mulumesc,textul se vrea un mini-articol, n-am stiut unde sa-l incadrez, la articol nu pot si l-am incadrat la eseu.multumesc frumos pt indrumare. cu stima, adelina
trenul nu este prin sine (per se cum ar spune unii 'telectuali) un capriciu generic, trebuie să recunosc că m-a mișcat empatia ta cu acest text. nu știu de ce mulți oameni din țară au nostalgia trenurilor când suntem conștienți de fapt care au fost și care sunt condițiile de a călători cu ele. îți mulțumesc Nuța.
Am respectat în toate cele trei limbi metrica de 5-7-5 silabe specifică poeziei haiku. Versiune huțulă de fapt spune "E foarte frig", dar nu mi-a plăcut cum sună în română, chiar dacă respectă metrica... Evident, s-ar putea pune "puternic", "amarnic", "cel groaznic", etc, dar nici una din variante nu mi-a plăcut cum sună...
faptul ca incerc sa o ajut pe ela la colaj este un proces constructiv. daca eram vecine de ym nu intram sa ii las mesajul aici. altfel, nu vad cum... chiar nu am pofta, la ora asta, de procese de intentie si justificari, mai ales ca fac parte din categoria haoticilor care respecta macar regulile daca nu si legile... :(
mi-am aruncat ochii din nou peste text şi am revizuit. mulţumesc (şi scuze). La rima interioară nu voi schimba, nici la divina comedie, deoarece textul e construit ca un acrostih (numele meu pe verticală), şi ar necesita schimbări mai profunde.
...chestia de mai sus este scrisă cu nerv, cu toate constantele configurației operei literare întinse la maxim, cu imagine melodioasă, ca un concurs de comentat fotografii, ca atunci când, tu , individ, căzut din stejar( nu ăla din Borzești) te ridici, îți revii, și îmbătrânești cu cicatrici cu împenițarea...doar încerc să vad dacă se poate...ar fi bestial:)!
Părăsindu-ne, păreri de rău se întorc din necuprinsuri:
aripi de înger, bumeranguri căzute din umeri strânși a neputință.
Se întorc uneori... Curioase întinderi, licărind neașteptat
(rugină din stele a unui cer convertit la simplitatea unei străzi cu sens unic).
În alcovul palmei, o chiromantă boccie asistă la autopsia viitorului.
"Divinitatea este o marfă ce nu mai are căutare! Nu se mai vinde!"...,
zice aceasta - cortul vrăjitoarei este plin de scalpuri de înger.
Vlade, bine ai venit pe aici. Revin, revin, nu mă simt bine dacă nu revin. Am mai modificat prin unele locuri. De data asta am observat că folosisem “cabină” de șase ori ! Acum am lăsat doar de trei ori, pe unde era necesar... Am rețineri în privința esențialăzării. Ca tehnică nu mă atrage foarte tare în sensul abstractizării, dar țin cont dacă este vorba de esențializarea înțelesului la cititor. Cuvântul “esență” la origine are verbul “a fi” și ideea de trinitate… Las cititorul să fie. Asta e o scrisoare, îmi place să scriu scrisori, e un obicei din copilărie, îi scriam verișoarei mele ca să ne formăm mâna. Nu am cum să împart “materialul” pentru că toate detaliile sunt parte a aceleiași experiențe. Eu chiar am scris-o într-o cabină de schimb, nu acasă în fața computerului. Poate din cauza asta are neajunsuri, dar sunt convinsă: critica ajunge până la urmă la destinatar. Mai devreme sau mai târziu. Bianca, nu sunt nici prima, nici ultima care folosește paranteze. Mie îmi plac. Mi se par niște ferestre sau praguri. Eu le folosesc pentru a atrage atenția asupra a ceea ce cuprind. Sau pentru că mi-e teamă să spun prea multe despre ce cuprind. De exemplu, “neamțul schizo” chiar există și am scris “Căminul magic” din cauza emoției produse. O să revin și acolo. Verbul “a ieși” din ultima strofă are și conotația de “a se naște”. Asta e: “am impresia că omul spune de fapt acolo ce era mai important.” – lucrul acesta l-am adresat și eu cuiva pe alt site… Pe urmă, într-un roman pe care îl citesc acum, se cheamă “Dessa Rose”, autoarea folosește într-un singur loc niște paranteze. Ei, tocmai acolo este cheia întregii povești. Poate există și alte explicații, habar n-am… Mă bucur că ai găsit și ceva pe gustul tău…. În privința “transferului de monolog”, trebuie să spun că am mai primit reacția asta și cred că nu e rău. La o altă citire - cine știe? - poate mai modific ceva. Dar nu promit.
