E un text bun, păcat de panglica aceea, se înțelegea din prima strofă despre ce e vorba... Adică, strofa a doua pierde din forță dar recâștigă spre final. E ceva ce poți tăia așa încât ambiguitatea să fie benefică.
Multe greșeli de editare. Ex: propria vocea, urma cu accent, planurilor tremporale, a fel de fireesc, șablonuluir , marmoră, acuarii, ceâkrei.
În plus, aș adăuga ca și scriere corectă utilizarea unui 'â' și a și nu i, în interiorul cuvintelor.
- ca, și mai ales, cît un fîlfîit de fluture - regândește virgulele
Mi se pare un text greoi. Abordează multe teme și aruncă cititorul în prea mult simbolism. Are expresii pretențioase care nu sună bine, este pe alocuri vag iar dialogul lasă de dorit nefiind natural uneori. Povestea este originală dar scrierea o face greu de urmărit. V-aș sfătui să regândiți un pic abordarea. Mi-au plăcut decorul 'grădinii', un fantastic interesant.
Recitesc cu mult drag si nu am decât aceste cuvinte :)
Un citat celebru afirma că una din condiţiile fericirii e să nu privim în urmă, să nu ne lăsăm amentaţi de amintiri...si as mai adăuga, să spargem oglinzile :) Urmărind firul discursului liric, observ, ca într-un jurnal, desfăsurarea vieţii având ca parametru esenţial bucuria cu toate ,,consecinţele" ei. Metafora vieţii e ziua cu momentele ei esenţiale, cu dimineaţă, amiază si înserare, iar ,,apa" e partea afectivă a acesteia. Finalul e trist...si adevărat pentru multi...Dar, totusi, romanticii au puterea de a mai privi stelele, nu?...si să aibă ,,asteptări coralii" :)
Tu spui că e un exerciţiu, un joc, dar iată că e un poem excelent. Finalul mi se pare mai profund, în timp ce incipitul ,,mai" ludic, poate pentru că rădăcina suferinţei e mult mai profundă decât cea a bucuriei. Mi-a plăcut foarte mult. Te felicit, Adriana!
Nu pot să nu redau versurile din final:
,,o broască râioasă, așteptarea de-acum!
blup! se aruncă bucuriile mele
și-n suflet e mâl, și în trup e cenușă.
cu ochii închiși îmi pieptăn tăcerile,
să le pot împleti în șuvițe subțiri.
Remarcabil, Adrian. Cel puțin aceasta este ceea ce caut eu astăzi, fuzionarea inteligentă a poeziei cu teatrul și proza. Cititorul forțat să participe cu propriul bagaj emoțional și cu legăturile sale logice, ba, mai mult decât atât, obligat să primească autorul pe propria scenă. Am o nelămurire doar la versul "am iubit și pe peron ca în ger ne grăbim un pic"; lipsește vreun diacritic oare? Aș mai schimba încadrarea, optând pentru experiment, și aș căuta alt titlu, acesta nu pune deloc textul în valoare. Dar... perfecțiunea este plictisitoare, nu-i așa? Te felicit pentru acest text.
...Multe absenţe degajă textul, nu dor, absenţe aş spune. Un ton atât de intim şi atât de universal, în acelaşi timp. Finalul - unul cumva resemnat - nu se putea mai potrivit.
...Între cel de atunci şi cel de acum. Acolo stă poezia. Şi tranziţia se face - din planul poetic, în cel real - prin factorul comun (scrisul), care devine cumva o constantă reală în ambele universuri; o constantă prin care eul se recunoaşte sau se reneagă, fiind mereu altul, într-o altă stare/existenţă.
"Aseară degetele m-au părăsit,
n-au mâncat, n-au băut, n-au scris nimic
pipăiau doar aeru-n gol
ca nişte limbi de şarpe."
...Totuşi, intervine planul real, care se converteşte în cel poetic.
"Dac-ai fi aici, podeaua ar scârţâi altfel
fotoliul maron ar avea altă formă,
alta, şi chiar eu aş fi diferit
mai transparent cumva
mai străin cu o zi."
Şi poetului îi este de ajuns. De aici încolo, el este Altfel.
...În speranţa că nu am bătut bărăganii prea tare, iar dacă totuşi am făcut-o, s-o fi făcut cu delicateţe, las un semn de lectură.
