Carmen, Virgil, mă bucură reacția voastră și vă mulțumesc.

Influente (eventuale) ale Paingului Orb, trecute prin filtrul talentului tau. Cum ne-ai obisnuit, un text plin de forta.

http://srv.diacritice.com/

folositi linkul asta. luati versurile cu copy-paste si duceti-le in fereastra de acolo, apoi conversie, text final si iarasi copy-paste in text. succes si spuneti-mi daca merge.

una din cele mai frumoase poezii yeba mate, admir muzicalitatea, rafinamentul discursului poetic, un tablou titarenco de zile mari. imi place si traducerea acest /I’m sipping my maté slowly/ imi sorb yerba mate incet observ ca muzicalitatea ramane dominanta la trecerea granitelor limbii. e esenta pura de poezie. kelaro

chei de lectură: (“Bucuria de a fi în mijlocul oamenilor” – Kafka) strofa 1: așteptarea/prezența/intrarea/pre-luarea ritualică a semnului de recunoaștere – aștept, sunt aici, așa cum trebuie, mai mult chiar (cu brațele pline de flori) până la final (ieșirea din viața-spital), oarecum “vizat”, conștient, de către portarul-cerber care asigură, cu un gaj, trecerea și întâlnirea aceluia care i se spune “tu”. Eu dau, gratuit, deschis, și totuși așteptând re-cunoașterea semnului asemănătorului. Nu e prima dată când mă priveam privindu-l recunoscându-mă în el și totuși altceva. Lejeritatea gestului și, în același timp, o anume reticența în afișarea lui, se face simțită și în cazul celui care iese: din mers, plătește (dar nu portarului, care păzește intrarea, accesul la ființa lucrurilor sau neființa lor, nu ieșirea), însemn pentru un „deja-vu” care trimite la regresul la infinit: am fost odata eu.... strofa a 2-a: dacă eul (se) oferă, „aproapele” vine în întampinare (totul e bine pana aici) iar celalalt reclamă, economic, darea de seama, se intregeste aici triada: eu-flori, portarul-buze, el-inalt/singur, adica eu-mineral, portarul-animal, el-spirit-care-imbraca “hainele” (formele materiei si ale corpului) cele mai bune, celebre. El nu se lasa ars decat pe rugul celebru…. Potrivirea eului cu asemanatorul lui e perfect vizibila: el se pastreaza/nu se da oricum/oricui –semn al credintei in ceva dincolo; ea continua acest gest, rujul/acoperirea/pregatirea pentru dans/spoirea/trecerea cu vederea a diferentelor ontologice dezvaluind, prin aceasta ..insistenta cautare rupture: “prea tare”/”prea moale” pentru a asigura continuitatea/identitatea/unicitatea ….comuniunii si vesnicia ei, de cate feluri o fi fiind; am fost odata tu.... Strofa a 3-a: agresiunea lucrurilor, directa, aproape nefireasca dar previzibila, atinge masina/carcasa/carnea/intreaga fiinta, pentru a reitera cererea initiala de plata: cine e cel care asteapta atat? de ce nu ia si nu dă asa cum se face? Ce e deosebit si, fireste, nelinistitor? “Buzele sarace” sunt un mod de a disculpa starea de fapt: fiecare (se) cere prin celalalt si prin altul. Dar, tu, cel care vine in intampinare, incat eu nu as fi venit daca tu nu mai fi cautat, destabilizeaza, in mod miraculos si, -indraznesc- tandru, firea, provocand dez-ingroparea trupului si a sufletului sau macar re-cunoasterea lui, luarea lui in seama; am fost odata noi, fara el.... Strofa a 4-a: depasirea, deposedarea de sine printr-o intimitatea a lucrurilor posibila prin unitatea principiului existentei care le sustine si le justifica si le pastreaza. “Îmi era așa ca un fel de ceva” descrie in mod franc si generos nepofta si necautarea care legitimeaza demersul in sine: neamintirea care strabate fiecare gest permite atat repetarea lui (ceea ce duce la uzura, la limita) cat si depasirea lui (deschiderea catre universalitatea trairilor si a entuziasmului nebunului...); am fost noi asa… Strofa a 5-a: totul se pe-trece, sunt transgresate limitele “vederii”, fiecare recuperandu-ne prin pre-luarea celuilalt in seama noastra: eu, aceeasi, “vopsita gresit” dar recunoscand in el “rujul”, sangele meu in sangele lui, iar celalalt, mereu in asteptare, fara amintirea ca totul se repeta in acelasi mod si fara scapare, in acelasi timp; nu mai nici eu nici tu nici el. O despartire/o moarte/ o dezlipire in acelasi timp ireversibila, de nedesfacut. Portarul asteapta in fiecare din noi. al dvs, francisc, oglinditorul

