un poem reușit, plin de sensibilitate. da, ai dreptate. și eu sunt convinsă că, după un timp, când te-ai stabilit în altă parte și ai adoptat un alt stil de viață (care ți se potrivește poate mai mult), să ajungi să scrii în limba respectivă: unele expresii au altă sonoritate spirituală, o valoare sau o dimensiune pe care voiai să o redai însă nu găseai întotdeauna uneltele artistice potrivite...nu-i așa?

hai să fim serioși! „ceasul iubirii de semeni”, „amiros de duminică”, „din mâini răsar ceruri”, „închid pleoapa vremii”, „vântul despleteşte basmale”, etc..
tu chiar îți poți imagina un astfel de text publicat într-o carte de poezie?

din cate stiu eu: firmituri/firimituri, ambele forme acceptate. dar, cu reglementarile astea care curg suvoi, nu mai poti fi sigur de nimic.

este că, atunci când doi oameni nu se pricep, nu se descifrează, o fac până la sfârșit, cu prețul ultimei umilințe.
eu mi-o încasez pe a mea Virgil pentru că dacă tăceam filozof rămâneam, dar nu cred că am fost atât de criptic ca tu să nu pricepi că mă refeream la comm-ul tău imediat anterior și nu la cel degrabă dătătoriu de peniță, adică acolo unde tu spuneai și citez scuza-ma bobadil dar nu am inteles ce vrei sa spui... aici era dilema popper-iană, întâi spui că nu ai înțeles ce am vrut să spun, apoi continui să mă comentezi.

ca aveti, ca mai intotdeauna, dreptate. multumesc pentru lectura si observatie! mai incercam.

Da, domnule. Am făcut o gafă. Cȃnd am încercat să intru într-un dialog, ce s-a dovedit absurd, cu dumneata. Ȋmi cer scuze. Un om avea o oaie. Oaia dispare. Trece un deal, trece o vale. Si îl găsește pe unul care cosea fȃnul. Ȋi povestește cum oaia a dispărut . Și îl întreabă: „n-ai văzut oaia mea?” Cel care cosea fȃn, după ce se gȃndește profund, răspunde:” eu cosesc de aici pȃnă aici!” Văzȃnd că n-are cu cine vorbi, omul cu oaia placă mai departe. Mai trece un deal, o vale și găsește oaia care fătase un miel. Ia oaia, mielul și, la întoarcere, dă peste cositorul (de fȃn). Ȋi povestește cu a dispărut oaia, cum a plecat de acasă,cum s-a întȃlnit cu el, cum l-a întrebat și ce i-a răspuns, cum a plecat mai departe, cum a găsit oaia cu mielul, cum s-a întors și a dat iar peste el și cum, de fericire că a găsit oaia (și mielul), dorește să-i facă cadou mielul. Cel care cosea (evident, fȃn) îl ascultă, se gȃndește bine și-i răspunde: „eu cosesc de aici pȃnă aici!” Ȋntre timp apăruse un tip călare care a ascultat toată tȃrȃșenia cu atenție. După răspunsul cosașului și după ce s-a uitat cu atenție la fiecare dintre cei care „dialogau” se adresează celui cu oaia (ș mielul): uite ce este, dacă calul e al dumitale, atunci ia-l! Prin urmare, dacă e al dumitale calul, atunci poți să-l iei liniștit. Eu n-am nimic împotriă. Dimpotrivă. The End.

domnule Vasiliu, eu nu fac nici un boicot aici. Nu stiu de unde ai scos-o dumneata. Sau poate nu cunosti definitia cuvintului boicot. Pina una alta insa comentariul dumitale imi pare o revenire penibila. Parol.

alma, mulțumesc pentru trecere! de locurile comune parcă nu mai scăpăm, așa că să mi se îngăduie și acestea! pentru metroul pustiu, vezi explicația din comentariul adresat lui Virgil.

D-nă Ştefan, era destul să-mi indicaţi acea eroare. Nu să-mi veniţi cu tratate :). Asta m-a iritat niţel, nu faptul că mi-aţi indicat o cacofonie. Adică, aveati dreptate şi fără tratate :).

Mulţumesc!

nu crezi ca decizia cu privire la ce este mai bine cu privire la un text apartine autorului?

Primul vers mi se pare in plus. Doar aduce un element in decor, total amorf, pare lipsit de insemnatate, logica... As cauta un substitut pentru "cocolos" deoarce cred ca prin sine cuvantul "cocolos" creaza un efect sonor nedorit. Mai mult, cred ca se poate gasi ceva mai... poetic. E aruncat in fata, fortat... Apoi "brate oarbe nesatioase" as renunta la "nesatioase" pentru ca este un superlativ stilistic care creaza un efect de neconcordanta intre superlative stilistice. Adica bratele oarbe... suna bine, cand adaug nesatioase apare senzatia ca orbirea eset in starnsa legatura cu satietatea. Mi se pare ca este iesit din context. Mi se pare foarte sugestiv versul trei prin ideea lui si imi place constructia din : "în ploaia de care se dezbracă cerul încet ca de o pelerină cenușie sfîșiată". Ialin

Nu ştiu de ce trebuie să dramatizăm aşa, ducând totul în extrem. Faptul a fost simplu: te-am rugat şi azi, ca în alte rânduri, să te limitezi la text. Nu ştiam că făcând asta, şi vorbind despre personalitatea ta artistică, te vei simţi lezată la persoană. Şi nu înţeleg de unde moda autosuspendării. Şi nu înţeleg de ce în public. Bineînţeles că fac şi eu erori. Poate uneori sunt mai caustic decât trebuie... Poate alteori sunt mai exigent cu un user, decât cu altul... Poate că nu sunt potrivit ca moderator. De aceea, în primul rând, eu sunt editor, nu moderator. Dar trebui făcută şi treaba asta. Nu pot să fiu cu ochii mereu pe site, deci nu pot răspunde viabil la observaţii de genul "dar la x aşa, iar la y aşa". Unele situaţii chiar nu pot fi tratate echitabil, pentru că (pardon!) contextul e de aşa natură. Uneori, trebuie să fii tranşant. Alteori, balanţă. Nu le nimeresc de fiecare dată. Eu spun să tragem amândoi aer în piept şi să mai vedem... Asta e "lumea-i cum este şi cu ea suntem şi noi".

Cu sincere scuze pentru Vlad, aceasta e ultima mea intervenţie aici.

Aş reface primele două versuri.

Virgil, după cum observi, textul e trecut la cutia cu nisip tocmai din cauză că e construit ca o cascadă. îmi dau seama că nu e cel mai reușit text al meu, dar voiam să văd dacă pot scrie așa, în cascadă. dacă pot prinde cititorul într-un vălmășag al ideilor. nu neapărat să-l amețesc, dar să-l iau cu mine și să uite de unde a plecat. se pare că nu mi-a ieșit... și că nu e o tehnică prea bună. în fine, merci de trecere și pentru că ți-ai făcut timp să arunci o privire atât de atentă textului.