Emilian, îmi pare rău că ai înţeles greşit. În alegoria cu merele si perele, eu eram Ionică. Adicătelea, dacă fura cineva, eu eram ăla. N-ar trebui să te jignească ipoteticul fapt că aş înţelege greşit pe altcineva în afară de tine. Iar în cazul de faţă, nu cred c-am făcut-o. Când cineva vine cu linkul în spate, băgându-ţi sub ochi un fragment (!) de text (pe care nu l-ai citit până atunci), tinzi să argumentezi ce şi cum. Ceea ce am şi făcut.
Uite, Ştefane, aproape ţi-a ieşit. Ţi-ai luat bere, chipsuri, ai plătit netul?
ai texte mai frumoase ca ăsta
aici "golul vinului" - nu pot să-mi închipui cum adică.
îmi place "zarul din pâine".
nu cred că ai vrut să zici "apoi totul se întâmplă cu întârziere"
ci că vine un moment în care conştientizezi că ai ajuns târziu. mă rog, nici exprimarea mea nu e cea mai potrivită pentru textul tău.
ultima strofă mi se pare cumva că transformă întrebarea "unde ești" într-o incantaţie prin care se poate (printr-un anume extaz mistic) să te contopeşti cu moartea
oricum totul mi se pare profund şi dureros, dar puţin exprimat.
Am observat o absenta de doi ani intre penultimul text si acesta si ma intreb de ce, cred ca e normal sa te intrebi asa ceva. Apoi am citit si biografia Dvs impresionanta si m-am simtit dintr-o data mic-mic, apoi am citit cateva texte "impenitate" si mi-a mai venit inima la loc (intro) Acum, daca tot m-am apucat de scris, ma gandesc, oare ce ar dori sa auda autorul de la mine (daca ar dori asa ceva desigur) vs. ce as dori eu sa ii transmit si daca aceste doua aspecte ale aceleiasi realitati totusi antagonice prin natura lor ar putea, in cele din urma sa fie impacate. Laurentiu Ulici... cat de interesant mi se pare sa imi amintesc atat de persoana Domniei Sale cat si de acele vremuri, eram elev la liceul de matematica-fizica nr.3 cartierul Balta Alba si la cenaclul de limba romana venea... si veneau si Nichita si Marin si Ana si Nina... ce mai vremuri, Domnule autor, ce mai vremuri! Acum sa revin la textul de fata cu observatia ca Profetul (adica Directorul Hermeneia in caz ca nu stiti, omul de la butoane ii spun eu folosind un jargon din industria IT in care (inca) mai lucrez) va urmareste foarte atent si asta pot doar sa presupun ca este datorita reputatiei Dvs care ii stimuleaza un ego care se masoara in parseci. Deci, textul mi se pare o cantare in stilul clasic si cand spun clasic nu vreau sa genealizez, imi aminteste intai de Minulescu, apoi de Toparceanu si de ce nu, pe alocuri de Arghezi. Si spun asta de aceasta data ca un bucurestean cu acte in regula :-) Mi-a placut. Un asemenea text nu ar trebui analizat prin prisma unei logici modale care este cam maximul atins de mintile mai luminate de aici de pe site (vezi Manolescu Gorun de ex). Acest text trebuie citit si simtit are un ritm interior suprapus peste o imagine-sintagma "sinele de diamant". Paleta coloristica si sezoriala a poemului ar fi fost vaduvita fara aceste "sine de diamant". Nu vreau sa ma lungesc, deci penita din partea mea Andu
În primul rând, felicitări Paul Blaj, pentru „Graiul cu accent de mort”! Mă abțin Violeta Savu, în ceea ce privește comentariul asupra titlului - dacă este așa cum spui tu, - "(potrivit ales)"..Nu știu. Poate pentru că aș vrea (în secret) să văd volumul să-l citesc. Iarăși mă abțin în ceea ce privește caracterizarea lui Paul Blaj ca fiind "poet dificil și complex"... E un joc inegal: tu ai cartea, noi nu. Îl cunoști pe Blaj și celelalte cinci volume, noi nu... Si de ce nu scanezi coperta să ne o arăți și nouă? ...Cred că îmi amintesc de metafora menționată "o metaforă a libertății, aceasta are „gust acrișor” de fruct kiwi"...Libertatea nu este numai atât: are gustul insulelor nevăzute din inima noastră cu tot decorul adecvat... Însă pentru acest text doresc să adaug plină de încredere în demersul liric al lui Paul Blaj, o aurie peniță de toamnă precum gutuile uitate în alte sertare. Unde putem găsi volumul? Se difuzează prin ce librărie?Ce editură îl promovează? Uuunde găsim cartea?
