D-le Dinu, a vorbi de rău - înţelege-s-ar orice din sintagma asta - consiliul H. nu duce niciodată la retrogradare categorială. Altele-s criteriile acolo, criterii artistice. Dar, şi vorbesc serios, văd că vă prieşte noul statut - scrieţi din ce în ce mai bine. Continuaţi aşa şi, zic eu, veţi redeveni autor.

katya, dorin, va multumesc de citire si pentru apreciere si va urez din toata inima voua si tuturor colegilor un paste fericit.

n-am prea înțeles ce ai spus, Doina. Ori nu știu eu să număr ori nu știi tu. Pentru că eu continui să văd acolo 7 5 7. Dar nici măcar asta nu este neaparat o problemă. După cum nu sînt nici celelate argumente pe care le aduci tu. Am stat de vorbă cu specialiști în cultură și poezie japoneză. Din ăia adevărați. Și te asigur că tot ce susții tu aici nu este valid. Reprezintă doar o percepție rigidă și școlărească pe care unii din Europa sau Rmânia o au despre poezia japoneză sau despre haiku. Lucrurile sînt mult mai nuanțate și sub nicio formă un japonez nu gîndește în felul acesta mecanicist în care gîndești tu. Dacă îmi permiți, abordarea ta este asemănătoare cam cu modul în care un cowboy din Texas s-ar apuca să ne demonstreze cum se joaca „cu adevărat” călușarii. Nu vreau să spun prin aceasta că un european sau un român nu ar putea să înțeleagă sau să scrie haiku cu adevărat. Doar că acest lucru ține mult mai mult de un mod de a gîndi și a te raporta la realitate și cu mult mai puțin la niște reguli rigide scolastic insușite. Și chiar între japonezi există multe nuanțe. Cam la fel cum vezi nuanțe într-un sat românesc cînd este vorba ca femeile să îți descrie cum se face „corect” o cergă, sau cum se face claia. Te asigur că fiecare va avea specificul ei. Cam la fel e și cu japonezii. Dar trebuie să stai de vorbă cu ei și nu să înveți chestiile astea din cărți.

Finalul este sugestiv şi periplul poetic reuşit, aşa cum l-a definit şi Alex. Întotdeauna găsesc în versurile tale praful de aur prelins de pe buzele copilăriei. Şi îmi place. Cu prietenie.

multumesc amandurora.asa cum am mai spus si repet, nu sunt poet ci consumator inrait de poezie. si daca postez cate ceva ce numesc "poezie" este, printre altele, si un mod de a ma pune in pielea celor care o "produc" experimentand diverse modalitati pentru a o intelege si "gusta" cat mai bine. si daca - uneori - imi "iese" un text ce suna poetic, nu-i vina mea. iar textul asta simt ca ar cam putea fi asa ceva.

...Ai surprins bine teroarea cauzată nu neapărat de matematici, cât de profesorul cu apucături de zeu, care are în uneltire câteva zeci de sclavi. Deşi ne despart vreo două-trei generaţii, atmosfera descrisă de text era valabilă şi pe vremea mea, şi nu doar la ora de matematică. Aveam o colegă care, atunci când când era "ascultată" la română, se înroşea, începea să tremure şi uita absolut tot, deşi era destul de silitoare şi dezgheţată. Poate şi pentru că profesorul de română era şi dirigintele clasei.

...Se vede că textul este la prima mână, ar trebui revenit pe el - lipsesc destul de multe virgule, există erori de concordanţă a timpurilor povestirii + topică problematică.

imi place cum incepi: curajos si incitant. si la fel, mi-a placut finalul. sunt insa unele expresii si figuri de stil la care as renunta.

Păi tocmai de conotaţiile tipic feminine vorbim noi aici! Când v-am reproşat că utilizaţi o franceză de dicţionar (sau o "păsărească") m-am referit tocmai la neglijarea conotaţiilor. Ia să privim noi mai atent: "Deschid poarta aşteptării" şi intru singură", zice autoarea noastră (pe care o cunosc foarte bine, nu-mi spuneţi cine e, mi-a fost redactor la trei din cele cinci cărţi tipărite la "Eminescu", am scris şi despre proza şi despre critica ei). Iar dumneavoastră traduceţi: "J'ouvre largement les portes de l'attente/ Et j'y pénètre toute seule". Utilizaţi aici două cuvinte nepotrivite. Primul e "attente", care arată că n-aţi înţeles textul pe care-l traduceţi, pentru că acolo "aşteptare" are mai curând sensul de "răbdare". Puteaţi utiliza "patience", ar fi fost mai potrivit. Cât despre utilizarea lui "pénétrer" în locul obişnuitului şi potrivitului "entrer", asta chiar că e o monstruozitate. Mai ales dacă avem în vedere şi conotaţiile sexuale ale lui "pénétrer"!
Haideţi să vorbim şi despre traduceri care se îndepărtează de original. Nu e nevoie să ne referim la Nerval-Goethe. E suficient să ne amintim cum l-a transpus în română Arghezi pe Baudelaire: arghezianizându-l. Nu comentez dacă e bine sau rău. În cazul cu pricina, prefer textul francez. Dar, ca să revenim la oile noastre, nici Vicenţia Vara nu e Baudelaire, nici dvs. nu sunteţi Arghezi.
Cât despre traducerea poeţilor noştri în alte limbi, să fiţi dvs. sănătos! Cel mai falsificat (cu deosebire la traducerea în franceză!) e Eminescu. Dar sunt şi traduceri foarte bune. Iată aceste versuri, în transpunerea spaniolă a lui Omar Lara /(citez din memorie şi sper să nu greşesc prea mult): "Bosque con tranquillas rias/ Dias passan, vienen dias,/ Joven tu como pareces/ Siempre tu rejuveneces!". Cum i-aş reproşa eu lui Lara că în locul intraductibilelor "vreme" şi "codru" utilizează "dias" şi "bosque"?! În cazul dvs. lucrurile stau, însă, altfel. Chiar dacă nu sunt traducător, am dreptul să v-o spun răspicat.

