ASPIRANT mi se pare chiar mai demonetizant decat NOVICE. Când ți-am propus termenul de STAGIAR, m-am gândit și la faptul că, pe vremuri, prin anii 50-60, Uniunea Scriitorilor din România utiliza cuvântul acesta pentru a defini un statut intermediar: era vorba de autori care aveau anumite merite (cărți tipărite, unele ecouri criice favorabile), dar nu suficiente spre a le acorda calitatea (și drepturile aferente) de membru deplin. Perioada de stagiatură era, dacă informațiile mele sunt exacte, de 3 ani. Pe parcursul acestei perioade, în funcție de succesele literare repurtate, unii membri stagiari deveau membri deplini. La împlinirea perioadei de 3 ani, fiecare membru stagiar era discutat și se hotăra dacă devenea membru deplin sau era exclus (rămânând să depună, în funcție de eventuala schimbare a statutului său valoric, un nou dosar de primire). S-a renunțat, până la urmă, la acest statut intermediar. Au fost discuții recente privind reintroducerea acestui statut intermediar, dar nu s-a luat o decizie în acest sens. În cazul adoptării termenului de STAGIAR (care, încă o dată, nu mi se pare a avea niciun fel de conotații negative - sigur, dincolo de faptul că înseamnă ceea ce înseamnă), nu s-ar pune nicicum problema excluterii după o anume perioadă. Ci doar problema promovării. În orice caz, o să consult un dicționar de sinonime, poate găsesc și un alt cuvânt...
ca o gura de pelin si una de ulei de masline am simtit poemul asta cum trece prin mine. m-am situat de toate partile cearsafului, ca sa fiu sincera. si nu as avea de ce sa fiu altfel. universul mi-e martor ca nu sunt decat un om si nimic mai mult. nu, nu voi scoate poemul pentru a sterge confesiunea. el se continua cu ce facem noi acum, dedesubt. o asemenea stare de gratie nu am mai patit de ceva vreme si stiu cui ii pot multumi. mamei ca m-a nascut pe pamant, intr-o felie de lume cu 4 anotimpuri. naan, ma bucur ca ne recunoastem, cumva. eu sunt prietenoasa, chiar daca nu ma despart ever de pelerina de tabla zincata. dorin, mereu invat cate ceva de la tine. deseori, pe mine-insami.
Am să dau câteva lucruri "din casă", sper ca domnul Cristea să nu se supere:
...După mulţi ani de vers clasic (timp în care mi-am însuşit foarte bine toate ascunzişurile versului clasic), în mai 2010, am trecut la versul alb. Versificaţia s-a dovedit esenţială, ajutându-mă enorm în aproape toate cotloanele poeziei moderne ori post-postmoderne.
...În urmă cu vreo două-trei luni, nici nu-mi puneam problema participării la vreun concurs literar. Cei care-mi cunosc cât de puţin scrisul şi exigenţa înţeleg de ce. Dar a apărut d-l Tudor Cristea. M-a invitat, aproape din senin, să trimit un grupaj de texte pentru revista LITERE. Atunci, mi-am spus că se poate totuşi să fie ceva de capul cuvintelor mele. Şi m-am hotărât să trimit texte la concursul naţional "Traian Demetrescu", unde am luat premiul I. Apoi, a apărut numărul din septembrie al LITERElor. De acolo, am aflat de concursul naţional "Moştenirea Văcăreştilor. Am trimis, şi, cel puţin pentru mine, a ieşit bine.
