Luana, Bach se ascultă în tine, singura catedrală. Altfel nu l-ai auzi nici în biserica neagră, nici în notre-dame, nici într-o sală de concerte. Mulțumesc pentru Rodin; Michel e doar o invenție, pentru a se potrivi în contextul poetic. Și pentru a trimite astfel și la arhanghel, și la sculptor, și la un om.
Cred că în împletitul vestei sunt foarte importante si andrelele folosite! :) Eu am avut norocul să le găsesc pe cele care se potrivesc cu firea mea mai "răsăriteană”, imediat ce m-am oprit din alergare și m-am uitat atent în jur. Acum, nu știu în ce măsură această intervenție a mea este în spirit cartezian, însă pornesc de la unul din aspectele pe care le-ați enunțat, cel al “metafizicii substanței” pe care o văd în felul următor: 1) acceptăm că Manifestarea Universală are o polaritate, un "sus" și un "jos", (de care multe religii s-au folosit ulterior, denaturându-i sensurile, și mă gândesc rapid la “binele și răul” maniheismului, pe care îl întâlnim și morala creștină); polaritate pe care o găsim, firește, reflectată și în “terțul exclus” aristotelic, deși nu cu aplicații general valabile, în opinia mea (însă aici ar fi mult de dezvoltat.) 2) la polul superior se află ESENȚA, al cărei caracter sacru, transcendental, este, sper, în afara oricărei discuții, iar la polul inferior SUBSTANȚA, subiectul discuției noastre; 3) pentru că, în fond, vorbim despre noțiuni atemporale și aspatiale, cred că nu vă deranjează dacă au ceasul înapoi și mă duc mai spre est, până la Hermes Trismegitul, care spune: “Ceea ce este deasupra este și dedesubt și ceea ce este dedesubt este și deasupra, pentru a desăvârși miracolul unui singur lucru” Merg mai departe: Arborele Sefirot are și el, în reprezentarea sa, o polaritate. La polul opus lui Keter, Coroanei, sub celelalteșase arhetipuri, se află al șaptelea (numărul simbolizând cele șapte zile ale Creației) și anume Malkut, sau Împărăția - Creația Divină , în care se vărsa toate celelalte șase ( Înțelepciunea, Inteligența, Îndurarea, Legea, Puterea și Maiestatea). Ea este recipientul în care se adună toate, înainte de a se vărsa, iarăși, în Keter. Deci, avem de-a face nu cu liniaritatea, ci mai degrabă cu un cerc care nu se închide, alcătuind o veșnică spirală ( Guenon are un capitol întreg despre asta în Simbolismul Crucii, iar subiectul este tratat, acolo, cât se poate de matematic). Vedem, deci, ca polul inferior nu este nicidecum unul “profan”, mai degrabă el a ajuns să fie privit astfel dintr-o comoditate a omului care n-a mai știut să înțeleagă miturile și le-a aruncat într-un colț, preferând să le pună în locul lor jucării noi, potrivite modului său de viață. Apoi, stau și mă întreb dacă Sacrul ar fi folosit ca și complementar un element “profan”. De ce – când Nimeni și Nimic nu l-ar fi constrâns spre o astfel de alegere? Si, mai ales, exista, în acele începuturi, ceva care să nu fie Sacru? Acum, revin cu o precizare: prin “metafizic” nu înțeleg “ontologic” sau nu numai “ontologic”, ci și acea cunoaștere pe care o putem avea, dincolo de jocurile raționalului, despre ceea ce este dincolo de planul “existențelor”, adică dincolo de planul celor care nu au în ele însele rațiunea suficientă. Acea “Uimire” spre care tindeau esotericii musulmanii sau – aristotelic vorbind – acele “lucruri pe care nu le putem cunoaște cu mintea” . Dacă am arătat, în linii mari, concepția proprie (deși nu neapărat originală) privind problema substanței, scoțând-o dintre “lucrurile compuse” și situand-o printre concepte, îndrăznesc să încerc o corelație cu Logica Aristotelică, care , până la urmă, nu dă un verdict, ci lasă subiectul deschis - nu interpretărilor de dragul interpretării, cât înțelegerii proprii fiecăruia, funcție de gradul său de permisivitate. Pornim de la: Este adevărat că esența are esență. Este fals că substanța are esență. Dar chiar Aristotel spune, in Met. E 4: “…căci adevărul și falsul nu sunt în lucruri[...] ci în intelect, iar în ce privește conceptele simple nici în acesta.” Sper că limbuția mea feminină nu va oprește din redactarea părții a treia a eseului. P.S.: mâine merg să caut volumul lui Priest, că să pot avea o imagine mai clară asupra felului în care dvs. puneți problema. Să sperăm că din vesta mea nu va ieși un fantazist costum sincretist - din cauză de prea multe andrele!
