Asfințește... E seară...
Mireasma clipelor trecute
plutește în aer...
Inima le-a strâns pe toate
măsurând veșnicia
ca un orologiu
vechi
dintr-o casă bătrână
și uitată, de țară,
un orologiu grav
și melancolic,
pe care se aștern
an de an,
rând pe rând,
amintirile vieții...
în atelierul fără nume
al pictorului orb
a venit seara
brusc
pisicile au început să cadă în stoluri
pe acoperiș
era semn bun
pentru vînătoarea de stafii
dezorientate
în lumina difuză
a apusului
am zîmbit abulic
dragostea îmi dădea tîrcoale
o febră letargică
se furișa în oase
iar eu o ignoram
(din vol. "Contre-jour"/du recueil "Contre-jour")
Noaptea
venea mai aproape
mai aproape amenința,
în clocotiș ametecând
vis cu real contiguu.
Fiindcă eram atât de singură,
din vintrea-mi născătoare de zei,
Universul
încă o dată
se desfăcea.
La nuit
se raprochait de moi
terriblement me menaçant,
mélangeant rêve et réel
en un bouillonnement contiguu.
Bien que je me retrouvais très seule au monde,
din volumul "Contre-jour"/du recueil " Contre - jour"
Ai sărit ca o fiară
în lunga spirală a sunetului.
Te uiți prin vizor:
nici un zgomot pe chipul din fața ușii.
În întuneric te-ascunzi ca-ntr-o piatră.
Ieșind din umbră,
din când în când
un mascaron râde înspăimântător de tine
și ți-e teamă să nu-l audă și prietenul
care sună cu înverșunare.
De-afară lumini trecătoare de faruri
din plopi mută pe pereții asprii
frunze negre și grele.
Comentarii aleatorii