un poem inspirat. mai trebuie revăzut ca formă. ca esență este strălucitor.

pe-atunci eram doi sclavi lactei căutând ouă albastre prin trestii umbrele ne creșteau pe ceasul solar nepăsătoare când străbăteam porticurile spre ritualul înverșunat... desigur tu ai uitat visele cu anemone marine când ne apăsam ochii râzând pentru jerbe de culori ne zeificau zi după zi spălările rituale când primăvara inundații de timp... îți scoteam din păr fluturi albaștri speriați ca să-ți pun ferigi pe pleoape ne-au devorat termitele serii în deșertul ca o pâlnie... acum toate astea sunt un breloc cu deja vu și te alinți că nu mai știi nimic de Tutankamon de melcii de pe cuadrant de iubirea noastra efervescentă ca un pește-arlechin sfârâind pe nisipuri

Multumesc Adriana, uite ca nu stiu ce o fi, toamna nu cred, pisica insa sigur! Hai sa-ti spun de ce e asa de ciudat titlul, si desigur, la o aplecare ulterioara asupra textului (cand va fi asta, nu stiu dar va fi candva sper) acesta va suferi o operatie estetica radicala :-) Este asa pentru ca eu i-am remarcat (si de aici a pornit totul) "pisica cu ochii verzi" si am primit o palmitza mica peste gura mea literara "vezi ca e o cacofonie" si atunci eu i-am spus " da, asta e cacofonia sentimentului". In poem am eliminat, however, aceasta cacofonie :-) Inca o data iti multumesc pentru felul in care ma faci sa te simt prin preajma. Andu

un poem-manifest un poem-durere ar trebui să intru în detalii...dar unde eram noi și aceste detalii când voi erați și țintă și armă? mă vei ierta poate, copleșită fiind de imagini atât de expresive: "drapele înfășurate peste trupuri arse cartușe coclite, cochilii moarte în aer țipătul pescărușilor peste aer fumul acru al obuzelor galsul durerii coborât ca o negură peste case" și îmi îngădui să îți ofer această peniță în semn de PACE.

Tandru, romantic, elegant.

cam dificil sa numesti asa ceva haiku. iti recomand sa mai citesti despre asta.

da, un titlu ar fi bun si pentru ca ar respecta regulamentul. dar oare ar dori si autorul aceasta?

Ideea e simpatică și ai prins tonul potrivit pentru a nu cădea în ridicol. Nu-i o poezie rea, dar am impresia că exact acolo unde ai încercat să faci echilibrul ai folosit idei mai puțin originale (ierbii îi e dor de iarbă, timpul măsurat în cercurile copacilor"). Cred că nu erau necesare italicele în economia textului. Și poate da, forțate un pic.

accept critica ta desi ti/au trebuit 4 interventii ca sa spui ce gandeai de fapt despre el. din primele doua n/am inteles mare lucru. iar dreptul tau la opinie chiar una contradictorie, il respect. in ceea ce priveste detaliile de limbaj, tehnica si restul, sunt perfectibile.

autorul acestui poem, un crucificat modern intre orient si balcani, ne introduce intr-o lume centrata pe firul fluviului Eufrat, intr-un decor al oazelor si al palmierilor. Naturaletea alcatuirii imaginilor, prin cuvinte simple dar de efect(asta e poezia), galopurile aritmice, nisipul, tarana cu miros de lacrimi, cenusa sufletului, toate acestea dau un iz de o mie si una de nopti petrecute cu iubita, intr-o oaza...Textul este foarte reusit, mai ales prin imbinarea celor doua culturi, una prin experienta netraita mult dar visata si una prin limba de adoptie pe care o folosesti magnific. Drept urmare las un semn de apreciere.

nu cred că te avantajează ingambamentul. e drept, cu el poți ascunde stângăcii și da o oarecare fluență, dar în cazul tău pentru next level ar trebui să îi spui pa!

însă acest text are multe cuvinte care nu mai spun nimic, uite și tu: feminină și tandră noaptea/ ca un lanț dezlegat/ zornăind departe de/ stele/ ne strânge încă pe mână. ai din start :feminină, tandră,noaptea,lanț, stele (come on!), mână... bașca (dupe cum ar spune alții) faptul că e final de text, unde îți trebuie ceva puternic, surprinzător.
în fine, am căutat ceva care să-mi placă, mai caut în următoarele texte. dar nu insist.

