mi s-a spus: scrie ce vezi!
și iată:
bobadil cu fes pe cap/ șchiopăta-ntr-un singur șlap/ noaptea spre o fundătură/ (ce să facem viața-i dură)
scuze pt. offtopic Adriana! voința divină...
Paul, vreau să te contrazic (cordial) în problema contextului. Nu cu referire la textul lui Virgil, care e remarcabil (cel puţin până la ultimele trei versuri). Poezia adevărată iese din context (este, aceasta, şi situaţia unor texte ale lui Labiş, inclusiv a celor citate). Poezia este sau nu este. Evident că se produce o "mutaţie a valorilor estetice", cum zicea Lovinescu, în sensul că fiecare text comunică intim mai ales cu epoca în care a fost creat, iar pe măsură ce trece timpul devine un bun cultural, presupune o seamă de explicaţii, adică o contextualizare care-i diminuează impactul. Exemplul-limită (dat şi de el) ar fi "Iliada", cu toată figuraţia ei mitologică pe care omul grec o cunoştea îndeaproape aşa cum cunoaştem noi azi mărcile de maşini, aeroporturuile internaţionale sau terminologia internautică. Azi, între noi şi textul homeric stă, necesarmente, un dicţionar mitologic. Dar, nu mai puţin, râmâne şi un sâmbure (deci un ce esenţial) de artă şi de adevăr uman, dincolo de orice context. Pentru că, la urma urmei, în artă (o zice şi Călinescu) nu există progres (în afara unui eventual progres tehnic). Literatura adevărată nu devine nicicum desuetă. E o problemă de opţiune (care ţine şi de un stil al epocii) dacă unii nu mai au antene pentru poezia mai veche. După mine e o atitudine păguboasă, care duce la un epigonism de duzină (epigonismul de grup, de generaţie, de promoţie). Este evident că un automobil îi e superior unei trăsuri (deşi chiar şi asta se poate discuta), dar e dincolo de orice îndoială că Shakespeare nu are egal, deşi de la moartea lui au trecut aproape patru sute de ani.
În al doilea rând, referindu-ne strict la N. Labiş, evident că în poezia lui sunt multe influenţe (şi în Rimbaud sunt). Dar există şi un timbru original.
În al treilea, Labiş nu mai e aproape deloc prezent în manuale, fiind considerat un poet comunist (am analizat destul de sever situaţia lui în eseul meu, dar am încercat, spre deosebire de alţi critici de ultimă oră sau de cei mai vechi care şi-au revopsit pana, să fiu obiectiv).
În al patrulea rând, versurile lui Ţărnea sunt frumoase, dar al doilea text este puternic marcat de stilistica argheziană. Îmi vin în minte, acum, două versuri: "Voiam să pleci, voiam să şi rămâi.../ Ai ascultat de gândul meu dintâi". Seriile opozitive (dar şi sonorităţile) provin, la Ţărnea, din Arghezi. Dar nu lipseşte nici la el nota personală.
Mă rog, discuţia rămâne deschisă, iar Virgil ne va scuza că o desfăşurăm în marginea (sau chiar în afara) textului său. Căci ea poate fi utilă.
A, şi era să uit: e posibil ca eu să-i fi adresat lui Labiş un "domnule", dar asta numai trăind "pe-aceleaşi vremuri" şi întâlnind omul. Aici vorbim, însă, de poet, de un poet care a murit copil şi a cărui creaţie i-a modelat imaginea. Poezia aceasta, în partea ei ce respinge categoric şi apelativul "tovarăşe", refuză şi cuvântul "domn", în favoarea numelui (cf. şi "fii dârz şi luptă, Nicolae!"). Ia să zicem noi "şi mâncam, Nicolae Labiş, mâncam...", în loc de "domnule Labiş" (scorţos, pedant, distant şi rece, dar şi un pic dezagreabil ca fonetică). Pentru că "domnul" poate fi (în alte cazuri) cel care scrie textul, dar nicidecum cel care mănâncă plângând...Dacă lucrurile stau invers, iar noi simţim în text "domnul" care scrie, atunci nu e-n regulă. Ceea ce, pe ici, pe colo, în "Moartea căprioarei" ar putea, din nefericire, să se întâmple...
