Remarc...
"e vremea când schimb hainele / şi drumurile se pot bloca / nimic nou
sunt ghena (gheena??) albă /câinii mei / rup amintiri / pe jumătate vii". Sper că nu e prea puţin.
Roxana Sonea nu mai e de mult un scriitor în căutarea identității. Cititorului nu-i mai rămâne decât a pătrunde în lumile ei, a învăța din ale ei ”lecții de etichetă”.
Da, ideea acelui ”circuit” dă o notă ironică, dar face bine textului și poate chiar aici e miza. Îmi place accentul pus pe ”construcția longilină”, pe subțirime, pe filiform, în câteva rânduri în mod implicit, doar la nivel de sugestie. Se simte.
eu cred că textul de mai sus suferă dintr-o singură cauză: tipul de adresare nu e neapărat cel mai potrivit. dincolo de asta, mi se pare o mărturie care merită aten'ia, pentru că e o mărturie puternică si emotionantă si pentru că ar trebui sa ne puna putin pe ganduri in legatura cu multe lucruri, de la abordarea (gresita, zic eu, dupa ce i-am citit pe altii mai curajosi de pe la mijlocul secolului trecut) bolii psihice in asa-zisele "spitale", care de fapt sunt un fel de lagăre - numai dacă mergi un pic să vizitezi astfel de locuri iti dai seama de asta, până la atitudinea noastră, a tuturor in fata altor oameni...
dar mă rog, despre text se poate zice că e prost scris, dacă asta vrem.
mie, unuia, imi place si ii apreciez sinceritatea (de la forma la continut) si faptul ca e chiar emotionant.
foarte frumos si adevarat ce scrie anna, cuvintele mele de prisos. o doina de jale in singuratate cantata sublim. liliacul? da, el liliacul.adorm tare greu. aici e bine. aici nu esti singur. nu-ti mai vine sa dormi.
Virgil,
Este părerea ta, o respect, dar duelul meu este cu Vlad.
M-ai convins însă... pornesc unul și cu tine ca să nu rămâi așa, off-topic.
All the best
Daca ma cheama Maia, acilea sunt! :-) Acolo nu lipseste nimic, este o omisiune contextuala. Insa poemul nu se remarca prin nimic, este liniar, previzibil... insa e doar un experiment, dupa cum spune insasi autoarea care are, incredibil (conform biografiei) doar 18 ani. Asa ca eu vreau sa folosesc prilejul acesta pentru a o felicita cu referire la modul cum scrie la o varsta asa de frageda. Sau dupa cum spunea un vechi prieten cu care n-am mai vorbit de cand a intrat la puscarie pentru evaziune fiscala, "atentie fratilor, Labis traieste!" Andu
finalul, adica ultimul vers, e prea abrupt. in rest un text placut, desi am rezerve la anatomia perfecta a unei persoane mai in varsta. nu contest cunostintele tale despre tibet, faraoni si alte excentritati.
Francisc, mon cher, e si asta un fel de "apreciere" "da-nu-da-nu" tinind cont de configuratia maslinilor....am tinut cont de solstitiu idei dezastre naturale etc, Merci.
Am citit textul tău Adriana. Nu mă împac cu versurile acestea: "am aprins poezii dar cuvintele lor fac umbră în mine degeaba/peste lume s-a lăsat o tristeţe ca un plâns de copil rătăcit.". Mi se par în plus. Uite ce final puternic ai: "sunt toată un fluier prin care nimicul îşi cheamă acasă/dulăii bătrâni.":) Practic ar îmbrăca toată tristeţea unui copil rătăcit:)
probabil ca cea mai reusita chestie e titlul si modul cum totusi se impleteste cu textul. textul insa ar mai merita lucrat. am senzatia cel putin din acest text ca inca mai bijbii cautind o forma de exprimare care sa te reprezinte. deocamdata inca mai apelezi la solutii facile, zic eu si cazi prea usor in ispita formularilor de soc
Cu adevarat de exceptie cele doua interventii anterioare. Eu fiind totusi, pana sambata, 21 iunie doar organizatorul acestei polemici, nu voi interveni pana atunci. Apoi... Dumnezeu cu mila ...:-) Astept, dupa cum am mai spus, si alte pareri in acest subsol pana atunci. Pe cea mai pertinenta si sustinuta cu argumente o voi premia cu 100 USD cash. Multumesc, Andu P.S. Virgile, sper ca tu de fapt nu erai asa de suparat pe mine sau asa de adancit in lecturi paralele de nu mai stiai cine-i C. Bukovski :-)
Mircea, Multumesc tie pentru cuvintele deloc laconice de aceasta data :-) Si da, ai simtit bine, acest poem este o amintire si ca orice amintire vie este un poem. Te mai astept, Andu
Multumesc foarte mult! Nu e nici o suparare, vina era oricum in totalitate a mea, deoarece nu am citit din timp regulamentul. Asta este, graba strica treaba! Bine ca domnul Titarenco nu s-a suparat pe mine si a inteles ca nu a fost rea intentie.