singura problemă este că ionuț caragea nu s-a prins despre ce este vorba în acest text. probabil titlul e mai greu de citit. în rest toate sînt bune și frumoase pe frontul de vest.
poate e cam tîrziu dar iată că mie mi-a placut textul acesta. e destul de succint și văd ca Djamal a făcut progrese atît la limba română cît și la stilistică
tooley: foetusul nu este o persoana, deoarece persoana inseamna fiinta constienta de sine, prin urmare... bolile genetice grave sau sida etc, legitimeaza avortul? este moral sa faci un copil in romania de azi? astept sugestii.... ps: nimeni nu stie voia Domnului....
Ultimul vers e superb. M-a dus cu gandul la Ratatouille, un film foarte bun. :) Felicitari pentru un poem complex, unde imaginile grandioase sunt la ordinea zilei. Mi-a placut foarte mult stilul, complicat si simplu in acelasi timp. Sti sa te apropii foarte bine de cititori. felicitari petre
domnule Virgil, răspund doar dvs, nu şi d-lui Raul. Aveţi o exprimare defectuoasă când vă referiţi la faptul că eu voiam doar să mă descarc şi nu este adevărat; acest lucru mă irită! Oricărui om îi place să i se spună adevărul. Dvs. vă descărcaţi oarecum în comentariile de mai sus, nu eu în textul meu. Nu voi mai şterge nota de subsol fiindcă oricum consideraţi textul slab, nu merită să îl mai corectez şi vă înţeleg sinceritatea şi asta îmi place. Aşa consideram şi eu fiindcă am avut prea multe alte dovezi. Nu e adevărat că eu nu am postat comentarii altora, ţin minte cu precizie că am îndrăznit acest lucru, dar, dacă priviţi textele mele, eu am primit foarte rar, iar peniţe aproape deloc. Dacă am primit comentarii am îndrăznit şi eu, firesc, să postez mai multe comentarii la rândul meu. Dar nu doar faptul că nu am comentarii m-a convins că nu sunt texte de valoare, pe acest site cel puţin, ci şi indicatorul clar poate al numărului de cititori, mai ales la ultimele texte. De aceea am îndrăznit să las acea notă şi în niciun caz pentru a atrage atenţia. Nu aţi mai spus nimic în răspunsurile dvs. despre faptul că aţi considerat, fiindcă aşa reiese din ce aţi scris în primul comentariu, ultimele mele texte ori poate toate proaste. Deci mă văd nevoită să recunosc că am de ales între două retrogradări: ori nu mai postez un timp cu speranţa iluzorie că voi reveni cu texte mai bune şi atunci devin corespondent, ori mai încerc câteva texte mai recente şi dacă sunt prea slabe voi deveni novice. Cred că totuşi mă pot evalua corect şi că nu am poezii mai bune decât "fluturele.." care nu place nicidecum pe blogul meu, aici sau în altă parte (apropo de blogăreală), în ultimul timp, deci ar trebui să renunţ definitiv. Oricum eu vă mulţumesc pentru sinceritate. Şi îmi permit să vă doresc un viitor mai bun pentru Hermeneia, adică să devină un site aevărat de literatură, fiindcă acum eu consider că blogăreală e tocmai faptul că textele în general nu sunt citite aproape deloc dacă nu au măcar un comentariu. Pe alte siteuri, chiar fără comentarii, textele mele au totuşi cititori în număr mediu sau mic, dar nu ca aici. Aici textele cu comentarii au o creştere spectaculoasă a numărului de vizite care m-a uimit. Este posibil să fie erori de soft, nu se ştie niciodată. Cred că greşiţi când spuneţi că eu am făcut blogăreală pe H., greşiţi complet...eu am şase bloguri (trei în română, trei în engleză) tot fără cititori sau comentarii desigur şi mult timp am încercat să comentez ale altora în zadar.
