Din textul acesta mi-a placut cel mai mult finalul, pe care-l gasesc deosebit de expresiv. Mai sunt demne de remarcat pasajele "împotriva mea însumi mi-am spus iată", "minarete tatuate de semne" (cu semne nu era mai bine?), "într-o după-amiază culmile au făcut pace fără a se muta din loc". Aici n-am priceput ce ai vrut sa zici: "ființa fără substanță a unui sufi".
Am publicat o variantă adusă la zi a Regulamentului și sper ca aceasta, cel puțin în ce privește anumite probleme, să ducă la o limpezire a lucrurilor și la o liniștire a spiritelor. Dar aceasta va însemna ca de acum nimeni nu va mai putea să invoce faptul ca anumite prevederi nu sănt stipulate în Regulament.
De revăzut: nepăsarera și adevarata
De asemenea, evită genitivalele de forma:
- Drumul întoarcerii
- slujba duminicii
- fibrele umbrelor
- lemnul crucii
- zborul țânțarilor
- locul timpului
- lumânările trupurilor
- spatele pietrelor
Unele pot fi înlocuite cu atribute substantivale prepoziționale, cum ar fi: slujba de duminică
bănuind că nu vorbești despre tine folosind pluralul majestății(mă refer strict la răspunsul tău), aștept comentatorii care să susțină valabilitatea formulării ideilor pe care le-ai expus în textul de mai sus, cu mare drag voi răspunde la fel de simplu atunci, intrând în polemică până atunci, dana banu(elian) îți spune simplu și direct că se aștepta la texte mai elaborate din partea ta, cu același respect,
Scuze, acum văd că am scris greșit cuvântul transcendență în comentariul meu. Apropos de amalgamare și aură de mister, Sixtus, nu cred că ar fi un mister dacă ai sesiza și trimiterea la numele trandafirului... Am crezut că titlul și strofa finală sunt destul de transparente. Aș fi putut aduce inima de bou în context dar a tatălui mi-a părut mai adecvată ideii. Și mă mir că nici Brâncuși nu transpare...
sapphire, multumesc de trecere si de semn. ai vazut multe din imaginile pe care am contat ( poezia din final s-a vrut a fi mai slaba calitativ, mizand pe o descarcare a atmosferei create pana atunci ). ma bucura mai mult faptul ca ai vazut o imagine pe care eu am ascuns-o bine in poezie ( asa am crezut eu ) si anume aceea a globului de sticla. am retinut si retusurile care ar trebui facute, perierea poemului adica. cat despre evolutia mea sper sa se produca si sa nu dezamagesc pe nimeni, in special sa nu ma dezamagesc:). inca o data multumesc.
Incearca sa citesti poezia pe melodia celor de la Dire Straits - Brothers in arms... se potriveste chiar bine :) Mi-a placut dar... as scoate de tot "nasturii îmi fuseseră smulși brusc de fapt"... "explodase" sa se faca printr-o minune "exploda". Fara "de undeva"... nu ai nevoie de el. Adu in prezent "îmi zburase" si "se eliberase" ca sa nu devii prea melancolic. "și bătea"... fara "si" As modifica "unei biserici/neiertătoare" cu "biserica". Hai sa vedem ce iese... mi s-a propus sa imi construiesc propria realitate mîntuitoare descheiat la suflet ca o grenadă aruncată de sus ziua explodeaza lîngă mine peste buzele-mi crăpate de soare îmi zboara o mînă un ochi o grămadă nedefinită de ani inima se elibereaza din strînsoare bate pe umărul meu ca un ciot de aripă senzația aceea de înger amputat din cornișa bisericii nu îmi mai amintesc spuneam ceva despre risipire si întoarcerea zilelor Ma rog, finalul mi se pare slabut, cu toate trimiterile biblice.
