Un titlu premonitoriu pentru compoziție ai ales, pentru că interiorul mai trebuie lucrat. Îmi plac primul și ultimele trei versuri, pline de forță, dar mai ales:"tu mergi mereu în spatele timpului". Scoate un i de la "monștrii" tăi, în rest ...lumină !

simplu clopotarul tau purtand in el ceva din dangatul clopotului... o fi murit la timp, ca tot se electrifica clopotnitele. mi-a placut.

Sixtus, onorat de penita. nu stiu daca o merit sau nu. ceea ce stiu insa e de unde am scos textul, stiu ca descrierea e cat se poate de reala, cuvant cu cuvant, ca n-am folosit zorzoane pentru ca mi-ar fi fost rusine sa apelez la ele, avand in vedere tema (sunt pur si simplu fapte diluate de imaginatie), ca n-am vrut un titlu pompos pentru ca era o simpla amintire despre cineva, ca modul de expunere n-a fost premeditat decat in mica masura, iar acele slashuri grabesc pronuntia atunci cand imi citesc mie textul. in rest e foarte adevarat ce zicea un alt comentator. nu stiu nimic. cu prietenie, kranich

sapte rânduri care încânta sufletul. pe care le rostim , fiecare din noi, zi de zi, dar nu avem timp sa ne oprim si sa le gustam frumusetea.
si nu e nevoie nici macar de titlu. felicitari.

Las un semn, poate pentru o "insomnie oranj" sau lacrima aceea "suspendată între mine și iarba Domnului". Frumos, dar prea adânc de trist. Ai albastru, verde, oranj și negru. De ce ne scriem culorile?

Andrei T, mă bucură faptul că ai citit scrisoarea de pe malul surpat al iluziei și ți-a plăcut. Sunt perioade când scriu așa, mai cu densitate. Alteori iese așa după tăieturi. Cu prietenie,

Le titre de ce poème reflète bien l’extraordinaire complexité, l’entrelacs impossible à défaire du clair à l’obscur. Ici l’effet profond va certes plus loin que le sourire entendu s’esquissant sur le visage des lecteurs…un reste des faibles brises que les lumières exhalent vers la mer pendant la nuit...

Alma, e a doua propunere care mi se face pentru acea copertă a patra. Cristina Ștefan a mai făcut-o, dar ea îmi sugera o altă poezie - scrisă, ce-i drept, acum câteva săptămâni.

Probabil că acel volum, când va fi să fie, se va îndrepta spre înțelepciune și maturitate. Spun „se va îndrepta” fiindcă e drum lung și timp puțin să ajungi cu adevărat acolo.

Mulțumesc pentru peniță și pentru că, iată, ai explicat în locul meu ce-i cu cățelul pământului.

ehe...bun raspuns! imi dai mie ideea asta, sa ma joc cu ea?

Nu stiu de unde incrancenarea si conditionarea asta...ce legatura are cu scrierea si postarea unei poezii? N-am cerut sa-mi fie comenteze textele nici admirativ nici critic asa ca nu vad de ce-mi cereti imperativ sa intru in polemici ce nu de putine ori degenereaza si exemple destule se gasesc in site.

multumesc alma. sensiblitatatea ta este evidentiata aici prin versurile ce le-ai reamarcat. te mai astept cu drag. hialin, rationalitatea ta este mereu binevenita. cand ma voi hotara sa public un volum de versuri, te voi ruga insistent sa iti spui parerea despre el, daca vei voi. in ceea ce priveste acest poem, iti multumesc pentru insistenta ta. asadar, am schimbat, cred eu, prima strofa, nu pentru a suna frumos, ci pentru a avea autenticitate. "albastru" a devenit "albastrul" pentru ca asa e corect, cum bine ai observat, iar în ceea ce priveste "globii" prefer licența poetică. mi se pare imaginea "globilor" oculari cumva fantastica. in ceea ce priveste "foaia" era vorba despre "folia", ceea ce marturiseste o graba in citirea textului, chiar si o superficialitate - fie-mi ingaduit sa spun - in comentariu, ceea ce nu vreau sa accept, datorita felului intrinsec in care ai comentat poemul. iata și poemul asa cum cred ca ar trebui sa fie: Din vocea ta Nu știu cum să-ți descriu vocea frumoasă, Care și când grăia ca o folie cocoloșită Era la fel de convingătoare ca viața. La urechi purtai cărăbuși din chilimbar și norii. Albastrul verii plutindu-ți prin plete lungi Înfășura de pretutindeni ca apa râului. În emisfera ta stângă, în centru privirii pe os, Proiectai zile pe care le imaginam împreună. Priveam îmbrățișați ca la cinematograf. Trosneau sinapsele în tunetele fulgerelor de vară. Neuronii consumau conștient vreascurile cărnii. Se despleteau în oglinzi privindu-se intens. Picioare nenumărate purtau gândurile aleatoriu. Păianjeni plutind prin deșerticul vis al nopții Târându-se. Globuri oculare sclipind. Totul începea acolo unde pământul devenea cenușă Și ciuturile încă mai scoteau apă din durerea Purtată în vocea ta de ambră curată.

Alma, abia acum am observat ultimul tău comentariu. mulțumesc pentru revenire. Singurul lucru pe care nu l-am înțeles: de ce era nevoie de atâtea comentarii și cuvinte pentru a „zice de bine de poem”?

Toate cele bune,
Eugen.

„Nu pot să mănânc decât forme,
scoarțe, învelișuri și atât,
ceea ce privirilor enorme
li se înfățișează urât.”
Nichita Stănescu - Foamea de cuvinte

:)
mulțumesc, domnule Dăian.

Este tipul rar de text care păstrează un echilibru perfect între sensibilitate, rezonanţă, travaliu, registru stilistic şi "raportul cât/cum/ce spun". E unul dintre cele mai bune texte pe care le-am citit anul acesta, cu un final de-o inspiraţie rară.