sunt cateva cacofonii care tb rezolvate, mai ales intr un text scris in maniera eminesciana, vezi scrisoarea III. asta nu merge. cred ca despre moarte e inuman sa scrii asa, fa-o doar daca vrei sa ne arati fața si grandoarea ei. prin urmare, votez doar tema si ideea textului tau.
catedrala din modena pentru o clipa a devenit scena de teatru.. luciano pavarotti a lasat pana in cele mai mici detalii ,,regia'' acestui ultim concert mut... in fundal, un cor al robilor ...nabuccieni laici si clerici imprejurul unei sunet metamorfozat sub ochii lor in lebada apoi in fum... trioul carerras, pavarotti & domingo a adus laolalta un tenor spint, unul liric si unul dramatic o trinitate sonora impecabila tehnic si timbral...cladita pe scoala de bel canto italiana da, a avut si detractori cum sta bine oricarui demiurg....ca nu stia note? e hilar sa se spuna asta despre un om care a abordat un repertoriu vast epuizand toate rolurile specifice tipului sau de glas, a lasat interpretari de referinta intrand alaturi de marilyn horne si joan suttherland intr/o distributie care a tinut casa inchisa stagiuni intregi la marile teatre ... a impresionat prin acuratete intonationala, prin agilitate vocala intrucat era singurul barbat care putea executa triluri sublime!!!! a fost de o jovialitate extravaganta as putea spune cum doar cei nascuti in italia pot fi, a avut un trup maiestuos si totusi nu i/a incaput sufletul... era nevoie de o astfel de cutie de rezonanta pentru un instrument muzical de exceptie... ascultand inregistrarile lui acum cateva luni si reascultandu/le acum se simte pe pelicula ca a murit... ma uit si mi/e teama sunetul sa nu se deterioreze, fiecare opus in format audio sau video devenind un tablou ...artistul a murit , a murit , a murit... cand isi desfacea batista alba la concertele de caritate imi aduceam aminte de batranii care inodau un ban alb in stergar pentru zilele negre... spirit profund religios, si/a ales o data anume sa plece in ceruri..cu renumita curtoazie specifica italienilor a deschis cortinele cerurilor cu ave maria inchinandu/se Fecioarei pe care atat ortodocsii cat si catolicii o cinstesc in chip deosebit... as vrea sa mai adaug faptul ca a fost un cantaret atat al elitelor muzicale cat si al publicului larg, a dus opera in parc, pe stadion, mai mult a avut colaborari cu interpreti apartinand altor genuri muzicale innobiland prin glasul sau acele clipe dar revenind la opera si/a definit un stil inconfundabil... nu mai era nevoie sa vedem trupul imens era de ajuns sa auzim primul sunet si dadeam sonorul mai tare...ssst, canta pavarotti...
l-am citit dimineata, in graba, ce-i drept, si am ramas cu senzatia de...ceva nou, ceva cunoscut, ceva albastru. Mi-am zis ca trebuie ma intorc la el in liniste. Acum e liniste. Imi place jocul vocilor, crestera lor in intensitate. Femeiea din prima strofa - chemand, jucandu-se, constienta de ea forta fragilitatii ei ("numai vedeți piciorul acesta cald, ca de mânz, cum sună /și-adună cerbii în sângele lui, bărbații în glumă-i sugrumă"), seamana (putin) cu Fata cu sosete de diamat, da, asta era acel deja-vu care m-a urmarit. Pote ca si culorile de fond ale tabloului m-au dus intr-acolo, plus papadiile si... microbuzele. Drept e ca bicicletele sunt mai en vogue... De la "ție, femeie, ah, femeie, cum îți ticăie sânul!" Dorin face o volta si ne arunca intr-o lume a de simbolurilor masculine, usor caricaturizate, doar atat cat sa dea bine, zic eu, mai ales daca stai sa le pui in cumpana cu "provocarea". "iar mie, vai, îmi bubuie tâmpla, îmi crapă ochii când treci, supergrozav, pe retină și scuturi alean, în afară, un balon de săpun, ba un moft, o jivină atunci trec la atac, sunt din nou un roman cu roșu canaf, în sandale sunt dac, dârz, cu bustul uns cu miere și lapte o armată întreagă de romani și de daci, sfâșiindu-se sub surâsul tău veșnic în care se coc evii și sunetul cornului de bizon sub care urlu, da, acum urlu, în lună, ca un lup, s-o sfâșii, cazon," pana aici zambeam...finanul, insa, m-a trezit ca un dus rece. Si nu din pricina tonului grav, ci fiindca mi se pare abrupt in comparatie cu dezinvoltura de pana acum. Iar tu stii sa spui si lucruri grave cu multa, multa dezinvoltura. Drept pentru care mi-am pus penita in buzunar si-mi cer iertare pentru aceasta firava incercare de comentariu literar!
un poem alcatuit din patru și in patru note, laturi, puncte cardinale... care, adunate in ideea de publicitate, incearca sa dea nota unei irealitatii in care traim condusi de programe "educative", sa zic așa... in ceea ce priveste comentariile adaugate de ceilalti... am patit-o si eu!!!!!!!!!!