Nici nu ştiu, acum, cum să încep o frază. Nu ştiu cui să-i mulţumesc mai întâi pentru un asemenea dar. Am să-l deranjez, totuşi, pe Dumnezeu, mulţumindu-i că există fără chip de unde şi asemănarea mea spirituală cu el. Darul acesta pentru mine este unul spiritual. Am mai simţit aşa ceva doar urcând pe frânghii, anul acesta, jepii mici spre Caraiman. Prin urmare, spiritualul se produce la înălţimi. Nu se poate descrie bucuria din privire, vă spun. Mai bine eram mută. „E de-ajuns o privire” nu este vers dintr-o melodie, este tăcerea prin nerostit a vorbelor noastre reflectate prin ochi, iar ochii sunt lumina sufletului nostru. Adevărata identitate a omului. Am simţit-o ca o avalanşă. Şi Domnul Tudor Cristea ştie despre ce vorbesc. După Dumnezeu, urmează un om, întotdeauna mi-am zis în gând asta. Şi aşa a şi fost. Am avut marea onoare să-l cunosc pe Domnul Tudor Cristea nu ca om, ci ca mare om. Tot ce vă spun acum este sincer. Poate mulţi vor considera versurile mele ca fiind pline de emfază. Nu îmi este ruşine cu ceea ce sunt. Dacă poezia mea este emfază sau trend cum s-a mai spus despre noua generaţie, de hegemonie dusă până la saturaţie, atunci aşa să se numească. Epoca asta nouă a noastră, a generaţiei noastre, aşa să se numească. Este asumată. Că poezia de acum tinde spre proză sau spre eseu, cu ce încurcă acest fapt în fapt? Dacă trăim vremuri ale noastre, în care internetul este o sursă de informaţie, dacă există un yahoo messenger, ş.a.m.d, să lăsăm istoria de hic et nunc să vorbească. Dacă poezia douămiistă va fi slabă comparativ cu alte epoci, atunci să fie considerată o poezie slabă dar să fie! Să fie asumată. Dacă va fi o ratare literară să fie o ratare literară. Zicea un mare gânditor că decât să copiezi pe cineva de dragul unor vremuri, mai bine să dai greş, să eşuezi în felul tău, să pierzi în felul tău pentru că atunci vei câştiga. (parafrază)
Sunt mândră că sunt “culeasă” de Domnul Tudor Cristea, sunt mândră că mi-a dat încredere în mine atunci când aveam nevoie de ea, sunt mândră că public în Litere. Mi-e greu să-i mulţumesc atât de simplu pentru că ar fi prea simplu, iar să mă complic ar fi prea complicat. Sunt onorată că a vorbit atât de frumos despre noul val al literaturii. Domnul Tudor Cristea este din punctul meu de vedere o persoană cu viziune largă asupra literaturii. Dumnealui trăieşte “acum-mereu” ceea ce-l face complex ca şi om. Sper să nu se supere şi să citească aceste rânduri aşa cum le-am scris acum, aici, spontan, din suflet.
Îl felicit cu drag şi pe Adrian. Adrian este un om deosebit, o persoană sensibilă, frumos, educat. Este unul dintre preferaţii mei în scris. Mă bucur că l-am cunoscut şi fizic.
O felicit şi pe Raluca pe care o citesc pe unde apuc, pe unde dau de ea.
Domnule Turdor Cristea, ştiu că am spus câteva rânduri mai sus că e puţin să vă mulţumesc dar domnule, trebuie! Simt acum nevoia să o spun: Vă mulţumesc!

marginea gândului tău - imi pare ceva ce s-a mai folosit. de fapt, cred ca cea mai reusita parte a poemului este prima strofa.

Virgil, eu am înțeles și m-am bucurat să văd că ai avut plăcerea acestei lecturi. Și chiar nu e off topic, e în sensul așternerilor în ape: câți oamnei pot simți liberi în matca lor? Mulțumesc mult.