Faina pozitionarea cascavalului (simbolul beneficuiului) la final. Poemul e retoric, in general retorismul trebuie folosit cu masura in poezie pentru a nu pica in refren, dar uite ca aici Costel reuseste sa fie consistent... ok, cred ca a exagerat un pic. Insa pentru constructia de ansamblu si verbul acestei retorici acord o penita de apreciere. Andu
Per total pare un text bun, insa este dominat de sintagme si idei foarte uzitate gen "seva iubirii", "isi plang tristetea", "au murit in noi"... Incercati o schimbare sau o abordare diferita. Textul dumneavoastra merge liniar pe o idee : tristetea, suntem tristi, uscati, e trist, plangem, plangem. Prea mult patetism in atat de putine versuri. Succes in continuare ! Ialin
Mda, ma vad nevoit sa revin. Ioana Geacar, am luat in serios sfatul si am modificat pe ici pe colo. Cred ca prima parte era in plus, la fel ca si alte lucruri din poem. Nu stiu cit am reusit sa il fac mai bun, dar, atita timp cit nu sunt intentii serioase ori planuri de debut, cred ca nu am dat importanta textelor mele. Probabil de aceea nu prea stiu unde sunt limitele. Younger Sister, nu-ti inteleg reactia mi se pare nejustificata, dar ai fost avertizata de catre altcineva. Personal, eu inteleg foarte bine nevoie de realitate in literatura. Se cheama stil, se cheama ochi interior. Las semne rareori si doar acolo unde imi place interiorul, iar cind las un semn de obicei citesc cam tot ce posteaza autorul respectiv si nu uit sa justific. Pentru mine nu are sens sa las un semn negativ acolo unde nu-mi place, pentru ca, asta ca sa vorbim cit se poate de prozaic, de gusturi nu se discuta. Trimiterile tale la grefier si obligatii nu-si au rostul. Nu te-am obligat sa citesti nimic, cu atit mai putin sa lasi semn. Oricum textul urma sa fie modificat, iar putinele argumente ale tale nu sunt justificate. Regret, dar nu e nicio problema, progresam si din iesiri mai putin placute in decor.
hecatonhir (dom'le ce nume v-ati mai ales, mi se scrinteste limba), anyway, bine observat, ma asteptam sa nu se vada asa bine. cineva insa mi-a spus de curind ca partea centrala e putin prea concentrata. ma mai gindesc, poate avea dreptate. merci insa de observatii
acest text e de fapt un comentariu. o observație. o pseudopoezie.
îmbracă forma ei, pare să se confunde, dar, de fapt, e o pastișă ieftină a ”n-am om să mă arunce în scăldătoare”. nu mai știu ce anume citat, șaptezeici cu cinci, etc...
.pentru asta se cere cer gurii unde să aibe loc
zborul joaca duodecimilor
duodecimilor? așa, pt. cultura mea generală, ce înseamnă năzbâtia asta ?
Continuare: caci, recunosc, o exprimare "mai libera" - spre deosebire de una cu rima (si ritm implicit) e mult mai uor de realizat. Pe cand una "libera" necesita realizarea, in poezie - dar si in alte texte care sunt, de fapt, poeme in proza (a se vedea, de exemplu, cele ale lui Emilian Pal) - unui ritm interior mult mai greu de gasit.
acest comentariu nu are nici o legatura cu textul sau cu valoarea lui cer scuze Mirunei dar vreau sa ii spun ceva lui stefan doru dancus: Stefan, obeserv de la o vreme ca pur si simplu arunci in dreapta si in stinga cu penite de aur. Acest procedeu lipsit (din punctul meu de vedere) de discernamint critic va avea doua consecinte. prima e ca vor rugini, adica nimeni nu va mai da doi bani pe penitele tale. A doua e ca se vor termina, adica vei perde dreptul sa le acorzi. Si asta foarte curind daca nu adopti o atitudine care sa fie in beneficiul si pentru calitatea site-ului Hermeneia.com
sunt patru metafore constitutive, intocmai ca patru puncte cardinale. nu stiu daca le-ai gandit structural sau ai fost doar vrajita de farmecul vorbelor, dar secunda asta de inspiratie a ta mie imi ia o ora de gandire. ai patru etape de autopatrundere, patru elementi telescopici care intra unul in celalalt pentru a crea spatiul de desfasurare al frumosului, al viului, al lucrului care alearga rapid. dimensiunea temporala finala pune poemul tau intr-un cadran in care sistemul de referinta vertical este clipa si orizontal implinirea. frugalitatea fericirii, sentimentul neinplinirii sunt insa oglindiri ale inimii tare tinere. totusi pentru inspiratie remarc efortul tau. e primul meu semn galben aici.
