Da, Virgil, asta am vrut să spun cu "negreşit" ("cu regularitate"); dar m-am jucat puţin, ironic, cu vorba, încercând să sugerez o regularitate insistentă, care nu te iartă cu niciun chip. Mă bucură, însă, că suntem pe aceeaşi lungime de undă în privinţa subliteraturii şi a imposturii literare.
Aceeaşi stimă pentru felul în care înţelege Sebi lucrurile.

Inca ceva marca Cozan. Dar tare mi-e teama ca umbli prea mult la jocuri de cuvinte si nu de limbaj. Si conotativitatea se cam oculteaza. Ghinion! Un cititor fidel (pana una alta), G.M.

Cred că este una dintre cele mai "genuine" poezii pe care le-am citit pe pagina ta. Cu precădere prima și ultima strofă, combinând un ritm și un son ca de poveste cu gustul amărui al maturității. Un fel de privire pe geam: de partea aceasta copilul, de partea cealaltă maturitatea, văzută ca o lume rămasă străină sufletului, cu luminile, promisiunile și iluziile ei. (Cred că mă deranjează puțin modul în care s-a reflectat lumina becului sau blitzului în geam.) Mă vor urmări "tes chevaux de sable"... de peste dune. M-au dus cu gândul la aceștia aceștia.

da, the butterfly effect, o teorie interesanta. in unele texte si eu am facut aluzie la ea. cred ca e nevoia noastra a celor tributari conceptului modernist despre realitate sa ne explicam alunecarea in imaginar, in "what if.."

fregata e un vas de recunoaștere și patrulare, pază de coastă... nu pare a corespunde cu destinațiile de explorare transoceanice pe care le sugerează poemul... iar dacă iei fregata în accepțiunea de vas de război pentru escortă contra submarinelor... pare a devia de la subiectul oniric-aventuros de ce crabul acela avea doar un ochi... poate și-l pierduse pe celălalt într-o luptă liberă? strofa a doua mi se pare sub nivel, se poate scoate mult mai mult din motivul "femeile de acolo", paradisiace, făinoase, soroase, cur-ate, desfăcute, mirabile, semizeiești... aș reface-o ne propui o remitizare a lumii, pe traiectele unei geografii fabuloase, cu escapisme în spații uchronice unde mai poți face dragoste pe dig fără să te aresteze poliția (cel mult un crab voyeurist să te prindă de buci), cu refugieri în legendare caraibe cu sargase de lună, până la simetria gesturilor ce marchează fericita convergență alter-identitară poemul se susține... se poate broda mult pe temă... sper să recidivezi cu texte în colecția asta partea cu "să scoți altceva din frică și uitare" e memorabilă

părerea mea:
- a spune că vîntul e un fîlfîit este și de prisos dar și penibil poeticește. mai ales dacă o faci așa doar de amoru' artei. iar a începe un text cu o astfel de remarcă e putin cam buzz-killer.
- a spune că ploaia e plînset sună e poezioară de clasa a cincea, trimestrul doi, cam pe la sfîrșitul lui martie.
- a spune că amintirile sînt premature decese ale gândurilor este o metodă foarte bună de a face blocaj la creier. cam cum faci blocajul unei încheieturi dacă îți dai tendoanele peste cap. sau capul peste tendoane. înțelegi tu. iar dacă nu înțelegi e din cauză de blocaj.
- a spune că moartea (e) strictă taxă forfetară pe viaţă începe să convingă pe toată lumea că ai o fixație cu înlănțuirea genitivelor. și cu vorbele mari. precum moartea, amitirile și viața. pe bune că nici dostoievski nu sună așa de tragic.
- dar cu siguranță că rămînea tortul fără cireașă dacă nu ne ziceai una și despre dragoste. de-acuma începe să miroase a manea. noroc cu reminiscența asta de fluture... care mi-a dat așa o senzație dezagreabilă că a trebuit să mă scutur. mi-a amintit de un insectar de prin clasa a patra. l-am descoperit după mai mulți ani și unele gîngănii erau uscate și bucățite pe acolo. un adevărat holocaust entomologic. whatever...
- iar finalul:

poetul
prelungire onirică a poeziei
(pasăre phoenix a frumuseţii)

m-a făcut așa, să rîd necontrolat. nu mă mai pot opri. dom'le, de ce nu te apuci să scrii parodie? pe bune, ar fi nemaipomenit. chestia asta cu prelungirea onirică ... rîd de mă scutur. imaginația mi-a luat-o razna de tot. phoenix zici?... e teribilă imaginea...