Ce pot să spun? Aș începe prin a remarca ”mâna de femeie”: mult mai sensibilă, mai tandră, mai delicată și evident... încărcată de mister. Dacă nu ar fi explicit ”trădarea lui dacă”, tabloidul te-ar putea purta către un ”if” în care trădarea propriu-zisă (tentaculară) ar putea fi amputată, sau mai bine zis simplificată: redusă la întrebarea ”ce-ar fi fost dacă” rezumând doar opțiunea. Totuși nu pot să nu admit superficialitatea unei astfel de interpretări (dat fiind decorul creat) și să recunosc că absenteismul motivării, sau justificării, are farmecul lui (prozatoric vorbind). Poate tocmai asta rezumă trădarea, particularizând frame-ul de față: potențiala gratuitate a unui gest (decizie) de moment, izvorâtă probabil din frica de dependență. Cineva drag mie îmi spunea odată: ”toți dependenții caută ceea ce nu vor mai găsi niciodată: acea primă senzație unică”. De-aici și picajul, mai corect spus: vria ulterioară.
M-am regăsit, fără să vreau...
Cu drag,
Un mediator pe care îl respect al acestui site mi-a reproșat că fac comentarii scurte și generalizate ori oarecum emoționale și acord penițe usor, astfel subminând valoarea intrisecă a recompensării.. În schimb alți autori au spus că din contră, comentariile sunt lungi și neînsoțite de peniță. Le cer scuze și unora și altora. Se întâmplă să fie așa. La un text bun să nu simți nevoia să-l explicitezi, iar la un text mai puțin bun să simți nevoia de-a fi alături de autorul respectiv și să-l susții, atât cât poți. O să sune poate ridicol pentru unii, dar invățătura creștină ne învață a-l ajuta pe cel în nevoie și nu pe cel cu preaplinul său. Celui în nevoie dacă e posibil, dă-i cu prisosință. Cu preaplinul său celălalt se va descurca, dar cel săracit, fie și pentru o clipă, poate cădea. Pe de altă parte, fiind oameni și timpul și neștiința, mușcă adesori nesățioase din plinitatea încercărilor noastre. Desigur, am înțeles sensul logistic al semnalului dat de moderator și îl găsesc din punctul lui de vedere întemeiat, dar numai din punctul lui de vedere, altfel vă rog lăsați-mi posibilitatea de-a mă exprima în măsura și de măsura a cât pot eu. Poemul de sus e un poem impresionist pentru mine, pentru că privește viața și o înregistrează în tușe rapide de penel, fără a vea timpul necesar de-a o investiga în mod academic. Poetul e absorbit ca-n cuva unei mașini centrifugale de sentimentul care-l domină și se lasă astfel purtat de acesta. El transmite o magie a vitalității în mișcare care te învâluie și care te cucerește fără somare. Face presiunea sangvină a cititorului să treacă de cota 9, pe unde aceasta nu a mai călcat demult, poate din anii tinereții sau din timpul vreunui bungee jumping (cine a avut ocazia).Iar ca text, e undeva la confluența dintre proza din Jurnalul unui basketbalist al lui Jim Caroll și poezia lui Charles Bukoswki. Deci ca atare acest poem face ceea ce i se cere poeziei în mod plenar să instituie: necomunul, nefirescul. Ca anume cu acesta să te smulgă din banalul vieții tale de zi cu zi și să te ia la sinele poetului, în universul acestuia,dându-ți astfel posibilitatea de a simți și altfel. Dacă alături de acesta și sinele tău înflorește și dacă alături acolo îți simți și forța ta de minusculă gâză cum crește exponențial, atunci poetul și-a făcut meseria și tot ce trebuie să spui este: EXCELSIOR. .
'fără să lase în urmă nici măcar o urmă'... un joc de cuvinte caleidoscopic?
Completez... fără să lase în față nici măcar o urmă, fără să lase într-o parte nici măcar o urmă, fără să lase, aici e aici, în urma urmei nici măcar o urmă care să scape desigur turma de bâlbâieli.
