Subscriu... se simte ce trebuie simtit si se intelege ce e de inteles. Alta mancare de peste onorabile. O revolta peste o durere transformata in cicatrice sangeranda (ce de vorbe potrivite domnule bobadil) Aici chiar astept continuarea si nu ma bag deloc unde nu-mi fierbe oala. Semneaza clovnul de serviciu cu o penita surprinsa cat pe ce sa-si rupa varful aurit.

Virgile, this is a film, anyway... uite, iti spun, ma asteptam sa imi faca cineva referire la kusturica, tu in locul meu nu ai fi facut la fel? Ce e this is a film, Virgile? This is a film, and the fish is mute, 'cause the fish knows everything. In schimb, vezi si tu, citesti... asta e, sic transit gloria mundi. Iar cel mai simpatic dintre toti e vladimir. El e chiar simpatic, pe cuvantul meu de onoare. Bobadil

Da,

pt. ca, asa cum apar textele pe H. sunt greu de citit. Daca nu e in regula, n-o s-o mai fac.

:) crezi bine, țărcălan e cearcăn. am mai schimbat ceva din poem, poate am s-o mai fac pe parcurs pana o sa ma declar mulțumit cu forma finală.
mulțumesc

interesant. ce vrea sa insemne "revizuit"? sint, cum sa spun, "dragute" poemele tale de dragoste si sint cu siguranta poezie. dar ma intreb daca poti oare sa scrii mai conturat, sa treci de faza aceasta "budista", meditativa. ma intreb daca dincolo de blana si perdele textul tau poate avea colti sau neprevazut.

eh, nu mă îndoiesc de simțurile tale, eu marșam pe adevăr...

este oare chiar asa de greu sa schimbati incadrarea ? daca in urmatoarele 24 de ore nu modificati incadrarea voi fi nevoit sa anulez textul si sa va ofer un avertisment

Nu, Bobadil, suntem toți minori și facem mișto unii de alții :) Eu te iert că-s iertătoare (sau, mă rog, pentru că nu pun preț pe reacții de genul) și cred că și Ștefan, fiindcă e un om inteligent, dar, pe de altă parte, știi și tu că n-a fost o SIMPLĂ părere sinceră. Puteai să o expui altfel, într-un mod constructiv și cu tot cu argumente, dacă tot aduci vorba pe ici, pe colo :P

Marina, iti multumesc de citire si pentru semn. multa stima

un text frumos. însă după un tras cu ochiul cred că poezia începe de la "bărbatul pe care-l iubesc/ face la marginea nopților foc" aici dai prea multe detalii: "o iau cu două degete o țin de un capăt și-o ard. apoi îmi fac o inimă nouă din ață și torn toată cenușa în ea.", sună a proză clasică, e o chestie absolut narativă. poemul are cu ce. de exemplu:"ne spunem puține/cât să încapă-ntr-un punct/ desenat pe fereastră"

despre limbă, totul este lapte şi miere. uneori, şi poezie.
mulţumesc pentru intervenţia asta cu... dinţi. (ca să mă păstrez în ludic...)