Domnului Raul îi mulţumesc de asemenea pentru sinceritate.
prima strofa este buna. a doua lasa de dorit. de ex. "indivizibil" mi se pare aproape o redundanta acolo, toti stim ca (prozaic vorbind) atomul e indivizibil. apoi "o colonie de furnici"... ajunge in final sa te "furnice-n privire". nu crezi ca e oarecum tautologic? apoi daca au ajuns "in ochi" este evident ca nu te puteau furnica decit... in privire. ca doar nu erau sa te furnice in auz...; probabil era mai interesant daca spuneai ca te furnica in gind. anyway, cam asta e o opinie pe scurt.
multumesc Lucian, adevarat ca in tot ce scriem, descoperim bucati de suflet, mai mari sau mai mici, in functie de "adancimea zilei dintre umeri"... asta in legatura cu trairea aceea de care ziceai.
Textul e ok, are atmosferă, în special finalul. E onest şi pare scris la prima mână. De tăiat, neapărat, "scot la lumină cuvintele" - o mare platitudine clişeică.
"sub mine – conul de umbră – cât lumea de larg,
prinde rădăcini deasupra unei prăpăstii; pe buza ei,
în tăcere, mă respiră din nou prin toți porii singurătatea." - dacă ai scoate "în tăcere", care supralicitează liric, ar fi un fragment foarte bun. Şi aşa e bun.
O observaţie (poţi s-o iei şi ca rugăminte): scoate şi încetează, pentru dumnezeu, datarea şi (mai ales!) "orificarea" textelor/comentariilor. E groaznic de inestetic şi degrabă dătătoriu de importanţă :). Fără supărare, sper.
Hm! Văd că nu ne înţelegem, vorbim despre lucruri diferite.
Sigur că introducerea scrierii cu â în interiorul cuvintelor a fost o aberaţie. Eu am scris, aici, în România, de mai multe ori despre asta. Academicienii noştri au fost purtaţi de entuziasmul postdecembrist al redescoperirii epocii interbelice, pe care au început s-o idealizeze cum îl idealizează unii astăzi pe Păunescu. Atunci se scria aşa - cu â în interiorul cuvintelor (dar numai acolo unde acel â provenea dintr-un a latin - ex: panem - pâine; nu se scria cu â în cuvintele de provenienţă slavă. Era destul de complicat, iar românii scriau prost. În anii 50, Academia a trecut (de data asta, sub influenţă sovietică) de la â în unele poziţii, la î peste tot. Şi de la sunt, la sînt (se zice că Iorgu Iordan, somat să dea un răspuns în privinţa formei verbale, ar fi răspuns echivoc: "sunt pentru sânt"! Câţiva dintre cei prezenţi au râs, dar cei îndrituiţi au înţeles ce le-a convenit).
Când s-a votat introducerea lui â, în Academie era un singur lingvist autentic: Ion Coteanu. Acesta s-a abţinut, pentru că, oricum ar fi votat, nu mai conta. Astăzi, în locul lui Coteanu, în Academie stă fostul meu coleg de an de la Facultate, Gheorghe Chivu. El ar vota, sunt sigur, orice i s-ar cere.
Dar astea sunt poveşti. Răul a fost făcut, asa că toată lumea ar trebui să respecte norma (că de-aia-i normă!).
Totuşi, nu e vorba doar de â. În România a apărut, în 2005, ediţia a II-a a "Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române" (numit, pe scurt, DOOM2). Aici apar sute de modificări, impuse (cum zici şi tu) de uzul limbii. Pentru că lilmba evoluează prin "greşeli", adică prin abateri de la normă care, dacă se generalizează, impun o nouă normă. Tu zici că e aberant ca, o dată la 30 de ani, cineva (de regulă, un Institut academic) să legifereze în limbă. Eu zic că e absolut necesar (deşi, în cazul particular al DOOM-ului, există foarte multe nemulţumiri). Dar e şi o chestiune de obişnuinţă. Eu n-aş mai putea, sub nicio formă să scriu "sub nici o formă"! de altfel, ortografierea mai veche nici nu se justifică morfologic. Tot aşa, n-aş mai putea scrie "o dată ce", cum am scris atâta amar de vreme. Si aşa mai departe. Inconvenientele unei atitudini libertine în privinţa ortografiei în raport cu şcoala cred că sunt evidente, aşa că nu mai revin.
Eu sunt dispus să negociez orice, probleme de ortografie - nu. Pot, doar, să aleg între "formele cu variaţie liberă" de tipul "cireşe"-"cireşi", una pe care o consider mai justă, s-o utilizez şi s-o recomand (în cazul de faţă, "cireşe"). Dar n-am dreptul s-o interzic pe cealaltă (chiar dacă nea Gică al meu mi-a spus că orice ţăran ştie că prin "cireşi" trebuie să se înţeleagă pomii, nu fructele. Chiar el mi-a spus, la cei peste 80 de ani şi la cele doar şapte clase, că e o tâmpenie să spui: "Am în grădină doi cireşi din care culeg cireşi"!
