Nu ştiu dacă o să supăr sau nu autorul poeziei de mai sus, întru-cât s-au spus multe despre Crăciun şi alma în comentariul ei sub textul "Crăciun e când s-a născut Isus", vorbeşte despre naşterea Domnului prin primăvară, am să aduc aici o posibilă si foarte veridică dată asupra naşterii lui Isus. Nu este clară data naşterii Sale, şi, deşii evangheliştii Matei, Luca şi oarecumva Ioan au scris extensiv despre naşterea Sa, circumstanţele şi contextul istoric în care s-a născut, Luca spunându-ne că a făcut cercetări amănunţite cu privire la aceasta, nu ni se spune data precisă. Uneori lucrurile se pot lua de la coadă la cap, în elucidarea unei probleme. Ştim că Hristos a murit la Passover. Passoverul (sau Paştele, de unde şi expresia în Biblie: "Hristos paştele nostru") este la jumătatea anului ebraic, an format din 360 de zile, calendarul ebraic fiind unul lunar, al nostru (gregorian) fiind solar. Ştim că Isus a lucrat în ungerea Sa mesianică exact trei ani şi jumătate. Cu trei ani şi jumătate înainte de răstignirea Sa pe cruce (cu o zi înaintea Sabatului, dar în ziua Passoverului din anul 30) El se arătase la râul Iordan şi a fost botezat în apă de către Ioan Botezătorul. Era toamna, Rosh Hashanah, începutul anului ebraic. Aici, în această perioadă a anului, în Israel au loc festivalurile celor 10 zile de "awe" sau "the High Holy Days" perioada între Rosh Hashanah şi Yom Kippur. Isus a lucrat pe pământ trei ani şi jumătate, lucrare de mesianism, de uns al lui Dumnezeu, încheiată cu răstignirea Sa. Iar la evrei nu exista dreptul de a lucra într-o capacitate religioasă de rabin, fariseu, saducheu sau preot până nu împlineai vârsta de 30 de ani. Când Hristos a împlinit vârsta de 30 de ani, cu depline drepturi de a se înfăţişa public înaintea poporului într-o capacitate religioasă, a ieşit la Iordan, unde aşa cum se ştie a fost botezat de Ioan. Atunci, în momentul cufundării în apă, s-a şi auzit un glas din înalţime spunând: "Acesta este Fiul meu prea iubit, de El să ascultaţi". Inceputul celor 30 de ani de obscuritate si pregătire intensă a lui Isus pentru lucrarea pentru care fusese trimis, ne duce în toamna anului 4 Î.H. la sărbătorile de "awe" care încep cu trâmbiţele zilei anului nou - Rosh Hashanah şi se termină cu sărbătoarea corturilor. Aceasta este şi perioada Sa de reîntoarcere pe pământ, într-un viitor nedeterminat, întru-cât profetul Zaharia spune că la revenirea Sa pe norii cerului, când orice om de pe pământ îl va vedea şi orice genunchi se va pleca înaintea Lui, Israelul va fi prins în mijlocul Yom-Kippurului, ziua ispăşirii şi a plângerii păcatelor sale, încercuit şi îngenunchiat de duşmanii ei de moarte, la un pas de extinţie, iar sărbătoarea corturilor va fi o sărbătoare mondială începând cu acea dată, in memoriam...

bolduire*...uf, nu mai zic nimic! azi tastez cu doua maini stangi, se pare!

Bogdan, poate că într-adevăr asocierea articolului comentat de către tine cu dislexicii îi jignește... pe aceștia din urmă. Pentru că un dislexic are singura problemă de a înțelege cu dificultate și, prin urmare, are nevoie de ajutor special. Care nu înseamnă neaparat "repovestirea". Cred că și o astfel de persoană ar putea citi o carte întreagă... cu ajutor, ce-i drept, și mult mai pe îndelete decât alții. Și apoi, dislexia este o boală... de care nimeni nu este vinovat. Oriana, apreciez un comentariu scris cu ironie fină, care nu se referă la autor, ci la textul criticat. Așa cum apreciez și răspunsul la fel de "frumos" al lui Bogdan. Ce nu apreciez însă, și te voi ruga să încerci să delimitezi astfel de păreri și să nu le mai expui în subsolul textelor de pe hermeneia, sunt astfel de cuvinte: "Adevărul de duminică în România trebuie să fie foarte trist dacă se citește povestirea după carte și nu cartea. Cu atât mai mult cu cât Bogdan o face și nu înțelege de ce se scrie despre ceea ce citește." Nu cred că este nevoie să spun mai mult, cuvintele subliniate exced unui comentariu asupra textului și se lansează în presupuneri asupra autorului textului.

Silvia, mă bucură faptul că ai reușit să fii fericită. din cauza acestui text. măcar și cîteva minute. probabil este mai mult decît am așteptat de la el. desigur, titlul s-ar putea să dezamăgească dar (cel puțin în mintea mea) are o legătură cu textul. text care, criptic poate, s-a vrut inspirat din ceea ce duminica trecută s-a „sărbătorit” în partea de vest a lumii. adică ceea ce popular se numește „floriile”. un eveniment care pentru mine reprezintă exemplul tipic al nesărbătorii. pentru că oare cum are trebui numită ziua cînd toată lumea sărbătorește iar cel sărbătorit plînge...