De remarcat și degetul -zice autorul-mic, dar eu cred că păstrează echilibrul, altfel nu văd rostul nudului în cadă! Apoi "primul dinte"( cum spunea cineva), și l-a scuipat pe dinăuntru o dată cu sâmburii de piersici...așa a ajuns "fix la Dumnezeu"! Recomand o soluție de 2,4 D (sare potasică) și poate rămâne o poezea dulceagă. Concluzionez serios și cu respect: trebuie redusă lălăiala. Cris
Cred că este drept să spun că acest text nu are absolut nicio ideii. Mi-aş paria tastatura că e scris fără niciun motor ideatic. Un morman de enunţuri, unele mai preţioase şi mai poetice ca altele, fără liant. Compunere de imagini.
"cîteva monosilabe ciugulesc aerul moale din palmele toamnei" - bănuiesc c-o exista vreun subst. "monosilab", dar asta nu înseamnă că nu sună ca din perete.
"îl iau aşa cum mi se oferă / semiotic şi limpede" - pretenţios/ didactic.
"luna pare un sîmbure de fistic
cerul pom de crăciun cu beculeţe albe şi galbene
mă întreb cînd soarele va apare noaptea în care" - se observă tăietura - autorul nu mai ştia ce să spună şi a intrat puţin în universul idilico-peisagistic. "Va apăreA", mai degrabă.
"mă întreb eu pe cine trebuie să votez" - asta e pentru că autorul a devenit prea oniric şi serios. Plus de asta, şi-a dat seama că nici după partea bucolică n-are idee. Şi tot aşa.
A, am uitat de paranteze, paranteze care au menirea de-a ne arăta că autorul e mai complex decât ne-o arată.
marga, s-ar putea să ai oarecum dreptate cu pivire la formă. dar poate nu ar fi rău să te relaxezi puțin. cam tot la fel cum ar trebui să faci cînd te uiți la o pînză care nu îți place la prima privire.
nu te mai cazni nicodem ca n-ai inteles si nu ai cum sa pricepi. imi pare rau sa fiu nevoit sa iti spun dar nu ai organul poeziei. cel puțin din punctul meu (umil) de vedere. faci valuri degeaba. si iar intri in zona ridicolului.
care poate da n senzaţii: din cântec, din puritatea naturii, din farmecul pictural al răsăritului, ca o pânză care se pictează la fiecare 24 de ore.
mi se pare un strigăt liniştitor, al începutului de zi, al trezirii, al începutului- fiindcă fiecare zi este un altceva, o nouă naştere în propria viaţă.
da, daca persoanele respective sunt de acord ca nu pot cadea de acord. nu e nimic grav in comentariile tale, totul e ca toata lumea sa fie multumita. lumea e reprezentarea ta. exista reguli insa infirmate de exceptii. crezi ca sunt ironic?
da, un text deosebit care iti ofera o experienta inedita intru acel moment. Si apoi este nevoia de liniste pe care ti-o impune. desigur, nu este asa, de aceea se si numeste "tacerea dupa.." poate de aceea simti nevoia sa stingi orice muzica, orice zgomot. harababura, trancanitul dizgatios al restului lumii. iata un text in care in sfirsit citesc cum i se poate spune femeii ca nu poate pricepe niciodata ce este de fapt in adincul inimii barbatului. si asta fara a fi misogin, fara a fi brutal. este un poem al antibrutalitatii. de fapt cred ca este un poem pe care o femeie nici nu poate sa il inteleaga pe deplin. este un poem despre cum scrie un barbat cind devine cu adevarat vulnerabil.
as zice ca unele imagini sint putin cam predictibile. vezi "creanga cu flori de cires" (care poate ar fi sunat mai bine daca era "ramura") sau "o sabie de samurai orb", etc. dar ideea e buna. cred ca ar trebui sa asculti mai mult la ce se aude in adincul tau decit in lecturile tale. parerea mea.
de acord cu vladimir in ceea ce priveste constructia vizibil prozaica. altfel, imi place confesiunea introspectiei, sobra si sensibila, in acelasi timp. daca o mai epurezi de explicatii si cuvinte de legatura, poate deveni si poezie. dragobete fericit! ...
