Ceea ce interpeleaza pe cititor mai intai este efectiv titlul "un mecanism al iluziei" inca din primul vers cu singura prezenta a pronumelui "eu"introduce intregul poem care se deruleaza ca un script de film de cinema, o vasta scena neagra cu pete de culori care se anima in lumina regizata de un "deo ex machina". O constructie perfectionata in forma de poem care pune in relief tema printr-o serie de contraste in timp ce vocabularul e utilizat decit in imaginile poetice propuse. aceasta iluminare, joc de umbre mari si lumini minuscule diverse se reflecta pe suprafata artificiala a artificiului, este un mecanism al iluziei, perceptia noastra variind dupa punctul nostru de vedere si este punctul efectiv de vedere in care noi ne situam in spatiu. Calderon in secolul al XVI-lea in plin secol al Luminilor, intr-o Spanie ajunsa la apogeu si deja in plina decadenta, vorbeste de "desengaño" ("Viata e un vis") si demonstreaza necesitatea deziluziei.Poemul cu acest "deo ex machina" in frac si viola da gamba (instrument muzical al renasterii dar atit de faimos in sec XVI-lea) termina cu o nota (si nu cu un strigat) de mare eleganta, in repertoriul ales.
Îmi place mult schimbul de idei și aici chiar a fost super. Mă rog, mai puțin partea în care Paul mă acuză de fustiță fără să bage mâna să verifice dacă n-oi avea și eu pe undeva, bine ascunsă, o anagramă ca a lui.
Însă răspunsul meu cred că se găsește destul de clar exprimat în comm-urile anterioare și, dacă îmi este îngăduit, Virgil, o să sintetizez aici încă o dată. Eu cred că nu poezia ar putea fi pe moarte (și nu doar poezia, putem extinde la muzica clasică, la pictură, you name it...) ci forma (formele) ei de manifestare, iar aici tehnologia are un cuvânt greu de spus. Poate ăsta ar fi un subiect mai 'la obiect' ca să zic așa, de dezbătut, și nu o întrebare cvasi-retorică de felul celei din titlul acestei mese rotunde dar care, după cum se dovedește, atunci când la ea apar niște personaje cu o părere mult prea bună despre propria mult prea inflamată persoană, devine colțuroasă.
Margas
O incursiune interesantă în necunoscutul cotidian plecând de la conceptele artistice și filosofice ale artistului plastic (Avidar, Eva), care nu numai că reușește să creeze o poveste dincolo de poveste, o lume dincolo de altă lume, dar oferă performanța estetică scontată. Am găsit și câteva rânduri despre artistă și le reproduc în speranța ca și ceilalți dacă sunt interesați sau au mai multe detalii să le completeze. Avidar, Eva Eva Avidar, Sculptor. b. 1960, Transylvania, Romania. Immigrated 1974. Studies: 1981-85 and 1988-89 Bezalel, Jerusalem, ceramic design, specialised in porcelain; 1994-96 M.A. Sculpture, Royal College of Art, London. Prizes: 1976, 1984, 1987 Scholarships from Sharett and America-Israel Cultural Foundations. Teaching: 1989-94 Bezalel, design in clay; Since 1990 Emuna College, Jerusalem; Since 1996 Shenkar College of Fashion and Textile, Ramat Gan. (Israeli Art Center)
de ce nu apare penita in pagina principala... sau e numai la mine?
nu de altceva, dar eu eram pregatit si chiar scrisesem un comm cu penita, dar cand am vazut ca textul mai are o penita, si nu orice fel de penita, data chiar de Adriana... am zis, destul o singura penita!
Doua penite pentru 'blestemata de nevoie' e prea mult!
Ar fi ca 'nevoia' atunci când rătăcești cheile, rătăcești și ușa... devine de nesuportat și...
'te culci cu faţa în jos,
ca într-un lan de apă roşie'
sau mă rog, cu toții știm că noi, bărbații, avem probleme în distingerea nuanțelor.
Deci o penița implicită de la mine dacă nu apare a Adrianei.