Asta ca să nu mai ating prea dur finalul...
Cum adică stimate domnule autor
'nu ar ajunge să mai atingă zăpada'
poate voiați
'nu ar mai ajunge să atingă zăpada'?
o diferență de nuanță.
Mi-au plăcut ideea cu oamenii care trăiesc repede și cu poemul fără metafore, sau mai exact, cu metafore invizibile.
Însă mai aveți de lucrat, cred eu, la lucruri importante întru ale scrisului
sintagma : "ursi de hartie" nu imi pare o gaselnita prea fericita, suna distonant, impropriu, iar imaginile create nu se armonizeaza cu nici o realitate, nici daca te referi la vis, imagini de genul:
..."pe un deget se balansa
un ursuleţ de hârtie
speriat de marea fără copaci"
sunt de un suprarealism nu prea bine sustinut, parerea mea.
Nichita ajuns aproape de degradare. Un interviu în care se înghesuie unii să-i smulgă cuvinte, probabil după multe pahare de votcă, cuvinte care, cel puțin la început, sunt ode jenante aduse prolecultismului. dincolo de valoarea ”iconografică”, apropo de unul dintre subiecte, așa zisul interviu, discuția e mai mult o șuetă între amici de pahar. Adam Puslovic era, se știe, prieten bun cu Nichita, cel a cărui genă rusofonă l-a trădat nu doar în nostalgia după Cehov, ci mai ales după alte apucături...
Trist, ăsta e interviul, pasaj care a mai circulat pe net. Trist, alcoolizat, o realitate ingenuă pentru majoritatea ”fanilor”.
frumos poem intr-adevar! sunt imagini deosebite care se leaga frumos intre ele si transmit o stare de liniste.
nu sunt insa foarte sigur pe ultima strofa + acel "bușește" acolo. am impresia ca sunt din alt film. am inteles ca ai vrut sa termini poemul in forta, dar moartea in "explozia unui poem" e ca nuca...
Las aici un comentariu, eu nu am citit textele Helenei C., dar mă deranjează că apar pe pagina mea. Voi trimite un mail administraţiei. Este probabil o amalagmare de conturi. Este a doua oară când se întâmplă.
Intr-adevar, un text deosebit cu imagini si metafore bine realizate. Unul din textele acelea care te iau ca valul si te fac sa rezonezi, te sperie cand iti sapa groapa sub calcaie, dar te ridica imediat in alt loc si de acolo se reia firul. Poate un pic cam aglomerat si lung. Ar putea fi dublu distilat pentru imbunatatirea esentei. As mai reflecta asupra versului #15 care suna straniu, cred ca "e una din zilele cînd femeile îți par mingi de foc" ar fi mai bine. Cu drag, /O\
frumos copilas. e al tau? in afara de asta, nu cred ca as mai avea ceva de apreciat... poema e atat de slaba incat orice "reclama" e futila. dar pe hermeneia e loc, intotdeauna, (mai ales) pt asa ceva. la multi ani
Mulțumim domnului Bobadil pentru sfaturi, iată le urmăm și ne restrîngem la un catren, o șarjă amicală, firește: ieri am văzut în librărie un îndreptar de poezie concis și elegant, cu stil de Rață-n Gură Bobadil
nu-i rau daca imi comentezi comentariile comentate in dreptul altor comentatori! in rest... la viata si la comentarii dintr-astea pline de! ...de nerv? nu, ca faci:)
are mai multă încredere în poeţi decât poeţii în poeţi, decât poeţii în ei înşişi!
e dificil să te pui în pielea altcuiva!
Adri, nu e deloc simplu ce "îndurerezi" tu aici!
Un text fluid, bine scris, așa cum deja m-am obișnuit a citi în pagina ta. Dacă îl iei (cum spune Dorin, casa ar putea fi și "inima"), acordă-i libertatea alegerii - fie și de a spune sau a nu spune tot, de a alege esențialul. Cineva spunea că prieteniile sunt contextuale, vin și pleacă, precum orice-ul lumii acesteia. M-ai crede dacă ți-aș spune că singurul cel mai bun prieten rămâne Dumnezeu?
