Succesiunea rapidă din mijloc, în expresii scurte, e o precipitare a simțirii. Un glissando al iubirii "din mine spre tine" bine susținut de text. Finalul e o încrengătură de mici capcane... un foc nevăzut anunțat în subtitlu care arde, continuu parcă, ... unde puncte de suspensie (nu) încheie poemul.
Obsedantă această temă, cel puţin pentru mine. Ani de zile mi-am pus întrebări, am căutat răspunsuri în cărţi, în oameni, în mine însumi. În ultima vreme nu mai pun întrebări, nu mai aştept răspunsuri. Vreau să înţeleg, în profunzime, şi înţelegând să accept (??!!), ca pe un dat, acest comportament – manifestare – stare de Iudă. Cred că, încă de la începuturile sale, omenirea a avut parte de trădători şi de trădare. Se pare că acest avatar i-a fost inoculat omului odată cu blestemul ancestral. De mii de ani, metoda nu s-a modificat prea mult, chiar dacă tehnicile s-au perfecţionat, strategia a rămas aceeaşi!!
Se presupune că trădarea Iscarioteanului a dus la naşterea unei dogme noi. Poate fi asta o motivaţie, un argument, o scuză?? Dacă da, atunci nu acelaşi lucru putem spune despre trădătorul modern. Acesta este stăpânit de egoism, plin se sine şi incapabil de a-şi recunoaşte culpa, asemenea trădătorului biblic. Fără scrupule, închinător la “viţelul de aur” calcă în picioare tot ce-i iese în cale. Adesea se dă drept victimă. Este răzbunător, foloseşte căii oculte pentru atingerea scopului. Este total lipsit de conştiinţă. Am putea spune, că între conceptul biblic şi cel modern, privind acest tip de personaj, s-a produs o mare ruptură.
Am vaga impresie că în fiecare om trăieşte un Iuda…pentru că în epoca ipocriziei şi a falsităţii, ridicate la rang de lege, adevăraţii Iuda mişună peste tot. Ni s-a întâmplat tuturor, să fim trădaţi, măcar o dată, de cei cărora le-am oferit încrederea noastră. Din nefericire nu putem avea alături de noi numai pe cei care ne vor binele, dispuşi să ofere cel puţin tot atâta dragoste şi încredere pe cât primesc. Lumea e plină de prietenii false, de faţadă, din interes. Tragedia ni se pare uriaşă doar atunci când noi şi nu alţii suntem ţinta “lucrăturii”, atunci când simţim pe pielea noastră usturimea otrăvii. În rest, rămânem imuni la suferinţele altora!! Nu este şi asta o formă de trădare?!
Un lucru e cert: suntem trădaţi şi trădăm la rândul nostru, chiar dacă, de multe ori, nu ne dăm seama. Nu avem cum să anticipăm acest fapt. Dacă am putea să o facem, mulţi dintre noi nu s-ar mai înconjura de atâţia “prieteni”. Este trădarea o experienţă comună tuturor oamenilor???
Aceasta este întrebarea…
In fata unui asemenea text, jos palaria! „Wereof one can speak by means of words of silence” . Daca acest comentariu (impresionist) nu e suficient, sa fiu amendat. Totusi, ca sa nu se zica asa si pe dincolo, ceva influente din "Motanul Detectivului Arthur" Emil Brumaru) se "simt". Dar sunt asimilate, virtual, de text. Si o remarcare, dintre multe altele: "femeia domnului Pa întră în real printr-o dimensiune de inimă" care insa trebuie incadrata in context pentru a-i simti savoarea.
zidul pentru mine are o simbolistica aparte... reprezinta aceea parte care desparte, care separa si peste care nu se fac pasi, pentru ca el zideste pasi... mi-amintesc acum cuvinte spuse de tine candva: „Pașii noștri curg între lumina zâmbetului și lacrimă, între strigătul nașterii și tăcerea morții, între luciu și rugine. Macroscopic și aparent pașii noștri se destramă, dar ei rămân eterni prin cetățile cuvântului rostit și ale celui nerostit” „zidul” tau poarta iernile, poverile, inlantuirea si muzica unui tinut indepartat, atat de indepartat incat cu greu se poate aduna sub copertile aceluiasi gand... eu iau cu mine doar muzica:)
Paul, după ce un text e făcut public, eventual, pot să-mi permit să "lămuresc" autorul cum mi-aş fi dorit eu să-l scrie... dar nu pe Nichita Stănescu.