Felicitări!
ce aluzie visătoareo? ți se pare neromânește sau incorect că în versuri nu încep rîndurile cu majuscule? ce ți-ai mai dori de la versurile mele? să aibă rimă și să stoarcă lacrimi? hai sa fim serioși. maria ți-a scris cîteva lucruri dar se pare că nu le-ai înțeles. în esență a fi consecvent într-o anumită formă a textului, chiar dacă se abate deliberat de la anumite reguli ale limbii scrise, este total diferit de a face greșeli din ignoranță sau neglijență. este vorba despre o cutumă vis a vis de o infracțiune. tu, care ești jurist, ar trebui să poți sesiza diferența între aceste două nuanțe.
M-am întrebat și eu de ce titlul "Cai în livezi" și uite, acum că ai zis, am luat o temă pentru acasă. Așa că în "Dicționar de simboluri" de J.Chevalier și A.Gheerbrant acest simbol este tratat în 11 pagini. Nu am citit tot, dar câteva interpretări mi-au sărit în ochi, de exemplu : a. calul, divinitate a apelor – se crede că are harul de a face să țâșnească izvoare lovind pământul cu copita.(…) calul poate fi socotit și drept un avatar, sau un auxiliar, al divinității; b. bidiviul solar - în textele budiste, ca și în cele ale Indiei, ba chiar și în cele ale Greciei lui Platon, caii sunt mai ales simboluri ale simțurilor înhămate la carul spiritului; c. calul simbol al măreției - calul alb devine imaginea frumuseții desăvârșite. Bine ai revenit.
Paul, eu mă bucur regăsindu-te la celălalt capăt al gândului meu...sinceritatea mea-cea care am scris a rezonat, aș zice, cu sinceritatea ta-cel care ai citit… Genul acesta de întâlniri (între simțiri comune și dăruiri personale) sunt singurul solvent pentru durerea de care vorbeam mai sus… Mulțumesc așadar pentru darul de a nu mă lăsa să însingurez în rana mea. La mulți ani! cu și mai mare drag
cu riscul de a fi cam monotona, de a nu aduce nimic nou, spun si eu da. am ajuns ca un submarin, ies la suprafata doar atunci cand ceva chiar ma misca si daca as da impresia ca-s prea sensibila, nope, nu-s. :o)
dar, despre poezie.
nu-mi place "oamenii invata", "invatatul" de prin poezii. e tocit. nu m-am impiedicat insa de el, poezia e chiar buna si poate aici chiar isi are rostul, mai degraba l-as scoate din sutele alea de poezii care l-au tocit. e o poezie foarte pura (bine gasita neprihanirea din titlu), toate strofele au potentialul lor emotional, se imbina bine, de fapt nici n-are importanta, important e ca a deschis un loc in care am incaput.
e penita mea si fac ce vreau cu ea. :o)
Orice apariție de carte în vremurile acestea de mare cutremur cultural rromano-fino-ugric nu încetează să mă uimească... cu atât mai mult una despre ironie lansată la bookfestul care va avea loc la 20 de ani de la evenimentele din 90 când se scanda 'noi muncim nu gândim'... funny ain't?
Oricum, daca îți dă mâna, pune o carte deoparte și pentru mine cu o dedicație cât mai ironică sau ok accept și un sofism dar să fie unul demn de tine, că s-ar putea să te trezești cu impersonarea mea bobadilică pe acolo cu un lămpaș de miner într-o mână și cu o bâtă în cealaltă... și atunci să te văd câtă ironie ți-a mai rămas!
Felicitări Gorunule.
Andu
e destul de evident chiar si ptr un novice. sperasem sa fiu reprimit cu bratele deschise. nu am gand rau. textul de aici e bun, macar in comparatie cu pseudotextele unde am obs in comentariile dvoastre o mult mai mare ingaduinta.
China e intradevar un stat foarte mare si cel mai populat in comparatie cu altele,cum si dragostea in comparatie cu alte sentimente este mult peste capacitatea omului de a puea fi explicata sau descrie. :) Frumos text Catalina.