Cristina, raspunsul este da, poate. Si, da este ridicol. Iar in regulament nu este mentionat tocmai pentru ca este ridicol. Dupa cum nu ai sa vezi nici o mentionare ca nu ai voie sa faci inca o mie de alte lucruri ridicole. Nevertheless au fost indivizi care au crezut ca e de șagă si acum au contul anulat pe o perioada nedeterminata. Am mai spus, nu ma ocup de educatie sau cultivarea bunului simt pe Hermeneia. Cine prefera sa nu le manifeste a gresit usa.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Din textul acesta mi-a placut cel mai mult finalul, pe care-l gasesc deosebit de expresiv. Mai sunt demne de remarcat pasajele "împotriva mea însumi mi-am spus iată", "minarete tatuate de semne" (cu semne nu era mai bine?), "într-o după-amiază culmile au făcut pace fără a se muta din loc". Aici n-am priceput ce ai vrut sa zici: "ființa fără substanță a unui sufi".
pentru textul : fericire off-topic deAm publicat o variantă adusă la zi a Regulamentului și sper ca aceasta, cel puțin în ce privește anumite probleme, să ducă la o limpezire a lucrurilor și la o liniștire a spiritelor. Dar aceasta va însemna ca de acum nimeni nu va mai putea să invoce faptul ca anumite prevederi nu sănt stipulate în Regulament.
pentru textul : portarul de la spital deDe revăzut: nepăsarera și adevarata
De asemenea, evită genitivalele de forma:
- Drumul întoarcerii
- slujba duminicii
- fibrele umbrelor
- lemnul crucii
- zborul țânțarilor
- locul timpului
- lumânările trupurilor
- spatele pietrelor
Unele pot fi înlocuite cu atribute substantivale prepoziționale, cum ar fi: slujba de duminică
pentru textul : Drumul întoarcerii înflorește măceșul debănuind că nu vorbești despre tine folosind pluralul majestății(mă refer strict la răspunsul tău), aștept comentatorii care să susțină valabilitatea formulării ideilor pe care le-ai expus în textul de mai sus, cu mare drag voi răspunde la fel de simplu atunci, intrând în polemică până atunci, dana banu(elian) îți spune simplu și direct că se aștepta la texte mai elaborate din partea ta, cu același respect,
pentru textul : analiza manifestului boierismului deScuze, acum văd că am scris greșit cuvântul transcendență în comentariul meu. Apropos de amalgamare și aură de mister, Sixtus, nu cred că ar fi un mister dacă ai sesiza și trimiterea la numele trandafirului... Am crezut că titlul și strofa finală sunt destul de transparente. Aș fi putut aduce inima de bou în context dar a tatălui mi-a părut mai adecvată ideii. Și mă mir că nici Brâncuși nu transpare...
pentru textul : Hemoglife. Numele patrafirului deCristina, din text lipsesc destul de multe virgule... Parcă prea multe.
pentru textul : X şi Y desapphire, multumesc de trecere si de semn. ai vazut multe din imaginile pe care am contat ( poezia din final s-a vrut a fi mai slaba calitativ, mizand pe o descarcare a atmosferei create pana atunci ). ma bucura mai mult faptul ca ai vazut o imagine pe care eu am ascuns-o bine in poezie ( asa am crezut eu ) si anume aceea a globului de sticla. am retinut si retusurile care ar trebui facute, perierea poemului adica. cat despre evolutia mea sper sa se produca si sa nu dezamagesc pe nimeni, in special sa nu ma dezamagesc:). inca o data multumesc.
