Aranca, ai dezlegat esentialul, intr-adevar aceasta captivitatea e ca o forma de protejare, pentru liniste, pentru stergerea contururilor uneori benefica. Francisc, multumesc pentru comentariul atent si ingrijit, a fost ca un balsam pentru mine; frumos ai spus "contopirea cu zambetul scheletelor", m-a dus cu gandul la o reala comuniune intre exterior si interior, poate chiar o buna impacare cu subconstientul. asa se spune ca se tin minte toate visele.
întâi ca să-i răspund lui Virgil, în haiku e bine să eviți verbele, aici Mariana a pus gerunziul care e forma cea mai slabă de exprimare, să zic așa, a unui verb, tu îi ceri reversul. Totuși cred că verbul ar merita eliminat pentru că acest haiku este aproape de perfecțiune..., dacă ar fi fără verb.
Aștept cu interes o variantă fără verb, ca să o pot remarca.
Mariana, știu că poți
adrian - spun bine adian? - greseala mea - am scris idei cand ma gandeam la teme.
iar apropo de remarca ta cu greseala apropo de simtire punct in poezie - pot sa-ti dau exemple nenumarate de poezii cu tematica "dragostea", scrise de poeti celebri, care redau trairi/ care exprima stari. poezii valoroase tocmai pentru ca pot reda in cuvinte un sentiment.
oricum, ce vreau eu sa zic, asa foarte "nepretentios" este ca e mare lucru sa poti exprima in cuvinte un sentiment, o traire. e ceva diferit de a transpune in cuvinte o idee. la fel de dificil.
ca acea sintire nu-si gaseste ecoul in toti cititorii - normal ca se poate intampla si asta. e normal. doar nu simtim toti la fel.
cu alte cuvinte - daca mie imi place poezia asta, nu e obligatoriu sa-ti placa si tie. si amandoi putem avea dreptate - o dreptate subiectiva.
rezonul invocat de tine nu imi pare tocmai corect in schimb. tot vorbesti in argumentatia ta de imagini sterse - o remarca subiectiva. poate pentru mine sau altul sunt de efect.
Uite genul de text care poate provoca dezbateri pe mai multe paliere. De exemplu: " excelența, valoarea, sublimul nu sînt rezultatul dorinței omenești de a fi corect sau a face dreptate" m-ar putea ţine câteva ore în jurul unei sticle de vin roşu demisesc. Sau două sticle.
Cred că, în afara autorului, asta e miza acestui text - intriga.
Domnule Manolescu, chiar îmi pare rău că nu continuăm. Eu în Rorty tot intru, poate ne mai vedem prin preajmă, dar interviu n-o să-i iau. Acum glumesc ca să destind și eu atmosfera și vă spun de pe acum: Hristos a înviat!
între cernoziom și cer. nu știu dacă verticală e linia trasată de pod, dar de la teluric se vrea trecerea și recuperarea fără linii clare (sfumato), spre imponderabil. recuperarea unui spațiu aproape pierdut. a doua strofă îmi amintește de sylvia plath și obsesia masculinității pierdute la naștere. cele doua părți ale poemului sunt precum alveolele scoicilor.
titlul are o oarecare rezonanță gotică. te-ai gândit numai la "loc"? sau ai dorit o conotație medievală? strofele II si IV sunt reprezentative, după opinia mea. restul are iz de balast. strofele menționate m-au dus cu gândul la incubus și sucubus...și la un tablou celebru al lui Nikolaj Abraham Abildgaard din secolul XVIII.
cu atit mai mult cu cit revistele au tiraje maricele si au o traditie in promovarea poeziei rominesti (anul asta, la premiile "niram art", printre nominalizati au fost varujan vosganian, alexandru musina, dan coman, ion alexandru, elena vladareanu, razvan tupa!); e o onoare aparitia in paginile lor si va felicit pentru asta
dom'le daca si aici unde iti este garantata liberatea de exprimare eviti sa o faci, probabil ca eu nu mai am nici un comentariu de facut. in orice caz eu am crezut ca aici scriitura este pe primul loc si persoanele cu simpatiile si antipatiile lor pe al doilea. se pare ca in ce priveste pe unii m-am inselat
Bună-dispoziţie ca la nuntă :), dar să revenim la fotografie. Vina o poartă amănuntul meu (o altă marcă a feminităţii, ca şi pofta de a vorbi ).Iertare!
