25 iunie
Ieri am aflat că acolo cazarea costă 77 lire de persoană pe săptămâna, nu 62, cum fusese vorba inițial. Asta înseamnă 150 lire în plus pentru cazare, pentru cele trei luni. Din banii pe care îi avem până acum în cont, după ce plătim toate, avion, cazare etc., rămân vreo 60 lire pe lună pentru mâncare și transport. Very nashpa, vorba ceea. Și o veste bună. De săptămâna aceasta, printr-un acord între România și UK, nu se mai plătește asigurarea medicală, așa că am salvat 50 euro. Mare lucru.... Și de la viza (gratis), se mai adună. Doar că… în ultima săptămână o să stăm în Hyde Park probabil, fiind cea mai apropiată chestie free. Ideea e că ei nu oferă cazare de pe 22 septembrie încolo. Au trimis în schimb o listă de hostels care mai de care mai scumpe, din jurul buricului Londrei. Cel mai ieftin este 85 lire pe săptămână. Așa că până la urmă o să împrumut de la tine 300 lire și de la celălalt 300 lire.
La Iași azi e înnorat și răcoare, și chiar se poate circula și pe stradă. Am înțeles că doar azi și mâine, că de poimâine iar începe. Mamaia e bine. M-am întâlnit cu Mircea prin târg. Bla bla, alea alea, mânca un covrig. Nu i-am zis că ai plecat.
Acasă, oalele și cratițele stau frumos aranjate în cămară. În frigider e zonă liberă.
30 iunie
Tocmai am fost la o agenție să văd de bilete, mi-au spus că putem zbura cu orice companie și acum trebuie să mă apuc de umblat după prețuri. E mai complicat decât mă așteptam. Banii din contul de la UMF avem dreptul să îi scoatem abia pe 5 iulie și acolo trebuie să fim pe 10 dimineața…
1 iulie
Am făcut rezervare de bilete de avion la Malev cu escală în Budapesta pentru 2 ore jumate și schimbat avionul. Am găsit la o agenție cu 420 euro de bilet. E așa cald că nici nu mai pot păstra șirul ideilor. Nu mi-au mai rămas bani pentru trenul prin România, poate iau de la tine. De mâncare, mai este budinca aceea cu brânză de când ai plecat tu și ficăței cu salată de varză. Tu ce mai faci? Scrie și tu ceva, n-ai scris nimic, nici un email…
2 iulie
Habar nu am când plecăm, n-am vorbit cu Diana, încă. Sper sa ma apropii de final cu bagajul.
Te astept, poate vii online mâine. Ai uitat umbrela acasa, te-a plouat?
8 iulie
Avem locuri în vagonul 12. Sper să ne vedem pe drum.
*
M-am văzut cu mama într-o gară în care trenul stă un minut, de pe traseul Iași-București, într-o după-amiază toridă de iulie. Ne-am făcut semn de la geam, ce faci mamă, bine, ți-ai luat tot ce îți trebuie, da, mamă, apoi trenul s-a pus în mișcare. Plecam într-o țară căreia îi știam geografia (poor), limba (good) și istoria (poor) dintr-o școală din România. Aveam la mine banii din bursă, o valiză bleumarin cu 20 kg de haine și alte cele (care se vor dovedi a fi multe dintre ele inutile), un rucsac cu ceva cărți și ustensile medicale și o geantă pe umăr.
foto: alina manole
Comentarii
francisc -
realismul textului relationeaza cu imaginile "sterse" pentru a sugera, poate, -eu doar atat inteleg- infuzia de tip maya in orice gest, oricat de material ar fi acesta. am vazut si o usoara tristete, aproape un fior melancolic, care se accentueaza spre final. drum bun si sa te intorci cu bine! ps: iarta emoticonul de adineauri, uitasem....
Aranca -
Alma draga, personal nu am ajuns decit in Jersey, preocupata fiind de italia pentru care am o deschidere spirituala aparte cu cit verii mei sint pe acolo si nu am ajuns inca la ei.... ceea ce nu imi place sincer in acest jurnal este tocmai aceasta precaritate existentiala, aceasta saracie ostentativa a noastra a romanilor pe care tinem sa o subliniem deseori...un jurnal eu il vad altfel nicidecum umplut cu cifre, sau sint demodata. sa nu intelegi gresit. calatoriile au ceva special in ele. as vrea sa vorbim intr-o zi despre "calatorii'...despre perceptia fiecareia... o sa astept si restul si atunci poate voi avea o concluzie. deocamdata e doar o iluzie.
alma -
Vă mulțumesc pentru cuvintele voastre aici la acest început de jurnal. Sper să am timp să prezint, sub o oarecare formă, și restul. Nu știu ce va fi. Reconstituiesc totul după câteva emailuri trimise acasă și ceva fotografii. Am ajuns întâmplător în UK, pentru că am fost "eligibilă" pentru o bursă. O bursă pe care trebuia să o justific la fiecare bănuț, prin chitanțe. Nu, nu vreau să subliniez sărăcia românilor, nu asta îmi e intenția, ci încerc să prezint lucrurile în mod real și ironic, așa cum le-am perceput. Repet, bursa nu era pentru călătorii și vizite, ci de studiu și de supraviețuit într-unul din cele mai scumpe orașe din lume. La limită. Într-unul din orașele cu cele mai frumoase și mai tentante muzee și locuri istorice... Așa cum, sper eu, sugerează și fotografiile prelucrate, ideea e să prezint amănunte care se pot pierde, poate, într-un ansamblu viu colorat. Într-adevăr, totul este o iluzie. Și ceea ce e ireal, se destramă, și ceea ce rămâne, este. Ca aici.