Da, nu are verbe :) constat şi eu acum, după comentul Mihaelei şi înţeleg subtitlul.
Predilecţia mea pentru stilul nipon m-a ajutat de data asta să ,,văd" imaginile, să le simt. Nu are verbe şi totuşi e atâta dinamism aici...poate dibăcia obiectivului ,,camerei video" care face diverse ,,stop cadru" pe...poezie :) M-a uimit textul şi tehnica lui...Felicitări!
tu ai facut multe intru "pomenirea" mea, si-ti multumesc mult mult. esti un om deosebit. "pacat" ca esti luat si sunt luata, intr-o alta viata iti voi fi veverita fidela. deocamdata iti fac cadou un sac de pufarine (imaginar)
silvia, otilia, adriana, catalina - debutul e o etapa, dar oamenii care te sustin si cred in tine raman/conteaza
Virgil, mai întâi vreau să-ți mulțumesc pentru comentariul foarte întins care dovedește că te-ai aplecat cu toată puterea ta critică asupra lui, creându-ți volens nolens o emoție estetică fie și ea negativă. Remarc că ți-ai expus o întregă ars poetica și ai întocmit un îndrumător ad-hoc despre cum se scrie un poem bun.Mai observ - acest lucru îl faci constant în comentarii- că atunci când nu întelegi niște metafore, versuri sau idei exprimate dai sentința că nu-ți place. Virgil, când a apărut dadaismul de exemplu, era cât pe-aci să iasă lupte de stradă și acum este un curent literar onorabil. Este ciudat, vorba ta,că pui semnul egal între a cunoaște și a place.Mie îmi place Dali deși nu-l înțeleg mereu, de exemplu.Aici ai o problemă de receptare după părerea mea. Sunt totuși mulțumit că în noianul de locuri comune ai găsit câteva versuri de luat în seamă. Cu stimă, te mai aștept să polemizăm, cu ochii larg deschiși
dintre "arborii zburatori ai copilariei" (superba metafora), dezradacinati clipelor benigne, cauti transfuziile albastre menite sa insufleteasca paleta trecutului. lucrurile, amintirile au o energie aleatorie, aproape maladiva. si in aceasta vrie a sentimentelor, totul se surpa, nu-si regaseste coordonatele constante. pentru ca acolo este "atunci cind moare tata", locul in care devii barbat, matur, fara sa vrei. nostalgia devine borna universului rasucita in fiecare, pina la disperare...
of, solomoane! tu stii ce greu mai e sa corectezi un text de care ai trecut deja:) as fi scris frumos, in loc de fain, ca sa priceapa tot romanu. dupa aia, am zis ca daca las "ce fine", or pricepe si englezofoniifili si ma internationalizeaza:) clar ca tre schimbat ceva si se va intampla curand. Multam de cele scrise!
