, cu intonație ca și cum ai fi la o grădiniță și toți copiii sunt cu răsuflarea la gură așteptând să le spui ceva. Prelucrează puțin. Eu ți-am sugerat varianta sperând să sesizezi silabele folosite de mine prin comparație cu ale tale samd.
oi fi scăpat tu de burtă dar nu era așa o problemă mare...
e bună și burta de scăpat, mai ales pentru nevastă
Mai rămâne să mai și scrii câte ceva, cu burtă sau fără burtă, că nu se vede burta în text crede-mă
Deosebit poemul tău, chiar și fără imagini, este aproape desăvârșit. Am găsit aici acea "grădină Zen" de care vorbești. Iar imaginile sunt alese cu grija unui șlefuitor de diamante. Felicitări!
mulţămesc ţie pentru popas şi ăle cuvinte de să le pui la rană! păi de! ce să spui, că sunt nume din viaţa de toate zilele. iar faptele s-au întâmplat... ceva vreme să fie. un singur lucru mi-e foarte clar: mi-e dor de viaţa la ţară (cu sau fără insinuare...)!
A fost odată ca nicodată...Așa este Dan, foarte mult Yin, potop. Frunza de salcie, la fel ca și lacrima, are un scop terapeutic în enunț, încearcă, deznădăjduit, aproape fără succes să refacă balanța dintre Yin și Yang, dintre ape și cer, dintre lună și ochi. Îți mulțumesc pentru sfat și mă bucur mult de prezență. Aria Cîntecului sub lună este într-adevăr cea mai intensă ca lirism din Rusalka. Sînt fericită că ești aici și că ți-a plăcut. Mulțumesc, Alma. Ai dreptate, Ela, construcția "obosisem mereu să deschid" este un pic dificilă, dar nu pot renunța la ideea de repetiție, de fapt la construcție, deocamdată. Nicio mi se pare prea rusesc, nici o prea emfatic, nici-o mi-a plăcut cum sună, îngăduie-mi te rog o licență. Tango fără u sună într-adevăr mai fain, merci. Firește este enervant, recunosc, dar l-am folosit în loc de liniuță de dialog, cică să pară o voce detașată, lucidă, obiectivă :). Nici la casele noastre nu aș renunța, are o conotație. Căsuța de lemn este singulară, este a mea, reprezintă latura individuală a conștiinței, casele este mai multe, fiecare are o casă a lui, un castel de nisip al lui, mesenii de la nuntă se întorc fiecare pe la casele lor, ideea este de mulțime - o mulțime căreia îi corespunde o altă mulțime- de subconștient colectiv, în această perspectivă nu este nici casa mea, nici casa altuia ci a fiecăruia. Mulțumesc pentru ideea celor 7 porți, fiind vorba de reinterpretarea unui mit, nu ar fi trebuit să omit acest aspect. Mai e mult de lucru, după cîte văd, mulțumesc mult pentru sugestii, mai șlefuiesc, promit.
Well... spre deosebire de textele mai vechi, textul acesta este cu oarece nivele peste. Parerea mea ! Imi place ideea din versurile "rugina-mi acopera mainile/igrasie cu tenta de omor" si "ascutim/ pana la tiuit /secunda". Discurs introspectiv, retoric ce curge firesc. Oarecum truism in "viata hraneste speranta". Interesant... mai trec. ialin
de la o vârstă încolo în cazul tău dragă yester prostia e să schimbi ciocolata care costă ceva parale pe un deget scos din cur (parcă așa zicea Graur că se zice, nu?)... pe gratis.
Ceea ce și mie în cazul tău mi se pare la fel de firesc...
Margas
parerea mea este ca partea a doua este mai buna, mai memorabila. ai acolo senzatia ca autorul "si-a dat drumul" nu mai are retinerile cuvintelor de legatura
eugen - poate ai dreptate pe undeva. si este o simpla deformatie profesionala treaba asta cu metaforele. in my defence - asa mi-a venit, ca si cand as fi dat cu cutitu-n piatra. nu stiu cat de inspirata a fost lovitura.
cat despre final... pfuai si ce nu-mi place cand fac asta - poemul vorbeste despre un moment despre care vreau de atata vreme sa vorbesc incat as prefera sa se cataputeze intr-un copac, sa faca ceva dramatic de gen, dar sa ma lase o data in pace.
am vorbit atat cumva ca sa explic ca de fapt, chestiile nu-s chiar atat de trase de par cum par :)))
Nu ti-am mai citit de o vreme poeziile si mai ales cele noi. Lecturand aici mi-am dat seama cat mi-a fost de dor! O poezie de dragoste, cu versuri parfumate a fruct, cu muscatura dintilor cazand pe cuvinte, la masuri egale cu lumina Luminitei Suse! Felicitari!
