Uneori, fără să conștientizăm, amintirile, retrăirile devin poezie nescrisă. Alteori, ca în cazul de față, poezia se scrie aproape singură când penița cunoaște poteca artei cuvântului.
E un poem aproape perfect :) și care stârnește o emoție autentică.
Mi-au plăcut toate cele trei părți: prima și ultima pentru sugestie și cea din mijloc pentru idee.
Remarc: „din mână nu mai răsare creștetul meu
ci doar o furnică mare roșie
care îi sărută palma pe dinăuntru”
Titlul pare simplu, dar e tocmai acea simplitate de care e nevoie când redevenim copii.
Mi-au plăcut mult poemele cu nr. 4, 7, 11, 12, 14, 16, 17 pentru versurile:
4.
lăsând stropi de lumină
în coroana salciei (Cristina Moldoveanu)
7.
nopți fără nicio noimă
somn adânc paradoxal (Andu Moldovan)
11.
pe mieii care zburdă
spre ultimul lor paşte (Gongu Viorel)
12.
genele viu atârnă
perdea peste chipul trist (Silvia Bitere)
14.
ţipăt straniu de cocori
condamnaţi la zbor albit (Dorina Neculce)
16.
noaptea îngheață la loc
în el lumina lunii (Virgil Titarenco)
17.
pe câmpii de mătase
scheletul zăpezilor (Nicholas Dinu)
Fiecare dintre ele m-a surprins prin imaginile create: fie prin contrastul cu versurile date, fie prin sugerarea unei legături de cauzalitate cu acestea, fie prin întregirea conturului unui tablou din natură. Mulțumiri și felicitări!
(Dintre încercările mele, dacă ar fi să mă detașez total, deși e greu, primul poem e unul în al cărui mesaj cred mult.)
Mă bucur că ți-au plăcut versurile astea, le pun la presat și pe ele. Cât despre haină: știi că ea îl face pe om...da* numai până deschide gura... să zică(nu să fumeze havana!)
nu dragul meu, desi evident ca se poate interpreta si asa, dar era o ironie fina la P.S.-ul lui Dorin. Cit despre mine, zimbesc mai Andule, zimbesc. A fost o vreme cind ma ametea si pe mine criza de semnificatie. Intre timp m-am mai imblinzit. Sau cel putin asa se vede de la mine. Zimbesc.
Păi, unii încă te mai iubim. Cînd nu te vom mai iubi vom înceta să fim. Passion și tristețe și gingășie, toate la un loc? Doar pe Kilimanjaro. Mi-a plăcut mult poemul tău, ca mesaj și ca spunere, sinceră, directă, profundă !
Nu este simplu. Mă pregătesc să fac „saltul” în Buddhism. Am un material imens, strȃns în timp, care încă mai „dospește”. Sper să nu mai treacă prea mult timp pȃnă să intre la „copt”. Odată cu intrarea în acest alt context cultural, voi încerca să fac legătura și cu cel anterior pentru a pune în evidență unele dintre caracteristicile care să creioneze începutul punerii în evidență a „invarianților” nucleului „dur” al esoterismului transcultural. Și care, sper, să se rotunjescă, din ce în ce mai bine, pe măsură ce voi face și pașii următori spre sufismul islamic ca, în final să ajung în Europa. Mă vor ține puterile? Nu știu. Dar merită să încerc. Și fără să mă întind prea mult (ca spațiu) în fiecare text ce-l voi produce pas cu pas, păstrȃnd numai ceea ce mi se va părea a fi esențial. Fără a deveni, la rȃndul meu, „esoteric”. Iar faptul că acest prim text introductiv pare a fi (cu cei care am stat de vorbă și l-au parcurs) relativ clar și, tot relativ, ușor de înțeles, îmi dă oarece speranțe. Aici vreau să vorbesc de ceea ce îmi stă în permanență în minte. Cȃnd ești tȃnăr, ești nerăbdător. Pentru că ce-ai în spate îți creează impresia că tot atȃt e și în față. Și că timpul nu-ți ajunge. Cȃnd îmbătrȃnești, lucrurile se întȃmplă similar. Dar cu diferențe. Ȋți faci planuri pe timp îndelugat. E absurd în ambele situații. Acum, fiind în cea de a doua…Dar marită să risc. De dragul riscului. De dragul jocului. De dragul mizei. Pentru că….Pentru că, prin ceața de acum, mi se pare a întrezări „ceva”. Și anume că se face o confuzie