este o saga care se intoarce la locul de plecare. Imi amintesc de o fabula africana in care un iepure descopera ca un bolovan enorm cade dintr-un anume pom ( la un anume cuvant magic rostit) omorand pe cel ce se afla sub copac si apoi revenind ca un bumerang la locul de plecare. Iepurele fericit foloseste schema ca sa decimeze toti dusmanii din jungla. Intr-o zi hotaraste sa lichdeze chiar pe Leu si sa-i ia locul. Il ademeneste sub copac si il roaga in sopata sa zica cuvantul magic . Leul face pe surdul, iepurele ridica glasul si in cele din urma striga cuvantul declansand caderea pietrei care il ucide. Morala: Atentie la surzi !
Frumos poem, Eugen! numai pentru imaginea de final și textul tău merită evidențiat... acea mână care devine tot mai străină pe măsură ce ne descrie... da, fain... și acea cruce personală atât de impersonală uneori. mi-a plăcut. mie și umbrei mele:) las semnul meu de apreciere cu drag, pentru nuanța creștină, umană în fond a textului. felicitări!
un poem greu de citit, care se rupe de titlu, zic eu. insa imi plac cateva metafore si comparatii... si tu, sunt convins ca stii, deoarece pe ele te/ai bizuit cand ai postat aici aceasta scriere.
Miruna, apreciez consecvența cu care te cenzurezi, ai ajuns la esențializare, la idei și imagini comprimate și apoi la un colaj foarte expresiv. Îmi plac secvențele, în afară de ultima care implică o scădere a tensiunii: de ce un cimitir de mașini? și nu altceva? Aici trebuia ceva mai dur, mai tăios...gândește-te (în Parcul de lângă Mitropolie s-a tuns iarba și miroase crunt a verde/ poate treci...să cauți inspirația)
Virgil,
mulțumesc. este una dintre primele mele imagini create în 3ds max pe un sistem pentium 200mmx și monitor crt de 15 inch (ce vremuri nostalgice). în aplicațiile 3d poți crea scene realistice(folosesc termenul consacrat) de la zero dar și puterea de procesare/randare este pe măsură. între timp sistemele au evoluat însă o scenă cu mii de poligoane și efecte speciale poate pune jos o arhitectură de ultimă generație.
imaginea următoarere în modul wireframe este o secvență de lucru din multe altele care vor compune scena finală.
O forță sugestivă evidentă, subliniată atât în modelul ales, cât și în tehnica utilizată: suprapunerea a două imagini într-un gri monocord, precum și printr-o superpoziție perfect studiată ce are scopul de a crea un punct fix în Spațiu și Timp, spre a induce o veritabilă centrare pe imagine: gândirea se întrerupe într-o clipă, "ô temps, suspends ton vol..." („o, timp, oprește-ți zborul”…)(Lamartine). Calul așteaptă în acest peisaj urban al unui cartier burghez de la sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX.Caleașca este goală, statuia este încremenită, nici un suflet omenesc nu apare, doar umbra bustului profilat interoghează prin ferestrele clădirii, ce par a fi „ochii unui chip uman” – ceea ce s-ar traduce printr-o privire interioară ducând către introspecție, deoarece Fața însăși ne apare direct, în timp ce privirea răzbate până departe, printr-un „salt cuantic” în afara dimensiunilor :)) Imediatitatea realității se estompează, fiind ștearsă de acest gri precum o ceață invadatoare care înghite, încetul cu încetul, cele mai fine detalii perceptibile, și ne aduce aminte că fenomenul realului este efemer. De observat că această poziționare a chipului (din față) și cu părul lung ne aduce aminte de Gioconda, având ca și aceasta o privire enigmatică proiectată în direcția spectatorului, pus astfel în legătură cu titlul fotografiei: „Autoportret”. Si expresia pusa inaintea "Totul despre Mine" ( cu majuscule...) mi se pare cu subtila tenta ironica.
iar mie mi-e frică şi nu mi-e, de el. scriu în ultima vreme cu un ochi îndreptat în sus şi cu altul în jos. totul se contractă ca o sticlă cu apă uitată în congelator. mulţi nu văd. eu văd. încerc să deschid ochi. nu ştiu dacă cititorii consimt. nu-i treaba mea. eu ştiu că moartea şi-a cumpărat o combină. ferice de cine pricepe.
