Ela despre risipa de culori a iernii... Femeia, strania femeie ascunsă în spatele iernii. Ascunsă de iarnă. Pelicula de zăpadă, de rece și de frig, ca voal și prag dincolo de care sunteți voi. Așa cum la gura sobei iarna este frumoasă, așa cum ninsoare sub soare îmbată gândul, la fel alba femeie de iarnă mângâie, acoperă și încântă. Așa cum ceaiul fierbinte este promisiunea de rai a unui îngheț năucitor. Dar acolo, în vârful degetelor înghețate, în respirația înfiptă în plămâni cu pumnale de viscol, aproape că e mai bine fără iarnă.
Îți recomand pe viitor când vei mai dori să abordezi genul minimalist să studiezi mai mult scrierile unor autori care scriu bine (nu vreau să implic vreo insinuare)... și ai pe site câțiva de notorietate.
Ideea este că un poem minimalist nu trebuie să poată fi rearanjat așa, oricum, așa cum poemul tău aproape mă invită.
Nu reușești să sintetizezi (deocamdată) ideea în puține cuvinte.
Nu vreau să amalgamez eu poemul tău în scop demonstrativ pentru că sunt sigur că, inteligent cum te știu, ai prins ideea fără ca eu să fiu nevoit să decupez cu foarfecele printre cuvintele tale.
Te mai citesc, succes!
textul a fost scris prin 2004, nu mai stiu exact de unde am "imprumutat" traducerea - cert e ca ideea poeziei a plecat de la un pliant publicitar "Forever" in care se descriau binefacerile "aloe-vera" sau "aloe-barbadensis" - cred ca acest pliant continea si fragmentul din Cantarea Cantarilor, ca suport, este corect "voi sti", ai dreptate - voi modifica si "ostiola", cum am scris deja, pe langa osmoza erotico-vindecatoare cu sensuri multiple, tenta parodica isi are rolul ei, deloc de neglijat, multumesc
experimentele acestea Ramona/Rameau par monologuri in aceeasi tenta cromatica. un fel de a experimenta apropieri/departari, refugii, portocale mecanice. doi autori care se completeaza fericit. Adio dar ramin cu tine, cum zicea si filmul.
Un text discursiv, cam prea sentimental şi de un alegorism oarecum desuet. Construit, e drept, cu migală şi chiar cu o anume ştiinţă. Dar fără a reuşi să decoleze. În special ultima strofă suferă de o poetizare excesivă şi facilă. "Poezie", "seminţe", "cer nou".. Nu e cam mult?
forma poemului te face a gandi la o sageata care te indeamna sa privesti dincolo de scriere, ceea ce nu face si textul poemului. ingenios, desi se mai intampla asta si pe la inceputul secolului trecut.
"nu e mult de văzut la iași, zona copou e ok" (ernst wolfinger). Dacă ai fost prin Iaşi, înseamnă că ai dat două ture de gară şi una de bazar. Pentru că avem: grădina Botanică, Muzeul Eminescu/Literaturii Române/Teatrului/de Artă şi altele vreo 5, Casa Dosoftei/Topârceanu/Cazimir/Sadoveanu/Codreanu/Creangă/Alecsandri etc, Palatul Culturii, Univ. Al. I. Cuza, Teatrul Naţional, Biblioteca Central Universitară, Parcul Expoziţiei, Mitropolia, Casa Sindicatelor, vreo 20 de biserici şi 15 manăstiri, 2 mall-uri, câteva hoteluri impunătoare, clădiri vechi, în destule stiluri etc etc etc. Îţi garantez eu că, dpdv al "de văzut-"ului, Iaşiul nu e cu nimic mai prejos decât alte mari oraşe ale Europei.