Bobadil am corectat pe ixci pe colo. Din ce stiu eu, ambele forme sint acceptate si "masa" si ma-sa". Iar acolo, la demult, exact aia am vrut sa spun: cindva. Nu demult timp, ca e prea explicit. Multumesc de apreciere.
imi asum dezacordul. asa e, habar n-am de gramatica. vai de capul meu. cat despre banii dumneavoastra (doi sau trei), tineti-i bine, eu nu am nevoie de ei. ori va vor mai trebui, cine stie, in investigatiile viitoare. :) nu cred ca asa informatii valoroase nu pot fi cumparate cu versuri ca cele de mai sus. dar, pana una alta, realitatea tipa cu gura pana la urechi: scrieti prost. foarte prost. vad ca "incurajarile" lui Andu v-au dat avant...:)) numai ca Andu uita un adevar elementar: pentru o ironie buna, e nevoie de doi inzestrari cu simtul umorului. o seara buna.
foarte frumos si adevarat ce scrie anna, cuvintele mele de prisos. o doina de jale in singuratate cantata sublim. liliacul? da, el liliacul.adorm tare greu. aici e bine. aici nu esti singur. nu-ti mai vine sa dormi.
cfr nu vă poate răspunde prin comentarii pentru că este un membru corespondent. Cel puţin deocamdată. De aceea vă rog să manifestaţi maturitate şi să vă abţineţi de la revanşe ieftine. Dacă aveţi ceva de spus spuneţi despre text. Bănuiesc că vă interesează literatura mai mult decît conflictele personale rezolvate necavalereşte.
Felicitari pentru volum! Ma bucura nespus sa aflu aceasta veste! As dori sa il am in colectia de carti bune din biblioteca, cu autograf, as fi onorata! Marina, cu multumiri pentru semnalare si critica.
Am citit-o si la vremea ei, apoi m-am mai întâlnit cu ea, acum recitesc iarăși, dar n-am lăsat niciodată vreun semn. Este una dintre cele mai bune poezii cu care m-am întâlnit vreodată. Impresionantă, plină de suflet, desăvârșit scrisă, nici o sincopă, nici o scăpare. Deplin cântec de așezat lângă inimă, la care să revii regulat atunci când simți nevoia. O partitură absolut perfectă. Printre lacrimi zâmbești citind-o, inima ți se ridică parcă plutind spre orizont pe o mare a unei suferințe punctată de insule de speranță. De vise în ceață. Sunt doar câteva lucuri pe care minunăția aceasta mi le trezește și acum, o poezie la care revii mereu ca la o fântână. A suspinelor. Cele mai înalte omagii! Peniță acum, ar fi caduc, și oricum, mult mult prea puțin.
...căci și cuvântul este o lentilă măritoare...dacă știi cum să-l șlefuiești. mesajul ubicuu al unui text care este, în intenționalitatea sa, mai mult decât o ars poetica. însă un mesaj care trebuie receptat fără a porni de la prezumția de utilitate: "Eu continui să fac lucruri inutile: șlefuiesc cuvinte, înnegresc rânduri; gânduri. Domnul Baruch Benedictus Spinoza continuă să șlefuiască lentile în stele; ne îndoim împreună de toate astea citind Tractatus de Intellectus Emendatione pe aripi de fluturi; dar continuăm: eu șlefuiesc cuvinte, domnul Baruch Benedictus șlefuiește lentile." gratuitatea poate atinge nemurirea? nu! ar răspunde laicul modern; doar ea o atinge, ar răspunde filosoful idealist și poetul. frumoasă carte de vizită, domnule Cristea.