Scuze dacă am fost cam...profesoral. Şi pentru că, în loc de un comentariu, am realizat un eseu!
Mi-a placut tot, in afara de "scrijelit", ca imi aminteste de mine :)). Si titlul, e cumva ciudat, parca merge si nu merge cu textul. Nu stiu daca am vreun vers anume pe care sa il remarc, fara sa rup panza poemului. Cred totusi ca e: "cineva mă va lămuri în sfârșit unde ajung oamenii" PS. Lasa-te de tigari, daca vrei sa iti dau penita :)).
Adriana, mulțumesc pentru lectură și părere. Plăcut surpris de aprecierile tale, asta pentru că îți cunosc exigențele. Știu că ești adepta textelor concise, lapidare, aici însă am dorit un discurs mai narativ, fără treceri bruște de la o stare la alta. Inițial textul era mai scurt(mai am încă prima variantă în word și pe blog), apoi m-am gândit să dezvolt ideea. Doar atât mai spun, chestia cu țiganizarea/logoreea sunt de fapt punctul de plecare al acestui text, așadar am hotărât să le păstrez. Mă mai gândesc oricum la spusele tale și când va fi să mai revin asupra lui, voi mai opera poate ceva modificări. Toate cele bune, Eugen.
Virgil, multumesc de sugestii si incurajare. Ma inrolez cu placere la proiectul de a cerceta mari artisti de origine romana. Moisei Gamburd tatal artistei Miriam Gamburd este considerat primul pictor al Moldovei de peste Prut. Sper sa am ocazia unui articol despre om si arta lui.
Voi vorbiţi serios şi mie îmi arde de glume.
O fotografie de Dan Norea şi versuri asociate (tot de el dar puţin modificate; pe ici, pe acolo, prin punctele esenţiale).
Mă uit la lună, luna-i sus,
Mă uit în curte, boi nu-s,
Mă uit la pungă, punga-i goală
Mă uit la noi şi zic: dii, boală!
Matei, răspunsul este nu. Textele postate dar nepublicate pe Hermeneia deși nu sînt vizibile pentru membrii obișnuiți ai site-ului totuși nu sînt invizibile pentru toată lumea. Și nu vrem să riscăm discuții ulterioare. În plus, orice text introdus pe Hermeneia chiar nepublicat are totuși o categorie la care este încadrat. Textele care vor fi introduse pe Hermeneia pentru concurs începînd cu 7 Aprilie vor avea o categorie specială din care și în care nu se vor putea face reîncadrări în alte categorii. Așa că, to make a long story short, răspunsul este nu. Textele care vor fi admise pentru concurs nu vor putea să fie postate, publicate, etc, nicăieri unde poate exista suspiciunea că se poate identifica autorul. Mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că singurul nostru scop este corectitudinea și calitatea competiției. Fie ca textul cel mai bun să cîștige.
Și încă ceva Matei. Îți dau un sfat. Dacă textele tale nu sînt în siguranță pe computer scrie-le pe hîrtie. Și pune-o bine. Dar nu foarte bine, ca să o mai poți găsi pe 7 Aprilie.
Da, am înţeles miza textului - contrastul dintre accident şi euforia tipei sau, mai departe, dintre viaţă şi moarte. Simpatică idee, deşi nu inedită.
Sunt destule probleme care vor trebui corectate: punctuaţie, câteva diacritice, câteva litere păpate, în unele locuri, topica...
În textele literare, se recomandă ca numerele să fie redate prin litere, nu prin cifre. Dar, spun eu, nu-i capăt de ţară dacă se face prin cifre. E însă o problemă dacă redarea se face şi prin cifre, şi prin litere, aşa ca în textul tău.
