Citesc târziu acest text și polemica asociată și îmi cer scuze dacă scrierea mea aici este 'obsolete'. Eu cred că, dpdv poetic, textul este foarte slab, nici măcar nu pot să găsesc resurse să îl comentez serios, sincer și no ofense, Adrian. Toate femeile, toți bărbații, iar toate femeile, parcă acest poem vrea să elimine prin reducere la absurd orice posibilitate și nimic mai mult. Recunosc, sunt poate de modă veche, dar mie acest text nu îmi place, nu îl văd încadrat în niciun curent modern semnificativ, nu răzbate dincolo de tehnicile semantice și face abuz de repetiție.

Ioane, io cu dovezi as veni, da' imi ia timp iar timpul inseamna bani iar banii asa-i, n-aduc fericirea ci doar numarul lor. Cat despre credibilitatea mea, nu mai imi fac griji demult... mi-am pierdut-o pe vremea cand tu te jucai, destul de credibil in schimb, cu putulica in nisip. Cu acelasi drag, Andu. P.S. Acum ca sa nu crezi altceva, sa stii ca si mie mi-a placut textul, chiar daca e inca unul dintre acelea... Prozodia mai trebuie lucrata insa. Uite, sa luam versurile "ți-ai face un sandwich un 3 in 1 ai da drumul la aragaz și-ai sări grăbit pe scara de urgență" - aici ai :-) trei de "ai" in trei versuri consecutive, la inceputul lor... nu te zgarie pe ureche? Apoi "simți nevoia să devii alt om complet diferit" - aici linistesti inutil cititorul care, probabil, se astepta sa devii "alt om" insa doar "putin diferit", nu? La urma reincepi cu ai :-) tai "ai".. inca vreo doi, in poemul asta chiar le ai pe astea cu "ai".

Reprosul tau imi face bine , la fel si umorul, iti multumesc frumos. Promit sa te sun, stiam ca esti ocupat cu masteratul,bref dorinta ta e porunca pentru mine:)

Raluca, multumesc frumos.

cred ca tocmai un astfel de text ar trebui remarcat pe hermeneia

Aş schimba "fluctuațiile emoționale" - e prea tehnic şi cumva scorţos. Şi la "ultimul ciob" - puţin clişeic - aş umbla.

îmi place echilibrul pe care îl reușește strofa din mijloc între cele două perspective „of your mind” and „between your toes”.

Plus de asta, textul este greoi, scris într-un stil "pipăibil", cu poticneli de toate soiurile.

Apoi, fragment, fragment, dar să înţelegem şi noi ceva, nu?

"mările agreste" îmi aparține, multîndãrãtnic menestrel.

Călin, aşa e. Mulţumesc. Scuză-mi întârzierea, nu am observat că îţi pot răspunde.

Să îți urăști propria dragoste e un lucru ce merită scris, iar Virgil Titarenco face asta aici cu măiestrie. Și vezi cum clocotește ura zgâlțâită din rărunchii unui trup zdrențuit. Căci aceasta face dragostea ce-i urâtă, nimicește orice alt sentiment. Cuvintele ori expresiile acestei uri clocotitoare, aproape nebunești, vin din două sfere semantice. Una este a diafanului și a unui sensibil aproape sublimat: "subțire", "caligrafic pe umeri...", "visuri", "pântec în care te plămădesc", "magma albastră a gândului", "seducător", "adulmecând", "o mie de șoapte", "strecurat" și bineînțeles "dragoste". A doua sferă este una a grotescului, a absurdului, a nonsensului, a nimicirii: "mâzgălesc", "negru demențial", "obsesiv", "bici", "zile inutile", "necunoscuți vulgari și anoști", "coaja ruptă a unei răni" și, respectiv, bineînțeles, "urăsc" repetat anamnetic, o ușurare, ca o încercare a dezlipirii de suflet a unei poveri interioare. Aceste două sfere semantice antagonice intră în contrast (chiar în expresii mixte ca "negru demențial de subțire", "biciul lui și o mie de șoapte", "strecurate infidel", "cancerul nopții", "cumplită apropiere" ș.a.), și poate tocmai pentru acest fapt, reușesc să dea unui sentiment foarte greu de definit, cum este ura, o expresie atât de puternică încât naște în cititor revelația descoperirii esenței unei trăiri care doar poetic, cred, poate fi descrisă. Iar aici e făcută cu supra măsură. Sentimentul pendulării urii înseși între o limită spirituală și una imanentă, între amintire și realitate, între potențialitate și golire de sens, își trage seva din același contrast. Opoziția dragoste - ură este opoziția dintre sublim și prăbușire, între extaz și agonie. Aici are loc zbaterea celui care trăiește sentimentul de ură, iar soluția se vede: alunecarea în poet, ridicarea celei mai ucigătoare arme care este cuvântul, retragerea cu torțe în poezie. Dacă dragostea este sentimentul regăsirii de sine în celălalt, ura este cel al pierderii, al distrugerii, al izolării sinelui într-o angoasă autodistructivă (dar, iată, productivă poetic) prin lipsa reflectării în celălalt. Această zbatere respiră din fiecare expresie a poemului, izvorăște din fiecare chinuită contorsionare sufletească descrisă și scrisă cu sânge acolo, ce-și găsește o inegalabilă expresie într-o formulă poetică ce se constituie și în centrul inimă al poeziei: "urăsc cuvintele care îmi vin în minte despre tine". Demult nu ma mai citit ceva atât de bun și de hrănitor. Un adevărat dans al cuvântului.

imi cer scuze. revin cu o adaugire la mesajul meu anterior, si anume, penita :)

obsesie?! chiar nu ştiu la ce anume te referi. tot ce pot spune este că eu nu mă repet în poezii. şi chiar dacă ar fi aşa, ce este rău în asta?!
versul acela nu mi se pare disonant, nu ştiu cum se poate simţi în felul acesta.

mulţumesc pentru opinie. aştept şi alte reacţii.

actaeon, ai spus și ce am gândit eu. aleg ce e bun și las ce e ironic. îmi permit. amical, yester

de slab acest poem sub semnătura acestui autor, cred că măcar cohen ar trebui exonerat de a-i fi citat numele în această varză.