Ai dreptate ,cuvântul a devenit usor peiorativ dupa ce au început sa-l foloseasca toti neavenitii.Voi fi doar atent si obiectiv,desi recunosc ca simpatia mea pentru tine merge putin si dincolo de poezie...:)).E voie,nu?
"doamne de ce sîntem vinovați că îți ascultăm cuvîntul în loc să îl visăm răsucindu-ne ca niște derviși" - Virgil, iata o Intrebare, aproape o "intrebare justa", cum spunea Eliade. Te pune pe ganduri...De ce? poate fiindca noi, oamenii, l-am ucis pe Dyonisos odata cu nasterea lui Orfeu? Ori nu l-am ucis, ci l-am dat deoparte, sa zaca prafuit intr-un colt, asemeni unei papusi dezarticulate? Dupa intrebarea asta, celelalte aproape ca nu-si mai au rostul...poate cu exceptia acesteia: "de ce sîntem vinovați că scriem corect numele tău și toate celelalte nume care nu au nici o legătură cu dragostea" Ecaterina, Virgil nu compara cuvantul cu dervisii (oricum, cuvantul la care se referea el nu poate fi DECAT la singular) ci compara dervisii cu noi, oamenii astia moderni, care, in lipsa de...ploaie, ne risipim in averse de cuvinte inchipuindu-ne...creatori. Uitand ca Dumnezeu nu ne-a creat din orgoliu. Ma rog, e o interpretare - una din cele multe posibile, nu-i asa?
Mun. Craiova, Str. Dr. Ioan Cantacuzino, Nr. 19, Bl. S 38, Sc. 1, Ap. 13, Jud. Dolj. multumesc pentru aprecieri. astept cu nerabdare a ta carte, frate!
Având în vedere că pe H. cumulezi funcţiile de „parlament” şi „guvern” şi…nu „preşedinte” că vezi ce-a păţit Ceuşescu şi acum o să păţească Băse, m-am gândit să-ţi ofer o şansă de a mai face o faptă creştinească (în afara celor la care te-ai referit expres), cum a intenţionat şi USL-ul nostru drag cu amnistierele sale de sărbători , dar nu a fost lăsat de „agenturili” străine.
Prin urmare, simultan mă auto-suspend de pe H. şi solicit reprimirea subsemnatului, unde altundeva, tot pe H., că doar n-ai ajuns (încă) să împărăţeşti toate sit-urile interactive de pe mapamond, ceea ce-ţi doresc să ţi-se îtâmple (se poate, întotdeauna şi mai rău).
Drept care am şi curajul să semnez (scuze că nu pot olograf),
Îmi place cum ai atins, aici, senzaţia de catifelare, şi cum ai surprins-o într-un tablou cu soare şi caisă. dar şi finalul cu palmă aspră dă o notă de rafinament poetic. Foarte frumos tablou!
un traseu al cuvintelor ce zboara, trecatoare intr-o lume a semnelor gravate; doar acele cuvinte asa cum raman ele nude, neajutorate, tintuite in sufletul nostru...
Domnilor editori, a apărut o greşeală. Acest text nu este al meu şi a apărut pe pagina mea. Eu introdusesem o poezie pe care cineva a şters-o şi pe care o voi introduce din nou. Vă rog mult să ştergeţi acest text care nu îmi aparţine de pe pagina mea.
cred că au ceva magic misterios călătoriile în care (ne) deprimă aproape o nouă arhitectură - "arhitectura așteptării" (în cadrul tipic californian) - din care desprindem trist umbrele îndepărtării. note furișate pe o nouă partitură lirică.
Ariana, cu un zambet retinut as putea spune ca stiu, doar de aceea scriu :-) Studiez de ieri sugestiile tale, nu ma pot hotari sa "repar", desi imi dau seama de rupere acolo, m-au pacalit cuvintele acelea ca ar fi toate autentice, si nu-s. Cred ca le-am descoperit pe infractoare :-) La certitudinile acelea nu pot renunta, stiu ele de ce. Dar incerc sa reformulez un picut. La urma urmelor, cuvintele apartin sau nu realitatii unui poem dupa cum noi le hotaram soarta... E un paradox pe care eu il iubesc la nebunie. Eu mai scriu, numai sa te vad daca te tii. Ah, trebuie sa iti raspund si eu, desi vad ca vorbesti cu altii in subsolul paginii mele: si eu cred poezia aceea mai buna. Cea de față mi-este insa mai draga. E acel "give in" pe care bine l-ai sesizat. Te mai astept.