Vlad, îţi mulţumesc pentru intenţia ta şi mărturisesc că şi eu îmi doresc să revii la acest ,,joc” :), dar, evident, în măsura dispoziţiei şi a timpului. Aprecierile despre cromatică şi aspectul compoziţional mă bucură. Mă tot întreb dacă e potrivit titlul, dacă se justifică întrebările…
Da, Adriana, o observaţie excelentă, nu e nimic trucat, e totul real si frumos. E un instantaneu, şi culmea, e de undeva de pe la jumătatea evenimentului când şi coafura nu mai era cum trebui, dar asta nu a dăunat grav feminităţii :) O fi feminitatea în mimică, în felul cum se privesc sau cum îşi ţine mireasa privirea într-o parte sau cum îşi ţine mâinile ( un limbaj nonverbal mai altfel )?
Mă bucur aşa de mult că fotografia asta ţi-a adus seninul. Într-un fel şi mie :) şi sunt fericită că sunt femeie şi respect cum se cuvine pe cei din a căror coastă am fost dăltuite, de acolo, de lângă inimă ca să le fim aproape, să fim acel ,,ajutor potrivit”.
Mulțumesc, Andu, pentru reacție. Ce e cu ”paz”-ul ăla? Se prea poate să fie nouăzecist, deși mulți nu sunt de acord că a ar fi existat așa ceva, dar nu mi-am pus problema asta niciodată. ”Popoarele de frunze” da, sună arhaic, dar mi-a plăcut aici în context și contribuția la imagine. Fain c-ai trecut.
Multumesc, Adrian. Ce ti-e si cu percepțiile astea. Eu chiar eram "mandra de mine" penrru ca am terminat textul si n-am pus nici o steluta. De obicei vad si eu ruperile si aici mi s-a parut ca nu prea sunt. Dar, dupa cum se observa, nu e bine sa fii prea sigur :))
ma streseaza atitea rime ce nu respecta in primul rind regulile. ideea se pierde in incercarea ta fortata de a introduce rima peste tot: e ca si cum ai pune zahar in toate cratitele de pe aragaz. erai mult mai expresiv in "constringeri 6".
de mentionat ca Marlena Braester este traducatoarea in limba franceza a viitorului volum de versuri - Ronny Someck, ce se va publica in Franta. de asemenea, poeziile Marlenei din volumul "Lichkoah et ma ché'ykré" (לישקוח את מה שיקרה)(traducerea ebraică a volumului "Oublier en avant"), sint traduse in ebraica de Ronny Someck, ceea ce este o realizare de exceptie. aspectele tehnice referitoare la biografia lui Ronny Someck, speram sa le remediem.
Fain poem, asa, moldovenesc, agale... M-am simtit si eu chiar bine citindu-l si imaginandu-mi un vladimir romantic, ce mai viziune, zau! Se facea ca se pogorasera ingerii peste pamant ca sa ne dea un formular cu zece dorinte simple de completat in casute iar moise era legat de maini si de picioare ca sa nu poata sa urce pe munte, no way man! Poemul e construit dupa o reteta destul de simpla si iata, cat de bine este sa revenim la alchimia initiala. Cel mai mult mi-a placut insa versul de final al strofei intai, pentru ca este singurul care iese din previzibil, si este in opinia mea, sarea si piperul acestui poem numai bun de recomandate. Andu P.S. Alma, eu m-am lasat de tigari pe bune, da-mi mie penita :-)
o poezie despre ritm și totuși dincolo de el, dacă ne luăm după titlu. mi-au plăcut îndeosebi “ca o lamă / împingînd înainte universul” și finalul, “izgonit pentru a se naște / ritmul creștea”, a cărui idee mă duce la ceva ce am scris de curând, însă nu atât de abstractizat, ci un pic mai personalizat: „tata – el mă izgonește dându-mi un nume / și tot el mă cheamă temător dinspre lume”.
