paul, poezia ta este atât de simpla, dar atât de fermecatoare. evit sa te comentez, nu pentru ca nu mi-ar placea, ci pentru ca are un "farmec tacut". parca ai spune, asemeni lui Sorescu, "liniste ca ne uitam în ochi, e un moment periculos, putem nimeri alaturi, doamne fereste!" o zi frumoasa.
excelentă revenire pe text. excelent final. nu pot să nu citez o parte din el:
dinspre apus molcom
vântul despleteşte basmale
odată colorate viu apoi
umbre de vulturi
mi se prăvălesc peste
răni
rămasă în tranşee
simt strugurii
le storc vlaga ca un pământ
setos de oameni
cu ultima fărâmă din ceea ce
suntem
închid pleoapele
mă înfăşor în ştergarul alb
să fiu singurul anotimp
cu amintiri
un poem atât de blând și amintitor de vremuri, încât tropii se dizolvă lăsând doar povestea încifrată să fie percepută, descoperită de fiecare cititor în parte, cu tot ce are el mai valoros. las semnul meu de apreciere, cu drag.
„În tot acest amalgam, observăm că poezia a pierdut mult din prestigiul ei.” - parol că nu știu de unde și pînă unde „observăm”. Un astfel de limbaj ex catedra este cel puțin amuzant. Și nu o spun de dragul de a fi Gică contra. Ci pentru că nu observ nimic din ceea ce afirmă autorul. Și dacă asupra observațiilor avem probleme atunci cu siguranță ca nici hermeneutica fenomenului nu prea mai are multe proptele iar soluțiile nici nu știu dacă mai au vreo importanță.
Și spun că nu observ pentru că pe de o parte poezia, fie ca specie literară, fie ca esență a artelor, nu a fost niciodată ceva „cu prestigiu” (deși pe bune că nici la ce fel de prestigiu se referă exact autorul nu prea îmi dau seama). Se referă cumva la un fel de faimă în lumea „maselor”? Se referă la un fel de modă? Se referă la un fel de formă principală de manifestare culturală(sic!)? Nu îmi este clar. În orice caz, pe de o parte poeții au trăit și au murit săraci cam întotdeauna. Poezia a fost o îndeletnicire relativ admirată dar în același timp privită ca ceva nu tocmai serios de cînd este ea. Pe de altă parte oamenii citesc și se străduie să scrie poezie și în epoca aceasta tot mai digitalizată sau îmbibată de tehnologie. Există festivaluri, edituri, multiple prezențe online în o mulțime de limbi. Îmi este destul de greu să înțeleg la ce fel de „prestigiu” sîntem invitați să fim de acord că observăm că s-a pierdut.” N-am auzit pe nimeni spunînd că trebuie să fii tîmpit să scrii poezii. Zilele trecute citeam despre un parlamentar islandez care este un colaborator apropiat al faimosului (de acum) Julian Assange și se menționa cu relativă apreciere că este și poetă și că și-a publicat primul volum la 20 de ani. Există politicieni care scriu versuri, revoluționari și artiști. Merg în secțiunea de poezie a unei librării ca Borders sau Barnes & Noble și este enormă, atît contemporani cît și clasici. Nu prea pricep la ce prestigiu se referă autorul.
„Poezia a pierdut mult din substanţa intelectuală, reflexivă, raţională.” Ei bine, lăsînd la o parte faptul că (vorbind in extemis) nu sînt convins că iraționalul este neaparat nepoetic. (La urma urmei onirismul, dada sau multe alte modalități moderne sau post moderne de a face poezie, ar fi excluse din „clubul poeziei” dacă poezie ar trebui neaparat să fie „intelectuală, reflexivă, raționalaă). Deci, pe lîngă faptul că nu există nici un fel de „lege” literară care să circumscrie poezia doar raționalismului sau reflexiei filosofice, dacă într-adevăr există o astfel de „pierdere de substanță intelectuală” eu zic slavă Domnului. Pentru că din modestele mele obsevații pot spune că marea problemă nu este că omul acestui secol nu gîndește ci că nu simte. De fapt nici nu mai are timp sau abilitate să își asculte inima. Îi este chiar jenă să o mai facă. Și nu aș vrea să se creadă că sînt un anti-intelectualist, sau un anti-rațional. Departe de mine. Dar poezia nu este doar reflexie filosofică sau meditație intelectuală. Dacă se oprește la asta pur și simplu nu este poezie. Pentru că poezia este în esența ei un fenomen cu substrat metafizic. Este (sau conține) un ceva ce nu poți explica folosind absolut orice lege a universului material. Simplu spus, are putere. Cînd este poezie.
A spune că „poezia trebuie să poarte un mesaj intelctual şi că trebuie să fie precisă în acest sens” este relativ ridicol în opinia mea. Pentru că un „mesaj intelectual” are și o carte de bucate sau un paragraf din constituție. Sau un articol de ziar. Dar ele nu sînt și nu pot fi niciodată poezie. Poezia se folosește de „materialul intelectual”, de raționalitatea intrinsecă procesului comunicării. Dar este cu mult mai mult decît atît. Altfel nu este poezie.
Mi se pare apoi periculoasă respingerea conceptelor de „inspiraţie”, „inconştient” sau „muză”. Cînd cineva spune astfel de lucruri mă îndoiesc că are habar de poezie. Nu mă refer la meșteșugul literar. Mă refer la poezie. La acea scînteie intefabilă care face un suport banal să devină o forță. Citești descrierea unui oraș și a unei înmormîntări vara acompaniată de obsesiva repetare a cuvîntului plumb și nu mai este același banal fapt divers. Este o imagine care te transportă și te transpune și simți aproape între dinți praful orașului, căldura moleșitoare și povara unei zile care nu se mai termină precum o înmormîntare de vară. A-mi spune că totul este aici comunicare intelectuală(sic!) mi se pare jenant.
