Încet-încet, precum mormolocul râios din ou, printre cocalar, ţăranul cu maşină şi manelistul cu sistem audio 7.1, apare un nou specimen biped: mârlanul cu bormaşină.
Acest hibrid eşuat dintre bivol şi cimpanzeu este recognoscibil după decibelii betono-metalici pe care ţi-i toarnă în cap, de la răsărit până la loc comanda, dar nu nitam-nisam, pentru că, oho! târlanul cu bormaşină are proiect, idealuri, strategie şi stil transcendental, cunoaşte şi franceză, iar „step by step”, pentru el, este un crez de nezdruncinat.
Când eram în școala generală, prin anii ’70-’80 ai secolului trecut, învățam că “românul e frate cu natura”. Toate interpretările unor opere literare gravitau în jurul acestei afirmații. Mai exista o variațiune în care enunțul axiomatic se referea la codru. După ani însă, în liceu, unul la care examenul de admitere era foarte greu, m-am intâlnit, luminos, cu același adevăr... În foarte multe poezii ale lui Mihai Eminescu era vorba în esență despre acelasi lucru.
Din Cuvâtarea preşedintelui la M.A.P.R. (Marea Adunare a Pauperilor din România)
Înţeleptul guvern al iubitei noastre patrii a anunţat, public şi cu toată convingerea, că primele de concediu pe anul acesta pentru guvernanţi, s-au mărit cu câteva zeci de procente. Pentru a explica importanţa acestei măreţe realizări, iubitul preşedinte a ţinut o cuvântare, în faţa unui numeros şi entuziast public, fiind răsplătit cu sincere şi îndelungi aplauze.
„Dragii mei săraci,
Mă da` mulţi sunteţi, fraţilor! Credeam că voi găsi aici un public micuţ – ca la serile de cenaclu literar – şi când colo găsesc o mulţime mare ca la Parada Militară. Probabil că există o lege a firii, care îi preface pe săraci un fel de chinezi şi se înmulţesc enorm. În schimb, pe noii îmbogăţiţi îi sterilizează urgent, după primul copil.
Părintele Romega a slujit - neîntrerupt și fără de cusur - sub doi regi și sub Antonescu, apoi în toți anii „puterii populare” și până, hăt încoace, către jumătatea perioadei „Ceaușescu”. Nu prea mai erau mulți în sat care să nu fi fost botezați ori cununați de el. Indiferent despre ce fel de slujbă era vorba, oricât de lungă, molitfelnicul sau altă carte ajunseseră să nu-i fie de nici un folos. Oficia liber, cursiv și armonios, și câte patru-cinci ceasuri. Nu era lăsat de la Dumnezeu zi de duminică ori de sărbătoare să nu se umple biserica de lume. Harul lui îi aducea pe unii și de la trei sate depărtare de Maxutul nostru. Ținuta și trăsăturile aristocratice (semăna binișor cu Kogălniceanu) te impresionau și fără să-i auzi vorba.
Comentarii aleatorii