Dacă ar fi să comentez ceva din problematică în sine, aș spune că eu sunt de părere că zbaterea și conflictul pornesc nu de la încercarea de a "deveni" ceva, ci sunt consecința unei deveniri care s-a petrecut deja. Încercarea de a "redeveni" (cel puțin acesta este conceptul creștin - pentru că a fost enumerat ca una dintre tematicile de pornire în acest dialog imaginar) ar putea fi soluția, conștientizarea mișcării interioare despre care spuneai că nu mai are nevoie de timp. Astfel privind lucrurile, concluzia la care am ajunge ar fi aproximativ aceeași, pentru că devenire implică un proces "temporal", pe când re-devenire implică un proces împotriva noțiunii de "timp". Nu știu dacă am reușit să mă fac înțeleasă, sunt un pic pe grabă, pentru că, nu-i așa, suntem încă sub presiunea falsei deveniri (nu mă pot abține, aici aș vorbi mai curând despre o falsă devenire impusă de acel exterior despre care vorbesc personajele tale aici). Așteptăm (deși și asta implică presiunea timpului) continuarea dialogului.

In opinia mea, un poem mult prea tehnic si prea suprarealist. O ecuatie care constata dar care nu-mi transmite nimic.

conform titlului de esență tare cititorul se așteaptă la un poem sexymental dar ți-ai găsit ygrene ne dă migrene despre femeia care Ar Trebui să Se Existe versus toate Inidorele Insipidele și Incolorele alea...:) uel. pe ansamblu e un experiment interesant, un mix de mirosuri și gusturi, cu poveste finală penetrantă, impresia că împreună cu ea (povestea!) cititorul se închide într-un sertar, unde continuă legănatul acela...forevăr sweet dreams and good night dear reader...wherever you are !

sanda, nu i asa ca e politicos si frumos sa multumesti celor te citesc si rup din timpul lor pentru a-ti lasa semn sub textele tale? te rog sa ma ierti pentru interventie fireste, tu stii mai bine ce trebuie sa faci si ce nu

m-ai am un motiv pentru care intru cu kiki. Nu contează persoana, ci creaţia. Pentru înlăturarea oricărei posibile influenţe prefer să nu am biografie. Involuntar dezvoltăm o atitudine subiectivă legată de autorul textului.
O zi excelentă şi multă inspiraţie.

O mica bijuterie ce poate fi purtata de o femeie cu frumusetea din interior oglinda pentru cea din afara la vreme de crepuscul... e un sentiment ciudat de om inchis in destin, de lipsa a oricarei alternative in poezia aceasta.

Nu am găsit legătura între versul "o femeie își ciopârțește rochia de mireasă" și celelalte din poem. În rest, sunt aceleași cuvinte, expresii care însumează un anume stil al tău și, probabil, fără de care poemele tale nu ar avea un specific aparte. Eu n-aș scrie așa. Dar pe tine nu te văd altfel. :)

O frumoasa ruga, pe masura unui suflet deopotriva inclinat spre "degustarea" miracolului si care stie sa valorizeze experienta personala intr-un discurs echilibrat, nuantat in limitele rezonabilului, parca tocmai pentru a nu prelungi granita subiectivitatii trairii transpuse in vers pana spre o limita ce l-ar face incognoscibil si lipsit de universalitate. Bucuros de citire.

Vlad, poemul tau este inutil prolix, poate ca asa scrii tu, cum spui si in biografie, "o mixtura" care insa pica greu unui cititor de poezie. Abuzezi de luxul unei imagini pe care insa nu o redai potrivit prin cuvinte. Cred ca solutia ar fi simplificarea impinsa la extrem... poeme scurte, orientarea stricta pe cuvant. Sa inveti ca si cuvantul poate fi culoare fara sa o denumeasca neaparat, altfel devii pictisitor si previzibil, ca in cazul de fata. Inca ceva: nicidecum nu trebuie sa folosesti o interjectie ("uite") daca nu stii sa uimesti cititorul cu ceeace ai sa-i spui in continuare. In plus, comparatia nu este procedeul tau favorit, pana nu inveti sa-l stapanesti, ar trebui evitat, deocamdata ea (comparatia) in mana ta suna dizmorfic, doar un exemplu "un ciorap care roade din carne ca omida din frunză" - o metafora irosita pur si simplu. Ar mai fi multe de spus, dar poate ca ne mai intalnim pe aici, cine stie? Andu

cu scuzele de rigoare, multumesc pt semn. intr-adevar, gestul meu a fost neintentionat. daca era altfel, as fi tacut acum

Am încercat să înrămez în vers o atmosferă cu totul specială. Dacă se simte asta, înseamnă că le-a fost drag şi cuvintelor să joace şotron la lumina veiozei :)
Paul, mulţumesc mult pentru cuvintele încurajatoare, pentru sugestie, pentru empatia din ,,vale" şi pentru evidenţierea poemului. Ai dreptate, versul final ar trebuie să fie după ,,struguri". De fapt, nici nu contează restul ( sursa şi timpul ) :). Am remarcat şi în timpul recitării că se impune ,,oprire" ( ca în psalmi ).
Deci, voi elimina versurile finale:
,,din via ta
până spre zori" Mulţumesc din nou.

Astăzi trebuie să mai spun cuiva un mare MULŢUMESC! L-am spus :)

imi cer scuze, Crin, Alexis si Cristina. a fost intradevar o defectiune. acum ar trebui sa functioneze.

Este unul dintre cele mai bune poeme ale tale, are o anume construcție specială a ideilor, care nu se uită ușor. Mice, umbra, doctorul de umbre, floarea de salcâm, legarea de ceață, masa tăcerii, și-n toamna toamnelor amin. "Mice venea în gară la toate trenurile el nu aștepta oameni el aștepta să le vină numele" Deosebit.

err: decorsetare