Ok, Cailean, să presupunem că simțul meu estetic (deși asta nu are legătură cu poezia) este slab dezvoltat sau incapabil să critice acest text. E părerea ta și o respect. Am înțeles ideea poemului, care de altfel e de când lumea. Vroiai filosofie? La ce ți-ar ajuta? Acesta e stilul meu de a comenta. Dacă nu agreezi asta, fă o cerere și te trec pe lista "celor pe care nu îi mai comentez". Din lipsă de timp, desigur.
Nu-mi place pentru că aveți fir narativ și potențial dar nu aveți grijă de text. Vă rog, din nou, să corectați.
1. şi am avut părerea că i s-au aburit ochelarii. - nu impresia?
2. Măi tată să fii om pe unde mergi, acolo -adică : Măi, tată, să fii om pe unde mergi, acolo
3. Suta de lei, albastră, cu chipul lui Bălcescu pe ea, - fără "pe ea", e redundant.
4. „Carpaţi”fără filtru - nu sunt necesare ghilimelele
5. ca un Ianus cu două feţe - redundant din nou
6. macaze - macazuri, eroare care am observat-o și în alte texte
7. neâncrezător
8. de le scările ce urcau pe pasarelă
Anna, ce să spun, mă bucur de prezența ta aici. Doar imperativul forma negativă se scrie cu un singur "i". Deci e corect "nu știi". Repetiția pronumelui "noi" accentuează ideea, așa cred eu, dar mă voi mai gândi. Cât despre "zile", e un laitmotiv. Eu mă bucur că a ieșit stufoasă. Trecând peste toate astea, mulțumesc pentru lectură și pentru bunăvoința de a lăsa un semn...după atâta vreme...:) Important pentru mine e că ți-a plăcut.
„până la adânci bătrâneţe” - e un typo aici, sau mi se pare mie?
„vă schimbă locurile
vă schimbaţi blestemele” - scăpare, sau așa ai vrut să fie? (schimbă/schimbați) întreb fiincă poate fi și una, și alta. deși, într-adevăr, primul vers de aicispune mai multe decât următorul.
am visat azi noapte că a venit bâlciul în oraș
"și mă temeam să mă dau în roata
care era mai înaltă ca un fost turn geamăn
până la urmă am urcat în ea pentru că în visul meu exista cineva
care mă privea pe furiș și purta geacă în carouri maro
și asta mă încuraja pentru că mereu când eram mică
iubeam pe câte unul care purta o geacă maro în carouri"
părere:
1. "pentru că în visul meu exista cineva"/"și asta mă încuraja pentru că mereu când eram mică" - nu există suficientă coerenţă la nivel de frază, stilul uşor spre şcolăresc unde mă pot duce uşor cu gândul la compuneri gen: deoarece/pentru că nu era cerul senin, etc. etc. text destul de stângaci comparativ cu ce am citit de pe la tine, până acum.
nu dragul meu, desi evident ca se poate interpreta si asa, dar era o ironie fina la P.S.-ul lui Dorin. Cit despre mine, zimbesc mai Andule, zimbesc. A fost o vreme cind ma ametea si pe mine criza de semnificatie. Intre timp m-am mai imblinzit. Sau cel putin asa se vede de la mine. Zimbesc.
Acum nu as vrea ca aceasta talentata (si o spun cu mana pe inima) autoare sa zica: uite mosii astia doi si-au dat mana pe pagina mea ca sa-mi treaca din cheful de ras cand se incaiereaza ei intre ei ca mosii din muppets! Adevarul e Roxana, si il marturisesc aici o singura data si gata ca am zambit amar la replica aceea a ta vis-a-vis de disputele mele cu Virgil si stii la ce m-am gandit? Ca intotdeauna copilul spune ca imparatul e gol, stii povestea nu? Dar ce nu se spune in povestea aia mai departe este ce s-a intamplat cu copilul cand s-a facut mare. Asta deja nu mai e aceeasi poveste... Revenind la text, tu ai o problema sa tii cititorul in text, ar trebui sa exersezi mai multe procedee narative decat folosesti la ora actuala. Trebuie sa pornesti de la premisa ca ceea ce spui nu trebuie spus asa cum iti vine tie sa o spui de prima data, ci altfel (si ma refer strict la proza). Acest altfel il vei lua din multe exercitii de lectura cu voce tare a textelor tale in fata unei audiente, you choose who. Apoi vei mai vedea. Succes la scris si mai putin la facut misto cu boticul in cana cu laptic. Cu drag, Andu
La acel tip de stilou m-am gândit. Versul cu "nimicul care se lărgeşte" e o parte dintr-o teorie proprie care mă obsedează: după moarte, până şi nimicul lipseşte. Şi da, faţă de rest, poate fi disonant dpdv ideatic.