plăcut. secvenţe de timp trecute de la un ochi la altul,viaţa-o clipită- şi, "va cutremura timpul în mine".
aici: "moartea se va depune pe suflet
ca praful pe singurul sicriu din cavou", interesantă ideea sufletului "sicriu în cavou", doi în unu',perpetuu.
o poezie cu mesaj. citit cu plăcere.
Da, Paul. Mă doare. Dar mai am şi sentimentul că sunt la balamuc. Şi vorbesc, la telefon, ci cineva din afară. Şi îi zic: vezi, asta-i nedreptatea socială. Noi, ăştia întregi la minte, suntem aici. Şi voi, nebunii, sunteţi afară. Fie că votaţi, sau nu. Nefericire este că şi noi, în afara celor care sunt în cămaşă de forţă, avem dreptul constituţional să votăm, sau nu. Şi asta mă face să mă bag singur în cămaşă de forţă.
mi-a ramas in minte mai ales imaginea cu:
"oameni de toate vîrstele ușor supraponderali și nervoși
acum în ajun de sărbători
striviți în ușile magazinelor
așteptînd un fel de minune
care nu se mai întîmplă"
am impresia ca aici e forta textului, in imaginea aceasta cu oameni care asteapta ca de sarbatori sa se intample „ceva”, acel ceva care din pacate nu vine odata cu colindele, acel ceva care in ultima vreme ajunge sa semene tot mai mult a minune...
apoi am retinut finalul care intregeste un gand venit din trecut... un gand frumos care insemna mai mult o pace interioara, "zapada si soare", decat o minune... si acel "doamne" care suna ca o rugaciune.
Am uitat să precizez că poetul Guillen din poem este Jorge Guillén. Într-adevăr a ales să scrie vesel și optimist, deși în viața avea o fire foarte melancolică. "Blade Runner" a fost votat drept cel mai bun film S.F. de către oamenii de știință: Eminent world scientists have voted Ridley Scott's Blade Runner the best science fiction film to date. http://news.bbc.co.uk/1/hi/entertainment/film/3600802.stm Interesant e că unii savanți au zis că Blade Runner e nu numai cel mai bun film S.F., dar și cel mai bun film ever. Desigur, astfel de topuri sunt subiective. Mie ecranizarea lui Tarkovski nu mi-a plăcut, poate pentru că m-a impresionat cartea prea mult. La fel în cazul "Picnicului la marginea drumului". Când apuci să citești o carte genială, nicio ecranizare nu mai se ridică la nivelul așteptărilor pe care ți le-ai creat prin imaginație. Mulțumesc pentru discuții. Nu ar trebui să ne facem un blog, unde să ne strângem mai mulți cu astfel de pasiuni? :)
da, ai dreptate Silvia, e multa negatie aici, dar asa am dorit sa fie... desi n-as fi vrut ca asta sa fie in defavoarea poeziei.
iti multumesc pentru semnul de lectura!
Când am terminat de citit poemul acesta, am simțit că mă copleșește oboseala, așa, ca o durere de vertebre. Pentru că nu e doar tristețe aici, e resemnare, secătuire și o luptă la care, vrând-nevrând, ești obligat să participi, sau într-o zi poți fi…), chiar dacă acum privești din postura ta de „rezervă”, ca cititor.
de exemplu:
„desprinderea este grea uneori
mă îmbrac încet ca un toreador
la întâlnirea cu ascuțitele ei coarne
o iubire este ca o vertebră ieșită din rând
apăsând nervul luciferic
te doare prezența dar și absența ei„
„cum se retrage viața
aidoma unei răni supurânde
care se vindecă până pielea universului
vibrează în stringuri!”
sau apoi finalul, ca un ultim efort spre o mobilizare fără un sens clar:
„oare cum ar fi arătat portretul robot al unui înger
între degetele lui andy warhol?