regretabilă între „postmodern” – ca perioada in care am intrat – și potmodernism care constituie numai o tendință în cadrul acestei perioade. Confuzie similară cu cea făcută între modern (tot ca perioada) și modernism ca tendință. Și aceasta deoarece nu se poate confunda „modernismul” de sorginte iluministă (ca doctrina oficială filosofico-științifică cu reflectare și în artă) cu modernul care, pe lȃngă „modernism” mai include o serie întreagă de alte tendințe (mă refer doar la arta): romantism, expresionism, impresionism, suprarealism, dadaism, futurism si alte „isme” inclusiv așa zisul „realism magic”, unele dintre ele chiar minȃnd modernismul (atat artistic cȃt si doctrinar dpdv filosofico-științific), altele întărindu-l; precum si un curent subteran al Sacralității (transculturale) „esoterică”, căutat a fi ocultat dar care nu s-a reușit a fi distrus. Tot așa și in postmodernitate. Căci și aici pot fi identificate cel puțin urmatoare trei tendințe: postmodernismul care nu este altceva decȃt un modernism întȃrziat, in agonie, New Ageu-l (un ocultism exoterico-magic sincretic) si cel al Sacralității esoterice transcultutale. Ultima, ținută atȃta timp sub presiune, începe acum să iasă la suprafață din ce in ce mai evident și cred ca va face erupție nu prea tȃrziu, aceasta fiind „marca” și speranța ce va reprezenta postmodernitatea in final. Gȃnduri….Gȃnduri…. Ce ar fi să se înhame și alții la un asemenea „proiect” (cu cȃțilva chiar am vorbit și sunt de acord). E un război prea mare pentru posibilitățile mele (în scădere) de Don Quijote hirsut. Ce aș putea oferi? Posibilitatea publicării (prin relațiile pe care le am) într-o editură ca lumea, inclusiv d.p.d.v. al promoției, în măsura în care ce ar ieși să fie tot „ca lumea”.
în acest tip de poeme, numai de fluiditate nu poate fi vorba Ottilia, cât de muzicalitate!
Mariana, cu sufletul tău ai împodobit un poem trist.
Virgil, cred că ai înțeles că nu vreau să îl scol din morți pe Bacovia (evident nici nu aș putea), nu înțeleg ce e în capul tău când zici: zornăitor. Și cred că nu ești deloc interesat să pari bobadilic. Aceste poeme sunt scrise în tipar și atmosferă bacoviene (ca să o iau pe scurtătură) cu implicarea emoțională a mea. De aici și dreptul de a le semna.
Remarc versurile: "neantul acesta are o calitate se multiplică se reduce la absurd" (deși, matematic, sunt două "calități") "Salonul 22" e al doilea salon de la etajul 2? (atunci e "deux deux"). Pare de un alb întunecat poemul tău, estompat, aproape transparent. Finalul e prea abrupt, prin "locul meu".
întrebarea mea este, chiar nu vă deranjează să confundaţi manelele cu poezia? sper să nu supere întrebarea dar am senzaţia (citind textul de mai sus) că nu distingeţi intre cele două.
Atmosfera este originală, crede că nu am întâlnit la tine până acum un poem atât de pulsional, chiar dacă este secundarizat și metaforizat până la abstractizare. Aș avea însă ceva de spus d.p.v. tehnic: - primele 2 versuri încep cu "îmi", cred că ai putea modifica versul doi, fără a schimba ideea: (ex: "sângele sleit îmi miroase") - acel nedesăvârșit cred că este în plus, cât timp apare adverbul "încă" și în alăturarea "ling nedesăvârșit" pare forțat. - versul 3 strofa a doua: "secundarele_le", de evitat asemenea repetiții. Poți modifica, de ex: "secundarele doar le-am făcut din lemn proaspăt" - în a treia strofă ceva rămâne cumva vag atribuit: cine arde mocnit: tu, adăpostul, timpul? Cred că subtitlul putea lipsi, pare să fie în afara contextului, deși înțeleg cu ce se acordează. În ansamblu, un "joc secund", cu urme de imagini și stări primare ce pot fi prelucrabile încă, autoarea fiind un iscusit Olar al cuvintelor vii.
