Mircea Florin Sandru, sint convinsa ca aceasta casa de pe colina exista si in realitate, prea frumos si veridic ai descris-o. si cu toata sinceritatea iti spun ca te invidiez pentru ea. asa ca accept cu mare placere invitatia la revelionul imaginar. La multi ani!
Nu e prost textul. Doar că pare puțin disjunct. E ca și cum te-ai concentra pe frunză și pe făraș și pe tot acel microunivers și brusc cineva ți-ar întoarce capul spre altceva - mătura de alături. Îmi pare o „ruptură” care nu știu dacă face bine „senzației de haiku”
Alma, eu la vizualele din ultimul timp am prelucrat și imaginea și am ales și stilul txtului în acord cu ea, pe cât posibil. Nu cred că se paote spune că doar am aruncat niște versuri pe o poză. Și mi-a plăcut varianta asta ușor neclară și totuși bine vizibilă. Iar "do re mi fa om" cred că e titlul potrivit. Pentru "notele om". Aum îmi pare prea prețios. Desigur că experiemntul poate însemna și mai mult de atât, uneori îmi las și eu imaginația mai lieră, într-o zi poate voi posta și acele experimente. Mulțumesc pentru că ai auzit "aum".
Paul,
apropierea mea faţă de scrierile tale e şi mai mare acum cînd aflu că eşti conaş. poate ai o vie un vin o pastramă un mizilic şi poate îţi faci pomană şi cu mine să mănînc şi eu o dată la curţile boiereşti.
felicitările mele domnule!
Cred că Mat ar agrea acest poem... iată cum Ioana știe să balanseze cu grație și apoi să iasă nevătămată dintr-o bătălie care, anytime my friend, se duce pe viață și pe moarte. Însă până una alta poemul mi-a plăcut mie și asta pentrucă aici Ioana simplifică și sintetizează nemaipunând accentul pe teatral, aici se trăiește pe întreaga durată a lecturii. Pe undeva simt niște influențe, dar e de bine, marinarii, fata, plecarea... beh! Nu dau explicații dar poate voi reveni Bobadil
Adevărul Elena despre mine ca poetă este că nu mă consider o persoană cu opinie avizată, la fel cum ai spus şi tu despre tine, nu cred că are legătură cu autostima. Mulţumesc că ai revenit, nu era nevoie să îţi ceri scuze, poate că toţi ar trebui să citim şi să comentăm mai mult poeziile altora, în limita posibilităţilor.
eu nu ma impusc daca nu-mi iese un poem asa cum am voit, sau asa cum l-au voit ceilalti, dar recunosc ca era nevoie sa ma aplec mai mult asupra acestui text, probabil o s-o fac cand o sa ma simt in stare, sunt aici unele lucruri la care tin si pe care cred ca le-asi putea dezvolta mai bine... in general nu ma grabesc sa postez, dar astazi nu stiu de ce am avut impresia ca am scris o capodopera :) glumesc, stiu ca nu e asa si ai dreptate... in rest nici pe mine nu ma multumeste titlul, desi tot pe-acolo pe undeva ar trebui sa caut, iar despre sarcina acestui poem, nu stiu daca am inteles exact ce ai vrut sa spui, dar daca ar fi trebuit sa-mi satisfaca fericirea pe un an, normal ca m-as fi simtit foarte nefericita... o sa ma intorc la el, dar mi-ai putea oare promite ca te intorci si tu sa-mi spui daca am diminuat macar putin din disconfortul pe care ti l-a creat prima lecturare?
Strofa a doua este accentul, mesajul-cheie. Tulburător, religios chiar, până la sacrificiu. Pe rând vom crede dacă ni se va arăta această primăvară ca o reîntoarcere inevitabilă la tinerețe. "În chiar ziua aceea când brusc câmpurile arse vor înflori voi crede că e din nou primăvară, sau nu." "Atunci când voi crede" e un manifest al fiecăruia dintre noi.
