... și că i-am acordat lui laurențiu fără să știu că este el, nota maximă la concurs, dar regret să spun că acest text este și desuet și sentimental ca un scrin lăsat moștenire de la bunica din partea tatălui care a făcut stagiul printre poeții sud-americani din timpul revoluțieie din chile, la vremea când fasciștii îi ardeau casa unui pablo neruda. Genul acesta de scriitură este un calc stilistic dupa scriitorii sud-americani ai anilor 60-80 unii laureati ai premiului nobel you name it.
Andu
Toate textele tale postate în ultimele zile seamănă între ele și cu celelalte dinainte. Așa cum tocmai am scris într-un alt comentariu la alt autor, aici, aștept ceva deosebit, o provocare literară (și de la alții, inclusiv de la mine). Cred că atunci când nu mai suntem în stare să aducem nimic nou, e mai bine să luăm o pauză de la scris.
Cristina, poate ma repet: je m'en fiche, refiche et contrefiche, ca sa citez din cineva cunoscut...poti spune orice...acelasi efect. Ilarius, tu intelegi ce vrei din text, depinde de buna dispozitie....puteam sa pun la fiecare rind o fotografie din Venetia (sau altundeva)...nu ai inteles nimic, din punctul meu de vedere, dar nu strica sa lipesti fotografii sa pricep ca ai vazut si tu Canal Grande. Francisc, grupul nostru e si asa restrins....zimbesc, precum spunea Poetul.
partea cu aerobicul m-a făcut să zâmbesc, Margas. fiindcă eu sunt (cu amărăciune o spun) o leneșă. dar e bine de știut că măcar în poezie îți poți antrena musculatura.
mă-ntorc la Bacovia și-ți spun că da, Bacovia e asumat conștient și cu inima ușoară. iar „decadentul” acela tot de la el vine – „o, genii întristate, care mor/ în țara asta, plină de…”
... pentru nostalgia reținută a versurilor, pentru îmbinarea ideilor cu imaginea de ansamblu, în special pentru versurile: să nu regreți ne repetăm complice din cînd în cînd războaiele ca și ploile sau revoluțiile au ceva frumos ca un fel de pandant pe haina ternă a vîrstelor noastre mature ... și...aștept rama:)! (nu ar putea fi copilăria... de altă culoare, una caldă?)
Mai degraba slabut. Imagini care vor sa tina de macabru, sunt desprinse mai degraba dintr-un cliseic al filmelor de pe TV. Apoi ..."soareci ce-au mancat anafura" ? E o imagine care e mai degraba ilara decat profunda. "Hârciogii gustă-n canale/carnea miresei stricată" ai zis ceva despre soareci, nu luam chiar toate rozatoarele si spunem ce fac.Oricum nu ma poate duce cu gandul decat la animatia aceea "Dead bride" , animatie care probabil te-a inspirat si pe tine. Ultima strofa este buna, este mai profunda mai ales ideea de "moartea miresei mortii". Spor in continuare, sper sa vad ceva cu mai multa implicare a eului liric. Ialin
eu pot sa zic, frate, e foarte tare titlu. mai ales ca textul vorbeste despre o gagica misto, trista si sadica in acelasi timp. dar cui nu-i place asa ceva? iar daca poetii sunt soferi de cursa lunga, cu atat mai mult pretentiile cresc. iata de asta poetii raman pe drumuri...
ce pot sa mai zic? a iesit bine varianta asta desi s-a pierdut oleaca din mesajul initial. mi-au placut si comurile :D
ave! si drum bun, amice!
Da, Virgil. Nu pot sa nu-ti dau dreptate. Stiu ca aici nu am reusit nici sa-mi duc ideea pana la capat, nici sa-i dau forma potrivita. La apelative nu renunt deocamdata. Tin de sursa mea de inspiratie si imi dirijeaza intr-o oarecare masura discursul. Voi renunta mai tarziu la ele, dar numai acolo unde sunt inutile sau deranjante. Ma bucur ca ceea ce ma nemultumeste la acest text nu a trecut neobservat. E un semn ca atunci cand imi sterg textele am toate motivele sa o fac. Mi-ar fi parut rau, marturisesc, sa cedez primului impuls. Sper sa nu te superi daca voi indrazni sa solicit o parere critica pertinenta in momentul in care tot minereul va fi prelucrat; desigur, cu mijloacele primitive aflate la indemana.
nu-i timp de povesti lungi pentru trezire:) cred ca se pot spune multe in cuvinte scurte. imi pare bine ca mi-a iesit "lehamitea". Multam pentru comentariu!
Pentru mine este un semn, un impuls, o speranţă. Mă bucură faptul să întâlnesc oameni deosebiţi, pe aceeaşi lungime de undă, de la distanţă. Când vom învăţa oare că suntem egali, să ne privim în ochi de la aceeaşi înălţime, să citim frumosul şi să nu căutăm imposibilul în nimic? Să acceptăm realitatea aşa cum e şi să ne bucurăm de puţinul cât ne-a rămas. Poate că vor trece ani lumină şi ceva se va schimba...
Mulţumesc de trecere şi cuvintele frumoase!
Îmi amintește de Zenobia lui Naum sau poate asta e și ideea. Însă am citit sute de texte ca acesta. Aceleași imagini: șerpi, sms, cifre din care cititorul nu înțelege mare lucru. Aștept de la tine și alte poeme.