De evitat " fixată în fundul maşinii din faţă", care-mi aminteşte de "faţă-n faţă cu spatele magazinului". La fel, de evitat, eminescianul/ nichitismul "îşi aşezase palma dreaptă pe umărul ei stâng". Şi ar mai fi câteva chestii, dar le găseşti tu la recitire.
ba da, exact asta am vrut să obțin mirosul ei. mental să/l obtin.
foarte multe elemente sunt atît de des folosite în poezia de azi. aici este textul meu si am dorit exact despre asta să scriu. in celalalt voi scrie cine stie despre ce.
să întelg că aici nu a fost potrivită alchimia. no problem!
un poem stanescian (daca imi e ingaduita comparatia). poate ca ar fi mers un alt titlu, insa asta este doar o parere personala. in rest este un poem frumos, mi-a placut... :)
Da, exact cum mai spunea cineva pe-aici cititorul e oarecum (teleportat parcă singur și bântuit de nori) iar '' de fapt sunt cât se poate de dreaptă printre toate iluziile astea ghemuite la pândă '' îmi inspiră o oarecare statornicie nesigură, dar în poezie ai figuri de stil și mai interesante: '' mai cad păduri apun drumuri cu luminile stinse prin case oamenii afișează închis primim vieți la schimb '' , '' realitatea ne mai ia câteodată la plimbare câte-o roată câte-un avion câte-o vâslă '', mi-a placut :) fabius.
Citind m-am întrebat dacă nu cumva ne amăgim și nici nu pășim alături, atât de îngustă... de cele mai multe ori unul în spatele celuilalt, sau... sunt de fapt două străzi... ciudată comparația din prima strofă, mă tot gândesc la ea. Apropierea care distorsionează până și vitezele... Nu mi se pare fericită chestia cu tristețea câinelui abandonat, e prea voit sugestivă.
multumesc Vasile Munteanu! e un colind frumos la geamul sufletului. "sertarele memoriei" s-a dorit catena vizuala si nu numai, intre text si trimiterea spre suprarealismul lui Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech. Sarbatori fericite oriunde ne-am afla!
În același context ca și comentariile Aritmosei și autorului poemului, îmi permit să remarc pe site titlurile: mi-e frică să dormpe întunericși când mi-e somn Un zâmbet. Din partea profei. :)
eu cred ca expresia "textul merită atenția predecesorilor mei, comentariile nu " este nelalocul ei, cu sublinierea ca este vorba de partea evidentiata si evident contrazice declaratia ta de intentie "intotdeauna am incercat sa nu fiu necivilizat si sa nu par superior in fata celorlalti". nu pricep de ce este asa greu de inteles ca a face comentarii despre comentarii (nici macar la comentarii) este o chestie nepotrivita si oarecum futila. cui foloseste sa scrii "comentariile nu merita atentia mea"? evident, nu iti trebuie mult proces de gindire ca sa intelegi ca un om care scrie asa ceva are poate o problema cu propria semnificatie sau simte nevoia sa striveasca, asa dintr-o placere obscura. da-mi tu un alt exemplu de motiv pentru o astfel de atitudine, daca ai. precizez ca nu urmaresc sa te jignesc sau si nici nu am o zi proasta dar expresia asta m-a deranjat si gindindu-ma ca unii membri nu vor mai avea chef sa comenteze nici macar cit o fac, stiind ca undeva cineva le va spune "ce scrii tu nu merita atentia mea" Este adevarat ca unele (poate multe) comentarii sint slabe sau nefolositoare dar una este sa spui asta si sa o explici, si alta este sa scrii ce ai scris tu. parerea mea
Textul are carente in prima strofa ce reprezinta o stereotipie atat prin constructie(as fi vrut/dar + repetitie agasanta), cat si la nivelul ideilor("le crescusera aripi", "le crescusera coltii de leu" etc). Remarc in mode special: "ci doar un împrumut mereu neînapoiat al lui dumnezeu către mine" si finalul incepand cu "atîrn în gol uneori odihnindu-mă"... Ialin
profetului: intotdeauna am incercat sa nu fiu necivilizat si sa nu par superior in fata celorlalti. ambele principii sunt dezirabile pentru fiecare dintre noi. desigur, nu scriu ca sa fac valva, indiferent de reactiile unora sau altora. daca textele mele plac sau nu (si, la fel, comentariile mele) multumesc tuturor pentru aprecieri si atentia acordata. acum, in privinta cheilor de lectura: dupa cum s-a observat, -sper,- scriu aceste posibile chei de intelegere a unor texte, in functie de timpul avut si, mai ales, in functie de calitatea textelor pe care eu le apreciez. acesta e dreptul meu, cred. daca persoanele in cauza nu apreciaza asa ceva, bineinteles, pot lua atitudine si, fireste, nu voi mai comenta in cazul lor, dupa dorinta exprimata. In plus, tin sa precizez faptul ca am pus astfel de chei acolo unde, nu numai ca textul merita asta, ci si acolo unde neintelegerile erau .....grosiere si discutiile in van. fiecare are dreptul sa comenteze cum crede de cuviinta, respectand regulamentul si, repet, bunul simt. pentru ca asa cum unele texte sunt mai bune si altele mai putin bune la fel sunt si comentariile; nu comentez cauzele, nici nu incerc sa ma scuz in mod public sau altceva. incerc sa vad, intai, barna din ochiul meu si, daca Nietzche nu are intotdeauna dreptate, sa intorc obrazul..... dvs ce credeti? multumesc.