Eh, "mare" pentru contextul nostru, al tuturor celor care încearcă - azi, aici, altundeva - cu pixu-n zbor, înţelegi tu. Plus de asta, (poezie mare, cuvinte mici) trebuia să-mi iasă şi mie formularea antitetică, nu? :).
n-am să fac niciodată mai mult şi mai bine, sînt absolut convins, în domeniul literaturii şi artelor, decât tine. dacă trebuie s-o repet, o repet. iar Hermeneia e un site excelent, am profitat de serviciile ei, nici măcar contribuind cu bănuţii văduvei. la jugul la care te-ai înjugat, nu pot să-ţi spun decât admirabil. eu prefer să aud " bine rob bun şi credincios" pentru o altă cauză. de aceea preocupările mele nu sînt în domeniu. dar uite, ţie, bravo. apreciez munca ta, poate n-am spus-o clar pîna acum.
am vrut doar să-ţi răspund provocării, nu prea amabil aruncată, de a-ţi oferii exemple.
calomnia, mînjeşti, ca o hienă, disgusting, astea sînt cuvintele tale, nu ale mele.
parerea mea este ca este un titlu fantastic (aproape invidiez ca nu l-am gasit eu - care stau asa prost cu titlurile -), dar pacat de titlu pentru ca textul e undeva intre slabut si abscons. Imaginea nisipului coagulat desi este nemaiauzita este si cam greoaie, dificil de simtit estetic.
"Timpul nu mai străbate
prin clepsidra maternă;" -- suna destul de banal. Si absolut nimeni nu stie de ce clepsidra aceea e materna sau ce ar vrea sa insemne acel lucru. Restul textului nu arunca nici o lumina asupra acestui lucru si nici nu este ajutat de el.
"păsările lui Hitchcock" sint o cadere brusca in istoriografia cinematografica si incerci sa te legi de ele ca de un fel de speranta ca poate afli ceva. Dar nu afli decit ca pasarile acelea au... genunchi. O chestie la fel de greoaie si absconsa ca si chestia cu nisipul coagulat.
Despre genunchii astia stranii de pasare ni se spune ca sint... inerti. Nu stiu ce vrea sa insemne asta. Poate ca vrea sa insemne "nemiscati". OK. Deci sint nemiscati si din ei... irumpe. Un verb oarecum arhaic si mai degraba metafizic decit fizic, daca ma intrebi pe mine. Deci e cam nepotrivita asocierea. In orice caz afli ca din ei, din genunchi, irumpe un duh de naftalina. Bizar. Imi este greu sa spun ca toata chestia asta mi-a spus ceva. Pentru ca nu mi-a spus. Singurul lucru pe care pot sa il spun este ca cred ca duhul asta de naftalina merita o soarta sau o poezie mai buna. Parerea mea.
Da. Forma aceasta ,,hibrida" se intalneste des in poezia mea. Nu e intamplator, totusi. Cred ca urmaresc si o anumita muzicalitate, un anumit ritm si o anumita gradare a trairilor...Si e ,,un text quasi-ludic" din mai multe puncte de vedere.Multumesc de aplecare, Profetule!
textul e bun, ioana. sunt reticent la ce spui tu acolo, dar textul curge frumos și, în ciuda (pre)dispoziției spre automutilare care te-a făcut să-l scrii (sau pe care o trăiai), falsul confesionalism afișat aici aproape că ne convinge că te iubești imposibil.
pentru mine exista foarte multa poezie în imaginea asta. și nu știu de ce, și o undă, difuză dar inconfundabilă, de tragedie. poate ideea aceea de a vedea că ariciul de fapt are în spate prăpastia etajelor (ciudată idee, ceva foarte „uncomfortable” de imaginat)... poate și paleta de culori aleasă. mie îmi sugerează simbolul unei iubiri imposibile, neîmpărtășite, tragice, în care nu numai că ființa iubită este din alt regn dar te desparte de ea și un geam, iar în spate e doar o prăpastie. dom'le, mi-ai stricat dimineața...
