Adriana, este corect si de bun simt ceea ce spui. dar cred ca exista o formula de blocaj atunci cand mergi de la pagina la pagina, te intorci inapoi ca pe o scurtatura si hop, fara sa mai citesti textul respectiv in cele cateva minute cat esti pe computer iti aduni cititori cu tabla inmultirii de pe la butoane. e OK?

partea

"au dreptate dușmanii mei
cînd te privesc
și zic
să-l lovim acolo
unde îl doare"

nu are nicio semnificatie, e "devoid" de orice metafora, de orice implicita sau explicita calitate literara. mai ales ca nu se face referire in text la vreo frumusete feminina exceptionala care l-ar face pe dusmanul tau sa te loveasca...

apoi gandurile alea lipite pe tavan ca ...mucii. parerea mea, ca sa parafrazez si eu pe un altul.

Oanei ii place mult poemul, se ridica la asteptarile sale si a argumentat de ce pentru a ma convinga ca ii place, eu considerand, ca si tine, ca textul are mari probleme la "denominarea substantivelor poetice" si la ce ai mai spus ca are. eu am tinut-o pe a mea, ca e asa si pe dincolo (adica prost) si ea mi-a replicat ca am reactiile astea pentru ca sunt nefericita si de aceea sunt atat de acra si cusurgioaica si trebuie sa ma potolesc ca o sa fac riduri. fireste ca nu are nici gusturile tale si nici sensibilitatea ta critica. e mai putin pretentioasa.
dar, cine e Baraca, totusi?

„până la adânci bătrâneţe” - e un typo aici, sau mi se pare mie?
„vă schimbă locurile
vă schimbaţi blestemele” - scăpare, sau așa ai vrut să fie? (schimbă/schimbați) întreb fiincă poate fi și una, și alta. deși, într-adevăr, primul vers de aicispune mai multe decât următorul.

mi-a plăcut scepticismul din final.

multumesc Virgil, am revizuit.
*
Paul, ma gandesc ca varsta ar trebui sa fie cea mai proasta scuza pentru scrisul prost. ma tem ca uneori fac abuz de ea.

cred că te-ai concentrat prea mult pe o idee şi ai scăpat factorul important, acela de a transmite şi cititorului tău din trăiri. începi textul metaforic, apoi ne arunci în cretacic, ere glaciare, cremene şi ne bulversezi artisticul din noi. şi în strofa a 2-ua ne vorbeşti tot despre crevaşe, tencuială, ş.a.m.d, obiectul comparaţiei cu "visul, cu degetul arătător, cu cărările timpului" fiind unul nefericit, din păcate.
din strofa a 3-ia pot spune că aleg versurile: "de prea multă oboseală se desprimăvărează greu/pământul mă apasă vertical" ca fiind bune.
"semăn cu sfânta înnegrită de funingine" - mult mai elegant puteai să reduci explicaţia, lăsând pur şi simplu versul ca fiind: "semăn cu o sfântă".
cred că acest poem trebuie revăzut. am citit la tine poeme mai bune. citesc în continuare:)!
"pe vârfuri sau pe călcâie" - nu mă interesează ca şi cititor prea mult acest aspect, adică îmi este tot una dacă râmăn pe vârfuri sau doar pe călcâie, în fond mă interesează mesajul pe care mi-l transmiţi despre vârfuri sau călcâie.

Interesant poem, n-am inteles mare lucru dar m-am simtit dator sa las un semn pentru ca textul pare a-mi fi dedicat... Sper ca nu te-am suparat pana la urma cu ceva Luminita, mai ales ca am citit in biografia ta ca ai lucrat si pe la ICPE... si eu am trecut pe acolo, eram in colectivul lui Cojocaru prin '88, scriam programe de mama focului, il cunosti cumva pe Dan Tomescu? Mi-a fost "mentor" la soft.. si el e prin Canada acum :-) (sau pe Cristi Baleanu?) In rest, sa ne citim cu bine, cu sau fara diacritice. Bobadil. P.S. La poemul Profetului nu mai scriu ca am alte pretentii de la unul ca el.

perfectă prin mesaj...fericirea și cuțitul deasupra...abia aștept să văd volumul în franceză.

Si daca nu ne gandim, s-ar putea sa devenim niste cyborgi, hibrizi programati. Asa, ca-i mai bine sa ramanem, ganditori...
Cu respect, Iuri.

bondărească...

depinde ce înțelegi prin „acasă”, Mariana... :)
uf! și jur că n-am vrut să semene a cuvinte încrucișate.
eu mă temeam că ideea sare prea repede-n ochi!

„de ce ar trebui să-mi pese de îngeri”?
pentru că într-o zi a fost văzut trecând
un înger cu o carte în mâini...:)

mi-a plăcut poemul acesta acid, și în același timp, meditativ.
aduc aici numai câteva strofe, cele cu care îmi văd mai bine propriile gânduri
„iar cerul nu le poate prevedea pe toate
decât dacă se prăbuşeşte de capul lui
în al nostru până la refuz

eu
sunt prea ocupat să mă găsesc pe mine
în mine
să aflu de ce rugineşte îndrăgostirea
...
ar trebui osândiţi să meargă în genunchi
să vadă de aproape nebunia rătăcind în pietre”

cât despre „sfat”... hm! bun sfat, dar greu de urmat!

mulțumesc pentru el și pentru poezia lui. :)

frumos poem intr-adevar! sunt imagini deosebite care se leaga frumos intre ele si transmit o stare de liniste.

nu sunt insa foarte sigur pe ultima strofa + acel "bușește" acolo. am impresia ca sunt din alt film. am inteles ca ai vrut sa termini poemul in forta, dar moartea in "explozia unui poem" e ca nuca...

Ioana, observ ca ai un discurs poetic foarte bine strucutrat. fiecare vers se sustine pana la final, acest poem imi da impreisa ca a fost scris cu grija si cu siguranta. se simte acea plinatate a aeului in fiecare cuvant care, la randul lui extinde atat de mult zona deschisa incat se formeaza un fel de univers ijn care putem comunica daca dorim. e un poem profund, introspeect pana la uram, ma emotionat primele strofe, acea raportare a ta la el si vedeniile tale interioare. cu inima deschisa, te felicit. " lângă noi se odihnește un animal uriaș, îi încerci inima din când în când, ne privește deschizând ochii galbeni ca un câine bolnav" si " bărbatul meu duce cerul în spate cu dragoste" " vom dormi aici, sub coroana copacului".