Ba da. Dar nu ma refeream la el. Ci la femeia superponderala din hol care face pe balerina (daca o mai fi pe acolo; eu am vazut-o in 1999; clovnul de la intrare ori nu l-am observat, ori, atunci, nu exista). Imi pare rau de necazurile pe care le provoaca monitorul dumitale. Cu cele mai bune ganduri.
recunosti ca in fata dezlantuirii crizei celorlalti iti piere cheful si de contemplare poetica, si de introspectie filosofica? cunosc bine schimbul afectiv dintre caravana cu donatii si sinistrati. uneori, poezia vine dupa, cu amaraciune si fara pic de nostalgie. textul este de pe blogul tau?
chei de lectură 1. (“mă suport” Cioran) precizări: textul merită atenția predecesorilor mei, comentariile nu. acesta este o critică; o critică moșește textul. comentariu: strofa 1: de la “unu…” până la “...de formă.”: conștientizarea libertății intr-un univers formal, descris sub forma unui nor, cu rădăcinile înfipte în pământ: ești liber/să te simți/să gândești/să fii pentru că, deja, eu sunt liber și sunt pentru că (și) tu ești, deci, împreună ….numai astfel se construiește libertatea și se aplică; conștientizarea limitei, până la urmă, într-un univers în care totul e permis, dacă vrem să vedem. (dar să punem totul în paranteză , ca și cum ar fi, ca și cum jocul e totul: să căutăm lostrița/peștele-cel-mare/sensul/calea dar să fim …serioși (!) toate sunt de plastilină/de mucava/șabloane re-produse și preajucate. Semnul s-a pus de-a curmezișul, ajută, dar și întrerupe codul/mesajul/accesul la ..dincolo. mai mult, să luăm în calcul încă o ipoteză: totul e un décor - vezi “asfaltul închegat al nopții e de formă”- o viziune fenomenologică care caută să sesizeze, dincolo de aparențe, esența, fluxul viu al trăitului ) strofa 2: de la “doi” până la “clipești și câștigi” : recunoscând cele de sus, intri în cele de jos, aplici teoria și vezi: ești în miezul lucrurilor în “buzunarele” ființei/în intimitatea/familiaritatea/singularitatea asemănătorilor. totul e plin/viață aerul e la baza lumii (Anaximene) totul pare să se justifice prin sine mascând aproape total fragilitatea oricărui existent. Dez-văluirea acestui adevăr se face prin “praguri” trecând dincolo de semne, de concepte, de toate “chestiile” care te fac să clipești și să câștigi...iluzia....cine câștigă viața o va pierde, oricum; aici, în românia, cu timbru/cu tot ce trebuie.... strofa 3: si totusi, trebuie să mergi (vezi strofa 1 : “aici doar se merge”) trebuie să prelungești să te întinzi, să lași semn peste, copii, sa (te) lipesti de ceva/cineva/gondolierul care iti va legana desteptarea, inca un timp....; initierea sugerata in strofa 2 e sustinuta aici pentru a face posibila lepadarea pielii/mastilor/iluziilor....iesirea din starea de neascundere inceputa in strofa 1, de fapt, inceputa mai inainte.... rezultă simplu: “nici un mâine”/nici o asteptare/nici o speranta naiva in starea-de-bine-naturala-a-lucrurilor strofa 4: concluzia, in stil eleat: totul este, pentru că ceea ce nu este, dispare. rămâne esența: o posibilă re-facere, re-nastere a universului de toate felurile. e o păstrare, nu revoltă, nu optimism, nu trădare. o recunoastere a ceea ce suntem, adica vii. finalul: totul se face, -ar trebui-, în numele a ceva, care are un nume: viață. Astfel e mecanismul; astfel putem roti cheița ptr a o lua de la capăt. Poemul e un fel de popas, un moment de recunoastere a propriei fiinte ca apartinand sau nu universului care nu stie de tine, iar daca stie, tu nu vei avea niciodata aceasta re-cunoastere – o vei pre-simti doar. stăm prost. si e bine al dvs, francisc, dezlipitorul
Copiii nostri nu sint copia noastra; au o personalitate a lor fiecare cind sint mici atit de accentuata incit important este sa te ingaduie, sa fii acceptat de ei in lumea lor. prieten poti fi cu ei mult mai tirziu, cind te vor intelege. Ai o fata sensibila Bianca si frumoasa. un experiment reusit din toate punctele de vedere.