Textul tau are o aroma aparte, un soi de senzualitate a inceputurilor, a primei atingeri...e ceva deopotriva vinovat si special... asta e senzatia pe care o am. Timid iti sărut cu palmele obrazul rece tresar cand buzele aspre mușca ușor din golul degetelor pierdute in gesturi Eu as reformula sintagme de genul "obrazu-ți rece", "mușcară ușor" etc... fii aici cu noi prezenta si nu situa demersul poetic pe un calapod nepotrivit... cred ca ar trebui sa ai curajul de a continua, de a nu te opri la cateva versuri... trebuie sa te arati pe tine, cu sinceritatea celui caruia nu-i pasa decat de adevar.
Da, textul se vrea ambiguu, dar nu macabru bineînțeles. Deocamdată cel puțin, autorul nu dorește dezvăluirea subiectului, și lasă forma așa. Cu toate riscurile. Expresiile "bucată de carne" și "hrănindu-se" se vor spiritualizate. Hm!, dar nu neapărat. "Știind-o așa", adică hrănindu-se, da, hrănindu-se din mine însumi. Așa cum se hrănește o ființă dintr-o altă ființă. E o întreagă serie, urmăriți "Fardad"; e cuvânt cheie, alături de "chemare". Și da, "nerăspunsă" e cel mai potrivit atribut. Mulțumesc pentru intervenții. Chiar mă interesează părerea cititorilor, motiv pentru care voi dori, cred, să înlătur impresia de macabru, dar încă nu știu cum.
Şi uite aşa ajung eu să îi cunosc mai bine pe oameni. Belizan a reuşit să mă dezamăgească aşa cum mărturisesc că nu mă aşteptam. Nu îmi imaginam să citesc de la el "pamflete" din acestea de bătăuş şi scandalagiu spărgător de capete. Dar uite că dacă am răbdare cu oamenii arama se dă pe faţă. Numai un om mic şi realmente atacat la zona adevărului s-ar fi înfuriat aşa ca Belizan. Dar asta e. Dacă a vrut să ne convingă că Bobadil avea dreptate, a reuşit. În cel mai bun caz e un păcală care a căzut în plasă. Pentru că numai un om neînţelept se lasă atras în păruieli din astea de cartier. Asta, of course, dacă Bobadil nu a avut dreptate.
În orice caz, deşi Bobadil a fost ofensator cu remarca lui, şi îl avertizez pentru asta, totuşi Belizan a căutat-o cu lumînarea. De fapt mi se pare ipocrit să scrii un text care face trotuarul între erotic şi pornografic şi apoi să scrii într-un comentariu (deşi nu te-a întrebat nimeni - deci o faci absolut deliberat şi intenţionat -) că "am o îndeletnicire atât de plăcută încât nu mă pot desprinde de ea" şi apoi să te ofuschezi că pe unii toată "asocierea" asta i-a dus cu gîndul la masturbare. Asta ca să nu spun că nu văd de ce remarca Cristinei legată de orgasm a fost acceptabilă iar remarca lui Bobadil legată de masturbare este o crimă. Măi Belizane, tu ai auzit de expresia "semeni vînt, culegi furtună"?
De ce nu mă întreabă Bobadil pe mine sau pe altul de masturbare? Şi să nu îmi spui că din frică pentru că numai frică de mine nu are. Tu ai provocat asta pentru că ai urmărit asta. Şi ai urmărit-o pentru că eşti flămînd după atenţie ieftină. Şi să nu crezi că nu se observă asta. Nu ştiu cît te interesează literatura dar eşti obsedat să ţi se dea atenţie ţie şi textelor tale. Lucru care nu este neaparat rău dacă ar naşte calitate. Dar cînd scrii chestii din astea şi apoi ne mai spui şi de "îndeletnicirile tale plăcute" crede-mă că e absurd şi ipocrit să te ofuschezi.
Nu mai vorbesc de mojicia cu care vorbeşti la adresa mea şi a Hermeneia. Nu am pretins că sînt poet şi nici altceva. Ţi-am pus la dispoziţie un spaţiu pe care îl foloseşti pe gratis. Măcar şi din bun simţ şi nu s-ar cădea să vorbeşti astfel. Dar m-ai convins că la tine bunul simţ este inexistent. Şi repet, a fost o surpriză pentru mine. Dar asta e, oamenii au proprietatea de a-şi da arama pe faţă. Mă bucur că te-am cunoscut şi acum ştiu cu cine am de-a face. Te poţi considera şi tu avertizat pentru ce ai scris în comentariul tău despre Bobadil. Despre mine nu are importanţă. De unde nu e (caracter) nici Dumnezeu nu cere. Cu atît mai puţin eu.
"niciodată nu am simţit mai multă nedurere neiubire neteamă" - a lucra cu concepte negate e un reflex care, de câţiva ani, a început să dispară. Cel puţin din textele autorilor care se respectă. Şi a cam dispărut pentru că aşa se întâmplă cu toate formele făra fond. Doar că tu mergi puţin şi mai departe şi te-ai apucat să negi conceptele negate. De ce să spun simplu "mi-e foame", când pot să spun poetic "nu mi-e nefoame/ niciodată nu mi-a fost mai nefoame", nu? :).
Partea asta plus "e asfaltul gol şi sec" (gol şi sec = redundant) , "păşesc asimetric/ am sufletul otova" (preţioase) fac ca prima unitate să eşueze graţios.