Nuta as fi eliminat in locul tau daca as fi la prima recitire cacofonia cacastrofala din "ca ciresele". Asta pana sa apucam vorbim aici despre detalii fine de tipul celor inteligent subliniate de Virgil. Andu P.S. Mie asta imi spune ca nu recitesti suficient de atent ceea ce scrii, pe viitor nu ar strica sa o faci...Si te rog sa nu corectezi acolo ca sa nu ma lasi "in aer", ok?
multumesc Aranca Actaeon, la primul nu renunt dar la al doilea da. asa ca sa nu zici ca nu stiu sa fac un compromis. de fapt nu imi place sonoritatea lui "ci si" din ultimele doua rinduri. probabil ca la o analiza mai atenta as mai face unele permutari acolo precum "printre cruci ratacit", etc deocamdata insa ramine asa
care este problema nicodem? te oftici că nu comentează nimeni sub maculatura pe care o publici tu? probabil ar trebui să îţi dea de gîndit. nu neaparat să te oftici.
cred ca metoda cea mai eficienta a fost sa elimin si sa inlocuiesc cu altceva. mi-a fost mai usor aici, fiind o stare trecuta prin spatii. am experimentat prin versurile introduse o schimbare de registru si o pendulare de spatiu-timp. e un exercitiu tehnic. sper ca e ceva mai bine asa. multumesc (si mie mi se pareau cumva nepotrivite ca voce versurile acelea, dar la momentul respectiv mi se parea ca se muleaza pe scheletul textului).
o polaritate inversată o metamorfoză urbană sugerînd un perpetuum mobile în care robotizarea(cum altfel?) e iminentă. cred că toți trecem prin aseamenea stări în ultima vreme. dar meritul pentru mesaj aparține autorului.
Notă:
“de ce oare aș mai ieși să îi descopăr
acum cînd îi pot privi rotindu-se în mine
ca pe un neobosit trenuleț nemțesc”
fie:
de ce oare aș mai ieși să îi descopăr
acum cînd îi pot privi rotindu-se în mine
ca un neobosit trenuleț nemțesc
fie(dacă vrei cu pe):
de ce oare aș mai ieși să îi descopăr
acum cînd îi pot privi
ca pe un neobosit trenuleț nemțesc
rotindu-se în mine
Textul lui Virgil e interesant şi sugestiv, însă legătura cu "Moartea căprioarei" e un pic căutată şi, prin urmare, artificială. În plus, apelativul "domnule Labiş" mi se pare cu totul nepotrivit, având în vedere că Labiş a murit înainte de a ajunge "domn". Era un copil (fluşturatic, dornic de glorie, iresponsabil, genial, plin de erorile vremii în care i-a fost dat să se nască, precoce şi matur şi aşa mai departe; a fost orice, doar "domn" n-a fost, n-a ajuns - şi n-ar fi ajuns; cum n-a ajuns nici Nichita Stănescu - dacă nu cumva, la el, "domn" s-ar referi la o poziţie în poezie, necum în societate).
Labiş a fost (trimit, cu scuzele de rigoare, la eseul meu "Nicolae Labiş - între realitate şi mit", postat pe acest site şi inclus în cartea mea "De la clasici la contemporani", din 2008) crochiul unui poet de geniu.
Paul, iată mai jos două texte de Labiş, altele decât cele citate curent în manualele şcolare: „Toamna îmi îneacă sufletul în fum.../ Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare./ Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,/ Tragică beție, moale legănare...// Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi./ Gândurile-s moarte. Vrerile supuse./ Fără nicio șoaptă. Numai să-mi întinzi/ Brațele de aer ale clipei duse.// Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri./ Câtă dezmierdare pașii noștri mână!/ Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,/ Ca un un vânt ce-nvârte ușa din țâțână...// Mâine dimineață o să fim străini,/ Vei privi tăcută mâine dimineață/ Cum prin descărnate tufe, în grădini,/ Se rotesc fuioare veștede de ceață...// Și-ai să stai tăcută cum am stat și eu,/ Când am plâns iubirea destrămată-n toamnă,/ Și-ai s-asculți cum cornul vântului mereu/ Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.// Pe când eu voi trece sub castani roșcați,/ Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,/ Și-or să mi se stingă pașii cadențați –/ În nisip, scrâșnită, lașă remușcare...” („Dans). Şi mai ales acesta, postum, un crochiu, o eboşă care sugerează încotro ar fi putut evolua poetul, trăind: „Crâmpeie de idei neterminate,/ Și-un zbor de păsări albe și un vis/ Și cântecul sunat pe jumătate/ Despre-un tărâm ce încă nu-i descris.// Iar liniștea, în cadențare fină,/ S-a mlădiat smerită peste burg/ Și te topești și curgi fără pricină,/ felină ceară, dragoste-n amurg.” („Ceară).