puțin cam previzibil textul dar nu deranjează neaparat. aș fi vrut poate să mă surprindă cu ceva. am eu teoria asta (poate naivă, poate modernistă) cum că viața are oricînd un potențial spre neprevăzut. dar să nu ne amăgim...
poate mi se pare nițeluș cam dură imaginea cu broasca rîioasă deși înțeleg că se vrea o apartenență la același filon metaforic acvatic dintre cele mai multe care trec prin text. este un text frumos chiar dacă nu extraordinar. și apoi titlul mi se pare puțin cam prea „pilduitor” deși, recunosc, am făcut și eu asta uneori. deși nu sînt un mare fan al imperativului „hei”, aici totuși are ceva tandru și reușește să rămînă poetic, în opinia mea.
la o a doua citire textul îmi pare echilibrat.
Dragul meu n-am plecat nicaieri doar m-ai uitat ca pe un avorton in borcanul cu formol in vreme ce uterul inimii tale dospeste foetusul unei noi iubiri
superba poezia, fara grai. "și ce dar să-ți aduc mamă poate capul sfîntului dar eu nu am crescut irod și degetele mele iudite se unduiesc în pustietăți" si "eu nu mai sînt decît urletul cărnii ce se desprinde din tine" versuri pline de insemnatate si de sentiment, o intoarcere in trecut pentru dragostea pe care o simti fata de mama. un text deosebit ce merita o penita de la mine, desi e prea putin. poezia spune atat de multe, incat multitudinea de senzatii ma copleseste... cu drag, queen
Elia, trebuie să fii mai atentă la prozodie, la lungimea silabelor, știi ce vreau să spun. Mai ales la poezia pentru copii. Imaginează-ți că accesezi memoria unui copil al cărui intelect e în formare. Acest copil reține prin asociație cu imagini simple sau simboluri, semne. Încearcă să reciți cu voce tare, cu intonație ca și cum ai fi la o grădiniță și toți copiii sunt cu răsuflarea la gură așteptând să le spui ceva. Prelucrează puțin. Eu ți-am sugerat varianta sperând să sesizezi silabele folosite de mine prin comparație cu ale tale samd.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
mi s-a spus: scrie ce vezi!
pentru textul : cină festivă deși iată:
bobadil cu fes pe cap/ șchiopăta-ntr-un singur șlap/ noaptea spre o fundătură/ (ce să facem viața-i dură)
scuze pt. offtopic Adriana! voința divină...