Cat despre viziunea mea literara... este a mea, si nici n-am apucat macar sansa sa o expun pe aici ca sa putem discuta. Problema nu e ca eu am alta viziune literara decat tine (dreptul la alteritate mi se pare crucial pentru o efervescenta artistica sanatoasa), ci ca tu nu admiti alteritatea; iti doresti ca toti sa fie dupa chipul si asemanarea ta, iar cine nu e asa, e declarat 'rebut", "deseu" de productie, numa' bun sa il arunci la cosul de gunoi (CST/excomunicare de pe Hermeneia), si astfel sa iti linistesti constiinta ("eu mereu am dreptate!..."). "Așa, principial vorbind tu ai (în umila mea părere) probleme mari cu conviețiurea într-un spațiu civilizat". Un spatiu in care textele dispar fara explicatie, unde cricita/ polemica/ alteritatea poeticii (cand zic poetica nu ma refer la poezie, virgile, fii pe faza, nu dormi!) -asta numesti tu "un spatiu civilizat"????.... Realizezi prapastia de ridicol in care te afli?... "Ai depășit de mult bordura bunului simț". Doar pentru ca am protestat impotriva abuzurilor tale?... Sa ma scuzi daca nu esti obisnuit sa fii criticat de "musafiri" chiar aici in 'casa" ta, cum ai numit Hermeneia. Intelege te rog ca nu am de improscat Hermeneia, care zic eu ca se descurca ff bine cu/fara mine, si ca s-ar descurca si mai bine fara abuzurile si fundamentalismele tale. Este un site rezonabil, care are o grafica frumoasa (amanuntul decident pentru mine sa ma inscriu aici) si poeti talentati. As vrea sa zic "scriitori" talentati, dar in afara de poezie, situl e cam saracut in alte exprimari literare (ex: eseu, proza, dezbateri culturale s.a). Poate acei oameni care acum ti-ar fi onorat situl cu efervescenta lor culturala sunt astazi in alta parte...unde nu-i goneste nimeni cu bata in numele unui 'Regulament" ridicol aplicat oricum partinitor si abuziv. Cateodata mi se face dor de interbelici...Alta lume, alte maniere: dupa o polemica sangeroasa in parlament ori la un cenaclu, acei oameni puteau sa iasa degajati la o cafea impreuna, fara patimi marunte si ranchiuni de mahala. Nu incerca sa imi dai lectii de civilizatie ori de principialitate, Virgile. Chiar nu e cazul.
citind textul de fata, in timp ce mancam pufuleti si o coca, mi-am amintit de o perioada in care, postand aceleasi texte pe mai multe site uri, aproape de fiecare data, cele mai putine laude si ridicari la cer le primeam aici. banuiesc ca nu mi se intampla numai mie. asa ca, daca aici nimeni nu cade pe spate cand ne citeste, e firesc sa avem resentimente si ofuri. insa, m-am intrebat apoi care e avantajul ca pe Hermeneia altfel stau lucrurile. cred ca este unul, cel putin, si destul de mare: te face mereu sa fii mai bun, te tine in priza. pentru ca daca ai standarde greu de atins, atunci cand o faci, cu siguranta e un progres si o multumire pe masura. de aceea, imi permit sa spun ca, poate, nici nu importa critica (sau laudele) celorlalti membri Hermeneia. cat timp stii ca aici e greu, te pui pe treaba si lupti cu tine si cu scrisul tau. nu e vorba asadar de meritele celor din consiliu sau de o negativitate si respingere. este, imi place sa cred asta, o exigenta. Hermeneia este o exigenta. sa multumim pentru asta
poemul poarta, de la inceput pana la sfarsit, o constanta stare de constientizare a starii de indragostit. sentimentele se desfasor puternice sub ochiul cititorului, descrise fiind in amanut, dar delicat.
Pai în primul rând haikurile nu sunt creații lirice în sensul poeziei moderne. Descriu imagini, idei filosofice, concepte, toate incluzând un element sezonal explicit sau implicit și două elemente diferite conectate între ele și evitând metaforele. Recomand Matsuo Basho, ca etalon al perfecțiunii în poezia haiku. Fiind foarte diferit de poezia lirică modernă, poezia haiku, evident, nu are cum să apese pedala de accelerație ale acelorași sentimente ca și poezia lirică. Un haiku caută să concentreze cât mai multă imagine în metrica procustiană de 5-7-5 silabe. Haikul și poezia lirică sunt genuri diferite, cu scopuri diferite. Nu știu cât de multă poezie haiku ai citit tu, dar aș fi curios să îmi dai niște exemple de haiku reușite, expresive, în concepția ta (de autori consacrați). Asta m-ar ajuta să înțeleg mai bine care îmi sunt lipsurile și cum le pot remedia. Pentru mine e o provocare personală să scriu în dialectul huțul sau în japoneză, în primul caz datorită apartenenței mele la populația respectivă iar în al doilea caz datorită superiorității limbii japoneze la compunerea acestui gen de poezie (e normal să fie așa, deoarece haikul a fost construit pentru a exploata la maxim valențele limbii japoneze). Fiind, personal, un luptător împotriva monoculturilor și a globalizării, prefer ca versurile scrise de mine să fie, în măsura posibilităților, în mai mult de o limbă. Dacă aș avea timp și energie, mi-aș transpune toate poemele în zeci de limbi. La haiku e în general mai ușor să transpui cele trei versuri în mai multe limbi. Cei care scriu poezie haiku în general mi-au apreciat pozitiv versurile și m-au încurajat să continui seriile mele multilingvistice. Legat de dorința ta de a vedea și alte poezii, voi adăuga pe pagină și din poeziile mele lirice pe viitor.