3. - așa cum spune regulamentul, datele care sînt menite a fi private sînt și vor rămîne private. Inclusiv cele care au fost înscrise pe Hermeneia 1.0
Este vorba de un alt fel de „data protection” la care te referi?
Deocamdată singurele „date personale” depozitate pe Hermeneia 2.0 sînt adresa ta de email, penName-ul, parola și Numele și Prenumele. Fiecare din cele patru pot fi editate de tine. Parola și adresa de email sînt și vor fi păstrate privat.
Deocamdată nu există un cîmp pentru date biografice, motto sau altceva. Dar va apărea.
hai sa raspund si eu: bobadil, poezia nu o vad pentru ca nu este. te asigur ca am citit cu foarte mare atentie asa ca nu mai pretinde tu ca stii ce fac sau nu fac eu. la urma urmei e o chestie de bun simt sa consideri ca daca cineva catadicseste sa comenteze aici, atunci macar si-a facut tema si a citit cu atentie ce urmeaza sa comenteze sau sa critice. deci, ca sa nu existe nici un fel de dubiu pentru tine si pentru ca sa nu te mai trezesti ca vorbesti in numele altuia ( o alta chestiune de bun simt), am intrebat ce am intrebat pentru ca in acest text poezia nu exista, nici macar ca estetica a uritului. desi am sperat sa gasesca asta. dar e doar o abureala de cuvinte aruncate asa la o frustrare de dupa amiaza sau la o indigestie. aceasta este parerea mea. skylander, aici ai spus adevarul, ai dat drumul la ceva ca sa nu te (ab)tii. ei bine nu toate lucrurile la care dam drumul sint poezie. probabil era vremea sa stii deja chestia asta de vreme ce esti autor pe hermeneia. la unii novici la mai acceptam brambureli pentru ca asta e, oamenii mai incearca, dar de la autori avem pretentii.
Mi se întâmplă foarte rar spre deloc să citesc un vers, două... pe care să-mi doresc să le fi scris eu. Acesta "ca pungile foșnite în vânt sunt zilele fără tine" este unul dintre ele. Mă-ncearcă o invidie frumoasă.
simt ca e ceva care nu v-a placut in textul asta si urmeaza sa-mi spuneti, pentru ca eu sa ma gandesc la ce spuneti si, eventual, sa schimb...! sau il astept pe cailean sa se intoarca de la go...?
Mariana, se vede din depărtare sufletul tău. Și aici nu sunt cu mănuși de catifea (ca să respectăm zicala istorică). La fel ca și la Cristina, simt nevoia să felicit redarea proaspătă, frumoasă, a evenimentului. O seară minunată și gânduri luminoase!
Întrebare offtopic: scrie pe button "Acordă o peniță de aur" Să înțeleg că Hermeneia are și alt fel de penițe, de bronz, de argint? Am nevoie de un nivel special ca să pot da penițe de platină?
Eu cred că poezia aceasta spune multe, și tocmai aici constă farmecul ei: lasă fiecare cititor să "vină" cu un sens, cu o percepție nouă. Eu am perceput-o ca pe un amestec ură-iubire, pentru că "geamăna" reală a fost uitată, scoasă aproape cu forța din inimă, pentru ca acolo să locuiască cealaltă. Celălalt eu, un fel de devenire - al ființei... care ar fi trebuit să fie iubite. La urma urmelor, e nevoie de la fel de multă energie să urăști, ca și pentru a iubi. Spun unii.
Poezia totuși, după cum afirma și P.Valery, nu e un accident al substanței proză... Merită această "lirică", mai pertinent, să fie înscrisă în pasaje romanești. Dar cum azi accidentele sunt la modă în artă, generând plăgi stilistice, genurile se confundă lejer, superpozabil chiar, determinând concentrații de gust unidimensionale... Apoi cum și în artă funcționează principiul "de gustibus non disputandum", și mai ales aici , această uni-dimensionalitate se va întâlni la unison poate cu iubirea uni-versală...
Paul, am vrut sa subliniez ca un poet nu este obligat sa-si explice poezia. Fara sa iasa din granitele respectului reciproc. Nimic mai mult si-mi cer scuze pentru unda de usoara nemultumire provocata. Nu asta am intentionat. Daca "poet excelent" este exagerat, rectific : "poet bun". Doamne-ajuta!