Mariana, se vede din depărtare sufletul tău. Și aici nu sunt cu mănuși de catifea (ca să respectăm zicala istorică). La fel ca și la Cristina, simt nevoia să felicit redarea proaspătă, frumoasă, a evenimentului. O seară minunată și gânduri luminoase!
multumesc Virgil, am revizuit.
*
Paul, ma gandesc ca varsta ar trebui sa fie cea mai proasta scuza pentru scrisul prost. ma tem ca uneori fac abuz de ea.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Ceea ce interpeleaza pe cititor mai intai este efectiv titlul "un mecanism al iluziei" inca din primul vers cu singura prezenta a pronumelui "eu"introduce intregul poem care se deruleaza ca un script de film de cinema, o vasta scena neagra cu pete de culori care se anima in lumina regizata de un "deo ex machina". O constructie perfectionata in forma de poem care pune in relief tema printr-o serie de contraste in timp ce vocabularul e utilizat decit in imaginile poetice propuse. aceasta iluminare, joc de umbre mari si lumini minuscule diverse se reflecta pe suprafata artificiala a artificiului, este un mecanism al iluziei, perceptia noastra variind dupa punctul nostru de vedere si este punctul efectiv de vedere in care noi ne situam in spatiu. Calderon in secolul al XVI-lea in plin secol al Luminilor, intr-o Spanie ajunsa la apogeu si deja in plina decadenta, vorbeste de "desengaño" ("Viata e un vis") si demonstreaza necesitatea deziluziei.Poemul cu acest "deo ex machina" in frac si viola da gamba (instrument muzical al renasterii dar atit de faimos in sec XVI-lea) termina cu o nota (si nu cu un strigat) de mare eleganta, in repertoriul ales.
pentru textul : un mecanism al iluziei deÎmi place mult schimbul de idei și aici chiar a fost super. Mă rog, mai puțin partea în care Paul mă acuză de fustiță fără să bage mâna să verifice dacă n-oi avea și eu pe undeva, bine ascunsă, o anagramă ca a lui.
pentru textul : Este adevărat că poezia este pe moarte sau nu? deÎnsă răspunsul meu cred că se găsește destul de clar exprimat în comm-urile anterioare și, dacă îmi este îngăduit, Virgil, o să sintetizez aici încă o dată. Eu cred că nu poezia ar putea fi pe moarte (și nu doar poezia, putem extinde la muzica clasică, la pictură, you name it...) ci forma (formele) ei de manifestare, iar aici tehnologia are un cuvânt greu de spus. Poate ăsta ar fi un subiect mai 'la obiect' ca să zic așa, de dezbătut, și nu o întrebare cvasi-retorică de felul celei din titlul acestei mese rotunde dar care, după cum se dovedește, atunci când la ea apar niște personaje cu o părere mult prea bună despre propria mult prea inflamată persoană, devine colțuroasă.
Margas
O incursiune interesantă în necunoscutul cotidian plecând de la conceptele artistice și filosofice ale artistului plastic (Avidar, Eva), care nu numai că reușește să creeze o poveste dincolo de poveste, o lume dincolo de altă lume, dar oferă performanța estetică scontată. Am găsit și câteva rânduri despre artistă și le reproduc în speranța ca și ceilalți dacă sunt interesați sau au mai multe detalii să le completeze. Avidar, Eva Eva Avidar, Sculptor. b. 1960, Transylvania, Romania. Immigrated 1974. Studies: 1981-85 and 1988-89 Bezalel, Jerusalem, ceramic design, specialised in porcelain; 1994-96 M.A. Sculpture, Royal College of Art, London. Prizes: 1976, 1984, 1987 Scholarships from Sharett and America-Israel Cultural Foundations. Teaching: 1989-94 Bezalel, design in clay; Since 1990 Emuna College, Jerusalem; Since 1996 Shenkar College of Fashion and Textile, Ramat Gan. (Israeli Art Center)
pentru textul : Șoșana și Crocodilul dede ce nu apare penita in pagina principala... sau e numai la mine?
