Îți recomand pe viitor când vei mai dori să abordezi genul minimalist să studiezi mai mult scrierile unor autori care scriu bine (nu vreau să implic vreo insinuare)... și ai pe site câțiva de notorietate.
Ideea este că un poem minimalist nu trebuie să poată fi rearanjat așa, oricum, așa cum poemul tău aproape mă invită.
Nu reușești să sintetizezi (deocamdată) ideea în puține cuvinte.
Nu vreau să amalgamez eu poemul tău în scop demonstrativ pentru că sunt sigur că, inteligent cum te știu, ai prins ideea fără ca eu să fiu nevoit să decupez cu foarfecele printre cuvintele tale.
Te mai citesc, succes!

textul a fost scris prin 2004, nu mai stiu exact de unde am "imprumutat" traducerea - cert e ca ideea poeziei a plecat de la un pliant publicitar "Forever" in care se descriau binefacerile "aloe-vera" sau "aloe-barbadensis" - cred ca acest pliant continea si fragmentul din Cantarea Cantarilor, ca suport, este corect "voi sti", ai dreptate - voi modifica si "ostiola", cum am scris deja, pe langa osmoza erotico-vindecatoare cu sensuri multiple, tenta parodica isi are rolul ei, deloc de neglijat, multumesc

Un text discursiv, cam prea sentimental şi de un alegorism oarecum desuet. Construit, e drept, cu migală şi chiar cu o anume ştiinţă. Dar fără a reuşi să decoleze. În special ultima strofă suferă de o poetizare excesivă şi facilă. "Poezie", "seminţe", "cer nou".. Nu e cam mult?

forma poemului te face a gandi la o sageata care te indeamna sa privesti dincolo de scriere, ceea ce nu face si textul poemului. ingenios, desi se mai intampla asta si pe la inceputul secolului trecut.

Virgil, te rog reîncadrează acest text unde crezi că merge... când ai timp...

poezia aceasta imi sugereaza putin suprarealismul lui Luis Bunuel (mai ales in "Ciinele andaluz", realizat impreuna cu Salvator Dali in plina efervescenta a suprarealismului), bineinteles in alt registru al imaginilor, al impactului... ...si totusi, stranie aceasta atractie/dragoste ca un esafod comun...un erotism aparte, socant... am remarcat si nu numai aici, ma refer, in general, la finalurile poemelor tale (pe care le citesc) o forta de expresie aparte: "gâdele a tras peste capetele noastre o mască și ne-am ciopârțit unul altuia în întuneric."

Gata, a apărut replica mea, cu "Un întreg fragmentat"...

profetului: a arata cuiva caexista o problema si, mai mult chiar, a arata si modul in care poate fi depasita (ma refer strict aici la comentariile de slaba calitate de pe Hermeneia) constituie o dovada de buna purtare, de civilizatie si bune intentii. nu cred ca suntem aici exclusiv pentru dragalasenii si acuzatii subtile fundamentate pe ...."placeri obscure". critica mea viza tocmai astfel de comentarii pe care eu si dvs le facem acum: nu intelegerea si discutarea textului, ci simple vorbe care, sa fim sincer, dauneaza intru-un fel sau altul. cand am facut precizarea la final ma refeream, desigur, la astfel de comentarii - care discuta, de ex, incadrarea textului in loc forma si ideile lui. ma intreb ce am discuta daca textul cu pricina apare intre copertile unei carti. va refuza cititorul un anume text ptr ca nu e incadrat unde trebuie? sau nu apare la inceput sau la finalul volumului ptr ca asa crede el de cuviinta? in plus, cred ca am explicat, indirect, dar destul de evident, de ce un comentariu pare bun si altul nu, prin cheile mele de lectura. nu spun ca sunt extraordinare,-nici pe departe- ci o incercare de a depasi aprecierile generale, de a explica textul cu riscurile de rigoare si de a incita la lectura atenta si responsabila. si nu cred ca aceste explicatii erau, intr-adevar, necesare... bineinteles, nu am de gand sa ma supar si sa-mi retrag textele. iar daca unii membri se vor supara pe mine, cu siguranta vor comenta in continuare, ocolind, eventual, anumite zone ale site-ului. ceea ce nu-mi doresc, fireste. numai daca dvs nu aveti alta parere..... al dvs, francisc

Eugen, ce am dorit să adaug şi nu m-a "lăsat sufletul" a fost că niciun om care nu a învăţat limba română ca limba maternă cu adevărat şi continuu, din leagăn până la maturitate, nu are cum transmite, prin scris, emoţie şi profunzime. Exemplu este că tu nu m-ai înţeles, aşa cum nici eu nu te-am înţeles complet prin acest text. Dar să revenim, acel "vid" este tocmai o emoţie profundă, un "nod în gât", datorită părţii de mijloc a textului. La urma urmei, mai degrabă prefer un text emoţionant, scris într-o românească de dincolo de Prut, decât un text prost scris de un român get-beget dar fără talent (cum sunt destui şi pe aici). Data viitoare când vii la Iaşi, îţi explic mai în amânunt. Oricum, e de bine. :)