Paul, vreau să te contrazic (cordial) în problema contextului. Nu cu referire la textul lui Virgil, care e remarcabil (cel puţin până la ultimele trei versuri). Poezia adevărată iese din context (este, aceasta, şi situaţia unor texte ale lui Labiş, inclusiv a celor citate). Poezia este sau nu este. Evident că se produce o "mutaţie a valorilor estetice", cum zicea Lovinescu, în sensul că fiecare text comunică intim mai ales cu epoca în care a fost creat, iar pe măsură ce trece timpul devine un bun cultural, presupune o seamă de explicaţii, adică o contextualizare care-i diminuează impactul. Exemplul-limită (dat şi de el) ar fi "Iliada", cu toată figuraţia ei mitologică pe care omul grec o cunoştea îndeaproape aşa cum cunoaştem noi azi mărcile de maşini, aeroporturuile internaţionale sau terminologia internautică. Azi, între noi şi textul homeric stă, necesarmente, un dicţionar mitologic. Dar, nu mai puţin, râmâne şi un sâmbure (deci un ce esenţial) de artă şi de adevăr uman, dincolo de orice context. Pentru că, la urma urmei, în artă (o zice şi Călinescu) nu există progres (în afara unui eventual progres tehnic). Literatura adevărată nu devine nicicum desuetă. E o problemă de opţiune (care ţine şi de un stil al epocii) dacă unii nu mai au antene pentru poezia mai veche. După mine e o atitudine păguboasă, care duce la un epigonism de duzină (epigonismul de grup, de generaţie, de promoţie). Este evident că un automobil îi e superior unei trăsuri (deşi chiar şi asta se poate discuta), dar e dincolo de orice îndoială că Shakespeare nu are egal, deşi de la moartea lui au trecut aproape patru sute de ani.
pentru textul : domnule Labiș deÎn al doilea rând, referindu-ne strict la N. Labiş, evident că în poezia lui sunt multe influenţe (şi în Rimbaud sunt). Dar există şi un timbru original.
În al treilea, Labiş nu mai e aproape deloc prezent în manuale, fiind considerat un poet comunist (am analizat destul de sever situaţia lui în eseul meu, dar am încercat, spre deosebire de alţi critici de ultimă oră sau de cei mai vechi care şi-au revopsit pana, să fiu obiectiv).
În al patrulea rând, versurile lui Ţărnea sunt frumoase, dar al doilea text este puternic marcat de stilistica argheziană. Îmi vin în minte, acum, două versuri: "Voiam să pleci, voiam să şi rămâi.../ Ai ascultat de gândul meu dintâi". Seriile opozitive (dar şi sonorităţile) provin, la Ţărnea, din Arghezi. Dar nu lipseşte nici la el nota personală.
Mă rog, discuţia rămâne deschisă, iar Virgil ne va scuza că o desfăşurăm în marginea (sau chiar în afara) textului său. Căci ea poate fi utilă.
A, şi era să uit: e posibil ca eu să-i fi adresat lui Labiş un "domnule", dar asta numai trăind "pe-aceleaşi vremuri" şi întâlnind omul. Aici vorbim, însă, de poet, de un poet care a murit copil şi a cărui creaţie i-a modelat imaginea. Poezia aceasta, în partea ei ce respinge categoric şi apelativul "tovarăşe", refuză şi cuvântul "domn", în favoarea numelui (cf. şi "fii dârz şi luptă, Nicolae!"). Ia să zicem noi "şi mâncam, Nicolae Labiş, mâncam...", în loc de "domnule Labiş" (scorţos, pedant, distant şi rece, dar şi un pic dezagreabil ca fonetică). Pentru că "domnul" poate fi (în alte cazuri) cel care scrie textul, dar nicidecum cel care mănâncă plângând...Dacă lucrurile stau invers, iar noi simţim în text "domnul" care scrie, atunci nu e-n regulă. Ceea ce, pe ici, pe colo, în "Moartea căprioarei" ar putea, din nefericire, să se întâmple...
Scuze dacă am fost cam...profesoral. Şi pentru că, în loc de un comentariu, am realizat un eseu!
Mi-a placut tot, in afara de "scrijelit", ca imi aminteste de mine :)). Si titlul, e cumva ciudat, parca merge si nu merge cu textul. Nu stiu daca am vreun vers anume pe care sa il remarc, fara sa rup panza poemului. Cred totusi ca e: "cineva mă va lămuri în sfârșit unde ajung oamenii" PS. Lasa-te de tigari, daca vrei sa iti dau penita :)).
