Voi face o excepție comentând la acest text: felicitări pentru realizare. Ideea nu e nouă și colajul nu e echilibrat (încearcă așezarea versurilor în spațiul din stânga jos sau mult mai bine, în afara imaginii), dar e muncit cu migală și interes în a ieși ceva frumos.
O frumosă poveste extrem-orientală spune că cei care reușesc să ajungă pe vârful unui munte, urmând o anumită cărare, pot observa, dintr-o astfel de perspectivă, cum o infinitate de asemenea drumuri pot duce tot acolo. Asta nu înseamnă că nu ne putem ajuta intre noi să își găsească fiecare cărarea proprie. Și ne mai pot ajuta, mai ales, alții, mai avansați decât unii dintre noi și care au o perspectiva mai largă. Mai mult, in Ecumenismul lărgit pe care îl visez, cred că există cărări nenumărate în cadrul propriului context cultural în care ne-am născut și nu-l putem nega. Dar îl putem "folosi" în măsura în care suntem "lucizi" (awareness) și nu ne lăsăm manipulați de el. Și mai cred că exista o universalitate "individualizată" și nu mă sperie aparenta contradicție în termeni. Aici este diferența (zic eu) fundamentală între Occident și Extremul Orient. În timp ce noi „standardizăm” totul, inclusiv tratarea bolilor (clasificăm la infinit fiecare boală și nuanțe ale acesteia și stabilim „protocoale” care, mot a mot aplicate, conduc, statistic acceptabil, la vindecare; același lucru se întâmplă și cu religiile așa numite „monoteiste” din Occident și Orientul apropiat și puzderia de ramuri ale acestora ducând până la tot soiul de secte deviante, ireconciliabile una cu alta). În schimb extrem-orientalii nu tratează”boala”, ci bolnavul ajutându-l pe fiecare să-și găsească calea spre vindecare. Revenind la religia în care ne-am născut și, pe care o adoptăm ca „practicanți” (sau nu). Faptul că la ortodocși, de exemplu, Paștele cade la altă dată decât la catolici, asta nu înseamnă că la data respectivă, în funcție de „percepția” modelată de tradiție a celor dintr-o religie sau alta, nu se creează (dincolo de disputele teologice) un topos și un timp propice pentru o epifanie în sensul „veșnicei reîntoarceri” a lui Eliade (și nu a lui Nietzsche) pe care un catolic sau un ortodox o poate simți (din plin) chiar la date diferite. Cât despre atei sau liberi cugetători (există o diferență de nuanță extrem de importantă între o categorie și alta – nu intru acum în amănunte) aș vrea să amintesc de Octavian Paler care numai de „religiozitate” nu cred că putea fi acuzat. Și care, cu câteva săptămâni înainte să moară, într-o emisiune televizată, spunea: „Nu mă tem de Dumnezeu; mă tem numai că El ar putea să nu existe”. Ca, în săptămâna premergătoare morții sale, să publice într-un cotidian, excepționalul său „Interviu cu Dumnezeu” pe care, acum, îl reproduc pentru extraordinara sa frumusețe extrem de potrivită înaintea Sărbătorilor Ortodoxe de Paști ce stau să vină. „Interviu cu Dumnezeu de Octavian Paler -Ai vrea sa-mi iei un interviu , deci…zise Dumnezeu. -Daca ai timp…i-am raspuns. Dumnezeu a zambit. -Timpul meu este eternitatea…Ce intrebari ai vrea sa-mi pui ? -Ce te surprinde cel mai mult la oameni ? Dumnezeu mi-a raspuns : -Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca…iar apoi tanjesc iar sa fie copii ; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani … iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul ; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait. Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp.Apoi am intrebat : -Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copii tai ? -Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc …si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin ; sa invete ca exista oameni care ii iubesc, dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele ; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit ; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca , de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi. -Multumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie? Dumnezeu m-a privit zambind si a spus : -Doar faptul ca sunt aici, intodeauna. ” Cum, altfel, am avut și un schimb de scrisori cu Max Solomon înainte ca acesta să moară, prin care el nu a renunțat la convingerile sale ateiste, acceptându-și cu seninătate sfârșitul. Mai amintesc, în încheiere, și de cercetările dr. Olivera Petrovich care predă psihologia religiei la Facultatea de Teologie a Universității din Oxford. Și care, prin cercetări bazate pe o metodologie proprie, axată pe specificul individual și nu de grup, demonstrează că „sentimentul religios” pare a fi același, indiferent că este vorba de un englez sau un japonez. Bine înțeles că ea nu neagă faptul că un individ poate fi influențat de tradiția grupului din care face parte. Dar, sub o astfel de „tradiție”, sentimentul de care vorbeam, pare să fie același. Și asta indiferent de ce spune/afirmă (și face) fiecare dintre noi.
