Sunt și idei care aparțin părintelui Benedict Ghius, dar nu numai, sunt meditații, texte, pe care le-am citit și mi-au rămas în minte, pe care și domnia sa le-a avut în vedere când și-a elaborat lucrarea, inclusiv texte biblice pe care adeseori ni le însușim, chiar și în limbajul cotidian, fără a pune întotdeauna ghilimelele de rigoare, poate și din considerentul că originea acestora este arhicunoscută; nu am făcut trimiterile respective și din lipsă de timp, dar nici nu am considerat comentariul ca o lucrare, a mea, doar doream să comunic cu tine și cu cei care trăiesc acest sentiment, despre ideea de însingurare.
"Lamentatia Pandorei" mi se pare un titlu interesant, in masura in care aseaza textele intr-o lume credibila in care raul a fost eliberat, univers al sperantei ca unic refugiu ce mai ramane omului pentru a continua sa traiasca. M-a frapat intotdeauna prezenta femininului atat in ipostaza in care dezleaga portile raului (la fel si caderea din raiul biblic) dar si ca pastratoare a sperantei... raul vine in lume printr-o femeie ce este pacalita de forte extramundane dar tot femeia este cea care are rolul de a ne invata sa traim in aceste conditii. Gasesc foarte potrivit acest titlu. Textul este scris intr-o forma minimala, esentializata prin recurs la acte pe cat de banale pe atat de firesti omului... scrisul inteles aici, in forma sa larga, ca gen proxim si cuvantul ca diferenta specifica, vorbele, vederea, particularizarea/interiorizarea acesteia, in speta simtirea, silaba ca si cautare a unei punti intre subiectiv si nevoia de socializare. Postarea eului cugetator intr-un timp-cascada, cum ar zice Frobenius, in pofida eforturilor de asimilare a prezentului degaja o atmosfera tragica. Uneori lamentatia (ma gandesc acum la actul prosternarii si a punerii cenusii in cap) e doar o parte a unei "silabe" care se vrea intregita prin iubire, prin nevoia dualului feminin-masculin. Poate ca nu este chiar justificata utilizarea ca titlu chiar a primului vers... imi da o impresie de stagnare. Dar acest proedeu este uzitat si ramane la latitudinea fiecaruia daca sa-l foloseasca ori ba. O poezie care mi-a placut.
Eu am cateva nelamuriri: 1. "in sine" trebuie inteles in sensul ideilor kantiene sau a celor a lui Sartre? Pentru ca n-am priceput ce legatura are un "act creator in sine" cu "critica obiectiva" (obiectivitatea criticii inteleasa totusi ca demers al individului nu stiu daca este de gasit... poate doar sa tinda spre o conditie obiectiva ). 2. Cati au postat pana la urma pe acest cont? A fost un fel de menage a trois chipurile literar? Au fost colaje? Persoanele cu pricina s-au succedat la postare? V-ati comentat pe conturi diferite propriile creatii? Persoanele cu pricina sunt reale sau doar alte laturi ale personalitatii tale? 3. Daca e vorba despre un experiment cine au fost cobaii si in ce masura mai putem accentua in vreun fel latura morala a demersului vostru comun. 4. Ceva concluzii dupa acest experiment? Putem afla si noi? Utilizand insa aceasta titulatura este de asteptat ca rezultatele sa poata fi cuantificate de o maniera profesionista si stiintifica. 5. Cei care au intuit cine este de fapt Aranca fac si ei parte din experiment? E bine de stiut pentru ca nu cumva sa fie viciate rezultatele :) Acum ca te-ai regasit pe tine insati astept sa citesc texte "curate". Mult succes la scris.
am citit ieri poemul și m-a impresionat curgerea lui, fara sincope, fara nici cea mai mica poticnire, hm aceeasi patina senina, acelasi lucru frumos. felicitari, f. frumos.
Younger Sister, Adrian nu are cum sa fie un "gentelmen". De fapt nici "gentlemen" nu are cum sa fie pentru ca "nu e mai multi". Deci, be careful with your English. Nu am prea priceput ce are Dan Brown cu colajul asta dar banuiesc ca or fi existind ceva dedesubturi care mie imi scapa. In ce priveste gusturile tale, evident ramine asa cum am stabilit. Adica nu se discuta.
si mie mi'a placut textul, chiar daca pare incarcat, e ok, tinand cont de limbajul utilizat si atmosfera redata. am sesizat si eu niste greseli de tastare, parca 2.