Dragă Lucian, Adevărat a Înviat! Nu cred ca Virgil Titarenco s-a referit la ideea acestui text. Desacralizarea si comercializarea spațiului bisericii sunt atât de vechi în idee, cu rădăcini chiar în Noul Testament, și reluate atât de frumos argumentat în scrierile Părinților trăitori în secolul nostru, încât nu cred că la acest lucru s-a referit. În consecință, nu esența textului este de criticat aici. Problema este ca expunerea ei de către tine este slabă în accepțiunea unora dintre comentatori, iar în a altora ea a fost găsită exact invers. Eu cred că nu este nimic rău în faptul că există divergență de opinii, de aceea se și încurajează să spunem mai mult decât "uau, ce frumos" sau "hm, e proasta poezia". Iar propunerea respectivă se supune la vot, te asigur. Deși nu am lăsat semn până acum, mă simt obligată să spun că nici eu nu consider că acest "Gând de vecernie" se poate califica drept poezie. Nu este decât o simplă expunere de motive care conduc în mod șubred la retorica întrebare din final, care nici ea nu se potrivește prea bine (nu "în biserică" s-a răstignit Iisus... ci pentru ea, considerând biserica nu numai spațiu, ci toți creștinii). Pe de altă parte, nu cred că intervenția profanului, în orice măsură, poate cumva să înlăture prezența lui Hristos dintr-un loc în care se săvârșește Euharistia. Desigur, aceasta este doar părerea mea și nu facem aici discuții teologice, pentru că eu nu am astfel de cădere. Lipsește fiorul, lipsește revolta, lipsește în cele din urmă glasul poetului din acest text. Toate acestea le știm și noi, le vedem, dar unde ești tu? Poate ar ajuta să reflectezi și să te apleci asupra ta, nu asupra versurilor unui alt poet, pentru a putea să redai ceea ce ai dorit în poezie. Sau, de ce nu, să încerci să scrii un articol documentat. În cele din urmă, dar nu mai puțin important, frumosul salut al învierii nu trebuie folosit ca armă. Mă iartă dacă am simțit eu greșit.
Maestre, Tiziano e Tiziano (sau Titian, cum vrei), nu contest, asta poate confirma si Bellini in atelierul caruia a lucrat, ca mai tirziu, dupa moartea acestuia, sa devina pictorul oficial al Republicii Venetia (sec. XVI). in plus, dupa moartea lui Giorgione, de ciuma, i-a continuat lucrarile. Te referi la "Ecce Homo"? si sa nu uitam ca s-a cunoscut foarte bine cu Palladio si chiar Tintoretto. Tintoretto e special, cel putin pentru mine. Crucificarea lui Tintoretto m-a impresionat nu numai compozitional. La San Rocco este intr-adevar un regal Tintoretto senzational.
intreg e aici:
Ori cum e sunetul vorbirii de gândul care-l mână;
Tu nu cunoşti unde se află Oceanul întins al cugetării;
Şi totuşi, când întrezăreşti ale vorbirii valuri,
Tu ştii că Oceanul minunat se află la temelia lor.
Când valurile gândului se nasc din Marea Înţelepciunii,
Ele căpăta de-ndată forma sunetului vorbirii.
Şi aceste forme ale vorbirii se nasc şi mor din nou,
Apoi aceste valuri iarăşi se-ntorc în larg.
Forma se naşte din Ceea ce este fără formă,
Şi totul se repetă: „Noi ne întoarcem cu adevărat la El.”>>
D-le Manolescu, ca să încetaţi cu lipitul afişelor, să nu vă ucidă nevoia de-a şti şi alţii crima mea şi să nu începeţi să hărţuiţi, vă spun eu ce şi cum, clar şi direct, deşi nu meritaţi timpul meu:
Când am trimis acele 3-5 texte d-lui Ştefănescu, aveam un an de când scriam texte albe, un an de când mă hotărâsem să fac trecerea de la versul clasic, considerând că am cumulat destul. Eram în căutări, în cele mai mari căutări, din aproape toate punctele de vedere. Am vrut să fiu onest cu mine, iar răspunsul criticului nu m-a surprins/ supărat deloc, pentru că-mi spunea ceva ce bănuiam. Ba din contră, am luat partea bună a răspunsului. Răspunsul:
"Aveţi dreptate, aţi progresat, dar scrieţi la fel ca sute de autori de versuri de azi. Poeme de-ale dv. ar putea fi introduse în cărţile altora, poeme de-ale altora ar putea fi introduse în cărţile pe care probabil le veţi publica, fără ca cineva să remarce vreo schimbare. Este vorba de un mod de a scrie practicat în prezent pe scară largă: construcţie liniară a poemului (de fapt, juxtapunerea unor enunţuri), folosirea frecventă a unor enunţuri prozaice, oralităţi, instantanee din viaţa de fiecare zi etc., un sarcasm obosit, un reproş difuz la adresa întregii lumi:
„De la un timp, cafeaua fierbe altfel,/ puştii nu mă mai înjură,/ nu mă mai latră câinii,/ ziua picură protocolar,/ ca o duminică în perfuziile de pe reanimare,/ între ventricule se conturează un călcâi,/ mama visează morţi din ce în ce mai des,/ iar eu îmi sunt din ce în ce mai de-ajuns,/ ori poate chiar prea mult.” (Alex Ştefănescu)
Ar trebui să mă jenez? Ar trebui să-mi provoace oareşce dureri acest fapt trecut? Ar trebui să fac comparaţii deplasate cu nume mari de poeţi, din literatura română şi universală, care au fost consideraţi poeţi mediocri/ minori de critica vremii?
