Aş fi preferat ca personajul Ada să fie prin anul trei sau patru. Chiar dacă sunt moldovean, limbajul Adei mi s-a părut obositor. Eu aş fi scris: "diştept" sau "înţăpător" şi nu "dieştiept" sau "înţiepător", dacă nu cumva, accentul din primul an de facultate e deja corcit.

Îți mulțumesc și ție, Vladimir, cartea se va gasi în librăriile în care Vinea e prezentă Eu am vazut-o doar la Cărturești....

:) Mi-a plăcut teribil cum ai inserat anunțul într-un text literar care mă cam prinsese prin tematică. Eram deja prin parcul din fața casei memoriale a lui Ciprian Porumbescu aflat la 25 de km de mine :) În același timp încercam să îmi imaginez „marea aceea de toyote și gmc-uri” în contrast cu drumul șerpuit, aproape pustiu, ce duce spre satul marelui compozitor.
Felicitări pentru ideea concursului! Așteptăm detaliile organizatorice.

Secțiunea aceasta numită experiment, are oarece ascuză prin însă-și denumirea...

tandemul Nepotului cu Ramona este totusi constructiv din punct de vedere literar si ceea ce au realizat in general, e de buna calitate. si in acest caz, al menajeriei in doi, se pastreaza toate ingredientele unei schite reusite. ar trebui mentionat, pentru cititori, daca se poate, la reproducerea lucrarilor, nu numai autorul cit si titlul lucrarii; spre ex. Fabrice Rebeyrolle - "Sans titre 3" 2001, ulei pe pinza, 120x120 cm, din ciclul "Le present absolu"; eventual pentru cei interesati, de indicat un link privind artistul (http://www.arbre-de-lune.fr/rebeyrolle/bio.htm)

mulțumesc Maria,
cred că sugestia ta este foarte corectă.

Arty, eu aș lăsa ultima strofă „să răsufle” puțin... :)

de pildă
„mi-e rău
seara las libere toate stelele
pe care le-am numărat amândoi
să-ți răsufle [respire] pe umeri”

și aș spune „cuțit tocit”, în loc de „cuțit neascuțit”.
în ansamblu, textul îmi place (în sensul de ”a rezona cu...”), are în el ceva din... expirația adâncă ce urmează unei mari oboseli.

Bianca, mulțumesc pentru părere. am să reiau acest poem cât de curând. ai dreptate, ceva scârțâie acolo.

mie nu-mi plac decat primele 3 versuri. continuarea e diluata rau.

Ma bucur sa va vad in subsolul unui text de-al meu. Multumesc de aprecieri, sper sa va placa si celelalte texte, daca apucati sa le cititi. Parerea dumneavoastra inseamna mult, stiu cat de bine scrieti. :)

poezia asta este o refelctie in oglinda: simt urme de copite nebatute inca, dar si culmi cucerite...cine sintem noi sa judecam? nimeni.

Mulţumesc pentru vizită şi părere.

3 observaţii:

- "azemata frânghiei morţii"/buzunarul pantalonilor dimineţii - îngrozitor! fără alte comentarii.

- "viaţa merge îndărăt ca racul" - comparaţie fără absolut niciun rost. Dacă era "viaţa merge ca racul", era ok, avea sens. Dar aşa - "îndărăt ca racul" e ca şi cum ai spune "ud ca apa".

- "o prind
de călcâiul ei
vulnerabil" - având în vedere clişeul lui ahile, "vulnerabil", la nivel metaforic, e tautologic.

Revenire. In textul anterior s-au strecurat o serie de greseli. Scuze. Il reiau.

Ce este nostalgia? Linda Hurcheon, spune, citându-l, printer alţii, pe B.Rumel ("Theory of Nostalgic and Egoic Sentiments," Psychological Bulletin 30 (1933): 656-7).
“What exactly is "nostalgia," though? Or perhaps the first question really should be: what WAS nostalgia? With its Greek roots--nostos, meaning "to return home" and algos, meaning "pain"--this word sounds so familiar to us that we may forget that it is a relatively new word, as words go. It was coined in 1688 by a 19-year old Swiss student in his medical dissertation as a sophisticated (or perhaps pedantic) way to talk about a literally lethal kind of severe homesickness (of Swiss mercenaries far from their mountainous home). This medical-pathological definition of nostalgia allowed for a remedy: the return home, or sometimes merely the promise of it. The experiencing and the attributing of a nostalgic response appeared well before this, of course. Think of the psalmist's remembering of Zion while weeping by the waters of Babylon. But the term itself seems to be culturally and historically specific.”

“Între nostalgie şi ironie există o asemănare neaşteptată. Ambele sunt duplicitare. În timp ce ironia propune un înţeles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeşte de un trecut idealizat de pe poziţiile unui prezent mizer” spune Geo Săvulescu, menţionând că preia un gând al subsemnatului din cadrul unor întâlniri particulare.

Aceasta duplicitate se strecoară din ce în ce mai insistent în unele texte postmoderniste (sau, mai bine zis, postmoderne care vizează, de această dată, reîntoarcerea la Sacralitate în locul unei învârtiri în jurul Nimicului). Este ceea ce se întâmpla şi pe la noi, mai ales în producţii ale unor autori, originari din Republica Moldova, cum este şi Eugen Bot (dar ea este la ea acasă, din ce în ce mai frecvent şi la autori autohtoni sau la cei din diasporă, mai ales ceea occidentală, mergând din Europa, e. g. Anni- Lorei Mainka până în USA şi Canada, e.g. Luminiţa Suse). O dată şi o dată sper să reuşesc o analiză în acest sens.

Poate că nu este cazul cu textul de faţă unde faţeta ironică este estompată până la a nu mai putea fi sesizată. În schimb partea «nostalgică» este «la ea acasă».

„Vântul ne suflă orbește din față,
până ajungem să nu mai vedem
drumul de întoarcere către casă”

Şi citatele pot continua.

Revenind la textul prezent şi urmărind evoluţia în timp a autorului, observ o schimbare în bine a prozodiei care tinde, acum, să evite prozaismul, diluare prin explicaţii discursive care „taie” sugestivitatea poetică. Rămâne, pe mai departe, să se concentreze pe „concentrarea” exprimării (cu atât mai mult cu cât posibilităţi are) lungirea excesivă a textelor fiindu-i potrivnică (ducând la redundanţe).

Pentru că a venit vorba despre „lungirea” textelor poetice. Este cu totul altul cazul cu scrierile lui Leonard Ancuţa în cadrul cărora delirul psihedelic produce, de multe ori, inisght-uri neaşteptate; dar numai atunci când metaforizarea dusă la extrem nu devine prohibitivă printr-o aglomerare care oboseşte. Cred că scrierile (atât poetice cât şi cele în proză) ale acestui autor se înscriu în ceea ce s-ar pute numi „creative writting” (a se vedea Huruki Murakami sau Fowells). Dar despre asta cu ală ocazie.