Aranca, te rog să te abții pe viitor de la astfel de comentarii care nu comentează nimic. Îți reamintesc ceea ce ar trebui să știi și anume că: 23. De asemenea comentariile trebuie: 23.1. să se refere în primul rînd la textul publicat, 23.2. să conțină observații pertinente, 23.3. să evite pe cît posibil formularea de aprecieri la adresa persoanei autorului textului sau la adresa persoanei altui comentator al textului 23.4. să se abțină cît mai mult posibil de la alunecarea în comunicări personale. Aceasta nu înseamnă că opiniile cititorilor trebuie să fie reacții artificiale și reci. Scopul lor însă este folosirea subsolului textelor pentru critica literară sau discuții legate de conținutul textului și nu pentru schimbul de amabilități. Te rog să te consideri avertizată.
tinand cont de titlu, care anunta un discurs lejer, nonsalant si nefinisat, eu zic ca sunt ok acele repetitii in economia textului, ironic si autoironic. iar usile egiptenilor mie imi suna excelent, stiind ca beduinii si cei saraci nu aveau usi ci doar cort. iar citatul din comul meu, cine cunoaste stie...in fine
uite ce a iesit, la sugestiile tale:
L-am visat pe Isus. Era
în Egipt, călărea un băț și striga:
“-I-haa, i-haaa, i-haaa!”
Înainte de asta, trăgea cu urechea printre uluci.
Ele înverzeau deîndată, iar din crăpăturile lor
se umflau portocale, lămâi.
Atunci ieșea omul în prag
și-l lua frumușel de-o ureche deoparte:
- Nu ți-e rușine, om bătrân, nu ți-e rușine?
Ia du-te, du-te-ncolo, valea!
Și Isus se ducea, nu zicea nu.
La următoarea intrare, iar își sălta bățul,
își potrivea pe chelie coronița din flori de catus
se bătea peste cămașa de praf,
turna un fir de-apă în cap
îmi făcea cu ochiul și iar
“-I-haaa, i-haaaa!”
Mi-am zis atunci, cu încredere :
“Dacă vine la mine, dacă bate, eu îi deschid:
îl trag înăuntru, îi dau ceva să îmbuce, îi torn un pahar strașnic de vin
Iar după aia, din vorbă în vorbă, îl întreb din
tinerețile lui, despre Golgota și toate alea.”
Și a venit Domnul la ușa mea.
Și-am deschis-o.
Dar ușa mea s-a deschis rău,
s-a deschis pe dinăuntru, mă jur.
Pe dinăuntrul Lui, nu al meu
Și acolo se ciopleau două cruci din cactus,
cu miros de lămâi.
Într-o clipă am văzut totul și-am auzit,
am auzit un glas din amvon:
“Pe cine vreți să vi-l dau: pe Isus?
Sau pe el?”
Și omul acela arăta către mine.
Am trântit ușa, am trântit-o.
Pot face asta, mi-am zis. Sunt în vis
Iar de acum înainte, îl iau de urechi.
Îi amintesc de chinurile iadului,
de noi toți.
Și la mama lui îl trimit.
Azi, mi-am amintit visul,
m-am gândit să trec pe la tine, să-ți spun.
Uite, mi-am luat și cactus!
Uite, îți voi spune, uite ce cactus!
Îl trântesc în mijlocul mesei
apoi o iau înspre baie,
să-mi scot nisipul din șlap
să mă spăl pe mâini și să-mi așez părul.
Monica, m-am străduit să citesc până la capăt, din respect, mai mult gândindu-mă că trebuie să fie ceva autentic, și să mă opresc ar fi fost ca și cum m-aș fi ridicat de pe scaun în timp ce mamaia povestea și aș fi spus că eu am treabă. Așadar, dacă are o valoare sentimentală... ok, nu mai spun nimic, dar ca povestire, în afară de efortul de a reda limbajul, și de un singur pasaj ("Pi la mă-ta Tița o vinit apili di-o mers șă cu barca. O reparat pân la urmă, și era să facă. Vinisă di-un metru apa. O scos pământu din păreți pân la nuieli. O pus altu. Da nu eram io aișea-n sat când… asta o fost pân patruzăși. Aldată vinisă pân-aișea-n medean. Știi c-așa să zâși. Acolu să fași hora, nunta, să șitești slujba la mort. Câți morți s-or oprit p-acolu!… S-aibă chetrili șelea… Dac-or avea memorii…să hi făcut niști fotografii… câte s-or petrecut în locu așiala!... ș-acuma să fac nunțâli acolu."), unde nu am înțeles totuși ce este acela "medean", cred totuși că nu se justifică încadrarea la povestire. Poate e doar lipsa mea de imaginație, dar nu văd decât o înșiruire seacă de întâmplări.
Mi-era dor sa te citesc!Imi place foarte mult pasarea de creta cu ,,stări adînci de migratoare" ca si continuarea acestei penultime strofe. Repetitia ,,mi se" din ultima strofa insa imi cade mie mai putin bine, dar mentine/creste tensiunea pentru finalul deschis interpretarilor :)
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
... și că i-am acordat lui laurențiu fără să știu că este el, nota maximă la concurs, dar regret să spun că acest text este și desuet și sentimental ca un scrin lăsat moștenire de la bunica din partea tatălui care a făcut stagiul printre poeții sud-americani din timpul revoluțieie din chile, la vremea când fasciștii îi ardeau casa unui pablo neruda. Genul acesta de scriitură este un calc stilistic dupa scriitorii sud-americani ai anilor 60-80 unii laureati ai premiului nobel you name it.
pentru textul : placebo deAndu
Toate textele tale postate în ultimele zile seamănă între ele și cu celelalte dinainte. Așa cum tocmai am scris într-un alt comentariu la alt autor, aici, aștept ceva deosebit, o provocare literară (și de la alții, inclusiv de la mine). Cred că atunci când nu mai suntem în stare să aducem nimic nou, e mai bine să luăm o pauză de la scris.
