Draga Dorin, este pentru a doua oara aici pe Hermeneia cand fac referire la un nume propriu si prin comm-uri mi se raspunde cu "cine e asta?" de catre oameni de la care nu m-as fi asteptat la asa ceva, ma duc cu gandul la bancul cu nea Nicu la portile raiului il intreaba sf. Petru tu cine esti el zice Ceausescu, pai de unde sa stiu cine esti, uite aici sunt Platon, Newton, Einstein, fiecare mi-a demonstrat cu un crampei din descoperirile lui, zi si tu ceva sa inteleg ca esti tu... la care Ceusescu zice "da ' cine e astia?" iar sf. Petru "aa... Nicule, intra bre..." Prima oara cand Virgil ma intreba cine e Bukovski si acum cand tu ma intrebi cine e Florin Chilian. Acum nu ca ar fi vreo asemanare intre cei doi "nerecunoscuti" sau intre voi doi, astia care nu stiti cine sunt Bukovski si Chilian, dar presupun fie: 1/ ca tu traiesti o viata atat de cu capul intre urechi incat nu stii cine e Florin Chilian 2/ mai mult, nu doar ca nu stii dar nici nu dai si tu asa, ca omul din respect macar pentru mine sa zicem, un search pe google inainte sa-ti iasa asa, o pasarica pe gura 3/ Ori stii prea bine si consideri ca Florin Chilian este un neica nimeni pe langa tine Una dintre ele, care o fi Dorine? Andu
am recepţionat, băieţi, un text destul de solid, cu un final elegant. nu ştiu nimic de fosta Vama Veche, dar nu toată lumea e tobă de carte! mulţumiri.
am rezerve ca acest text poate fi considerat poezie. nu spun ca nu e interesant sau ca nu are un limbaj metaforic dar cred ca ramine doar o proza fantastica
Va rămâne o amintire frumoasă, cu superbele poeme nipone ca reper al fiecărui anotimp în care mă voi afla. Mă bucur mult că pot să am volumul aproape în momentele când cad pe gânduri și simt nevoia să trec cumva dincolo de pojghița subțire a cuvintelor. Iar comorile cu care mă întorc sunt mărturie vie că tu, Mariana, ai scris o carte la hotar de suflet pentru mine și pentru condeierii haiku. Plină de înțelesuri, răsuflă o puritate rară, de preț, prin care m-a cucerit. Felicit cu drag această apariție editorială!
un text care are fior. artistic si atent imbracat in cuvinte. poate unele cuvinte de legatura le-as mai scoate pe ici pe colo dar si poate chiar ultimul vers care suna putin artificial fortat. este un tablou cu un farmec demodat aparte. demodat dar nu pierdut. interesant. e parca un film american din anii '50. dusty and yellow.
corect, Cristina. după mai multe frământări şi căutături pe google am realizat greşala. eu fusesem sigur că înşcolare şi şcolare e acelaşi lucru şi că a plagiariza şi a plagia, de asemenea. am schimbat.
la ultima observaţie nu sunt sigur încă. "ţi-a ieşi"ul ăsta se vrea o formă prescurtată a lui îţi va ieşi. nu-mi place nici forma populară, nici ţi-a ieşit. îl mai las să fermenteze un pic, apoi voi vedea. mulţumesc de trecere şi observaţii.
Katya, cred ca imi va fi greu sa explic cum trebuie de ce mi-a placut atat de mult aceasta poezie. Dar am o usoara banuiala ca nu atat pentru legenda adusa aici, cat pentru ceea intr-adevar se simte foarte puternic in poezie: imaginea Muntelui Athos. Si atat de frumos, fara frustrare, ci cu mintea care a cunoscut coborarea in inima (rugaciunea inimii). Impresionant si curajos "insa ea nu observa asta / ci pur si simplu iese din mormant", fara pretentia de a oferi un raspuns la o problema teologica. Poate doar putin prea explicativ pe alocuri ("nicăieri nu se vorbește despre o egală atracție între penelopa și ulise"). Sper din toata inima ca vei tine cont de rugamintea mea...
interesanta zugravire a "mineralitatii" mortii sau originii noastre din "tarina si cenusa" si asocierea ei cu setea ca un semn perpetuu al adevaratei noastre naturi
am scris despre folosirea diacriticelor deoarece am obsevat că la cel de-al doilea poem al tău postat aici nu le-ai mai folosit. pentru asta am spus că este de preferat folosirea lor. am revenit cu acest comentariu pentru a nu se creea confuzii. Madim
Paul, vreau să te contrazic (cordial) în problema contextului. Nu cu referire la textul lui Virgil, care e remarcabil (cel puţin până la ultimele trei versuri). Poezia adevărată iese din context (este, aceasta, şi situaţia unor texte ale lui Labiş, inclusiv a celor citate). Poezia este sau nu este. Evident că se produce o "mutaţie a valorilor estetice", cum zicea Lovinescu, în sensul că fiecare text comunică intim mai ales cu epoca în care a fost creat, iar pe măsură ce trece timpul devine un bun cultural, presupune o seamă de explicaţii, adică o contextualizare care-i diminuează impactul. Exemplul-limită (dat şi de el) ar fi "Iliada", cu toată figuraţia ei mitologică pe care omul grec o cunoştea îndeaproape aşa cum cunoaştem noi azi mărcile de maşini, aeroporturuile internaţionale sau terminologia internautică. Azi, între noi şi textul homeric stă, necesarmente, un dicţionar mitologic. Dar, nu mai puţin, râmâne şi un sâmbure (deci un ce esenţial) de artă şi de adevăr uman, dincolo de orice context. Pentru că, la urma urmei, în artă (o zice şi Călinescu) nu există progres (în afara unui eventual progres tehnic). Literatura adevărată nu devine nicicum desuetă. E o problemă de opţiune (care ţine şi de un stil al epocii) dacă unii nu mai au antene pentru poezia mai veche. După mine e o atitudine păguboasă, care duce la un epigonism de duzină (epigonismul de grup, de generaţie, de promoţie). Este evident că un automobil îi e superior unei trăsuri (deşi chiar şi asta se poate discuta), dar e dincolo de orice îndoială că Shakespeare nu are egal, deşi de la moartea lui au trecut aproape patru sute de ani.