E un amestec de răsărit și asfințit aici, cumva prin cenușiul trecerilor prin cețuri de suflet, portret în guașe, sensibile tușe de cuvinte, ca și cum nord-sudul ființei tale s-ar afla pe o altă coordonată decât cea a lumilor. Am ales ca preferințe: "clapele pianului alb expirau simfonie" "pe din afara lumilor timpului eram contopire - culorile nordului sudului amestecate-n plutire" și "ca dintr-o pânză de arcă îmi zâmbești mult mai frumoasă și mai departe acum" Mai mult sau mai puțin aproape de sensurile tale: există o cafea care se prepară, pentru aromă, cu o cremă de portocală, ca strat de bază, peste care se toarnă lichidul (cafeaua propriu-zisă). Gustul este delicios. Asta m-au făcut să îmi amintesc culorile ochilor ei: de la cafea (la începutul poeziei) la "portocalii" (versul final). Cromatică, muzicalitate, pictural, sentimente în diferite nuanțe, gândul "ca un covor zburător", o anume detașare, toate atingând un estetism aparte. E o compoziție. Demona... e oare, mai mult sau mai puțin intenționat, ales "demonicul" din femeie aici? Lisa, desigur. :) Și tot ca un memento: în Franța există un lanț de librării "Lisa lisait" (lire, a citi - anume, spiritualitatea femeii :) ). Nu știu de ce, dar toată poezia ta crează impresii, aduce amintiri, provoacă senzații, până la acea sinestezie a simțurilor. Frumos.
ce frumos și sensibil spui tu: "mă bucur că l-am citit", și mie mi se întâmplă să mă bucur când citesc anumite poeme. acum l-am reluat pe păunescu... e ceva straniu să îl vezi progresând, chiar și în vers alb, în timp ce pe unele fețe lacrimile nu s-au uscat...
zi faină și ție, Daniela! mulțumesc!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
textul începe bine dar se pierde pe parcurs
pentru textul : marele nedumerit deam găsit poezia, citind acest text. mi-au plăcut, mai ales,
"scârţâie altfel acest alb care se lasă călcat în picioare
mergem aşa ca dintr-o necesitate gerul consimte
împrejur nimeni şi pâclele de veghe"
"ajungem la destin(aţie) nişte oameni în alb
interior găsim un grad
hai să-l împărţim la doi"
însă aici, la final, "se şoptesc buzele", eu una, fără să dau sfaturi, poate aş fi ales altceva...
un poem frumos, Ottilia, mi-a plăcut!
pentru textul : în fulare de fum oraşul deRemarc...
pentru textul : măceșe zdrobite de"e vremea când schimb hainele / şi drumurile se pot bloca / nimic nou
sunt ghena (gheena??) albă /câinii mei / rup amintiri / pe jumătate vii". Sper că nu e prea puţin.
Roxana Sonea nu mai e de mult un scriitor în căutarea identității. Cititorului nu-i mai rămâne decât a pătrunde în lumile ei, a învăța din ale ei ”lecții de etichetă”.
Da, ideea acelui ”circuit” dă o notă ironică, dar face bine textului și poate chiar aici e miza. Îmi place accentul pus pe ”construcția longilină”, pe subțirime, pe filiform, în câteva rânduri în mod implicit, doar la nivel de sugestie. Se simte.
