Da! Ai dreptate. Dublele astea mereu îmi dau de furcă. Mai las din când în când în urmă câte una. Nici nu există o regulă gramaticală pentru ele. Se înțeleg doar în pronunție. E singurul mod de recunoaștere.
Cât despre D'Annunzio mă bucur că l-am descoperit. Are o biografie interesantă și poezii deosebite.

Constantin, mulțumesc de trecere și opinie. Totuși, nu mi se pare că ar exista acolo o separare între mine și mine, ci mai degrabă una între mine și restul. Toate cele bune, Eugen.

Multumesc pentru incredere. Cat priveste Regulamentul..... imi voi baga mintile in cap! I. B. Giurgesteanu

Melanjul acela mi-l doream prins. Totul pornește de la casă, dar m-am gândit și le chestia aceea: oamenilor deosebiți li se întâmplă lucruri deosebite. And the story goes on, te mai aștept, Francisc, mulțumesc.

viaţa nu ar trece ca un tăvălug peste noi fizic, moral, psihic... din toate punctele de vedere. însă, ideea de a retuşa, de a mai face ceva cât timp e posibil trebuie să existe şi nu numai, trebuie pusă în aplicare cu acele mijloace pe care le avem la îndemână şi cu dibăcia personală. photoshop sau nu, imaginea retuşată arată mult mai bine decât realitatea. asta nu înseamnă că trebuie să ne iluzionăm. iată, există magicieni care pot face şi mai frumos din frumos. de ce să nu-i apreciem?

Vlad, este o artă (iar arta presupune multă muncă şi dăruire) să faci din frumos şi mai frumos, deci aprecieri!

zâmbesc şi las un semn de apreciere.
admir oamenii inventivi şi care au replicile în buzunar.
o zi bună.

Vasile Munteanu, Comentariul dumneavoastră, foarte doct, merge direct la esențe. Aproape că nu mai am nimic de adăugat. Îmi place totuși să cred că aceste poem nu filozofează excesiv și că, prin urmare, păstrează un anume fior liric. Crăciun fericit și mulțumiri pentru "vizită".

Mie mi-a placut mai ales creativitatea ce se intrezareste indaratul textului si senzatia de joc abia inventat care parca indeamna lectorul sa ii fie partas. In rest am gasit laolalta formulari deosebite si modalitati de expresie banale insa totul e perfectibil iar poezia aceasta are virtutile ei care trebuie evidentiate.

În același context ca și comentariile Aritmosei și autorului poemului, îmi permit să remarc pe site titlurile: mi-e frică să dorm pe întuneric și când mi-e somn Un zâmbet. Din partea profei. :)

chestiile astea cu țigările și lăsatul de fumat proiectate în ludic mă lasă indiferent.
Nu cred că o poezie modernă ar mai trebui să pornească de la asemenea premise

'spun uite nu mai fumez, am stins ultima țigară.
și vântul bate foarte tare
de parcă ar vrea să mă sfășie,
eu iar mă tem c-o să mor.
e doar un vis ce ne desparte'

eu zic că ar trebui să fumezi în continuare sau nu asta e decizia ta dar să nu aduci subiectul în poem pentru că nu reușești să-i dai nicio valență artistică.
Cel puțin nu deocamdată.
Spor la scris și la lăsat de fumat.
Andu
P.S
Chiar mă întrebam când o să se găsească cineva să scrie poezie și despre lăsatul de fumat.
The world is not enough

La multi ani prolifici Hermeneiei! As putea s-o compar poate cu o cresa. Pentru unii asta este, cel putn pentru mine inca e. Si nu e de rau. Inseamna ca sunt si oameni mari pe aici in stare sa corecteze si sa "dadadceasca". Cum iti spuneam in alte ocazii, Virgil, poate fara sa stii, creezi contexte si oportunitati, multumim pentru ca nu ai inchis H. pana acum, desi sunt sigura ca ai fost tentat. Cu ocazia asta, zic inca o data: La multi ani prolifici!

Stiu sa numar, dar nu stiu sa scriu. Iertare. De acord cu ce spui, in totalitate. Eu sunt adepta haiku.ului clasic, chiar daca la ultimul Simpozion International din 1999 s-au luat unele decizii cu privire la poezia moderna.Cu japonezii nu am vorbit inca, dar sper sa se intample in curand. Deocamdata am doar un poem publicat pe prima pagina intr-o revista japoneza. Ai castigat pariul. Regret ca ma limitez aici...sunt pe drum spre Bucuresti si mi-e cam greu sa scriu. Toate cele bune!

cum știi tu să amintești omului cele sfinte cîte uită... nu ți-e jale, omule? jele mi-i că vai de curtea în care iarba uită coasa

Textul începe prost - clişeic, slăvind eterna tăcerea mult, mult supraapreciată. Ca O. Paler, consider că tăcerea e net inferioară cuvântului. Iar poetul nu ar trebui să tacă mai mult decât scrie. Nici la nivel pur expresiv începutul textului nu e sui-generis.

Tot pseudodiscursul ce urmează e ca o casă pornind din temelie strâmbă. Pe toate palierele. Inclusiv sublimul "ever", care e, oricum, cel mai inspirat lucru de pâna acolo.

"dar cel mai
bine-ar fi, poete
să ai toate simțurile
la locul lor

și doar tu
să îți lipsești" - doar partea aceasta e poezie. Şi nici măcar nu are nevoie de barbologia în notă detaşată de deasupra ei. E firească, are ceva de spus şi o spune în puţine cuvinte. Eu aş şterge tot de până atunci şi aş dezvolta porţiunea asta, dar fără să diluez. Aş dezvolta prin zona inefabilului şi a sugestiei imagistice. Şi aş pune şi virgula necesară, după "poete".