un poem ca un tablou. ma fascineaza faptul ca dupa ce l-am citit il pot privi, desi nu e un pastel, un peisaj, o vedere. cuvintele aici devin imagini. pe de alta parte, as putea spune ca, folsoindu-se de cuvinte si amintiri comune, autorul scrie banal, dar totusi frumos.
eu n as fi scos si "aproape murisem". se pierde ideea initiala a poemului, chiar daca se castiga alta. a muri de asteptare si a vedea cum speranta invie chiar si in solul cel mai nefertil e o idee buna. eu, unu, n as fi renuntat la ea, chiar daca ar fi trebuit sa mi dau palme
este doar o nevoie vitală de a fi iubit și de a iubi, de a fi în sfârșit în propria ta viață în propriul tău cântec: "nevoia asta aproape de sevraj de a face dragoste cu tine să te simt în stomac în git în tîmple să te simt pocnind ca o fereastră deschisă nevoia de a spăla vase cu tine de a nu spune nimic ori de a spune doar fleacuri" puțin cam pesimist finalul deși rotund stilistic vorbind: "ceva numai al tăul și totuși să nu-mi iasă nimic de parcă limba ar fi un depou în care cuvintele trag peste noapte" unul din poemele tale de căpătâi. reușit.
am respect față de Oriana, însă aici, textul de mai sus e ca o supă fără prea mult condiment. aici avem un caz clasic de evidențiere a autorului și nu a textului (penițe date persoanei și nu scriiturii). și nu mai demult decât cu o zi în urmă se discuta pe chat/comentarii că pe Hermeneia nu se evidențiază autorul ci texul. Parol? unii stau cu penițele la onor parc-ar trece prin site însuși Logosul și-i musai să sărim în picioare! și astfel iar miroase a fantoma tovarășului care trebuie aplaudat... și, și, și... directorul are și el slăbiciunile lui. sau mai bine ar trebui să tac?
un text care suna foarte bine, cu imagini proaspete, fara poticneli. Nu am ce reprosa, in schimb eu as opera 2 schimbari si anume: as renunta la "pe piept" (cred ca pe degete e suficient pt imaginea respectiva) si in ultimul vers la "absenta" e cumva redundant asa il resimt, e un fel de "hai sa explic poate nu ati inteles"...Cred ca ar avea de castigat scrierea asta dar oricum chiar si asa este o poezie care mi-a placut.
De acord cu domnul Virgil Titarenco. Domnule Laurențiu, cu mai mult curaj, lăsați-vă scris de poezie. Un autor mai putin experimentat, la inceput de drum, abordeaza mai mult o forma apropiata de prozodie. Poeziile cu esenta, vin mai tarziu, dupa ce autorul reuseste singur sa decanteze, in functie de abilitatile, talentul si experienta acumulata. Cateva sugestii. Poezia este ca si sculptura. Zace intr-un munte de cuvinte. Hm, realizez ca tocmai am scris un aforism. Numai bine.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Mircea Florin Sandru, sint convinsa ca aceasta casa de pe colina exista si in realitate, prea frumos si veridic ai descris-o. si cu toata sinceritatea iti spun ca te invidiez pentru ea. asa ca accept cu mare placere invitatia la revelionul imaginar. La multi ani!
pentru textul : casa de pe colină deNu e prost textul. Doar că pare puțin disjunct. E ca și cum te-ai concentra pe frunză și pe făraș și pe tot acel microunivers și brusc cineva ți-ar întoarce capul spre altceva - mătura de alături. Îmi pare o „ruptură” care nu știu dacă face bine „senzației de haiku”
pentru textul : Haiku deun text care m-a surprins. felicitari.
pentru textul : Arșiță deAlma, eu la vizualele din ultimul timp am prelucrat și imaginea și am ales și stilul txtului în acord cu ea, pe cât posibil. Nu cred că se paote spune că doar am aruncat niște versuri pe o poză. Și mi-a plăcut varianta asta ușor neclară și totuși bine vizibilă. Iar "do re mi fa om" cred că e titlul potrivit. Pentru "notele om". Aum îmi pare prea prețios. Desigur că experiemntul poate însemna și mai mult de atât, uneori îmi las și eu imaginația mai lieră, într-o zi poate voi posta și acele experimente. Mulțumesc pentru că ai auzit "aum".