Mda, un fel de delir pe care, personal nu prea il pot numi poezie. Un amalgam de imagini fortate, care culmineaza cu un final extrem de fals. Si ca o curiozitate(referindu-ma la titlul), e cumva o incercare de raspuns la adresa comentariilor critice pe textele tale?
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
nu știu exact în ce măsură acest text este sau nu o destăinuire personală, sau poate o semi-confesiune. și probabil nici nu este treaba mea. dar mi se pare că ai avea mai multă înclinație către proză decît către poezie.
pentru textul : Gânduri bune! deO poezie bine scrisă. Totuşi versul,,mişc degetele în limba păsărilor'' mi se pare, oarecum, mai puţin inspirat, ori nu l-am înţeles eu.
pentru textul : iubirea între oglindă și zid deAranca, inițial acest text purta alt titlu, însă modificându-i ultimele versuri am considerat că s-a schimbat ceva important într-un corp. al textului, al meu sau în corpul stărilor. de acolo paralela trasă spre mine. rosul părului a fost însă ceva spontan, oarecum dramatic, cum a simțit francisc. Francisc, mi-a plăcut comentariul tău. Ce să vă spun.. nu știți ce mult m-au bucurat trecerile voastre. vă mulțumesc.
pentru textul : iarna îmi vine să-mi rod părul de"de la proful de sport ori cu gaşca unii" - versul acesta, faţă de rest, e disonant din toate punctele de vedere.
"încep să înoate fiecare cum a învăţat de la părinţi" - chestia cu "a învăţa", la nivel (meta)liric, a început să fie cel puţin un reflex şi cel mult un clişeu. La tine, "a învăţa de la părinţi" mi se pare a fi o micuţă obsesie. Dacă mă înşel sau confund oareşce, mea culpa!
pentru textul : de albastru de adânc de muze deAni, exista vreun motiv special pentru care nu comentezi decit sub propriile texte?
pentru textul : pe ale primăverii cărări dechei de lectură: (“Bucuria de a fi în mijlocul oamenilor” – Kafka) strofa 1: așteptarea/prezența/intrarea/pre-luarea ritualică a semnului de recunoaștere – aștept, sunt aici, așa cum trebuie, mai mult chiar (cu brațele pline de flori) până la final (ieșirea din viața-spital), oarecum “vizat”, conștient, de către portarul-cerber care asigură, cu un gaj, trecerea și întâlnirea aceluia care i se spune “tu”. Eu dau, gratuit, deschis, și totuși așteptând re-cunoașterea semnului asemănătorului. Nu e prima dată când mă priveam privindu-l recunoscându-mă în el și totuși altceva. Lejeritatea gestului și, în același timp, o anume reticența în afișarea lui, se face simțită și în cazul celui care iese: din mers, plătește (dar nu portarului, care păzește intrarea, accesul la ființa lucrurilor sau neființa lor, nu ieșirea), însemn pentru un „deja-vu” care trimite la regresul la infinit: am fost odata eu.... strofa a 2-a: dacă eul (se) oferă, „aproapele” vine în întampinare (totul e bine pana aici) iar celalalt reclamă, economic, darea de seama, se intregeste aici triada: eu-flori, portarul-buze, el-inalt/singur, adica eu-mineral, portarul-animal, el-spirit-care-imbraca “hainele” (formele materiei si ale corpului) cele mai bune, celebre. El nu se lasa ars decat pe rugul celebru…. Potrivirea eului cu asemanatorul lui e perfect vizibila: el se pastreaza/nu se da oricum/oricui –semn al credintei in ceva dincolo; ea continua acest gest, rujul/acoperirea/pregatirea pentru dans/spoirea/trecerea cu vederea a diferentelor ontologice dezvaluind, prin aceasta ..insistenta cautare rupture: “prea tare”/”prea moale” pentru a asigura continuitatea/identitatea/unicitatea ….comuniunii si vesnicia ei, de cate feluri o fi fiind; am fost odata tu.... Strofa a 3-a: agresiunea lucrurilor, directa, aproape nefireasca dar previzibila, atinge masina/carcasa/carnea/intreaga fiinta, pentru a reitera cererea initiala de plata: cine e cel care asteapta atat? de ce nu ia si nu dă asa cum se face? Ce e deosebit si, fireste, nelinistitor? “Buzele sarace” sunt un mod de a disculpa starea de fapt: fiecare (se) cere prin celalalt si prin altul. Dar, tu, cel care vine in intampinare, incat eu nu as fi venit daca tu nu mai fi cautat, destabilizeaza, in