Aranca, undeva simt și eu că pierd ceva, nu știu însă exact unde e punctul slab. De aceea am și postat această poezie. Încerc să înțeleg și să modific. De ce am scris "de la ursitoarele-mi oarbe, surde și mute."? am vrut să spun că lipsindu-le lor aceste simțuri, greu puteau să le ofere altora și totuși au făcut-o, dar a fost un dar sau un blestem? această acuitate a simțurilor, inclusiv a bunului simț mi-e benefică sau nu? Ghemul vieții se micșorează odată cu trecerea anilor și eu, neîndemânatică, îl scap printre degete în locuri greu accesibile, în cotloanele sufletului și între aripile gândurilor, astfel că îl pot cu greu recupera, iar dacă nu-l mai recuperez, pur și simplu, pentru mine se termină firul oricât de lung ar mai fi fost. Cam asta este. Acum, voi căuta o nouă formă, poate și un nou titlu, am înțeles că părerea era sinceră și am apreciat asta. Mulțumesc. Sunt deschisă la orice sugestii.
eu m-am tot invartit pe aici, sa las, sa nu las comentariu, asta acum doua zile cand nu era nimic , pustiu pe aici, in afara de poezie. acum ce sa iti zik.... "sa-i fi vazut cum ne tarau spre casa", cred ca asa e cel mai bine si ca strainii sunt ceva mai destepti decat noi , macar in vizite de protocol. imi spui lucruri pe care le stiu deja, intr-o maniera pe care am mai intalnit-o la multi altii inaintea ta, dar tu ca orice scriitor, tii cu dinti de poezia ta, e bine pe de o parte, pe de alta nu. in opinia mea, un poet are o datorie: cea de a-l face pe cititor sa simta ceva deosebit, sa il duca in lumea lui si sa il retina mereu acolo, sa isi uneasca sufletele. poezia este sublima arta, si arta fiind, ea trebuie sa placa, sa trezeasca emotie, si sa incante ochiul. marca personala e intregul poem, nu un fragment, nu un vers, nu un cuvant, pentru ca tu esti in poezie. multi gandesc ca tine, si nu stiu in ce masura este tocmai bine. am tinut sa spun toate aceste lucruri pentru a le avea macar putin in vizor data viitoare. queen ella. p.s. : o sa fiu cu ochii pe tine!
Sunt o biata novice si inca din Basarabia si mă uit curioasă la ce se întâmplă aici. Interesant, ca novice am dreptul la doar cateva sute de grame de emotii pozitive la citirea unei lucrari, care imi place foarte mult? Tonajul e pentru versaţi? O sa ţin cont, ca poezia nu e viaţa si că trebuie neaparat să găsesc si ceva negru în ea , fapt care , cu regret, l-am vazut pe alocuri .
În primul rând mulţumesc frumos pentru lectură şi semn, stimată Anna – Nuţa Crăciun. Mă întreb dacă nu cumva, fără să ştim, paşii noştri nu s-au intersectat prin judeţul ăsta devastat (economic).
Dar nu despre asta e vorba în acest poem, ci despre zădărnicia şi neantul ce pun stăpânire pe omul conştient de inconsistenţa sa. Despre drama inconsistenţei eului, cu manifestările sale lirice în călătoria prin realul istoric, rezonând cu inconsistenţa şi precaritatea acestei realităţi cu valorile sale cu tot, zise absolute. Chiar în bronzul, gândit de cei vechi mai tare decât moartea, stă ascuns şi lucrează letal viermele.
P.S. Probabil, nu trebuia să explic acest text, să nu se interpreteze altfel. Am făcut-o!! Înapoi nu mai dau acum. Încă o dată mulţumesc. Numai bine vă doresc. Zapata.
p.s. Am să "curentez" versul "ăla lung". Să se-nveţe minte!!
cu care, daca voi fi vreodata prietena, voi cunoaste ce este eroismul, imi place acest poem. este un poem emo de inceput de depresie. take care! si Sarbatori fericite!
miez de rană... nu știu, probabil ”centrul” ăla care doare mai tare decât văd ceilalți în rana ta. cât despre înscrierea unei poezii în perioade istorice, nu știu ce să zic. cum poate cineva explica scrierea unei astfel de poezii în anul 2010:) să vorbim despre evoluția istorică a poeziei?! greu de categorisit calitativ arta. la gramatică sunt as, după cum lesne se vede:)
Cred ca e o diferenta destul de evidenta de limbaj, formulare( nu gasesc un cuvant mai potrivit ) intre incpeutul si sfarsitul primei strofe. Adica primele trei versuri iti aduc in minte poeticul, expresia poetica de o anumita natura si apoi vine o comparatie nu prea potrivita cu buncar, container... Cred ca puteti gasi ceva mai bun de atat.