pentru textul : downtown deCristina, poate ma repet: je m'en fiche, refiche et contrefiche, ca sa citez din cineva cunoscut...poti spune orice...acelasi efect. Ilarius, tu intelegi ce vrei din text, depinde de buna dispozitie....puteam sa pun la fiecare rind o fotografie din Venetia (sau altundeva)...nu ai inteles nimic, din punctul meu de vedere, dar nu strica sa lipesti fotografii sa pricep ca ai vazut si tu Canal Grande. Francisc, grupul nostru e si asa restrins....zimbesc, precum spunea Poetul.
pentru textul : pietrele umbrei departea cu aerobicul m-a făcut să zâmbesc, Margas. fiindcă eu sunt (cu amărăciune o spun) o leneșă. dar e bine de știut că măcar în poezie îți poți antrena musculatura.
mă-ntorc la Bacovia și-ți spun că da, Bacovia e asumat conștient și cu inima ușoară. iar „decadentul” acela tot de la el vine – „o, genii întristate, care mor/ în țara asta, plină de…”
Mulțumesc.
pentru textul : ploi în decembrie deehe...bun raspuns! imi dai mie ideea asta, sa ma joc cu ea?
pentru textul : am văzut-o de... pentru nostalgia reținută a versurilor, pentru îmbinarea ideilor cu imaginea de ansamblu, în special pentru versurile: să nu regreți ne repetăm complice din cînd în cînd războaiele ca și ploile sau revoluțiile au ceva frumos ca un fel de pandant pe haina ternă a vîrstelor noastre mature ... și...aștept rama:)! (nu ar putea fi copilăria... de altă culoare, una caldă?)
pentru textul : antiplatonice VI deMai degraba slabut. Imagini care vor sa tina de macabru, sunt desprinse mai degraba dintr-un cliseic al filmelor de pe TV. Apoi ..."soareci ce-au mancat anafura" ? E o imagine care e mai degraba ilara decat profunda. "Hârciogii gustă-n canale/carnea miresei stricată" ai zis ceva despre soareci, nu luam chiar toate rozatoarele si spunem ce fac.Oricum nu ma poate duce cu gandul decat la animatia aceea "Dead bride" , animatie care probabil te-a inspirat si pe tine. Ultima strofa este buna, este mai profunda mai ales ideea de "moartea miresei mortii". Spor in continuare, sper sa vad ceva cu mai multa implicare a eului liric. Ialin
pentru textul : Sarcofagul miresei deeu pot sa zic, frate, e foarte tare titlu. mai ales ca textul vorbeste despre o gagica misto, trista si sadica in acelasi timp. dar cui nu-i place asa ceva? iar daca poetii sunt soferi de cursa lunga, cu atat mai mult pretentiile cresc. iata de asta poetii raman pe drumuri...
pentru textul : din perspectiva unui șofer de tir dece pot sa mai zic? a iesit bine varianta asta desi s-a pierdut oleaca din mesajul initial. mi-au placut si comurile :D
ave! si drum bun, amice!
acelea erau comentariile:) cer scuze
pentru textul : pe tocuri prea înalte deDa, Virgil. Nu pot sa nu-ti dau dreptate. Stiu ca aici nu am reusit nici sa-mi duc ideea pana la capat, nici sa-i dau forma potrivita. La apelative nu renunt deocamdata. Tin de sursa mea de inspiratie si imi dirijeaza intr-o oarecare masura discursul. Voi renunta mai tarziu la ele, dar numai acolo unde sunt inutile sau deranjante. Ma bucur ca ceea ce ma nemultumeste la acest text nu a trecut neobservat. E un semn ca atunci cand imi sterg textele am toate motivele sa o fac. Mi-ar fi parut rau, marturisesc, sa cedez primului impuls. Sper sa nu te superi daca voi indrazni sa solicit o parere critica pertinenta in momentul in care tot minereul va fi prelucrat; desigur, cu mijloacele primitive aflate la indemana.
pentru textul : O depărtare deam uitat sa spun (desi initial a fost un alt titlu), titlul e "catchy"
pentru textul : (la nunta din cană, Galileea) deai în totalitate dreaptatea celui care citește. îți mulțumesc, Anișoara.
pentru textul : de ce să nu știu deSunt flatat că ţi-a plăcut acest poem.
Cu stimă
pentru textul : pentru a vedea trebuie să închidem ochii denu-i timp de povesti lungi pentru trezire:) cred ca se pot spune multe in cuvinte scurte. imi pare bine ca mi-a iesit "lehamitea". Multam pentru comentariu!
pentru textul : alala dePentru mine este un semn, un impuls, o speranţă. Mă bucură faptul să întâlnesc oameni deosebiţi, pe aceeaşi lungime de undă, de la distanţă. Când vom învăţa oare că suntem egali, să ne privim în ochi de la aceeaşi înălţime, să citim frumosul şi să nu căutăm imposibilul în nimic? Să acceptăm realitatea aşa cum e şi să ne bucurăm de puţinul cât ne-a rămas. Poate că vor trece ani lumină şi ceva se va schimba...
pentru textul : Azi deMulţumesc de trecere şi cuvintele frumoase!