Între timp, a trecut aproape un an jumătate. Si au trecut fapte, şi evoluţii, şi găsiri, şi regăsiri, şi catastrofe, şi rateuri, şi, şi. Ar conta să vin cu citate ca:
"Dacă „misiunea artei este de a crea bucurie“ (C. Brâncuşi), atunci poetul Adrian Agheorghesei ar trebui să fie fericit, chiar dacă numai eu aş fi „victima“ versurilor sale. Acum, „când e criză de locuri şi mor câte trei în două paturi“, când sunt prea multe războaie în timp de pace, poezia lui Adrian Agheorghesei se desfăşoară ca o magie de imagini care planează deasupra ideii. Grupajul din revistă este dovada unui talent de excepţie. Aş citi în fiecare zi măcar un poem şi în fiecare an măcar o carte." (C. Oprică).
Ar conta să vă fac o listă cu premiile pe care le-am câştigat intr-un an jumătate? Rezumate despre cum e primită, în general, poezia mea? Despre impactul (pozitiv, aş spune eu) pe care-l am prin activitatea mea ca simplu comentator, observator? Despre cum faptul că nu am scos încă un volum de poezie este strict opţiunea mea, pentru că nu am mai mult de 30 de texte pe care le consider publicabile? Ar trebui să fac toate astea păstrând, cumva fals, un ton neutru? Nu. Am enorm de învăţat, nu am reuşit încă nimic cu adevărat important, iar dpdv liric, tot mă mai caut, dar cred că sunt pe un drum bun. Asta voiaţi să auziţi? Poftim, am spus-o. Şi am fost sincer.
Vă mai spun doar că "patria vieţii e prezentul", sunt încă destul de tânăr, iar timpul va cerne. Aşa că vă rog să încetaţi cu manevrele astea de-a sufla în portavoce lucruri inutile. Vă discreditaţi. Pentru mine, repet, contează foarte mult ce are de spus cineva care scrie poezie, domnule, nu bibliotecarii.
Sper că v-aţi răcorit acum. Şi sper să-mi fie scuzată ieşirea asta în decor, dar asemenea lucruri trebuie clarificate.
Bobadile, spuneam cindva ca daca am facut un singur om sa rezoneze, sa simta ce simt, atunci inseamna ca am scris un text bun. Pentru ca atit cer eu de la mine. Multam de rezonanta.
Multumesc si eu ... cine spune ca autorul nu trebuie sa explice? Eu zic (iar aici avem chiar un exemplu) ca dialogul direct pe un site de literatura cum este Hermeneia ne poate oferi prilejul unor discutii pline de miez... cu insusi (insasi) autorul (autoarea). Priceput punctul de vedere Virgile (de fapt punctul de scriere, necuneiforma :-) Andu
Forma de acum a poeziei e mult schimbată, dar mi se pare ceva mai expresivă. Ultimul vers al strofei întâi "sare" din tiparul textului dar tot nu reușește să confere nimic. Versul final nu-și are locul, impresia de cameră strâmtă e dată de restul, inclusiv de titlu.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
E fain atunci. Am auzit muzica din tine. Da, acolo dau mai încet. Din tine. ;) Mulțam.
pentru textul : Fără întoarcere desunt cateva cacofonii care tb rezolvate, mai ales intr un text scris in maniera eminesciana, vezi scrisoarea III. asta nu merge. cred ca despre moarte e inuman sa scrii asa, fa-o doar daca vrei sa ne arati fața si grandoarea ei. prin urmare, votez doar tema si ideea textului tau.
pentru textul : Caii morții deca incepe o limpazire a apelor...Si G. a fost doar o treapta (ultima?)