Strofa a doua mi se pare mult mai buna exceptand poate "intrebarile fara raspuns" care-mi dau senzatia de stereotipie.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Adriana...e o variantă posibilă. Mulțumesc pentru sugestie. Rămân însă la forma inițială.
pentru textul : Radical din doi deE un text bun, păcat de panglica aceea, se înțelegea din prima strofă despre ce e vorba... Adică, strofa a doua pierde din forță dar recâștigă spre final. E ceva ce poți tăia așa încât ambiguitatea să fie benefică.
pentru textul : departe de noi deMulte greșeli de editare. Ex: propria vocea, urma cu accent, planurilor tremporale, a fel de fireesc, șablonuluir , marmoră, acuarii, ceâkrei.
În plus, aș adăuga ca și scriere corectă utilizarea unui 'â' și a și nu i, în interiorul cuvintelor.
- ca, și mai ales, cît un fîlfîit de fluture - regândește virgulele
Mi se pare un text greoi. Abordează multe teme și aruncă cititorul în prea mult simbolism. Are expresii pretențioase care nu sună bine, este pe alocuri vag iar dialogul lasă de dorit nefiind natural uneori. Povestea este originală dar scrierea o face greu de urmărit. V-aș sfătui să regândiți un pic abordarea. Mi-au plăcut decorul 'grădinii', un fantastic interesant.
Vă rog, corectați textul.
pentru textul : Colecționarul deRecitesc cu mult drag si nu am decât aceste cuvinte :)
Un citat celebru afirma că una din condiţiile fericirii e să nu privim în urmă, să nu ne lăsăm amentaţi de amintiri...si as mai adăuga, să spargem oglinzile :) Urmărind firul discursului liric, observ, ca într-un jurnal, desfăsurarea vieţii având ca parametru esenţial bucuria cu toate ,,consecinţele" ei. Metafora vieţii e ziua cu momentele ei esenţiale, cu dimineaţă, amiază si înserare, iar ,,apa" e partea afectivă a acesteia. Finalul e trist...si adevărat pentru multi...Dar, totusi, romanticii au puterea de a mai privi stelele, nu?...si să aibă ,,asteptări coralii" :)
Tu spui că e un exerciţiu, un joc, dar iată că e un poem excelent. Finalul mi se pare mai profund, în timp ce incipitul ,,mai" ludic, poate pentru că rădăcina suferinţei e mult mai profundă decât cea a bucuriei. Mi-a plăcut foarte mult. Te felicit, Adriana!
Nu pot să nu redau versurile din final:
,,o broască râioasă, așteptarea de-acum!
blup! se aruncă bucuriile mele
și-n suflet e mâl, și în trup e cenușă.
cu ochii închiși îmi pieptăn tăcerile,
să le pot împleti în șuvițe subțiri.
m-a-nvelit înserarea cu o scoarță
de cânepă.
hei, dulci șovăieli, așteptări coralii…"
pentru textul : ultima filă din jurnalul unei octogenare romantice deRemarcabil, Adrian. Cel puțin aceasta este ceea ce caut eu astăzi, fuzionarea inteligentă a poeziei cu teatrul și proza. Cititorul forțat să participe cu propriul bagaj emoțional și cu legăturile sale logice, ba, mai mult decât atât, obligat să primească autorul pe propria scenă. Am o nelămurire doar la versul "am iubit și pe peron ca în ger ne grăbim un pic"; lipsește vreun diacritic oare? Aș mai schimba încadrarea, optând pentru experiment, și aș căuta alt titlu, acesta nu pune deloc textul în valoare. Dar... perfecțiunea este plictisitoare, nu-i așa? Te felicit pentru acest text.
pentru textul : Teatru Scurt deyes, sometimes I feel the same way
pentru textul : As in a cob web deAbsenţe
...Multe absenţe degajă textul, nu dor, absenţe aş spune. Un ton atât de intim şi atât de universal, în acelaşi timp. Finalul - unul cumva resemnat - nu se putea mai potrivit.
