totul are un iz atit de suprarealist incit pare sa infesteze orele tristetii, dincolo de exterioarele decorate doar de melancolia omniprezenta, ce aminteste de Chirico si angoasele lui... "Bătea pendulul Rameau de șase fară o litră, corabia strecurată în port icnea a dragoste târzie, ramaneai docilă tu, după orele dezacordate să ne pictezi vântul turbat în culorile căprui ai ochilor tăi murgi inegalabili de triști..." ma tot gindesc cu parere de rau, ca e generalizat si iremediabil sentimentul tau...

Mi s-a reproșat întotdeauna când am început un text, mai ales poezie, cu infama retorică întrebare cu tentă romanțioasă "știi". Uneori am cedat, alteori m-am gândit că nu reușesc eu să îl fac pe cititor să simtă cât de necesară este intrarea aceasta într-un dialog imaginar, ca o continuare a unui gând, și am rămas cu un mare semn de întrebare. Poate de aceea mi-a plăcut poezia ta de la primul cuvânt (subiectivă, știu, tocmai am explicat). Pentru că la mine a mers trucul. Poezia m-a păcălit și m-a forțat să particip și să încerc să iau ce este scris ca pe o continuare firească a ceea ce nu apare scris, a poeziei dinaintea poeziei, dacă pot spune asta. Ca de multe ori la tine, remarc ușurința cu care te folosești de imagini aparent banale pentru a sugera să privim dincolo, iar titlul de astă dată chiar spre asta ne trimite. Tușuri puternice, mișcate; unde anume se află imaginea adevărată, în fotografie sau in model?

domnule profet, stiti ca sunt o persoana amuzanta si imi place sa rad alaturi de ceilalti. acum un gand nastrusnic -cred ca e de la frappe- ma determina sa vizualizez scena descrisa de dvoastra. intr-adevar, in viata, tot ce e dramatic are si o parte optimista. pesimist nu e cel care vede jumatatea goala ci acela care nu vede paharul. insa efortul meu e spre placerea cititorilor. fiind o comunitate, ei devin, incet-incet, asa cum spuneti dvs, "dragi". iar de la chei nu ma dau inapoi, dupa cum se stie. iar in privinta publicarii, cred ca va fi o carte bine legata, cand va fi si daca va fi. dar mi-a placut interventia dvs. sincer. actaeon, ma bucura prezenta ta constanta aici din ultimul timp. este o cheie buna, desi, ptr cei neinteresati de angelologie si hermetisme, o interpretare la indemana poate fi si cea sociologica. nu-i asa ca sunt amuzant? va multumesc

hanny, cred ca e de apreciat fair play-ul tau. inainte de a plasa cate o gluma savuroasa ca cea din ultimul comentariu, ai grija sa te asiguri ca lumea e la curent cu biblografia. cum? n-a fost o gluma? te-ai dezabonat de-adevaratelea? daca da, gluma e proasta si e unfair play s-o asezonezi cu o gluma buna. intr-un fel foarte larg, o femeie pe care am iubit-o si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit NU fac zero... rim

mulțumesc Virgil, știi cum se spune: intenția contează:) mulțumesc mult pentru popas și sfat!
poemul e un text cald care îmi place...

Tare nepotrivita alegere. Sunt suparata, nu mai vorbesc cu tine niciodata! Vlad ar fi dat banii din premiu pentru copiii saraci. Asa contribuiai si tu, indirect, erai si corect literar, si te faceai si cu o bila alba la Cel de Sus. Adio!

iată şi părerea mea. Nu mă deranjează motto-ul acolo dar nici nu cred neaparat ca slujeşte la prea mult de vreme ce probabil mai puţini sînt cei care îl cunosc şi atunci rişti să creezi senzaţia de excludere (pentru unii cel puţin).
Prima parte începe bine dar mi se pare puţin cam subţire soluţia cu "din geană de femeie frumoasă". Poate că în poezie a spune femeie şi frumoasă e aprope tautologic.
Strofa a doua începe şi ea bine dar chestia cu "zideam în arpegii de mirt" mă lasă cam rece. Aş fi preferat ceva mult mai concret, mai palpabil. E prea frumoasă atmosfera ca să fie nevoie să forţăm cu metafore mai puţin comprehensibile. Părerea mea...
Ultima strofă însă mi se pare cea mai reuşită şi sub nici o formă nu sînt de acord cu bobadil. Părerea lui că ar fi o reiterare a "vînării de vînt" a lui Dylan (care la rîndul lui o copiase din Eclesiastul iar faptul că noi românii nu o traducem aşa cum sună în Biblia noastră, adică "goană după vînt", mă enervează la culme, că doar nu Dylan a inventat-o ci doar el l-a "plagiat" pe Solomon, (dar asta e cu totul altă poveste). Deci ideea că ar fi o astfel de reiterare mi se pare o gafă din partea lui bobadil. Dimpotrivă, ideea "trupul ei fară umbră n-a fost/ niciodată vânat de cuvânt " mi se pare de-a dreptul genială şi iată că o invidiez pe Adriana că nu am spus-o eu primul. Felicitări.

