...puțin inegal în părțile unde are "burtă" însă aproape excelent bobadilic. astfel filosofia se împletește cu arta cinematografică reușind a da un scurt metraj frumos în interesantul imediat. ironia plutește pe deasupra apelor și contribuie la energizarea cuvintelor. a doua oară se întâmplă mai în liniște la masa de scris o lumină mică în colț abia născută din apă iar mai apoi aburul feminin al plantelor se ridică de parcă eu și dublul meu am fi egali unul și același, exilați în pământ fiind pământ și acel querida, doamne ce drag îmi e:) deci să lăsăm moartea să vorbească de una singură. jur că dacă nu îmi plăcea în limitele de rigoare nu lăsam nici un semn.:)!

Poetul, omul care alege poezia peste trecerea unei prăpăstii cuvintele îi dau aripi si nu moare trăiește in noi ,mi-a plăcut textul tău Virgil o zi frumoasă încontinuare.

mulțumesc, Cristina

Un text complet care in afara unor bucati pentru care nu ai avut destul liant destul da aparenta unei structuri inchegate si logice. Cu o mentiune pentru sfarsit, care este remarcabil.

acest text tinde asimptotic spre poezie, sunt note disparate in jurul ideii de iubire, remarc anumite expresii, (imi place in mod deosebit ,,tesatura de stringuri'', iata calchierea englezescului string/s=corzi, sper ca am decriptat corect) parerea mea e ca nu scrii chiar rau, promiti insa amesteci prea tare niste lucruri iar amestecul e neomogen... limbajul il face sa devina putin neaccesibil, e pretentios scris.. e mai mult cerebral decat afect poate de aceea nu sensibilizeaza... in poezie cerebralul e invaluit in afect si nu dezgolit de acesta (desigur e o opinie) mai poate fi interpretat si prin incercarea eului liric de a/si camufla adevaratele trairi in spatele cuvintelor si notiunilor .. mesajul lui e invers proportional cu alambicitatea discursului ////iubind, ne innobilam..si tu si eu, aproapele sau departele...//// asa/i?

Un poem foarte frumos. Un titlu sugestiv.
Nici nu ştiu ce strofă să aleg.
Uite, îmi place aici: "spectatorii sunt cei ce-mi poartă temerile/până la tremuratul celui din urmă genunchi"
şi ultima strofă e pe sufletul meu...
"caut un om cu aloe pe gânduri
și ninsoare albă moale pe cuvinte
cu pâine în loc de umăr și soare în loc de brațe
fiindcă sub tălpile lui încolțește grâul
iar în umbra lui nu cade niciun cer" - superb!

A "căuta un om", această construcţie poate avea după ea orice cuvânt, absolut orice cuvânt, că este cu "aloe" sau cu muşeţel sau cu miros de gutuie, ar suna la fel de bine în poem.
Apreciez maturitatea textului, comparaţia "pământului de sub tălpi" cu "firul metalic dintre două maluri" sau două lumi le-aş numi.
Îmi plac şi versurile: "ajuns prea târziu pentru a cere socoteală chibzuinței/sau pentru a încropi un moment de umanitate" care vin ca o explicaţie ştiinţifică şi e bine pentru cititor că nu rămâne în metaforă permanent, îl ajută să gândească un drum în poezia propusă.
Personal, un poem care nu lasă loc de cârcoteală.

nicio cale de a te naşte câştigător, dar cu siguranţă există căi de a ajunge în această postură.
mie mi-a plăcut ideea de grup/ de echipă spre atingerea acestui scop măreţ. însă, cum bine ai sugerat, există mereu cineva, ceva care se desprinde, distrugând echilibrul.
mi-a plăcut expresia "roiul (acela) de cuvinte", oscilarea între a face cum e normal şi a face şi altfel, pe dos chiar, însă concluzia este... tot o stare de incertitudine.

un text bun, în opinia mea.

batrinuleatragator.

ai dreptate cu „una e sa mergi la curve si sa vii cu o poezie, alta e sa transfomi poezia in curva propriilor ambitii”. dar marea, cumplita intrebare este daca ti-ai pus vreodata problema daca nu cumva acest lucru este mai intii de toate valabil cu privire la tine. uite, eu de exemplu nu am crezut nici o clipa atunci cind am scris „chestia asta” ca ar fi ceva de capul ei. dar furia asta plina de gelozie pe care a nascut-o in tine chiar m-a convins ca am „comis” ceva. iar daca imi vei cere argumente cu privire la aceasta iti voi oferi aceleasi „argumente” pe care mi le oferi tu. adica „parerea mea”.
de fapt lucrurile merg chiar mai departe. faptul ca tu te legi de „subiecte” (dragostea - axis mundi, ideea de mine/lipsa ta de umor, etc) si ignori (din nestiinta sau din neglijenta (?!!)) relatiile, intriga, „predicatele”, contextul) ma convinge si mai mult ca esti un diletant atit in ce priveste scrisul dar si cititul. dar nu iti fa probleme. stai pe aproape si poate inveti ceva. dar mai itii trebuie sa fii muuuuult mai exigent cu ceea ce scrii si cu modul in care citesti. anyway, succes!

Iuri, pot sa comentez si eu, in turca?

si pe mine ma incanta stilul tau de a cauta cheile femininului, seamana cu iubirea.
as da penita, dar nu am inspiratie la o buna argumentare. deocamdata.

ceea ce-mi pare rau mereu e ca se termina prea repede textul.

acea barca ce poarta o cruce pe intinderea apelor, si lumina care se reflecta - singura pata de culoare... si cata incarcatura simbolica are acestui film, in aparenta simplu!
parca nici puntea pe care parintele cara carbulele spre un cuptor niciodata stins(!) nu e intamplatoare, nici faptul ca singura cale de a ajunge la manastire e barca, nici insula pe care este asezata manastirea...

si alta secventa memorabila este raspunsul pe care i-l da parintele femeii ce se plangea ca nu poate pleca in cautarea sotului, de grija porcilor din gospodarie (porcii din pilda biblica...) ori lectia de smerenie pe care i-o da staretului!
ma opresc aici, altfel o sa ma trezesc povestind filmul...
si mai merita remarcata jovialitatea replicilor, un fel de umor senin, lipsa oricarei incrancenari dogmatice. cum bine spuneai, personajele traiesc, nu propovaduiesc...se infatiseaza pur si simplu, lasandu-i privitorului libertatea deplina a optiunii.
da, e un film pe care l-am vazut si revazut... si, uite, bine ca mi-ai amintit de el... o sa-l revad iarasi:)

Sapphire, Profetul, va multumesc pt sfaturi. Le iau cu mine si incerc sa le aplic atat textului de mai sus cat si celor viitoare.

până la noi măslinii se înnegresc, munții se topesc de vânt și ape. când slujești îmbraci veșmântul umilinței și ridici sprâncenele multe ale visului. dacă tragi firul de aur despletești chipuri și zugrăvești culorile curcubeului. fruntea se acoperă cu cerul ochilor tăi. osanalele se cântă în biserrici și minarete. mircea nincu.

maitre, am avut sansa sa scriu cu toc si penita, ca si domnia ta, presupun. era cu multi ani in urma. acum, nici cu pixul nu mai pot scrie. ma bucur de mica rautate. da greutate. multumesc