Katia Kelaru, am senzatia ca ma confunzi cu altcineva. Te rog frumos sa inveti sa folosesti facilitatea comentariilor pe Hermeneia si sa nu o confunzi cu un chat
Multumesc, 1. Am notat. Am sa vad daca pot face sa fie asa. Intrebarea mea ar fi ce „data” ar trebui sa considere sistemul in cazul cind un autor isi publica un text, apoi il retrage, adauga o virgula si il publica din nou. Chestia poate deveni foarte complicata. Am sa anunt modul cum va functiona dar cred ca daca vrei ca sa gasesti textele cuiva le poti cauta si fara sa aiba importanta data. In aceasi timp cred ca in Hermeneia 2.0 vor exista si alte „mijloace” in care sa iti ”marketizezi” textul in afara datei de publicare. 2. Aceasta este poveste veche si complicata si probabil ca ar merita o discutie aparte. Dar pe scurt pot spune ca TOT, ABSOLUT TOT ce se face pe Hermeneia este gratuit si benevol. Daca cineva vrea sa ofere servicii de critica de calitate poate sa o faca si acum. Pe gratis. Universul digital este un univers ceva mai special si mai democratic in care nu ne prea cunoastem si o luam cam cu totii de la zero. Parerea mea este ca daca cineva are darul si talentul de critic de literatura o poate face pe Hermeneia si fara titulatura si fara surle si tobe. Deocamdata nu am prea citit la „Articole” sau „Jurnal literar” nici o recenzie critica la adresa textelor lui Bobadil, Oriana sau Virgil Titarenco. Nici pe la comentarii nu am vazut acei „critici avizati” sa se inghesuie. Marea mea nedumerire si intrebare este DE CE? Ce ii impiedica? Personal cred ca asa cum un autor pe Hermeneia are bunavointa si curajul sa se vulnerabilizeze si sa isi posteze un text, tot asa si acesti „critici avizati” ar trebui sa aibe bunavointa sa se coboare din turnul lor de fildes si sa inceapa sa critice pe Hermeneia. Nu de alta dar, asa cum spunea cineva, viitorul apartine mediului digital (la fel cum pe vremea lui Gutenberg apartinea tipariturii). Cine nu e convins de asta va intra in uitare. (Asa cum au intrat si atunci cei care nu au pus mina sa scrie carti.) Deci, eu ii astept pe acesti „critici avizati” sa apara. Si le dam noi penite si tot ce au nevoie daca au nevoie ca sa faca critica. 3. citeste raspunsul de mai sus. din nou, pe Hermeneia nu exista stagiatura. Si nu a existat nici pina acum. 4. cum propui sa se faca aceasta? Nu, nu este democratie pe Hermeneia. Nu este democratie nici pe un site pe care platesti un abonament, cu atit mai putin acolo unde nu platesti nimic. Dar, asa cum spune regulamentul, „8. Pe siteul Hermeneia.com nu există niveluri de acces. Toți membrii lui au drepturi egale de acces din prima zi în care devin membri. ” Probabil aici ar trebui amendat aspectul acordarii de penite de aur care totusi nu va fi disponibil NOU VENITILOR si NOVICILOR. Dar in rest, cred ca exista mult mai multe drepturi decit pe alte site-uri românești de literatura. Si, asa cum imi spunea cineva de curind, citez „cel putin pe h. nu vin toti terchea berchea pt ca nu se practica pupindosu' ” Chestia asta a fost unul din complimentele acelea sincere care m-au impresionat cel mai mult.
"pentru ca prin "arme" cu pricina incercam sa transfer atributele armelor asupra mainilor. un fel de... habar nu am daca exista varianta asta pe undeva:) Da multam de apreciere!"
Păi atunci, mai aproape de sens (şi ceva mai corect gramatical) ar fi: "cu palmele-arme reci".
Dupa 24 de ore de la sesizarea erorii care este in site-ul asta, nu s-a straduit nimeni sa o repare sau macar sa imi lase un comentariu ca se va repara curand sau mai incearca.
Titlul este în concordanță cu textul, dar nu disting rădăcinile. Cred că a scrie despre rădăcini implică și un text puternic. Or, acesta e prea suav. Versul "ce nu cred în incendii" nu sună bine, dar "grădini de absență" pare a fi inedit.
Virgile, ai dreptate, dar nu intentionez sa ma plasez la acea limita... bine ca nu trec dincolo de ea. Multumesc pentru atentionare, Bobadil. P.S. Textul nu ti-a placut sa inteleg... ce sa fac? Ma chinui de vreo luna sa scriu a doua "querida" si nu reusesc :-)
Nu Mircea, cel puțin eu nu îți voi aduce „argumente și reproșuri „îndreptățite” pentru a contracara acest punct de vedere”. Pentru că este în primul rînd datoria ta morală să aduci argumentele de rigoare în slujba acuzațiilor din primul paragraf. Pentru că probabil oricine poate spune că elefanții zboară. Singura problemă (într-o societate civilizată așa cum cu ardoare îți dorești tu) este că trebuie și să dovedești chestia asta dacă vrei să nu fii nevoit să alegi între a fi încadrat la nebuni sau la mitomani. Deci, deocamdată eu aștept dovezile. Pentru că tu ai făcut, după părerea mea, afirmații nefondate. Iar expresia „Când dorim să găsim scuze și justificări este imposibil să nu le aflăm…” mi se pare o găselniță așa de ieftină și lamentabilă încît numai un om lipsit de curaj o poate invoca. În plus descalifică însăși noțiunea de justiție. Comparația cu povestea lui Pann mi se pare de-a dreptul ridicolă dacă tu îți imaginezi măcar o clipă că eu, cel puțin, dau o ceapă degerată pe ce rang, meserie, diplome sau bani ai tu sau alții. Nu îmi place să mă laud dar îmi pot permite luxul de a spune că trăiesc o anumită viață într-o anumită parte a lumii astfel încît chestiile astea îmi sînt absolut indiferente. În plus, ca structură interioară sînt destul de rebel ca să desfid astfel de lucruri din principiu. Iar chestia asta ched că e stipulată și în Regulamentul Hermeneia. Astfel