Bun. După modul în care arunci frazele şi al comportamentului, mi-aminteşti din ce în ce mai mult de Matei Hutopilă...
poezia aceasta imi sugereaza putin suprarealismul lui Luis Bunuel (mai ales in "Ciinele andaluz", realizat impreuna cu Salvator Dali in plina efervescenta a suprarealismului), bineinteles in alt registru al imaginilor, al impactului... ...si totusi, stranie aceasta atractie/dragoste ca un esafod comun...un erotism aparte, socant... am remarcat si nu numai aici, ma refer, in general, la finalurile poemelor tale (pe care le citesc) o forta de expresie aparte: "gâdele a tras peste capetele noastre o mască și ne-am ciopârțit unul altuia în întuneric."
Da, un text destul de solid, cu tropi inspiraţi, care susţin ideea-motor; bogat, entuziast, echilibrat. Cititorul, cel puţin în cazul meu, nu-l poate abandona decât după ultimul cuvânt. Remarc şi eu finalul, de-o alegorie elegantă. Ca aspect negativ: "îl alerg prin toate venele" - versul ăsta e îmh-îmh, având în vedere arhicunoscutul vers al fostei Vame Vechi...
profetului: a arata cuiva caexista o problema si, mai mult chiar, a arata si modul in care poate fi depasita (ma refer strict aici la comentariile de slaba calitate de pe Hermeneia) constituie o dovada de buna purtare, de civilizatie si bune intentii. nu cred ca suntem aici exclusiv pentru dragalasenii si acuzatii subtile fundamentate pe ...."placeri obscure". critica mea viza tocmai astfel de comentarii pe care eu si dvs le facem acum: nu intelegerea si discutarea textului, ci simple vorbe care, sa fim sincer, dauneaza intru-un fel sau altul. cand am facut precizarea la final ma refeream, desigur, la astfel de comentarii - care discuta, de ex, incadrarea textului in loc forma si ideile lui. ma intreb ce am discuta daca textul cu pricina apare intre copertile unei carti. va refuza cititorul un anume text ptr ca nu e incadrat unde trebuie? sau nu apare la inceput sau la finalul volumului ptr ca asa crede el de cuviinta? in plus, cred ca am explicat, indirect, dar destul de evident, de ce un comentariu pare bun si altul nu, prin cheile mele de lectura. nu spun ca sunt extraordinare,-nici pe departe- ci o incercare de a depasi aprecierile generale, de a explica textul cu riscurile de rigoare si de a incita la lectura atenta si responsabila. si nu cred ca aceste explicatii erau, intr-adevar, necesare... bineinteles, nu am de gand sa ma supar si sa-mi retrag textele. iar daca unii membri se vor supara pe mine, cu siguranta vor comenta in continuare, ocolind, eventual, anumite zone ale site-ului. ceea ce nu-mi doresc, fireste. numai daca dvs nu aveti alta parere..... al dvs, francisc
cum să zic... trebuie lucrat la el puțin, are multă substanță... de aceea are și câteva scăpări...
uite, de exemplu: dacă ziceai "oscilația podurilor lumii" avea același sens ca și cu "tuturor"...
nu vreau să mai exemplific pentru că știu că știi:)
e un poem "la cald"... vei reveni tu...
Eugen, ce am dorit să adaug şi nu m-a "lăsat sufletul" a fost că niciun om care nu a învăţat limba română ca limba maternă cu adevărat şi continuu, din leagăn până la maturitate, nu are cum transmite, prin scris, emoţie şi profunzime. Exemplu este că tu nu m-ai înţeles, aşa cum nici eu nu te-am înţeles complet prin acest text. Dar să revenim, acel "vid" este tocmai o emoţie profundă, un "nod în gât", datorită părţii de mijloc a textului. La urma urmei, mai degrabă prefer un text emoţionant, scris într-o românească de dincolo de Prut, decât un text prost scris de un român get-beget dar fără talent (cum sunt destui şi pe aici). Data viitoare când vii la Iaşi, îţi explic mai în amânunt. Oricum, e de bine. :)
din toate fotografiile postate la început e greu să alegi doar una și te înțeleg perfect. mie de exemplu mi se părea mai expresivă alta. dar ai o fată frumoasă, cu cei mai frumoși ochi din lume. să te bucuri de ea! cred că ar trebui realizată mai repede secțiunea fotografică.