"poezia are logica ei, știi doar și de suprarealiști..." - nu orice tip de "poezie".
"în fine, ce îți reproșez (amical) e că nu poți vedea în poezie fotonii plecând..." - se poate. Mi-aş dori mai mult să-i văd venind.
"știm amândoi că orice poezie poate fi interpretată cumva și găsi un sens, după cum știm
la fel de bine că orice afirmație poate fi combătută." - ştim că nu există interpretări bune sau rele, există daor interpretări coerente. Se poate combate orice afirmaţie, sau cel puţin, se poate încerca. De aceea, de obicei, mă feresc de verdicte.
dreptate, domnule Titarenco, este un soi de prozopoem şi sunt convinsă că dezvoltat, ca o proză, ar fi avut mai mult impact asupra lectorului. însă, dispoziţia mea din acele momente m-a dus către această formă de reprezentare. oricum, nimic nu mă poate împiedica să modific aceste cuvinte înspre perfecţionare. iar voinţa nu-mi lipseşte deloc.
mă bucur că aţi trecut şi aţi spus. mulţumesc.
Degeaba, nu mă pot astâmpăra...sper să nu devin iritantă, însă: Cred că Aristotel nu spunea că substanța (pe care o încadra, dacă nu mă înșel, printre "lucrurile necompuse") nu poate fi cunoscută, ci că nu poate fi cunoscută prin intermediul "gândirii compuse". El afirma însă existența unei cunoașteri - să-i spun apriorice? să-i spun transcedentale? mai bine îl citez: “Dar când e vorba de lucruri necompuse, ce înseamnă ființa și neființa,ce înseamnă adevăr și neadevăr? ci adevărul înseamnă să distingi ceea ce cauți și să exprimi acest lucru, și trebuie să știm că a afirma și a enunța nu e același lucru, iar a ignora înseamnă să nu nimerești adevărul. “ și “Pentru astfel de lucruri adevărul constă numai în a le concepe cu mintea;cu privire la ele nu există nici adevăr, nici înșelare, ci doar ignoranța, dar o ignoranță ce nu seamănă cu orbirea, căci în acest caz ar însemna să nu ai deloc însușirea de a gândi.“ Logică aristotelică mi se pare,astfel, una realistă, care nu-și propune să treacă dincolo de pătura Existenței ( unde "existent” este considerat în accepțiunea formei de manifestare ce nu are în ea însăși rațiunea sa suficientă) acceptând că la Transcendent nu poate ajunge decât pe drumul intuiției intelectuale. Pentru că, la acest nivel, nici nu mai poate fi vorba de "terț exclus"! Deci, substanța poate fi cunoscută și putem afirma despre ea că ..., însă nu pe calea raționalului. Ea este peste măsura instrumentelor raționale de care dispunem sau, cum spune F. Brentano, pe marginea Metafizicii lui Aristotel, "Noi nu posedăm nicio ideea a divinității care să fie completă într-un asemenea mod în simplitatea ei încât să corespundă substanței divine. (...) Din natura nemijlocit sesizată a finite necesare prin sine ar putea fi dedusă nemijlocit existența ei” . - ultima frază constituind, în opinia lui Bretano, argumentul ontologic. (Cu mențiunea că nu sunt de acord cu formularea "existența ființei necesare", din motivele înscrise în paranteza de mai sus.)
