dacă tot te-ai băgat ca musca-n lapte făcând un comentariu la comentariu în loc să-ţi spui părerea despre text, îţi propun să-l faci editor pe Bobadil. Te plângeai că toţi editorii te-au părăsit (oare de ce?) şi Bobadil se oferise să ocupe acest post.

Dacă tu crezi că acum cazierul lui literar este curat şi crezi în onestitatea, obiectivitatea şi echilibrul lui mintal, fă-o ! Este o persoană cultivată, inteligentă, are timp liber după cum se vede şi este relativ supus. Ce spui ?

Și tu, Brutus?

lui Virgil îi răspunsesem acum câteva minute, dar cred că mi-a picat răspunsul din mână.
ziceam că, atâta timp cât nu devine text ultra-post-modern, e în regulă... :)

hai să fim serioși! „ceasul iubirii de semeni”, „amiros de duminică”, „din mâini răsar ceruri”, „închid pleoapa vremii”, „vântul despleteşte basmale”, etc..
tu chiar îți poți imagina un astfel de text publicat într-o carte de poezie?

Nu este potrivit Regulamentului sa raspunzi la comentariile din subsolul unui text dar rog iertare in acest caz fiind vorba despre Alma, o persoana pe care o respect. Alina, eu am comentat textul lui Vlad fara legatura cu faptul ca el a facut vreo coperta foarte reusita sau alta, nu contest talentul sau ca grafician. Mi-am expus parerea strict referitoare la abilitatea lui de a manui cuvantul scris in contextul textului pe care l-am citit aici (recomandat). Nu stiu daca e de bine sau de rau... dar mie nu mi-a placut, asta asa e. Textul este inutil prolix (deci prea lung pentru ce are de spus si pentru modul cum o spune) dupa cum am subliniat si mai sus, asta indiferent daca trec pe "permanent off-line" sau nu. Iar comentariile mi le scriu singur... doar textele le mai plagiez de pe la prieteni :-)) Andu.

bravo VT, ai reușit să turburi ceva ape. dar la chestia cu dorul de-acasă ai dat-o-n bară. nyet.

Personal, găsesc finalul acestui “fals interviu” destul de contradictoriu sau lipsit de coerenţă dacă vrei (norocul lui că este fals) şi îţi spun şi de ce.
Zici aşa:
„În dimineaţa următoare, prima lui întrebare va fi artă. Pe scurt, nu te întreba despre artă, fă artă.”
Asta înseamnă că, dacă „prima lui întrebare” naşte artă (în dimineaţa aceea, fireşte) şi prin urmare prima dată a fost cuvântul, care a fost lăsat şi creat de Dumnezeu prin viu grai, nouă, asta însemnează că orice om prin rostirea unei silabe, reuşeşte „să producă” artă? Sau să nu cercetăm şi să credem că suntem cu toţii artişti?
Şi „pe scurt”ca să te citez, de ce să mai fac eu artă dacă printr-o singură rostire a cuvântului reuşesc să fac asta?
Aşadar, să mă trezesc dis de dimineaţă, după ce am citit din Platon toată noaptea, să îmi beau cafeaua în timp ce mă uit la televizor şi la un moment dat să-mi vină în minte o întrebare genială: De ce eu?

mulţumesc, în primul rând, pentru referirea la text. şi mă bucur că ai desluşit prin amalgamul acela, ştii tu, cu toate că nu s-a vrut un "inventar" al poşetei de damă.

am schimbat încadrarea, sper să se potrivească mai bine cu ceea ce transmite textul şi cu exigenţele literare impuse. cred că aşa este bine.

mulţumesc, încă o dată, pentru răbdare şi pentru timpul acordat.

Splendidă această metamorfoză aș numi-o circulară deși dinamica yin/yang e mai potrivită. Adevărat că ultimele versuri par distonante și că poemul își pierde oarecum din suflu însă întorsătura din condei a valențelor semantice este interesantă - până acolo părea a fi doar un alt poem de dragoste.

Pentru că, personal, m-am săturat de invectiva mascată în comentariu literar a acestei useriţe şi pseudoautoare de îngrămădiri de litere; m-am săturat să văd cum se fofileşte printre picioarele altora, doar-doar să mai aibă ocazia să mai împroaşte cu gunoi pe cei pe care i s-a pusa pata; m-am săturat de rozătoare subsoliere, şi asta o spun în general.

Oameni buni, e uşor, copilăresc de uşor să mimăm comentariul pe text, dar, de fapt, să atacăm. Apoi, când ni se răspunde la fel, dar asumat si pe faţă, să ne retragem in spatele a "eu am comentat pe text".

Reacţionez destul de repede. Nu sunt genul care întoarce şi celălalt obraz - am rămas de multă vreme fără nici unul. Iar când mă muşcă de bombeu cineva care se pricepe la fenomen, e una, însă când o analfabetă dovedită îşi dă aere de literată şi, printre rânduri, dă cu mine de pământ, e alta. Tac o dată, tac de două ori, ironizez de trei ori... dar cam atât - că văd că domnişoarei îi devin laitmotiv psihotic.

Deci de aia.

felicitări și pentru această ediție, Alina. O frumoasă tradiție deja. Fac tot posibilul să ajung.

Lucian, să fi fost numai strofa patru și era suficient să fie o poezie frumoasă. Asta nu înseamnă că restul nu e bun, dimpotrivă. Nu știu pe cine ai vrut să zugrăvești dar eu m-am gândit la mama și la bunica mea. Reușită metafora "ochi alabaștri". /O\

ar fi mai fain fara liniute.

nu e ca si cum ai decoji un ou, nu ai prea mult timp de reflectie la astfel de spanzurari (de lustra:) ti se rupa coloana sub greutatea corpului si gata, nu se moare prin asfixiere, asa cum multi isi imagineaza... nici macar orgasmul specific nu este constientizat, ramane doar un mecanism. daca te spanzuri de clanta, insa, se schimba treaba:)
anyway, acestea fiind spuse, astept ceva cu iepuri vii in ilustra camera frigorifica. spleenul din poemul asta nu este pe gustul meu. si cred ca nici pe gustul tau. trust me!
disclaimer: parerea mea