pentru textul : dragoste decatedrala din modena pentru o clipa a devenit scena de teatru.. luciano pavarotti a lasat pana in cele mai mici detalii ,,regia'' acestui ultim concert mut... in fundal, un cor al robilor ...nabuccieni laici si clerici imprejurul unei sunet metamorfozat sub ochii lor in lebada apoi in fum... trioul carerras, pavarotti & domingo a adus laolalta un tenor spint, unul liric si unul dramatic o trinitate sonora impecabila tehnic si timbral...cladita pe scoala de bel canto italiana da, a avut si detractori cum sta bine oricarui demiurg....ca nu stia note? e hilar sa se spuna asta despre un om care a abordat un repertoriu vast epuizand toate rolurile specifice tipului sau de glas, a lasat interpretari de referinta intrand alaturi de marilyn horne si joan suttherland intr/o distributie care a tinut casa inchisa stagiuni intregi la marile teatre ... a impresionat prin acuratete intonationala, prin agilitate vocala intrucat era singurul barbat care putea executa triluri sublime!!!! a fost de o jovialitate extravaganta as putea spune cum doar cei nascuti in italia pot fi, a avut un trup maiestuos si totusi nu i/a incaput sufletul... era nevoie de o astfel de cutie de rezonanta pentru un instrument muzical de exceptie... ascultand inregistrarile lui acum cateva luni si reascultandu/le acum se simte pe pelicula ca a murit... ma uit si mi/e teama sunetul sa nu se deterioreze, fiecare opus in format audio sau video devenind un tablou ...artistul a murit , a murit , a murit... cand isi desfacea batista alba la concertele de caritate imi aduceam aminte de batranii care inodau un ban alb in stergar pentru zilele negre... spirit profund religios, si/a ales o data anume sa plece in ceruri..cu renumita curtoazie specifica italienilor a deschis cortinele cerurilor cu ave maria inchinandu/se Fecioarei pe care atat ortodocsii cat si catolicii o cinstesc in chip deosebit... as vrea sa mai adaug faptul ca a fost un cantaret atat al elitelor muzicale cat si al publicului larg, a dus opera in parc, pe stadion, mai mult a avut colaborari cu interpreti apartinand altor genuri muzicale innobiland prin glasul sau acele clipe dar revenind la opera si/a definit un stil inconfundabil... nu mai era nevoie sa vedem trupul imens era de ajuns sa auzim primul sunet si dadeam sonorul mai tare...ssst, canta pavarotti...
pentru textul : Partir c’est mourir un peu - Luciano Pavarotti del-am citit dimineata, in graba, ce-i drept, si am ramas cu senzatia de...ceva nou, ceva cunoscut, ceva albastru. Mi-am zis ca trebuie ma intorc la el in liniste. Acum e liniste. Imi place jocul vocilor, crestera lor in intensitate. Femeiea din prima strofa - chemand, jucandu-se, constienta de ea forta fragilitatii ei ("numai vedeți piciorul acesta cald, ca de mânz, cum sună /și-adună cerbii în sângele lui, bărbații în glumă-i sugrumă"), seamana (putin) cu Fata cu sosete de diamat, da, asta era acel deja-vu care m-a urmarit. Pote ca si culorile de fond ale tabloului m-au dus intr-acolo, plus papadiile si... microbuzele. Drept e ca bicicletele sunt mai en vogue... De la "ție, femeie, ah, femeie, cum îți ticăie sânul!" Dorin face o volta si ne arunca intr-o lume a de simbolurilor masculine, usor caricaturizate, doar atat cat sa dea bine, zic eu, mai ales daca stai sa le pui in cumpana cu "provocarea". "iar mie, vai, îmi bubuie tâmpla, îmi crapă ochii când treci, supergrozav, pe retină și scuturi alean, în afară, un balon de săpun, ba un moft, o jivină atunci trec la atac, sunt din nou un roman cu roșu canaf, în sandale sunt dac, dârz, cu bustul uns cu miere și lapte o armată întreagă de romani și de daci, sfâșiindu-se sub surâsul tău veșnic în care se coc evii și sunetul cornului de bizon sub care urlu, da, acum urlu, în lună, ca un lup, s-o sfâșii, cazon," pana aici zambeam...finanul, insa, m-a trezit ca un dus rece. Si nu din pricina tonului grav, ci fiindca mi se pare abrupt in comparatie cu dezinvoltura de pana acum. Iar tu stii sa spui si lucruri grave cu multa, multa dezinvoltura. Drept pentru care mi-am pus penita in buzunar si-mi cer iertare pentru aceasta firava incercare de comentariu literar!
pentru textul : manifest găsit într-un buzunar deun poem alcatuit din patru și in patru note, laturi, puncte cardinale... care, adunate in ideea de publicitate, incearca sa dea nota unei irealitatii in care traim condusi de programe "educative", sa zic așa... in ceea ce priveste comentariile adaugate de ceilalti... am patit-o si eu!!!!!!!!!!
pentru textul : avon cosmetics de1. - nu există încă dar e ceva la care lucrez și vreau să îi găsesc o formulă relevantă
2. - despre asta citește aici: http://www.hermeneia.com/content/jurnal-de-nesomn-20
3. - așa cum spune regulamentul, datele care sînt menite a fi private sînt și vor rămîne private. Inclusiv cele care au fost înscrise pe Hermeneia 1.0
Este vorba de un alt fel de „data protection” la care te referi?
Deocamdată singurele „date personale” depozitate pe Hermeneia 2.0 sînt adresa ta de email, penName-ul, parola și Numele și Prenumele. Fiecare din cele patru pot fi editate de tine. Parola și adresa de email sînt și vor fi păstrate privat.