Asta e! Eu am, întotdeauna, pe birou un DOOM2. Şi nu din pricină că aş fi conservator, conformist sau - Doamne apără! - comunist.
Luminița, mă onorează aprecierile tale.Vreau să știi că sunt un cititor al poemelor tale postate pe hermeneia sau pe alte site-uri de poezie, de când mi-ai dat un semn că trebuie să am încredere în ceea ce scriu. Te asigur că te-ai adresat unui poet care atunci când a scris acest poem, a avut un temporar exces de yang revărsat în versul # 15...
am citit o strofă şi jumătate şi mi-a pierit cheful. slab. repetiţii, stîngăcii. etc.
îţi recomand:
- să citeşti mai întîi cum scriu alţii, şi pe hermeneia poţi găsi autori care scriu bine
- să foloseşti mai puţine cuvinte, eventual să sugerezi şi nu să descrii
însă, cum nu am folosit nici prin text, nu am folosit nici în titlu. s-ar fi umplut de apostrofuri şi cred că ar fi distras de la lectură. înclin să cred că ele sunt subînţelese şi că nu obligă la scrierea lor cu orice preţ.
vă mulţumesc pentru observaţia pertinentă.
un cintec ud de primavara. chiar e fain. gasesc accente lirice chiar frumoase pe acolo; pasaje neasteptate. "ca o primăvară și jumătate miroși a portocale Habar n-ai că toate lacurile au început să se strângă în părul tău" o penita pentru imagini si sentimente sensibil redate.
... sunt sigur, lucian, că... odată, fiind îndrăgostit, prins într-o ninsoare bogată, cu fulgi mari, cu iubita în brațele de fum, ai avut simultan impresia cernerii și a prospețimii, amândouă... blânde... Dar am spus atâtea vorbe pe marginea unei imagini din trecut... și nu e bine... însă și tu faci parte din viață...
pot să spun numai că mi-a plăcut mult? nu pot, așa că trebuie să scriu despre frumusețea detaliilor, despre realismul - registrul în care este scris întregul poem. un poem ce emoționează, un poem pe care l-ai tot reciti,
"mi-e dor de nașterea mea de acele
urlete animalice sau de cum îmi atingea mama obrazul în copilărie"
contradicția între cele două imagini deranjează totuși puțin, îmi pare rău că nu pot lăsa trei sferturi de stea
"apoi vine pariul.
vă spun, sunt aruncat în corp
cu toți leii pe care i-am crescut la sân" - chiar dacă are iz sorescian, mi-a plăcut partea asta. Şi finalul, desigur.
mie, sincer, mi se pare mai mult o poezie populară, nu văd nimic ieşit din comun şi nici de referinţă pentru viitor. e, simplu, o parodie. dar asta e părerea mea, desigur.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Luana, Bach se ascultă în tine, singura catedrală. Altfel nu l-ai auzi nici în biserica neagră, nici în notre-dame, nici într-o sală de concerte. Mulțumesc pentru Rodin; Michel e doar o invenție, pentru a se potrivi în contextul poetic. Și pentru a trimite astfel și la arhanghel, și la sculptor, și la un om.