in esenta, jam session nu exclude colajul poetic, pentru ca se refera la lucruri diferite, rezultatul fiind acelasi sau asemanator (pe doua cai diferite). jam session inseamna improvizatie cu mai multe instrumente. vine din jazz, dar se aplica si in alte sesiuni, un fel de variatiuni pe aceeasi tema. colajul vine din arta plastica si, la baza, din sincretismul stampelor japoneze. foloseste tehnica mozaicului specific postmodern, dar el apare in timpul avantgardei. inseamna alaturare, lipire intr-un tablou general. consider ca ambele forme sunt ok pentru ce este mai sus, depinde de punctul de vedere. nu stiu daca nu am scapat ceva, la explicatii, ca nu am apucat sa verific, dar asa imi amintesc sa fie.
Un poem sensibil. L-aş numi "drept" sau "corect" fără să las vreo explicaţie. Mi-a generat o stare deschisă către o lume "a femeii întortocheate" dar şi a femeii rafinate. Scrisă bine la nivel de vers după opinia mea, o poezie reuşită cu un final pe măsura textului citit în această seară la Maria.
în general. Dar aici nu este vorba despre un general ci despre un soldat. De aceea cred că era și mai bine dacă era ceva mai bine încinsă pe la mijloc.
Din punct de vedere jurnalistic, un text excelent. Bazat pe reala cunoaştere a faptelor, pe o radicalitate care face onoare a opiniilor, ca şi pe capacitatea de a sesiza, maliţios, comportamentele aberante. Fără a mai vorbi de comportamentul guvernanţilor, despre care a început să ne cuprindă şi sila să mai zicem ceva.
Dincolo de text, rămâne, însă, drama oamenilor.
În iulie 1975, oraşul Găeşti, în care locuiesc, a fost inundat. Două pârâiaşe anemice înnebuniseră. Îmi aduc bine aminte, pentru că ziua în care au venit apele a fost prima în care aveam voie să conduc maşina pe care mi-o cumpărasem cu câtva timp în urmă. Alergam dintr-o parte în alta a oraşului şi am ales un loc bun, mai înalt (erau maşini puţine pe vremea aia), în faţa Întreprinderii de Frigidere, lăsând-o acolo. În oraş, cartierele de case au fost inundate, în unele zone apa a avut şi doi metri. Am găzduit, în apartamentul meu, o familie de prieteni a căror casă fusese inundată. În zonă se construieşte solid, n-au fost dărâmate clădiri. Dar autorităţile au luat măsuri şi au realizat, în anii care au urmat, o amenajare hodrotehnică în amonte de Găeşti, datorită căreia, iată, timp de 35 de ani, oraşul (care mai fusese afectat şi altădată, în special în 1940, când au fost inundaţii catastrofale, de care-şi amintesc toţi bătrânii din zona cuprinsă între Potop -râul care trece pe la marginea Găeştiului -, Argeş şi Neajlov, pentru că atunci aceste râuri s-au unit). Asemenea inundaţii nu mai sunt posibile acum, datorită existenţei barajului de la Vidraru, care reglează apele Argeşului.
Revin şi subliniez o problemă sugerată şi în articol. Comuniştii, cum erau ei - şi ştim cum erau -, au făcut ceva ca un oraş să nu mai fie inundat. Şi nici n-a mai fost. Guvernanţii de azi se plimbă în bena excavatoarelor, pozează fotografilor şi fac frumos în faţa camerelor de luat vederi, iar după ce trec inundaţiile se ocupă de ale lor. Asta se întâmplă din pricină că alde Boc şi alde Băsescu sunt tot nişte nenorociţi de comunişti, doar că dintre cei din linia a treia sau a patra, adică nişte mediocri care s-au pomenit cu România pe mână. Şi, în lipsa altuia, primul lor gând a fost cum s-o fure.
paul
eu ma bucur cand iti place si pentru ca stabilesc o legatura dar si pentru ca e ca un fel de control de calitate. nu muncesc poemele, m-am saturat de asta, de aceea ma astept sa iasa si multe rebuturi - atunci cand nu se intampla imi spun ca nu-i totul pierdut pe dinauntru.
moi
pe tine te imbratisez fiindca sunt oameni pentru care asta-i exact scopul poeziei. dupa care poate zbura si la cos.
eu am trimis textul în şantier. chiar dacă avea vreo valoare artistică - tu ce zici are?- exprimările de genul acesta " soarele mă gândea/
la tine şi mine" îl recomanda pentru un Bumbeşti -Livezeni literar.