Ce ai scris tu aici sună ca o conversație într-un un chat virtual. Poezia se rezumă la: "sînt un obelisc al uitării. oamenii își cer tributul. oamenii își scriu numele și numărul de telefon apoi pleacă. atît am înțeles eu din oameni" și "fiecare om e un circ dacă e bun regele îl primește dacă nu mai exersează" și ar mai fi câteva rânduri. Dar, dacă îmi permiți, am să o citesc diseară la Radio Lynx. Doar că nu știu cum se pronunță "nasolii".
Virgil, n-a vrut sa fie "in forta"...dar nu ma pronunt asupra adjectivului "fortat". :) Pana la urma, tine de perceptia fiecaruia. Esti oricand binevenit.
Virgil, iartă-mă, dar mă faci să râd.Eu am spus clar : poezia este greu de definit.Păi dacă am făcut această aserțiune nu puteam susține că nu are definiție! Poezia este GREU DE DEFINIT= căreia îi găsești greu o DEFINIȚIE În fine.Virgil, hai să moșim adevărul împreună.Te rog să dai o definiție a poeziei.Tu primul!
bastarzii sunt copiii perfecti pentru parintii rasi. iti dai seama ce tare ar fi sa nu fii niciodata chemat la sedintele cu parintii, dar tu sa te poti strecura in clasa, in timpul sedintei, fara niciun fosnet dezagreabil, cu o atingere catifelata, n'avede n'aude?! super
imi plac 1&2. restul e balast.
fireste, parerea mea
nu rezonez cu 'zilele se cuibareau in nopti' - este emolientizata in exces.
dar poemul este unul fain. plin de nostalgia unor ani care sunt memorabili. imi place foarte mult imaginea celor doi tolaniti cu capul in jos pe canapea. povestind ... este frumoasa si imaginea apusului ... bref, m-a cucerit poemul.
de acord. o poezie de penite multe si multe penite.
nu stiu daca este cazul sa ma explic prea tare. imi place simplitatea cu care spui povesti. iti citesc poezia si parca am chef de o poiana, unde sa stau intinsa si sa ma uit la nori. si sa cred ca sunt de-o schioapa.
tocmai povestea asta atat de simpla in aparenta da valoare mesajului. care imi pare ingrozitor de trist. :)
Cred că lui "rând pe rând" i-ar sta mai frumos simplitatea lui "pe rând", iar "nervurile pielii" mă translatează într-un context vegetal. E o țară vegetativă această țară a blajinilor? Foarte "zen" viziunea asupra morții din strofa a doua. Implicațiile acelui "sân matern" sună freudian, nu se maturizează niciodată gura celui ce... Frumoasă imagine "lumina din streașina muntelui"... Finalul, subțire din punct de vedere stilistic, mesajul bucură și e bine, fericirea e o rezultantă a bucuriilor simple.
Adriana, am înţeles argumentul tău vizavi de "trebuie" - (cum trebuie să fie poezia), însă cred că ai deplasat niţel sensul întrebării. Nu cred (repet - cred) că întrebarea "cum ar trebui să fie poezia" se referă la intenţia de-a fi a poeziei. Mai concret, nu cred că ar trebui se referă la dorinţa (autorului) ca poezia să existe, să ia naştere la dorinta lui de-a o scrie oricând, oricum. Cred că "ar trebui" se referă la felul în care arată, se scrie, este poezia... după ce aceasta ia naştere (cu voia ei, evident, că ne situăm în contextul poeziei veritabile). Cred că esenţa întrebării nu se referă la geneza poeziei, ci la valenţele ei de după geneză. Nu ştiu daca m-am exprimat foarte bine...
Mie mi-a adus aminte de Breakfast în America al trupei Supertramp, putin.
Poemul aduce o undă de vitalitate, de vioiciune specifică vârstei căreia i se adresează :). Nota distinctivă este dată însă de ironia fină menită să marcheze lirismul adânc, ecoul acut al acestui strigăt social.