emiemi, onorat de penita. a doua strofa este mai putin coerenta, insa se doreste a fi un alt "peisaj". voi mai umbla la ea, s-o mai incheg. multumesc pt sugestii, cu prietenie, kranich

well, dacă e polemică, polemică să fie. Problema este numai faptul că aici tu Andule ai scris mult prea mult despre un text despre care tu însuți ai spus că „nu e nimic”. Reacția ta furtunoasă nu face decît să nască suspiciuni. Ori textul meu e mai mult decît nimic și de fapt reacția ta te contrazice. Ori tu ești onest în reacția ta dar te lupți donquijotește cu vreo moară de vînt aflată doar în capul tău. Ceea ce ar însemna din nou că textul meu spune ceva ce tu nu ai înțeles iar îndîrjirea ta e puțin cam ridicolă. Sincer să fiu nu știu care este adevărul și nici nu consum prea mult timp pentru chestia asta. Nu are nicio valoare pentru mine. Dar, dragul meu, nu vreau să te împiedic să te lupți cu ce năluci îți poftește inima. E țară liberă.

ai reuşit-o Andule, ai dat cu nuca drept în colac. (adică, nu în perete). de data asta îmi place, ai adus şi tu ceva mai subtil, mai
miezos. finalul e dur. penultima strofă e cam aglomerată de prea multele mie, mie, mele, mei, dar dacă Dumnezeu te iartă, cu mine eşti ok.

Mulţumesc pentru precizările făcute (cuvinte pe care le-am înrămat), şi, mai ales, pentru modul cum ai valorizat acest poem-rugă. E foarte interesant, şi e un feedback excelent să văd cum ai înţeles poemul, cum ţi l-ai împropriat, cum ai sinţit că a fost scris în genunchi, cum a devenit propria ta rugă şi mărturisire, cum ai rostit fiecare cuvânt...Tind să cred tot mai mult că un poem aparţine în egală măsură şi celui care îl scrie, dar şi celui care îl interpretează.
În ultimul timp mă gândesc tot mai mult dacă tot ce fac, tot ce scriu, tot ce rostesc, îl hrăneşte pe aproapele meu, dacă îl odihneşte, dacă îl poate face să aibă o tresărire de prea frumos sau o cercetare interioară...precum comentul tău. Mulţumiri!

andu, sinceritatea nu-i acelasi lucru cu adevarul. ce a facut aalizeei nu i decat aceeasi marie, cu alta palarie, ca sa nu spun ca e un kitsch. dar este un gest frumos. apreciez principala trasatura a experimentelor mele e decontextualizarea. schematismul logic de care ma acuzi poate ca e, de fapt, esenta lucrului, ordonarea, scoaterea la lumina a unor tipare mentale, ca sa zic asa.si a unor prejudecati aici, unde apare barbatul si femeia? eu nu vad neaparat. poate vorbesc cu mine insumi, ca joc gratuit sau acces de nebunie. poate vb cu un dzeu copil, sau cu fiul meu samd poate nici nu vb, nu? stiu ca s a mai facut. asta nu e un argument absolut. si un experiment e un experiment.deci, ce e aceea adevar?

artgoticu, iar citesti cu ochii aceia de nu se inchid niciodata; si bine faci:) e bine cand treci printre versurile mele, multam!

A.A.A. - absolut logic ce spui, doar ca nu e logica mea:) multam ca ai citit cu atata atentie totul. spune-mi ca nu trebuie sa raspund la toate cele comentate (genitive, figuri, alea alea:))

În dialectul huțul nu a mai scris nimeni haikuri. Limba este încă prea puțin exploatată și eu însumi nu o stăpânesc încă suficient de bine pentru creații poetice, deși am crescut auzind-o în casă și pe stradă. De undeva trebuie început, totuși... Voi face eforturi ca creațiile viitoare să fie mai bune.

Vad aici o altfel de geneza, moderna. Cel mai mult mi-a placut versul Adam mereu e verde. Are o usoara tenta ironica. Prinde foarte bine poezia, avand versuri scurte si reusind sa suprinda aproape in fiecare moment printr-o exprimare libera. Felicitari petre

Merci pentru comentariu, Aranca. Știu gravura lui Escher despre care vorbești și, deși nu am avut-o în vedere când am scris poezia, am fost încântat de comparație. :)

"cu mizeria mâinilor durdulii
șobolanii macină rogojina scaunelor schilodite
masa păstrează șervețelele
și dinții carafelor știrbite
pătați cu vin vechi" -->

.....Şobolanii mănâncă scaunele, iar mesele au urme de şerveţele şi carafe. Asta spune fragmentul ăsta. Mă gândesc de ce doamne păzeşte e nevoie de atâta emfază şi de atâtea cuvinte pentru a spune un atât de banal şi de plat lucru... Păi de ce? Pentru că şobolanii e musai să aibă labe durdulii, scaunele să aibă rogojină, iar carafele, dintii ştirbiţi şi urme de vin, carele nu e vin şi nu-i poetic dacă nu e vechi. Şi aşa e tot textul ăsta, care este îngrozitor.

.....Eu cred că tu nu citeşti. Ori nu citeşti de-ajuns. Pentru că cineva care citeşte nu poate scrie asemenea inepţii, într-un mod atât de bombastic. Cândva, am crezut că, într-o oarecare măsura, ai talent. Tre' să recunosc că s-ar putea să mă fi înşelat...
Nu cred că voi mai interveni sub textele tale, dacă nu observ un progres real. Îmi pierd timpul şi răbdarea. Şi citesc mult şi prost. Sau voi interveni strict administrativ ori cu observaţii brute.

.... Am impresia că, la frecvenţa cu care postezi şi la ce postezi, nu respecţi deloc, dar deloc, cititorii. Şi sunt ferm convins că nu ai ţinut cont de niciun sfat pe care l-ai primit aici, pe Hermeneia. Pentru că nu poţi ca după ce-ţi repet de trei ori să eviţi construcţiile genitivale, să le foloseşti cu o şi mai mare ardoare ori să vii cu asemenea monstruozităţi: " șobolanii macină rogojina scaunelor schilodite".
Fără supărare.