pentru textul : poem pentru aliona deIncearca sa citesti poezia pe melodia celor de la Dire Straits - Brothers in arms... se potriveste chiar bine :) Mi-a placut dar... as scoate de tot "nasturii îmi fuseseră smulși brusc de fapt"... "explodase" sa se faca printr-o minune "exploda". Fara "de undeva"... nu ai nevoie de el. Adu in prezent "îmi zburase" si "se eliberase" ca sa nu devii prea melancolic. "și bătea"... fara "si" As modifica "unei biserici/neiertătoare" cu "biserica". Hai sa vedem ce iese... mi s-a propus sa imi construiesc propria realitate mîntuitoare descheiat la suflet ca o grenadă aruncată de sus ziua explodeaza lîngă mine peste buzele-mi crăpate de soare îmi zboara o mînă un ochi o grămadă nedefinită de ani inima se elibereaza din strînsoare bate pe umărul meu ca un ciot de aripă senzația aceea de înger amputat din cornișa bisericii nu îmi mai amintesc spuneam ceva despre risipire si întoarcerea zilelor Ma rog, finalul mi se pare slabut, cu toate trimiterile biblice.
pentru textul : evanghelii inoportune II deCe pot să spun? Aș începe prin a remarca ”mâna de femeie”: mult mai sensibilă, mai tandră, mai delicată și evident... încărcată de mister. Dacă nu ar fi explicit ”trădarea lui dacă”, tabloidul te-ar putea purta către un ”if” în care trădarea propriu-zisă (tentaculară) ar putea fi amputată, sau mai bine zis simplificată: redusă la întrebarea ”ce-ar fi fost dacă” rezumând doar opțiunea. Totuși nu pot să nu admit superficialitatea unei astfel de interpretări (dat fiind decorul creat) și să recunosc că absenteismul motivării, sau justificării, are farmecul lui (prozatoric vorbind). Poate tocmai asta rezumă trădarea, particularizând frame-ul de față: potențiala gratuitate a unui gest (decizie) de moment, izvorâtă probabil din frica de dependență. Cineva drag mie îmi spunea odată: ”toți dependenții caută ceea ce nu vor mai găsi niciodată: acea primă senzație unică”. De-aici și picajul, mai corect spus: vria ulterioară.
pentru textul : dream maker deM-am regăsit, fără să vreau...
Cu drag,
Gabriela,
In copilarie, imi placea teribil cuvantul acesta - "bortos", dar posibil sa ai dreptate, referitor la locul lui in context.
pentru textul : Civilizații extra deIti multumesc pentru semn.
Un mediator pe care îl respect al acestui site mi-a reproșat că fac comentarii scurte și generalizate ori oarecum emoționale și acord penițe usor, astfel subminând valoarea intrisecă a recompensării.. În schimb alți autori au spus că din contră, comentariile sunt lungi și neînsoțite de peniță. Le cer scuze și unora și altora. Se întâmplă să fie așa. La un text bun să nu simți nevoia să-l explicitezi, iar la un text mai puțin bun să simți nevoia de-a fi alături de autorul respectiv și să-l susții, atât cât poți. O să sune poate ridicol pentru unii, dar invățătura creștină ne învață a-l ajuta pe cel în nevoie și nu pe cel cu preaplinul său. Celui în nevoie dacă e posibil, dă-i cu prisosință. Cu preaplinul său celălalt se va descurca, dar cel săracit, fie și pentru o clipă, poate cădea. Pe de altă parte, fiind oameni și timpul și neștiința, mușcă adesori nesățioase din plinitatea încercărilor noastre. Desigur, am înțeles sensul logistic al semnalului dat de moderator și îl găsesc din punctul lui de vedere întemeiat, dar numai din punctul lui de vedere, altfel vă rog lăsați-mi posibilitatea de-a mă exprima în măsura și de măsura a cât pot eu. Poemul de sus e un poem impresionist pentru mine, pentru că privește viața și o înregistrează în tușe rapide de penel, fără a vea timpul necesar de-a o investiga în mod academic. Poetul e absorbit ca-n cuva unei mașini centrifugale de sentimentul care-l domină și se lasă astfel purtat de acesta. El transmite o magie a vitalității în mișcare care te învâluie și care te cucerește fără somare. Face presiunea sangvină a cititorului să treacă de cota 9, pe unde aceasta nu a mai călcat demult, poate din anii tinereții sau din timpul vreunui bungee jumping (cine a avut ocazia).Iar ca text, e undeva la confluența dintre proza din Jurnalul unui basketbalist al lui Jim Caroll și poezia lui Charles Bukoswki. Deci ca atare acest poem face ceea ce i se cere poeziei în mod plenar să instituie: necomunul, nefirescul. Ca anume cu acesta să te smulgă din banalul vieții tale de zi cu zi și să te ia la sinele poetului, în universul acestuia,dându-ți astfel posibilitatea de a simți și altfel. Dacă alături de acesta și sinele tău înflorește și dacă alături acolo îți simți și forța ta de minusculă gâză cum crește exponențial, atunci poetul și-a făcut meseria și tot ce trebuie să spui este: EXCELSIOR. .