pentru textul : Michel deCred că în împletitul vestei sunt foarte importante si andrelele folosite! :) Eu am avut norocul să le găsesc pe cele care se potrivesc cu firea mea mai "răsăriteană”, imediat ce m-am oprit din alergare și m-am uitat atent în jur. Acum, nu știu în ce măsură această intervenție a mea este în spirit cartezian, însă pornesc de la unul din aspectele pe care le-ați enunțat, cel al “metafizicii substanței” pe care o văd în felul următor: 1) acceptăm că Manifestarea Universală are o polaritate, un "sus" și un "jos", (de care multe religii s-au folosit ulterior, denaturându-i sensurile, și mă gândesc rapid la “binele și răul” maniheismului, pe care îl întâlnim și morala creștină); polaritate pe care o găsim, firește, reflectată și în “terțul exclus” aristotelic, deși nu cu aplicații general valabile, în opinia mea (însă aici ar fi mult de dezvoltat.) 2) la polul superior se află ESENȚA, al cărei caracter sacru, transcendental, este, sper, în afara oricărei discuții, iar la polul inferior SUBSTANȚA, subiectul discuției noastre; 3) pentru că, în fond, vorbim despre noțiuni atemporale și aspatiale, cred că nu vă deranjează dacă au ceasul înapoi și mă duc mai spre est, până la Hermes Trismegitul, care spune: “Ceea ce este deasupra este și dedesubt și ceea ce este dedesubt este și deasupra, pentru a desăvârși miracolul unui singur lucru” Merg mai departe: Arborele Sefirot are și el, în reprezentarea sa, o polaritate. La polul opus lui Keter, Coroanei, sub celelalteșase arhetipuri, se află al șaptelea (numărul simbolizând cele șapte zile ale Creației) și anume Malkut, sau Împărăția - Creația Divină , în care se vărsa toate celelalte șase ( Înțelepciunea, Inteligența, Îndurarea, Legea, Puterea și Maiestatea). Ea este recipientul în care se adună toate, înainte de a se vărsa, iarăși, în Keter. Deci, avem de-a face nu cu liniaritatea, ci mai degrabă cu un cerc care nu se închide, alcătuind o veșnică spirală ( Guenon are un capitol întreg despre asta în Simbolismul Crucii, iar subiectul este tratat, acolo, cât se poate de matematic). Vedem, deci, ca polul inferior nu este nicidecum unul “profan”, mai degrabă el a ajuns să fie privit astfel dintr-o comoditate a omului care n-a mai știut să înțeleagă miturile și le-a aruncat într-un colț, preferând să le pună în locul lor jucării noi, potrivite modului său de viață. Apoi, stau și mă întreb dacă Sacrul ar fi folosit ca și complementar un element “profan”. De ce – când Nimeni și Nimic nu l-ar fi constrâns spre o astfel de alegere? Si, mai ales, exista, în acele începuturi, ceva care să nu fie Sacru? Acum, revin cu o precizare: prin “metafizic” nu înțeleg “ontologic” sau nu numai “ontologic”, ci și acea cunoaștere pe care o putem avea, dincolo de jocurile raționalului, despre ceea ce este dincolo de planul “existențelor”, adică dincolo de planul celor care nu au în ele însele rațiunea suficientă. Acea “Uimire” spre care tindeau esotericii musulmanii sau – aristotelic vorbind – acele “lucruri pe care nu le putem cunoaște cu mintea” . Dacă am arătat, în linii mari, concepția proprie (deși nu neapărat originală) privind problema substanței, scoțând-o dintre “lucrurile compuse” și situand-o printre concepte, îndrăznesc să încerc o corelație cu Logica Aristotelică, care , până la urmă, nu dă un verdict, ci lasă subiectul deschis - nu interpretărilor de dragul interpretării, cât înțelegerii proprii fiecăruia, funcție de gradul său de permisivitate. Pornim de la: Este adevărat că esența are esență. Este fals că substanța are esență. Dar chiar Aristotel spune, in Met. E 4: “…căci adevărul și falsul nu sunt în lucruri[...] ci în intelect, iar în ce privește conceptele simple nici în acesta.” Sper că limbuția mea feminină nu va oprește din redactarea părții a treia a eseului. P.S.: mâine merg să caut volumul lui Priest, că să pot avea o imagine mai clară asupra felului în care dvs. puneți problema. Să sperăm că din vesta mea nu va ieși un fantazist costum sincretist - din cauză de prea multe andrele!
pentru textul : (2)Cȃte ceva despre Cantor, Aristotel și Dan Puric. Azi, Aristotel (doar ca pre-text) desingura problemă este că ionuț caragea nu s-a prins despre ce este vorba în acest text. probabil titlul e mai greu de citit. în rest toate sînt bune și frumoase pe frontul de vest.
pentru textul : Umbra. deVa multumesc pentru includerea in Antologie! Este o onoare pentru mine!
pentru textul : Virtualia 13 - ediţia ta norocoasă depoate e cam tîrziu dar iată că mie mi-a placut textul acesta. e destul de succint și văd ca Djamal a făcut progrese atît la limba română cît și la stilistică
pentru textul : Toboșarul detooley: foetusul nu este o persoana, deoarece persoana inseamna fiinta constienta de sine, prin urmare... bolile genetice grave sau sida etc, legitimeaza avortul? este moral sa faci un copil in romania de azi? astept sugestii.... ps: nimeni nu stie voia Domnului....
pentru textul : Avortul din punct de vedere creștin și din punct de vedere medical (I) deOriginalul in franceza: l-am postat, multumesc pentru sugestie, Alma
pentru textul : Primero escribo la última palabra del poema deadevărul este că textul mai trebuie lucrat
pentru textul : pesimiste I deUltimul vers e superb. M-a dus cu gandul la Ratatouille, un film foarte bun. :) Felicitari pentru un poem complex, unde imaginile grandioase sunt la ordinea zilei. Mi-a placut foarte mult stilul, complicat si simplu in acelasi timp. Sti sa te apropii foarte bine de cititori. felicitari petre
pentru textul : Δώδεκα sau povestea văduvei lui Pedros denici nu te mai întred la care formulări ai reţineri
acum, recitind, cred că am ghicit...