noaptea trecuta i-am dat trista veste si lui Carmen Visalon. s-a necajit. nici ea nu stia nimic despre trecerea Luanei in nefiinta. si Carmen o admira pe Luana pentru talent, entuziasm si generozitate. ar trebui facut ceva cu prozele sale. ar fi mare pacat sa se piarda sau sa nu fie suficent cunoscute. am preluat linkul si il voi populariza, oricum. sunt si scriitori cu adevarat talentati, precum Luana, care nu se iau in serios cu adevarat, ca scriitori, iar opera lor nu este pe deplin receptata si accesata. mi se pare total nedrept ca numele unor astfel de oameni care au ceva de spus in lumea cainoasa a literaturii sa se piarda in aceast ocean de lansari editoriale glasate cu nimicuri care umplu librariile pana la refuz.
si din partea lui Carmen condoleante tuturor prietenilor Luanei
daca putem ajuta cu altceva in afara preluarii linkului, te rog apeleaza cu incredere. adresa mea de mail este pe site.
Ghilimelele sunt la afirmația ta transcrisă cu verbul la afirmativ. :) Ipoteza nulă scrisă ca ipoteză alternativă. Însemnările sunt proiecții și cred că, mai degrabă, așa decât regăsiri, asemănări. Poate la secțiunea "Interactiv" să "explicăm" poeziile?
Trinity, ai văzut cu ochii minții, la anul va fi Virtualia XI sau cine știe când. Te invităm să participi și ținem legătura. Vezi și aici pe site, și pe blog: http://virtualia.wordpress.com/
habar nu am cine este mătaseman. și nici ce sînt „mătaseri” prin românia. despre poem, cred că e al momentului. și cred că este și bine. la urma urmei probabil că nu ai monopol pe aprecierea momentului, nu?
Ionuț Caragea eu am zis să fiu politicos și să nu spun lucrurilor pe nume; dacă nu poți sesiza de unul singur anumite aspecte, am să mai pierd puțin timp și am să îți spun ce și cum; spui tu: "mai Vasile, de ce te chinui sa pui rima intotdeauna la sfarsitul versului"; ia, să vezi câte erori de comunicare poți face într-o amărâtă de propoziție: a) în primul rând, dacă tot folosești semne de punctuație în comunicarea scrisă, ai probleme cu vocativul; b) "întotdeauna" ăsta al tău nu prea sesizează că există două cazuri în poezie în care rima împerecheată este alternată cu rima intercalată (vezi s3 și s4, dacă nu le găsești, revino, am să îți arăt cu degetul); și, da, ai dreptate, poate că nu m-am născut Eminescu, dar, sincer, la halul în care scrii, comentezi și îți etalezi deficiențele, nu ai nici o șansă să te includ printre idolii mei poetici; am înțeles, nu îți place cum scriu, du-te, domnule, și citește unde îți place, dar nu pretinde să modific textele mele după chipul și asmeănarea domniei tale; știi de ce? pentru că sunt ale mele și nu îmi aduc aminte când ți-am cerut ție să modifici un text după cum îl gândesc eu. nu, nu m-am născut Eminescu, dar eu îmi văd lungul nasului. te rog frumos, dacă nu ai obiecții pertinente, măcar din punctul de vedere al gramaticii, nu mă mai deranja inutil; citește și tu sau scrie ceva.
am retras textul, pentru că m-am speriat și eu, puțin, cu voi:)
deocamdată nu pot face alte modificări pe text, așa este el, un mesaj de iubire, de încredere în oameni și în puterea legii noi, de rezistență împotriva lui Shylock orice înfățișare și-ar mai lua el
ai dreptate Ioana, Dansul marmurei nu este încă finisată, mai sunt de recuperat câteva... cioburi.
Splendid, vreau să vin și eu, am auzit atâtea despre Virtualia... inclusiv că acum câțiva ani a venit chiar și Virgil de peste mări și țări la lansarea volumului său Mirabile Dictu. Deci la mine din țara lui Baudelaire ar trebui să fie mai simplu...