În al doilea rând, referindu-ne strict la N. Labiş, evident că în poezia lui sunt multe influenţe (şi în Rimbaud sunt). Dar există şi un timbru original.
În al treilea, Labiş nu mai e aproape deloc prezent în manuale, fiind considerat un poet comunist (am analizat destul de sever situaţia lui în eseul meu, dar am încercat, spre deosebire de alţi critici de ultimă oră sau de cei mai vechi care şi-au revopsit pana, să fiu obiectiv).
În al patrulea rând, versurile lui Ţărnea sunt frumoase, dar al doilea text este puternic marcat de stilistica argheziană. Îmi vin în minte, acum, două versuri: "Voiam să pleci, voiam să şi rămâi.../ Ai ascultat de gândul meu dintâi". Seriile opozitive (dar şi sonorităţile) provin, la Ţărnea, din Arghezi. Dar nu lipseşte nici la el nota personală.
Mă rog, discuţia rămâne deschisă, iar Virgil ne va scuza că o desfăşurăm în marginea (sau chiar în afara) textului său. Căci ea poate fi utilă.
A, şi era să uit: e posibil ca eu să-i fi adresat lui Labiş un "domnule", dar asta numai trăind "pe-aceleaşi vremuri" şi întâlnind omul. Aici vorbim, însă, de poet, de un poet care a murit copil şi a cărui creaţie i-a modelat imaginea. Poezia aceasta, în partea ei ce respinge categoric şi apelativul "tovarăşe", refuză şi cuvântul "domn", în favoarea numelui (cf. şi "fii dârz şi luptă, Nicolae!"). Ia să zicem noi "şi mâncam, Nicolae Labiş, mâncam...", în loc de "domnule Labiş" (scorţos, pedant, distant şi rece, dar şi un pic dezagreabil ca fonetică). Pentru că "domnul" poate fi (în alte cazuri) cel care scrie textul, dar nicidecum cel care mănâncă plângând...Dacă lucrurile stau invers, iar noi simţim în text "domnul" care scrie, atunci nu e-n regulă. Ceea ce, pe ici, pe colo, în "Moartea căprioarei" ar putea, din nefericire, să se întâmple...
Scuze dacă am fost cam...profesoral. Şi pentru că, în loc de un comentariu, am realizat un eseu!
ce ți-e și cu genurile și speciile astea literare... eu cred că tu nu numai că nu vezi dar nici nu faci diferența între un aforism și o poezie. ceea ce nu e grav, dar e penibil, la fel ca epitetul la care făceam referire în comentariul anterior. prin urmare sistează un dialog cu mine din considerente evidente. deși cu referințe la Blaga, Nichita și Barbu din întreaga, multa, marea istorie a literaturii universale mă determini să te apreciez pentru naționalismul discursului:) iar întrebările tale: ce e penibil in poezia asta? in poezia lui Barbu exista ceva banal? cred că își aveau contextul pe băncile liceului nu pe Hermeneia, dar hey... nu te lăsa, defulează:) pese. desigur, plecând de la premiza că fiecare om e subiectiv când îți spune că acest text nu e poezie ar fi de-a dreptul generos să se ofere ca model:)
Rafael, dacă nu era ironie, e mai grav... versurile așa tăiate de tine sună atât de aiurea că la prima vedere mi-am spus că nu sunt din poezia mea. M-am liniștit apoi, recitind tot. Încearcă și tu să recitești punând altfel semnele de punctuație... dacă nu, cu adevărat e grav (textul I mean). Mulțumesc de revenire. Și da, poți oricând paria pe imaginația mea.
Da, Paul, iată ,,versurile începute ieri" cum spuneai în poemul precedent :)
S-a meritat să fie terminate. La prima citire liberă, abia am descifrat ultimul vers din cauza unui plâns care m-a surprins. Versurile de mare forţă şi imaginile sugestive mi-au strecurat un dor mare de tinereţe, de liceu, de vremea primelor îndrâgostiri. Nu ştiu de ce, când e vorba de amintirile din liceu, ne amintim cu drag zilele de toamnă.
La a nu mai ştiu câta citire, observ tehnica prin care sentimentul acesta copleşitor uneori, dorul, este bine dozat, discret sugerat.
Încerc să fac o legătură între titlu şi poem, caut fructele din text...la un moment dat tresar la versul ,,strivită și lipsită de rost îmi simt
tinerețea"...Oare ai fi vrut-o cu mai mult rod? Dar nu e plină ea de pere galbene? de struguri... de amintiri, de prieteni, de poezie, de El, cel care le înţelege pe toate? Smochinul nu trebuie tăiat, are atâta rod! :)
La final spun din nou ca tine: uneori plânsul de dor e ca atunci când ,,a murit cel mai drag om de pe pământ".