să dezmembrăm lumile ca pe niște jucării
să aflu cum funcționează
bucata asta de cer care plutește în tine”
P.S. deși mi-am propus să nu mai sugerez nimănui să-si modifice textele când ansamblul nu necesită asta, îndrăznesc să mă abat acum de la propria mea regulă. Ai văzut unde, să spun și de ce: acolo simbolul nu mi se pare necesar, ba chiar cumva… frivol, alături de starea pe care poezia în sine o generează [și nu-mi vine să cred că spun asta despre simbol… tocmai eu! :)]
A. era să uit: foloseşti prea multe cuvinte-punte pentru a ajunge la idee, o îmbraci prea gros. Exp:
"in pietre în mâna dreaptă
ca să le arunc în cel care va spune primul ceva despre tine" --> "ţin pietre în mână pentru primul care va vorbi despre tine
"nimeni nu are voie să vorbească atunci când trupurile nu-și mai găsesc suflarea" - fără "atunci"
"se zice că într-una din zilele viitoare vom tresări cu toții în mormânt și ne vom da seama că tot ce am făcut înainte să fim băgați în cuștile mortuare"
mate, coaste sani, pleoape... dupa acel indeterminat "ei" Virgil coloreaza perspectica in detalii pregnant anatomice/antinomice dar si simbolice... eu as fi spus vintre in loc de mate (capata astfel nuante magice) si tîțe in loc de sani (e prea tehnic termenul de san, prea dulceag) pastrand sensul primar dar conturand o tușă arhaică. Pleoapele sunt foarte importante pentru ca datorita lor ochiul nu devine un sclav al luminii ci isi gaseste ragaz sa se intoarca inspre sine. Frumoasa imaginea "marelui bulgar de sare", numit asa de pompos, poate usor ironic la adresa Marelui Arhitect al Universului ori poate a Marelui Anonim (ca tot a ajuns discutia la Blaga). Cu siguranta drobul de sare si povestea sa spun mai multe decat am vrea sa credem la o prima vedere.
Andu, si eu cred cam la fel in privinta modului in care tb servita poezia. imi si imaginez stand in hamac si sorbind amandoi din paharul cu umbreluta. voi mai scrie asa. nu e prima oara, dupa cum cred ca stii. multumesc. ma bucura semnul tau
poezia pierde din forță, pe la ... "atent de cordul meu învolburat..." prima și ultima strofă sunt închegate, în a doua imaginile sunt comune. ramân la parerea ca strofa a doua suferă.
"cu mizeria mâinilor durdulii
șobolanii macină rogojina scaunelor schilodite
masa păstrează șervețelele
și dinții carafelor știrbite
pătați cu vin vechi" -->
.....Şobolanii mănâncă scaunele, iar mesele au urme de şerveţele şi carafe. Asta spune fragmentul ăsta. Mă gândesc de ce doamne păzeşte e nevoie de atâta emfază şi de atâtea cuvinte pentru a spune un atât de banal şi de plat lucru... Păi de ce? Pentru că şobolanii e musai să aibă labe durdulii, scaunele să aibă rogojină, iar carafele, dintii ştirbiţi şi urme de vin, carele nu e vin şi nu-i poetic dacă nu e vechi. Şi aşa e tot textul ăsta, care este îngrozitor.
.....Eu cred că tu nu citeşti. Ori nu citeşti de-ajuns. Pentru că cineva care citeşte nu poate scrie asemenea inepţii, într-un mod atât de bombastic. Cândva, am crezut că, într-o oarecare măsura, ai talent. Tre' să recunosc că s-ar putea să mă fi înşelat...
Nu cred că voi mai interveni sub textele tale, dacă nu observ un progres real. Îmi pierd timpul şi răbdarea. Şi citesc mult şi prost. Sau voi interveni strict administrativ ori cu observaţii brute.
.... Am impresia că, la frecvenţa cu care postezi şi la ce postezi, nu respecţi deloc, dar deloc, cititorii. Şi sunt ferm convins că nu ai ţinut cont de niciun sfat pe care l-ai primit aici, pe Hermeneia. Pentru că nu poţi ca după ce-ţi repet de trei ori să eviţi construcţiile genitivale, să le foloseşti cu o şi mai mare ardoare ori să vii cu asemenea monstruozităţi: " șobolanii macină rogojina scaunelor schilodite".
Fără supărare.