Cu drag voi veni,
Margas
Domnule Constantin FROSIN,
cred că este deontologic ca înainte să vă lansați în polemici (și eventual atacuri) pe paginile Hermeneia, să vă completați profilul personal și eventual fotografia. Altfel, „scăparea” aceasta poate fin interpretată altfel.
Marian, ai avut dreptate. recitind poemul l-am schimbat între prima si ultima strofă. si... te iau in serios, deoarece pentru mine fiecare parere este binevenita si contează. iti multumesc si te mai astept la fel de obiectiv. mircea.
am adresat o întrebare pentru că dintotdeauna pentru mine contează și a contat părerea Adrianei.
este util pentru autor să știe pe ce să insiste... deci Adriana, te rog, detaliază un pic când ai timp!
Dialogăm și asta e bine. Dar să nu mai vorbim despre textul meu sub cel al Profetului. Totuși, trebuie să menționez faptul că el este extras din cel de-al treilea volum al meu, "Tablou cotidian", din 1983. Ceea ce poate explica eventualele elemente transferate (ca s-o luăm în glumă) de la mine la optzeciști. Întrucât ei le-au impus ca atare, s-a ajuns că se creadă că eu (și alți câțiva, aflați în situația mea) i-am imitat pe ei. Așa s-a întâmplat, în celălalt veac, al XIX-lea, și cu Samson Bodnărescu, care scria foarte eminescian înaintea lui Eminescu (v. cele două texte pe care i le citează Maiorescu în "Cercetarea critică..."), ajungând să se transforme din imitat în imitator. Singura diferență ar fi că Eminescu avea geniu, iar optzeciștii au avut număr (și un mentor care i-a propulsat, lăsându-i, însă, de curând, în istoria sa literară, să-i cam scape din brațe). Ne mai citim, mai vorbim. Cu simpatie, Tudor
îmi place destul de mult titlul, iar din el mai ales sintagma , dor semantic ... am nostalgia romanului lui eco, insula din ziua de ieri... mă deranjează însă acel eviscerat , nu e deloc poetic verbul... dar asta nu e vina lui. apreciez lehamitea prezentă aici și cred că poate fi îmbunătățit tot poemul (înlăturând retorismul, unele verbe, substantive, tropii... știi ceva, de fapt vreau să spun că merită rescris poemul păstrând titlul)
ma amuzi draga mea Alina. Nu din cauza asta nu mai esti editor pe hermeneia.com. Eu ti-am insirat atunci cind am vorbit trei motive. Nici unul din ele nu a fost acesta. Eu am fost suficient de amabil ca sa ti le prezint. As aprecia daca ai fi si tu macar sincera. Atit.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Succesiunea rapidă din mijloc, în expresii scurte, e o precipitare a simțirii. Un glissando al iubirii "din mine spre tine" bine susținut de text. Finalul e o încrengătură de mici capcane... un foc nevăzut anunțat în subtitlu care arde, continuu parcă, ... unde puncte de suspensie (nu) încheie poemul.
pentru textul : Eva și Diavolul ▒ deObsedantă această temă, cel puţin pentru mine. Ani de zile mi-am pus întrebări, am căutat răspunsuri în cărţi, în oameni, în mine însumi. În ultima vreme nu mai pun întrebări, nu mai aştept răspunsuri. Vreau să înţeleg, în profunzime, şi înţelegând să accept (??!!), ca pe un dat, acest comportament – manifestare – stare de Iudă. Cred că, încă de la începuturile sale, omenirea a avut parte de trădători şi de trădare. Se pare că acest avatar i-a fost inoculat omului odată cu blestemul ancestral. De mii de ani, metoda nu s-a modificat prea mult, chiar dacă tehnicile s-au perfecţionat, strategia a rămas aceeaşi!!
