îmi beau yerba maté încet
ritual al singurătății
fără lacrimi și fără întrebări
aproape inconștient
în această înfrigurată
tăcere a Țării de Foc
stîncile mării desenează
întunecimi bizare
insule înnegrite de lavă
eu și nălucile lor
zei ai pămîntului răsturnat
în cenușa unui foc de vreascuri marine
(din vol. "Contre-jour"/du recueil "Contre-jour")
Noaptea
venea mai aproape
mai aproape amenința,
în clocotiș ametecând
vis cu real contiguu.
Fiindcă eram atât de singură,
din vintrea-mi născătoare de zei,
Universul
încă o dată
se desfăcea.
La nuit
se raprochait de moi
terriblement me menaçant,
mélangeant rêve et réel
en un bouillonnement contiguu.
Bien que je me retrouvais très seule au monde,
Din volumul "Lumina si umbrele ei", Ed Jacques Bremond, 2006
o lumină tresare
un sunet se prăbușește
privirea se sfărâmă
gest împietrit de-a lungul brațului
degetele surde fărâmițează vocale
gestul a amețit
în acest unghi exact al silabei
- îngheț surd al gestului -
vocea cade
sunetul se sfărâmă
la cotitura frazei
întrevăzut sens în absență
- suflu privire voce -
aceeași transparență suspendată
aburește oglinzile
în atelierul fără nume
al pictorului orb
a venit seara
brusc
pisicile au început să cadă în stoluri
pe acoperiș
era semn bun
pentru vînătoarea de stafii
dezorientate
în lumina difuză
a apusului
am zîmbit abulic
dragostea îmi dădea tîrcoale
o febră letargică
se furișa în oase
iar eu o ignoram
Comentarii aleatorii