Mai experimenteaza dar nu te opri doar la a aduce in discutie ingrediente ale cotidianului ci incearca sa le deformezi, sa le modelezi tocmai pentru a amprenta imediatul tau personal.
Incep cu titlul, care mi-a atentia de la inceput. Apoi e o stare aici curata, bine definita si surprinsa. Usorul patetism din prima parte mi se pare bine contrabalansat de partea finala, acolo unde sunt imaginile care mi- au placut cel mai mult. Mici obiectii, / pe unde intra acvile/ in loc de /de unde/ si hm, in primul vers.. Nu stiu ce sa zic de femeia goala la 30. Parca nu vad legatura, desi suna bine. Recitind totul, nu ma pot abtine sa nu dau o penita. Frumos. Si finalul, f. Fain.
am citit mai multe poezii din creația ta. scrii complex și totuși limpede. puțini cărora le reușește, mai ales în rimă. aici e închegată ideea. nici nu știu dacă se pune accent pe revoltă sau resemnare. nerv este. finalul rotunjește cumva însă ai și texte mai bune în opinia mea. apoi nu înțeleg de ce lași space pe alocuri între cuvînt și semnul exclamării. ritmul parcă cere accentul pe primul cuvînt în strofa doi, vers doi. ce zici dacă s-ar inversa formularea în "Avem noi palma...", ar sparge cumva coerența?
Andu, mersi de vizita, intradevar sunt la faza de experiment unde vad si eu cum si ce pot scrie... textul asta a fost limita gunoiului. Mai treci si lasa-mi impresia ta. Sancho, multumesc de atentionare, inainte de a-l posta am trecut prin el dar se pare ca mi-au scapat multe, o sa-l revad bineinteles. Totusi nu mi-ai lasat impresia ta la "invizibil"...acolo speram sa ma critici de fapt... Oricand binevenita pe la bine!
Singurătatea lui era atât de frumoasă, ca o locuinţă lacustră
ca o cetate cu porţi înalte.
El, în spatele porţilor ca o armată ce nu se predă,
el, pe tron, ca un zeu al porumbului...
Sunt oameni care se apropie unii de alţii prin peşti, alţii prin pietre,
prin semne, prin ferestrele deschise, alţii prin boală.
Se recunosc după stâncile sălbatice tatuate sub piele,
după felul în care stau nemişcaţi ore întregi sub soare,
au aceeaşi textură a covoarelor minerale...
oameni care au sub piele argint viu iar argintul din ochi îl topesc în monede
oameni a căror trăsătură e plutirea, au oasele uşoare, de pasăre,
capul culcat pe umărul unui vis.
Sunt şi oameni_potop ce nu-şi mai trimit porumbii după ţărmuri,
care–şi îngroapă Atlantidele în alcool,
bolborosesc printre vapori frânturi despre un et in Arcadia ego.
Când un bărbat pe care l-am iubit enorm iese din viaţa noastră,
îl avortăm din sufletul nostru pur şi simplu.
cam atat as pastra eu din acest tecst. restul e redundant, plictisitor, obositor, prea mult pentru ceea ce se cheama o poezie care vrea un efect. alungirea lui, pseudopodele pe care le are, arata un fel de abundenta laptoasa, asa cum spunea si nietzsche, in fond o grasime care ingroapa frumusetea. o poezie frumoasa trebuie sa fie supla si eleganta. poezia de fata trebuie alergata bine.