că iartă-mă, o fi frumoasă povestea lui Anton Pann dar tu bați cîmpii cu grație. În plus, așa cum am mai spus, eu nici nu fac educație și nici nu judec pe nimeni aici pentru că nu vă cunosc. Singurul lucru asupra căruia mă pronunț eventual este forma sau conținutul scriiturii. Atît. Nu am înțeles ce înseamnă „Suntem serviți cu resturile și mâncarea de cazan. Rostul nostru aici este unul hilar, de umplutură, ce poate fi luat peste picior și, ca atare, putem fi batjocoriți pe măsura lipsei noastre de talent literar.” Nu îmi aduc aminte ca să se fi promovat sau descurajat vreun anume stil, curent, sau formă literară de către mine sau Consiliul Hermeneia. Despre opiniile literare ale altor membri Hermeneia nu sîntem răspunzători. Dar politica editorială sau administrativă Hermeneia nu a avut și nu va avea niciodată o anumită preferință de stil, curent, formă, manifest, tendință, etc, etc, etc. Nimeni, dar absolut nimeni nu a fost persecutat sau dezavatajat pentru că a scris într-un anumit fel. Sînt oameni care scriu și publică sonete pe bandă. Nimeni nu le-a spus nici pîs. Eventual au existat aprecieri sau contestări ca sub orice alt text. În același timp eu însumi am criticat aspru texte care probabil se vor moderne în accepțiunea ta. Și îți pot arăta nenumărate exemple. Tu faci o acuzație calomnioasă și ar fi frumos și de bun simț (bun simț pe care îl invoci încă de la început) dacă ai produce și argumente, dovezi clare și revelatoare, nu doar vorbe goale. „Ceea ce suntem, cine suntem și nici sincera noastră dorință de a exersa în această frumoasă artă lângă alții mai buni ca noi este derizorie.” – Absolut greșit. Pe mine (și mă străduiesc să păstrez politica asta și în Consiliul Hermeneia) nu mă interesează cîtuși de puțin cine este sau ce este fiecare dintre membrii Hermeneia. De asta de exemplu, printre altele, pe Hermeneia nu a fost invitat să se înscrie niciodată nimeni, și nici nu va fi. Aici orice membru este privit la fel ca oricare altul. Sentimentalisme de genul „dacă ai ști cine sînt și de unde vin” nu funcționează la mine. După cum nu cer nimănui să mă cunoască sau să își împărtășească viața cu mine aș vrea ca nimeni să nu se aștepte ca eu să o fac cu el sau cu ea. Asta nu înseamnă că în mod inerent. natural nu se nasc simpatii, prietenii și, Dumnezeu știe, poate iubiri pe aici. Dar asta nu are, nu a avut și nu va avea niciodată de a face cu funcționarea Hermeneia. „Din păcate, lucrurile stau tocmai pe dos. Ni se vorbește de sus. Cu multă și fină ironie. Glumind și stigmatizând greșelile noastre ca pe o molimă și nu ca pe o neștiință sau lipsă de talent. Fără a ni se explica unde greșim. Ce rost are această atitudine?” – În primul rînd că nimeni, absolut nimeni nu poate obliga pe nimeni să îl ajute sau să îl critice sau să îl „mentoreze” pe altul. Aceste mecanisme și acest comportament se nasc în mod natural și vin de la sine, dacă vin. Eu mă bucur cînd oamenii comentează, critcă, interacționează. Ca principiu sînt în general împotriva ”personalizării” prea accentuate a actului de comentariu și critică. Prefer critica la obiect și nu la subiect. Adică prefer critica adresată textului și nu autorului. Pentru că oamenii sînt sensibili (cam așa cum ești tu) și sînt inconsecvenți cu acceptarea ei (așa cum ești tu). Adică foarte happy cînd cineva îi laudă sau le laudă textele și mai puțin voioși cînd le sînt criticate, ironizate sau pastișate. Să fii însă foarte sigur că mulți cărora le respingi critica ironică sau pastișa te vor abandona de tot și nu îți vor spune nici cînd scrii bine. Părerea mea este că atîta timp cît nu are loc un atac la persoană sau un vocabular obscen, defăimător sau rasist, cam totul este permis să fie spus atîta timp cît este la obiect. Este foarte greu să legiferezi vorbirea. De aceea m-am străduit să impun principii cît mai puține și cît mai clare. Evident nu am o soluție perfectă dar cred că este cea mai apropiată de ideal. „Ar trebui să înțelegem de ce textele pe care le-am expus sunt lipsite de valoare literară, fără ca să se glumească la adresa persoanei și a vieții noatre intime, fiindcă ceea ce scriem nu are legătură întotdeauna cu noi sau familiile noastre.” – sînt de acord cu asta și de aceea avem moderator pe site și cred că își face destul de corect și consecvent slujba mai ales cînd nu o încurcăm noi și nu ne luăm justiția în propriile mîini. „Nu ar fi mai simplu să ni se spună: „aici nu ai de-a face cu poezia, pentru că…” sau „stilul acesta pe care îl încerci nu te caractrizează, deoarece până acum ai scris altfel..” sau „cea ce ai scris aici este jignitor la adresa…” ori spații albe imense, ar spune mai mult decât o ironie sau o nesăbuință chipurile amuzantă?” – nu cred că există rețete pentru așa ceva. Cred că ar trebui să spui merci fiecăruia care se obosește să scrie orice despre un text de-al tău și să îl bage în seamă. Pentru ca nu este obligat să o facă. Te poate foarte bine ignora pe tine și textele tale. Și atunci nu știu ce e mai de nedorit, o critică ironică, poate chiar răutăcioasă sau ignorarea? În plus, cred că dacă ai astfel de întrebări le poți pune ca răspuns sub comentariile lor și poți fi insistent. Poți comenta tu mai mult textele altora și în felul acesta le poți încuraja dorința de a se opri asupra textelor tale. Dar cu atitudini și expresii de genul <<„talentații” acestui site>>, mă tem că oamenii nu vor mai simți nici un imbold semnificativ și te vor ocoli. „Dar, probabil, buna