cred că poemului îi lipsește a patra strofă pentru a fi măcar cartezian, ceva de genul
scriu acest poem
vi-l dau spre citire
rânjind
nu mă luați în serios
o dată de două ori
de trei ori
adjudecat

Dorin, daca ne jucam cu simbolistica cifrelor, as zice ca tripla repetitie din cupola vizualei tale si- a atins scopul; insa as vedea bastonul acela alcatuit din imagini "in oglinda", pentru a evidentia mai bine valentele de antagonism si rasfrangere ale doiului. "am citit" experimentul de jos in sus, vazandu-l cam asa : dualitatea antagonica de la baza creatiei (doi), sprijinind desavarsirea creatiei (trei), linia fiind intrepatrunerea dintre cauza si efect. ( privind intr-un mod mai simplist, ne putem gandi si la feminin (doi) sprijinind masculinitatea (trei). ) insa cel mai mult m-a incantat "firul de diamant" de sub cupola rasaritului! foarte inspirat impletite notiunile fir-diamant-soare, prin simbolurile lor! penita. P.S.sunt de acord cu interpretarea pe care o dai tu jazz-caffe-ului, dar nu prea ii vad locul in context. poate doar ca "pauza de respiratie".

rim, mie poți să îmi spui și tu și oricine Virgil sau dacă preferați, profetul, și poți vorbi la per tu. Unii dintre voi am impresia că sînteți mai în vîrstă decît mine și uneori am un reflex necontrolat de a folosi formula de politețe. Asta e explicația. În legătură cu logarea, noi am testat și sesiunea rămîne deschisă destul de mult timp, cred că 20-30 de minute. Dar aș vrea să testați și să îmi spuneți daca aveți probleme. În același timp e posibil ca providerul să vă reseteze conecțiunea și nu știu exact acum felul în care reacționează scriptul de logare la așa ceva. În orice caz, cînd aveți comentarii mai lungi de făcut e recomandabil să le scrieți în prealabil pe un editor de text și apoi să faceți copy-paste.

Un text foarte interesant atat prin generozitatea semnificatiilor, posibilitatea lectorului de a recepta versul din unghiuri diferite si senzatia de libertate care in mod normal ar contrasta cu indicatiile regizorale abundente. Intre papusa alba si papusa ruseasca - ce ma fac sa ma gandesc, prin recurs la propriul imaginar, la acel instrument prin care vrajitorul isi canalizeaza farmecele - cred ca acel "Douloureux" are o semnificatie mai degraba de durere spirituala, fara insa a putea renunta pe deplin la o anumita senzatie de corporal.

Cu toata aceasta masculinizare a scrierii Claudiei pe care o tot pun la digerat de cateva bune si semnificative texte incoace nu pot sa nu remarc penelul si tusa unei scriitoare pe care cu riscul asumat o numesc contemporana. Aici avem de-a face cu un corpus christi transformat intr-o chinuitoare plictiseala dar mie mi-a placut aceasta ectopica aghiazma. Asa ca o taxez in consecinta.

sugestiva a ceea ce Lyotard numeste "Conditia Postmoderna" si care, mai corect, dupa umila mea parere, ar trebui numita "Conditia Postmodernista". Si aceasta deoarece, in Postmodernitate, mai apar, in afara de Postmodernism, cel putin inca doua tendinte, din ce in ce mai vizibile in ultimul timp si care se regasesc in texte de toate tipurile postate pe internet (inclusiv pe acest site) sau tiparite. Ma refer la tendinta de natura "New Age" si la cea de natura unei "Sacralitati" (a nu se confunda "Sacralitatea" cu "Religiozitatea" mai mult sau mai putin dogmatica). Daca textul de fata ar fi fost mai argumentat si, in consecinta, mai dezvoltat, trecand dincolo de un anumit impresionism apodictic, ar fi meritat o "penita". Altefl, el ramane la suprafata unui descriptivism, chiar daca scriitura prezinta o anumita atractivitate.

O scriere matură prin amănunte, cu porţi de intrare pentru un subiect insuficient exploatat.

Adriana eu nu-mi permit luxul datului cu parerea privind sentimentele autorilor care le-au generat textele... prin urmare cand vorbesc despre locurile in care autoarea falseaza ma refer la rima incompleta :)