Alma, de ce nu? n-are viza? ba da, ca altfel n-ar fi fost sa fie, nema inspiratia, vorba aia, iar refrenul e parafraza din alta parte, dar daca iti suna in felul asta, e bun si-asa, rau, poate Agarbiceanu (“Fefeleaga” ?) desi eu cred ca e mai aproape, ca stare poetica si prozodie de Gala Galaction (“La vulturi”?), ce zici? nu e greu pentru ca nu e un “lucru”, e o fiinta, Blanca, ea se scrie singura, cateodata, atunci cand plang ochii nostri poduri de curcubeu ca niste vrabii sugrumate de fulger, cel putin strofa asta n-am scris-o fortat: “Amarnic rataceau albine prin fruntea-i calda cu polen si mai pe spate, unde bine sta fir sucit ca un goblen.” Actaeoane, text slab, asa e, silabele pe vers (ritmul) oscileaza intre 9 si 8, departe de metrul antic sau al tau croitoresc, rima e imbratisata si le mai strange si ea de grumaz, raspunsul meu vine in sprijinul comentariului tau, care vine si dumnealui (dansul) in sprijinul celor spuse in el insusi, referitor la comentarii, hai sa ne mai uroborus un pic, nem, “poetule”? si macar o strofa de-ai fi analizat, marite: “Veneau gandaci, care de care, sa-si ia in aripi stol de-avant din ochii ei deschisi la soare, ca macii zburatori prin cant.” dar Blanca te iarta, asa esti tu, mereu pe faza mai mult nu l la final se poate canta o alta strofa (chiar si pe nas, “ca la biserica din deal”), sugestiva (nu uitati refrenul din motto): “Si cum dormea pe-o parte-ntinsa, starnind rau poftele pe drum i-am pus acoperis, eu, insa de-alai nu am scapat nicicum.” :) Multam, dragilor
Am revenit, dintr-un motiv personal. Ceea ce tu nu stii si nimeni altcineva nu stie e ca versurile tale scriu despre ce faceam eu cu exact 11 ani in urma:
"poeziile de la tine trase la imprimantă câteva
sublinieri
verific apa gazul filtrul actele de la maşină cheile
aprind becul pe scară
mă-ntorc şi scriu pe cine iubeşti tu
cu ultimul ruj de nuanţa buzelor mele"
Parca ne-am repeta, prin altii, necunoscuti, pentru a nu uita de noi insine. Iata de ce imi voi aminti de textul tau. Tocmai de acest text al tau.
bănuind că nu vorbești despre tine folosind pluralul majestății(mă refer strict la răspunsul tău), aștept comentatorii care să susțină valabilitatea formulării ideilor pe care le-ai expus în textul de mai sus, cu mare drag voi răspunde la fel de simplu atunci, intrând în polemică până atunci, dana banu(elian) îți spune simplu și direct că se aștepta la texte mai elaborate din partea ta, cu același respect,
acum am inteles (desi nu sunt neaparat de acord cu "reciproca" :D). trecand peste asta cred ca cel putin pentru naturaletea discursului textul merita apreciat. deci il "insemnez" cu penita. Sorin Ift.
admir ineditul,ai o imaginaţie bogată.
îmi place cum ai desfăşurat amintirile iar finalul te face să simţi gustul amar al realităţii.
"Și mă întreabă.
Mamă, cu ce rimează mâine?
Cu pâine. Și câine"
mi-a plăcut şi am vrut să las un semn.
Virgil, de ajuns mai departe n-aveam cum, cu asa blocaj in trafic - no, pe bune, tema e una simpla, peisagistica, tratata corespunzator ("cu targa"), iar fortajele de ritm/rima, din pacate, nu le percep - Alina, ironicul de aici e un pic mai agresiv, ma bucur ca iti place, mai ales in conditiile in care nu te stiu nici pe tine o admiratoare a versificarilor clasice multumesc, scuzati intarzierea raspunsurilor
Dacă nu mai ai nimic de spus despre text e ok; reclamaţiile personale le aştept în privat, altfel mă văd nevoit să-ţi dau un avertisment. În rest şi-n încheiere, îmi pare rău că am luat mult prea în serios acest atentat scritoricesc.
D-nă Deminescu, când se poate, e indicat să răspundeţi tuturor comentatorilor într-un comentariu.
Dacă aţi fi căutat la "întrebări şi răspunsuri", aţi fi găsit mult mai repede răspunsul...
Un text cu adevarat eclatant in care autorul amprenteaza cu elemente subiective un univers fara sanse de a deveni vreodata cosmos... remarc maniera matura in care autorul dozeaza superficialitatea exprimarii lasandu-ne iluzia ca ar sti ce zice... greselile de tastare concura in mod fericit la acest tablou general al unei lumi poetice in disolutie in care datul din fund al monalisei devine o promisiune de salvare din haosul post-catastrofic al discotecii, un fel de axis mundi "bestial" de care se agata privirile mostrilor de pe scena intr-un soi de "nimic-nu-mai-contează" generalizat.