creștere nu are de-a face cu talentul!” – Nu, nu are. Nu știu de unde ai înțeles tu asta. Dar nu înțeleg ce vrea să însemne expresia „O fi și asta o explicație a comportamentului pe acest site. Sau poate tocmai lipsa de talent a „mai marilor” site-ului dovedește și proasta lor creștere?” Nu ți se pare că a vorbi în felul acesta este lipsit de bun simț? M-am exprimat eu vreodată cu privire la „creșterea” ta? Nu îți dai seama că așa ceva este un atac la persoană mult mai grav decît oricare din ironiile făcute la adresa textelor tale? Se pare că ai valorile inversate, dragul meu. În plus, te asigur că destul de mulți pe Hermeneia știu să aprecieze valoarea. Nu ți-ai pus chiar niciodată problema că s-ar putea ca multe din textele tale să nu aibe valoare și de aceea nu sînt neaparat apreciate? „Am observat însă că, dacă vrei să fii apreciat, deși nu trebuie să îți schimbi stilul de a scrie prea mult, e bine să te orientezi pe lângă cei care dau tonul discuțiilor în acest „salon”. Eventual să fii vigilent și acolo unde vezi că aceștia critică, să fii în ton cu ei, iar acolo unde ei laudă, să descoperi „valențe” imposibile subiectului deja abordat. Atunci te vei bucura de aprecierile „stăpânilor” și mereu vei avea o părere insolită despre ceea ce scrii din parte lor.” – Cred că am scris mai sus despre elefanții care zboară. Am să îți mai spun că e la fel de ușor să spui că girafele fac ouă. Cam așa stau lucrurile și cu rîndurile tale de mai sus. Adică au aceeași legătură cu realitatea. Eu zic să fii serios și să vii cu argumente solide cînd te lansezi în astfel de elucubrații pentru că sînt de-a dreptul ridicole. Dacă tu îți imaginezi că cel puțin cei din consiliul Hermeneia nu au altă treabă mai bună de făcut decît să izvodească planuri și uneltiri oculte mă tem că manifești un comportament similar celui de manie a persecuției. Și e păcat. „ Cel mai firesc lucru care poate fi făcut este să nu mai scrii pe un astfel de site.” – Dragul meu, această decizie ți-a aparținut și îți va aparține întotdeauna. La fel cum nimeni nu te invită pe Hermeneia tot nimeni nu te obligă să stai. În ce privește măsura în care Hermeneia este sau nu un bîlci sau o tiribombă nu cred că mă pot pronunța. Pot însă să îți spun cu siguranță că dacă mă numești printre „stăpînii” acestui salon aprecierile sau critica mea nu au avut niciodată de a face cu persoana ci cu scriitura și pe deasupra încă nu s-a născut acela care să mă poată cumpăra pe mine, nici la propriu și nici la figurat. E trist că încă nu ai realizat asta. Dar, evident, nu te pot obliga să crezi că elefanții nu zboară iar girafele nu fac ouă. Atîta timp cît tu ții cu tot dinadinsul să o crezi. Știi cum e? E ca în povestea aia cu omul care credea că e mort. Familia lui a ajuns atît de îngrijorată încît l-au dus la psihiatru. Și medicul psihiatru a tot încercat să îl convingă ca nu e mort. Într-un tîrziu medicul l-a întrebat pe omul nostru: ”Ai auzit că oamenii morți nu sîngerează, din ei nu mai curge sînge. Ești convins că este așa?” „Sînt convins i-a răspuns omul nostru.” În clipa aceea medicul i-a facut brusc o tăietură cu un bisturiu pe mînă. Sîngele a țîșnit iar omul, pacientul care credea că este mort, a exclamat: „Extraordinar! Nemaipomenit! Cine și-ar fi imaginat că pînă și oamenii morți sîngerează!?”. Cred că ai prins ideea…
iată un text care deși nu prea a reușit prea mult poetic a reușit totuși să mă facă să mă hotărăsc să mă gîndesc de acum de două ori înainte să mai zîmbesc
nițeluș infantilă scriitura asta. și cam personală. probabil n-ar fi rău să încerci să scrii în așa fel încît să rămînă mai mult de o săptămînă. pentru că e posibil să poți.
s-ar putea să greșesc dar este corect „va ştii” ?
frumos weekend de halloween, s-a lăsat cu o droaie de treat-or-trick, după cum ne povestişi aicea. În urmă, venind repede, e Thanksgiving-ul, cu ale lui îndatoriri şi îndemnuri. Ca o idee, îţi sugerez să vizitezi un orfelinat sau o leprozerie, apoi să ne scrii un jurnal.
Imi pare un fel de experiment in care spui primul cuvant...ce este legat de el si tot asa. Sunt anumiti centrii ai textului care schimba ideea, dar care aparent nu spun nimic de pilda acel "altcineva". Poetic vorbind continutul este destul de banal. Ialin
ma bucur ca v-a placut acest scenariu imaginar.in capul meu este si o mica persoana care atunci cand scrie, cam refuza sa fie totally mature si îi plac povestile.de aici si textele de genul acesta :) multumesc frumos.
Vă mulțumesc pentru comentarii și aprecieri. Theia este o femeie remarcabilă. Eu sunt cea norocoasă că îmi este prietenă. I-am scris mai multe scrisori din care le-am ales pe acestea... Paul, nici nu știi ce mult înseamnă pentru mine că ți-a plăcut ultima scrisoare. Ezitasem s-o includ în această postare.
nici eu nu știu ce glas i- ar fi dictat Demonul lui Lermontov, dar am aflat că Goethe a trăit cel puțin 100 ani, pe la 80 a mai avut un copil, se poate ca pentru unii iradierea să fie benefică...
Interesanta poezia mai ales ca este scrisa prin recurs la inconstient despre cele traite de tine apoi si de altii... "cauți drumul din ochiul negru treci dintr-un trup în altul distorsionat la ora când eu sunt deja praf de lună galbenă" Am un singur amendament... ochiul acela negru era de fapt verde iar acesta nu este in nici un caz "ultimul cerc" desi aparent toate efluviile se intorc cu o putere inzecita inapoi la proprietarul ce a deschis din nepricepere "poarta vantului".