şi îţi dau dreptate. în fine, o să văd ce este de făcut. dar nu acum. să se mai răcorească un pic.
pentru textul : o foaie de hârtie și-un pahar deToată lumina, toată căldura, tot rubinul se mută, printr-o zdrobire, în mustul din pahare :)
pentru textul : Haiku în vie deSeară liniștită, cu miros de pâine caldă.
pentru textul : apus deSilviu, multumesc pentru semn.
domnule Virgil, răspund doar dvs, nu şi d-lui Raul. Aveţi o exprimare defectuoasă când vă referiţi la faptul că eu voiam doar să mă descarc şi nu este adevărat; acest lucru mă irită! Oricărui om îi place să i se spună adevărul. Dvs. vă descărcaţi oarecum în comentariile de mai sus, nu eu în textul meu. Nu voi mai şterge nota de subsol fiindcă oricum consideraţi textul slab, nu merită să îl mai corectez şi vă înţeleg sinceritatea şi asta îmi place. Aşa consideram şi eu fiindcă am avut prea multe alte dovezi. Nu e adevărat că eu nu am postat comentarii altora, ţin minte cu precizie că am îndrăznit acest lucru, dar, dacă priviţi textele mele, eu am primit foarte rar, iar peniţe aproape deloc. Dacă am primit comentarii am îndrăznit şi eu, firesc, să postez mai multe comentarii la rândul meu. Dar nu doar faptul că nu am comentarii m-a convins că nu sunt texte de valoare, pe acest site cel puţin, ci şi indicatorul clar poate al numărului de cititori, mai ales la ultimele texte. De aceea am îndrăznit să las acea notă şi în niciun caz pentru a atrage atenţia. Nu aţi mai spus nimic în răspunsurile dvs. despre faptul că aţi considerat, fiindcă aşa reiese din ce aţi scris în primul comentariu, ultimele mele texte ori poate toate proaste. Deci mă văd nevoită să recunosc că am de ales între două retrogradări: ori nu mai postez un timp cu speranţa iluzorie că voi reveni cu texte mai bune şi atunci devin corespondent, ori mai încerc câteva texte mai recente şi dacă sunt prea slabe voi deveni novice. Cred că totuşi mă pot evalua corect şi că nu am poezii mai bune decât "fluturele.." care nu place nicidecum pe blogul meu, aici sau în altă parte (apropo de blogăreală), în ultimul timp, deci ar trebui să renunţ definitiv. Oricum eu vă mulţumesc pentru sinceritate. Şi îmi permit să vă doresc un viitor mai bun pentru Hermeneia, adică să devină un site aevărat de literatură, fiindcă acum eu consider că blogăreală e tocmai faptul că textele în general nu sunt citite aproape deloc dacă nu au măcar un comentariu. Pe alte siteuri, chiar fără comentarii, textele mele au totuşi cititori în număr mediu sau mic, dar nu ca aici. Aici textele cu comentarii au o creştere spectaculoasă a numărului de vizite care m-a uimit. Este posibil să fie erori de soft, nu se ştie niciodată. Cred că greşiţi când spuneţi că eu am făcut blogăreală pe H., greşiţi complet...eu am şase bloguri (trei în română, trei în engleză) tot fără cititori sau comentarii desigur şi mult timp am încercat să comentez ale altora în zadar.
pentru textul : Gărzile negre deDomnului Raul îi mulţumesc de asemenea pentru sinceritate.
prima strofa este buna. a doua lasa de dorit. de ex. "indivizibil" mi se pare aproape o redundanta acolo, toti stim ca (prozaic vorbind) atomul e indivizibil. apoi "o colonie de furnici"... ajunge in final sa te "furnice-n privire". nu crezi ca e oarecum tautologic? apoi daca au ajuns "in ochi" este evident ca nu te puteau furnica decit... in privire. ca doar nu erau sa te furnice in auz...; probabil era mai interesant daca spuneai ca te furnica in gind. anyway, cam asta e o opinie pe scurt.
pentru textul : Poem demultumesc Lucian, adevarat ca in tot ce scriem, descoperim bucati de suflet, mai mari sau mai mici, in functie de "adancimea zilei dintre umeri"... asta in legatura cu trairea aceea de care ziceai.
pentru textul : oceanul mai adânc decât oceanul deVirgil, nu trebuia decât să ai răbdare cel mult un minut. Trebuie dat "play", lăsat să se încarce (câteva secunde), apoi, vei putea derula.