P.S. “…unii atata stie atata scrie…”, ai dreptate, actaeoane, asta esti, de fapt, comentariul tau e elocvent, dincolo de orice bruma sau spoiala (o)culta :), te descrie perfect – respectul meu fata de doamne e deplin, conform celor de mai sus, nu simulat si atins de unele boli, de exemplu… diabet :), ca la tine – un exemplu de grobianism fata de o doamna ar fi si expresia “Sapphire nu mai strica orzul…” e de birjar cu crava(t?s?)a rosie in loc de limba… – mecanicul de locomotiva nu cred are drum la manastirea Secu, stimabile, desi in fragmentul “ma va duce departe de Iasi si unele dintre progeniturile lui dizgratioase.” ai iarasi dreptate, pe langa mult umor, chiar daca involuntar, conform renumelui tau f.f. …:) actaeon, stimabile, multumesc inca o data interesului dumitale fantastic, as spune chiar obsedant, pentru textele mele, chiar si in conditiile de absenta totala a reciprocitatii
îmi pare rău și-mi cer iertare pentru acel typo al adresării, Marina, mi-am dat seama că am greșit, recitind comentariul, dar nu am mai modificat, sperând să nu observi :) dacă vigilența demonstrată de tine anterior m-a făcut să mă întristez (un pic), vinovat, spiritul tău de anticipație mă bucură și mă face să îți mulțumesc, încă de pe acum, cu zeci de ani înainte :)
Se construiește bine, iar portretul lui se conturează perfect. Devine chiar simpatic. Câteva ruperi de ritm, prin inspirate jocuri de text ("stând nemișcat, arc... Privind-o", "...ceai de coacăze. Îngrozitor.", intercalările de la "ea rămase așteptând... Îl auzi mormăind") dau textului cursivitate și o notă de autenticitate sau de tensiune. Nu mă prea împac cu finalul. "etilist" sau "elitist"... că Nichita avea ceva și cu etilu'.
Desigur că discuția nu poate fi epuizată. Cu privire la rostul poeziei, sunt convins că fiecare avem un alt răspuns, pe care, probabil, ai curaj să-l spui doar într-un anumit context și nu oricui, deoarece poezia are înțelesuri personale pentru fiecare în parte. Și mai degrabă decât o explicație abstractă, conceptuală, cele mai edificatoare ar fi explicațiile denotative, legate probabil de anumite împrejurări concrete. Poezia cred că are o poziție a-cronică (chiar anacronică, am putea spune), întrucât, ca mesaj, se sustrage timpului, chiar dacă forma se adaptează oarecum tipului de exprimare a societății dintr-o anumită epocă. Există deasemenea o spiritualitate a poeziei, la fel de bine cum există și o imanentizare a ei. Deja, deci, două căi total diferite de urmat în discuție. Fiind receptată în mod subiectiv, cel mai greu este să se încerce o obiectivare a ei, orice tentativă în acest sens neputând fi decât tot o dezvoltare a propriei subiectivități a interpretului. Apoi, cred că e clar că cititorul își alege poezia și nu invers, deci poezia este mai degrabă un termometru decât un termostat. Din perspectiva autorului, poezia este fără doar și poate o stare de grație, cum spune flabra mai sus, dar poate fi și formă de existență. Eu personal înclin să cred că este și o formă de comunicare ce depășește limbajul comun, oferind un alt tip de comunicare umană, prin sugestie, prin imagistică, prin crearea unor relații ce se sustrag unei comunicări denotative, alunecând înspre conotativ, iar prin intersubiectivitate spre, paradoxal, obiectivitate. Poezia cred că e o modalitate de abstractizare (universalizare?) a unor trăiri individuale. Înclin să cred, alături de lingvistul Eugen Coșeriu, că limbajul poetic este limbajul absolut, care cuprinde plenitudinea funcțională a limbajului, unde limbajul de zi cu zi, cel științific chiar, nu sunt decât o deviere și o severă reducere funcțională a limbajului propriuzis. Scopul poeziei deci devine cel al limbajului absolut, de comunicare a ființei. Pentru Coșeriu poezia este "intuiția universalului în faptul individual concret și în același timp, model de universalitate". Continuu, astfel, să cred că o poezie e cu atât mai "mare" cu cât valoarea ei epistemică este mai cuprinzătoare. De aceea un Dante, Shakespeare, Rilke rămân universali. Deci poezia este ieșire din conjuctural, imanent, subiectivism și rutină (așa numita poezie a cotidianului care este distrugătoare pentru autenticul spirit poetic) înspre universal și obiectivare, sau cel puțin o proiectare a lor în universal. Amintesc aici și o expresie tare dragă mie, a lui Vladimir Lossky: "în Paradis limbajul coincidea cu însăși ființa lucrurilor", adică limbajul oferea o comunicare deplină a ființei, fără ascunzișuri ori ocolișuri. Unde cred eu că e marea problemă? Din păcate astăzi predomină poezia banalului cotidian, sau chiar vulgară, poezia jurnalieră, poezia lipsită de conotații, închisă într-un subiectivism fără orizont (asta se publică și asta se premiază), ceea ce este absolut distructiv și este în cele din urmă o trădare a limbajului, a modelului de universalitate coșerian, a spiritualității umane aș adăuga. Acea poezie a cotidianului plat nu poate fi decât o închistare a limbajului la nivelul minim al funcționalității lui, fără a avea măcar intenționalitatea (sau conștiința?) proiectării sale în universal.
nu, nu e de scos. numai că m-am amuzat când am ajuns la cuvântul "piure" și m-a intrigat teama de a muri în somn, pentru că de multe ori m-am gândit cum o să mor și de fiecare dată somnul mi s-a părut cea mai potrivită variantă. cum va fi până la urmă nu am de unde să știu, dar moartea mea preferată e în somn, eventual într-un vis. Color. Ba nu, alb-negru. În fine, nu contează culoarea. :-)
Zapata, respect fiecare parere, pro sau contra!