Short stories nu depășesc în general 10000 de semne, au o anume constituție în care centrele de interes și greutate de fapt se găsesc în final (acolo unde eu vorbeam de "poantă" dar nu în sens peiorativ), ca de exemplu la Ray Bradbury sau Fredric Brown. Bineînțeles că textul tău nu e sf dar dau ca exemplu acest gen convinsă fiind că multora dintre cititori le-a trecut mai degrabă texte de astea prin mână. Deși cel mai scurt text (short short stories) despre care nu mai știu dacă depășea 10 rânduri, a fost unul cu o invazie a extratereștrilor care însă nu au suportat atmosfera terriană: aterizaseră pe lamă de cuțit ce toca ceapă... Genul acesta de flash fiction nu este abandonat la ora actuală, nu poate fi numit demodat, s-a practicat și se mai practică încă de pe vremea când nu se știa (și se țineau intense dezbateri) dacă genul sf e meanstream sau nu ("prietenii știu de ce" spun asta) cel puțin în cenaclurile studențești din tinerețea lui Cristian Tudor Popescu (cel care multă vreme nu recunoștea că mediul sf a fost cel în care a debutat literar, cred eu că doar din snobism). Poate voi avea timp să prezint într-o zi un autor interesant de gen de la noi, extrem de talentat și mai ales apreciat, dar asta e altă poveste... Să revenim la textul tău! Finalul "maturizat" prin așa-zisa "poantă" (se poate citi cheia întregului text), se găsește în rândurile: "Și fotografia: jumătate din el în fața unei ceainării din Oxford, el privind undeva în dreapta; o încadrare ciudată, el și copertina roz bonbon pe care scrie „Little secrets”, în albastru aprins, te inundă culorile privind fotografia asta, știu bine că e făcută de o femeie, totul e perfect rotund, totul e perfect rotund știe bine și el, o știu și eu. Când primești fotografia cuiva te întrebi cine a făcut-o, altfel n-ai nici o șansă să deosebești subiectul. Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea. Plouă în București, iar in Oxford e soare; cineva mă prinde într-un fir nevăzut de umbră, cu mâini umede și cu obraji de ceară. Dați-mi un labirint." Pentru că întreaga ta goană prin ploaia orașului (ploaia fiind o metaforă interesantă), o goană protejată de altfel, în taxi, tipică structurii tale ("Sunt prea rațională. Mă bazez mai mult pe statistici"), din care remarci detașată existența celorlalți, precum și disperarea cronicizată de a nu avea umbrela proprie (asta e o altă metaforă frumoasă) se cristalizează într-o propoziție clară: "Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea." Mi-ar place să îți pot citi și texte de gen evitând persoana I singular și atunci sigur stilul confesiv (gen pagină de jurnal de care te-am "acuzat") ar dispare. Mai mult, având în vedere feeling-ul tău pentru engleză, mi-ar mai place să traduci propriile tale texte în engleză și să le oferi chiar magazinelor de gen (de ex. "SmokeLong Quarterly). Mai am răbdare și încredere. PS Nu m-ai păcălit în ceea ce privește Vatra și Labirintul, mă alintam și eu imaginându-mi un traseu concret, comun la amândouă, tocmai să nu dau verdictul de sf textului pentru că nu e cazul.
well, I don't know... îmi pare puțin cam „romanțată” chestia asta cu „moartea ironiei” după 9/11. de unde sînt eu 9/11 se mai vede doar ca istorie. iar ironia it's live and well. și abia a început anul electoral. fă un check pe „Comedy Central” sau urmărește în fiecare seară pe Jon Stewart și n-o să ți se pară că a murit ironia. iar despre „nostalgie”, tot de aici de la mine îți pot spune că americanii au orice vocație numai pe cea a nostalgiei nu o au. și să fiu sincer, nici că mă deranjează. sînt românii destul de „mioritici” ca să nu mai am nevoie și de alte pesimisme.
Zicerile populare au farmecul și tîlcul lor și definesc prin cuvinte simple o gamă largă de stări. Resping afirmația autorului – „incertul neaceeasi sau umbrele sau palimpsest iti sugereaza ideea de maciuci”, firea mea nu e predispusă la astfel de asocieri. Cu siguranță Virgil Titarenco a înțeles, însă abordînd o manieră aparent ludică, caută interpretări de alcov. Avînd în vizor versurile din comentariul meu anterior, schimb registrul folcloric cu unul pretențios, iată - redundanță! Chiar dacă se abat de la regulament, aprecierile autorului mă onorează. Mulțumesc, Onoare muncii!