Text-metaforă din ce în ce mai structurat într-un ceremonial poetic nou, cristalizând o nouă etapă matură, prin simplitate. În realitatea iernilor nescrise, așa cum menționa și Poetul "numai trupurile iubite au nume". Finalul deține un vector specific, al habitudinilor aproape imperceptibile, sugerate: "tot ce se desprindea de noi, lipeam pe frigiderul lui Moș Crăciun, rămânea un întuneric prietenos ca al genezei, rămânea bănuiala că vom muri după toate miturile, serioși ca niște eschimoși în Manhattan"
francisc, am impresia ca esti ignorant in ce priveste Regulamentul Hermeneia. Eu iti reconad sa il citesti si sa te conformezi lui. Observ ca esti cel care ai initiat aceasta sarada. Ai ceva de spus, spune la obiect si nu confunda Hermeneia cu altceva. Si asta indiferent de parerea ta despre calitatea unui text
Cred că cheia poemului se află în ultimul vers, ,,şi toate dor la fel". Dacă printr-un joc lexical, aş înlocui ,,frunze" cu ,,sinonimul" artificial ,,amintiri", aş putea transforma ultimul vers în ,,şi toate amintirile dor la fel". Un adevăr confirmat. Amintirile neplăcute provoacă durerea ca o retrăire a acesteia, iar amintirile plăcute provoacă dor, un alt fel de durere, a lipsei. Ce am scris până acum pot fi simple speculaţii.
Se ştie, totuşi, că amintirile sunt provocate de anumite elemente ( locaţii, obiecte, parfumuri, muzică, poeme, persoane etc ).
Poemul e remarcabil prin concept, prin mesaj şi prin realizarea artistică. Repetarea lui ,,şi" la fiecare vers, şi chiar prezenţa lui de la început, parcă vrea să sugereze un decupaj dintr-o serie de gânduri, amintiri, care vin ca o avalanşă, ca o ploaie. Parcă nimic nu poate fi omis...şi frunza asta, şi aceea, şi cealaltă...toate au importanţă, semnificaţie. Varietatea frunzelor e dată de citeriile de formă, culoare, provenienţă, şi atâtea alte criterii personalizate ( cultură literară, sănătate, iubire, unele locaţii dragi etc ). Un univers de frunze...Un album, cum bine spunea Corina.
Remarc muzicalitatea, un fel de ritm uşor sacadat, susţinut, ca ploaia de toamnă, pe care o aud de la masa unei biblioteci pe care sunt poemele lui Eminescu, Sorescu, Bacovia, Topârceanu de o parte, şi de alta poeme dragi de aici.
Nu ştiu ce versuri să selectez. Mă opresc, totuşi, asupra unor rostiri antonimice:
,,şi repezi ca anii atuncea,
şi lente ca ora acum"
,,şi vii ca ale tuturor
şi reci ca ale nimănui"
Felicit autorul pentru tot ce este inovativ şi remarcabil în acest poem!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Aranca, ai dezlegat esentialul, intr-adevar aceasta captivitatea e ca o forma de protejare, pentru liniste, pentru stergerea contururilor uneori benefica. Francisc, multumesc pentru comentariul atent si ingrijit, a fost ca un balsam pentru mine; frumos ai spus "contopirea cu zambetul scheletelor", m-a dus cu gandul la o reala comuniune intre exterior si interior, poate chiar o buna impacare cu subconstientul. asa se spune ca se tin minte toate visele.
pentru textul : clopotul de sticlă deîntâi ca să-i răspund lui Virgil, în haiku e bine să eviți verbele, aici Mariana a pus gerunziul care e forma cea mai slabă de exprimare, să zic așa, a unui verb, tu îi ceri reversul. Totuși cred că verbul ar merita eliminat pentru că acest haiku este aproape de perfecțiune..., dacă ar fi fără verb.
pentru textul : Haiku deAștept cu interes o variantă fără verb, ca să o pot remarca.