Din comentariile tale de mai sus ["nu vreau sa speculez", "o fi indragostita" sua astenica, o fi de la "comportament", "sa o ajute cineva sa isi revina"], ma intreb oare ce imagine isi face despre mine un nou venit pe acest site.
Iti amintesc faptul ca e a treia oara cand imi faci observatie in public [prima data - cand am comentat-o "de rau" pe Madim, a doua oara - cand m-ai dat afara din echipa editoriala, prin 2006 parca]. Nu vad ce mare greseala catastrofala am facut ca am afirmat ceva despre textele postate pentru concurs. Orgoliile sunt prea mari, pentru mine, pe acest site, ca de altfel, pe toate site-urile de acest gen.
aş scoate din text următoarele cuvinte:
fraternizare, de dragoste, fraţi de cruce. pentru că e vorba de o relaţie masculin- feminin aici. între iubiţi. nu poate fi vorba şi de fraternizare. în rest, nu pot să nu remarc fluenţa enigmei dezvăluită la sfârsit.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
rating on the dreams of 5'o clock news. cin-cin!
pentru textul : neştirea zilei. ciorne scrise pe o pungă ecologică demulumesc,textul se vrea un mini-articol, n-am stiut unde sa-l incadrez, la articol nu pot si l-am incadrat la eseu.multumesc frumos pt indrumare. cu stima, adelina
pentru textul : Popas acasă la Blaga deCristina - așadar sonetele mele sunt bune doar în pauze. Cam puțin, dar m-am obișnuit cu gusturile contemporanilor.
pentru textul : Lucirea ierbii frăgezind izvorul detrenul nu este prin sine (per se cum ar spune unii 'telectuali) un capriciu generic, trebuie să recunosc că m-a mișcat empatia ta cu acest text. nu știu de ce mulți oameni din țară au nostalgia trenurilor când suntem conștienți de fapt care au fost și care sunt condițiile de a călători cu ele. îți mulțumesc Nuța.
pentru textul : poveste din trenul spre mangalia deAm respectat în toate cele trei limbi metrica de 5-7-5 silabe specifică poeziei haiku. Versiune huțulă de fapt spune "E foarte frig", dar nu mi-a plăcut cum sună în română, chiar dacă respectă metrica... Evident, s-ar putea pune "puternic", "amarnic", "cel groaznic", etc, dar nici una din variante nu mi-a plăcut cum sună...
pentru textul : Moroz (Ger) defaptul ca incerc sa o ajut pe ela la colaj este un proces constructiv. daca eram vecine de ym nu intram sa ii las mesajul aici. altfel, nu vad cum... chiar nu am pofta, la ora asta, de procese de intentie si justificari, mai ales ca fac parte din categoria haoticilor care respecta macar regulile daca nu si legile... :(
pentru textul : roca din care mă nasc demi-am aruncat ochii din nou peste text şi am revizuit. mulţumesc (şi scuze). La rima interioară nu voi schimba, nici la divina comedie, deoarece textul e construit ca un acrostih (numele meu pe verticală), şi ar necesita schimbări mai profunde.
pentru textul : Portret rămas acasă de...chestia de mai sus este scrisă cu nerv, cu toate constantele configurației operei literare întinse la maxim, cu imagine melodioasă, ca un concurs de comentat fotografii, ca atunci când, tu , individ, căzut din stejar( nu ăla din Borzești) te ridici, îți revii, și îmbătrânești cu cicatrici cu împenițarea...doar încerc să vad dacă se poate...ar fi bestial:)!
pentru textul : blogbadil dePărăsindu-ne, păreri de rău se întorc din necuprinsuri:
aripi de înger, bumeranguri căzute din umeri strânși a neputință.
Se întorc uneori... Curioase întinderi, licărind neașteptat
(rugină din stele a unui cer convertit la simplitatea unei străzi cu sens unic).
În alcovul palmei, o chiromantă boccie asistă la autopsia viitorului.
"Divinitatea este o marfă ce nu mai are căutare! Nu se mai vinde!"...,
zice aceasta - cortul vrăjitoarei este plin de scalpuri de înger.
