erate* :in text si vorbit. daca mai sunt si altele, imi cer scuze.

Astăzi s-a născut un Poet.

cineva cunoscut, mai tînăr ca mine, a murit ieri. totul s-a petrecut într-o zi. se pare că și august e o lună în care se poate purta doliu.

apare "fetiţa, şotronul" . e ca şi cum ai spune te spun lu' mama că ai mâncat din cireşele mele, deci e binevenită partea asta agramată.
nu îmi place folosirea cuvântului urină, aici, chiar dacă înţeleg ce vrei să spui, îl văd strident iar poemul nu curge tot în sensul acesta ca să accept subst., chiar dacă se merge pe firesc, e disonant.
foloseşti prea des cuvântul şine, trenuri.
ca întreg, e bunicel, din punctul meu de vedere, evident, dar nu excelează.

nicodem.

iar eu sa-ti dau dreptate. si iete cum deshtu a sarit tasta. indeed, rusine sa-mi fie ;)

Am citit și re, recitit poezia ta, Ialin. Am impresia că umblu pe străzile unui oraș încărcat de poveste, și că tot ce am a face este să deschid prima ușă care îmi iese în cale pentru a schimba coordonatele cunoașterii. Cu atât mai plăcută devine amânarea momentului. Așteptarea. Foarte bine creată atmosfera, poate de aceea m-am și întors de mai multe ori aici. Critica mea se referă la primele două versuri pe care, oricât le-aș citi, tot nu îmi sună deloc. Și nu știu de ce mi-ar suna mai bine "Sunt toate mâzgăleli și toate-s vers", decât... "e totul mâzgăleli". Doar părerea mea. Nu las peniță pentru că știu că ești perfecționist, și nu știu de ce am eu impresia că și tu mai ai ceva de spus aici.

Și cu ochiul plin de lacrimi națiunea cea română, Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurând, Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divină Și aude-n cer un tunet și un gemet pe pământ...

uneori munții din care se nasc zidurile visează respirația femeilor tinerețea se impregnează în piatră lăsând-o grea devine târziu lespede pe somnul fluturilor uneori zidurile din care se naște murirea se închid peste vise gestante tu rămâi pradă de bună voie și nesilit de nimeni legat neputincios de lanțul abdicării umbrelor

Dragii mei frati intru poezie. Cu smerenia cuvenita si cu duhul poeziei aici de fata, indraznesc sa apar in fata dvoastra, nu pentru a ma disculpa, caci numai unul de domnul cuvintelor si el pe toate le vede pe toate le stie, ci pentru a grai cu vorba si a asculta cu inima. Si-n inima mea, cand venii prima oara aici, la masa ac poem, am stiut ca nu fac bine, dar gura mea a vorbit fara mine. Tot timpul ma pizmuiesc si ma blagoslovesc: dorine dorine, ce limba ascutita ai! o sa sara pe tine dinozaurii si o sa ti pape urechiusele fermecatoare.... Asa, sa nu ma abat...gura mea incerca sa spuna ca inima a priceput, dar nu a vrut sa inteleaga. Domnia sa, C, este mai mare ca mine si mintea sa cu mai multa intelegere. Daca n a vazut inima lui, vina este a gurii mele, si voi face sa taca in veci. Domnia ta, B, sufletul meu spune ca ai un suflet bun de bebe si citesti toate viziunile, si pre toate imagisticile. Se bucura inima mea in adancul ei, cand vede grija si tandretea cu care ma inconjori, atentia pe care inima ta o acordeaza la a mea. Ce semn mai mare poate fi ca ma iubesti si ca ramai fara aer cand ma vezi? Stiu ce mare e dragostea, ea ne tine fata in fata si ne da palme cu voia dvoastra, umilul vostru, D

multumesc Hialin pentru observatii si sper sa continui.

Am testat pe FF3.5 si pe Chrome si se vad perfect. Cred ca depinde de OS pe care il ai instalat.
Am sa verific si pe IE6
Am corectat eroarea de afisare la situatia de parola gresita
In ce priveste aspectul stii cum e, de gustibus. Oricum vor mai avea loc modificari la acest capitol care asa cum stii este cel mai simplu de configurat si pentru care nu am avut prea mult timp la dispozitie. Dar cred ca niciodata nu voi putea sa fie pe plac estetic la toata lumea

dar cel mai harnic cersetor, tinand cont de comparatia cu furnica. un poem scris bine cu metafore simple si placute, patruns de un mesaj civic: nu daruind peste saracilor ii ajutam, ci invatandu/i sa pescuiasca.

ea fuma lung trenurile nu m-au întrebat niciodată unde vreau să merg biletului de tren nu îi pasă ce mână îl întinde controlorului așteaptă șinele ploaia de fier aceste versuri imi par suficiente pentru a exprima starea autorului, mai ales ca se folosesc de aceasi idee si insista pe tema "nimanui nu ii pasa". poate acesta ar trebui sa fie titlul. restul imi pare balast.

"ideea de s.f. în poezie e un adevărat filon."
Andule, asta mi-a amintit de intriga din "Adio, Europa" si de faptul ca si Marx, nu-i asa, a fost un scriitor "stiintific si fantastic"...

acum, serios vorbind, poemul de aici chiar mi se pare huxleryan, mai ales in strofele de mijloc, dar asta nu se vrea a fi o critica, ci doar o observatie. la urma urmei, confruntati fiind cu o evolutie intr-o anume directie, nu ne ramane decat sa brodam pe marginea ei.

vai, marga, cum ai putut tu cu sufletul tău pur, sensibil și imaculat să mă jignești în așa hal?:)