Mulțumesc Virgil. E felul meu de a scrie demult. Rareori îl arăt. Am ales ca aici să scriu în acest fel, propriu mie. Și sper să rămân pe linia asta. Mă bucur că ai remarcat ultima idee. De la care a pornit tot poemul.
domnule Virgil, am aşteptat în zadar mai multe zile ...Am modificat demult textul, am scos linkul aşa cum aţi sugerat şi cum mi s-a părut şi mie corect. Cu bună credinţă vă întreb de ce îl consideraţi încă un text inacceptabil. Oare fiindcă e prea şcolăresc, ca un fel de referat? Adică trebuia să îl scriu într-un stil mai aproape de eseu de exemplu? Adică e prea clar? Vă rog mult să nu vă supăraţi pe mine că vă întreb (nici eu nu mă supăr); dacă nu îmi răspundeţi voi înţelege că răspunsul dvs. e inclus în cele enumerate de mine mai sus.
cititorul oricum isi alege intotdeauna versiunea cu care poate rezona, insa expunerea variantelor nu e aleatorie ci pentru a dezvalui acunsa fata a lucrului la poem, ca si cum ar fi straturi succesive de culoare la o icoana...multumesc tuturor de trecere, lectura, cuvinte, opiniile voastre sunt ca un fagure in care/si ascunde smochinul umbros...
1. Mulţumesc pentru corectură. Evident, „Maiakovski”. De când mă ştiu pocesc numele şi chiar cuvintele, le ţin greu minte, fac greşeli (unele impardonabile) de exprimare. Prof. meu de mate din facultate (rimă involuntară), când se încurca la vreo demonstraţie, zicea dezinvolt „Şi Poincare greşea la calcule elementare” şi trecea mai departe. Dar cum nu sunt Poincare şi nici măcar Anton Holban sau Breban (care scriu uneori, de regulă) cum scriu, nu prea am scuze. Dar, asta e!.
2. N-am publicat tot Manifestul Partidului Comunist deoarece, dacă am trezit oarece interes în legătură cu el în fragmentul postat, oricine se poate duce la adresa indicată şi să-l „guste” în întregime.
3. Maiakovski, zic gurile rele, chiar a fost sinucis. Dar mai sunt cazuri (de nuanţe diferite). De exemplu, Labiş care s-a „auto-accidentat”, dar, se pare, a fost „auto-accidentat”. Labiş pe care l-am cunoscut – pentru puţin timp - că venea pe la cenaclul UTM împreună cu Florin Mugur, Grigore Hagiu, Ilie Constantin, Nicolaie Breban şi alţii când eu aveam vreo 16 ani. Şi care, într-adevăr, mai bea (ca noi toţi) dar nici aşa încât să fie „aruncat” în virtutea inerţiei atunci când a cotit brusc tramvaiul ăla cu platformă deschisă pe vremea aceea – ce timpuri, dom’le! - din care se intra într-un compartiment închis.
Ce-mi place la acest text este nuanţa de cuminţenie. Aş fi spus smerenie, dar mi-e teamă de acest cuvânt.
"cînd cobor inert
ca dintr-un tramvai înghețat
atîrnat de sîrmele nopții" - foarte reuşită această porţiune.
Am fobie, sunt profund înverşunat împotriva metaforelor în genitiv, dar sunt convins că există şi unele care nu doar că sunt inspirate, dar parcă se şi cer în context. Este cazul "sârmelor nopţii", pe care o găsesc faină.
La celălalt pol - "frigul mult al singurătăţii", unde atributul (mut) o mai şi aglomerează.
vazusem poemul de acum doua zile, dar am asteptat ca situl sa reintre in normal.
ingenios jocul de cuvinte din care ia nastere ideea... de fapt, cred ca e invers, cuvantul e o consecinta a ideii, a starii.
pana la ultimile doua strofe, poemul e unul exemplar - cel putin in ce ma priveste - prin limpezime si directete. finalul e mai conciliant, dar banuiesc ca aceasta a fost intentia autoarei,
pe care o salut si ma bucur sa o revad. :)
vorbind asa de una singura pe ultimele rinduri ("Finalul pe langa sarcasm e si un hint pentru cine are chef sa caute ":) nimeni nu are chef sa caute si nici nu are nevoie de hinturi doar ca din motive obiective in ceea ce priveste textele postate le citesc chiar cu voce tare (sa vad cum suna- un exercititu mai vechi, din alte vremuri) si e pacat (de poezia ta sau a altora) sa nu spun; insa mi s-a intimplat sa mai intilnesc si am tacut, dar nu-i normal.... unde era agapa aia? la trei sarmale?