Multumesc de raspunsul tau Vladimir si de confirmarea ca, asa cum spun unii prin media "premiile mele chiar se dau" :-) Tocmai am ticluit un nou concurs (de asemenea cu premiu) pe care sper sa-l pot definitiva diseara (de fapt, mai la noapte). Ideea insa este ca as dori macar un semn din partea Consiliului Hermeneia ca e ok sa continui seria acestor concursuri poetice, eventual chiar aici, in subsolul acestui text, ca sa nu inteleaga cineva altceva decat ca imi doresc sa rasplatesc, in masura posibilitatilor mele, talentul si lectura adevarata. Andu.
tot nu inteleg de unde si pina unde a ajuns bobadil la concluzia ca eu nu imi amintesc "numele corect al unui om care [ți]mi-a fost editor pe site". cu adevarat, ce bine ca nu se sterg comentariile pe hermeneia.
iar despre text am spus. iar despre ce s-a intimplat scrie in text. ma amuza bobadil cu nevoia asta a lui de a ma vedea pe mine ca devin numai lacrimi si muci cind apare cite o tragedie in romania. de fapt cam asta este cu multi romani ca el. lacrimi si muci. si dupa zece minute bere, seminte si bascalie. si bineinteles convingerea ca ei, romanii adevarati, romanii care "au ramas acolo la vatra tarii" au patent si trade mark, si copyright, si monopol pe suferinta, simtiri profunde, lacrimi adevarate si intelegerea suferintei nationale, internationale si eventual universale. parca ii vad la doi ani dupa ce cistiga geoana sau miticii lui iliescu cum incep sa ii injure si sa ii blasteme ca si pe basescu. ca la urma urmei ce ventilare mai buna au ei decit sa arunce vina pe "ai de sus" ori de cite ori nu e suficienta piine sau circ. ... sau bere, ma rog, fiecare cu piinea lui. si cu tresele patrihotice de presedinte de detasament. hai la lupta cea mare...
Ariana - de aceste dovezi de solidaritate ai nevoie deseori. Cel puțin unul ca mine care, în situația unei posibile constatări a cuvântului rostit în gol, nu-mi mai găsesc resurse suficiente de a-mi duce munca la bun sfârșit. E bine că ai acceptat, măcar odată, să ieși la lumină și îți mulțumesc pentru apreciere. Să dea Dumnezeu să avem puterea să mergem încă multă vreme pe trasee comune.
din toate fotografiile postate la început e greu să alegi doar una și te înțeleg perfect. mie de exemplu mi se părea mai expresivă alta. dar ai o fată frumoasă, cu cei mai frumoși ochi din lume. să te bucuri de ea! cred că ar trebui realizată mai repede secțiunea fotografică.
... mi-a plăcut poezia. Sunt câteva imagini care m-au impresionat în mod deosebit, imaginea zilelor cu parfum nostalgic de care nu are nimeni curajul să se atingă, nu chiar perfecte, dar imuabile. Apoi gândurile, cumva prizoniere în încăpere, lipite de tavan - o limită mai presus de care încă nu se pot înălţa şi oarecum 'ale nimănui', având acum o existenţă proprie, pentru că nimeni nu şi le mai adjudecă. O lipsă de intrări sau ieşiri - voită de protagonişti, de aceste gânduri acum autonome sau chiar de cititorul care locuieşte acest poem din când în când. Şi fizicul care uneori nu îţi mai aparţine, alteori chiar te trădează.
Totuşi, termenul de 'duşmani' mi s-a părut un pic dintr-un alt registru, dar poate chiar asta a fost şi ideea.
Foarte interesantă ideea cu "opera de unică folosință ". Ar merita un întreg colocviu pe tema asta. Ai înțeles, desigur, unde bate textul. Nu-mi place și nu mă pricep la stilul "butonat", ideea cred că iese și din ciocnirae stilurilor, fără trivialitate. De fapt, am încercat doar să epicizez niște idei care ar ar suna insuportabil de didactic. Mulțumesc pentru înțelerea textului.
Suculentă această re-memorare a dialogurilor de prin subsolurile textelor de pe H... am citit și eu și la unele nu mi-am putut opri uimirea 'wow, chiar am zis asta'.
Oricum ar fi trebuie să recunosc că în tentativa mea de a explora limitele de suportabilitate ale oamenilor (și practic acest gen de sado-masochism și asupra mea mereu) cred ca am mers cam departe cu tine Gorune.