paul, da, ai dreptate, n-a fost un razboi, ci un fel de executie publica. iar comparatia cu polemici de genul
Hasdeu-Maiorescu, Hasdeu-Dobrogeanu-Gherea nu-si are rostul. te rog sa nu te superi, stii ca apreciez scriitura ta. iar pe d-l Caragea nu-l cunosc si nici nu ma dau în vânt dupa genul de poezie pe care-l scrie.
nu cunosc nici dedesubturile atacurilor reciproce -la un moment dat-( vorba aceea "pamflet sa fie, dac-o cer interesele ..., dar sa-l stim si noi"!). chestia a fost în regula atâta timp cât s-a derulat doar între voi doi. când au aparut si ceilalti tragând din toate pozitiile si cu tot armamentul din dotare într-un om, bine înarmat si el, desigur, dar singur, chestia a început sa semene a "macel". eu cred ca vei lua parerea mea asa cum este, ca pe ceva subiectiv, dar cât se poate de pertinent. un gând (si mai) bun.
dar scris cu măiestrie. M-a impresionat felul în care ai reuşit să creionezi tuşele negre ale unui cotidian în care lumina se pierde fără putinţă de a fi răsfrântă într-o minimă doză de optimism. Aceeaşi senzaţie claustrofobică se păstrează până la final "în fiecare zi e un cutremur din care se pare/nu pot să ies decât mușcând cârpe", iar dragostea este sufocată de imaginea unui convoi parcă nesfârşit. Un poem negru, dar care ar merita pe deplin peniţa mea aurie. Din păcate nu reuşesc să o şi ataşez, aşadar să se considere a fi aşezată, cu toate felicitările mele!
imi place cursivitatea acestui poem, starea de liniste pe care o transmite. e ca un flash in care toate lucrurile sunt firesti, la locul lor.
mi - a placut si intorsatura filmica diin final
"retezat de toate te uiti la otetul de mere bland
iar istoria se toarna".
un semn de apreciere, din partea mea si sarbatori linistite, paul!
Ioana, observ ca ai un discurs poetic foarte bine strucutrat. fiecare vers se sustine pana la final, acest poem imi da impreisa ca a fost scris cu grija si cu siguranta. se simte acea plinatate a aeului in fiecare cuvant care, la randul lui extinde atat de mult zona deschisa incat se formeaza un fel de univers ijn care putem comunica daca dorim. e un poem profund, introspeect pana la uram, ma emotionat primele strofe, acea raportare a ta la el si vedeniile tale interioare. cu inima deschisa, te felicit. " lângă noi se odihnește un animal uriaș, îi încerci inima din când în când, ne privește deschizând ochii galbeni ca un câine bolnav" si " bărbatul meu duce cerul în spate cu dragoste" " vom dormi aici, sub coroana copacului".
cred că ai o capacitate uluitoare de a improviza, dovadă aceste mici crochiuri dintr-un jurnal inexistent, o nevoie cotidiană de a evada în cetatea efemeră a cuvintelor, de a clădi noi camuflaje noi redute. Călătorii secvențiale spre In-Terrior. Am subliniat ca deosebit: "aniversez. două luni de cînd ți-am auzit vocea. două luni de cînd am făcut primul om de zăpadă și l-am numit fred. două luni de cînd mi-ai împrumutat pachetul de șervețele mentolate eram într-o întîlnire mai importantă răcisem cobză. mai vrei puțină șampanie? ce pahar vrei am unul cu picior lung ca de barză și unul mai mic pentru coniac. nu mulțumesc m-am amețit. aniversez și toată aniversarea șampania paharele oamenii de zăpadă mentolul sunt în creierul meu. captiv într-o pămîntie caschetă camuflajul perfect pentru o garsonieră pustie." un typo: "douzeci".
Domnule Frosin,
Dacă aşa-l traduceţi dumneavoastră pe Eminescu, atunci am avut toată dreptatea atunci când v-am reproşat "franceza de dicţionar" şi "păsăreasca". Păi dacă o să daţi traducerile astea căznite unui francez şi o să-i spuneţi că e vorba de cel mai mare poet român, acela o să plângă de mila literaturii noastre. Iar dacă o să-i mai spuneţi şi că este unul dintre marii poeţi europeni, o să vă plângă şi dumneavoastră de milă...