dragul meu bartinatragator,
ai reusit sa ma dezamagesti in versiune superioara. nu iti pot raspunde decit cu ultimele versuri:
"dragostea nu este axis mundi
iar eu nu am nevoie
nici măcar de ideea de mine
cu atît mai puțin de lipsa ta
de umor"
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Katia Kelaru, am senzatia ca ma confunzi cu altcineva. Te rog frumos sa inveti sa folosesti facilitatea comentariilor pe Hermeneia si sa nu o confunzi cu un chat
pentru textul : silent night deMultumesc, 1. Am notat. Am sa vad daca pot face sa fie asa. Intrebarea mea ar fi ce „data” ar trebui sa considere sistemul in cazul cind un autor isi publica un text, apoi il retrage, adauga o virgula si il publica din nou. Chestia poate deveni foarte complicata. Am sa anunt modul cum va functiona dar cred ca daca vrei ca sa gasesti textele cuiva le poti cauta si fara sa aiba importanta data. In aceasi timp cred ca in Hermeneia 2.0 vor exista si alte „mijloace” in care sa iti ”marketizezi” textul in afara datei de publicare. 2. Aceasta este poveste veche si complicata si probabil ca ar merita o discutie aparte. Dar pe scurt pot spune ca TOT, ABSOLUT TOT ce se face pe Hermeneia este gratuit si benevol. Daca cineva vrea sa ofere servicii de critica de calitate poate sa o faca si acum. Pe gratis. Universul digital este un univers ceva mai special si mai democratic in care nu ne prea cunoastem si o luam cam cu totii de la zero. Parerea mea este ca daca cineva are darul si talentul de critic de literatura o poate face pe Hermeneia si fara titulatura si fara surle si tobe. Deocamdata nu am prea citit la „Articole” sau „Jurnal literar” nici o recenzie critica la adresa textelor lui Bobadil, Oriana sau Virgil Titarenco. Nici pe la comentarii nu am vazut acei „critici avizati” sa se inghesuie. Marea mea nedumerire si intrebare este DE CE? Ce ii impiedica? Personal cred ca asa cum un autor pe Hermeneia are bunavointa si curajul sa se vulnerabilizeze si sa isi posteze un text, tot asa si acesti „critici avizati” ar trebui sa aibe bunavointa sa se coboare din turnul lor de fildes si sa inceapa sa critice pe Hermeneia. Nu de alta dar, asa cum spunea cineva, viitorul apartine mediului digital (la fel cum pe vremea lui Gutenberg apartinea tipariturii). Cine nu e convins de asta va intra in uitare. (Asa cum au intrat si atunci cei care nu au pus mina sa scrie carti.) Deci, eu ii astept pe acesti „critici avizati” sa apara. Si le dam noi penite si tot ce au nevoie daca au nevoie ca sa faca critica. 3. citeste raspunsul de mai sus. din nou, pe Hermeneia nu exista stagiatura. Si nu a existat nici pina acum. 4. cum propui sa se faca aceasta? Nu, nu este democratie pe Hermeneia. Nu este democratie nici pe un site pe care platesti un abonament, cu atit mai putin acolo unde nu platesti nimic. Dar, asa cum spune regulamentul, „8. Pe siteul Hermeneia.com nu există niveluri de acces. Toți membrii lui au drepturi egale de acces din prima zi în care devin membri. ” Probabil aici ar trebui amendat aspectul acordarii de penite de aur care totusi nu va fi disponibil NOU VENITILOR si NOVICILOR. Dar in rest, cred ca exista mult mai multe drepturi decit pe alte site-uri românești de literatura. Si, asa cum imi spunea cineva de curind, citez „cel putin pe h. nu vin toti terchea berchea pt ca nu se practica pupindosu' ” Chestia asta a fost unul din complimentele acelea sincere care m-au impresionat cel mai mult.
pentru textul : hermeneia 2.0 de"pentru ca prin "arme" cu pricina incercam sa transfer atributele armelor asupra mainilor. un fel de... habar nu am daca exista varianta asta pe undeva:) Da multam de apreciere!"
Păi atunci, mai aproape de sens (şi ceva mai corect gramatical) ar fi: "cu palmele-arme reci".
pentru textul : de ce-mi doresc să văd pământul deDupa 24 de ore de la sesizarea erorii care este in site-ul asta, nu s-a straduit nimeni sa o repare sau macar sa imi lase un comentariu ca se va repara curand sau mai incearca.
pentru textul : femeia domnului Pa deTitlul este în concordanță cu textul, dar nu disting rădăcinile. Cred că a scrie despre rădăcini implică și un text puternic. Or, acesta e prea suav. Versul "ce nu cred în incendii" nu sună bine, dar "grădini de absență" pare a fi inedit.
pentru textul : Rădăcinile visului deVirgile, ai dreptate, dar nu intentionez sa ma plasez la acea limita... bine ca nu trec dincolo de ea. Multumesc pentru atentionare, Bobadil. P.S. Textul nu ti-a placut sa inteleg... ce sa fac? Ma chinui de vreo luna sa scriu a doua "querida" si nu reusesc :-)
pentru textul : îl iubesc pe grigore deşi mie!mulţumesc, francisc!!
pentru textul : avea încălţări pline cu apă deNu Mircea, cel puțin eu nu îți voi aduce „argumente și reproșuri „îndreptățite” pentru a contracara acest punct de vedere”. Pentru că este în primul rînd datoria ta morală să aduci argumentele de rigoare în slujba acuzațiilor din primul paragraf. Pentru că probabil oricine poate spune că elefanții zboară. Singura problemă (într-o societate civilizată așa cum cu ardoare îți dorești tu) este că trebuie și să dovedești chestia asta dacă vrei să nu fii nevoit să alegi între a fi încadrat la nebuni sau la mitomani. Deci, deocamdată eu aștept dovezile. Pentru că tu ai făcut, după părerea mea, afirmații nefondate. Iar expresia „Când dorim să găsim scuze și justificări este imposibil să nu le aflăm…” mi se pare o găselniță așa de ieftină și lamentabilă încît numai un om lipsit de curaj o poate invoca. În plus descalifică însăși noțiunea de justiție. Comparația cu povestea lui Pann mi se pare de-a dreptul ridicolă dacă tu îți imaginezi măcar o clipă că eu, cel puțin, dau o ceapă degerată pe ce rang, meserie, diplome sau bani ai tu sau alții. Nu îmi place să mă laud dar îmi pot permite luxul