Adrian, nu-i rău deloc textul acesta, deși poate parcă prea ironic pentru câtă amărăciune implicită. Și poate ar mai merge lucrat la versul "diurn mult înainte de venirea amanților gălăgioși.", pentru că accentuează o latură care nu este deloc definitorie pentru o gheișă. Parcă e prea mare contrastul... și apoi ai mai sugerat ideea aceasta (indirect și mai reușit) cu câteva versuri mai sus, vorbind de avorturi iar acolo aș renunța la explicativul "adică": "Gheișele își purtau povara / avorturi / în coșuri de orez împleticit cu mersul lor legănat..." De final, m-am gândit la o chestie, poate asta te ambiționează. Sper să observi diferențele. Și mă gândesc că totuși, în cele din urmă, dacă vrei să scrii în română (și eu mă bucur că o faci), va trebui să fii mai atent. Am priceput mesajul tău la un alt text unde ți-am atras atenția asupra acestor aspecte, și acesta este felul meu de a avea îngăduință :-) Cele două gheișe intrară în urbea Kyoto exact la ora la care cucii imperiali se duceau la culcare ca să facă loc altor păsări pline de ciudățenii formale, purtând uniforme caligrafiate cu pana unei colege sacrificate, aleasă prin sorți aleatorici ca să balanseze orgoliile funcționarilor mărunți ce tropăiau în mătăsuri înflorate la ușa superiorilor influențiali așteptând favoruri și acareturi după cum performau în luptele de dincolo de islaz. Gheișele își purtau povara adică avorturile în coșuri de orez împleticit cu mersul lor legănat pe brazdele abstracte trasate cu linia de bambus pe planuri sobre emoțional. Sufereau amândouă de hipotensiune căci nu credeau în iubire nici compasiune nu prea aveau deși doctorul oficial le-o căuta în urina limpede culeasă diurn mult înainte de venirea amanților gălăgioși. Incapacitatea de a exprima emoții, împreună cu obsesia perfecționistă a scrisului cu pana de gâscă indicau mari nelegiuiri comise într-o viață anterioară. Spre rămășițele serii, obosite și pline de praf cele două doamne fură primite cu plecăciuni ce izbucneau malițioase din evantaiul brodat al șambelanului de gardă. Concursul începu fără un timp anume dar se cerea scrisul fără încetare de poezie. La lumina lumânărilor de seu femeile în chimonouri înarmate doar cu sabia inspirației se așternură la scris versuri. Mâini delicate caligrafiau febrile toate poveștile, toate catrenele posibile, epigramele în haikometri, tokomanii delicați de o frumusețe sublimă. Spre zori fură găsite moarte de epuizare cu degetele roase până la sânge, îngropate sub mii de foi de papirus caligrafiate mărunt cu tot ce se putea scrie vreodată. Nu mai rămase nimic de inventat decât acest umil text, scăpat din vedere, ultimul... Cuvintele în italice: primul nu mi se pare că are sens în context, poate ai vrut să spui altceva... dacă totuși nu l-ai folosit greșit, atunci e vina mea că nu am priceput. Al doilea... eu nu știu să existe in vocabular. Sau e intenționat? :-)
,,o sfântă treime a copilăriei" şi ,,pata mov" ...iată cum trâim fiecare din noi poezia şi ne dăm seama târziu, sau poate nu :) Frumos poem, emoţionant! S-a scris mult despre copilărie şi parcă tot nu e destul. Am citit cu mare bucurie. Mulţumiri.
Sancho Panza, multumesc de trecere si petrecere. Nu stiu daca sint prea indragostit de expresia "răsucit înspre gînd". Poate imi suna mie prea, I don't know... optzecist poate.
"Care îţi tac" sau "Care își tac"?
Un text interesant deși aș fi preferat un alt cuvînt în loc de „neiubire”. Părerea mea este că expresia „şi trandafirii sălbatici între pântec şi glezne;”, cu toată ciudățenia ei este genială. O imagine din asta citești o dată pe an sau și mai rar. De fapt adevărul este că există texte unde aproape ajungi să nici nu te mai intereseze restul. Ajungi să fii efectiv marcat de o expresie, de o imagine. De o astfel de imagine. Cînd am citit-o am crezut că nu citesc bine. Am stat ca atunci cînd te oprești la colțul unei străzi și citești numele unei străzi faimoase pe care ai fi vrut toată viața să o vezi și pur și simplu din întîmplare ești acolo. Un amestec de supriză și de stînjenire. O expresie pe care sînt gelos că nu am găsit-o eu primul. O imagine care spune mult și în același timp lasă atît de mult nespus. Nici nu știi cum să o iei. Poate însemna atît de mult și atît de diferit. Remarcabil. Iar următoarele două versuri te lasă și mai pe gînduri „Numai buze şi miere şi cer,/ciorapi coloraţi şi mirare,”
Poate e de vină și faptul că ascult Juan Moro interpretînd la chitară „Mi Suspiro” din Cinfucion.