pentru textul : Tangent de radical din "ix" de'fără să lase în urmă nici măcar o urmă'... un joc de cuvinte caleidoscopic?
pentru textul : amintire deCompletez... fără să lase în față nici măcar o urmă, fără să lase într-o parte nici măcar o urmă, fără să lase, aici e aici, în urma urmei nici măcar o urmă care să scape desigur turma de bâlbâieli.
Asta ca să nu mai ating prea dur finalul...
Cum adică stimate domnule autor
'nu ar ajunge să mai atingă zăpada'
poate voiați
'nu ar mai ajunge să atingă zăpada'?
o diferență de nuanță.
Mi-au plăcut ideea cu oamenii care trăiesc repede și cu poemul fără metafore, sau mai exact, cu metafore invizibile.
Însă mai aveți de lucrat, cred eu, la lucruri importante întru ale scrisului
m-am pierdut prin opţiuni.
pentru textul : Adrian Munteanu- un trubadur tomnatic cu privighetori în suflet deacum că mi-ai spus am găsit.
mulţumesc.
Profetule, alma, îl mai citim o dată, împreună. Mulțumesc. Să vedem pentru cine este. Eu, egoistul, l-am scris pentru mine.
pentru textul : Și dacă deFinalul e ca o lansare pe orbită.
pentru textul : singura piele desintagma : "ursi de hartie" nu imi pare o gaselnita prea fericita, suna distonant, impropriu, iar imaginile create nu se armonizeaza cu nici o realitate, nici daca te referi la vis, imagini de genul:
pentru textul : fericirea era o barcă de hârtie de..."pe un deget se balansa
un ursuleţ de hârtie
speriat de marea fără copaci"
sunt de un suprarealism nu prea bine sustinut, parerea mea.
Nichita ajuns aproape de degradare. Un interviu în care se înghesuie unii să-i smulgă cuvinte, probabil după multe pahare de votcă, cuvinte care, cel puțin la început, sunt ode jenante aduse prolecultismului. dincolo de valoarea ”iconografică”, apropo de unul dintre subiecte, așa zisul interviu, discuția e mai mult o șuetă între amici de pahar. Adam Puslovic era, se știe, prieten bun cu Nichita, cel a cărui genă rusofonă l-a trădat nu doar în nostalgia după Cehov, ci mai ales după alte apucături...
pentru textul : Har şi talent (2) - Fragment dintr-un interviu al lui Nichita deTrist, ăsta e interviul, pasaj care a mai circulat pe net. Trist, alcoolizat, o realitate ingenuă pentru majoritatea ”fanilor”.
frumos poem intr-adevar! sunt imagini deosebite care se leaga frumos intre ele si transmit o stare de liniste.