de a spune că trăiesc o anumită viață într-o anumită parte a lumii astfel încît chestiile astea îmi sînt absolut indiferente. În plus, ca structură interioară sînt destul de rebel ca să desfid astfel de lucruri din principiu. Iar chestia asta ched că e stipulată și în Regulamentul Hermeneia. Astfel că iartă-mă, o fi frumoasă povestea lui Anton Pann dar tu bați cîmpii cu grație. În plus, așa cum am mai spus, eu nici nu fac educație și nici nu judec pe nimeni aici pentru că nu vă cunosc. Singurul lucru asupra căruia mă pronunț eventual este forma sau conținutul scriiturii. Atît. Nu am înțeles ce înseamnă „Suntem serviți cu resturile și mâncarea de cazan. Rostul nostru aici este unul hilar, de umplutură, ce poate fi luat peste picior și, ca atare, putem fi batjocoriți pe măsura lipsei noastre de talent literar.” Nu îmi aduc aminte ca să se fi promovat sau descurajat vreun anume stil, curent, sau formă literară de către mine sau Consiliul Hermeneia. Despre opiniile literare ale altor membri Hermeneia nu sîntem răspunzători. Dar politica editorială sau administrativă Hermeneia nu a avut și nu va avea niciodată o anumită preferință de stil, curent, formă, manifest, tendință, etc, etc, etc. Nimeni, dar absolut nimeni nu a fost persecutat sau dezavatajat pentru că a scris într-un anumit fel. Sînt oameni care scriu și publică sonete pe bandă. Nimeni nu le-a spus nici pîs. Eventual au existat aprecieri sau contestări ca sub orice alt text. În același timp eu însumi am criticat aspru texte care probabil se vor moderne în accepțiunea ta. Și îți pot arăta nenumărate exemple. Tu faci o acuzație calomnioasă și ar fi frumos și de bun simț (bun simț pe care îl invoci încă de la început) dacă ai produce și argumente, dovezi clare și revelatoare, nu doar vorbe goale. „Ceea ce suntem, cine suntem și nici sincera noastră dorință de a exersa în această frumoasă artă lângă alții mai buni ca noi este derizorie.” – Absolut greșit. Pe mine (și mă străduiesc să păstrez politica asta și în Consiliul Hermeneia) nu mă interesează cîtuși de puțin cine este sau ce este fiecare dintre membrii Hermeneia. De asta de exemplu, printre altele, pe Hermeneia nu a fost invitat să se înscrie niciodată nimeni, și nici nu va fi. Aici orice membru este privit la fel ca oricare altul. Sentimentalisme de genul „dacă ai ști cine sînt și de unde vin” nu funcționează la mine. După cum nu cer nimănui să mă cunoască sau să își împărtășească viața cu mine aș vrea ca nimeni să nu se aștepte ca eu să o fac cu el sau cu ea. Asta nu înseamnă că în mod inerent. natural nu se nasc simpatii, prietenii și, Dumnezeu știe, poate iubiri pe aici. Dar asta nu are, nu a avut și nu va avea niciodată de a face cu funcționarea Hermeneia. „Din păcate, lucrurile stau tocmai pe dos. Ni se vorbește de sus. Cu multă și fină ironie. Glumind și stigmatizând greșelile noastre ca pe o molimă și nu ca pe o neștiință sau lipsă de talent. Fără a ni se explica unde greșim. Ce rost are această atitudine?” – În primul rînd că nimeni, absolut nimeni nu poate obliga pe nimeni să îl ajute sau să îl critice sau să îl „mentoreze” pe altul. Aceste mecanisme și acest comportament se nasc în mod natural și vin de la sine, dacă vin. Eu mă bucur cînd oamenii comentează, critcă, interacționează. Ca principiu sînt în general împotriva ”personalizării” prea accentuate a actului de comentariu și critică. Prefer critica la obiect și nu la subiect. Adică prefer critica adresată textului și nu autorului. Pentru că oamenii sînt sensibili (cam așa cum ești tu) și sînt inconsecvenți cu acceptarea ei (așa cum ești tu). Adică foarte happy cînd cineva îi laudă sau le laudă textele și mai puțin voioși cînd le sînt criticate, ironizate sau pastișate. Să fii însă foarte sigur că mulți cărora le respingi critica ironică sau pastișa te vor abandona de tot și nu îți vor spune nici cînd scrii bine. Părerea mea este că atîta timp cît nu are loc un atac la persoană sau un vocabular obscen, defăimător sau rasist, cam totul este permis să fie spus atîta timp cît este la obiect. Este foarte greu să legiferezi vorbirea. De aceea m-am străduit să impun principii cît mai puține și cît mai clare. Evident nu am o soluție perfectă dar cred că este cea mai apropiată de ideal. „Ar trebui să înțelegem de ce textele pe care le-am expus sunt lipsite de valoare literară, fără ca să se glumească la adresa persoanei și a vieții noatre intime, fiindcă ceea ce scriem nu are legătură întotdeauna cu noi sau familiile noastre.” – sînt de acord cu asta și de aceea avem moderator pe site și cred că își face destul de corect și consecvent slujba mai ales cînd nu o încurcăm noi și nu ne luăm justiția în propriile mîini. „Nu ar fi mai simplu să ni se spună: „aici nu ai de-a face cu poezia, pentru că…” sau „stilul acesta pe care îl încerci nu te caractrizează, deoarece până acum ai scris altfel..” sau „cea ce ai scris aici este jignitor la adresa…” ori spații albe imense, ar spune mai mult decât o ironie sau o nesăbuință chipurile amuzantă?” – nu cred că există rețete pentru așa ceva. Cred că ar trebui să spui merci fiecăruia care se obosește să scrie orice despre un text de-al tău și să îl bage în seamă. Pentru ca nu este obligat să o facă. Te poate foarte bine ignora pe tine și textele tale. Și atunci nu știu ce e mai de nedorit, o critică ironică, poate chiar răutăcioasă sau ignorarea? În plus, cred că dacă ai astfel de întrebări le poți pune ca răspuns sub comentariile lor și poți fi insistent. Poți comenta tu mai mult textele altora și în felul acesta le poți încuraja dorința de a se opri asupra textelor tale. Dar cu atitudini și expresii de genul <<„talentații” acestui site>>, mă tem că oamenii nu vor mai simți nici un imbold semnificativ și te vor ocoli. „Dar, probabil, buna