Solicitat de toate întâmplările acestei veri buimace, aţâţate la nebunie de câteva moderatoare de televiziune, care vor mereu sânge, dar obţin totdeauna vopsea, solicitat, zic (şi nu mai sfârşesc fraza asta), de înfruntările din coaliţia de guvernământ, de cazul Ridzi sau de cazul Udrea, de cazul Nemirschi, de cazul Oprescu, de cazul Băsescu, de cazul Geoană, de cazul Crin, cazul Duda, de (ne)cazul “Spiru Haret” şi de cazul Andronescu Ecaterina (cunoscută, dintr-o altă împrejurare similară, drept Bramburica şi schimbîndu-şi acum porecla în renume), de cazul Miclea, ministru rebutat care face legi şi de alte şi alte necazuri, cum ar fi succesul general al candidaţilor noştri la bacalaureat, examen la care elevii problemă, scăpaţi cu chiu cu vai de repetenţie sau de exmatriculare, obţin in c
Se împlinesc, pe 14 martie, 160 de ani de la naşterea unui mare nedreptăţit al literaturii române – Alexandru Macedonski. Nu prea ne mai stă nouă, astăzi, gândul la poezie, dar Macedonski ar putea interesa (cum se întâmplă şi cu Eminescu) măcar anumiţi moderatori de emisiuni televizate, avizi de scandaluri. Evident, dacă i-ar duce capul şi dacă, vorba unui celebru personaj, ocupaţiunea lor mintală n-ar fi la alte prostii!
Cu cât înaintez în vârstă, mă întorc mai des în trecut, unde regăsesc imagini surprinzător de vii. Iată-mă descinzând, la cinci ani, într-un sat de pe malul Argeşului, adoptat de ceata de copii de pe uliţă, cei mai mulţi certaţi cu şcoala, dar foarte buni prieteni cu mingea. Şi iată cum, din ceaţa uşoară, se desprinde imaginea unui lungan de vreo optsprezece ani, un uriaş blajin, cu voce ciudată şi, în chip vizibil, sărac cu duhul. Eram deja, cred, în primul sau chiar în al doilea an de liceu, iar ceata (aceeaşi!) cu care mergeam la râu mi l-a prezentat aşteptând cu interes ceea ce avea să se întâmple. Pentru că tânărul acela din satul vecin, care nu avea nici patru clase şi abia cunoştea literele, făcuse o pasiune cu totul ciudată: cărţile.
Suntem obişnuiţi zilele astea să auzim pe la toate colţurile explicaţii aiuritoare, care fac referire la tot felul de entitaţi intangibile, vechile explicaţii de ordin religios fiind înlocuite de noile explicaţii de tip mistic-psudoştiinţific sau conspirativ. Auzim despre tot felul de „invenţii secrete” şi „conspiraţii”, despre tot felul de „cercetări” şi „statistici” (cu ghilimelele de rigoare), argumente care se dovedesc fără nicio valoare intelectuală atunci când te apleci cu un minim de seriozitate asupra lor.
Grea misie pentru criticul Mircea Popa de a vorbi, în „România literară” (nr. 21/ 24-30.05.2013), condusă de N. Manolescu, despre Eugen Simion la 80 de ani (pe care marele critic i-a împlinit pe 25 mai). * Apăsat de situaţie, autorul îşi începe textul printr-un splendid şi întortocheat anacolut: „Doi critici şi-au pus mai accentuat amprenta asupra dezvoltării literaturii şi culturii noastre din ultimii cincizeci de ani.
Comentarii aleatorii