De obicei nu imi place sa disec ceea ce scriu decat daca e vorba de greseli de exprimare, scriere...peisaj hibernal, da, la asta m-am gandit;poate ca ai dreptate in ceea ce priveste versul...de sori...o sa-l regandesc sau o sa-l elimin. Multumesc pentru atentionare!
:), mirela
am 74 de poezii postate pe acest site, si 6 experimente vizuale...so, daca intr-adevar vrei sa comentezi poezie ...ai ce . nu iti fa griji... in alta ordine de idei, fish canvas nu e incadrat la poezie iar hermenia are o plajă largă de domenii artistice... ce te deranjează asa tare? inclusiv i live in a yellow water-lily are text ... fiecaruia ii va fi atribuit la momentul potrivit un text...deci nu vad care e problema...
recunosc ca am postat acest text, nu f ortodox, ca sa va fortez putin mana. ultimele texte postate aici au ramas complet nevizionate, de unde am tras concluzia ca sunt plictisitoare. asa ca am hotarat sa incep cu unul mai agresiv. ma bucur ca mi-ati spus opiniile voastre. si mie mi se pare cam lung. ce este sigur, este ca, in poezie, coarne multe si mari, inseamna unele mici sau nule in viata reala. asa ca: la cat mai multe coarne, si cat mai bogate poetic! cu zambet, inainte! multumesc.
Felicitări autorului pentru acest dar. Virgil Titarenco scrie poezie care merită citită și “Mirabile dictu” ,Editura Grinta, Cluj, 2007, cred că-l reprezintă. Îndrăznesc să sugerez că ar fi foarte binevenită o formă PDF a cărții pentru a o putea lectura și cei care nu avem posibilitatea de a veni la lansarea cărții. Îi doresc autorului să fie inspirat să scrie cât mai multe cărți.
astfel ca dilema mea ramine cum se poate ca universul sa fie (absolut) circular fara sa fie simetric de vreme ce orice cerc pe care l-am intilnit era simentric. Poate ca universul este o spirala iar perspectiva ta te face victima unei superbe iluzii optice
"Cât se poate de sincer, îți recomand să schimbi titlul pentru că 69 de poeme de dragoste sună cam ca în my name is bond... james bond, la care tipa my name is off... fuck off!"
Andule, cred că e a treia oară când îţi spun că pe Hermeneia este interzisă vulgaritatea, indiferent de limba folosită (chiar şi aia de la bocanc)... Că ai câte o părere absolut irefutabilă despre toate, pricep, dar de ce te consideri tu deasupra regulamentului şi sfidezi orice avertisment, nu. De fapt, înţeleg, dar nu vreau să spun.
Te rog să te potoleşti!
Cred că ar fi bine să adaugi ceva la cele două titluri pentru a se şti că sunt două poeme diferite!
Corect "aşază". "Anna" peste tot, nu "Ana".
Ar trebui schimbată topica aici:
" Ana se aşează
Acum când viaţa e dură cu capul
Nu pe sine şi nici pe drum, ci pe
Tastatură"
Sugerez:
"Acum, când viaţa e dură,
Anna se aşază cu capul,
Nu pe şine şi nici pe drum,, ci pe
Tastatură"
Diacritica la "sine".
este cumva obositor textul tau, si angliscismele nu stau bine asa. nu sună bine astea: ("de la un capăt la altul", "Poate te", "copiii avortați", "fir -ar, n-are carne", "Moartea e doar de fațadă"). în ultimul vers doar e ceva, dar insuficient, în umila mea opinie.
iată “de ce iubim femeile”. nu se lasă şi nu se lasă. sînteţi spumoase aş tot asculta dar intrăm în conflict cu politica Hermeneia. O ultimă întrebare Raluca- cine e colegul nostru de site Aaliei?