Se presupune că trădarea Iscarioteanului a dus la naşterea unei dogme noi. Poate fi asta o motivaţie, un argument, o scuză?? Dacă da, atunci nu acelaşi lucru putem spune despre trădătorul modern. Acesta este stăpânit de egoism, plin se sine şi incapabil de a-şi recunoaşte culpa, asemenea trădătorului biblic. Fără scrupule, închinător la “viţelul de aur” calcă în picioare tot ce-i iese în cale. Adesea se dă drept victimă. Este răzbunător, foloseşte căii oculte pentru atingerea scopului. Este total lipsit de conştiinţă. Am putea spune, că între conceptul biblic şi cel modern, privind acest tip de personaj, s-a produs o mare ruptură.
Am vaga impresie că în fiecare om trăieşte un Iuda…pentru că în epoca ipocriziei şi a falsităţii, ridicate la rang de lege, adevăraţii Iuda mişună peste tot. Ni s-a întâmplat tuturor, să fim trădaţi, măcar o dată, de cei cărora le-am oferit încrederea noastră. Din nefericire nu putem avea alături de noi numai pe cei care ne vor binele, dispuşi să ofere cel puţin tot atâta dragoste şi încredere pe cât primesc. Lumea e plină de prietenii false, de faţadă, din interes. Tragedia ni se pare uriaşă doar atunci când noi şi nu alţii suntem ţinta “lucrăturii”, atunci când simţim pe pielea noastră usturimea otrăvii. În rest, rămânem imuni la suferinţele altora!! Nu este şi asta o formă de trădare?!
Un lucru e cert: suntem trădaţi şi trădăm la rândul nostru, chiar dacă, de multe ori, nu ne dăm seama. Nu avem cum să anticipăm acest fapt. Dacă am putea să o facem, mulţi dintre noi nu s-ar mai înconjura de atâţia “prieteni”. Este trădarea o experienţă comună tuturor oamenilor???
Aceasta este întrebarea…
Cu stimă, I:P.V.
pentru textul : Despre trădare demi-ai sugerat o idee Matei. acum, sa vad daca imi si reuseste...
pentru textul : februarie deIn fata unui asemenea text, jos palaria! „Wereof one can speak by means of words of silence” . Daca acest comentariu (impresionist) nu e suficient, sa fiu amendat. Totusi, ca sa nu se zica asa si pe dincolo, ceva influente din "Motanul Detectivului Arthur" Emil Brumaru) se "simt". Dar sunt asimilate, virtual, de text. Si o remarcare, dintre multe altele: "femeia domnului Pa întră în real printr-o dimensiune de inimă" care insa trebuie incadrata in context pentru a-i simti savoarea.
pentru textul : femeia domnului Pa dezidul pentru mine are o simbolistica aparte... reprezinta aceea parte care desparte, care separa si peste care nu se fac pasi, pentru ca el zideste pasi... mi-amintesc acum cuvinte spuse de tine candva: „Pașii noștri curg între lumina zâmbetului și lacrimă, între strigătul nașterii și tăcerea morții, între luciu și rugine. Macroscopic și aparent pașii noștri se destramă, dar ei rămân eterni prin cetățile cuvântului rostit și ale celui nerostit” „zidul” tau poarta iernile, poverile, inlantuirea si muzica unui tinut indepartat, atat de indepartat incat cu greu se poate aduna sub copertile aceluiasi gand... eu iau cu mine doar muzica:)
pentru textul : Dansul zidului dePaul, după ce un text e făcut public, eventual, pot să-mi permit să "lămuresc" autorul cum mi-aş fi dorit eu să-l scrie... dar nu pe Nichita Stănescu.
"poezia are logica ei, știi doar și de suprarealiști..." - nu orice tip de "poezie".
"în fine, ce îți reproșez (amical) e că nu poți vedea în poezie fotonii plecând..." - se poate. Mi-aş dori mai mult să-i văd venind.
"știm amândoi că orice poezie poate fi interpretată cumva și găsi un sens, după cum știm
la fel de bine că orice afirmație poate fi combătută." - ştim că nu există interpretări bune sau rele, există daor interpretări coerente. Se poate combate orice afirmaţie, sau cel puţin, se poate încerca. De aceea, de obicei, mă feresc de verdicte.