pentru textul : Perpetuum robia denu de altceva, dar eu eram pregatit si chiar scrisesem un comm cu penita, dar cand am vazut ca textul mai are o penita, si nu orice fel de penita, data chiar de Adriana... am zis, destul o singura penita!
Doua penite pentru 'blestemata de nevoie' e prea mult!
Ar fi ca 'nevoia' atunci când rătăcești cheile, rătăcești și ușa... devine de nesuportat și...
'te culci cu faţa în jos,
ca într-un lan de apă roşie'
sau mă rog, cu toții știm că noi, bărbații, avem probleme în distingerea nuanțelor.
Deci o penița implicită de la mine dacă nu apare a Adrianei.
Felicitări!
Felicitări pentru recenzie şi autoarei pentru carte. Şi din partea mea se aprinde un semn.
pentru textul : Cristina Ștefan - Cazier Incomplet dece aluzie visătoareo? ți se pare neromânește sau incorect că în versuri nu încep rîndurile cu majuscule? ce ți-ai mai dori de la versurile mele? să aibă rimă și să stoarcă lacrimi? hai sa fim serioși. maria ți-a scris cîteva lucruri dar se pare că nu le-ai înțeles. în esență a fi consecvent într-o anumită formă a textului, chiar dacă se abate deliberat de la anumite reguli ale limbii scrise, este total diferit de a face greșeli din ignoranță sau neglijență. este vorba despre o cutumă vis a vis de o infracțiune. tu, care ești jurist, ar trebui să poți sesiza diferența între aceste două nuanțe.
pentru textul : nebunul se priveşte în oglindă deM-am întrebat și eu de ce titlul "Cai în livezi" și uite, acum că ai zis, am luat o temă pentru acasă. Așa că în "Dicționar de simboluri" de J.Chevalier și A.Gheerbrant acest simbol este tratat în 11 pagini. Nu am citit tot, dar câteva interpretări mi-au sărit în ochi, de exemplu : a. calul, divinitate a apelor – se crede că are harul de a face să țâșnească izvoare lovind pământul cu copita.(…) calul poate fi socotit și drept un avatar, sau un auxiliar, al divinității; b. bidiviul solar - în textele budiste, ca și în cele ale Indiei, ba chiar și în cele ale Greciei lui Platon, caii sunt mai ales simboluri ale simțurilor înhămate la carul spiritului; c. calul simbol al măreției - calul alb devine imaginea frumuseții desăvârșite. Bine ai revenit.
pentru textul : Cai în livezi deCălin, te invidiez pentru că tu ai fost acolo iar eu nu. Sunt convins că a fost o întâlnire frumoasă.
cu stimă
pentru textul : ”Serile artgotice” la Cisnădioara, februarie 2010 deOnorata de comparatia cu personajele domniiilor lor, pentru care iti multumesc!
pentru textul : de echinocțiu dePaul, eu mă bucur regăsindu-te la celălalt capăt al gândului meu...sinceritatea mea-cea care am scris a rezonat, aș zice, cu sinceritatea ta-cel care ai citit… Genul acesta de întâlniri (între simțiri comune și dăruiri personale) sunt singurul solvent pentru durerea de care vorbeam mai sus… Mulțumesc așadar pentru darul de a nu mă lăsa să însingurez în rana mea. La mulți ani! cu și mai mare drag
pentru textul : Scrisori către Diogene (II) decu riscul de a fi cam monotona, de a nu aduce nimic nou, spun si eu da. am ajuns ca un submarin, ies la suprafata doar atunci cand ceva chiar ma misca si daca as da impresia ca-s prea sensibila, nope, nu-s. :o)
pentru textul : eu vin din moarte sau neprihănire dedar, despre poezie.