Paragraful 3: ”ale CUI au fost”, probabil.
pentru textul : in the pursuit of happiness (I) deeu cred că textul de mai sus suferă dintr-o singură cauză: tipul de adresare nu e neapărat cel mai potrivit. dincolo de asta, mi se pare o mărturie care merită aten'ia, pentru că e o mărturie puternică si emotionantă si pentru că ar trebui sa ne puna putin pe ganduri in legatura cu multe lucruri, de la abordarea (gresita, zic eu, dupa ce i-am citit pe altii mai curajosi de pe la mijlocul secolului trecut) bolii psihice in asa-zisele "spitale", care de fapt sunt un fel de lagăre - numai dacă mergi un pic să vizitezi astfel de locuri iti dai seama de asta, până la atitudinea noastră, a tuturor in fata altor oameni...
dar mă rog, despre text se poate zice că e prost scris, dacă asta vrem.
mie, unuia, imi place si ii apreciez sinceritatea (de la forma la continut) si faptul ca e chiar emotionant.
o zi buna!
pentru textul : Gărzile negre defoarte frumos si adevarat ce scrie anna, cuvintele mele de prisos. o doina de jale in singuratate cantata sublim. liliacul? da, el liliacul.adorm tare greu. aici e bine. aici nu esti singur. nu-ti mai vine sa dormi.
pentru textul : cântec de adormit singurătatea deVirgil,
pentru textul : turburisme deEste părerea ta, o respect, dar duelul meu este cu Vlad.
M-ai convins însă... pornesc unul și cu tine ca să nu rămâi așa, off-topic.
All the best
te rog sa incadrezi textul unde trebuie
pentru textul : Le diable avec l’aile de carton deDaca ma cheama Maia, acilea sunt! :-) Acolo nu lipseste nimic, este o omisiune contextuala. Insa poemul nu se remarca prin nimic, este liniar, previzibil... insa e doar un experiment, dupa cum spune insasi autoarea care are, incredibil (conform biografiei) doar 18 ani. Asa ca eu vreau sa folosesc prilejul acesta pentru a o felicita cu referire la modul cum scrie la o varsta asa de frageda. Sau dupa cum spunea un vechi prieten cu care n-am mai vorbit de cand a intrat la puscarie pentru evaziune fiscala, "atentie fratilor, Labis traieste!" Andu
pentru textul : Înger netrebnic deAndu, acest text trebuie încadrat în altă categorie, fiindcă nu e o fabulă în versuri.
pentru textul : lordul banal demulţumesc, Mariana.
pentru textul : Adrian Munteanu- un trubadur tomnatic cu privighetori în suflet dediscursul de pana acolo. scuze.
pentru textul : pe unde mergem deportjartiere la "portjatiere".
finalul, adica ultimul vers, e prea abrupt. in rest un text placut, desi am rezerve la anatomia perfecta a unei persoane mai in varsta. nu contest cunostintele tale despre tibet, faraoni si alte excentritati.
pentru textul : nevoia de predictibil I de....adică penultimul (ultimul n-are rost)
pentru textul : lucrurile astea deFrancisc, mon cher, e si asta un fel de "apreciere" "da-nu-da-nu" tinind cont de configuratia maslinilor....am tinut cont de solstitiu idei dezastre naturale etc, Merci.