Îmi amintește de Zenobia lui Naum sau poate asta e și ideea. Însă am citit sute de texte ca acesta. Aceleași imagini: șerpi, sms, cifre din care cititorul nu înțelege mare lucru. Aștept de la tine și alte poeme.
pentru textul : poem pentru cel de-al 18-lea vis identic deTextul tau are o aroma aparte, un soi de senzualitate a inceputurilor, a primei atingeri...e ceva deopotriva vinovat si special... asta e senzatia pe care o am. Timid iti sărut cu palmele obrazul rece tresar cand buzele aspre mușca ușor din golul degetelor pierdute in gesturi Eu as reformula sintagme de genul "obrazu-ți rece", "mușcară ușor" etc... fii aici cu noi prezenta si nu situa demersul poetic pe un calapod nepotrivit... cred ca ar trebui sa ai curajul de a continua, de a nu te opri la cateva versuri... trebuie sa te arati pe tine, cu sinceritatea celui caruia nu-i pasa decat de adevar.
pentru textul : Sărutul deDa, textul se vrea ambiguu, dar nu macabru bineînțeles. Deocamdată cel puțin, autorul nu dorește dezvăluirea subiectului, și lasă forma așa. Cu toate riscurile. Expresiile "bucată de carne" și "hrănindu-se" se vor spiritualizate. Hm!, dar nu neapărat. "Știind-o așa", adică hrănindu-se, da, hrănindu-se din mine însumi. Așa cum se hrănește o ființă dintr-o altă ființă. E o întreagă serie, urmăriți "Fardad"; e cuvânt cheie, alături de "chemare". Și da, "nerăspunsă" e cel mai potrivit atribut. Mulțumesc pentru intervenții. Chiar mă interesează părerea cititorilor, motiv pentru care voi dori, cred, să înlătur impresia de macabru, dar încă nu știu cum.
pentru textul : Cântecul unei chemări nerăspunse deŞi uite aşa ajung eu să îi cunosc mai bine pe oameni. Belizan a reuşit să mă dezamăgească aşa cum mărturisesc că nu mă aşteptam. Nu îmi imaginam să citesc de la el "pamflete" din acestea de bătăuş şi scandalagiu spărgător de capete. Dar uite că dacă am răbdare cu oamenii arama se dă pe faţă. Numai un om mic şi realmente atacat la zona adevărului s-ar fi înfuriat aşa ca Belizan. Dar asta e. Dacă a vrut să ne convingă că Bobadil avea dreptate, a reuşit. În cel mai bun caz e un păcală care a căzut în plasă. Pentru că numai un om neînţelept se lasă atras în păruieli din astea de cartier. Asta, of course, dacă Bobadil nu a avut dreptate.
pentru textul : fahrenheit game deÎn orice caz, deşi Bobadil a fost ofensator cu remarca lui, şi îl avertizez pentru asta, totuşi Belizan a căutat-o cu lumînarea. De fapt mi se pare ipocrit să scrii un text care face trotuarul între erotic şi pornografic şi apoi să scrii într-un comentariu (deşi nu te-a întrebat nimeni - deci o faci absolut deliberat şi intenţionat -) că "am o îndeletnicire atât de plăcută încât nu mă pot desprinde de ea" şi apoi să te ofuschezi că pe unii toată "asocierea" asta i-a dus cu gîndul la masturbare. Asta ca să nu spun că nu văd de ce remarca Cristinei legată de orgasm a fost acceptabilă iar remarca lui Bobadil legată de masturbare este o crimă. Măi Belizane, tu ai auzit de expresia "semeni vînt, culegi furtună"?
De ce nu mă întreabă Bobadil pe mine sau pe altul de masturbare? Şi să nu îmi spui că din frică pentru că numai frică de mine nu are. Tu ai provocat asta pentru că ai urmărit asta. Şi ai urmărit-o pentru că eşti flămînd după atenţie ieftină. Şi să nu crezi că nu se observă asta. Nu ştiu cît te interesează literatura dar eşti obsedat să ţi se dea atenţie ţie şi textelor tale. Lucru care nu este neaparat rău dacă ar naşte calitate. Dar cînd scrii chestii din astea şi apoi ne mai spui şi de "îndeletnicirile tale plăcute" crede-mă că e absurd şi ipocrit să te ofuschezi.
Nu mai vorbesc de mojicia cu care vorbeşti la adresa mea şi a Hermeneia. Nu am pretins că sînt poet şi nici altceva. Ţi-am pus la dispoziţie un spaţiu pe care îl foloseşti pe gratis. Măcar şi din bun simţ şi nu s-ar cădea să vorbeşti astfel. Dar m-ai convins că la tine bunul simţ este inexistent. Şi repet, a fost o surpriză pentru mine. Dar asta e, oamenii au proprietatea de a-şi da arama pe faţă. Mă bucur că te-am cunoscut şi acum ştiu cu cine am de-a face. Te poţi considera şi tu avertizat pentru ce ai scris în comentariul tău despre Bobadil. Despre mine nu are importanţă. De unde nu e (caracter) nici Dumnezeu nu cere. Cu atît mai puţin eu.
Virgil, gradul de comparatie al adjectivului "perfect" este o...licenta poetica?
pentru textul : cîntec pentru ploaie de"niciodată nu am simţit mai multă nedurere neiubire neteamă" - a lucra cu concepte negate e un reflex care, de câţiva ani, a început să dispară. Cel puţin din textele autorilor care se respectă. Şi a cam dispărut pentru că aşa se întâmplă cu toate formele făra fond. Doar că tu mergi puţin şi mai departe şi te-ai apucat să negi conceptele negate. De ce să spun simplu "mi-e foame", când pot să spun poetic "nu mi-e nefoame/ niciodată nu mi-a fost mai nefoame", nu? :).
pentru textul : rupestră/ rupestrian dePartea asta plus "e asfaltul gol şi sec" (gol şi sec = redundant) , "păşesc asimetric/ am sufletul otova" (preţioase) fac ca prima unitate să eşueze graţios.