"per că nu sunt înțeles greșit." - de ce ai fi?
amical.
pentru textul : Mai singură... dedreptate, domnule Titarenco, este un soi de prozopoem şi sunt convinsă că dezvoltat, ca o proză, ar fi avut mai mult impact asupra lectorului. însă, dispoziţia mea din acele momente m-a dus către această formă de reprezentare. oricum, nimic nu mă poate împiedica să modific aceste cuvinte înspre perfecţionare. iar voinţa nu-mi lipseşte deloc.
pentru textul : de iubire de timp de zei demă bucur că aţi trecut şi aţi spus. mulţumesc.
eu nu port ranchiuna. au fost acceptate
pentru textul : despre dragoste numai de bine deerată * a se citi - "măcar o sugestie" Madim
pentru textul : issey miyake deDegeaba, nu mă pot astâmpăra...sper să nu devin iritantă, însă: Cred că Aristotel nu spunea că substanța (pe care o încadra, dacă nu mă înșel, printre "lucrurile necompuse") nu poate fi cunoscută, ci că nu poate fi cunoscută prin intermediul "gândirii compuse". El afirma însă existența unei cunoașteri - să-i spun apriorice? să-i spun transcedentale? mai bine îl citez: “Dar când e vorba de lucruri necompuse, ce înseamnă ființa și neființa,ce înseamnă adevăr și neadevăr? ci adevărul înseamnă să distingi ceea ce cauți și să exprimi acest lucru, și trebuie să știm că a afirma și a enunța nu e același lucru, iar a ignora înseamnă să nu nimerești adevărul. “ și “Pentru astfel de lucruri adevărul constă numai în a le concepe cu mintea;cu privire la ele nu există nici adevăr, nici înșelare, ci doar ignoranța, dar o ignoranță ce nu seamănă cu orbirea, căci în acest caz ar însemna să nu ai deloc însușirea de a gândi.“ Logică aristotelică mi se pare,astfel, una realistă, care nu-și propune să treacă dincolo de pătura Existenței ( unde "existent” este considerat în accepțiunea formei de manifestare ce nu are în ea însăși rațiunea sa suficientă) acceptând că la Transcendent nu poate ajunge decât pe drumul intuiției intelectuale. Pentru că, la acest nivel, nici nu mai poate fi vorba de "terț exclus"! Deci, substanța poate fi cunoscută și putem afirma despre ea că ..., însă nu pe calea raționalului. Ea este peste măsura instrumentelor raționale de care dispunem sau, cum spune F. Brentano, pe marginea Metafizicii lui Aristotel, "Noi nu posedăm nicio ideea a divinității care să fie completă într-un asemenea mod în simplitatea ei încât să corespundă substanței divine. (...) Din natura nemijlocit sesizată a finite necesare prin sine ar putea fi dedusă nemijlocit existența ei” . - ultima frază constituind, în opinia lui Bretano, argumentul ontologic. (Cu mențiunea că nu sunt de acord cu formularea "existența ființei necesare", din motivele înscrise în paranteza de mai sus.)
pentru textul : (2)Cȃte ceva despre Cantor, Aristotel și Dan Puric. Azi, Aristotel (doar ca pre-text) desi inlocuieste si jedegetele alea sau ce-s ele cu degetele
pentru textul : Umbra. denoaptea trecuta i-am dat trista veste si lui Carmen Visalon. s-a necajit. nici ea nu stia nimic despre trecerea Luanei in nefiinta. si Carmen o admira pe Luana pentru talent, entuziasm si generozitate. ar trebui facut ceva cu prozele sale. ar fi mare pacat sa se piarda sau sa nu fie suficent cunoscute. am preluat linkul si il voi populariza, oricum. sunt si scriitori cu adevarat talentati, precum Luana, care nu se iau in serios cu adevarat, ca scriitori, iar opera lor nu este pe deplin receptata si accesata. mi se pare total nedrept ca numele unor astfel de oameni care au ceva de spus in lumea cainoasa a literaturii sa se piarda in aceast ocean de lansari editoriale glasate cu nimicuri care umplu librariile pana la refuz.
si din partea lui Carmen condoleante tuturor prietenilor Luanei
pentru textul : Povestea virtuală a târfelor mele vesel-triste şi romantic-melancolico-amare – N-am crezut niciodată că voi scrie: “În amintirea Luanei Zosmer (Hanny)” , dar uite că, din nefericire, se întâmplă. dedaca putem ajuta cu altceva in afara preluarii linkului, te rog apeleaza cu incredere. adresa mea de mail este pe site.