Ceea ce faceţi dvs. aici e un veritabil masacru. Eu nu sunt traducător, dar sunt un cititor în franceză. Am citit Lamartine, Hugo, Baudelaire, dar şi René Char sau Guillevic (care nu erau traduşi în română la vremea când voiam eu să-i cunosc). Şi "Paradisul" lui Sollers (care nici nu s-a tradus), intrigat de faptul că fiecare critic român care-l evoca îl prezenta tot altfel. Prilej de a constata că majoritatea celor care-l citau (era o modă prin anii 80) habar n-avea de el. Aşa că eu ştiu foarte bine cum sună franceza firească şi plastică. L-am simţit pe Flaubert bătând tactul când am citit incipitul la "Salambo" (nu pot să pun accentul). Aşa că nu mă luaţi cu poveşti!
Vreţi o demonstraţie? Vă iert pentru poeziile cu rimă. Să ne referim la "Odă (în metru antic), pe care-o maltrataţi fără milă. Şi să începem cu paranteza. Păi "în metru antic" înseamnă (fără a nuanţa prea mult) strofe safice, adică trei endecasilabi şi un pentametru. Ia număraţi dvs. silabele textului tradus, să vedem ce "metru antic" aţi obţinut. Aveţi 11-11-11-5? Eminescu trudea pe text până la epuizare, iar dvs. vă permiteţi să traduceţi în dorul lelii?! Mi se pare înjositor pentru mine să demonstrez prea mult un adevăr evident pentru oricine ştie măcar o boabă de franceză. Nu mă luaţi tare, că nu vă merge! O să dau un singur exemplu. Iată: "Lorsque, d’un coup, tu parus sur mon chemin,/ Toi, la souffrance, douloureusement agréable…". Aşadar (bine zice Virgil că trebuie să postaţi şi traducerea!) "Când deodată tu răsărişi în cale-mi/ Suferinţă tu, dureros de dulce...". Păi dvs. vreţi să mă convingeţi pe mine că limba franceză e aşa de săracă, încât permite doar echivalările (accesibile şi calculatorului meu, dacă aş solicita aşa ceva pe google!) pe care le aflaţi dvs. pentru "deodată...răsărişi", "cale", dar mai ales "dureros de dulce", unde "dulce" devine "agréable…"? Sub pana dvs. de traducător, Eminescu devine un autor de duzină. Nu-i faceţi niciun serviciu dacă încercaţi să-l promovaţi în spaţiul francofon. Lăsaţi-l, vă implor, nepromovat de dumneavoastră! Aproape că v-aş zice, în încheiere, că nu mai avem ce discuta. Dar sunt o persoană bine-crescută.
îmi place mult titlul, și cred că merită să treci peste locurile comune din text (ai multe substantive des uzitate: inimă, suflet etc.), doar pentru titlul acesta așa de sensibil, frumos și pentru atmosfera poeziei ce m-a prins... desigur e doar o opinie, Daniela.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Ok, Cailean, să presupunem că simțul meu estetic (deși asta nu are legătură cu poezia) este slab dezvoltat sau incapabil să critice acest text. E părerea ta și o respect. Am înțeles ideea poemului, care de altfel e de când lumea. Vroiai filosofie? La ce ți-ar ajuta? Acesta e stilul meu de a comenta. Dacă nu agreezi asta, fă o cerere și te trec pe lista "celor pe care nu îi mai comentez". Din lipsă de timp, desigur.
pentru textul : Drum interior deNu-mi place pentru că aveți fir narativ și potențial dar nu aveți grijă de text. Vă rog, din nou, să corectați.