Evident, nu orice elucubrație sau înșiruire de cuvinte, sau descriere de întîmplări emoționale este poezie. Așa cum spunea și Adrian mai înainte, miza poeziei este capacitatea de a transpune, a reprezenta în așa fel încît „să spună mult mai mult dincolo de cuvinte”. Iar „cum” se reușește asta reprezintă diferența de carate între un poet și un om care se străduie să scrie versuri. De cînd este Hermeneia am întîlnit oameni cu idei bune și coerente dar care nu reușeau sub nici o formă să facă din ele poezie. Și chiar aș spune că admir pe cei care reușesc(și asta este talent) să scrie o amestecătură de imagini dar care reușesc să îmi transmită ceva. De fapt aproape că văd poezia ca fiind acel mesaj subliminal ascuns în zgomotul de fond al unei pelicule video. Unii psihologi și propagandiști au încercat asta. Ei bine, asta este tehnologie și psihologie la urma urmei. Poezia reușește (cînd reușește) să facă „asta” în mod natural.
Nu cred că este menirea poeziei să facă instructaj sau să comunice. Cît cred că este menită să transmită(care în opinia mea este altceva decît a comunica) și să exprime(să reprezinte) cu putere inefabilă. De aceea în antichitate alături de profeție și eros, poezia era cea de-a treia manifestare atribuită unei „manii”. Poetul, ca și profetul sau îndrăgostitul, erau priviți într-un anumit sens ca fiind „posedați” de o astfel de „manie” specifică care nu se mai supunea controlului rațional. Mă îndoiesc că anticii greșeau foarte mult privind în felul acesta poezia.
Da. Hai să te scot din ceață! Este vorba despre un răspuns (epopee... fără nota peiorativă, doar ca întindere :)) și foarte amuzant:""Gheorghiță a plecat însoțit de cal la tîrg." ) care m-a făcut să mă gîndesc că ar trebui să citesc pînă crăp ca să fiu eu mai sigură că nu greșesc ("Grey surprise": comentariul meu și reply-ul tău). De asta am pomenit de "obsesia" mea...sub influența răspunsului tău..."cu care" sunt de acord chiar dacă nu în totalitate...deoarece pentru orice lege există și cazuri care ies din tipar. De exemplu, pentru mine era chiar nedigerabil în contextul ăla, era ca un verde fosforescent de care te doare între ochi. De asta zic, hăt departe, poate am fobii... O să mai reflectez și ai să observi dacă a avut vreun efect în comentariile mele ce or să vină! Stai că vin! :)) Cu aceeasi prietenie, LM
Roxana, e o parte din ceva mai lung... sper. Bănuiesc că ai ajuns și la primele părți, altfel nu are sens. Iar stilul, vei vedea, va fi reflecția în oglindă a întâmplărilor. Deocamdată suntem în magic, prin urmare n-au ce căuta cuvintele de legătură... decât dacă nu cumva au și acestea rol de decântec.
textul a fost scris prin 2004, nu mai stiu exact de unde am "imprumutat" traducerea - cert e ca ideea poeziei a plecat de la un pliant publicitar "Forever" in care se descriau binefacerile "aloe-vera" sau "aloe-barbadensis" - cred ca acest pliant continea si fragmentul din Cantarea Cantarilor, ca suport, este corect "voi sti", ai dreptate - voi modifica si "ostiola", cum am scris deja, pe langa osmoza erotico-vindecatoare cu sensuri multiple, tenta parodica isi are rolul ei, deloc de neglijat, multumesc
Profetul, criticul literar Florin Tene vorbeste despre un nou curent literar numit proglobmodernul, interesant in mare parte, cu exceptia (parerea mea) a retrogradarii optzecistilor. Pentru ca au fost si optzecisti buni, indiferent de contextul politic al vremurilor respective. Dar si mai interesant este ca reputatul critic omite un lucru: el se refera la lumea literara buna, reviste , scriitori si nu la cei de pe atelierele literare. Bun, aici vin eu si spun ca exista un curent literar care inglobeaza toate aceste tendinte noi ale literaturii pe internet, ale acestei neorerenasteri virtuale. Eu il voi numi curentul generatiei Google si chiar voi scrie despre asta, facand o paralela intre analiza criticilor literari si viziunea mea. Oricum, voi expune totusi aici analiza interesanta a lui Florin Tene, ca sa stiti si voi cam despre ce se mai vorbeste in literatura contemporana (cea din afara atelierelor literare): ~Alexandru Florin Țene - “Noul curent literar: Proglobmodernul “ În câteva articole de analiză, pe care le-am publicat în diferite reviste literare, scriam că, atât critica literara cât si dezbaterile literare de azi trăiesc din amintirile comunismului. În contextul vieții literare de astăzi , cu consecințe incalculabile în educarea tineretului nostru este fenomenul de reciclare a „mastodonților” artificiali „umflați”, vinovați’că au făcut jocul puterii comuniste. Acești „mastodonți” aduși până la „genialitate” s-au folosit de relațiile lor pentru a-și publica aberațiile postmodern’iste, de a beneficia de multe facilități materiale, în timp ce masa mare de muritori suferea cele mai cumplite lipsuri. Aceștia „jucau” si mai joacă și’azi destinele literaturii române, impunând „valorile” și ierarhiile artificiale, conform mentalității implementate de comunism, de care nu se pot debarasa. Ab initio, trebuie să spunem că, în perioada comunistă când