Virgil, tot ce am scris mai sus are legătură cu anunțul de față și cu comentariul tău. Nu e vorba de nicio recidivă și nici de aberații. Acestea sunt faptele. Nu am încălcat niciun regulament, câtă vreme sunt precizări referitoare la conținutul acestui anunț. Iar tu continui cu amenințări și jigniri.
uite, am vrut și eu să citesc un text care să sune a poezie. și m-au descurajat complet expresii precum:
„în care singura amintire
să fie respirația ta ușoară
pe umărul meu”
sau
„știu că tu ești
mereu în gândurile mele”
sau
„așează-ți obrazul în palmele mele”
sau
„poți simți dimineața asta
scrijelită adânc
ca o promisiune”
am deschis Hermeneia, prima pagina, și am dat de textul dvs., nu l-am cautat, va asigur. Mă gîndeam ca poate va fi un text plăcut ochiului meu. Iar dacă nu am gasit, nu sunt eu de vina, cu atît mai puțin dvs. Nu am varianta pt R&J, chiar nu am, și nu cred că v/ar interesa. Mi-am exprimat opinia vis-a-vis de un text pe care l-am lecturat. Nimic mai mult. Nu mai intereseaza prietenii dvs. mai vechi, nici mai noi, dar daca scriu bine este in regulă. Am citit regulamentul si am inteles ca ne raportam la text, nu la alte aspecte. Dvs. nu-l mai cunoașteți?
Editorii au job-ul lor, respect pt asta. Nu vorbea nimeni de doborîrea oamenilor sau sait urilor! Imi pare rau daca v-am provocat o astfel de reacție.
In plus, nu sunt radu sau gheorghe sau nustiucum sunt Liviu, daca nu vă încurcă cu ceva, prezenta mea in acest spatiu.
Da, și eu cred că e cea mai bună poezie de până acum de pe Hermeneia cu un discurs aerisit, firesc, ai scăpat de balastul metaforic pe care-l tot incercai. O poezie de dragoste sublimă care-mi amintește de atmosfera curată a primelor poezii ale lui Nichita Stănescu. Versul final e slăbuț și ar fi bine să-l schimbi, de asemenea nefericita expresie: "și dacă- ți place gustul proaspăt de inimă adevărată". Felicitări, Cami!
cui prodest?. înțeleg că cineva a vrut să scrie despre iad. mi se pare o intreprindere foarte grea de vreme ce nimeni nu cred că la văzut. sau dacă l-a văzut mă îndoiesc că este membru Hermeneia. în orice caz a scrie din cauza iadului mi s-ar părea o chestie ceva mai interesantă estetico-filosofic. dacă cineva încearcă să scrie despre iad ca să îi sperie pe oameni ca să își găsească salvator și să nu ajungă acolo mi se pare și amuzant și de prost gust. ceva cam în genul scrierii unui poem despre pericolul curentuui electric și importanța folosirii izolației la toate sculele cu care atingi firele care transportă curent electric. evident, se poate scrie poezește și despre asta. însă cîtă valoare literară ar avea așa ceva este greu de crezut. textul de față este o nulitate din punct de vedere estetic iar emfaza dogmatico-retorică cu care este scris nu face decît să descumpănească. asta ca să nu mai spun că 90% din cei ce îl citesc habar nu au ce este efa și sînt pe deasupra convinși că în gura ursului grizzly, ca de altfel în gura oricărui mamifer este o temperatură undeva între 30 și 40 de grade Celsius.
astfel că citind acest text mă întreb și eu ca autorul în titlu: cui prodest?
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
nu stau acum sa arat ce si cumul evident.
pentru textul : aşteptându-l pe fram deseara buna.
Emilian, îmi pare rău că ai înţeles greşit. În alegoria cu merele si perele, eu eram Ionică. Adicătelea, dacă fura cineva, eu eram ăla. N-ar trebui să te jignească ipoteticul fapt că aş înţelege greşit pe altcineva în afară de tine. Iar în cazul de faţă, nu cred c-am făcut-o. Când cineva vine cu linkul în spate, băgându-ţi sub ochi un fragment (!) de text (pe care nu l-ai citit până atunci), tinzi să argumentezi ce şi cum. Ceea ce am şi făcut.
Uite, Ştefane, aproape ţi-a ieşit. Ţi-ai luat bere, chipsuri, ai plătit netul?
pentru textul : Alb şi roşu deai texte mai frumoase ca ăsta
aici "golul vinului" - nu pot să-mi închipui cum adică.