în creierul meu e toamnă. afară e toamnă. un astfel de text are un avantaj în plus cînd este recepționat în acest context. poate nu un avantaj „fair”. dar asta este soarta subiectivismului, nu? mi-a plăcut dar probabil că iar voi fi acuzat că sînt prea pretențios. dar am eu senzația asta ca masha poate mai bine. ar fi trebuit (în opinia mea) periat și renunțat la unele cuvinte de legătură. în poezie implicația, aluzia și ambiguitatea sînt regine. deci...
versiunea mea:
Respirația mea ține un ritm tomnatic,
inima alternează între două răni și o vreme-
tic tac azi ești aproape,
tic tac maine ții umărul cuiva,
tic tac poimâine uiți să mai trezești carnea.
Uite-mi urmele în nisip,
am să așez câte o scoică în fiecare călcâi
am să torn apă în fiecare deget.
Poate așa n-am să mă mai trec
voi reuși să dau chip amuțirii ce se naște
în răspunsuri,
povești imprimate pe textile.
Uite-mă cum îmi flutur fusta în valuri!
Lasă-mă să rămân pe faleză,
să privesc urmele
ce nu-și vor primi niciodată făcătorul înapoi.
Mi-a plăcut poezia aceasta cu erotismul diafan și nostalgia ei imponderabilă, cu propensiuni metafizice. Cuburile transparente care se multiplică sunt probabil o sugestie a perfecțiunii și a miracolului inefabil al lumii.
în acest moment creativ întrebarea mea destabilizatoare nu își mai află sensul. aș spune că îl descoperi pe dumnezeu numai în aproapele ce îi seamană. cumva antropomorf poemul. mă refer la conținut. mesajul e încântător. iartă-mi ambiguitatea.
Este un text care poate înşela. În sensul bun al cuvântului. Mărturisesc că atunci când o scriere mă interesează în mod deosebit, cum e şi poezia aceasta, încerc câteva «deconstrucţii» pentru a vedea dacă, după astfel de decodificări, mai rămâne (sau nu) ceva de explicat discursiv. N-am să prezint acum rezultatul. « Cazul Agheorghesei» reprezintă (pentru mine) un “adevărat studiu de caz”. Care mă intrigă în sensul urmăririi cu obstinaţie a unei ”Ars poetica” afirmată şi aplicată cu extremă rigoare în textele care-l reprezintă. (Şi nu în cele în care experimentează altceva ca să demonstreze că poezia este poezie indiferent de stil şi de ce se ascunde în spatele acestuia). Nu o să dezvolt aici acea analiză. Îmi rezerv dreptul de a o face ulterior, într-un text separat. Pentru că «lupta» lui Adrian cu «daimonul» său (să-i zic aşa), chiar merită. Datorită originalităţii ce o prezintă. În raport cu alte tendinţe actuale ale poeziei autohtone. Sper că dialog la care îl voi invita atunci pe autor să fie util pentru Hermeneia. În ciuda unor păreri că astfel de discuţii nu-i interesează pe cei care «produc» poezie pe aici.
Deocamdată acord o peniţă. Nu înainte de a sugera că explicarea de către autor a sensurilor textului ar fi putut lipsi de la comentarii. Dar orice rău e spre bine. Pentru că îmi oferă argumente pentru discuţia anunţată.
cred ca orice poezie in care evocam figura mamei sau amintiri ale copilariei noatre are ceva deosebit de duios, atat de duios incat e aproape o blasfemie sa vii sa propui schimbari.
poezia aceasta, ca si multe altele ale tale, Paul, prin lirismul ei, prin inlantuirile firesti ale realului cu memoria afectiva, degaja un sentiment care atinge corzi subtile, iar finalul "reusit" e cel ce implineste emotia, facand-o sa vibreze!