era în vogă post-modemismul, care, prin acel text abscons nu făcea decât jocul propagandei de partid, iar înțelegerea și interpretarea operelor literare în raport cu societatea se făcea în funcție de necesitatea propagandei. După evenimentele din decembrie 1989, când cenzura politică a dispărut, și-a făcut simțită prezența un nou curent literar, pe care l-am denumit proglobmodernul, fenomen semnalat și de Eugen Simion, dar care l-a denumit neinspirat „post-post-modemul” („Fragmente critice”, vol. II,1998). Acest nou curent aduce o prospețime și o descătușare a ideilor, ștergând din calea lui artificialul din texte, atât de promovat de optzeciști, care au rămas niște citați și nu citiți. Proglobmodernul vine cu încărcătura tradițională din literatură, este o întoarcere pe jumătate de modernism, nu neglijând un adevăr; că între maximum de conștiință posibilă și această conștiință umana nu e doar o diferență cantitativă; conștiința umană aduce în formarea eî decalajul dintre o existență în sine (chiar și privilegiată) și o existentă pentru sine, între existența unui om în societate și existenta unui om ca umanitate. „Noul curent promovează opere ale căror univers corespunde unei viziuni asupra lumii, în sensul de realitate istorică determinată, ca echilibru dislocat în virtutea unor existențe ale grupurilor sociale și politice. (Dar, vai de literatura care face jocul numai unui grup social și politic.) în acest context, sunt reviste ca: „Dor de Dor”, „Viața de pretutindeni”,”Oglinda literara”, „Sinteze literare”, „Nova provincia Corvina”, „Eminescu”, „Curierul literar” etc, care promovează literatură ce se încadrează în curentul proglobmodern. Acesta se caracterizează și prin păstrarea și promovarea specificului național, în contextul integrării În timp ce publicații cunoscute și finanțate de Ministerul Culturii, Uniunile de creație au rămas în „vechi tipare”, promovând „mâzga postmo-dernistă a generației optzeciste a căror limbă „exprima” golul unei „glaciațiuni” al sufletului uman, într-un text incoerent și inexprimabil. Revistele mai sus amintite si criticii promovați de acestea feresc literatura de posibile influente negative ale presiunii politice și de imobilismul academist. (Vezi: „Dor de Dor”, „Oglinda literară”, „Eminescu”, „Convorbiri literare” etc). Recursul la textele fundamentale ale umanității ne poate sprijini să deslușim modele trecătoare și moduri problematizate ale condiției umane, ce străbat dincolo de conjuncturi si traversează epoci. Proglobmodernul promovează dreapta măsură între imobilismul esențialist și noutatea, care nu neagă continuitatea, ba o promovează, este în esență textul discursului științific al oricărui timp. Acest nou curent se dezvoltă sub implicativul „nihil novum sub sole” cu unele critici obiective, acceptând că „adevărul este întregul” (Hegel), dar privit din unghiul contemporaneității democratice, când post-mo-dernismul românesc apare ca o poziție exprimată avânt la letre la’destinul actual al literaturii române, care, deja, a intrat în noul curent literar proglobmodernul. Acesta nu este străin de noile cuceriri științifice și neuropsihice, este expresia îmbinării talentului exprimat prin semnul lingvistic corelat cu datul optic (în cazul artelor plastice) și cel fonic (în cazul teatrului), î’n cadrul cărora conștiința ia act de ea însăși prin elementele clasice/ moderne. Aș fi fost tentat să spun proglobmodernism, dar sufixul -ism îmi dă frisoane. Acest -ism, de la marxism, hitlerism, proletcultism, comunism, ceaușism, îmi aduce aminte de un secol al crimei. Așa că îl eliminăm din termenul propus. În acest context, orice revista “ne-aliniata” devine o publicație de avangardă al proglobmodernului, prin însuși faptul că publică autori ce promovează valorile noastre tradiționale. Prin urmare, discursul proglobmodernulul nu are nevoie să fie recunoscut fiindcă el, deja, a dobândit caracterul de reflectare a „unui adevăr ce există la propria sa naștere”. (M. Foucaud).
multumesc, oana. e un text oarecum copilaresc, poate ca asta-i de fapt marele lui merit. mi-ai facut o surpriza, in fapt nu te/ ma asteptam, eu nu stiu niciodata nimic, dar uite ce frumos stiu sa criptez lucrurile pe care nu le stiu spune. :o)
un text slab, dar o idee provocatoare. asa inteleg comentariul tau bobadil. multumesc pentru incurajare si pentru penita. te astept si pe viitor la fel de incurajator.
Multumesc de primire si de apreciere. Am încercat să fie un poem mai masculin pe placul lui Hermes.Am vrut să trezesc cititorul din "firmiturile de gânduri căzute..."apoi întind picorul pe timp măsurat pe geometriile mâinilor de poet și coșmar de scriitor și înscris încerc să mă ridic la standardele ei elegante . cu drag, erika
Îmi plac mai mult textele tale fără rimă. Acesta este unul din ele. Ai plecat de la o legendă frumoasă. Nu am înțeles totuși pomelnicul de nume. Ce însemnătate vrei sa aibă pentru cititor? Cine are pleopele tăiate, tu sau ele/toate într-una? Cam teatral finalul. BTW, se poate dormi cu ochii deschiși, știai?