Sapphire - ete ce sa spun :) Eu ma pun de obicei in pielea cititorului atunci cand scriu ceva si de ce nu (?!) ma autocritic, nimeni nu poate sa-mi impuna sa nu ma comentez singur ... si inca ceva - nota respectiva nu facea parte din text, era o mentiune referitoare la pronuntarea unui cuvant ... sau crezi ca asta era cheia pe care trebuia s-o descoperi ca cititor? Am vazut comentariul tau aproape "inutil". Data viitoare as prefera sa te referi direct la text si nu la comentariile de sub el, te rog! Andu, ma bucur ca te regasesc, m-am abonat si eu la scrierile tale:) Va multumesc ca ati trecut pe aici! Cu respect Ion Nimerencu
Domnule Paul Blaj, acesta mi se pare un poem foarte reușit. Are o foarte mare "densitate" lirică, e construit inteligent și conține sintagme memorabile: "ascultând wayman tisdale îmi zic că i-ar sta bine cu el / peretelui din fața patului simplu, ca un coșciug literar"; "mă retrag mereu din lume pentru a-i observa ridurile"; ce sumbru să ai rol de cortină... într-o lume fără piese de teatru. Felicitări!
Mai poposesc puțin vis-a-vis de ceea ce a spus Ramona, căreia îi urez bun revenit, chiar dacă e "cu susu-n jos". Eu n-am văzut șine încinse... Altfel: a ploua pe șine goale de tren mi s-a părut o imagine reușită, consonantă, a unei solitudini ori înstrăinări, ori pur și simplu a unui drum fără țintă. E interesant cum a rezonat acest vers abrupt, final, cu tot ceea ce poetul a construit mai sus. Apoi, însăși ploaia, care brusc se dovedește a face corp comun cu trenul, cu gara, cu plictiseala, cu fumul, ploaia așadar împrumută calitatea cea mai banală a șinelor de tren: devine de fier. Nu e chiar o metonimie limpede, adică o inversiune a categoriilor logice, este acel împrumut între două noțiuni, pe care (doar) poetul le (poate) aduce atât de subtil împreună. Asta am apreciat în primul rând. Nu e la îndemâna oricui, iar aici reușita este deplină.
Imi plac povestile tale Elia si daca as mai avea un copil de scoala primara (am avut unul candva, o fata, acum vreo zece ani, acum ma uit la ea inalta si frumoasa si vorbim despre pink floyd, astronomie si cambridge) i-as citi povestile tale, cred ca le-ar sta foarte bine intr-o carte cu coperti luminoase. Andu
Scrumurile lui Dăncuș sunt anevoie digerabile. Greu se apropie comentatorii. Ai spune că cenușa va fi ușor de dat deoparte, și că o să vezi. Dar nu e așa. "Scrumul" lui Dăncuș nu e simplu și nu e ușor. Nu e praf în ochi. Formele înseși ale poemelor intră greu în capetele noastre, și vin întotdeauna din niște mult alambicate labirinturi lăuntrice. Așa vede el lumea, oameni debusolați printre "enorme piane gravide". Cafeaua e "invalidă", geamul maltratează stele polare, "Scrum IV" încheindu-se cu o imperioasă nevoie de a te spăla pe mâini de toate acestea. Prin "scrum", prin "praf și pulbere" autorul încearcă o depășire a condiției umane, acompaniată totodată și de o deplângere a ei. E o omenire care abia așteaptă duminica pentru o nouă văitare. Cuvintele lui sunt mici, sunt "furnici", el e un "cerșetor sărac", singurul astfel. Viziunile lui sunt fără excepție apocaliptice. Există în textele sale un sfârșit perpetuu al lumii, iar re-facerea ei parcă nu se încheagă nicicum. Ca o soluție apare povestirea aceleași povești, mereu și mereu de la capăt, "după după ce totul totul a fost spus", iar și iar aceeași poveste. De parcă nu mai poți să ieși din scrumul ăsta al lui Dăncuș. Și suntem la al șaselea strat.