Ghilimelele sunt la afirmația ta transcrisă cu verbul la afirmativ. :) Ipoteza nulă scrisă ca ipoteză alternativă. Însemnările sunt proiecții și cred că, mai degrabă, așa decât regăsiri, asemănări. Poate la secțiunea "Interactiv" să "explicăm" poeziile?
pentru textul : coase-mi buzele pleoapele nările de... ca să nu o mai lungim, Bianca, Dror mi-e prieten. Hermeneia poate sta liniștită . Vrei și tu un fax al prieteniei noatre?:)
pentru textul : Ciocolată cu lapte și glosar dePârvan a fost mai poet decat trebuia atunci cand a "tradus" kapnobatai asa cum spui tu. De fapt corect este "umblatorii prin fum". Frumos poem Marina.
pentru textul : călătorii spre Topalu deTrinity, ai văzut cu ochii minții, la anul va fi Virtualia XI sau cine știe când. Te invităm să participi și ținem legătura. Vezi și aici pe site, și pe blog: http://virtualia.wordpress.com/
pentru textul : Virtualia Zece dehabar nu am cine este mătaseman. și nici ce sînt „mătaseri” prin românia. despre poem, cred că e al momentului. și cred că este și bine. la urma urmei probabil că nu ai monopol pe aprecierea momentului, nu?
pentru textul : nebunul se crede poet deIonuț Caragea eu am zis să fiu politicos și să nu spun lucrurilor pe nume; dacă nu poți sesiza de unul singur anumite aspecte, am să mai pierd puțin timp și am să îți spun ce și cum; spui tu: "mai Vasile, de ce te chinui sa pui rima intotdeauna la sfarsitul versului"; ia, să vezi câte erori de comunicare poți face într-o amărâtă de propoziție: a) în primul rând, dacă tot folosești semne de punctuație în comunicarea scrisă, ai probleme cu vocativul; b) "întotdeauna" ăsta al tău nu prea sesizează că există două cazuri în poezie în care rima împerecheată este alternată cu rima intercalată (vezi s3 și s4, dacă nu le găsești, revino, am să îți arăt cu degetul); și, da, ai dreptate, poate că nu m-am născut Eminescu, dar, sincer, la halul în care scrii, comentezi și îți etalezi deficiențele, nu ai nici o șansă să te includ printre idolii mei poetici; am înțeles, nu îți place cum scriu, du-te, domnule, și citește unde îți place, dar nu pretinde să modific textele mele după chipul și asmeănarea domniei tale; știi de ce? pentru că sunt ale mele și nu îmi aduc aminte când ți-am cerut ție să modifici un text după cum îl gândesc eu. nu, nu m-am născut Eminescu, dar eu îmi văd lungul nasului. te rog frumos, dacă nu ai obiecții pertinente, măcar din punctul de vedere al gramaticii, nu mă mai deranja inutil; citește și tu sau scrie ceva.
pentru textul : delirum hristum deCititoarelor mele, cu drag
am retras textul, pentru că m-am speriat și eu, puțin, cu voi:)
deocamdată nu pot face alte modificări pe text, așa este el, un mesaj de iubire, de încredere în oameni și în puterea legii noi, de rezistență împotriva lui Shylock orice înfățișare și-ar mai lua el
ai dreptate Ioana, Dansul marmurei nu este încă finisată, mai sunt de recuperat câteva... cioburi.