creștere nu are de-a face cu talentul!” – Nu, nu are. Nu știu de unde ai înțeles tu asta. Dar nu înțeleg ce vrea să însemne expresia „O fi și asta o explicație a comportamentului pe acest site. Sau poate tocmai lipsa de talent a „mai marilor” site-ului dovedește și proasta lor creștere?” Nu ți se pare că a vorbi în felul acesta este lipsit de bun simț? M-am exprimat eu vreodată cu privire la „creșterea” ta? Nu îți dai seama că așa ceva este un atac la persoană mult mai grav decît oricare din ironiile făcute la adresa textelor tale? Se pare că ai valorile inversate, dragul meu. În plus, te asigur că destul de mulți pe Hermeneia știu să aprecieze valoarea. Nu ți-ai pus chiar niciodată problema că s-ar putea ca multe din textele tale să nu aibe valoare și de aceea nu sînt neaparat apreciate? „Am observat însă că, dacă vrei să fii apreciat, deși nu trebuie să îți schimbi stilul de a scrie prea mult, e bine să te orientezi pe lângă cei care dau tonul discuțiilor în acest „salon”. Eventual să fii vigilent și acolo unde vezi că aceștia critică, să fii în ton cu ei, iar acolo unde ei laudă, să descoperi „valențe” imposibile subiectului deja abordat. Atunci te vei bucura de aprecierile „stăpânilor” și mereu vei avea o părere insolită despre ceea ce scrii din parte lor.” – Cred că am scris mai sus despre elefanții care zboară. Am să îți mai spun că e la fel de ușor să spui că girafele fac ouă. Cam așa stau lucrurile și cu rîndurile tale de mai sus. Adică au aceeași legătură cu realitatea. Eu zic să fii serios și să vii cu argumente solide cînd te lansezi în astfel de elucubrații pentru că sînt de-a dreptul ridicole. Dacă tu îți imaginezi că cel puțin cei din consiliul Hermeneia nu au altă treabă mai bună de făcut decît să izvodească planuri și uneltiri oculte mă tem că manifești un comportament similar celui de manie a persecuției. Și e păcat. „ Cel mai firesc lucru care poate fi făcut este să nu mai scrii pe un astfel de site.” – Dragul meu, această decizie ți-a aparținut și îți va aparține întotdeauna. La fel cum nimeni nu te invită pe Hermeneia tot nimeni nu te obligă să stai. În ce privește măsura în care Hermeneia este sau nu un bîlci sau o tiribombă nu cred că mă pot pronunța. Pot însă să îți spun cu siguranță că dacă mă numești printre „stăpînii” acestui salon aprecierile sau critica mea nu au avut niciodată de a face cu persoana ci cu scriitura și pe deasupra încă nu s-a născut acela care să mă poată cumpăra pe mine, nici la propriu și nici la figurat. E trist că încă nu ai realizat asta. Dar, evident, nu te pot obliga să crezi că elefanții nu zboară iar girafele nu fac ouă. Atîta timp cît tu ții cu tot dinadinsul să o crezi. Știi cum e? E ca în povestea aia cu omul care credea că e mort. Familia lui a ajuns atît de îngrijorată încît l-au dus la psihiatru. Și medicul psihiatru a tot încercat să îl convingă ca nu e mort. Într-un tîrziu medicul l-a întrebat pe omul nostru: ”Ai auzit că oamenii morți nu sîngerează, din ei nu mai curge sînge. Ești convins că este așa?” „Sînt convins i-a răspuns omul nostru.” În clipa aceea medicul i-a facut brusc o tăietură cu un bisturiu pe mînă. Sîngele a țîșnit iar omul, pacientul care credea că este mort, a exclamat: „Extraordinar! Nemaipomenit! Cine și-ar fi imaginat că pînă și oamenii morți sîngerează!?”. Cred că ai prins ideea…
pentru textul : Despre „salonul” nostru literar demi se pare un text usor diferit de ceea ce se mai scrie astazi!
pentru textul : Manuscrisele de la lumea moartă decu mici stîngăcii, dar nu e grav!
iată un text care deși nu prea a reușit prea mult poetic a reușit totuși să mă facă să mă hotărăsc să mă gîndesc de acum de două ori înainte să mai zîmbesc
pentru textul : Ziua giocondului denițeluș infantilă scriitura asta. și cam personală. probabil n-ar fi rău să încerci să scrii în așa fel încît să rămînă mai mult de o săptămînă. pentru că e posibil să poți.
pentru textul : poveste cu pasăre-zmee des-ar putea să greșesc dar este corect „va ştii” ?
UPDATE!
pentru textul : Virtualia XIII - mulţumiri, mirări şi poezie la Iaşi defrumos weekend de halloween, s-a lăsat cu o droaie de treat-or-trick, după cum ne povestişi aicea. În urmă, venind repede, e Thanksgiving-ul, cu ale lui îndatoriri şi îndemnuri. Ca o idee, îţi sugerez să vizitezi un orfelinat sau o leprozerie, apoi să ne scrii un jurnal.
pentru textul : Weekend literar în Bucureşti deImi pare un fel de experiment in care spui primul cuvant...ce este legat de el si tot asa. Sunt anumiti centrii ai textului care schimba ideea, dar care aparent nu spun nimic de pilda acel "altcineva". Poetic vorbind continutul este destul de banal. Ialin
pentru textul : angst dema bucur ca v-a placut acest scenariu imaginar.in capul meu este si o mica persoana care atunci cand scrie, cam refuza sa fie totally mature si îi plac povestile.de aici si textele de genul acesta :) multumesc frumos.
pentru textul : corpuri neutre / fantasia & poesia defrancisc, secretele mele au inepuizabilul izvor în lumea din jur. e singura mea "hrană" pentru poezie. mulțumesc, Madim
pentru textul : Jocul unui capriciu denici o problema, iti multumesc mult, si maine e o zi. toata stima
pentru textul : Turnul deVă mulțumesc pentru comentarii și aprecieri. Theia este o femeie remarcabilă. Eu sunt cea norocoasă că îmi este prietenă. I-am scris mai multe scrisori din care le-am ales pe acestea... Paul, nici nu știi ce mult înseamnă pentru mine că ți-a plăcut ultima scrisoare. Ezitasem s-o includ în această postare.
pentru textul : Scrisori din emisfera boreală denici eu nu știu ce glas i- ar fi dictat Demonul lui Lermontov, dar am aflat că Goethe a trăit cel puțin 100 ani, pe la 80 a mai avut un copil, se poate ca pentru unii iradierea să fie benefică...