îmi place "zarul din pâine".
nu cred că ai vrut să zici "apoi totul se întâmplă cu întârziere"
ci că vine un moment în care conştientizezi că ai ajuns târziu. mă rog, nici exprimarea mea nu e cea mai potrivită pentru textul tău.
ultima strofă mi se pare cumva că transformă întrebarea "unde ești" într-o incantaţie prin care se poate (printr-un anume extaz mistic) să te contopeşti cu moartea
oricum totul mi se pare profund şi dureros, dar puţin exprimat.
pentru textul : această neînțeleasă cochilie deAm observat o absenta de doi ani intre penultimul text si acesta si ma intreb de ce, cred ca e normal sa te intrebi asa ceva. Apoi am citit si biografia Dvs impresionanta si m-am simtit dintr-o data mic-mic, apoi am citit cateva texte "impenitate" si mi-a mai venit inima la loc (intro) Acum, daca tot m-am apucat de scris, ma gandesc, oare ce ar dori sa auda autorul de la mine (daca ar dori asa ceva desigur) vs. ce as dori eu sa ii transmit si daca aceste doua aspecte ale aceleiasi realitati totusi antagonice prin natura lor ar putea, in cele din urma sa fie impacate. Laurentiu Ulici... cat de interesant mi se pare sa imi amintesc atat de persoana Domniei Sale cat si de acele vremuri, eram elev la liceul de matematica-fizica nr.3 cartierul Balta Alba si la cenaclul de limba romana venea... si veneau si Nichita si Marin si Ana si Nina... ce mai vremuri, Domnule autor, ce mai vremuri! Acum sa revin la textul de fata cu observatia ca Profetul (adica Directorul Hermeneia in caz ca nu stiti, omul de la butoane ii spun eu folosind un jargon din industria IT in care (inca) mai lucrez) va urmareste foarte atent si asta pot doar sa presupun ca este datorita reputatiei Dvs care ii stimuleaza un ego care se masoara in parseci. Deci, textul mi se pare o cantare in stilul clasic si cand spun clasic nu vreau sa genealizez, imi aminteste intai de Minulescu, apoi de Toparceanu si de ce nu, pe alocuri de Arghezi. Si spun asta de aceasta data ca un bucurestean cu acte in regula :-) Mi-a placut. Un asemenea text nu ar trebui analizat prin prisma unei logici modale care este cam maximul atins de mintile mai luminate de aici de pe site (vezi Manolescu Gorun de ex). Acest text trebuie citit si simtit are un ritm interior suprapus peste o imagine-sintagma "sinele de diamant". Paleta coloristica si sezoriala a poemului ar fi fost vaduvita fara aceste "sine de diamant". Nu vreau sa ma lungesc, deci penita din partea mea Andu
pentru textul : Podul Grant deÎn primul rând, felicitări Paul Blaj, pentru „Graiul cu accent de mort”! Mă abțin Violeta Savu, în ceea ce privește comentariul asupra titlului - dacă este așa cum spui tu, - "(potrivit ales)"..Nu știu. Poate pentru că aș vrea (în secret) să văd volumul să-l citesc. Iarăși mă abțin în ceea ce privește caracterizarea lui Paul Blaj ca fiind "poet dificil și complex"... E un joc inegal: tu ai cartea, noi nu. Îl cunoști pe Blaj și celelalte cinci volume, noi nu... Si de ce nu scanezi coperta să ne o arăți și nouă? ...Cred că îmi amintesc de metafora menționată "o metaforă a libertății, aceasta are „gust acrișor” de fruct kiwi"...Libertatea nu este numai atât: are gustul insulelor nevăzute din inima noastră cu tot decorul adecvat... Însă pentru acest text doresc să adaug plină de încredere în demersul liric al lui Paul Blaj, o aurie peniță de toamnă precum gutuile uitate în alte sertare. Unde putem găsi volumul? Se difuzează prin ce librărie?Ce editură îl promovează? Uuunde găsim cartea?