Tot ce sper este că nu te-ai transformat într-unul dintre aceia care îmi poartă pică, pentru că asta te-ar atribui plebeilor care sunt foarte mulți, ceva de tipul acelui faimos restaurant din Paris care are afișat la intrare următorul text 'vă rugăm să fiți originali, nu furați argintăria!'
În rest ce să zic Gorune, sunt un mojic, recunosc.
Dar sunt încă viu, ceea ce constat cu plăcere și în ceea ce te privește și față de cele subliniate de tine anterior sunt în plus și invidios.
Mai rău se poate oare?
Hm..., bine, vă răspund, sunt în perioada de reflux, cam așa funcționează la mine. Poezia deocamdată mă ocolește și cred că bine face, și încă mă documentez pentru o proză de anvergură, unde nici nu sunt sigur asupra unor meandre epice și mai ales din ce perspectivă să le pun pe hârtie. Tocmai am observat că se face aproape un an de când am postat o avanpremieră (http://www.hermeneia.com/content/campiile_albastre_de_sub_orizont_i), a evoluat mult la nivel conceptual și sper ca acumulările să răbufnească în curând. Chiar n-am nimic nou, dar mulțumesc de-ntrebare, mi-ați mai dat un ghiont.
Știți cum? Saluki-ul stă retras deoparte, și privește distant, aparent dezinteresat. Dar când își dă drumul, nu-l mai prinde nimeni. Cam așa și eu.
vremurile sunt rascolite de o mana puternica desi nevazuta. n-ati citit ce scrie in Isaia?
"Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip... Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie şi deşertăciune.
Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?
Nu ştiţi? N-aţi auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-aţi gândit niciodată la întemeierea pământului?
El stă deasupra cercului pământului, şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă subţire, şi le lăţeşte ca un cort...
El preface într-o nimica pe voievozi, şi face o nimica din judecătorii pământului. De abia sunt sădiţi, de abia sunt semănaţi, de abia li s-a înrădăcinat tulpina în pământ: şi El suflă peste ei, de se usucă şi un vârtej îi ia ca pe nişte paie..." Isaia 40:15-24
istoria are un mers, un curs al ei, cu imperii care se ridica si cad, cu oameni care se cred mari dar sunt mici, iar noi suntem in cea mai adanca nesiguranta si pieire fara de El. asta este!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Da, nu are verbe :) constat şi eu acum, după comentul Mihaelei şi înţeleg subtitlul.
pentru textul : De-a singurul dePredilecţia mea pentru stilul nipon m-a ajutat de data asta să ,,văd" imaginile, să le simt. Nu are verbe şi totuşi e atâta dinamism aici...poate dibăcia obiectivului ,,camerei video" care face diverse ,,stop cadru" pe...poezie :) M-a uimit textul şi tehnica lui...Felicitări!
tu ai facut multe intru "pomenirea" mea, si-ti multumesc mult mult. esti un om deosebit. "pacat" ca esti luat si sunt luata, intr-o alta viata iti voi fi veverita fidela. deocamdata iti fac cadou un sac de pufarine (imaginar)
silvia, otilia, adriana, catalina - debutul e o etapa, dar oamenii care te sustin si cred in tine raman/conteaza
pentru textul : Raluca Blezniuc - "imnul cioZvârtei" deVirgil, mai întâi vreau să-ți mulțumesc pentru comentariul foarte întins care dovedește că te-ai aplecat cu toată puterea ta critică asupra lui, creându-ți volens nolens o emoție estetică fie și ea negativă. Remarc că ți-ai expus o întregă ars poetica și ai întocmit un îndrumător ad-hoc despre cum se scrie un poem bun.Mai observ - acest lucru îl faci constant în comentarii- că atunci când nu întelegi niște metafore, versuri sau idei exprimate dai sentința că nu-ți place. Virgil, când a apărut dadaismul de exemplu, era cât pe-aci să iasă lupte de stradă și acum este un curent literar onorabil. Este ciudat, vorba ta,că pui semnul egal între a cunoaște și a place.Mie îmi place Dali deși nu-l înțeleg mereu, de exemplu.Aici ai o problemă de receptare după părerea mea. Sunt totuși mulțumit că în noianul de locuri comune ai găsit câteva versuri de luat în seamă. Cu stimă, te mai aștept să polemizăm, cu ochii larg deschiși
pentru textul : imposibilitatea de a descrie inevitabilul iubirii dedintre "arborii zburatori ai copilariei" (superba metafora), dezradacinati clipelor benigne, cauti transfuziile albastre menite sa insufleteasca paleta trecutului. lucrurile, amintirile au o energie aleatorie, aproape maladiva. si in aceasta vrie a sentimentelor, totul se surpa, nu-si regaseste coordonatele constante. pentru ca acolo este "atunci cind moare tata", locul in care devii barbat, matur, fara sa vrei. nostalgia devine borna universului rasucita in fiecare, pina la disperare...