...Acum, voi da din casă: m-am prezentat la premiere (şi) pentru a-l întâlni pe Tudor Cristea. Cum spunea şi dânsul, ne-am recunoscut din priviri scurte (a ajuns după începutul deschiderii festivalului). Ne-am strâns mâna zâmbind. Mai pe urmă, pe undeva, pe moşia Văcăreştilor, sub un cer de frunze palide, coboram un deal, aproape braţ la braţ. Deşi o să sune a clişeu, m-a cucerit spiritul său tânăr. Spre surprinderea mea şi a mitului, nu purta costum. O pereche de blugi, o geacă de blugi şi un zâmbet comod îl îmbrăcau atât de firesc... Înainte de asta, am mai vorbit cu alte persoane importante din zonă, dar e mult spus "vorbit" - mai degrabă, am ascultat. Cu Tudor Cristea, am vorbit. În majoritatea timpului, el a ascultat zâmbind mereu. Probabil am spus şi prostii, dar au pălit sub modul său jovial de a mi le trece cu vederea. M-a făcut absolut invidios când mi-a spus că l-a cunoscut pe Tomozei. Şi m-am întristat când dealul s-a terminat şi a trebuit să mă urc în autocar, iar dânsul, în maşină.
...În timpul festivităţii de premiere, când emoţiile mele s-au mai domolit, a spus că avea vârsta mea când a câştigat un premiu la acelaşi festival. Sper ca potriveala să continue. Sper.
...Îmi pare foarte rău de un lucru: din motive uşor de înţeles, nu am avut curajul să-l invit la o cafea. De fapt - de ce să fiu ipocrit? - îmi pare rău că nu am avut curajul sa-l invit la o bere. Dar o voi face, chiar dacă asta va însemna să merg pe tren zece ore (spre ca berea să fie foarte bună la Găieşti).
...Acum, beau un pahar de vin... Să fie pentru toţi cei care mi-au fost alături.
nu prea înțeleg, dar poate e o figură de stil mai sofisticată "să te sărut sub ureche pe buza mai mică"... Am găsit însă două metafore risipite într-un poem încă neînchegat: "nu dau roade de ape pe coline mijesc gene albe" și "iar eu nu pot pleca din mine pe jumatate" atenție la diacritice (chiar și în titlu)!
Virgil, nu era o ironie, pentru inceput. si da, e vorba de diformitate nu deformare, deci diform, nu defromat de ceva anume (sarcina, in acest caz, sa zicem). si, cum bine remarci, cainele meu nu e catea:)) insusi faptul ca ai gasit o conotatie, aceea a fertilitatii, spune ceva, nu? mai ales ca aici nu vorbim de acel patruped gudurator din casele, curtile noastre, ci e folosit ca motiv/simbol, chiar laitmotiv, in acest caz. plus ca nu e vorba de uterul cainelui, chiar tu spui asta, in acelasi comentariu: "mi se pare interesant si faptul ca vorbesti despre timp (un alt timp) ca fiind in interiorul uterului diform al spatiului." si daca te uiti in poem... strofa a doua: materia mea preferata in liceu era fizica. asta nu inseamna ca tin cu tot dinadinsul sa fac fizica in poezie, nu e cazul, dar ideea s-a mulat pe ce voiam sa transmit. ma bucur ca iti place acea parte a poemului meu. Thanks.
deși se vrea povestire nu cred ca e de fapt decît un poem în proză. Ca și conținut pentru mine e totuși puțin mai greu de înțeles. Ce se vrea a fi Marea Dragoste? Ideea că poți să treci pe lîngă ea și să nu îți dai seama, deși am mai auzit-o, mi se pare puțin forțată (poate de dragul dramatismului). E ca și cum ai spune că pentru a înțelege sau realiza Dragostea aceea ai nevoie de ceva mai multă atenție sau minte. Dar dacă ar fi așa atunci este Dragostea o chestiune dependentă de raționalitate și capacitatea de percepție? Atunci nu mai este dragoste. Deci, în final, eu am rezerve față de ideea asta, interesantă de altfel, cum că poți să treci pe lîngă Marea Dragoste și să nu îți dai seama. Poate nu este Mare pentru tine. Ce este Marea Dragoste? O femeie? Un bărbat? O relație? Dumnezeu? O iluzie? O coincidență circumstanțială favorabilă?
