să nu uiţi copile că te-ai scoborât în lume sub zodia semnului
că n-o apucat biata de ea să treacă de stâlpii porţii
între coloane s-o prăvălit de la jumate
şi-o-ngenunchiat.
am luat-o pe braţe, crengi trudite,
şi-am înălţat-o până pe marginea patului
pictându-i chinul într-o mare albă de in
până când s-o rupt catapeteasma cerului
şi i-o ridicat sufletul să ţeasă locul
iar tu tăceai
şi nu te lăsai coborât printre noi
până te-o smucit Bune-tu dintre cârpe
şi-o ieşit alergând prin toată curtea până hăt
la poalele salcâmului din fundul grădinii
şi pe-unde trecea el te închina
la ceruri, la stele, la nourii fauri cu guri de balauri
la luna străbună ce taine adună
la pomii cu roadă
strânşi toţi să te vadă
la iarba pletoasă pământul de-l coasă
şi-n gard s-o oprit
că te-ai desluşit
şi ai ţipat spart sub salcâm rotat
ce-n floare te-o îmbrăcat.
casa da să te ajungă
ograda icnea pe-o dungă
poarta-n stâlpi sta ca pe jar
iar ei nici că-aveau habar
funiile îşi înnoadă
ca marginea la broboadă
şi îşi trag coardă de viţă
să le fie jurubiţă
plânsu-te-ai plâns îndeajuns
pân-am tras noaptea pe fus
şi-n raze te-am îmbrăcat
pe geam lunii când te-am dat
te-a-nchinat la talpa veche
la grinda făr de pereche
la fântână te-o-nchinat
şi-n trei ape te-o scăldat
şi-napoi iar mi te-o dat
pe braţe uşor te-am dus
din candelă benghi ţi-am pus
şi aşa ai dormit dus
gonind ielele spre-apus...