1. şi am avut părerea că i s-au aburit ochelarii. - nu impresia?
pentru textul : suta de lei de2. Măi tată să fii om pe unde mergi, acolo -adică : Măi, tată, să fii om pe unde mergi, acolo
3. Suta de lei, albastră, cu chipul lui Bălcescu pe ea, - fără "pe ea", e redundant.
4. „Carpaţi”fără filtru - nu sunt necesare ghilimelele
5. ca un Ianus cu două feţe - redundant din nou
6. macaze - macazuri, eroare care am observat-o și în alte texte
7. neâncrezător
8. de le scările ce urcau pe pasarelă
Anna, ce să spun, mă bucur de prezența ta aici. Doar imperativul forma negativă se scrie cu un singur "i". Deci e corect "nu știi". Repetiția pronumelui "noi" accentuează ideea, așa cred eu, dar mă voi mai gândi. Cât despre "zile", e un laitmotiv. Eu mă bucur că a ieșit stufoasă. Trecând peste toate astea, mulțumesc pentru lectură și pentru bunăvoința de a lăsa un semn...după atâta vreme...:) Important pentru mine e că ți-a plăcut.
pentru textul : despre zile ce sunt deE ok. Atitudinea conteaza. Era destul un simplu "nu stiu". Merci!
P.S. Cunosc de ceva vreme regula: hai sa-l facem praf pe noul venit. Stai linistit, e unul din motivele pentru care nu ma avant sa scriu din prima. :)
pentru textul : Premiile Concursului Naţional de Literatură „Agatha Grigorescu Bacovia” - Mizil - 2012 de„până la adânci bătrâneţe” - e un typo aici, sau mi se pare mie?
„vă schimbă locurile
vă schimbaţi blestemele” - scăpare, sau așa ai vrut să fie? (schimbă/schimbați) întreb fiincă poate fi și una, și alta. deși, într-adevăr, primul vers de aicispune mai multe decât următorul.
mi-a plăcut scepticismul din final.
pentru textul : condamnat la viaţă deam visat azi noapte că a venit bâlciul în oraș
"și mă temeam să mă dau în roata
care era mai înaltă ca un fost turn geamăn
până la urmă am urcat în ea pentru că în visul meu exista cineva
care mă privea pe furiș și purta geacă în carouri maro
și asta mă încuraja pentru că mereu când eram mică
iubeam pe câte unul care purta o geacă maro în carouri"
părere:
pentru textul : în visul meu erai bărbatul care purta carouri de1. "pentru că în visul meu exista cineva"/"și asta mă încuraja pentru că mereu când eram mică" - nu există suficientă coerenţă la nivel de frază, stilul uşor spre şcolăresc unde mă pot duce uşor cu gândul la compuneri gen: deoarece/pentru că nu era cerul senin, etc. etc. text destul de stângaci comparativ cu ce am citit de pe la tine, până acum.
nu dragul meu, desi evident ca se poate interpreta si asa, dar era o ironie fina la P.S.-ul lui Dorin. Cit despre mine, zimbesc mai Andule, zimbesc. A fost o vreme cind ma ametea si pe mine criza de semnificatie. Intre timp m-am mai imblinzit. Sau cel putin asa se vede de la mine. Zimbesc.
pentru textul : some rule rules some rules deMultumesc Maria! Voi actualiza si poza de profil :)
pentru textul : ada or ardor deAcum nu as vrea ca aceasta talentata (si o spun cu mana pe inima) autoare sa zica: uite mosii astia doi si-au dat mana pe pagina mea ca sa-mi treaca din cheful de ras cand se incaiereaza ei intre ei ca mosii din muppets! Adevarul e Roxana, si il marturisesc aici o singura data si gata ca am zambit amar la replica aceea a ta vis-a-vis de disputele mele cu Virgil si stii la ce m-am gandit? Ca intotdeauna copilul spune ca imparatul e gol, stii povestea nu? Dar ce nu se spune in povestea aia mai departe este ce s-a intamplat cu copilul cand s-a facut mare. Asta deja nu mai e aceeasi poveste... Revenind la text, tu ai o problema sa tii cititorul in text, ar trebui sa exersezi mai multe procedee narative decat folosesti la ora actuala. Trebuie sa pornesti de la premisa ca ceea ce spui nu trebuie spus asa cum iti vine tie sa o spui de prima data, ci altfel (si ma refer strict la proza). Acest altfel il vei lua din multe exercitii de lectura cu voce tare a textelor tale in fata unei audiente, you choose who. Apoi vei mai vedea. Succes la scris si mai putin la facut misto cu boticul in cana cu laptic. Cu drag, Andu
pentru textul : Csungy, tu știai? deLa acel tip de stilou m-am gândit. Versul cu "nimicul care se lărgeşte" e o parte dintr-o teorie proprie care mă obsedează: după moarte, până şi nimicul lipseşte. Şi da, faţă de rest, poate fi disonant dpdv ideatic.