nu-mi place "oamenii invata", "invatatul" de prin poezii. e tocit. nu m-am impiedicat insa de el, poezia e chiar buna si poate aici chiar isi are rostul, mai degraba l-as scoate din sutele alea de poezii care l-au tocit. e o poezie foarte pura (bine gasita neprihanirea din titlu), toate strofele au potentialul lor emotional, se imbina bine, de fapt nici n-are importanta, important e ca a deschis un loc in care am incaput.
e penita mea si fac ce vreau cu ea. :o)
Orice apariție de carte în vremurile acestea de mare cutremur cultural rromano-fino-ugric nu încetează să mă uimească... cu atât mai mult una despre ironie lansată la bookfestul care va avea loc la 20 de ani de la evenimentele din 90 când se scanda 'noi muncim nu gândim'... funny ain't?
pentru textul : "Dincolo de ironie şi ironism" la Paideia deOricum, daca îți dă mâna, pune o carte deoparte și pentru mine cu o dedicație cât mai ironică sau ok accept și un sofism dar să fie unul demn de tine, că s-ar putea să te trezești cu impersonarea mea bobadilică pe acolo cu un lămpaș de miner într-o mână și cu o bâtă în cealaltă... și atunci să te văd câtă ironie ți-a mai rămas!
Felicitări Gorunule.
Andu
e destul de evident chiar si ptr un novice. sperasem sa fiu reprimit cu bratele deschise. nu am gand rau. textul de aici e bun, macar in comparatie cu pseudotextele unde am obs in comentariile dvoastre o mult mai mare ingaduinta.
pentru textul : să ne rugăm deînțeleg și... apreciez asta!
pentru textul : Extazul comunicării deLike! Reuşită imaginea stilizată despre " aura" sfinţilor.
pentru textul : Haiku deChina e intradevar un stat foarte mare si cel mai populat in comparatie cu altele,cum si dragostea in comparatie cu alte sentimente este mult peste capacitatea omului de a puea fi explicata sau descrie. :) Frumos text Catalina.
pentru textul : de vorbă cu tine III deAi dreptate ,cuvântul a devenit usor peiorativ dupa ce au început sa-l foloseasca toti neavenitii.Voi fi doar atent si obiectiv,desi recunosc ca simpatia mea pentru tine merge putin si dincolo de poezie...:)).E voie,nu?
pentru textul : după cutremur de"doamne de ce sîntem vinovați că îți ascultăm cuvîntul în loc să îl visăm răsucindu-ne ca niște derviși" - Virgil, iata o Intrebare, aproape o "intrebare justa", cum spunea Eliade. Te pune pe ganduri...De ce? poate fiindca noi, oamenii, l-am ucis pe Dyonisos odata cu nasterea lui Orfeu? Ori nu l-am ucis, ci l-am dat deoparte, sa zaca prafuit intr-un colt, asemeni unei papusi dezarticulate? Dupa intrebarea asta, celelalte aproape ca nu-si mai au rostul...poate cu exceptia acesteia: "de ce sîntem vinovați că scriem corect numele tău și toate celelalte nume care nu au nici o legătură cu dragostea" Ecaterina, Virgil nu compara cuvantul cu dervisii (oricum, cuvantul la care se referea el nu poate fi DECAT la singular) ci compara dervisii cu noi, oamenii astia moderni, care, in lipsa de...ploaie, ne risipim in averse de cuvinte inchipuindu-ne...creatori. Uitand ca Dumnezeu nu ne-a creat din orgoliu. Ma rog, e o interpretare - una din cele multe posibile, nu-i asa?
pentru textul : cîntec pentru ploaie deprivesc un peisaj "sufletesc". primăvara are culoare, gust, farmec, daaar şi nerv(i). m-am dus un piculeţ cu gândul la Bacovia...
pentru textul : nervi de primăvara deMun. Craiova, Str. Dr. Ioan Cantacuzino, Nr. 19, Bl. S 38, Sc. 1, Ap. 13, Jud. Dolj. multumesc pentru aprecieri. astept cu nerabdare a ta carte, frate!
pentru textul : Scrum XXIII deAvând în vedere că pe H. cumulezi funcţiile de „parlament” şi „guvern” şi…nu „preşedinte” că vezi ce-a păţit Ceuşescu şi acum o să păţească Băse, m-am gândit să-ţi ofer o şansă de a mai face o faptă creştinească (în afara celor la care te-ai referit expres), cum a intenţionat şi USL-ul nostru drag cu amnistierele sale de sărbători , dar nu a fost lăsat de „agenturili” străine.