Am mai citit poemul acesta undeva. Credeam că face aluzie la una dintre poeziile mele. Nu este aşa. Dovadă că în scriere se întîlnesc ideile şi cuvintele. Un poem imagistic, metafore bine plasate, şi, pentru a selecta poeticul preferat amintesc:"unde un şarpe hulpav îşi făcuse culcuş-devorându-te până la ultima moleculă". Poemul curge frumos, lin, şi exprimă sentimentul puternic al dorului, al dorinţei, al speranţei. Şi nu e patetic, e chiar sincer şi plauzibil, credibil.
pai daca e asa cum spui tu Sorine, atunci e foarte usor sa scrii poezie douamiista. totul e sa te apuce sughitul, sau spasmele, sau ticul nervos.. no offence intended,... eu credeam ca e o chestiune mai dificila, mai profunda... dar daca o fractura a logicii sau e suficienta atunci cred ca e simplu, cel putin pentru mine, ca eu am dificultati sa gindesc o chestie mai mult de citeva propozitii. imi tot sare gindul in alta parte. si tot nu stiam de ce. in alta ordine de idei sint intr-o dilema relativa. daca tot experimentezi, te-as intreba de ce nu ai incadrat-o la experiment sau la cutia_de_nisip. dar ma tem ca imi vei raspunde ca sablonul asta pe care tu il numesti o iesire din sabloane dar care tot este un sablon pentru ca se defineste totusi prin a fi ceva ce nu este, deci ma tem ca imi vei spune ca stilul asta sau sablonul asta este deja consacrat (si probabil ca ma vei trimite sa citesc prin diferite parti despre el dar eu te cred pe cuvint). deci dilema mea ramine, si se refera la ce anume am vrut eu sa numesc experiment cind am facut sectiunea cu pricina si unde este punctul din care ceva este consacrat (si de cine). dar e dilema mea, si nu e vina ta ca ma confrunt eu cu ea.
Adrian, nu este vorba aici de a aduce o notă în plus faţă de ceea ce exprimă chiar expresia cu pricina. Totul porneşte de la un episod despre care nu voi povesti, acesta este motivul pentru care am şi răspuns bref. Deci, exprimarea în cauză este punctul de plecare al textului. Nici să nu te gândeşti la snobism - că nu mă caracterizează, şi cred că ai observat asta din cât m-ai citit. Eu chiar nu prea folosesc titluri/ termeni/ inserţii ş. a. într-o limbă străină sau, în orice caz, se întâmplă rarisim, spre deosebire de un procent apreciabil de autori contemporani. Însă, recunosc, mi-ar plăcea să cochetez cu expresii de genul celei în discuţie, de ce nu, dacă şi-ar avea momentul şi locul potrivite.
Andu, ai înţeles foarte bine treaba cu lianţii, aşa că nu am ce să explic. În ceea ce priveşte acel „pe”, într-adevăr, scuze, am omis („m-am făcut că plouă”- în limbajul tău). Uite cum stă treaba:
„...
peste aşezarea îngrămădită
între fălcile muntelui,
ca o halcă de săturat sălbăticia”. Cu asta, cred că te-am lămurit cum este cu lianţii. Când sunt prea mulţi, construcţia se poate prăbuşi la fel de bine ca atunci când nu sunt suficienţi. Este vorba de un echilibru, de acel bun-simţ al folosirii. A nu se exagera!
În ceea ce priveşte versul eminescian, desigur că cel mai bine este cum a spus poetul: „dintre sute de catarge”, dar în niciun caz nu ar fi sunat bine "dintre câte catarge" ( "din câte catarge" ar fi fost altceva, dacă s-ar fi pus problema unui astfel de vers, desigur). Aşa că, prepoziţia „din” are rostul ei indiscutabil.
Şi, revenind la textul de faţă, "din câte uşi ar fi putut nimeri", ar fi mers cum zici tu dacă aş fi scris: "dintre uşile la care ar fi putut nimeri", însă e cu totul altceva, nu ca idee, ca exprimare.
Mulţumesc, amândurora, pentru implicare şi atitudine.
"la marginea vietii" e in plus din punctul meu de vedere... un inceput al poeziei cu versul al doilea ar fi mult mai puternic. Partea aceasta "să iasă un chiot din pietre/sau poate o femeie singură/să treacă/pentru ultima dată" as reformula să iasă un chiot din pietre o femeie singură să treacă poate pentru ultima oară Acel "apoi" cred ca ar putea lipsi in aceasta poezie la fel ca si "ultimele semne"... as termina in remuscari valorizand si dimensiunea re-muscarilor. Mie mi-a placut latura primitiva :)
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Sunt și idei care aparțin părintelui Benedict Ghius, dar nu numai, sunt meditații, texte, pe care le-am citit și mi-au rămas în minte, pe care și domnia sa le-a avut în vedere când și-a elaborat lucrarea, inclusiv texte biblice pe care adeseori ni le însușim, chiar și în limbajul cotidian, fără a pune întotdeauna ghilimelele de rigoare, poate și din considerentul că originea acestora este arhicunoscută; nu am făcut trimiterile respective și din lipsă de timp, dar nici nu am considerat comentariul ca o lucrare, a mea, doar doream să comunic cu tine și cu cei care trăiesc acest sentiment, despre ideea de însingurare.