pentru textul : țara lui nu-știu-unde deAdriana, mulțumesc pentru lectură și părere. Plăcut surpris de aprecierile tale, asta pentru că îți cunosc exigențele. Știu că ești adepta textelor concise, lapidare, aici însă am dorit un discurs mai narativ, fără treceri bruște de la o stare la alta. Inițial textul era mai scurt(mai am încă prima variantă în word și pe blog), apoi m-am gândit să dezvolt ideea. Doar atât mai spun, chestia cu țiganizarea/logoreea sunt de fapt punctul de plecare al acestui text, așadar am hotărât să le păstrez. Mă mai gândesc oricum la spusele tale și când va fi să mai revin asupra lui, voi mai opera poate ceva modificări. Toate cele bune, Eugen.
pentru textul : Mica țigariadă deRemus,
pentru textul : aşteptarea după Simion debine ai venit pe Hermeneia. aşteptăm să ne bucuri şi tu cu texte şi culori. mulţumim.
Virgil, multumesc de sugestii si incurajare. Ma inrolez cu placere la proiectul de a cerceta mari artisti de origine romana. Moisei Gamburd tatal artistei Miriam Gamburd este considerat primul pictor al Moldovei de peste Prut. Sper sa am ocazia unui articol despre om si arta lui.
pentru textul : Miriam Gamburd - Instinctul rău .. e foarte bun deVoi vorbiţi serios şi mie îmi arde de glume.
O fotografie de Dan Norea şi versuri asociate (tot de el dar puţin modificate; pe ici, pe acolo, prin punctele esenţiale).
Mă uit la lună, luna-i sus,
pentru textul : scrisoare către români deMă uit în curte, boi nu-s,
Mă uit la pungă, punga-i goală
Mă uit la noi şi zic: dii, boală!
păcat de pește, mai bine sărea în tigaie...
pentru textul : dumitru compune un necrolog pentru el însuși deMatei, răspunsul este nu. Textele postate dar nepublicate pe Hermeneia deși nu sînt vizibile pentru membrii obișnuiți ai site-ului totuși nu sînt invizibile pentru toată lumea. Și nu vrem să riscăm discuții ulterioare. În plus, orice text introdus pe Hermeneia chiar nepublicat are totuși o categorie la care este încadrat. Textele care vor fi introduse pe Hermeneia pentru concurs începînd cu 7 Aprilie vor avea o categorie specială din care și în care nu se vor putea face reîncadrări în alte categorii. Așa că, to make a long story short, răspunsul este nu. Textele care vor fi admise pentru concurs nu vor putea să fie postate, publicate, etc, nicăieri unde poate exista suspiciunea că se poate identifica autorul. Mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că singurul nostru scop este corectitudinea și calitatea competiției. Fie ca textul cel mai bun să cîștige.
Și încă ceva Matei. Îți dau un sfat. Dacă textele tale nu sînt în siguranță pe computer scrie-le pe hîrtie. Și pune-o bine. Dar nu foarte bine, ca să o mai poți găsi pe 7 Aprilie.
pentru textul : Concurs de poezie: ”Astenie de primăvară - Hermeneia 2010” deDa, am înţeles miza textului - contrastul dintre accident şi euforia tipei sau, mai departe, dintre viaţă şi moarte. Simpatică idee, deşi nu inedită.
Sunt destule probleme care vor trebui corectate: punctuaţie, câteva diacritice, câteva litere păpate, în unele locuri, topica...
În textele literare, se recomandă ca numerele să fie redate prin litere, nu prin cifre. Dar, spun eu, nu-i capăt de ţară dacă se face prin cifre. E însă o problemă dacă redarea se face şi prin cifre, şi prin litere, aşa ca în textul tău.
De evitat " fixată în fundul maşinii din faţă", care-mi aminteşte de "faţă-n faţă cu spatele magazinului". La fel, de evitat, eminescianul/ nichitismul "îşi aşezase palma dreaptă pe umărul ei stâng". Şi ar mai fi câteva chestii, dar le găseşti tu la recitire.
pentru textul : Concediul deVă mulţumesc. Cezar
pentru textul : toamnă deai dreptate. femei/ei
ba da, exact asta am vrut să obțin mirosul ei. mental să/l obtin.
foarte multe elemente sunt atît de des folosite în poezia de azi. aici este textul meu si am dorit exact despre asta să scriu. in celalalt voi scrie cine stie despre ce.
pentru textul : Ea. Și celelalte ipostaze desă întelg că aici nu a fost potrivită alchimia. no problem!