Cineva de aici spunea despre tine ca esti "exotic". Chiar esti! E un poem amestecat, prea amestecat. Sa lasam meridianele geografice sa nu se intersecteze, altfel am zice ca a venit sfarsitul lumii si in poezie?! :)
Frumoase și tăioase întrebări, mi-ai amintit Virgil de vremuri strălucite când lupta de idei era construită strategic din astfel de întrebări finalmente necruțătoare. Aparent copilărești (și prin franchețe nu doar prin estetica frustă) aceste întrebări au făcut pentru mine deliciul lecturii acestui text.
Sigur, aș avea și eu câteva dar le păstrez pentru la vară când va fi cald și nicunul dintre noi nu va mai fi plecat.
Margas
"Preocupări în teologie, filozofie, istorie, computere și construcții."? e atat de trist sa gasesc acest text incat mi-a si trecut gandul sa mai public ceva... cred ca am sa caut ceva pe google... de fapt eu voiam imi spun parerea despre "pisica neagra" - unde acel "era" se subintelegea a fi "se facea... noapte", curajoasa obtiune de a descrie un vis ( un cojmar ) lasand cititorul sa-l desluseasca asa cu fanturile lui, intr-o realitate paralela... ce spuneam? a, sunt atat de trist incat tre sa deschid google-ul sa caut poezie... sau nu?
O seară deosebită. Felicitări! Un fapt minunat că proiectul Hermeneia live nu a fost dat uitării. Este o inovație în marele câștig al celor bolnavi de dorul poeziei.
Sărbători fericite!
un singur raspuns la intrebare(trei in unu`) si textul e ca si sters : unde se afla acest Regulament, unde este el publicat, mai e valabila regula celor doua luni?
un poem de zile mari, Emil! cotidian țesut cu aforisme, biografism și livresc. foarte faină prima strofă, cea cu shot-ul, și super finalul. mi-a plăcut mult, să știi. peniță!
Andu, ai putea avea dreptate, dacă am discuta doar de un singur text. Pentru mine, însă, mireasa fecioară, neo-cristul, cina cea de taină, sunt teme, leit-motive, cum vei observa dacă mă vei citi, în continuare. Mulțumesc, pentru observații și pentru aplecarea asupra textului meu! Cu amiciție,
Poemul e pe gustul meu tot. Fără reproş. Este atât de real minţii, are înţelesuri la nivel de sinapsă. Am o singură obiecţie. Zici undeva: "că sunt iar greu și că zbier
apoi o pânză de durere îmi pătrunse în creier". Te referi la pânza de bomfaier, că eu da. Paul să ştii că poemul acesta mi-a mers la suflet. Ce spui? Poţi scoate un poem bun, pornind de la faptul că femeia este precum un bomfaier?:)))
Şi mai am o singură obiecţie. Eu cred că tu încă eşti în comă. Păi altfel, eu, de exemplu, nu pot a scrie.
SilVia
Scuze, acest comentariu nu are legătură cu textul de față ci cu unul probabil șters. Am reținut versul "se limpezea ca o fântână îmbrăcată-n cagulă clipa de care-mi ancorez monologul " din alt text cred că titlul era "săritura <cuvânt japonez>" Acum mă hotărâsem ce comentariu să îți fac dar... nu mai găsesc textul. Ce s-a întâmplat?
Apreciez și a doua intervenție a Flabrei. Mi se pare că ea este mai gata să devină incisvă doar în momentul în care o provoci. Am să rețin asta. Dar mi s-a părut interesant optimismul ei și privirea înspre viitor. Chiar disponibilitatea de a inova, de a inventa. Aici mă aliez cu ea. Am și eu oroare de oamenii care văd sau impun poezia ca un set rigid de reguli cărora trebuie să te supui și care sînt cunoscute cu adevărat doar de o kabală de aleși. Poate că nu am identificat pe deplin ce este poezia de vreme ce sîntem gata să o refuzăm altora. Dar aici intervine definirea poeziei și nu despre asta vorbim aici. Vorbim despre rostul poeziei. Și Flabra pare să îi vadă un viitor deși probabil e unul din lucrurile căruia i s-a cîntat de foarte multe ori prohodul. E interesantă această aparentă antipoziționare. Cailean deplînge oarecum pierderea valorilor trecutului și abandonarea metaforei ca element primordial în poezie de dragul expedientului, al facilului în versuri care lovesc brutal cu muchiile și banalul contemporan și cotidian. În același timp Flabra ne spune că nu trebuie să ne speriem pentru că asistăm la metamorfoza inerentă a poeziei, la „reinventarea” ei. Care este adevărul?