pentru textul : a te întoarce în braţele cuiva de"Lamentatia Pandorei" mi se pare un titlu interesant, in masura in care aseaza textele intr-o lume credibila in care raul a fost eliberat, univers al sperantei ca unic refugiu ce mai ramane omului pentru a continua sa traiasca. M-a frapat intotdeauna prezenta femininului atat in ipostaza in care dezleaga portile raului (la fel si caderea din raiul biblic) dar si ca pastratoare a sperantei... raul vine in lume printr-o femeie ce este pacalita de forte extramundane dar tot femeia este cea care are rolul de a ne invata sa traim in aceste conditii. Gasesc foarte potrivit acest titlu. Textul este scris intr-o forma minimala, esentializata prin recurs la acte pe cat de banale pe atat de firesti omului... scrisul inteles aici, in forma sa larga, ca gen proxim si cuvantul ca diferenta specifica, vorbele, vederea, particularizarea/interiorizarea acesteia, in speta simtirea, silaba ca si cautare a unei punti intre subiectiv si nevoia de socializare. Postarea eului cugetator intr-un timp-cascada, cum ar zice Frobenius, in pofida eforturilor de asimilare a prezentului degaja o atmosfera tragica. Uneori lamentatia (ma gandesc acum la actul prosternarii si a punerii cenusii in cap) e doar o parte a unei "silabe" care se vrea intregita prin iubire, prin nevoia dualului feminin-masculin. Poate ca nu este chiar justificata utilizarea ca titlu chiar a primului vers... imi da o impresie de stagnare. Dar acest proedeu este uzitat si ramane la latitudinea fiecaruia daca sa-l foloseasca ori ba. O poezie care mi-a placut.
pentru textul : Am rămas să te scriu deEu am cateva nelamuriri: 1. "in sine" trebuie inteles in sensul ideilor kantiene sau a celor a lui Sartre? Pentru ca n-am priceput ce legatura are un "act creator in sine" cu "critica obiectiva" (obiectivitatea criticii inteleasa totusi ca demers al individului nu stiu daca este de gasit... poate doar sa tinda spre o conditie obiectiva ). 2. Cati au postat pana la urma pe acest cont? A fost un fel de menage a trois chipurile literar? Au fost colaje? Persoanele cu pricina s-au succedat la postare? V-ati comentat pe conturi diferite propriile creatii? Persoanele cu pricina sunt reale sau doar alte laturi ale personalitatii tale? 3. Daca e vorba despre un experiment cine au fost cobaii si in ce masura mai putem accentua in vreun fel latura morala a demersului vostru comun. 4. Ceva concluzii dupa acest experiment? Putem afla si noi? Utilizand insa aceasta titulatura este de asteptat ca rezultatele sa poata fi cuantificate de o maniera profesionista si stiintifica. 5. Cei care au intuit cine este de fapt Aranca fac si ei parte din experiment? E bine de stiut pentru ca nu cumva sa fie viciate rezultatele :) Acum ca te-ai regasit pe tine insati astept sa citesc texte "curate". Mult succes la scris.
pentru textul : Despre noi și Anca Florian deam citit ieri poemul și m-a impresionat curgerea lui, fara sincope, fara nici cea mai mica poticnire, hm aceeasi patina senina, acelasi lucru frumos. felicitari, f. frumos.
pentru textul : ziua în care ne-am mutat într-o migdală deYounger Sister, Adrian nu are cum sa fie un "gentelmen". De fapt nici "gentlemen" nu are cum sa fie pentru ca "nu e mai multi". Deci, be careful with your English. Nu am prea priceput ce are Dan Brown cu colajul asta dar banuiesc ca or fi existind ceva dedesubturi care mie imi scapa. In ce priveste gusturile tale, evident ramine asa cum am stabilit. Adica nu se discuta.
pentru textul : consuelo si medea depai degeaba "trasul de urechi" daca tu...consideri ca tocmai parul din ureche ascunde "farmecul"...nu crezi?
pentru textul : Invizibil desi mie mi'a placut textul, chiar daca pare incarcat, e ok, tinand cont de limbajul utilizat si atmosfera redata. am sesizat si eu niste greseli de tastare, parca 2.
pentru textul : Fast forward deP.S. “…unii atata stie atata scrie…”, ai dreptate, actaeoane, asta esti, de fapt, comentariul tau e elocvent, dincolo de orice bruma sau spoiala (o)culta :), te descrie perfect – respectul meu fata de doamne e deplin, conform celor de mai sus, nu simulat si atins de unele boli, de exemplu… diabet :), ca la tine – un exemplu de grobianism fata de o doamna ar fi si expresia “Sapphire nu mai strica orzul…” e de birjar cu crava(t?s?)a rosie in loc de limba… – mecanicul de locomotiva nu cred are drum la manastirea Secu, stimabile, desi in fragmentul “ma va duce departe de Iasi si unele dintre progeniturile lui dizgratioase.” ai iarasi dreptate, pe langa mult umor, chiar daca involuntar, conform renumelui tau f.f. …:) actaeon, stimabile, multumesc inca o data interesului dumitale fantastic, as spune chiar obsedant, pentru textele mele, chiar si in conditiile de absenta totala a reciprocitatii
pentru textul : Cassa-Blanca (rurala) deîn fiecare din cele patru colțuri ale tavanului - in colţurile tavanului. Se subînţelege că-s patru colţuri.