- îmi place modul în care ai formulat enumerația din prima strofă
- „recepția sufletului tău”, „scara de gânduri” mi se par puțin cam „prețioase”, chiar pompoase aș spune
- un text cam lipsit de „zvâc”
Persoane lipsite de experiența religioasă,creștină sunt plictisite de derularea unui timp ciclic, caracterizat prin număr de zile, luni, ani, fără un scop anume, fără responsabilități sumate.Apa stătută a libertinajului sexual nu mai îmbie.Totul este searbăd Cam asa vad eu lucrurile. hialin: Am corectat, mă mai gandesc la text. mulțumesc
in opinia mea, Andu Moldovan si-a exprimat (cam neargumentat, ce-i drept) o parere despte textul (!) tau - nu tocmai magulitoare, cei drept. i-ai raspuns cu un atac la persoana. folosind un vocabular care nu-si are locul, aici. considera-te, te rog, avertizat.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Uneori, fără să conștientizăm, amintirile, retrăirile devin poezie nescrisă. Alteori, ca în cazul de față, poezia se scrie aproape singură când penița cunoaște poteca artei cuvântului.
E un poem aproape perfect :) și care stârnește o emoție autentică.
Mi-au plăcut toate cele trei părți: prima și ultima pentru sugestie și cea din mijloc pentru idee.
Remarc:
„din mână nu mai răsare creștetul meu
ci doar o furnică mare roșie
care îi sărută palma pe dinăuntru”
Titlul pare simplu, dar e tocmai acea simplitate de care e nevoie când redevenim copii.
pentru textul : dezmierdare deMi-au plăcut mult poemele cu nr. 4, 7, 11, 12, 14, 16, 17 pentru versurile:
4.
lăsând stropi de lumină
în coroana salciei
(Cristina Moldoveanu)
7.
nopți fără nicio noimă
somn adânc paradoxal
(Andu Moldovan)
11.
pe mieii care zburdă
spre ultimul lor paşte
(Gongu Viorel)
12.
genele viu atârnă
perdea peste chipul trist
(Silvia Bitere)
14.
ţipăt straniu de cocori
condamnaţi la zbor albit
(Dorina Neculce)
16.
noaptea îngheață la loc
în el lumina lunii
(Virgil Titarenco)
17.
pe câmpii de mătase
scheletul zăpezilor
(Nicholas Dinu)
Fiecare dintre ele m-a surprins prin imaginile create: fie prin contrastul cu versurile date, fie prin sugerarea unei legături de cauzalitate cu acestea, fie prin întregirea conturului unui tablou din natură. Mulțumiri și felicitări!
pentru textul : Renga - picuri de soare de(Dintre încercările mele, dacă ar fi să mă detașez total, deși e greu, primul poem e unul în al cărui mesaj cred mult.)
Da, si mie imi place dottore nexus, insa versurile tale m-au dus cu gandul in universul lui ghigiu, deci mai aproape de gellu. Asa a fos sa fie. Andu
pentru textul : diary of a dream deMă bucur că ți-au plăcut versurile astea, le pun la presat și pe ele. Cât despre haină: știi că ea îl face pe om...da* numai până deschide gura... să zică(nu să fumeze havana!)
pentru textul : (Mă vezi treci atât de aproape ne vezi) deFoarte frumos text; o poezie de fapt, după formă, plină de un conţinut profund şi o metaforică sugestivă cu nuanţe filozofice. Mi-a plăcut.
pentru textul : uneori depărerea mea este că textul acesta ar fi putut fi mult mai bun dacă ar fi fost mai concentrat și mai scurt
pentru textul : în cădere liberă denu dragul meu, desi evident ca se poate interpreta si asa, dar era o ironie fina la P.S.-ul lui Dorin. Cit despre mine, zimbesc mai Andule, zimbesc. A fost o vreme cind ma ametea si pe mine criza de semnificatie. Intre timp m-am mai imblinzit. Sau cel putin asa se vede de la mine. Zimbesc.
pentru textul : some rule rules some rules dePăi, unii încă te mai iubim. Cînd nu te vom mai iubi vom înceta să fim. Passion și tristețe și gingășie, toate la un loc? Doar pe Kilimanjaro. Mi-a plăcut mult poemul tău, ca mesaj și ca spunere, sinceră, directă, profundă !
pentru textul : pe himalaya zăpezile sunt galbene de„pînă pe sus” a fost o eroare de editare. mulțumesc pentru atenționare. s-a vrut „pînă sus”.