Deocamdată nu există un cîmp pentru date biografice, motto sau altceva. Dar va apărea.
pentru textul : Bun venit pe Hermeneia 2.0 dehai sa raspund si eu: bobadil, poezia nu o vad pentru ca nu este. te asigur ca am citit cu foarte mare atentie asa ca nu mai pretinde tu ca stii ce fac sau nu fac eu. la urma urmei e o chestie de bun simt sa consideri ca daca cineva catadicseste sa comenteze aici, atunci macar si-a facut tema si a citit cu atentie ce urmeaza sa comenteze sau sa critice. deci, ca sa nu existe nici un fel de dubiu pentru tine si pentru ca sa nu te mai trezesti ca vorbesti in numele altuia ( o alta chestiune de bun simt), am intrebat ce am intrebat pentru ca in acest text poezia nu exista, nici macar ca estetica a uritului. desi am sperat sa gasesca asta. dar e doar o abureala de cuvinte aruncate asa la o frustrare de dupa amiaza sau la o indigestie. aceasta este parerea mea. skylander, aici ai spus adevarul, ai dat drumul la ceva ca sa nu te (ab)tii. ei bine nu toate lucrurile la care dam drumul sint poezie. probabil era vremea sa stii deja chestia asta de vreme ce esti autor pe hermeneia. la unii novici la mai acceptam brambureli pentru ca asta e, oamenii mai incearca, dar de la autori avem pretentii.
pentru textul : o viziune a insentimentelor de"ati recomanda o cariera de scriitor?" c.b. daca n-o fi prea nebun..... imi place ceea ce vrei sa faci. da-i bice!
pentru textul : Orez cu apă dulce denu stiam ca se poate scrie si-n alte limbi pe aici. oricum ... foarte sugestiva poezia ta. de-o sensibilitate dureroasa.
congrats
pentru textul : Say 'aaAaAAaaaAa’ deMi se întâmplă foarte rar spre deloc să citesc un vers, două... pe care să-mi doresc să le fi scris eu. Acesta "ca pungile foșnite în vânt sunt zilele fără tine" este unul dintre ele. Mă-ncearcă o invidie frumoasă.
pentru textul : flowers for yulia deremarc "îngerul acesta ți-a răstignit tăcerea/ în palme" interesant finalul. si eu care aveam impresia ca am monopol pe pesimism...
pentru textul : Cădere fără înger desimt ca e ceva care nu v-a placut in textul asta si urmeaza sa-mi spuneti, pentru ca eu sa ma gandesc la ce spuneti si, eventual, sa schimb...! sau il astept pe cailean sa se intoarca de la go...?
pentru textul : pornind de la tandretea ideilor deMariana, se vede din depărtare sufletul tău. Și aici nu sunt cu mănuși de catifea (ca să respectăm zicala istorică). La fel ca și la Cristina, simt nevoia să felicit redarea proaspătă, frumoasă, a evenimentului. O seară minunată și gânduri luminoase!
pentru textul : Virtualia în real deÎntrebare offtopic: scrie pe button "Acordă o peniță de aur" Să înțeleg că Hermeneia are și alt fel de penițe, de bronz, de argint? Am nevoie de un nivel special ca să pot da penițe de platină?
pentru textul : nebunul se priveşte în oglindă deEu cred că poezia aceasta spune multe, și tocmai aici constă farmecul ei: lasă fiecare cititor să "vină" cu un sens, cu o percepție nouă. Eu am perceput-o ca pe un amestec ură-iubire, pentru că "geamăna" reală a fost uitată, scoasă aproape cu forța din inimă, pentru ca acolo să locuiască cealaltă. Celălalt eu, un fel de devenire - al ființei... care ar fi trebuit să fie iubite. La urma urmelor, e nevoie de la fel de multă energie să urăști, ca și pentru a iubi. Spun unii.
pentru textul : Gemene-asemene dee un text mai vechi în care am mai tăiat de curînd, pentru a scăpa de balast. enjoy! :) sd
pentru textul : arhitectul de eșecuri dePoezia totuși, după cum afirma și P.Valery, nu e un accident al substanței proză... Merită această "lirică", mai pertinent, să fie înscrisă în pasaje romanești. Dar cum azi accidentele sunt la modă în artă, generând plăgi stilistice, genurile se confundă lejer, superpozabil chiar, determinând concentrații de gust unidimensionale... Apoi cum și în artă funcționează principiul "de gustibus non disputandum", și mai ales aici , această uni-dimensionalitate se va întâlni la unison poate cu iubirea uni-versală...
pentru textul : dolores plecând dePaul, am vrut sa subliniez ca un poet nu este obligat sa-si explice poezia. Fara sa iasa din granitele respectului reciproc. Nimic mai mult si-mi cer scuze pentru unda de usoara nemultumire provocata. Nu asta am intentionat. Daca "poet excelent" este exagerat, rectific : "poet bun". Doamne-ajuta!