Erata PIEDESTAL, sa nu se inteleaga altceva: "Suport (înalt) pe care se așază o statuie ( hei, dar ai o parere buna despre mine), o coloană, un obiect decorativ etc. [Pl. și: piedestale] – Din fr. piédestal. '
sancho panza mulțumesc pentru comentariu,mi-a făcut plăcere și te mai aștept numai de bine, george profetul ai dreptate,sună oarecum nepoetic "ca niște tam-tam-uri" am încercat să transmit ceva,neglijînd aspectul poetic sper să mai treci pe aici george
Cred că aici s-a exagerat putin; și țin să explic de ce: în primul rând textul ar fi trebuit încadrat de la bun început la altceva din cadrul secțiunii poezie, dar ar fi trebuit să existe în categoria poezie poate și subsecțiunile satiră, parodie, fabulă, epigramă etc. Acum, prima întrebare este : în ce se poate încadra acest text? eu m-am gândit la satiră, poate pentru caracterul sarcastic, voit persiflant cu o anumită direcție...și hai să o spunem direct clar de unde a generat totul: de la comentariile lui Bobadil la textul Orianei. Dacă priviți acest text ca o satiră are cu totul alte conotații. așa trebuie interpretat! Ioana a simțit nuanța ironică a textului și a nuanțat scurt în primul comentariu; Younger Sister a luat-o în tragic și puțin mongoloid (din Mongolia unde îți face veacul); și a decretat acel dicton postrevoluționar "Nu ne vindem țara" și nici ortografia patriotică și a deviat cum nu se poate mai bine...Ei bine, Titarenco nu a divagat, nu a confundat România cu teritorii care aparțin altora, a spus cu totul altceva pentru că e vorba de satiră! O rog pe Ioana Dana Nicolae să privească textul așa, ca o satiră ce e. Si în acest context, să admită licențele poetice derivate din comentariile existente la textul Orianei. O rog pe Sapphire să îl convingă pe Titarenco (voi încerca și eu) să încadreze textul adecvat. Nu cred că cineva ar fi vrut să jignească pe altcineva brusc în aceste comentarii sub textul lui Titarenco. Acum, ca satiră, textul e bun. Mai citiți-l în contextul menționat o dată și veți rămâne pe gânduri. Si încă o dată doresc să vă reamintesc: toți accesăm un site unde am eliminat din start xenofobia. indiferent unde ne aflăm, în America, România, Canada Franța samd. Indiferent cum scriem România, aceasta este în inima noastră, așa cum numai sufletul fiecăruia o remodelează nostalgic. Un singur lucru ne leagă: talentul. Indiferent în ce limbă dorim să ne exprimăm, important este talentul. Acesta este unul din firele invizibile pe Hermeneia, un copil de doi ani, al nostru al tuturor celor de bună credință.
Andu, mai întâi să-ți zic bine-ai venit! Dacă versurile mele au puterea purificatoare a unui ocean cu smoală pentru un un drac ca tine mă bucur, înseamnă ceva! Eu te mai aștept, românește, conform tradiției. Cu sare. Paul, poate ai dreptate, am foarte mult de lucru pe textele mele. Mulțumesc pentru sinceritate. Seninătate, lumină...tuturor!
„ca-n vremea facerii de la început” - cred că e o exprimare pleonastică. Aș renunța ori la „facerii”, ori la „de la început”.
Sunt câteva imagini reușite. Mi-a plăcut mult:
albesc şi eu din creştet până la os
odată cu soarele acesta
plin şi rotund mereu
legat să se învârtă în jurul casei mele
ca-n vremea facerii...
tu nu poți vorbi decât din suflet, Mariana. apreciez mult semnul tău. este o dovadă vie a faptului că esteticul, oricât de riguros ar fi, are o prelungire vie în emotivitate. îmi plac pasajele subliniate. îți mulțumesc frumos, cu toată aprecierea care vine de la El! dacă aș scrie mai mult aș bate câmpii... tu mă cunoști acum și prin acest poem. ceea ce mă bucură.
gând bun!
Mi se pare interesant demersul de a găsi ceva în care să crezi atunci când ceea era un stâlp de susținere s-a surpat în pustietate. „o cruce de pluș” pentru copii... asta sună a „cruciada copiilor”, a sfârșit de credință în ceva, ceea ce de fapt susține tot poemul. „de frică încep să cred hainele mamei sînt vii” De ce „de frică”? Omul începe să creadă în ceva „de frică”? Asta nu înțeleg. Aș adăuga „să cred în”.
frumos poem intr-adevar! sunt imagini deosebite care se leaga frumos intre ele si transmit o stare de liniste.
nu sunt insa foarte sigur pe ultima strofa + acel "bușește" acolo. am impresia ca sunt din alt film. am inteles ca ai vrut sa termini poemul in forta, dar moartea in "explozia unui poem" e ca nuca...
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
mulțumesc, sper să nu mai fie typos acum
pentru textul : cercul - episodul 3 debatori, Moebius te salută și apreciază gestul tău
pentru textul : moebius love for angels depaul, poezia ta este atât de simpla, dar atât de fermecatoare. evit sa te comentez, nu pentru ca nu mi-ar placea, ci pentru ca are un "farmec tacut". parca ai spune, asemeni lui Sorescu, "liniste ca ne uitam în ochi, e un moment periculos, putem nimeri alaturi, doamne fereste!" o zi frumoasa.
pentru textul : seară rotundă deexcelentă revenire pe text. excelent final. nu pot să nu citez o parte din el:
dinspre apus molcom
vântul despleteşte basmale
odată colorate viu apoi
umbre de vulturi
mi se prăvălesc peste
răni
rămasă în tranşee
simt strugurii
le storc vlaga ca un pământ
setos de oameni
cu ultima fărâmă din ceea ce
suntem
închid pleoapele
mă înfăşor în ştergarul alb
să fiu singurul anotimp
cu amintiri
un poem atât de blând și amintitor de vremuri, încât tropii se dizolvă lăsând doar povestea încifrată să fie percepută, descoperită de fiecare cititor în parte, cu tot ce are el mai valoros. las semnul meu de apreciere, cu drag.