pentru textul : p.s deEh, "mare" pentru contextul nostru, al tuturor celor care încearcă - azi, aici, altundeva - cu pixu-n zbor, înţelegi tu. Plus de asta, (poezie mare, cuvinte mici) trebuia să-mi iasă şi mie formularea antitetică, nu? :).
pentru textul : singura pipă din oraș de:) multam, mestere! trebuia "ochi" pentru citirea inversa! precum spui: prezentarea! salutari lui curaj, cand o fi sa-l mai intalnesti:)
pentru textul : spectacol pe o scenă înclinată den-am să fac niciodată mai mult şi mai bine, sînt absolut convins, în domeniul literaturii şi artelor, decât tine. dacă trebuie s-o repet, o repet. iar Hermeneia e un site excelent, am profitat de serviciile ei, nici măcar contribuind cu bănuţii văduvei. la jugul la care te-ai înjugat, nu pot să-ţi spun decât admirabil. eu prefer să aud " bine rob bun şi credincios" pentru o altă cauză. de aceea preocupările mele nu sînt în domeniu. dar uite, ţie, bravo. apreciez munca ta, poate n-am spus-o clar pîna acum.
am vrut doar să-ţi răspund provocării, nu prea amabil aruncată, de a-ţi oferii exemple.
calomnia, mînjeşti, ca o hienă, disgusting, astea sînt cuvintele tale, nu ale mele.
pentru textul : numai umbra deOana, te rog să te consideri averitzată.
pentru textul : mama, guarda le farfale! deparerea mea este ca este un titlu fantastic (aproape invidiez ca nu l-am gasit eu - care stau asa prost cu titlurile -), dar pacat de titlu pentru ca textul e undeva intre slabut si abscons. Imaginea nisipului coagulat desi este nemaiauzita este si cam greoaie, dificil de simtit estetic.
pentru textul : Duhul de naftalină de"Timpul nu mai străbate
prin clepsidra maternă;" -- suna destul de banal. Si absolut nimeni nu stie de ce clepsidra aceea e materna sau ce ar vrea sa insemne acel lucru. Restul textului nu arunca nici o lumina asupra acestui lucru si nici nu este ajutat de el.
"păsările lui Hitchcock" sint o cadere brusca in istoriografia cinematografica si incerci sa te legi de ele ca de un fel de speranta ca poate afli ceva. Dar nu afli decit ca pasarile acelea au... genunchi. O chestie la fel de greoaie si absconsa ca si chestia cu nisipul coagulat.
Despre genunchii astia stranii de pasare ni se spune ca sint... inerti. Nu stiu ce vrea sa insemne asta. Poate ca vrea sa insemne "nemiscati". OK. Deci sint nemiscati si din ei... irumpe. Un verb oarecum arhaic si mai degraba metafizic decit fizic, daca ma intrebi pe mine. Deci e cam nepotrivita asocierea. In orice caz afli ca din ei, din genunchi, irumpe un duh de naftalina. Bizar. Imi este greu sa spun ca toata chestia asta mi-a spus ceva. Pentru ca nu mi-a spus. Singurul lucru pe care pot sa il spun este ca cred ca duhul asta de naftalina merita o soarta sau o poezie mai buna. Parerea mea.
Da. Forma aceasta ,,hibrida" se intalneste des in poezia mea. Nu e intamplator, totusi. Cred ca urmaresc si o anumita muzicalitate, un anumit ritm si o anumita gradare a trairilor...Si e ,,un text quasi-ludic" din mai multe puncte de vedere.Multumesc de aplecare, Profetule!
pentru textul : Ospitalitate detextul e bun, ioana. sunt reticent la ce spui tu acolo, dar textul curge frumos și, în ciuda (pre)dispoziției spre automutilare care te-a făcut să-l scrii (sau pe care o trăiai), falsul confesionalism afișat aici aproape că ne convinge că te iubești imposibil.
pentru textul : de dragoste depentru mine exista foarte multa poezie în imaginea asta. și nu știu de ce, și o undă, difuză dar inconfundabilă, de tragedie. poate ideea aceea de a vedea că ariciul de fapt are în spate prăpastia etajelor (ciudată idee, ceva foarte „uncomfortable” de imaginat)... poate și paleta de culori aleasă. mie îmi sugerează simbolul unei iubiri imposibile, neîmpărtășite, tragice, în care nu numai că ființa iubită este din alt regn dar te desparte de ea și un geam, iar în spate e doar o prăpastie. dom'le, mi-ai stricat dimineața...