pentru textul : spectacol pe o scenă înclinată deîmi pare rău și-mi cer iertare pentru acel typo al adresării, Marina, mi-am dat seama că am greșit, recitind comentariul, dar nu am mai modificat, sperând să nu observi :) dacă vigilența demonstrată de tine anterior m-a făcut să mă întristez (un pic), vinovat, spiritul tău de anticipație mă bucură și mă face să îți mulțumesc, încă de pe acum, cu zeci de ani înainte :)
pentru textul : Dezbracă-te, femeie! deun poem orgolios dar original
pentru textul : păcat că mi-ai grăbit apusul deSe construiește bine, iar portretul lui se conturează perfect. Devine chiar simpatic. Câteva ruperi de ritm, prin inspirate jocuri de text ("stând nemișcat, arc... Privind-o", "...ceai de coacăze. Îngrozitor.", intercalările de la "ea rămase așteptând... Îl auzi mormăind") dau textului cursivitate și o notă de autenticitate sau de tensiune. Nu mă prea împac cu finalul. "etilist" sau "elitist"... că Nichita avea ceva și cu etilu'.
pentru textul : Odată un indian iubea o americancă deDesigur că discuția nu poate fi epuizată. Cu privire la rostul poeziei, sunt convins că fiecare avem un alt răspuns, pe care, probabil, ai curaj să-l spui doar într-un anumit context și nu oricui, deoarece poezia are înțelesuri personale pentru fiecare în parte. Și mai degrabă decât o explicație abstractă, conceptuală, cele mai edificatoare ar fi explicațiile denotative, legate probabil de anumite împrejurări concrete. Poezia cred că are o poziție a-cronică (chiar anacronică, am putea spune), întrucât, ca mesaj, se sustrage timpului, chiar dacă forma se adaptează oarecum tipului de exprimare a societății dintr-o anumită epocă. Există deasemenea o spiritualitate a poeziei, la fel de bine cum există și o imanentizare a ei. Deja, deci, două căi total diferite de urmat în discuție. Fiind receptată în mod subiectiv, cel mai greu este să se încerce o obiectivare a ei, orice tentativă în acest sens neputând fi decât tot o dezvoltare a propriei subiectivități a interpretului. Apoi, cred că e clar că cititorul își alege poezia și nu invers, deci poezia este mai degrabă un termometru decât un termostat. Din perspectiva autorului, poezia este fără doar și poate o stare de grație, cum spune flabra mai sus, dar poate fi și formă de existență. Eu personal înclin să cred că este și o formă de comunicare ce depășește limbajul comun, oferind un alt tip de comunicare umană, prin sugestie, prin imagistică, prin crearea unor relații ce se sustrag unei comunicări denotative, alunecând înspre conotativ, iar prin intersubiectivitate spre, paradoxal, obiectivitate. Poezia cred că e o modalitate de abstractizare (universalizare?) a unor trăiri individuale. Înclin să cred, alături de lingvistul Eugen Coșeriu, că limbajul poetic este limbajul absolut, care cuprinde plenitudinea funcțională a limbajului, unde limbajul de zi cu zi, cel științific chiar, nu sunt decât o deviere și o severă reducere funcțională a limbajului propriuzis. Scopul poeziei deci devine cel al limbajului absolut, de comunicare a ființei. Pentru Coșeriu poezia este "intuiția universalului în faptul individual concret și în același timp, model de universalitate". Continuu, astfel, să cred că o poezie e cu atât mai "mare" cu cât valoarea ei epistemică este mai cuprinzătoare. De aceea un Dante, Shakespeare, Rilke rămân universali. Deci poezia este ieșire din conjuctural, imanent, subiectivism și rutină (așa numita poezie a cotidianului care este distrugătoare pentru autenticul spirit poetic) înspre universal și obiectivare, sau cel puțin o proiectare a lor în universal. Amintesc aici și o expresie tare dragă mie, a lui Vladimir Lossky: "în Paradis limbajul coincidea cu însăși ființa lucrurilor", adică limbajul oferea o comunicare deplină a ființei, fără ascunzișuri ori ocolișuri. Unde cred eu că e marea problemă? Din păcate astăzi predomină poezia banalului cotidian, sau chiar vulgară, poezia jurnalieră, poezia lipsită de conotații, închisă într-un subiectivism fără orizont (asta se publică și asta se premiază), ceea ce este absolut distructiv și este în cele din urmă o trădare a limbajului, a modelului de universalitate coșerian, a spiritualității umane aș adăuga. Acea poezie a cotidianului plat nu poate fi decât o închistare a limbajului la nivelul minim al funcționalității lui, fără a avea măcar intenționalitatea (sau conștiința?) proiectării sale în universal.
pentru textul : Ce rost are poezia? denu, nu e de scos. numai că m-am amuzat când am ajuns la cuvântul "piure" și m-a intrigat teama de a muri în somn, pentru că de multe ori m-am gândit cum o să mor și de fiecare dată somnul mi s-a părut cea mai potrivită variantă. cum va fi până la urmă nu am de unde să știu, dar moartea mea preferată e în somn, eventual într-un vis. Color. Ba nu, alb-negru. În fine, nu contează culoarea. :-)
pentru textul : mi-e frică să dorm deLas omu' să zică, mă las şi pe mine să zic, că doar zicem, nu dăm cu paru'. Subiectiv... ca în tot ce facem, de altfel.