...Între cel de atunci şi cel de acum. Acolo stă poezia. Şi tranziţia se face - din planul poetic, în cel real - prin factorul comun (scrisul), care devine cumva o constantă reală în ambele universuri; o constantă prin care eul se recunoaşte sau se reneagă, fiind mereu altul, într-o altă stare/existenţă.
"Aseară degetele m-au părăsit,
n-au mâncat, n-au băut,
n-au scris nimic
pipăiau doar aeru-n gol
ca nişte limbi de şarpe."
...Totuşi, intervine planul real, care se converteşte în cel poetic.
"Dac-ai fi aici, podeaua ar scârţâi altfel
fotoliul maron ar avea altă formă,
alta,
şi chiar eu aş fi diferit
mai transparent cumva
mai străin cu o zi."
Şi poetului îi este de ajuns. De aici încolo, el este Altfel.
...În speranţa că nu am bătut bărăganii prea tare, iar dacă totuşi am făcut-o, s-o fi făcut cu delicateţe, las un semn de lectură.
Felicitări!
pentru textul : Altfel deDe remarcat și degetul -zice autorul-mic, dar eu cred că păstrează echilibrul, altfel nu văd rostul nudului în cadă! Apoi "primul dinte"( cum spunea cineva), și l-a scuipat pe dinăuntru o dată cu sâmburii de piersici...așa a ajuns "fix la Dumnezeu"! Recomand o soluție de 2,4 D (sare potasică) și poate rămâne o poezea dulceagă. Concluzionez serios și cu respect: trebuie redusă lălăiala. Cris
pentru textul : livadă de piersici, cu botoșei albi deLucian, Sapphire, Alma, multumesc de lectura, sugestii si precieri. Voi reveni cu explicatii, deocamdata timpul nu mi-o permite.
pentru textul : Abis deCred că este drept să spun că acest text nu are absolut nicio ideii. Mi-aş paria tastatura că e scris fără niciun motor ideatic. Un morman de enunţuri, unele mai preţioase şi mai poetice ca altele, fără liant. Compunere de imagini.
"cîteva monosilabe ciugulesc aerul moale din palmele toamnei" - bănuiesc c-o exista vreun subst. "monosilab", dar asta nu înseamnă că nu sună ca din perete.
"îl iau aşa cum mi se oferă / semiotic şi limpede" - pretenţios/ didactic.
"luna pare un sîmbure de fistic
cerul pom de crăciun cu beculeţe albe şi galbene
mă întreb cînd soarele va apare noaptea în care" - se observă tăietura - autorul nu mai ştia ce să spună şi a intrat puţin în universul idilico-peisagistic. "Va apăreA", mai degrabă.
"mă întreb eu pe cine trebuie să votez" - asta e pentru că autorul a devenit prea oniric şi serios. Plus de asta, şi-a dat seama că nici după partea bucolică n-are idee. Şi tot aşa.
A, am uitat de paranteze, paranteze care au menirea de-a ne arăta că autorul e mai complex decât ne-o arată.
Nu a ieşit. E catastrofic.
pentru textul : a hundred schools of thought defoarte fain finalul!
pentru textul : Nu o să fiu deMa deranjeaza nu prea mult 'prabusirea' si segmentul 3
Din aceeasi stare, gand bun!
marga, s-ar putea să ai oarecum dreptate cu pivire la formă. dar poate nu ar fi rău să te relaxezi puțin. cam tot la fel cum ar trebui să faci cînd te uiți la o pînză care nu îți place la prima privire.
pentru textul : punk bach denu te mai cazni nicodem ca n-ai inteles si nu ai cum sa pricepi. imi pare rau sa fiu nevoit sa iti spun dar nu ai organul poeziei. cel puțin din punctul meu (umil) de vedere. faci valuri degeaba. si iar intri in zona ridicolului.
pentru textul : california I decare poate da n senzaţii: din cântec, din puritatea naturii, din farmecul pictural al răsăritului, ca o pânză care se pictează la fiecare 24 de ore.