pentru textul : Anul acesta are trei anotimpuri de„În tot acest amalgam, observăm că poezia a pierdut mult din prestigiul ei.” - parol că nu știu de unde și pînă unde „observăm”. Un astfel de limbaj ex catedra este cel puțin amuzant. Și nu o spun de dragul de a fi Gică contra. Ci pentru că nu observ nimic din ceea ce afirmă autorul. Și dacă asupra observațiilor avem probleme atunci cu siguranță ca nici hermeneutica fenomenului nu prea mai are multe proptele iar soluțiile nici nu știu dacă mai au vreo importanță.
Și spun că nu observ pentru că pe de o parte poezia, fie ca specie literară, fie ca esență a artelor, nu a fost niciodată ceva „cu prestigiu” (deși pe bune că nici la ce fel de prestigiu se referă exact autorul nu prea îmi dau seama). Se referă cumva la un fel de faimă în lumea „maselor”? Se referă la un fel de modă? Se referă la un fel de formă principală de manifestare culturală(sic!)? Nu îmi este clar. În orice caz, pe de o parte poeții au trăit și au murit săraci cam întotdeauna. Poezia a fost o îndeletnicire relativ admirată dar în același timp privită ca ceva nu tocmai serios de cînd este ea. Pe de altă parte oamenii citesc și se străduie să scrie poezie și în epoca aceasta tot mai digitalizată sau îmbibată de tehnologie. Există festivaluri, edituri, multiple prezențe online în o mulțime de limbi. Îmi este destul de greu să înțeleg la ce fel de „prestigiu” sîntem invitați să fim de acord că observăm că s-a pierdut.” N-am auzit pe nimeni spunînd că trebuie să fii tîmpit să scrii poezii. Zilele trecute citeam despre un parlamentar islandez care este un colaborator apropiat al faimosului (de acum) Julian Assange și se menționa cu relativă apreciere că este și poetă și că și-a publicat primul volum la 20 de ani. Există politicieni care scriu versuri, revoluționari și artiști. Merg în secțiunea de poezie a unei librării ca Borders sau Barnes & Noble și este enormă, atît contemporani cît și clasici. Nu prea pricep la ce prestigiu se referă autorul.
„Poezia a pierdut mult din substanţa intelectuală, reflexivă, raţională.” Ei bine, lăsînd la o parte faptul că (vorbind in extemis) nu sînt convins că iraționalul este neaparat nepoetic. (La urma urmei onirismul, dada sau multe alte modalități moderne sau post moderne de a face poezie, ar fi excluse din „clubul poeziei” dacă poezie ar trebui neaparat să fie „intelectuală, reflexivă, raționalaă). Deci, pe lîngă faptul că nu există nici un fel de „lege” literară care să circumscrie poezia doar raționalismului sau reflexiei filosofice, dacă într-adevăr există o astfel de „pierdere de substanță intelectuală” eu zic slavă Domnului. Pentru că din modestele mele obsevații pot spune că marea problemă nu este că omul acestui secol nu gîndește ci că nu simte. De fapt nici nu mai are timp sau abilitate să își asculte inima. Îi este chiar jenă să o mai facă. Și nu aș vrea să se creadă că sînt un anti-intelectualist, sau un anti-rațional. Departe de mine. Dar poezia nu este doar reflexie filosofică sau meditație intelectuală. Dacă se oprește la asta pur și simplu nu este poezie. Pentru că poezia este în esența ei un fenomen cu substrat metafizic. Este (sau conține) un ceva ce nu poți explica folosind absolut orice lege a universului material. Simplu spus, are putere. Cînd este poezie.
pentru textul : Despre cum poate fi recâştigat prestigiul poeziei deA spune că „poezia trebuie să poarte un mesaj intelctual şi că trebuie să fie precisă în acest sens” este relativ ridicol în opinia mea. Pentru că un „mesaj intelectual” are și o carte de bucate sau un paragraf din constituție. Sau un articol de ziar. Dar ele nu sînt și nu pot fi niciodată poezie. Poezia se folosește de „materialul intelectual”, de raționalitatea intrinsecă procesului comunicării. Dar este cu mult mai mult decît atît. Altfel nu este poezie.
Mi se pare apoi periculoasă respingerea conceptelor de „inspiraţie”, „inconştient” sau „muză”. Cînd cineva spune astfel de lucruri mă îndoiesc că are habar de poezie. Nu mă refer la meșteșugul literar. Mă refer la poezie. La acea scînteie intefabilă care face un suport banal să devină o forță. Citești descrierea unui oraș și a unei înmormîntări vara acompaniată de obsesiva repetare a cuvîntului plumb și nu mai este același banal fapt divers. Este o imagine care te transportă și te transpune și simți aproape între dinți praful orașului, căldura moleșitoare și povara unei zile care nu se mai termină precum o înmormîntare de vară. A-mi spune că totul este aici comunicare intelectuală(sic!) mi se pare jenant.