În lumina aurei lor, clipele mor neîmpărtașite...
pentru textul : Sens unic deVlade, bine ai venit pe aici. Revin, revin, nu mă simt bine dacă nu revin. Am mai modificat prin unele locuri. De data asta am observat că folosisem “cabină” de șase ori ! Acum am lăsat doar de trei ori, pe unde era necesar... Am rețineri în privința esențialăzării. Ca tehnică nu mă atrage foarte tare în sensul abstractizării, dar țin cont dacă este vorba de esențializarea înțelesului la cititor. Cuvântul “esență” la origine are verbul “a fi” și ideea de trinitate… Las cititorul să fie. Asta e o scrisoare, îmi place să scriu scrisori, e un obicei din copilărie, îi scriam verișoarei mele ca să ne formăm mâna. Nu am cum să împart “materialul” pentru că toate detaliile sunt parte a aceleiași experiențe. Eu chiar am scris-o într-o cabină de schimb, nu acasă în fața computerului. Poate din cauza asta are neajunsuri, dar sunt convinsă: critica ajunge până la urmă la destinatar. Mai devreme sau mai târziu. Bianca, nu sunt nici prima, nici ultima care folosește paranteze. Mie îmi plac. Mi se par niște ferestre sau praguri. Eu le folosesc pentru a atrage atenția asupra a ceea ce cuprind. Sau pentru că mi-e teamă să spun prea multe despre ce cuprind. De exemplu, “neamțul schizo” chiar există și am scris “Căminul magic” din cauza emoției produse. O să revin și acolo. Verbul “a ieși” din ultima strofă are și conotația de “a se naște”. Asta e: “am impresia că omul spune de fapt acolo ce era mai important.” – lucrul acesta l-am adresat și eu cuiva pe alt site… Pe urmă, într-un roman pe care îl citesc acum, se cheamă “Dessa Rose”, autoarea folosește într-un singur loc niște paranteze. Ei, tocmai acolo este cheia întregii povești. Poate există și alte explicații, habar n-am… Mă bucur că ai găsit și ceva pe gustul tău…. În privința “transferului de monolog”, trebuie să spun că am mai primit reacția asta și cred că nu e rău. La o altă citire - cine știe? - poate mai modific ceva. Dar nu promit.
pentru textul : automata hari dedescântec în versuri, marca Ion Barb...
plăcut. secvenţe de timp trecute de la un ochi la altul,viaţa-o clipită- şi, "va cutremura timpul în mine".
aici: "moartea se va depune pe suflet
pentru textul : viaţa nu e doar un descântec deca praful pe singurul sicriu din cavou", interesantă ideea sufletului "sicriu în cavou", doi în unu',perpetuu.
o poezie cu mesaj. citit cu plăcere.
Da, Paul. Mă doare. Dar mai am şi sentimentul că sunt la balamuc. Şi vorbesc, la telefon, ci cineva din afară. Şi îi zic: vezi, asta-i nedreptatea socială. Noi, ăştia întregi la minte, suntem aici. Şi voi, nebunii, sunteţi afară. Fie că votaţi, sau nu. Nefericire este că şi noi, în afara celor care sunt în cămaşă de forţă, avem dreptul constituţional să votăm, sau nu. Şi asta mă face să mă bag singur în cămaşă de forţă.
pentru textul : „Hazardul şi oiştea” deErata: pe dreapta. P.S. Francisc, nu am inteles "ps: sorry virgil ptr...".
pentru textul : pietrele umbrei demi-a ramas in minte mai ales imaginea cu:
pentru textul : zăpadă și soare de"oameni de toate vîrstele ușor supraponderali și nervoși
acum în ajun de sărbători
striviți în ușile magazinelor
așteptînd un fel de minune
care nu se mai întîmplă"
am impresia ca aici e forta textului, in imaginea aceasta cu oameni care asteapta ca de sarbatori sa se intample „ceva”, acel ceva care din pacate nu vine odata cu colindele, acel ceva care in ultima vreme ajunge sa semene tot mai mult a minune...
apoi am retinut finalul care intregeste un gand venit din trecut... un gand frumos care insemna mai mult o pace interioara, "zapada si soare", decat o minune... si acel "doamne" care suna ca o rugaciune.