Mariana, știu că poți
adrian - spun bine adian? - greseala mea - am scris idei cand ma gandeam la teme.
iar apropo de remarca ta cu greseala apropo de simtire punct in poezie - pot sa-ti dau exemple nenumarate de poezii cu tematica "dragostea", scrise de poeti celebri, care redau trairi/ care exprima stari. poezii valoroase tocmai pentru ca pot reda in cuvinte un sentiment.
oricum, ce vreau eu sa zic, asa foarte "nepretentios" este ca e mare lucru sa poti exprima in cuvinte un sentiment, o traire. e ceva diferit de a transpune in cuvinte o idee. la fel de dificil.
ca acea sintire nu-si gaseste ecoul in toti cititorii - normal ca se poate intampla si asta. e normal. doar nu simtim toti la fel.
cu alte cuvinte - daca mie imi place poezia asta, nu e obligatoriu sa-ti placa si tie. si amandoi putem avea dreptate - o dreptate subiectiva.
rezonul invocat de tine nu imi pare tocmai corect in schimb. tot vorbesti in argumentatia ta de imagini sterse - o remarca subiectiva. poate pentru mine sau altul sunt de efect.
pentru textul : animalul de pradă al resemnării deUite genul de text care poate provoca dezbateri pe mai multe paliere. De exemplu: " excelența, valoarea, sublimul nu sînt rezultatul dorinței omenești de a fi corect sau a face dreptate" m-ar putea ţine câteva ore în jurul unei sticle de vin roşu demisesc. Sau două sticle.
Cred că, în afara autorului, asta e miza acestui text - intriga.
pentru textul : haos și ordine deDomnule Manolescu, chiar îmi pare rău că nu continuăm. Eu în Rorty tot intru, poate ne mai vedem prin preajmă, dar interviu n-o să-i iau. Acum glumesc ca să destind și eu atmosfera și vă spun de pe acum: Hristos a înviat!
pentru textul : Replică la un com. al lui Călin Sămărghițean (Cailean) la un eseu al subsemnatului ”(1) Discuție (virtuală) cu Richard Rorty despre declinul adevărului redemptiv” postat pe Hermeneia. deîntre cernoziom și cer. nu știu dacă verticală e linia trasată de pod, dar de la teluric se vrea trecerea și recuperarea fără linii clare (sfumato), spre imponderabil. recuperarea unui spațiu aproape pierdut. a doua strofă îmi amintește de sylvia plath și obsesia masculinității pierdute la naștere. cele doua părți ale poemului sunt precum alveolele scoicilor.
pentru textul : campia/podul de"de la car pe toate în inimă" ?!
pentru textul : Pilda omului care a tăcut detitlul are o oarecare rezonanță gotică. te-ai gândit numai la "loc"? sau ai dorit o conotație medievală? strofele II si IV sunt reprezentative, după opinia mea. restul are iz de balast. strofele menționate m-au dus cu gândul la incubus și sucubus...și la un tablou celebru al lui Nikolaj Abraham Abildgaard din secolul XVIII.
pentru textul : locus decu atit mai mult cu cit revistele au tiraje maricele si au o traditie in promovarea poeziei rominesti (anul asta, la premiile "niram art", printre nominalizati au fost varujan vosganian, alexandru musina, dan coman, ion alexandru, elena vladareanu, razvan tupa!); e o onoare aparitia in paginile lor si va felicit pentru asta
pentru textul : Premiile "RefleXos" dedom'le daca si aici unde iti este garantata liberatea de exprimare eviti sa o faci, probabil ca eu nu mai am nici un comentariu de facut. in orice caz eu am crezut ca aici scriitura este pe primul loc si persoanele cu simpatiile si antipatiile lor pe al doilea. se pare ca in ce priveste pe unii m-am inselat
pentru textul : Boierismul - necenzurat ludic deBună-dispoziţie ca la nuntă :), dar să revenim la fotografie. Vina o poartă amănuntul meu (o altă marcă a feminităţii, ca şi pofta de a vorbi ).Iertare!