Evident, nu orice elucubrație sau înșiruire de cuvinte, sau descriere de întîmplări emoționale este poezie. Așa cum spunea și Adrian mai înainte, miza poeziei este capacitatea de a transpune, a reprezenta în așa fel încît „să spună mult mai mult dincolo de cuvinte”. Iar „cum” se reușește asta reprezintă diferența de carate între un poet și un om care se străduie să scrie versuri. De cînd este Hermeneia am întîlnit oameni cu idei bune și coerente dar care nu reușeau sub nici o formă să facă din ele poezie. Și chiar aș spune că admir pe cei care reușesc(și asta este talent) să scrie o amestecătură de imagini dar care reușesc să îmi transmită ceva. De fapt aproape că văd poezia ca fiind acel mesaj subliminal ascuns în zgomotul de fond al unei pelicule video. Unii psihologi și propagandiști au încercat asta. Ei bine, asta este tehnologie și psihologie la urma urmei. Poezia reușește (cînd reușește) să facă „asta” în mod natural.
Nu cred că este menirea poeziei să facă instructaj sau să comunice. Cît cred că este menită să transmită(care în opinia mea este altceva decît a comunica) și să exprime(să reprezinte) cu putere inefabilă. De aceea în antichitate alături de profeție și eros, poezia era cea de-a treia manifestare atribuită unei „manii”. Poetul, ca și profetul sau îndrăgostitul, erau priviți într-un anumit sens ca fiind „posedați” de o astfel de „manie” specifică care nu se mai supunea controlului rațional. Mă îndoiesc că anticii greșeau foarte mult privind în felul acesta poezia.
E atat de "simpla" ca devine simplista. Am s-o sterg. Dar, deocamdata o mai las. Poate scot ceva din ea re-scriind-o.
pentru textul : Simplu denimic mai fain decat o gaselnita care tine locul unui trop:) Multam de toate!
pentru textul : insomnie deDa. Hai să te scot din ceață! Este vorba despre un răspuns (epopee... fără nota peiorativă, doar ca întindere :)) și foarte amuzant:""Gheorghiță a plecat însoțit de cal la tîrg." ) care m-a făcut să mă gîndesc că ar trebui să citesc pînă crăp ca să fiu eu mai sigură că nu greșesc ("Grey surprise": comentariul meu și reply-ul tău). De asta am pomenit de "obsesia" mea...sub influența răspunsului tău..."cu care" sunt de acord chiar dacă nu în totalitate...deoarece pentru orice lege există și cazuri care ies din tipar. De exemplu, pentru mine era chiar nedigerabil în contextul ăla, era ca un verde fosforescent de care te doare între ochi. De asta zic, hăt departe, poate am fobii... O să mai reflectez și ai să observi dacă a avut vreun efect în comentariile mele ce or să vină! Stai că vin! :)) Cu aceeasi prietenie, LM
pentru textul : psalm deprea multe cuvinte
pentru textul : ceai cald pentru trup deRoxana, e o parte din ceva mai lung... sper. Bănuiesc că ai ajuns și la primele părți, altfel nu are sens. Iar stilul, vei vedea, va fi reflecția în oglindă a întâmplărilor. Deocamdată suntem în magic, prin urmare n-au ce căuta cuvintele de legătură... decât dacă nu cumva au și acestea rol de decântec.
pentru textul : La Pedrera detextul a fost scris prin 2004, nu mai stiu exact de unde am "imprumutat" traducerea - cert e ca ideea poeziei a plecat de la un pliant publicitar "Forever" in care se descriau binefacerile "aloe-vera" sau "aloe-barbadensis" - cred ca acest pliant continea si fragmentul din Cantarea Cantarilor, ca suport, este corect "voi sti", ai dreptate - voi modifica si "ostiola", cum am scris deja, pe langa osmoza erotico-vindecatoare cu sensuri multiple, tenta parodica isi are rolul ei, deloc de neglijat, multumesc
pentru textul : Vera – iubita mea cu buze de aloe deProfetul, criticul literar Florin Tene vorbeste despre un nou curent literar numit proglobmodernul, interesant in mare parte, cu exceptia (parerea mea) a retrogradarii optzecistilor. Pentru ca au fost si optzecisti buni, indiferent de contextul politic al vremurilor respective. Dar si mai interesant este ca reputatul critic omite un lucru: el se refera la lumea literara buna, reviste , scriitori si nu la cei de pe atelierele literare. Bun, aici vin eu si spun ca exista un curent literar care inglobeaza toate aceste tendinte noi ale literaturii pe internet, ale acestei neorerenasteri virtuale. Eu il voi numi curentul generatiei Google si chiar voi scrie despre asta, facand o paralela intre analiza criticilor literari si viziunea mea. Oricum, voi expune totusi aici analiza interesanta a lui Florin Tene, ca sa stiti si voi cam despre ce se mai vorbeste in literatura contemporana (cea din afara atelierelor literare): ~Alexandru Florin Țene - “Noul curent literar: Proglobmodernul “ În câteva articole de analiză, pe care le-am publicat în diferite reviste literare, scriam că, atât critica literara cât si dezbaterile literare de azi trăiesc din amintirile comunismului. În contextul vieții literare de astăzi , cu consecințe incalculabile în educarea tineretului nostru este fenomenul de reciclare a „mastodonților” artificiali „umflați”, vinovați’că au făcut jocul puterii comuniste. Acești „mastodonți” aduși până la „genialitate” s-au folosit de relațiile lor pentru a-și publica aberațiile postmodern’iste, de a beneficia de multe facilități materiale, în timp ce masa mare de muritori suferea cele mai cumplite lipsuri. Aceștia „jucau” si mai joacă și’azi destinele literaturii române, impunând „valorile” și ierarhiile artificiale, conform mentalității implementate de comunism, de care nu se pot debarasa. Ab