pentru textul : do re mi fa om demultumesc pentru observatie si sugestie, noaptea e sfetnic bun, cica..
ma bucur sa te revad.
pentru textul : dragoste dePaul,
pentru textul : La prânzul luminii cu iarba: Paul Blaj şi „Memorialul dantelelor galbene” deapropierea mea faţă de scrierile tale e şi mai mare acum cînd aflu că eşti conaş. poate ai o vie un vin o pastramă un mizilic şi poate îţi faci pomană şi cu mine să mănînc şi eu o dată la curţile boiereşti.
felicitările mele domnule!
Cred că Mat ar agrea acest poem... iată cum Ioana știe să balanseze cu grație și apoi să iasă nevătămată dintr-o bătălie care, anytime my friend, se duce pe viață și pe moarte. Însă până una alta poemul mi-a plăcut mie și asta pentrucă aici Ioana simplifică și sintetizează nemaipunând accentul pe teatral, aici se trăiește pe întreaga durată a lecturii. Pe undeva simt niște influențe, dar e de bine, marinarii, fata, plecarea... beh! Nu dau explicații dar poate voi reveni Bobadil
pentru textul : f e s t i n deHermeneia mai e site de literatura sau e si de arte asa in general?
pentru textul : fish canvas deAdevărul Elena despre mine ca poetă este că nu mă consider o persoană cu opinie avizată, la fel cum ai spus şi tu despre tine, nu cred că are legătură cu autostima. Mulţumesc că ai revenit, nu era nevoie să îţi ceri scuze, poate că toţi ar trebui să citim şi să comentăm mai mult poeziile altora, în limita posibilităţilor.
pentru textul : strada mântuleasa deeu nu ma impusc daca nu-mi iese un poem asa cum am voit, sau asa cum l-au voit ceilalti, dar recunosc ca era nevoie sa ma aplec mai mult asupra acestui text, probabil o s-o fac cand o sa ma simt in stare, sunt aici unele lucruri la care tin si pe care cred ca le-asi putea dezvolta mai bine... in general nu ma grabesc sa postez, dar astazi nu stiu de ce am avut impresia ca am scris o capodopera :) glumesc, stiu ca nu e asa si ai dreptate... in rest nici pe mine nu ma multumeste titlul, desi tot pe-acolo pe undeva ar trebui sa caut, iar despre sarcina acestui poem, nu stiu daca am inteles exact ce ai vrut sa spui, dar daca ar fi trebuit sa-mi satisfaca fericirea pe un an, normal ca m-as fi simtit foarte nefericita... o sa ma intorc la el, dar mi-ai putea oare promite ca te intorci si tu sa-mi spui daca am diminuat macar putin din disconfortul pe care ti l-a creat prima lecturare?
pentru textul : boabe de timp deStrofa a doua este accentul, mesajul-cheie. Tulburător, religios chiar, până la sacrificiu. Pe rând vom crede dacă ni se va arăta această primăvară ca o reîntoarcere inevitabilă la tinerețe. "În chiar ziua aceea când brusc câmpurile arse vor înflori voi crede că e din nou primăvară, sau nu." "Atunci când voi crede" e un manifest al fiecăruia dintre noi.
pentru textul : Atunci când voi crede desi totusi unde sint gistele lui Niels Holgersson? noi sa fim sanatosi, biete molii ce sintem! de ce o casa de molii? pentru molii? inca ma intreb...
pentru textul : The House deNuta as fi eliminat in locul tau daca as fi la prima recitire cacofonia cacastrofala din "ca ciresele". Asta pana sa apucam vorbim aici despre detalii fine de tipul celor inteligent subliniate de Virgil. Andu P.S. Mie asta imi spune ca nu recitesti suficient de atent ceea ce scrii, pe viitor nu ar strica sa o faci...Si te rog sa nu corectezi acolo ca sa nu ma lasi "in aer", ok?