pentru textul : uneori e ca atunci cînd moare tata deSucces, Hermeneia! Succes tuturor participantilor!
pentru textul : Concursul de Poezie „Astenie de primăvară - Hermeneia 2014” denu numai că mi-a plăcut, dar m-a și convins! las o peniță.
pentru textul : en garde deof, solomoane! tu stii ce greu mai e sa corectezi un text de care ai trecut deja:) as fi scris frumos, in loc de fain, ca sa priceapa tot romanu. dupa aia, am zis ca daca las "ce fine", or pricepe si englezofoniifili si ma internationalizeaza:) clar ca tre schimbat ceva si se va intampla curand. Multam de cele scrise!
pentru textul : alee deMi-a placut acest poem in proza. Are o resemnare cumva pozitiva in el, o liniste regasita. E frumos.
pentru textul : incognito deImpresionantă graţia gigantică a făpturilor tehno-fantastice.
pentru textul : punctul pe i dedubla eroare de calcul, dragul meu virgil: 1. in Romania e pranz acuma 2. textul tau provoaca regrete post-lectura, nicidecum ofuscaieli.
pentru textul : caut femeie deShort stories nu depășesc în general 10000 de semne, au o anume constituție în care centrele de interes și greutate de fapt se găsesc în final (acolo unde eu vorbeam de "poantă" dar nu în sens peiorativ), ca de exemplu la Ray Bradbury sau Fredric Brown. Bineînțeles că textul tău nu e sf dar dau ca exemplu acest gen convinsă fiind că multora dintre cititori le-a trecut mai degrabă texte de astea prin mână. Deși cel mai scurt text (short short stories) despre care nu mai știu dacă depășea 10 rânduri, a fost unul cu o invazie a extratereștrilor care însă nu au suportat atmosfera terriană: aterizaseră pe lamă de cuțit ce toca ceapă... Genul acesta de flash fiction nu este abandonat la ora actuală, nu poate fi numit demodat, s-a practicat și se mai practică încă de pe vremea când nu se știa (și se țineau intense dezbateri) dacă genul sf e meanstream sau nu ("prietenii știu de ce" spun asta) cel puțin în cenaclurile studențești din tinerețea lui Cristian Tudor Popescu (cel care multă vreme nu recunoștea că mediul sf a fost cel în care a debutat literar, cred eu că doar din snobism). Poate voi avea timp să prezint într-o zi un autor interesant de gen de la noi, extrem de talentat și mai ales apreciat, dar asta e altă poveste... Să revenim la textul tău! Finalul "maturizat" prin așa-zisa "poantă" (se poate citi cheia întregului text), se găsește în rândurile: "Și fotografia: jumătate din el în fața unei ceainării din Oxford, el privind undeva în dreapta; o încadrare ciudată, el și copertina roz bonbon pe care scrie „Little secrets”, în albastru aprins, te inundă culorile privind fotografia asta, știu bine că e făcută de o femeie, totul e perfect rotund, totul e perfect rotund știe bine și el, o știu și eu. Când primești fotografia cuiva te întrebi cine a făcut-o, altfel n-ai nici o șansă să deosebești subiectul. Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea. Plouă în București, iar in Oxford e soare; cineva mă prinde într-un fir nevăzut de umbră, cu mâini umede și cu obraji de ceară. Dați-mi un labirint." Pentru că întreaga ta goană prin ploaia orașului (ploaia fiind o metaforă interesantă), o goană protejată de altfel, în taxi, tipică structurii tale ("Sunt prea rațională. Mă bazez mai mult pe statistici"), din care remarci detașată existența celorlalți, precum și disperarea cronicizată de a nu avea umbrela proprie (asta e o altă metaforă frumoasă) se cristalizează într-o propoziție clară: "Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea." Mi-ar place să îți pot citi și texte de gen evitând persoana I singular și atunci sigur stilul confesiv (gen pagină de jurnal de care te-am "acuzat") ar dispare. Mai mult, având în vedere feeling-ul tău pentru engleză, mi-ar mai place să traduci propriile tale texte în engleză și să le oferi chiar magazinelor de gen (de ex. "SmokeLong Quarterly). Mai am răbdare și încredere. PS Nu m-ai păcălit în ceea ce privește Vatra și Labirintul, mă alintam și eu imaginându-mi un traseu concret, comun la amândouă, tocmai să nu dau verdictul de sf textului pentru că nu e cazul.
pentru textul : Labirint de ceară dewell, I don't know... îmi pare puțin cam „romanțată” chestia asta cu „moartea ironiei” după 9/11. de unde sînt eu 9/11 se mai vede doar ca istorie. iar ironia it's live and well. și abia a început anul electoral. fă un check pe „Comedy Central” sau urmărește în fiecare seară pe Jon Stewart și n-o să ți se pară că a murit ironia. iar despre „nostalgie”, tot de aici de la mine îți pot spune că americanii au orice vocație numai pe cea a nostalgiei nu o au. și să fiu sincer, nici că mă deranjează. sînt românii destul de „mioritici” ca să nu mai am nevoie și de alte pesimisme.
pentru textul : Postmodern: Ironia a murit! Trăiască Nostalgia?! deZicerile populare au farmecul și tîlcul lor și definesc prin cuvinte simple o gamă largă de stări. Resping afirmația autorului – „incertul neaceeasi sau umbrele sau palimpsest iti sugereaza ideea de maciuci”, firea mea nu e predispusă la astfel de asocieri. Cu siguranță Virgil Titarenco a înțeles, însă abordînd o manieră aparent ludică, caută interpretări de alcov. Avînd în vizor versurile din comentariul meu anterior, schimb registrul folcloric cu unul pretențios, iată - redundanță! Chiar dacă se abat de la regulament, aprecierile autorului mă onorează. Mulțumesc, Onoare muncii!
pentru textul : mate blues deMultumesc de raspunsul tau Vladimir si de confirmarea ca, asa cum spun unii prin media "premiile mele chiar se dau" :-) Tocmai am ticluit un nou concurs (de asemenea cu premiu) pe care sper sa-l pot definitiva diseara (de fapt, mai la noapte). Ideea insa este ca as dori macar un semn din partea Consiliului Hermeneia ca e ok sa continui seria acestor concursuri poetice, eventual chiar aici, in subsolul acestui text, ca sa nu inteleaga cineva altceva decat ca imi doresc sa rasplatesc, in masura posibilitatilor mele, talentul si lectura adevarata. Andu.
pentru textul : poezia mea de azi de"cimitirul cu ulucă nouă
pentru textul : Potpuriu deși frumos mirositoare
a moarte..."
tot nu inteleg de unde si pina unde a ajuns bobadil la concluzia ca eu nu imi amintesc "numele corect al unui om care [ți]mi-a fost editor pe site". cu adevarat, ce bine ca nu se sterg comentariile pe hermeneia.