pentru textul : Paul Blaj și simțul tragicului în poezie deAlma, de ce nu? n-are viza? ba da, ca altfel n-ar fi fost sa fie, nema inspiratia, vorba aia, iar refrenul e parafraza din alta parte, dar daca iti suna in felul asta, e bun si-asa, rau, poate Agarbiceanu (“Fefeleaga” ?) desi eu cred ca e mai aproape, ca stare poetica si prozodie de Gala Galaction (“La vulturi”?), ce zici? nu e greu pentru ca nu e un “lucru”, e o fiinta, Blanca, ea se scrie singura, cateodata, atunci cand plang ochii nostri poduri de curcubeu ca niste vrabii sugrumate de fulger, cel putin strofa asta n-am scris-o fortat: “Amarnic rataceau albine prin fruntea-i calda cu polen si mai pe spate, unde bine sta fir sucit ca un goblen.” Actaeoane, text slab, asa e, silabele pe vers (ritmul) oscileaza intre 9 si 8, departe de metrul antic sau al tau croitoresc, rima e imbratisata si le mai strange si ea de grumaz, raspunsul meu vine in sprijinul comentariului tau, care vine si dumnealui (dansul) in sprijinul celor spuse in el insusi, referitor la comentarii, hai sa ne mai uroborus un pic, nem, “poetule”? si macar o strofa de-ai fi analizat, marite: “Veneau gandaci, care de care, sa-si ia in aripi stol de-avant din ochii ei deschisi la soare, ca macii zburatori prin cant.” dar Blanca te iarta, asa esti tu, mereu pe faza mai mult nu l la final se poate canta o alta strofa (chiar si pe nas, “ca la biserica din deal”), sugestiva (nu uitati refrenul din motto): “Si cum dormea pe-o parte-ntinsa, starnind rau poftele pe drum i-am pus acoperis, eu, insa de-alai nu am scapat nicicum.” :) Multam, dragilor
pentru textul : Cassa-Blanca (rurala) deAm revenit, dintr-un motiv personal. Ceea ce tu nu stii si nimeni altcineva nu stie e ca versurile tale scriu despre ce faceam eu cu exact 11 ani in urma:
"poeziile de la tine trase la imprimantă câteva
sublinieri
verific apa gazul filtrul actele de la maşină cheile
aprind becul pe scară
mă-ntorc şi scriu pe cine iubeşti tu
cu ultimul ruj de nuanţa buzelor mele"
Parca ne-am repeta, prin altii, necunoscuti, pentru a nu uita de noi insine. Iata de ce imi voi aminti de textul tau. Tocmai de acest text al tau.
pentru textul : pentru că mă obişnuisem cu tine deAndule, esti incredibil. iti multumesc de trecere si pt semn. noroc
pentru textul : Albe&reci debănuind că nu vorbești despre tine folosind pluralul majestății(mă refer strict la răspunsul tău), aștept comentatorii care să susțină valabilitatea formulării ideilor pe care le-ai expus în textul de mai sus, cu mare drag voi răspunde la fel de simplu atunci, intrând în polemică până atunci, dana banu(elian) îți spune simplu și direct că se aștepta la texte mai elaborate din partea ta, cu același respect,
pentru textul : analiza manifestului boierismului deacum am inteles (desi nu sunt neaparat de acord cu "reciproca" :D). trecand peste asta cred ca cel putin pentru naturaletea discursului textul merita apreciat. deci il "insemnez" cu penita. Sorin Ift.
pentru textul : primul pas despre care deMă bucur că ţi-a plăcut, totuşi, câte ceva :). Ştii că părerea ta contează foarte mult pentru mine! Îţi mulţumesc!
pentru textul : a te întoarce în braţele cuiva deadmir ineditul,ai o imaginaţie bogată.
pentru textul : aleea cu cireși deîmi place cum ai desfăşurat amintirile iar finalul te face să simţi gustul amar al realităţii.
"Și mă întreabă.
Mamă, cu ce rimează mâine?
Cu pâine. Și câine"
mi-a plăcut şi am vrut să las un semn.
Virgil, de ajuns mai departe n-aveam cum, cu asa blocaj in trafic - no, pe bune, tema e una simpla, peisagistica, tratata corespunzator ("cu targa"), iar fortajele de ritm/rima, din pacate, nu le percep - Alina, ironicul de aici e un pic mai agresiv, ma bucur ca iti place, mai ales in conditiile in care nu te stiu nici pe tine o admiratoare a versificarilor clasice multumesc, scuzati intarzierea raspunsurilor
pentru textul : Pierduți în trafic demi as dori sa vad si niste argumente in acest sens. daca nu, nu ma supar. multumesc
pentru textul : linia deDacă nu mai ai nimic de spus despre text e ok; reclamaţiile personale le aştept în privat, altfel mă văd nevoit să-ţi dau un avertisment. În rest şi-n încheiere, îmi pare rău că am luat mult prea în serios acest atentat scritoricesc.
pentru textul : Fostei mele șótii deacest text este de remarcat, pur si simplu, scuze dar asa se intampla uneori cand imi place ceeace citesc, devin laconic Andu
pentru textul : partitură pentru singurătate şi orchestră deD-nă Deminescu, când se poate, e indicat să răspundeţi tuturor comentatorilor într-un comentariu.