pentru textul : anotimpuri cu pălării vechi demultumesc Aranca Actaeon, la primul nu renunt dar la al doilea da. asa ca sa nu zici ca nu stiu sa fac un compromis. de fapt nu imi place sonoritatea lui "ci si" din ultimele doua rinduri. probabil ca la o analiza mai atenta as mai face unele permutari acolo precum "printre cruci ratacit", etc deocamdata insa ramine asa
pentru textul : teofilia decare este problema nicodem? te oftici că nu comentează nimeni sub maculatura pe care o publici tu? probabil ar trebui să îţi dea de gîndit. nu neaparat să te oftici.
pentru textul : ym decred ca metoda cea mai eficienta a fost sa elimin si sa inlocuiesc cu altceva. mi-a fost mai usor aici, fiind o stare trecuta prin spatii. am experimentat prin versurile introduse o schimbare de registru si o pendulare de spatiu-timp. e un exercitiu tehnic. sper ca e ceva mai bine asa. multumesc (si mie mi se pareau cumva nepotrivite ca voce versurile acelea, dar la momentul respectiv mi se parea ca se muleaza pe scheletul textului).
pentru textul : fixație deși eu mă gândeam la filmul italian realizat acum câțiva ani de R.Marconi și unde era vorba de bisexualitate și altele...și nu înțelegeam...
pentru textul : forbidden love deo polaritate inversată o metamorfoză urbană sugerînd un perpetuum mobile în care robotizarea(cum altfel?) e iminentă. cred că toți trecem prin aseamenea stări în ultima vreme. dar meritul pentru mesaj aparține autorului.
Notă:
“de ce oare aș mai ieși să îi descopăr
acum cînd îi pot privi rotindu-se în mine
ca pe un neobosit trenuleț nemțesc”
fie:
de ce oare aș mai ieși să îi descopăr
acum cînd îi pot privi rotindu-se în mine
ca un neobosit trenuleț nemțesc
fie(dacă vrei cu pe):
de ce oare aș mai ieși să îi descopăr
acum cînd îi pot privi
ca pe un neobosit trenuleț nemțesc
rotindu-se în mine
sau variante.
pentru textul : scrisori imaginare II deTextul lui Virgil e interesant şi sugestiv, însă legătura cu "Moartea căprioarei" e un pic căutată şi, prin urmare, artificială. În plus, apelativul "domnule Labiş" mi se pare cu totul nepotrivit, având în vedere că Labiş a murit înainte de a ajunge "domn". Era un copil (fluşturatic, dornic de glorie, iresponsabil, genial, plin de erorile vremii în care i-a fost dat să se nască, precoce şi matur şi aşa mai departe; a fost orice, doar "domn" n-a fost, n-a ajuns - şi n-ar fi ajuns; cum n-a ajuns nici Nichita Stănescu - dacă nu cumva, la el, "domn" s-ar referi la o poziţie în poezie, necum în societate).
pentru textul : domnule Labiș deLabiş a fost (trimit, cu scuzele de rigoare, la eseul meu "Nicolae Labiş - între realitate şi mit", postat pe acest site şi inclus în cartea mea "De la clasici la contemporani", din 2008) crochiul unui poet de geniu.
Paul, iată mai jos două texte de Labiş, altele decât cele citate curent în manualele şcolare: „Toamna îmi îneacă sufletul în fum.../ Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare./ Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,/ Tragică beție, moale legănare...// Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi./ Gândurile-s moarte. Vrerile supuse./ Fără nicio șoaptă. Numai să-mi întinzi/ Brațele de aer ale clipei duse.// Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri./ Câtă dezmierdare pașii noștri mână!/ Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,/ Ca un un vânt ce-nvârte ușa din țâțână...// Mâine dimineață o să fim străini,/ Vei privi tăcută mâine dimineață/ Cum prin descărnate tufe, în grădini,/ Se rotesc fuioare veștede de ceață...// Și-ai să stai tăcută cum am stat și eu,/ Când am plâns iubirea destrămată-n toamnă,/ Și-ai s-asculți cum cornul vântului mereu/ Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.// Pe când eu voi trece sub castani roșcați,/ Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,/ Și-or să mi se stingă pașii cadențați –/ În nisip, scrâșnită, lașă remușcare...” („Dans). Şi mai ales acesta, postum, un crochiu, o eboşă care sugerează încotro ar fi putut evolua poetul, trăind: „Crâmpeie de idei neterminate,/ Și-un zbor de păsări albe și un vis/ Și cântecul sunat pe jumătate/ Despre-un tărâm ce încă nu-i descris.// Iar liniștea, în cadențare fină,/ S-a mlădiat smerită peste burg/ Și te topești și curgi fără pricină,/ felină ceară, dragoste-n amurg.” („Ceară).