Numele televiziunii nu este "telem" (te-lem, două silabe), ci "te-le M" (te-le-em, trei silabe, cu accent pe a treia), so, nici vorbă de brânză :).
pentru textul : Virtualia XIII - mulţumiri, mirări şi poezie la Iaşi deTextul e ok, are atmosferă, în special finalul. E onest şi pare scris la prima mână. De tăiat, neapărat, "scot la lumină cuvintele" - o mare platitudine clişeică.
"sub mine – conul de umbră – cât lumea de larg,
prinde rădăcini deasupra unei prăpăstii; pe buza ei,
în tăcere, mă respiră din nou prin toți porii singurătatea." - dacă ai scoate "în tăcere", care supralicitează liric, ar fi un fragment foarte bun. Şi aşa e bun.
O observaţie (poţi s-o iei şi ca rugăminte): scoate şi încetează, pentru dumnezeu, datarea şi (mai ales!) "orificarea" textelor/comentariilor. E groaznic de inestetic şi degrabă dătătoriu de importanţă :). Fără supărare, sper.
pentru textul : Conul de umbră deHm! Văd că nu ne înţelegem, vorbim despre lucruri diferite.
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - VIII – deSigur că introducerea scrierii cu â în interiorul cuvintelor a fost o aberaţie. Eu am scris, aici, în România, de mai multe ori despre asta. Academicienii noştri au fost purtaţi de entuziasmul postdecembrist al redescoperirii epocii interbelice, pe care au început s-o idealizeze cum îl idealizează unii astăzi pe Păunescu. Atunci se scria aşa - cu â în interiorul cuvintelor (dar numai acolo unde acel â provenea dintr-un a latin - ex: panem - pâine; nu se scria cu â în cuvintele de provenienţă slavă. Era destul de complicat, iar românii scriau prost. În anii 50, Academia a trecut (de data asta, sub influenţă sovietică) de la â în unele poziţii, la î peste tot. Şi de la sunt, la sînt (se zice că Iorgu Iordan, somat să dea un răspuns în privinţa formei verbale, ar fi răspuns echivoc: "sunt pentru sânt"! Câţiva dintre cei prezenţi au râs, dar cei îndrituiţi au înţeles ce le-a convenit).
Când s-a votat introducerea lui â, în Academie era un singur lingvist autentic: Ion Coteanu. Acesta s-a abţinut, pentru că, oricum ar fi votat, nu mai conta. Astăzi, în locul lui Coteanu, în Academie stă fostul meu coleg de an de la Facultate, Gheorghe Chivu. El ar vota, sunt sigur, orice i s-ar cere.
Dar astea sunt poveşti. Răul a fost făcut, asa că toată lumea ar trebui să respecte norma (că de-aia-i normă!).
Totuşi, nu e vorba doar de â. În România a apărut, în 2005, ediţia a II-a a "Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române" (numit, pe scurt, DOOM2). Aici apar sute de modificări, impuse (cum zici şi tu) de uzul limbii. Pentru că lilmba evoluează prin "greşeli", adică prin abateri de la normă care, dacă se generalizează, impun o nouă normă. Tu zici că e aberant ca, o dată la 30 de ani, cineva (de regulă, un Institut academic) să legifereze în limbă. Eu zic că e absolut necesar (deşi, în cazul particular al DOOM-ului, există foarte multe nemulţumiri). Dar e şi o chestiune de obişnuinţă. Eu n-aş mai putea, sub nicio formă să scriu "sub nici o formă"! de altfel, ortografierea mai veche nici nu se justifică morfologic. Tot aşa, n-aş mai putea scrie "o dată ce", cum am scris atâta amar de vreme. Si aşa mai departe. Inconvenientele unei atitudini libertine în privinţa ortografiei în raport cu şcoala cred că sunt evidente, aşa că nu mai revin.
