Din volumul "Lumina si umbrele ei", Ed Jacques Bremond, 2006
o lumină tresare
un sunet se prăbușește
privirea se sfărâmă
gest împietrit de-a lungul brațului
degetele surde fărâmițează vocale
gestul a amețit
în acest unghi exact al silabei
- îngheț surd al gestului -
vocea cade
sunetul se sfărâmă
la cotitura frazei
întrevăzut sens în absență
- suflu privire voce -
aceeași transparență suspendată
aburește oglinzile
n-am știut
cum se subțiază norii
înflorind
printre cochilii albastre
și n-am știut
glazura ochilor tăi
de rhodos
revărsată
prin mine
nevăzută
indescifrabilă
stand-by
eu doar îți silabiseam
textura catifelată
a mâinilor
încremenite-n
marmură
…prind conturul tău
dimineața
îmbrăcată doar
în neliniștea ta…
Asfințește... E seară...
Mireasma clipelor trecute
plutește în aer...
Inima le-a strâns pe toate
măsurând veșnicia
ca un orologiu
vechi
dintr-o casă bătrână
și uitată, de țară,
un orologiu grav
și melancolic,
pe care se aștern
an de an,
rând pe rând,
amintirile vieții...
din vol "Contre-jour"/ du recueil "Contre-jour"
Aproape de lume
Din departele cenușiu,
cerul invadează râul,
se insinuează în freamătul vegetal, pulsatil;
furnici, luciole mijesc prin rădăcinișul
ierburilor - gângănii curioase, flămânde;
libelulele
zvâcnesc în lucirile dimineții sfinte
reflectate,
din apă.
Prin verdele tulbure de octombrie
tufănica scoate un ochi galben,
minuscul, mirat peste poate.
Suntem aproape de lume.
Comentarii aleatorii