sugestivă şi această imagine.
o carte nu pune niciodată punct, doar naşte alte mii de întrebări.
semn de apreciere.

multumesc pentru citire...sper sa aveti dreptate in privinta profetiei
am luat nota si despre parerea dv

cristina

te rog mult, fara "doamna", nu ma prinde deloc, plus ca de multi ani m-am dezobisnuit sa fiu altceva decat "cristina". prieteneste te rog.
stii ce mi s-a parut inspaimantator?
ca ai surprins exact, dar exact sentimentul pe care l-am avut scriind poezia. si stii care a fost jena teribila? aceea ca m-am lasat la vedere. si ca o mai si spun, desi bunul simt ma indeamna sa zic mai degraba ca da, lasa, am scris pentru spectacol. credeam ca scriu mai invaluit, ca uneori mai incriptez, ca nu las sa se vada. poate ca uneori trebuie luata o pauza de adevar. evident, n-am sa spun mai mult.

am facut la un moment dat praf o tipa pentru ca stiam ca e mama si a scris o poezie despre uite ce sentiment teribil poti sa ai la moartea unui copil. clar o chestie de spectacol, total impudica, revoltatoare. desi nu-i chiar acelasi lucru, cred ca recunosc scarba.

nu, nu scriu poezie importand sentimente, it's the real thing. dar vad nerusinarea de a te lasa expus si-ti chiar multumesc de atentionare, cred ca-i o apropiere periculoasa de la care mai bine iau o pauza. singura pudoare cu care ma laud, uite, e ca macar am spus ca vorbesc despre "altceva" si m-am ferit sa-i dau un nume.
nu stiu daca ma crezi dar iti multumesc, era nevoie de scuturarea din comentariul tau.
ori sunt o mizerabila mincinoasa, nerusinata si manipulativa care a gasit spatiul poeziei (!) in care sa faca putina comedie, ori ti-am spus adevarul. si pentru ca am putut scrie poezia asta inseamna c-am depasit momentul in care mi-ar pasa ce vei crede tu si restul, si o spun cu respect atata cat se poate impaca cu indiferenta din momentul asta. niciun pic, dar niciun pic de suparare. cross my heart.

Da, frumos... un poem care ma scuteste de efortul oricarei explicatii. Pentru ca este al naibii de greu sa spui lucruri mari, sa chemi miturile si pe zei fara sa faci exces de zel... prin cuvinte aproape obisnuite, calde, intr-o insiruire fireasca... iar Paul face asta aici "in direct" cu noi, cititorii. Asta este... atunci cand este! N-am priceput finalul cu Ana iar imaginea, desi reusita si probabil, draga autorului, eu zic ca putea lipsi fara ca poemul sa sufere o singura zgarietura. Penita de la mine. Andu

multumesc de parere si de invitatie Alina. Nu prea inteleg eu de ce "Foto alaturata" nu ti se pare potrivita. Trebuie cumva sa fie simetrica sau sa aiba fundite si chenar? Sau cum trebuie sa fie ca sa fie "potrivita"? Pai daca programul complet se gaseste la tine in pagina desigur ca cine vrea sa il stie se poate duce acolo sa il citeasca. Acesta este doar un modest anunt pentru o modesta carte. Atit si nimic mai mult. Daca va fi sa fie o carte care se merita nu cred ca trebuie sa ii leg eu clopotei. Am sa pun anuntul pe prima pagina in scurt timp.

Aoleu, săracii mitologi, numai una bucată zeu ameţit le lipsea din coaste! Scuzaţi gafa, insert-ul e de vina, bineînţeles, doar nu eu, ce dacă-s nemâncat de ieri şi mi-o fo' foame! Corectat... şi mulţumiri pentru trasul de mânecă.