Pentru forţa poemului, pentru toată ideatica lui, pentru impactul asupra lectorului, mai exact asupra mea, aş vrea să evidenţiez acest poem împreună cu felicitări şi mulţumiri, Paul.
Aa! Nu am înţeles ce e cu vorbele ruseşti :) Or fi vorbe neînţelese ( atunci mai bine erau turceşti ), sau poate sunt un ,,link" către una din limbile străine învăţate în liceu, sau..sau... :)
....Bună seara. Observând că întrebați în stânga și-n dreapta "ce e poezia", textul de mai sus nu mă mai miră. ...Aș vrea să-mi dați un argument pentru care cuvintele de mai sus formează o poezie. Atâț. Pentru că a încheia fraza unde doriți, a vă sări de pe un rând pe altul literele la fel de imprevizibil cun o broască în călduri își sare balta, a structura zece rânduri în trei unități,și mai ales, a folosi ca temă centrală ingeniosul bocet "io scriu fain, fain, da' oamenii "e" răi și nu "vede" talentu' meu" nu e de ajuns pentru a putea încăpea printre corzile lirei. ...Ascuțitoarea n-are peniță, iar lacrima nu e cerneală,.Și vă rog, nu mă întrebați "de ce nu e poezie". E foarte greu să explici cuiva de ce stâlpul din fața sa este un stâlp. Seara bună!
Alina dragă, care este necazul? Cine te-a supărat așa rău? Dacă tu îți imaginezi că eu (sau absolut oricine altcineva) va avea răbdarea (probabil moldovenească) de a urmări 36 de minute de știri doar ca să audă un text scris de e Virgil Titarenco și recitat de Alina Manole timp de 2 minute te înșeli amarnic !!! Gestul este apreciat cu sinceritate dar tot cu sinceritate îți spun că soluția „telem” (era să scriu telemea, sorry !!!) este cel mult aiurea. Nimeni nu face nazuri. La ce să fac nazuri?! La ceva ce nu va avea răbdare să urmărească nimeni? Hai să fim serioși și nu o mai lua așa personal. Virtualia e ceva frumos, nu am spus niciodată altceva. Dar soluția asta video este o gafă. Nu înțeleg de ce le amesteci. Și nimeni nu este cîrcotaș. A fost lăudată Virtualia ad nauseam și s-au oferit penițe cu carul. Numai să poți să le duci acasă. Și nimeni nu s-a supărat și nu a zis nimic. Deci, nu înțeleg de ce trebuie să trîntești cu bîta în baltă cînd cineva face o observație care la urma urmei nici nu este vina Virtualiei. Da, din fața monitorului e simplu, dar nu este ușor. Tot la fel aș putea spune și eu că este ușor să faci un cenaclu o dată la 6 sau 10 luni dar este mai greu să faci și să întreții zilnic un site dinamic cu zeci de membri. Dar, crede-mă, ultimul lucru care mă interesează acum este să îmi flexez mușchii. Mai ales cu tine. Prefer să discutam calm.
Nu prea am priceput secretul. Nu inteleg ce legatura are fiul dumneavoastra cu mine. Si nici cu ceea ce discutam. Si nici nu inteleg ce numiti dumneavoastra "nuantat". Deci pina nu explicati chestiile astea nu prea au rost. Iar daca incercati sa ma comparati cu fiul dumneavoastra inseamna ca ma cunoasteti foarte bine. Chiar nu va dati seama ca faceti asertiuni ridicole? Dar, revenind la oile noastre. Observ ca acum va contraziceti. Ma luati cu domnitorii si cu turcii. (Evident trecem peste faptul ca, cu cit ne "afundam" mai adinc in istorie cu atit ne contaminam de legende mai mult, dar treaca mearga. Putem spune probabil orice despre ei ca sint morti.) Dar oricum, dumneavoastra deci va contraziceti. Adica acum aveti o alta teorie. Nu mai e comunism (ca doar n-o sa il acuzati pe Brincoveanu sau pe Radu cel Frumos de comunism ca ar fi comic), deci nu mai e vorba de comunism ci este vorba de românism. Adica simpaticii nostri români se comporta ca... românii. Sau cam cum s-a comportat societatea romaneasca de vreo 700 - 1000 de ani incoace. Ca dincolo de aia nu mai e decit ceata si legende. Si hai sa va spun bancul. Se zice ca pentru români legea este ca bariera. Adica, la bariera dulaii sar peste ea, cateii se furiseaza pe sub ea. Iar boii, ei bine boii, evident se opresc la bariera. Cu scuze pentru cei cu sensibilitati românești patriotarde.
Văd că fac ce fac și dau peste tine Vladimir. Fără Rotaru și djinii lui. Onorat să fim din nou colegi de năzbâtii virtuale. Poate mai facem ”un cuplet” pentru furtună, uragan... Ca de obicei o poezie marca Negru. Nu am steluțe nici comentarii savante – dar știu ce-mi place.