Cat despre viziunea mea literara... este a mea, si nici n-am apucat macar sansa sa o expun pe aici ca sa putem discuta. Problema nu e ca eu am alta viziune literara decat tine (dreptul la alteritate mi se pare crucial pentru o efervescenta artistica sanatoasa), ci ca tu nu admiti alteritatea; iti doresti ca toti sa fie dupa chipul si asemanarea ta, iar cine nu e asa, e declarat 'rebut", "deseu" de productie, numa' bun sa il arunci la cosul de gunoi (CST/excomunicare de pe Hermeneia), si astfel sa iti linistesti constiinta ("eu mereu am dreptate!..."). "Așa, principial vorbind tu ai (în umila mea părere) probleme mari cu conviețiurea într-un spațiu civilizat". Un spatiu in care textele dispar fara explicatie, unde cricita/ polemica/ alteritatea poeticii (cand zic poetica nu ma refer la poezie, virgile, fii pe faza, nu dormi!) -asta numesti tu "un spatiu civilizat"????.... Realizezi prapastia de ridicol in care te afli?... "Ai depășit de mult bordura bunului simț". Doar pentru ca am protestat impotriva abuzurilor tale?... Sa ma scuzi daca nu esti obisnuit sa fii criticat de "musafiri" chiar aici in 'casa" ta, cum ai numit Hermeneia. Intelege te rog ca nu am de improscat Hermeneia, care zic eu ca se descurca ff bine cu/fara mine, si ca s-ar descurca si mai bine fara abuzurile si fundamentalismele tale. Este un site rezonabil, care are o grafica frumoasa (amanuntul decident pentru mine sa ma inscriu aici) si poeti talentati. As vrea sa zic "scriitori" talentati, dar in afara de poezie, situl e cam saracut in alte exprimari literare (ex: eseu, proza, dezbateri culturale s.a). Poate acei oameni care acum ti-ar fi onorat situl cu efervescenta lor culturala sunt astazi in alta parte...unde nu-i goneste nimeni cu bata in numele unui 'Regulament" ridicol aplicat oricum partinitor si abuziv. Cateodata mi se face dor de interbelici...Alta lume, alte maniere: dupa o polemica sangeroasa in parlament ori la un cenaclu, acei oameni puteau sa iasa degajati la o cafea impreuna, fara patimi marunte si ranchiuni de mahala. Nu incerca sa imi dai lectii de civilizatie ori de principialitate, Virgile. Chiar nu e cazul.
pentru textul : nimic artificial deAcum iti iese. Din nefericire, rar. Dar asta e Boba.
pentru textul : absalor decitind textul de fata, in timp ce mancam pufuleti si o coca, mi-am amintit de o perioada in care, postand aceleasi texte pe mai multe site uri, aproape de fiecare data, cele mai putine laude si ridicari la cer le primeam aici. banuiesc ca nu mi se intampla numai mie. asa ca, daca aici nimeni nu cade pe spate cand ne citeste, e firesc sa avem resentimente si ofuri. insa, m-am intrebat apoi care e avantajul ca pe Hermeneia altfel stau lucrurile. cred ca este unul, cel putin, si destul de mare: te face mereu sa fii mai bun, te tine in priza. pentru ca daca ai standarde greu de atins, atunci cand o faci, cu siguranta e un progres si o multumire pe masura. de aceea, imi permit sa spun ca, poate, nici nu importa critica (sau laudele) celorlalti membri Hermeneia. cat timp stii ca aici e greu, te pui pe treaba si lupti cu tine si cu scrisul tau. nu e vorba asadar de meritele celor din consiliu sau de o negativitate si respingere. este, imi place sa cred asta, o exigenta. Hermeneia este o exigenta. sa multumim pentru asta
pentru textul : Despre „salonul” nostru literar depoemul poarta, de la inceput pana la sfarsit, o constanta stare de constientizare a starii de indragostit. sentimentele se desfasor puternice sub ochiul cititorului, descrise fiind in amanut, dar delicat.
pentru textul : triad curse dePai în primul rând haikurile nu sunt creații lirice în sensul poeziei moderne. Descriu imagini, idei filosofice, concepte, toate incluzând un element sezonal explicit sau implicit și două elemente diferite conectate între ele și evitând metaforele. Recomand Matsuo Basho, ca etalon al perfecțiunii în poezia haiku. Fiind foarte diferit de poezia lirică modernă, poezia haiku, evident, nu are cum să apese pedala de accelerație ale acelorași sentimente ca și poezia lirică. Un haiku caută să concentreze cât mai multă imagine în metrica procustiană de 5-7-5 silabe. Haikul și poezia lirică sunt genuri diferite, cu scopuri diferite. Nu știu cât de multă poezie haiku ai citit tu, dar aș fi curios să îmi dai niște exemple de haiku reușite, expresive, în concepția ta (de autori consacrați). Asta m-ar ajuta să înțeleg mai bine care îmi sunt lipsurile și cum le pot remedia. Pentru mine e o provocare personală să scriu în dialectul huțul sau în japoneză, în primul caz datorită apartenenței mele la populația respectivă iar în al doilea caz datorită superiorității limbii japoneze la compunerea acestui gen de poezie (e normal să fie așa, deoarece haikul a fost construit pentru a exploata la maxim valențele limbii japoneze). Fiind, personal, un luptător împotriva monoculturilor și a globalizării, prefer ca versurile scrise de mine să fie, în măsura posibilităților, în mai mult de o limbă. Dacă aș avea timp și energie, mi-aș transpune toate poemele în zeci de limbi. La haiku e în general mai ușor să transpui cele trei versuri în mai multe limbi. Cei care scriu poezie haiku în general mi-au apreciat pozitiv versurile și m-au încurajat să continui seriile mele multilingvistice. Legat de dorința ta de a vedea și alte poezii, voi adăuga pe pagină și din poeziile mele lirice pe viitor.