Prin urmare, simultan mă auto-suspend de pe H. şi solicit reprimirea subsemnatului, unde altundeva, tot pe H., că doar n-ai ajuns (încă) să împărăţeşti toate sit-urile interactive de pe mapamond, ceea ce-ţi doresc să ţi-se îtâmple (se poate, întotdeauna şi mai rău).
Drept care am şi curajul să semnez (scuze că nu pot olograf),
Gorun Manolescu
pentru textul : amnistie de decembrie deFelicitări şi succes!
pentru textul : Lansare de carte și concert în Club A: 69 de poeme de dragoste, de Leonard Ancuța, alături de Negru Latent deÎmi place cum ai atins, aici, senzaţia de catifelare, şi cum ai surprins-o într-un tablou cu soare şi caisă. dar şi finalul cu palmă aspră dă o notă de rafinament poetic. Foarte frumos tablou!
pentru textul : Haiku deun traseu al cuvintelor ce zboara, trecatoare intr-o lume a semnelor gravate; doar acele cuvinte asa cum raman ele nude, neajutorate, tintuite in sufletul nostru...
pentru textul : Soudain la durée se déploie deDomnilor editori, a apărut o greşeală. Acest text nu este al meu şi a apărut pe pagina mea. Eu introdusesem o poezie pe care cineva a şters-o şi pe care o voi introduce din nou. Vă rog mult să ştergeţi acest text care nu îmi aparţine de pe pagina mea.
pentru textul : Bătrâna clovn decred că au ceva magic misterios călătoriile în care (ne) deprimă aproape o nouă arhitectură - "arhitectura așteptării" (în cadrul tipic californian) - din care desprindem trist umbrele îndepărtării. note furișate pe o nouă partitură lirică.
pentru textul : catalina island deUneori, a ne aminti înseamnă progres. Un text potrivit pe toate palierele.
pentru textul : Ploaie în luna lui Marte deAriana, cu un zambet retinut as putea spune ca stiu, doar de aceea scriu :-) Studiez de ieri sugestiile tale, nu ma pot hotari sa "repar", desi imi dau seama de rupere acolo, m-au pacalit cuvintele acelea ca ar fi toate autentice, si nu-s. Cred ca le-am descoperit pe infractoare :-) La certitudinile acelea nu pot renunta, stiu ele de ce. Dar incerc sa reformulez un picut. La urma urmelor, cuvintele apartin sau nu realitatii unui poem dupa cum noi le hotaram soarta... E un paradox pe care eu il iubesc la nebunie. Eu mai scriu, numai sa te vad daca te tii. Ah, trebuie sa iti raspund si eu, desi vad ca vorbesti cu altii in subsolul paginii mele: si eu cred poezia aceea mai buna. Cea de față mi-este insa mai draga. E acel "give in" pe care bine l-ai sesizat. Te mai astept.
pentru textul : Apă neîncepută deMariana, se vede din depărtare sufletul tău. Și aici nu sunt cu mănuși de catifea (ca să respectăm zicala istorică). La fel ca și la Cristina, simt nevoia să felicit redarea proaspătă, frumoasă, a evenimentului. O seară minunată și gânduri luminoase!
pentru textul : Virtualia în real demultumesc Virgil, am revizuit.
pentru textul : imagini de lipit pe torpedou de*
Paul, ma gandesc ca varsta ar trebui sa fie cea mai proasta scuza pentru scrisul prost. ma tem ca uneori fac abuz de ea.
Pagini