mi se pare un strigăt liniştitor, al începutului de zi, al trezirii, al începutului- fiindcă fiecare zi este un altceva, o nouă naştere în propria viaţă.
remarc trioul R-J-E.
pentru textul : strigătul cucului dePropun ca un asemenea clasament să apară lunar. Ce părere aveți? Pentru clasamentul de aprilie, cine dorește să lucreze cu mine în echipă?
pentru textul : Cel mai, Cea mai deda, daca persoanele respective sunt de acord ca nu pot cadea de acord. nu e nimic grav in comentariile tale, totul e ca toata lumea sa fie multumita. lumea e reprezentarea ta. exista reguli insa infirmate de exceptii. crezi ca sunt ironic?
pentru textul : nu pot deda, un text deosebit care iti ofera o experienta inedita intru acel moment. Si apoi este nevoia de liniste pe care ti-o impune. desigur, nu este asa, de aceea se si numeste "tacerea dupa.." poate de aceea simti nevoia sa stingi orice muzica, orice zgomot. harababura, trancanitul dizgatios al restului lumii. iata un text in care in sfirsit citesc cum i se poate spune femeii ca nu poate pricepe niciodata ce este de fapt in adincul inimii barbatului. si asta fara a fi misogin, fara a fi brutal. este un poem al antibrutalitatii. de fapt cred ca este un poem pe care o femeie nici nu poate sa il inteleaga pe deplin. este un poem despre cum scrie un barbat cind devine cu adevarat vulnerabil.
pentru textul : tăcerea după Simion deas zice ca unele imagini sint putin cam predictibile. vezi "creanga cu flori de cires" (care poate ar fi sunat mai bine daca era "ramura") sau "o sabie de samurai orb", etc. dar ideea e buna. cred ca ar trebui sa asculti mai mult la ce se aude in adincul tau decit in lecturile tale. parerea mea.
pentru textul : Nippon kouhii dede acord cu vladimir in ceea ce priveste constructia vizibil prozaica. altfel, imi place confesiunea introspectiei, sobra si sensibila, in acelasi timp. daca o mai epurezi de explicatii si cuvinte de legatura, poate deveni si poezie. dragobete fericit! ...
pentru textul : Măști ale dragostei deAranca, undeva simt și eu că pierd ceva, nu știu însă exact unde e punctul slab. De aceea am și postat această poezie. Încerc să înțeleg și să modific. De ce am scris "de la ursitoarele-mi oarbe, surde și mute."? am vrut să spun că lipsindu-le lor aceste simțuri, greu puteau să le ofere altora și totuși au făcut-o, dar a fost un dar sau un blestem? această acuitate a simțurilor, inclusiv a bunului simț mi-e benefică sau nu? Ghemul vieții se micșorează odată cu trecerea anilor și eu, neîndemânatică, îl scap printre degete în locuri greu accesibile, în cotloanele sufletului și între aripile gândurilor, astfel că îl pot cu greu recupera, iar dacă nu-l mai recuperez, pur și simplu, pentru mine se termină firul oricât de lung ar mai fi fost. Cam asta este. Acum, voi căuta o nouă formă, poate și un nou titlu, am înțeles că părerea era sinceră și am apreciat asta. Mulțumesc. Sunt deschisă la orice sugestii.
pentru textul : Dar sau blestem ? deÎn interesul Dumneavoastră, domnule Nincu, eu vă recomand și insist să le studiați, două cărți esențiale (lectura lor am constatat că vă lipsește cu desăvârșire atât în texte cât și în comentarii): "Codul manierelor elegante" http://www.vladimed.ro/codul-manierelor-elegante-p-588.html și "Indreptar ortografic,ortoepic si de punctuatie al limbii romane" http://www.librariaonline.ro/product_info.php?products_id=1003960&view=&...