Eu sunt dispus să negociez orice, probleme de ortografie - nu. Pot, doar, să aleg între "formele cu variaţie liberă" de tipul "cireşe"-"cireşi", una pe care o consider mai justă, s-o utilizez şi s-o recomand (în cazul de faţă, "cireşe"). Dar n-am dreptul s-o interzic pe cealaltă (chiar dacă nea Gică al meu mi-a spus că orice ţăran ştie că prin "cireşi" trebuie să se înţeleagă pomii, nu fructele. Chiar el mi-a spus, la cei peste 80 de ani şi la cele doar şapte clase, că e o tâmpenie să spui: "Am în grădină doi cireşi din care culeg cireşi"!
Asta e! Eu am, întotdeauna, pe birou un DOOM2. Şi nu din pricină că aş fi conservator, conformist sau - Doamne apără! - comunist.
VÂRCOLÍ, vârcolésc, vb. IV. v. zvârcoli. am schimbat in miscare despre poema nu zici nimic?
pentru textul : ceea ce nu știm încă unul despre celălalt deŞtiu, am citit, la timpul ăla, "Stupidităţi... aniversare".
pentru textul : Revista LITERE, nr. 2 (143), februarie 2012 denu banal, dragule, prea multe scene rurale, sau mi se pare mie...
pentru textul : vor turna peste mine, în loc de asfalt, o placă de cer deLuminița, mă onorează aprecierile tale.Vreau să știi că sunt un cititor al poemelor tale postate pe hermeneia sau pe alte site-uri de poezie, de când mi-ai dat un semn că trebuie să am încredere în ceea ce scriu. Te asigur că te-ai adresat unui poet care atunci când a scris acest poem, a avut un temporar exces de yang revărsat în versul # 15...
pentru textul : arabescurile dorului deam citit o strofă şi jumătate şi mi-a pierit cheful. slab. repetiţii, stîngăcii. etc.
pentru textul : Autumnal deîţi recomand:
- să citeşti mai întîi cum scriu alţii, şi pe hermeneia poţi găsi autori care scriu bine
- să foloseşti mai puţine cuvinte, eventual să sugerezi şi nu să descrii
însă, cum nu am folosit nici prin text, nu am folosit nici în titlu. s-ar fi umplut de apostrofuri şi cred că ar fi distras de la lectură. înclin să cred că ele sunt subînţelese şi că nu obligă la scrierea lor cu orice preţ.
pentru textul : da prin satu ăsta aproape nici ţipenie devă mulţumesc pentru observaţia pertinentă.
un cintec ud de primavara. chiar e fain. gasesc accente lirice chiar frumoase pe acolo; pasaje neasteptate. "ca o primăvară și jumătate miroși a portocale Habar n-ai că toate lacurile au început să se strângă în părul tău" o penita pentru imagini si sentimente sensibil redate.
pentru textul : Cântec ud de... sunt sigur, lucian, că... odată, fiind îndrăgostit, prins într-o ninsoare bogată, cu fulgi mari, cu iubita în brațele de fum, ai avut simultan impresia cernerii și a prospețimii, amândouă... blânde... Dar am spus atâtea vorbe pe marginea unei imagini din trecut... și nu e bine... însă și tu faci parte din viață...
pentru textul : Într-o Iarnă depot să spun numai că mi-a plăcut mult? nu pot, așa că trebuie să scriu despre frumusețea detaliilor, despre realismul - registrul în care este scris întregul poem. un poem ce emoționează, un poem pe care l-ai tot reciti,
"mi-e dor de nașterea mea de acele
urlete animalice sau de cum îmi atingea mama obrazul în copilărie"
contradicția între cele două imagini deranjează totuși puțin, îmi pare rău că nu pot lăsa trei sferturi de stea
pentru textul : litere în cădere liberă de"apoi vine pariul.
pentru textul : iubito, pariază pe ultimul sebi devă spun, sunt aruncat în corp
cu toți leii pe care i-am crescut la sân" - chiar dacă are iz sorescian, mi-a plăcut partea asta. Şi finalul, desigur.
Păi și eu am zâmbit, Paul... Serioasă, auzi! Da, dar numai pe text! În rest, și mie îmi place foarte mult, să zâmbesc!
pentru textul : mormântul se lasă pășit de oricine demie, sincer, mi se pare mai mult o poezie populară, nu văd nimic ieşit din comun şi nici de referinţă pentru viitor. e, simplu, o parodie. dar asta e părerea mea, desigur.
pentru textul : poezie multilateral dezvoltată dePagini