Acum apar si eu pe aici, uite cum acest conte de montecristo ne stimuleaza imaginatia somatica! Cristi, nu cred ca esti inca la nivelul cerut de o licenta poetica (sa nu-i spun eroare, ca nu e, e clar) de tipul "suntem primul nascut". Aceasta licenta poetica are forta, e chiar cutremuratoare as putea spune... insa ce urmeaza e mult mai jos... setezi un nivel prea mare de asteptare cu acest titlu, parerea mea la fel de sincera. Si nu te lua dupa toti astia care te iau in bete ca Virgil care vede absconsul in spatele casei lui unde altcineva tocmai a tuns iarba sau Dorin care ia o distanta asa, respetabila, de tot ce i se pare ca ar avea purici. Eu iti recomand cu toata sinceritatea sa dai jos jambierele si espadrilele, sa pui pioletul in cui, sa dai rucsacul la spalatorie cu tot ce in el, sa faci un dus fierbinte, sa iei un halat usor pe spate, sa te asezi la comp si sa scrii cu sufletul limpede. Cu drag, Andu
Sa spun drept eu mai degraba as corecta dezacordul din poemul IV "nările pămîntului adulmecă femeile mele rîvnește la ele ca un greiere fărîma de grîu". Entuziasmul e facil, la fel ca si acest gen de text. Lipsa consistentei verbale este apanajul poeziei de mare valoare, insa Emil mai are mult pana acolo. Emil este inconsistent pur si simplu iar uneori sufera si de diaree verbala. Apoi unii (care nu au fost niciodata beti manga) se entuziasmeaza de vorbele lui ca de alte alea. Parerea mea, Bobadil.
nu înțeleg sensul cuvântului "greabăn", iar "limba dimineții" încercă să personalizeze un fenomen natural greu de înțeles. eu aș zice că este vorba depre cădrea stropilor de rouă. de altfel, "frunțile de cenușă" par a fi tot căutări-încercări scriitoricești care, personal, îmi amintesc de imaginația lui bobadil. în ultima strofă observ, ca în oglindă, imaginea ceții dense și a copacului care, sub forma pălmii amintește de mângâierea ierbii, ca un imaginar personaj numit dimineață sau ca o "limbă", care stropește firele ierbii cu rouă. știu că nu sună bine, dar o astfel de imagine mi-a clădit în minte citirea poemului dvoastră. cu respectul cuvenit, mircea nincu.
am studiat problema şi cred că este mai bine ca fiecare participant la concurs care doreşte să îşi publice textul şi în pagina personală să o facă încă o dată şi să încadreze textul ca poezie. textele încadrate în concurs vor rămîne aşa cum sînt încadrate acolo.
Mai am de rumegat acest film fascinant. De acord că este deja un film de referință, un capăt de pod. Spiritul lui este cel din "Dansează cu lupii", dar amănuntele extrapolării sale sunt fabuloase. Și mai are acele toate ingrediente care te fac să simți că uneori ai prefera să părăsești și tu rasa umană, pentru o alta care mai ține la lucruri pe care noi le-am părăsit de mult. Ca mentalitate surclasează "Matrix", ca viziune nu depășește însă nivelul literaturii SF de factură antropologică a unui Orson Scott Card din seria "Jocul lui Ender", dar aceasta pentru că un simplu film nu are timp pentru a se lua la trântă cu literatura. "Sahelu" e legătura, conexiunea dintre suflete, meduzele plutitoare în aer sunt "spiritele pure" care aduc semnele zeității supreme de care superbisima rasă umană râde disprețuitor, ori vrea să extragă mostre pentru cercetare. Munții plutitori conferă înfiorarea descoperirii noilor tărâmuri de negândit. Dar dincolo de toate e un film care ne dovedește că încă nu am murit de tot ca specie și că încă știm să visăm frumos. Filmul reclamă imperios o continuare, dar, pentru a nu se prăbuși, numai un genial tandem scenarist-regizor îl poate păstra cel puțin la aceeași valoare. Dar a dovedit că asta este posibil. E un film care te face să te simți contemporan cu nașterea unor povești dedicate vârstelor din ce în ce mai mature. Acest fenomen poate ridica semne de întrebare, dar poate că tocmai aceasta e rostul celei de-a șaptea arte.
Iti trebuie totusi ceva tupeu ca sa publici un psalm atat de slab eu l-as sterge degraba pana nu se cutremura internetul... dar cine mai citeste ce se scrie pe Hermeneia? Deci OK, lasa-l Virgile aici pe site-ul tau ca e safe nu citeste mai nimeni mamaliga asta iar daca la sfarsit era un semn de intrebare zic... da... a meritat!!! Sa vada lumea cat e de "pesti goi" si "ascunsa lash" Asta ca sa nu mai mentionez navodul de vene rubinii plus desigur SHabatul. Cretinisme la puterea a paishpea. Aferim
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Draga Dorin, este pentru a doua oara aici pe Hermeneia cand fac referire la un nume propriu si prin comm-uri mi se raspunde cu "cine e asta?" de catre oameni de la care nu m-as fi asteptat la asa ceva, ma duc cu gandul la bancul cu nea Nicu la portile raiului il intreaba sf. Petru tu cine esti el zice Ceausescu, pai de unde sa stiu cine esti, uite aici sunt Platon, Newton, Einstein, fiecare mi-a demonstrat cu un crampei din descoperirile lui, zi si tu ceva sa inteleg ca esti tu... la care Ceusescu zice "da ' cine e astia?" iar sf. Petru "aa... Nicule, intra bre..." Prima oara cand Virgil ma intreba cine e Bukovski si acum cand tu ma intrebi cine e Florin Chilian. Acum nu ca ar fi vreo asemanare intre cei doi "nerecunoscuti" sau intre voi doi, astia care nu stiti cine sunt Bukovski si Chilian, dar presupun fie: 1/ ca tu traiesti o viata atat de cu capul intre urechi incat nu stii cine e Florin Chilian 2/ mai mult, nu doar ca nu stii dar nici nu dai si tu asa, ca omul din respect macar pentru mine sa zicem, un search pe google inainte sa-ti iasa asa, o pasarica pe gura 3/ Ori stii prea bine si consideri ca Florin Chilian este un neica nimeni pe langa tine Una dintre ele, care o fi Dorine? Andu
pentru textul : livadă de piersici, cu botoșei albi deam recepţionat, băieţi, un text destul de solid, cu un final elegant. nu ştiu nimic de fosta Vama Veche, dar nu toată lumea e tobă de carte! mulţumiri.
