uneori munții din care se nasc zidurile
visează respirația femeilor
tinerețea se impregnează în piatră lăsând-o grea
devine târziu lespede pe somnul fluturilor
uneori zidurile din care se naște murirea
se închid peste vise gestante
tu rămâi pradă de bună voie și nesilit de nimeni
legat neputincios de lanțul abdicării umbrelor
Din volumul "Lumina si umbrele ei", Ed Jacques Bremond, 2006
o lumină tresare
un sunet se prăbușește
privirea se sfărâmă
gest împietrit de-a lungul brațului
degetele surde fărâmițează vocale
gestul a amețit
în acest unghi exact al silabei
- îngheț surd al gestului -
vocea cade
sunetul se sfărâmă
la cotitura frazei
întrevăzut sens în absență
- suflu privire voce -
aceeași transparență suspendată
aburește oglinzile
(din vol. "Contre-jour"/du recueil "Contre-jour")
Noaptea
venea mai aproape
mai aproape amenința,
în clocotiș ametecând
vis cu real contiguu.
Fiindcă eram atât de singură,
din vintrea-mi născătoare de zei,
Universul
încă o dată
se desfăcea.
La nuit
se raprochait de moi
terriblement me menaçant,
mélangeant rêve et réel
en un bouillonnement contiguu.
Bien que je me retrouvais très seule au monde,
Comentarii aleatorii