pentru textul : copacul dinăuntru deNu este simplu. Mă pregătesc să fac „saltul” în Buddhism. Am un material imens, strȃns în timp, care încă mai „dospește”. Sper să nu mai treacă prea mult timp pȃnă să intre la „copt”. Odată cu intrarea în acest alt context cultural, voi încerca să fac legătura și cu cel anterior pentru a pune în evidență unele dintre caracteristicile care să creioneze începutul punerii în evidență a „invarianților” nucleului „dur” al esoterismului transcultural. Și care, sper, să se rotunjescă, din ce în ce mai bine, pe măsură ce voi face și pașii următori spre sufismul islamic ca, în final să ajung în Europa. Mă vor ține puterile? Nu știu. Dar merită să încerc. Și fără să mă întind prea mult (ca spațiu) în fiecare text ce-l voi produce pas cu pas, păstrȃnd numai ceea ce mi se va părea a fi esențial. Fără a deveni, la rȃndul meu, „esoteric”. Iar faptul că acest prim text introductiv pare a fi (cu cei care am stat de vorbă și l-au parcurs) relativ clar și, tot relativ, ușor de înțeles, îmi dă oarece speranțe. Aici vreau să vorbesc de ceea ce îmi stă în permanență în minte. Cȃnd ești tȃnăr, ești nerăbdător. Pentru că ce-ai în spate îți creează impresia că tot atȃt e și în față. Și că timpul nu-ți ajunge. Cȃnd îmbătrȃnești, lucrurile se întȃmplă similar. Dar cu diferențe. Ȋți faci planuri pe timp îndelugat. E absurd în ambele situații. Acum, fiind în cea de a doua…Dar marită să risc. De dragul riscului. De dragul jocului. De dragul mizei. Pentru că….Pentru că, prin ceața de acum, mi se pare a întrezări „ceva”. Și anume că se face o confuzie regretabilă între „postmodern” – ca perioada in care am intrat – și potmodernism care constituie numai o tendință în cadrul acestei perioade. Confuzie similară cu cea făcută între modern (tot ca perioada) și modernism ca tendință. Și aceasta deoarece nu se poate confunda „modernismul” de sorginte iluministă (ca doctrina oficială filosofico-științifică cu reflectare și în artă) cu modernul care, pe lȃngă „modernism” mai include o serie întreagă de alte tendințe (mă refer doar la arta): romantism, expresionism, impresionism, suprarealism, dadaism, futurism si alte „isme” inclusiv așa zisul „realism magic”, unele dintre ele chiar minȃnd modernismul (atat artistic cȃt si doctrinar dpdv filosofico-științific), altele întărindu-l; precum si un curent subteran al Sacralității (transculturale) „esoterică”, căutat a fi ocultat dar care nu s-a reușit a fi distrus. Tot așa și in postmodernitate. Căci și aici pot fi identificate cel puțin urmatoare trei tendințe: postmodernismul care nu este altceva decȃt un modernism întȃrziat, in agonie, New Ageu-l (un ocultism exoterico-magic sincretic) si cel al Sacralității esoterice transcultutale. Ultima, ținută atȃta timp sub presiune, începe acum să iasă la suprafață din ce in ce mai evident și cred ca va face erupție nu prea tȃrziu, aceasta fiind „marca” și speranța ce va reprezenta postmodernitatea in final. Gȃnduri….Gȃnduri…. Ce ar fi să se înhame și alții la un asemenea „proiect” (cu cȃțilva chiar am vorbit și sunt de acord). E un război prea mare pentru posibilitățile mele (în scădere) de Don Quijote hirsut. Ce aș putea oferi? Posibilitatea publicării (prin relațiile pe care le am) într-o editură ca lumea, inclusiv d.p.d.v. al promoției, în măsura în care ce ar ieși să fie tot „ca lumea”.
pentru textul : (1) Până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții [și îngerii]. Azi, «Vrăjitorii tolteci» deîn acest tip de poeme, numai de fluiditate nu poate fi vorba Ottilia, cât de muzicalitate!
Mariana, cu sufletul tău ai împodobit un poem trist.
Virgil, cred că ai înțeles că nu vreau să îl scol din morți pe Bacovia (evident nici nu aș putea), nu înțeleg ce e în capul tău când zici: zornăitor. Și cred că nu ești deloc interesat să pari bobadilic. Aceste poeme sunt scrise în tipar și atmosferă bacoviene (ca să o iau pe scurtătură) cu implicarea emoțională a mea. De aici și dreptul de a le semna.