Dacă aţi fi căutat la "întrebări şi răspunsuri", aţi fi găsit mult mai repede răspunsul...
http://hermeneia.com/faq-page#n12567
pentru textul : eu când nu vreau să mor nu mor deUn text cu adevarat eclatant in care autorul amprenteaza cu elemente subiective un univers fara sanse de a deveni vreodata cosmos... remarc maniera matura in care autorul dozeaza superficialitatea exprimarii lasandu-ne iluzia ca ar sti ce zice... greselile de tastare concura in mod fericit la acest tablou general al unei lumi poetice in disolutie in care datul din fund al monalisei devine o promisiune de salvare din haosul post-catastrofic al discotecii, un fel de axis mundi "bestial" de care se agata privirile mostrilor de pe scena intr-un soi de "nimic-nu-mai-contează" generalizat.
pentru textul : feel deAdrian, nu-i rău deloc textul acesta, deși poate parcă prea ironic pentru câtă amărăciune implicită. Și poate ar mai merge lucrat la versul "diurn mult înainte de venirea amanților gălăgioși.", pentru că accentuează o latură care nu este deloc definitorie pentru o gheișă. Parcă e prea mare contrastul... și apoi ai mai sugerat ideea aceasta (indirect și mai reușit) cu câteva versuri mai sus, vorbind de avorturi iar acolo aș renunța la explicativul "adică": "Gheișele își purtau povara / avorturi / în coșuri de orez împleticit cu mersul lor legănat..." De final, m-am gândit la o chestie, poate asta te ambiționează. Sper să observi diferențele. Și mă gândesc că totuși, în cele din urmă, dacă vrei să scrii în română (și eu mă bucur că o faci), va trebui să fii mai atent. Am priceput mesajul tău la un alt text unde ți-am atras atenția asupra acestor aspecte, și acesta este felul meu de a avea îngăduință :-) Cele două gheișe intrară în urbea Kyoto exact la ora la care cucii imperiali se duceau la culcare ca să facă loc altor păsări pline de ciudățenii formale, purtând uniforme caligrafiate cu pana unei colege sacrificate, aleasă prin sorți aleatorici ca să balanseze orgoliile funcționarilor mărunți ce tropăiau în mătăsuri înflorate la ușa superiorilor influențiali așteptând favoruri și acareturi după cum performau în luptele de dincolo de islaz. Gheișele își purtau povara adică avorturile în coșuri de orez împleticit cu mersul lor legănat pe brazdele abstracte trasate cu linia de bambus pe planuri sobre emoțional. Sufereau amândouă de hipotensiune căci nu credeau în iubire nici compasiune nu prea aveau deși doctorul oficial le-o căuta în urina limpede culeasă diurn mult înainte de venirea amanților gălăgioși. Incapacitatea de a exprima emoții, împreună cu obsesia perfecționistă a scrisului cu pana de gâscă indicau mari nelegiuiri comise într-o viață anterioară. Spre rămășițele serii, obosite și pline de praf cele două doamne fură primite cu plecăciuni ce izbucneau malițioase din evantaiul brodat al șambelanului de gardă. Concursul începu fără un timp anume dar se cerea scrisul fără încetare de poezie. La lumina lumânărilor de seu femeile în chimonouri înarmate doar cu sabia inspirației se așternură la scris versuri. Mâini delicate caligrafiau febrile toate poveștile, toate catrenele posibile, epigramele în haikometri, tokomanii delicați de o frumusețe sublimă. Spre zori fură găsite moarte de epuizare cu degetele roase până la sânge, îngropate sub mii de foi de papirus caligrafiate mărunt cu tot ce se putea scrie vreodată. Nu mai rămase nimic de inventat decât acest umil text, scăpat din vedere, ultimul... Cuvintele în italice: primul nu mi se pare că are sens în context, poate ai vrut să spui altceva... dacă totuși nu l-ai folosit greșit, atunci e vina mea că nu am priceput. Al doilea... eu nu știu să existe in vocabular. Sau e intenționat? :-)
pentru textul : Ultimul text la Kyoto de,,o sfântă treime a copilăriei" şi ,,pata mov" ...iată cum trâim fiecare din noi poezia şi ne dăm seama târziu, sau poate nu :) Frumos poem, emoţionant! S-a scris mult despre copilărie şi parcă tot nu e destul. Am citit cu mare bucurie. Mulţumiri.
pentru textul : mov deSancho Panza, multumesc de trecere si petrecere. Nu stiu daca sint prea indragostit de expresia "răsucit înspre gînd". Poate imi suna mie prea, I don't know... optzecist poate.
pentru textul : mate blues II deAșa reacționez eu optzecist după o gripă urâtă, neaoșă. O convalescență retro. Mulțumesc de opinii.
pentru textul : de dragoste și gândaci de Colorado de"Care îţi tac" sau "Care își tac"?
pentru textul : Femeia de miercuri deUn text interesant deși aș fi preferat un alt cuvînt în loc de „neiubire”. Părerea mea este că expresia „şi trandafirii sălbatici între pântec şi glezne;”, cu toată ciudățenia ei este genială. O imagine din asta citești o dată pe an sau și mai rar. De fapt adevărul este că există texte unde aproape ajungi să nici nu te mai intereseze restul. Ajungi să fii efectiv marcat de o expresie, de o imagine. De o astfel de imagine. Cînd am citit-o am crezut că nu citesc bine. Am stat ca atunci cînd te oprești la colțul unei străzi și citești numele unei străzi faimoase pe care ai fi vrut toată viața să o vezi și pur și simplu din întîmplare ești acolo. Un amestec de supriză și de stînjenire. O expresie pe care sînt gelos că nu am găsit-o eu primul. O imagine care spune mult și în același timp lasă atît de mult nespus. Nici nu știi cum să o iei. Poate însemna atît de mult și atît de diferit. Remarcabil. Iar următoarele două versuri te lasă și mai pe gînduri „Numai buze şi miere şi cer,/ciorapi coloraţi şi mirare,”
Poate e de vină și faptul că ascult Juan Moro interpretînd la chitară „Mi Suspiro” din Cinfucion.