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
eu nu port ranchiuna. au fost acceptate
pentru textul : despre dragoste numai de bine deVoi face o excepție comentând la acest text: felicitări pentru realizare. Ideea nu e nouă și colajul nu e echilibrat (încearcă așezarea versurilor în spațiul din stânga jos sau mult mai bine, în afara imaginii), dar e muncit cu migală și interes în a ieși ceva frumos.
pentru textul : Umbra deO frumosă poveste extrem-orientală spune că cei care reușesc să ajungă pe vârful unui munte, urmând o anumită cărare, pot observa, dintr-o astfel de perspectivă, cum o infinitate de asemenea drumuri pot duce tot acolo. Asta nu înseamnă că nu ne putem ajuta intre noi să își găsească fiecare cărarea proprie. Și ne mai pot ajuta, mai ales, alții, mai avansați decât unii dintre noi și care au o perspectiva mai largă. Mai mult, in Ecumenismul lărgit pe care îl visez, cred că există cărări nenumărate în cadrul propriului context cultural în care ne-am născut și nu-l putem nega. Dar îl putem "folosi" în măsura în care suntem "lucizi" (awareness) și nu ne lăsăm manipulați de el. Și mai cred că exista o universalitate "individualizată" și nu mă sperie aparenta contradicție în termeni. Aici este diferența (zic eu) fundamentală între Occident și Extremul Orient. În timp ce noi „standardizăm” totul, inclusiv tratarea bolilor (clasificăm la infinit fiecare boală și nuanțe ale acesteia și stabilim „protocoale” care, mot a mot aplicate, conduc, statistic acceptabil, la vindecare; același lucru se întâmplă și cu religiile așa numite „monoteiste” din Occident și Orientul apropiat și puzderia de ramuri ale acestora ducând până la tot soiul de secte deviante, ireconciliabile una cu alta). În schimb extrem-orientalii nu tratează”boala”, ci bolnavul ajutându-l pe fiecare să-și găsească calea spre vindecare. Revenind la religia în care ne-am născut și, pe care o adoptăm ca „practicanți” (sau nu). Faptul că la ortodocși, de exemplu, Paștele cade la altă dată decât la catolici, asta nu înseamnă că la data respectivă, în funcție de „percepția” modelată de tradiție a celor dintr-o religie sau alta, nu se creează (dincolo de disputele teologice) un topos și un timp propice pentru o epifanie în sensul „veșnicei reîntoarceri” a lui Eliade (și nu a lui Nietzsche) pe care un catolic sau un ortodox o poate simți (din plin) chiar la date diferite. Cât despre atei sau liberi cugetători (există o diferență de nuanță extrem de importantă între o categorie și alta – nu intru acum în amănunte) aș vrea să amintesc de Octavian Paler care numai de „religiozitate” nu cred că putea fi acuzat. Și care, cu câteva săptămâni înainte să moară, într-o emisiune televizată, spunea: „Nu mă tem de Dumnezeu; mă tem numai că El ar putea să nu existe”. Ca, în săptămâna premergătoare morții sale, să publice într-un cotidian, excepționalul său „Interviu cu Dumnezeu” pe care, acum, îl reproduc pentru extraordinara sa frumusețe extrem de potrivită înaintea Sărbătorilor Ortodoxe de Paști ce stau să vină. „Interviu cu Dumnezeu de Octavian Paler -Ai vrea sa-mi iei un interviu , deci…zise Dumnezeu. -Daca ai timp…i-am raspuns. Dumnezeu a zambit. -Timpul meu este eternitatea…Ce intrebari ai vrea sa-mi pui ? -Ce te surprinde cel mai mult la oameni ? Dumnezeu mi-a raspuns : -Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca…iar apoi tanjesc iar sa fie copii ; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani … iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul ; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait. Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp.Apoi am intrebat : -Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copii tai ? -Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc …si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin ; sa invete ca exista oameni care ii iubesc, dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele ; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit ; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca , de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi. -Multumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie? Dumnezeu m-a privit zambind si a spus : -Doar faptul ca sunt aici, intodeauna. ” Cum, altfel, am avut și un schimb de scrisori cu Max Solomon înainte ca acesta să moară, prin care el nu a renunțat la convingerile sale ateiste, acceptându-și cu seninătate sfârșitul. Mai amintesc, în încheiere, și de cercetările dr. Olivera Petrovich care predă psihologia religiei la Facultatea de Teologie a Universității din Oxford. Și care, prin cercetări bazate pe o metodologie proprie, axată pe specificul individual și nu de grup, demonstrează că „sentimentul religios” pare a fi același, indiferent că este vorba de un englez sau un japonez. Bine înțeles că ea nu neagă faptul că un individ poate fi influențat de tradiția grupului din care face parte. Dar, sub o astfel de „tradiție”, sentimentul de care vorbeam, pare să fie același. Și asta indiferent de ce spune/afirmă (și face) fiecare dintre noi.
pentru textul : Plecând de la Icoana ortodoxă. deMai experimenteaza dar nu te opri doar la a aduce in discutie ingrediente ale cotidianului ci incearca sa le deformezi, sa le modelezi tocmai pentru a amprenta imediatul tau personal.
pentru textul : Noua dragoste deIncep cu titlul, care mi-a atentia de la inceput. Apoi e o stare aici curata, bine definita si surprinsa. Usorul patetism din prima parte mi se pare bine contrabalansat de partea finala, acolo unde sunt imaginile care mi- au placut cel mai mult. Mici obiectii, / pe unde intra acvile/ in loc de /de unde/ si hm, in primul vers.. Nu stiu ce sa zic de femeia goala la 30. Parca nu vad legatura, desi suna bine. Recitind totul, nu ma pot abtine sa nu dau o penita. Frumos. Si finalul, f. Fain.
pentru textul : parcele ale aceluiași soare deteribil acest text. si nu stiu ce ar mai fi de spus in plus.
pentru textul : from blade runners deam citit mai multe poezii din creația ta. scrii complex și totuși limpede. puțini cărora le reușește, mai ales în rimă. aici e închegată ideea. nici nu știu dacă se pune accent pe revoltă sau resemnare. nerv este. finalul rotunjește cumva însă ai și texte mai bune în opinia mea. apoi nu înțeleg de ce lași space pe alocuri între cuvînt și semnul exclamării. ritmul parcă cere accentul pe primul cuvînt în strofa doi, vers doi. ce zici dacă s-ar inversa formularea în "Avem noi palma...", ar sparge cumva coerența?
pentru textul : Poetul deas taia altfel versurile in prima strofa:
"renii ies la pascut norii
rumega miazanoaptea"
(desi e cam rârâit fragmentul asta...)
mi-a placut finalul, e ironic si crud :)
pentru textul : entelehie denici eu nu prea stiu cum sa primesc... sper ca tot ce e vrednic de spus sa fie rostit... multumesc mult, Maria!
pentru textul : petele de pe lună deAndu, mersi de vizita, intradevar sunt la faza de experiment unde vad si eu cum si ce pot scrie... textul asta a fost limita gunoiului. Mai treci si lasa-mi impresia ta. Sancho, multumesc de atentionare, inainte de a-l posta am trecut prin el dar se pare ca mi-au scapat multe, o sa-l revad bineinteles. Totusi nu mi-ai lasat impresia ta la "invizibil"...acolo speram sa ma critici de fapt... Oricand binevenita pe la bine!
pentru textul : O zi din viața unui ucigaș deSingurătatea lui era atât de frumoasă, ca o locuinţă lacustră
ca o cetate cu porţi înalte.