pentru textul : râsul ca o alergare deam rezerve ca acest text poate fi considerat poezie. nu spun ca nu e interesant sau ca nu are un limbaj metaforic dar cred ca ramine doar o proza fantastica
pentru textul : glissando deVa rămâne o amintire frumoasă, cu superbele poeme nipone ca reper al fiecărui anotimp în care mă voi afla. Mă bucur mult că pot să am volumul aproape în momentele când cad pe gânduri și simt nevoia să trec cumva dincolo de pojghița subțire a cuvintelor. Iar comorile cu care mă întorc sunt mărturie vie că tu, Mariana, ai scris o carte la hotar de suflet pentru mine și pentru condeierii haiku. Plină de înțelesuri, răsuflă o puritate rară, de preț, prin care m-a cucerit. Felicit cu drag această apariție editorială!
pentru textul : Karumi deDa, cred că ai dreptate cu forma "en". Fiind obișnuit cu "dans", am avut o reacție ce ține de propriile mele prejudecăți.
pentru textul : La bastide des vagues deun text care are fior. artistic si atent imbracat in cuvinte. poate unele cuvinte de legatura le-as mai scoate pe ici pe colo dar si poate chiar ultimul vers care suna putin artificial fortat. este un tablou cu un farmec demodat aparte. demodat dar nu pierdut. interesant. e parca un film american din anii '50. dusty and yellow.
pentru textul : stau pe malul unui râu trist decorect, Cristina. după mai multe frământări şi căutături pe google am realizat greşala. eu fusesem sigur că înşcolare şi şcolare e acelaşi lucru şi că a plagiariza şi a plagia, de asemenea. am schimbat.
pentru textul : până una alta dela ultima observaţie nu sunt sigur încă. "ţi-a ieşi"ul ăsta se vrea o formă prescurtată a lui îţi va ieşi. nu-mi place nici forma populară, nici ţi-a ieşit. îl mai las să fermenteze un pic, apoi voi vedea. mulţumesc de trecere şi observaţii.
mai sunt typo....textul lasa de dorit, la fel titlul.
pentru textul : Altă rugă în Grădina Ghetsimani deKatya, cred ca imi va fi greu sa explic cum trebuie de ce mi-a placut atat de mult aceasta poezie. Dar am o usoara banuiala ca nu atat pentru legenda adusa aici, cat pentru ceea intr-adevar se simte foarte puternic in poezie: imaginea Muntelui Athos. Si atat de frumos, fara frustrare, ci cu mintea care a cunoscut coborarea in inima (rugaciunea inimii). Impresionant si curajos "insa ea nu observa asta / ci pur si simplu iese din mormant", fara pretentia de a oferi un raspuns la o problema teologica. Poate doar putin prea explicativ pe alocuri ("nicăieri nu se vorbește despre o egală atracție între penelopa și ulise"). Sper din toata inima ca vei tine cont de rugamintea mea...
pentru textul : vorbesc o latină ciudată IV deinteresanta zugravire a "mineralitatii" mortii sau originii noastre din "tarina si cenusa" si asocierea ei cu setea ca un semn perpetuu al adevaratei noastre naturi
pentru textul : אני בולעת את הצמא deam scris despre folosirea diacriticelor deoarece am obsevat că la cel de-al doilea poem al tău postat aici nu le-ai mai folosit. pentru asta am spus că este de preferat folosirea lor. am revenit cu acest comentariu pentru a nu se creea confuzii. Madim
pentru textul : Rămân gol deferește-te de Vadim! a.k.a. V.C. Tudor după/conform Luca Pițu.
pentru textul : pentru că uiţi ce ai mâncat aseară desau antrenează-te:)
Paul, vreau să te contrazic (cordial) în problema contextului. Nu cu referire la textul lui Virgil, care e remarcabil (cel puţin până la ultimele trei versuri). Poezia adevărată iese din context (este, aceasta, şi situaţia unor texte ale lui Labiş, inclusiv a celor citate). Poezia este sau nu este. Evident că se produce o "mutaţie a valorilor estetice", cum zicea Lovinescu, în sensul că fiecare text comunică intim mai ales cu epoca în care a fost creat, iar pe măsură ce trece timpul devine un bun cultural, presupune o seamă de explicaţii, adică o contextualizare care-i diminuează impactul. Exemplul-limită (dat şi de el) ar fi "Iliada", cu toată figuraţia ei mitologică pe care omul grec o cunoştea îndeaproape aşa cum cunoaştem noi azi mărcile de maşini, aeroporturuile internaţionale sau terminologia internautică. Azi, între noi şi textul homeric stă, necesarmente, un dicţionar mitologic. Dar, nu mai puţin, râmâne şi un sâmbure (deci un ce esenţial) de artă şi de adevăr uman, dincolo de orice context. Pentru că, la urma urmei, în artă (o zice şi Călinescu) nu există progres (în afara unui eventual progres tehnic). Literatura adevărată nu devine nicicum desuetă. E o problemă de opţiune (care ţine şi de un stil al epocii) dacă unii nu mai au antene pentru poezia mai veche. După mine e o atitudine păguboasă, care duce la un epigonism de duzină (epigonismul de grup, de generaţie, de promoţie). Este evident că un automobil îi e superior unei trăsuri (deşi chiar şi asta se poate discuta), dar e dincolo de orice îndoială că Shakespeare nu are egal, deşi de la moartea lui au trecut aproape patru sute de ani.
pentru textul : domnule Labiș deÎn al doilea rând, referindu-ne strict la N. Labiş, evident că în poezia lui sunt multe influenţe (şi în Rimbaud sunt). Dar există şi un timbru original.