Cu stimă,
pentru textul : Boală deRimaru Versificaru Trop.
un text excelent
pentru textul : mic pamflet de neputinţă. 2. deZapata, respect fiecare parere, pro sau contra!
pentru textul : Alean alb deDe obicei nu imi place sa disec ceea ce scriu decat daca e vorba de greseli de exprimare, scriere...peisaj hibernal, da, la asta m-am gandit;poate ca ai dreptate in ceea ce priveste versul...de sori...o sa-l regandesc sau o sa-l elimin. Multumesc pentru atentionare!
:), mirela
am 74 de poezii postate pe acest site, si 6 experimente vizuale...so, daca intr-adevar vrei sa comentezi poezie ...ai ce . nu iti fa griji... in alta ordine de idei, fish canvas nu e incadrat la poezie iar hermenia are o plajă largă de domenii artistice... ce te deranjează asa tare? inclusiv i live in a yellow water-lily are text ... fiecaruia ii va fi atribuit la momentul potrivit un text...deci nu vad care e problema...
pentru textul : fish canvas derecunosc ca am postat acest text, nu f ortodox, ca sa va fortez putin mana. ultimele texte postate aici au ramas complet nevizionate, de unde am tras concluzia ca sunt plictisitoare. asa ca am hotarat sa incep cu unul mai agresiv. ma bucur ca mi-ati spus opiniile voastre. si mie mi se pare cam lung. ce este sigur, este ca, in poezie, coarne multe si mari, inseamna unele mici sau nule in viata reala. asa ca: la cat mai multe coarne, si cat mai bogate poetic! cu zambet, inainte! multumesc.
pentru textul : epopee sub semnul bumerangului deFelicitări autorului pentru acest dar. Virgil Titarenco scrie poezie care merită citită și “Mirabile dictu” ,Editura Grinta, Cluj, 2007, cred că-l reprezintă. Îndrăznesc să sugerez că ar fi foarte binevenită o formă PDF a cărții pentru a o putea lectura și cei care nu avem posibilitatea de a veni la lansarea cărții. Îi doresc autorului să fie inspirat să scrie cât mai multe cărți.
pentru textul : Mirabile Dictu deastfel ca dilema mea ramine cum se poate ca universul sa fie (absolut) circular fara sa fie simetric de vreme ce orice cerc pe care l-am intilnit era simentric. Poate ca universul este o spirala iar perspectiva ta te face victima unei superbe iluzii optice
pentru textul : Capriciu (I) de"Cât se poate de sincer, îți recomand să schimbi titlul pentru că 69 de poeme de dragoste sună cam ca în my name is bond... james bond, la care tipa my name is off... fuck off!"
Andule, cred că e a treia oară când îţi spun că pe Hermeneia este interzisă vulgaritatea, indiferent de limba folosită (chiar şi aia de la bocanc)... Că ai câte o părere absolut irefutabilă despre toate, pricep, dar de ce te consideri tu deasupra regulamentului şi sfidezi orice avertisment, nu. De fapt, înţeleg, dar nu vreau să spun.
pentru textul : 69 de poeme de dragoste, în curs de apariție deTe rog să te potoleşti!
Cred că ar fi bine să adaugi ceva la cele două titluri pentru a se şti că sunt două poeme diferite!
pentru textul : Anna Karenina deCorect "aşază". "Anna" peste tot, nu "Ana".
Ar trebui schimbată topica aici:
" Ana se aşează
Acum când viaţa e dură cu capul
Nu pe sine şi nici pe drum, ci pe
Tastatură"
Sugerez:
"Acum, când viaţa e dură,
Anna se aşază cu capul,
Nu pe şine şi nici pe drum,, ci pe
Tastatură"
Diacritica la "sine".
este cumva obositor textul tau, si angliscismele nu stau bine asa. nu sună bine astea: ("de la un capăt la altul", "Poate te", "copiii avortați", "fir -ar, n-are carne", "Moartea e doar de fațadă"). în ultimul vers doar e ceva, dar insuficient, în umila mea opinie.
pentru textul : Confesiune deiată “de ce iubim femeile”. nu se lasă şi nu se lasă. sînteţi spumoase aş tot asculta dar intrăm în conflict cu politica Hermeneia. O ultimă întrebare Raluca- cine e colegul nostru de site Aaliei?
