Invariabil nu mai pot citi poeziile Adrianei fără a mi-o închipui audibil. Nu știu dacă asta e bine sau nu. Versurile sunt foarte variate ca măsură, dar tăierea lor are efect, fixând centrele de greutate. De remarcat este siguranța cu care începe fiecare strofă, pentru ca mai apoi să alunece încet înspre fragil (strofa I și a III-a) ori posibil (strofa a II-a). Și ce altceva este cumpăna? Există și o treptată abstractizare până la acea ”răsucire între strigăt și frig”.

Limpezimea expresiei ține până la penultimul vers, când autoarea ne supune unui excurs logic mai pretențios: un timbru ”dezlipit” care abia se mai ține însă ”pe” scrisoare. Ultimul vers descheie eliberator la șireturi corsetul unei ”cumpene” tensionate.