În al treilea, Labiş nu mai e aproape deloc prezent în manuale, fiind considerat un poet comunist (am analizat destul de sever situaţia lui în eseul meu, dar am încercat, spre deosebire de alţi critici de ultimă oră sau de cei mai vechi care şi-au revopsit pana, să fiu obiectiv).
În al patrulea rând, versurile lui Ţărnea sunt frumoase, dar al doilea text este puternic marcat de stilistica argheziană. Îmi vin în minte, acum, două versuri: "Voiam să pleci, voiam să şi rămâi.../ Ai ascultat de gândul meu dintâi". Seriile opozitive (dar şi sonorităţile) provin, la Ţărnea, din Arghezi. Dar nu lipseşte nici la el nota personală.
Mă rog, discuţia rămâne deschisă, iar Virgil ne va scuza că o desfăşurăm în marginea (sau chiar în afara) textului său. Căci ea poate fi utilă.
A, şi era să uit: e posibil ca eu să-i fi adresat lui Labiş un "domnule", dar asta numai trăind "pe-aceleaşi vremuri" şi întâlnind omul. Aici vorbim, însă, de poet, de un poet care a murit copil şi a cărui creaţie i-a modelat imaginea. Poezia aceasta, în partea ei ce respinge categoric şi apelativul "tovarăşe", refuză şi cuvântul "domn", în favoarea numelui (cf. şi "fii dârz şi luptă, Nicolae!"). Ia să zicem noi "şi mâncam, Nicolae Labiş, mâncam...", în loc de "domnule Labiş" (scorţos, pedant, distant şi rece, dar şi un pic dezagreabil ca fonetică). Pentru că "domnul" poate fi (în alte cazuri) cel care scrie textul, dar nicidecum cel care mănâncă plângând...Dacă lucrurile stau invers, iar noi simţim în text "domnul" care scrie, atunci nu e-n regulă. Ceea ce, pe ici, pe colo, în "Moartea căprioarei" ar putea, din nefericire, să se întâmple...
Scuze dacă am fost cam...profesoral. Şi pentru că, în loc de un comentariu, am realizat un eseu!
ce ți-e și cu genurile și speciile astea literare... eu cred că tu nu numai că nu vezi dar nici nu faci diferența între un aforism și o poezie. ceea ce nu e grav, dar e penibil, la fel ca epitetul la care făceam referire în comentariul anterior. prin urmare sistează un dialog cu mine din considerente evidente. deși cu referințe la Blaga, Nichita și Barbu din întreaga, multa, marea istorie a literaturii universale mă determini să te apreciez pentru naționalismul discursului:) iar întrebările tale: ce e penibil in poezia asta? in poezia lui Barbu exista ceva banal? cred că își aveau contextul pe băncile liceului nu pe Hermeneia, dar hey... nu te lăsa, defulează:) pese. desigur, plecând de la premiza că fiecare om e subiectiv când îți spune că acest text nu e poezie ar fi de-a dreptul generos să se ofere ca model:)
pentru textul : aforism dezile de moină -
din ultimul ţurţure
picură soare
în rigola tulbure
spălând cenuşa din zori
zile de moină -
din ultimul ţurţure
picură soare
lăsând stropi de lumină
în coroana salciei
De data aceasta am încercat să completez în fir continuu, păstrând un singur kireji după primul vers.
pentru textul : Renga deRafael, dacă nu era ironie, e mai grav... versurile așa tăiate de tine sună atât de aiurea că la prima vedere mi-am spus că nu sunt din poezia mea. M-am liniștit apoi, recitind tot. Încearcă și tu să recitești punând altfel semnele de punctuație... dacă nu, cu adevărat e grav (textul I mean). Mulțumesc de revenire. Și da, poți oricând paria pe imaginația mea.
pentru textul : Piața norilor deDa, Paul, iată ,,versurile începute ieri" cum spuneai în poemul precedent :)
S-a meritat să fie terminate. La prima citire liberă, abia am descifrat ultimul vers din cauza unui plâns care m-a surprins. Versurile de mare forţă şi imaginile sugestive mi-au strecurat un dor mare de tinereţe, de liceu, de vremea primelor îndrâgostiri. Nu ştiu de ce, când e vorba de amintirile din liceu, ne amintim cu drag zilele de toamnă.
La a nu mai ştiu câta citire, observ tehnica prin care sentimentul acesta copleşitor uneori, dorul, este bine dozat, discret sugerat.
Încerc să fac o legătură între titlu şi poem, caut fructele din text...la un moment dat tresar la versul ,,strivită și lipsită de rost îmi simt
tinerețea"...Oare ai fi vrut-o cu mai mult rod? Dar nu e plină ea de pere galbene? de struguri... de amintiri, de prieteni, de poezie, de El, cel care le înţelege pe toate? Smochinul nu trebuie tăiat, are atâta rod! :)
La final spun din nou ca tine: uneori plânsul de dor e ca atunci când ,,a murit cel mai drag om de pe pământ".