Virgil, tot ce am scris mai sus are legătură cu anunțul de față și cu comentariul tău. Nu e vorba de nicio recidivă și nici de aberații. Acestea sunt faptele. Nu am încălcat niciun regulament, câtă vreme sunt precizări referitoare la conținutul acestui anunț. Iar tu continui cu amenințări și jigniri.
pentru textul : Cenaclul Virtualia - la a VII-a ediție deuite, am vrut și eu să citesc un text care să sune a poezie. și m-au descurajat complet expresii precum:
„în care singura amintire
să fie respirația ta ușoară
pe umărul meu”
sau
„știu că tu ești
mereu în gândurile mele”
sau
„așează-ți obrazul în palmele mele”
sau
„poți simți dimineața asta
scrijelită adânc
ca o promisiune”
Chiar nu te deranjează dulcegăriile într-un text?
pentru textul : Dimineață cu mere verzi deam deschis Hermeneia, prima pagina, și am dat de textul dvs., nu l-am cautat, va asigur. Mă gîndeam ca poate va fi un text plăcut ochiului meu. Iar dacă nu am gasit, nu sunt eu de vina, cu atît mai puțin dvs. Nu am varianta pt R&J, chiar nu am, și nu cred că v/ar interesa. Mi-am exprimat opinia vis-a-vis de un text pe care l-am lecturat. Nimic mai mult. Nu mai intereseaza prietenii dvs. mai vechi, nici mai noi, dar daca scriu bine este in regulă. Am citit regulamentul si am inteles ca ne raportam la text, nu la alte aspecte. Dvs. nu-l mai cunoașteți?
pentru textul : R&J deEditorii au job-ul lor, respect pt asta. Nu vorbea nimeni de doborîrea oamenilor sau sait urilor! Imi pare rau daca v-am provocat o astfel de reacție.
In plus, nu sunt radu sau gheorghe sau nustiucum sunt Liviu, daca nu vă încurcă cu ceva, prezenta mea in acest spatiu.
Am uitat să pomenesc de finalul extrem de reuşit. Cât adevăr...
pentru textul : să nu spui după aia că nu ți-am spus(celor care au trecut prin viețile mele) deVirgile, right. Cristi, habar n-am. dar sa stii ca si eu te citesc iar asta poate fi inceputul unei frumoase nu-se-stie-ce. Multumesc, Andu
pentru textul : amanta mea supraponderală deDa, și eu cred că e cea mai bună poezie de până acum de pe Hermeneia cu un discurs aerisit, firesc, ai scăpat de balastul metaforic pe care-l tot incercai. O poezie de dragoste sublimă care-mi amintește de atmosfera curată a primelor poezii ale lui Nichita Stănescu. Versul final e slăbuț și ar fi bine să-l schimbi, de asemenea nefericita expresie: "și dacă- ți place gustul proaspăt de inimă adevărată". Felicitări, Cami!
pentru textul : portretul meu din privirea ta decui prodest?. înțeleg că cineva a vrut să scrie despre iad. mi se pare o intreprindere foarte grea de vreme ce nimeni nu cred că la văzut. sau dacă l-a văzut mă îndoiesc că este membru Hermeneia. în orice caz a scrie din cauza iadului mi s-ar părea o chestie ceva mai interesantă estetico-filosofic. dacă cineva încearcă să scrie despre iad ca să îi sperie pe oameni ca să își găsească salvator și să nu ajungă acolo mi se pare și amuzant și de prost gust. ceva cam în genul scrierii unui poem despre pericolul curentuui electric și importanța folosirii izolației la toate sculele cu care atingi firele care transportă curent electric. evident, se poate scrie poezește și despre asta. însă cîtă valoare literară ar avea așa ceva este greu de crezut. textul de față este o nulitate din punct de vedere estetic iar emfaza dogmatico-retorică cu care este scris nu face decît să descumpănească. asta ca să nu mai spun că 90% din cei ce îl citesc habar nu au ce este efa și sînt pe deasupra convinși că în gura ursului grizzly, ca de altfel în gura oricărui mamifer este o temperatură undeva între 30 și 40 de grade Celsius.
pentru textul : cui prodest deastfel că citind acest text mă întreb și eu ca autorul în titlu: cui prodest?
Pagini