Clar, abuzul de clișee nu duce la nimic bun, nici măcar atunci când este intenționat. Cu greu nu te poțși stăpâni să îți spui, citind, că ești în fața unui pamflet de provincie (și eu sunt născută în provincie, no offence). Sfârșitul însă face toți banii. Eu aș spune, Lucian, că niciodată, orice s-ar spune, nu scriem doar pentru noi. Mai ales când este vorba despre un "protest personal". Prin urmare, nu ar fi rău dacă ai lua ceea ce este bun aici (revolta, stilul lejer, necăutat, finalul care aduce tot piperul și autenticitatea), ai renunța la locurile comune și ne-ai spune tu cu adevărat care este protestul tău, fără accentuări inutile de tușe. Poezia nu prea se servește cu succes de asemenea procedee.

de aia am specificat vol I. Doiul nici mie nu prea mi-a placut:)

Pentru Sis : exista piesa lui Ravel ( numele e in titlu) care e muza acestui text . O recomand celor amatori de reverie muzicala. Clopote gasim la compozitorii rusi mai ales ( 1821 de ex ) . Crin - multumesc de critica, am tot respectul pt cei care inteleg si stiu sa critice un text. Eu scriu instinctiv si improvizational, nu prea corectez pt ca as sterge tot, de aceia probabil si scapari . La chestia cu mai bun sunt de acord , dar asta functioneaza pe orice plan . Sa nu uitam ca nu ne-am descotorosit de post modernism, granitele dintre proza si poezie se dizolva , se pierd una intr-alta.

lui vlad turburea
“La şicul elegant” de îmbrăcat mirese, Domnişoara Aurica, este cea care cade pradă trăirilor intense. Dezamăgită, cum ne-o descrie Eugen Barbu într- o scenă, în care ea, chiar nu mai suportă, iată, o fată bătrână, Aurica Cârlan, plină de vise şi cu toate acestea fără de ele, pusă în faţa faptului împlinit la auzul unor batjocori, adresaze de nişte vagabonzi, drept sub felinar, iată ce aude:
"- Lăsaţi-o, mă, că e o babă!” Evident, personajul suferă, în imaginaţia lui, cum că ar fi fost altfel decât aşa cum auzise de la acei golani.
Dar, hai, să fim serioşi, ce personaj mai este şi acesta, domnule, Gica? Gică hau-hau!? Şi „trup şi suflet” ce ziar o mai fi şi ăsta?
Cam aşa, cam în acest fel curge povestirea şi aici, ca la Eugen Barbu, deşi stilul, timbrul lui Vlad este mai la patru ace, şi asta pentru că vlad imbină elemente de poem cu proză şi de aceea diferenţa prin poetizare a unor imagini: “aveam şi beţişoare din lemn de salcîm şi învăţam tabla adunării: unu şi cu unu fac doi/doi şi cu doi fac patru/ cinci şi cu cinci fac două mîini cu care să ne rugăm.”
“Difuzorul” lui vlad turburea este un “difuzor de Şipot” pentru că, evident, toate povestirile vin de la Şipot şi se opresc la Bucureşti sub formă de poeme sau nuvele de genul celui de faţă. Personajele sunt frumos creionate. Până şi tristeţea îşi are rostul ei, aici, într-un fragment, pus pe seama lui Sorin, fără să vrea, acesta acceptă, frate fiind, căci plânsul este purificator ca şi la C. Dickens, momentele şi amintirile rămân undeva bine întipărite în minte. Imagini reuşite, cu talent evident, ele nu pot decât să impresioneze cititorul.
Aş mai putea să comentez, dar am fost certată ,cândva, de către autor pentru că, ei drăcie, la un moment dat, mi-a zis ceva de genul, oare sunt celebru şi nu ştiu eu? şi l-am crezut.
E bine să existe câţi mai mulţi autori, de genul lui vlad, care din când în când să spună cititorului: oare am ajuns celebru?

P.S.Dedicaţia şi Finalul sunt o glumă. Sper să fie citite în nota aceasta pentru a se evita interpretările de orice natură. Raluca, ai legătura. Râd.

cu drag,
s.b.

parerea mea este ca textul ar fi iesit mult mai bine daca ai fi renuntat la prea multele detalii descriptive si cuvinte de legatura. asa cum e acum suna mai degraba a anecdota si mult mai putin a poezie