pentru textul : despre inundaţii. altfel deiar despre text am spus. iar despre ce s-a intimplat scrie in text. ma amuza bobadil cu nevoia asta a lui de a ma vedea pe mine ca devin numai lacrimi si muci cind apare cite o tragedie in romania. de fapt cam asta este cu multi romani ca el. lacrimi si muci. si dupa zece minute bere, seminte si bascalie. si bineinteles convingerea ca ei, romanii adevarati, romanii care "au ramas acolo la vatra tarii" au patent si trade mark, si copyright, si monopol pe suferinta, simtiri profunde, lacrimi adevarate si intelegerea suferintei nationale, internationale si eventual universale. parca ii vad la doi ani dupa ce cistiga geoana sau miticii lui iliescu cum incep sa ii injure si sa ii blasteme ca si pe basescu. ca la urma urmei ce ventilare mai buna au ei decit sa arunce vina pe "ai de sus" ori de cite ori nu e suficienta piine sau circ. ... sau bere, ma rog, fiecare cu piinea lui. si cu tresele patrihotice de presedinte de detasament. hai la lupta cea mare...
Ariana - de aceste dovezi de solidaritate ai nevoie deseori. Cel puțin unul ca mine care, în situația unei posibile constatări a cuvântului rostit în gol, nu-mi mai găsesc resurse suficiente de a-mi duce munca la bun sfârșit. E bine că ai acceptat, măcar odată, să ieși la lumină și îți mulțumesc pentru apreciere. Să dea Dumnezeu să avem puterea să mergem încă multă vreme pe trasee comune.
pentru textul : Lansare carte - SONETE 2 de Adrian Munteanu dealma am corectat, multumesc , cum vezi tot , Argus.
pentru textul : Viața ca un corb cu aripi frânte dewhat about the body? sau te pomenesti ca esti si tu neoplatoniciana...
pentru textul : Virgil Titarenco - “Mirabile dictu” - Editura Grinta, Cluj, 2007 defilmultetul acesta ar trebui sa aibe si sunet?
pentru textul : Festivalul concurs de Teatru Brăila dePoezie cu alei, nori, ploaie, pomi, dor, zvicnet, obsesiv. Nu-i rau spus "mătasea gîndurilor". Astept insa altceva, o provocare poetica, un suflu nu neaparat nou, ci ascendent.
pentru textul : plagă a primăverii deerata: mi se par artificiale
pentru textul : psalm dedin toate fotografiile postate la început e greu să alegi doar una și te înțeleg perfect. mie de exemplu mi se părea mai expresivă alta. dar ai o fată frumoasă, cu cei mai frumoși ochi din lume. să te bucuri de ea! cred că ar trebui realizată mai repede secțiunea fotografică.
pentru textul : my Mary de... mi-a plăcut poezia. Sunt câteva imagini care m-au impresionat în mod deosebit, imaginea zilelor cu parfum nostalgic de care nu are nimeni curajul să se atingă, nu chiar perfecte, dar imuabile. Apoi gândurile, cumva prizoniere în încăpere, lipite de tavan - o limită mai presus de care încă nu se pot înălţa şi oarecum 'ale nimănui', având acum o existenţă proprie, pentru că nimeni nu şi le mai adjudecă. O lipsă de intrări sau ieşiri - voită de protagonişti, de aceste gânduri acum autonome sau chiar de cititorul care locuieşte acest poem din când în când. Şi fizicul care uneori nu îţi mai aparţine, alteori chiar te trădează.
Totuşi, termenul de 'duşmani' mi s-a părut un pic dintr-un alt registru, dar poate chiar asta a fost şi ideea.