mod miraculos si, -indraznesc- tandru, firea, provocand dez-ingroparea trupului si a sufletului sau macar re-cunoasterea lui, luarea lui in seama; am fost odata noi, fara el.... Strofa a 4-a: depasirea, deposedarea de sine printr-o intimitatea a lucrurilor posibila prin unitatea principiului existentei care le sustine si le justifica si le pastreaza. “Îmi era așa ca un fel de ceva” descrie in mod franc si generos nepofta si necautarea care legitimeaza demersul in sine: neamintirea care strabate fiecare gest permite atat repetarea lui (ceea ce duce la uzura, la limita) cat si depasirea lui (deschiderea catre universalitatea trairilor si a entuziasmului nebunului...); am fost noi asa… Strofa a 5-a: totul se pe-trece, sunt transgresate limitele “vederii”, fiecare recuperandu-ne prin pre-luarea celuilalt in seama noastra: eu, aceeasi, “vopsita gresit” dar recunoscand in el “rujul”, sangele meu in sangele lui, iar celalalt, mereu in asteptare, fara amintirea ca totul se repeta in acelasi mod si fara scapare, in acelasi timp; nu mai nici eu nici tu nici el. O despartire/o moarte/ o dezlipire in acelasi timp ireversibila, de nedesfacut. Portarul asteapta in fiecare din noi. al dvs, francisc, oglinditorul
pentru textul : portarul de la spital deDa, se pot face modificări, oricum, textul e o variantă mai curată a unui text scris prin 2007-08. O să mai gravitez în jurul finalului.
pentru textul : De ce mă sfarmă gândul dee straniu să vezi cum gîndește un bărbat
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 22 dedespre o femeie goală
cum îi vine în minte sex și curvă și carne și păcat
și dragoste și pasiune și tînjire și viol
e straniu și totuși nu e
ce vină are bietul om cînd ea e doar oglindă
pentru el
oase din oasele mele și carne din carnea mea
de izgonit și laș mutilat și singur
bărbat
pornind de la titlu, care transmite, puteai să conduci un discurs poetic, pe vers, foarte bun.
pentru textul : dimineață fără anotimp cu domnișoara p. deE doar o părere. Sper să nu deranjeze.
ok. mai mult pentru ei am scris comentariul ăsta. mă simt oarecum împăcat. scuze, dar începe să te sîcîie cînd ești lovit repetat în același loc. seara bună
pentru textul : starea hermeneia deAi asociat liceul cu umbra și cuibul. Interesant. Se repetă inutilul. Nu contează, însă.
pentru textul : ascult jazzul singur și plouă deremarc întoarcerea dosului pe toate fețele. original.
pentru textul : Irefutabil deElia, trebuie să fii mai atentă la prozodie, la lungimea silabelor, știi ce vreau să spun. Mai ales la poezia pentru copii. Imaginează-ți că accesezi memoria unui copil al cărui intelect e în formare. Acest copil reține prin asociație cu imagini simple sau simboluri, semne. Încearcă să reciți cu voce tare, cu intonație ca și cum ai fi la o grădiniță și toți copiii sunt cu răsuflarea la gură așteptând să le spui ceva. Prelucrează puțin. Eu ți-am sugerat varianta sperând să sesizezi silabele folosite de mine prin comparație cu ale tale samd.
pentru textul : Spune-mi, Copilărie deoi fi scăpat tu de burtă dar nu era așa o problemă mare...
pentru textul : despre poezie dee bună și burta de scăpat, mai ales pentru nevastă
Mai rămâne să mai și scrii câte ceva, cu burtă sau fără burtă, că nu se vede burta în text crede-mă
multumesc, Alexandru! se ascute, asa e. cute..., cute...
pentru textul : imagine frântă deai dreptate, Oana! acele versuri au tentă suprarealistă, e o românie tristă:). și da, prea multe detalii acolo. am să rectific.
pentru textul : am dreptul la o scamă demulțam fain!
Deosebit poemul tău, chiar și fără imagini, este aproape desăvârșit. Am găsit aici acea "grădină Zen" de care vorbești. Iar imaginile sunt alese cu grija unui șlefuitor de diamante. Felicitări!
pentru textul : Mâinile Margăi demulţămesc ţie pentru popas şi ăle cuvinte de să le pui la rană! păi de! ce să spui, că sunt nume din viaţa de toate zilele. iar faptele s-au întâmplat... ceva vreme să fie. un singur lucru mi-e foarte clar: mi-e dor de viaţa la ţară (cu sau fără insinuare...)!