Clar, abuzul de clișee nu duce la nimic bun, nici măcar atunci când este intenționat. Cu greu nu te poțși stăpâni să îți spui, citind, că ești în fața unui pamflet de provincie (și eu sunt născută în provincie, no offence). Sfârșitul însă face toți banii. Eu aș spune, Lucian, că niciodată, orice s-ar spune, nu scriem doar pentru noi. Mai ales când este vorba despre un "protest personal". Prin urmare, nu ar fi rău dacă ai lua ceea ce este bun aici (revolta, stilul lejer, necăutat, finalul care aduce tot piperul și autenticitatea), ai renunța la locurile comune și ne-ai spune tu cu adevărat care este protestul tău, fără accentuări inutile de tușe. Poezia nu prea se servește cu succes de asemenea procedee.
Revin cu o precizare. Cred că acesta este unul dintre semnele "patognomonice" :) ale unui haiku reuşit, adică să surprindă un cadru din realitate (cu atât mai frumos dacă e din natură) şi să permită crearea unei semnificaţii mai largi sau mai profunde. Eu îţi mulţumesc pentru gestul de a îl publica aici. Este scris cu măiestrie şi disciplină stilistică.
Aş fi vrut să spun o glumă, însă nu e cazul, deoarece dumneavoastră sunteţi gălăţean ca origine! E o covenţie, uneori plictisitoare, sterilă, alteori frumoasă. Mai mult nu ştiu! :)) Un fel de noroc-ghinion (sau invers!) :))
Pentru Sis : exista piesa lui Ravel ( numele e in titlu) care e muza acestui text . O recomand celor amatori de reverie muzicala. Clopote gasim la compozitorii rusi mai ales ( 1821 de ex ) . Crin - multumesc de critica, am tot respectul pt cei care inteleg si stiu sa critice un text. Eu scriu instinctiv si improvizational, nu prea corectez pt ca as sterge tot, de aceia probabil si scapari . La chestia cu mai bun sunt de acord , dar asta functioneaza pe orice plan . Sa nu uitam ca nu ne-am descotorosit de post modernism, granitele dintre proza si poezie se dizolva , se pierd una intr-alta.
lui vlad turburea
“La şicul elegant” de îmbrăcat mirese, Domnişoara Aurica, este cea care cade pradă trăirilor intense. Dezamăgită, cum ne-o descrie Eugen Barbu într- o scenă, în care ea, chiar nu mai suportă, iată, o fată bătrână, Aurica Cârlan, plină de vise şi cu toate acestea fără de ele, pusă în faţa faptului împlinit la auzul unor batjocori, adresaze de nişte vagabonzi, drept sub felinar, iată ce aude:
"- Lăsaţi-o, mă, că e o babă!” Evident, personajul suferă, în imaginaţia lui, cum că ar fi fost altfel decât aşa cum auzise de la acei golani.
Dar, hai, să fim serioşi, ce personaj mai este şi acesta, domnule, Gica? Gică hau-hau!? Şi „trup şi suflet” ce ziar o mai fi şi ăsta?
Cam aşa, cam în acest fel curge povestirea şi aici, ca la Eugen Barbu, deşi stilul, timbrul lui Vlad este mai la patru ace, şi asta pentru că vlad imbină elemente de poem cu proză şi de aceea diferenţa prin poetizare a unor imagini: “aveam şi beţişoare din lemn de salcîm şi învăţam tabla adunării: unu şi cu unu fac doi/doi şi cu doi fac patru/ cinci şi cu cinci fac două mîini cu care să ne rugăm.”
“Difuzorul” lui vlad turburea este un “difuzor de Şipot” pentru că, evident, toate povestirile vin de la Şipot şi se opresc la Bucureşti sub formă de poeme sau nuvele de genul celui de faţă. Personajele sunt frumos creionate. Până şi tristeţea îşi are rostul ei, aici, într-un fragment, pus pe seama lui Sorin, fără să vrea, acesta acceptă, frate fiind, căci plânsul este purificator ca şi la C. Dickens, momentele şi amintirile rămân undeva bine întipărite în minte. Imagini reuşite, cu talent evident, ele nu pot decât să impresioneze cititorul.
