un text care contine asa ceva: "Sunt un îndrăgostit/ care se autodepăşeşte şi scrie" e orice dar nu poezie

Cristina, Viorel,
mulţumesc.
da, nu e o întîmplare că am început cu Lisandra. şi acolo va rămîne chiar dacă voi mai insera imagini în această prezentare.

Adriana, multumesc pentru incredere si noua viziune.

Mulţumesc domnule. Da am încercat o trecere uşoară înspre o enunţare moralizatoare a realităţii trăitului.

Virgil, mulțumesc, da, ai sesizat bine, în ultimul timp îmi exprim altfel stările. Și, da, ai dreptate cu ultimele 2 versuri, ies din ritmul ansamblului. O să văd cum fac, ori renunț, ori le modific. Mulțumesc și pentru foto alăturată poeziei de pe prima pagină, este acordată foarte fin la ceea ce am este scris.

textul "al saptelea cer" ti-a fost inlaturat pentru incalcarea regulamentului Hermeneia. Te rog sa te consideri avertizat si la urmatoarea abarere de acest gen contul tau pe Hermeneia va fi suspendat pe o anumita perioada.

Francisc, aceasta este, desigur, o întrebare esențială. Felicitări, răspunsul este, tot desigur, mai puțin important. Sper că nu te iei de vocativul meu, da?! :-) Ela, am eliminat una dintre comparații, merci. Mă mai gândesc la celelalte. Finalul este... a se vedea comentariul lui Francisc, pe care îl bănuiesc serios că a încercat și el la fel cu îngerul lui. Așa este, atunci când apare.

cami, esti oricand binevenita sa lasi semn. nu mananc oameni, cel putin nu pe toti;)) aspectele de care amintesti sunt coordonate ale textelor mele. ai relevat bine. multumesc Andu, cine e Florin Chilian? Da, am considerat necesar sa pun textul si in pagina mea. la concurs, tot sub semnatura mea era. si va fi, amin ;)) nu vrei sa fac un poem cu noi doi? Cris, cand ma critici, nu tb sa ti fie frica. doar esti poet, nu furnica chipintaci!

Multumesc pentru legenda, mladitza, nu era cazul, departe de mine tematica legendei, dar acesta este doar un exercitiu strict de noapte, de exersat, cu instrumentarul adecvat, lucrul cel mai greu: sa fii umil privindu-te pe tine insuti (din interior spre exterior si invers).

potopul de la facerea textului. o petrecere care n-a fost, dar la care nu s-a ajuns. visul se transformă în trecut iar trecutul în apă. apă care ascunde temerea și frica. frunza de salcie o văd străină de text, poate și despărțirea dintre lună și lacrimă forțează în patetic explicit.

Domnului Manolescu Gorun, Vă citesc cu interes articolele. Cât privește “simulacru gen Baudrillard” este știut că filozoful speră ca prin folosirea unor termeni împrumutați din sfere ale astrofizicii, biologiei, medicinei, să împingă lucrurile spre o nouă lumină a corelării lor. Câteodată șocantă dar trebuie recunoscut că întotdeauna e o vibrantă invitație de a gândi și altfel la fel ca și articolele dumneavoastră. Ori cum spunea Noica, nu răspunsul este cel care interesează ci întrebarea. Dar chiar și așa nimic nou, dacă înțelegem omul ca un exponent narcisist în perceperea universului: “Dar, oare, tehnologiile virtualului sunt cele care propagă indecidabilul, sau universul nostru indecidabil fabrică tehnologiile virtualului?” Stylistica sa amintește de Nietzsche iar pesimismul poate fi captat ușor în linia lui Cioran. Dar înainte de a sucumba cu totul ca în modelul “reciclării” propus de el ( cee ce oricum nu este intenția din spatele acestor rânduri) aș atrage atenția către următorea sa afirmație care mi se pare esențială în citatul preluat de dumneavoastră: “La fel stau lucrurile și cu mass-media: ele nu sunt responsabile, ele propagă iresponsabilitatea, care constituie, astăzi, modul nostru de solidaritate colectivă.” Și remarc aceast pasaj, dincolo de evidența mesajului, dorind a o lega de un alt subiect fierbinte la dumneavoastră, și anume logicile “paraconsistente”. De ce? Netăgaduind rolul efervescent al unor asemenea încercări de reîntemeiere, există o întrebarea pe care nu mi-o pot refuza : cum vor lucra toate acestea asupra “moralei”, știut fiind că dacă logicii îi putem forța logicitatea, moralei în schimb nu-i poți sustrage omul. Nu fac referire la un mod particular de morală. Asta și ca reiterare a răspunsului la “unde dai și unde crapă”. Nefiind un împătimit al Stagirintului găsesc(e adevarat foarte ciudat pentru acesta) un viciu de expunere ( sper că de traducere nu mai e cazul dupa atâtea exegeze) în formula: Cȃt privește materia în sine (substanța) ea nu poate fi cunoscută”, lucru apoi fiind ușor de exploatat de Graham Priest. Mai mult necesită să ne întrebăm dacă o teorie este intemeiată numai dacă se verifică în domeniul ei definit de obiecte sau în toate aspectele( metafizic si/ori fizic) pentru că sunt convins că Aristotel ținea un ochi pe morală în timp ce își construia logica terestră. Ori nu este nevoie și atunci putem clădi oricîte paradisuri inovatoare, ca în cele poetice. Nu aș vrea să considerați toate aceastea ca fiind de o răutăcioasă natură și vă doresc o căt mai viguroasă sănătate. Cu respect, Emanuel Pope

.......de la un titlu mai incitant, continuand cu o structurare mai clara a planului de idei, pana la -in special - finisarea limbajului.... incearca sa eviti retorismul intrebarilor si schimba finalul. astept :)

Mulţumesc d-le Dorel, pentru consemnarea părerii dvs., din orice părerere se învaţă ceva.

Până la urmă este și aceasta o provocare, de remarcat că uneori când ești foarte aproape de subiect e greu să decelezi ce este în suflet de ceea ce redă fotografia ca expresie. Poate de aceea Katyiei îi este suficientă poza așa cum este, iar pentru alții este doar o poză de la care se poate pleca înspre arta fotografică. Plăcut mult încercarea Almei. Katya... oricât de off topic ar fi, nu mă pot opri a-ți spune să te bucuri din toată inima de ea. Și... încearcă să te gândești la asta: pentru ceilalți privitori sufletul tău, sentimentul tău trebuie să răzbată din fotografie, altfel este o fată frumoasă, cu enorm de multă lumină în priviri, dar nu e artă fotografică, aș spune eu. Și cred că pe-aici s-ar situa și comentariul lui Andu, care e mai tranșant decât mine și căruia poate îi e lene să se lanseze în experimente uneori, cum au făcut Virgil și Alina.