ai dreptate, si eu am incurajat la inceput foarte mult comentariile si continui sa cred ca asta trebuie sa fie motorul site-ului. Dar senzatia mea este ca pentru destui hermeneia nu este decit un alt depozit in care si pun textele. Tocmai de aceea am sustinut atit de mult rau famata regula "a celor doua luni", defuncta acum. Impresia mea este ca oamenii continua sa posteze si sa comenteze prin alte parti. Si uneori li se pare absurd sa dubleze comentariile in alta parte, si probabil au dreptate. Nu ofer aici justificari ci doar explicatii.

personal, ultima parte a primului paragraf mi se pare reusita, pentru ca iti da senzatia ca te aflii intr-un roller coaster, imaginile, fractionate cum sunt, reusesc sa saurprinda, sa loveasca in plex. sensibila si umana proza asta a ta. penita de la mine.... pentru ca rar citesc cuvinte care sa reuseasca sa ma faca sa simt furie si durere.

O poezie energică, scrisă în vers alb.

Vladimir, mie îmi pare un poem scris dincolo de limita prea-plinului. Un poem-strigăt, și cu toate acestea calculat... e ca un fel de război pregătit din timp. Foarte bine dozată trăirea, într-adevăr. O poezie la care am revenit în fiecare zi de când ai postat-o, fără a simți că pot lăsa semn. Nu se poate spune, pur și simplu, că îți place.

interesantă rebeliune, oricum un pic de 'altfel' cu ceva farmec... din păcate insuficient pe lângă stângăciile unui astfel de experiment literar. de exemplu strofa a doua este adolescentină în sensul deloc peiorativ cu toate acele condiționale duse până la absurdul ultimului vers de tip 'bilețel' aruncat în clasă la orele de după-amiaza, atunci când apusul ne făcea, adolescenți fiind să rostim celebrul 'te iubesc' cu mai multă ușurință.
per total însă mie mi-a plăcut poesisul.
și mai scrie pe aici meștere, eu nu știu dacă fac doi lei dar te citesc cu interes.
Andu

Incepe sa-mi placa punctuatia asta a ta... parca e altceva, ceva nou, de bun augur. Mi-a placut, de citit, de recitat. Andu

trebuie sa fi inflorit livada cu visini...:)

oh nu draga mea, eu ma refeream la cu totul altceva...citeste cu atentie si vei vedea ca am spus totul cu draga inima. te apreciez, pt ca esti ..om

părerea mea umilă este că textul este bun. îți lasă acel fior care se spune că face poezia. am oarecari rezerve față de ceea ce mie mi se pare o posibilă supraîncărcare a textului. dar încă nu îmi este clar dacă este neaparat un defect sau adaugă la senzația pe care urmărește să o lase

interesant textul, pentru mine e un pic încărcat. de ex. primul rând l-am citit mai simplu /îţi scriu mai rar și nu îmi aduc aminte decât/.
mă împiedic şi în gerunzii.

"am un destin mozaical se împarte nicodată impar fiecare fragment are muchii pe oameni înalți eu îi numesc piramide ei se întreabă în ce con de lumină se ascunde eclipsa de viață." m-a impresionat atât imaginea cât și versurile. o eclipsă de viață.... un fragment dintr-un destin. gânduri și lumină. înălțare. frumos, Ela. complimentele mele sincere. Madim

Pentru ca nu am fost prezenta la momentul potrivit, tin sa spun ca, daca apreciez decizia luata de Virgil, eu raman la parerea ca textul nu continea nici un afront la adresa religiei ortodoxe, asa cum s-a spus, ci, eventual, conducea la ideea ca poetul nu este in egala masura informat despre anumite realitati la care a facut trimitere (asa cum de altfel a si recunoscut intr-unul dintre comentarii). Iar aceasta nu este o crima si nu poate conduce, dupa parerea mea, decat la comentarii decente, in care eventual se pot face trimiteri la semnificatii, la realitatea cunoscuta de catre alti autori etc. Virgil a citit ceva, noi am citit poate Patericul si alte carti asemanatoare. Noi abordam religios imaginea despre pustnici si lavre; el a privit doar din punct de vedere fizic si natural problema: un spatiu inchis nu poate sa miroasa frumos. Incepem acum sa ii dam in cap pentru ca noi credem in puterea rugaciunii si in semnificatiile izolarii altfel decat el? Sau il putem obliga sa ia de bun ceea ce unii dintre noi am experimentat? Mi se pare ca in egala masura am putea sa ne simtim jigniti si sa cerem interzicerea tuturor scrierilor care nesocotesc ceea ce noi consideram evidenta in credinta ortodoxa. Si sa nu uitam ca acesta este o poezie. Nu a fost atacata nici o credinta, nici o denominatie crestina etc. Pur si simplu, autorul are o alta intelegere. Aceasta nu ne diminueaza credinta noastra si nici nu afecteaza realitatea; nu inseamna ca trebuie sa tacem cumva, desigur, nu aceasta este ideea. Este de apreciat oricand o interventie care aduce un plus de informatie sau care tinde sa corecteze, decat una care tinde sa dea ultimatumuri. Una peste alta, nu putem obliga pe cineva sa aiba aceeasi viziune ca si noi, iar mirosul dintr-o lavra tine in egala masura de induhovnicirea traitorilor de acolo, cat si de inima privitorului, cred eu. Eu una cred ca, sunstinandu-ne credinta, putem sa facem un bine mai mare contribuind la cunoasterea adevarului despre traitorii ei si explicand, daca avem ceva de explicat, cu smerenie si blandete, decat lansandu-ne in certuri... Sper sa nu fiu inteleasa gresit, dar, din nou, asta depinde si de inima si ochiul celui care citeste. E trist oricum sa vezi cat de usor se trece aici de la comentariile asupra textului la presupunerile cu privire la persoana, fie ea a autorului, fie a comentatorului. Sper din toata inima ca, intr-adevar, sa nu fie un precedent ce s-a intamplat aici, altfel vom ajunge in curand sa ne fie teama sa mai scriem.

cezar viziniuc, ești pe primul loc la vizionări, ai multe comentarii (chiar foarte multe, pt hermeneia), ai și peniță, eu zic că ai motive să zîmbești. cu publicitatea asta n-o să te uităm :) și publicitatea face bine și-n literatură

pai tocmai asta era ideea primelor versuri: imposibilitatea. (intervin fiindca la scrierea lor, in forma aceasta, am contribuit si eu.) da, initial era un text luuuung. Ideile sunt ale Ecaterinei, eu am ajutat-o sa le lege cumva si sa dea balastul deoparte, cat s-a putut.