pentru textul : o părere retroactivă pentru a nu se mai repeta deactul creatiei e cam sadic. ca si lectorul care il inghite
pentru textul : crabii deeu m-am tot invartit pe aici, sa las, sa nu las comentariu, asta acum doua zile cand nu era nimic , pustiu pe aici, in afara de poezie. acum ce sa iti zik.... "sa-i fi vazut cum ne tarau spre casa", cred ca asa e cel mai bine si ca strainii sunt ceva mai destepti decat noi , macar in vizite de protocol. imi spui lucruri pe care le stiu deja, intr-o maniera pe care am mai intalnit-o la multi altii inaintea ta, dar tu ca orice scriitor, tii cu dinti de poezia ta, e bine pe de o parte, pe de alta nu. in opinia mea, un poet are o datorie: cea de a-l face pe cititor sa simta ceva deosebit, sa il duca in lumea lui si sa il retina mereu acolo, sa isi uneasca sufletele. poezia este sublima arta, si arta fiind, ea trebuie sa placa, sa trezeasca emotie, si sa incante ochiul. marca personala e intregul poem, nu un fragment, nu un vers, nu un cuvant, pentru ca tu esti in poezie. multi gandesc ca tine, si nu stiu in ce masura este tocmai bine. am tinut sa spun toate aceste lucruri pentru a le avea macar putin in vizor data viitoare. queen ella. p.s. : o sa fiu cu ochii pe tine!
pentru textul : așa a fost deSunt o biata novice si inca din Basarabia si mă uit curioasă la ce se întâmplă aici. Interesant, ca novice am dreptul la doar cateva sute de grame de emotii pozitive la citirea unei lucrari, care imi place foarte mult? Tonajul e pentru versaţi? O sa ţin cont, ca poezia nu e viaţa si că trebuie neaparat să găsesc si ceva negru în ea , fapt care , cu regret, l-am vazut pe alocuri .
pentru textul : nebunul se priveşte în oglindă deEla, multmesc. Intr-adevar, am avut multe batai de cap cu apusul si tacerea. Am modificat, pentru moment.
pentru textul : Foamea deÎn primul rând mulţumesc frumos pentru lectură şi semn, stimată Anna – Nuţa Crăciun. Mă întreb dacă nu cumva, fără să ştim, paşii noştri nu s-au intersectat prin judeţul ăsta devastat (economic).
pentru textul : Viermele din bronz deDar nu despre asta e vorba în acest poem, ci despre zădărnicia şi neantul ce pun stăpânire pe omul conştient de inconsistenţa sa. Despre drama inconsistenţei eului, cu manifestările sale lirice în călătoria prin realul istoric, rezonând cu inconsistenţa şi precaritatea acestei realităţi cu valorile sale cu tot, zise absolute. Chiar în bronzul, gândit de cei vechi mai tare decât moartea, stă ascuns şi lucrează letal viermele.
P.S. Probabil, nu trebuia să explic acest text, să nu se interpreteze altfel. Am făcut-o!! Înapoi nu mai dau acum. Încă o dată mulţumesc. Numai bine vă doresc. Zapata.
p.s. Am să "curentez" versul "ăla lung". Să se-nveţe minte!!
cu care, daca voi fi vreodata prietena, voi cunoaste ce este eroismul, imi place acest poem. este un poem emo de inceput de depresie. take care! si Sarbatori fericite!
pentru textul : quand les paroles sont inutiles demiez de rană... nu știu, probabil ”centrul” ăla care doare mai tare decât văd ceilalți în rana ta. cât despre înscrierea unei poezii în perioade istorice, nu știu ce să zic. cum poate cineva explica scrierea unei astfel de poezii în anul 2010:) să vorbim despre evoluția istorică a poeziei?! greu de categorisit calitativ arta. la gramatică sunt as, după cum lesne se vede:)
pentru textul : rugă dinspre pământeni deNu mi-a plăcut plasarea versului cu orgasmele, parcă e din alt film.
pentru textul : …ca pe tine însuţi deEu am o mare stimă pentru orgasm, d-aia zic.
Cred ca e o diferenta destul de evidenta de limbaj, formulare( nu gasesc un cuvant mai potrivit ) intre incpeutul si sfarsitul primei strofe. Adica primele trei versuri iti aduc in minte poeticul, expresia poetica de o anumita natura si apoi vine o comparatie nu prea potrivita cu buncar, container... Cred ca puteti gasi ceva mai bun de atat.
Strofa a doua mi se pare mult mai buna exceptand poate "intrebarile fara raspuns" care-mi dau senzatia de stereotipie.
ialin
pentru textul : trapa dePagini