pentru textul : Cine scrie prost, scrie prost deInteresanta poezia mai ales ca este scrisa prin recurs la inconstient despre cele traite de tine apoi si de altii... "cauți drumul din ochiul negru treci dintr-un trup în altul distorsionat la ora când eu sunt deja praf de lună galbenă" Am un singur amendament... ochiul acela negru era de fapt verde iar acesta nu este in nici un caz "ultimul cerc" desi aparent toate efluviile se intorc cu o putere inzecita inapoi la proprietarul ce a deschis din nepricepere "poarta vantului".
pentru textul : Five Seconds deMulțumesc Virgil. E felul meu de a scrie demult. Rareori îl arăt. Am ales ca aici să scriu în acest fel, propriu mie. Și sper să rămân pe linia asta. Mă bucur că ai remarcat ultima idee. De la care a pornit tot poemul.
pentru textul : Declivis dedomnule Virgil, am aşteptat în zadar mai multe zile ...Am modificat demult textul, am scos linkul aşa cum aţi sugerat şi cum mi s-a părut şi mie corect. Cu bună credinţă vă întreb de ce îl consideraţi încă un text inacceptabil. Oare fiindcă e prea şcolăresc, ca un fel de referat? Adică trebuia să îl scriu într-un stil mai aproape de eseu de exemplu? Adică e prea clar? Vă rog mult să nu vă supăraţi pe mine că vă întreb (nici eu nu mă supăr); dacă nu îmi răspundeţi voi înţelege că răspunsul dvs. e inclus în cele enumerate de mine mai sus.
pentru textul : Scurt pe doi descuzele de rigoare. hai dom'le că nu-i bine să se bată creştin cu creştin, ce, am ajuns mai rău ca ăia din multistan? lupta poetică nu merită jertfe!
pentru textul : Abraam, regele, a spus: decititorul oricum isi alege intotdeauna versiunea cu care poate rezona, insa expunerea variantelor nu e aleatorie ci pentru a dezvalui acunsa fata a lucrului la poem, ca si cum ar fi straturi succesive de culoare la o icoana...multumesc tuturor de trecere, lectura, cuvinte, opiniile voastre sunt ca un fagure in care/si ascunde smochinul umbros...
pentru textul : the last song of Shéhérazade de1. Mulţumesc pentru corectură. Evident, „Maiakovski”. De când mă ştiu pocesc numele şi chiar cuvintele, le ţin greu minte, fac greşeli (unele impardonabile) de exprimare. Prof. meu de mate din facultate (rimă involuntară), când se încurca la vreo demonstraţie, zicea dezinvolt „Şi Poincare greşea la calcule elementare” şi trecea mai departe. Dar cum nu sunt Poincare şi nici măcar Anton Holban sau Breban (care scriu uneori, de regulă) cum scriu, nu prea am scuze. Dar, asta e!.
pentru textul : Manifeste (2) - Manifesto of Futurism (Marinetti) de2. N-am publicat tot Manifestul Partidului Comunist deoarece, dacă am trezit oarece interes în legătură cu el în fragmentul postat, oricine se poate duce la adresa indicată şi să-l „guste” în întregime.
3. Maiakovski, zic gurile rele, chiar a fost sinucis. Dar mai sunt cazuri (de nuanţe diferite). De exemplu, Labiş care s-a „auto-accidentat”, dar, se pare, a fost „auto-accidentat”. Labiş pe care l-am cunoscut – pentru puţin timp - că venea pe la cenaclul UTM împreună cu Florin Mugur, Grigore Hagiu, Ilie Constantin, Nicolaie Breban şi alţii când eu aveam vreo 16 ani. Şi care, într-adevăr, mai bea (ca noi toţi) dar nici aşa încât să fie „aruncat” în virtutea inerţiei atunci când a cotit brusc tramvaiul ăla cu platformă deschisă pe vremea aceea – ce timpuri, dom’le! - din care se intra într-un compartiment închis.
Ce-mi place la acest text este nuanţa de cuminţenie. Aş fi spus smerenie, dar mi-e teamă de acest cuvânt.
"cînd cobor inert
ca dintr-un tramvai înghețat
atîrnat de sîrmele nopții" - foarte reuşită această porţiune.
Am fobie, sunt profund înverşunat împotriva metaforelor în genitiv, dar sunt convins că există şi unele care nu doar că sunt inspirate, dar parcă se şi cer în context. Este cazul "sârmelor nopţii", pe care o găsesc faină.
La celălalt pol - "frigul mult al singurătăţii", unde atributul (mut) o mai şi aglomerează.
Un text plăcut.
pentru textul : în rîpa aceea unde mor cîinii și oamenii fără acte devazusem poemul de acum doua zile, dar am asteptat ca situl sa reintre in normal.
pentru textul : Cuvinte inventate deingenios jocul de cuvinte din care ia nastere ideea... de fapt, cred ca e invers, cuvantul e o consecinta a ideii, a starii.
pana la ultimile doua strofe, poemul e unul exemplar - cel putin in ce ma priveste - prin limpezime si directete. finalul e mai conciliant, dar banuiesc ca aceasta a fost intentia autoarei,
pe care o salut si ma bucur sa o revad. :)
"Jgheabul, curata jgheabul calumea, muiere"-> ca lumea textul merita
pentru textul : Melancholia/Apoftegma devorbind asa de una singura pe ultimele rinduri ("Finalul pe langa sarcasm e si un hint pentru cine are chef sa caute ":) nimeni nu are chef sa caute si nici nu are nevoie de hinturi doar ca din motive obiective in ceea ce priveste textele postate le citesc chiar cu voce tare (sa vad cum suna- un exercititu mai vechi, din alte vremuri) si e pacat (de poezia ta sau a altora) sa nu spun; insa mi s-a intimplat sa mai intilnesc si am tacut, dar nu-i normal.... unde era agapa aia? la trei sarmale?
pentru textul : Impresii dedragul meu bartinatragator,
pentru textul : dezvățatul de a fi I deai reusit sa ma dezamagesti in versiune superioara. nu iti pot raspunde decit cu ultimele versuri:
"dragostea nu este axis mundi
iar eu nu am nevoie
nici măcar de ideea de mine
cu atît mai puțin de lipsa ta
de umor"
Pagini