un poem stanescian (daca imi e ingaduita comparatia). poate ca ar fi mers un alt titlu, insa asta este doar o parere personala. in rest este un poem frumos, mi-a placut... :)
pentru textul : sim deDa, exact cum mai spunea cineva pe-aici cititorul e oarecum (teleportat parcă singur și bântuit de nori) iar '' de fapt sunt cât se poate de dreaptă printre toate iluziile astea ghemuite la pândă '' îmi inspiră o oarecare statornicie nesigură, dar în poezie ai figuri de stil și mai interesante: '' mai cad păduri apun drumuri cu luminile stinse prin case oamenii afișează închis primim vieți la schimb '' , '' realitatea ne mai ia câteodată la plimbare câte-o roată câte-un avion câte-o vâslă '', mi-a placut :) fabius.
pentru textul : Piața norilor deBineînţeles, nu mi-am dat seama.
pentru textul : Recital de poezie Adrian Munteanu la Sibiu deCitind m-am întrebat dacă nu cumva ne amăgim și nici nu pășim alături, atât de îngustă... de cele mai multe ori unul în spatele celuilalt, sau... sunt de fapt două străzi... ciudată comparația din prima strofă, mă tot gândesc la ea. Apropierea care distorsionează până și vitezele... Nu mi se pare fericită chestia cu tristețea câinelui abandonat, e prea voit sugestivă.
pentru textul : iubirea stradă așa de îngustă deMultumesc pentru semn. Sărbători fericite!
pentru textul : alunecări printre gene demultumesc Vasile Munteanu! e un colind frumos la geamul sufletului. "sertarele memoriei" s-a dorit catena vizuala si nu numai, intre text si trimiterea spre suprarealismul lui Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech. Sarbatori fericite oriunde ne-am afla!
pentru textul : despre tine deÎn același context ca și comentariile Aritmosei și autorului poemului, îmi permit să remarc pe site titlurile: mi-e frică să dorm pe întuneric și când mi-e somn Un zâmbet. Din partea profei. :)
pentru textul : mi-e frică să dorm deeu cred ca expresia "textul merită atenția predecesorilor mei, comentariile nu " este nelalocul ei, cu sublinierea ca este vorba de partea evidentiata si evident contrazice declaratia ta de intentie "intotdeauna am incercat sa nu fiu necivilizat si sa nu par superior in fata celorlalti". nu pricep de ce este asa greu de inteles ca a face comentarii despre comentarii (nici macar la comentarii) este o chestie nepotrivita si oarecum futila. cui foloseste sa scrii "comentariile nu merita atentia mea"? evident, nu iti trebuie mult proces de gindire ca sa intelegi ca un om care scrie asa ceva are poate o problema cu propria semnificatie sau simte nevoia sa striveasca, asa dintr-o placere obscura. da-mi tu un alt exemplu de motiv pentru o astfel de atitudine, daca ai. precizez ca nu urmaresc sa te jignesc sau si nici nu am o zi proasta dar expresia asta m-a deranjat si gindindu-ma ca unii membri nu vor mai avea chef sa comenteze nici macar cit o fac, stiind ca undeva cineva le va spune "ce scrii tu nu merita atentia mea" Este adevarat ca unele (poate multe) comentarii sint slabe sau nefolositoare dar una este sa spui asta si sa o explici, si alta este sa scrii ce ai scris tu. parerea mea
pentru textul : karuna deproblema nu stă în lopată
pentru textul : Cu lopata- n drum spre Marte! denici în roboții de pe Marte
ci-n aceeași veche pată
pe creier... plus lipsă de carte!