m-am prostit ditat. Sau sunt intr-o dispozitie blegosa. Da textu' asta imi placu. Are in el ceva desuet. Probabil ca i se trage de la "yerba mate" pe care Virgil o consuma cam de mult si abia acum isi face efectul de a-l face nostalgic. Pt. ca, asa cum zice un prieten al meu (recunosc, lucru asta i l-am sugerat), "intre nostagie si ironie exista o asemanare neasteptata: ambele sunt duplicitare.In timp ce ironia propune un inteles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeste despre un trecut idealizat de pe pozitia unui prezent mizer". Asta nu inseamna ca textul in discutie ar fi chiar genial.
Apreciez simplitatea textului si felul cum curge. Totusi unele pasaje se lovesc de o banalitate pe care nu o gasesc pozitiva, iar existenta unor stereotipii care nu sunt bine imbracate da senzatia acuta de un deja vu perpetuu. Pierzi firul logic... autostrada, apoi bodegi de ulite, mare... trecere foarte rapida. Remarc utilizarea detaliilor "bere la sticla", "sucul la jumatate " impreuna cu cele spatiale (amintite initial) numai ca mi se pare ca te pierzi in ele, ca nu mai stiu exact ce faci, unde esti... Esti pe autostrada cu berea, ba nu, pe ulite langa bodegi cu sucul, ba la mare, ba in piata mare. Intelegi ce vreau sa zic ? Apoi... pielea de sarpe (aztec) reprezinta un stereotip destul de mare. Oricum, in context acele trei versuri mi se par in plus. Se poate mai bine ! Ialin
este neasemuită.
ştiu că prezentul este un "asigurator" mult mai eficace decât imperfectul care... tocmai că nu e perfect, dar tinde către...
ştii ce mă bucură foarte tare? faptul că începând de la textul meu ţi-a ieşit o aşa poezie!
o voi păstra. mulţumesc.
recunosc. textul de fata este un exercitiu. dar acceptabilul ala..... auci. :))
in traducerea mea - nu pot sa spun ca-i chiar o porcarie.
acu sa ma intelegeti - asa de la o persoana care nu s-a luat niciodata prea in serios - scriu si inca rad. adica de fapt e cazul sa va multumesc pentru sinceritate.
dantelareasa ioana nu are buricele degetelor insangerate de la ac. are bataturi in palma de la manerul sabiei. :) multumesc ca te-ai oprit asupra acestui text al modestiei.
alma, acteon, nu e un text stralucit, recunosc. Alma, da, chiar exista si continuarea. Acteon, multumesc, incerc sa fac trecerea spre poezie, adica sa ma iau in serios.
Vlad, eu folosesc diacritice cu alt dreapta. Cred că de acolo tilda. Şi com - pentru că, de multe ori, subtitlul trece neobservat, şi am vrut să evit comentarii gen: "frate, asta e imitaţie eminesciană. Am vrut să fie cât mai evidentă intenţia/asumarea.
frumoasă idee, ioana. te-aș felicita, dar mă tem că e prea puțin. "atunci" există cel puțin un "atunci" care se suprapune și devine scris pe viață. există un "atunci" al meu când am vrut să renunț la amândouă. textul nu are o valoare literară, dar asta nu mai contează pentru mine. mulțumesc. flori pentru amândoi azi am să v-adorm cât mai ține lujerul cât mai trece prin mine plecând spre o ramă umedă a unui alt tablou cât nu mai cad în genunchi în cer mâinile încleștate una sub alta legănându-se deasupra capului meu în creștere stând în zăpada care ia tot vă-nghite unul după altul apoi fețele vocea cuvintele în cele din urmă e bine aproape de moarte florile astea le-am luat în drum spre voi de-aproape și nu cer nimic decât să mă țineți lângă voi o vreme nemișcat vă urăsc fericirea aceasta de-a vă schimba viața nu vă treziți nu mai e nevoie florile vi le las lângă acest blestem al regăsirii februarie 1997
eu prefer simbolul inițial. acesta mi se pare un icon de 25K (culori nu carate), fără profunzime/contrast, mai ales pe fundalul alb. am încercat să creionez unul acum - e ușor să faci observații fără să ai o propunere concretă - mărturisesc însă că pentru moment timpul nu îmi permite reliefarea unor detalii (mai ales la rezoluția de 16/21px cum văd aici).