Vlad, îţi mulţumesc pentru intenţia ta şi mărturisesc că şi eu îmi doresc să revii la acest ,,joc” :), dar, evident, în măsura dispoziţiei şi a timpului. Aprecierile despre cromatică şi aspectul compoziţional mă bucură. Mă tot întreb dacă e potrivit titlul, dacă se justifică întrebările…
Da, Adriana, o observaţie excelentă, nu e nimic trucat, e totul real si frumos. E un instantaneu, şi culmea, e de undeva de pe la jumătatea evenimentului când şi coafura nu mai era cum trebui, dar asta nu a dăunat grav feminităţii :) O fi feminitatea în mimică, în felul cum se privesc sau cum îşi ţine mireasa privirea într-o parte sau cum îşi ţine mâinile ( un limbaj nonverbal mai altfel )?
Mă bucur aşa de mult că fotografia asta ţi-a adus seninul. Într-un fel şi mie :) şi sunt fericită că sunt femeie şi respect cum se cuvine pe cei din a căror coastă am fost dăltuite, de acolo, de lângă inimă ca să le fim aproape, să fim acel ,,ajutor potrivit”.
Vă aştept cu drag de fiecare dată.
Cu mulţumiri, Mariana
pentru textul : Feminitate sine qua non deMulțumesc, Andu, pentru reacție. Ce e cu ”paz”-ul ăla? Se prea poate să fie nouăzecist, deși mulți nu sunt de acord că a ar fi existat așa ceva, dar nu mi-am pus problema asta niciodată. ”Popoarele de frunze” da, sună arhaic, dar mi-a plăcut aici în context și contribuția la imagine. Fain c-ai trecut.
pentru textul : Hide and seek deMultumesc, Adrian. Ce ti-e si cu percepțiile astea. Eu chiar eram "mandra de mine" penrru ca am terminat textul si n-am pus nici o steluta. De obicei vad si eu ruperile si aici mi s-a parut ca nu prea sunt. Dar, dupa cum se observa, nu e bine sa fii prea sigur :))
pentru textul : casele cu acoperișuri roșii dema streseaza atitea rime ce nu respecta in primul rind regulile. ideea se pierde in incercarea ta fortata de a introduce rima peste tot: e ca si cum ai pune zahar in toate cratitele de pe aragaz. erai mult mai expresiv in "constringeri 6".
pentru textul : Ceasul meu de...și pun punct, indiferent de ce urmează! prea l-am discutat, actul creației! atent, paul
pentru textul : blogbadil demultam mult yester de cuvinte si trecere.
pentru textul : Fără cuvinte dede mentionat ca Marlena Braester este traducatoarea in limba franceza a viitorului volum de versuri - Ronny Someck, ce se va publica in Franta. de asemenea, poeziile Marlenei din volumul "Lichkoah et ma ché'ykré" (לישקוח את מה שיקרה)(traducerea ebraică a volumului "Oublier en avant"), sint traduse in ebraica de Ronny Someck, ceea ce este o realizare de exceptie. aspectele tehnice referitoare la biografia lui Ronny Someck, speram sa le remediem.
pentru textul : Sous le volcan Etna - avec une Réflexion sur Dieu, le plus grand cinéaste érotique (Ronny Someck) deFain poem, asa, moldovenesc, agale... M-am simtit si eu chiar bine citindu-l si imaginandu-mi un vladimir romantic, ce mai viziune, zau! Se facea ca se pogorasera ingerii peste pamant ca sa ne dea un formular cu zece dorinte simple de completat in casute iar moise era legat de maini si de picioare ca sa nu poata sa urce pe munte, no way man! Poemul e construit dupa o reteta destul de simpla si iata, cat de bine este sa revenim la alchimia initiala. Cel mai mult mi-a placut insa versul de final al strofei intai, pentru ca este singurul care iese din previzibil, si este in opinia mea, sarea si piperul acestui poem numai bun de recomandate. Andu P.S. Alma, eu m-am lasat de tigari pe bune, da-mi mie penita :-)
pentru textul : țara lui nu-știu-unde deo poezie despre ritm și totuși dincolo de el, dacă ne luăm după titlu. mi-au plăcut îndeosebi “ca o lamă / împingînd înainte universul” și finalul, “izgonit pentru a se naște / ritmul creștea”, a cărui idee mă duce la ceva ce am scris de curând, însă nu atât de abstractizat, ci un pic mai personalizat: „tata – el mă izgonește dându-mi un nume / și tot el mă cheamă temător dinspre lume”.