nu sunt insa foarte sigur pe ultima strofa + acel "bușește" acolo. am impresia ca sunt din alt film. am inteles ca ai vrut sa termini poemul in forta, dar moartea in "explozia unui poem" e ca nuca...
pentru textul : garden/interior deLas aici un comentariu, eu nu am citit textele Helenei C., dar mă deranjează că apar pe pagina mea. Voi trimite un mail administraţiei. Este probabil o amalagmare de conturi. Este a doua oară când se întâmplă.
pentru textul : Incienso defelicitarile sunt valabile si pentru tine! :)
pentru textul : Premiile Concursului de Poezie „Astenie de primăvară” - Hermeneia 2014 deIntr-adevar, un text deosebit cu imagini si metafore bine realizate. Unul din textele acelea care te iau ca valul si te fac sa rezonezi, te sperie cand iti sapa groapa sub calcaie, dar te ridica imediat in alt loc si de acolo se reia firul. Poate un pic cam aglomerat si lung. Ar putea fi dublu distilat pentru imbunatatirea esentei. As mai reflecta asupra versului #15 care suna straniu, cred ca "e una din zilele cînd femeile îți par mingi de foc" ar fi mai bine. Cu drag, /O\
pentru textul : puterea mea e în tine de... pari atât de convinsă...
pentru textul : ...romantic, dom'le! de..but it is not serious..my friend is leaving the office and I will miss her..it's a side-way move but I am selfish..and so is she..:p
Thank you Virgil and don't be sorry..:p
pentru textul : As she goes defrumos copilas. e al tau? in afara de asta, nu cred ca as mai avea ceva de apreciat... poema e atat de slaba incat orice "reclama" e futila. dar pe hermeneia e loc, intotdeauna, (mai ales) pt asa ceva. la multi ani
pentru textul : reclamă pentru viață deMulțumim domnului Bobadil pentru sfaturi, iată le urmăm și ne restrîngem la un catren, o șarjă amicală, firește: ieri am văzut în librărie un îndreptar de poezie concis și elegant, cu stil de Rață-n Gură Bobadil
pentru textul : tablou din cartierul de nord denu-i rau daca imi comentezi comentariile comentate in dreptul altor comentatori! in rest... la viata si la comentarii dintr-astea pline de! ...de nerv? nu, ca faci:)
pentru textul : cuvinte de jurnal deare mai multă încredere în poeţi decât poeţii în poeţi, decât poeţii în ei înşişi!
pentru textul : dulce de moarte dee dificil să te pui în pielea altcuiva!
Adri, nu e deloc simplu ce "îndurerezi" tu aici!
asta am inteles, dar de ce neaparat podul Grant? și apoi „Iubito, Iubito” și „Ca niște, Ca niște” nu cred că fac neaparat bine textului. părerea mea
pentru textul : Podul Grant deUn text fluid, bine scris, așa cum deja m-am obișnuit a citi în pagina ta. Dacă îl iei (cum spune Dorin, casa ar putea fi și "inima"), acordă-i libertatea alegerii - fie și de a spune sau a nu spune tot, de a alege esențialul. Cineva spunea că prieteniile sunt contextuale, vin și pleacă, precum orice-ul lumii acesteia. M-ai crede dacă ți-aș spune că singurul cel mai bun prieten rămâne Dumnezeu?
pentru textul : Să-l iau pe cel mai bun prieten al meu in gazdă? deCristina, raspunsul este da, poate. Si, da este ridicol. Iar in regulament nu este mentionat tocmai pentru ca este ridicol. Dupa cum nu ai sa vezi nici o mentionare ca nu ai voie sa faci inca o mie de alte lucruri ridicole. Nevertheless au fost indivizi care au crezut ca e de șagă si acum au contul anulat pe o perioada nedeterminata. Am mai spus, nu ma ocup de educatie sau cultivarea bunului simt pe Hermeneia. Cine prefera sa nu le manifeste a gresit usa.
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - VII – dePagini