pentru textul : pogonici love story demultumesc pentru comentariu, va mai astept! ma gandesc la propunerea dumneavoastra!
pentru textul : păianjen depaul, da, ai dreptate, n-a fost un razboi, ci un fel de executie publica. iar comparatia cu polemici de genul
pentru textul : autumn music 2 deHasdeu-Maiorescu, Hasdeu-Dobrogeanu-Gherea nu-si are rostul. te rog sa nu te superi, stii ca apreciez scriitura ta. iar pe d-l Caragea nu-l cunosc si nici nu ma dau în vânt dupa genul de poezie pe care-l scrie.
nu cunosc nici dedesubturile atacurilor reciproce -la un moment dat-( vorba aceea "pamflet sa fie, dac-o cer interesele ..., dar sa-l stim si noi"!). chestia a fost în regula atâta timp cât s-a derulat doar între voi doi. când au aparut si ceilalti tragând din toate pozitiile si cu tot armamentul din dotare într-un om, bine înarmat si el, desigur, dar singur, chestia a început sa semene a "macel". eu cred ca vei lua parerea mea asa cum este, ca pe ceva subiectiv, dar cât se poate de pertinent. un gând (si mai) bun.
de ce trebuie toata lumea sa stie exact cine e. cu ce ar ajuta? se intelege ca e cineva drag mie si e suficient
pentru textul : se duc pe rând, priveşte-i vladimir dedar scris cu măiestrie. M-a impresionat felul în care ai reuşit să creionezi tuşele negre ale unui cotidian în care lumina se pierde fără putinţă de a fi răsfrântă într-o minimă doză de optimism. Aceeaşi senzaţie claustrofobică se păstrează până la final "în fiecare zi e un cutremur din care se pare/nu pot să ies decât mușcând cârpe", iar dragostea este sufocată de imaginea unui convoi parcă nesfârşit. Un poem negru, dar care ar merita pe deplin peniţa mea aurie. Din păcate nu reuşesc să o şi ataşez, aşadar să se considere a fi aşezată, cu toate felicitările mele!
pentru textul : suntem doar cărți de joc pe mese rotunde deexistă pace prefăcută? textul este mult peste nivelul meu de întelegere.
pentru textul : urme degeorge, te rog să respecți regulile tipografice ale virgulei deși e ciudat că ai ales să folosești virgula în titlu dar nu în text
pentru textul : aripa clipei,infirmă deimi place cursivitatea acestui poem, starea de liniste pe care o transmite. e ca un flash in care toate lucrurile sunt firesti, la locul lor.
pentru textul : sunt fluierele picioarelor Lui demi - a placut si intorsatura filmica diin final
"retezat de toate te uiti la otetul de mere bland
iar istoria se toarna".
un semn de apreciere, din partea mea si sarbatori linistite, paul!
nu prea am înţeles ce ai vrut să spui, dar dacă îţi place mai mult Jonel, Jonel să fie.
pentru textul : Rânduri din pipotă către caporalul Pleasnă deOricum mulţam fain de semn. Stimă
Ioana, observ ca ai un discurs poetic foarte bine strucutrat. fiecare vers se sustine pana la final, acest poem imi da impreisa ca a fost scris cu grija si cu siguranta. se simte acea plinatate a aeului in fiecare cuvant care, la randul lui extinde atat de mult zona deschisa incat se formeaza un fel de univers ijn care putem comunica daca dorim. e un poem profund, introspeect pana la uram, ma emotionat primele strofe, acea raportare a ta la el si vedeniile tale interioare. cu inima deschisa, te felicit. " lângă noi se odihnește un animal uriaș, îi încerci inima din când în când, ne privește deschizând ochii galbeni ca un câine bolnav" si " bărbatul meu duce cerul în spate cu dragoste" " vom dormi aici, sub coroana copacului".