Nu e o poezie foarte rea, dar... e mult prea greoaie pentru un titlu atât de reușit. Imaginile ce se succed cu repeziciune nu au liant, nu au elemente comune și dau impresia unor fragmente puse de-a valma. Nici măcar nu clădesc o atmosferă care să susțină textul. E ca o vază spartă, colorată, de preț, dar din care nu mai poți alege nimic. "Fugă peste creste de maci" e cam singurul text deocamdată care are un... cum să zic, un nucleu care iradiază. Poate suna a sfat: nu aduna haotic lucruri, elemente pe care să le lipești apoi în text, ci, fă invers. Așează-te în ceea ce vrei să spui, în ceea ce simți, în ceea ce crezi că e important, apoi vezi ce vor să spună lucrurile acelea, și în final vii în afară cu mâna plină. Pe de altă parte, la fel de bine, acest tip de poezie poate să placă altora. Mie... nu prea îmi sună. Asta e.
Interesant este ca (potrivit bibliei) asa cum a fost cu "Maria" asa a fost si cu Samuel fiul Anei una dintre cele 2 sotii ale lui Elcana... care in jurul varstei de 3 ani (varsta cand erau intarcati copii in Israel) a fost dus la Templul lui Dumnezeu... Ma bucur ca mai sunt oameni care apreciaza Biblia insa sunt surprins ca numele Fiului lui Dumnezeu apare cu doi "I"... Mi-a placut ideea ca imparatia aceea depasea putin pamantul si de asemenea mi-a placut atmosfera in care am fost introdus de text...
"de parcă ar dormi treji" sună cam disonant si inestetic
finalul te face sa te oprești și să cauți să îl înțelegi. probbail din cauza ambiguității dar mi se pare puțin am simpluț textul
Ani cred ca ar trebui sa renunti usor usor la constructe poetice de genul "răscrucea cerurilor", "albastrul adâncurilor" sau "oglinda prezentului" pentru ca utilizandu-le in exces poezia ta va suferi de prea mult descriptiv si pasivitate. Incearca sa privesti lucrurile dintr-o perspectiva mai actionala... tulbura lectorul, ofera o clipa de mirare, pune-i ratiunea in tensiune, neaga-i o convingere etc... strigătul nu mai ajunge la îngeri purtat de tsunami prabusindu-se intre stânci ca un bestiar al foamei tacut si flamand Dumnezeu o varianta mai "alerta" a ultimei strofe...
...nu-mi place. la îngenunchează ai dreptate, varianta cu pecetea n-are nici-o forță în contextul abordat. inima poate visa la apa vie așa cum un dromader visează la apă în condițiile aspre ale pustiei. rămâne deci neschimbat.
um poem simplu si frumos.notez cu maxim, desi as avea doua mici rezerve : "mecca fluturilor" ,putin fortat spre un dublu figurativ ( ideal si al fluturilor) si "zi albastra" putin banal. în rest, remarc strofa a doua si mai ales "umărul îi miroase a singurătate". Cele bune.
paul cam multe clișee:
„stins în societate”, „casă smulsă de taifun”, „furnică zdrobită sub pantof”, „tu duioșia mea”, „și se deschide odată cu tainele geneticii”, „echilibru între depărtare și apropiere”, „pune tu spațiu între faptele mele”. sorry...
Happy End! Am primit mȃna înapoi. Am să dorm liniștit la noapte că n-am să visez că sunt ciung. Toate cele bune. Da’ mie postmodernismul chiar nu-mi place. Postmodernitatea, da. Că doar în ea trăiesc. Și dincolo nu știu ce m-așteaptă. Așa că mă mulțumesc cu ce am.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
este o saga care se intoarce la locul de plecare. Imi amintesc de o fabula africana in care un iepure descopera ca un bolovan enorm cade dintr-un anume pom ( la un anume cuvant magic rostit) omorand pe cel ce se afla sub copac si apoi revenind ca un bumerang la locul de plecare. Iepurele fericit foloseste schema ca sa decimeze toti dusmanii din jungla. Intr-o zi hotaraste sa lichdeze chiar pe Leu si sa-i ia locul. Il ademeneste sub copac si il roaga in sopata sa zica cuvantul magic . Leul face pe surdul, iepurele ridica glasul si in cele din urma striga cuvantul declansand caderea pietrei care il ucide. Morala: Atentie la surzi !
pentru textul : epopee sub semnul bumerangului deFrumos poem, Eugen! numai pentru imaginea de final și textul tău merită evidențiat... acea mână care devine tot mai străină pe măsură ce ne descrie... da, fain... și acea cruce personală atât de impersonală uneori. mi-a plăcut. mie și umbrei mele:) las semnul meu de apreciere cu drag, pentru nuanța creștină, umană în fond a textului. felicitări!