Aş mai putea să comentez, dar am fost certată ,cândva, de către autor pentru că, ei drăcie, la un moment dat, mi-a zis ceva de genul, oare sunt celebru şi nu ştiu eu? şi l-am crezut.
E bine să existe câţi mai mulţi autori, de genul lui vlad, care din când în când să spună cititorului: oare am ajuns celebru?
P.S.Dedicaţia şi Finalul sunt o glumă. Sper să fie citite în nota aceasta pentru a se evita interpretările de orice natură. Raluca, ai legătura. Râd.
Calin... incantat de analiza pertinenta realizata pe textul meu... ma bucur sa gasesc in tine un om cu viziune larga si destula inteligenta cat sa inteleaga cele de dincolo. Dana... nu ma supara ci chiar apreciez prezenta ta aici.
parerea mea este ca textul ar fi iesit mult mai bine daca ai fi renuntat la prea multele detalii descriptive si cuvinte de legatura. asa cum e acum suna mai degraba a anecdota si mult mai putin a poezie
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Ela despre risipa de culori a iernii... Femeia, strania femeie ascunsă în spatele iernii. Ascunsă de iarnă. Pelicula de zăpadă, de rece și de frig, ca voal și prag dincolo de care sunteți voi. Așa cum la gura sobei iarna este frumoasă, așa cum ninsoare sub soare îmbată gândul, la fel alba femeie de iarnă mângâie, acoperă și încântă. Așa cum ceaiul fierbinte este promisiunea de rai a unui îngheț năucitor. Dar acolo, în vârful degetelor înghețate, în respirația înfiptă în plămâni cu pumnale de viscol, aproape că e mai bine fără iarnă.
pentru textul : alb de femeie deÎți recomand pe viitor când vei mai dori să abordezi genul minimalist să studiezi mai mult scrierile unor autori care scriu bine (nu vreau să implic vreo insinuare)... și ai pe site câțiva de notorietate.
pentru textul : Om din cel mai simplu trup deIdeea este că un poem minimalist nu trebuie să poată fi rearanjat așa, oricum, așa cum poemul tău aproape mă invită.
Nu reușești să sintetizezi (deocamdată) ideea în puține cuvinte.
Nu vreau să amalgamez eu poemul tău în scop demonstrativ pentru că sunt sigur că, inteligent cum te știu, ai prins ideea fără ca eu să fiu nevoit să decupez cu foarfecele printre cuvintele tale.
Te mai citesc, succes!
e perfectiune. poezia asta poate ca nu o atinge, dar dupa parerea mea este foarte buna.
pentru textul : cerc detextul a fost scris prin 2004, nu mai stiu exact de unde am "imprumutat" traducerea - cert e ca ideea poeziei a plecat de la un pliant publicitar "Forever" in care se descriau binefacerile "aloe-vera" sau "aloe-barbadensis" - cred ca acest pliant continea si fragmentul din Cantarea Cantarilor, ca suport, este corect "voi sti", ai dreptate - voi modifica si "ostiola", cum am scris deja, pe langa osmoza erotico-vindecatoare cu sensuri multiple, tenta parodica isi are rolul ei, deloc de neglijat, multumesc
pentru textul : Vera – iubita mea cu buze de aloe deexperimentele acestea Ramona/Rameau par monologuri in aceeasi tenta cromatica. un fel de a experimenta apropieri/departari, refugii, portocale mecanice. doi autori care se completeaza fericit. Adio dar ramin cu tine, cum zicea si filmul.
pentru textul : Adio deUn text discursiv, cam prea sentimental şi de un alegorism oarecum desuet. Construit, e drept, cu migală şi chiar cu o anume ştiinţă. Dar fără a reuşi să decoleze. În special ultima strofă suferă de o poetizare excesivă şi facilă. "Poezie", "seminţe", "cer nou".. Nu e cam mult?