un poem ca un tablou. ma fascineaza faptul ca dupa ce l-am citit il pot privi, desi nu e un pastel, un peisaj, o vedere. cuvintele aici devin imagini. pe de alta parte, as putea spune ca, folsoindu-se de cuvinte si amintiri comune, autorul scrie banal, dar totusi frumos.
pentru textul : nu mai există poezie I deeu n as fi scos si "aproape murisem". se pierde ideea initiala a poemului, chiar daca se castiga alta. a muri de asteptare si a vedea cum speranta invie chiar si in solul cel mai nefertil e o idee buna. eu, unu, n as fi renuntat la ea, chiar daca ar fi trebuit sa mi dau palme
pentru textul : memento desemnului tău senin și sufletului delicat care ești! mi-era dor de H. și de prietenii de aici și iacătă:)
pentru textul : oamenii de care ne este rușine deeste doar o nevoie vitală de a fi iubit și de a iubi, de a fi în sfârșit în propria ta viață în propriul tău cântec: "nevoia asta aproape de sevraj de a face dragoste cu tine să te simt în stomac în git în tîmple să te simt pocnind ca o fereastră deschisă nevoia de a spăla vase cu tine de a nu spune nimic ori de a spune doar fleacuri" puțin cam pesimist finalul deși rotund stilistic vorbind: "ceva numai al tăul și totuși să nu-mi iasă nimic de parcă limba ar fi un depou în care cuvintele trag peste noapte" unul din poemele tale de căpătâi. reușit.
pentru textul : nevoi speciale deam respect față de Oriana, însă aici, textul de mai sus e ca o supă fără prea mult condiment. aici avem un caz clasic de evidențiere a autorului și nu a textului (penițe date persoanei și nu scriiturii). și nu mai demult decât cu o zi în urmă se discuta pe chat/comentarii că pe Hermeneia nu se evidențiază autorul ci texul. Parol? unii stau cu penițele la onor parc-ar trece prin site însuși Logosul și-i musai să sărim în picioare! și astfel iar miroase a fantoma tovarășului care trebuie aplaudat... și, și, și... directorul are și el slăbiciunile lui. sau mai bine ar trebui să tac?
pentru textul : Psalmul 41291 deun text care suna foarte bine, cu imagini proaspete, fara poticneli. Nu am ce reprosa, in schimb eu as opera 2 schimbari si anume: as renunta la "pe piept" (cred ca pe degete e suficient pt imaginea respectiva) si in ultimul vers la "absenta" e cumva redundant asa il resimt, e un fel de "hai sa explic poate nu ati inteles"...Cred ca ar avea de castigat scrierea asta dar oricum chiar si asa este o poezie care mi-a placut.
pentru textul : bunica a avut dreptate deUn articol foarte interesant Adrian. Unde se pot gasi cantece evreesti din Maramures?
pentru textul : Adriana Ausch - Inainte de Concert deDe acord cu domnul Virgil Titarenco. Domnule Laurențiu, cu mai mult curaj, lăsați-vă scris de poezie. Un autor mai putin experimentat, la inceput de drum, abordeaza mai mult o forma apropiata de prozodie. Poeziile cu esenta, vin mai tarziu, dupa ce autorul reuseste singur sa decanteze, in functie de abilitatile, talentul si experienta acumulata. Cateva sugestii. Poezia este ca si sculptura. Zace intr-un munte de cuvinte. Hm, realizez ca tocmai am scris un aforism. Numai bine.
pentru textul : Dor indoor derevin cu link-ul anterior referitor la ce am scris inainte Fondul Victor Brauner de la Centre Pompidou.
pentru textul : Ce s-a întâmplat cu Victor Brauner? dedragii mei. speram sa mai putem comunica. eu prefer sa privesc in viitor
pentru textul : jurnal de nesomn IV deauto-citirile nu se inregistreaza - varianta care mi s-ar parea absolut corecta si de bun simt - si noi facem valuri intr-o copaie?
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - V – dePagini