Mulțumesc tuturor pentru opinii!
pentru textul : balada ploilor pierdute 3 deRemarc versurile: "neantul acesta are o calitate se multiplică se reduce la absurd" (deși, matematic, sunt două "calități") "Salonul 22" e al doilea salon de la etajul 2? (atunci e "deux deux"). Pare de un alb întunecat poemul tău, estompat, aproape transparent. Finalul e prea abrupt, prin "locul meu".
pentru textul : salonul 22 deVirgil,
lasă-mă să cred că sînt Dumnezeu pentru o clipă şi să-ţi fac un dar:
(cinematograful Feroviarul de pe Buzeşti).
pentru starea transmisă în cuvinte simple. sugerez să-uri mai puţine. "în parte(a) noastră"
pentru textul : introfanie de toamnă I deîntrebarea mea este, chiar nu vă deranjează să confundaţi manelele cu poezia? sper să nu supere întrebarea dar am senzaţia (citind textul de mai sus) că nu distingeţi intre cele două.
pentru textul : Cald deAtmosfera este originală, crede că nu am întâlnit la tine până acum un poem atât de pulsional, chiar dacă este secundarizat și metaforizat până la abstractizare. Aș avea însă ceva de spus d.p.v. tehnic: - primele 2 versuri încep cu "îmi", cred că ai putea modifica versul doi, fără a schimba ideea: (ex: "sângele sleit îmi miroase") - acel nedesăvârșit cred că este în plus, cât timp apare adverbul "încă" și în alăturarea "ling nedesăvârșit" pare forțat. - versul 3 strofa a doua: "secundarele_le", de evitat asemenea repetiții. Poți modifica, de ex: "secundarele doar le-am făcut din lemn proaspăt" - în a treia strofă ceva rămâne cumva vag atribuit: cine arde mocnit: tu, adăpostul, timpul? Cred că subtitlul putea lipsi, pare să fie în afara contextului, deși înțeleg cu ce se acordează. În ansamblu, un "joc secund", cu urme de imagini și stări primare ce pot fi prelucrabile încă, autoarea fiind un iscusit Olar al cuvintelor vii.
pentru textul : fiara de lut deSapphire - ete ce sa spun :) Eu ma pun de obicei in pielea cititorului atunci cand scriu ceva si de ce nu (?!) ma autocritic, nimeni nu poate sa-mi impuna sa nu ma comentez singur ... si inca ceva - nota respectiva nu facea parte din text, era o mentiune referitoare la pronuntarea unui cuvant ... sau crezi ca asta era cheia pe care trebuia s-o descoperi ca cititor? Am vazut comentariul tau aproape "inutil". Data viitoare as prefera sa te referi direct la text si nu la comentariile de sub el, te rog! Andu, ma bucur ca te regasesc, m-am abonat si eu la scrierile tale:) Va multumesc ca ati trecut pe aici! Cu respect Ion Nimerencu
pentru textul : vreau să dansez pe lame de cuțite deDomnule Paul Blaj, acesta mi se pare un poem foarte reușit. Are o foarte mare "densitate" lirică, e construit inteligent și conține sintagme memorabile: "ascultând wayman tisdale îmi zic că i-ar sta bine cu el / peretelui din fața patului simplu, ca un coșciug literar"; "mă retrag mereu din lume pentru a-i observa ridurile"; ce sumbru să ai rol de cortină... într-o lume fără piese de teatru. Felicitări!
pentru textul : poveste din trenul spre mangalia deovyus, atunci nu mai citi. regretele sint o tragedie mai ales cind nu poti avea altfel de senzatii.
pentru textul : caut femeie deMai poposesc puțin vis-a-vis de ceea ce a spus Ramona, căreia îi urez bun revenit, chiar dacă e "cu susu-n jos". Eu n-am văzut șine încinse... Altfel: a ploua pe șine goale de tren mi s-a părut o imagine reușită, consonantă, a unei solitudini ori înstrăinări, ori pur și simplu a unui drum fără țintă. E interesant cum a rezonat acest vers abrupt, final, cu tot ceea ce poetul a construit mai sus. Apoi, însăși ploaia, care brusc se dovedește a face corp comun cu trenul, cu gara, cu plictiseala, cu fumul, ploaia așadar împrumută calitatea cea mai banală a șinelor de tren: devine de fier. Nu e chiar o metonimie limpede, adică o inversiune a categoriilor logice, este acel împrumut între două noțiuni, pe care (doar) poetul le (poate) aduce atât de subtil împreună. Asta am apreciat în primul rând. Nu e la îndemâna oricui, iar aici reușita este deplină.