pentru textul : the little black dress decred că ai o capacitate uluitoare de a improviza, dovadă aceste mici crochiuri dintr-un jurnal inexistent, o nevoie cotidiană de a evada în cetatea efemeră a cuvintelor, de a clădi noi camuflaje noi redute. Călătorii secvențiale spre In-Terrior. Am subliniat ca deosebit: "aniversez. două luni de cînd ți-am auzit vocea. două luni de cînd am făcut primul om de zăpadă și l-am numit fred. două luni de cînd mi-ai împrumutat pachetul de șervețele mentolate eram într-o întîlnire mai importantă răcisem cobză. mai vrei puțină șampanie? ce pahar vrei am unul cu picior lung ca de barză și unul mai mic pentru coniac. nu mulțumesc m-am amețit. aniversez și toată aniversarea șampania paharele oamenii de zăpadă mentolul sunt în creierul meu. captiv într-o pămîntie caschetă camuflajul perfect pentru o garsonieră pustie." un typo: "douzeci".
pentru textul : rezerve strategice deDomnule Frosin,
pentru textul : Grupaj de poeme MIHAI EMINESCU deDacă aşa-l traduceţi dumneavoastră pe Eminescu, atunci am avut toată dreptatea atunci când v-am reproşat "franceza de dicţionar" şi "păsăreasca". Păi dacă o să daţi traducerile astea căznite unui francez şi o să-i spuneţi că e vorba de cel mai mare poet român, acela o să plângă de mila literaturii noastre. Iar dacă o să-i mai spuneţi şi că este unul dintre marii poeţi europeni, o să vă plângă şi dumneavoastră de milă...
Ceea ce faceţi dvs. aici e un veritabil masacru. Eu nu sunt traducător, dar sunt un cititor în franceză. Am citit Lamartine, Hugo, Baudelaire, dar şi René Char sau Guillevic (care nu erau traduşi în română la vremea când voiam eu să-i cunosc). Şi "Paradisul" lui Sollers (care nici nu s-a tradus), intrigat de faptul că fiecare critic român care-l evoca îl prezenta tot altfel. Prilej de a constata că majoritatea celor care-l citau (era o modă prin anii 80) habar n-avea de el. Aşa că eu ştiu foarte bine cum sună franceza firească şi plastică. L-am simţit pe Flaubert bătând tactul când am citit incipitul la "Salambo" (nu pot să pun accentul). Aşa că nu mă luaţi cu poveşti!
Vreţi o demonstraţie? Vă iert pentru poeziile cu rimă. Să ne referim la "Odă (în metru antic), pe care-o maltrataţi fără milă. Şi să începem cu paranteza. Păi "în metru antic" înseamnă (fără a nuanţa prea mult) strofe safice, adică trei endecasilabi şi un pentametru. Ia număraţi dvs. silabele textului tradus, să vedem ce "metru antic" aţi obţinut. Aveţi 11-11-11-5? Eminescu trudea pe text până la epuizare, iar dvs. vă permiteţi să traduceţi în dorul lelii?! Mi se pare înjositor pentru mine să demonstrez prea mult un adevăr evident pentru oricine ştie măcar o boabă de franceză. Nu mă luaţi tare, că nu vă merge! O să dau un singur exemplu. Iată: "Lorsque, d’un coup, tu parus sur mon chemin,/ Toi, la souffrance, douloureusement agréable…". Aşadar (bine zice Virgil că trebuie să postaţi şi traducerea!) "Când deodată tu răsărişi în cale-mi/ Suferinţă tu, dureros de dulce...". Păi dvs. vreţi să mă convingeţi pe mine că limba franceză e aşa de săracă, încât permite doar echivalările (accesibile şi calculatorului meu, dacă aş solicita aşa ceva pe google!) pe care le aflaţi dvs. pentru "deodată...răsărişi", "cale", dar mai ales "dureros de dulce", unde "dulce" devine "agréable…"? Sub pana dvs. de traducător, Eminescu devine un autor de duzină. Nu-i faceţi niciun serviciu dacă încercaţi să-l promovaţi în spaţiul francofon. Lăsaţi-l, vă implor, nepromovat de dumneavoastră! Aproape că v-aş zice, în încheiere, că nu mai avem ce discuta. Dar sunt o persoană bine-crescută.
îmi place mult titlul, și cred că merită să treci peste locurile comune din text (ai multe substantive des uzitate: inimă, suflet etc.), doar pentru titlul acesta așa de sensibil, frumos și pentru atmosfera poeziei ce m-a prins... desigur e doar o opinie, Daniela.
pentru textul : fetița cu unghii de catifea dePagini