pentru textul : nu despre... deAm citit textul tău Adriana. Nu mă împac cu versurile acestea: "am aprins poezii dar cuvintele lor fac umbră în mine degeaba/peste lume s-a lăsat o tristeţe ca un plâns de copil rătăcit.". Mi se par în plus. Uite ce final puternic ai: "sunt toată un fluier prin care nimicul îşi cheamă acasă/dulăii bătrâni.":) Practic ar îmbrăca toată tristeţea unui copil rătăcit:)
Sau poate doar percepţia mea să fie vinovată:)
SilVia
pentru textul : s-a rătăcit tristețea deprobabil ca cea mai reusita chestie e titlul si modul cum totusi se impleteste cu textul. textul insa ar mai merita lucrat. am senzatia cel putin din acest text ca inca mai bijbii cautind o forma de exprimare care sa te reprezinte. deocamdata inca mai apelezi la solutii facile, zic eu si cazi prea usor in ispita formularilor de soc
pentru textul : trespassing deCu adevarat de exceptie cele doua interventii anterioare. Eu fiind totusi, pana sambata, 21 iunie doar organizatorul acestei polemici, nu voi interveni pana atunci. Apoi... Dumnezeu cu mila ...:-) Astept, dupa cum am mai spus, si alte pareri in acest subsol pana atunci. Pe cea mai pertinenta si sustinuta cu argumente o voi premia cu 100 USD cash. Multumesc, Andu P.S. Virgile, sper ca tu de fapt nu erai asa de suparat pe mine sau asa de adancit in lecturi paralele de nu mai stiai cine-i C. Bukovski :-)
pentru textul : some rule rules some rules demultumesc de critica! binevenita!!
pentru textul : de la o ploaie la alta deje te pardonne, ti perdono, te scuz, domnule, mă bucur că mă citeşti. eşti binevenit!
pentru textul : odios plouă deMircea, Multumesc tie pentru cuvintele deloc laconice de aceasta data :-) Si da, ai simtit bine, acest poem este o amintire si ca orice amintire vie este un poem. Te mai astept, Andu
pentru textul : excalibur deMultumesc foarte mult! Nu e nici o suparare, vina era oricum in totalitate a mea, deoarece nu am citit din timp regulamentul. Asta este, graba strica treaba! Bine ca domnul Titarenco nu s-a suparat pe mine si a inteles ca nu a fost rea intentie.
pentru textul : Concurs literar deBa da. Dar nu ma refeream la el. Ci la femeia superponderala din hol care face pe balerina (daca o mai fi pe acolo; eu am vazut-o in 1999; clovnul de la intrare ori nu l-am observat, ori, atunci, nu exista). Imi pare rau de necazurile pe care le provoaca monitorul dumitale. Cu cele mai bune ganduri.
pentru textul : Femei flămânde de bărbați: Salem derecunosti ca in fata dezlantuirii crizei celorlalti iti piere cheful si de contemplare poetica, si de introspectie filosofica? cunosc bine schimbul afectiv dintre caravana cu donatii si sinistrati. uneori, poezia vine dupa, cu amaraciune si fara pic de nostalgie. textul este de pe blogul tau?
pentru textul : despre inundaţii. altfel dechei de lectură 1. (“mă suport” Cioran) precizări: textul merită atenția predecesorilor mei, comentariile nu. acesta este o critică; o critică moșește textul. comentariu: strofa 1: de la “unu…” până la “...de formă.”: conștientizarea libertății intr-un univers formal, descris sub forma unui nor, cu rădăcinile înfipte în pământ: ești liber/să te simți/să gândești/să fii pentru că, deja, eu sunt liber și sunt pentru că (și) tu ești, deci, împreună ….numai astfel se construiește libertatea și se aplică; conștientizarea limitei, până la urmă, într-un univers în care totul e permis, dacă vrem să vedem. (dar să punem totul în paranteză , ca și cum ar fi, ca și cum jocul e totul: să căutăm lostrița/peștele-cel-mare/sensul/calea dar să fim …serioși (!) toate sunt de plastilină/de mucava/șabloane re-produse și preajucate. Semnul s-a pus de-a curmezișul, ajută, dar și întrerupe codul/mesajul/accesul la ..dincolo. mai mult, să luăm în calcul încă o ipoteză: totul e un décor - vezi “asfaltul închegat al nopții e de formă”- o viziune fenomenologică care caută să sesizeze, dincolo de aparențe, esența, fluxul viu al trăitului ) strofa 2: de la “doi” până la “clipești și câștigi” : recunoscând cele de sus, intri în cele de jos, aplici teoria și vezi: ești în miezul lucrurilor