una peste alta salut (re)implementarea.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
totul!
jos e rece, sus e cald. se datorează acelei dărnicii?!
ai câteva repetări, probabil că insistenţa asta vrea să accentueze ceea ce înseamnă a fi situat pe un plan ori pe celălalt.
pentru textul : deasupra lumea deam înţeles: lumea e sus!
ASPIRANT mi se pare chiar mai demonetizant decat NOVICE. Când ți-am propus termenul de STAGIAR, m-am gândit și la faptul că, pe vremuri, prin anii 50-60, Uniunea Scriitorilor din România utiliza cuvântul acesta pentru a defini un statut intermediar: era vorba de autori care aveau anumite merite (cărți tipărite, unele ecouri criice favorabile), dar nu suficiente spre a le acorda calitatea (și drepturile aferente) de membru deplin. Perioada de stagiatură era, dacă informațiile mele sunt exacte, de 3 ani. Pe parcursul acestei perioade, în funcție de succesele literare repurtate, unii membri stagiari deveau membri deplini. La împlinirea perioadei de 3 ani, fiecare membru stagiar era discutat și se hotăra dacă devenea membru deplin sau era exclus (rămânând să depună, în funcție de eventuala schimbare a statutului său valoric, un nou dosar de primire). S-a renunțat, până la urmă, la acest statut intermediar. Au fost discuții recente privind reintroducerea acestui statut intermediar, dar nu s-a luat o decizie în acest sens. În cazul adoptării termenului de STAGIAR (care, încă o dată, nu mi se pare a avea niciun fel de conotații negative - sigur, dincolo de faptul că înseamnă ceea ce înseamnă), nu s-ar pune nicicum problema excluterii după o anume perioadă. Ci doar problema promovării. În orice caz, o să consult un dicționar de sinonime, poate găsesc și un alt cuvânt...
pentru textul : hermeneia 2.0 deMă bucur mult de vizită și semn. Sunt două părți ale aceluiași întreg, astfel cum bine ai remarcat. Mulțumesc și te mai aștept cu mare drag, Cristina.
pentru textul : vis a vis deglumă? eu nu glumeam deloc. dar putem glumi, dacă vrei. :)
pentru textul : de ce nu mai scriu poeme lungi demerci mult pentru analiză, mă bucur că ți-a plăcut :)
pentru textul : retro .01 deOttilia, mă bucur că ți-a plăcut această poveste marină. Îți mulțumesc, să ne citim mereu cu bine!
pentru textul : Uneori, pe aici, râde marea denu e ca nu pricep, pt ca daca vreau, pricep. dilema mea e insa aici mai simpla: a vorbi limba poetica, inseamna a nu vorbi?
pentru textul : nimic despre Nimic deca o gura de pelin si una de ulei de masline am simtit poemul asta cum trece prin mine. m-am situat de toate partile cearsafului, ca sa fiu sincera. si nu as avea de ce sa fiu altfel. universul mi-e martor ca nu sunt decat un om si nimic mai mult. nu, nu voi scoate poemul pentru a sterge confesiunea. el se continua cu ce facem noi acum, dedesubt. o asemenea stare de gratie nu am mai patit de ceva vreme si stiu cui ii pot multumi. mamei ca m-a nascut pe pamant, intr-o felie de lume cu 4 anotimpuri. naan, ma bucur ca ne recunoastem, cumva. eu sunt prietenoasa, chiar daca nu ma despart ever de pelerina de tabla zincata. dorin, mereu invat cate ceva de la tine. deseori, pe mine-insami.