Am uitat să precizez că poetul Guillen din poem este Jorge Guillén. Într-adevăr a ales să scrie vesel și optimist, deși în viața avea o fire foarte melancolică. "Blade Runner" a fost votat drept cel mai bun film S.F. de către oamenii de știință: Eminent world scientists have voted Ridley Scott's Blade Runner the best science fiction film to date. http://news.bbc.co.uk/1/hi/entertainment/film/3600802.stm Interesant e că unii savanți au zis că Blade Runner e nu numai cel mai bun film S.F., dar și cel mai bun film ever. Desigur, astfel de topuri sunt subiective. Mie ecranizarea lui Tarkovski nu mi-a plăcut, poate pentru că m-a impresionat cartea prea mult. La fel în cazul "Picnicului la marginea drumului". Când apuci să citești o carte genială, nicio ecranizare nu mai se ridică la nivelul așteptărilor pe care ți le-ai creat prin imaginație. Mulțumesc pentru discuții. Nu ar trebui să ne facem un blog, unde să ne strângem mai mulți cu astfel de pasiuni? :)
pentru textul : mess deda, ai dreptate Silvia, e multa negatie aici, dar asa am dorit sa fie... desi n-as fi vrut ca asta sa fie in defavoarea poeziei.
pentru textul : ziua cu patru pereţi deiti multumesc pentru semnul de lectura!
mulţumesc frumos Silvia pentru comentariu şi vizită, deci cineva adormea tot greu..
pentru textul : eu şi un suflet decu drag.
Când am terminat de citit poemul acesta, am simțit că mă copleșește oboseala, așa, ca o durere de vertebre. Pentru că nu e doar tristețe aici, e resemnare, secătuire și o luptă la care, vrând-nevrând, ești obligat să participi, sau într-o zi poți fi…), chiar dacă acum privești din postura ta de „rezervă”, ca cititor.
de exemplu:
„desprinderea este grea uneori
mă îmbrac încet ca un toreador
la întâlnirea cu ascuțitele ei coarne
o iubire este ca o vertebră ieșită din rând
apăsând nervul luciferic
te doare prezența dar și absența ei„
„cum se retrage viața
aidoma unei răni supurânde
care se vindecă până pielea universului
vibrează în stringuri!”
sau apoi finalul, ca un ultim efort spre o mobilizare fără un sens clar:
„oare cum ar fi arătat portretul robot al unui înger
între degetele lui andy warhol?
să dezmembrăm lumile ca pe niște jucării
să aflu cum funcționează
bucata asta de cer care plutește în tine”
P.S. deși mi-am propus să nu mai sugerez nimănui să-si modifice textele când ansamblul nu necesită asta, îndrăznesc să mă abat acum de la propria mea regulă. Ai văzut unde, să spun și de ce: acolo simbolul nu mi se pare necesar, ba chiar cumva… frivol, alături de starea pe care poezia în sine o generează [și nu-mi vine să cred că spun asta despre simbol… tocmai eu! :)]
pentru textul : rosebud deA. era să uit: foloseşti prea multe cuvinte-punte pentru a ajunge la idee, o îmbraci prea gros. Exp:
"in pietre în mâna dreaptă
ca să le arunc în cel care va spune primul ceva despre tine" --> "ţin pietre în mână pentru primul care va vorbi despre tine
"nimeni nu are voie să vorbească atunci când trupurile nu-și mai găsesc suflarea" - fără "atunci"
"se zice că într-una din zilele viitoare vom tresări cu toții în mormânt
și ne vom da seama că tot ce am făcut înainte să fim băgați în cuștile mortuare"
şi alţi "care/ cum/ ca să, că" etc.
pentru textul : Cantata în mi minor demultumesc pentru lectura si comentariu!
pentru textul : tânăr deehe, destul de sensibil si secsi acest text - ce ai vedea dincolo de zbaterea lor - O Captain! My Captain! oh oh :)
pentru textul : de vorbă cu tine deMulțumesc Dorin de trecere și atenționare am făcut ceva modificări sper să fie bine te mai aștept cu comentarii.
pentru textul : Știu rostul ochiului stâng strâns deUltima unitate este remarcabilă (cu reproşurile subiective pe care nu am starea necesară să le-nşir). Ai un stil pe gustul meu.