Cred că poemul are prea multe cuvinte
de ex 'o plantă yucca' de ce nu doar 'o yucca'?
poate fi altceva oare? o vază yucca de exemplu?
sau mai vag ar fi doar 'o plantă' care ar arunca o umbră de meditație asupra poemului.
dar sunt multe alte chestiuni de acest gen, eu le numesc și am spus-o chiar recent 'determinări poetice' care îngustează percepția
la multe dintre scrierile tale s-ar putea potrivi răspunsul știi tu cui (sau nu) la întrebarea what would you advise? he said 'never try'
never try nicholas

Sunt onorat şi încântat să răstorn pietrele de aducere aminte care marchează acest poem şi să descopăr că pot visa şi eu cu Iacov sub scara minunată deschisă spre umbra lucrurilor viitoare. Citesc cu bucurie în fiecare vers o naştere din nou după o fugă nebună din faţa Celui de care nu poţi să te ascunzi, dar care îţi numără şi îţi călăuzeşte paşii, citindu-ţi gândurile şi cercetându-ţi fiecare fir de păr, numărat, nu-i aşa, încă înainte de naştere. Citind poemul parcă ajung şi eu la Betel fugind ca un fiu risipitor spre sfârşitul zilelor mele, dar cu toată truda alergării mai ştiu că trecând pe la Betel primesc o pace aleasă, veşnică, şi mai ştiu că ridicând ochii în sus, la capătul scării, prin cerurile deschise nu se văd doar îngeri ci e chiar Domnul Isus care ţine-n mână cununa. Mă bucur de întâlnire, Ioan Barb

Observ ca este un poem care stirneste ecouri..asta ma bucura :p.

Emancipare Marga? Nu stiu ce e aia: traiesc intr-o societate unde regula 'dog eat dog' este respectata cu sfintenie de cind Magna Carta!

Lea - ma bucur de cunostinta. "I'm a winner, I'm a sinner, do you want my autograph?":p

Multumiri, multumiri!

nu cred. la urma urmei fiecare avem miinile noastre si incheieturile nostre.

promit că e ultima oară când ajung pe pagina unui debutant cu iz de fosilă. și ca de obicei, argumentez: poala tâmplelor... pasărea timpului... streașina pământului...lacrimi albastre... etc. mai lipseau farul speranței, portul iubirii, flamura neamului... nicodem, Emilian Pal e un nume care va fi alături de scriitorii consacrați. Dar tu nici nu l-ai citit și nici nu știi ce e poezia. Tu bolborosești ceva pe hârtie... mai citește, mai lasă-te de scris o vreme... două... trei. De Iustin Panța ai auzit? E mai lucid acolo unde e decât tine. adio!

Sumedenie de evenimente care, iata, fac o data in plus din Iasi o adevarata capitala culturala. Iti doresc succes Katya si imi doresc sa te ascult si eu candva cantand. N-am inteles subtitlul, se vrea o evocare sau este o ironie? Andu

Da, a fost interesant. Mulțumim!

Excelente aceste versuri:

Intrăm cu sufletul în păsări
şi trec prin noi cu aripi reci
se aprind pietrele şi respiră greu
pe umeri apasă greutatea anotimpurilor

in rest, nu.

Younger Sister... iti multumesc pentru fina incursiune in poem; asa e, sufletul stie in zborul lui sa aleaga potrivirea atunci cand exteriorul isi duce cursul. Ela... cu drag.