Numai bine!
pentru textul : confesiune de ianuarie deFoarte interesantă ideea cu "opera de unică folosință ". Ar merita un întreg colocviu pe tema asta. Ai înțeles, desigur, unde bate textul. Nu-mi place și nu mă pricep la stilul "butonat", ideea cred că iese și din ciocnirae stilurilor, fără trivialitate. De fapt, am încercat doar să epicizez niște idei care ar ar suna insuportabil de didactic. Mulțumesc pentru înțelerea textului.
pentru textul : RE dede ce nu apare la remarcate? e un text mult mai bun decât lagăre şi alte belele din lista de remarcate.
pentru textul : îngeri sub cărămizi deSuculentă această re-memorare a dialogurilor de prin subsolurile textelor de pe H... am citit și eu și la unele nu mi-am putut opri uimirea 'wow, chiar am zis asta'.
pentru textul : Schizo în varianta „Personalităţi multiple” – G.M. în dialog de la distanţă, prin com-uri, cu Bobadil deOricum ar fi trebuie să recunosc că în tentativa mea de a explora limitele de suportabilitate ale oamenilor (și practic acest gen de sado-masochism și asupra mea mereu) cred ca am mers cam departe cu tine Gorune.
Tot ce sper este că nu te-ai transformat într-unul dintre aceia care îmi poartă pică, pentru că asta te-ar atribui plebeilor care sunt foarte mulți, ceva de tipul acelui faimos restaurant din Paris care are afișat la intrare următorul text 'vă rugăm să fiți originali, nu furați argintăria!'
În rest ce să zic Gorune, sunt un mojic, recunosc.
Dar sunt încă viu, ceea ce constat cu plăcere și în ceea ce te privește și față de cele subliniate de tine anterior sunt în plus și invidios.
Mai rău se poate oare?
Hm..., bine, vă răspund, sunt în perioada de reflux, cam așa funcționează la mine. Poezia deocamdată mă ocolește și cred că bine face, și încă mă documentez pentru o proză de anvergură, unde nici nu sunt sigur asupra unor meandre epice și mai ales din ce perspectivă să le pun pe hârtie. Tocmai am observat că se face aproape un an de când am postat o avanpremieră (http://www.hermeneia.com/content/campiile_albastre_de_sub_orizont_i), a evoluat mult la nivel conceptual și sper ca acumulările să răbufnească în curând. Chiar n-am nimic nou, dar mulțumesc de-ntrebare, mi-ați mai dat un ghiont.
Știți cum? Saluki-ul stă retras deoparte, și privește distant, aparent dezinteresat. Dar când își dă drumul, nu-l mai prinde nimeni. Cam așa și eu.
pentru textul : Premiile "RefleXos" devremurile sunt rascolite de o mana puternica desi nevazuta. n-ati citit ce scrie in Isaia?
"Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip... Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie şi deşertăciune.
Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?
Nu ştiţi? N-aţi auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-aţi gândit niciodată la întemeierea pământului?
El stă deasupra cercului pământului, şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă subţire, şi le lăţeşte ca un cort...
El preface într-o nimica pe voievozi, şi face o nimica din judecătorii pământului. De abia sunt sădiţi, de abia sunt semănaţi, de abia li s-a înrădăcinat tulpina în pământ: şi El suflă peste ei, de se usucă şi un vârtej îi ia ca pe nişte paie..." Isaia 40:15-24
istoria are un mers, un curs al ei, cu imperii care se ridica si cad, cu oameni care se cred mari dar sunt mici, iar noi suntem in cea mai adanca nesiguranta si pieire fara de El. asta este!
pentru textul : Poveste de demult şi de azi dea fost dată pentru o vreme, Silviu. graniţele ei au devenit poroase, în aşa fel că poetul poate cânta tablouri si picta melodii, cum tu ziceai.
Adrian, o să mă scutur odată de genitivale, odată cînd voi intra şi ieşi din scrumul ars poeticii.
Mariana, m-am gândit la ceea ce ai observat mai sus şi-ţi dau dreptate. am schimbat, când găsesc ceva care să-mi placă teribil iar o să schimb. caut.
Mulţumiri vouă.
pentru textul : din cartea eclesiastului dePagini