pentru textul : aritmie dein esenta, jam session nu exclude colajul poetic, pentru ca se refera la lucruri diferite, rezultatul fiind acelasi sau asemanator (pe doua cai diferite). jam session inseamna improvizatie cu mai multe instrumente. vine din jazz, dar se aplica si in alte sesiuni, un fel de variatiuni pe aceeasi tema. colajul vine din arta plastica si, la baza, din sincretismul stampelor japoneze. foloseste tehnica mozaicului specific postmodern, dar el apare in timpul avantgardei. inseamna alaturare, lipire intr-un tablou general. consider ca ambele forme sunt ok pentru ce este mai sus, depinde de punctul de vedere. nu stiu daca nu am scapat ceva, la explicatii, ca nu am apucat sa verific, dar asa imi amintesc sa fie.
pentru textul : epopee sub semnul bumerangului deUn poem sensibil. L-aş numi "drept" sau "corect" fără să las vreo explicaţie. Mi-a generat o stare deschisă către o lume "a femeii întortocheate" dar şi a femeii rafinate. Scrisă bine la nivel de vers după opinia mea, o poezie reuşită cu un final pe măsura textului citit în această seară la Maria.
pentru textul : mult-prea-întâmplarea deîn general. Dar aici nu este vorba despre un general ci despre un soldat. De aceea cred că era și mai bine dacă era ceva mai bine încinsă pe la mijloc.
pentru textul : Revin deDin punct de vedere jurnalistic, un text excelent. Bazat pe reala cunoaştere a faptelor, pe o radicalitate care face onoare a opiniilor, ca şi pe capacitatea de a sesiza, maliţios, comportamentele aberante. Fără a mai vorbi de comportamentul guvernanţilor, despre care a început să ne cuprindă şi sila să mai zicem ceva.
pentru textul : despre inundaţii. altfel deDincolo de text, rămâne, însă, drama oamenilor.
În iulie 1975, oraşul Găeşti, în care locuiesc, a fost inundat. Două pârâiaşe anemice înnebuniseră. Îmi aduc bine aminte, pentru că ziua în care au venit apele a fost prima în care aveam voie să conduc maşina pe care mi-o cumpărasem cu câtva timp în urmă. Alergam dintr-o parte în alta a oraşului şi am ales un loc bun, mai înalt (erau maşini puţine pe vremea aia), în faţa Întreprinderii de Frigidere, lăsând-o acolo. În oraş, cartierele de case au fost inundate, în unele zone apa a avut şi doi metri. Am găzduit, în apartamentul meu, o familie de prieteni a căror casă fusese inundată. În zonă se construieşte solid, n-au fost dărâmate clădiri. Dar autorităţile au luat măsuri şi au realizat, în anii care au urmat, o amenajare hodrotehnică în amonte de Găeşti, datorită căreia, iată, timp de 35 de ani, oraşul (care mai fusese afectat şi altădată, în special în 1940, când au fost inundaţii catastrofale, de care-şi amintesc toţi bătrânii din zona cuprinsă între Potop -râul care trece pe la marginea Găeştiului -, Argeş şi Neajlov, pentru că atunci aceste râuri s-au unit). Asemenea inundaţii nu mai sunt posibile acum, datorită existenţei barajului de la Vidraru, care reglează apele Argeşului.
Revin şi subliniez o problemă sugerată şi în articol. Comuniştii, cum erau ei - şi ştim cum erau -, au făcut ceva ca un oraş să nu mai fie inundat. Şi nici n-a mai fost. Guvernanţii de azi se plimbă în bena excavatoarelor, pozează fotografilor şi fac frumos în faţa camerelor de luat vederi, iar după ce trec inundaţiile se ocupă de ale lor. Asta se întâmplă din pricină că alde Boc şi alde Băsescu sunt tot nişte nenorociţi de comunişti, doar că dintre cei din linia a treia sau a patra, adică nişte mediocri care s-au pomenit cu România pe mână. Şi, în lipsa altuia, primul lor gând a fost cum s-o fure.