pentru textul : Umbra. deun poem greu de citit, care se rupe de titlu, zic eu. insa imi plac cateva metafore si comparatii... si tu, sunt convins ca stii, deoarece pe ele te/ai bizuit cand ai postat aici aceasta scriere.
pentru textul : o să te mușc de umeri până îți va da soarele deMiruna, apreciez consecvența cu care te cenzurezi, ai ajuns la esențializare, la idei și imagini comprimate și apoi la un colaj foarte expresiv. Îmi plac secvențele, în afară de ultima care implică o scădere a tensiunii: de ce un cimitir de mașini? și nu altceva? Aici trebuia ceva mai dur, mai tăios...gândește-te (în Parcul de lângă Mitropolie s-a tuns iarba și miroase crunt a verde/ poate treci...să cauți inspirația)
pentru textul : running.yellow deVirgil,
mulțumesc. este una dintre primele mele imagini create în 3ds max pe un sistem pentium 200mmx și monitor crt de 15 inch (ce vremuri nostalgice). în aplicațiile 3d poți crea scene realistice(folosesc termenul consacrat) de la zero dar și puterea de procesare/randare este pe măsură. între timp sistemele au evoluat însă o scenă cu mii de poligoane și efecte speciale poate pune jos o arhitectură de ultimă generație.
imaginea următoarere în modul wireframe este o secvență de lucru din multe altele care vor compune scena finală.
pentru textul : o călătorie cu darwin dein plus, nu vad unde e colajul, sau in ce consta colajul. poate ne explici
pentru textul : liftul.cazi.inexistent decât despre treaba cu "mă sictirești" ar trebui să te sictiresc, Costin Tănăsescu? alege-ți sintagmele. și vezi cum vorbești!
pentru textul : apa trece, pietrele trec deO forță sugestivă evidentă, subliniată atât în modelul ales, cât și în tehnica utilizată: suprapunerea a două imagini într-un gri monocord, precum și printr-o superpoziție perfect studiată ce are scopul de a crea un punct fix în Spațiu și Timp, spre a induce o veritabilă centrare pe imagine: gândirea se întrerupe într-o clipă, "ô temps, suspends ton vol..." („o, timp, oprește-ți zborul”…)(Lamartine). Calul așteaptă în acest peisaj urban al unui cartier burghez de la sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX.Caleașca este goală, statuia este încremenită, nici un suflet omenesc nu apare, doar umbra bustului profilat interoghează prin ferestrele clădirii, ce par a fi „ochii unui chip uman” – ceea ce s-ar traduce printr-o privire interioară ducând către introspecție, deoarece Fața însăși ne apare direct, în timp ce privirea răzbate până departe, printr-un „salt cuantic” în afara dimensiunilor :)) Imediatitatea realității se estompează, fiind ștearsă de acest gri precum o ceață invadatoare care înghite, încetul cu încetul, cele mai fine detalii perceptibile, și ne aduce aminte că fenomenul realului este efemer. De observat că această poziționare a chipului (din față) și cu părul lung ne aduce aminte de Gioconda, având ca și aceasta o privire enigmatică proiectată în direcția spectatorului, pus astfel în legătură cu titlul fotografiei: „Autoportret”. Si expresia pusa inaintea "Totul despre Mine" ( cu majuscule...) mi se pare cu subtila tenta ironica.
pentru textul : Totul despre Mine deiar mie mi-e frică şi nu mi-e, de el. scriu în ultima vreme cu un ochi îndreptat în sus şi cu altul în jos. totul se contractă ca o sticlă cu apă uitată în congelator. mulţi nu văd. eu văd. încerc să deschid ochi. nu ştiu dacă cititorii consimt. nu-i treaba mea. eu ştiu că moartea şi-a cumpărat o combină. ferice de cine pricepe.
mulţumesc pentru popas, Ottilia.
pentru textul : cauză şi efect deCe ai scris tu aici sună ca o conversație într-un un chat virtual. Poezia se rezumă la: "sînt un obelisc al uitării. oamenii își cer tributul. oamenii își scriu numele și numărul de telefon apoi pleacă. atît am înțeles eu din oameni" și "fiecare om e un circ dacă e bun regele îl primește dacă nu mai exersează" și ar mai fi câteva rânduri. Dar, dacă îmi permiți, am să o citesc diseară la Radio Lynx. Doar că nu știu cum se pronunță "nasolii".