în “buzunarele” ființei/în intimitatea/familiaritatea/singularitatea asemănătorilor. totul e plin/viață aerul e la baza lumii (Anaximene) totul pare să se justifice prin sine mascând aproape total fragilitatea oricărui existent. Dez-văluirea acestui adevăr se face prin “praguri” trecând dincolo de semne, de concepte, de toate “chestiile” care te fac să clipești și să câștigi...iluzia....cine câștigă viața o va pierde, oricum; aici, în românia, cu timbru/cu tot ce trebuie.... strofa 3: si totusi, trebuie să mergi (vezi strofa 1 : “aici doar se merge”) trebuie să prelungești să te întinzi, să lași semn peste, copii, sa (te) lipesti de ceva/cineva/gondolierul care iti va legana desteptarea, inca un timp....; initierea sugerata in strofa 2 e sustinuta aici pentru a face posibila lepadarea pielii/mastilor/iluziilor....iesirea din starea de neascundere inceputa in strofa 1, de fapt, inceputa mai inainte.... rezultă simplu: “nici un mâine”/nici o asteptare/nici o speranta naiva in starea-de-bine-naturala-a-lucrurilor strofa 4: concluzia, in stil eleat: totul este, pentru că ceea ce nu este, dispare. rămâne esența: o posibilă re-facere, re-nastere a universului de toate felurile. e o păstrare, nu revoltă, nu optimism, nu trădare. o recunoastere a ceea ce suntem, adica vii. finalul: totul se face, -ar trebui-, în numele a ceva, care are un nume: viață. Astfel e mecanismul; astfel putem roti cheița ptr a o lua de la capăt. Poemul e un fel de popas, un moment de recunoastere a propriei fiinte ca apartinand sau nu universului care nu stie de tine, iar daca stie, tu nu vei avea niciodata aceasta re-cunoastere – o vei pre-simti doar. stăm prost. si e bine al dvs, francisc, dezlipitorul
pentru textul : karuna deAsta dacă luăm în cinsiderare doar părțile referitoare la concizie, ironie și satiră... :-) Am eșuat în a-ți regăsi vocea aici, maestre.
pentru textul : Pe Bulevard deCopiii nostri nu sint copia noastra; au o personalitate a lor fiecare cind sint mici atit de accentuata incit important este sa te ingaduie, sa fii acceptat de ei in lumea lor. prieten poti fi cu ei mult mai tirziu, cind te vor intelege. Ai o fata sensibila Bianca si frumoasa. un experiment reusit din toate punctele de vedere.
pentru textul : Blue Iulia deGenial finalul. Cum de iti veni ideea sa scrii asa?!
pentru textul : shambala deE un amestec de răsărit și asfințit aici, cumva prin cenușiul trecerilor prin cețuri de suflet, portret în guașe, sensibile tușe de cuvinte, ca și cum nord-sudul ființei tale s-ar afla pe o altă coordonată decât cea a lumilor. Am ales ca preferințe: "clapele pianului alb expirau simfonie" "pe din afara lumilor timpului eram contopire - culorile nordului sudului amestecate-n plutire" și "ca dintr-o pânză de arcă îmi zâmbești mult mai frumoasă și mai departe acum" Mai mult sau mai puțin aproape de sensurile tale: există o cafea care se prepară, pentru aromă, cu o cremă de portocală, ca strat de bază, peste care se toarnă lichidul (cafeaua propriu-zisă). Gustul este delicios. Asta m-au făcut să îmi amintesc culorile ochilor ei: de la cafea (la începutul poeziei) la "portocalii" (versul final). Cromatică, muzicalitate, pictural, sentimente în diferite nuanțe, gândul "ca un covor zburător", o anume detașare, toate atingând un estetism aparte. E o compoziție. Demona... e oare, mai mult sau mai puțin intenționat, ales "demonicul" din femeie aici? Lisa, desigur. :) Și tot ca un memento: în Franța există un lanț de librării "Lisa lisait" (lire, a citi - anume, spiritualitatea femeii :) ). Nu știu de ce, dar toată poezia ta crează impresii, aduce amintiri, provoacă senzații, până la acea sinestezie a simțurilor. Frumos.
pentru textul : demona (Lisa) dece frumos și sensibil spui tu: "mă bucur că l-am citit", și mie mi se întâmplă să mă bucur când citesc anumite poeme. acum l-am reluat pe păunescu... e ceva straniu să îl vezi progresând, chiar și în vers alb, în timp ce pe unele fețe lacrimile nu s-au uscat...
pentru textul : un trup nemișcat o întrebare arsă dezi faină și ție, Daniela! mulțumesc!
Pagini