pentru textul : Virtualia XIII - mulţumiri, mirări şi poezie la Iaşi deAm mai citit poemul acesta undeva. Credeam că face aluzie la una dintre poeziile mele. Nu este aşa. Dovadă că în scriere se întîlnesc ideile şi cuvintele. Un poem imagistic, metafore bine plasate, şi, pentru a selecta poeticul preferat amintesc:"unde un şarpe hulpav îşi făcuse culcuş-devorându-te până la ultima moleculă". Poemul curge frumos, lin, şi exprimă sentimentul puternic al dorului, al dorinţei, al speranţei. Şi nu e patetic, e chiar sincer şi plauzibil, credibil.
pentru textul : Bu hu hu, bu hu hu depai daca e asa cum spui tu Sorine, atunci e foarte usor sa scrii poezie douamiista. totul e sa te apuce sughitul, sau spasmele, sau ticul nervos.. no offence intended,... eu credeam ca e o chestiune mai dificila, mai profunda... dar daca o fractura a logicii sau e suficienta atunci cred ca e simplu, cel putin pentru mine, ca eu am dificultati sa gindesc o chestie mai mult de citeva propozitii. imi tot sare gindul in alta parte. si tot nu stiam de ce. in alta ordine de idei sint intr-o dilema relativa. daca tot experimentezi, te-as intreba de ce nu ai incadrat-o la experiment sau la cutia_de_nisip. dar ma tem ca imi vei raspunde ca sablonul asta pe care tu il numesti o iesire din sabloane dar care tot este un sablon pentru ca se defineste totusi prin a fi ceva ce nu este, deci ma tem ca imi vei spune ca stilul asta sau sablonul asta este deja consacrat (si probabil ca ma vei trimite sa citesc prin diferite parti despre el dar eu te cred pe cuvint). deci dilema mea ramine, si se refera la ce anume am vrut eu sa numesc experiment cind am facut sectiunea cu pricina si unde este punctul din care ceva este consacrat (si de cine). dar e dilema mea, si nu e vina ta ca ma confrunt eu cu ea.
pentru textul : nu despre penibil deAdrian, nu este vorba aici de a aduce o notă în plus faţă de ceea ce exprimă chiar expresia cu pricina. Totul porneşte de la un episod despre care nu voi povesti, acesta este motivul pentru care am şi răspuns bref. Deci, exprimarea în cauză este punctul de plecare al textului. Nici să nu te gândeşti la snobism - că nu mă caracterizează, şi cred că ai observat asta din cât m-ai citit. Eu chiar nu prea folosesc titluri/ termeni/ inserţii ş. a. într-o limbă străină sau, în orice caz, se întâmplă rarisim, spre deosebire de un procent apreciabil de autori contemporani. Însă, recunosc, mi-ar plăcea să cochetez cu expresii de genul celei în discuţie, de ce nu, dacă şi-ar avea momentul şi locul potrivite.
Andu, ai înţeles foarte bine treaba cu lianţii, aşa că nu am ce să explic. În ceea ce priveşte acel „pe”, într-adevăr, scuze, am omis („m-am făcut că plouă”- în limbajul tău). Uite cum stă treaba:
„...
peste aşezarea îngrămădită
între fălcile muntelui,
ca o halcă de săturat sălbăticia”. Cu asta, cred că te-am lămurit cum este cu lianţii. Când sunt prea mulţi, construcţia se poate prăbuşi la fel de bine ca atunci când nu sunt suficienţi. Este vorba de un echilibru, de acel bun-simţ al folosirii. A nu se exagera!
În ceea ce priveşte versul eminescian, desigur că cel mai bine este cum a spus poetul: „dintre sute de catarge”, dar în niciun caz nu ar fi sunat bine "dintre câte catarge" ( "din câte catarge" ar fi fost altceva, dacă s-ar fi pus problema unui astfel de vers, desigur). Aşa că, prepoziţia „din” are rostul ei indiscutabil.
Şi, revenind la textul de faţă, "din câte uşi ar fi putut nimeri", ar fi mers cum zici tu dacă aş fi scris: "dintre uşile la care ar fi putut nimeri", însă e cu totul altceva, nu ca idee, ca exprimare.
Mulţumesc, amândurora, pentru implicare şi atitudine.
Vă aştept oricând,
Ottilia Ardeleanu
pentru textul : one way ticket deMulțumesc pentru comentariu și peniță, Marina. Mă bucur că ai remarcat și poza, da, am cont deschis, dar oricine poate privi galeria virtuala pe adresa:http://www.photomagazine.ro/galeriefoto/index.php?id=1801
pentru textul : zoom plus sau minus de"la marginea vietii" e in plus din punctul meu de vedere... un inceput al poeziei cu versul al doilea ar fi mult mai puternic. Partea aceasta "să iasă un chiot din pietre/sau poate o femeie singură/să treacă/pentru ultima dată" as reformula să iasă un chiot din pietre o femeie singură să treacă poate pentru ultima oară Acel "apoi" cred ca ar putea lipsi in aceasta poezie la fel ca si "ultimele semne"... as termina in remuscari valorizand si dimensiunea re-muscarilor. Mie mi-a placut latura primitiva :)
pentru textul : paseo campeon dePagini