Am citit aici un text viril care aduce o droaie de argumente, o atitudine tipic masculina centrata in jurul conceptului de postmodernism care este fundalmente un concept caduc. Homer a fost un postmodernist, asa-i, punct si de la capat. De fapt, in mai toate ultimele texte ale Gorunului gasesc cu doar putin efort de cautare o resuscitare a aceluiasi universal caduc, un fel de regurgitatie intelectuala care defiinteaza ideea de hrana de parca omul care a pranzit in arcadia ar sta acum cu capul aplecat deasupra capacului de la wc. Si spun asta avand in vedere ca un concept ca acela de a fi caduc se raporteaza la un set de norme care la urma urmei pot fi caduce ele insele, intr-un fel de nebunie circulara Andu
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Faina pozitionarea cascavalului (simbolul beneficuiului) la final. Poemul e retoric, in general retorismul trebuie folosit cu masura in poezie pentru a nu pica in refren, dar uite ca aici Costel reuseste sa fie consistent... ok, cred ca a exagerat un pic. Insa pentru constructia de ansamblu si verbul acestei retorici acord o penita de apreciere. Andu
pentru textul : Întrebare dePer total pare un text bun, insa este dominat de sintagme si idei foarte uzitate gen "seva iubirii", "isi plang tristetea", "au murit in noi"... Incercati o schimbare sau o abordare diferita. Textul dumneavoastra merge liniar pe o idee : tristetea, suntem tristi, uscati, e trist, plangem, plangem. Prea mult patetism in atat de putine versuri. Succes in continuare ! Ialin
pentru textul : Echinocțiu dedin "ambele caracteristici" se refera la un inceput de comentariu care nu s-a mai salvat.
pentru textul : Întoarcerea la lucrurile mici depoem-manifest.
Mda, ma vad nevoit sa revin. Ioana Geacar, am luat in serios sfatul si am modificat pe ici pe colo. Cred ca prima parte era in plus, la fel ca si alte lucruri din poem. Nu stiu cit am reusit sa il fac mai bun, dar, atita timp cit nu sunt intentii serioase ori planuri de debut, cred ca nu am dat importanta textelor mele. Probabil de aceea nu prea stiu unde sunt limitele. Younger Sister, nu-ti inteleg reactia mi se pare nejustificata, dar ai fost avertizata de catre altcineva. Personal, eu inteleg foarte bine nevoie de realitate in literatura. Se cheama stil, se cheama ochi interior. Las semne rareori si doar acolo unde imi place interiorul, iar cind las un semn de obicei citesc cam tot ce posteaza autorul respectiv si nu uit sa justific. Pentru mine nu are sens sa las un semn negativ acolo unde nu-mi place, pentru ca, asta ca sa vorbim cit se poate de prozaic, de gusturi nu se discuta. Trimiterile tale la grefier si obligatii nu-si au rostul. Nu te-am obligat sa citesti nimic, cu atit mai putin sa lasi semn. Oricum textul urma sa fie modificat, iar putinele argumente ale tale nu sunt justificate. Regret, dar nu e nicio problema, progresam si din iesiri mai putin placute in decor.
pentru textul : schizoid de profesie deun experiment interesant, desi ideea nu e noua. placut ar fi sa vedem continuarea bine v-am regasit!
pentru textul : efigia edenului eretic deAranca, Am avut indoieli mari in privinta acestui text. Faptul ca ti s-a parut interesant nu poate decat sa ma bucure. Multumesc
pentru textul : Fără titlu dehecatonhir (dom'le ce nume v-ati mai ales, mi se scrinteste limba), anyway, bine observat, ma asteptam sa nu se vada asa bine. cineva insa mi-a spus de curind ca partea centrala e putin prea concentrata. ma mai gindesc, poate avea dreptate. merci insa de observatii
pentru textul : delirice IV deacest text e de fapt un comentariu. o observație. o pseudopoezie.
îmbracă forma ei, pare să se confunde, dar, de fapt, e o pastișă ieftină a ”n-am om să mă arunce în scăldătoare”. nu mai știu ce anume citat, șaptezeici cu cinci, etc...