pentru textul : Boule deVirgil, n-a vrut sa fie "in forta"...dar nu ma pronunt asupra adjectivului "fortat". :) Pana la urma, tine de perceptia fiecaruia. Esti oricand binevenit.
pentru textul : Spasm nocturn deo precizare as dori mai intai daca se poate: este un articol publicat intr-o revista sau o scrisoare primita de la AEV?
pentru textul : Ionut Caragea – Delirium Tremens deVirgil, iartă-mă, dar mă faci să râd.Eu am spus clar : poezia este greu de definit.Păi dacă am făcut această aserțiune nu puteam susține că nu are definiție! Poezia este GREU DE DEFINIT= căreia îi găsești greu o DEFINIȚIE În fine.Virgil, hai să moșim adevărul împreună.Te rog să dai o definiție a poeziei.Tu primul!
pentru textul : glissando debastarzii sunt copiii perfecti pentru parintii rasi. iti dai seama ce tare ar fi sa nu fii niciodata chemat la sedintele cu parintii, dar tu sa te poti strecura in clasa, in timpul sedintei, fara niciun fosnet dezagreabil, cu o atingere catifelata, n'avede n'aude?! super
imi plac 1&2. restul e balast.
pentru textul : go fishing defireste, parerea mea
nu rezonez cu 'zilele se cuibareau in nopti' - este emolientizata in exces.
dar poemul este unul fain. plin de nostalgia unor ani care sunt memorabili. imi place foarte mult imaginea celor doi tolaniti cu capul in jos pe canapea. povestind ... este frumoasa si imaginea apusului ... bref, m-a cucerit poemul.
ai un typo : neologisme
pentru textul : marile vacanțe dede acord. o poezie de penite multe si multe penite.
nu stiu daca este cazul sa ma explic prea tare. imi place simplitatea cu care spui povesti. iti citesc poezia si parca am chef de o poiana, unde sa stau intinsa si sa ma uit la nori. si sa cred ca sunt de-o schioapa.
tocmai povestea asta atat de simpla in aparenta da valoare mesajului. care imi pare ingrozitor de trist. :)
pentru textul : minunata călătorie a lui emil prin gara de nord deVladimir, nu stiu daca m-am grabit...dar pune un stegulet rosu peste formularile cu pricina!
pentru textul : Un altfel de prag deCred că lui "rând pe rând" i-ar sta mai frumos simplitatea lui "pe rând", iar "nervurile pielii" mă translatează într-un context vegetal. E o țară vegetativă această țară a blajinilor? Foarte "zen" viziunea asupra morții din strofa a doua. Implicațiile acelui "sân matern" sună freudian, nu se maturizează niciodată gura celui ce... Frumoasă imagine "lumina din streașina muntelui"... Finalul, subțire din punct de vedere stilistic, mesajul bucură și e bine, fericirea e o rezultantă a bucuriilor simple.
pentru textul : Mesaj din Țara Blajinilor deImi place. ai un stil reconfortant si natural, care m-a destins inca de la prima lectura...te citesc cu interes!
pentru textul : cartierul de nord deAdriana, am înţeles argumentul tău vizavi de "trebuie" - (cum trebuie să fie poezia), însă cred că ai deplasat niţel sensul întrebării. Nu cred (repet - cred) că întrebarea "cum ar trebui să fie poezia" se referă la intenţia de-a fi a poeziei. Mai concret, nu cred că ar trebui se referă la dorinţa (autorului) ca poezia să existe, să ia naştere la dorinta lui de-a o scrie oricând, oricum. Cred că "ar trebui" se referă la felul în care arată, se scrie, este poezia... după ce aceasta ia naştere (cu voia ei, evident, că ne situăm în contextul poeziei veritabile). Cred că esenţa întrebării nu se referă la geneza poeziei, ci la valenţele ei de după geneză. Nu ştiu daca m-am exprimat foarte bine...
pentru textul : Ce este sau ce ar trebui să fie poezia? deMie mi-a adus aminte de Breakfast în America al trupei Supertramp, putin.
pentru textul : Planeta maimuțelor dePoemul aduce o undă de vitalitate, de vioiciune specifică vârstei căreia i se adresează :). Nota distinctivă este dată însă de ironia fină menită să marcheze lirismul adânc, ecoul acut al acestui strigăt social.