initio, trebuie să spunem că, în perioada comunistă când era în vogă post-modemismul, care, prin acel text abscons nu făcea decât jocul propagandei de partid, iar înțelegerea și interpretarea operelor literare în raport cu societatea se făcea în funcție de necesitatea propagandei. După evenimentele din decembrie 1989, când cenzura politică a dispărut, și-a făcut simțită prezența un nou curent literar, pe care l-am denumit proglobmodernul, fenomen semnalat și de Eugen Simion, dar care l-a denumit neinspirat „post-post-modemul” („Fragmente critice”, vol. II,1998). Acest nou curent aduce o prospețime și o descătușare a ideilor, ștergând din calea lui artificialul din texte, atât de promovat de optzeciști, care au rămas niște citați și nu citiți. Proglobmodernul vine cu încărcătura tradițională din literatură, este o întoarcere pe jumătate de modernism, nu neglijând un adevăr; că între maximum de conștiință posibilă și această conștiință umana nu e doar o diferență cantitativă; conștiința umană aduce în formarea eî decalajul dintre o existență în sine (chiar și privilegiată) și o existentă pentru sine, între existența unui om în societate și existenta unui om ca umanitate. „Noul curent promovează opere ale căror univers corespunde unei viziuni asupra lumii, în sensul de realitate istorică determinată, ca echilibru dislocat în virtutea unor existențe ale grupurilor sociale și politice. (Dar, vai de literatura care face jocul numai unui grup social și politic.) în acest context, sunt reviste ca: „Dor de Dor”, „Viața de pretutindeni”,”Oglinda literara”, „Sinteze literare”, „Nova provincia Corvina”, „Eminescu”, „Curierul literar” etc, care promovează literatură ce se încadrează în curentul proglobmodern. Acesta se caracterizează și prin păstrarea și promovarea specificului național, în contextul integrării În timp ce publicații cunoscute și finanțate de Ministerul Culturii, Uniunile de creație au rămas în „vechi tipare”, promovând „mâzga postmo-dernistă a generației optzeciste a căror limbă „exprima” golul unei „glaciațiuni” al sufletului uman, într-un text incoerent și inexprimabil. Revistele mai sus amintite si criticii promovați de acestea feresc literatura de posibile influente negative ale presiunii politice și de imobilismul academist. (Vezi: „Dor de Dor”, „Oglinda literară”, „Eminescu”, „Convorbiri literare” etc). Recursul la textele fundamentale ale umanității ne poate sprijini să deslușim modele trecătoare și moduri problematizate ale condiției umane, ce străbat dincolo de conjuncturi si traversează epoci. Proglobmodernul promovează dreapta măsură între imobilismul esențialist și noutatea, care nu neagă continuitatea, ba o promovează, este în esență textul discursului științific al oricărui timp. Acest nou curent se dezvoltă sub implicativul „nihil novum sub sole” cu unele critici obiective, acceptând că „adevărul este întregul” (Hegel), dar privit din unghiul contemporaneității democratice, când post-mo-dernismul românesc apare ca o poziție exprimată avânt la letre la’destinul actual al literaturii române, care, deja, a intrat în noul curent literar proglobmodernul. Acesta nu este străin de noile cuceriri științifice și neuropsihice, este expresia îmbinării talentului exprimat prin semnul lingvistic corelat cu datul optic (în cazul artelor plastice) și cel fonic (în cazul teatrului), î’n cadrul cărora conștiința ia act de ea însăși prin elementele clasice/ moderne. Aș fi fost tentat să spun proglobmodernism, dar sufixul -ism îmi dă frisoane. Acest -ism, de la marxism, hitlerism, proletcultism, comunism, ceaușism, îmi aduce aminte de un secol al crimei. Așa că îl eliminăm din termenul propus. În acest context, orice revista “ne-aliniata” devine o publicație de avangardă al proglobmodernului, prin însuși faptul că publică autori ce promovează valorile noastre tradiționale. Prin urmare, discursul proglobmodernulul nu are nevoie să fie recunoscut fiindcă el, deja, a dobândit caracterul de reflectare a „unui adevăr ce există la propria sa naștere”. (M. Foucaud).
pentru textul : și eu te iubesc deredundant*
pentru textul : desperado deacum, dupa cateva minute incepe sa-mi explice....traduce...acest gestalt....
pentru textul : (1) Gestaltul Arhitectural demultumesc, oana. e un text oarecum copilaresc, poate ca asta-i de fapt marele lui merit. mi-ai facut o surpriza, in fapt nu te/ ma asteptam, eu nu stiu niciodata nimic, dar uite ce frumos stiu sa criptez lucrurile pe care nu le stiu spune. :o)
pentru textul : Nisipiri deun text slab, dar o idee provocatoare. asa inteleg comentariul tau bobadil. multumesc pentru incurajare si pentru penita. te astept si pe viitor la fel de incurajator.
pentru textul : Îngroparea îmi pare a fi un act sexual deMultumesc de primire si de apreciere. Am încercat să fie un poem mai masculin pe placul lui Hermes.Am vrut să trezesc cititorul din "firmiturile de gânduri căzute..."apoi întind picorul pe timp măsurat pe geometriile mâinilor de poet și coșmar de scriitor și înscris încerc să mă ridic la standardele ei elegante . cu drag, erika
pentru textul : Herme de gânduri deÎmi plac mai mult textele tale fără rimă. Acesta este unul din ele. Ai plecat de la o legendă frumoasă. Nu am înțeles totuși pomelnicul de nume. Ce însemnătate vrei sa aibă pentru cititor? Cine are pleopele tăiate, tu sau ele/toate într-una? Cam teatral finalul. BTW, se poate dormi cu ochii deschiși, știai?