Pentru forţa poemului, pentru toată ideatica lui, pentru impactul asupra lectorului, mai exact asupra mea, aş vrea să evidenţiez acest poem împreună cu felicitări şi mulţumiri, Paul.
Aa! Nu am înţeles ce e cu vorbele ruseşti :) Or fi vorbe neînţelese ( atunci mai bine erau turceşti ), sau poate sunt un ,,link" către una din limbile străine învăţate în liceu, sau..sau... :)
pentru textul : eu mă închin în fața pomului cu fructe deMulţumesc!
pentru textul : Portret cu bătrân în prag de....Bună seara. Observând că întrebați în stânga și-n dreapta "ce e poezia", textul de mai sus nu mă mai miră. ...Aș vrea să-mi dați un argument pentru care cuvintele de mai sus formează o poezie. Atâț. Pentru că a încheia fraza unde doriți, a vă sări de pe un rând pe altul literele la fel de imprevizibil cun o broască în călduri își sare balta, a structura zece rânduri în trei unități,și mai ales, a folosi ca temă centrală ingeniosul bocet "io scriu fain, fain, da' oamenii "e" răi și nu "vede" talentu' meu" nu e de ajuns pentru a putea încăpea printre corzile lirei. ...Ascuțitoarea n-are peniță, iar lacrima nu e cerneală,.Și vă rog, nu mă întrebați "de ce nu e poezie". E foarte greu să explici cuiva de ce stâlpul din fața sa este un stâlp. Seara bună!
pentru textul : să respir deAlina dragă, care este necazul? Cine te-a supărat așa rău? Dacă tu îți imaginezi că eu (sau absolut oricine altcineva) va avea răbdarea (probabil moldovenească) de a urmări 36 de minute de știri doar ca să audă un text scris de e Virgil Titarenco și recitat de Alina Manole timp de 2 minute te înșeli amarnic !!! Gestul este apreciat cu sinceritate dar tot cu sinceritate îți spun că soluția „telem” (era să scriu telemea, sorry !!!) este cel mult aiurea. Nimeni nu face nazuri. La ce să fac nazuri?! La ceva ce nu va avea răbdare să urmărească nimeni? Hai să fim serioși și nu o mai lua așa personal. Virtualia e ceva frumos, nu am spus niciodată altceva. Dar soluția asta video este o gafă. Nu înțeleg de ce le amesteci. Și nimeni nu este cîrcotaș. A fost lăudată Virtualia ad nauseam și s-au oferit penițe cu carul. Numai să poți să le duci acasă. Și nimeni nu s-a supărat și nu a zis nimic. Deci, nu înțeleg de ce trebuie să trîntești cu bîta în baltă cînd cineva face o observație care la urma urmei nici nu este vina Virtualiei. Da, din fața monitorului e simplu, dar nu este ușor. Tot la fel aș putea spune și eu că este ușor să faci un cenaclu o dată la 6 sau 10 luni dar este mai greu să faci și să întreții zilnic un site dinamic cu zeci de membri. Dar, crede-mă, ultimul lucru care mă interesează acum este să îmi flexez mușchii. Mai ales cu tine. Prefer să discutam calm.
pentru textul : Virtualia XIII - mulţumiri, mirări şi poezie la Iaşi deda e trist, nu am gasit cheia "potrivita"... nu era la locul ei sub presul de la intrare.
pentru textul : legendă cu oameni de rând deNu prea am priceput secretul. Nu inteleg ce legatura are fiul dumneavoastra cu mine. Si nici cu ceea ce discutam. Si nici nu inteleg ce numiti dumneavoastra "nuantat". Deci pina nu explicati chestiile astea nu prea au rost. Iar daca incercati sa ma comparati cu fiul dumneavoastra inseamna ca ma cunoasteti foarte bine. Chiar nu va dati seama ca faceti asertiuni ridicole? Dar, revenind la oile noastre. Observ ca acum va contraziceti. Ma luati cu domnitorii si cu turcii. (Evident trecem peste faptul ca, cu cit ne "afundam" mai adinc in istorie cu atit ne contaminam de legende mai mult, dar treaca mearga. Putem spune probabil orice despre ei ca sint morti.) Dar oricum, dumneavoastra deci va contraziceti. Adica acum aveti o alta teorie. Nu mai e comunism (ca doar n-o sa il acuzati pe Brincoveanu sau pe Radu cel Frumos de comunism ca ar fi comic), deci nu mai e vorba de comunism ci este vorba de românism. Adica simpaticii nostri români se comporta ca... românii. Sau cam cum s-a comportat societatea romaneasca de vreo 700 - 1000 de ani incoace. Ca dincolo de aia nu mai e decit ceata si legende. Si hai sa va spun bancul. Se zice ca pentru români legea este ca bariera. Adica, la bariera dulaii sar peste ea, cateii se furiseaza pe sub ea. Iar boii, ei bine boii, evident se opresc la bariera. Cu scuze pentru cei cu sensibilitati românești patriotarde.
pentru textul : Mitul lui Sisif deVăd că fac ce fac și dau peste tine Vladimir. Fără Rotaru și djinii lui. Onorat să fim din nou colegi de năzbâtii virtuale. Poate mai facem ”un cuplet” pentru furtună, uragan... Ca de obicei o poezie marca Negru. Nu am steluțe nici comentarii savante – dar știu ce-mi place.