Nu e o poezie foarte rea, dar... e mult prea greoaie pentru un titlu atât de reușit. Imaginile ce se succed cu repeziciune nu au liant, nu au elemente comune și dau impresia unor fragmente puse de-a valma. Nici măcar nu clădesc o atmosferă care să susțină textul. E ca o vază spartă, colorată, de preț, dar din care nu mai poți alege nimic. "Fugă peste creste de maci" e cam singurul text deocamdată care are un... cum să zic, un nucleu care iradiază. Poate suna a sfat: nu aduna haotic lucruri, elemente pe care să le lipești apoi în text, ci, fă invers. Așează-te în ceea ce vrei să spui, în ceea ce simți, în ceea ce crezi că e important, apoi vezi ce vor să spună lucrurile acelea, și în final vii în afară cu mâna plină. Pe de altă parte, la fel de bine, acest tip de poezie poate să placă altora. Mie... nu prea îmi sună. Asta e.
pentru textul : Corb Orb deInteresant este ca (potrivit bibliei) asa cum a fost cu "Maria" asa a fost si cu Samuel fiul Anei una dintre cele 2 sotii ale lui Elcana... care in jurul varstei de 3 ani (varsta cand erau intarcati copii in Israel) a fost dus la Templul lui Dumnezeu... Ma bucur ca mai sunt oameni care apreciaza Biblia insa sunt surprins ca numele Fiului lui Dumnezeu apare cu doi "I"... Mi-a placut ideea ca imparatia aceea depasea putin pamantul si de asemenea mi-a placut atmosfera in care am fost introdus de text...
pentru textul : Roșu deSă ştiţi, d-le Dinu, că mi-au plăcut câteva chestii de aici...
pentru textul : spovedanie de"de parcă ar dormi treji" sună cam disonant si inestetic
pentru textul : zbor întârziat definalul te face sa te oprești și să cauți să îl înțelegi. probbail din cauza ambiguității dar mi se pare puțin am simpluț textul
Ani cred ca ar trebui sa renunti usor usor la constructe poetice de genul "răscrucea cerurilor", "albastrul adâncurilor" sau "oglinda prezentului" pentru ca utilizandu-le in exces poezia ta va suferi de prea mult descriptiv si pasivitate. Incearca sa privesti lucrurile dintr-o perspectiva mai actionala... tulbura lectorul, ofera o clipa de mirare, pune-i ratiunea in tensiune, neaga-i o convingere etc... strigătul nu mai ajunge la îngeri purtat de tsunami prabusindu-se intre stânci ca un bestiar al foamei tacut si flamand Dumnezeu o varianta mai "alerta" a ultimei strofe...
pentru textul : S.O.S. de...nu-mi place. la îngenunchează ai dreptate, varianta cu pecetea n-are nici-o forță în contextul abordat. inima poate visa la apa vie așa cum un dromader visează la apă în condițiile aspre ale pustiei. rămâne deci neschimbat.
pentru textul : schit deum poem simplu si frumos.notez cu maxim, desi as avea doua mici rezerve : "mecca fluturilor" ,putin fortat spre un dublu figurativ ( ideal si al fluturilor) si "zi albastra" putin banal. în rest, remarc strofa a doua si mai ales "umărul îi miroase a singurătate". Cele bune.
pentru textul : mecca fluturilor depaul cam multe clișee:
pentru textul : de când facem primii pași în mici forme concave de„stins în societate”, „casă smulsă de taifun”, „furnică zdrobită sub pantof”, „tu duioșia mea”, „și se deschide odată cu tainele geneticii”, „echilibru între depărtare și apropiere”, „pune tu spațiu între faptele mele”. sorry...
Happy End! Am primit mȃna înapoi. Am să dorm liniștit la noapte că n-am să visez că sunt ciung. Toate cele bune. Da’ mie postmodernismul chiar nu-mi place. Postmodernitatea, da. Că doar în ea trăiesc. Și dincolo nu știu ce m-așteaptă. Așa că mă mulțumesc cu ce am.
pentru textul : scriu acest poem pentru câini dePagini