pentru textul : jane doe deerr: decorsetare
pentru textul : Sonor vertical decrede-ma, invat comertul, si noi ii spunem supermagazin, asa e in manuale, desi prefer varianta ta. merci de opinie.
pentru textul : pentru că nu în vis se iubește deAm să dau câteva lucruri "din casă", sper ca domnul Cristea să nu se supere:
...După mulţi ani de vers clasic (timp în care mi-am însuşit foarte bine toate ascunzişurile versului clasic), în mai 2010, am trecut la versul alb. Versificaţia s-a dovedit esenţială, ajutându-mă enorm în aproape toate cotloanele poeziei moderne ori post-postmoderne.
...În urmă cu vreo două-trei luni, nici nu-mi puneam problema participării la vreun concurs literar. Cei care-mi cunosc cât de puţin scrisul şi exigenţa înţeleg de ce. Dar a apărut d-l Tudor Cristea. M-a invitat, aproape din senin, să trimit un grupaj de texte pentru revista LITERE. Atunci, mi-am spus că se poate totuşi să fie ceva de capul cuvintelor mele. Şi m-am hotărât să trimit texte la concursul naţional "Traian Demetrescu", unde am luat premiul I. Apoi, a apărut numărul din septembrie al LITERElor. De acolo, am aflat de concursul naţional "Moştenirea Văcăreştilor. Am trimis, şi, cel puţin pentru mine, a ieşit bine.
...Acum, voi da din casă: m-am prezentat la premiere (şi) pentru a-l întâlni pe Tudor Cristea. Cum spunea şi dânsul, ne-am recunoscut din priviri scurte (a ajuns după începutul deschiderii festivalului). Ne-am strâns mâna zâmbind. Mai pe urmă, pe undeva, pe moşia Văcăreştilor, sub un cer de frunze palide, coboram un deal, aproape braţ la braţ. Deşi o să sune a clişeu, m-a cucerit spiritul său tânăr. Spre surprinderea mea şi a mitului, nu purta costum. O pereche de blugi, o geacă de blugi şi un zâmbet comod îl îmbrăcau atât de firesc... Înainte de asta, am mai vorbit cu alte persoane importante din zonă, dar e mult spus "vorbit" - mai degrabă, am ascultat. Cu Tudor Cristea, am vorbit. În majoritatea timpului, el a ascultat zâmbind mereu. Probabil am spus şi prostii, dar au pălit sub modul său jovial de a mi le trece cu vederea. M-a făcut absolut invidios când mi-a spus că l-a cunoscut pe Tomozei. Şi m-am întristat când dealul s-a terminat şi a trebuit să mă urc în autocar, iar dânsul, în maşină.
...În timpul festivităţii de premiere, când emoţiile mele s-au mai domolit, a spus că avea vârsta mea când a câştigat un premiu la acelaşi festival. Sper ca potriveala să continue. Sper.
...Îmi pare foarte rău de un lucru: din motive uşor de înţeles, nu am avut curajul să-l invit la o cafea. De fapt - de ce să fiu ipocrit? - îmi pare rău că nu am avut curajul sa-l invit la o bere. Dar o voi face, chiar dacă asta va însemna să merg pe tren zece ore (spre ca berea să fie foarte bună la Găieşti).
...Acum, beau un pahar de vin... Să fie pentru toţi cei care mi-au fost alături.
pentru textul : Autori Hermeneia premiaţi la Târgovişte defoarte fain scris. ideed.
pentru textul : jurnal de front. virtualia denu prea înțeleg, dar poate e o figură de stil mai sofisticată "să te sărut sub ureche pe buza mai mică"... Am găsit însă două metafore risipite într-un poem încă neînchegat: "nu dau roade de ape pe coline mijesc gene albe" și "iar eu nu pot pleca din mine pe jumatate" atenție la diacritice (chiar și în titlu)!