pentru textul : Doi deAcum apar si eu pe aici, uite cum acest conte de montecristo ne stimuleaza imaginatia somatica! Cristi, nu cred ca esti inca la nivelul cerut de o licenta poetica (sa nu-i spun eroare, ca nu e, e clar) de tipul "suntem primul nascut". Aceasta licenta poetica are forta, e chiar cutremuratoare as putea spune... insa ce urmeaza e mult mai jos... setezi un nivel prea mare de asteptare cu acest titlu, parerea mea la fel de sincera. Si nu te lua dupa toti astia care te iau in bete ca Virgil care vede absconsul in spatele casei lui unde altcineva tocmai a tuns iarba sau Dorin care ia o distanta asa, respetabila, de tot ce i se pare ca ar avea purici. Eu iti recomand cu toata sinceritatea sa dai jos jambierele si espadrilele, sa pui pioletul in cui, sa dai rucsacul la spalatorie cu tot ce in el, sa faci un dus fierbinte, sa iei un halat usor pe spate, sa te asezi la comp si sa scrii cu sufletul limpede. Cu drag, Andu
pentru textul : Suntem primul născut deSa spun drept eu mai degraba as corecta dezacordul din poemul IV "nările pămîntului adulmecă femeile mele rîvnește la ele ca un greiere fărîma de grîu". Entuziasmul e facil, la fel ca si acest gen de text. Lipsa consistentei verbale este apanajul poeziei de mare valoare, insa Emil mai are mult pana acolo. Emil este inconsistent pur si simplu iar uneori sufera si de diaree verbala. Apoi unii (care nu au fost niciodata beti manga) se entuziasmeaza de vorbele lui ca de alte alea. Parerea mea, Bobadil.
pentru textul : alte cinci poeme de dragoste denu înțeleg sensul cuvântului "greabăn", iar "limba dimineții" încercă să personalizeze un fenomen natural greu de înțeles. eu aș zice că este vorba depre cădrea stropilor de rouă. de altfel, "frunțile de cenușă" par a fi tot căutări-încercări scriitoricești care, personal, îmi amintesc de imaginația lui bobadil. în ultima strofă observ, ca în oglindă, imaginea ceții dense și a copacului care, sub forma pălmii amintește de mângâierea ierbii, ca un imaginar personaj numit dimineață sau ca o "limbă", care stropește firele ierbii cu rouă. știu că nu sună bine, dar o astfel de imagine mi-a clădit în minte citirea poemului dvoastră. cu respectul cuvenit, mircea nincu.
pentru textul : verdegri deam studiat problema şi cred că este mai bine ca fiecare participant la concurs care doreşte să îşi publice textul şi în pagina personală să o facă încă o dată şi să încadreze textul ca poezie. textele încadrate în concurs vor rămîne aşa cum sînt încadrate acolo.
pentru textul : Rezultatele Concursului de Poezie „Astenie de primăvară – Hermeneia 2010” - Hermeneia Live Online deMai am de rumegat acest film fascinant. De acord că este deja un film de referință, un capăt de pod. Spiritul lui este cel din "Dansează cu lupii", dar amănuntele extrapolării sale sunt fabuloase. Și mai are acele toate ingrediente care te fac să simți că uneori ai prefera să părăsești și tu rasa umană, pentru o alta care mai ține la lucruri pe care noi le-am părăsit de mult. Ca mentalitate surclasează "Matrix", ca viziune nu depășește însă nivelul literaturii SF de factură antropologică a unui Orson Scott Card din seria "Jocul lui Ender", dar aceasta pentru că un simplu film nu are timp pentru a se lua la trântă cu literatura. "Sahelu" e legătura, conexiunea dintre suflete, meduzele plutitoare în aer sunt "spiritele pure" care aduc semnele zeității supreme de care superbisima rasă umană râde disprețuitor, ori vrea să extragă mostre pentru cercetare. Munții plutitori conferă înfiorarea descoperirii noilor tărâmuri de negândit. Dar dincolo de toate e un film care ne dovedește că încă nu am murit de tot ca specie și că încă știm să visăm frumos. Filmul reclamă imperios o continuare, dar, pentru a nu se prăbuși, numai un genial tandem scenarist-regizor îl poate păstra cel puțin la aceeași valoare. Dar a dovedit că asta este posibil. E un film care te face să te simți contemporan cu nașterea unor povești dedicate vârstelor din ce în ce mai mature. Acest fenomen poate ridica semne de întrebare, dar poate că tocmai aceasta e rostul celei de-a șaptea arte.
pentru textul : AVATAR deIti trebuie totusi ceva tupeu ca sa publici un psalm atat de slab eu l-as sterge degraba pana nu se cutremura internetul... dar cine mai citeste ce se scrie pe Hermeneia? Deci OK, lasa-l Virgile aici pe site-ul tau ca e safe nu citeste mai nimeni mamaliga asta iar daca la sfarsit era un semn de intrebare zic... da... a meritat!!! Sa vada lumea cat e de "pesti goi" si "ascunsa lash" Asta ca sa nu mai mentionez navodul de vene rubinii plus desigur SHabatul. Cretinisme la puterea a paishpea. Aferim
pentru textul : psalm deun gest nobil. de unde se vede că barierele religioase ori de altă natură pot fi transparente.
pentru textul : a murit steve jobs dePagini