pentru textul : da prin satu ăsta aproape nici ţipenie deA fost odată ca nicodată...Așa este Dan, foarte mult Yin, potop. Frunza de salcie, la fel ca și lacrima, are un scop terapeutic în enunț, încearcă, deznădăjduit, aproape fără succes să refacă balanța dintre Yin și Yang, dintre ape și cer, dintre lună și ochi. Îți mulțumesc pentru sfat și mă bucur mult de prezență. Aria Cîntecului sub lună este într-adevăr cea mai intensă ca lirism din Rusalka. Sînt fericită că ești aici și că ți-a plăcut. Mulțumesc, Alma. Ai dreptate, Ela, construcția "obosisem mereu să deschid" este un pic dificilă, dar nu pot renunța la ideea de repetiție, de fapt la construcție, deocamdată. Nicio mi se pare prea rusesc, nici o prea emfatic, nici-o mi-a plăcut cum sună, îngăduie-mi te rog o licență. Tango fără u sună într-adevăr mai fain, merci. Firește este enervant, recunosc, dar l-am folosit în loc de liniuță de dialog, cică să pară o voce detașată, lucidă, obiectivă :). Nici la casele noastre nu aș renunța, are o conotație. Căsuța de lemn este singulară, este a mea, reprezintă latura individuală a conștiinței, casele este mai multe, fiecare are o casă a lui, un castel de nisip al lui, mesenii de la nuntă se întorc fiecare pe la casele lor, ideea este de mulțime - o mulțime căreia îi corespunde o altă mulțime- de subconștient colectiv, în această perspectivă nu este nici casa mea, nici casa altuia ci a fiecăruia. Mulțumesc pentru ideea celor 7 porți, fiind vorba de reinterpretarea unui mit, nu ar fi trebuit să omit acest aspect. Mai e mult de lucru, după cîte văd, mulțumesc mult pentru sugestii, mai șlefuiesc, promit.
pentru textul : Flash back deWell... spre deosebire de textele mai vechi, textul acesta este cu oarece nivele peste. Parerea mea ! Imi place ideea din versurile "rugina-mi acopera mainile/igrasie cu tenta de omor" si "ascutim/ pana la tiuit /secunda". Discurs introspectiv, retoric ce curge firesc. Oarecum truism in "viata hraneste speranta". Interesant... mai trec. ialin
pentru textul : legănare dede la o vârstă încolo în cazul tău dragă yester prostia e să schimbi ciocolata care costă ceva parale pe un deget scos din cur (parcă așa zicea Graur că se zice, nu?)... pe gratis.
pentru textul : Este adevărat că poezia este pe moarte sau nu? deCeea ce și mie în cazul tău mi se pare la fel de firesc...
Margas
sunt câteva tablouri uimitoare aici.
pentru textul : a început să miroasă a lavandă pe răni deprima imagine este uluitoare.
o trec în "colecţie".
semn de apreciere.
parerea mea este ca partea a doua este mai buna, mai memorabila. ai acolo senzatia ca autorul "si-a dat drumul" nu mai are retinerile cuvintelor de legatura
pentru textul : Camera albă deeugen - poate ai dreptate pe undeva. si este o simpla deformatie profesionala treaba asta cu metaforele. in my defence - asa mi-a venit, ca si cand as fi dat cu cutitu-n piatra. nu stiu cat de inspirata a fost lovitura.
cat despre final... pfuai si ce nu-mi place cand fac asta - poemul vorbeste despre un moment despre care vreau de atata vreme sa vorbesc incat as prefera sa se cataputeze intr-un copac, sa faca ceva dramatic de gen, dar sa ma lase o data in pace.
am vorbit atat cumva ca sa explic ca de fapt, chestiile nu-s chiar atat de trase de par cum par :)))
oricum, multam fain de sugestii
pentru textul : În amonte deSemn de la primul cititor.
pentru textul : sephirot IV deo initiativa laudabila, felicitari!
pentru textul : Romul Munteanu comemorat la Călan deNu ti-am mai citit de o vreme poeziile si mai ales cele noi. Lecturand aici mi-am dat seama cat mi-a fost de dor! O poezie de dragoste, cu versuri parfumate a fruct, cu muscatura dintilor cazand pe cuvinte, la masuri egale cu lumina Luminitei Suse! Felicitari!
pentru textul : Diminețile unei victime fericite. Livezile din noi deiata un text de prima pagina
pentru textul : coming soon deFrate "Profetul", mai lasă-ne...
pentru textul : What a wonderful world(!) deauzi: "bombastic textul şi cam cheap"...
Poate stai prost cu recepţia(!)...
Mda, un fel de delir pe care, personal nu prea il pot numi poezie. Un amalgam de imagini fortate, care culmineaza cu un final extrem de fals. Si ca o curiozitate(referindu-ma la titlul), e cumva o incercare de raspuns la adresa comentariilor critice pe textele tale?
pentru textul : Poem perfect previzibil cu multe conjuncții dePagini