Domnul Martin, poezia și femeia

imaginea utilizatorului moi

domnul martin avusese odată un poem între coaste
așa cum unii au o pasăre în colivie
avusese el și-un clop
să-i țină gândurile
să nu inunde lumea asta
și-așa prea mică
domnului martin îi plăcea să toarne puțină vodkă
în cafeaua de dimineață
în minutele pierdute zilnic în așteptarea troleului
îi mai plăcea și polemica
vorbele lui sfredeleau aerul
ca gloanțele în filmele cu urmăriri pe-autostradă
câteodată se preschimbau în flori de lotus
atât de frumoase erau
ai fi putut orbi
de aceea
uneori
domnul martin tăcea
și universul respira atunci ușurat
în răgazul vorbelor sale

și totuși
era și el om ca tot omul
cu bune și rele
avea o femeie acasă
de-i făcea mămăligă cu abur
și-i turna ciorbă fierbinte-n ceaun
avea și-o mușcată-n ferestră
n-ar fi putut să-i spună pe nume
mușcatei femeii
dar asta avea mai puțină importanță
cum din tâmpla lui stângă
creștea zilnic
infinitul

aceasta nu-i o poezie despre domnul martin
aceștia sunt doar pereții
pe care oamenii pierduți își spun povestea
există doar seara aceasta
în care vorbele se târăsc
miriapode explodând silențios pe corneea ta
seara aceasta în care domnul martin
s-a întors acasă
după ani și ani
și-a găsit femeia mușcata
zăcând într-o baltă de poezie
îi țâșniseră versuri pe nas
pe gură
din sexul de mătase
se înecaseră 4 etaje în poezie
așa cum se îneacă o muscă
în paharul cu vin
și el nu prevăzuse nimic
și nici nu știuse când se pierduse
pasărea lui
femeia
de o purtase atâta amar de vreme
aproape de-o coastă

aruncă pagina asta
seara asta
în care
poezia e doar
o călugăriță
gata
să-ți sară
la beregată

Comentarii

uite, dacă aș fi avut posibilitatea

uite, dacă aș fi avut posibilitatea aș fi dat o peniță textului. Pentru ca este atât de firesc în curgerea lui și atât de ușor de ...vizualizat încât nu are nevoie de nu știu ce fel de context pentru a-l putea prinde. Așadar, bravo.Sincer îți spun.

am rezerve fata de asertiunea asta

am rezerve fata de asertiunea asta cu "uneltele de bijutier" dintr-un comentariu precedent. parerea mea este ca textul nu este prost. doar ca mi se pare inca neprelucrat si are inca destule clisee si formulari prea metaforizate. cred ca un eclecticism din acesta deranjeaza. daca te apuci sa scrii ceva care sa transpire stilul naturalist (atit de la moda in ultimii 5 - 10 ani) cred ca ar fi bine sa nu folosesti metafora explicita. sint mai multe lucruri care ar putea fi corectate dar cred ca daca l-ai citi cu voce tare le-ai descoperi si tu. in orice caz ai imaginatie si cred ca poti progresa.

Frumos poem, vizual, imaginativ.

Frumos poem, vizual, imaginativ. Împărtășesc părerea D-lui Titarenco re. afirmația aceea. Poemul mi se pare mai degrabă spontan, ok, sclipitor, dar nu lucrat cu instrumente de bijutier... mă rog, de gustibus...
Aș remarca nota livrescă a poemului. Mi-a plăcut. E ca o carte nescrisă încă, mult mai stufoasă, ca o nescrisă odisee îmi apare poemul ăsta. Felicitări Oana pentru (în opinia mea) o reușită literară.
Merită remarcat acest text.
Marga

margas, o poezie trebuie sa fie

margas, o poezie trebuie sa fie spontana. spunea mircea dinescu odata, "poezia trebuie sa te forteze ea s-o scrii si nu sa te fortezi tu sa scrii poezie". dar mie nu mi se pare a fi aici ceva spontan, ci doar unele parti fortate , de ex. "și-a găsit femeia mușcata zăcând într-o baltă de poezie îi țâșniseră versuri pe nas
pe gură din sexul de mătase". în rest, cele bune autoarei.

virgil - stiu ca am probleme la

virgil - stiu ca am probleme la transpunerea ideilor in cuvinte - a imaginilor in - sa spunem.

apropo de stil - incerc sa am un stil al meu. si de aici poate partea asta care spui ca deranjeaza. inseamna ca pur si simplu stilul meu nu e pe gustul tau.

recunosc ca merita sa mai lucrez pe text.

oricum multam de trecere

viorel - poezia asta a fost scrisa

viorel - poezia asta a fost scrisa pe fuga, cu pixul pe o hartie mototolita. asa ca daca este fortata, nu este voit fortata. sper ca am inteles ce vrei sa spui prin asta. pasajul acela se vrea o trecere de la un nivel la altul... poate nu mi-a iesit.