pentru textul : Oarecum definitiv demate, coaste sani, pleoape... dupa acel indeterminat "ei" Virgil coloreaza perspectica in detalii pregnant anatomice/antinomice dar si simbolice... eu as fi spus vintre in loc de mate (capata astfel nuante magice) si tîțe in loc de sani (e prea tehnic termenul de san, prea dulceag) pastrand sensul primar dar conturand o tușă arhaică. Pleoapele sunt foarte importante pentru ca datorita lor ochiul nu devine un sclav al luminii ci isi gaseste ragaz sa se intoarca inspre sine. Frumoasa imaginea "marelui bulgar de sare", numit asa de pompos, poate usor ironic la adresa Marelui Arhitect al Universului ori poate a Marelui Anonim (ca tot a ajuns discutia la Blaga). Cu siguranta drobul de sare si povestea sa spun mai multe decat am vrea sa credem la o prima vedere.
pentru textul : sarea pămîntului deAndu, si eu cred cam la fel in privinta modului in care tb servita poezia. imi si imaginez stand in hamac si sorbind amandoi din paharul cu umbreluta. voi mai scrie asa. nu e prima oara, dupa cum cred ca stii. multumesc. ma bucura semnul tau
pentru textul : ah, uitai piticii pe aragază! depoezia pierde din forță, pe la ... "atent de cordul meu învolburat..." prima și ultima strofă sunt închegate, în a doua imaginile sunt comune. ramân la parerea ca strofa a doua suferă.
pentru textul : mă caută întrebarea! de"cu mizeria mâinilor durdulii
șobolanii macină rogojina scaunelor schilodite
masa păstrează șervețelele
și dinții carafelor știrbite
pătați cu vin vechi" -->
.....Şobolanii mănâncă scaunele, iar mesele au urme de şerveţele şi carafe. Asta spune fragmentul ăsta. Mă gândesc de ce doamne păzeşte e nevoie de atâta emfază şi de atâtea cuvinte pentru a spune un atât de banal şi de plat lucru... Păi de ce? Pentru că şobolanii e musai să aibă labe durdulii, scaunele să aibă rogojină, iar carafele, dintii ştirbiţi şi urme de vin, carele nu e vin şi nu-i poetic dacă nu e vechi. Şi aşa e tot textul ăsta, care este îngrozitor.
.....Eu cred că tu nu citeşti. Ori nu citeşti de-ajuns. Pentru că cineva care citeşte nu poate scrie asemenea inepţii, într-un mod atât de bombastic. Cândva, am crezut că, într-o oarecare măsura, ai talent. Tre' să recunosc că s-ar putea să mă fi înşelat...
Nu cred că voi mai interveni sub textele tale, dacă nu observ un progres real. Îmi pierd timpul şi răbdarea. Şi citesc mult şi prost. Sau voi interveni strict administrativ ori cu observaţii brute.
.... Am impresia că, la frecvenţa cu care postezi şi la ce postezi, nu respecţi deloc, dar deloc, cititorii. Şi sunt ferm convins că nu ai ţinut cont de niciun sfat pe care l-ai primit aici, pe Hermeneia. Pentru că nu poţi ca după ce-ţi repet de trei ori să eviţi construcţiile genitivale, să le foloseşti cu o şi mai mare ardoare ori să vii cu asemenea monstruozităţi: " șobolanii macină rogojina scaunelor schilodite".
pentru textul : La cățeaua leșinată deFără supărare.
nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin
pentru textul : Lunatice deDin comentariile tale de mai sus ["nu vreau sa speculez", "o fi indragostita" sua astenica, o fi de la "comportament", "sa o ajute cineva sa isi revina"], ma intreb oare ce imagine isi face despre mine un nou venit pe acest site.
Iti amintesc faptul ca e a treia oara cand imi faci observatie in public [prima data - cand am comentat-o "de rau" pe Madim, a doua oara - cand m-ai dat afara din echipa editoriala, prin 2006 parca]. Nu vad ce mare greseala catastrofala am facut ca am afirmat ceva despre textele postate pentru concurs. Orgoliile sunt prea mari, pentru mine, pe acest site, ca de altfel, pe toate site-urile de acest gen.
pentru textul : Concursul de Poezie ”Astenie de primăvară - Hermeneia 2010” deaş scoate din text următoarele cuvinte:
pentru textul : niciodată singur defraternizare, de dragoste, fraţi de cruce. pentru că e vorba de o relaţie masculin- feminin aici. între iubiţi. nu poate fi vorba şi de fraternizare. în rest, nu pot să nu remarc fluenţa enigmei dezvăluită la sfârsit.
Pagini