pentru textul : placebo deacum am aflat ca esti moderator
pentru textul : Moderator pe hermeneia deforma poemului te face a gandi la o sageata care te indeamna sa privesti dincolo de scriere, ceea ce nu face si textul poemului. ingenios, desi se mai intampla asta si pe la inceputul secolului trecut.
pentru textul : defectul simplu IV deOr none of the above?
pentru textul : Feminitate sine qua non deVirgil, te rog reîncadrează acest text unde crezi că merge... când ai timp...
pentru textul : doar o părere de"nu e mult de văzut la iași, zona copou e ok" (ernst wolfinger). Dacă ai fost prin Iaşi, înseamnă că ai dat două ture de gară şi una de bazar. Pentru că avem: grădina Botanică, Muzeul Eminescu/Literaturii Române/Teatrului/de Artă şi altele vreo 5, Casa Dosoftei/Topârceanu/Cazimir/Sadoveanu/Codreanu/Creangă/Alecsandri etc, Palatul Culturii, Univ. Al. I. Cuza, Teatrul Naţional, Biblioteca Central Universitară, Parcul Expoziţiei, Mitropolia, Casa Sindicatelor, vreo 20 de biserici şi 15 manăstiri, 2 mall-uri, câteva hoteluri impunătoare, clădiri vechi, în destule stiluri etc etc etc. Îţi garantez eu că, dpdv al "de văzut-"ului, Iaşiul nu e cu nimic mai prejos decât alte mari oraşe ale Europei.
Bun. După modul în care arunci frazele şi al comportamentului, mi-aminteşti din ce în ce mai mult de Matei Hutopilă...
pentru textul : I just started a small electrical fire in my grandmother’s apartment and short-circuited every plug in her house. depoezia aceasta imi sugereaza putin suprarealismul lui Luis Bunuel (mai ales in "Ciinele andaluz", realizat impreuna cu Salvator Dali in plina efervescenta a suprarealismului), bineinteles in alt registru al imaginilor, al impactului... ...si totusi, stranie aceasta atractie/dragoste ca un esafod comun...un erotism aparte, socant... am remarcat si nu numai aici, ma refer, in general, la finalurile poemelor tale (pe care le citesc) o forta de expresie aparte: "gâdele a tras peste capetele noastre o mască și ne-am ciopârțit unul altuia în întuneric."
pentru textul : Eșafod deSi noi cu ce ne alegem Profetule? Andu
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 8 deGata, a apărut replica mea, cu "Un întreg fragmentat"...
pentru textul : un fragment întreg deDa, un text destul de solid, cu tropi inspiraţi, care susţin ideea-motor; bogat, entuziast, echilibrat. Cititorul, cel puţin în cazul meu, nu-l poate abandona decât după ultimul cuvânt. Remarc şi eu finalul, de-o alegorie elegantă. Ca aspect negativ: "îl alerg prin toate venele" - versul ăsta e îmh-îmh, având în vedere arhicunoscutul vers al fostei Vame Vechi...
pentru textul : râsul ca o alergare deprofetului: a arata cuiva caexista o problema si, mai mult chiar, a arata si modul in care poate fi depasita (ma refer strict aici la comentariile de slaba calitate de pe Hermeneia) constituie o dovada de buna purtare, de civilizatie si bune intentii. nu cred ca suntem aici exclusiv pentru dragalasenii si acuzatii subtile fundamentate pe ...."placeri obscure". critica mea viza tocmai astfel de comentarii pe care eu si dvs le facem acum: nu intelegerea si discutarea textului, ci simple vorbe care, sa fim sincer, dauneaza intru-un fel sau altul. cand am facut precizarea la final ma refeream, desigur, la astfel de comentarii - care discuta, de ex, incadrarea textului in loc forma si ideile lui. ma intreb ce am discuta daca textul cu pricina apare intre copertile unei carti. va refuza cititorul un anume text ptr ca nu e incadrat unde trebuie? sau nu apare la inceput sau la finalul volumului ptr ca asa crede el de cuviinta? in plus, cred ca am explicat, indirect, dar destul de evident, de ce un comentariu pare bun si altul nu, prin cheile mele de lectura. nu spun ca sunt extraordinare,-nici pe departe- ci o incercare de a depasi aprecierile generale, de a explica textul cu riscurile de rigoare si de a incita la lectura atenta si responsabila. si nu cred ca aceste explicatii erau, intr-adevar, necesare... bineinteles, nu am de gand sa ma supar si sa-mi retrag textele. iar daca unii membri se vor supara pe mine, cu siguranta vor comenta in continuare, ocolind, eventual, anumite zone ale site-ului. ceea ce nu-mi doresc, fireste. numai daca dvs nu aveti alta parere..... al dvs, francisc
pentru textul : karuna decum să zic... trebuie lucrat la el puțin, are multă substanță... de aceea are și câteva scăpări...