pentru textul : animalul de pradă al resemnării deDragă Lucian, Adevărat a Înviat! Nu cred ca Virgil Titarenco s-a referit la ideea acestui text. Desacralizarea si comercializarea spațiului bisericii sunt atât de vechi în idee, cu rădăcini chiar în Noul Testament, și reluate atât de frumos argumentat în scrierile Părinților trăitori în secolul nostru, încât nu cred că la acest lucru s-a referit. În consecință, nu esența textului este de criticat aici. Problema este ca expunerea ei de către tine este slabă în accepțiunea unora dintre comentatori, iar în a altora ea a fost găsită exact invers. Eu cred că nu este nimic rău în faptul că există divergență de opinii, de aceea se și încurajează să spunem mai mult decât "uau, ce frumos" sau "hm, e proasta poezia". Iar propunerea respectivă se supune la vot, te asigur. Deși nu am lăsat semn până acum, mă simt obligată să spun că nici eu nu consider că acest "Gând de vecernie" se poate califica drept poezie. Nu este decât o simplă expunere de motive care conduc în mod șubred la retorica întrebare din final, care nici ea nu se potrivește prea bine (nu "în biserică" s-a răstignit Iisus... ci pentru ea, considerând biserica nu numai spațiu, ci toți creștinii). Pe de altă parte, nu cred că intervenția profanului, în orice măsură, poate cumva să înlăture prezența lui Hristos dintr-un loc în care se săvârșește Euharistia. Desigur, aceasta este doar părerea mea și nu facem aici discuții teologice, pentru că eu nu am astfel de cădere. Lipsește fiorul, lipsește revolta, lipsește în cele din urmă glasul poetului din acest text. Toate acestea le știm și noi, le vedem, dar unde ești tu? Poate ar ajuta să reflectezi și să te apleci asupra ta, nu asupra versurilor unui alt poet, pentru a putea să redai ceea ce ai dorit în poezie. Sau, de ce nu, să încerci să scrii un articol documentat. În cele din urmă, dar nu mai puțin important, frumosul salut al învierii nu trebuie folosit ca armă. Mă iartă dacă am simțit eu greșit.
pentru textul : Gând de vecernie deMaestre, Tiziano e Tiziano (sau Titian, cum vrei), nu contest, asta poate confirma si Bellini in atelierul caruia a lucrat, ca mai tirziu, dupa moartea acestuia, sa devina pictorul oficial al Republicii Venetia (sec. XVI). in plus, dupa moartea lui Giorgione, de ciuma, i-a continuat lucrarile. Te referi la "Ecce Homo"? si sa nu uitam ca s-a cunoscut foarte bine cu Palladio si chiar Tintoretto. Tintoretto e special, cel putin pentru mine. Crucificarea lui Tintoretto m-a impresionat nu numai compozitional. La San Rocco este intr-adevar un regal Tintoretto senzational.
pentru textul : l'aria è per tutti - (jurnal de calatorie - fragment) deintreg e aici:
pentru textul : Scurte considerații lingvistice pe drumul spre limbajul absolut deOri cum e sunetul vorbirii de gândul care-l mână;
Tu nu cunoşti unde se află Oceanul întins al cugetării;
Şi totuşi, când întrezăreşti ale vorbirii valuri,
Tu ştii că Oceanul minunat se află la temelia lor.
Când valurile gândului se nasc din Marea Înţelepciunii,
Ele căpăta de-ndată forma sunetului vorbirii.
Şi aceste forme ale vorbirii se nasc şi mor din nou,
Apoi aceste valuri iarăşi se-ntorc în larg.