Vă mulțumesc și vă mai aștept
pentru textul : Tălmaciul demersi ialin. tu iti schimbi pseudonimul literar in fiece zi sau este typos? o sa incerc.
pentru textul : strâmtori deSplendid, vreau să vin și eu, am auzit atâtea despre Virtualia... inclusiv că acum câțiva ani a venit chiar și Virgil de peste mări și țări la lansarea volumului său Mirabile Dictu. Deci la mine din țara lui Baudelaire ar trebui să fie mai simplu...
pentru textul : Virtualia 13 - ediţia ta norocoasă deCu drag voi veni,
Margas
Domnule Constantin FROSIN,
pentru textul : Cine sapă groapa altuia… Tudor Cristea se cheamă ! decred că este deontologic ca înainte să vă lansați în polemici (și eventual atacuri) pe paginile Hermeneia, să vă completați profilul personal și eventual fotografia. Altfel, „scăparea” aceasta poate fin interpretată altfel.
Marian, ai avut dreptate. recitind poemul l-am schimbat între prima si ultima strofă. si... te iau in serios, deoarece pentru mine fiecare parere este binevenita si contează. iti multumesc si te mai astept la fel de obiectiv. mircea.
pentru textul : Existând în definitiv deam adresat o întrebare pentru că dintotdeauna pentru mine contează și a contat părerea Adrianei.
pentru textul : canal indisponibil deeste util pentru autor să știe pe ce să insiste... deci Adriana, te rog, detaliază un pic când ai timp!
un pic cizelata si e ok
pentru textul : Sarcofagul miresei deDialogăm și asta e bine. Dar să nu mai vorbim despre textul meu sub cel al Profetului. Totuși, trebuie să menționez faptul că el este extras din cel de-al treilea volum al meu, "Tablou cotidian", din 1983. Ceea ce poate explica eventualele elemente transferate (ca s-o luăm în glumă) de la mine la optzeciști. Întrucât ei le-au impus ca atare, s-a ajuns că se creadă că eu (și alți câțiva, aflați în situația mea) i-am imitat pe ei. Așa s-a întâmplat, în celălalt veac, al XIX-lea, și cu Samson Bodnărescu, care scria foarte eminescian înaintea lui Eminescu (v. cele două texte pe care i le citează Maiorescu în "Cercetarea critică..."), ajungând să se transforme din imitat în imitator. Singura diferență ar fi că Eminescu avea geniu, iar optzeciștii au avut număr (și un mentor care i-a propulsat, lăsându-i, însă, de curând, în istoria sa literară, să-i cam scape din brațe). Ne mai citim, mai vorbim. Cu simpatie, Tudor
pentru textul : Scrisoare deEla, multumesc de trecerea ta pe la mine si de comentariul lasat aici. Am modificat si acel "adastat si nespus de" si sper ca acum sa fie mai bine. :)
pentru textul : deja vu ecliptic debănuiești greșit gîndind prea mult la legea gravitației și nu la metaforă. poate ne explici și ce polaritate au ca să se atragă.
pentru textul : punctus interrogativus deîmi place destul de mult titlul, iar din el mai ales sintagma , dor semantic ... am nostalgia romanului lui eco, insula din ziua de ieri... mă deranjează însă acel eviscerat , nu e deloc poetic verbul... dar asta nu e vina lui. apreciez lehamitea prezentă aici și cred că poate fi îmbunătățit tot poemul (înlăturând retorismul, unele verbe, substantive, tropii... știi ceva, de fapt vreau să spun că merită rescris poemul păstrând titlul)
pentru textul : Insula unui dor semantic dema amuzi draga mea Alina. Nu din cauza asta nu mai esti editor pe hermeneia.com. Eu ti-am insirat atunci cind am vorbit trei motive. Nici unul din ele nu a fost acesta. Eu am fost suficient de amabil ca sa ti le prezint. As aprecia daca ai fi si tu macar sincera. Atit.
pentru textul : analiza manifestului boierismului dePagini