Din volumul "Lumina si umbrele ei", Ed Jacques Bremond, 2006
o lumină tresare
un sunet se prăbușește
privirea se sfărâmă
gest împietrit de-a lungul brațului
degetele surde fărâmițează vocale
gestul a amețit
în acest unghi exact al silabei
- îngheț surd al gestului -
vocea cade
sunetul se sfărâmă
la cotitura frazei
întrevăzut sens în absență
- suflu privire voce -
aceeași transparență suspendată
aburește oglinzile
îmi beau yerba maté încet
ritual al singurătății
fără lacrimi și fără întrebări
aproape inconștient
în această înfrigurată
tăcere a Țării de Foc
stîncile mării desenează
întunecimi bizare
insule înnegrite de lavă
eu și nălucile lor
zei ai pămîntului răsturnat
în cenușa unui foc de vreascuri marine
din volumul "Contre-jour"/du recueil " Contre - jour"
Dimineață
au început deasupra zgomotele mașinilor
amestecate cu vocile umane într-o țesătură
sonoră, pubescentă.
Blocurile respiră greu, îmbătrânite, muabil
Miriapod se târăște orașul spre viață,
...mirosul de lapte crud sub cisternă
trotuarele umede.
Cad frunze greoaie care mai ascund un pic de lumină
înfiorând ca pe o blană de animal pământul.
O femeie cu pași lungăreți,
Comentarii aleatorii