se putea cuminti si mai mult imaginea ta, dar fie si asa.

Mihai, Rotaru si djinii exista si daca eu ma gandesc la ei si daca nu o fac asa ca despre lucrurile ce ne inconjoara numai de bine. Urari de bun venit. Alina... șofarul este un instrument muzical cu un sunet aparte, utilizat de vechii evrei inclusiv in cadrul celebrarii in templu a unor sarbatori. Acolo poate ar fi mers un "alearga" dar ar fi schimbat sensul pe care l-am vrut eu sa fie sugerat... poate "fuge" dar si astfel intelesul este diluat. Da... "inca"... acolo e de modificat. Multumesc.

Mulţumesc Adriana

Pentru răbdarea de a parcurge textul.

După acest duş rece pe care mi l-ai servit, mă simt umilit că de atâta timp nu m-am învrednicit să citesc acel „Corpus hermeticum”; precum nu l-am citit, decât pe sărite, nici pe R.G. Am s-o fac cât de curând voi putea. Dar asta, sunt sigur, nu mă va putea apropia de interpretarea ta faţă de care textul meu îşi râde singur de el.

Cu toate acestea îndrăznesc să spun cele ce urmează.

Ceea ce reţin din comentariul tău este că Heidegger prin „Acest centru deschis nu este deci închis de jur împrejur de fiinţare, ci însuşi centrul care luminează şi încercuieşte – asemenea nimicului pe care abia dacă îl cunoaştem – întreaga fiinţare.” se întâlneşte cu marii gnostici prin Poeticul care depăşeşte filosofia (aşa cum o înţelegem noi astăzi).

Şi se mai întâmplă ceva.

Oricum, Poetul ca şi orice Mare Gnostic, e sortit totuşi utopiei. Şi aceasta deoarece fiind „locuit de Fiinţa” infinită şi astfel autoreferenţială în identitatea sa, el, poetul/gnosticul nu poate sugera (metaforic) decât cel mult (prin absurd) un număr infinit numărabil (cantorian) de sensuri ale Fiinţei şi nu toate sensurile de puterea continuului (tot cantorian) ale Acesteia. Prin urmare cred că are dreptate Andrei Cornea să afirme că avem de-a face, noi europenii, de peste două mii de ani cu o „Utopie pur şi simplu, în forma ei cea mai pură, mai metafizică şi mai abstractă”. Lucru ce s-a răsfrânt (aiurea?!) într-o anumită logică care a preluat „Identitatea” (autoreferenţialităţii Fiinţei) drept principiu de bază căruia ar trebui să i se conformeze lumea noastră (concretă) de toate zilele. Dar asta pare a fi altă problemă. Şi nu e! Pentru că zice tot Heidegger: „…unde acţionează propriu-zis nihilismul autentic? Acolo unde se păstrează contactul cu fiinţarea curentă şi se crede că e de ajuns să iei fiinţarea, aşa cum s-a făcut până acum, ca fiinţare pur şi simplu. Însă în felul acesta întrebarea privitoare la fiinţă este recuzată, iar fiinţa e tratată ca un nimic (nihil), ceea ce într-un anume fel ea şi „este” în măsura în care fiinţează. A avea de-a face doar cu fiinţarea în vreme ce se cade în uitarea fiinţei – iată ce este nihilismul. Nihilismul înţeles astfel este, el abia, temeiul acelui nihilism pe care Nietzsche l-a expus în cartea întâi din Voinţa de putere.”. Acelaşi nihilism care azi, departe de a nega „Identitate”, o atribuie cu o eroare de putere exponenţială, devenirii/”fiinţării” deoarece această devenire extrem de accelerată acum, în lumea noastră curentă , a «devenit» atât de «reală» şi concertă. Aşa cum de altfel se întâmplă şi în «poetica PoMo». De care toată lumea zice că am scăpat (mai ales cei ce o practică, în continuare, cu fervoare). În alt text voi reveni (eroarea este umană, perseverarea…). Ca şi asupra corelatului constituit de «analitica limbajului».

au venit cuvintele tale, Mariana, cum vin buchetele de flori la spital. au lăsat în mine parfum și culoare, prospețime și binețe. mulțumesc frumos pentru ele și pentru semnul tău de apreciere. contează!

Ioana, iti multumesc de sfaturi. .... ce inseamna scenariu Im si sm? banuiesc ca e vorba diferente de intindere, dar totusi, mi-ar placea sa stiu denumirea. :)

Domnule Virgil, ma bucur ca ti-a placut, multumesc de trecere si pt apreciere. cu stima