.pentru asta se cere cer gurii unde să aibe loc
zborul joaca duodecimilor
duodecimilor? așa, pt. cultura mea generală, ce înseamnă năzbâtia asta ?
pentru textul : drum imprecis deContinuare: caci, recunosc, o exprimare "mai libera" - spre deosebire de una cu rima (si ritm implicit) e mult mai uor de realizat. Pe cand una "libera" necesita realizarea, in poezie - dar si in alte texte care sunt, de fapt, poeme in proza (a se vedea, de exemplu, cele ale lui Emilian Pal) - unui ritm interior mult mai greu de gasit.
pentru textul : Doar un nebun frumos defrumos text, curgator ca o apa rece de munte. felicitari
pentru textul : nisip aurifer deacest comentariu nu are nici o legatura cu textul sau cu valoarea lui cer scuze Mirunei dar vreau sa ii spun ceva lui stefan doru dancus: Stefan, obeserv de la o vreme ca pur si simplu arunci in dreapta si in stinga cu penite de aur. Acest procedeu lipsit (din punctul meu de vedere) de discernamint critic va avea doua consecinte. prima e ca vor rugini, adica nimeni nu va mai da doi bani pe penitele tale. A doua e ca se vor termina, adica vei perde dreptul sa le acorzi. Si asta foarte curind daca nu adopti o atitudine care sa fie in beneficiul si pentru calitatea site-ului Hermeneia.com
pentru textul : liftul.cazi.inexistent deFain poem, însă prea mult balast. Poezia nu e o betonieră care zguduie strada pe care trece.
pentru textul : fără tine totul e o iarnă de"legănîndu-ne în badachinul unei jungle nesfîrșite"
cred ca baldachinul e cuvantul intentionat aici, nu?
pentru textul : nevoia de predictibil II desensibilă, concisă, limbaj bine proporţionat. Mi se pare evocatoare, ca imagini ale trecerii şi înţlegerii. De aici pasul spre înţelepciune.
pentru textul : Aceeaşi vârstă desunt patru metafore constitutive, intocmai ca patru puncte cardinale. nu stiu daca le-ai gandit structural sau ai fost doar vrajita de farmecul vorbelor, dar secunda asta de inspiratie a ta mie imi ia o ora de gandire. ai patru etape de autopatrundere, patru elementi telescopici care intra unul in celalalt pentru a crea spatiul de desfasurare al frumosului, al viului, al lucrului care alearga rapid. dimensiunea temporala finala pune poemul tau intr-un cadran in care sistemul de referinta vertical este clipa si orizontal implinirea. frugalitatea fericirii, sentimentul neinplinirii sunt insa oglindiri ale inimii tare tinere. totusi pentru inspiratie remarc efortul tau. e primul meu semn galben aici.
pentru textul : Oarecum deBobadil am corectat pe ixci pe colo. Din ce stiu eu, ambele forme sint acceptate si "masa" si ma-sa". Iar acolo, la demult, exact aia am vrut sa spun: cindva. Nu demult timp, ca e prea explicit. Multumesc de apreciere.
pentru textul : despre moarte și alte obsesii dedragi cititori, trecand peste rautatile unora, sunt prea plictisit sa le scriu numele, va invit sa dat search pe Google la urmatorul citat:
oare câte bătăi de inimă pot umple nimicul tăcerea şi tot universul?
Apoi sa-ti spuneti si mie ce ati gasit.
pentru textul : Transplant de inimă deimi asum dezacordul. asa e, habar n-am de gramatica. vai de capul meu. cat despre banii dumneavoastra (doi sau trei), tineti-i bine, eu nu am nevoie de ei. ori va vor mai trebui, cine stie, in investigatiile viitoare. :) nu cred ca asa informatii valoroase nu pot fi cumparate cu versuri ca cele de mai sus. dar, pana una alta, realitatea tipa cu gura pana la urechi: scrieti prost. foarte prost. vad ca "incurajarile" lui Andu v-au dat avant...:)) numai ca Andu uita un adevar elementar: pentru o ironie buna, e nevoie de doi inzestrari cu simtul umorului. o seara buna.