paul
eu ma bucur cand iti place si pentru ca stabilesc o legatura dar si pentru ca e ca un fel de control de calitate. nu muncesc poemele, m-am saturat de asta, de aceea ma astept sa iasa si multe rebuturi - atunci cand nu se intampla imi spun ca nu-i totul pierdut pe dinauntru.
moi
pe tine te imbratisez fiindca sunt oameni pentru care asta-i exact scopul poeziei. dupa care poate zbura si la cos.
pentru textul : În jurul casei noastre, păpădii deeu am trimis textul în şantier. chiar dacă avea vreo valoare artistică - tu ce zici are?- exprimările de genul acesta " soarele mă gândea/
pentru textul : Singurătate în doi, împușcată în umbre de lună cu o lunetă. dela tine şi mine" îl recomanda pentru un Bumbeşti -Livezeni literar.
Text-metaforă din ce în ce mai structurat într-un ceremonial poetic nou, cristalizând o nouă etapă matură, prin simplitate. În realitatea iernilor nescrise, așa cum menționa și Poetul "numai trupurile iubite au nume". Finalul deține un vector specific, al habitudinilor aproape imperceptibile, sugerate: "tot ce se desprindea de noi, lipeam pe frigiderul lui Moș Crăciun, rămânea un întuneric prietenos ca al genezei, rămânea bănuiala că vom muri după toate miturile, serioși ca niște eschimoși în Manhattan"
pentru textul : Te iubesc dus-întors defrancisc, am impresia ca esti ignorant in ce priveste Regulamentul Hermeneia. Eu iti reconad sa il citesti si sa te conformezi lui. Observ ca esti cel care ai initiat aceasta sarada. Ai ceva de spus, spune la obiect si nu confunda Hermeneia cu altceva. Si asta indiferent de parerea ta despre calitatea unui text
pentru textul : omul pe care nu îl așteptam demi-a placut :) imi aminti de bobadil, desi nu are nicio legatura, nu? insa, modul in care ai stapanit limbajul mi a placut
pentru textul : pe-un picior. de plai dem-ai leagănă-te și pe comentariu...
pentru textul : tolănit într-o limbă străină deCred că cheia poemului se află în ultimul vers, ,,şi toate dor la fel". Dacă printr-un joc lexical, aş înlocui ,,frunze" cu ,,sinonimul" artificial ,,amintiri", aş putea transforma ultimul vers în ,,şi toate amintirile dor la fel". Un adevăr confirmat. Amintirile neplăcute provoacă durerea ca o retrăire a acesteia, iar amintirile plăcute provoacă dor, un alt fel de durere, a lipsei. Ce am scris până acum pot fi simple speculaţii.
Se ştie, totuşi, că amintirile sunt provocate de anumite elemente ( locaţii, obiecte, parfumuri, muzică, poeme, persoane etc ).
Poemul e remarcabil prin concept, prin mesaj şi prin realizarea artistică. Repetarea lui ,,şi" la fiecare vers, şi chiar prezenţa lui de la început, parcă vrea să sugereze un decupaj dintr-o serie de gânduri, amintiri, care vin ca o avalanşă, ca o ploaie. Parcă nimic nu poate fi omis...şi frunza asta, şi aceea, şi cealaltă...toate au importanţă, semnificaţie. Varietatea frunzelor e dată de citeriile de formă, culoare, provenienţă, şi atâtea alte criterii personalizate ( cultură literară, sănătate, iubire, unele locaţii dragi etc ). Un univers de frunze...Un album, cum bine spunea Corina.
Remarc muzicalitatea, un fel de ritm uşor sacadat, susţinut, ca ploaia de toamnă, pe care o aud de la masa unei biblioteci pe care sunt poemele lui Eminescu, Sorescu, Bacovia, Topârceanu de o parte, şi de alta poeme dragi de aici.
Nu ştiu ce versuri să selectez. Mă opresc, totuşi, asupra unor rostiri antonimice:
,,şi repezi ca anii atuncea,
şi lente ca ora acum"
,,şi vii ca ale tuturor
şi reci ca ale nimănui"
Felicit autorul pentru tot ce este inovativ şi remarcabil în acest poem!
pentru textul : Frunze dePagini