Forma se naşte din Ceea ce este fără formă,
Şi totul se repetă: „Noi ne întoarcem cu adevărat la El.”>>
D-le Manolescu, ca să încetaţi cu lipitul afişelor, să nu vă ucidă nevoia de-a şti şi alţii crima mea şi să nu începeţi să hărţuiţi, vă spun eu ce şi cum, clar şi direct, deşi nu meritaţi timpul meu:
Când am trimis acele 3-5 texte d-lui Ştefănescu, aveam un an de când scriam texte albe, un an de când mă hotărâsem să fac trecerea de la versul clasic, considerând că am cumulat destul. Eram în căutări, în cele mai mari căutări, din aproape toate punctele de vedere. Am vrut să fiu onest cu mine, iar răspunsul criticului nu m-a surprins/ supărat deloc, pentru că-mi spunea ceva ce bănuiam. Ba din contră, am luat partea bună a răspunsului. Răspunsul:
"Aveţi dreptate, aţi progresat, dar scrieţi la fel ca sute de autori de versuri de azi. Poeme de-ale dv. ar putea fi introduse în cărţile altora, poeme de-ale altora ar putea fi introduse în cărţile pe care probabil le veţi publica, fără ca cineva să remarce vreo schimbare. Este vorba de un mod de a scrie practicat în prezent pe scară largă: construcţie liniară a poemului (de fapt, juxtapunerea unor enunţuri), folosirea frecventă a unor enunţuri prozaice, oralităţi, instantanee din viaţa de fiecare zi etc., un sarcasm obosit, un reproş difuz la adresa întregii lumi:
„De la un timp, cafeaua fierbe altfel,/ puştii nu mă mai înjură,/ nu mă mai latră câinii,/ ziua picură protocolar,/ ca o duminică în perfuziile de pe reanimare,/ între ventricule se conturează un călcâi,/ mama visează morţi din ce în ce mai des,/ iar eu îmi sunt din ce în ce mai de-ajuns,/ ori poate chiar prea mult.” (Alex Ştefănescu)
Ar trebui să mă jenez? Ar trebui să-mi provoace oareşce dureri acest fapt trecut? Ar trebui să fac comparaţii deplasate cu nume mari de poeţi, din literatura română şi universală, care au fost consideraţi poeţi mediocri/ minori de critica vremii?
Între timp, a trecut aproape un an jumătate. Si au trecut fapte, şi evoluţii, şi găsiri, şi regăsiri, şi catastrofe, şi rateuri, şi, şi. Ar conta să vin cu citate ca:
"Dacă „misiunea artei este de a crea bucurie“ (C. Brâncuşi), atunci poetul Adrian Agheorghesei ar trebui să fie fericit, chiar dacă numai eu aş fi „victima“ versurilor sale. Acum, „când e criză de locuri şi mor câte trei în două paturi“, când sunt prea multe războaie în timp de pace, poezia lui Adrian Agheorghesei se desfăşoară ca o magie de imagini care planează deasupra ideii. Grupajul din revistă este dovada unui talent de excepţie. Aş citi în fiecare zi măcar un poem şi în fiecare an măcar o carte." (C. Oprică).
Ar conta să vă fac o listă cu premiile pe care le-am câştigat intr-un an jumătate? Rezumate despre cum e primită, în general, poezia mea? Despre impactul (pozitiv, aş spune eu) pe care-l am prin activitatea mea ca simplu comentator, observator? Despre cum faptul că nu am scos încă un volum de poezie este strict opţiunea mea, pentru că nu am mai mult de 30 de texte pe care le consider publicabile? Ar trebui să fac toate astea păstrând, cumva fals, un ton neutru? Nu. Am enorm de învăţat, nu am reuşit încă nimic cu adevărat important, iar dpdv liric, tot mă mai caut, dar cred că sunt pe un drum bun. Asta voiaţi să auziţi? Poftim, am spus-o. Şi am fost sincer.
Vă mai spun doar că "patria vieţii e prezentul", sunt încă destul de tânăr, iar timpul va cerne. Aşa că vă rog să încetaţi cu manevrele astea de-a sufla în portavoce lucruri inutile. Vă discreditaţi. Pentru mine, repet, contează foarte mult ce are de spus cineva care scrie poezie, domnule, nu bibliotecarii.
Sper că v-aţi răcorit acum. Şi sper să-mi fie scuzată ieşirea asta în decor, dar asemenea lucruri trebuie clarificate.
pentru textul : Zebre cu barză şi zimbru deBobadile, spuneam cindva ca daca am facut un singur om sa rezoneze, sa simta ce simt, atunci inseamna ca am scris un text bun. Pentru ca atit cer eu de la mine. Multam de rezonanta.
pentru textul : story of a city deremarcabilă metafora de final!
pentru textul : țara lui nu-știu-unde dede data ai ceva de ascuns? nu înțeleg aici. e un typo?
pentru textul : pauză de băgat aplauze deatunci explică-mi tu ce înseamnă ro(r)gvaiv!
pentru textul : rogvaiv deMultumesc si eu ... cine spune ca autorul nu trebuie sa explice? Eu zic (iar aici avem chiar un exemplu) ca dialogul direct pe un site de literatura cum este Hermeneia ne poate oferi prilejul unor discutii pline de miez... cu insusi (insasi) autorul (autoarea). Priceput punctul de vedere Virgile (de fapt punctul de scriere, necuneiforma :-) Andu
pentru textul : incomod decristina, nu stiu ce anume ti-a creat impresia ca m-as fi enervat. si nici nu stiu care ar fi trebuit sa fie motivul.
pentru textul : abjectivalia deForma de acum a poeziei e mult schimbată, dar mi se pare ceva mai expresivă. Ultimul vers al strofei întâi "sare" din tiparul textului dar tot nu reușește să confere nimic. Versul final nu-și are locul, impresia de cameră strâmtă e dată de restul, inclusiv de titlu.
pentru textul : aer închis dePagini