pentru textul : oscilațiile podurilor lumii deuite, de exemplu: dacă ziceai "oscilația podurilor lumii" avea același sens ca și cu "tuturor"...
nu vreau să mai exemplific pentru că știu că știi:)
e un poem "la cald"... vei reveni tu...
Eugen, ce am dorit să adaug şi nu m-a "lăsat sufletul" a fost că niciun om care nu a învăţat limba română ca limba maternă cu adevărat şi continuu, din leagăn până la maturitate, nu are cum transmite, prin scris, emoţie şi profunzime. Exemplu este că tu nu m-ai înţeles, aşa cum nici eu nu te-am înţeles complet prin acest text. Dar să revenim, acel "vid" este tocmai o emoţie profundă, un "nod în gât", datorită părţii de mijloc a textului. La urma urmei, mai degrabă prefer un text emoţionant, scris într-o românească de dincolo de Prut, decât un text prost scris de un român get-beget dar fără talent (cum sunt destui şi pe aici). Data viitoare când vii la Iaşi, îţi explic mai în amânunt. Oricum, e de bine. :)
pentru textul : Mica țigariadă dedin toate fotografiile postate la început e greu să alegi doar una și te înțeleg perfect. mie de exemplu mi se părea mai expresivă alta. dar ai o fată frumoasă, cu cei mai frumoși ochi din lume. să te bucuri de ea! cred că ar trebui realizată mai repede secțiunea fotografică.
pentru textul : my Mary deClar, abuzul de clișee nu duce la nimic bun, nici măcar atunci când este intenționat. Cu greu nu te poțși stăpâni să îți spui, citind, că ești în fața unui pamflet de provincie (și eu sunt născută în provincie, no offence). Sfârșitul însă face toți banii. Eu aș spune, Lucian, că niciodată, orice s-ar spune, nu scriem doar pentru noi. Mai ales când este vorba despre un "protest personal". Prin urmare, nu ar fi rău dacă ai lua ceea ce este bun aici (revolta, stilul lejer, necăutat, finalul care aduce tot piperul și autenticitatea), ai renunța la locurile comune și ne-ai spune tu cu adevărat care este protestul tău, fără accentuări inutile de tușe. Poezia nu prea se servește cu succes de asemenea procedee.
pentru textul : Mi-aș dori să pot spăla banii deRevin cu o precizare. Cred că acesta este unul dintre semnele "patognomonice" :) ale unui haiku reuşit, adică să surprindă un cadru din realitate (cu atât mai frumos dacă e din natură) şi să permită crearea unei semnificaţii mai largi sau mai profunde. Eu îţi mulţumesc pentru gestul de a îl publica aici. Este scris cu măiestrie şi disciplină stilistică.
pentru textul : Haiku dede aia am specificat vol I. Doiul nici mie nu prea mi-a placut:)
pentru textul : Noapte bună, copii deAş fi vrut să spun o glumă, însă nu e cazul, deoarece dumneavoastră sunteţi gălăţean ca origine! E o covenţie, uneori plictisitoare, sterilă, alteori frumoasă. Mai mult nu ştiu! :)) Un fel de noroc-ghinion (sau invers!) :))
pentru textul : Repere pe drumul devenirii unei generaţii dePentru Sis : exista piesa lui Ravel ( numele e in titlu) care e muza acestui text . O recomand celor amatori de reverie muzicala. Clopote gasim la compozitorii rusi mai ales ( 1821 de ex ) . Crin - multumesc de critica, am tot respectul pt cei care inteleg si stiu sa critice un text. Eu scriu instinctiv si improvizational, nu prea corectez pt ca as sterge tot, de aceia probabil si scapari . La chestia cu mai bun sunt de acord , dar asta functioneaza pe orice plan . Sa nu uitam ca nu ne-am descotorosit de post modernism, granitele dintre proza si poezie se dizolva , se pierd una intr-alta.