pentru textul : Ceremonia ceaiului deErata PIEDESTAL, sa nu se inteleaga altceva: "Suport (înalt) pe care se așază o statuie ( hei, dar ai o parere buna despre mine), o coloană, un obiect decorativ etc. [Pl. și: piedestale] – Din fr. piédestal. '
pentru textul : pietrele umbrei desancho panza mulțumesc pentru comentariu,mi-a făcut plăcere și te mai aștept numai de bine, george profetul ai dreptate,sună oarecum nepoetic "ca niște tam-tam-uri" am încercat să transmit ceva,neglijînd aspectul poetic sper să mai treci pe aici george
pentru textul : căutîndu-mi ochii deCred că aici s-a exagerat putin; și țin să explic de ce: în primul rând textul ar fi trebuit încadrat de la bun început la altceva din cadrul secțiunii poezie, dar ar fi trebuit să existe în categoria poezie poate și subsecțiunile satiră, parodie, fabulă, epigramă etc. Acum, prima întrebare este : în ce se poate încadra acest text? eu m-am gândit la satiră, poate pentru caracterul sarcastic, voit persiflant cu o anumită direcție...și hai să o spunem direct clar de unde a generat totul: de la comentariile lui Bobadil la textul Orianei. Dacă priviți acest text ca o satiră are cu totul alte conotații. așa trebuie interpretat! Ioana a simțit nuanța ironică a textului și a nuanțat scurt în primul comentariu; Younger Sister a luat-o în tragic și puțin mongoloid (din Mongolia unde îți face veacul); și a decretat acel dicton postrevoluționar "Nu ne vindem țara" și nici ortografia patriotică și a deviat cum nu se poate mai bine...Ei bine, Titarenco nu a divagat, nu a confundat România cu teritorii care aparțin altora, a spus cu totul altceva pentru că e vorba de satiră! O rog pe Ioana Dana Nicolae să privească textul așa, ca o satiră ce e. Si în acest context, să admită licențele poetice derivate din comentariile existente la textul Orianei. O rog pe Sapphire să îl convingă pe Titarenco (voi încerca și eu) să încadreze textul adecvat. Nu cred că cineva ar fi vrut să jignească pe altcineva brusc în aceste comentarii sub textul lui Titarenco. Acum, ca satiră, textul e bun. Mai citiți-l în contextul menționat o dată și veți rămâne pe gânduri. Si încă o dată doresc să vă reamintesc: toți accesăm un site unde am eliminat din start xenofobia. indiferent unde ne aflăm, în America, România, Canada Franța samd. Indiferent cum scriem România, aceasta este în inima noastră, așa cum numai sufletul fiecăruia o remodelează nostalgic. Un singur lucru ne leagă: talentul. Indiferent în ce limbă dorim să ne exprimăm, important este talentul. Acesta este unul din firele invizibile pe Hermeneia, un copil de doi ani, al nostru al tuturor celor de bună credință.
pentru textul : e bună tipa dece pot sa zic adriana? unul din cele mai bune texte ale tale!
pentru textul : pe marginea patului nu cresc poezii debravos! bis! bis!
Paște fericit!
a doua jumatate mi se pare ceva mai buna
pentru textul : house of the hanged man deAndu, mai întâi să-ți zic bine-ai venit! Dacă versurile mele au puterea purificatoare a unui ocean cu smoală pentru un un drac ca tine mă bucur, înseamnă ceva! Eu te mai aștept, românește, conform tradiției. Cu sare. Paul, poate ai dreptate, am foarte mult de lucru pe textele mele. Mulțumesc pentru sinceritate. Seninătate, lumină...tuturor!
pentru textul : Dublul nu mă iubește! deun alegorism discret, inteligent condus şi de aceea plăcut. frumoasă ambiguizare, în final...
pentru textul : tablou cu cadă de baie de„ca-n vremea facerii de la început” - cred că e o exprimare pleonastică. Aș renunța ori la „facerii”, ori la „de la început”.
Sunt câteva imagini reușite. Mi-a plăcut mult:
albesc şi eu din creştet până la os
pentru textul : ie de zi lucrătoare deodată cu soarele acesta
plin şi rotund mereu
legat să se învârtă în jurul casei mele
ca-n vremea facerii...
tu nu poți vorbi decât din suflet, Mariana. apreciez mult semnul tău. este o dovadă vie a faptului că esteticul, oricât de riguros ar fi, are o prelungire vie în emotivitate. îmi plac pasajele subliniate. îți mulțumesc frumos, cu toată aprecierea care vine de la El! dacă aș scrie mai mult aș bate câmpii... tu mă cunoști acum și prin acest poem. ceea ce mă bucură.
pentru textul : de unde curg întrebările degând bun!
Erată - "atunci rezultatul alegerii" - scuze
pentru textul : domnule Labiș deMi se pare interesant demersul de a găsi ceva în care să crezi atunci când ceea era un stâlp de susținere s-a surpat în pustietate. „o cruce de pluș” pentru copii... asta sună a „cruciada copiilor”, a sfârșit de credință în ceva, ceea ce de fapt susține tot poemul. „de frică încep să cred hainele mamei sînt vii” De ce „de frică”? Omul începe să creadă în ceva „de frică”? Asta nu înțeleg. Aș adăuga „să cred în”.
pentru textul : Pluș defrumos poem intr-adevar! sunt imagini deosebite care se leaga frumos intre ele si transmit o stare de liniste.
nu sunt insa foarte sigur pe ultima strofa + acel "bușește" acolo. am impresia ca sunt din alt film. am inteles ca ai vrut sa termini poemul in forta, dar moartea in "explozia unui poem" e ca nuca...
pentru textul : garden/interior dePagini