pentru textul : tablou cu două siluete deVirgil, nu era o ironie, pentru inceput. si da, e vorba de diformitate nu deformare, deci diform, nu defromat de ceva anume (sarcina, in acest caz, sa zicem). si, cum bine remarci, cainele meu nu e catea:)) insusi faptul ca ai gasit o conotatie, aceea a fertilitatii, spune ceva, nu? mai ales ca aici nu vorbim de acel patruped gudurator din casele, curtile noastre, ci e folosit ca motiv/simbol, chiar laitmotiv, in acest caz. plus ca nu e vorba de uterul cainelui, chiar tu spui asta, in acelasi comentariu: "mi se pare interesant si faptul ca vorbesti despre timp (un alt timp) ca fiind in interiorul uterului diform al spatiului." si daca te uiti in poem... strofa a doua: materia mea preferata in liceu era fizica. asta nu inseamna ca tin cu tot dinadinsul sa fac fizica in poezie, nu e cazul, dar ideea s-a mulat pe ce voiam sa transmit. ma bucur ca iti place acea parte a poemului meu. Thanks.
pentru textul : Facă-se dedeși se vrea povestire nu cred ca e de fapt decît un poem în proză. Ca și conținut pentru mine e totuși puțin mai greu de înțeles. Ce se vrea a fi Marea Dragoste? Ideea că poți să treci pe lîngă ea și să nu îți dai seama, deși am mai auzit-o, mi se pare puțin forțată (poate de dragul dramatismului). E ca și cum ai spune că pentru a înțelege sau realiza Dragostea aceea ai nevoie de ceva mai multă atenție sau minte. Dar dacă ar fi așa atunci este Dragostea o chestiune dependentă de raționalitate și capacitatea de percepție? Atunci nu mai este dragoste. Deci, în final, eu am rezerve față de ideea asta, interesantă de altfel, cum că poți să treci pe lîngă Marea Dragoste și să nu îți dai seama. Poate nu este Mare pentru tine. Ce este Marea Dragoste? O femeie? Un bărbat? O relație? Dumnezeu? O iluzie? O coincidență circumstanțială favorabilă?
pentru textul : Marea Dragoste dem-am prostit ditat. Sau sunt intr-o dispozitie blegosa. Da textu' asta imi placu. Are in el ceva desuet. Probabil ca i se trage de la "yerba mate" pe care Virgil o consuma cam de mult si abia acum isi face efectul de a-l face nostalgic. Pt. ca, asa cum zice un prieten al meu (recunosc, lucru asta i l-am sugerat), "intre nostagie si ironie exista o asemanare neasteptata: ambele sunt duplicitare.In timp ce ironia propune un inteles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeste despre un trecut idealizat de pe pozitia unui prezent mizer". Asta nu inseamna ca textul in discutie ar fi chiar genial.
pentru textul : ym deSunt bugetara, Dorine, de unde bani de concurs? Te cred ca vei participa cu placere, la fel cum ai participat si la cenaclurile Virtualia! Pai nu?
pentru textul : feng shui în lucernă deApreciez simplitatea textului si felul cum curge. Totusi unele pasaje se lovesc de o banalitate pe care nu o gasesc pozitiva, iar existenta unor stereotipii care nu sunt bine imbracate da senzatia acuta de un deja vu perpetuu. Pierzi firul logic... autostrada, apoi bodegi de ulite, mare... trecere foarte rapida. Remarc utilizarea detaliilor "bere la sticla", "sucul la jumatate " impreuna cu cele spatiale (amintite initial) numai ca mi se pare ca te pierzi in ele, ca nu mai stiu exact ce faci, unde esti... Esti pe autostrada cu berea, ba nu, pe ulite langa bodegi cu sucul, ba la mare, ba in piata mare. Intelegi ce vreau sa zic ? Apoi... pielea de sarpe (aztec) reprezinta un stereotip destul de mare. Oricum, in context acele trei versuri mi se par in plus. Se poate mai bine ! Ialin
pentru textul : In văzul lumii deeste neasemuită.
pentru textul : când de iubire ţineam cu dinţii deştiu că prezentul este un "asigurator" mult mai eficace decât imperfectul care... tocmai că nu e perfect, dar tinde către...