El, în spatele porţilor ca o armată ce nu se predă,
el, pe tron, ca un zeu al porumbului...
Sunt oameni care se apropie unii de alţii prin peşti, alţii prin pietre,
prin semne, prin ferestrele deschise, alţii prin boală.
Se recunosc după stâncile sălbatice tatuate sub piele,
după felul în care stau nemişcaţi ore întregi sub soare,
au aceeaşi textură a covoarelor minerale...
oameni care au sub piele argint viu iar argintul din ochi îl topesc în monede
oameni a căror trăsătură e plutirea, au oasele uşoare, de pasăre,
capul culcat pe umărul unui vis.
Sunt şi oameni_potop ce nu-şi mai trimit porumbii după ţărmuri,
care–şi îngroapă Atlantidele în alcool,
bolborosesc printre vapori frânturi despre un et in Arcadia ego.
Când un bărbat pe care l-am iubit enorm iese din viaţa noastră,
îl avortăm din sufletul nostru pur şi simplu.
cam atat as pastra eu din acest tecst. restul e redundant, plictisitor, obositor, prea mult pentru ceea ce se cheama o poezie care vrea un efect. alungirea lui, pseudopodele pe care le are, arata un fel de abundenta laptoasa, asa cum spunea si nietzsche, in fond o grasime care ingroapa frumusetea. o poezie frumoasa trebuie sa fie supla si eleganta. poezia de fata trebuie alergata bine.
pentru textul : Singurătatea lui era atât de frumoasă, deeu vreau niste uni-versuri pentru asteroizi mai periculosi decat poetul solar
pentru textul : Opalescențe deCineva de aici spunea despre tine ca esti "exotic". Chiar esti! E un poem amestecat, prea amestecat. Sa lasam meridianele geografice sa nu se intersecteze, altfel am zice ca a venit sfarsitul lumii si in poezie?! :)
pentru textul : pseudo-stigmata denoaptea urca in voce. panica alba a paginii sub. acesta este tot poemul
pentru textul : Panica albă a paginii deCrăciun fericit! Lumină acum, în sărbătoare și în toate zilele și nopțile de veghe. În lanul poeziei.
pentru textul : Colind deFrumoase și tăioase întrebări, mi-ai amintit Virgil de vremuri strălucite când lupta de idei era construită strategic din astfel de întrebări finalmente necruțătoare. Aparent copilărești (și prin franchețe nu doar prin estetica frustă) aceste întrebări au făcut pentru mine deliciul lecturii acestui text.
pentru textul : „lucrurile despre care nu vorbim” deSigur, aș avea și eu câteva dar le păstrez pentru la vară când va fi cald și nicunul dintre noi nu va mai fi plecat.
Margas
"Preocupări în teologie, filozofie, istorie, computere și construcții."? e atat de trist sa gasesc acest text incat mi-a si trecut gandul sa mai public ceva... cred ca am sa caut ceva pe google... de fapt eu voiam imi spun parerea despre "pisica neagra" - unde acel "era" se subintelegea a fi "se facea... noapte", curajoasa obtiune de a descrie un vis ( un cojmar ) lasand cititorul sa-l desluseasca asa cu fanturile lui, intr-o realitate paralela... ce spuneam? a, sunt atat de trist incat tre sa deschid google-ul sa caut poezie... sau nu?
pentru textul : Ferma porcilor deO seară deosebită. Felicitări! Un fapt minunat că proiectul Hermeneia live nu a fost dat uitării. Este o inovație în marele câștig al celor bolnavi de dorul poeziei.
pentru textul : Virtualia XII - Cenaclu Live pe Hermeneia.com deSărbători fericite!
un singur raspuns la intrebare(trei in unu`) si textul e ca si sters : unde se afla acest Regulament, unde este el publicat, mai e valabila regula celor doua luni?
pentru textul : Fabrica de îngeri depărerea mea este că textul de mai sus este cam 30% (dacă e să ne apucăm de procente) bacovian. restul îmi pare mult prea zornăitor.