pentru textul : Agheorghesei, Aioanei, Acatrinei defoarte frumos si adevarat ce scrie anna, cuvintele mele de prisos. o doina de jale in singuratate cantata sublim. liliacul? da, el liliacul.adorm tare greu. aici e bine. aici nu esti singur. nu-ti mai vine sa dormi.
pentru textul : cântec de adormit singurătatea decfr nu vă poate răspunde prin comentarii pentru că este un membru corespondent. Cel puţin deocamdată. De aceea vă rog să manifestaţi maturitate şi să vă abţineţi de la revanşe ieftine. Dacă aveţi ceva de spus spuneţi despre text. Bănuiesc că vă interesează literatura mai mult decît conflictele personale rezolvate necavalereşte.
pentru textul : Grupaj de poeme MIHAI EMINESCU deFelicitari pentru volum! Ma bucura nespus sa aflu aceasta veste! As dori sa il am in colectia de carti bune din biblioteca, cu autograf, as fi onorata! Marina, cu multumiri pentru semnalare si critica.
pentru textul : Apariție editorială 2007 – „În vizită la Ussais” de Adrian Graunfels deAm citit-o si la vremea ei, apoi m-am mai întâlnit cu ea, acum recitesc iarăși, dar n-am lăsat niciodată vreun semn. Este una dintre cele mai bune poezii cu care m-am întâlnit vreodată. Impresionantă, plină de suflet, desăvârșit scrisă, nici o sincopă, nici o scăpare. Deplin cântec de așezat lângă inimă, la care să revii regulat atunci când simți nevoia. O partitură absolut perfectă. Printre lacrimi zâmbești citind-o, inima ți se ridică parcă plutind spre orizont pe o mare a unei suferințe punctată de insule de speranță. De vise în ceață. Sunt doar câteva lucuri pe care minunăția aceasta mi le trezește și acum, o poezie la care revii mereu ca la o fântână. A suspinelor. Cele mai înalte omagii! Peniță acum, ar fi caduc, și oricum, mult mult prea puțin.
pentru textul : partitură pentru singurătate şi orchestră de...căci și cuvântul este o lentilă măritoare...dacă știi cum să-l șlefuiești. mesajul ubicuu al unui text care este, în intenționalitatea sa, mai mult decât o ars poetica. însă un mesaj care trebuie receptat fără a porni de la prezumția de utilitate: "Eu continui să fac lucruri inutile: șlefuiesc cuvinte, înnegresc rânduri; gânduri. Domnul Baruch Benedictus Spinoza continuă să șlefuiască lentile în stele; ne îndoim împreună de toate astea citind Tractatus de Intellectus Emendatione pe aripi de fluturi; dar continuăm: eu șlefuiesc cuvinte, domnul Baruch Benedictus șlefuiește lentile." gratuitatea poate atinge nemurirea? nu! ar răspunde laicul modern; doar ea o atinge, ar răspunde filosoful idealist și poetul. frumoasă carte de vizită, domnule Cristea.
pentru textul : ATELIER deîn creierul meu e toamnă. afară e toamnă. un astfel de text are un avantaj în plus cînd este recepționat în acest context. poate nu un avantaj „fair”. dar asta este soarta subiectivismului, nu? mi-a plăcut dar probabil că iar voi fi acuzat că sînt prea pretențios. dar am eu senzația asta ca masha poate mai bine. ar fi trebuit (în opinia mea) periat și renunțat la unele cuvinte de legătură. în poezie implicația, aluzia și ambiguitatea sînt regine. deci...
versiunea mea:
Respirația mea ține un ritm tomnatic,
pentru textul : Rugăciunea unui rătăcit se stinge într-o țigară deinima alternează între două răni și o vreme-
tic tac azi ești aproape,
tic tac maine ții umărul cuiva,
tic tac poimâine uiți să mai trezești carnea.
Uite-mi urmele în nisip,
am să așez câte o scoică în fiecare călcâi
am să torn apă în fiecare deget.