pentru textul : Ĥ mare (Nori – Nuboj – Clouds - Nuages) deAranca, te rog să te abții pe viitor de la astfel de comentarii care nu comentează nimic. Îți reamintesc ceea ce ar trebui să știi și anume că: 23. De asemenea comentariile trebuie: 23.1. să se refere în primul rînd la textul publicat, 23.2. să conțină observații pertinente, 23.3. să evite pe cît posibil formularea de aprecieri la adresa persoanei autorului textului sau la adresa persoanei altui comentator al textului 23.4. să se abțină cît mai mult posibil de la alunecarea în comunicări personale. Aceasta nu înseamnă că opiniile cititorilor trebuie să fie reacții artificiale și reci. Scopul lor însă este folosirea subsolului textelor pentru critica literară sau discuții legate de conținutul textului și nu pentru schimbul de amabilități. Te rog să te consideri avertizată.
pentru textul : Apariție editorială 2007: „NOUS” – Daniella Mutiu detinand cont de titlu, care anunta un discurs lejer, nonsalant si nefinisat, eu zic ca sunt ok acele repetitii in economia textului, ironic si autoironic. iar usile egiptenilor mie imi suna excelent, stiind ca beduinii si cei saraci nu aveau usi ci doar cort. iar citatul din comul meu, cine cunoaste stie...in fine
uite ce a iesit, la sugestiile tale:
L-am visat pe Isus. Era
în Egipt, călărea un băț și striga:
“-I-haa, i-haaa, i-haaa!”
Înainte de asta, trăgea cu urechea printre uluci.
Ele înverzeau deîndată, iar din crăpăturile lor
se umflau portocale, lămâi.
Atunci ieșea omul în prag
și-l lua frumușel de-o ureche deoparte:
- Nu ți-e rușine, om bătrân, nu ți-e rușine?
Ia du-te, du-te-ncolo, valea!
Și Isus se ducea, nu zicea nu.
La următoarea intrare, iar își sălta bățul,
își potrivea pe chelie coronița din flori de catus
se bătea peste cămașa de praf,
turna un fir de-apă în cap
îmi făcea cu ochiul și iar
“-I-haaa, i-haaaa!”
Mi-am zis atunci, cu încredere :
“Dacă vine la mine, dacă bate, eu îi deschid:
îl trag înăuntru, îi dau ceva să îmbuce, îi torn un pahar strașnic de vin
Iar după aia, din vorbă în vorbă, îl întreb din
tinerețile lui, despre Golgota și toate alea.”
Și a venit Domnul la ușa mea.
Și-am deschis-o.
Dar ușa mea s-a deschis rău,
s-a deschis pe dinăuntru, mă jur.
Pe dinăuntrul Lui, nu al meu
Și acolo se ciopleau două cruci din cactus,
cu miros de lămâi.
Într-o clipă am văzut totul și-am auzit,
am auzit un glas din amvon:
“Pe cine vreți să vi-l dau: pe Isus?
Sau pe el?”
Și omul acela arăta către mine.
Am trântit ușa, am trântit-o.
Pot face asta, mi-am zis. Sunt în vis
Iar de acum înainte, îl iau de urechi.
Îi amintesc de chinurile iadului,
de noi toți.
Și la mama lui îl trimit.
Azi, mi-am amintit visul,
pentru textul : Se făcea că... dem-am gândit să trec pe la tine, să-ți spun.
Uite, mi-am luat și cactus!
Uite, îți voi spune, uite ce cactus!
Îl trântesc în mijlocul mesei
apoi o iau înspre baie,
să-mi scot nisipul din șlap
să mă spăl pe mâini și să-mi așez părul.
Monica, m-am străduit să citesc până la capăt, din respect, mai mult gândindu-mă că trebuie să fie ceva autentic, și să mă opresc ar fi fost ca și cum m-aș fi ridicat de pe scaun în timp ce mamaia povestea și aș fi spus că eu am treabă. Așadar, dacă are o valoare sentimentală... ok, nu mai spun nimic, dar ca povestire, în afară de efortul de a reda limbajul, și de un singur pasaj ("Pi la mă-ta Tița o vinit apili di-o mers șă cu barca. O reparat pân la urmă, și era să facă. Vinisă di-un metru apa. O scos pământu din păreți pân la nuieli. O pus altu. Da nu eram io aișea-n sat când… asta o fost pân patruzăși. Aldată vinisă pân-aișea-n medean. Știi c-așa să zâși. Acolu să fași hora, nunta, să șitești slujba la mort. Câți morți s-or oprit p-acolu!… S-aibă chetrili șelea… Dac-or avea memorii…să hi făcut niști fotografii… câte s-or petrecut în locu așiala!... ș-acuma să fac nunțâli acolu."), unde nu am înțeles totuși ce este acela "medean", cred totuși că nu se justifică încadrarea la povestire. Poate e doar lipsa mea de imaginație, dar nu văd decât o înșiruire seacă de întâmplări.
pentru textul : Mamaia Ioana povestește deMi-era dor sa te citesc!Imi place foarte mult pasarea de creta cu ,,stări adînci de migratoare" ca si continuarea acestei penultime strofe. Repetitia ,,mi se" din ultima strofa insa imi cade mie mai putin bine, dar mentine/creste tensiunea pentru finalul deschis interpretarilor :)
pentru textul : timidă umbra ta de fată dePagini