pentru textul : balada ploilor pierdute 3 descuze pentru t lipsa! modific! multumesc de semnul lasat:)cvadruplu!
pentru textul : oamenii sunt mari îmi spuneam deun poem de zile mari, Emil! cotidian țesut cu aforisme, biografism și livresc. foarte faină prima strofă, cea cu shot-ul, și super finalul. mi-a plăcut mult, să știi. peniță!
pentru textul : cîte ceva despre sinucideri deContextul. Andule, contextul. Citește contextul și abandonează obsesiile
pentru textul : Singurătate în doi; cu luna în piața romană. deAndu, ai putea avea dreptate, dacă am discuta doar de un singur text. Pentru mine, însă, mireasa fecioară, neo-cristul, cina cea de taină, sunt teme, leit-motive, cum vei observa dacă mă vei citi, în continuare. Mulțumesc, pentru observații și pentru aplecarea asupra textului meu! Cu amiciție,
pentru textul : scrisoare către fratele meu iuda dePoemul e pe gustul meu tot. Fără reproş. Este atât de real minţii, are înţelesuri la nivel de sinapsă. Am o singură obiecţie. Zici undeva: "că sunt iar greu și că zbier
pentru textul : ... the last alibi for death deapoi o pânză de durere îmi pătrunse în creier". Te referi la pânza de bomfaier, că eu da. Paul să ştii că poemul acesta mi-a mers la suflet. Ce spui? Poţi scoate un poem bun, pornind de la faptul că femeia este precum un bomfaier?:)))
Şi mai am o singură obiecţie. Eu cred că tu încă eşti în comă. Păi altfel, eu, de exemplu, nu pot a scrie.
SilVia
titlul se referă la "frunza de brusture" care e moca.
în rest, Adriana, nu, deocamdată nu sunt apăsătore...
pentru textul : de mâine mă scumpesc și eu demulțumesc pentru observație, timp, bunăvoința...
Scuze, acest comentariu nu are legătură cu textul de față ci cu unul probabil șters. Am reținut versul "se limpezea ca o fântână îmbrăcată-n cagulă clipa de care-mi ancorez monologul " din alt text cred că titlul era "săritura <cuvânt japonez>" Acum mă hotărâsem ce comentariu să îți fac dar... nu mai găsesc textul. Ce s-a întâmplat?
pentru textul : canon să dormim împreună defrumoasă melodie, Silviu.
pentru textul : one way ticket demă bucur că ai ales acea expresie. are încărcătură. mulţumesc. asemenea!
bisericuta pitigoilor poate fi un titlu de poem...alexander, bine ai venit in dumbrava minunata!
pentru textul : uite-l pe unul foarte periculos deApreciez și a doua intervenție a Flabrei. Mi se pare că ea este mai gata să devină incisvă doar în momentul în care o provoci. Am să rețin asta. Dar mi s-a părut interesant optimismul ei și privirea înspre viitor. Chiar disponibilitatea de a inova, de a inventa. Aici mă aliez cu ea. Am și eu oroare de oamenii care văd sau impun poezia ca un set rigid de reguli cărora trebuie să te supui și care sînt cunoscute cu adevărat doar de o kabală de aleși. Poate că nu am identificat pe deplin ce este poezia de vreme ce sîntem gata să o refuzăm altora. Dar aici intervine definirea poeziei și nu despre asta vorbim aici. Vorbim despre rostul poeziei. Și Flabra pare să îi vadă un viitor deși probabil e unul din lucrurile căruia i s-a cîntat de foarte multe ori prohodul. E interesantă această aparentă antipoziționare. Cailean deplînge oarecum pierderea valorilor trecutului și abandonarea metaforei ca element primordial în poezie de dragul expedientului, al facilului în versuri care lovesc brutal cu muchiile și banalul contemporan și cotidian. În același timp Flabra ne spune că nu trebuie să ne speriem pentru că asistăm la metamorfoza inerentă a poeziei, la „reinventarea” ei. Care este adevărul?
pentru textul : Ce rost are poezia? dePagini