Stimate Profet! Îmi cer scuze pentru indispoziția provocată prin nepostarea profilului. N-a fost un gest de impolitețe, pur și simplu fiind un amator în ceea ce privește netul, după vorba lui Caragiale un om vechi care preferă cartea pe hârtie, nu cunosc toate subtilitățile. Între timp, cum vedeți, lipsa a fost remediată. Am intrat pe Hermeneia îndemnat de o bună prietenă și atras de calitatea textelor, mult peste media a ceea ce am întâlnit în spațiul literar electronic. Să trecem la cestiune… Regret că, în răspăr cu numele sitului, ați aplicat textului meu o hermeneutică ciudată. Să începem cu sfârșitul: eu vorbesc despre antielitismul comunismului și al corectitudinii politice (ceea ce este totuși o axiomă asumată și abundent teoretizată de aceasta din urmă), dvs. mă trimiteți la „cenzura comunistă și dezbaterea culturală”? Care este legătura? Recunoașteți apoi că nu cunoașteți dezbaterea din Cotidianul. Ei au pornit de la o idee la care am aderat fără rezerve, cum și dvs, curățenia necesară a spațiului public, inclusiv cel cultural, de impostură și lichelism. Ceea ce mi-a atras dezaprobarea a fost modul jurnalistic deficitar, vânătoarea de senzațional cu orice preț într-o chestiune, trebuie să recunoașteți, deosebit de gingașe. Să luăm un exemplu ipotetic, pentru a fi mai ușor (nu e tocmai greu de găsit nici practic): să ne închipuim un roman foarte antisistem apărut înainte de 89, dar teribil de precar din punct de vedere estetic. Unde-l trecem: la valabil (pt. atitudine) sau la expirat (pt. formula literară)? Intrăm apoi într-o veche dezbatere asupra raportului etic – estetic. Rămân Junger sau Celine mai puțin mari scriitori datorită opțiunilor lor politice? Făcând „topuri” și „clasamente” cu excluzabili, liste negre, autorii demersului jurnalistic riscă să compromită prin hei rupism tocmai ideea de la care porniseră. Asta m-a supărat, și se vede destul de clar pentru cine citește cu bună credință. Mă încăpățânez apoi să cred că glumiți când susțineți valabilitatea votului în domeniul recunoașterii valorii. Democrația nu-și are aici nici un rost. Nici Shakespeare, nici Joyce, nici Eminescu n-ar fi cucerit la vremea lor un număr cât de cât reprezentativ de voturi. Putem milita din toată inima pentru o lustrație, inclusiv în sfera culturii, dar în nici un caz prin referendum: acesta poate să rămână, acesta nu. Ignorând aceste lucruri simple, autorii anchetei (speculez voit ambiguitatea termenului) au alunecat pe nesimțite de la o chestiune (pe care nici ei n-au știu în ce plan să o așeze: moral? estetic?) într-adevăr esențială pentru buna așezare a societății românești, spre una cu o miză intelectuală derizorie: conflictul inter-generaționist. Judecata morală pe care o invocați, stimate domn, e lucru care presupune multe și, înainte de toate competență morală. Nu intru în arcanele definirii sintagmei, dar presupun că nu v-ar plăcea să vă fie judecate poeziile de cineva care nu a citit în viața lui un volum de versuri. Aidoma, achiziționarea unei competențe morale îmi pare necesară înaintea emiterii unei judecăți aspre. A judeca pur și simplu pe criteriul după care oricine a avut ghinionul să trăiască „înainte de…” este în principiu vinovat de – măcar – complicitate, mi se pare simplist și periculos. Ne mișcăm într-un teritoriu al nuanțelor infinitezimale, unde și bisturiul e prea grosolan, trebuie finețea laserului. Cu atât mai mult nu voi fi de acord cu cei care vor să tranșeze chestiunea cu toporul. Conflictele inter-generaționiste au o frumoasă tradiție în cultura noastră, pe care am invocat-o fugar în eseul meu. Cu apogeul în interbelic. Atunci însă (ca și la junimiști mai devreme) cherela avea o miză intelectuală majoră. Mă interesa tocmai mutarea discuției în acest spațiu strict cultural, vreau să văd miza acestei dezbateri. Ciudat e că, pentru a da un exemplu recent, dacă un troglodit ca Dinu Săraru vine să dea public lecții de estetică și patriotism se revoltă tot un „vechi” precum Mircea Dinescu, nu cei care strigau împotriva „expiraților”. Sunt multe astfel de incongruențe supărătoare care pot compromite o idee necesară ca aerul. Asupra lor am meditat, câtuși de puțin roșu cum spuneți, mai degrabă negru de supărare și dezamăgire. Și, pentru că veni vorba de incongruențe… îngăduiți-mi, ca încheiere, să-mi exprim oarece nedumeriri „stilistice” față de tonul în care este compus Regulamentul Hermeneia, care sună foarte „tovărășește” prin îndemnurile la o nouă calitate și la accesul „pe noi culmi” de împlinire estetică, de tipul, citez: „Cu cât un membru este mai „sus” pe traiectoria novice – autor – maestru cu atât trebuie să se aștepte la și mai multă exigență din partea cititorilor și criticilor săi”. Cum bine știți, pentru orice scriitor, evoluția liniară este o himeră, după o capodoperă poate urma un eșec, sau invers. Urările ca fiecare text să fie mai presus decât precedentul sună, cum să spun, naiv-școlărește. Cel puțin. Cu respect și admirație pentru munca dumneavoastră de construcție literară!

Succes!

Eu nu pot pricepe hipersensibilitatea asta... Daniela, oamenii şi-au spus părerea. Civilizat. Sau au observat erori. Şi şi-au spus părerea. Dacă pentru asta n-o să mai activezi pe H., ce te-ai fi făcut dacă venea o pagină de critică imanentă, care să-ţi demoleze textul? Eu te rog să te mai gândeşti şi să revii la sentimente mai bune!