ştii ce mă bucură foarte tare? faptul că începând de la textul meu ţi-a ieşit o aşa poezie!
o voi păstra. mulţumesc.
Paul, felicitari pentru cronica si petru initiativa! Mult succes "anonimului galatean"!
pentru textul : a. g. secară - anonimul gălățean dein nici un caz nu este o poezie. este o revolta atat.
pentru textul : Urăsc această lume demultumesc de citire
Viorel, esti bun sa recitesti (cu atentie) versul 3? fara pauze de respiratie...:)
pentru textul : rănit de vise ca de gloanțe detoate părţuile, se sfărşească odata.. etc. Recorectează, te rog.
pentru textul : caii din viaţa mea deMulţumesc şi eu pentru includerea în antologie şi mă simt onorat să fiu alături de poeţi adevăraţi pe care îi preţuiesc.
pentru textul : Virtualia 13 - ediţia ta norocoasă derecunosc. textul de fata este un exercitiu. dar acceptabilul ala..... auci. :))
in traducerea mea - nu pot sa spun ca-i chiar o porcarie.
acu sa ma intelegeti - asa de la o persoana care nu s-a luat niciodata prea in serios - scriu si inca rad. adica de fapt e cazul sa va multumesc pentru sinceritate.
pentru textul : mâna mea întinsă spre tine, un țipăt dedantelareasa ioana nu are buricele degetelor insangerate de la ac. are bataturi in palma de la manerul sabiei. :) multumesc ca te-ai oprit asupra acestui text al modestiei.
pentru textul : Manierism cu Scena de Gen dealma, acteon, nu e un text stralucit, recunosc. Alma, da, chiar exista si continuarea. Acteon, multumesc, incerc sa fac trecerea spre poezie, adica sa ma iau in serios.
pentru textul : d&g deVlad, eu folosesc diacritice cu alt dreapta. Cred că de acolo tilda. Şi com - pentru că, de multe ori, subtitlul trece neobservat, şi am vrut să evit comentarii gen: "frate, asta e imitaţie eminesciană. Am vrut să fie cât mai evidentă intenţia/asumarea.
pentru textul : De ce mă sfarmă gândul defrumoasă idee, ioana. te-aș felicita, dar mă tem că e prea puțin. "atunci" există cel puțin un "atunci" care se suprapune și devine scris pe viață. există un "atunci" al meu când am vrut să renunț la amândouă. textul nu are o valoare literară, dar asta nu mai contează pentru mine. mulțumesc. flori pentru amândoi azi am să v-adorm cât mai ține lujerul cât mai trece prin mine plecând spre o ramă umedă a unui alt tablou cât nu mai cad în genunchi în cer mâinile încleștate una sub alta legănându-se deasupra capului meu în creștere stând în zăpada care ia tot vă-nghite unul după altul apoi fețele vocea cuvintele în cele din urmă e bine aproape de moarte florile astea le-am luat în drum spre voi de-aproape și nu cer nimic decât să mă țineți lângă voi o vreme nemișcat vă urăsc fericirea aceasta de-a vă schimba viața nu vă treziți nu mai e nevoie florile vi le las lângă acest blestem al regăsirii februarie 1997
pentru textul : ce am scris "atunci" deeu prefer simbolul inițial. acesta mi se pare un icon de 25K (culori nu carate), fără profunzime/contrast, mai ales pe fundalul alb. am încercat să creionez unul acum - e ușor să faci observații fără să ai o propunere concretă - mărturisesc însă că pentru moment timpul nu îmi permite reliefarea unor detalii (mai ales la rezoluția de 16/21px cum văd aici).
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - VII – deuna peste alta salut (re)implementarea.
Pagini