pentru textul : Pavană pentru o infantă moartă deVă mulţumesc pentru observaţii.Am corectat textul.
pentru textul : Verde de Dumnezeu delui vlad turburea
“La şicul elegant” de îmbrăcat mirese, Domnişoara Aurica, este cea care cade pradă trăirilor intense. Dezamăgită, cum ne-o descrie Eugen Barbu într- o scenă, în care ea, chiar nu mai suportă, iată, o fată bătrână, Aurica Cârlan, plină de vise şi cu toate acestea fără de ele, pusă în faţa faptului împlinit la auzul unor batjocori, adresaze de nişte vagabonzi, drept sub felinar, iată ce aude:
"- Lăsaţi-o, mă, că e o babă!” Evident, personajul suferă, în imaginaţia lui, cum că ar fi fost altfel decât aşa cum auzise de la acei golani.
Dar, hai, să fim serioşi, ce personaj mai este şi acesta, domnule, Gica? Gică hau-hau!? Şi „trup şi suflet” ce ziar o mai fi şi ăsta?
Cam aşa, cam în acest fel curge povestirea şi aici, ca la Eugen Barbu, deşi stilul, timbrul lui Vlad este mai la patru ace, şi asta pentru că vlad imbină elemente de poem cu proză şi de aceea diferenţa prin poetizare a unor imagini: “aveam şi beţişoare din lemn de salcîm şi învăţam tabla adunării: unu şi cu unu fac doi/doi şi cu doi fac patru/ cinci şi cu cinci fac două mîini cu care să ne rugăm.”
“Difuzorul” lui vlad turburea este un “difuzor de Şipot” pentru că, evident, toate povestirile vin de la Şipot şi se opresc la Bucureşti sub formă de poeme sau nuvele de genul celui de faţă. Personajele sunt frumos creionate. Până şi tristeţea îşi are rostul ei, aici, într-un fragment, pus pe seama lui Sorin, fără să vrea, acesta acceptă, frate fiind, căci plânsul este purificator ca şi la C. Dickens, momentele şi amintirile rămân undeva bine întipărite în minte. Imagini reuşite, cu talent evident, ele nu pot decât să impresioneze cititorul.
Aş mai putea să comentez, dar am fost certată ,cândva, de către autor pentru că, ei drăcie, la un moment dat, mi-a zis ceva de genul, oare sunt celebru şi nu ştiu eu? şi l-am crezut.
E bine să existe câţi mai mulţi autori, de genul lui vlad, care din când în când să spună cititorului: oare am ajuns celebru?
P.S.Dedicaţia şi Finalul sunt o glumă. Sper să fie citite în nota aceasta pentru a se evita interpretările de orice natură. Raluca, ai legătura. Râd.
cu drag,
pentru textul : aici radio Craiova des.b.
Calin... incantat de analiza pertinenta realizata pe textul meu... ma bucur sa gasesc in tine un om cu viziune larga si destula inteligenta cat sa inteleaga cele de dincolo. Dana... nu ma supara ci chiar apreciez prezenta ta aici.
pentru textul : Culori deparerea mea este ca textul ar fi iesit mult mai bine daca ai fi renuntat la prea multele detalii descriptive si cuvinte de legatura. asa cum e acum suna mai degraba a anecdota si mult mai putin a poezie
pentru textul : Sarea Pământului desunt necesare, Cristina! marchează un staccato impus regulilor ortoepice!
pentru textul : avangarda iernii deînsă hey, apreciez o atenție împinsă până la punctuație!
Ce bine, băi. :)
pentru textul : cheile dePagini