Poate așa n-am să mă mai trec
voi reuși să dau chip amuțirii ce se naște
în răspunsuri,
povești imprimate pe textile.
Uite-mă cum îmi flutur fusta în valuri!
Lasă-mă să rămân pe faleză,
să privesc urmele
ce nu-și vor primi niciodată făcătorul înapoi.
"Mulți plâng, dar nu tuturor le iese"
pentru textul : Scurtmetraj în aer liber deMi-a plăcut poezia aceasta cu erotismul diafan și nostalgia ei imponderabilă, cu propensiuni metafizice. Cuburile transparente care se multiplică sunt probabil o sugestie a perfecțiunii și a miracolului inefabil al lumii.
pentru textul : Cuburi deîn acest moment creativ întrebarea mea destabilizatoare nu își mai află sensul. aș spune că îl descoperi pe dumnezeu numai în aproapele ce îi seamană. cumva antropomorf poemul. mă refer la conținut. mesajul e încântător. iartă-mi ambiguitatea.
pentru textul : pictând o lacrimă deEste un text care poate înşela. În sensul bun al cuvântului. Mărturisesc că atunci când o scriere mă interesează în mod deosebit, cum e şi poezia aceasta, încerc câteva «deconstrucţii» pentru a vedea dacă, după astfel de decodificări, mai rămâne (sau nu) ceva de explicat discursiv. N-am să prezint acum rezultatul. « Cazul Agheorghesei» reprezintă (pentru mine) un “adevărat studiu de caz”. Care mă intrigă în sensul urmăririi cu obstinaţie a unei ”Ars poetica” afirmată şi aplicată cu extremă rigoare în textele care-l reprezintă. (Şi nu în cele în care experimentează altceva ca să demonstreze că poezia este poezie indiferent de stil şi de ce se ascunde în spatele acestuia). Nu o să dezvolt aici acea analiză. Îmi rezerv dreptul de a o face ulterior, într-un text separat. Pentru că «lupta» lui Adrian cu «daimonul» său (să-i zic aşa), chiar merită. Datorită originalităţii ce o prezintă. În raport cu alte tendinţe actuale ale poeziei autohtone. Sper că dialog la care îl voi invita atunci pe autor să fie util pentru Hermeneia. În ciuda unor păreri că astfel de discuţii nu-i interesează pe cei care «produc» poezie pe aici.
Deocamdată acord o peniţă. Nu înainte de a sugera că explicarea de către autor a sensurilor textului ar fi putut lipsi de la comentarii. Dar orice rău e spre bine. Pentru că îmi oferă argumente pentru discuţia anunţată.
pentru textul : Primul infern decred ca orice poezie in care evocam figura mamei sau amintiri ale copilariei noatre are ceva deosebit de duios, atat de duios incat e aproape o blasfemie sa vii sa propui schimbari.
pentru textul : plecat să aduc înapoi căldura iarna depoezia aceasta, ca si multe altele ale tale, Paul, prin lirismul ei, prin inlantuirile firesti ale realului cu memoria afectiva, degaja un sentiment care atinge corzi subtile, iar finalul "reusit" e cel ce implineste emotia, facand-o sa vibreze!
Am citit aici un text viril care aduce o droaie de argumente, o atitudine tipic masculina centrata in jurul conceptului de postmodernism care este fundalmente un concept caduc. Homer a fost un postmodernist, asa-i, punct si de la capat. De fapt, in mai toate ultimele texte ale Gorunului gasesc cu doar putin efort de cautare o resuscitare a aceluiasi universal caduc, un fel de regurgitatie intelectuala care defiinteaza ideea de hrana de parca omul care a pranzit in arcadia ar sta acum cu capul aplecat deasupra capacului de la wc. Si spun asta avand in vedere ca un concept ca acela de a fi caduc se raporteaza la un set de norme care la urma urmei pot fi caduce ele insele, intr-un fel de nebunie circulara Andu
pentru textul : Postmodernism versus New Age - sau invers dePagini