pentru textul : ...istoria scrumului deImi plac povestile tale Elia si daca as mai avea un copil de scoala primara (am avut unul candva, o fata, acum vreo zece ani, acum ma uit la ea inalta si frumoasa si vorbim despre pink floyd, astronomie si cambridge) i-as citi povestile tale, cred ca le-ar sta foarte bine intr-o carte cu coperti luminoase. Andu
pentru textul : Roșu decred că acești oameni sînt o minoritate pe cale de dispariție în România
pentru textul : după douăzeci de ani (V) deam sa ma gandesc la ceea ce ai semnalat, sincer nici nu am observat. multumesc pentru semn:)
pentru textul : fără jucării dee ceva temere pe acolo...
Dumnezeu este cel mai greu de înţeles... uneori.
în ultima vreme, cauţi tu însuţi sensuri, ori mi se pare mie?!
pentru textul : cu dumnezeu iubind de-acolo de sus deScrumurile lui Dăncuș sunt anevoie digerabile. Greu se apropie comentatorii. Ai spune că cenușa va fi ușor de dat deoparte, și că o să vezi. Dar nu e așa. "Scrumul" lui Dăncuș nu e simplu și nu e ușor. Nu e praf în ochi. Formele înseși ale poemelor intră greu în capetele noastre, și vin întotdeauna din niște mult alambicate labirinturi lăuntrice. Așa vede el lumea, oameni debusolați printre "enorme piane gravide". Cafeaua e "invalidă", geamul maltratează stele polare, "Scrum IV" încheindu-se cu o imperioasă nevoie de a te spăla pe mâini de toate acestea. Prin "scrum", prin "praf și pulbere" autorul încearcă o depășire a condiției umane, acompaniată totodată și de o deplângere a ei. E o omenire care abia așteaptă duminica pentru o nouă văitare. Cuvintele lui sunt mici, sunt "furnici", el e un "cerșetor sărac", singurul astfel. Viziunile lui sunt fără excepție apocaliptice. Există în textele sale un sfârșit perpetuu al lumii, iar re-facerea ei parcă nu se încheagă nicicum. Ca o soluție apare povestirea aceleași povești, mereu și mereu de la capăt, "după după ce totul totul a fost spus", iar și iar aceeași poveste. De parcă nu mai poți să ieși din scrumul ăsta al lui Dăncuș. Și suntem la al șaselea strat.
pentru textul : Scrum VI demultumesc pentru apreciere! tocmai ai imbogatit dimineata:) zile bune si viata frumoasa!
pentru textul : insomnie deCu cea mai mare plăcere L.I.M.
pentru textul : geometria sentimentelor (Liviu-Ioan Mureșan) deSă ne citim cu bine!
- îmi place modul în care ai formulat enumerația din prima strofă
pentru textul : Trăieşte! de- „recepția sufletului tău”, „scara de gânduri” mi se par puțin cam „prețioase”, chiar pompoase aș spune
- un text cam lipsit de „zvâc”
Persoane lipsite de experiența religioasă,creștină sunt plictisite de derularea unui timp ciclic, caracterizat prin număr de zile, luni, ani, fără un scop anume, fără responsabilități sumate.Apa stătută a libertinajului sexual nu mai îmbie.Totul este searbăd Cam asa vad eu lucrurile. hialin: Am corectat, mă mai gandesc la text. mulțumesc
pentru textul : priviri deSalut Andu,
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Mulțam pt comentariu (chiar dacă imi dai cu o mână și cu alta îmi iei)...efortul/critica e de apreciat.
Voi ține cont,
Numai bine,
pentru textul : confesiuni deȘtefan
in opinia mea, Andu Moldovan si-a exprimat (cam neargumentat, ce-i drept) o parere despte textul (!) tau - nu tocmai magulitoare, cei drept. i-ai raspuns cu un atac la persoana. folosind un vocabular care nu-si are locul, aici. considera-te, te rog, avertizat.
pentru textul : viața mea dePagini