Textul are carente in prima strofa ce reprezinta o stereotipie atat prin constructie(as fi vrut/dar + repetitie agasanta), cat si la nivelul ideilor("le crescusera aripi", "le crescusera coltii de leu" etc). Remarc in mode special: "ci doar un împrumut mereu neînapoiat al lui dumnezeu către mine" si finalul incepand cu "atîrn în gol uneori odihnindu-mă"... Ialin
pentru textul : futility I deprofetului: intotdeauna am incercat sa nu fiu necivilizat si sa nu par superior in fata celorlalti. ambele principii sunt dezirabile pentru fiecare dintre noi. desigur, nu scriu ca sa fac valva, indiferent de reactiile unora sau altora. daca textele mele plac sau nu (si, la fel, comentariile mele) multumesc tuturor pentru aprecieri si atentia acordata. acum, in privinta cheilor de lectura: dupa cum s-a observat, -sper,- scriu aceste posibile chei de intelegere a unor texte, in functie de timpul avut si, mai ales, in functie de calitatea textelor pe care eu le apreciez. acesta e dreptul meu, cred. daca persoanele in cauza nu apreciaza asa ceva, bineinteles, pot lua atitudine si, fireste, nu voi mai comenta in cazul lor, dupa dorinta exprimata. In plus, tin sa precizez faptul ca am pus astfel de chei acolo unde, nu numai ca textul merita asta, ci si acolo unde neintelegerile erau .....grosiere si discutiile in van. fiecare are dreptul sa comenteze cum crede de cuviinta, respectand regulamentul si, repet, bunul simt. pentru ca asa cum unele texte sunt mai bune si altele mai putin bune la fel sunt si comentariile; nu comentez cauzele, nici nu incerc sa ma scuz in mod public sau altceva. incerc sa vad, intai, barna din ochiul meu si, daca Nietzche nu are intotdeauna dreptate, sa intorc obrazul..... dvs ce credeti? multumesc.
pentru textul : karuna dePentru finalul genial.
pentru textul : laparovision depuțin cam previzibil textul dar nu deranjează neaparat. aș fi vrut poate să mă surprindă cu ceva. am eu teoria asta (poate naivă, poate modernistă) cum că viața are oricînd un potențial spre neprevăzut. dar să nu ne amăgim...
pentru textul : ultima filă din jurnalul unei octogenare romantice depoate mi se pare nițeluș cam dură imaginea cu broasca rîioasă deși înțeleg că se vrea o apartenență la același filon metaforic acvatic dintre cele mai multe care trec prin text. este un text frumos chiar dacă nu extraordinar. și apoi titlul mi se pare puțin cam prea „pilduitor” deși, recunosc, am făcut și eu asta uneori. deși nu sînt un mare fan al imperativului „hei”, aici totuși are ceva tandru și reușește să rămînă poetic, în opinia mea.
la o a doua citire textul îmi pare echilibrat.
Dragul meu n-am plecat nicaieri doar m-ai uitat ca pe un avorton in borcanul cu formol in vreme ce uterul inimii tale dospeste foetusul unei noi iubiri
pentru textul : Întrebarea desuperba poezia, fara grai. "și ce dar să-ți aduc mamă poate capul sfîntului dar eu nu am crescut irod și degetele mele iudite se unduiesc în pustietăți" si "eu nu mai sînt decît urletul cărnii ce se desprinde din tine" versuri pline de insemnatate si de sentiment, o intoarcere in trecut pentru dragostea pe care o simti fata de mama. un text deosebit ce merita o penita de la mine, desi e prea putin. poezia spune atat de multe, incat multitudinea de senzatii ma copleseste... cu drag, queen
pentru textul : mater misericordiae de*am uitat sa precizez ca tabloul imi apartine si se numeste ,,eolienele''-
pentru textul : când pleacă o caravană spre You Deea depentru că nu aduci nimic nou cu ultimul vers, doar în cazul în care în America s-or fi terminat femeile frumoase
pentru textul : copacul dinăuntru deElia, trebuie să fii mai atentă la prozodie, la lungimea silabelor, știi ce vreau să spun. Mai ales la poezia pentru copii. Imaginează-ți că accesezi memoria unui copil al cărui intelect e în formare. Acest copil reține prin asociație cu imagini simple sau simboluri, semne. Încearcă să reciți cu voce tare, cu intonație ca și cum ai fi la o grădiniță și toți copiii sunt cu răsuflarea la gură așteptând să le spui ceva. Prelucrează puțin. Eu ți-am sugerat varianta sperând să sesizezi silabele folosite de mine prin comparație cu ale tale samd.
pentru textul : Spune-mi, Copilărie dePagini